Home » Politica & Doctrine » Citesti:

Despre modificarea Constituției, fără patimă și nume

Ana Cătăuță iunie 22, 2017 Politica & Doctrine
33 comentarii 3,268 Vizualizari

Criza politică pe care am tocmai ce traversat-o nu a fost doar expresia publică a unei crize politice din interiorul PSD. Ea ne-a arătat, încă o dată, cât de incompletă este Constituția României. Unii o vor compara cu cea a Statelor Unite care are doar 27 de amendamente (apropo, pe 21 iunie – ziua moțiunii – s-au împlinit 229 ani de la ratificarea sa), dar argumentul “România nu este America” se aplică în acest caz. Dacă nu vom avea un cadru constituțional mult mai clar, liderii politici vremelnici nu vor ezita să folosească orice breșă pentru a-și atinge obiectivele politice, de etapă. Iar faptul că acea comisie de revizuire a Constituției din vremea USL și-a încheiat tacit activitatea este un semn clar că unii (din ambele părți ale sceptrului politic) prefer neclaritatea actuală.

Această ambiguitate a permis unui fost Prim – ministru să folosească lipsa de experiență politică la nivel național a actualului Prim – ministru pentru a încerca o vendetă politică, ducând România în pragul unui blocaj instituțional și aducând mari prejudicii economice și de imagine României, care și așa se confruntă cu astfel de probleme la nivel european și chiar mondial. Constituția trebuie să fie o garanție că lupta politică intra sau inter-partinică nu poate escalada până într-acolo încât să pună în pericol stabilitatea instituțională și statală.

În articolul 103, alin. (1) – cel care a dat naștere celor mai multe interpretări de-a lungul timpului – se menționează că: Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament, fără a menționa clar dacă două sau mai multe partide ce formează o majoritate în Parlament poate propune un prim-ministru. De asemenea, nu este clar de câte ori, și, mai ales, în ce condiții, Președintele poate respinge o propunere. Această ambiguitate a permis și fostului Președinte, în 2009, să propună un premier, deși majoritatea parlamentară existentă propusese un alt nume (întâmplător sau nu, actualul Președinte).

Totodată, Constituția este neclară și când este vorba de încheierea mandatului unui Prim-ministru și despre relația Guvernului cu majoritatea parlamentară ce îl susține. Articolul 109, alin. (1) precizează că: Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia, iar art. 110, alin. (2): Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. Dar istoria recentă ne-a arătat că în practică mai există o situație ce nu a fost prevăzută de cei care au conceput actuala Constituție: aceea în care partidul sau majoritatea ce susține în Parlament Guvernul își retrage sprijinul politic. Un prim-ministru, oricum s-ar numi el, care nu se mai bucură de sprijinul explicit al unei majorități parlamentare nu poate rămâne în fruntea unui Guvern. În acelașii timp, un premier așa-zis technocrat (fără aparteneță politică explicită), ce nu are o majoritatea parlamentară clară, nu trebuie să fie numit în funcție. De ce? Pentru că democrația se bazează pe reprezentativitate. Nu pot funcționa în fruntea Guvernului României oameni ce nu au primit un vot direct din partea poporului. Pentru că Parlamentul este “organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.”

Mai sunt câteva aspecte pe care o nouă Constituție trebuie să le clarifice:

  • Ce fel de Republică trebuie să fie România: parlamentară sau prezidențială. Ambiguitățile constituționale au dat naștere, mai ales în mandatul fostului Președinte, multor situații complexe.

  • Are voie un Președinte să se implice în activitatea partidelor? În crearea sau în alegerile lor interne?

  • Cine trebuie să aibă ultimul cuvânt în cazul politicilor publice? Mai avem nevoie de un “tătuc” sau încercăm să acordăm Parlamentului o mai mare responsabilitate? Pentru că nu este normal ca o Curte Constituțională să decidă, la nesfârșit, ce e “în spiritul Constituției”, în funcție de ce partid a numit ce judecător, ci al poporului român să-și decidă cadrul instituțional în care vrea să trăiască.
  • Un checks and balances real între instituțiile statului, inclusiv rolul serviciilor de informații în cadrul democratic de putere și răspunderea judecătorească.
  • O nouă generație de drepturi și obligații și revizuirea celor actuale. Ce înseamnă “învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii” mai exact, de exemplu? Ce înseamnă “familia”? Acesta fiind un subiect ce preocupă o parte importantă a populației și merită un răspuns.

România este o democrație încă tânără. Doar 27 de ani. Și încă mai este timp să corectăm acele deviații sau neclarități constituționale care lasă loc de interpretări subiective. În ultimele luni modificarea Constituției s-a menționat în cadrul încinsei discuții despre familie. Dar, oricât de importantă ar fi această discuție, ea este totuși una secundară. Adevărata dezbatere este legată de cum putem crea un cadru cât mai puțin vulnerabil pentru neclarități și crize politice ce pot paraliza o țară întreagă.

Stabilitatea obținută cu greu privind direcția noastră pro-europeană și pro-atlantică reprezintă astăzi un uriaș avantaj pentru România. Dar orice oportunitate trebuie folosită, nu putem aștepta să se întâmple lucrurile de la sine. Și, mai mult, Marele Urs din Est nu doarme, ci se uită cu interes la ce se întâmplă în interiorul singurului bastion al Occidentului în această parte de Europă.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "33 comments" on this Article:

  1. Marius spune:

    Constitutia e buna asa cum e, altfel ne indreptam spre erdoganizarea Romaniei, si, din pacate, nu avem certitudinea care va fi Erdoganul nostru. S-ar putea sa pregatiti pt cineva, si sa fie altcineva. Riscati? Eu n-as da democratia pe totalitarism, desi se pare ca nu avem incotro.

    Nu putem face o Constitutie de 1000 de pagini pt a prevedea toate posibililele neintelegeri intre institutii, si, nicio coala de hartie nu te poate proteja impotriva unor astfel de lucruri.

  2. eu****** spune:

    Nu s-a inteles nimic din ceea ce s-a intamplat in ultimile zile.
    Regrete!

    Lipsa cunostiintelor juridice nu ne scuza atunci cand aruncam in spatiul public opinii ce…
    Suna un prieten pentru un feed-back!

    ““Of two quite lofty things, measure and moderation, it is best never to speak. A few know their force and significance, from the mysterious paths of inner experiences and conversions: they honor in them something quite godlike, and are afraid to speak aloud. All the rest hardly listen when they are spoken about, and think the subjects under discussion are tedium and mediocrity.”
    ― Friedrich Nietzsche”

  3. gecko spune:

    * o vor compara cu cea a Statelor Unite care are doar 27 de amendamente

    Doar 27 amendamente, in comparatie cu ce? Cea a Romaniei care are 0? Si partea principala a constitutiei americane o ignoram? Doar amendamentele sunt importante?

    * Nu pot funcționa în fruntea Guvernului României oameni ce nu au primit un vot direct din partea poporului. Pentru că Parlamentul este “organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.”

    Prim ministrul nu este ales de popor, nu poate primi nicicum un vot direct. Iar intre cele 2 propozitii lipseste logica, care anume e legatura aici dintre Guvern si Parlament?

    • Liviu spune:

      1. Recunosc ca poate autorul nu a fost foarte explicit. Dar nu e greu de dedus: Constitutia SUA are 27 amendamente, asta insemnand ca a fost modificata de 27 ori in ghici cati ani! A Romaniei de cate ori?
      2. Aici ai dreptate.

    • JB spune:

      Virtuțile constituției americane sunt rodul minții unui om terbil de intelgent si instruit (Jefferson), al momentului si circumstanțelor extraodinare cind a fost adoptată.

      Dar….. Există si o explicație care ridică putin vălul misterului amendamentelor atât de putin numeroase. Teoria “constitution as a living document” ( https://en.m.wikipedia.org/wiki/Living_Constitution ). Cititi si veti avea in fată imaginea unei construcții juridice fundamentată pe o (re)interpretare continuă (in sensul schimbărilor apărute in societate). O să mai piardă din strălucire deoarece apare ca un edificiu politico-ideologic foarte schimbător, dar nu schimbări la vedere ci in adancurile unui domeniu f.specializat.
      Cu alte cuvinte, judecătorii of the Supreme Court dețin (realmente) monopolul interpretării constitutiei, indiferent de intenția adunării constituante de la momentul adoptării, indiferent de interpetarea dată chiar de autorii doc., indiferent de secolele de interpretări CONTRARE.
      Și așa ajungem la “one size fits all” in functie de nevoile socio-politice ale momentului istoric.

      Ce e mai corect?!!? Să fie interpretată, reinterpretată constituția prin prisma teoriei juridice dominante in cadrul curții la momentul X sau să fie supusă amendarii prin vot al Parlamentului/Congress-ului/Adunării confirmat de referendum?!?
      Un răspuns tranșant e greu de dat. Personal cred că “intoarcerea la popor” e preferabilă unei interpretări ce face de nerecunoscut intelesul textului constituțional.

      Mistica ce răzbate si dn afirmația/comparatia d-rei autor nu e nimc neobisnuit. E un “loc comun” luat ca adevăr absolut in facultatle de științe politice si mai niciodata verificat.

  4. Serban Pretor Serban Pretor spune:

    M-am bucurat cind am vazut ca abordati un subiect care suscita multe discutii si controverse.
    Este evident ca nu acea sintagma de definire a familiei este problema principala, dar nici cele pe care le mentionati nu cred ca pot fi considerate foarte stringente:
    - Articolul 103, alin. (1) menționează cu destula claritate că numai in cazul existentei unui partid (nu a unei coalitii, caci acestea se vor forma oricum pentru asigurarea unei majoritati sustinatoare) care are majoritatea absolută în Parlament Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru în urma consultării cu acesta, in toate celelalte cazuri presedintele propunind candidatul in urma consultarii tuturor partidelor reprezentate în Parlament, urmind ca votul de investitura sa dovedeasca daca acesta coaguleaza o majoritate sustinatoare. Nu e nicio ambiguitate faptul ca presedintele nu este obligat sa numeasca propunerea partidului care are majoritatea (relativa), el poate numi pe oricine altcineva din prima, iar faptul ca a cerut o noua propunere poate fi interpretat doar ca o dorinta de aplanare a unor tensiuni sau un simplu gest de eleganta. Președintele nu este obligat sa accepte sau sa respinga o propunere, ci sa desemneze pe cine crede de cuviinta in urma consultarilor. Cred ca nu exista nicio ambiguitate.
    - Articolul 109, alin. (1) precizează că: Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia, iar art. 110, alin. (2): Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. Situația recentă s-a incadrat perfect in procedura impusa de textul constitutional si anume retragerea sprijinului politic (prin motiune de cenzura) de catre majoritatea dn Parlament, singura in fata careia Guvernul raspunde politic. Restul, declaratiile unui partid sau sef al acestuia sunt simple vorbe care nu au neaparat corespondenta reala in sprijinul explicit al unei majorități parlamentare.
    - Democrația se bazează pe reprezentativitate si.nu pot funcționa în fruntea Guvernului României oameni ce nu au primit un vot direct din partea poporului. Aveti in principiu dreptate dar probabil ca din graba ati ajuns sa va contraziceti in aceasta simpla afirmatie: reprezentativitatea nu mai inseamna vot direct. Un prim-ministru este sustinut si votat de o majoritate parlamentara (indiferent ca este politic sau tehnocrat), aceasta fiind cea investita cu puteri de reprezentativitate prin votul direct al poporului. Deci nu e nicio problema.
    In opinia mea toate celelalte probleme pe care le amintiti nu isi au locul in constitutie ci trebuie reglementate, oricit de amanuntit este necesar, de legislatia primara. De aceea Constitutia SUA are putine articole si numI 27 de amendamente (modificari, de fapt adaugiri pe parcursul unor sute de ani).
    Speram sa fi prins insa alte probleme care poate ca ar trebui sa intre in atentia legiuitorului constitutional, fiind intr-adevar generatoare de disfunctionalitati si ambiguitati:
    - eliminarea posibilitatii de declansare a alegerilor anticipate (deoarece niciodata nu vor putea fi declansate pe actuala procedura, parlamentarii nostri fiind in stare sa voteze si o pisicas lesinata pe ppost de prim-ministru decit sa-si piarda fotoliile si imunitatile) sau stabilirea unor conditii si a unei proceduri pentru situatia cind acestea se impun (crize politice precum cea actuala sau alte situatii – de anallizat si constitutiile altora sau recenta situatie din UK unde nu exista constitutie).
    - responsabilizarea parlamentului cind se joaca cu demiterea presedintelui pentru situatii inventate: nu trece referendumul, parlamentul e demis automat (asta si pentru simetrie: ai putere, dar insoteste-o si de responsabilitate). Tot pentru o asemenea simetrie ar putea fi prevazute si niste responsabilitati pentru initiatorii unor motiuni de cenzura care nu trec.
    Probabil ca la un studiu mai atent ar fi si alte probleme de avut in vedere la constitutie, dar din pacate nu e nimeni care sa le doreasca in mod serios. Aveti dreptate ca se prefera niste ambiguitati, dar parca sunt mai bune decit ce se pregatea prin 2012. Probabil ca solutia ar fi instituirea unui sistem de tip elvetian in care toate actele legislative importante sunt elaborate si adoptate prin referendum dupa ample si indelungate dezbatrei publice. Din pacate nu suntem elvetieni….. cel putin deocamdata.

    • Serban Pretor Serban Pretor spune:

      Ar mai fi de analizat, fata cu principiul de baza al democratiei al separatiei puterilor in stat, daca posibilitatea de a fi in acelasi timp parlamentar si membru al guvernului se circumscrie acestuia, mai ales cind guvernul este de multe ori compus exclusiv din parlamentari (si care e destul de greu sa se simta separati de ei insisi).
      NB. Singur ponta se pare ca a reusit aceasta performanta de invidiat.
      Cred ca dupa toate cele expuse, atit in articol cit si in comentarii, se poate deduce ca treaba modificarii constitutiei (sau a inlocuirii ei cu una care sa nu fie facuta pentru grupuri de politicieni ci pentru crearea unei baze solide a unui stat ce adevarat democratic) nu poate fi lasata pe mina unor”pareristi” precum cei de fata, ci ar trebui incredintata unor profesionisti animati de adinci sentimente patriotice. Or mai fi existind astfel de oameni in Romania?

      • cetatean spune:

        dati-mi voie sa va contrazic stimate domn in legatura cu “pareristi”: uneori e nevoie nu de educatie si experienta, ci doar de inocenta si curaj pentru a striga “imparatul este gol” in timp ce cortegiul trece in urale.
        Pana la schimbarea Constitutiei ne impiedicam de actuala clasa politica, care legifereaza propriile furtisaguri si ignora referendumul din 2009 in timp ce pretinde ca reprezinta “vointa poporului”? Iar de ceva timp Curtea Constitutionala, filiala PSD bona fide, face politica legislativa, asa cum bine a scris Doamna Livia Stanciu (iar Dornean a cenzurat-o…ca asa se face intr-o tara bananiera cand iti spune sefu…..!!!)
        Scapam insa din vedere o problema majora: stabilind un prag valoric la abuzul in serviciu, practic se legifereaza segregarea cetatenilor romani in 2 categorii – serbi si ciocoi. 99% din cetateni) vor putea fi abuzati fara consecinte in limita a 50-100 salarii medii (valoarea vehiculata este 100 – 200.000 lei) in timp ce smenarii pot ameninta cu inchisoarea un functionar care nu ii face jocul atunci cand ar vrea sa zicem o retrocedare sau mai stiu eu ce… Sa spuna Dorneanu ce ar putea sa faca un pensionar caruia postasul refuza sa ii dea cei 700 lei lunar…sa astepte cativa ani sau sa dea in judecata cu bani pe care nu ii are? Sau angajatul caruia nu i se platesc 2-3-5 salariii pentru ca s-a facut o eroare la contabilitate? etc. ar fi doar absurd daca nu ar fi si periculos, cu legiutori care nu se gandesc decat la propriile interese

      • ioan drimus spune:

        Apreciez nespus acest comentariu; …si mai ales concluzia: “se poate deduce ca treaba modificarii constitutiei (sau a inlocuirii ei cu una care sa nu fie facuta pentru grupuri de politicieni ci pentru crearea unei baze solide a unui stat ce adevarat democratic) nu poate fi lasata pe mina unor”pareristi” precum cei de fata, ci ar trebui incredintata unor profesionisti animati de adinci sentimente patriotice”.
        Trebuie sa na aducem aminte de momentul elaborarii primei Constitutii a Romaniei Mari cand Iuliu Maniu a cerut ca Adunarea Constituanta sa nu fie la cheremul partidelor politice;… iar pentru ca s-a incalcat acest principiu el a refuzat sa semneze noua Constitutie.

        • cetatean spune:

          inca ceva despre o noua Constitutie si “interpretarea” ei (problema unei noi Constitutii se poate pune doar cand politicienii ar deveni brusc interesati de binele cetatenilor):
          “În articolul 103, alin. (1) – cel care a dat naștere celor mai multe interpretări de-a lungul timpului – se menționează că: Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării….”

          Deci Presedintele desemneaza candidatul de prim-ministru, nu partidele… daca un partid incearca sa ii forteze mana si isi anunta cu surle si trambite candidatul, in special daca partidul respectiv, macinat de coruptie si scandaluri, nu are majoritate absoluta si este condus de un condamnat pentru fraudarea votului, iar votul de demitere al propriului premier dupa 6 luni este “curat murdar” – 249 parlamentari si 251 bile….
          Parlamentarii obstructioneaza justitia, dau legi care le legifereaza smenurile, salariile si pensiile, etc (in ciuda apelurilor unui proaspat investit presedinte la o bruma de decenta) deci normal ar fi ca Presedintele sa desemneze un tehnocrat (Livia Stanciu? Kovesi? Macovei?) si sa termine circul…sau e circul singura cale pentru un USL care mananca painea mai multor generatii de romani?

  5. Ventidius spune:

    “Această ambiguitate a permis și fostului Președinte, în 2009, să propună un premier, deși majoritatea parlamentară existentă propusese un alt nume (întâmplător sau nu, actualul Președinte)”
    Care e de fapt ambiguitatea? Constitutia spune clar pentru oricine cunoaste limba romana ca presedintele desemneaza un premier dupa ce se consulta cu partidul majoritar sau cu toate partidele, daca nu are nimeni majoritatea. Cuvintele a desemna si a se consulta sunt clare, nu contin nici o ambiguitate. Nu se spune nicaieri ca presedintele trebuie sa ceara propuneri de candidati de la partide, nici ca presedintele trebuie sa urmeze aceste propuneri. O poate face daca considera util, dar nu e obligat.

    • Liviu spune:

      EXACT!!! Nu inteleg de ce nimeni nu a sesizat asta (evident ma refer la nimeni din cei care trebuiau si puteau sa faca ceva). A te consulta nu inseamna ca trebuie sa si accept ce spui, ci doar ca vreau sa-ti stiu parerea. Deci practic, presedintele poate pune pe ORICINE ca prim ministru, atata timp cat e din partidul majoritar, etc. Daca parlamentul nu-l voteaza, e treba lor, dupa doua respingeri e dizolvat (sa vedem insa daca le si convine…). Daca as fi presedinte, asa as face. Cu tot riscul unei instabilitati politice mai lungi, dar macar asa sa vada si parlamentarii ca nu sunt atotputernici si pot face orice vor. Ca daca ma mai gandesc si la ce fac, nu voi avea chiar nici un regret!

      • Ventidius spune:

        De fapt Constitutia nu spune nici macar faptul ca propunerea de prim-ministru trebuie sa provina dintre membrii partidului majoritar. Poate fi foarte bine si un tehnocrat sau membrul unui partid minoritar. In viata politica a unei tari pot aparea situatii inedite, precum una in care pardidul majoritar nu vrea pur si simplu sa isi asume guvernarea. Am avut o situatie de genul asta dupa Colectiv, cand PSD, desi a sprijinit numirea guvernul Ciolos, a urmarit in primul rand sa lase impresia ca este in opozitie, din ratiuni electorale. In plus nu scrie nicaieri in constitutie faptul ca un prlamentar al unui partid trebuie va voteze numai propunerile proprului partid. In teorie, ar putea sa voteze cum ii dicteaza constiinta, deci orice candidat ar putea obtine votul parlamentului daca ar fi suficient de convingator, chiar daca toate conducerile partidelor ar da directive contrare.

  6. Herodot6 spune:

    Poate sa fie idei bune, dar a da actualului Parlament puterea sa propuna schimbarea Constitutiei este prea mult. Nici nu mai deschideti discutia.
    Este suficient de grav ca datorita neatentiei cetatenilor si ticalosiei unor presedinti de partid, actualul Parlament este plin de penali si/sau prieteni/promotori ai faradelegilor in tara asta.

  7. Rasvan Lalu Rasvan Lalu spune:

    Un text ce pare comanditat de însuşi infractorul Liviu Dragnea. Evident, nu puteau lipsi nici erorile ortografice.

    • Serban Pretor Serban Pretor spune:

      Va multumesc. Ati pus punctul pe I. Ca intotdeauna, cind e ceva de spus se spune simplu.

    • cititor spune:

      Fara a analiza articolul (nu cunosc autorul iar personajul Dragnea imi repugna), dar ca cititor am cateva observatii despre comentariul dvs:

      * “Un text ce pare…” seamana izbitor de mult cu A3 “dovada ce pare a fi”
      - aratati-ne unde nu sunteti de acord cu textul, unde autorul greseste in logica exprimata.
      - asa “foaie verde articolul e aiurea” poate oricine afirma – ma astept la mai mult de la un autor pe Contributors (ma refer la dvs)
      - greseli gramaticale si de ortografie facem toti, asta nu trebuie sa fie o regula in a cataloga ideile exprimate ! (scrie gresit, deci ideile ii sunt gresite)

      * “Evident, nu puteau lipsi nici erorile ortografice.”
      - de ce evident?
      - exemplificati-ne cu “monstre” din text. A gresit un cuvant? o litera? a facut un dezacord? Influenteaza aceste greseli calitatea ideilor, sau gasiti nod in papura?

      Nu cadeti in plasa Luceafarului care se uita de sus la muritori. Fiti profesionist pana la capat – orice afirmati, aratati-ne dovada ca asa e.

      “Any statement must be proven by evidence” – atfel cum spuneam, nu sunteti departe de “avem dovada a ceea ce pare a fi”. Cu noroi si un “smily” smecher oricine poate scrie un comentariu intelectual.

  8. victor L spune:

    De acord cu modificarea Constituției, chiar “fără patimă și nume”.
    Dar aici ridic o sprinceana: “sau încercăm să acordăm Parlamentului o mai mare responsabilitate? Pentru că nu este normal ca o Curte Constituțională să decidă, la nesfârșit, ce e “în spiritul Constituției”.
    Ce facem? desfiintam CCR? Dar tot dvoastra vorbiti de “Un checks and balances real între instituțiile statului”.
    Cine mai verifica Parlamentul? caci sper ca nu sinteti total de acord cu tot ce “produce” Parlamentul.
    Strada? sau doar din 4 in 4 ani la alegeri?

  9. Yoda spune:

    Asta este o parere personala, este linia partidului, sau este parerea liderilor sai, adica a domnilor Geoana si Vanghelie? Sau este o directiva a PSD-ului?

    Va reamintesc ca aceasta constitutie proasta a fost facuta de acest minunat partid, emanatia revolutiei. A fost facuta asa cum se face un costum “de comanda”, pentru a-i fi de folos (adica a i se potrivi cat mai bine) “bunicutei” Ilici si care acum nu mai e bun.

    • donquijote spune:

      Nu trebuie trecut cu vederea faptul ca, la vremea respectiva a avut si opozitia o mica contributie la aceasta constitutie, tot cu gandul la inevitabila (in acel moment) alegere a idolului zambitor:
      Desi presedintele este ales cu vot direct si i se cere sa fie echidistant (adica sa-si uite formal provenienta politica si implicit sa nu primeasca sprijinul din partea partidului care l-a promovat, si asta asa pur si simplu, de parca nici n-ar fi fost vreodata :) ) puterile lui sunt limitate in mod eficient, din grija de a nu se lasa tentat de … dictatorism.
      Si uite-asa a iesit dupa el, un presedinte care a fost invins de sistem; a fost atata de profund invins incat a ramas de partea sistemului alaturi de adversarul sau anterior sa combata dictatura…
      Si uite asa pozitia de intaiul om in stat este permanent atacata de indivizi care stiu ca nu pot ajunge sa ia nici 5% vot popular de unul singur dar pot manevra parlamentul in asa fel incat sa ajunga in pozitia 1. Vezi cazul Voiculescu, dar mai ales Tariceanu aflat de ani buni in pozitia de aspirant preocupat permanent de slabirea pozitiei presedintelui si transferul puterii catre parlament unde poate fi sef (intr-un mod de neinteles, pentru mine) .

  10. Dan Plesoianu spune:

    Evident, Constitutia Romaniei este un act de tot risul, facut pe genunchi, de catre niste specialisti in Constitutii comuniste. De foarte mult timp in urma, daca Romania nu era condusa de banditii securismului, ar fi trebuit constitutita o Adunare Constituanta, alcatuita poate din 100-200 de persoane, alese / numite conform unor principii clare si echitabile, care sa fi functionat in paralel cu Parlamentul si cu celelalte institutii ale statului, pe timp de un an (sau un termen asemanator). Asta insa ar fi implicat ca Romania sa fi fost condusa de oameni lucizi, nu de niste banditi, oameni care sa fie de acord, si sa sustina activitatea unei astfel de Adunari.
    Iar treaba cu prim-mistral tehnocrat, care nu trebuie sa existe, nu este atit de clara, pentru ca, dupa cum s-a vazut, in activitatea politica pot aparea sincope, mai mult sau mai putin grave. Un prim-ministru tehnocrat poate sa existe, in conditii stipulate de legi. De fapt, daca se tine seama de principiul independentei institutiilor Statului, guvernul (executivul) ar trebui sa fie format numai din tehnocrati, nu din politicieni, tehnocrati care sa puna in aplicare legile produse de autoritatea legislativa, adica de Parlament. Prim-ministrul si ministrii nu ar trebui sa faca parte din nici un partid, cu atit mai putin din Parlament. Guvernul nu ar trebui sa aiba dreptul sa aiba drepturi de legiferare. Ordonantele ar trebui sa aiba numai titlu executiv, nu legislator.
    Stiu, in mai toate tarile, politica (legislativul) este amestecata cu guvernarea, dar asta nu inseamna ca asa trebuie sa fie ! Guvernul ar trebui doar sa aiba dreptul sa emita proiecte de legi, cu titlu consultativ, catre Parlament, sau poate nici macar atit.
    Politica este o chestiune extraordinar de complicata, iar noi, in Romania, sintem dintre cei mai putin priceputi, si calificati, sa o facem. In plus, cei care o fac, nu au nici demnitatea, nici buna vointa si corectitudinea necesare pentru a o face.

    • Ventidius spune:

      Nu prea conteaza constitutia ci oamenii care o aplica. Anglia nici macar nu are o constitutie, dar s-a descurcat foarte bine fara. Teoretic regina pote face ce vrea, poate numi ministri dupa bunul plac, poate chiar renunta la ei si la guvern cu totul, numind in loc niste simpli imputerniciti. Dupa cum poate dizolva si convoca parlamentul dupa bunul plac sau poate sa nu il mai convoace deloc, guvernand singura pe baza legilor daja votate si alegand pe care din ele doreste sa le aplice. Regimul actual nu e cu nimic mai legitm constitutional decat cel al oricarui suveran absolutist de acum 5 secole. Teoretic monarhul poate guverna la fel ca atunci si s-ar descurca chiar mult mai bine. Acum sunt impozite permanente, care asigura statului un buget enorm, nu mai trebuie sa convoace parlamentul pentru orice suma in plus fata de venitul domeniilor coroanei. Teoretic, pentru ca practic asa ceva nu se intampla, sau cel putin nu s-a mai intamplat de la Carol I.

      • donquijote spune:

        Nu uitati ca totusi, monarhul nu poate actiona cum il taie capul, ca s-ar putea sa i se taie…
        Macar o data s-a intamplat.

        • Ventidius spune:

          Inprobabil sa se mai ajunga pana acolo. S-ar termina cu o abdicare rapida sau in cel mai rau caz cu o abolire formala a monarhiei.
          Nu am zis ca astfel de lucruri ar fi posibile sau ca le-ar putea accepta sau macar concepe cineva in fapt, doar ca din punct de vedere strict constitutional nu ar fi nici o problema. Institutiile fundamentale in sine nu s-au schimbat, doar mentalitatea oamenilor care se folosesc de ele(inclusiv cea a monarhului).

  11. Paganel spune:

    Până la modificarea Constituției, poate se hotărăște și țara asta să facă un referendum pentru forma de guvernământ. Altfel, România este „republică” pe baza „actului de abdicare” a Regelui Mihai I, „obținut” sub amenințare, șantaj, pe 30 decembrie 1947, de Gheorghiu-Dej și Petru Groza! Cam în aceeași vreme, Italia și Bulgaria au făcut acest lucru (câte un referendum, ambele în 1946), în urma respectivei consultări populare cele două state adoptând forma republicană de guvernământ. Noi – nu! Nici în 1947, nici în/după 1989! Ba mai mult, dacă alte țări cu formă republicană de guvernământ au termenul „Republica” în denumirea oficială a statului, România „se rușinează” să o facă. Citiți, de exemplu, denumirile statelor care au semnat Tratatul de aderare a Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană:

    http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=uriserv:OJ.L_.2005.157.01.0011.01.RON&toc=OJ:L:2005:157:TOC

    sau din Tratatul de la Lisabona:

    http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/cg00014.ro07.pdf

    De ce vă rușinați, tovarăși??? Pentru că România a devenit „republică” (o vreme „populară”, apoi „socialistă”) în 1947? Prin ce se deosebește „republica” de după 1989, de cea de dinainte de „căderea comunismului”? „Seria” de președinți ai României nu începe cu Ion Iliescu, în 1990, ci cu Nicolae Ceaușescu, în 1974, când acesta a modificat, „la cerere” așa-zisa „Constituție a R.S. România”, pentru a (se) crea funcția de „președinte al republicii”, în care a fost ales/reales, de către Marea Adunare Națională, de 4 ori: 1974, 1975, 1980 și 1985…
    Referendumul ar trebui făcut după o perioadă de informare a cetățenilor cu privire la avantajele/dezavantajele regimului republican, respectiv monarhic și, abia după ce se votează pentru forma de guvernământ a țării, putem, pe baza legitimității date de popor, să vorbim despre alte modificări ale Constituției! Până atunci, întreb: pe ce bază de legitimitate populară au devenit președinți Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis?
    Nu mă mai „lungesc”. Am scris mai multe despre „cestiune”, cu mai bine de 8 ani în urmă, aici:
    https://paganelis.wordpress.com/2009/01/16/monarh-versus-presedinte-sau-despre-legitimitatea-conducatorilor-din-spatiul-romanesc/

    PS Nu sunt monarhist, dar nici „republican”, dacă „republica” de azi este continuatoarea celei din 30 decembrie 1947!

    • Ventidius spune:

      Ma tem ca iti pierzi vremea cu un formalism lipsit de orice relevanta. Chiar crezi ca republica populara din Bulgaria a fost mai legitima decat cea din Romania doar pentru ca a organizat un simulacru de referendum? Nu e nevoie de nici un referendum ca sa vezi un lucru atat de evident ca faptul ca in Romania partizanii monarhiei sunt minoritari. Char daca sunt un simpatizant al monarhiei, pe care teoretic o prefer republicii, consider ca toata problema este una de importanta mai degraba minora. Nu mai consider ca monarhia ar putea schimba ceva. Pe vremea lui Iliescu imi putea parea o solutie de iesire din impas. Dar intre timp entuziasmul mi-a cam trecut. De fapt, daca stau sa ma gandesc, in momentul asta, o Romanie condusa de un rege precum Mihai mi s-ar parea echivalentul unei Romanii cu un presedinte precum Mircea Geoana. Mai bine lipsa. Daca dupa Mihai, s-ar declara nule toate actele sale referitoate la succesiune, eliminand din ecuatie descendenta sa, atunci optiunile ar deveni mai interesante.

      • Paganel spune:

        S-au strecurat, din „viteză” câteva greșeli în comentariu (scuze!) așa că îl reiau, corectat

        Stimate domn! Ați ratat esențialul din comentariul meu: unde e legitimitatea conducătorilor („republicani” ai) României??? Legitimitatea lui Cuza a venit de la votul celor două Adunări Elective (parlamentele de atunci ale Moldovei și Țării Românești) și a lui Carol I – după un plebiscit organizat de Locotenența Domnească, după abdicarea lui Cuza! Apoi, după votarea Constituției din 1866, succesiunea la tron a fost stabilită de parlamentarii aleși de popor, pe baza aceleiași Constituții, prevederi menținute și în Constituția din 1923, în vigoare și la momentul abdicării lui Mihai (1947)! Dacă s-a schimbat forma de guvernământ, trebuia o consultare populară care să confirme/consacre acea schimbare. N-am discutat despre corectitudinea referendumului din Bulgaria, dar putem discuta despre a celui din Italia (iunie 1946). Dacă nici acel referendum nu a fost corect… Bun, România n-avea șansele unui referendum corect, echilibrat în perioada 1947-1989, dar după aceea ce ne-a împiedicat să-l organizăm??? Este vorba despre LE-GI-TI-MI-TA-TE! Poate să iasă, la referendum 99,9999% vot pentru „republică”, dar va fi o republică LEGITIMĂ, nu continuatoarea celei impuse de comuniști în 1947! Poate acum pricepeți… Dacă nu – asta e! O vorbă din popor zice că „De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!”…

        • Ventidius spune:

          In continuare te cramponezi de formalism. Referendumurile prin care se consacra un regim oarecare sunt o inventie destul de recenta, pornind de la Revolutia Franceza. Majoritatea au avut de cele mai multe ori rolul de a acoperi o lipsa crasa de legitimitate mai degraba decat sa consacre legitimitatea unui regim fata de alte regimuri alternative. S-a votat pentru sau contra unui regim fara a se da posibilitatea alegerii unor sisteme alternative. Legitimitatea unui regim este data mai degraba de perenitatea lui decat de astfel de referendumuri, in care vointa populara este influentata si controlata. La plebicistul din 1866 electorii nu au fost pusi sa aleaga intre dinastie straina, autohtona sau republica, ci li s-a cerut sa accepte sau sa respinga doua lucruri, care in contextul politic de atunci pareau strans legate, respectiv dinastia straina si pastrarea unitatii statului. Evident in aceste conditii sa votezi impotriva monarhiei straine parea egal cu a vota impotriva unirii. Faptul ca monarhia a inaugurat o epoca de stabilitate politica si de consolidare a statului care a dus in final la Marea Unire, fara mari contestatii, a fost mai important pentru legitimitatea sa decat acel referendum. Daca legitimitatea unui regim ar fi conditionata de existenta unui referendum prin care sa ofere posibilitatea alegerii intre diferite sisteme politice, cate astfel de regimuri am gasi? Care ar fi legitimitatea monarhiei britanice, a republicii Satatelor Unite sau a republicii Franceze? S-au supus votului popular aceste optiuni in vreunul din aceste state?
          Probabil daca s-ar fi facut un astfel de referendum in mod corect si fara presiuni in 1945 electoratul roman ar fi votat covarsitor pentru monarhie. Dar acelasi lucru s-ar fi intamplat si in Franta in 1792, moment in care majoritatea populatiei, cu exceptia unei elite destul de restranse, nici nu concepea alt regim legitim decat cel monarhic iar Ludovic XVI era probabil mai popular decat oricare dintre predecesorii sai. La fel s-ar fi intamplat probabil si in 1870, cand monarhia chiar ar fi fost restaurata daca nu ar fi fost incapatanarea lui Henric V legata de acceptarea tricolorului. In schimb daca azi s-ar face un referendum pe aceasta tema in mod sigur optiunile monarhice nu ar depasi 10% din voturi la fel ca in Romania probabil. Si in acest caz continuitatea necontestata a creat in timp legitimitate. Toate referendumurile din trecut la care faci referire nu sunt cu nimic mai concludente decat cele doua prin care s-a votat dupa revolutie constitutia republicana. Daca romanii si-ar doarit cu indarjire monarhie nu ar fi votat favorabil la aceste consultari.

  12. Miron Damian Miron Damian spune:

    Dar istoria recentă ne-a arătat că în practică mai există o situație ce nu a fost prevăzută de cei care au conceput actuala Constituție: aceea în care partidul sau majoritatea ce susține în Parlament Guvernul își retrage sprijinul politic.

    Sunt curios dacă autoarea articolului poate exemplifica un singur stat democratic(nb!) a cărui constituție să prevadă că premierul rămâne fără mandat în urma unei decizii a unui partid, fie el majoritar în parlament sau nu.

    • un clasic.... spune:

      Vorba unui clasic in viata (aaa…anii 90 :-) ) “parerea mea”.

      Constitutia e clara – guvernul “cade” daca in parlament exista o motiune de cenzura adoptata cu majoritate de voturi – nu intru in detali, insa punctul central este ca nu conteaza ca unui guvern i s-a retras sprijinul politic, conteaza daca im parlament s-a adoptat motiunea de cenzura. Obligativitatea “demisiei de onoare” nu exista ca fundament constitutional.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ana Cătăuță


Ana Cătăuță

Analist comunicare și risc politic, Managing Partner New Machiavelli Communications, director executiv al Comitetului Național pentru Dezvoltare și consultant extern al Băncii ... Citeste mai departe


E randul tau

...primul e termenul curent, din lat. culus. Cu ani în urmă, cineva i-a pus exact această întreb...

de: Funeriu

la "Întâmplări lingvistice triste, hazlii și puțin indecente. Astăzi despre spelling"

Cauta articole

noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)