In bucataria exploziva a oricarui protest, cateva ingrediente sunt esentiale. Fara ele, orice miting este doar o fasaiala neterminata si orice revolta doar o brutalitate manipulata. Cunoasterea mecanismelor prin care se formeaza o adevarata revolutie devine fascinanta in ajunul unor proteste indelung anuntate.
Pentru inceput sa ne ocupam cu distrugerea unui stereotip. Talentul protestatar al francezilor este incontestabil
(demonstrat si de milioanele de oameni iesiti in strada saptamana trecuta), dar sa pui o astfel de trasatura in contrast cu presupusa indiferenta britanica (cum au facut anumite ziare britanice si americane in ultimele zile) este imprecis. Regatul Elizabetei a II-a numai linistit nu a fost, cunoscand mai multe valuri de greve generale si lupte de strada (in 1969, 1973, 1978, 1981, 1984). Cea mai viguroasa greva romaneasca paleste in comparatie cu “iarna nemultumirii” din 1978 (atunci cand scolile s-au inchis, drumurile au fost blocate, gunoiul a ramas pe strada si nici mortii nu mai erau ingropati). Chiar si mineriadele noastre fac cu greu fata revoltelor britanice din ’81 cand, in cartiere din Liverpool sau Londra, a domnit haosul vreme de doua saptamani, inregistrandu-se un mort si peste 400 de raniti.
Romanul: tare-n gura, dar moale-n faptura?
Nu doar britanicii sunt suspectati in ultimul timp de moleseala, ci si noi, romanii. In ultimul an au tot fost indemnuri la revolta si, in lipsa unui efect consistent, concluzia a rasarit fara intarziere: suntem slabi dom’le, slabi. Dar s-ar putea ca si de asta data sa ne pacalim. In perioada 1996 – 1999, in Romania au existat pe an, in medie, 320 greve neautorizate si 30 de proteste nationale**. Ba mai mult, “sindicatele din Romania au fost mult mai vizibile si militante (in anii ‘90) comparativ cu cele similare din Europa Centrala si de Est.”***
Carevasazica, tot am avut ceva sange de protestatar in noi. Unde s-a scurs el? Demolarea stereotipului devine acum si mai interesanta.
Protestatarii nu se nasc, ci devin. Pana astazi nu s-a descoperit nicio gena a revolutionarului pentru banalul motiv ca ea nu exista. Nu suntem protestatari din nastere, ci ca urmare a imprejurarilor sociale in care traim. Impulsivii de profesie (si e plina Romania de ei) se pot grabi sa aprinda scanteia, dar palalaia izbucneste doar atunci cand anumite conditii sociale sunt indeplinite.
Condimentele fara de care nu se poate
“Omul lasat in voia lui este, inainte de orice, un animal cu apetituri de consumatie.”
Constantin Radulescu – Motru
Exista anumite momente, in special in perioadele de recesiune economica, cand acest apetit de consumatie creste considerabil. Acesta este combustibilul oricarui comportament impulsiv, coloana vertebrala a oricarui protest. Atunci cand exacerbarea apetitului de consumatie se intalneste cu diminuarea autoritatii statului, conditiile sociale favorabile protestului sunt satisfacute, dar inca nu sunt suficiente. Pentru a nu se rezuma doar la o brutala explozie de furie, participantii la un miting au nevoie de o alternativa. Atata timp cat nu va exista un raspuns la intrebarea “Ce punem in loc?”, protestul va continua pana ce frustarile participantilor se vor consuma. Iar apoi balonul se va dezumfla.
Numarul participantilor este cel care ofera energie unui protest si ingrosarea lui poate fi obtinuta prin propaganda. Aceasta este insa limitata de rezistenta naturala a individului in fata mobilizarii si a manipularii. Doua fenomene pot infrange aceasta rezistenta: spiritul gregar si solidaritatea. Cele doua sunt cum nu se poate mai diferite. Daca solidaritatea este o forma superioara a constiintei umane care impune un sacrificiu constient, gregarismul este rezultatul imitatiei si apare in natiunile tinere ale caror membri sunt inca putin diferentiati. “O societate cu suflet gregar nu opune imitatiei niciun obstacol, pe cand o societate cu suflete diferentiate opune imitatiei rezistenta, iar unitatea intre membrii ei nu se poate dobandi decat prin sacrificiul voit al fiecarei persoane”.* Cand lipiciul unui miting este dat de solidaritate, intreruperea protestului devine foarte dificila, dar atunci cand spiritul gregar este cel care-i aduna pe oameni, nu-i nevoie de un tanc pentru a sparge manifestatia, ci e suficient un camion cu bere.
Ingredientul minune
Dar in aceasta cuhnie exploziva exista un ingredient esential: dusmanul. Exista totusi o specie aparte de revolutii, din cele care au loc o data la cateva secole, pentru care dusmanul nu este atat de important. Astfel de fenomene rare, de obicei sanatoase pentru societatile in care apar, se bazeaza pe conflictul dintre interesele individului si ale comunitatii sale si cutumele sociale in care acesta traieste. Energia de nestavilit a acestor revolutii este intretinuta de idealurile participantilor si idealul este cel care face ca identitatea dusmanului sa devina neimportanta.
Atunci cand idealul lipseste, revolutia se intretine prin conflictul dintre grupuri de indivizi cu interese opuse. Totul se transforma intr-o revolutie a burtilor, in care satisfacerea apetitului de consum primeaza si este suficienta. Revolutiile burtilor sunt frecvente pentru ca “nesfarsit este numarul motivelor de a fi cineva nemultumit cu cota sa de consumatie. In astfel de cazuri, autoritatea institutiilor publice e stearsa sau redusa la autoritatea indivizilor care le reprezinta. Legile si demnitatile pretuiesc nu prin rolul ce ar trebui sa-l aiba in realizarea intereselor superioare, ci prin ceea ce ele pot aduce indivizilor, prin cat renteaza acestora.”* Statul devine aici dusmanul desemnat si de replica lui, puternica sau slaba, depinde reusita protestului.
Cunoscand secretele bucatariei unui protest, discutia legata de romanul tare-n gura, dar moale-n faptura devine perimata. Nu inzestrarea genetica a romanului sau a francezului determina apetitul lor revolutionar, ci imprejurarile sociale in care acestia se afla. Iata exemplul Marii Britanii, protestatara pana la aparitia doamnei Thatcher, cea care a dat o dubla lovitura revolutionarului profesionist. Atitudinea guvernului Doamnei de Fier a fost intransigenta. Oare ce politician roman ar avea astazi curajul unui discurs similar celui tinut de Margaret Thatcher intr-o vizita la Liverpool, in urma unor proteste dure si indelungate impotriva guvernarii sale?
“Mi s-a spus ca anumiti tineri au intrat in necazuri din plictiseala si pentru ca nu aveau altceva mai bun de facut. Dar e suficient sa te uiti la pamantul din jurul caselor de aici si sa vezi ca iarba nu e ingrijita -pe alocuri ajunge pana la brau- si sa vezi gunoaiele din jur pentru a-ti da seama ca e vorba de o analiza falsa. Daca ar fi dorit, exista o multime de lucruri constructive de facut pe aici. Spre deosebire de altii, eu ma intreb cum de pot oamenii astia sa traiasca in astfel de conditii, fara sa incerce sa curete mizeria.”
A doua lovitura aplicata revolutionarului profesionist a fost distrugerea Statului paternalist, cel care prin subventii si ajutoare sociale luase in grija un prea mare numar dintre cetatenii lui. La sfarsitul perioadei Thatcher, statul britanic isi redusese consistent rolul in viata economica a cetatenilor, piata libera fiind principiul calauzitor. Lipsiti de dusmanul predilect, Statul care acorda sau retrage ajutoare si subventii, revolutionarii de profesie britanici au fost siliti sa se reprofileze in epoca post-thatcherista. Spre deosebire de “nefericitii” de peste Canalul Manecii, revolutionarii de profesie din Paris beneficiaza si astazi de “avantajul” unui Stat paternalist (dusmanul este asadar usor identificabil), dar si de traditia cedarii acestuia in fata protestelor populare.
Revolutionarii burtilor
In acest ultim deceniu, noi, romanii, ne-am aflat undeva intre aceste doua modele: suntem beneficiarii unui Stat paternalist (dusmanul identificat), dar in acelasi timp incapabil sa-si impuna autoritatea (ceea ce favorizeaza protestul). Insa dupa atatea decenii de saracie, apetitul nostru de consum este usor de satisfacut si, in plus, spiritul gregar domneste in mijlocul unui popor tanar si inca lipsit de educatie comunitara (combinatie care subtiaza orice impuls protestatar). Astfel ajungem sa ne autocaracterizam ca fiind un neam de molai, iar atunci cand toate ingredientele necesare unui protest viguros vor ajunge in bucataria noastra, ne vom clama surprinderea.
Insa cat timp vom continua sa asteptam mai mult de la oamenii din fotoliile guvernamentale decat de la noi insine, revoltele noastre vor fi doar niste revolutii ale burtilor.
“Omul care isi are atentia indreptata asupra activitatii sale personale si stie sa pretuiasca virtutile din care izvoraste aceasta activitate, asteapta foarte putin de la politica. Politica nu poate sa reformeze adancul sufletesc al unei societati, ci ea se margineste la schimbarile de la suprafata. O lege politica buna sporeste numai posibilitatea faptelor bune, dar nu da si motivarea acestor fapte; motivarea vine din sufletul individual. Din bogatia acestui suflet individual rasar toate bunurile sociale: legile, moravurile si toata cultura societatii. Fara el, nimic nu se produce; cum fara samanta nu poate rasari nici firul de iarba, cu toate ca atmosfera dimprejurul lui ar fi in conditiile cele mai prielnice. Politica reglementeaza numai conditiile externe ale vietii sociale, samanta faptelor sociale insa sta in sufletul fiecarui cetatean. Fara calitatea acestei seminte, niciun progres nu este cu putinta, oricate legi politice s-ar face.”*
Note:
* Constantin Radulescu-Motru, „Studii filozofice”.
**Institutul National de Statistica – 1999.
***David Kideckel, „Romania postsocialista”, ed. Polirom, 2010.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Superb! O placere! Jos palaria!
„Chiar si mineriadele noastre fac cu greu fata revoltelor britanice din ’81 cand, in cartiere din Liverpool sau Londra, a domnit haosul vreme de doua saptamani, inregistrandu-se un mort si peste 400 de raniti.” ?!
Scuze, dar daca ii lipseste experienta personala directa a acelor ani, macar autorul putea vedea imagini pe youtube ….nu e prea tarziu, ele inca exista. Sau citi presa acelor ani
Nu suspectez aceasta fraza ca o tentativa de diminuare a istoriei, o consider doar „o scapare din condei”…
Iar cat despre numaratul capetelor sparte si mortilor …sa speram ca inca nu s-au sters toate urmele si nu e niciodata prea tarziu pentru justitie
Am apreciat articolul ca fiind foarte interesant, desi scris cam din „turnul de fildes” si ignorand o parte din realitatile trecutului.
As mai adauga:
– probabil ca si in Londra daca cineva traia intr-un cartier „sigur” , pentru ca orasul oricum are o populatie cat o mica tara, revoltele nu l-ar fi afectat decat poate psihologic si doar daca se uita la televizor sau citea presa….
– generalizarile , analogiile sau comparatiile nu functioneaza intotdeauna ,,,,uneori nici macar in stiintele exacte
bravo, excelent!
De acord cu Dan. Altfel, cum se explica situatia Coreei de Nord ?
La urma urmei orice stat sau guvern lasat necontrolat (de cetateni sau de conjuncturi) „si-o ia in cap”.
Pentru mine, o persoana practica ac. articol/recenzie al tau are valoarea unui text filozofic si cam aici se opreste utilitatea lui.
1. Faci( imi permit sa te tutuiesc) o confuzie intre revolutie si revolta/ rascoala. Revolutia se propaga de sus in jos pe cand revolta incepe de jos in sus. In 89, spre exemplu, in Romania au fost in acelasi timp o revolutie si revolta populara confiscata.
2. Ultimul citat despre motivare vs politica guvernamentala buna nu stiu din ce context l-ai luat insa nu-l sustin. Tu, de exemplu, daca simti ca din cei 50% taxe pe care le platesti nu se intorc la tine nici 5% te simti motivat? In fine, nu stiu daca este exemplul cel mai bun insa acesta imi vine acum in minte.
Abordarea lui C. R. Motru este oricum extrem de simplista, doar e si el tot roman! Moralitatea si conduita se EDUCA in tarile civilizate prin puterea exemplului dar mai ales prin constrangerea data de lege. Sa zicem ca legea spune ca trebuie sa porti centura de siguranta sau sa nu parchezi in locul X si daca nu respecti acest lucru esti amendat drastic iar probabilitatea ca acest lucru sa se intample este de 90%. Sau daca nu platesti o amenda in termenul stipulat stii sigur ca te va vizita Politia acasa. ..
Am citit de curand, un alt articol al tau pe DeutscheWelle referitor la, scandalul stenogramelor in care iti exprimai parerea ca, numai naivii isi inchipuie ca un suport media poate fi echidistant,marile televiziuni din State nu sunt echidistante si nici apolitice… gasindu-ti o scuza pentru calitatea actului jurnalistic din Romania.
Poate ca nu sunt, insa ce ma intereseaza pe mine este ca tu … sa gasesti un echilibru intre constiinta ta de jurnalist care ar trebui sa-ti dicteze sa ma informezi echidistant si onest si cate advertoriale esti dispus sa scrii in interesul boss-ului.
Nu suntem perfecti nici unul dar suntem perfectibili!
Astept o continuare la acest articol cu titlul: Mamaliga fierbe dar nu explodeaza!
Zi frumoasa!
Reasezarea controlata a structurilor politico-economice mafiote actuale
Clasa politica postdecembrista, metamorfozata din fosta nomenclatura comunista, securisti, speculanti, escroci, demagogi, oportunisti, etc., isi reformeaza structurile in circuit inchis, promovind pe linie succesorala, odraslele.
Structurile politico-economice coagulate dupa decembrie 1989 s-au desfasurat conform unui plan de organizare in adincime, complex, ocupind spatial politic, economic, financiar, prin trei mari ramificatii: FSN1(PD-L, ex : PD), FSN 2(ex: FDSN, PDSR, PSD) si FSN-3 (falsul istoric PNL).
Fiecare din aceste ramuri economico-politice (gasti mafiote) au aspirat anumite formatiuni, si au generat ministructuri satelite, politice( PRM, PC, UDMR, PNG, PNTCD, PIN, UNPR, etc), civice(ONG-uri, Sindicate, etc), ecomomico-financiare (Institutii capuse, Trusturi , Agentii, Fonduri, etc), prin care sa creeze diversiuni, manipulari, deruta, cu un singur obiectiv major, pastrarea controlului, spolierea tarii, mentinerea poporului in ignoranta si sclavie.
Tinind cont de aspectele de fond ale ultimilor evolutii pe scena sociala, politica, economica-financiara romaneasca, pot fi evidentiate anumite desfasurari in mai multe forme dimensionale ce interactioneaza asupra formelor primare ale sistemului actual, cu o singura constanta majora, controlul statului.
Restructurarea structurilor politice (executive, legiuitoare, judecatoresti,administrative), diminuarea la 2/3 a numarului agentilor de influenta, etc. se impunea din prisma faptului ca resursele financiare ale statului fiind administrate numai pentru consumul lacustelor(capuse), au inceput sa diminueze drastic, instabilitatea sistemului heteroclit nu permite supravetuirea actualilor actori emanati din esaloanele vizibile si obscure ale camariliei comuniste (nomenclatura), sa faca fata presiunii sociale si aparitiei unor forte novatoare (populare), pe scena politica.
Incepind din 1990 aprox 7 milioane de cetateni romani au luat drumul pribegiei, jumatate s-au intors, cealalta jumatate sa integrat s-au este pe cale de a se integra in societatile de adoptie, interactia produsa cu alte culturi si civilizatii, a celor citeva milioane de romani, a anulat efectul de spalare a creerului efectuat de mass-media romaneasca de-a lungul anilor.
Acest fapt ce creeaza o situatie extrem de periculoasa la adresa structurilor ce controleaza statul roman, contestarea directa a ‘’autoritatilor uzurpatoare’’, revendicarile la scena deschisa, pot lua o forma organizata, fapt ce ar anihila sistemul actual format din aprox 30 000 de cadre ale structurilor politico-economice mafiote.
Actiunile/spectacolele mediatice livrate de conglomeratul politico-economic prin structurile vizibile(‘’partide si politicieni’’) desfasurate in ultimii ani, fac parte dintr-un scenariu complex, regizorii si actorii isi dau toata silinta sa captureze atentia opiniei publice (sa fie crezuti pe cuvint, aprobati sau dezaprobati.
Pe fondul acestor diversiuni/manipulari, sa lucrat intens la absorbtia unor fonduri de consum in circuit inchis : imprumuturile de la FMI si Banca Centrala Europeana, artizanul/intermediarul direct, unul din pivotii sistemului, BNR-ul, este beneficiar si protectorul actualului sistem mafiot.
In diverse contexte, statul si-a permis sa efectueze imprumuturi imense fata de institutiile internationale, creind panica sociala, aservind romania si generatiile viitoare la plata acestor imprumuturi, luind ostatec poporul roman, scopul real fiind de deturnare a fondurilor imprumutate catre pusculita mafiei politico-economice.
Toate actiunile scenariului pus in practica cu cinism, viclenie, machiavelism de catre regizorii (sforarii) sistemului politico-economic mafiot, sunt sortite in final unui mare esec, vor pierde, dar cel care va plati tributul din nou, va fi poporul, insa cel care a suferit sute de ani in tacere, poporul, va rupe lanturile…….intrarea in rezonanta a grupurilor cetatenesti anti-sistem este perceptibila, lovitura coordonata simultan va anihila definitiv sistemul mafiot ( reteaua sepiilor), ce a uzurpat statul de drept………….
Foarte fain comentariul, doct, cu citate, toate cele. Din pacate, unde se termina citatele culte si incepe mintea autorului, totul se cam duce de rapa. E tare sa redai din altii, uitandu-te in oglinda, sa vezi cat esti de destept, dar asta nu presupune cu necesitate vreun nivel deosebit al propriei capacitati de a rationa. Iar rationamentele din articolul asta sunt sofistice (de, nu e o drama, cam 80% din argumentele intelectualilor asta sunt) si, in plus, amestecate talmes-balmes, fara a reda vreun fir limpede.
Sunt cateva lucruri:
1. Nu vad cum reiese, si de unde, ca protestul este generat de apetiturile de consumatie. Sincer. Evident ca apetiturile au o influenta in orice comportament, dar, in cazul asta, mai mult decat indirect. Tipi mai patrunzatori au argumentat ca este vorba de discrapanta de echitate. Poveste lunga – exista si la maimute. De altfel, este usor de vazut ca, atunci cand accepta necesitatea unui lucru, oamenii au o capacitate de a indura fabuloasa. Problema apare cand privatiunile se impart inechitabil si cand actele nu li se par necesare, ci discretionare, iar, in acest caz, cele doua aspecte se contopesc. O „revolutie a burtilor” poate fi cea a politistilor ori cea – tacuta – a judecatorilor si politicienilor (la cei din urma, burta a fost o componenta esentiala a lui ’89) – aici casta sau comuniunea de interese sunt esentiale.
2. Trebuie sa se faca distinctia intre frustrarea de consum si sentimentul amenintarii la adresa propriei securitati. Motivatiile sunt diferite si reactiile felurite.
3. Protestul nu apare din exacerbarea apetitului de consumatie si slabiciunea statului – e o aberatie – din cauza slabiciunii statului pot avea, eventual succes. De altfel, marile proteste au avut loc exact in situatii cu state (cam prea) autoritare. Chiar in exemplul dvs., cu francezii, statul este unul puternic. Despre impactul apetitului de consumatie, ca forta motoare, am amintit mai sus. Argumentele si exemplele sunt multiple.
4. Cred ca nu intelegeti ca dusmanul protestatarilor de la Paris nu este statul „paternalist” (in viziunea dvs., preluand de-a gata niste sabloane neo-liberale), ci tocmai diverse tentative de a submina status-quo-ul, in mare din partea unor filosofii de suprematie a pietei. De meditat.
5. Nu pricep excursul cu M Thatcher. Inteleg, situatia trezeste o paralela prin protestele la reforma. Dar nu cred ca este importanta. Ce legatura are apetitul de consum cu buruienile netunse? Aici ar fi vorba de o obisnuinta de a primi fara efort, ceea ce nu e acelasi lucru cu apetitul de consum. Sunt consideratii psihologice complet diferite, chiar daca dorinta de a primi pleaca de la o nevoie de consum – adica tot despre dorinta de bunuri e vorba, si intr-una si in alta, dar asta nu inseamna ca sunt identice. Dar, intr-o parte esenta este, pur, de „a avea”, in cealalta este de „merit” si de „asigurarea unei existente neamenintate”. Comportamentele sunt complet diferite.
Ca observatie, asa, pe langa, un discurs asemanator celui al lui Thatcher a tinut Basescu, in fata caselor de la inundatii, bineinteles, in cu totul alt cadru si in alt stil, mai romanesti. Dar l-a zis. Ideile principale erau tot alea, cu subiect si predicat, si toata lumea i-a sarit in cap – de asteptat, de altfel.
CRM a fost o somitate. Dumnezeu sa-l ierte! Cat despre dizertatia dvs, bun, frumos, dar mai bine o tineati in gand.