Home » Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Copilaria lui Nicu Ceausescu

Vladimir Tismaneanu septembrie 26, 2011 Politica & Doctrine, Societate/Life
45 comentarii 9,770 Vizualizari

Serialul meu despre Nicu Ceausescu a facut valuri. Desi am prevenit ca nu ma voi ocupa de detalii din viata sa personala decat daca acestea sunt menite sa lumineze biografia sa politica, există, se pare, tentatia de a prelua tocmai acele amanunte anecdotice si de a le hiperboliza. Nicu era cel mai mic dintre copiii cuplului Ceausescu, neindoios si cel mai putin interesat de cultura. A fost rasfatatul mamei sale, cu ea pleca in Elvetia pentru a-si rezolva problemele de dantura, ea era la curent cu cine se vede, cu cine este amic. Cu tatal sau raporturile au fost distante (lucru notat si de Dumitru Popescu, fostul ideolog al partidului, in memoriile sale). Era un pusti agresiv si turbulent, probabil ca expresie a unui complex de inferioritate in relatiile cu Valentin si cu Zoia, complet diferiti ca stil si temeperament. In primele clase de scoala, la Liceul „Petru Groza” (pana in 1958 „Scoala Medie Mixta nr 28, cu limba de predare rusa”) rivaliza cu Vasea, fiul cel mic al lui Petre Borila, alt membru al Biroului Politic al lui Gheorghiu-Dej, intrru inclinatie spre violenta.

Imi amintesc cum, era in clasa a II-a, deci in 1960, a venit sa se intalneasca cu noi Ecaterina Borila, mama celui care arunca in colegi compasul. Ne-a spus ca Vasea este un copil mai dificil, ca nu are protectie speciala, ca ea personal incearca sa-l domoleasca. Nu stiu ca vreodata Elena Ceausescu sa fi facut vreun gest similar. Protectia ei pentru Nicuşor era totala, fara fisuri. Erau si alti copii de stabi in scoala, in clasele noastre paralele, dar niciunul nu isi permitea istericalele celor pomeniti. Mi-l amintesc, de pilda, pe Mircea, fiul lui Augustin Alexa, membru al CC si procuror general, un baiat modest care-si vedea de treburile lui, asemeni fratelui sau mai mare, Viorel. Ioana Pintilie, fata lui Pantiusa si a Anei Toma, nu se bucura, din cate tin minte, de vreun statut special. Nici Lena Rautu, nici Svetlana Schiopu, nici Emilian Popescu, fiul generalului de securitate Gogu Popescu, devenit ambasador intr-o tara africana.

Nicu si Vasea au devenit rude ulterior, dupa casatoria lui Valentin cu Iordana Borila, sora mai mare a lui Vasea. Plangerile profesorilor erau intodeauna filtrate de Elena Ceausescu, membra a Comitetului de parinti. Inca de-atunci se stia ca Nicu se temea teribil de reactiile tatalui sau la aceste vesti despre comportamentul sau insolent cu colegii si profesorii. Mi-au spus-o mai multi colegi ai caror parinti erau membrii ai conducerii. Mai tarziu, am aflat din surse credibile ca Elena ii ascundea de fapt lui Nicolae Ceausescu aceste detalii, spre a-l feri pe mezin de bataile administrate de incrancenatul sef al cadrelor partidului, devenit secretar general in martie 1965. Umbla mult pe bicicleta, bantuia pe strazile din Cartierul Primaverii, uneori avea cu el un pistol cu alice. Odata, eram impreuna cu sora mea mai mare, Vichi, m-a somat sa ma opresc, eram si eu pe bicicleta, n-am facut-o, a tras si m-a lovit in picior cu glontele, am sangerat dupa aceea. Era nesabuit, irascibil, imprevizibil. Azi te ranea cu alice, maine era cel mai afabil coleg.

N-as vrea sa se inteleaga ca intre tata si fiu ar fi existat o relatie strict despotica. Oricum, cu timpul, lucrurile s-au atenuat, insa incordarea n-a disparut. In mai sau iunie 1964, am mai povestit, am mers cu Nicu la vila bunicilor sai sa vedem un episod din serialul de televiziune „Capitanul Val Vartej” cu Nicolae Gardescu si Tudorel Popa. Erau acolo ambii parinti ai lui Nicolae Ceausescu si mama Elenei (Zoia mi-a spus mai tarziu ca bunica ei pe linie materna era de origine grecoaica). La un moment dat a intrat un personaj in costum inchis la culoare, cred ca bleumarin, s-a asezat pe un scaun la masa, Andruta a spus”: „Mai vin si oamenii mari pe la noi” (vila era in aceeasi curte cu casa familiei Ceausescu, demolate cateva luni mai tarziu ambele spre a se construi resedinta din Bulevardul Primaverii nr. 50). Mi-am dat seama ca stiu de fapt cine este acel barbat taciturn, vazusem ca atatea mii si mii de oameni, portretele oficiale ale membrilor Biroului Politic afisate pe toate sediiile de institutii. Nicolae Ceausescu n-a scos nicio vorba, a gustat din dulceata oferita, ne-a ignorat pe toti cei prezenti (ma rog, eu chiar nu contam). In perioada cand li s-a construit noua casa, de fapt cadoul lui Dej, familia Ceausescu s-a mutat, provizoriu, in vilele de protocol de pe strada Tolstoi (cred a acum este Curtea de Conturi). Au stat acolo un an,fiind vecini cu Cosntanta Craciun, sotul acesteia, fostul general de securitate Janos Vincze si copiii lor, Sandu si Dinu. Am fost inauntru o singura data, de 1 mai 1965, impreuna cu Zaza Ioanid, invitati de Zoia. Parintii nu erau acasa, se aflau la tribuna din Piata Aviatorilor, del in aceea centrala, ea intr-una lateral. Pe o tava, in marele hol,erau felicitarile de “Ziua Internationala a oamenilor muncii”. Imi amintesc perfect, erau multe carti de vizita, pe spate mesaje ploconitoare, de la Apostol, de la Maurer, de la Draghici, de la Rautu,de la Salajan, de la Bodnaras, de la Dalea, de la Gogu si Dorina Radulescu. Singurele laconice, reci, indiferente, erau de la Lica Gheorghiu si Chivu Stoica.

M-a frapat faptul ca Nicu si tatal sau stateau acolo alaturi ca doi straini. Repet, relatiile erau in mare masura mediate de mama sa. Tot ea continua sa vina la sedintele cu parintii de la Liceul 24 de pe strada Gradina Bordei. Nu cred insa ca a mai facut-o dupa 1967-1968, cand cultul lui Nicolae Ceausescu incepuse sa capete dimensiuni elefantiazice.Ori, daca o facea, era primita singura in biroul de la intrarea scolii al directorului Dumitru Barbulescu. Profesor de limba romana, nascut la Scornicesti, acesta fusese selectat de fapt de Lica Gheorghiu in 1963, atunci cind sa infiintase acel liceu. Intre colegi se stia ca daca excesele lui Nicu (tragea fetele de cozi, te puteai usor trezi cu un picior in spate cand mergeai pasnic pe coridor) ajungeau la tatal sau, pedeapsa era dura. Nu cred ca Nicolae Ceausescu a fost fericit in anii urmatori cu orientarea lui Nicu spre un stil de viata in stil playboy pe care o considera o forma de decadenţă burgheza. Militant stalinist din categoria dura, Ceausescu nu era nici afemeiat, nici mare bautor, nici adeptul ospetelor sardanapalice, nu degusta placerile vietii precum predecesorul sau. In felul sau, era un ascet din categoria lui Lenin si Stalin, drogul sau se numea puterea absoluta. Era un drog pe care a incercat, nu fara succes, sa-l ofere si fiului sau mai mic, cel mai disponibil in acest sens dintre cei trei copii. Zoia dispretuia acel univers al minciunii, al linguselilor abjecte si al ingenuncherilor laşe, pe Valentin il lasau rece ritualurile gloriei de partid. Nicu, care nu implinise inca 14 ani cand tatal sau a devenit liderul PCR, a avut imediat acces la tot ce se putea imagina: garzi personale, masini la scara, calatorii in strainatate fara vreo limita valutara, ceasuri Rolex, nimeni nu indraznea sa i se opuna. Mai tarziu, cand ajunsese de-acum secretar al CC al UTC, obisnuia sa mearga in vizita la fostul nostru coleg de clasa, Ghiţă Gheorghiu, nepotul infiat al lui Dej. Acesta locuia pe starda Atena, impreuna cu mama sa, cu soltul acesteia, inginerul Gheorghe Rădoi, fostul vice-premier, fosul director de la “Steagul Rosu” din Brasov, cu sotia sa Alina, fiica celebrului fotbalist Gica Popescu. Mi-a povestit cum mama sa l-a rugat pe Nicu sa nu mai vina pe la ei deoarece, atunci cand se imbata, incepea sa arunce cu pahare de cristal, iar rezerva Licăi nu era inepuizabila. Oricum, relatii dintre Lica si Elena Ceausescu erau extrem de reci, inca din ultimii ani ai lui Dej, cand fiica dictatorului refuzase propunerea Elenei de a petrece dupa-amiezele impreuna.

Accidentul din clasa a VIII-a despre care imi scria prietenul meu Radu Stern, istoricul de arta din Elvetia, fost si el coleg de clasa, ca si mine, cu Nicu, a fost cunoscut de noi toti. Nicu a lipsit de la scoala cateva saptamani, a venit apoi cu urechea cusuta, cu alte cicatrici pe faţa. Imi amintesc cu precizie că ceea ce s-a vorbit atunci a fost ca in acel accident de masina, Nicu a condus bezmetic (nu avea varsta legala pentru carnetul de sofer), a intrat intr-un copac, iar insotitorul si-a pierdut viata. Evident, totul a fost imediat musamalizat. O zi din viata lui Nicu in adolescenta era extrem de diferita de ceea ce traiam colegii sai, inclusiv unii din famililile marii nomenklaturi (nu era cazul meu ori al lui Radu). De dimineata, cand se trezea, si pana seara, era inconjurat de servitori si securisti. Venea cu bodygard la scoala (Zoia si Valentin au refuzat acest gen de supraveghere). Nu avea voie sa-si invite colegii acasa, dar putea sa mearga el la ei. Tocmai de aceea isi petrecea ceasuri intregi la Radu (Zaza) Ioanid. Masa de pranz in familie era obligatorie. Acolo asculta cum Nicolae si Elena puneau la cale urcari si coborari in aparat, cum se urzeau varii intrigi si manipulari. Serile erau din nou de tip spartan, alaturi de parinti in fata televizorului. Isi dorea sa scape din aceasta colivie de aur. Se temea, repet, de tatal sau, dar nu ezita sa utilizeze totate avantajele puterii pentru o existenta intr-un lux pe cat de kitsch, pe atat de strivitor uman. Un lux, in final, ingrozitor de efemer.

Nicu Ceausescu a incetat din viata acum 15 ani. S-au scris multe adevaruri, dar si mai multe neadevaruri despre el. S-a fabulat si inca se fabuleaza enorm. In interventiile mele, m-am straduit sa pastrez un ton cat mai echilibrat si sa discut rolul sau in istoria comunismului romanesc, nu chestiuni ce tineau de viata sa intima. Avea 45 de ani cand a murit, efect al unei boli indelungate, agravata de perioada petrecuta in inchisoare, n-a avut copii. Nu a incercat sa scuze regimul naruit in decembrie 1989. Nu a fost apologetul parintilor sai. In pofida atator privilegii, nu se poate spune ca a fost un om fericit. Imi amintesc ca in anii de scoala mi-a spus ca unul din filmele sale preferate era “Le Bonheur” de Agnes Varda. Vazusem si eu filmul, la Cinemateca. Era multa muzica de Mozart, o promisiune de seninatate, bucurie si pace. Un miraj, o iluzie, o fericire imposibila?

http://www.criterion.com/films/525-le-bonheur

Nicu a cunoscut mai intai o glorie artificiala, obscena, lipsita de orice limite, apoi s-a intalnit, dupa prabusirea dictaturii, cu umilinte si jigniri nu intotdeauna meritate. Textul de mai sus este versiunea largita a articolului meu aparut astazi in editia online a Evenimentului Zilei.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "45 comments" on this Article:

  1. Daniela spune:

    ‘Va amintiti cu precizie ce se vorbea’. Toti ne amintim cu precizie multe din cele ce se vorbeau, dar putine erau adevarate, cum s-a dovedit mai tarziu.
    Ar fi fost mult relevant articolul dvs daca va limitati la fapte.

    In alta ordine de idei, vedeti vreo diferenta intre teribilismul lui Nicu si teribilismul beizadelelor noastre de Dorobanti? Eu vad doar un adolescent ca oricare altul, cu problemele pe care le creeaza tinerii aflati la varsta afirmarii lor….

    Cine ar fi putut fi Nicu daca nu ieseam din comunism? Cine ar fi putut fi Nicu daca ar fi beneficiat de o judecata corecta? Cine ar fi putut fi Nicu daca ar fi beneficiat de tratament medical corect? Nu o vom stii niciodata, dar ca istoric ma astept sa dati mai putin curs ‘zvonurilor’ ci mai mult faptelor, avand mai ales avantajul ca l-ati cunoscut personal.

    • Ma intreb daca ati citit serialul. Ori macar cuvintele cu care se incheie acest articol. Nu este un rechizitoriu postum, istoricul nu este procuror, ci o “revizitare”, cum se spune, a unor timpuri care ne-au marcat pe multi dintre noi. Intreg serialul este o meditatie despre problema succesiunii in regimurile comuniste, despre cosmosul nomenklaturii supreme, pornind de la un caz pe care, da, l-am cunoscut si l-am studiat de-a lungul anilor. Nu cred ca analogia pe care o propuneti este adecvata, chiar daca, intr-adevar, multi copii ai noilor imbogatiti afiseaza un lux ostentativ si provoaca reactii de justificata revolta morala. Nicu beneficia de un intreg sistem represiv pentru a-si putea permite absolut orice capriciu. Nu exista presa libera, nu exista de fapt justitie in sensul veritabil al cuvantului. Singurii care il puteau trage la raspundere erau parintii sai. Dar ei il pregateau sa le fie urmas la domnie. Nu ma bazez pe rumori, ci pe informatii verificate de-a lungul anilor, cu colegi de liceu, cu alte persoane credibile.

      • ivi spune:

        …o mica intrebare domnule Tismaneanu – aveti “o memorie de elefant?” sau una “mecanica?”; sau cu alte cuvinte ce sunteti – un “neom” sau un “automat” ? …stiintele neurologice si cognitive arata clar ca nu asa cum spuneti functioneaza memoria umana …si atunci ce “stiinta istorica” mai faceti?

    • Veronica spune:

      @Daniela

      Cele pe care le scrieti dvs doamna sunt ciudate, pentru ca exista in relatarea dlui Tismaneanu o sinceritate a detaliului si de asemeni o incercare de a relata pareri presonale dintr-o faza a copilariei dansului, facuta cu ochii celui de astazi dar cu constiinta celui de atunci. Nu poate fi contestata incercarea de obiectivitate chiar atunci cand fiind vorba de evenimente cu caracter personal, tindem cu toti sa le reflectam prin prisma personala, si cu toate acestea exisa cei profesionisti, cei sinceri, cei inteligenti care reusesc intr-o masura suficient de satisfacatoare, as spune, sa se dea inapoi un pas ca sa ofere ascultatorilor o imagine filtrata partial a celor relatate.
      Cred ca, atunci cand cineva nu reuseste sa observe filtrul, sau nu poate sa isi inchipuie existenta lui, pot rezulta comentarii care incearca sa anuleze valoarea amintirilor care fac parte dintotdeauna dintr-o parte a istoriei numita istoria orala.

      Si asta chiar daca ele pot fi luate cu ” a grain of salt”. Este drept si datori. Dar, acest lucru nu anuleaza valoare lor.

      • Intr-adevar, istoria orala are meritele si limitele ei. Memoriile unui Arthur Koestler, ca sa luam un exemplu faimos, includ puternice elemente de subiectivitate, dar portretul unui Willy Munzenberg ramane esential pentru intelegerea destinului acestui propagandist al Cominternului care s-a despartit de Stalin dupa Pactul sovieto-german. La fel, o carte precum “Culpe ce nu se uita”, convorbirile Rodicai Chelaru cu Cornel Burtica, lumineaza mecanismele sistemului ideologic in anii 70. Chiar si amintirile lui Dumitru Popescu, cu gradul lor pronuntat de partizanat, ne ajuta sa intelegem personalitatea acestui ideolog si metodele de control al vietii spirituale in perioada Ceausescu. Nu am nici un interes personal in a-l prezenta pe pe Nicu Ceausescu altfel decat mi-l amintesc. N-as fi scris, poate, acest serial daca Nicu n-ar fi devenit, in ultimii ani ai dictaturii, un plauzibil succesor la domnie.

  2. Vizitiul spune:

    Domnule Tismaneanu, daca nu ati fi pomenit de Ceausescu in acest articol, as fi fost sigur ca ati facut o descriere a societatii de astazi. Nu stiu daca exista o legatura de cauzalitate in acest caz dar seamana izbitor cu atitudinea predominanta din Romania prezentului.

    Un element comun ar fi justitia, sau mai bine spus, lipsa acesteia ce duce la rezultate similare. Si uite ca ajungem mereu la cine uita istoria, este condamnat sa o repete; un mare adevar!

  3. Un dubitativ spune:

    Marturisesc ca, la cat sunt de atent si selectiv cu lecturile si analizele, citesc cu placere si interes textele cu valoare adaugata de pe Contributors, intre care se numara si majoritatea celor semnate Vladimir Tismaneanu. Daca ma veti intreba dupa ce recunosc astfel de scrieri, va voi raspunde fara nicio ezitare: dupa argumentatie si stil. Este imposibil ca atunci cand pui un astfel de scanner pe un text sa nu distingi intre o insailare de afirmatii si o demonstratie, recognoscibila prin distantarea de efecte si apropierea de cauze. O stradanie, ce-i drept, anevoioasa si temerara, asemanatoare cu inotul impotriva curentului, cand, pentru a nu te lasa inghitit de cascada, trebuie sa te indrepti catre izvoare, ajutat nu numai de abilitati, dar si de modul in care le utilizezi. Tocmai de aceea, niciodata nu mi-ar trece prin cap sa suspectez pe autorul vreunui astfel de text ca ar constrange hartia sa suporte orice.

    Constat insa ca din unele dintre articolele dumneavoastra, cum este si cel despre copilaria lui Nicu Ceausescu, nu se intelege mare lucru sub aspect cauzal si chiar rational, totul invartindu-se in jurul unor efecte si emotii, prin aducerea in atentie a unor personaje de-a dreptul suprarealiste, ca si cand ar fi scoboratoare din iad, pana si cel mai banal detaliu psihobiografic capatand dimensiuni aproape satanice. Cred ca veti fi de acord ca excesele, inclusiv cele scapate din tasta, pix, penel etc., ne compromit produsul sau mesajul, ceea ce nu prea ne ajuta…

    Despre stilul demonic am luat cunostinta nu numai din carti, ci si din istoria traita. Imi este foarte greu sa inteleg, de pilda, cum au putut oamenii sa se lase inselati si tarati in bulboana celui de-al doilea razboi mondial de catre o carte precum “Mein Kampf”, al carui stil este, de la un capat la altul, unul demonic. Probabil ca pentru elucidarea demonismului lui Hitler va trebui sa reflectam, toti, mai adanc la legatura dintre om si stil, surprinsa foarte bine de catre filosof cand spune ca stilul este omul insusi… Din pacate, si in istoria recenta am vazut in cateva randuri prapadul produs de acelasi tip de inselaciune… Probabil, spun din nou, poate si pentru ca desi Razboiul Rece a disparut din lumea reala, unele din reminiscentele acestuia se agata de cea imaginara, din mintile unora, din care se lasa mai greu duse… “Lectia” invatata a demonizarii e ca aceasta nu tine loc de argumente si ca, in ciuda unor beneficii politice pe termen scurt, pe seama naivitatii si credulitatii, este perdanta pe termen lung in toate cazurile, asa cum s-a intamplat cu incercarile de Reich-izare si Soviet-izare.

    Si, pentru a fi si mai aplicat, v-ati intrebat vreodata daca nu cumva ceea ce ati conceptualizat drept “stalinism national” nu a fost de fapt un “stalinism simulat”? Sau un “comunism de rezistenta”? Ce ar fi putut face Gheorghiu Dej, de pilda, avand cizma ocupantului pe grumaz, decat sa se supuna, asteptand primele semne de slabiciune, cum au fost cele pe care le-a folosit pentru a obtine retragerea trupelor sovietice, in mai 1958? Sau, ma intreb eu de aceasta data, cum de nu ati valorizat prudenta proverbiala a lui Dej (lasand la o parte faptul ca despre prudenta se spune ca este mama intelepciunii), care l-a ajutat sa evalueze ca in 1956 nu erau coapte conditiile pentru o declaratie de independenta, care nu ar fi dus decat la represiuni sangeroase, asa cum s-a intamplat la polonezi si la unguri? Ori, atunci cand scrieti despre sacrificarea vietii de familie, ce va face sa nu luati in calcul si posibilitatea unei capacitatii de jertfa, specifica majoritatii liderilor?!

    Desigur, nu ma astept, aici si acum, la niste raspunsuri afirmative la intrebari de acest gen, multe nefiind inca puse, dar nici negationismul total nu mi se pare a fi o sursa buna de credibilitate, pentru ca adevarurile nu sunt definitive, dupa cum am vazut si in aceste zile, cand pana si teoria relativitatii a lui Einstein a fost depasita…

    • Poate exemplificati care sunt personajele ponegrite (ori, daca vreti, demonizate) si ce nu este adevarat in ceea ce scriu. Cum spuneam mai devreme, este vorba de un serial, parte a unei carti in statu nascendi, pe care prietenii de la “Contributors” si “Evenimentul Zilei” l-au gazduit si il gazduiesc cu generozitate. Nu au fost Pantiusa, Nicolschi si Draghici criminali? Nu au fost Dej si Ceausescu dictatori de tip stalinist? Ingaduiti-mi sa ma indoiesc de intentiile secrete (“patriotice”) ale lui Dej in anii 50. Intentii patriotice in cazurile unor Bodnaras (spion sovietic) si Borila (cechi si devotat militant cominternist)? Nu era Leonte Rautu omul in care Dej avea totala incredere? Dej spunea public ce urmarea: transformarea Romaniei intr-un regim de tip sovietic. Nu simula, nu juca teatru, era convins, era un true believer, un fanatic. Maurer a fost un caz diferit, sunt de acord. Dar a consimitit, a aprobat, a incuviintat. Cititi amintirile lui Petre Pandrea, portretul lui Maurer nu este catusi de putin unul atragator. Voi scrie despre el. Pana la un punct, probabil ca Alexandru Barladeanu, Mihail Florescu si Gheorghe Gaston Marin n-au impartasit obsesia regimului legata de “ascutirea luptei de clasa” si “intarirea rolului conducator al partidului”. Erau mai cultivati, mai occidentalizati. Ganduri bune.

      • Dumitru Ristoiu spune:

        Citeste te rog si “Fereste-ma doamne de prieteni”. Acoloeste vorba de documente si nu de pareri personale sau memorii.

        Cu stima

        • Daca veti citi cartea mea “Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului romanesc” veti vedea ca am fost unul dintre primii care au intrat in arhiva fostului Comitet Central al PCR, am citit atent mii si mii de pagini. Am purtat coresppndenta cu numerori “actori” ai acelei perioade. I-am intervievat spe Stefan Andrei si pe Dumitru Popescu, intre altii. Exista un intreg volum, de sute de pagini de documente consultate de Comisia Prezidentiala pentru analiza dictaturi comuniste din Romania, aparut la Humanitas in 2008, coordonat de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu si Armand Gosu. Aici public articole in care amintirile personale se intersecteaza cu analiza culturii politice a comunismului din Romania si din alte tari ale Europei de Est.

      • Un dubitativ spune:

        Este realmente un castig intelectual sa va am partener intr-o discutie cu argumente si contraargumente pe o problema atat de controversata, lucru pentru care va multumesc. Sper ca, intr-un final, pe baza si a altor eforturi exploratorii, castigul sa fie si unul istoric.

        V-am adus in atentie posibilele concepte de “stalinism simulat” si “comunism de rezistenta” avand in vedere unele surse istorice care descriu formidabila presiune (santaj, acuzatii, amenintari etc.) exercitata de catre ocupantii sovietici asupra liderilor comunisti romani. Chiar unii dintre responsabilii comunisti (“moscoviti”, dar nu numai) pentru ceea ce azi am numi “efecte colaterale” i-au fost impusi lui Dej de catre ocupanti, care-l tineau sub o stricta observatie. Este, cred, revelatoriu faptul ca ambasador la Bucuresti a fost numit, la finele anului 1955, un fost director adjunct al KGB (1951-1953), specialist in sovietizare ( a se vedea “rezultatele” obtinute in Ucraina), nemilosul general Aleksei A. Episev, care a stat la post cinci ani. Insusi Hrusciov acuza PCR-ul de atitudine nationalista si anti-sovietica, iar despre Romania spunea ca este “nu o natiune, ci o tarfa”.

        Asa -zisele apartenenta sau colaborationism cu stalinismul sau cu KGB-ul nu insemna nimic (si Imre Nagy era agent NKVD) in fata obiectivului national al lui Gheorghiu Dej de a-si elibera tara de sub ocupatie straina. De aceea cred ca regimul dejist a fost mult mai aproape de ceea ce as numi “stalinism simulat” sau “comunism de rezistenta”. “Teza” ca Dej ar fi fost un “stalinist” care nu s-a preocupat decat de puterea personala este atat de inconsistenta incat nu merita a fi discutata. O dovada ar putea fi, cred, si moartea sa prematura. Ceea ce ma nelinisteste insa cu adevarat este ca posibilul efect pervers al unor astfel de campanii de demonizare ar putea fi deresponsabilizarea viitorilor lideri politici ai Romaniei. Sunt insa optimist ca fiecare dintre noi, inclusiv dumneavoastra, nu va uita ca este un fir din iarba verde de acasa, ceea ce ne va tine uniti… Numai bine!

  4. crap spune:

    Am gasit seria de articole fascinanta.. cred ca ar trebui sa va inhamati la o carte fresca – nu va cere nimeni sa deveniti al doilea saint-simon, dar sunteti probabil printre putinii care ati putea sa ne redati intr-o forma digerabila tabloul cat mai aproape de adevar a ceea ce a insemnat elita politica romaneasca la sfarsitul erei dej si inceputul celei mai pretiosase.. pe scurt, nomenclatura la schimarea stafetei. Iar detaliile referitoare la familia ‘regala’ vor oferi probabil multora, sau chiar istoriei nescrise a romanilor, ceea ce se cheama ‘closure’..

    detaliile ar fi fascinante ptr multi, sunt sigur.

  5. Daniel StPaul spune:

    Nu incerc senzatia de oroare-fascinatie a acestui bestiar, pe-alocuri insectar, -an insider’s view- oarecum previzibila la cei care au fost contemporani cu cei inventariati; resimt cel mult acelasi gust salciu ce-l simteam odinioara constient fiind de “alteritatea” noii clase… Totusi, nu pot sa nu ma declar surprins ca in timp ce poporul avea acces doar la Copilaria lui Ivan (si inca era o sansa superlativa), Ivan Nicolaeviciul evocat se cultiva cu Bonheur-ul Agnesei Varda (despre ale carei filme popular intimiste poporul putea afla, cu un pic de noroc, din relatarile experte ale unei alte reprezentate de frunte a sa, “coproaica” -apelativ dat de unii dintre curajosii ei subalterni- de la revista Cinema. Dupa asa surpriza, aproape imi vine sa ma intreb daca din coloana sonora a filmului evocatul de mai sus nu gusta mai degraba piesa cea mai nemozartiana dintre opusurile lui WAM, fuga in do; cu gindul la filmul in cestiune, ma intreb si daca ne-a fost interzis noua, norodnicilor, pentru a nu ne baga in cap idei adultere (cum poate avea un timplar asemenea atitudine burgheza?) ori pentru mai subtila idee ca nu poti sa fii si angajat si neangajat intr-o cauza fara a fi partas la propria drama.

    • Cum am scris in articol, filmul a rulat la Cinemateca, cred ca in 1966. Cum au rulat, tot acolo, filme de Truffaut, Resnais, Godard. Va mai amintesc ca “Anul trecut la Marienbad” a jucat la cinematografele obisnuite (cu sali cam goale). Era epoca unei relative deschideri culturale. Nicu a vazut filmul lui Agnes Varda la “vizionarile” organizate pentru parintii sai si alti lideri ai PCR.

    • Veronica spune:

      Multe lucruri din perioada GhDej sau Ceausista pot pare astazi celor care s-au nascut cu 20-30 de ani mai tarziu decat generatia d-lui Tismaneanu, simple inventii sau pur si simplu reflectarea unor cunostinte dobandite din literatura sau presa. Dar lucrurile nu stau asa, caci in anii aceia de sfarsit al deceniul al 7-lea, secolul 20, dupa inlocuirea lui Dej cu Ceasca, viata culturala de la Bucuresti era multi-dimensionala. Numarul de publicatii literare era deosebit, al traducerilor din limbi care nu erau liba rusa erau fara numar, ca de altfel si punerea in scena a pieselor sau cinematografia.
      Petreceam ore la coada la bilele la teartul National, atunci cand se vindeau pe str. Academiei si era nevoie sa fii la coada in ziua punerii lior in vanzare, una dintre cozile acelea in frig era pt biletele la piesa lui O’Neill Din jale se intrupeaza Electra, dar au fost cate si mai cate.
      Am vazut filmul lui Alain Resnais , Anul trecut la Mariendbad, in adolsescenta si am citit destule traduceri din limbi vestice care apareau in colectiile de atunci. Fara a face apologia cuiva, vreau doar sa contribui la imprastierea norului de mirare pe care incearca sa o exprime comentariul de mai sus. :-)

      • Daniel StPaul spune:

        Raspunsul d-lui Tismaneanu a avut, scurta vreme, un raspuns de la mine; cineva l-a lasat sa apara si apoi l-a largat (cu larghete) .Si razgindirea e un fel de gindire. In fine.
        Tot ce pot sa spun e ca mi se pare inocent -naiv (benign zis) a nu tine cont ca pe vremea inca neimpuscatului noua zecimi din populatia tarii nu locuia in Bucuresti. Am locuit intr-un vechi oras universitar, cu lectori straini (cu bibliotecile-mediatecile aferente), si cu toate astea, ocazional, aveam prilejul sa constat enorma diferenta dintre resursele Capitalei si aceea a mun’cipiului meu de veche traditie universitara. Raspunsul “evaporat” facea referinta si la faptul ca tara avea o singura cinemateca. “Mirarea” pe care o evocati era, daca cititi atent, o surpriza si facea trimitere exclusiv la cel vizat in articol (si, cel mult, la noua clasa, prin extensie).

        • Veti admite, totusi, ca “Echinox”, cea mai putin inregimentata revista studenteasca, aparea la Cluj, nu la Bucuresti. Cand “Universitas” a devenit “Universitatea Comunista” fara ca vreunul din redactorii-studenti sa fie intrebat, consultat etc, “Echinox” si “Opinia studenteasca” au continuat sa apara cu numele lor normale, ne-ideologizate. Imi amintesc ca atunci cand s-a infiintat revista Centrului Universitar Bucuresti cu numele imposibil si penibil “Convingeri comuniste”, l-am intrebat pe unul dintre instructorii care ne “indrumau”, asistent universitar la Politehnica, un om altminteri foarte decent: “Va ganditi la bietul vanzator de chioscul de ziare cand va fi intrebat daca mai are convingeri comuniste si risca sa raspunda, in caz ca s-au vandut toate exemplarele, ‘nu, nu mai avem’?” Ordinul insa venise “de sus”, nu era loc de negociere. Existau, asadar, si avantaje, nu doar dezavantaje ale distantei de “Centru”. Apoi, cum scria mai devreme Veronica, “Anul trecut la Marienbad” a jucat intr-un cinematograf larg accesibil, nu la Cinemateca. Au rulat si filmele lui Milos Forman, Jiri Menzel (“Trenuri bine pazite”), Andrzej Wajda (“Padurea de mesteceni”, “Peisaj dupa batalie”), Jerzy Kawalerowicz (“Maica Ioana a ingerilor”), Miklos Jancso (“Sarmanii flacai”), nu mai vorbesc de Sidney Lumet ori Costa Gavras. Lucrurile au degenerat cumplit, adica au reintrat in pseudo-normalitatea neo-stalinista, dupa “Tezele din iulie”. Ganduri bune.

          • Daniel StPaul spune:

            On brasse large: iata, am ajuns la centralismul (ne)democratic.Daca ne amintim, am plecat, specific, de la Bonheur al Agnesei Varda, filmul acesta si realizatoarea erau in cestiune. Si da, filmele pe care le-ati pomenit si inca multe altele de calibru comparabil “s-au dat si la liber” si ma bucur ca a fost asa. Dar exista undeva vreo evidenta a acelor filme, etc., care au fost “for thine eyes only”? (“thine” fiind “ai lor”, ei, cei mai buni ai neamului)

        • Veronica spune:

          Mirarea despre care aminteam mai sus era in mod vadit legata de posibilitatile celor aflati la vremea respectiva in orasul BUCURESTI, capitala Romaniei. In orice stat al lumii, si in orice perioada de timp, desigur in timpurile in care nu a existat Internetul ca mijoc la indemana – aproape a oricui ca mijloc de globalizaew sociala si culturala, discrepantele intre ceea ce era accesibil intr-o capitala si intr-un orasel sau satulet indepartat erau majore, erau si mai sunt pana in zilele de astrazi , toutes porportions gardees, desigur. Si aceasta nu numai in Romania.
          In consecinta chiar si cei care stateau la Cucuietii din Vale putaeu veni cateodata in orasul Bucuresti – sa nu uitam ca deplasarea in tara nu era conditionata ca deplasarile intre orase sau republici din URSSS- deplasarile le putea face oricine la un pret acceptabil si pentru un weekend sau cateva zile de vacanta se putea pune la punct cu carti, filme si alte manifestari care existau cu diferite ocazii la Bucuresti. Reductia literaturii accesibile la romanele rusesti indoctrinate, nu a fost un fenomen real nici in perioadele negre ale comunismului.

  6. cristian spune:

    buna ziua, d-le Tismaneanu,
    ati fost la Iasi si v-am audiat. Tin sa precizez ca apreciez mult enciclopedismul d-voastra in materie de istorie politica, si in special comunism. La un moment dat, in cadrul discutiilor libere post-cuvantare, un tanar a adus in discutie problema lui Guevara. Raspunsul d-voastra insa a fost destul de evaziv: v-ati multumit sa spuneti ca nu este “cool” sa porti tricou cu Guevara. Problema este alta: i-am citit , din pura curiozitate si , in niciun caz, din preferinte stangiste, jurnalele acestuia, precum si alte carti despre revolutionarul argentinian. La prima vedere, stupoare: Guevara chiar pare un adevarat erou al luptei pentru eliberarea oamenilor din sclavagismul modern. D-voastra puteti sa negati faptul ca , in acea perioada, America Latina se afla intr-o saracie lucie iar oamenii traiau ca niste sclavi? Ma indoiesc. Prin urmare, scopul argentinianului din Rosario este unul decent, chiar nobil, cum spuneam mai sus. Si atunci, de ce il denigrati? Fiindca a urat America, iar d-voastra sunteti cetatean american? Sunt curios sa aflu opinia d-voastra asupra lui, dar cu o conditie: sa incercati sa faceti abstractie ( daca puteti) de faptul ca traiti, munciti, sunteti platit de statul american si sa fiti cat mai obiectiv si impartial, fiindca daca luati in considerare sa imi trantiti frazele clasice, gen “Guevara este un criminal, un antiamerican nenorocit, etc”, atunci prefer sa nu-mi raspundeti deloc.
    P.S. ma simt dator sa spun inca o data:NU sunt marxist/stangist/antiliberal etc., NU sunt fan Guevara, NU port si NU as purta tricou cu el, pur si simplu sunt curios sa aflu si opinia celui mai mare politolog roman(asta e purul adevar, fie ca le convine sau nu unora, trebuie oricine sa recunoasca faptul ca dl. Tismaneanu este, de departe, cel mai instruit, cultivat, autorizat politolog roman). Nu am incheiat cu un panegiric scurt la adresa d-voastra fiindca urmaresc sa va castig bunavointa. n-as avea nimic de castigat, nu va cunosc, nu ma cunoasteti, ci am vrut doar sa spun ceea ce cred.
    in caz ca binevoiti sa imi raspundeti, desi nu asta e subiectul articolului de azi, imi cer scuze pt deranj. alt mod de a va afla opinia nu am, de aia v-am scris acum
    cu urari de bine, E.C.

    • Ernesto “Che” Guevara a fost deopotriva un idealist si un desperado al revolutiei latino-americane din anii 60, un marxist-leninist plamadit din alta materie decat activistii in serviciul Moscovei. Moartea sa in Bolivia l-a transformat in mit quasi-cristic. Nu a crezut in valorile liberale, le-a considerat meschine, ipocrite si filistine. Pasiunea sa a fost sa faca revolutia, pe care o fantasma drept o emancipare absoluta, apocaliptica, un catharsis universal. Spunea: “El deber de todo revolucionario es de hacer la revolucion”. Strategia pe care a preconizat-o s-a dovedit falimentara, a esuat pretutindeni unde a fost aplicata (“foco guerrillero”). Ca membru al conducerii PC din Cuba si ca ministru al lui Fidel, a participat la impunerea unei dictaturi de tip ideologic care dureaza si astazi si impotriva careia se manifesta disidentii, luptatorii pentru drepturile omului prigoniti de politia fratilor Castro (“La generacion Y” de pilda). Guevara a fost dezgiustat de birocratizarea revolutiei, o vedea ca pe o filire a sentimetelor revolutionare genuine. A ajuns in Algeria, in alte parti, in final a capotat, el si grupul sau, in padurile boliviene. Idealizarea lui”Che” a fost si este parte a mitologiilor revolutionare de tip tercermundist, examinata de ganditori precum Octavio Paz, Jorge Castaneda, Mario Vargas Llosa, fiul acestuia, Alvaro, si Carlos Rangel. La 17 ani, tineam si eu un poster cu “Che” pe perete. Citisem in “Secolul XX”unele texte ale sale care sunau cat se poate de seducator (“Orice om adevarat trebuie sa simta pe propriul obraz palma primita de un alt om”). A crezut in ideile sale si a murit pentru ele. Am citit imens despre Guievara si azi cred sincer ca ideile sale erau false. Nu “foco” era calea, nu utopia leninista, nu violenta revolutionara de tip castrist. Va recomand sa cititi, in masura timpului, un impresionant eseu de Alvaro Vargas Llosa. Nu spun ca trebuie sa-i impartasiti opiniile, ci doar sa tineti cont de faptele pe care le discuta:

      http://trenblindado.com/llosa.htm

      • aliodor spune:

        multumesc pentru link (on Che article), what a a treat!
        “It is customary for followers of a cult not to know the real life story of their hero, the historical truth.”

        Trotsky s-a bucurat si oarecum se mai bucura de un destin similar (am revazut recent filmul cu Richard Burton si Alain Delon)
        Interesant cum nazistii raman in istorie ca un grup mult mai compact (si usor de “scapat de ei”) comparativ cu comunistii, sparti intr-un caleidoscop de flavours, pentru toate gusturile… pentru eternitate…

  7. don Bazil spune:

    Stimate Volodea, am locuit pe strada Tolstoi şi-mi amintesc de Nicu venind pe stradă cu ţigări Kent în cartuşe, pe care le dădea celor din jur-copii ca şi el, iar împreună cu el mai venea şi un băiat mai înalt şi mai gras(noi copiii spuneam că e fiul unui şofer securist).După ce împărţea ţigările îl punea pe gras să stea cu spatele îşi lua avânt şi sărea în spinarea lui strigând. Diiii caluuu!! Grasu nu zicea nimic şi alerga cu el pe stradă vreo 10-15 metrii. Am fost prieten cu Dinu Brucan cu care mai mergeam la Bolta Rece la o bere. Băutura ca şi pe Zaza ,l-a distrus pe Dinu. Se bea mult în Primăverii ,Sora mea Maşa vă cunoştea bine era prietenă cu surorile dvs mai mari, la care meregea să se joace pe str.Grigore Mora. Eheee Amintiri …Stima!

  8. Eugen spune:

    Buna ziua,
    mai stiti, cel cu resentimentele :) .
    Mi-e greu sa accept ca acei care ne-au incalecat si calarit vietile personale si sufletele au avut la randul lor vieti personale si suflet. Eu le-as nega dreptul asta. Am citit ce ati scris, i-as condamna la uitare vesnica. Dar au fost si ei oameni, nu? Ma rog, un fel de…

  9. Mircea Ordean spune:

    E interesant ce scrieţi, domnule Tismăneanu.
    Aveţi întreaga mea simpatie!

  10. aliodor spune:

    mi se pare mie, sau prevaleaza oarece seductie a “destinului nefericit” in mai toate descrierile lui Nicu Ceausescu care au ca autori locuitori ai cartierului sau rude (ie Mihaela Ceausescu, VT, ca sa delimitez spatiul de seductie).
    Un lucru e clar : din trei copii, nici unul nu a defectat (gen fata lui Stalin), desi mijloace aveau la dispozitie, deasupra mediei pe cap de locuitor al Romaniei, right?
    Faptul ca Ceausescu Nicolae era aspru cu Nicusor si mama trebuia sa-l apere e de-a dreptul induiosator, parca era vorba ca limitam chestiile legate de viata personala, iar aprecierea ca detentia i-ar fi scurtat viata (alcolul dinainte nu e amintit) e drea dreptul edificatoare: daca asa facem procesul comunismului… sau Nicu Ceausescu nu are loc acolo?
    poate n-am inteles eu rostul acestui articol si a serialului pe care nu l-am citit… ma intreb daca ar fi meritat?

  11. Ioana Constantin spune:

    Volo,

    Imi permit sa mi te adresez astfel pentru ca am copilarit si locuit la 6 metri de casa ta, ne despartea numai un gard.
    De ani de zile citesc articolele tale si le tot citesc .Nu vad in ele nici un pic de istorie – a Romaniei sau a perioadei comuniste.
    Ai copilarit si tu alaturi de copii ai “tovarasilor”, te ai bucurat de o copilarie fericita si acum scrii din amintiri – fara sa te gandesti ca poate jignesti oameni care ti-au aratat prietenie si ti au deschis usi ca sa fii intregrat intre noi. Erai un baiat foarte putin atractiv – vorbeai mult, uneori interesant chiar, dar ai fost cu noi si printre noi.Foarte multi dintre copii “tovarasilor” traiesc azi vieti normale , in prezent si nu in trecutul care pe tine pare sa te obsedeze.
    As putea scrie si eu zeci de pagini despre copilaria mea si oamenii pe care i-am intalnit, dar ma gandesc,oare ei vor sa scriu despre ei si familiile lor?Ne-ai intrebat vreodata ce gandim noi?
    Sant convinsa ca istoria comunismului din Romania se poate scrie si din alt punct de vedere decit cum vedeai tu oameni de pe terasa casei tale din Grigore Mora.
    Toate articolele despre Nicu Ceausescu , dupa parerea mea ,sant ca la o sueta intre prieteni sau ca la rubrica de birfa de la “CANCAN”.
    In toate cartile tale mi-ai facut parintii criminali si spioni fara sa te gandesti ca acesti doi oameni (care gandeau atunci altfel decit gandesti tu azi) au suferit pentru convingerile lor si au facut totul din dorinta de a schimba lucrurile in bine.
    Daca acest “recycling” permanent al amintirilor tale din copilarie este sursa ta de venituri poate te gandesti la o recalificare?

    Ioana Constantin (Pintilie)

    • Stimata Ioana Constantin (Pintilie): Nu eu l-am facut pe tatal tau, Pantiusa, criminal, ci el a decis sa indeplineasca cu demonic zel ordinele sovietice terorizand o tara intreaga. Documentele sunt coplesitoare, te-as invita sa le citesti. Fiul lui Hans Frank, guvernatorul Poloniei ocupata de nazisti, a scris cu imensa durere despre rolul macabru al tatalui sau (condamnat si spanzurat pentru crime impotriva umanitatii). Este teribil de greu sa porti o asemenea povara. Dar, te asigur, ea devine mai putin apasatoare atunci cand recunosti adevarul. Pantiusa a comis crime impotriva umanitatii, Securitatea a fost o institutie criminala. Nu o afirm doar eu, ci si istorici cunoscuti, inclusiv Marius Oprea, Mircea Stanescu, Stejarel Olaru, Germina Nagat si Dennis Deletant, o afirma “Raportul Final al Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania”. Cat priveste aluzia la castiguri materiale, o consider ignobila. Nu primesc nici un fel de remuneratie pentru ca scriu aici, pe “Contributors”. Sursa mea de venituri este salariul de profesor la o mare universitate de cercetare din Statele Unite (University of Maryuland-College Park din zona metropolitana Washington, DC) unde predau si un subiect numit “Ascensiunea si caderea comunismului in secolul XX”. Empatie pentru Draghici, Teohari, Pantiusa, Enoiu, Bistran, Soltutiu, Dulgheru ori Nicolschi? Dar ce se intampla cu empatia pentru miile si miile de victime inocente?

      Pantiusa nu a fost un marxist idealist, ci o bruta, un calau, un tortionar. Am scris despre spionii sovietici din anturajul lui Dej inca din 1984, textul a fost transmis la Europa Libera, din cate stiu mama ta, Anuta Toma, l-a ascultat. Nimeni nu poate nega nefast al rolul acestor oameni in sovietizarea/stalinizarea Romaniei. Oricum, ingaduie-mi sa te indemn sa citesti memoriile lui Egon Balas, un idealist real, arestat si maltratatat de Securitatea condusa de Pantiusa, unom care ucrase in MAE-ul condus de facto de mama ta, memoriile Adrianei Georgescu, ale lui Ticu Dumitrescu, ale lui Florin Constantin Pavlovici, ale sionistilor arestati pentru “complot nationalist”, ori macar “Biografiile nomennklaturii” pe site-ul IICCMER:

      http://www.crimelecomunismului.ro

    • Veronica spune:

      Doamna Ioana Pintilie,

      Nu stiu unde va aflati, dar daca nu ma insel in statul Israel. Comentariul dvs este GROTESC, in privinta mea, pentru ca in loc sa apreciati atitudinea d-lui Tismaneanu care desi a fost in felul sau o parte a nomenclaturii comuniste de inceput, nu evita nici un prilej sa analizeze cu obiectivitatea posibila faptele si evenimentele legate de viata sa personala, si aceasta cu multe ocazii pe care aproape ca nu exista un om care sa aiba minimum de interes pentru istoria celor 6 decenii de la instaurarea comunismului in Romania si care sa nu il observe.

      Tatal dvs Pantiusa a fost nu un CRIMINAL, ci o bruta criminala care intr-o lista – pacat ca nu se obisnuieste sa se faca o asemenea lista pentru o categorisire a celor care au executat crime in perioada criminala a comunismului – despre care stie practic orice cititor trecut prin istoriografia ultimelor decenii, incepand cu ranga cu care l-a ucis pe Foris, sau cu pistolul cu care l-a impuscat pe Patrascanu. Ceea ce a mai facut e scris in cartile de specialitate.

      “Tatiana Brătescu, fiica Anei Pauker, a relatat că tânărul Pantiușa a făcut lucruri cutremurătoare. “Pantiușa a fost un personaj sinistru. În ce măsură am aflat odată la o beție a acestuia. Atunci a povestit cum, comsomolist tânăr fiind, urmărea culacii și popii. I s-a spus că popii țin o ședință într-un bordei din stepă. Atunci el s-a dus repede acolo – în Ucraina era – și nu știu dacă i-a somat sau nu să iasă, dar a acoperit bordeiul cu pământ și i-a omorât prin sufocare. Pe noi ne-a cutremurat de-a dreptul. Asta era în stare”.

      Ar trebui sa va ascundeti dupa paravanul vietii proprii ca sa nu fiti vazuta, daca aveti indrazneala sa aparati acest criminal, in loc sa intelegeti cat ghinion ati avut sa va nasteti ca fiind fiica sa. Ca sa numai vorbim de personajul de trista amintire al mamei dvs, cea care a fost adjuncta in ministerul Comertului Exterior, care a comandat de nenumarate ori cadouri pentru a-i fi aduse de catre “privilegiatii” care circulau in anii ’50-’60, reprezentand statul roman in strainatate si care din diurna lor isi putea permite cumpararea unor mici obiecte pe care le putea face cadou. Si cu toate acestea constiinta de vrabiuta pe care a manifestat-o ulterior, sau frica chiar de partenerul sai de viata , nu i-a permis sa deschida gura, sa ia nici cea mai banala atitudine ca sa ii apere pe functionarii din Comertul Exterior, cei care au pus bazele acestei ramuri a comertului in anii in care Romania era pe partea dispretuitilor, in urma relatiilor stabilite spre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.
      Alinierea unor dintre fostii comunisti a fost mai dezagreabila ca a altoram, dar a mamei dumitale este desigur
      de o trista si dispretuitoare amintire.
      Pe langa ca era caracterizata de trasturi de lingusire, dorinta de a profita a avut si nedemnitatea, sau lips ade curaj de a itnerveni in favoarea celor pe care
      fara rusine ii ruga adesea, la vizitele lor in strainatate sa ii fie aduse unele cadouri (povesti directe de catre Lili Donath). Aceste cadouri erau intr-adevar
      un privilegiu al functionarilor din Comertul Exterior, care plecand adesea peste grantia puteau prin intermediul diurnelor
      pe care le primeau sa cumpere unele obiecte mai deosebite si sa le faca ulterior cadouri.
      Cand vijelia proceselor CE, pornita sub manipulatiile securitatii a ajuns la acesti fosti sub-colaboratori, Anuta Grosman Toma (personaj carfe nu paot efi uitat nici de fosti sai colegi de scoala de la Botoasni)
      a uitat de reltiile care cu ceva ani inainte o facusera sa stie catre ce sursa sa se adreseze pentru a primi micile
      avantaje personale. Nu a scos o vorba in favoarea celor pe care ii cunostea personal de ani de zile.
      Obsesiva credinta si dedicare partinica ii era piatra de capatai.

      http://www.jurnalul.ro/special/interviuri/confesiunea-lui-gheorghe-apostol-ultimul-mohican-al-dinastiei-comuniste-552628.html

      http://www.jurnalul.ro/special/special/amintiri-din-comunism-cu-nepotul-lui-foris-118895.html
      http://www.tiuk.reea.net/9/oprea.html

      in care apare concludentul citat la care ati putea sa va ganditi cateodata, de shabat la cafeaua de dimineata.

      “Desi intrat aparent in dizgratia lui Ceausescu dupa 1965, acesta il decoreaza in 1971 cu ordinul
      “Tudor Vladimirescu”, clasa a II-a. In ultimii ani ai vietii a fost atent supravegheat de Securitate,
      institutia pe care o crease, ca dealtfel toti fostii agenti sovietici care participasera activ la
      instalarea comunismului in Romania. A fost casatorit cu Ana Toma, fosta sotie a lui Sorin Toma si
      concubina a lui Constantin Pirvulescu in anii razboiului, la rindul ei agenta NKVD insarcinata cu
      controlul activitatii comunistilor si a agenturii sovietice din Romania.
      Pintilie a murit la 11 august 1985 in vila sa din cartierul Primaverii, dupa o lunga si solitara betie,
      insotit pina in ultimele ceasuri de nelipsita sa tigara fara fitru in coltul gurii.
      Cei care l-au cunoscut au remarcat fata sa smochinita inca la o virsta tinara, obiceiul de a purta,
      de preferinta, o sapca identica cu cea a lui Lenin si limba sa romana cu accent rusesc, arhaica si vulgara.

      Cand d-ta dna Ioana Pintilie scrii :
      “In toate cartile tale mi-ai facut parintii criminali si spioni fara sa te gandesti ca acesti doi oameni
      (care gandeau atunci altfel decit gandesti tu azi) au suferit pentru convingerile lor si au facut totul
      din dorinta de a schimba lucrurile in bine.”
      aceasta afirmatie nu numai ca iti face rusine, personal nu inteleg cum de ai putut ajunge in Israel, functionarii de la
      Mosadul israelian stiu exact care iti sunt originile, dar mai mult decat atit, dovedesc si o profunda lipsa de
      cunsotinte cat si de nuantare analitica. Au existat intr-adevar destui comunisti naivi care au crezut ca fac bine,
      dar printre aceia nu se aflau in nici un cz parintii dumitale, numai o bruta poate sa creada ca face bine, omorand
      pe altul, care nici nu era decat un secretar anterior al aceluiasi partid. Psihologi politici ar trebui sa studieze
      mai indeaproape acele fenomene de nebunie, care au facut pe acei “Pantiuse” sa omoare pe fosti lor colaboratori in
      numele “facerii de bine”. Deci acuzatiile dumitale vis a vis de articolul dlui Tismaneanu sunt penibile si limba
      romaneasca de strada, a zilelor de astazi vi s-ar putea spune expresia “ciocul mic”.

      ps. anteriorul comentariu a disparut dupa ce am apasat pe “Comenteaza”

  12. intelectual sovaielnic spune:

    Doamna Ioana Constantin Pintilie,

    V-am citit mesajul cu stupoare ! Desigur, nimeni nu e vinovat pentru ca este fiul sau fiica parintilor sai, dar un pic de luciditate, va rog !
    Sa admitem ca aveti dreptate : cu siguranta ambii parinti, Pantiusa si Ana Toma “au suferit pentru convinerile lor”.
    Era riscant sa fii comunist ilegalist sau spion sovietic ¨! Sa admitem si ca “facut totul din dorinta de a schimba lucrurile in bine.”
    Probabil ca, la inceput, asa a fost ! In fanatismul lor orb, au crezut amindoi in “viitorul luminos” !
    Sa utilizati insa fanatismul de care au dat dovad aca o scuza, e penibil ! Credeti ca SS-istii de la Auschwitz nu credeau si ei ca fac o fapta buna curatind lumea de “putregaiul” evreiesc ? În ochii lor, lucrau pentru binele omenirii, pe care o visau pura, deratizata, Judenrein !

    Desigur, parintii Dvs. arau sinceri, nu faceau parte din cei care aderasera la ceausim pentru fripturism. Dar asta nu scuza participarea lor activa la grozavia pe care au instaurat-o. Dupa cite s.au scris despre ororile comunismului in Romania, nu puteti sa ignorati ca aceasta dorinta sincera “de a schimba lucrurile in bine” a generat un dezastru, nu puteti sa ignorati cu ce metode Pantiusa incerca sa-si realizeze utopia totalitara in care credea, ? Probabil, mai mult ca sigur, ca era sincer, dar sinceritatea poate scuza folosirea sistematica a torturii, executiile si tot restul ?
    Si terorisiti care au atacat World Trade Center erau sinceri. Asta ii face mai putin monstruosi ?

    Azi, cind nu putem sa ignoram ce s-a intimplat, nu vad cum cineva poate sa invoace sincer ca “scopul scuza mijloacele”. Pantiusa putea sa creada sincer asta, dar Dvs. ? E greu sa te gindesti ca mina parinteasca care v-a mingiat pe cap a semnat ^lucruri care au dus la exterminare si tortura unui numar important de persoane, ca vocea care va spunea povesti ca sa va adoarma, daduse ordine care erau teribile dar, ce sa-i faci, asta a fost realitatea ! Domnul Tismaneanu nu se ocupa de tatal Dvs, ci de generalul de securitate Pintile, de trista amintire.

    • Ioana Constantin spune:

      Raspunsurile de mai sus se inscriu in aceeasi linie metodologica a domnului Tismaneanu dupa care istoria comunismului in Romania se rezuma la activitatile nefaste ale unei bande de citeva zeci de criminali si spioni care au transformat raiul pe pamant care era Romania de dinainte de al doilea razboi mondial in un infern pentru toti ceilalti 20+ milioane de locuitori.
      E o teza foarte comoda pentru ca permite a se ignora faptul ca pentru fiecare general de securitate mai erau zeci daca nu chiar sute de mii de maiori, capitani, etc si milioane de sustinatori activi sau pasivi fara de care e clar ca regimul nu ar fi supravietuit.
      Imi este putin ciudat ca domnul profesor din Maryland considera gandacul din sandviciul lui Nicu sau obiceiurile de baut ale tatalui meu ca fapte istorice suficient de importante pentru a fii mentionate dar nu prea incearca sa plaseze perioada respectiva in perspectiva istoriei Romaniei ( cum face de exemplu Tom Gallagher in “Modern Romania” care atribuie caracterul regimului comunist si de altfel si al celui post comunist nu unor spioni rusi ci conditiilor istorice si caracteristicilor vietii politicii romane incepand inca din perioada fanariota ,concluzia fiind ca “the long term problems which have distorted and cramped its (Romaniei) development have primarly internal origins”), a istoriei perioadei imediat post – belice (in care comunistii erau vanati si lichidati in Grecia,Spania,Portugalia cu binecuvantarea Americii si aAngliei a caror interventie in Romania era visul vechilor elite din partidele istorice) sau a istoriei revolutiilor in general (citez de exemplu pe Patrice Gueniffey “Violence et Terreur dans la Revolution” “Il ne s’agit pas d’un conflit politique qui porterait sur le choix des moyens, et auquel il serait des lors possible de trouver une issue politique par la negotiation.C’est un conflit qui porte sur les fins dernieres de l”ordre social et politique,raison pour laquelle il prend tres tot l’apparence d’une guerre , avec toutes ses consequences,qu’il s’aggisse de la haine contre l’adversaire ou de la tentation de recourir a des moyens expeditifs et violents”).

      Inca cateva mici comentarii : 1. Foris si Patrascanu au fost condamnati la moarte in mod formal de instante judecatoresti (de a caror legitimitate se poate discuta) . Foris a fost acuzat de crima suprema pentru aceea perioada (agent al Sigurantei) si nu pentru ca a fost fost secretar al partidului ,iar procesul lui Patrascanu este un exemplu de jurisprudenta in comparatie cu cel al lui Nicolaie is Elena Ceausescu.

      • Vladimir Tismaneanu spune:

        Sunt socat sa citesc ca cineva poate spune ca Stefan Foris a fost condamnat de o instanta judecatoreasca. Nu, doamna Pintilie, asasinarea sa fost decisa de Secretariatul CC al PCR (Dej, Ana Pauker, Luca, Georgescu) si a fost indeplinita de tatal Dvs, Pantiusa Bodnarenko, seful Sectiei Adminstrative a CC, si soferul sau Vania. Nu o afirm eu, este de domentiul public, s-a spus limpede inca in hotararea de reabilitare a lui Fors in cadrul Plenarei din aprilie 1968 (cand, daca nu ma insel, s-a decis si excluderea din PCR a tatalui Dvs). Comparatia intre procesele Patrascanu si Ceausescu tine de domentiul suprarealismului istoric. Cand vorbiti cu tinerii din Israel, cu rudele Dvs, asta le spuneti? Nu aveti niciun fel de compasiune pentru victimele regimului criminal servit de parintii Dvs? Credeti ca Romania moderna trebuia supusa unei “re-educari” nationale pentru a deveni moderna in stil Pantiusa, prin bici, varga si cnut? Trebuia ca marele psiholog Nicoale Margineanu sa ajunga in pusacriile lui Dej numai pentru ca era un democrat sincer si un prieten al Staelor Unite? Daca va repugna “imperialismul occidental”, de ce nu va repugna, asemeni stalinistilor dintotdeauna, sionismul?

        • Ioana Constantin spune:

          Draga Volo din Maryland,

          Ma scuz ca nu-ti raspund direct la raspunsul tau , dar din pricina lui Bill Gates nu am apucat sa imi termin comentatul la stimata doamna Veronica (care pare sa fii copiat cuvint cu cuvint
          din vechi articole de ale tale plus citeva birfe “originale” ) si domnului intelectual sovaielnic.
          Cu doamna Veronica este greu de polemicat caci nu pare sa fie capabila de vreo gandire originala in afara de un anticomunism primar si aproape atavistic (nu prea inteleg relevanta la istoria comunismului din Romania a situatii matrimoniale a mamei mele sau a studiilor ei la Botosani). Mi se pare cam ciudata si ponderea exagerata data unor “marturii” ca a doamnei Bratescu care in copilaria ei a auzit (poate)de la tatal meu la betie descrieri de evenimente din anii 1917-1920 care acum apar ca litera de evangelie in “Istorie”.
          As mai vrea sa dau un subiect de gandire : stimata doamna Veronica ,daca ti se pare asa de ciudat cum Mossadul nu m-a lichidat direct din cauza parintilor mei (pesemne ca nu au stiut ca comunismul este o boala ereditara sau poate ca intro adevarata democratie parerile politice nu sant un criteriu de apreciat oamenii) cum iti explici ca FBI-ul nu sa sezizat cand un absolvent al Academiei de Stiinte Politice “Stefan Gheorghiu” (idolul dumitale V.T.) a intrat in una din citadelele aparari capitalismului in “Beltway”?
          Raspunsul domnului intelectual este, cum sa spun, mai intelectual intradevar si se refera la o adevarata dilema morala si etica.Problema este ca istoria e scrisa de invingatori si ca in anumite cazuri ei decid ca “Scopul scuza mijloacele” (Hiroshima,Nagasaki,Dresden ,Hamburg si inca).Este o mare deosebire totusi intre exterminarea a milioane de oameni numai datorita religiei sau nationalitatii lor si moartea a mii , nu intodeauna intentionata , in cadrul unei incercari de creare a unui “viitor mai bun” (si aici ,parafrazind pe Marx , schimbarile cantitative duc la un salt calitativ- asasinarea sub acelasi pretext a aproape de 50% din populatia Cambodiei nu se poate compara cu situatia Romaniei in anii 50).
          In alta ordine de idei , de ce trebue sa cauti exemple din tari straine?Iti este rusine sa te referi la crime neaose, autochtone ca in timpul rebeliuni legionare sau in Transinistria,Iasi,Odesa?Astea nu aveau nici macar scuza vreunui scop in afara de imitare oarba a Germaniei naziste pe fundalul unui antisemitism visceral.
          Si acum inapoi la dumneata , profesor Tismaneanu. Trebuie sa recunosc ca sant teribil de desamagita.Am impresia ca intradevar la necaz cazi inapoi in modul de discutie de la “Stefan Gheorghiu”.
          Nu am vrut nici un moment sa dau lectii cum sa fie creata Romania moderna, nu am fost niciodata adepta sau apologetica a comunismului sau a vreunui alt regim din Romania (nici nu am fost vreodata membra de partid ,dar tu?) . Nu mi-a repugnat niciodata imperialismul occidental sau capitalismul sau liberalismul economic , din contra.
          Toate acest afirmatii ale tale sant nisip in ochii lumii ca sa nu raspunzi la ceea ce intradevar am spus : anume ca nu mi se pare just , obiectiv sau corect modul in care tu tratezi istoria
          Romaniei in perioada comunista . Sant sigura ca , a posteriori, multe din ceea ce parinti mei si prieteni lor (ca si parinti tai) au crezut si au facut apare cu totul altfel decit in acei ani,
          dar reducerea intregii acelei perioade la asta (+gandacul din sandvici) este o simplificare exagerata, tendentioasa si nedemna de un adevarat om de stiinta.

          • Veronica spune:

            –”Cu doamna Veronica este greu de polemicat caci nu pare sa fie capabila de vreo gandire originala in afara de un anticomunism primar si aproape atavistic (nu prea inteleg relevanta la istoria comunismului din Romania a situatii matrimoniale a mamei mele sau a studiilor ei la Botosani)”–

             Ma faceti sa zambesc, doar ca smile-yl nu este acceptat probabil de acest site. Perceptia si analiza pe care o faceti sunt la fel de ridicole ca si comentariile pe care le-ati afisat inainte. Dar nu voi mai continua dincolo de aceste cateva comentarii la afirmatiile dvs. tarzii.
            Nu am citit nici prea multe articole ale dlui Tismaneanu si doar unele dintre cartile sale, profesia mea este de inginer de software, deci va puteti imagina ca viata m-a aruncat in directii diferite de ale dumnealui cu care nu am practic nici o legatura in afara ultimilor ani in care ma ocup de procesele din Comertul Exterior, ale carui victima a fost tatal meu. Si acum, legatura noastra este foarte sporadica, iar ceea ce insinuati aici este – tot folosind un eufemism – o aiureala. Ceea ce va mai pot spune este ca legatura intre Bill Gates si posibilitatea dvs de a comenta/scrie ceva la un calculator este la fel de „pertinenta” ca si majoritatea comentariilor facute de dvs. mai sus in legatura cu opiniile d-lui Tismaneanu in privinta analizei comunismului romanesc. Se vede ca nu sunteti profesionista ci din contra pareti „roasa” de anumite sentimente la fel de ciudate in ceea ce il priveste, ca sa folosesc un alt eufemism. Adevarul doare, dar ati fi putut in cursul vietii dvs, banuiesc nu atat de scurta, sa invatati sa va confruntati cu el si nu sa il ocoliti sau sa fugiti aruncand cenusa in urma dvs.
            Eu nu ii fac apologia, ba chiar din contra, dar dvs. nu va puteti confrunta nici cu prolificitatea extraordinara a lui Volo, nici cu cultura sa politica si istorica uriasa si nici cu multe alte din calitatile pe care numai orbul care nu vede Braila refuza sa le observe. Nu ma mir, sunteti un caz aparte care refuzati sa plecati capul cautand justificari ale faptelor infaptuite de Pantiusa, micul criminal. Da, aceasta a fost Pantiusa, chiar daca era tatal dvs, a fost un mic criminal, care daca in cazul ca ar fi avut posibilitatea sa indeplineasca o functie politica de anvergura, nu s-ar fi dat inapoi de la crime care l-ar fi putut pune in rand cu mari criminali politici pe care nu cred ca e cazul sa ii amintesc. Las aceasta la aprecierea dvs, chiar cu biase-ul pe care il veti putea aplica ca si in restul celor spuse.

            –”As mai vrea sa dau un subiect de gandire : stimata doamna Veronica ,daca ti se pare asa de ciudat cum Mossadul nu m-a lichidat direct din cauza parintilor mei (pesemne ca nu au stiut ca comunismul este o boala ereditara sau poate ca intro adevarata democratie parerile politice nu sant un criteriu de apreciat oamenii) cum iti explici ca FBI-ul nu sa sezizat cand un absolvent al Academiei de Stiinte Politice “Stefan Gheorghiu” (idolul dumitale V.T.) a intrat in una din citadelele aparari capitalismului in “Beltway”?”–

            Deci pe langa ca faceti comentarii ridicole si nelegate de nici o realitate, ci doar de a dvs particulara (pentru ca sutele daca nu miile de pagini scrise in perioada post-decembrista si nu numai – inclusiv ceea ce s-a petrecut inca in tineretea dvs in timpul lui Ceausesc, plenara din 1968 care a incercat sa scoata al lumina crimele perioadei Dej in care a functionat si tatal dvs, Pantiusa – ar fi trebuit sa va indrepte gandirea cea incorecta) , eu nu am afirmat ca cineva ar fi trebuit sa va lichideze. Nimeni nu a spus asa ceva, aceasta afirmatie este INVENTIA dvs, dar asta o faceti de cand v-ati inceput contributia pe acest site. Ceea ce am spus era doar ca nu ar fi trebuit sa va permita sa locuiti in Israel. Nimic mai mult decat atat, si asta este in exclusivitate parerea mea personala.
            ps. Nu cred ca Volo a fost absolvent la Stefan Gheorghiu, dar poate ca ma insel, stiu ca a fost absolvent al fac de sociologie de la univ. Bucuresti.
            pps. De unde stiti ca e IDOLUL meu, cred ca ati dat-o rau in balarii cu aprecierile dvs. Eu nu am idoli, sunt atee si independenta.

            –”si aici ,parafrazind pe Marx , schimbarile cantitative duc la un salt calitativ”–
            Cred ca autorul acestei caracteristici a dialecticii a fost Hegel si nu Marx, dar aceasta chestiune ne-o va clarifica dl. Tismaneanu care este mai in masura sa o faca.

            Oricum cele scrise de dvs in legatura cu cu acea ca istoria e scrisa de invingatori, chiar daca in anumite geamuri de timp a fost o afirmatie reala, actualmente, adica de cateva decenii cred ca si-a pierdut din adevar.
            Apropos cate carti ati citit despre ceea ce spun israelienii referitor la infiintarea statului Israel? Aici nu este istoria scrisa tot de invingatori? Dar exista si cealalta istorie si fiecare isi alege ceea ce considera ca i se potriveste si ca il reprezinta mai bine, ca dovada, dvs ati hotarat sa va alegeti o versiune prin care criminalul Pantiusa a fost un om de bine, care a dorit binele poporului (care popor?) si s-a luptat – ucigand la comanda – dar fara scrupule – pe cei care impiedicau formarea unui viitor mai bun in Romania. Oricum, dvs ati hotarat sa va cautati viitorul in afara Romaniei unde probabil va simtiti mai in siguranta si mai la caldura, dar mai ales intr-o mare anonimitate. Dreptul dvs desigur.
            Cu bine Ioana Pintilie Constantin, a fost o experienta grea sa iti citesc parerile si nu le voi mai citi in viitor.
            יום הכיפורים המתקרב’ זו הזדמנות נאותה להרהר במעשים הלא ראויים שביצע אביך ובסופו של דבר לשקול את עמדתך מחדש!

            In apropierea zilei de Yom Kipur, aveti o ocazie unica de a va gandi si de a aprofunda faptele ingrozitoare facute de tatal dvs, si cu aceasta ocazie de va reconsidera eventual pozitia.

          • intelectual sovaielnic spune:

            Stimata Doamna,

            Sistemul Dvs. de argumentatie e curios,

            Evocati oribilele crime legionare si genocidul lui Pol Pot ca sa ne aratati ca nu numai comunistii au facut crime si ca sint unii comunisti care au facut si mult mai rau ca cei din Romania ! Sistemul asta de aparare echivaleaza cu acela a unui hot care i-ar spune judecatorului : “Da’ ce, eu sint singurul hot ? Mai sint si altii care au furat, unii mai mult ca mine !” Intr-un mesaj precedent, am vorbit de responsabilitati diferentiate. Ne propuneti sa-l scuzam pe Pantiusa pentru ca n-a realizat chiar “performanta” lui Pol Pot ?

            Formula “istoria a fost scrise de invingatori” am mai auzit-o : a fost utilizata copios de nazisti pentru a se justifica. Cum ar trebui sa fie scrisa istoris dupa Dvs ca ceea ce a facut Pantiusa si alti fanatici ca el sa apara intr-o lumina buna ? Puteti inca sa mai credeti astazi ca “scopul scuza mijloacele, asa cum a crezut el SINCER ?

            Incercarile Dvs. de a reduce la “birfa” interesantele articole ale domnului profesor Tismaneanu sint ciudate ; chiar nu sinteti la curent cu o metodologie din ce in ce mai utilizata de istoricii actuali si anume recursul la micro-istorie ? Cum am scris intr-un mesaj precedent,cind raspundeam nepoatei Ghizelei Vass, comunismul n-a fosr facut de martieni ! El a fost facut de oameni in carne si oase si e nu numai interesänt, ci si esential sa-i cuoastem, sa vedem cum au functionat si care le erau motivatiile. Micro-istoria oferea de multe ori chei pentru a explica istoria ! Desigur, nu daca raminem inchistati in dogma marxista a conditiilor social-economice care ar explica totul !

            Obsesia Dvs.privind gindacul in sandwich e curioasa. Daca imi amintesc bine, detaliul acesta nu-i apartine domnului Tismaneanu, a fost mentionat de un coleg de clasa al domniei-sale. Faptul ca domnul Tismaneanu l-a preluat mi se pare it se poate de onest : el nu-si demonizeaza obectul de studiu. Chiar daca a fost umilit public la virsta de 15 ani, Nicu n-a cerut represalii contra colegii sale. Detaliul il umanizeaza. Imaginea pe care ne-a prezentat-o domnul Tismaneanu e una complexa. Nu cerdeti ca asa ar trebui vazute lucrurile ?

      • Veronica spune:

        Ioana Pintilei, doamna nu sunteti si nu cred ca ati putea sa fiti vreodata, sunteti o persoana ciudata care isi permite intr-un forum publica sa emita fraze dureroase pentru orice cetatean fost al statului Roman, fie ca a fost lovit de cater securitate, fie ca a reusit sa i se eschiveze. Dar ceea ce ma deranjeaza mult mai tare este prezenta dvs in statul Israel, motivul pentru care ati fost acceptata sa traiti intr-o tara in care personal ma indoiesc ca ati fi trebuit sa traiti. Cred ca locul dvs era in Romania actuala, post – ceausista ca eventual sa incercati pe de-o parte sa dovediti poporului caruia aparent ii aparitineti despre justetea juridica a procesului Patrascanu, in raport cu injustitia facuta cuplului Ceausescu, despre dedicatia si justetea comportarii salbatice a unui Pantiusa, tatal care v-a fost sortit de catre natura. Afirmatiile dvs incarcate de fortuit si de as zice impertinenta istorica ar trebui puse ca niste fraze inubliabile in patrimoniul de doi bani ai patriotilor fara tara si fara constiinta, care nu numai ca dupa decenii continua sa afirme cu aroganta ca dracul nu a fost atat de negru, pe umilul motiv ca nu a fost singur.

        In anii cei multi in care traiesc in afara Romaniei, dar in care ma intorc adeseori in tara in care m-am nascut si in care am avut o copilarie care a fost si fericita dar si distrusa, nu mi-a fost dat niciodata – in numeroasele mele contacte cu persoane de difeirte ranguri publice sau din contra, simpli oameni ai strazii – sa am de-a face cu o persoana care sa imi starneasca dezgustul TOTAL precum o faceti dvs prin cele ce va permiteti sa scrieti aici,

        Urata infatisare a propagarii raului si ingamfarii, a neputintei de a recunoaste vina si de a pleca capul in fata celor ucisi de TATAL dvs.

      • intelectual sovaielnic spune:

        Stimata Doamna Ioana Constantin Pintilie,

        Criticile dvs fata de metodologia domnului Tismaneanu ma uimesc!
        Cred ca i-am citit toate cartile, dar nu-mi amintesc sa fi sustinut vreodata ca responsibilitatea ororilor regimului comunist in Romania ar revine NUMAI unui mic grup de persoane,
        Cu atit ma^t uinitor e ca imi atriuiti aceeasi metodologie ! Cind am afirmat eu asa ceva ?

        Bineintele ca, pe linga generalul de securitate Pintilie Bodnarencoi mai existau o intreaga multime de colonei, de maiori, de capitani, etc. Ba cjair, adaug eu mai existau si citiva alti generali, Nici domnul Tismaneanu, nici eu n.am afirmat niciodata ca NUMAI Pantiusa ar fi responsabil de toate relele comunismului, Mai sint multi alti responsabii ! Dar aceasta resposibilitate nu poate fi impartita in mod egal ! Pantiusa nu a fost un oarecare ofiter de securitate, ci seful ei !

        Va inteleg si mai putin cind afirmati ca Foris si Patrascanu ar fi fost condamnati in mod legal, Pentru primul,e factual fals. Sa afirmi in 2011 ca Patrascanu a fost condamnat in mod legal e stupefiant, cind procesele staliniene din lagarul socialist au fost doumentate de o literatura abundenta. In cazul lui Patrascanu, afîrmatia Dvs e si mai socanta, caci inca pe vremea lui Ceausescu, s-a recunoscut in mod oficial ca Patrascanu a fost condamnat pe baza unor marturii mincinoase si “recunasteri” obtinute prin torture slbateca de catre securitate a carui sef era, ghiciti cine `? Va sfatuiesc sa cititi macar memoriile lui Belu Silber, care descrie cum se petreceau lucrurile in beciurile din Rahova ! Doar nu incercati serios sa ne faceci sa credem ca Pantriusa nu era la curent si ca credea in mod sincer in vinovatia lui
        Patrascanu ? Ar fi prea de tot !

        ls. Pentru a-l doilea, e de mirare ca, stiind ce sti acum, incercati sa aduceti acest argument, Inca pe vremea luiu Ceausescu, s-a recunoscut oficial ca Patrascanu a fost condamnat pe baza unor marturii false obtiube prin tortura salbateca de catre securitate, care pe vremea aceea avea ca sef, ghicitei pe cine !

  13. Ioana Constantin spune:

    Imi pare rau ,dar discutia asta a ajuns intr-un impas.
    Stimati mei interlocutori nu pot sau nu vor sa inteleaga ceea ce vreau eu sa spun.
    Nu am afirmat nici un moment ca tatal meu a fost un sfant si ca tot ce a facut a fost bine.
    Mesajul meu pentru domnul Tismaneanu (si “groupies” de ai lui ) este ca maniera de a “cerceta” istoria comunismului in Romania sau de a o prezenta publicului in special prin “name dropping” si prin prisma vietilor personale a unui mic grup de oameni mie una mi se pare neserioasa si demagogica.
    Va multumesc pentru atentie si va doresc numai bine.
    Ioana Constantin

    • intelectual sovaielnic spune:

      Stimata Doamna Ioana Constantin Pintilie,

      Ce vi se pare “neserios” si “demagogic” intr.o metoda care nu este practicata numai de domnul profesor Tismaneanu, ci de multi alti istorici. Va amintiti de interviul pe care l-ati dat doamnei Lavinia Betea, care utiliza aceeasi metoda si apela la micro.istorie pentru a explica istoria ?
      Imaginea idilica pe care ati construit-o atunci in jurul lui Pantiusa era plina de pietate filiala. Rolul istoricului e insa sa abordeze aceste perceptii dintr-un punct de vecere critic si sa le confrunte cu faptele, exact ceea ce face profesorul Tismaneanu, Personal, cred ca ASTA va deranjeaza.

      Ce e intr-adevar demagogic, sa edulcorezi imaginea lui Pantiusa, reducind-o la cea de “tata bun”, sau sa arati imagiinea lui sociala, cea de sef al securitatii ?

      Desigur, o istorie anonima, in care responsibilitatea e diluata la maximum si in care pina la urma nimeni nu are nici o vina precisa, ar fi mut mai confortabila….

      • Responsabilitatea sefilor acelor institutii criminale (NKVD, Gestapo, Securitate) nu poate fi negata prin apel la imaginea lor de parinti iubitori. Tocmai a aparut in engleza, tradusa din germana, biografia lui Heinrich Himmler. Inteleg ca fiica lui Himmler lupta pentru “apararea imaginii” monstrului care a condus SS-ul. Va fi spunand si ea, precum Ioana Constantin-Pintilie, ca tatal ei “nu a fost un sfant”, dar ca nu a comis numai orori. Este siderant, cum noteaza si Veronica, sa constati ca in 2011, in pofida unor dovezi irefutabile, mai exista cineva capabil sa recurga la atari penibile sofisme. Voi reveni la cazul Pantiusa Bodnarenko intrucat personajul a fost simbolul a tot ce intelegem prin statul de nedrept. Repet, nu era un idealist inspirat de tezele lui Marx, ci un servitor al Raului in forma sa radicala, asemeni unor Iagoda, Ejov, Beria, Kaltenbrunner, Himmler si Heydrich. Avem nevoie de biografiile celor care au pus la cale actiunile genocidare. Institutiile totalitare nu au functionat pe baza de pilot automat.

    • eu****** spune:

      Stimata Doamna,

      Am urmarit dialogul si ma surprinde incercarea de a canaliza discutia catre alte altceva…

      Este regretabil ca dupa atata amar de timp inca nu se pot recunoaste deschis faptele si intamplarile care le-au avut in centrul lor pe X sau pe Y. Cui servesc aceste ezitari in asumarea unor fapte, intamplari? Va asigur doamna ca nimanui, si copiii care citesc aceste comentarii inteleg si isi pot decide pozitia singuri, fara nici un suport extern.

      Da stimata doamna, comunismul nu a lovit Romania asa din neant, ci el a fost purtat de niste oameni si nu vad nici un pacat din a preciza numele unora sau a altora,evident in temeiul unor documente, sau al unor surse.

      Au fost ceea ce au fost, nu ceea ce am fi vrut sa fie, SI SA ROSTIM CU TARIE,

      suntem ceea ce suntem si nu ceea ce am vrea sa fim!

      Am vrut numai sa mut un pic punctul…

      Cu bine si sanatate!

  14. Veronica spune:

    Imi pare rau dar nu am putut sa ma abtin….

    1. Impasul principal sunteti doar dvs, Ioana Pintilie, nimeni altul
    2. Intreaga omenire este plasata pe o un spatiu practic infinit intre a fi SFANT si a fi CRIMINAL, majoritatea se inghesuie pe la mijloc, precum si clopotul lui Gauss ar spune-o.
    Tatal dvs se afla foarte aproape de capatul scalei numita CRIMINAL, iar dvs prin a-i prolifera memoria nu vreau sa spun pe unde va situati in imaginea spatiului uman pe care eu il vad.
    3. Nu stiti si nu cunoasteti ce inseamna a “cerceta” istoria. Poate ca nu este prea tarziu si ati putea sa incercati sa convingeti lumea de faptul ca tatal dvs nu se afla unde cred eu ca se afla, ci pe partea opusa. Incercati daca sunteti convinsa si aveti dovezi. Niciodata nu e prea tarziu, confruntarea insa nu se poate face pe http://www.contributors.ro, acest site e minor, aveti in fata o lume fata de care trebui sa va confruntati, daca aveti curajul si puterea de-a o face.
    4. Yom Kipur se apropie, folositi-l ca un educated choice.

  15. john bilco spune:

    Scriu cu mare intirziere acest comentariu ( din pacate eram in Antalya si apoi pe un cruise spre Ft Lauderdale ! ) Nu pot sa-mi imaginez ca exista inca in R oameni care gindesc si actioneaza ca si Dna I Pintilie !? Cum poti sarii in sprijinul unor monstrii, tortionari si criminali comunisti, care sint responsabili de cele mai dureroase crime impotriva Romanilor ! Chiar daca ai fost copilul lor !? Dna Pintilie este un model de incapatinare fara limite si care este gata sa apere “memoria” unor criminali..cu orice pret..Chiar si acela de a incerca sa injoseasca realizarile exceptionale ale unui prof de stiinte politice, excelent documentat, si care a incercat sa puna activitatea Dlui Pintilie exact acolo unde trebuia….
    Dlui Prof Tismaneanu i se cuvin numai laude pentru ceiace a facut si VA FACE pentru demonstrarea si identificarea crimelor comuniste ! Aveti toata admiratia mea si a Diasporel Dle Prof !! j bilco

  16. jilu spune:

    crimin



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)