Home » Politica & Doctrine »Reactie rapida » Citesti:

Desemnarea lui Dacian Cioloș, o analiză la cald

Alexandru Gussi noiembrie 10, 2015 Politica & Doctrine, Reactie rapida
30 comentarii 3,650 Vizualizari

Iohannis a făcut anunțul mult așteptat, întrebarea e: ce urmează? Premierul desemnat Dacian Cioloș are toate șansele să conducă viitorul guvern pe baza majorității care a reieșit din declarațiile liderilor partidelor parlamentare prezente la consultările de la Cotroceni, o majoritate informală din care vor face parte PNL, UNPR, UDMR și Grupul minorităților. Cioloș și formula guvernului de tehnocrați sunt soluția inedită care este acceptată de partide pentru a evita asumarea responsabilității guvernării în anul electoral 2016 și mai ales dintr-un complex de (i)legitimitate față de presiunea străzii. Această presiune nu s-a domolit decât aparent, iar misiunea noului guvern va fi tocmai aceea de a muta presiunea de pe partide spre decidenții guvernamentali. Iar acești decidenți în frunte cu Cioloș nu vor fi asumați de partide. Din această scamatorie șeful statului iese cel mai expus. Numindu-l și propunând acest tip de soluție și-a asumat și toate consecințele care vor decurge de aici. La început aceste consecințe vor fi pozitive, un nou guvern putând promite destule, iar calitatea echipei guvernamentale are toate șansele să fie net mai bună, moral și profesional, decât echipa precedentă. Dar destul de repede adversarii președintelui vor identifica și denunța principala caracteristică a acestei schimbări de guvern: apariția unei guvernări mai dependente ca niciodată de legitimitatea prezidențială și apariția unei majorități parlamentare pro-prezidențiale. O majoritate din care nu poate lipsi “soluția imorală” UNPR. În acest moment confruntarea Putere vs. Opoziție va redeveni una pro vs. anti-președinte. Multe din mișcările de imagine ale lui Klaus Iohannis din ultima săptămână au încercat să pregătească această situație, inclusiv cu prețul amânării momentului desemnării. Președinte înțelege că i se pune în brațe responsabilitatea unei întregi guvernări, ceea ce este o poziție ingrată, mai ales cu o majoritate instabilă, dependentă de intrarea într-un nou sezon preelectoral al migrațiilor politice.

PSD a propus un așa-zis tehnocrat tocmai pentru a-și anunța și justifica intrarea în opoziției, o opoziție care va lua aspecte din ce în ce mai contondente cu cât ne apropiem de momentele electorale. Deși inevitabilă, prezența UNPR în noua majoritate face ca PSD-ul să păstreze o influență importantă asupra deciziilor care se vor lua după instaurarea guvernului Cioloș. Prin susținerea până în ultima clipă a lui Victor Ponta UNPR mergea spre o alinață electorală cu PSD, iar această variantă rămâne cea mai probabilă. În aceste condiții, după dezastrul guvernării Ponta, PSD-ul iese mult mai bine decât ne puteam aștepta. Marele risc este ca noua guvernare să riște în orice clipă votarea unei moțiuni de cenzură în funcție de interesele PSD. Chiar dacă aceasta nu ar fi votată, se poate instaura un spericulos entiment al instabilității guvernamentale. Iohannis mai are arma amenințării cu alegerile anticipate, dar apropierea de momentul electoral o face nerelevantă.

Totul de va juca la nivelul capacității noului guvern de a arăta că este diferit și că încearcă să promoveze schimbarea. Ideea unui guvern de tehnocrați este o lovitură de imagine, dar în exercițiul guvernării decuplarea de partide nu poate dura. Întrebarea va fi dacă noii miniștri vor fi asimilați de către partidele din majoritatea pro-prezidențială sau dacă aceștia, prin profesionalism și popularitate, se vor impune partidelor respective, în primul rând PNL. Ultima variantă pare acum utopică, dar acesta pare adevăratul pariu prezidențial. Numai așa un PNL reîncărcat va fi anul viitor preferat PSD-ului. În contextul actual singura modalitate ca un guvern să reziste asaltului diverselor populisme este ca să reușească o vizibilă conectare la dorința de schimbare a unei mari părți a societății românești. O dorință de necontestat, vizibilă atât în anul trecut în noiembrie, cât și în ultimele zile. Dar, pentru asta, mișcările de imagine nu vor fi insuficiente. Pentru Iohannis și guvernul său a venit vremea faptelor.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "30 comments" on this Article:

  1. Livio spune:

    Tot la cald: dupa un presedinte si un prim-ministru marionete ale baronilor, acum avem acelasi presedinte si un nou prim-ministru, din pacate tot marionete. Sa vedem cum vor rezista aliantelor condamnatilor din parlament, sa vedem acum numirile la ministere si primele legi.

    • bogdan spune:

      In ce fel e Ciolos marioneta? Ca va trebui sa convietuiasca cu actualul parlament, e adevarat. Dar de ce marioneta?

    • Jarod1981 spune:

      Pana acum Iohannis si-a facut incalzirea, abia acum a intrat cu adevarat in joc!!!
      Cu aceasta propunere Romania va mai spala din imaginea de tara corupta dezvoltata in ultimii ani.
      Ceea ce se intampla acum cu Romania va ramane in istoria tarii ca punctul de cotitura catre Romania moderna! Sa multumim Providentei ca avem oameni ca Iohannis si Ciolas la conducerea Romaniei!

      • cinic spune:

        testul cu acid -singurul care conteaza- este bugetul care are limite stabilite inainte de dezmatul marxist al lui ponta. Iar acolo KWJ nu are atributii si nici mijloace.
        Din al meu pdv PNL vrea sa-l darame pe Ciolos [altfel cum s-ar explica votul unanim pt marirea de salarii la toti bugetarii?]

  2. victor L spune:

    Am citit o declaratie care nu poate decit sa provoace risul:
    “Fostul comisar european, Dacian Ciolos, a primit garantii ca isi va alege singur echipa de ministri, fara influenta din partea partidelor, au declarat pentru HotNews.ro surse politice.”
    – a primit garantii; de la cine?
    – fara influenta din partea partidelor; peste poate. In Parlament, la votul pentru echipa guvernamentala, “infuenta’ partidelor se va manifesta. Nu poti sa nu intrebi PSD-ul daca e sau nu multumit de ministri propusi, risti sa-ti cada guvernul :P
    Apoi, tinind cont de preferinta partidelor, tot influenta se numeste.
    Chiar si pentru un guvern de “tehnocrati” partidele isi vor exercita influenta.
    Dar sa nu cobesc, ii doresc succes dlui Ciolos.

    • Bogdan spune:

      Probabil ca a primit garantiile de la Bruxelles, ca din alta parte nu vad de unde. Dar nu stiu pe ce se bazeaza aceste garantii…

  3. Dan Nicolescu spune:

    Un guvern technocrat nu este cea mai buna solutie, deoarece ofera actualelor ” clici ” politice ( nu partide ) ragazul necesar pebtru a se dezmetici si a trece la contraatac pina la viitoarele alegeri generale, cind vor incerca cu sanese mari sa perpetueze starea de fapt din Romania si cind s-ar putea sa-l revedem pe Ponta, asa iresponsabil, hot, mincinos si plagiator cum este..
    S-a outea deasemena ca un om de mare valoare precum Dacian Ciolos sa iasa sifonat, daca nu compromis, din aceasta confruntare cu lichelismul si ticalosia sitemului politic romanesc.
    Dar presedintele Iohannis nu avea alta solute. Cu actuala constitutie, nu ar fi oputut sub nici o forma sa dizolve parlamentul. Lichelele din parlament ar fi acceptat orice solute de prim ministru, cred ca pina si pe Emil Boc sau Basescu, numai pentru a nu se dizolva parlamentul si a nu se face alegeri anticipate. Asa ca, probabil ca nimic nu se va schimba. Cu motiunea de cenzura asupra capului, guvernul Ciolos poate sfirsi ca guvernul Ungureanu, sau va allege 000000solutia de a nu face nimic de baza.. Si asa ajungem la alegerile din 2016, cu aceeasi primary, cu aceeasi ticalosi in partied si in parlament !
    Aferim !

  4. pehash spune:

    Motiunea de cenzura ca instrument al parlamentului devine inutila in contextul actual. Johannis poate sa il propuna din nou pe Ciolos prim-ministru la 5 minute dupa ce guvernul a cazut prin motiune.. ce vor face parlamentarii? dizolvarea parlamentului este un risc real. plus ca se vor trezi imediat cu oamenii in strada…

    • MIHAI 2 spune:

      Deocamdata Guvernul Ciolos trebuie sa treaca de votul de investitura. Presupunand ca s-ar crea o majoritate care sa dea vot negativ , Johannis il poate desemna tot pe Ciolos. Iar acea a doua varianta de Guvern va trece negresit, caci altminteri baietii risca dizolvarea Parlamentului si alegeri anticipate – chestie care nu se va intampla niciodata intrucat nu exista politician care sa si scurteze mandatul cu o zi macar. DAR, dupa ce trece Guvernul Ciolos 2 , aceiasi baieti pot , sa zicem dupa o saptamana, sa il tranteasca prin motiune de cenzura. Dupa care se reia tot prrocesul – negocieri cu partidele , societatea civila institutionala si cu strada , desemnarea Premierului anuntata anterior pe EURACTIV etc. Un asemenea joc se poate repeta de 2 – 4 ori in cursul lui 2016. Nu cred ca va fi asa. Cred ca va trece din prima, ca PSD se va abtine de la vot si ca ulterior il vor lasa pe Ciolos sa-si fac mandatul de un an , punandu-i toate piedicile posibile in parlament astfel incat sa le creeze o imagine de neputinciosi si lui si lui Johannis. Mai cred ca intre PSD si UNPR nu exisa nici o falie , ci doar si-au impartit rolurile. UNPR nu ar putea face fata peste un an alegerilor fara intrarea in coalitie cu PSD, iar altcineva decat PSD ul nu-I poate accepta. In plus exista un interes comun al PSD si UNPR de a construi MITUL GUVERNULUI PONTA DEBARCAT PE NEDREPT, ceea ce se poate realiza prin obstructionarea subtila si constanta a lui Ciolos.

  5. Harald spune:

    Am menționat deja paralela cu guvernul Stolojan, în comentariul de la articolul dl.Dragoș Damian. Long story short: bazele victoriei PSD la alegerile din 2016 au fost puse astăzi.

  6. Caliman Eugen-analist dezvoltare economica spune:

    1.Nu stiu ce are de ,,aratat” noul P.Ministru, incit sa motiveze alegerea lui de catre presedintele Johaniss.Alegerea este deosebit de proasta pentru Romania, daca in locul unui expert in economie ca Liviu Voinea, a avut loc si de data aceasta o alegere politica.Fara a cauta denigrarea cuiva, expertiza in domeniul economic a lui Liviu Voinea este covirsitoare, fiind conducatorul G.E.A.(Grupul pentru Economie Aplicata), cu o vasta practica in cercetarea stiintifica si cu o robusta cultura economica.Mai mult ca atit, in 2011 a realizat (le cererea ministerului Economiei) lucrarea ,,Reindustrializarea Romaniei – politici si strategii”, situatie in care dincolo de a fi propus de PSD, Liviu Voinea este cunoscatorul nr. 1 al economiei si industriei Romanesti!
    Iata ca, dupa o lunga inertie politica, presedintele Johanis pare a promova doar inversul ,,lucrului bine facut”, deoarece lucrul ,,bine facut” era numirea in fruntea guvernului tehnocrat (al unei tari esuate industrial) – a celui mai profund cunoscator al economiei si a industriei nationale.Romania mai pierde inca odata ocazia de a iesi din criza dezindustrializarii, urmind a intra (probabil) in era noii ,,revolutii agrare”, sub inteleapta conducere prezidentiala…

    • spicy spune:

      ce trebuie facut stie chiar si ponta… lucrarea citata a avut efect doar in CV-ul expertului, nu si in viata reala… zicala cu teoria si practica este mai actuala ca oricand… daca L.V. este “cunoscatorul nr 1″ al economiei romanesti suntem gata sa aplaudam succesul acestuia intr-o firma cu capital privat care sa nu capuseze bugetul de stat… ce drum lung de la “politici si strategii” la primul miliard…

    • Alius spune:

      Vorbesti de parca Voinea sau actualul PM ar sta in functie 20 de ani. Rolul acestui guvern interimar este sa gestioneze situatia actuala pana la viitoarele alegeri, incercand in acelasi timp sa raspunda unor cerinte/revendicari minime asteptate “populatie”.

    • DanC spune:

      … Mai lasa-ne cu expertu’ lu’ peste, Voinea! E propus de PSD, ce naste din pisica soareci maninca. Tot asa Nastase il recomanda pe Ponta marele mic Titulescu, chipurile noul extraordinar politician. Si s-a vazut ce bun a fost! Si Dragnea azi, cica e doar o fata, doar un nume. Really?!? Bai, ce tupeu si nesimtire pe el! Putea sa spuna de exemplu “iau cu respect in consideratie propunerea domnului Presedinte si ii doresc noului PM succes ca impreuna sa reconstruim si sa recistigam increderea celor ce ne-au votat”. Nu-l costa nimica, si-asa acum e vorba doar de declaratii. Dar nu, el a trebuit sa fie ass, ca de obicei.

      Ciolos macar a fost destul la Bruxelles ca sa 1) stie ce-i aia “vreau o tara ca AFARA” 2) nu fie in cirdasie cu leprele PSD/PNL/UNPR/UDMR.

    • Jarod1981 spune:

      D-le Caliman Eugen, nu conteaza ce experienta ai si ce capacitati de conducere atata timp cat esti sub influenta unor penali ce isi doresc decat sa scape de puscarie si sa fure cat mai mult.
      D-l Ciolos este o alegere excelenta, tinand cont de situatia actuala. Orice propunere de prim ministru cu legaturi directe cu oricare partid politic sau propus de un partid politic din actualul parlament, ar fi scos lumea in strada si nu se stie daca protestele ar mai fi fost la fel de pasnice (multa lume si-ar fi pierdut increderea in Iohannis si ar fi fost bagat exact in aceeasi oala cu ceilalti politicieni).
      D-l Voinea ar fi avut sanse sa devina prim ministrul Romaniei numai daca nu ar fi fost propus de PSD. Tinand cont de propunerea lui de catre PSD, si-a anulat orice sansa sa devina prim ministru.
      Haideti sa nu mai fim atat de carcotasi si sa acordam incredere acestui nou prim ministru ce are toate premizele unei reusite

    • Ali spune:

      A miza pe reindusrializare în România de azi e ca și cum ai paria pe un cal mort. Înainte de a adopta vreo strategie pe termen lung, important este să pui un diagnostic. Și cred ca România are doar ceva șanse din perspectivă bucolică: agroturism, pescuit și vânătoare sportive, agricultură ecologică, ceva târguri de profil, Dracula și, cel mult, ceva industrie ușoară conexa. Când le-om avea pe astea, găsim și economiști de excepție.

    • viorel popescu spune:

      Vorbiti-ne un pic despre Islanda, d-le analist dezvoltare economica. Despre marea sa forta industriala si legatura cu nivelul de trai.

      Favoritul dvs. este un utecist intarziat. Nicio rusine nu il face sa se abtina de la teorii socialiste aplicabile pe banii tuturor.

      “Ce îi scria Liviu Voinea FMI-ului în 2011: Taxele pe proprietate trebuie să crească. Declaraţiile de avere şi de venit trebuie generalizate. In­troduceţi impozitarea progresivă. Desfiinţaţi pensiile private obligatorii”

      http://www.zf.ro/zf-news/ii-scria-liviu-voinea-fmi-ului-2011-taxele-proprietate-creasca-declaratiile-avere-venit-generalizate-troduceti-impozitarea-progresiva-desfiintati-pensiile-private-obligatorii-14880063

    • mitzu beciuklistu spune:

      Vi se potrivea mai bine completarea cu “analist de provincie” Sa-l glorifici pe Tom Bugetel, taticul taxelor ridicole, doar ca sa aduca bani pt. guvernul de impostori din care face parte, tine doar de partizanat politic de tip taliban.

      Promovatii pesedeului poseda, toti, gena ereditara a partidului originar, partidul muncitoresc roman. Fara existenta ei, oameni ca Nastase, ponta, Sova ar fi ramas la profesiile de baza, doctorate plagiate sau nu.

      Si liberalii au un Tom Bugetel, Olteanu-Vass. La fel de incompetent, dar cu inrudiri prin aliante si nasiri, car4e l-au propulsat mereu in functii de decizie. Isarescu a gasit formula ideala de a scapa de doi inutili. A lansat teoria aia cu tinerii din BNR, gata de a fi pusi la dispozitia poporului. Ce sictir!

    • victor L spune:

      @ Caliman Eugen-analist dezvoltare economica ,
      cre`ca ati gresit cartea de vizita cind v-ati inregistrat la articol.
      Ciolos are mult mai multa experienta in tratativele politice. Politice (caci asta se prefigureaza acum), sau compromisuri, cum le mai zicem noi strimbind din nas, dar care sint inevitabile.
      Asat nu inseamna ca n-ar exista si altul mai potrivit.
      Exista o gluma a unei doamne, internauta: presedintele vrea alegeri anticipate, dar nu explicit, asa ca l-a propus pe Ciolos, care va fi respins, in Parlament, de PSD si acolitii. A doua propunere va fi Basescu, clar rerspins.
      Alegerile anticipate sint la rind.
      Tactica germana, tehnica americana (sau vicevercea), pentru cei mai vechi care stiu gluma.

  7. abc spune:

    Wow. Stop.
    Oare originea sanatoasa a dlui Voinea (fiul profesoarei de sociologie Maria Voinea de la Universitatea Bucuresti) nu a jucat nici un rol in ascensiunea profesionala a dansului&??
    In perioada post-decembrista cand mii de tineri aveau dificultati majore in a supravietui, multi au luat calea pribegiei..dansul se plimba pe la stagii de formare etc…recomandari asa pe bune.
    Eu sunt extrem de revoltat de genul acesta de CV.

    Ca si in cazul dlui Bogdan Olteanu, vice-guvernator BNR..nepotul celebrei doamne Vass…care culmea ar fi fost un nume promovat. Sau dl Geoana. Sau dl Oprescu. Sau chiar dl Ponta. Sau chiar dl Maior.

    ASTA E SISTEMUL PE CARE TOATA LUMEA INCEARCA SA-L DEFINEASCA.

    RETELELE DE PUTERE CARE ISI BAZEAZA ASCENSIUNEA LA PARGHIILE PUTERII RETELELE FORMATE DIN OAMENI CU LEGATURI DE SANGE PENTRU A OCUPA POSTURI IN APARATUL STATAL.

    E suficient un arbore genealogic ca sa vezi de unde vine sursa puterii.

    intr-o tara democratica sunt foarte multe de oportunitati de a te realiza pe plan profesional , social daca esti bun, talentat

    Dar intr-o tara macinata de coruptie cand invariabil ajung la guvernare, baiatu fata lui cutare si cutare..exista o mare problema. Anumite posturi sunt cu dedicatie. Si de acolo toate energiile in loc sa se concentreze pe rezolvarea unor probleme in comunitati cu o strategie pe termen lung, se termina invariabil intr-o lupta pe moarte si pe sange intre factiunile aceluiasi grup, care de obicei urmeaza regula celor 4 ani la putere-4 ani de incarcare a facturii publice pentru contribuabili in beneficiul propriei tabere, iar apoi o aparenta schimbare, cealalta factiune la putere.

    Voila, dl Caliman, o societate justa ofera sanse egale la potential egal de realizare(competente).

    Iar actuala societate romaneasca numai asta nu ofera . din moment ce de exemplu populatia rurala ocupa 45 % din demografie si este reprezentata la nivelul de 1 % in Universitati. Si nu cred ca respectivii ar avea mai putina materie cenusie, mai putin potential intelectual…doar ca resursele de care dispun sunt rezumate la familiile proprii si propria vointa, in timp ce fiul si fiica lui X-ulescu dispune de meditatii, scolarizari la Cambridge pe banii *de unde banii aia multi cum nu, din spaga, coruptie pentru unii , pentru altii sunt bani castigati cinstit de parinti, dar care isi tau vacantele etc de pe liste*

    Deci, ori ne uitam de unde vin marii analisti, cat din realizarile personale se datoreaza personal cat retelei care l-a promovat (asta dovedeste cat de autonom poate fi cred, nu cred ca atunci cand iti datorezi ascensiunea profesionala si sociala altora, poti fi cu adevarat liber).

    Sunt destui romani care fac o munca excelenta, reusesc individual si in echipe fara sa apeleze la P.C.R Deci sa nu ne cramponam la fiul, nepotu stranepotu lui…profesor doctor universitar ..unii chiar sunt inteligenti si educati dar ar trebui sa aiba si bunul simt de a recunoaste limitele personale. Puterea corupe.

  8. Mircea spune:

    O fi el Liviu Voinea expert, dar retin ca el a venit cu electorata. Asa ca sa stea acolo la BNR (unde habar n-am ce face – sinecura)

  9. MIHAI 2 spune:

    Oare `asaltul diverselor populisme` despre care vorbiti include si Noul Cod Fiscal cu TVA scazut la 20% , dupa ce se aprobase chiar 19% ?
    Va intreb deoarece nu este clar – se va mai aplica , sau constituie o `racila` a regimului de trista amintire Ponta ? Stiu ca a fost adoptat prin consesns de PSD si PNL cu binecuvantari de la Banca Nationala. Dar mai stiu ca dl Johannis si-a incalcat oodata promisiunea – cand cu 20 – 19%.
    Nu vreau sa fiu considerat raspandac si personal cred si sper , ca se va aplica procentajul de 20%.
    Totusi din vorbaria de aseara de la televiziuni parea cam nesigur acest viitor, …. iar Orban care este unicul din PNL care mai pastreaza cateva vertebre in relatia cu Cotroceniul a devenit brusc tacut si resemnat cand s-a adus vorba.
    Daca Ciolos si Johannis , sub impulsul FMI – care anunta ieri prin madam Lagarde noi contorsiuni economice mondiale – deci daca noua conducere executiva a Romaniei are in proiect sa nu se mai reduca TVA ul de 24% – marile miscari de strada de dupa 30 octombrie vor ramane cu adevarat in istorie. Reamintesc ca Grecia are ACUM , dupa toata agitatia, TVA de doar 23%

  10. Caliman Eugen-analist dezvoltare economica spune:

    Nu ma asteptam la atitea obiectiuni la comentariu, dar ma simt profund onorat de ele…
    D-le Spicy, lucrarea ,,Reindustrializarea Romaniei – politici si strategii”, mi-a folosit la motivarea scrisorii de oferta a ,,Proiectului national de reconstructructie economica si industriala a Romaniei”, pe care l-am propus spre evaluare si promovare premierului (fost) Ponta si presed. Johaniss, din pacate, fara rezultat.
    D-le Dan C, L.Voinea este propunerea PSD, dar cunoasterea profunda a starii economice si industriale a tarii – ca prima conditie de a construi solutii, nu are culoare politica.De asemenea, nu putem sa bagam totul in provizorat, fiindca pierderea de timp nu este in favoarea noastra.Chiar daca D.Ciolos a fost la UE, nu a avut ce invata de acolo, fiindca Uniunea nu este si n-a fost capabila sa faca ceva pentru industrializarea noastra, pentru criza Greceasca, etc.UE este promovantul unor strategii teoretice, pe care nu le-a dus pina la un proiect national sau European de dezvoltare a tarilor ramase in urma sub acest aspect.
    D-le Ali, ,,a miza pe reindustrializarea Romaniei = a miza pe un cal mort?Cum a mizat si cistigat pariul industrializarii Japonia, Singapore, Coreea de sud, etc., tari asiatice feudale, care concureaza industrial Germania astazi?Ele au avut un proiect national de industrializare si l-au realizat intr-o generatie!Sub raport economic si cultural, Romania sta mult mai bine decit aceste tari in momentul asumarii industrializarii.
    D-le Viorel Popescu, din cite stiu eu, FMI a recomndat cresterea taxelor pe proprietate,iar nu L.Voinea, fiindca UE – FMI nu au cultura economica a ,,dezvoltarii economice, inteleasa ca politici determinante a aparitiei masive de noi intreprinderi si locuri de munca.Conceptia contabila de banca a FMI este imbratisata cu drag, de birocratia-politica a UE, de la care nimeni nu prea are ce invata in domeniul industrializarii.
    D-le Mitzu beciuclistu, am trecut la (autointitularea) ,,consultant dezvoltare economica”, dupa finalizarea unui ,,proiect national de reconstructie economica si industriala” a Romaniei.L-am propus, fara rezultat, PM Ponta si Presedintelui Johaniss.Daca aveti curiozitatea (stiintifica) la tel 0721 316019 imi puteti comunica un E-mail, la care sa va expediez scrisoarea de oferta catre Ponta si catre Johaniss.Dupa aceea puteti mai bine sa evaluati oportunitatea propriei ,,autointitulari”, pe care mi-o asum, in lipsa unei institutii care se ocupa de problematica reconstructiei industriale si de proiecte in acest scop, care sa ma ,,autorizeze”.
    D-le Victor L. ,poate aveti dreptate, dar nu cred ca vrea cineva anticipate.Va asigur totodata, ca pe d-l L.Voinea l-a propulsat in pozitia actuala, o munca asidua de cercetare stiintifica, fiind suficient sa va connvingeti de acest lucru, din lectura lucrarilor sale ,,Noua economie” si mai ales ,,Reindustrializarea Romaniei – politici si strategii.Nu mai vorbesc, de lucrarile ,,cu tema” prin care a raspuns cerintelor de cercetare economica ale ministerelor, pentru a decide, modifica sau anula anumite prevederi normative sau legi.Cu stima, pentru colegii comentatori,

    • Ali spune:

      Bună Caliman,
      Diferențele de context intre Japonia și Coreea anilor 50-60 și România secolului XXI ar trebui să fie evidente unui analist economic. După o conflagrație atotcuprinzătoare a urmat o perioadă de creștere, când cererea a depășit cu mult capacitatea de producție. Oricine putea găsi un sector sau o nișă economică unde să aibă succes. Puzderia de afaceri mici și medii de atunci este o dovadă în acest sens. Cu timpul piața s-a maturizat, concurenta a devenit acerbă, multe afaceri au dispărut sau s-au comasat în concerne, iar puterea lor financiară și domeniul de activitate oferă outsider-ilor de azi puține șanse. N-o fi calul mort, dar nici mai mult decât vreo gloabă flămândă n-a ajuns să fie.
      PS Ali vine de la Alina.

  11. DanC spune:

    Domnu’ Caliman Eugen, ori glumiţi, ori trolaţi la greu. Ce poate fi ok ca viziune/”cunoastere profunda” din partea PSD-ului? Deci post-comunişti mafioţi care şi-au arătat arama ani şi zeci de ani, cu personaje ca Dragnea, Ponta, Iliescu, Năstase, Marean, Prostănacul etc şi dvs aveţi încredere? Nu pot decât să cred că sânteţi chiar dl Voinea sub pseudonim (?)
    Până şi fiu-meu (24 de ani) a spus ieri-alaltăieri: PSD poa’ să propună şi pe Iisus la a 2-a venire că tot nu aş fi de acord!

    • Ali spune:

      Nici așa nu e bine: fiul dumneavoastră la 24 de ani e deja “încremenit în proiect”! Uneori, ca să vezi clar, e necesar să lărgești ramele la ochelari.

  12. Caliman Eugen-analist dezvoltare economica spune:

    D-le Dan C,
    Eu vorbesc de Liviu Voinea, iar dvs. de PSD, asa ca nu putem fi de acord.Poate ar trebui sa-mi vorbiti de expertiza economica a PNL, daca ar fi sa intram intr-o discutie politica.Dar eu nu fac o discutie politica…

  13. Caliman Eugen-analist dezvoltare economica spune:

    Stimata,
    Ali – Alina,
    1.Fara indoiala, ca fata de anul 1878 (de inceput al reformei Meiji) sau de anii 50, cind se incheia razboiul celor 2 Corei, in lume au avut loc schimbari majore.Ceeace nu s-a schimbat (si nu se vor schimba prea mult), sint tehnicile si instrumentele dezvoltarii economice, care pot conduce la o dezvoltare economica si industriala rapida.Fara asumarea politica a dezvoltarii, fara cuprinderea intr-un ,,proiect national” (unitar si fezabil) a tehnicilor si instrumentelor dezvoltarii economice care sa fie derulate intr-o maniera tehnocrata, dezvoltarea economica are un ritm lent, la fel ca cea a tarilor (azi dezvoltate), care au ajuns la stadiul actual, in sute de ani, de la inceputul ,,revolutiei industriale”.Europa de azi, pune la dispozitie acelasi model lent de dezvoltare economica, blocat si el in mare parte, de integrare, prezent de altfel in aproape toate tarile lumii.Prof. Daniel Daianu, remarca un adevar profund: ,,o dezvoltare sustinuta, sau ceeace in literature anglo-saxona poarta denumirea de chatching-up (ajungere din urma) este un fenomen foarte rar intilnt in ultmul secol.”(,,Incotro se indreapta tarile postcomuniste?”, ed. Polirom, 2000, pag. 233).Acest adevar este vizibil pretutindeni, prin faptul ca tarile dezvoltate nu doar ca nu sint ajunse din urma, dar decalajul dintre ele si cele inapoiate economic si industrial creste continuu.Exceptiile nu fac decit sa confirme regula.
    2.Fara a ma lansa in expuneri asupra unui proiect national de dezvoltare economica si industriala, remarc doar, ca el cuprinde un nou ,,model de crestere economica”, cu caracteristici pro-active economic, total diferit de actualul model ,,bugetar” de (simpla) administrare prin taxe si impozite, a unei economii existente/stagnante.Economia romaneasca nu poate ,,creste” masiv (cu 5-7 la suta anual) prin tehnici fiscale minore,de genul diminuarii la 8 la suta a TVA la alimente, ori urmare a unor surogate de felul a 100 de mii de Euro pentru IMM-uri, etc., intr-o tara in care Bugetul national nu poate sustine macar la nivel de avarie, sistemele bugetare.Fara resurse bugetare de ordinul a 20 – 25 miliarde de Euro anual, pentru crearea a cca. 200 de mii de noi locuri de munca anual (la investitia de minim 50 de mii de Euro pe un loc de munca industriala), Romania trebuie (si poate) sa utilizeze un nou model de dezvoltare economica, care sa aduca competitivitatea/functionalitatea economica catre indicele 30 (minimal), incit sa aiba loc un masiv proces investitional strain!La indicele actual de competitivitate (74, african), investitorii straini au uitat de 7 ani, unde se afla Romania.Acest indice este numai o parte din ceeace trebuie sa faca si ,,expuna” strainatatii o tara care vrea sa iasa din starea de economie si natiune esuata…

    • Ali spune:

      Multumesc pentru raspuns. Ceea ce scrieti e, desigur, adevarat, dar repetati aceeasi greseala: neglojati contextul in care ar avea loc posibilele transformari. Nu doar tehnicile si instrumentele dezvoltarii economice rapide sunt factorii ce influenteaza acea dezvoltare, ci mai ales imprejurarile interne si internationale in care se prezuma ca acestea ar putea avea loc. Iar acestea, asa cum indirect recunoasteti s-au schimbat. Ori asta ar fi trebuit sa implice si evolutia acelor tehnici si Instrumente de care vorbeati.mentinerea lor imi intareste opinia ca varianta reindustrializarii rapide nu are nici o sansa.

  14. Caliman Eugen-analist dezvoltare economica spune:

    D-le DanC,
    As vrea eu sa fiu d-l Voinea, cel putin ca virsta si situare stiintifica!Din pacate sint un luntras solitar – pe o mare stiintifica noua, interdisciplinara si inca nestrabatuta, a dezvoltarii economice accelerate – de ajungere din urma a tarilor dezvoltate.Ceeace a avut de spus in stiinta economica, L.Voinea a spus la vedere, fara sa aiba nevoie sa se ascunda sub pseudonime.La fel, am intervenit sau comentat asupra fenomenului economic, sub numele real, neavind nevoie de ascunzisuri…
    Cu stima,



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Gussi


Alexandru Gussi

Doctor în ştiinţe politice al Institut d’Etudes Politiques de Paris, Master Analiza Comparată a Ariilor Politice (IEP Paris), lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Po... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)