joi, martie 28, 2024

Despre stânga, dreapta și exceptionalismul politic romanesc

Există în analiza politică românească o idee considerată aproape axiomatica: faptul că partidele, în ciuda numelui, statutului și pretinsei apartenențe la familii politice europene (stânga/dreapta) sunt de fapt difuze ideologic. PSD-ul face privatizări și tăieri de taxe, PNL-ul pomeni electorale, iar corupția e omniprezenta. De obicei această idee apare sub formă de lamentare (toți sunt la fel, stânga / dreapta sunt forme fără fond, România e dintotdeauna și pentru totdeauna decuplată de “tendințele europene”). Ocazional, cate un analist dă partidelor (mai ales PSD-ului) sfaturi despre cum să se ”reformeze” și sa devină în mod real de “stânga” “progresistă”, europeana îmbrățișând idei ca ecologia, drepturile minorităților sexuale și asa mai departe  (vezi Sebastian Lăzăroiu) .

Pe de alta parte, în ciuda pretinsei omogenități ideologice, fiecare ciclu electoral stârnește un val puternic de pasiune. Ideile sunt dezbătute intens și există numeroși oameni care sprijină din convingere una sau alta parte a baricadei. Poate că suntem cu toții pradă unei manipulări, sau poate – cum voi încerca sa argumentez în rândurile curente – partidele românești sunt perfect adaptate liniilor de fisură ideologică din societatea romanească, atâta doar ca această linie nu corespunde definiției clasice (din perspectiva occidentală) de stânga – dreapta.

Prima observație ar fi că orice sistem politic democratic tinde pe termen lung să evolueze către doua blocuri cu idei opuse aflate în competiție . Chiar în sisteme cu o istorie lunga de multipartitism rezulta în general  doua blocuri mai mult sau mai puțin coerente. Pentru simplificare, terminologia politica numește acești poli stânga-dreapta.

Conceptul de stânga / dreapta a apărut se pare la sfârșitul secolului XVIII în Franța, când în Adunarea Națională, suporterii regalității se așezau la dreapta în timp ce suporterii revoluției se așezau la stânga sălii. Pentru o buna parte a secolului XIX, idea a evoluat, conceptul de “dreapta” devenind sinonim cu o ideologie politica conservatoare, de menținere a status quo-ului social, în timp ce “stânga” a ajuns sinonima cu idea de “progres” către o organizare sociala diferita, în general militând pentru restrângerea privilegiilor unei clase favorizate și extinderea oportunităților către o pătura mai larga de cetățeni.

Istoric vorbind însa, aceasta dihotomie s-a suprapus în mare măsură cu dezvoltarea industriala.  In aproape întregul secol XX, în societățile occidentale avansate, a devenit sinonima cu lupta intre  proprietarii de capital, aristocrație, etc. dornici sa păstreze privilegiile economice și “clasa muncitoare”  militând în principal pentru politici economice redistributive. Unul din rezultate este ca termenii au devenit aproape sinonimi  și interșanjabili: “dreapta “ a devenit sinonima și cu  “conservatori” și cu “pro-capitalism/economie de piață”,  în timp ce “stânga” a devenit sinonima și cu “progresism “ și cu “socialism/social democrație”.

In realitate, antiteza ideologica intre “progresism” și “conservatorism” nu s-a limitat niciodată, în societățile occidentale, la fisura “socialism” vs. “pro-piață”  . Exista alte rupturi ideologice la fel de semnificative care se aliniază pe aceasta antiteza: “secularism” vs “conservatorism religios”; “urban” vs. “rural”, “pro-emancipare rasiala” vs. “anti”, “pacifism” vs. “hard-line”.  Mai recent “pro-ecologie” vs. “eco-sceptic”, si “pro-emancipare sexuala” vs. “familie tradiționala”.

Sa revenim însă la România. Evoluția politica a României este fundamental diferita de a occidentului European . Noi am pornit de la o tara cvasi feudala la jumătatea secolului  XIX, iar impetusul dominant în politica româneasca a fost modernizarea și recuperarea decalajului istoric fata de occident.

Ca peste tot, exista o fisura politica intre “conservatori” și “progresiști”  cu deosebirea fundamentala ca din cauza întârzierii economice și subdezvoltării industriale,  “progresismul” nu s-a suprapus niciodată serios cu o mișcare “socialista”, iar ”conservatorismul” cu o poziție “pro-capitalista”. Înainte de Al Doilea Război, poziția “conservatoare” (sa-i spunem de “dreapta”) a fost una pro-rurala, pasunista,  iar cea “progresista” una pro-industrializare, pro-modernizare economica, pro-urbana.

Mai e o deosebire importanta : în discursul cultural și politic romanesc, mitul modernizării e dominant de peste 150 de ani.  Poate părea paradoxal, ținând cont ca încă suntem (și ne percepem) ca rămași în urma “occidentului”, dar exact de aceea, la nivel de idee, balanța de putere a fost întotdeauna în favoarea “modernizării”, ideii sa “ii ajungem din urma”. Asta e de asemenea diferit de “occident” care nu are complexe de inferioritate similare și unde balanța puterii intre “conservatori” și “progresiști” e mai echilibrata. Aceasta idee poate explica într-o oarecare măsură dominația PNL (ca exponent al “progresismului”) în peisajul politic romanesc dinainte de 1938.

Dupa Revoluție, spectrul politic s-a reconfigurat rapid în doua blocuri. Numai ca din cauza schimbărilor sociale din perioada comunista , semnificația cuvintelor “conservator” și “progresist”  a evoluat. De partea “conservatoare”, a menținerii status quo-ului, s-au așezat oamenii fostului regim, foști activiști de partid, inițial cu sprijinul unei mari părți a populației înfricoșate de schimbare (electoratul FSN din anii ‘90-‘92).  De cealaltă parte, “progresista” s-au poziționat vectorii schimbării către o societate “deschisa”: studențimea,  intelectualitatea și ulterior clasa antreprenoriala și de mijloc. In mod paradoxal, avem de a face cu o “dreapta”, “pro-piață”  progresista, și o “stângă” “socialista” conservatoare, practic opusul istoriei politice vest-europene de secol XX.

In mod interesant, în doar câțiva ani puterea mitului “modernizator” și-a arătat din nou efectele. Ideile pro-piață au câștigat rapid teren și de la “nu ne vindem tara” în 1990 s-a ajuns într-o decada la privatizări masive în mandatul PSD 2000-2004.  E interesant de notat de asemenea ca din 1996 pana acum, adică de aproape 20 de ani, “conservatorii” n-au mai câștigat alegeri prezidențiale decât în 2000 când “progresiștii” s-au fărâmițat pana la autodistrugere.  Se poate argumenta ca “stânga conservatoare” a dominat parlamentarele, dar nici asta nu e chiar adevărat.  Din 1992 și pana acum PSD-ul (sau predecesorii sai) nu au depășit niciodată 35-40%, dar au reușit sa guverneze în coaliții. Istoric vorbind “conservatorii” sunt mai unitari și progresiștii mai fărâmițați. Asta e oarecum natural: exista un singur fel în care sa menții status quo -ul, dar mai multe feluri în care sa-l schimbi.

Ar mai fi de notat ca subiectul dominant al dezbaterii politice evoluează odată cu societatea: în primii ani post revoluție, a existat o dezbatere cu privire la orientarea geopolitica a României, cu “progresiștii” favorizând direcția “pro-occidentala” iar FSN/FDSN ezitanți.  Apoi, pentru aproape o decada, linia de fisura a fost intre “nu ne vindem tara” vs.” privatizare și economie de piață”. Odată cu seria de mari privatizări din legislatura 2000-2004, subiectul principal a devenit corupția și reforma justiției. Aproape de fiecare data, noul subiect dominant începe dintr-o poziție marginala, cu un număr restrâns de adepți. Încet- încet poziția “progresista” câștiga teren, devine majoritar acceptata și apoi implementata social (implementarea poate dura mult după acceptare, dar sa nu divagam).

Pe toate subiectele enunțate mai sus, poziția partidelor s-a aliniat pe structura “conservator” vs. “progresist”. Partidele istorice, apoi CDR si mai târziu PDL au fost vectori ai “progresului”. PSD sau predecesorii sai, au fost întotdeauna ultimii care accepta noua norma sociala.

Concluzia rândurilor de fața este ca scena politica româneasca este, de 25 de ani, împărțita în tabere clare, destul de coerente ideologic și în buna măsura previzibile ca evoluție,  atâta timp cat acceptam ca termenii de “stânga” și “dreapta”, de “conservator” și “progresist” au o definiție specifica nivelului de dezvoltare sociala și diferita de occidentul către care tindem.   Deci cum ar putea evolua aceasta scena politica în următorii ani? Despre asta, într-un articol viitor.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Ceea ce s-ar putea deduce că susțineți este că un anumit conformism e necesar, urmând ca bunul-simț să decidă unde să se oprească acela pentru a nu fi o copiere grosolană.

  2. Un …preambul bine schitat ,coerent ,cu observatii pertinente ,deschis in continuare ”sublimarilor ” social politice inevitabil de parcurs . Astept partea a doua cu mare interes.Desi im mentin in forul meu intim convingerea ca mai sunt necesari inca 25 de ani , din pacate, de evolutie. Si mai sunt atatea de facut in tara asta !

  3. Da, in anumite perioade, „conservatorii” si „progresistii” pot schimba „culorile” politice.

    Politicul este acaparat si inghitit de grupuri de interese pecuniare, puternice, trans-nationale si trans-partinice. Oamenii politici devin „angajati” (mai mult sau mai putin oficiali) ai acestor grupuri. „Stanga” si „dreapta” ies complet din zona ideologiei si se muta in zona pecuniarului – devin doar doua moduri diferite de distribuire a banilor.

    „Stanga” s-a dedulcit la avantajele „dreptei” (pe care le foloseste pe ascuns), iar „dreapta” inventeaza scuze pentru folosirea unor metode ale „stangii” (atunci cand este nevoita sa le foloseasca). Se fac aliante intre „stanga” si „dreapta”, unii oameni politici penduleaza (nonsalant) intre cele doua, iar electoratul intelege din ce in ce mai putin. Colac peste pupaza, o putere fundamentala a statului ne arata ca sunt putrezi, in egala masura, politicienii de „dreapta” si cei de „stanga”.

    Si ajungem la „Carevasazica, eu cu cine votez?!…” Eu, personal, inca nu mi-am raspuns, la intrebarea asta.

    • Grupuri de interese si „pressure groups” exista peste tot, si in democratiile cele mai avansate. Problema e daca influenta lor asupra politicului e transparenta (de multe ori nu e, nici in „occident”) si daca ele se gasesc intr-un echilibru relativ.
      De obicei in presa romaneasca se discuta de grupurile de interese „conservatoare” (care vor sa mentina status-quo-ul si au o influenta negativa in progresul social), gen reteaua Voicu in justitie, baietii destepti din energie, dinozaurii si fabricile de diplome care se opun reformelor in invatamant, etc.
      Dar la fel de bine putem spune ca exista grupuri de interese „progresiste” care vor o societate mai deschisa, mai putin corupta, cu reguli mai bune: ONG-uri, forte externe (ambasade straine), investitori straini, etc.
      In ciuda tonului defetist din presa, grupurile de interese “progresiste” au castigat multe batalii in ultimii 10 ani. Dar evident, mai e cale lunga…

  4. Ati uitat sa mentionati amploarea traseismului de la noi : politicienii nu se pot lega prea mult de doctrine daca azi sunt de o culoare politica, maine de alta.

  5. Sa fim seriosi, majoritatea politicienilor, si la noi si aiurea , sunt manati de motivatii mult mai personale si mai putin nobile decat vreun idealism doctrinar. Liderii cu viziune strategica sunt putini, si chiar si ei sunt plini de imperfectiuni la nivel personal (Traian Basescu e un bun exemplu).
    Nici electoratul, in mare majoritate, nu e ghidat de cine stie ce inalte aspiratii ideologice ci mai mult de emotii si interese personale.
    Si totusi, cumva, pe termen lung, democratia tinde -cum spuneam- catre blocuri ideologice mai mult sau mai putin coerente.
    Acest articol, desi umoristic, ofera cam cea mai buna explicatie pe care am gasit-o vreodata: http://blog.dilbert.com/post/113872135391/two-wrongs-dont-make-a-right-you-need-way-more

  6. Cred ca pt oricare prs cu ceva carlionti activi e limpede ca-n rss romania „partidele” nu sunt decat aschii ale pcr. Liderii de asemenea se-ntrec in paralele cu cismaru. Ori cu savanta de renume mondial. Lipseste baza. Temelia. Valori concrete si reale care nu pot fi constestate. Ceea ce au manarit comu’istii. Ceea ce inca propovaduiesc astazi urmasii lor. Indiferent ca-i cheama dracnea, nutzica, bashinescu, oparescu, franar, opera, umil-poc ori kelemen-horror.
    Este adevarat c-am pornit in 90 de la un morman-de-fiare-vechi. Multumita ambatzului personal al cismarului de a transforma rss romania in industrial-agrara. Cu pretul infometarii si privatiunilor. Au venit insa altii cu la fel de mult ambatz inutil, caraghios si cretin. Unul chiar crede c-a (re)format rss romania. Numai ca in cei 10 ani n-a facut altceva decat sa scada dramatic natalitatea, sa creasca emigratia si mai ales calitatea acesteiua. sa tripleze datoria externa, sa-nvrajbeasca intre ele categoriile sociale, sa dea pomeni mai abitir decat urmasii de facto ai comu’istilor. Si-a girat porcaria prin care popii au ajuns la grupa mica. Numita reforma. Culmea e (ca-n bancurile cu prosti) ca se gasesc destui si destule care-l lauda. Sigur ca astia si aste au trecut cu brio de camerele de la bac. Acolo unde trebuia sa spui ca pe apa ca i-am batut pe turcii care au batut toata floarea cea vestita. Nu conta ca era o minciuna. De fapt mai multe minciuni. Important e doar ca eminovici e mare. Si trebuie laudat. Comparativ, pupatul moastelor pare mai pragmatic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Rares Benga
Rares Benga
Originar din Brașov și Newyorkez prin adopție, Rareș a absolvit Informatica Economica la ASE București și un MBA la University of Maryland, College Park și are peste 10 ani de experienta în Decision Analysis în domeniul serviciilor financiare. Cariera sa include poziții la Pearson, Citigroup si Barclays; în prezent este Director, Decision Management la E*Trade Financial, o companie de brokeraj online. In paralel, Rareș e co-fondator al câtorva startup-uri de succes din e-comerțul romanesc (Okian.ro, Frisbo.ro).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro