Home » Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Cutia Pandorei: Experiente personale din timpul condamnarii comunismului (I)

Vladimir Tismaneanu decembrie 12, 2011 Politica & Doctrine, Societate/Life
18 comentarii 2,295 Vizualizari

Pacat ca nu tin jurnal. Nu-mi vine sa cred ca s-au scurs cinci ani de la acele momente mai agitate decat orice traisem eu vreodata. Cu atacuri mai dure, adeseori, decat orice mi-as fi putut imagina. Hidra ranita a urlat, vorba lui Dan Tapalaga, prin o mie de capete. Si totusi, am invins. Ma refer la toti cei care refuza sa accepte amnezia abulica si complicitatea cu fortele Raului, cu stafiile unui trecut traumatic. Experientele din 2006 ar fi meritat sa fie retinute in scris, inclusiv propriile mele stari de spirit, framantarile, dezamagirile, entuziasmele si dilemele, convorbirile telefonice cu prieteni apropiati (intre care Nick si Dana Andrews, oameni de o noblete rar-intalnita), cu surorile mele, sprijinul neconditionat si generos al familiei mele din Washington, sustinerea colegilor de departament de la Universitatea Maryland, sfaturile date de Monica Lovinescu in acea perioada, cate altele. Cu buna mea prietena Christina Zarifopol-Illias vorbeam zilnic. Cuvintele ei de incurajare erau precum oxigenul. A contat mult sprijinul consecvent primit din partea lui Dragos Aligica si al sotiei sale, Adina Dabu. Scrisesem despre decomunizare, inclusiv un capitol in cartea mea din 1998, aparuta la Princeton University Press, “Fantasies of Salvation” (tradusa in romaneste, la Polirom, de Magda Teodorescu). Nu stiam insa ce cutie a Pandorei se deschisese in Romania. Eram inca naiv.

Imi amintesc de seara din aprilie, acasa la doamna Gabriela Stoica, vaduva prietenului meu, regretatul ziarist Florin-Gabriel Marculescu, ea insasi o intelectuala admirabila. Venise domnul Ticu Dumitrescu, discutam despre Comisia Prezidentiala din care facea parte, despre CNSAS, despre arhive, despre prioritatile noastre, despre insinuarile din presa nationalist-comunistoida. In acea clipa, aud la televizor numele meu. Doi indivizi stau de vorba si ma fac in toate felurile: beizadea comunista, fecior de bani gata, fost speech-writer al lui Nicu Ceausescu, propagandist de frunte al vechiului regim, fiul unui mare tortionar comunist si cate altele. Asist siderat la falsificarea intregii mele biografii. Nu de catre Paunescu, Ungheanu, Eugen Florescu si Vadim, ceea ce-ar fi fost firesc. Nu-mi vine sa cred. Il intreb pe domnul Ticu cine sunt cei doi. Nu-l recunoscusem (se buhaise alarmant) pe Nistorescu. Langa el perora, scandalizat de numirea mea ca presedinte al Comisiei Prezidentiale, Petru Romosan. Nu-l cunosteam, il vazusem o singura data, in trecere, la inceputul anilor 90, in curtea Uniunii Scriitorilor. Era citat, ca mare autoritate, Mihai Pelin. Pe Nistorescu il cunoscusem relativ bine inca de prin 1975. Talentat reporter, suferea de chinuitoare complexe de inferioritate culturala. Fusese la mine acasa in vizita (la cina) prin 1993. In 2001 m-a rugat sa intervin la “Washington Post” sa-i publice “Oda Americii”. De unde aceasta ura ce parea sa-i intunece complet judecata? De unde atata indarjire? Ce mize aveau cei doi? De ce se temeau? Trecura anii si m-am lamurit.

In ianuarie 2011, publicam pe blogul meu un articol despre solidaritate, loialitati si prietenii. Multumeam prietenilor din Fundatia “Ioan Barbus” pentru solidaritatea lor indefectibila. Iata un fragment:

Pentru mine, prietenia inseamna solidaritatea mereu intarita întru principii si valori. Cand aceasta solidaritate se clatina, cand orgolii mistuitoare se combina cu varii complexe intr-o dezolanta alchimie resentimentara, cand trecutul este rescris pentru a deveni concordant cu actualele jocuri si combinatii, atunci se destrama si prietenia. Evident, unii rationalizeaza aceste decizii care anuleaza solidaritatea drept devotament pentru principii. Conform stilizarilor auto-justificative, ei n-au nimic cu oamenii concreti pe care ii ponegresc, ba chiar ii admira (cand nu-i dispretuiesc), problema este ca ei “nu pot renunta la principii”. As numi acest sindrom fetisismul principialitatii ostentative. In fapt, solidaritatile durabile se nasc din confluente valorice, din riscuri comune, din pariuri existentiale impartasite, din convergenta principiilor cultivate cu discretie, dintr-un atasament care nu se schimba peste noapte in raport cu un numar de idei, de norme morale, de aspiratii. Deci nu din cabale si jocuri de culise.

Prietenia este un mare pariu al unei increderi ce nu se zdruncina la orice incercare mai dificila. Dimpotriva, cand cerul se innoureaza, cand prietenii iti sunt insultati si calomniati (fie ca sunt in viata, fie ca au trecut in lumea dreptilor), nu te speli pe maini si nu intri in corul detractorilor, nu cautionezi , nici macar prin eschiva, bucuria acestora de a macula . Iar daca o faci, inseamna ca ai mimat doar prietenia. Exista si forme decente de despartire, nu doar cele menite sa dea satisfactie galeriei. Goethe spunea: “Pentru valet nu exista erou”. Iar Hegel completa aceasta inteleapta si trista constatare cu cuvintele: “Asta se intampla nu pentru ca eroul nu este erou, ci pentru ca valetul este valet”.

Public mai jos un articol de Cristian Teodorescu legat exact de acele momente. L-am regasit facand o cautare pe web pentru cartea despre condamnarea comunismului in Romania la care lucrez acum. Va apare la o cunoscuta editura universitara din Anglia si Statele Unite. Este neindoios o provocare, o experienta extraordinara pentru un politolog, istoric al comunismului si filosof politic specializat in radicalism, ideologii si revolutii, sa fie implicat direct intr-un asemenea de demers de confruntare si asumare a unui trecut traumatic.Pe Cristian, un superb prozator si un jurnalist de mare clasa, l-am cunoscut la Washington, ne-am revazut la New York si la Bucuresti. Am petrecut atunci, in aprilie 2006, o seara minunata la Devis Grebu, un mare artist si un prieten drag, am incercat sa anticipam ce avea sa urmeze. Era cu o zi inainte de Pasti, plecam peste putin timp inapoi spre Washington.

In dupa-amiaza acelei zile, inregistrasem o emisiune cu Ion Cristoiu. Ma rugase consilierul prezidential Claudiu Saftoiu sa o fac, pe atunci “Antena 1″ nu declansase razboiul imptriva condamnarii comunismului. Peste cateva zile, Ion Cristoiu publica in “Jurnalul National” un articol intitulat premonitoriu ”Vladimir Tismaneanu in ciorba damboviteana”. Peste doar cateva saptamani, sub semnatura unui personaj numit Vladimir Alexe (despre care aveam sa citesc ulterior ca era departe a fi fost vreun inocent), “Ziua” lui SRS publica un text infam cu titlul “Agentul Volodea”. Dupa ce Colegiul CNSAS a dat verdictul ca nu am colaborat niciodata cu Securitatea, Sorin Rosca Stanescu si-a cerut scuze public. Despre pozitia acelui ziar in 2006 si mai incolo, cu campaniile delirante purtate impotriva unor Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Andrei Plesu, H.-R. Patapievici, Mihai-Razvan Ungureanu, Teodor Baconschi, ca sa nu mai vorbesc de mine, s-ar putea scrie o intreaga carte. Iar unii editorialisti erau oameni pe care ii cunoasteam, persoane “de bine” (intre acestia, Zoe Petre si Gabriel Andreescu). Atunci au scris Mircea Cartarescu, Mircea Mihaies si Ioan T. Morar texte de protest pentru care le raman indatorat.

Chiar daca n-am tinut jurnal, webul, bibliotecile, scrisorile si memoria (a mea, a prietenilor) ma ajuta. Mai ales ca atacurile, ignominiile, insinuarile si calomniile n-au contenit, infamiile se repeta de-a dreptul serial. Doar ca intre timp frontul nistorescian-vadimist s-a extins in zone care pareau in 2006 frecventabile. Am recitit de multe ori in acesti ani eseul lui Marin Preda despre “Neobosita inventivitate a tipului infect”. Am constatat ca tipul infect este o realitate a zilelor noastre, chiar si dupa prabusirea comunismului. Ba chiar, paradoxal, libertatea se pare ca i-a oferit sanse de afirmare si proliferare. Pestilentiul Danubiului ilfovean, despre care scria candva G. Calinescu, este mediul in care prospera. Jegosi fiind, doresc sa maculeze pe toata lumea. Pe scurt, rinoceri. Dar despre asta, mai incolo…

Atacuri nedrepte

de Cristian Teodorescu (“Romania Literara”, No. 20, 2006)

De vreo săptămînă apar în presă atacuri împotriva lui Vladimir Tismăneanu. Unele mai murdare decît altele. Profesorului i se rescrie calomnios biografia în presa centrală, i se fac procese de intenţie şi e acuzat că ar fi omul Securităţii şi al PCR infiltrat în Occident.Cea dintîi mizerie de care e acuzat e că şi-ar fi ascuns trecutul. Nu şi l-a ascuns. Cînd a început să colaboreze la Europa Liberă, Vladimir Tismăneanu a spus ce era de spus despre trecutul său. De altfel în serialul său despre nomenclatura comunistă difuzat în anii ’80 la acest post de radio, profesorul a făcut, ori de cîte ori era cazul, trimiteri explicite la propria sa familie. Aşa că ultimul lucru care se poate spune despre el e că ar fi încercat să-şi fabrice altă biografie sau să-şi ascundă ascendenţa. Tismăneanu şi-a luat public distanţă de ideologia în care au crezut rudele sale, dar, spre meritul său, n-a amestecat distanţarea ideologică, precis formulată, cu renegarea relaţiilor sale de familie. Asta ar fi însemnat, de fapt, o încercare de a-şi oculta trecutul. Or, şi în perioada în care comunismul era atotputernic în România şi după 1990, Vladimir Tismăneanu a avut aceeaşi atitudine faţă de trecutul său şi faţă de lumea în care a crescut. Spre deosebire de mulţi dintre cei care au colaborat la Europa Liberă înainte de 1989, politologul n-a încercat să-şi fabrice un capital de disident de la distanţă faţă de regimul Ceauşescu, deşi ar fi avut cu ce. Analizele sale despre nomenclatura comunistă din România au fost, în multe privinţe, aproape la fel de dărîmătoare de iluzii în privinţa esenţei regimului de la Bucureşti, ca şi Orizonturile roşii ale lui Pacepa. Numai că în timp ce Pacepa s-a mulţumit să demoleze mitul Ceauşescu şi asta numai după ce a căpătat protecţie din partea Statelor Unite, Vladimir Tismăneanu a fost unul dintre demolatorii competenţi ai regimului comunist din România în întregul său.

Tismăneanu a evaluat cu aceeaşi lipsă de iluzii şi regimul dejist şi ceauşist, descriind mecanismele luptei pentru putere în PCR cu o viziune de ansamblu pe care foarte puţini au avut-o. Acest politolog, acuzat azi de infiltrare, a desfiinţat printre primii aşa-zisa atitudine patriotică a regimului Dej de după moartea lui Stalin. În timp ce în URSS a existat, timp de cîţiva ani, o încercare de destabilizare a regimului, în România s-a strîns şurubul necruţător, în timpul lui Dej. Acelaşi Vladimir Tismăneanu a demontat, esenţial, resorturile ceauşismului, identificînd în ele un stalinism rezidual, idee care a fost preluată din zbor de mulţi istorici şi politologi, fără citarea sursei.Atacurile împotriva lui Vladimir Tismăneanu au început de cînd el a acceptat să conducă comisia pentru evaluarea regimului comunist din România, comisie înfiinţată la iniţiativa preşedintelui Băsescu. Marea competiţie aici e că, pînă la înfiinţarea Comisiei Băsescu, mai există institute şi instituţii care se ocupă cu cercetarea trecutului nostru apropiat pe bani publici. Ideea că Vladimir Tismăneanu şi comisia lui ar putea lua caimacul, lăsînd fără obiect al concluziilor institute şi instituţii care de ani de zile se căznesc să dea de cap meandrelor comunismului autohton, a stîrnit, cred, valul de atacuri împotriva profesorului.Fireşte că în această poveste au dreptate şi cei care se miră că pentru condamnarea comunismului a fost nevoie de înfiinţarea unei comisii. Dar, pe de altă parte, eforturile de a demola această comisie şi, mai ales, de a-l compromite pe Vladimir Tismăneanu prin cele mai murdare căi posibile, mă fac să cred că miza acestui scandal e de parcelare a comunismului în funcţie de anumite interese. Probabil că nu întîmplător după ce Paul Goma a renunţat să mai facă parte din comisie, în urma unei explicaţii cu Vladimir Tismăneanu în care i-a cerut scuze acestuia, explicaţie care există, au apărut şi aceste atacuri împotriva lui Tismăneanu.În afară de asta, însă, există la noi o mare competiţie pentru ştampilarea comunismului. Cei care au făcut-o pînă acum, declarînd nociv comunismul autohton, îşi simt primejduită expertiza de o eventuală şi posibilă condamnare a comunismului din partea comisiei condusă de Vladimir Tismăneanu. Altfel zis, dacă nu avea mandat prezidenţial, lui Tismăneanu nu i s-ar fi inventat un trecut pe care nu-l are.

Sugestii de lectura:

http://www.curteaveche.ro/Democratie_si_memorie-3-412

http://www.curteaveche.ro/Refuzul_de_a_uita_Articole_si_comentarii_politice_2006_2007_-3-523

http://www.humanitas.ro/humanitas/raport-final

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/04/06/despre-pensiile-securistilor-si-activistilor-penalizare-nu-recompensa/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. Madame du Pompadour spune:

    D-le Tismaneanu, proverbul acela japonez, pe care sunt sigura ca-l stiti, spune ca rabdare inseamna sa stai pe malul riului si sa astepti sa vezi trecind lesul celui ce te-a calomniat. (Eh, l-am adaptat nitel. :) Uite ca n-a trebuit o vesnicie. :)

    Nu s-a intimplat fizic, dar ca ziarist in viata, sa nu mai ai cititori, e ca o moarte, doar ca n-o stie inca. S-ar putea sa fie si cazul lui Nistorescu.

    Dv. continuati ce ati inceput. Eu va sunt recunoscatoare.

  2. victor L spune:

    ” In 2001 m-a rugat sa intervin la “Washington Post” sa-i publice “Oda Americii”. De unde aceasta ura ce parea sa-i intunece complet judecata? De unde atata indarjire?”
    Cred ca e cazul sa repetati intrebarea si in legatura cu C. Teodorescu; din 2006 pina acum au trecut suficienti ani pentru a se acri rau de tot.
    (De vazut postarile de pe Voxpublica.)

  3. crap spune:

    d’le tismaneanu, va cam pierdeti timpul de pomana. de ura si invidie n-a scapat nimeni. cine are minte sa inteleaga, intelege; cine are si caracter, va apreciaza. as vrea sa am cuvinte incurajatoare acum in prag se sarbatori, dar din parerea care mi-am format-o, atat din istorie cat si contemporaneitate, despre elita neamului nostru, aveti o cruce de carat. tot ce puteti spera e ca cei ce va vor ajuta s-o carati sa se’nmulteasca.

  4. eugen andronic spune:

    Dle Tismaneanu,
    Cartea Dvs. “Refuzul de a uita” contine un interviu pe care i l-ati acordat lui Marius Vasileanu, aparut si in Adevarul Literar si Artistic din ianuarie 2007. Spuneati acolo ca pasii urmatori publicarii Raportului Final vor fi:
    - publicarea volumului al doilea, cuprinzind anexele;
    - manualui de istoria comunismului;
    - aparitia pina in 2008 a enciclopediei comunismului romanesc.
    Mai sperati, in acel interviu, ca arhivele se vor deschide complet si ca vom putea avea acces la informatii importante referitoare la multe persoane din viata publica actuala.

    Putine lucruri din lista aceasta s-au realizat (bine!). Volumul de anexe nu stiu sa fi fost publicat (cel putin la Humanitas nu exista). Manualul de comunism a aparut, dar el este extrem de perfectibil, e un fel de comunism for dummies, cosmetizat si plin de imagini frumusele, cu mari omisiuni (de care putem povesti cu alta ocazie, ca sa nu lungesc extrem de mult acest mesaj). Apoi, enciclopedia comunismului e abia la inceput (nu sint sigur ca a aparut inca pe piata primul volum). Despre arhive ce sa mai zicem, marile dosare dispar in loc sa apara la iveala. E inadmisibil ca seful SIE, domnul Ungureanu, sa se eschiveze de la a face public dosarul lui Culianu, de exemplu. Romania e bolnava grav, iar Raportul final a fost un “turnesol” extrem de util. Eu cred ca ati aflat lucruri importante despre asa zisii amici din Romania, vorba proverbului, “sa ma fereasca Dzeu de prieteni, ca de dusmani ma feresc si singur”.

    Cum comentati evolutia societatii romanesti “post raport”, care erau asteptarile Dvs si cit din ele (cu referire si la lista de mai sus, daca se poate) s-au materializat in lucruri concrete?

    numai bine,
    eugen andronic

  5. BuLiGaS spune:

    nu pot sa nu mă mir de ”versatilitatea” unora (ca să nu folosesc un cuvânt mai puternic).
    Ziceți că în după amiaza aceleeași zile ați făcut un interviu cu Ion Cristoiu. Care din ei, acesta?
    http://www.jurnalul.ro/editorial/un-moment-imoral-si-inutil-print-5581.htm
    Sau cel care acum are o cu totul altă poziție publică, pe la B1 Tv?

    • Am facut multe interviuri, inclusiv cu unii oameni care atunci sau mai tarziu au contestat validitatea demesului de condamnare a dictaturii comuniste. Nu mi-am propus sa-i judec, am raspuns cat am putut de onest la intrebari, mi-am argumentat punctul de vedere. Daca dl Cristoiu si-a schimbat pozitia, so be it. Eu raman fidel principiilor asumate deschis.

  6. Alex spune:

    “Hidra ranita a urlat…prin o mie de capete. Si totusi, am invins.”
    Ma tem ca tot ei au invins. Se lafaie in partide, in economie, la televizor, ii decoreaza presedintele. Pensiile le-au ramas identice, daca nu cumva au mai si crescut (o sa ziceti ca Tariceanu trebuia sa le taie pensiile – oate ca da, dar de trei ani e Boc seful guvernului si nu s-a miscat nimic). Creaturile lor de tip Adrian Paunescu stau bine mersi pe scoarta cerebrala a masei. Si au reusit sa bage zizanie intre oameni altfel de buna credinta. Deci unde e victoria?

    • AVP spune:

      Zau c-as fi vrut ca Vladimir Tismaneanu sa raspunda si la acest comentar, ca si la cel al anonimului de mai jos.

      Una peste alta, si chiar daca ar fi fost sa fie doar de fatada, ca si “revolutia din decembrie”, condamnarea comunismului a fost un lucru bun, de la care s-ar fi putut incepe ceva temeinic ; cu conditia ca dupa aia sa fi urmat lustratia si actiuni de decomunizare reale, iar nu doar festivale.

      Pana cand timpul ii va inlatura pe fostii comunisti si securisti de la putere – caci cine naiba altcineva, intr-o tara in care io n-am gasit nici 5 insi care sa-mi semneze “Apelu catre Europa”, acum 30 de anisori, iar azi nu gasesc 5 citiori, pe my blog, care sa aiba curiozitatea de a afla ce-a insemnat dosarul 611/1987 al Judecatoriei sectorului 1, in RSR -, iar democratia capitalista va invinge definitiv la orase si sate, vom intra in era informationalismului si se va duce dreakului giudetu democrat-capitalist cu securisti, fosti activisti comunisti si cu rarissimii dizidenti anticomunisti cu tot :) Da, dar pensiile, privilegiile, averile ro si decoratiile de stat le vor hapai intre timp, pe toate, tot fostii, iar noi – restu – vom ramane in continuare ca prostii.

      Asta e situatia si natia.

      Sarbatori Fericite – pe cat se poate – pentru toata lumea !

      • Prelungirile vechiului regim, mostenirile comunismului, formele mentale si tarele psihologice, imbogatirea nomenklaturii, aproprierea nerusinata a resurselor, coruptia, cinismul si clientelismul, parazitarea discursului public de catre fostii servitori ai dictaturii (este oare nevoie sa-i numesc?), spre a identifica doar aceste patologii, sunt suficiente motive de deprimare si frustrare. Nu doar in Romania. Vaclav Havel a scris despre “cosmarul post-comunist”. Tocmai de aceea afirm mereu ca ideile Proclamatiei de la Timisoara nu si-au pierdut catusi de putin actualitatea.

        Comisia Prezidentiala a avut un mandat pe care, cum demonstreaza Cristian Vasile in articolul de azi de pe pe “Contributors”, si l-a indeplinit. Comisia nu a fost un partid, un lobby, un grup de presiune. Comisia nu avea caderea sa initieze legi. Dar le-a propus. Inclusiv argumente solide pentru lustratie. Comisia trebuia sa scrie un raport pe baza caruia seful statului sa poata condamna regimul comunist. A facut-o. Parlamentul da legile.

        Poetul Viorel Padina a fost unul dintre, vai, prea putinii disidenti din Romania. A fost un intelectual critic care a apelat la colegii sai sa nu taca. Ideile pe care le-a sustinut in “Apelul catre Europa” erau consonante cu cele ale Cartei 77 si ale disidentilor din Polonia. Nerecunoasterea meritelor celor care au tinut piept dictaturii este un subiect care ne priveste pe toti. O democratie autentica trebuie sa-si recunoasca traditiile si precusorii. Ca politolog si ca istoric al comunismului, ceea ce pot face este sa lupt impotriva uitarii, sa sustin public orice initiativa menita sa respecte memoria victimelor si sa limiteze avantajele celor care au slujit dictatura totalitar-comunista. Acestea fiind zise, ca si Viorel, cred ca momentul 18 decembrie 2006 a fost unul fericit pentru cei care iubesc valorile societatii deschise. In pofida vacarmului vadimiot, in pofida bruiajului de sorginte securista, in pofida boicotului pesedist, regimul comunist a fost declarat in mod oficial ilegitim si criminal.

    • s spune:

      din pacate se lafaie nerusinat de multi in….justitie!

  7. anonim spune:

    Din pacate puterile occidentale au consimtit la pastrarea puterii de catre linia a doua din partid si securitate.
    Absolut toti cei care au fost victme in timpul comunismului au continuat sa fie victime si cine a fost calau a continuat sa fie javra si calau.

  8. Vali spune:

    Domnule profesor Tismaneanu,

    Există destui inşi cărora gloria cutărui contemporan le strică somnul, tensiunea arterială şi siestele. Incapabili de excelenţă mentală, randament ori isprăvi de letopiseţ, aceşti becisnici îşi fac agendă grasă, căutându-şi satisfacţia ultimă în privelişti cu zâne terfelite, premianţi comatoşi, eroi discreditaţi şi genii obnubilate. Neputându-se acomoda cu un portret estompat şi mişcându-se permanent între veleitate şi obidă, nulitatea egolatră îşi „sublimează” acest of adoptând – cum altfel? – insigna demascatorului încercănat, deturnându-şi, vasăzică, toate insomniile înspre câteva mârşave tenacităţi ofensive: pamfletul vâscos, denunţul suprarealist, faultul obscen. Adversarul, identificat din rândurile elitei, trebuie arătat cu degetul, scos de sub plapumă, jupuit de prestigiu, lovit sub centură. Demitizat şi, cu militantă acreală, demonizat. Ca profitor astuţios, ca mentor libidinos, ca uzurpator îmbuibat, ca abil stricător de suflete.

    Astfel, până mai ieri anonim sau palid, ipochimenul în discuţie îşi obţine, prin arborescente calomnii, râvnita felie de mondenitate. Sensibil la hipnoza compatrioţilor, el devine detectiv (fantezist), apoi procuror (inflamat) şi, în final, gâde (jouisseur). Face rating, e inclement şi demolator, smulge gheare camuflate, dă în vileag turpitudini şi mlaştini nebănuite. Apoi, în răsfăţul unui public de rinoceri, surâde. Şi-a dat, în sfârşit, un destin…

    Numai bine.

    Vali



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)