Home » Politica & Doctrine »Reactie rapida »Societate/Life » Citesti:

Despre masti, obsesii si stafii: Asa se scrie istoria…(Updated)

Vladimir Tismaneanu aprilie 3, 2014 Politica & Doctrine, Reactie rapida, Societate/Life
13 comentarii 1,648 Vizualizari

Nu e nimic nou si original sa constati ca la ora actuala, in Romania, impostura isi face de cap. Tinta o reprezinta statul de drept, atacat in chip perfid si lipsit de orice urma de rusine in iulie 2012. O spun si o repet inca din februarie 1990: trebuie sa distingem intre personaje reale si stafii. Un premier-plagiator care da sfaturi studentilor. Un lider de partid izbit de o stranie amnezie in ce priveste rolul sau esential in tentativa esuata de lovitura de stat si in explozia de anti-occidentalism din acea teribila vara. In fine (sau nu in fine), diversi specialisti ai defaimarii care bantuie pe internet si prin studiourile de televiziune afurisindu-i pe “intelectualii basisti”. Despre acest spectacol deprimant si, in fond, nefast, scrie cu trista luciditate Dragos Paul Aligica pe Facebook. Preiau textul cu acordul sau. Il socot o contributie importanta la clarificarea mizelor reale ale actualelor dezbateri publice.

“Habar nu aveam ca exista asa ceva numit Iulian Capsali. Am vazut insa o interventie pe facebook a lui Adrian Papahagi si ceva reactii pe fluxuri la un interviu. Cateva observatii:

1. BOR -cler si credinciosi practicanti- au dreptul sa sustina formal sau informal pe oricine cred de cuviinta in spatiul public romanesc. Dar problemele majore pe care le are ortodoxia romaneasca in secolul 21 nu se vor rezolva nici prin ideologii antioccidentale si nici prin alipirea la un bloc monolitic pravoslavnic. Secolul 21 cere solutii mult mai inteligente, mult mai subtile si mult mai indraznete spiritual, teologic si filosofic decat propovaduiesc acesti fundamentalisti ai unor ideologii primitive de secol trecut, pe care incearca sa le reinvie fara macar a avea talentul si imaginatia modelelor lor interbelice.

2. Acestea fiind spuse, pot sa respect pe cineva care face un efort sincer -atat cat il duce mintea si cultura generala- in a gandi ce spune. A repeta insa clisee cu ceva rau numit “neoliberalismul” si “neoconservatorismul”, cu Statele Unite ale Europei si alte mantre anti-occidentale, anti-liberale si anti-capitaliste sunt un simptom nu numai de lipsa de discernamant ideologic dar si de discernamant intelectual elementar.

3. Omul asta -cu sutinerea ortodoxista a lui cu tot- a picat testul cel mai simplu, clar si evident pentru orice cetatean roman al generatiei sale: In 2012 inteleg ca a fost de partea loviturii impotriva statului de drept, de partea grupului infractional organizat, de partea fortelor anti-occidentale. Punct.

4. O sugestie pentru auto-proclamatii gardieni ai spatiului public romanesc: in loc sa va dedicati timpul si efortul diverselor site-uri pe internet sau ambuscadelor si desanturilor ideologice la adresa lui Tismaneanu, Patapievici, Liiceanu sau subsemnatului, mai bine ati deschide ochii la fenomenele cu adevarat ingrijoratoare ce tin de influenta ideologiilor pravoslavnice, anti-occidentale si anti-moderne in tara.

O sa va faca astia cu ajutorul Moscovei o bucurie de 25% in spatiul public si o sa vedeti atunci cu adevarat care e diferenta. Ce-o sa faceti atunci? Pana atunci alianta tacita dintre voi si astia ne va fi scos pe toti din scena.

Ce-o sa faceti? Va spun eu ce-o sa faceti: Dupa ce ne veti fi marginalizat si eliminat din spatiul public ca sa aduceti in prim-plan “plugarii mintii”, favoritii vostri, arand spornic pe ogorul corectitudinii politice, dupa ce acestia vor dovedi ca pe frontul luptei intre doua tipuri de fanatisme ideologice nu fac fata nici macar de forma ofensivei pravoslavnice antioccidentale si antiliberale, o sa incepeti sa va plangeti:

Tradarea intelectualilor! Unde sunt intelectualii cand ar trebui sa faca si sa dreaga…. Vai, acesti intelectuali… si sa vezi si sa nu crezi….”

Update: Marturisesc ca pana azi numele Iulian Capsali nu-mi spunea mai nimic. Il observasem, in trecere, pe unele forumuri, mi se parea violent ca limbaj si cam agresiv ca sentimente. Facand azi o rapida incursiune pe internet, gratie amicului Google, am descoperit acest text. Daca asa gandeste si scrie un viitor europarlamentar independent, vai de noi. Prefer sa cred ca este o facatura, un text atribuit domnului Capsali: “Dupa ce i s-a invalidat prin vot sustinerea unei moluște securistoide mucegăite in rele (care este dat in gat acum de partenerii politici ca a plusat in fata FMI-ului, organism colonial care cerea reduceri de 10% din salarii, molusca îmbibată in alcool oferindu-se din oficiu, ca un guvernator premiant, sa le urce la 25% ! ), “elitele” noastre vor sânge. Volodea Tismaneanu, care simte bine momentul, a iesit la atac mirosind o victima care nu are impetuozitatea necesara ca sa-i transmita public cuvenitele trimiteri la origini. Aceasta fericire tâmpă, excitata, de pe fața”elitei” noastre ce participa la ritualul de linșaj, are forma metafizica a capului vacii Kobe abatorizate, pus pe o lada de cărți. Cu cât cărțile sunt mai mânjite, cu atât satisfactia de a arunca cu ele dupa trădătorul cauzei neoliberale va fi pe măsură. Iar Volodea, simtind asta, aduce punguțe de sange pe care le imprastie ritualic peste capul acestui animal imbecilizat de propaganda si care, la randul lui, secreta ideologie. Acest tablou orgiastic, in care ideologia este îmbibată în sânge, este imaginea pe care ayatolahul Tismaneanu o arată pedagogic, demonstrativ, oricui are intentia sa se opuna proiectului globalizarii. Orice om cu o fireasca propensiune identitara va fi aruncat in piata publica. Punguțele de sânge stau gata pregătite în frigiderele ayatolahului criptobolsevic.” Orice comentariu este de prisos…

Acelasi Iulian Capsali, pe forumul blogului “Certocratia” ca raspuns la un articol al d-lui Dorin Tudoran: “Nu mai e nimic de adaugat. Punctum cu… punctum, ati demolat o temelie roasa de elanuri rollerian-stahanoviste (neplacut adevar!), de dorinta de infailibilitate comprimata in spatele unui personaj unanim recunoscut (tehnica folosita si de ucenicul nesatios M. Neamtu). De la tovarasul prof. Tismaneanu pana la domnul prof.Tismaneanu este un balans rapid, de metronom. Orwell sta nelinistit in poll position. Nu cred ca isi imagina ca aceia care au studiat societatile tiranice (cunoscandu-le dinlauntru), pot sa-si reproduca fara cusur, sa-si impropieze comportamentele analizate intr-o lume (cat de cat) libera. Copilul calaului (ideologic), dupa ce isi “ucide” ritual tatal (in fata natiunii), devine la randul sau “calau”. Este, domnule Tudoran, un subiect de roman si de scenariu de film. Din pacate nu este o fictiune, ci o realitate de istorie extrem de recenta.” “Una dintre fetele mele m-a intrebat: “Ce faci tata, iar scrii despre Tismaneanu?” Asa se explica totul; in general istoria se face si datorita unor erori marunte, aleatorii. Cateodata amuzante, cateodata nefericite. Cert este ca dl. Tismaneanu a devenit un personaj la noi in familie :) Urmat de un comentariu savuros semnat Gh. Campeanu: “Mi-e teama ca intrebarea domnului Capsali (am perceput-o aproape ca pe una ” retorica”) nu poate de fapt fi satisfacuta numai cu umor ‘certocratic’. Chiar si certocratia poate avea fisuri, iar cazul in speta (interesul dlui. Tismaneanu fata de cartierul Dvs. din blogosphera) cred ca poate fi transat in favoarea dlui. Capsali.
Am admirat si rabdarea Dvs. fata de farmecul neaos al unora dintre vizitatorii blogului, dar trebuie sa recunosc ca observatiile dlui Capsali au adus o boare de maniere urbane care-mi resusciteaza speranta ca spatiul public romanesc poate redeveni candva mai putin indigest.”
La care, dl Capsali raspunde gentil: “Va multumesc pentru sprijin. Macar aici sa avem un blog “mai curat”, ca altfel o sa cerem spor de toxicitate, iar la noi este regula sa plateasca nevinovatii. Si e pacat.” Dl Campeanu continua: “Ce scrieti Dvs. mi se pare in mare corect si echilibrat, in afara metaforelor cu doua taisuri semantice. In definitiv, asta i-am imputat dlui. profesor in anii trecuti, in legatura cu obsesiile jacobine si analiza unilateral retributiva a personajului Silviu Brucan (tot f. complex, cu lumini , dar mai ales umbre foarte adanci). Nu apar tacerea despre trecut (si prezent), dimpotriva, indiferent cit de incomod este adevarul. Monopolizarea adevarului este insa una din principalele carente discursului public din Romania postmoderna.” Deci, pentru cei mai putin avizati, mi se reproseaza “obsesiile iacobine” si “analiza unilateral retributiva” (sic) despre personajul Siviu Brucan. In traducere libera, dar nu infidela, condamnarea dictaturii comuniste din Romania ca ilegitima si criminala, precum si descrierea lui Brucan ca un fractionist de partid cu un trecut dominat de minciuni crase si justificari cinice ale crimelor politice, nu ca un disident autentic. Din nou, no comment :)

Repet, eu nu-l cunosc pe dl Capsali. Dar, din ce-am citit, n-as putea sa ma alatur parerii d-lui Gh. Campeanu ca avem de-a face cu “o boare de maniere urbane”. In rest, vorba colonelului (r) Mircea Dogaru:

Honor et Patria! Vae Victis!

http://dorin2tudoran.wordpress.com/2010/03/11/sorcova-vesela-punctum/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-silviu-brucan-marele-maestru-al-mistificarilor/

Recomandari:

http://www.revista22.ro/articol.php?id=39992

http://www.lapunkt.ro/2014/04/03/credinta-politica-si-fanatism/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , ,



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. victor/victoria spune:

    Acum, domnule Profesor, trebuie sa intelegeti si dvs. si DPA ca ofiterii din BOR au primit si ei, ca oamenii piosi si cu iubire de ‘dumnezeu”, un OZU pravoslavnic (Ordin de Zi pe Unitate, pt. cititoriul mai fraged, nepurtatoriu de AZP-uri si mai degraba nemancatoriu de conducte, balast si alice) de la Statul Major (in genunchi in fata lui Putin) si cum bine cred ca stiti, ordinul se executa nu se discuta (cu nimeni in afara unitatii…pardon, bisericii). Si s-or fi saturat si ei, saracii, sa poarte sutana si la dus (cum e ordinu’), ca jindesc dupa costumul de tergal si parpalacul bleumarin de la Baneasa. Ce-i drept, ar regreta lipsa patrafirului ca acolo poti ascunde si reportofon si videocamera in acelasi timp, aceste gadgetturi miracol daruite de “dumnezeu” cu iubire de credinciosi pt. a le asculta si chiar vedea marturisirea pacatelor. Amin!

  2. Stefan Michiu spune:

    Nu m-as fi asteptat ca in Romania, dupa 45 de ani de asteptare a americanilor si 25 de ani de democratie sa vad reactii absurde la adresa SUA si UE,acuzate de toate relele si neimplinirile noastre, de distrugerea agriculturii si industriei, de gazele de sist si Rosia Montana, etc.De parca tancurile americane se plimba pe strazile oraselor,administratia localitatilor e numita de americani, etc.Si, culmea ridicolului-decimarea Pieilor Rosii, infierata de persoane care n-au auzit in viata lor de Sitting Bull sau Crazy Horse!Ar fi de ras daca stupiditatile astea n-ar fi dublate de o sensibila schimbare de atitudine a puterii actuale in mod tipic romanesc, adica suntem pro americani in forma dar il admiram pe Putin, dam mana cu Yanukovici, scoatem steagul UE cand e PM Chinei in vizita, plecam in voiaj cand un subsecretar de stat al Americii e la Bucuresti, clamam fratia ortodoxa cu Patriarhia Rusiei-uitand definitiv de Biserica din Basarabia si asa mai departe!
    Este inspaimantator si incredibil, dar se pare ca optiunea europeana si atlantica a Romaniei, nu este ireversibila!

  3. Eu din comentariul lui Adrian Papahagi nu inteleg ca ar fi un atat de mare admirator. Ii recunoaste limitele, iar Capsali are limite mari, unele il arunca in fix in bratele lui Putin ( pe care il glorifica public pe facebook).

    http://static.inliniedreapta.ro/wp-content/uploads/2014/04/capsali-putin.png

    Iar antiamericanismul si anticapitalismul lui sunt dincolo de paranoia. Pe un site promovat de Capsali si care i-a facut campanie, KGB-istul Putin, admirator in mod deschis al lui Stalin, este descris ca fiind erou !

    Cristi Pantelimon, la un moment dat editorialist pe evz, descrie Rusia lui Putin, pe acelasi site (activenews.ro) drept “imperiul binelui”.

    Cristi Pantelimon:
    http://activenews.ro/dughin-propune-domnul-dispune_1826137.html

    Rusia a redevenit, odată cu Putin, posibilul Imperiu al Binelui, ce urmează, spre deosebire de atlantişti, căile bătătorite ale Tradiţiei.

    Nu stiu ce se poate comenta la asta, intr-o tara in care Stalin este venerat ca un sfant http://inliniedreapta.net/legatura-sfanta-dintre-stalin-si-biserica-ortodoxa-rusa/

    Ce pot sa inteleg? Cristi Pantelimon e si stalinist?

    Pantelimon e elevul lui Ilie Badescu , care il promoveaza pe ideologului lui Putin, Alexandr Dughin. Cateva detalii despre Pantelimon http://inliniedreapta.net/insemnare/nu-ne-vindem-tara-dreapta-adevarata-a-vorbit/

    Mircea Dogaru, seful sindicatului fostilor securisti, se lauda pe blogul lui ca s-a intalnit cu Dughin http://dogaru-mircea.blogspot.ro/2013/09/dialog-scmd-aleksandr-dughin.html

    http://static.inliniedreapta.ro/wp-content/uploads/2014/04/Dughin+si+Dogaru1.jpg

    tot acolo, Dogaru spune:

    Venit de la Munchen, in drum spre Moskova, Aleksandr Dughin s-a oprit la Bucuresti in perioada 14 – 16 septembrie a.c. pentru a vedea semnalul editiei romanesti a principalei sale lucrari: “Bazele geopoliticii si viitorul geopolitic al Rusiei” aparut la editura Eurasiatica.ro in prezentarea profesorului Ilie Badescu

    http://dogaru-mircea.blogspot.ro/2013/09/dialog-scmd-aleksandr-dughin.html

    ca sa ne revin, ruperea de realitate e atat de mare incat Capsali vroia la sfarsitul anului trecut sa organizeze proteste la ambasada americana impotriva gazelor de sist:

    Ovidiu Hurduzeu: “Ma tot repet. Scutul jandarmilor este protejat de scutul de la Deveselu. Protestati in fata ambasadei Statelor Unite si apoi in fata guvernului.
    in toate tarile unde marile transnationale americane au facut porcarii, oamenii au facut proteste in fata ambasadei SUA fiindca este un fundament al politicii externe americane de a sustine aceste transnationale. In plus, s-ar atrage imediat atentia mass mediei internationale asupra a ceea ce se intampla la Pungesti. O demonstratie cu 1000 de oamenii in fata guvernului Romaniei, nu misca pe nici un ziarist strain. 10 oameni cu pancarde in fata ambasadei USA impotriva Chevron este preluata de toate agentiile de stiri.”

    Iulian Capsali Ovidiu are dreptate. Trebuie mers la cauza, nu la efect. Or, politica acestor corporatii este condusa de la ambasade, si viceversa. Ele sunt in interdependenta.

    Iulian Capsali Trebuie organizata, pentru ca acum si-au facut o ambasada la iesirea din Bucuresti, o combinatie de bunker si puscarie. Sunt curios daca o sa dea primaria permisiunea unei astfel de manifestari de protest pasnic. Importanta pe care o dau Romaniei consta nu numai ca stai sa iei viza ca un papuas, cu luat amprente etc, dar nici macar nu au catadicsit sa mai puna un ambasador dupa ce Gitenstein a fost pus sa coordoneze Fondul Proprietatea.

    https://www.facebook.com/iulian.capsali/posts/636487869722744

    Ce sa zic, nu stiu daca I. Capsali e doar rupt de realitate, sau e ceva mai mult la mijloc. Dar pana una-alta, Putin il iubeste.

  4. H.L. spune:

    Re. UPDATE

    Parca era vorba ca nu mai dati atentie textelor si ” .. metaforelor cu doua taisuri semantice” (apud Campeanu) . Vine lumea pe acest forum sa citeasca subiecte serioase, sa mai invete ceva , eventual sa traga o mica disputa pe teme interesante iar Dvs. le oferiti ….Capsali :lol:
    Pai ce mi-e Capsali , ce mi-e Becali :lol:

    • :)

      Promit sa revin la teme serioase. “Dosarul Stalin” continua, vine aniversarea a cinci decenii de la Declaratia din ’64.

    • victor/victoria spune:

      @HL
      Comparatia lui Capsali cu Becali nu sta in picioare oricat ne-am chinui. Chiar daca individul a fost anomnim pana acum este mai mult decat suspecta retorica-i gen Romania Mare/Vocea Rusiei. Capsali are vocabular de crestin cum am eu cunostinte de sanscrita. Mai avem un precedent asemanator si cu acelasi iz pravoslavnic cand cu Pungesti. Cred ca domnul Sorin Ionita are dreptate cand spune ca vom mai auzi astfel de tirade cu iz evident moscovit. Nu consider acesta un subiect marunt si trebuie urmarit fenomenul ca tare mi-e teama ca iar vom avea o vara ca cea din 2012 insa cu mai mult aport FSB de data aceasta.

      • H.L. spune:

        1) facand trimitere la Becali m-am referit exclusiv la limbajul din fragmentele prezentate in UPDATE precum si la faptul ca si acest nou venit intentioneaza sa candideze la PE. Puteam la fel de bine sa scriu : Unde merge Becali merge si Capsali ! :lol:

        2) nu cunosc “Romania Mare” si nici “Vocea Rusiei” dar nu cred ca cea de-a doua foloseste exprimari si retorica de genul celor exemplificate in articol.

        • M-am mai gandit, am mai citit, cred ca subiectul Capsali (ori mai exact spus sindomul Capsali ca expresie a unui nelinistitor baroc ideologico-politic) merita atentia noastra. Este o chestiune serioasa.

  5. Bulineli spune:

    Multumesc domnule profesor ! Si aici la Viena ,se “birfesc” intelectualii intre ei ,in discutii private,nicidecum nu folosesc un asemenea limbaj ca cel de mai sus si nu “transpira” in public.Cit despre capsali voi sti sa ma feresc in ai acorda votul.

  6. boris marian spune:

    între extremismul pravoslavnic și cel islamic deosebirile se reduc la zero.Nec plus ultra.

  7. Bogdan Rusu spune:

    De la distanta mi se pare ca totul e o gluma neverosimila. Ca sa-l parafrazez pe Tutea, religia e contraindicata la politica ca sifilisul la sistemul nervos. Si, ca sa-l reiau pe Eufrosin Poteca, cat slavesc eu religia lui Hristos, atat nu pot suporta superstitia clericalo-populara, a celor care compenseaza abdicarea de la datoriile catre semenii lor prin “servicii de curte” (Kant), printr-un ritualism fara emotie si cu o baza dogmatica mai mult decat precara. Tocmai acestia, in schimb, isi fac auzite mugetele prin medierea a tot felul de gusati, tocmai acesti “ortodocsi” care insa is departe de a fi si crestini.

  8. comentraiu spune:

    Statul de drept este un instrument al … care serveste calsei dominante pentru a-si impune interesul a se citi vointa ei.

    Asta am invatat la socialism stiintific…

    Cum impostrua este chiar clasa dominanta, statul de drept nu este tinta unor atacuri din partea acesteia si nu se afla in pericol.

    Desi nu sunt simpatizant al practicilor conducerii BOR, ma refer la cea cu grade si s-ar putea sa ma excomunice si sa ma adresez unei biserici din exil precum cea ukraineana, sa lasam BOR cu pacatele si practicantii ei.
    Nu este ea de vina ci politicul care se ameteca in toate.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)