Home » Politica & Doctrine » Citesti:

Deturnarea politică a mișcării “Basarabia e România”

Mihai Dumitru octombrie 12, 2015 Politica & Doctrine
21 comentarii 1,483 Vizualizari

Ca liceean în a doua jumătate a anilor ’90 îmi omoram timpul petrecut în mijloacele de transport în comun din București cu un joc: ocheam fiecare zid, gard și tarabă pe care era scris de mână cu vopsea “Basarabia e România” și alcătuiam harta mentală a acestor locuri. Adăugând duzini întregi de puncte de interes pe GPS-ul minții, multă vreme m-am orientat în oraș după aceste repere. Apoi ca șofer îmi sărea în ochi “Basarabia e România” pe parapeții de pe Valea Oltului, pe indicatoare, pe pereții de stâncă de pe Transfăgărășan sau în orașe cu totul noi pentru mine.

Cu naivitate am crezut că “Basarabia e România” va deveni politică de stat în România după alegerile din 1996. Însă cu un anti-comunism de fațadă și cu eșecuri pe linie în tot ce-și propusese, Convenția Democratică a compromis ideea de asanare morală a societății prin partidele istorice, iar românii s-au întors cu entuziasm la Ion Iliescu din 2000. În Parlamentul României au fost aleși deputați și senatori basarabeni în frunte cu Ilie Ilașcu, dar tema unionistă tot nu a intrat pe agenda politicii la nivel mare. În timp ce partidele naționaliste s-au axat fie pe lupta cu “dușmanul intern” (în cazul PUNR), fie pe dreptatea socială (PRM), o voce care aducea aminte constant despre Basarabia în spațiul public era Adrian Păunescu. Însă partidul său (PSM) urmărea mai curând restaurația comunismului decât orice altceva.

Dacă România nu și-a orientat politica spre Basarabia, măcar Basarabia s-a îndreptat spre noi începând cu 2007. Ce-i drept, nu la nivel de stat, ci individual, căci dubla cetățenie sau pașaportul românesc însemna acces liber spre Occident. Odată cu puseul de bunăstare din România care a cunoscut apogeul în 2008, abia dacă mai interesa tema unionistă pe cineva. Treptat, s-au înlesnit totuși procedurile de acordare a cetățeniei române, iar România a suplimentat masiv numărul de burse pentru studenții moldoveni. Cel care a capitalizat la nivel de imagine aceste firimituri aruncate fraților basarabeni a fost președintele în mandatul căruia s-au întâmplat: Traian Băsescu. Voturile alegătorilor cu dublă cetățenie au contat la alegerile prezidențiale din 2009 și s-a vorbit despre extinderea spațiului politic românesc dincolo de Prut. Nepopularitatea măsurilor de austeritate din anul 2010 a fost decontată politic de Băsescu în România, dar nu și în Republica Moldova, unde a continuat să fie simpatizat.

Paradoxal, abia după instalarea guvernului USL, România a depășit stadiul podului de flori în relația cu Republica Moldova și a demarat acțiuni pragmatice prin investiții în infrastructura energetică și prin ajutorarea directă a economiei moldovenești, în paralel cu sprijinirea aspirațiilor europene ale Chișinăului. Victor Ponta dezvoltase o relație personală privilegiată cu premierul moldovean Iurie Leancă și curta în mod deschis electoratul din stânga Prutului cu drept de vot la alegerile din România. Programul candidatului PSD la prezidențialele din 2014 menționa prudent în stil socialist “întâlnirea cu fraţii noştri din Republica Moldova în cadrul Uniunii Europene” și extinderea rețelei SMURD peste Prut.

Însă tot Traian Băsescu a încercat marea cu degetul în luna noiembrie 2013, când a anunțat pe neașteptate la o emisiune în direct la TVR că unirea cu Republica Moldova este următorul proiect de țară pentru România. Era pentru prima oară când cel mai înalt oficial al statului român articula public tema unionistă fără echivoc! Faptul că o evoca abia după 9 ani în funcție, respectiv cu 12 luni înainte de încheierea mandatului, aducea totuși o umbră cu privirea la sinceritatea acestui demers.

Declarația lui Traian Băsescu a fost secondată mimetic după câteva zile de alta venită din partea lui Mihai Răzvan Ungureanu, pe atunci potențialul prezidențiabil al dreptei, care se revendica drept unionist devotat (Ca român, n-am cum să nu fiu unionist. Şi ca ieşean). Chiar dacă Băsescu însuși nu și-a urmat bravada din noiembrie 2013 cu vreo alta asemănătoare până la finalul mandatului, era clar că își lansează o temă importantă, ca un balon de urmărire la rugby, pe care să o reia în funcție de oportunitate în vremea când va fi un ex-președinte de țară la conducerea unui partid mărunt. Cooptarea argatului durduliu Evgheni ca regent în fruntea noului partid prezidențial – PMP – era un alt semnal că Basarabia urma să fie o temă de bătaie pentru Băsescu într-un viitor palpabil.

De la partidul balamuc la partidul balama

Un fost boboc de la Cotroceni ciripește că PMP are ca țintă să devină în 2016 a treia forță din Parlamentul României, postură din care Băsescu va putea fi jucător încă 4 ani. Vrabia mălai visează. PMP va căuta să ciugulească firimiturile lăsate de cele două mari lighioane ale văzduhului politic, PSD și penele – pradon, PNL. La un scor cumulat de 75% aproximativ egal distribuit, niciuna dintre lighioane n-ar avea suficient ca să formeze stolul guvernamental. Iar de aici nevoia de a coopta un partid-balama care să încline balanța majorității într-o parte sau alta. Mesajul unionist scutește PMP de o doctrină în termeni de stânga sau dreapta; s-ar putea alia la fel de bine cu PSD sau cu PNL în funcție de avantajele pe care le-ar obține de la fiecare. Cu cât unul sau celălalt ar avea nevoie de mai multe voturi, cu atât valoarea PMP ca partener va crește. Va forma guvernul cel care va fi dispus să-i cedeze mai mult lui Băsescu. Celălalt, ciocu’ mic în opoziție până la următoarea negociere. Măcar nu va trebui să aștepte până la următoarele alegeri, pentru că partidul-balama poate schimba tabăra după ce va fi obținut destul de la prima gazdă. Asemenea cucului, își hrănește puii pe spezele altora și părăsește cuibul fără preaviz.

Lăsând limba păsărească la o parte, iminenta candidatură a lui Băsescu la primăria Capitalei va ridica profilul PMP de la partidul de 5% la cel de partid cu un scor potențial de două cifre. Cu o notorietate de 100% între bucureșteni și cu contracandidați de rang inferior care își vor disputa între ei voturile anti-Băsescu, fostul președinte al României va beneficia din plin și de una dintre regulile jocului: alegerea primarului dintr-un singur tur de scrutin. Este de ajuns să apese pedala emoțională pe una dintre puținele teme în care a fost consecvent de-a lungul timpului (ex: câinii maidanezi), pentru ca Băsescu să câștige Bucureștiul cu un scor de maxim 35%. Victoria “la mustață” a fost specialitatea lui Băsescu de trei ori până acum, cel mai recent la referendumul din 2012. Va profita de dificultățile istorice ale PSD în București (datorate mineriadelor, în viziunea unora), de lipsa unui candidat carismatic din partea PNL și de creșterea apetitului votanților non-partizani pentru candidații tip Nicușor Dan, propuși de mișcări civice mai degrabă decât de un partid politic.

Fișa postului de primar general al Capitalei nu i-ar impune nicio restricție în a conduce personal PMP, fără un regent. Odinioară, Constituția îl împiedica să conducă PDL din postul de președinte al României, dar Băsescu tot a făcut-o. Cu diagonala tricoloră de primar pe umăr, ar putea să facă politică fără vreo opreliște. Însă primar sau nu, Băsescu va conduce PMP către un scor în alegeri care îi va asigura al treilea număr de mandate în legislatura parlamentară 2016-2020. Și va folosi ca vehicul electoral tema unirii României cu Republica Moldova, pe care deja a dezvăluit-o programatic pe 5 septembrie a.c., la școala de vară PMP.

Deloc întâmplător, Traian Băsescu a folosit luna trecută aceeași sintagmă ca în noiembrie 2013 (proiect de țară), care se dorește a fi un cadru de interpretare pentru retorica din 2016. Cu alte cuvinte, în timp ce PSD și PNL se luptă pe teme banale precum Codul Fiscal sau modificarea legii audiovizualului, PMP propune ceva măreț, ceva ce a lipsit României în toți acești ani: un proiect de țară. Un nou fetiș verbal, de data aceasta mai puțin abstract decât “modernizarea statului”. Zgândărirea naționalismului neaoș este o propunere mai suculentă decât tema justiției, în care nici Băsescu nu mai crede.

Basarabia la fel ca Tezaurul: teme de campanie

Faptul că mișcarea “Basarabia e România” a fost adoptată politic de autointitulații populari este ca și cum o adolescentă orfană ar fi adoptată de un bătrân proxenet. În baza antecedentelor celui din urmă, deznodământul este previzibil: o va exploata în interes propriu până la compromitere și apoi o va abandona ca pe o rufă murdară.

Să ne aducem aminte de poziția lui Traian Băsescu în privința Tezaurului României înainte și după ce a devenit președinte. Cât de vehement era în 2003 împotriva lui Adrian Năstase, când majoritatea parlamentară PDSR a fost ratificat Tratatul de colaborare, bună vecinătate și amiciție cu Rusia, negociat de Năstase în anii ’90, pe care îl acuza de abandonarea Tezaurului în mâinile rușilor. În schimb, după propria sa vizită oficială în capitala Rusiei din februarie 2005, Băsescu afirma “nu sunt un politician român fixat asupra trecutului în relaţiile cu Moscova” și că Tezaurul rămâne o chestiune doar pentru istorici. Băsescu este genul de poltician care ține cu dinții de o temă atâta vreme cât îi aduce un câștig electoral, apoi o lasă deoparte spunând “să ieșim din logica de campanie”.

Un alt președinte al României pe vremea când devenise nepopular în țară și rămăsese în pană de teme interesante – Nicolae Ceaușescu – ridica problema Basarabiei și a Tezaurului cu argumente naționale și istorice în ședința Comitetului Politic Executiv al PCR din noiembrie 1989. Dar când a avut ocazia să pună pe masă subiectul anulării Pactului Ribbentrop-Molotov la întâlnirea cu Gorbaciov două săptămâni mai târziu, Ceaușescu a tăcut mâlc, cel puțin conform stenogramei întrevederii.

Poziția lui Băsescu față de Rusia a fost mereu ambiguă și inconsecventă. Două exemple din ultimele 12 luni: pe de-o parte provoacă gratuit Rusia în scandalul Lukoil, pe de altă parte îi dă dreptate lui Vladimir Putin să susțină regimul Assad în Siria. Acum, când nu mai trebuie să facă pe plac americanilor, își poate declara admirația pentru stilul autoritar al lui Putin, dar și să aibă derapaje naționaliste.

Contrar viziunii geopolitice de secol XIX a lui Traian Băsescu, care anticipa într-o emisiune TV din aprilie 2015, “că Putin va ajunge la gurile Dunării într-un an sau doi”, rușii gândesc pragmatic pentru secolul XXI. Gurile Dunării erau o miză pentru Rusia țaristă pe vremea când avea nevoie de o cale de transport prin care să-și exporte grâul până în centrul Europei. Între timp, Rusia mai mult importă alimente din UE decât exportă, iar câmpiile sale mănoase din sud fac parte acum din Ucraina de vest, cea pro-europeană.

Acum pe bune, chiar e posibilă unirea cu Basarabia?

Mica Unire din 1859 a fost posibilă în apele tulburi care au urmat războiului Crimeii, Independența României din 1877 s-a proclamat în fumul războiului ruso-turc, iar Marea Unire din 1918 s-a realizat în apele tulburi de după Primul Război Mondial. România a scăpat, prin pasivitate și dezinteres, prilejul anului 1991, când scena internațională era din nou tulburată după destrămarea Uniunii Sovietice și a durat ani buni până s-a clarificat. Ar fi nevoie ca situația internațională să se agite din nou între marile puteri pentru a ne gândi serios la unirea dintre România și Republica Moldova. Iar războiul prin intermediari (proxy war) din Ucraina și Siria între SUA și Rusia este pe cale să creeze o astfel de fereastră de oportunitate.

Nici dacă cele două maluri ale Prutului și-ar declara mâine dorința de unire prin mari plebiscite, acest lucru nu ar fi de ajuns dacă nu vine undă verde de la Kremlin și Casa Albă. Dar în acest context internațional tulbure, România ar putea juca o carte mare, la fel ca în alte momente-cheie din istoria sa, propunând un târg între marile puteri, un trade-off între America și Rusia: în schimbul recunoașterii de către SUA a anexării peninsulei Crimeea la Federația Rusă, Moscova să lase frâu liber Republicii Moldova să se alăture României.

Astfel, NATO ar recunoaște de drept o realitate de facto pe care nu o mai poate schimba (anexarea Crimeii) și ar cere Rusiei cu titlu de despăgubire ca România, stat fidel al alianței, să primească înapoi o provincie istorică de o întindere teritorială și importanță strategică aproximativ echivalentă cu Crimeea. Astfel, relațiile NATO-Rusia se reașează pe coordonate de echilibru geopolitic, fiecare dintre părți ieșind echitabil una în raport cu cealaltă. În momentul de față, câștigul Rusiei este pierderea necompensată a NATO.

Desigur, ar mai fi nevoie un politician român inteligent și vizionar, care să urmărească mai mult decât interesul electoral și care să aibă curajul să taie și să rescrie cu pixul câte un paragraf sau două din caietul de sarcini care îi vine gata dactilografiat de la Ambasada SUA. Un politician suficient de abil să-i facă deopotrivă pe americani și pe ruși să vadă în reunificarea României o situație win-win. Pentru asta, ar fi nevoie să-i cunoască și pe unii, și pe alții la fel de bine și să convingă în același timp la București și la Chișinău că aceasta este calea de urmat pentru binele pe termen lung al poporului român.

Reunificarea – o fi bine, o fi rău…

Dacă unirea cu Republica Moldova este sau nu în avantajul României, va depinde în mare măsură de condițiile care ar fi trasate. În cazul foarte probabil în care o condiție de bază să fie federalizarea (soluție propusă în prezent Ucrainei pentru a-și păstra suveranitatea formală asupra regiunilor Donețk și Lugansk), atunci România poate avea mai mult de pierdut pe termen lung. Odată inclusă organizarea teritorială federală în Constituție, este de anticipat că și alte regiuni o vor cere. Prima va fi Transilvania, iar România va deveni o federație de provincii istorice aidoma Spaniei. Dar fără un liant național cum este Regele Spaniei și cu provincii care se vor antagoniza pe baza ritmului lor de dezvoltare economică diferit, România federală s-ar cutremura din țâțâni la fiecare rând de alegeri, partidele regionale centrifuge limitând Bucureștiul la rang de capitală a Munteniei.

În acest scenariu, s-ar pune întrebarea: după unirea României cu Republica Moldova am trăi într-o țară mai mare sau mai mică? Noroc însă că nu vom fi în această situație pentru că niciun partid nu-și dorește cu adevărat reunificarea și nu este capabil să o pună în practică. Cu atât mai puțin PMP și Traian Băsescu. După anul electoral 2016, “Basarabia e România” va redeveni mișcarea civică așa cum a fost de la bun început.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "21 comments" on this Article:

  1. DanT spune:

    “Nici dacă cele două maluri ale Prutului și-ar declara mâine dorința de unire prin mari plebiscite, acest lucru nu ar fi de ajuns dacă nu vine undă verde de la Kremlin și Casa Albă. ” – Adevarat, dar si reciproca e valabila: chiar daca s-ar pune de acord marile puteri, e nevoie si de acordul moldovenilor. Or, majoritatea moldovenilor sunt impotriva Unirii.//

    Occidentul nu a pierdut ca urmare a crizei ucrainene, ci a castigat. Inainte de 2014 intreaga Ucraina era in sfera de influenta a Rusiei. Acum, 85% din Ucraina s-a orientat catre Occident. Rusia a pierdut Ucraina, iar Crimea si Donbasul sunt doar premiul de consolare.

    Intr-adevar, unirea nu e in interesul Romaniei. Moldova are probleme grave cu economia, clasa poltica, infractionalitatea, minoritatile pro-ruse.

    • C.Florea spune:

      Foarte buna observatia despre Ucraina!. Cu luciditate, se vede si partea plina a paharului.
      Asa e, Rusia a pierdut Ucraina, si-a instrainat simpatiile ucrainenilor (daca le avea cumva).

  2. Nick spune:

    E surprinzător cât de convinși sunt unii că basarabenii ar fi împotriva Unirii, deși ultimele sondaje de opinie (inclusiv, sau în primul rând, cele realizate de institute străine) indică o aderență la reunificare de peste 52% peste Prut și peste 80% dincoace. Neutralismul și nonrăspunsurile depășesc constant 15% în Basarabia, în vreme ce opoziție fermă ar face mai puțin de 25%.Pe de altă parte, e firesc să discutăm despre acordul marilor puteri (ceea ce nu înseamnă obligatoriu și al Moscovei), și e firesc să se discute despre costuri – dar numai dacă se iau în calcul costurile reale și totodată și beneficiile social-economioce generate. Comparația cu reunificarea Germaniei este una neprofesionistă, întrucât acolo plățile au acoperit în primul rând tranziția la economia de piață a exRDG, ceea ce și România, și Basarabia au rezolvat de mult.

  3. Decebal spune:

    Se poate infaptui unirea, dar trebuie facuta cu mare grija, cred eu. Treptat, lin, firesc, fara gesturi spectaculoase. Cumva, unirea ar trebui facuta de profesionisti adevarati (din diverse domenii), nu de politicieni. Cred ca este atat in interesul Republicii Moldova, cat si in interesul Romaniei ca integrarea, daca va fi sa fie, sa se petreaca “de facto” (cultural, economic, psihologic etc.), inainte de a fi declarata “de jure”. O integrare petrecuta lin si firesc nu ar da motive nici unei mari puteri sa se simta lezata, in vreun fel. De aceea cred ca declaratiile sforaitoare pe tema unirii ar trebui sa lipseasca, din spatiul public. In schimb, actiuni limitate si coerente ar trebui infaptuite, pas cu pas, consecvent si discret.

    Cu vreo trei saptamani in urma, am facut o plimbare, pe Platoul Bucegilor, de la Piatra Arsa la Vf. Omu. La Sfinx era un grup de vreo 20 de turisti din Republica Moldova. O turista m-a rugat sa-i fac o poza, cu “smartphone” -ul ei, dar, pana sa se aranjeze in cadru, ecranul telefonului s-a stins. Doamna a venit langa mine, ca sa deblocheze ecranul si am observat ca meniul telefonului era scris cu litere chirilice. Doamna vorbea o limba romana grevata (putin) de accent, dar foarte curata. Cumva, am fost surprins, m-as fi asteptat ca meniul telefonului sa fie in limba romana. Nu stiu daca exista optiunea de limba romana la telefoanele mobile vandute in Republica Moldova, dar disponibilitatea acestor meniuri ar putea fi un (mic) pas, de exemplu. “Calatoria de o mie de mile incepe cu un pas”… urmat de altul… si de altul… si de altul…

    Bineinteles, pasi trebuie facuti, simultan si in Romania. Inscriptiile “BASARABIA e ROMANIA” au o grafie similara, par un soi de “brand” si pot fi considerate si ele un pas.

  4. joenegut spune:

    Ideea că unirea cu Basarabia ar declanşa federalizarea României mi se pare aiurea. Adică până acum de bine de rău trăiam doar cu bancuri cu olteni, moldoveni şi ardeleni şi acu’ brusc vrem separat, ciudată consecinţă!
    Pe de altă parte ideea cu Basarabia contra Crimeea este scuzaţi-mă de secol XIX. Adică să decidă alţii pentru Ukraina şi România?
    Domnule pe ce lume trăieşti?

    • Claudia spune:

      Foarte corectă observația. Evident că nu se poate pune problema în acești termeni, singura federalizare care poate fi (și chiar este) luată în considerare este cea înăuntrul Uniunii Europene, dar ea nu interesează pe nimeni pentru că nu se știe dacă UE va supraviețui după 2017, pe când statele națioonale au fost și vor fi eterne. Unirea e unire, ea se va întâmpla mai repede sau mai târziu, dar în această generație, și va avea aceleași consecințe de accelerare a dezvoltării pe care le-a avut și Unirea din 1859 și cea din 1918.

      • Mihai Dumitru spune:

        Cu toată stima, dar nici dv. și nici eu nu știm dacă statele naționale vor fi veșnice. Cel puțin eu știu că statele naționale nu au existat din totdeauna. Cele mai vechi state naționale din Europa au apărut în Evul Mediu (ex: Franța, Spania), dar în larga lor majoritate datează din secolul XIX. Un secol și jumătate de existență cu greu se califică drept o eternitate. Asta dacă nu argumentăm cu teoriile pseudo-istorice predate la școală în comunism, precum “statul centralizat dac”.

        Mărturisesc că nu cunosc evenimentul din 2017 care ar pune sub semnul întrebării existența Uniunii Europene. Meteoritul, lăcustele, Grecia… ?

        • Claudia spune:

          Statele naționale au existat încă din Antichitate, atât în spatiul mediteraneean, cât și în alte regiuni ale globului. Egiptul faraonilor a fost un stat national, Macedonia de până la Alexandru cel Mare a fost un stat national, la fel Israelul etc. Atunci când instituțiile statale au fost desființate prin cuceriri, națiunile n-au încetat să existe și au jucat un rol major în politica internă a imperiilor suprapuse. Dacă mai este cineva care crede că națiunile pot fi ignorate sau dezinventate, îl invit să treacă în revistă istoria ultimilor 25 de ani. URSS, Cehoslovacia și Iugoslavia s-au destrămau sub forța națiunilor, Germania s-a reunificat pe principiul national, problemele separatist din Occidentul European au la bază criteriul national etc. Ba chiar și ceea ce se întâmplă acum în Orientul Mijlociu nu poate fi înțeles fără a lua în analiză și factorul national (kurzii, cecenii sau palestinienii spre exemplu). Aceasta este realitatea istorică, lozincile despre ”maortea națiunilor” n-au nici o acoperire.

        • Nick spune:

          Anul 2017 este anul referendumului pentru ieșirea Marii Britanii din UE, bănuiesc că la acest eveniment se referă doamna Claudia.

  5. Stefan cel mic spune:

    E bine ca se face comunicare pe tema asta; sincer comentariul e mult peste nivelul universitarilor si consilierilor-experti romani, mai ales din aia de la nu stiu ce universitati de tip Spiru Haret din Iasi sau cvasi-Spiru Haret din Clujul fruncii Ardealului sau din mahalale centrale ale Bucurestiului, care scriu bilete cu idei deja facute si parca copiate unii de la altii peste tot, desi abunda si aici locurile comune, citirea superfiala a experientei trecute, a posibilitatilor prezentului si confuziile gigantice de tot felul care cica alcatuiesc niste pseudo-concluzii si pseudo-predictii, care nu cred ca ar fi publicate in TopGear versiunea originala : interes national, drept international, drept intern, organizare administrativa, sistem electoral care configureaza expresia votului si influenteaza configuratia partidelor, politica economica etc. La urma urmei, in chestiunea asta, o chestiune complexa, dificila si fundamental de importanta, mult-mult mai importanta pt Romania si rolul Romaniei in Europa decat se estimeaza de obicei in mod gresit, pueril si tendentios, din toate punctele de vedere (sentimental, politic, economic, securitar, national, international, european daca vrei etc) se vad toate limitele nivelului intelectual si civilizational, ca sa zic asa, atinse si depasite in toate directiile de excesele si negativismele care afecteaza societatea romaneasca din si de dupa comunism, si cu atat mai mult de catre clasa politica si aparatul administrativ in materie de politica externa (care, ca sa dam doar exemplul superlativ, intre doua dosare facute cu serviciul de intelligence – nu-i asa ca va place expresia asta? – pentru mita la luarea bacalaureatului, cateva anunturi de pe spatele cutiei de software antivirus despre protejarea populatiei impotriva cyber-piratajului, da pe dinafara din cate se vede de expertiza, competente si capacitati mondiale de combatere a terorismului inexistent sau cu pontential oricum limitat din Romania !

  6. eu****** spune:

    Una din problemele importante este Trans-nistria…

    Superfantezist articolul – dar daca vine de la cineva specializat in comunicare inteleg, intr-unfel… Imi pare ca subiectul este mult prea greu pentru a fi lasat numai in pana autorului… Regrete!

  7. MariS spune:

    De acord cu analiza. Într-adevăr, o situaţie win-win face mult mai posibilă unirea. Dar în ecuaţie intră şi Ucraina, pentru că ea trebuie să accepte trecerea Crimeei la Rusia. Or fără o compensaţie majoră nu cred că va accepta. Iar compensaţia ar fi Transnistria, care ar putea trece la Ucraina, eliminându-se astfel posibilitatea transformării ei într-un alt Kaliningrad. S-ar pacifica rapid întreaga zonă. Merită încercat.

    • Mihai Dumitru Mihai Dumitru spune:

      Ucraina are atât de multe probleme încât nu cred că plânge foarte tare după Crimeea. La drept vorbind, Crimeea nu îi aparținea din perspectivă istorică. A fost cucerită de Rusia țaristă de la tătari și era în administrația directă a Moscovei până în 1954 când Hrușciov a transferat peninsula de la la RSS Ucraineană la fel cum am transfera orașul Buftea de la jud. Ilfov la jud. Dâmbovița. După proclamarea independenței Ucrainei (1991), Crimeea s-a declarat la rându-i independentă, iar lucrurile s-au reașezat abia după ce Ucraina a concesionat Rusiei bazele navale din peninsulă (ex: Sevastopol) pentru 50 ani. Crimeea a avut mereu un statut autonom în cadrul Ucrainei, iar Rusia a ținut vreo 20.000 de militari încartiruiți în peninsulă (de două ori mai mulți decât se angajase prin acordul de concesionare). Era ca și înstrăinată înainte de anexare.

      Nu cred că Ucraina și-ar dori Transnistria, respectiv încă o provincie rebelă care ascultă doar de Moscova. Ar putea rămâne o enclavă rusă între două țări NATO – România (reunificată) și Ucraina. La fel este și Kaliningrad între Polonia și Lituania, alte două țări NATO. Pe termen lung, raporturile de vecinătate mai degrabă detensionează situația decât o complică. Ucrainei i-ar fi mai de folos acum garanții de securitate din partea NATO și un pachet de sprijin economic de la UE.

  8. garett spune:

    Pana acum nimeni n-a avut interesul sa faca o banala analiza SWOT a unei ipotetice uniri cu Basarabia! Toata lumea ii da cu “argumente” sentimentale dar pragmatic vorbind pentru Romania ar fi un dezastru economic unirea cu o tara saraca, fara resurse si cu o populatie rusofona si rusofila importanta.

    • Nick spune:

      Analize serioase s-au făcut și se fac. Ele pornesc de la realitățile concrete, nu de la clișee propagandistice. Basarabia NU e o regiune săracă. Populația Basarabiei e covârșitor românească (78% fără Transnistria). Reunificarea NU conduce la un dezastru economic, ci dimpotrivă, la o relansare economică. Înainte de a prelua clișeele unei propaganda antiunioniste, ar fi foarte utilă o verificare a datelor. Merită.

  9. Mihai Dumitru Mihai Dumitru spune:

    Moise Guran a încercat la emisiunea lui o analiză pragmatică, nu chiar SWOT, a eventualei reunificări. Dintre contra-argumentele reținute era că Republica Moldova are o economie mult mai înapoiată tehnologic și mai puțin diversificată, dar și o problemă demografică mai mare chiar decât a României. Totuși, Guran se declara unionist și concluziona că oricât ne-ar costa Unirea, trebuie să o facem.

  10. gigel spune:

    Reunificarea nu trebuie realizata pe seama integritatii si securitatii regionale a Romaniei. O posibila federalizare ar reduce Romania la un stat divizat de probleme interne cu un cuvant inexistent in exterior. Romania e un stat prea mic sa isi poata permite ambitii regionale interne. (Divagand un pic si la un alt nivel, imi pot imagina cum ar arata Franta federalizata.) Asta daca incercam sa trecem peste vesnica discutie cu frustrari, inchipuiri si aroganta…nord – sud, est – vest, regateni – ardeleni… martieni – extraterestrii… vom ajunge la concluzia ca orice forma de federalizare nu va ajuta pe nimeni pe termen lung, pe termen scurt unii vor castiga mai putin si unii mai mult, iar pe termen lung iarasi unii vor pierde mai putin si altii vor pierde mai mult. Intr-o lume interconectata, orice problema regionala se va izibi de incapacitatea nationala de a sustine sau rezolva acea problema pe plan intern sau international. Cat despre Transnistria… cu inima stransa o spun, reunificarea cu sacrificiul legitimarii si permanentizarii prezentei federatiei Ruse in Transnistria, este un risc prea mare de asumat. Un nou kaliningrad langa noi ne va permanentiza pozitia de periferia lumii occidentale… in cel mai bun caz.

    PS: Federalizarea Romaniei cu scopul oferirii unei compensatii clasei politice din Republica Moldova, va reduce Basarabia la acelasi statut de mizerie pe care il are astazi cu un ajutor aproape inexistent la nivel national si cu aceleasi personaje de astazi la nivelul administratii regionale.
    PS2: Nu ma injurati, nu vreau sa supar pe nimeni… doar mi-am dat si eu o parere.

    • Valeriu D.C. spune:

      Subscriu integral și vă felicit pentru tonul echilibrat, realist și lipsit de prejudecăți al abordării. Da, kalinigradizarea Transnistriei este un preț de neacceptat pentru reunificare. Da, federalizarea înseamnă exact opusul unirii. Și în același timp, DA, unirea trebuie făcută, pentru că, dincolo de aspectele istorice, culturale, economice ș.a.m.d., există și un principiu universal de drept: corectarea unei fărădelegi (cum a fost categoric pactul Ribbentrop-Molotov) înseamnă descurajarea încercărilor viitoare de rapt teritorial. Iar din asta are de câștigat toată lumea civilizată.

    • Mihai Dumitru Mihai Dumitru spune:

      De acord cu observația că federalizarea va fi cerută inclusiv de clasa politică din Republica Moldova, care ar avea o putere mult restrânsă într-o Românie reunificată. Dacă prin absurd i-am aduna pe toți cei 101 parlamentari moldoveni la cei 588 de aleși din Parlamentul nostru actual, ponderea lor și influența în luarea deciziilor ar fi slabă. Este în firea omului politic să se gândească mai întâi la autoconservarea sa și abia apoi la reîntregirea neamului. Ca să nu mai vorbim despre politicienii care reprezintă minoritățile etnice, pe care nu îi animă absolut deloc patriotismul românesc și care vor cere federalizarea ca garanție că se va păstra cel puțin cadrul legislativ actual din Republica Moldova în privința utilizării propriei limbi în administrație publică, justiție, școală, etc. Rusia ar insista pe acest din urmă argument în sprijinul populației rusofone.

      În afară de Franța, celelalte mari puteri occidentale sunt organizate în sistem federal (Germania, Marea Britanie, SUA), astfel încât ar considera legitimă solicitarea Rusiei ca Basarabia să aibă un statut de republică federativă în cadrul României reunificate. Cred că am putea exclude ca puerilă ideea conform căreia românii și moldovenii ar realiza unirea în așa fel încât “să nu deranjeze” marile puteri. Rusia încă poate destabiliza Republica Moldova oricând dorește, folosind ca pârghii partidele pro-ruse care înseamnă +/- 50% din opțiunile de vot. Ar fi nevoie de o negociere între marile puteri pentru ca Rusia să ia mâna de pe butonul de destabilizare și să lase liber la reunificare, cerând totuși anumite concesii pentru populația rusofonă.

      • gigel spune:

        Intradevar un set minimal de cereri se va realiza pentru minoritatea rusa. Si setul minimal va insemna cel mai probabil pentru romania ceva dincolo de ceva ce a existat in componenta ei oricand de la 1859 incoace… chiar si cu exemplul regiunii autonome Maghiare.

        Parerea mea. Rusia a suferit 2 colapsuri de regim in mai putin de 100 de ani, daca s-ar chinui un pic ar putea ajunge chiar la 3 pana in 2017… dar aici e mai mult wishfull thinking. Totusi acolo unde au fost 2, va fi si a 3 chiar daca nu in 100 de ani. Exista o expresie, “to bide your time”. In momentul acela Romania va fi destul de consolidata si rusia mult prea cazuta incat sa poata pune conditii pana sa se trezeasca cu faptul implinit. Cam cum au facut si ei in 1812 cu Basarabia si in 1940 cu Herta. Inevitabil rusia va mai ceda pamant. Alta varianta care as putea considera ca va impiedica reunificarea, ar fi un razboi… si un razboi intre 2 sau mai multi membrii ai consiliului de securitate ne putem imagina cum ar sfarsi…

        Parerea mea, rusia e inca prea puternica pentru gustul occidentului, dar ea va fi integrata la un moment dat in sistemul de securitate occidental. Din simplul motiv ca disparitia sau divizarea totala a acesteia ar lasa un vacum militar, politic, geografic, de influenta… ce ar fi ocupat de state orientale…

        Pana ce rusia se va civiliza in “n” decenii, trebuie sa avem grija sa nu ramanem ca o periferie saraca a lumii occidentale… am fost saraci mereu, dar acuma avem sansa sa nu mai fim, cu toate sacrificiile celor dinaintea noastra, nu cred ca puteau spera la mai mult de atat pentru noi.

        PS: Franta este singura mare putere care a ramas cu un stat centralizat pentru ca este cel mai vechi stat din Europa si pentru ca dupa 1799 s-a lucrat la politica agresiva in care orice segment de identitate regionala sa nu primeze niciodata asupra celei nationale… cu toate greselile ei, cred unitate de monolit mentine pana si astazi Franta ca mare putere, unde ai marja de manevra iti poti permite si greseli. A incercat si Cavour modelul in Italia… dar Italia nu a mai reprezentat un stat unificat de pe vremea Romei, usor usor tensiunile regionale devin din ce in ce mai mari, cateodata nici macar din principii economice. Cred ca lipsa Italiei de coeziune ii duce intr-un fel sau altul astazi intr-un loc derizoriu pe care nu l-ar merita. Si ca Romania este undeva intre cele doua modele in momentul de fata, mai mult spre sistemul francez dar cu gandul la cel italian. De sua nu ma exprim… nu avem capacitatea de a analiza si intelege singurul stat de la roma antica incoace care a galvanizat atata putere in jurul ei… cat despre germania, numai de bine bineinteles, dar cand ai pierdut 2 razboaie mondiale, nu cred ca poti reprezenta un exemplu pentru o romanie ce are inca revendicari teritoriale… chiar si tacite.

        Dar am divagat destul si e si tarziu… e doar o parere oricum.

      • Valeriu D.C. spune:

        Ori de câte ori vreun lider de la Chișinău s-a arătat favorabil proiectelor de federalizare (care sunt exclusiv proiecte ale Moscovei), a fost măturat de pe scena politică: Snegur, Roșca etc. La vremea sa, Lucinschi a și explicat de ce. Fundamentul politic al Basarabiei este pro-unionist, orice altă variant pur și simplu nu funcționează. În ce privește partidele zise ”pro-ruse”, merită analizate câteva recente luări de poziție ale lui Voronin, care constata că cei rămași în partidul său sunt mai degrabă moldoveni decât ruși, ceea ce explică în bună măsură trecerea sa pe o poziție mai moderată în raport cu noii ”rusofoni de serviciu” Donon și Usatii. Deci acel 50% din parlamentul actual e doar conjectural și se va schimba radical când se va relua problema identității.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Dumitru


Mihai Dumitru

Absolvent al Facultatii de Comunicare Socialã si Relatii Publice din cadrul Scolii Nationale de Stiinte Politice si Administrative (SNSPA), Bucuresti (2004), masterand în Comunic... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)