joi, martie 28, 2024

De la Nicu Ceausescu la Iliescu si Roman: Epilog la un epilog

„Gata, ai incheiat serialul atat de repede?” imi scrie un amic. Are dreptate, n-ar trebui sa ma grabesc. Imi fac mea culpa, nu doar Iliescu a fost succesorul lui Nicolae Ceausescu, ci si Petre Roman. Era in decembrie 1989, imediat dupa prabusirea regimului comunist la Bucuresti, cand m-a sunat ziaristul David Binder de la „New York Times”. Avea nevoie de informatii despre noul premier roman, asemeni lui Ion Iliescu, presupusa „emanatie” a revolutiei. A „revolutiei spontan organizate”. A „placintei” care a „a fost gatita pentru noi, nu ca s-o manance altii”. A „democratiei originale” (Iliescu dixit), „fara isme si fara partide” (Brucan dixit). I-am povestit ce stiam, si nu erau putine lucruri, despre familia Valter si Hortensia Roman, despre trecutul cominternist si despre pozitiile in aparatul totalitar din Romania. A aparut un articol cu titlul „An Aristocrat Among the Revolutionaries”.

http://www.nytimes.com/1989/12/27/world/upheaval-in-the-east-leadership-an-aristocrat-among-the-revolutionaries.html

Premierul „emanat”, simbol a ceea ce putem numi sentimentul de absolut entitlement al birocratiei comuniste, de indrituire quasi-ereditara de a beneficia de putere, a fost furibund. Mai ales ca se afla in plin exercitiu de negare a originilor sale. Ca si parintele sau, se jura ca este un mare patriot, urmas al lui Horia, Closca si Crisan, pandurilor lui Tudor, al lui Balcescu, al lui Nicolae Titulescu si, mai nou, chiar un anticomunist „pur si dur” (atitutdine pastrata totusi pentru consum intern). Se pretindea, omul cu puloverul rosu, exponentul protestului eroic al strazii impotriva ineptei, criminalei dictaturi bicefale, pe cale sa devina tricefala. Atent la conexiunile vestice, se jura ca este un om al stangii democratice (muzica pentru urechile lui Francois Mitterrand, ale lui Gerhard Schroeder si ale lui Felipe Gonzales). Inota in apele Internationalei Socialiste ca pestele-n apa (azi sustine ca era de fapot un fel de „closet liberal”). Excelent vorbitor de rusa, ii promitea lui Gorbaciov liniste si pace intr-o Romanie pe care doar „golanii” o doreau instabila. Caz clasic de impostura, de travesti, de mascarada. Asemeni lui Iliescu si Brucan, Petre Roman a asigurat, prin toate actiunile sale de dupa 22 decembrie 1989, prelungirea puterii nomenklaturiste. A fost cel care, in primavara anului 1990, in vila guvernului de la Snagov, a semnat decizia de aprobare a publicarii revistei lui Eugen Barbu si Corneliu Vadim Tudor,”Romania Mare”, una dintre cele mai poluante, nefaste si nocive voci din spatiul public romanesc (informatie certa, oferita de un martor ocular, un personaj foarte apropiat, atunci si acum, de Ion Iliescu). A facut-o pentru ca acesti trambitasi ai ceausismului i-au fagaduit sprijin impotriva adversarilor politici si a criticilor precum Ana Blandiana, Corneliu Coposu, Octavian Paler, Gabriel Liiceanu, N.Manolescu si Ion Ratiu. Adevarul istoric este ca echipa Iliescu-Roman a detestat pluralismul si a incercat sa asfixieze societatea civila.

Acum douazeci de ani, in martie 1991, am organizat la Timisoara, impreuna cu Mircea Mihaies si Vasile Popovici, o conferinta internationala cu titlul „Putere si opozitie in societatile post-comuniste” (titlu inspirat de revista „Government and Opposition” fondata de Ghita Ionescu si Isabel de Madariaga). Generatiile mai tinere nu-si amintesc ca in acei ani acest binom era esential pentru definirea identitatilor politice si culturale. Au fost prezenti N. Manolescu, Stelian Tanase, Agnes Heller, Ferenc Feher, Dorin Tudoran, Juliana Geran Pilon, Miklos Haraszti, Irena Lasota, Jozsef Szajer, Adriana Babeti, Sandra Pralong, Jakub Karpinski, Antoni Todorov, Mircea Cartarescu, Sonja Licht, Ion Bogdan Lefter, Cornel Ungureanu, Vasile Gogea, Petruska Sustrova, Leonard Oprea si multi altii. Atunci si acolo s-au pus bazele PAC. Prindea fiinta, in fine, o alternativa credibila din punct de vedere al structurii de partid politic diferit de cele traditionale, inradacinat in societatea civila, la hegemonia exasperanta a FSN-ului. Se nastea o mare speranta pentru intelectuali si nu doar pentru ei. Nu vreau sa fiu gresit inteles: era vorba de o formatiune noua, similara celor din alte state din Europa de Est, apropiata de partidele istorice, dar nu identica. Adam Michnik si Jean-Francois Revel au adresat mesaje. Inainte de inceperea conferintei, Vasile Popovici, care conducea inspectoratul de cultura al judetului Timis, unul dintre fondatorii Societatii Timisoara, a primit un telefon de la cabinetul premierului Roman: „Ce faceti acolo, la Timnsoara? Adunati opozitia, dar puterea unde este?” Acesta era modus operandi al celui care ulterior avea sa se declare campion al pluralismului. Era o reuniune de oameni care gandeau in aceeasi directie, fara niciun fel de sprijin guvernamental, din Romania ori de aiurea, dar Petre Roman tinea sa ne controleze. Cand a inceput sa adopte masuri pe linia liberalismului economic, in 1991, Petre Roman a fost azvarlit la pamant, printr-o regizata mineriada, precum o masea stricata. I s-a acceptat „depunerea mandatului” prezentata drept demisie. De fapt, a fost demis. In 1990 scrisesem in „Romania Libera”, la invitatia Mirelei Roznoveanu, un articol pe care mi-ar place sa-l republic. Era vorba de Petre Roman si se intitula „Angoasele nomenklaturii”. Cand a incercat o timida despartire de nomenklatura, premierul a devenit ex-premier.

Despre Petre Roman am scris de mai multe ori, inclusiv o recenzie in revista “Le Point”, reluata in “22″, in 1992, la cartea sa de memorii “Le devoir de liberte” in care luminam anumite stranii ambiguitati si distorsiuni. Textul meu se intitula „Le desir de mensonge” si a fost propus revistei spre publicare de catre regretatul filosof politic Jean-Francois Revel. Nu am fost coleg cu Petre Roman, nu am amintiri personale din anii 60 in afara de faptul ca il vedeam rar in anii copilariei mele, pe vremea cand tatal sau si tatal meu lucrau impreuna la Editura Politica. Am facut schimburi de timbre, eu imi amintesc de ele, m-a fraierit, mi-a luat colonii si mi-a dat in schimb marci postale ale inexistentului stat Maluku Selatan. Petre contesta acest lucru. So be it. Este mai mare cu sase ani decat mine, a terminat Liceul “Petru Groza”, a fost coleg cu Iuri Chisinevschi (fiul lui Iosif si al Liubei), Vladimir Socor (fiul lui Matei Socor, compozitor oficial al stalinismului romanesc, autorul muizicii Imnului de Stat al RPR, si al primei sale sotii, Rozica), Gelu Apostol (fiul lui Gheorghe si al Melitei), Gheorghe (Gyuri) Sencovici (a incetat din viata acum cativa ani, a fost casatorit cu Margareta Paslaru) si altii. Despre Valter Roman cititorii pot gasi un lung eseu in cartea mea “Arheologia terorii” (editura Curtea Veche, 2008, editia a III-a, revazuta si adauguita, cu postfata de Cristian Vasile). A scris si Vladimir Socor un text foarte interesant la moartea lui Valter Roman, a fost transmis, ca si articolul meu, la “Europa Libera” in 1983. A fost un personaj important al comunismului din Romania sub Ana Pauker, Dej si Ceausescu, biografia sa figureaza si in “Raportul Final”. Despre Valter Roman am vorbit mult, de-a lungul anilor, cu parintii mei, cu sora mamei mele (Cristina Luca), cu sotul ei (Mihail Boico), cu inginerul Carol Neumann (amic cu Petru Navodaru, cu Belu Zilber si cu Patrascanu), cu Sanda Sauvard (prietena mamei mele care a lucrat ca farmacista in spitalul Brigazilor Internationale), cu Mihai Botez, cu Radu Ioanid, cu Aurel-Dragos Munteanu. Am scris candva un text, il mai am, in stil koestlerian, cu titlul „Dialectical Nights”, in care personajul central este chiar Valter Roman. Nu a fost un activist banal, filistin si mediocru, a fost ceea ce Czeslaw Milosz a numit un sclav al Istoriei.

Familia Roman nu a locuit in cartierul Primaverii. Ocupau, de prin 1950, doua etaje intr-o vila de pe Aleea Alexandru la numarul 9. Alaturi a fost ani de zile sediul Comisiei Controlului de Partid (pe vremea cand CC-ul era in actualul Minister de Externe). La etajul de deasupra lor locuia doctorul radiolog Shuli Brill, fost voluntar in Brigazile Internationale (ca si Valter Roman), sotia sa Janeta, profesoara de istoria miscarii muncitoresti la Academia “Stefan Gheorghiu” (“Scoala Superioara de Partid”) si copiii lor Rodica si Vlad. Vlad mi-a fost coleg de clasa la “Petru Groza” intre 1958 si 1963. Prin anii 80 Janeta Brill a emigrat in Israel. Valter a avut doi copii (adoptati) din prima casatorie a Hortensiei cu un comunist spaniol (Raul si Mirela) precum si pe Petre si pe Carmen impreuna cu a doua sa sotie, Hortensia (ani de zile directoarea emisiunilor in limbi straine de la Radio Romania). Din prima casatorie a lui Valter, tot cu o spanioloaica de care a divortat la Moscova, cred ca se numea Carmen, au ramas doi copii in URSS. Valter si Hortensia au locuit la Hotelul „Lux”din Moscova, unde a avut loc si casatoria lor (mama mea fost prezenta). Sora mai mica a lui Petre, Carmen, s-a nascut in 1953, a fost eleva la „Petru Groza”, colega de clasa cu Ileana (Bebe) Gaston Marin, cu Andrei Sencovici (doctor, mezinul familiei Sencovici), cu varul meu Andrei Boico, cu Zoia Vass (matusa lui Bogdan Olteanu, emigrata in SUA)), cu Radu Ioanid (istoricul Holocaustuolui din Romania), cu Adrian Herescu (doctor, cumnatul disidentului Radu Filipescu). In 1979, am lucrat la traducerea cartii :Rassmul in fata stiintei:”, un colocviu international organizat de UNESCO.Eu ma tradus prelegerea marelui antropolog Claude Levy-Strauss, Carmen a tradus restul cartii. Eu plecand din tara in 1981,numele meu a disparut de pe lista traducatorilor in clipa aparitiei cartii in colectia „Idei Contemporane” de la Editura Politica. Sotul ei este fostul colonel de interne Dimitrie (Kuki) Borislavski, implicat in sinistra mineriada din iunie 1990 si in alte actiuni impotriva fortelor democratice. In ultimii ani de viata, Valter a locuit pe strada Sofia, aproape de Statuia Aviatorilor si de Piata Dorobanti (pe aceeasi strada locuia mazilitul Alexandru Draghici si sotia sa Marta). Intr-o garsoniera, langa pod, locuia inginerul Tudi Stefanescu, nepotul lui Henri Coanda si proprietarul vilei. Tudi fusese coleg de liceu, la „Caragiale” cu multi copii din nomenklatura, nu purta pica nimanui. Inaintea familiei Roman, au locuit acolo familiile Adorian si Einchorn (acesta din urma a fost unul dintre stalpii DIE in perioada Dej, dar a fost epurat cand s-a produs „etnicizarea” Securitatii si a celorlalte institutii „sensibile”). Vorbitor nativ de maghiara, ca si Valter Roman, Wilhelm Einchorn a fost unul dintre cei care i-au interogat pe membrii guvernului Nagy la Snagov. Roman, Adorian si Einchorn erau toti trei fosti interbrigadisti. Dupa 1990, din cate stiu, Tudi a incercat sa-si recupereze casa in care stateau Hortensia Roman, Carmen si Kuki Borislavski. Nu stiu ce s-a mai intamplat dupa moartea Hortensiei. Am trecut pe-acolo prin 1995 si am vazut ca garajul devenise boutique. Cu Tudi m-am reintalnit prin 1999 la Ilie Serbanescu acasa.

Revenit in tara cu divizia „Horia, Closca si Crisan”, Valter Roman a ajuns, prin decret al Regelui Mihai, general in armata Romaniei si sef al Marelui Stat Major. In 1946, a scris o compilatie hagiografica intitulata „URSS in razboi”. A fost ministru al Postelor si Telecomunicatiilor. Era unul dintre favoritii Anei Pauker pe care a tradat-o in favoarea lui Dej. A fost anchetat pe linie de partid in anii 50 sub acuzatia de titoism, dar Dej l-a aparat. Il considera unul dintre putinii ilegalisti in care putea avea deplina incredere. Et pour cause…Incepand din 1955 si pana la moartea sa in 1983, Valter Roman a fost directorul Editurii Politice, adica editura PMR/PCR, avand rangul de adjunct de sef de sectie la CC al PCR. Prin 1963, familia Roman s-a mutat in noile vile construite langa Arcul de Triumf, pe Aleea Trandafirilor, astazi Bulevardul Maresal Prezan. Spre deosebire de cei care au ajuns sa locuiasca acolo, in „locuinte de serviciu” dupa 1990 (premieri, ministri, presedintii Senatului si Camerei), Petre Roman a beneficiat de acele cu totul speciale apartamente inca din junete. Revolutia din decembrie l-a readus acasa…

Ceea ce face cazul Petre Roman interesant este cariera sa de dupa decembrie 1989. Ma gandesc la asocierea cu Iliescu, la ambitiile nemasurate de a deveni “lider national”, adica un fel de lidero maximo, de caudillo balcanic. In acest sens, cred ca-l depasea ca orgoliu si aspiratii pe Nicu Ceausescu care a fost mai degraba un succesor a contrecoeur. Nu mi-l pot inchipui pe Nicu tinand discursuri inflacarate de tip “sunt os de ardelean” etc Un universitar, se spune, respectat de studentii sai de la Facultatea de Hidrotehnica, Petre a stat in Romania si a fost activ in organizatia de partid de la Politehnica intr-o perioada cand atatia dintre amicii sai de junete erau de-acum dezgustati si multi plecau din tara (Gelu Apostol, Gyuri Sencovici). Nu ma intereseaza aici relatia cu Zoia Ceauisescu (daca si cat a fost), nici aceea cu o cunoscuta reportera a Televiziunii, nici castatoria cu fiica fostului ambasador in Elvetia, Ion Georgescu, jurnalista Mioara Georgescu, specialista in Orientul Mijlociu, nici divortul de aceasta. Ma intereseaza in schimb itinerariul sau politic, legaturile mai mult sau mai putin vizibile, perceptibile, identificabile, dar cat se poate de reale, in grupul care se pregatea sa preia puterea. Se stia bine cu Iliescu care a fost in relatii cordiale cu Valter Roman, decedat in 1983 in imprejurari pe care Petre le-a considerat suspecte (i-a cerut lui Ceausescu dechiderea unei anchete in acest sens intr-un memoriu ramas, din cate stiu, fara raspuns). S-a facut o investigatie, se pare ca doctorul care a efectuat operatia a fost penalizat, dar indicatia lui Ceausescu a fost sa nu se comunice nimic familiei defunctului. Secretele partidului trebuiau sa ramana pe veci ingropate. Oricum, intre adversarii lui Ceausescu din partid exista simpatie pentru fiul lui Valter Roman. Cine crede ca Petre Roman a devenit premier in chip intamplator si spontan se inseala. I-a avut ca nasi politici pe Ion Iliescu si pe Silviu Brucan care i-au cultivat convingerea ca este un veritabil barbat de stat. S-ar putea chiar spune ca Brucan l-a scolit intr-ale politicii. A detinut functii de prim plan, inclusiv pe aceea de ministru de externe. Prin voia algoritmului, a ajuns si presedinte al Senatului Romaniei. Imi amintesc de acel decembrie 1990 cand m-a sunat Vladimir Socor, intrigat de aceasta ascensiune, nevenindu-i sa creada ca baiatul din liceu, nu tocmai stralucit ca performante academice, devenise, alaturi de Iliescu, conducator al Romaniei.

Ar fi instructiv de comparat destinul post-decembrist al lui Petre Roman cu acela al lui Alexei Florescu. Nascut in 1950, fiul fostului interbrigadist, luptator din Rezistenta franceza, ministru al chimiei,ministru secretar de stal la Consiliul pentru Stiinta si Tehnologieprezidat de Elena Ceausescu, reales membru al CC la Congresul al XIV-lea din noimebrie 1989, Mihail Florescu, Alexei terminat Liceul „Petru Groza”, a studiat psihologia, a fost intotdeauna absolut deschis in legatura cu originea sa politica si etnica, nu si-a ascuns opiniile extrem de critice la adresa comunismului. Impreuna cu sotia sa, Tomnita, profesoara la Institutul de Arhitectura, Alexei a sustinut cu entuziasm Piata Universitaatii. A fost membru al grupului de psihologi care i-au consultat si sprijinit moral pe grevistii foamei. In toti anii care au urmat, Alexei s-a situat consecvent de partea fortelor care apara societatea deschisa. Nu a dorit functii, nu a asteptat recompense, si-a oferit expertiza in chip generos si dezinteresat. Cu alte cuvinte, nu exista o maledictiune a ereditatii sociale, suntem fiinte libere si decidem noi insine ce valori imbratisam.

Petre Roman si-a compus si recompus de multe ori biografia. N-a explicat niciodata in chip credibil cum a ajus sa studieze la Toulouse (trebuia aprobare dela cel mai inalt nivel) si daca l-a cunoscut pe mega-spionul Caraman. A sustinut ca tatal sau a condus un post de radio independent la Moscova in anii razboiului cand, in fapt, Valter Roman era seful emisiunii pentru Romania a postului de radio al Cominternului. A sustinut ca tatal sau ii canta, tinandu-l pe genunchi, in anii 50, „Hora Unirii” (scriu aceste randuri si zambesc). A negat rolul lui Valter Roman in anchetarea, pe teritoriul Romaniei, unde primisera pasamite azil politic (un azil nesolicitat), a lui Imre Nagy si a camarazilor acestuia din guvernul revolutionar maghiar, un guvern legal rasturnat de tancurile sovietice. Avem astazi, in romaneste, volumul „Memorandumul de la Snagov” de si despre Imre Nagy, cu prefata Ilenei Ioanid, aparut acum cativa ani la Polirom, din care reiese cu asupra de masura rolul lui Valter Roman (alaturi de Aurel Malnasan, Iosif Ardeleanu, Wilhem Einhorn si Nicolae Goldberger) de emisar al „organelor” romanesti si sovietice. Petre a povestit, in jenantele sale „Memorii”, cum citea, din biblioteca lui Valter Roman, scrierile lui Socrate:) Unele dintre acestea ar fi simple detalii, in fond hilare si nu neaparat maligne, expresia iubirii de tata si a inculturii istorice, daca Petre Roman nu ar fi participat, cu fervoare si patos, la actiunile de consolidare a unei puteri uzurpatoare dupa 22 decembrie 1989. Daca n-ar fi fost implicat, alaturi de Iliescu, Voican-Voiculescu, Magureanu, N. S.Dumitru si Chitac, in barbaria sangeroasa a mineriadei din iunie 1990. Nu, hotarat lucru, n-a fost doar Iliescu succesorul lui Nicolae Ceausescu…

PS Celor interesati de subiectul acestui articol le sugerez sa citeasca o povestire despre personajul numit Walter. Titlul este „Dialectical Insomnias”, dar ar fi putut fi „Comintern after Comintern”…

http://tismaneanu.wordpress.com/2011/09/04/dialectical-insomnias-o-povestire-despre-walter-roman/

Distribuie acest articol

64 COMENTARII

  1. @Tismaneanu – „Petre Roman si-a compus si recompus de multe ori biografia. N-a explicat niciodata in chip credibil cum a ajus sa studieze la Toulouse”

    Foarte interesant. Dar mai avem, insa, un caz („fierbinte”) de „biografie compusa si recompusa” (si chiar ascunsa prin unele parti), care nu a explicat niciodata in chip credibil cum a ajuns sa activeze la Anvers. Probabil veti evita sa va ocupati in prezent si de cazul asta, dar poate ca veti scrie si despre el dupa alegerile prezidentiale din 2014 (???)

    • A studia in Occident, in acei ani, era un lucru rarissim, implica o aprobare semnata chiar de Elena Ceausescu. Ar fi fost si alti copii de demnitari care potate si-ar fi dorit sa studieze in Vest, nu mai vorbesc de oamenii fara asemenea background, dar era imposibil. In cazul lui Petre Roman,a contat evident relatia speciala dintre Ceausescu si Santiago Carrillo. Valter Roman era prieten cu secretarul general al PC din Spania. In acest serial povestesc despre cei pe care i-am cunoscut mai mult sau mai putin bine, aduc elemente documentare ce pot fi verificate, asadar nu despre numirile din acei ani, la Anvers ori in alta parte (la ONU, la Tarom, la CAER, la Washington, la Paris, la IREX etc).

  2. Va asigur, nici nu am propus sa abordati astazi (!) „problema Anvers”! Asa cum am scris, poate prin 2015, dupa schimbarea de atmosfera (si de interese).
    Pentru a ajunge, in acele vremuri, sa activezi la Anvers nu aveai nevoie de „aprobare semnata chiar de Elena Ceausescu”, ci doar de niste epoleti pe umar (si de aprobari semnate de alti epoleti, mai impunatori)

    • eu, in schimb, astept cu mare interes abordarea problemei ICE Dunarea, firma de comert exterior a securitatii, de unde directorula fugit cu toate incasarile, exporturile de armament pe cativa ani, la revolutie.

      azi e mare bogatas, respectivul director. bineinteles, pozeaza in democrat. si mai conduce (din umbra, dupa cum bine ii sade unui turnator dovedit, care nu a pregetat sa isi toarne inclusiv rudele apropiate) un trust mediatic. cu care l-a sedus pe porumbacu.

      ghiciti despre ce dan voiculescu vorbesc?

      • Intre „subiectul Basescu” si „subiectul Voiculescu” (chiar si „subiectul Petre Roman”) putem stabili o ordine de prioritati, avand in vedere ca primul s-a urcat (ca intr-o veche vorba) in copacul inalt de la Cotroceni, iar cel de-al doilea chiar nu prezinta pericolul de a se urca si el vreodata acolo?… Dar, se pare, unii sunt foarte preocupati de „X” care oricum nu are sanse sa ajunga in locul nepotrivit pentru el, dar nu sunt deloc deranjati de faptul ca „Y” a ajuns, deja, in locul nepotrivit.
        Sunt multe lucruri urate si daunatoare pe lumea asta, nu le putem aborda pe tioate deodata, dar putem stabili o ordine de prioritati. Ei bine, ordinea asta de prioritati poate fi, pentru cei cu pretentii de obiectivitate stiintifica, un test edificator.

        • Daca ar fi sa analizam in profunzime „prioritatile” vom constata urmatoarele:
          1. Presedintele actual este la ultimul mandat.
          2. Nu este necesar ca X sau Y sa ajunga la Cotroceni. Este suficient ca X sau Y sa controleze viitorul presedinte. Dupa cum stau lucrurile, Voiculescu nu are nevoie sa fie presedinte. El poate controla pe deplin alternativa propusa de USL. Mai mult, o si face.
          Asadar, daca vrem sa privim in perspectiva, ar trebui ca prioritizarile sa tina seama si de aceste lucruri. Oricum, omisiunea facuta de dvs in primul comentariu (v-ati legat numai de o singura persoana si nu ati enumerat si alte lucruri dubioase legate de alte persoane) va scuteste de prezumtia de buna credinta.
          In plus, chiar nu vad rostul unei ordonari. Se pot „demasca” personalitatile politice simultan. Mai mult, cred ca am avea un randament mai mare, noi, ca societate, daca toti politicienii ar fi „radiografiati” simultan de societatea civila.
          Asa ca, prounerea dvs ar fi fost cu adevarat „indecenta” daca i-ati fi enumerat pe toti politicienii dubiosi despre care aveti stiinta. Ce parere aveti?

      • Ghicim, cum sa nu !
        Dar cate voturi a obtinut PC la ultimile alegeri ghiceste cineva ?
        Iata ce spune Biroul Electoral Central:
        Rezultate Finale Alegeri Parlamentare Noiembrie 2008
        Grad de participare la vot = 39,20% adica 7.238.871 prezenti la urne din 18.464.274 inscrisi pe liste.
        Candidati care au primit mandate:
        Alianta Politica Partidul Social Democrat + Partidul Conservator
        la Senat – Voturi valabile = 6.396.804
        49 mandate (cu 2.352.968 voturi adica 36,78% din voturile valabil exprimate)
        din care PC = 1 Mandat = Dan Voiculescu
        la Camera – Voturi valabile = 6.212.380
        114 mandate (cu 2.279.449 voturi adica 36.69% din voturile valabil exprimate)
        din care PC = 4 mandate
        Andon Sergiu – Bucuresti
        Florea Damian – Bucuresti
        Popa Daniela – Bucuresti
        Ciuca Liviu-Bogdan – Galati
        Voturile valabil exprimate s-au indreptat catre:
        la Senat: Partide Politice si aliante = 6.396.804 pentru 137 de mandate castigate
        adica cca 46.692 voturi / 1 mandat
        la Camera: Partide Politice si aliante = 6.212.380 pentru 316 mandate castigate
        adica cca 19659 voturi / 1 mandat

        Considerand aproximatiile de rigoare, PC a fost votat de cca 46.692 + 78.636 = 125.328 alegatori
        din care: Dan Voiculescu = 46.692 alegatori

        Media simpla pe judet a „oamenilor lui Voiculescu” 125.328 / 42 = 2.984.
        Insa aceasta medie este prea simpla ! Aici PIB-ul ar trebui sa fie introdus ca factor de ponderare.

        Ar fi interesanta statistica omoloaga a alegerilor din 2004 !

    • Facand o paralela Anvers – Dunarea mai mult de dragul conversatiei… Uitandu-ne la parcursul lui Basescu as spune mai degraba ca l-au recomandat rezultatele profesionale decat eventualii epoleti. Intai si intai, daca tu crezi ca un capitan de nava (care nu-i chiar un marinar, nu orice incapabil ajunge pe o asemenea pozitie) avea printre sarcini sa-si spioneze si toarne subordonatii la Securitate inseamna ca nu prea ai idee cum functionau lucrurile in vremea aceea. De obicei, informatorul se afla pe aceeasi pozitie sau chiar subordonata celui care era tinta. Cu siguranta Basescu facea note informative, lucru pe care chiar el l-a admis, dar ma indoiesc sincer ca asculta pe la usi sau deschidea scrisorile membrilor echipajului. Si cine l-ar fi urmarit pe Basescu, dat fiind ca nu avea superior pe nava iar riscul sa si-o ia in cap era destul de mare.

      Cat despre aberatia cu prioritatile, e ca si cum ai spune ca mai intai trebuie sa prindem hotii de limuzine, abia dupa aceea pierdem timpul cu cei de stergatoare si oglinzi.

  3. Inca un lucru interesant legat de Petre Roman.In timp de minerii marsaluiau prin Bucuresti, Petre Roman reusise sa isi numeasca cativa apropiati,unii extrem de capabili, altii mai putin, in functii de conducere in societatile care inca erau de stat.

    Imi aduc aminte cum unul dintre apropiatii lui Roman, director tehnic la societatea unde am lucrat, a incercat, prin anunturi in RL sa vanda echipamente si aparatura din unitate. Trebuie sa adaug ca societatea fusese infiintata imediat dupa 1980 si era dotata dupa ultimele noutati tehnice si tehnologice. Un fost coleg a vazut anuntul. a vrut sa cumpere si el unele aparate, si surpriza, ele erau gestionate pe sest de catre directorul tehnic fara stiinta directorului general. Cel din urma, era din alta gasca…Daca nu i-a iesit pasenta fostului coleg, a sunat la directorul general si a dat in vileag marsavia…A zburat la scurt timp directorul tehnic, un tip de altfel extrem de istet…

    Probabil ca era o modalitate rapida de privatizare gandita cu mult inainte de oamenii apropiati lui Roman, astfel incat si puterea economica sa plece de la ei tot catre ei. Ei bine, nu a reusit metoda chiar din prima.

    • interesant cum petre roman, partener cu ilici la marea pacaleala, a fost inlocuit tot de un baiat de cartier.
      cartierul lor. ma refer la bombonel.
      de unde ca, anturajul de incredere ilicist era deja format, inainte de iemanare.

      inclin sa va dau dreptate du premeditarea.
      se pare ca primul pas, a fost decretul privind cursul leu/dolar, stabilit la 15 lei pe dolar, la banca, cand pe strada era deja peste suta.
      cu acel prilej, toti nomenklaturistii, cu bani ascunsi la saltea, au dat iama prin banci, schimband leii, pe duca, in verzisori, la un curs de mare favoare.
      donatia lici-don pedro, pentru baietzii de baietzi.

      verzisorii aia au fost, apoi, folositi in investitii..destepte !

      comparand, basescu a fost tot un iemanat, dar un pestisor.
      meritul lui este ca a crescut intr’un an cat altii in zece :-)
      experienta pe mare…aaaa ?!

  4. Dezvaluiri senzationale!!!

    „Imi fac mea culpa, nu doar Iliescu a fost succesorul lui Nicolae Ceausescu, ci si Petre Roman”

    Nu doar Iliescu si Petre Roman au fost succesorii lui Nicolae Ceausescu, ci si Virgil Magureanu alias Imre Asztalos. Mai ales Virgil Magureanu, fiind si cel insarcinat cu asasinarea cuplului Ceausescu, nu? Va „provoc” sa ne povestiti cit mai detaliat despre succesorul SPECIAL al lui N. Ceausescu. Sint sigur ca l-ati cunoscut si-l cunoasteti foarte bine pe VM! Multumesc pentru un eventual raspuns.

  5. Citesc cu rabdare d-le Tismaneanu cum „dati din casa despre Petre Roman, despre parintii sai, despre relatiile sale cu nomenclatura comunista si ma intreb, asa in modul meu, unde e, si daca ati fost in fapt vreodata, omul caruia prin imaginea mea despre d-tra i-am acordat incredere. Ca descrierea pe care i-o faceti lui Roman i sa potriveste, principial vorbind, si lui Train Basescu treaca mearga si pot intelege ca, asa cum toti oamenii au tendinta sa vada paiul din ochiul altuia, si d-tra puteti cadea in acelasi pacat. Numai ca, dincolo de asta, vad multa rautae gratuita in cuvintele d-tra. Vad dorinta, sub masca adevarului istoric, de a plati polite stiindu-va in ceea ce d-tra considerati a fi o pozitie de siguranta. La drept vorbind, disidenta d-tra s-a manifestat doar atunci cand va considerati a fi in pozitii de siguranta fata de cei care reprezentau tirul acuzatiilor d-tra. Credeti ca daca va prefaceti a fi refugiat in analiza trecutului comunist noi vom crede maine ca asta e motivul pentru care astazi nu vedeti in ce masura presedintele sterge pe jos cu principiile de baza ale democratiei? Credeti cumva ca responsabilitatea d-tra se reduce la zero odata ce v-ati pus la adapost? Ma puteti minti pe mine, ii puteti minti pe toti, dar nu va veti putea minti la nesfarsit pe d-tra. Daca aveti macar un pic de origini sau educatie evreiasca asa cum spun unii sau altii, ar trebui sa stiti mai bine decat multi dintre noi ca totul se plateste mai devreme sau mai tarziu. Si cu cat se plateste mai tarziu, …trageti d-tra concluzia!

    • Era Traian Basescu „lider national al FSN” in 1990? Era Traian Basescu premier? A fost Traian Basescu implicat in atacurile impotriva partidelor istorice care au urmat resurectiei acestora imediat dupa prabusirea dictaturii? Nu stiu care este ori a fost „pozitia de siguranta”. Va asigur ca nu era cea in care ma aflam in anii 80 cand transmiteam saptamanal de la Europa Libera si cand primeam abjecte amenintari cu moartea, asemeni unor Vlad Georgescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Emil Georgescu, Paul Goma, Emil Hurezeanu, Serban Orescu, Dorin Tudoran si altii care refuzau sa taca. Am fost si raman de partea valorilor societatii deschise. Nu am niciun fel de polita personala de platit lui Petre Roman sau lui Ion Iliescu. Doresc insa ca adevarul istoric sa fie cunoscut si recunoscut. Daca aveti informatii care sa contrazica ceea ce afirm eu, va invit sa le oferiti. Cat priveste referinta la originea mea, este, ca sa ma exprim amabil, alaturi de subiect.

      • Se pare ca formatia mea tehnica imi joaca feste! Cand citesc titlul „Ispita comunismului dinastic” ma gandesc, fara sa vreau, la niste defecte de ordin moral ale celor adusi in discutie si nu neaparat la succesiunea fizica in aparatul de stat. Faptul ca doar unii si-au indeplinit imediat dorinta de parvenire, nu inseamna ca nu mai existau si alti ispititi. Dar admit ca poate fi un defect mai mare sa fi fost „lider national al FSN” in 1989 sau fiu al lui Valter Roman si sa beneficiezi de aprobarea rarissima a unui studiu in strainatate, decat membru al cabinetului Dascalescu in 1989, de exemplu. Si sa nu precupetesti niciun efort in sustinerea celor doi succesori amintiti, pentru ca mai tarziu, nemultumit de firmiturile ce-ti cad de la masa privilegiatilor, sa nu incerci desprinderea in vederea propriei parveniri.

        Imi amintesc cum, imediat dupa revolutie, existau povesti despre indoctrinarea securistilor, cum copiilor orfani le erau rulate filme, in care pe pelicula erau inlocuite cadre cu indemnuri la supunere fata de cuplul prezidential. In viteza de rulare, aceste cadre nu erau sesizabile, dar ele se implantau in subconsteintul orfanului, fiind astfel castigat drept caine da paza.
        Nu stiu daca erau povesti sau nu, dar o senzatie similara am avut citind intregul serial, domnule Tismaneanu. N-ati ezitat ca pe parcursul povestirii sa nu faceti referiri la calitatea de mai tarziu ale unor oameni, desi ea nu avea nici o relevanta in context: „Dan Martian, omul lui Iliescu”, „Antonie Iorgovan, omul lui Iliescu”. Desigur, un autor are dreptul exclusiv de a stabili informatiile pe care doreste a le folosi in lucrarea proprie, insa si cititorul poate fi dezamagit de alegere.

      • apropo de emil hurezeanu..
        el nici azi nu tace. numai, spune alte..chestii.
        unele chiar jenante pentru un pensionar de la guvernul american..

    • Unde ar fii norocul sa va scoateti ochii intre voi, desi „Corvus corvo oculum non eruet” sau corb la corb nu scoate ochii pentru cei care nu ar intelege (nu cred, cei care citesc aici a . Evident tot ce povestesti, VT, este perfect adevarat si verificabil. E bine ca scoala prin care am trecut ne-a lasta mintile formatate gata sa facem o fisa sintetica in 30 de secunde: tata/mama/DOB/frati surori/adresa/time line educatie

  6. Poate aveti dreptate si in ceea ce-l priveste pe Petre Roman, si pe Iliescu, si pe toti ceilalti. Dar voi astepta, ca si ceilalti, pozitia dvs. obiectiva despre Anvers. Poate dupa alegerile urmatoare…sa speram….
    Din pacate, ce ati spune acum ar intra sub semnul indoielii. Asteptam sa vorbiti liber despre asta ;)

    • @daniela: dar de ce nu cereti dumneavoastra pozitia d-lui Tismaneanu si fata de reprezentantii Romaniei comuniste si la UNESCO, si la UNICEF, si la ONU, despre diplomatii din toate tarile capitaliste si, de ce nu, numele, prenumele, adresa si seria de la buletin a tuturor muncitorilor romani care au construit autostrazile din libia (ca tot ne placea sa ne mandrim cu ele, acum cateva luni, cand razboiul civil din libia era in toi).

      ii dati inainte cu anvers-ul. de parca Basescu ar fi fost „parasutat” acolo pe criterii politice sau securiste. daca ar fi fost nevoie de un astfel de parasutat, fiti linistitita ca nu mai era nevoie sa fie si marinar cu experienta, si fost comandant de nava. sau te pomenesti ca toata cariera lui de ofiter naval fusese o „facatura”, o „acoperire” sau o „legenda” (dupa cum se spune) pentru un securist pur sange. si isi permitea Romania comunista sa lase comanda navelor sale vreunui securist politruc care nici nu stia ce e ala compas si ce e acela cronometru.

      sunteti complet pe dinafara. securistii stiau sa faca bine de tot doua lucruri: sa bata si sa ucida. uitati-va la bruta de plesita, doar, ce tantalau cu spume putea sa fie, in afara de pumni nu mai gandea decat cu condurii pantofilor furati de pe galantarele „magazinului de partid”. un securist nu ar fi fost capabil sa ajunga nici comandant de nava, nici reprezentant la anvers.

      daca era nevoie de un securist la anvers, nu s-ar fi numit un capitan de nava, basca cel mai experimentat al marinei. s-ar fi creat (deus ex machina) un academician doctor inginer. mai cunoastem.

      ps: despre porumbacu nu doriti amanunte?

      • @alex: „ii dati inainte cu anvers-ul. de parca Basescu ar fi fost “parasutat” acolo pe criterii politice sau securiste. daca ar fi fost nevoie de un astfel de parasutat, fiti linistitita ca nu mai era nevoie sa fie si marinar cu experienta”

        De acord. La Anvers a fost „parasutat” un „marinar cu experienta”. Insa ceea ce conta, criteriile pe baza carora a fost selectionat respectivul, nu era experienta acestuia in ale marinariei, ci experienta lui intr-un alt domeniu. Cei care au trait experienta (sic1) acelor vremuri stiu prea bine asta.

      • (…) ii dati inainte cu anvers-ul. de parca Basescu ar fi fost “parasutat” acolo pe criterii politice sau securiste

        @alex,
        a scurta introducere: La 15 ani eram unul dintre atletii judetului, cu cele mai bune rezultate la probele de fond, semifond, obstacole si mars. Fusesem selectat, inca la prima strigare, intr-un lot redus in vederea unui cantonament in fosta Yugoslavie, cu sanse de a participa la un concurs balcanic, dar ulterior am fost singurul inlocuit. Nimeni nu mi-a spus motivul, pana dupa revolutie, desi il intuisem imediat: obarsia mea nesanatoasa si rudele capitaliste.

        Daca eu eram inapt pentru o atat de marunta reprezentare, nu pot sa nu ma intreb ce l-a facut pe domnul Basescu personajul cel mai de incredere pentru o ditamai delegare multianuala la Anvers? Doar n-a fost singurul absolvent al Institutului de Marina. Iar abilitatile sale in manuirea sextabntului si a cronometrului l-ar fi recomandat mai mult pentru a ramane pe mare, iar nu pentru o functie logistica pe uscat. Si de ce în anul 1989 a devenit director general al Inspectoratului pentru Navigație Civilă în cadrul Ministerului Transporturilor, în cabinetul Dăscălescu, funcție pe care a îndeplinit-o până la Revoluția din 22 decembrie 1989?
        Dumnealui insusi a declarat că s-a înscris în PCR doar pentru a putea face carieră în marina comercială. Cariera in marina comerciala sau demnitar al statului comunist? De ce n-a folosit sansa care i-o dadea libertatea cucerita in decembrie 1989 pentru a pleca pe mare si s-a reintors imediat in politica? Si tocmai alaturi de Iliescu si Roman? De Brucan si Martian?

        Sunt intrebari pe care mi le pot pune atunci cand vad cum sunt altii analizati doar prin prisma apartenentei lor la fostul regim. Pentru ca am dreptul sa stiu cine mi-e presedinte.

  7. Dl Tismaneanu are dreptate. Am cunoscut intamplator familia lui Valter Roman, am fost tot intamplator in familia lui. Asa este. Un exemplu de minciuna a lui Petre: atunci cand enumera la TV cate limbi straine cunoaste n-a mentionat rusa. Si asa este – o stia ff bine

  8. Din fericire pentru romani, ipoteza comunismului dinastic a fost drastic infirmata de catre revolutie, fiul nemaiurmandu-i tatalui la conducerea statului. Mai mult, functiile de Secretar General al PCR si de Presedinte al RSR au fost „rase” de catre revolutionari din „statul de organizare” al Romaniei postcomuniste, lasandu-i cu buzele umflate pe posibilii succesori.

    Ceea ce intriga insa in dezvaluirile despre Petre Roman este victimizarea acestuia (care, ca orice astfel de act, ascunde o deculpabilizare), atunci cand afirmati transant: „Cand a inceput sa adopte masuri pe linia liberalismului economic, in 1991, a fost azvarlit la pamant (…)”. O astfel de apreciere nu lasa nicio urma de indoiala ca, in acel moment, puloverul rosu al lui Don Pedro l-ati vazut ca fiind… portocaliu (!), ceea ce este o perceptie incorecta politic.

    Toate cele bune!

  9. Recunosc cu umilinta ca mi-au trebuit vreo 16 ani pentru a pricepe adevaratul sens al (prea) faimoasei declaratii brucaniene, aia cu cei 20 de ani pina sa invete romanii cum e cu democratia. De fapt mesajul real (pentru initiati sau oameni foarte foarte destepti) era: ” baieti, stati linistiti, CEL PUTIN 20 DE ANI NU VA FI DEMOCRATIE IN ROMANIA, fiindca nu le vom da NOI voie”. NOI cine ? Pai sare in ochi: NOI, vechii bolsevici romani, cozile de topor ale rusilor, mai vechi sau mai noi. Nici nu are rost sa privim spre partide (oricare partide) ci spre asa zisa societate civila unde scena sade ocupata de tot soiul de saltimbanci castrati, incapabili de o gindire ordonata, clara, viguroasa, care fug ca dracul de tamaie cind e vorba sa ia o atitudine ferma IN ORICE PROBLEMA. Cel mai bun exemplu este „ïntelectuala” revista Dilema, atit de moale ca nu raneste pe nimeni. Am cunoscut in tinerete citeva persoane cu calitatile despre care spun ca lipsesc aproape complet din arena publica romaneasca si sint absolut convins ca asemenea indivizi exista si astazi conform legilor de fier ale statisticii („nasc si la Moldova oameni”) dar NU SINT LASATI SA IASA IN FATA.

  10. Am unele reţineri de natură morală în privinţa acestei abordări a d-voastră, dle Tismăneanu.
    În ultimă instanţă, instrumentele şi strategiile dvoastră sunt de fapt şi unele din instrumentele şi strategiile tipice de a strânge informaţii ale securităţii. Informaţii de familie, de viaţă privată, bine încadrate în categorii şi puse să evidenţieze un profil moral şi un dispozitiv de putere. Diferenţa e că dvoastră faceţi dosarele publice (deşi cine poate şti ce ştiţi de fapt şi nu aţi făcut public …) Acum veţi spune că un instrument în sine nu e bun sau rău, depinde la ce scop îl foloseşti – şi aveţi probabil dreptate. Iar aici începe discuţia serioasă. Pentru că scopul pretins (şi să admitem că e onest) al adevărului e umbrit de „oportunitatea” acestui adevăr, de cât de bine serveşte, ca să vezi coincidenţă, unor poziţii politice. Aş fi preferat să vă fi oprit la Nicu Ceauşescu. Altminteri, toate textele dvoastră, strategic vorbind, sunt un fel de argumente ad hominem. De tipul: ia hai să vă arăt eu cine sunt ăştia …. de acord, o manevră de tip „preemptive strike” pentru că nu există o dezbatere explicită.
    Pe de altă parte, o altă sursă a reţinerilor mele vine din faptul că sunteţi „dinauntru”. Citind materialele dvoastră nu pot să nu compar viaţa dvoastră cu viaţa părinţilor mei, intelectuali mărunţi într-un oraş de provincie (tata profesor, mama economist la forţele de muncă), ambii copii de ţărani, niciunul membru de partid, care au putut face şcoală şi ajunge ceea ce au fost tocmai datorită comunismului, şi care erau în acelaşi timp destul de conştienţi de neajunsurile lui. Vile în Primăverii, biciclete din RDG, acces la informaţie şi cultură (că în bibliotecile publice nu să găseau cărţile din bibliotecile personale pe care le menţionaţi voastră) – bănui că nu vi s-a întâmplat niciodată să staţi la coadă la lapte. Din această poziţie, să faceţi pe acuzatorul comunismului şi pe moralistul democraţiei mi se pare hybris. Eraţi în acelaşi câmp, cu acelaşi traiectorii şi poziţii virtuale la îndemână (Bourdieu), şi tot ceea ce ştiţi şi transformaţi acum în cunoaştere publică e rezultatul unei contingenţe ingenios comutată într-un cu totul alt tip de expertiză, dar nicio clipă reflexivitatea gândului „cum de e posibil ca eu să ştiu ceea ce ştiu” nu reiese nicicând din textele dvoastră – adică exact ceea ce v-ar face şi pe dvoastră, ca şi pe Iliescu sau Brucan, unul din foştii privilegiaţi ai sistemului care şi-au convertit poziţia de putere din vechiul regim într-una în noul regim: politică (ei) sau simbolică (dvoastră). Iar din această poziţie, a lua tonul moralist mi se pare hybris.
    După cum vedeţi, comentariul meu nu are mize politice directe. Nu vă întreb „când o să scrieţi despre Anvers?.” Chiar cred că vorbiţi liber şi gestionaţi cât puteţi de bine datele prezentului în acord cu agenda dvoastră. Dar în ultimă instanţă nu înţeleg ce vă deosebeşte de toată lumea asta pe care o descrieţi destul de vivid, şi al cărei emanat păreţi totuşi să fiţi, chiar dacă o emanaţie de cu totul altă natură.
    A b+!

    • (…) reflexivitatea gândului “cum de e posibil ca eu să ştiu ceea ce ştiu”

      Cortina de fier avea si o meteahna: zalele nu pot fi niciodata atat de stranse incat cei din primele randuri sa nu surprinda si ce se petrece in culise.

    • Daca citeati tot serialul, ati fi vazut care este filosofia sa: o incursiune in trecut, o introspectie, un exercitiu de memorie politica si personala in care biografiile discutate se intersecteaza cu propria mea evolutie, cu propriile mele framantari. Cred ca asemenea marturisiri analitice, cu gradul lor de confesiune subieectiva, dar si cu informatii verificabile, ne ajuta sa intelegem epoca, mentalitatile, jocurile de putere, natura relatiilor dintr-o lume altminteri izolata si secreta. Am parasit Romania in 1981 tocmai pentru ca nu puteam continua sa traiesc in minciuna. Chestiunea cu coada la lapte este ca si aceea cu salamul cu soia. Dar puteti fi linistit, am stat la multe cozi, nu aveam aprovizionare speciala, parintii mei nu lucrau la CC. Intre 1960 si 1964, tatal meu a fost exclus din PMR. Apoi a fost redactor la Editura Meridiane pana la pensionare. Mama era medic primar specializata in epidemiologie si, un timp, conferentiar de igiena scolara la IMF. N-a scris carti propagandistice, a fost coordonatoarea „Cartii sanatatii scolarului” aparuta la Editura Medicala.

      • Am citit tot foiletonul, am citit si ceva mai mult de-atât, altminteri nu aș fi spus ”aș fi preferat să vă fi oprit la Nicu Ceaușescu”. … ”propriile frământări” personal nu mi s-au părut prea frământate, dar nu vreau să încep acum o analiză textuală. Miza nu era nicicum in coada la lapte, altminteri nu aș mai fi făcut trimitere la Bourdieu. Nu v-am solicitat o justificare biografică – chestiunea era una de reflexivitate. În privința celeilate observații, un alt cititor a punctat mai bine ideea mea: la ce bun frecventele referiri derizive la Dan Marțian, Antonie Iorgovan etc – ori cu ele, ori fără, mărturisirile dvoastră analitice ar fi avut aceeași valoare științifică: chiar dacă afirmațiile despre ei sunt corecte (nu cred că sunt în măsură să evaluez asta) sunt digresiuni pe care eu unul nu le pot considera irelevante (deși, în raport cu tema articolului, așa sunt), și nici scăpări de condei.

        • Martian Dan (Dan era numele de familie) a fost prim-secretar al CC al UTC si ministru al tineretului exact in perioada in care incepea ascensiunea lui Nicu in UASCR. Antonie Iorgovan era asistent la drept si unul dintre activistii ASC din Centrul Universitar Bucuresti. Nu am spus ca este un text stiintific in sensul riguros al cuvantului. Nu am inclus aparat bibliografic etc Suntem pe Contributors, nu in revista „Studii si Materiale de Istorie Contemporana” (unde, de altfel, scriu frecvent), dar marturiile analitice au valoare nu doar literara (atata cata este), ci si istorica. Dar nu va contrazic, stilul „arborescent” nu este apreciat de toata lumea, ceea ce este OK. Ganduri bune.

  11. Interesant de aflat pdv, daca comunismul ro., in opinia mea, cel mai nefast si dureros, din intreg blocul exsovietic, are ca posibila explicatie, partiala ,,rezervatia,, cartierul primaverii, (la propiu si figurat) cu increngaturi/filiati/conexiuni de varia naturi, origini, identitati, ,,adn,, etc., excelent prezentate prin o surprinzatoare cunoastere detailata.

  12. Legaturile lui Petre Roman cu partidul comunist spaniol nu fac altceva decat sa confirme persistenta comunismului in Europa Occidentala. Nu mai departe de asta, Wall Street Journal a publicat un articol despre cum Zapatero l-a ajutat concret pe Fidel Castro sa innabuse dizidenta anit-comunista (see Ladies in White). Ce ne lipseste aici este o intelegere a legaturilor dintre comunism din Europa Central si de Est, China si Europa Occidentala. Mi-e teama ca refuzul Europei occidentale de admite comunismul vine tocmai din faptul ca ei sunt sursa si foarte probabil au finantat si asasinarea Rusiei Tariste… Imi sta mereu Franta pe limba cand ma gandesc la comunism de la Marx incoace…

  13. Observ, cu regret, ca mie nu-mi raspundeti! Incerc sa va inteleg! Explicatii pot fi multe si diverse, dar un lucru e cert: nu este usor si nici foarte intelept de scris despre cel mai periculos si malefic „urmas” al lui N. Ceausescu, plus ca „sta” linistit pe munti de dosare compromitatoare. Vorbesc de Virgil Magureanu alias Imre Asztalos.

    • Va rog sa tineti cont de diferenta de fus orar si de faptul ca maine, 5 septembrie, aici, in Statele Unite, este sarbatoare, Labor Day. Am scris despre Virgil Magureanu in eseul meu aparut inca in februarie 1990 in revista americana „The New Republic” cu titlul „New Mask, Old Faces”. Il puteti citi in traducere romaneasca in cartea mea „Fantoma lui Gheorghiu-Dej” (Humanitas, 2008). Magureanu a fost unul dintre artizanii conspiratiei urzita in aparatul de partid si propaganda in anii 80. Fost (oare doar fost?) lucrator in Securitate, era conferentiar de socialism stiintific (preda de fapt doctrine politice) la „Stefan Ghoerghiu”. A fost trimis intr-un fel de „surghiun” dar continua sa mentina legatura cu ceilalti membri ai conjuratiei. Se cunostea bine cu Ion Iliescu, se intalneau, colaborau la lucrari coordonate de Magureanu. Faptul ca Magureanu a fost cel care a citit la TVR platforma FSN spune multe despre influenta sa in acele momente si in cele ulterioare. Tot astfel, prezenta sa la „procesul”cuplului Ceausescu probeaza ca era un personaj-cheie al puterii uzurpatoare instalata prin deturnarea revolutiei anticomuniste. Relatiile dintre Roman si Magureanu au fost foarte tensionate. Roman l-a banuit pe Magureanu ca a fost, la ordinul lui Iliescu, organizatorul mineriadei din septembrie 1991.

  14. Povesti frumoase atunci cind le auzi dar amare atunci cind traiesti la baza societatii si toate se raspfring asupra ta.
    Morala povestilor este ca cei prezentati aveau si au dezvoltat instinctul de supravietuire si cameleonism iar cei din afara au cazut victime acestor pomeniti.
    In Romania numai hotii tilharii si criminalii au loc in frunte

  15. mi a placut mult serialul!eu,aduc in amintire si barbariile din martie 90,de la tg mures.eu zic ca aici poate fi observata inca o caracteristica a personalitatii lui petre roman.dar si asha sint destule si nu i indicat inca a deschide alte cutii ale Pandorei
    imagini ale tv din 1dec 1991 de la Alba Iulia ar putea releva pozitia unui petre roman fata de unguri.

  16. Pacat ca aceste informatii nu ajung la mase. Cred ca marea majoritate a romanilor „judeca” doar pe baza informatiilor date de televiziuni.

  17. Reinnoiesc felicitarile mele pentru excursul psihografic pe care l-ati desfasurat in cele sapte (cred) episoade cu Nicu Ceausescu. O distantare amicala, fara resentimente, fata de fii si fiicele demnitarilor de sorginte Kominternista.
    Imi voi permite cateva reflecti si remarci.
    1. “Odraslele nomenclaturistilor vs. Beizadelele contemporane”. Se pare ca exista o etica activa a nomenclaturistilor (ncl) de a nu crea o diferenta excesiva a standardelor se viata, educationale si comportamentale fata de cele ale tinerilor obisnuiti. Macar pentru a respecta directivele morale de partid, care erau destul de ferme si…restrictive, copiii ncl invatau in scoli de stat cu aceeasi organizare, programa si exigente ca oricare altele din reteaua MEI. Nici membrii executivului PMR/PCR si nici copii lor dispuneau de locuinte in proprietate personala, (se pare) fiindu-le strict interzisa posesiunea acestora (dupa 1966 a fost insa posibil, dar ramanea restrictia pentru membrii executivului). Studiile superioare si post universitare erau facute doar in reteaua universitara interna, exceptia Petre Roman confirmand regula. Nu isi petreceau vacantele/concediile de cat in tara sau , rar, in tari socialiste fratesti. Pe scurt, erau multi fii de medici, arhitecti, dar si de chelneri, aprozaristi si sefi de service auto care aveau acces la si utilizau resurse materiale si, selectiv, spirituale, mult mai ample decat fii copiii ncl.
    2. “Comunismul nationalist” – o sintagma cel putin semidocta, avand in vedere ca filosofia si doctrina socialismului si a comunismului stiintific excludea/exclude orice forma de nationalism (sovinism, rasism etc.), condamnand-ul drastic. Este ca si cum ai spune nazism umanist, mollah crestin sau mahomedanism hasidic 
    3. “Problema Iliescu” este…chiar o problema. Din anii ’85-’86, in mediile informate din vest si, via Europa Libera, din Romania, Ion Iliescu era un nume larg circulat si asteptat ca potential succesor al lui N Ceausescu, un comunist reformator, liberalizant, oientat spre intensificarea relatiilor cu occidentul si bune relatii cu noua URSS. CEEA CE A SI FOST dupa 1990. A recunoscut public, in mod repetat, ca a fost si ramane un om de stanga, cel mai probabil echivalentul unui socialist de factura europeana. Este unul dintre putinii politicieni consecventi in afirmarea si demonstrarea orientarii lor politice. Acest lucru l-a subliniat (printre altii) si Radu Campeanu, un constant adversar politic. Sunt si acum uimit de ce nu a creat un partid socialist autentic, de vocatie europeana, in anii 2000, care ar fi ocupat un segment inca liber de cca 10 – 15% din electoratul “clasic” (>50 ani, votanti consecventi).
    Are insa, fara dubiu, multe alte scaderi care nu si le accepta…
    Si, in fine, o “ispitire” intelectuala:
    4. “Comunism, kominternism si evreitate in Romania anilor ’40-‘50”. Este un subiect extrem de sensibil, cu implicatii dramatice si posibile revelatii devastatoare, dar va trebui abordat odata clar, responsabil, sine ira et studio.

  18. Infiintarea Aliantei Civice si apoi a Partidului Aliantei Civice a avut drept principala consecinta indepartarea majoritatii intelectualilor de partidele istorice, ramase asfel in mana securistilor infiltrati. S-a impiedicat asfel predarea stafetei intre elita interbelica, atata cata mai supravietuise comunismului si adevarata elita din ’90. Din pacate intelectualitatea a muscat din plin din aceasta mumeala.

  19. Dle Tismaneanu. Stiu ca nu se putea iesi din tara prea usor si ca iti trebuiau aprobari de la cel mai inalt nivel. Am insa o nedumerire care ma framanta de ani de zile. Sunt cam din generatia Anei Blandiana si mi-am pus si inainte de 89 si acum intrebarea: cum se face ca Ana Blandiana a primit aprobari sa plece pe toate meridianele globului in timp ce mie – ca cercetator stiintific nu mi s-a permis sa ma deplasez nici macar in Ungaria sau Polonia, in cadrul schimburilor interacademice? Poate imi oferiti dvs. in sfarsit un raspuns.

  20. Domnule Tismaneanu,

    Ochelarii de cal nu va fac cinste. Toti sunt
    o apa si un pamant, provin din aceleasi structuri
    de tip mafiot si promoveaza in continuare aceleasi
    metehne de „mitici” specifice zonei. Diferenta e ca
    unii va finanteaza cercetarile iar ceilalti va desconsidera.
    In politica de ospiciu a Romaniei, moralitatea nu exista de multa vreme. Asa ca partea cu unii sunt buni si altii sunt rai nu are nici o relevanta concreta, poate doar pentru mici rafuieli intelectualiste.

  21. Incredibil cat de multi evrei erau membrii ai nomenklaturii.
    Dle Profesor Tismaneanu, poate scrieti un mic articol si despre atractia extraordinara pe acare a exercitat-o comunismul asupra evreilor europeni.

    • Va indemn sa cititi excelenta carte a profesorului Yuri Slezkine de la Universitatea California din Berkeley cu titlul „The Jewish Century” aparuta la Princeton University Press in 2004. In genere, radicalismul are o imensa putere de atractie in randul minopritatilor nationale, mai ales in conditiile in care persista forme de discriminare si exclusivism. Era evident cazul in Imperiul Rus si nu doar acolo. Dar, este bine sa tinem seama ca intre prezenta masiva a militantilor evrei, baltici, polonezi, georgieni, armeni etc in miscarea revolutionara rusa, si populatiile de aceste in ansamblul lor exista o frapanta asimetrie. Cu alte cuvinte, existau multi militanti evrei etc, darei erau o infima minoritate in populatia evreiasca din Rusia, Germania, Austro-Ungaria, Romania (ma refer la perioada de pana la revolutia bolsevica). Dupa 1920, radicalismul politic de extrema stanga a fost galvanizat de mitul leninist, de utopia sovietica. Dar nu existau evrei in conducerea PC din Spania, PC din Grecia etc Deci, spre a relua cuvintele marelui scriitor polonez Czeslaw Milosz, nu era niciun mister rasial in aceste adeziuni. Cand am scris, impreuna cu Cristian Vasile, cartea „Perfecctul acrobat” despre Leonte Rautu,am utilizat conceptul istoricului britanic originar din Polonia, Isaac Deutscher” „Non-Jewish Jews” (evrei care fugeau de propria lor identitate evreiasca, socotitia ingusta, parohiala, limitativa) in favoarea viziunii mistic-internationaliste avand in centru pe Stalin si URSS.

  22. Stimate Domnule Profesor,
    Eu personal va multumesc pentru prezenţa Dvs. in publicistica Românească.
    Informaţiile pe care le daţi la lumină sunt şi vor fi de folos tuturor cetăţenilor Români care vor dori să trăiască în democraţie.
    Sunt mulţi care regretă în necunoştinţă de cauză vremurile trecute.
    Cu stimă,
    Viorel

    • Va multumesc la randul meu. Aflu multe lucruri din dialogul cu cititorii. N-am pretins niciodata ca detin informatii exhaustive ori ca analizele mele ar fi perfecte. Exista oare analize perfecte? Dar ma straduiesc sa fiu cat mai fidel in raport cu faptele si sa propun, ca politolog, cadre de interpretare care merg dincolo de anecdoticul imediat.

  23. Un gest simplu, de o normalitate dezarmanta!
    Felicitari domnule Florescu pentru interventie. Prea preocupat de noduri, am uitat a-mi exprima aprecierea pentru participarea domnului profesor, considerand-o ca pe un lucru de la sine inteles. Ma alatur deci dumnevaostra pentru a multumi domnului Tismaneanu.

  24. Am citit intregul serial cu acelasi interes cu care am citit candva memoriile lui Argetoianu. Sau, poate, cu un interes si mai mare, fiind vorba de vremuri pe care le-am trait si eu.
    Va rog, Domnule Profesor, continuati!

  25. Ma intreb cand vom aborda subiectul relatiilor politice dintre Romania Comunista si Comunistii/Socialistii Europeni/Nord Americani. Mai apoi cred ca ar trebui sa discutam intr-o cheie libertariana in ce masura un guvern are dreptul sa impuna ceva cetatenilor sai. Eliminarea comunismului ar trebui sa aiba doua niveluri, descrierea punct cu punct a atrocitatilor comuniste in lumina ideologiei comuniste -Marx et al, si o discutie politica, economica, filosofica asupra relatiei statului cu cetateniii. Riscul comunismului, socialismului este la fel de mare ca oricand cel putin cata vreme guvernele au puterea de a lua decizii fara referendum. Lumea are impresia ca esecul disctaturii a adus la finalul comunismului in general.

  26. Intr-o adunare publica tinuta la Oradea in 1991, Stelian Tanase afirma ca stie sigur ca Petre Roman s-a nascut la Moscova. Nu e o rusine, dece nu recunoaste.? La prima vizita la Bucuresti a lui Sevarnadze am inmarmurit vazand cu reprezentantii Romaniei, Iliescu, Roman si Celac vorbeau linistiti ruseste cu ministrul sovietic. Erau evident „de-ai lor”.
    Imediat dupa anul 2000. Victor Ciorbea afirma ca nu-i poarta pica lui Basescu pentru atacurile la care l-a supus din interiorul guvernului. Basescu si-ar fi cerut scuze in particular si ar fi afirmat ca atacurile s-au produs la ordinul lui Petre Roman. Stim ca acesta a avut la „prezidentialele” din’96 peste 20% din voturi si spera sa ajunga presedinte. Dupa sondajele de opinie din august ’97, care-i dadeau guvernului peste 65% si lui Constantinescu 70% a avut loc interviul lui Severin din AZI. Printre altele, Severin propunea coalitiei dela guvernare ca la alegerile prezidentiale din 2000 sa se mearga pe candidatura comuna a lui Constantinescu. Faptul l-a iritat in asemenea masura pe Roman incat acesta a ordonat „oamenilor sai” din guvern, adica lui Basescu si Berceanu, sa atace tot timpul guvernul si pe premier din interiorul guvernului, veche tactica comunista , aplicata si in timpul guvernarilor Sanatescu si Radescu. Se stie ce a urmat. Atata doar ca la „prezidentialele” din 2000 Petre roman a luat doar 3% din voturi !

    • Petre Roman s-a nascut in Romania, la Bucuresti. Oricum, limba rusa o vorbeste foarte bine pentru ca a fost elevla „Scoala Medie Mixta cu limba de predare rusa”. Nu stiu de ce ascunde ori neaga acest lucru, este de domeniu public. Dar nu este singura eschiva a lui PR care nu are o explicatie rationala. Iliescu a studiat in URSS, Celac a fost si el elev la amintia scoala (in plus, vine dintr-o familiea de basarabeni, cred ca vorbeau rusa in casa). Nu ma amuza sa-l citez pe CTP, dar in privinta strategiei lui Roman avea dreptate: joc de asteptare prin hartuire sistematica in speranta eroziunii rivalului. In momentul de fata personajul pare expirat, vetust, anacronic, dar nu se stie niciodata:)

    • Oh, o mica scapare nu e atat de grava! Politicienii recurg adesea la astfel de artificii. Chiar presedinti de state au facut acest lucru, nu doar premieri: Mr. Obama a renuntat a-si face public numele intreg, foarte probabil dorind sa evite speculatii care altfel n-ar fi aparut. Iar Traian Basescu, omul lui Constantin Dascalescu, trece sub tacere momente din biografia personala, asa cum apare ea pe site-ul prezidential.

  27. Draga V.T. Ai uitat de un personaj ce a terorizat pe ‘ cosmopoliti ‘ si care ascultau jazz prin anii 50 . Este vorba de generalul Andronache , prieten intim al lui Gh. Dej ( facea vanatoare cu acesta ) si tatal a doua fete care exista in Bucuresti . Radea in cap pe cei ce aveau parul mai lung …ancheta baietii minori numai pt. faptul ca ascultau muzica ” decadenta ” . Un personaj oribil …

      • Cele doua fete ce au făcut minunate cariere : Aurora Andronache, realizatoare de programe muzicale în televiziunea română, colaboratoarea lui Tudor Vornicu si informatoare a Securității si Doina Andronache, balerina ex Patrich

  28. Domnule Profesor Tismaneanu,

    Petre Roman nu era nici pe departe stimat sau apreciat de studenti. El preda Mecanica fluidelor in anul 3 la Facultatea de Mecanica si la Energetica unde era de fapt titular din cate stiu. Eu trebuia sa-l am profesor in anul 3 insa acest lucru nu s-a intamplat din motive de prim-ministru. Inainte de a fi ales vicepresedintele sindicatului studentesc din Politehnica, Senatul este convocat de urgenta vara, in timpul vacantei, de rectorul de atunci V.N. Constantinescu. Motivul principal era acordarea titlului de profesor universitar lui Petre Roman. Au fost chemati alti studenti, oameni ai sistemului, pentru a legaliza intrunirea. Motivul a fost ca studentii ce erau membrii de drept in Senat nu au raspuns invitatiei in termen legal ceea ce este evident un fals. Sindicatul si studentii nu au reactionat oficial intrucat nu aveau drept de veto in acordarea titlurilor universitare iar un eventual protest si discutii cu rectoratul sau ministerul nu reprezenta decat pierdere de timp si nervi. Petre Roman stia ca nu are voie sa mai intre in campus dupa ce se intamplase in iunie ’90. Atunci cand a venit, insotindu-l pe Mitterand, a fost huiduit copios atat la venire cat si plecare. Una din lozincile strigate a fost „Mitterand, un ami d’un assasin”.

  29. Am remarcat cu neplacere rautatea adresata Regelui Mihai, care l-ar fi numit pe V. Roman seful armatei romane. Ca si cum Regele decidea in acel moment (1946) si nu ar fi fost initiativa si propunerea guvernului comunist.
    Daca tot ati insistat sa mentionati cine a semnat decretul, probitatea istorica impunea sa mentionati si cine l-a propus.
    Ori loialitatea fata de Basescu va impune cu strictete o atitudine ostila fata de Rege, pentru a urma cu deferenta mitocania fara egal a presedintelui?
    Intreb. Nu dau cu parul. Dar va rog ganditi-va de doua ori inainte a adanci greseala.

    • Este un fapt istoric ca in 1946 Regele Mihai l-a numit pe Valter Roman ofiter in Armata Romana (locotenent-colonel), nu sef al acesteia. Nu a fost singurul fost voluntar din Spania revenit din URSS ori din Franta care a beneficiat de acel decret regal. Se poate sa nu fi dat exact functia, dar oricum a primit o pozitie de mare autoritate. Roman venise in tara cu divizia de fosti prizonieri „Horia, Closca si Crisan” unde indeplinise functia de sef al sectiei de educatie, dupa ce lucrase la postul de radio al Cominternului si, in perioada 1943-1944, in cadrul „Insitututului de Cercetari Stiintifice 205,” numele oficial al desfiintatului si nu tocmai complet disparutului Comintern. Intre iulie 1945 si 1948, deci in perioada de sovietizare fortata a Armatei Romane, Valter Roman a indeplinit functia de sef al Directiei de Poropaganda din cadrul Inspectoratului General al Armatei pentru Educatie, Cultura si Propaganda. A fost loctiitor politic al Marelui Stat Major. Promovat colonel, a devenit general-maior la 1 mai 1948. Bibliografie: CNSAS, „Dictionarul Membrilor CC al PCR, 1945-1989”, Bucuresti, Ed. Enciclopedica, 2004, pp. 515-516. Propunerea a venit, cum corect spuneti, din partea guvernului condus de marioneta comunista Petru Groza. Semnatura a fost a Regelui care a acceptat aceasta propunere.

      • Bun. Multumesc pentru precizari.
        Trebuie sa recunoasteti ca nu e totuna a spune ca Regele l-a numit pe Valter Roman seful Marelui Stat Major, ori ca, la propunerea Guvernului Petru Groza, Regele l-a numit ofiter pe acelasi Roman, probabil pe o lista pe care se gaseau multi altii.
        Sunteti prea inteligent ca sa nu sesizati diferentele. Inexactitatea referitoare la pozitia in armata si omisiunea de a mentiona rolul guvernului si contextul general puteau induce in eroare pe cineva mai putin avizat.
        Va rog sa nu faceti rabat de la adevar cu asemenea „detalii”, si sa dati dovada de rigoare in toate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro