vineri, martie 29, 2024

Cum arată un lider? Reflecţii pe marginea crizei PDL

În politică, armată sau afaceri, conducătorii se nasc rar și se educă greu.

Este suficient să ne uităm la criza care bântuie Partidul Social-Democrat de aproape un deceniu de când Ion Iliescu nu mai activează în primul cerc al puterii. Adrian Năstase avea talent, forță și autoritate, dar s-a văzut devorat de propria-i lăcomie și vanitate. Ghidat succesiv de Vanghelie, Vântu sau alți indivizi veroși, Mircea Geoană s-a lansat, a defilat și a apus definitiv ca omul-păpușă.

Nici liberalii nu se pot lăuda. Deunăzi, Călin Popescu-Tăriceanu era mandatat de Dinu Patriciu. Acum, dl Crin Antonescu se înfățișează ca pion favorit al kapitalistului Dan Voiculescu. Profesorul de istorie are toate aparențele unui om dezbinat, fără consistență interioară, rupt de sine și subminat de locvacitate. Confecționate în grabă și numai la suprafață, vorbele dlui Antonescu maschează o vastă incompetența profesională. El revarsă pe micile ecrane un delir retoric cu ușor iz etnobotanic. De aici, poate, și micul succes obținut în licee la alegerile din 2009…

Ce face, în schimb, Partidul Democrat-Liberal? La această oră e oficial: se caută lideri. Odinioară curajos și combativ în opoziție, Emil Boc s-a uzat în funcția de premier. El plătește nota pentru timpuri vitrege sub raport economic, fiind totodată victima unei strategii de comunicare defectuoasă. Publicul i-a taxat fidelitatea excesivă (alții ar spune obediența necondiționată) față de Traian Băsescu. Incontestabil vârf de lance al grupării portocalii, președintele Băsescu a ecranat lejer, prin temperament și stil, orice prestație publică a șefului Guvernului.

Golul lăsat de Traian Băsescu n-a putut fi înlocuit. În orizontul alegerilor din aprilie sau mai 2011, s-au profilat până acum câteva figuri alternative: Vasile Blaga, Sorin Frunzăverde, Liviu Negoiță sau Gheorghe Flutur. Există poate și variante-surpriză, fără ca acest scenariu probabilistic să ne trimită către obscuritatea specifică misterelor eleusine.

Să lăsăm așadar speculațiile pe seama inițiaților. Noi merită să reflectăm – preț de câteva minute – asupra acestei întrebări generice: Cum se identifică, cum se verifică sau cum se potențează virtuțile unui conducător de organizație? Ce este un lider? Cine anume îi asigură longevitatea? În ce fel își exercită un politician democrat influența?

Pentru a răspunde acestor interogații, privirea noastră poate adăsta puțin asupra criteriilor descrise de aproape orice manual. Specialiștii americani care au investigat fenomenul cu atenție – Warren Bennis, John Kotter, Stephen R. Covey sau John Maxwell – observă la unison existența unei relații biunivoce între lider și organizație. Dacă potențialul de creștere al unui conducător este de maxim 5 (pe o scală de la 1 la 10), atunci echipa – oricât de bine populată cu individualități excepționale – va depăși foarte greu bariera impusă de lider. Doresc simpatizanţii PDL să primească o confirmare a acestei axiome? Să studieze moartea lentă dar sigură a vechiului PNŢCD: criza de leadership post-Coposu a antrenat prăbuşirea organizaţiei, oricare ar fi fost prestigiul doctrinar şi moral al entității nășite de Senior.

Partidele interesate de viitor caută să se întinerească prin alegerea unui conducător cu o reală promisiune de creștere: în profesie, în activitatea politică, dar mai ales în relația cu filialele și cu societatea civilă (locul de unde orice partid modern își recrutează membrii). Toate acestea garantează creşterea în sondaje.

Alegerea unui lider cu potențial de creștere nu înseamnă privilegierea unui personaj fără vechime sau experienţă. Conducătorul trebuie să se bucure de recunoașterea spontană a organizației: meritele profesionale din afara politicii sunt vitale, dar ele nu se descarcă automat în beneficiul muncii de partid. E și motivul pentru care tehnocrații nu s-au bucurat niciodată de simpatia aleșilor. A fi fost cândva un bancher tenace, un chirurg recunoscut, un geolog cinstit sau un avocat reputat nu te face neapărat ministru, senator sau primar de succes. În România postcomunistă, nici cariera universitară sau diplomatică n-a girat întotdeauna o aventură spectaculoasă la vârf: Nicolae Manolescu n-a putut vorbi maselor, Teodor Meleșcanu a eșuat în autismul mediocrității, Adrian Năstase s-a împotmolit într-o frivolă siguranță de sine, Mircea Geoană s-a relaxat cuminte la mogul.

De partea unui lider bun stă competența: promisiunea creșterii naturale, dar și experiența lucrului în echipă. Un conducător autentic are simţul ierarhiei, îşi respectă colegii, e pro-activ în relaţia cu semenii, iubeşte victoria, stârnește reacții puternice (uneori polarizate), comunică ușor, e telegenic, stabilește rapid contactul cu grupuri eterogene de oameni. Deşi a luat apărarea tinichigiilor, ne amintim că Traian Băsescu a putut fi partener de conversaţie al unor importanţi intelectuali. Mai greu e să găseşti politicieni cu o pregătire academică solidă, capabili să înţeleagă rostul şi suferinţa meseriaşilor din sfera practică a vieţii.

Liderul puternic are un caracter elastic, dar nu volatil; chiar împotriva voii sale, ajunge subiect al dezbaterii din mass-media; conducătorul democratic emană în cerc restrâns un aer familiar și inspiră mulţimilor o stare de confort psihologic; are opinii categorice, dar știe să negocieze; e cordial cu presa dar cultivă o anumită zonă inaccesibilă, de necunoscut. Un lider gândeşte, judecă şi abia apoi vorbeşte; e creativ şi surprinzător; joacă la vedere, fără să trișeze, ținînd mereu un as în mânecă; e deschis la dialog şi inspiră încrederea, dînd senzația că posedă – în pofida tuturor încercărilor – cel puţin o soluție salvatoare. La ceas de cumpănă, propunerea de exit survine printr-un amestec de voință, inteligență, imaginație, calcul abil și viziune.

Când organizația este suspectată de neprofesionalism ori lipsă de integritate, liderul are nevoie de-o imagine ireproșabilă. Aflat sub tirul unei campanii negative de imagine în Belgia, pentru a se apăra de suspiciunea că produsele Coca Cola nu trec toate standardele de igienă, șeful de marketing al companiei a decis retragerea imediată de pe rafturi a 2,5 milioane de sticle. Consumatorii s-au potolit în urma unei hotărîri curajoase, impusă de nevoia protejării unui brand istoric.

Pe lângă costurile inevitabile impuse de recesiune, PDL și-a afectat grav credibilitatea prin deciziile luate în Parlament pe dosarul Păsat & Ridzi (pentru a nu pomeni cauţionarea unor figuri ca Antonie Solomon la Craiova, etc). Până la această oră, produsele suspecte de „contaminare” (în vămile patriei sau alte locuri) n-au fost retrase de pe piață. Astfel s-a speriat „vânatul”. Chiar dacă va alege un lider nou, PDL s-ar putea relansa doar schimbîndu-şi identitatea vizuală (modificînd numele, imnul, sigla, culorea, etc) pe lângă împrospătarea galeriei de oameni, valori doctrinare sau criterii etice. Absenţa curajului se plăteşte.

Ce alte caracteristici generale mai reuneşte un portret al liderului politic? Pe lângă plăcerea de-a relaţiona, vorbim şi despre potenţialul de creştere personală, simţul orientării, moderația, intuiția timpului oportun şi influenţa exercitată non-coercitiv asupra celorlalţi. Un veritabil conducător îşi ţine oamenii aproape (perfecţionînd un sistem de motivare psihologică şi recompensă materială ori simbolică). Interacţiunile interpersonale nu-l fac să piardă din vedere obiectivele majore ale organizaţiei. Ca un excelent navigator, liderul trasează cursul navei pe hartă, se preocupă constant de sectorul resurse, etapizează progresul, identifică timpuriu ameninţările exterioare, recompensează performanţele membrilor echipei şi aplică o corecţie severă erorilor de parcurs. Poate fi un bun conducător politicianul care va cantona ambiţiile partidului său undeva către zona de plutire (situată oriunde între 7% şi 15%)? Cu siguranţă, nu.

S-ar mai cuveni să spunem că adevăratul leadership înseamnă viziune şi ambiţie. Evident, nu vorbim aici de boala grandomaniei sau accesele de paranoia, ci despre curajul de-a defini miza bătăliei politice. Numai mercenarii pot da lupte în absenţa unui crez: pentru sclavii unor vieţi lipsite de ţel sau convingere, totul poate fi cumpărat. Un lider îndrăzneţ va căuta să lucreze însă cu oameni destoinici (în virtutea moralei) şi curajoşi (în lumina unui ideal). Aceştia îi pot spune, fără teamă de răzbunare, aproape tot ceea ce cred, simt sau judecă înăuntrul organizaţiei. Inamicul principal al unui bun conducător nu e adversarul extern, ci înşelarea de sine – efectul de auto-iluzionare. Pentru a scăpa de această tentaţie, atenţia actorului politic trebuie să rămână fixată pe cetăţean.

Nu intri în politică pentru a-ţi compensa deficitul de adrenalină, optimism metafizic sau vibraţie sufletească. Pentru urmaşii lui Marcus Aurelius, întâlnirea brutală cu politica poate stimula melancolia şi comentariul uşor mizantropic. Cu toate acestea, politica rămâne un exerciţiu empiric de reprezentare şi mai puţin o aventură cognitivă. De aceea, oricât de demagogic ar suna, cel mai important rămâne omul de lângă tine – concitadinul, conaţionalul ori consăteanul. De aici, urgenţa ca un lider să ştie, să poată şi mai ales să vrea să-şi însuşească regula compasiunii faţă de semeni, grija pentru comunitate, privirea empatică şi solidară către toate vârstele.

Înzestrat cu aceste atribute, un lider (şi echipa acestuia) ar putea chiar împiedica o organizaţie să se prăbuşească în minorat sau irelevanţă.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Ce tot atatea reflectii?! E timpul pentru destupat sampania!
    Condescendenta cu care domnul Neamtu incearca sa priveasca problema PD-L, diferit de micile rautati pe care si le permite vis a vis de PSD si PNL, nu e necesara. Problema liderului in PD-L este una secundara. Partidul si-a dovedit incompetenta la guvernare, procedand, in goana sa dupa voturi din 2009, inca mai cras decat altadata PSD si PNL. Acum platim pretul!
    Iar daca PD-L se face mic-mic-mic, atunci mai avem un motiv de bucurie: nu ar dura mult si USL s-ar scinda, bucurandu-i pe toti cei oripilati de apropierea componentilor sai. Pentru ca doar lupul la stana ii tine in haita pe dulai, ce altfel se cearta pe os. Stim asta inca de pe vremea lui Scorillo!

  2. Ar fi interesante doua studii de caz, in completarea articolului: Ion Iliescu si Traian Basescu. Au fost lideri sau doar sefi? Si-au crescut urmasi, asa cum ar fi fost cazul? Lasa in urma organizatii puternice care sa supravietuiasca si dupa plecarea lor? Exista lideri „providentiali” care trag inainte popoare, in lipsa institutiilor „providentiale”? Intrebari, intrebari…

    • Intrebari, intrebari … insa, cunoscandu-va deja convingerile, le putem cuantifica drept retorice.
      Totusi ceva s-a schimbat: ideea ca liderul providential (sau vreun discipol al sau) ar fi necesar doar in lipsa unei institutii cu acest atribut.

      PS. un studiu de caz ar fi interesant. Pentru ca parerea multora e ca cei doi nu se deosebesc prea mult, cel putin dpdv al tehnicilor folosite, unul ffind mai subtil, mai rafinat, celalalt mai direct si mai sarmant.

  3. Cred ca Sarko, John Major si chiar si Thatcher (anterior functiei de premier) ar contrazice unle teze din articol. Nu cumva exageram rolul personalitatii in istorie? Canadienii isi mai amintesc (recent) de altcineva decat de Pierre Elliot Trudeau??

  4. Analizam sau intram in actiune ?
    Cautam oameni care sa sustina un partid cu adevarat popular si plin de oameni fara cazier ?
    Au fost oameni care s-au organizat ca sa dea bancile in judecata dar nu exista oameni care , voluntar , sa infiinteze si sa sustina un partid care sa mature Parlamentul si sa-l igienizeze putin si sa ofere un alt viitor , mai curat ?
    Cred ca copii nostri ar merita alta tara, putin mai curata la nivel de conducatori …
    Referendumul de repunere in functie a lui Basescu a fost un pas , referendumul pentru 300 parlamentari a fost al doilea pas . Doi si un sfert, din punct de vedere al organizarii spontane , a fost protestul pentru marirea pretului combustibililor !
    Hai sa facem un pas maaare si sa infiintam un partid care sa sustina infiintarea clasei mijlocii in RO , clasa mijlocie care sa fie un garant al democratiei si al respectarii legilor.
    Clasa oamenilor cu bani de astazi este formata din fosti securisti, traficanti de tot felul, vamesi , politisti , oameni politici si oameni de afaceri care au tras diverse tunuri si putini , putini sunt oamenii de afaceri care au castigat de pe urma muncii si priceperii lor..
    Mi-ar place ca acestia sa -si apere renumele si mi-ar place sa poata fi curatata si politica de corupti . Fara o justitie din ce in ce mai curata nu prea merge ..
    A ajuns cutitul la os si orice solutie acum suna a taiere in carne vie …
    Hemoragia populara care cauta de munca in alte parti si hulesc propria tara nu-i mai sperie pe actualii politicieni , ba chiar le convine …

    • Cautam oameni care sa sustina un partid cu adevarat popular si plin de oameni fara cazier ?
      Au fost oameni care s-au organizat ca sa dea bancile in judecata dar nu exista oameni care , voluntar , sa infiinteze si sa sustina un partid care sa mature Parlamentul si sa-l igienizeze putin si sa ofere un alt viitor , mai curat ?

      Sa inteleg ca doar un partid popular si plin de oameni fara cazier ar avea menirea sa mature Parlamentul?
      N-ar fi cumva un deziderat ce depaseste doar o doctrina?!
      Siiiii … doar Parlamentul trebuie curatat?!
      Oricati justitiari am avea in oricate functii executive din Ro, numai o noua conceptie electorala si o lege moderna a sponsorizarii partidelor ar schimba lucrurile in acesta directie. Insa nimeni n-o doreste, tocmai pentru ca, atunci cand ajunge la butoane, sa poata folosi portitele sistemului in folos propriu.

      • Actualii oameni politici nu au in fata decat propriul interes , pentru ei nu exista interesul national nici macar cat il aveau cei de pe vremea lui Caragiale !!!
        De aceea este loc destul pentru un nou partid sanatos – adica fara becali, vadimi, diaconesti si alte frectii …
        De maturat sunt mai multe in tara asta dar daca se incepe de sus sunt mai multe sanse…
        Fara putere legiuitoare nu se schimba nimic . Daca si viitorul partid va face acelasi tip de politica ca si restul parlamentarilor de acum , nu are alta soarta decat a tuturor celorlalti …

      • nu cumva e mai greu sa organizezi un partid (peren) decat sa strangi cetatenii care sa protesteze in piata Matache (exemplu inocent)??? Nu cumva succesul PSD pana de curand s-a datorat lui Cozmanca si nu palavragiilor pe sticla?

  5. Splendid articol.Dar,din pacate,omul descris de catre Dvs.domnule Neamtu,nu a existat si nici nu cred ca va exista in Romania.Un astfel de om,chiar daca ar fi existst,nu ar fi rezistat in mizeria poiltica din tara noastra (”daca stai in noroi,te mananca porcii!!”).Fiecare partid care vine la putere la noi in tara are ca prima preocupare pe aceea de a dezamagi pe cei care l-au votat.Pacat ca nu se prea intelege faptul ca articolul se refera nu la un partid anume,ci la romani in general si la faptul ca suntem un popor care nu are de catre cine dar nici nu prea poate fi guvernat.

    • Dragule, dar mizeria o facem noi: 1. alegerile din duminjca orbului 2. eliminarea lui STolo in 2000 care ne-a lasat alegerea intre Vadim si Iliescu 3. participarea slaba la ORICE vot. 4. neincrederea (sau lipsa de rabdare?) in votul uninopminal care -in cate cicluri- ar trebui sa elimine pe cei neconformi. NOI, NOI, vrem sa apara un „tatuc” sau un arhanghel care sa faca un miracol?? dupa care, INVARIABIL, fie ca miracolul nu le-a placut tuturor, fie ca miracolele nu s-au petrecut in secventa dorita de noi sau in „timingul” dorit de noi, ponegrim, injuram si mazilim arhanghelul??? Tu chiar crezi ca acum 600 de ani parlamentul englez era perfect??? NUMAI ELECTORATUL poate fortza schimbarea in politica si in politicieni!

  6. Buna ziua,

    Cu toti suntem entuziasmati de posibilitatea aparitiei unui nou partid mai curat, mai alb, mai… inca ceva, nu-mi vine acum in minte.

    Pe mine ma framanta alte intrebari:

    – Cum trebuie sa arate acest partid?
    – Cum sa fie structurat? (foarte importanta aceasta intrebare, capitala as zice eu)

    D.p.m.d.v. problema actualelor partide politice vine din modul in care sunt structurate: filiala pana in cel mai uitat de lume catun.

    Asta inseamna o organizatie mare, refractara la schimbari si extrem de predispusa coruptiei din cauza costurilor de functionare mari.

    Are careva idee care este totalul cheltuielilor lunare ale unui partid partid necesare pentru functionarea sa? Ar fi foarte interesant de aflat.

    Daca si noul partid va fi la fel structurat inseamna ca si el va trebui sa faca fata unor presiuni similare. De unde vor fi luati banii necesari urnirii unei asemenea masinarii? Care va fi „costul” obtinerii acelor bani?

    Genul asta de intrebari nu vor capata un raspuns de la sine. Si mai sunt si alte intrebari cel putin la fel de importante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihail Neamtu
Mihail Neamtuhttp://FB/mihailgeorgeneamtu
Intelectual public și antreprenor român. Între 2012 și 2015, a fost președintele partidului Noua Republică. Doctor al Universității din Londra (2008). Ultima publicație: Credință și rațiune. Dialoguri, contradicții, împăcări, București, 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro