vineri, martie 29, 2024

Confruntând Occidentul- Islamul şi impasul modernizării

Decapitări, flagelări şi condamnări pentru apostazie în Arabia Saudită, teroarea religioasă milenaristă şi cruzimea Califatului din Iraq şi Siria, regresul statului laic în Turcia, sub asaltul neo-otomanismului preşedintelui Erdogan, masacrele comise de Boko Haram în Nigeria şi ameninţarea regională din Vestul Africii: iată tot atâtea semne ale patologiei politice din spaţiul musulman,indicii ale avansului radicalismului ideologic ce face din confruntarea cu Occidentul un reper în definirea identitară, sub semnul agresivităţii şi al fanatismului. Atacurile îndreptate redacţiei “ Charlie Hebdo “ şi crimele antisemite de la Paris fac parte din seria istorică ce se înlănţuie, în spaţii geografice diferite, dar cu o motivaţie intelectuală şi teologică comună.

“What went wrong”’? Interogaţia formulată de Bernard Lewis în cartea sa, apărută în anul imediat următor lui 11 septembrie, repune în discuţie raţiunile culturale de adâncime ale unei crize de identitate colective, reverberând, prin diaspora islamică, până în Occident. Ceea ce discursul incomod, erudit şi iconoclast al lui Bernard Lewis evidenţiază este îngemănarea, simbolică, între dificultatea spaţiului musulman de a face faţă provocărilor modernităţii şi dezvoltarea unui complex al “cetăţii asediate” şi al “ţapului ispăşitor”. Declinul din ultimele secole, ( un declin accentuat de avansul tehnologic şi de capacitatea inovativă a Vestului ) conduce la apariţia răspunsurilor pe care elitele musulmane îl imaginează. Eşecul acestei suite de soluţii conduce la impasul din care se hrăneşte radicalismul profetic al islamismului de astăzi.

Radicalizarea comunităţilor musulmane din Europa este ecoul vizibil al unei dezbateri ce se poartă în sânul comunităţii musulmane din momentul în care sentimentul de superioritate al Islamului în raport cu Occidentul a fost erodat, gradual.Lumea islamică este confruntată, în veacurile din urmă, cu dilemele de evoluţie afectând spaţiilor periferice intrate în contact cu Occidentul.

Modernizarea brutală şi accelerată a Rusiei lui Petru cel Mare este un caz spectaculos de adoptare a unei strategii ivite din acelaşi sentiment al decalajului istoric. De pe cu totul alte poziţii, lumea islamică şi imperiul otoman ca expresie militară a sa încearcă să imagineze un scenariu de dezvoltare similar, graţie căruia să înfrunte un Occident ce îşi exportă nu doar influenţa militară, ci şi modelul cultural. Acolo unde Rusia ţarilor reuşeşte de o manieră spectaculoasă, otomanii sau Persia eşuează. Acest eşec marchează o istorie ce eliberează spectre şi resentimente.

Secularism şi occidentalizare

Simbolic, Turcia Kemalistă se naşte prin ruptura fondatoare de universalismul islamic şi prin adoptarea unei abordări ce face din laicitate pilonul statalităţii. Secularismul şi emanciparea femeilor devin, în acest context cultural creionat de Bernard Lewis, hârtia de turnesol care indică limitele modernizării din teritoriile musulmane. Diferenţele de parcurs dintre creştinătate şi islam sunt responsabile pentru formulele diferite pe care aceste două spaţii le generează. Secularismul occidental este efectul traumelor istorice pe care le provoacă schismele şi rivalitatea dintre diferitele denominaţii creştine. Statul secular apare ca o formulă de pacificare şi de demarcare precisă a zonelor în care religiosul poate opera. Statul secular este punctul culminant al tatonărilor şi tragediilor care acoperă veacuri de experienţă occidentală. Primul amendament al constituţiei americane ar fi de neimaginat fără memoria dramelor pe care războaiele şi persecuţiile le provoacă,obligând la inventarea toleranţei.

Nimic asemănător nu poate fi observat în spaţiul musulman, acolo unde domină unitatea originară între braţul secular şi cel religios. Pluralismul conflictual din lumea europeană creştină este absent aici, iar proiectul separării statului de religie apare ca un import intelectual respins de cele mai multe dintre comunităţi. În absenţa dezvoltării unei sfere autonome care să nu fie guvernate de preceptele religioase, islamul este unica sursă de la care se revendică întreaga cetate. Radicalismul profetic al revoluţiei teocratice iraniene şi autocraţia saudită sunt feţele complementare ale aceluiaşi refuz de a accepta secularizarea. “ Primăvara arabă” a însemnat nu progresul unei viziuni seculare şi plurale,ci impunerea puritanismului islamic incapabil de compromisuri.

Polemica legată de secularizare este inseparabilă de statutul rezervat femeilor în această ecuaţie teologico – politică. Simptomatic, femeile devin, în toate regimurile ce aspiră la restabilirea violentă a “mesajului originar” al islamului, fiinţe deposedate de drepturi, obligate la izolare şi la inferioritate socială. Proiectele de societate ale Califatului şi ale mişcării Boko Haram sunt similare în această privinţă.Egalitatea dintre bărbaţi şi femei este denunţată ca un concept subversiv şi nonislamic, destinat să îi dezbine şi să îi slăbească pe credincioşi. În acest punct, distincţia dintre modernizare şi occidentalizare, evocată în relaţie cu spaţiul musulman de Bernard Lewis, este esenţială. Dacă acceptarea unor instrumente tehnologice sau economice ale “ infidelilor” poate fi acceptată ca parte a modernizării, egalitatea în drepturi dintre bărbăţi şi femei este respinsă programatic, ca parte a unui program insidios de corupere a moravurilor, prin occidentalizare. Strategia Califatului din Iraq şi Siria ilustrează această îngemănare schizofrenică şi barbară- subjugarea femeilor rămâne obiectivul esenţial, imposibil de abandonat.

Islamismul ca religie politică misionară

În cele din urmă, crimele de la Paris din ianuarie 2015 sunt manifestarea, tragică şi sângeroasă, a impasului istoric ce nu mai poate fi ignorat. După promisiunile ratate ale socialismului şi naţionalismului, terenul virgin al experimentului teologico- politic a fost ocupat de islamism. Ca teorie ce mizează pe regăsirea unităţii şi purităţii pierdute, prin purificare şi exterminare, islamismul este afin fascismului, cu care împărtăşeşte obsesia pentru rădăcini şi fantasme istorice.

Islamismul este o religie politică care se naşte pe acest fundal accidentat al relaţiei cu Occidentul- islamismul nu este premodern, ci participă la acest peisaj al modernizării malformate din spaţiul islamic. Detaliul că un califat domneşte în părţi din Siria, acolo unde secularismul colorat marxist era dogma de stat în urmă cu câteva decenii, indică potenţialul acestei religii politice de a profita de falimentul formulelor care o precedă, istoric.

Global şi proteic, islamismul repune în circulaţie miturile compensatoare dezvoltate de comunităţile musulmane în ultimele două secole. Islamismul este expresia ultimă şi barbară a conflictului ce sfâşie lumea islamică însăşi. Occidentul devine, în această lectură ,inamicul ubicuu responsabil nu doar pentru declinul islamic, ci şi pentru părăsirea credinţei ce este unica sursă de legitimitate, în plan revelat. Recrutările islamiste din diaspora musulmană occidentală sunt reflexul misionar al unei religii politice.Abandonarea cetăţeniei în favoarea apartenenţei la comunitatea islamică este pactul pe care se întemeiază barbaria de la Paris.

Ce nu a mers bine? Interogaţia lui Bernard Lewis se cere evocată, ori de câte ori semnele violenţei islamiste sunt vizibile. Depăşirea acestei modernizări malformate,renunţarea la ostilitatea implacabilă faţă de “inamicul” occidental,acceptarea pluralismului şi demnităţii umane sunt alternativa la încremenirea în violenţă şi barbarie. Este datoria musulmanilor să se confrunte cu această alegere etică şi intelectuală fundamentală.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Lumea musulmana incearca sa vindece complexul de inferioritate alegand drumul cel mai scurt si mai usor, recuperarea traditiilor crezand ca sunt superioare modernitatii.

    Chiar si acolo unde exista prosperitate in lumea musulmana este datorita bogatiilor naturale, nicidecum ca rezultat al unei economii eficiente.

  2. Stimate domn I.Stanomir, va apreciez interventiile, analizele, viziunea politica pertinenta pe care o exprimati in general, si acest articol se incadreaza in lungul sir de texte remarcabile pe care ni le-ati propus, multumesc!
    As adauga ca, pentru mine, un text admirabil este contrariul celui pur polemic, este unul care-mi da idei (pe care le consider constructive) fara sa mi le dicteze, care imi sugereaza interogatii inedite, sau imi provoaca acea senzatie rara de intrevedere a capatului tunelului, prin conturarea de solutii, indiferent de aplicabilitatea sau de perenitatea lor!

    Referitor la prapastia care s-a creat intre Islam si „restul lumii” (convietuire pasnica nu mai exista nici cu bouddhistii, taoistii, hindusii, etc.), dar rezumandu-ma la (una din) sursele conflictului cu Europa judeo-crestina, am cateva intrebari si o remarca, cu care incep: mi se pare ca gresim atunci cand ii judecam pe altii dupa noi, imaginandu-ne ca ceea ce este evident, logic si absolut normal pentru unii, trebuie sa fie la fel pentru toata lumea!
    – S-ar putea ca „universalitatea” ideilor noastre sa nu fie chiar asa de unanim impartasita, iar cei fata de care avem o atitudine paternalista si un pic angelica, sa ne considere doar aroganti, si sa ne dispretuiasca pentru ingaduinta cu care-i judecam?
    – Este constructiv ca noi sa ne adaptam la prezenta masiva a musulmanilor in Europa, prin relativizarea importantei valorilor noastre si renuntarea, la termen, la acelea care „pun probleme”, dar care reprezinta fundamentul insasi al civilizatiei noastre, cert, imperfecte ?
    – Este util sa continuam sa ne impunem o abordare diferita intre Islam si ramura sa politizata, islamistii, numai datorita diferentei numerice, abstracte (…), dintre majoritate si minoritate, in conditiile in care minoritatea provine, prin definitie, dintr-o majoritate data, fara de care n-ar exista?

    • Dar prezenţa masivă a musulmanilor în Europa cum se explică? Adică de ce există musulmani, şi încă fanatici, în Europa? Nu au venit de capul lor şi nu au trecut graniţa cu buletinul, mai ales în atmosfera de suspiciune şi război rece din anii 1945-1980. Dintr-un motiv sau altul, autorităţile de stat i-au adus. I-au vrut aici.

      Musulmanii umplu un gol care s-a creat prin dispariţia progresivă a claselor sociale creştine (protestante, catolice, ortodoxe) foarte conservatoare, categoria “Minunea de la Maglavit, 1935″ sau “Procesul Maimuţelor, 1925″. În Italia şi în alte câteva ţări europene, erau numeroase şi puternice pe scena politică până la sfârşitul anilor 1970.

      Aceşti “fanatici sau talibani creştini conservatori” erau necesari pentru a menţine echilibrul în politică şi în viaţa socială– a contrabalansa diversele categorii sociale “prea moderne” şi “prea deschise”. Dacă stai să te uiţi la modul în care se purta un occidental din lumea aşa-zis liberă, cei „excesiv de moderni şi deschişi” erau o minoritate, cei care formau marea masă a populaţiei erau la fel de conservatori ca Dorel al nostru de la lopată.

      Odată cu dispariţia acestor „creştini talibani”, un număr mare de cetăţeni obişnuiţi au rămas din punct de vedere social “undeva la mijloc” – la fel de conservatori, dar fără o comunitate religioasă, nici cal, nici măgar, incapabili să trăiască într-un mediu social liberal, sau, cum îi spuneau ei, mediul “homosexualilor, drogaţilor, hipioţilor, curvelor şi perverşilor ălora”.

      Iar oamenii Statului au început să se agite, fiindcă voturile de care depindeau ei ţineau la rândul lor de alternanţa între partide politice “mai conservatoare” şi “mai liberale”. (A se vedea agitaţia politică legată de contracepţie, avort şi cenzura filmelor în Franţa anilor 1970. Statul laic, revoluţionar, cu libertate, egalitate şi fraternitate şi ce mai îndrugau ei pe acolo. Cei care acum pretind că nu cenzurează pe nimeni, nici măcar pe Charlie Hebdo.)

      Aşa încât în spaţiul rămas gol au migrat musulmanii. Predicatorul fanatic protestant sau catolic a fost înlocuit de imamul musulman şi legea Sharia.

      La noi, fiindcă suntem cu câţiva paşi mai în urmă, evoluţia a fost mai lungă: mai întâi, de la “activistul PCR cu valorile moralei socializde” s-a trecut la “ortodoxul bărbos şi fanatic” (în multe cazuri sunt aceleaşi persoane, cei care erau comunişti feroci bat acum bisericile în fiecare duminică). Pur şi simplu fiindcă largi categorii sociale aveau nevoie de asta, de o organizaţie care să le impună o filozofie de viaţă conservatoare. Nu conta prea mult că şeful se numea Preşedinte comunist sau Patriarh ortodox, important era ca ideile despre viaţă să fie în linii mari aceleaşi.

      La ei, numărul de europence de baştină care s-au convertit şi poartă burka mă face aproape la fel de suspicios.

  3. wrong: bush a intrat in iraq si dupa cateva saptamani s-a nascut IS.
    alte puncte/ dezacorduri:
    1) exista si democratii unde religia e majoritar musulmana (indonezia, malaezia si chiar turcia, liban)
    2) in iugoslavia nu au inceput musulmanii macelul, ci slavii ortodocsi ai lui milosevici, probabil ca si in cecenia cam la fel.
    3) musulmanii sunt in general bine integrati in tarile occidentale, au gheshefturile lor, sau monteaza mercedesuri sau alte joburi- chiar in politica, problema e cand ti se tot spune ca esti oricum tzigan, e in gena si (in)cultura ta, si tot inferior ramai orice ai face, atunci explodeaza si negrii in america (ba chiar si cate un pusti cu arma in scoli sau cinematografe), iar musulmanii mai „sensibili” se refugiaza si se radicalizeaza, „las’ ca va arat io voua” – si acuma da, e razboi in siria, dictatorul inca se mai tine

  4. Nu e vorba de Coran sau Mahomed. E vorba de saracie, prostie si disperare. Acum ceva ani eram si noi „islamisti”. Aruncam in aer redactii si asasinam jurnalisti. In numele lui Marx,Lenin,etc. Occidentul a gasit solutia prin aducerea tuturor saraciilor estice in ograda lui. Pentru a scapa de migratia transfugilor traitori din ajutoare sociale si de politica imbecila si criminala a liderilor comunisti. Cu gandul de a ne invata lectia muncii si prosperitatii. Grea incercare si pentru ei si pentru noi. Fenomenul a luat amploare. Popoare dupa popoare vin spre Occidentul prosper, impinse de saracie si intaratate de perfidia unor regimuri incapabile, corupte si criminale. Poate gestiona Occidentul atata saracie si disperare? Sau va cadea sub asediul gloatelor oarbe si totul va sfarsi in haos, ca de atatea ori in istorie?

  5. Lasand la o parte toate consideratiile savante, un lucru trebuie remarcat. Genul acesta de traire primitiva a unei religii, cred ca nu se mai vede nici macar la salbaticii din Borneo sau Amazonia. Nici acolo nu se mai aduc zertfe umane zeitatilor acelor religii. Aici e nevoie de oscpicii, doctori si camasi de forta,nu discutii academice! O abordare medico-legala.

    • Dacă sondezi niţel presa de la noi, afli că prin nişte comune din Oltenia şi Moldova maniacii religioşi te-ar putea răstigni fiindcă eşti posedat, sau înjunghia fiindcă te cred vampir.

  6. Excelent articol si astazi Contributors ne rasfata cu doua de referinta: al Dvs. si al D-lui Ionita. Mi-e greu sa ma decid care e mai bun…:)

  7. Culturalizarea unei probleme complexe nu face decat sa ne dezorienteze. Cultura e doar una din variabilele ce explica situatia. Cum mentionau cativa comentatori, disperarea, marginalizarea economica si politica, ca si situatia geopolitica globala trebuie problematizate. Teoria moernizarii lineare si seculariste este problematica etic dar si empiric – clar liniaritatea si unidirectionalitatea ei nu „tin” empiric. Asadar e timpul sa ne nuantam lecturile si sa tulburam apele raspunsurilor simple.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro