Home » Politica & Doctrine » Citesti:

Despre Isaiah Berlin: Ideile au consecințe…

Vladimir Tismaneanu octombrie 2, 2015 Politica & Doctrine
3 comentarii 980 Vizualizari

Nu cred că exagerez în vreun fel afirmând că Isaiah Berlin a fost, alături de Raymond Aron si John Rawls, cel mai important reprezentant al gândirii liberale din veacul al XX-lea. Este ceea ce mărturisea Mario Vargas Llosa în discursul prilejuit de decernarea Premiului Nobel pentru Literatură. Viziunea lui Berlin asupra condiției umane se regăsește în chip elocvent și vibrant în volumul Cinci eseuri despre libertate și alte scrieri, apărut în 2010 la Editura Humanitas, în colecția Zeitgeist (în excelenta traducere datorată lui Laurențiu Ștefan).


Destinul acestui extraordinar spirit, adversar ireconciliabil al oricărei forme de tiranie, fie ea politică ori mentală, ne dă ocazia să medităm la soarta liberalismului politic în lumea de astăzi, ca şi asupra tensiunilor imanente proiectului Luminilor. Ultimul volum de eseuri al lui Isaiah Berlin, publicat încă din timpul vieții și purtând semnificativul titlu The Sense of Reality (New York, Farrar, Straus and Giroux, 1997) cuprinde contribuţii pe teme fundamentale pentru demersul acestui fascinant gânditor: filosofia şi represiunea guvernamentală; marxismul şi Internaţionala în secolul al-XIX-lea; revoluţia romantică şi criza gândirii moderne; Immanuel Kant ca izvor mai puţin cunoscut al naţionalismului; Rabindranath Tagore şi conştiinţa naţionalităţii. Elogiul realităţii şi al refuzului speculaţiilor nebulos-romantice, al abstracţiunilor utopice, sunt teme esenţiale care definesc gândirea lui Berlin. Dedicată marelui pianist Alfred Brendel, de care a fost legat printr-o solidă prietenie, cartea este tipică pentru stilul lui Berlin: o eleganţă a discursului dublată de o imensă, însă neostentativă erudiţie, dar şi o curiozitate pentru teritoriile mai puţin vizitate din lumea ideilor şi un curaj al stabilirii asociaţiilor pe care puţini filosofi contemporani îl dovedesc. Aceste caracteristici ale reflecţiei lui Isaiah Berlin sunt de altfel luminate şi într-un frumos eseu scris de marele pianist Alfred Brendel apărut în grupajul dedicat, în 1997, de New York Review of Books celui dispărut. Isaiah Berlin a fost un umanist enciclopedic, o prezenţă intelectuală de o imensă vivacitate. Stau mărturie în acest sens entuziasmul cu care a scris despre muzica lui Verdi, dar şi despre Schubert şi Schumann, superbele eseuri despre Vico, Herder, Joseph de Maistre (în care îl cita admirativ pe Cioran), ca şi excepţionalele studii despre intelighenţia rusă, despre populism, Herzen, Turgheniev, amintirile despre Anna Ahmatova (se pare că întâlnirea lor din 1945 a fost motivul furiei lui Andrei Jdanov, supremul culturnic stalinist, împotriva marii poete ruse acuzată, într-un discurs macabru din 1946, de a fi „jumătate prostituată, jumătate călugăriță”). Sunt lucruri despre care scriu pe larg György Dalos în The Guest from the Future: Anna Akhmatova and Isaiah Berlin (New York: Farrar Straus and Giroux, 1998) și Michael Ignatieff în minunata sa biografie Isaiah Berlin: A Life (New York: Henry Holt/Metropolitan Books, 1998).

Isaiah Berlin nu a creat un sistem filosofic. Cu ani în urmă, într-un celebru eseu publicat în volumul Russian Thinkers, el propunea o distincţie esenţială pentru istoria ideilor: pornind de la o fabulă antică, discernea între gânditorii din familia ariciului şi cei din familia vulpii. Primii sunt obsedaţi de o idee grandioasă, câtă vreme cei din a doua categorie acceptă să recunoască legitimitatea unor demersuri mai puţin ambiţioase, pe mai multe direcţii şi planuri. Ariciul este cel care ştie un lucru, şi din această poziţie epistemică decurge un monism şi chiar un absolutism radical. Vulpea ştie mai multe lucruri şi se încăpăţânează să le privească în complexitatea şi relativitatea lor. Unii din criticii lui Berlin au văzut în identificarea gânditorului britanic cu orientarea vulpii un sprijin pentru direcţiile relativizante din filosofia contemporană. Eu cred că este vorba mai degrabă de recunoaşterea polimorfismului inevitabil al vieţii sociale şi spirituale, ca şi de o atitudine deliberat reticentă în raport cu pretenţiile omnisciente ale arhitecţilor de sisteme metafizice.

Berlin a fost întotdeauna convins că omul este o fiinţă failibilă, că eroarea este înscrisă ca posibilitate în chiar natura actului gândirii şi că iluzia societăţii perfecte este o capcană care trebuie cu grijă ocolită. Aş menţiona printre contribuţiile de seamă ale lui Isaiah Berlin articolele sale pe tema naţionalismului şi a sentimentului naţional. Într-o vreme când nu puţini erau cei care scriseseră necrologul ideologiilor şi mișcărilor naţionaliste, Berlin a insistat asupra resorturilor şi sensurilor mai puţin vizibile ale căutării identităţii de grup. La fel de importante rămân şi scrierile sale despre libertate. Ma gândesc în primul rand la disjuncţia între libertatea pozitivă şi aceea negativă. Aceasta din urmă se referă la apărarea dreptului subiectivității de a nu fi dominată de forţe exterioare, deci la şansa individului de a se sustrage condiţionărilor instituţionale (stat, partid, naţiune, etc.). Aceste scrieri ale lui Berlin, apărute în româneşte pentru prima oară în 1996 la editura Humanitas, şi reeditate alături de publicarea inedită al celui de-al cincilea eseu despre libertate, fac parte din cel mai preţios tezaur al gândirii neîncorsetate a modernității. Oferind un avertisment sobru la adresa oricărui proiect de inginerie socială, ele îl aşează pe Berlin în compania celor mai influenţi critici ai comunismului şi fascismului. Nu trebuie să uităm că traiectoria vieţii lui a fost afectată în mod fundamental de apariţia spectrului totalitar în Europa. În copilărie a fost martorul atât al delirului revoluţionar bolşevic din 1917, când era în Sankt Petersburg împreună cu părinţii săi, dar şi al antisemitismului politic modern (în anii în care a locuit la Riga) care a hrănit extrema dreptă europeană în secolul douăzeci. Pentru a parafraza o caracterizare făcută de către Tony Judt lui Leszek Kołakowski (extinsă de autor tuturor intelectualilor central-europeni), consider că Isaiah Berlin s-a format în umbra experienţei istorice a dictaturii, a războiului, devastării şi genocidului, care a avut ca epicentru ceea ce Timothy Snyder a numit „Europa Estului, în special Belarus, Ucraina, Polonia şi ţările baltice” („Holocaust: The Ignored Reality”, New York Review of Books, July 16, 2009).

O astfel de cheie interpretativă pentru destinul şi opera filosofului britanic ne ajută să descifrăm accentul pus de acesta asupra importanţei libertăţii negative, deci aceea care ne permite să ţinem sub control tentaţiile pozitivismului autoritar. În acest sens, putem considera că abordarea lui Berlin este apropiată de cea a liberalismului fricii. Pornind de la observaţiile gânditoarei Judith Shklar (la rândul ei născută la Riga), Judt consideră că acest tip de liberalism „apără mai presus de orice raţiunea şi moderaţia. El este rezultatul exprienţei nemijlocite a exceselor ideologice, provine din conştiinţa mereu trează a posibilităţii unei catastrofe, a tentaţiei exercitate de gândirea totalizantă în oricare dintre multiplele ei forme (mai ales în cazurile în care aceasta din urmă este eronat percepută drept o oportunitate sau o renaştere).” (New York Review of Books, September 24, 2009).

Berlin, alături de Leszek Kołakowski şi Judith Shklar, au asociat ideii de libertate un element fundamental: îndoiala în raport cu orice promisiune ori ispită utopică. Secolul războiului civil european (şi nu numai) a demonstrat pericolul mortal al universalismului intrinsec ideii de modernitate presupusă de proiectul iluminist. Antidotul propus de Berlin este apărarea şi încurajarea pluralismului. În eseul „Alleged Relativism in Eighteenth-Century European Thought” (1980), Berlin a formulat în mod memorabil acest principiu: „în casa istoriei umanităţii există mai multe locuinţe”. El şi-a păstrat convingerea că experienţa umană implică îndeajuns de multe spații comune încât să ne permită să înţelegem şi să apreciem diversitatea culturală atât de necesară liberalismului. Berlin şi Shklar au argumentat pentru necesitatea unui orizont moral într-o societate decentă. Numai astfel este protejată diversitatea de pericolul uniformizării violente a spaţiului public. Din acest punct de vedere, liberalismul este o doctrină extraordinar de dificil de asumat: „refuzul în sine de a impune unanimitatea unei credinţe şi omogenitatea normelor de comportament presupune o imensă capacitate de autocontrol. Asumarea perseverentă a toleranţei este cu mult mai dificilă şi mai complicată din punct de vedere moral decât represiunea.” (Judith Shklar, Ordinary Vices, Belknap Press of Harvard University Press, 1984, pp. 4-5). În concluzie, putem spune că grație lui Berlin, înțelegem faptul că ideile au deopotrivă forță și consecințe, că există, orice ar spune unii solipsiști amorali, o responsabilitate a actului intelectual. Liberalismul fără iluzii al lui Berlin, Kołakowski, Tony Judt, Havel sau Shklar este de fapt trista şi dureroasa lecţie pe care cealaltă Europă a lăsat-o civilizaţiei occcidentale contemporane.

http://www.europalibera.org/content/blog/27279781.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , ,



Currently there are "3 comments" on this Article:

  1. Andrei A. spune:

    Când l-am ascultat prima oară vorbind despre Herzen și apoi chiar citind una din povestirile autobiografice ale acestuia, am avut acea senzație, foarte rară, de a fi în prezența unui intelect care doar glăsuind, produce muzică. Nu știu dacă să-l plasez în baroc sau în romantic dar cu siguranță îmi evocă polifonie și mai ales o căldură care depășește registrul unui singur instrument.

  2. F. P. spune:

    Cand politicienii incep sa filosofeze, aproape inevitabil esueaza in sofisme. Gandirea liberala a lui Isaiah Berlin, pe care o apreciez fara a o contrapune prin superlative altor ganditori ai domeniului, ar fi ezitat, cu siguranta, sa restrictioneze libertatea ideilor sub rezerva ca acestea au consecinte. De fapt, consecintionismul ideatic rapeste din libertatea ideilor, este o forma bipolara de ideologie a libertatii, una nelimitata pentru sine, alta cenzurata pentru celalalt. Intr-adevar, desi nu sunt adeptul zoologizarii, zodiacul chinezesc m-ar putea contrazice, se poate admite si distinctia, pe langa multe altele, intre ganditori de tip „arici” si ganditori de tip „vulpe”. Fara nicio simpatie fata de vreuna din cele doua familii geno/ polito/tipce, as observa totusi ca nimeni nu a vazut vreodata vreun arici mancat de vulpe, dar ne putem imagina cum ar arata un bot de sireata imprudenta. Libertatea „negativa” pe care a teoretizat-o Isaiah Berlin are un viciu de fond, deoarece ignora tocmai caracteristica fundamentala care face ca omul sa fie om, adica o fiinta conditionata social, intre care natiunea, statul, familia etc. sunt conditionari institutionale de la care nu se poate sustrage fara o sumedenie de riscuri care ii pun in pericol fiinta, familia, neamul etc. Este la Isaiah Berlin aceeasi idee, poate inconstienta, poate tendentioasa, care scoate individul in afara comunitatii, distrugand si individul, si comunitatea. Nu este nevoie de demonstratie, cea mai fierbinte confirmare este criza refugiatilor, din toate tarile din Orientul Mijlociu si din Africa de Nord, in care statele le-au fost distruse sau se incearca sa le fie distruse. Statul este singura institutie care le poate proteja cetatenilor sai vietile si caminele. De acord cu Berlin privind indoiala in raport cu promisiunile sau ispitirile, nu numai utopice, dar si mincinoase, iar criteriul de distinctie si verificare ar fi faptele. Antidotul pluralismului, pe care il propune, de fapt un alt nume al diversitatii, pe care o vedem masacrata in numele „democratiei liberale”, poate fi operant numai daca individul este inradacinat intr-o realitate sociala data, conditionata institutional. Cat priveste „protejarea diversitatii de pericolul uniformizarii violente a spatiului liber”, daca acest „spatiu liber” este populat de indivizi cu arme care sunt comercializate cu binecuvantarea statului, atunci „protejarea diversitatii” devine o ditiramba, iar statul, indirect, un autor moral al violentei civile (recentele asasinate de la Oregon reconfirma, din pacate; pentru a cata oara?).

  3. Vlad spune:

    Libertatea e tot timpul pozitiva. Libertatea negativa sunt instinctele primare ale omului: frica, agresivitate. Omul este liber sa dea frau liber acestor instincte doar in masura in care ii e afectata supravietuirea.

    Institutionalizarea libertatii negative prin negarea ei, adica interzicerea prin mijloace coercitive si masuri institutionale punitive, printre care si reprimari violente a acestor manifestari inseamna practic o intoarcere la primitivism si o abdicare a ratiunii pentru supravietuirea in masa … Barbarismul colectiv este lupta omului cu el insusi … cei din afara masei mari sunt suprimati in uralele unei multimi amorfe care a renuntat la orice impotrivire pentru a se salva. Efectul de turma dilueaza responsabilitatea … cei care vor sa se separe sunt prinsi si striviti de multime … aflata in fuga ei irationala spre supravietuire … Specia incearca sa se salveze … doar ca selectia nu va putea produce decat disparitia ei …



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)