Home » Politica & Doctrine » Citesti:

Doctrina Fericirii

Florin Cojocariu aprilie 17, 2015 Politica & Doctrine
11 comentarii 1,162 Vizualizari

“Fericirea” face parte din conceptele neclare, care ajung să se definească mai degrabă prin ce nu sunt decât prin ce sunt. Răul e absenţa binelui, iubirea e absenţa indiferenţei iar fericirea e absenţa nefericirii. Cu alte cuvinte suntem fericiţi dacă nu suntem nefericiţi. E definiţia cel mai uşor de acceptat pentru o majoritate de oameni. Definiţia fericirii prin “ce este fericirea” e o iluzie. Obţinem o uriaşă listă de lucruri diferite cu care nimeni nu e de acord în întregime. E suficient să ne amintim de polemica antică din jurul afirmaţiei că “banii n-aduc fericirea”. Dar dacă e să cădem de acord, “absenţa nefericirii” e cea mai unanimă definiţie a fericirii.

Felul în care definim fericirea nu e doar o hârjoneală retorică de Facebook. Consecinţele alegerii definiţiei sunt cruciale pentru felul în care ne trăim vieţile. Dacă fericirea “este” o listă de lucruri “bune”, atunci viaţa noastră, în consecinţă, e o permanentă căutare a acelor lucruri. Dacă fericirea e o listă de lucruri “rele”care trebuie evitate, viaţa noastră e o permanentă luptă împotriva lor şi o fugă de ele.

Problema esenţială aici e tocmai divergenţa definiţiilor pozitive. În cazul în care alegem definirea fericirii prin “ce este”, vom avea cam atâtea idealuri de fericire câţi oameni sunt. Si ce e rău în asta, va veţi întreba? Vrem oare să trăim într-o lume standardizată emoţional, sentimental şi metafizic?

Nu, nu vrem asta. Toată discuţia asta despre fericire are altă ţintă, urmăreşte să ne amintească ceva ce am uitat. Anume că rolul esenţial al Statului ar trebui să fie fericirea cetăţenilor săi. Dacă aplicăm cele două metode de a defini fericirea în cazul acestei misiuni esenţiale a Statului, observăm un lucru ciudat:

  • Statul care defineşte fericirea cetăţenilor lui prin “ce este fericirea” ajunge, invariabil, o dictatură represivă. Pentru că, fără excepţie, va încerca să forţeze milioane de viziuni ale fericirii în acelaşi concept unic impus de o doctrină. Acest stat ajunge cu siguranţă un inamic al libertăţii individuale. Nazismul şi comunismul sunt exact asta: definiţii de stat ale fericirii, impuse cu forţa cetăţenilor.
  • Statul care defineşte fericirea cetăţenilor lui prin “evitarea nefericirii” e un stat democratic în care libertatea individuală prosperă. Constituţia SUA  poate fi citită în multe feluri dar poate cel mai neaşteptat e să observăm că e scrisă în aşa fel încât să garanteze un minim de nefericire cetăţenilor. (Aici merită adăugată şi o observaţie despre creştinism. Creştinismul nu e o doctrină opresivă cum pare astăzi unor progresişti înfierbântaţi. Creştinismul defineşte fericirea – care se suprapune pe ideea de “mântuire” – în principal prin absenţa răului – adică a păcatului şi drumul către mântuire e întotdeauna o decizie individuală, asumată, nu impusă cu forţa din exterior. Biserica însă poate deveni o instituţie opresivă când ne spune CE E OBLIGATORIU SĂ FACEM CA SĂ NE MÂNTUIM, nu ce trebuie să NU FACEM ca să nu fim nefericiţi. Cu alte cuvinte atunci când suprimă liberul arbitru individual şi îl înlocuieşte cu o regulă imperativă destinată a aduce mântuirea, regulă izvorâtă din propria definiţie a CE ESTE FERICIREA)

Discuţia asta e mai puţin teoretică decât pare pentru că duce imediat şi cu multă claritate la o definiţie simplă a rolului esenţial al Statului: construcţia unui sistem administrativ şi social care urmăreşte să evite nefericirea cetăţenilor lui. Cu alte cuvinte trebuie identificate sursele nefericirii şi eliminate din sistem. Nici u mecanism administrativ sau social care produce suferinţă colectivă pentru un grup important de oameni nu are ce căuta în sistem. Ori realitatea e că sistemele pe care le-am construit sunt imense generatoare de stres, disconfort şi nefericire: educaţia e o corvoadă şi ceva de care copii fug administraţia şi birocraţia sunt surse de chin şi stres şpaga pe care trebuie să o dai peste tot e sursă de umilinţă spitalele sunt surse de teroare.

Episodul recent al raidurilor Diviziei Antifraudă a ANAF, care a închis magazine şi restaurante pentru sume ridicole lipsă sau plus în gestiune, ilustrează cât se poate de bine problema: ANAF nu ar trebui să fie o sursă de teroare pentru micii afacerişti ci un partener social! Indiferent câte reforme facem, dacă nu ajungem în momentul în care Fiscul ajută întreprinzătorul să-şi plătească impozitele şi să fie corect (aşa cum se întâmplă în ţările nordice, de pildă), în loc să bage groaza în oamenii de afaceri prin decizii şi comportamente abuzive şi penalizări total disproporţionate, orice reformă e degeaba.

Mai mult, nu numai că reformele sunt degeaba dar ignorăm costul uriaş indirect al nefericirii: stres, lipsă de productivitate, depresie:o societate din care creativitatea și bucuria de a trăi sunt evacuate cu obstinență de un Stat opresiv. Ăsta cred că e lucrul crucial pe care-l uităm atunci când vorbim de “Reforma Statului”: un stat care nu pune în centrul raţiunii sale de a fi reducerea nefericirii cetăţenilor lui e un non sens practic.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. Alex spune:

    În mare sunt de acord cu ideea exprimată în articol, dar
    >Episodul recent al raidurilor Diviziei Antifraudă a ANAF, care a închis magazine şi restaurante pentru sume ridicole lipsă sau plus în gestiune

    S-a dovedit că a fost UN SINGUR caz în care agenții Fiscului au abuzat de autoritatea lor, restul închiderilor au fost legale.

    >aşa cum se întâmplă în ţările nordice
    Haideți să nu, țările nordice au toate o fiscalitate uriașă. Și dacă vorbim de fericirea cetățeanului, nu ar trebui ca una condițiile obligatorii pentru a obține această fericire să fie ca Statul să ia cât mai puțini bani de la cetățean?

  2. Vlad spune:

    E taman pe dos. Fericirea e o stare de fapt naturala. La fel viata, iubirea …

    • Stelian Ene Stelian Ene spune:

      Nu Vlad, te înșeli amarnic. Fericirea e o stare care apare doar după ce un Conducător Priceput a eliminat toate posibilele surse ale nefericirii. Câte lacrimi, câte suspine au adus pe lumea asta căsătoria, măselele cariate, examenele grele, banii mereu insuficienți si succesul mereu nemeritat al altora. Iată tot atâția surse de nefericire ce ar putea fi eliminate !

      Bunăoară, măselele ar putea fi extirpate încă din fragedă pruncie și toată mâncarea distribuită sub formă de pastă. De examene nu se pune problema, oricum nu servesc decât la împărțirea oamenilor în categorii rigide și nefericite. Deci facem o singură clasă socială ai cărei membri nu mai au nevoie de bani întrucât pasta nutritivă se va distribui gratuit și în cantități nelimitate. Iată cum am scăpat de foamete, o altă sursă de nefericire.

      Căsătoria e un caz mai special. Am câteva idei și aici. În primul rând că nu mai ai voie să refuzi cererile în căsătorie nemotivat. Sigur, a te căsători cu o persoană nedorită poate părea o sursă de nefericire, dar oare nefericirea celui refuzat nu contează și ea ? Se va face o comisie care va cântări nefericirle și va avea ultimul cuvânt. Soacrelor li se va interzice cu desăvârșire să bârfească abilitățile culinare ale nurorilor – lucru mult ușurat de impunerea pastei nutritive.

      Aștept și alte sugestii pentru eliminarea totală a nefericirii din societate, lucru complet diferit de impunerea totalitară a unei variante oficiale de fericire.

  3. Ela spune:

    Foarte interesant punct de vedere, stimate domn!
    Marturisesc ca mereu m-a deranjat definirea unei stari, a unui sentiment, sau a oricarui alt fenomen, prin ceea ce NU este, admit insa ca m-ati facut sa privesc lucrurile diferit…multumesc!
    In fond, paradoxul face ca oamenii (sunt convinsi ca) cunosc cel mai bine ceea ce nu au, si vor ceea ce le lipseste (…) deci, este perfect intemeiat ca un Stat responsabil sa se ocupe de diminuarea neajunsurilor reale si concrete, ca sa ajunga la “reducerea nefericirii”, si ea extrem de concreta!
    Problema este ca acest Stat isi va fixa, obligatoriu, tinte pe care, daca nu le va atinge, se va vedea “de la o posta”! Or, asta implica ca politicienii care-si lanseaza asemenea provocari kamikazee sa fie si capabili, si cinstiti…
    Exista asemenea oameni in Ro?
    Pentru ca nu putem defini o prapastie, altfel decat prin marginile ei, putem spune ca DA, exista multi politicieni capabili, tocmai pentru ca, deocamdata, avem numerosi politruci corupti si incompetenti!
    In fine, mi se pare si mai corecta, si mai realista aceasta inedita abordare a dvs, mai ales in contextul in care “reducerea nefericirii” implica atingerea de obiective clare, palpabile si verificabile, in timp ce “sporirea fericirii” este doar un ideal, un concept vag si deoarece pur subiectiv, care nu depinde decat de fiecare individ in intimitatea lui…Et encore!?

    • Vlad spune:

      Pai nu trebuie sa fim … Asta e mesajul … E mai subtil asa … Ca deh daca am fi … cine stie … poate am si gandi, poate am si face …

    • Vlad spune:

      Se creeaza de fapt iluzia pozitivitatii prin enumerarea lipsurilor. Enumerarea lipsurilor este in sine utila in momentul in care faci un bilant provizoriu, o evaluare pentru a vedea unde esti, cum stai, ce mai ai de facut. Desigur cand nu se face NIMIC aceasta optica isi pierde utilitatea. Optica se schimba pe ce s-a facut. De genul, articole in ziare: azi dupa 100 de zile de liniste s-a modernizat o sala de curs. Dupa doi ani s-a introdus medicina preventiva … Adica de genul, ce s-a facut … Cand nu se face … n-are sens sa vorbesti … adica la ce bun sa ocupi timpul altor oameni cu ce nu s-a facut …

  4. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    VLAD MUREȘAN

    Comunismul este o viclenie a infernului, deoarece sub seducţia perfidă a umanismului inconştient de limitele lui se ascund caznele inumane ale iadului terestru.

    „Fără violenţă şi cruzime, nimic nu se poate înfăptui în istorie” (Engels)

    Vladimir Soloviov a rostit, profetic, că rolul statului nu este de a aduce paradisul pe pămînt, ci de a împiedica instaurarea infernului. Prin vocea lui Marx, putem spune că infernul s-a travestit în paradis pentru a se înstăpîni asupra lumii. În comparaţie cu Gulagul, fabricile capitaliste exploatatoare erau zone de agrement.

  5. un om spune:

    Felicitari pentru tema aleasa!
    O tema foarte interesanta, foarte la moda in subconstientul nostru!! Foarte adevarat ca toti alergam dupa acest “ideal”.
    In privinta articolului, nu mi se pare o abordare foarte buna sa vedem lucrurile in alb si negru, asa cum mi se pare ca procedati in definirea conceptelor folosite.
    Iar cand ati ajuns la capitolul crestinism si a Bisericii as nuanta putin exprimarea folosita:”Biserica însă poate deveni o instituţie opresivă când ne spune CE E OBLIGATORIU SĂ FACEM CA SĂ NE MÂNTUIM” – Biserica poate deveni opresiva daca impune ce trebuie sa faca omul, dar daca arata/indica ce este necesar sa faca gandesc ca nu greseste.
    Practic rolul ei asta este, sa spuna celor interesati ce este necesar sa faca pt a se mantui.
    Asa cum un ghid orienteaza un calator dornic sa ajunga la o destinatie.

    multumesc
    o zi insorita!

  6. Dan spune:

    Mi-a facut placere sa citesc articolul, de acord cu ideile exprimate, cu amendamentul ca in cazul bisericilor exista o diferenta de abordare evidenta fata de invatatura originala cuprinsa in Noul Testament.

  7. ofof spune:

    Daca in my field of work as folosi aceleasi metode ca dvs.de asezare-expunere-rezolvare a unei probleme date (fie ea si fericirea) as da faliment acum 10 ani. Ce bine e sa invarti-freci cuvintele fara niciun pic de umbra de responsabilitate. Sunt invidios, evident, ce viata banal-simpla trebuie sa duceti.

  8. proletaru spune:

    Dl. Cojocariu, fizician la origine, face teoria fericirii astfel: fericirea e absenta nefericirii, spune autorul, riscind o definitie circulara, de unde putem deduce (si nu gresim, daca parcurgem tot articolul) ca nu atit conceptul de fericire il intereseaza cit punerea acestuia in relatie cu altceva, cu un termen sau o imprejurare pe care autorul o stapineste ceva mai bine din unghi teoretic. In cazul de fata, fericirea e pusa in relatie cu statul. Statul roman e, de pilda, unul opresiv, pentru ca incearca sa defineasca fericirea cetatenilor in termeni prestabiliti. Alte state sint, dimpotriva, democratice, pentru ca-i lasa cetateanului libertatea de a defini fericirea.

    Textul face apel, in descrierea statului opresiv, la exemple de genul controlalelor recente ale ANAF-ului care, in numele unor abateri minimale de la lege, a inchis diverse firme. Statul, in loc sa conlucreze cu cetatenii, sa devina partener al acestora in incercarea lor de a-si stabili termenii fericirii, e dictatorial si impune reguli aberante, contribuind, prin urmare, in mod decisiv la nefericirea cetatenilor.

    Exemplul e, in cel mai bun caz, inadecvat. Peste tot in lume, inclusiv in statele democratice, dreptul individului de a-si cauta fericirea e pus in relatie cu legea. Cel care o incalca, incercind sa-si stabileasca normele fericirii proprii, va ajunge, inevitabil, nefericit (decit daca nu cumva isi propune, ca element definitoriu al propriei fericiri, avertismentele, amenzile, puscaria si suferinta in genere). Statul roman nu e, sub aspectul fericirii liber alese, mai opresiv decit altele. Dimpotriva, as spune ca e mai democratic: hai sa numaram cite persoane, din totalul populatiei, au reusit aici sa-si gaseasca fericirea prin furt si viclesug si cite dintre ele au sfirsit, in cele din urma, sub semnul represiunii. Numarul secund e, dupa toate calculele, infim in raport cu primul. Ca atare, despre ce discutam?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Florin Cojocariu


Florin Cojocariu

Absolvent de fizică cu o lungă experiență în publicitate și marketing între 1993 și 2007. Implicat în mai multe inițiative legate de comunicare și internet între 2007 ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)