joi, martie 28, 2024

Despre patriotism- câteva observaţii inactuale

Nimic nu pare mai ridicol şi mai donchişotesc decât să invoci patriotismul şi umbra sa în vremuri de campanie electorală. Alegerile sunt, învariabil, ocaziile ideale de a marca triumful, absolut şi greţos, al populismului ce face apel la demnitatea naţională şi la gloria strămoşilor, spre a da unui prezent calp aura de respectabilitate a statuilor din pieţele publice. Patriotismul,el,se confundă, pentru atâţia dintre contemporanii noştri, cu dreptul suveran de a cere, în schimbul libertăţii lor,obolul de mită al partidelor.

Patriotismul, în măsura în care încercăm să îi recuperăm înţelesul originar, tocit de comunism şi de tranziţie, înseamnă, înainte de toate, această privire de luciditate angajată pe care o apleci asupra comunităţii tale. De la junimism încoace, patriotismul este ocazia de a face exerciţiul, neiertător, al introspecţiei colective. Ce rămâne din edificiul de mucava cu care preferăm să ne ascundem mediocritatea? Patriotismul este tentativa de a da răspuns la această interogaţie fondatoare. Beţia de cuvinte, xenofobia, delirul demagogic sunt, toate, semnele patologiei cu care luciditatea patriotică se confruntă, de un secol şi jumătate. Incomod şi inoclast, vizionar şi chirurgical, gestul junimist stabileşte acel precedent pe care nu îl putem ignora. Flatarea vulgului, flatarea instinctului de supunere oarbă, cultivarea minciunii publice şi a ipocriziei naţionale- iată cărămizile şubrede pe care ne întemeiem un viitor de simulacre.

Patriotismul, ca stare de luciditate şi de vigilenţă, este incompatibil cu acel sentiment politic ce cauţionează inegalitatea, privilegiile şi corupţia. Domnia legii este,mai mult decât oricare alt element, reperul în jurul căruia se ordonează viziunea asupra unei naţiuni libere. Servitutea se cere denunţată, iar avocaţii ei înfruntaţi, fără ezitare. O patrie care ne calcă în picioare libertăţile,o patrie care ne uzurpă prerogativele constituţionale, o patrie care ne solicită fidelitatea, oferind în schimb cătuşele sclaviei aurite, această patrie nu poate fi niciodată o adevărată patrie. Ea poate fi, cel mult, un penitenciar al cărui comfort este destinat să anestezieze şi să domesticească.

Patriotismul înseamnă şi alegerea de a merge în contra acelui curent pe care îl îmbrăţişează,orbită, majoritatea din jurul tău.Singurătatea devine un act de curaj în clipa în care refuzi aderarea şi compromisul. Masele fanatizate nu ne pot încovoia, iar strigătele de adulaţie publică de pe stadioane nu ne pot acoperi vocea. În anii în care tăcerea de plumb a Republicii Populare se aşternea ca un giulgiu peste o patrie captivă, rezistenţa a răscumpărat laşitatea celor care au ales acomodarea şi raţionalitatea trădării. Aşa cum ei, cei de dinaintea noastră nu au ezitat, nici noi nu vom ezita. În mijlocul unei naţiuni isterizate, luciditatea patriotică este stindardul pe care nu putem abandona. Chiar şi atunci când totul pare pierdut, chiar şi atunci când laşitatea este elogiată ca o formă de înţelepciune. Patriotismul este, în acest capăt de drum, expresia însăşi a demnităţii umane- nedomescite, curajoase şi încăpăţânate.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. „O patrie care ne calcă în picioare libertăţile,o patrie care ne uzurpă prerogativele constituţionale, o patrie care ne solicită fidelitatea, oferind în schimb cătuşele sclaviei aurite, această patrie nu poate fi niciodată o adevărată patrie”

    O patrie care ne vine pamntul strainilor, o patrie unde petrolul si rafinariile sunt ale austriecilor, o patrie care ne defriseaza padurile in numele „dreptului sfant al propietatii private:, care vinde industria la fier vechi ca sa aiba germanii „piata de desfacere”, o patrie in care nu se mai produce nimic si se importa pana si monumente istorice gata facute din China, o patrie in care se construiesc doar mall-uri, o patrie in care milioane renunta sa isi mai faca familii, sau isi mai ingrijeasca copiii, fiindca trebuie sa plece sa culeaga capsuni in Spania din lipsa unui loc de munca in patrie, o patrie unde nepoata Ecaterinei Teodoroiu ingrijeste batrani in Italia ca supravietuiasca, o patrie a carei economie nu mai exista ( e „multinationala”) si a carei suvernaitate nu mai exista a carei legi se fac intr-un in Belgia/Brussels.. NU mai e o patrie.
    A fost o patrie candva dar in ultimii 20 de ani a fost distrusa cum nici-un razboi mondial, sau chiar doua, nu a fi putut-o distruge.
    Criza demografica urmeaza, dupa 1990 natalitatea s-a prabusit 1.3 copii/femeile ( e nevoie de minim 2.1 pentru macar mentinerea populatiei), anul trecut 2013 s-au nascut cel mai putin copii de la Al Doilea Razboi mondial incoace.Criza demografica ce se combina cu emigrarea masiva de dupa 1990.

    Am avut o patrie, construita in 150 de ani (sa luam 1848 ca moment de referinta) si am distrus-o complet : economic, biologic si spiritual/cultural in 15-20 de ani.

        • @Eu
          Pai asta nu intelegeti dumneavoastra, ca au legatura. Baracile „capsunarilor” cu blocurile lui Ceausescu. Tot in contul comunismului (si al lui Ceausescu) trebuie sa le treceti. Si mentalitatea dumneavoastra tot de acolo vine. Referinta dumneavoastra nu sunt tarile civilizate care nu au avut parte de comunism (si in care se duc „capsunarii” sa castige un ban), ci blocurile comuniste. Nu puteti vedea nimic dincolo de ele, din pacate. Orizontul dumneavoastra arata ca ele, iar ele sunt urate, meschine, gandite in dispretul total fata de cel care le locuieste.

    • Patria a fost distrusa de comunisti, nu de austrieci.

      Ma frustreaza enorm sa vad cum oamenii inca nu inteleg ce dezastru colosal economic a fost ceausismul: Alocare alandala de resurse pe o scala colosala; institutionalizarea furtului pana la ultimul om, ca altfel nu supravietuiai. Mitologizam cea mai mare tragedie economica, doar pt ca s-au construit blocuri si metrou…

      Nu investitiile straine in petrol, suruburi sau chiloti sunt problema – ci rapacitatea si incompetenta conducerii de origine comunista.

  2. De cele mai multe ori, patriotismul adevarat (al unor barbati de stat sau al unor oameni simpli) este revelat, de catre istorici, mult dupa ce actul patriotic a avut loc. Iar patriotismul adevarat este, mai degraba, al celor ce tac si fac, nu al celor ce latra si clameaza steril.

    E treaba istoricilor, nu a istericilor, sa judece patriotismul sau tradarea. Tradarea patriei este notiunea antonimica patriotismului. Iar tradarea patriei ar trebui tratata serios si nemilos – in scoala, in societate, in justitie.

    Din cate stiu, pana in februarie 2014, infractiunea de inalta tradare nu exista decat in Constitutie, nefiind prevazuta expres in Codul Penal. Iar in noul Cod Penal, parca, inalta tradare este aplicabila doar presedintelui si membrilor C.S.A.T. Poate ca nu strica sa fie aplicabila si parlamentarilor, membrilor guvernului si altor demnitari.

  3. Lasati-o mai moale cu patriotismul. Patria este o notiune folosita de politicieni pentru a manipula masele. Dovada? Celebrul indemn “Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea”. Cu alte cuvinte sinteti niste sclavi care nu au dreptul sa intrebe ci doar sa execute. Cam asta este parerea politicienilor despre cetateni si la asta se reduce patriotismul.

  4. Dar daca eu traiesc intr-o comunitate „virtuala”? Prieteni imprastiati in toate colturile lumii, pe care ii intalnesc mai des pe skype decat in viata reala? Ar trebui sa fiu „patriot” cu vanzatorul de la supermarket si maturatorii de la REBU pt ca ii vad mai des? „Patriotism” este un cuvant depasit de vremuri.. La fel ca „boier”, „caruta”, „tovaras”…
    Degeaba incercati sa-l mai salvati. Mai bine va uitati spre viitor. Un viitor in care sper ca nu vom mai fi limitati de granite pentru ca vorbim limbi diferte sau avem culori diferite. Oare secretarul general al ONU ce parere are despre patriotism?..

    • Fiecare simte in felul sau.
      Dincolo de cuvinte mari, patriotismul tine de simtire, cred. Defineste o legatura emotionala cu o tara, cu o natiune. O legatura motivata etnic, cultural, politic, „vibrational”, energetic etc. Este o stare, nu o declaratie. Exista sau nu. Poate exista chiar si fara sa se manifeste, cred.
      Eu nu as spune ca este „un cuvant depasit de vremuri” si nu l-as scoate din dictionar.
      Cel putin in Europa, nu (mai) suntem limitati de granite, iar libertatea de miscare sau emigrarea nu cred ca sunt incompatibile cu patriotismul.
      Fiecare simte in felul sau.

  5. Superb articol. Atat am de spus in loc de replica la unele raspunsuri regresive „nostalgice” negre de prostie. Superb articol!

  6. Dle I. Stanomir, ma surprinde metoda pe care ati ales-o ca sa va exprimati revolta fata de abuzurile si manipularea galopante, incontestabile si insuportabile, ale campaniei (furiei!) PSD!
    Consider regretabil ca tot ce ati gasit este sa denigrati patriotismul in sine, acela care inseamna „doar” dragoste de tara, si cu el, milioanele de oameni care nu-l asociaza cu altceva!
    Dvs va adresati celor deja convinsi de ideile pe care le emiteti, pentru ca-mi imaginez ca nu sperati sa-l faceti pe nea’ Ghita al dlui Plesu sa integreze(!) definitia pe care o dati patriotismului : „această privire de luciditate angajată pe care o apleci asupra comunităţii tale.”!?
    Va inteleg demersul, dar mi se pare prea subtil ca sa aiba vreun real efect constructiv in problema spinoasa care ne preocupa zilele astea… :( as spune chiar ca faceti jocul PSD-ului :
    pe de o parte, ei striga sus si tare ca iubesc romanii si Romania, ca sunt patrioti, singurii patrioti!!!, si pe de alta, dvs si cei care le intelegeti tactica meschina explicati (cui?) ca „asta nu-i patriotism”! Raportul de forte atarna clar intr-o singura parte…catre stanga!
    Simplificati-va discursul, stimati intelectuali romani!
    Adresati-va celor care au nevoie de ajutor, asa cum ati face in familiile dvs cu cei care sunt in pericol, si pe care banuiesc ca tot ii iubiti, chiar daca nu va fac onoare : sunt ai dvs!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro