joi, martie 28, 2024

Mazilu versus Iliescu: Democratie reala versus democratie originala

12 ianuarie 1990, Piata Victoriei: Mii de demonstranti cer interzicerea PCR, completa desfiintare a Securitatii. Numarul doi in Consiliul FSN este Dumitru Mazilu, profesor de drept international, numit de regim la Geneva, in Comisia Drepturilor Omului, intrat in conflict cu Ceausescu. Devenit un disident sui generis. Soseste impreuna cu Petre Roman si Voican Voiculescu. Tine un speech incendiar. Devine idolul multimii. Vine si Iliescu, isi arunca toti carnetele de partid, se leapada public si zgomotos de Satana. Nimeni nu stie ce va urma. Cine e de fapt Mazilu? Un exaltat, un provocator, un trouble-fête, ori, mai degraba un veritabil apostat? Dupa trei decenii, inclin sa cred ca omul rupsese cu Marea MInciuna. Apasa categoric pe pedala unui anticomunism intransigent. Unul care insemna nimicirea organizatiei criminale numita Securitate. Lozinca opozitiei: „Ole, ole, ole/Frontul asta ce mai e? PCR!” Dar avea Mazilu o baza politica sau era vorba de un donquijotism pozand in bonapartism?

Trec doua zile, ziarul opozitiei, „Romania Libera”, condus de Petre Mihai Bacanu si avandu-l pe Octavian Paler ca director onorific si principal editorialist, publica un fel de fisa biografica. De ce tocmai acolo?

Pentru ca daca informatia aparea in oficiosul FSN, fosta „Scanteie” metamorfozata in „Adevarul”, ar fi fost decredibilizata in zonele necontrolate de Front. Reiese ca Mazilu a fost ofiter de securitate, director al Scolii de la Baneasa. De unde insa a plecat, mai precis, a fost demis. Succesorul sau? Iulian Vlad, cel care, pe 20 decembrie seara, a semnat ordinul de arestare a lui Mazilu. A negat acest lucru ulterior, a dat vina pe Aristotel Stamatoiu. „Detalii” nepomenite, ascunse sub presul pseudo-uitarii. In anii 70, Mazilu fusese „demascat” pentru „auto-plagiat” intr-o sedinta a Senatului Universitatii din Bucuresti. Acuzatorul? Profesorul de sociologia educatiei Aculin Cazacu, prodecan la Filozofie, el insusi, probabil, ofeiter de securitate. Probe beton, alcatuite cu grija de „baieti”. Rafuieli intre securisti? Poate. Dar fara a dezlega aceste enigme, ramanem prizonierii unui insondabil, mlastinos clarobscur…

Iulian Vlad: „Apoi a urcat pe un tanc Mazilu și a strigat: „Îl vreți pe Iliescu jos? Atunci jos Iliescu!” și „Moarte securiștilor!” Seara, își dă demisia din toate funcțiile politice și, după două săptămâni, își anunță retragerea din viața publică. Retragerea e un fel de a spune, pentru că este menținut în mai multe funcții. Acum, la 84 de ani, este profesor la o universitate particulară.”

Distribuie acest articol

47 COMENTARII

  1. Mai readuceti in memoria romanilor asemenea fapte. Ele arata ca nu am avut o revolutie adevarata, si daca a fost un inceput a fost confiscata. Felicitari pentru acest material de exceptie.

  2. Asa, ca fapt divers. Mazilu a fost mult mai mult, in Securitate, decit seful Scolii din Baneasa. Intre altele, a lucrat nu stiu cati ani la DIE, acoperit drept consul in Italia, fara sa fie incadrat propriu-zis pe stat la baietii de la Externe, motiv pentru care oamenii se suparasera atunci pe el, pt ca le ocupa un post banos. S-a invirtit permanent pe linga conducerea partidului si a Securitatii, mereu il gasim in apropierea unor persoane cu functii de conducere si nimeni nu parea sa stie, nici macar pe vremea aia, cine era si de unde venea el, si ce relatii avea, de se mentinea in asemenea cercuri. Un disident, care lupta impotriva Securitatii si partidului? Hai sa fim seriosi! Au trecut, totusi, 30 de ani, nu mai putem crede in asemenea povesti romantice. Cel mai probabil, avind in vedere modul in care s-au desfasurat evenimentele atunci si cit de mult erau controlate iesirile acestea, aparent spontane, totul a fost o provocare, menita sa discrediteze ideea desfiintarii Securitatii. Dupa ce omul si-a facut numarul, s-a retras in anonimat si a trait bine mersi, de pe urma rolului sau temporar de la revolutie.
    Pe de alta parte, cred ca alte personaje aparute atunci sint mult mai interesante, decit acest clovn trecut. Si ele sint trecute acum, dar ar merita sa ne punem niste intrebari, daca este sa ne prindem vreodata ce teatru prost ni s-a servit in zilele acelea, cind credeam ca ne eliberam. De exemplu, cine erau si cum de au aparut atunci in preajma lui Ion Iliescu – si s-au si pastrat, o buna bucata de vreme, in preajma puterii – Gelu Voican Voiculescu si, mai ales, Petre Roman? Cum se face ca cineva, provenit dintr-o familie asa de apropiata de cea a lui Nicolae Doicaru si de Securitatea externa, precum Petre Roman (tatal – apropiat de Doicaru inca din anii 50, sora – prietena de chefuri a fiicei lui Doicaru, sotia – colaboratoare a DIE/CIE etc.), dintr-o data a rasarit la Comitetul Central, ca mare revolutionar, pentru ca apoi sa nu se mai dezlipeasca, din preajma puterii, timp de mai bine de 10 ani? Ce era, de fapt, partidul acela, care a fugit din FSN cu tot cu numele, plin de baieti evident cu ochi albastri, pe care l-a condus el atita vreme?
    PS Iulian Vlad n-a fost succesorul lui Mazilu de la Baneasa, a fost trimis acolo mult dupa el.

    • Dl D Mazilu, având biografia pe care o prezintă autorul articolului, a fost în mod cert un concurent al d-lui I Iliescu la conducerea României. Desigur, nu există securiști buni și securiști răi, dar precum a fost arătat în articole recente publicate în acest spațiu, au existat securițti și comuniști care au dorit, în spirit sovietic, inevitabil, glasnosti și perestroika. Să nu uităm, Revoluția română a început ca anticeaușistă, nu anticomunistă!

      Unii spun că pe la instituțiile occidentale pe la care a lucrat, dl Mazilu ar fi putut fi recrutat de vestici. Reforma regimurilor comuniste a fost dorită deopotrivă în 1989 de Est și de Vest (și statele occidendale au colaborat în sesnul acesta cu URSS), la fel înlăturarea lui N Ceaușescu. Cum România a fost lăsată în zona de influență sovietică, dl I Iliescu, cel care era apropiat de Est și de dl Gorbaciov, a trecut la cârma țării.

      Dl Mazilu a fost șantajat să părăsească orice funcție de conducere în stat, promițându-i-se o viață liniștită pentru tot restul zilelor. Ceea ce s-a întâmplat.

      • @Constantin,
        Imi pare rau sa va contrazic. Am fost de fiecare data in Piata Universitatii si Victoriei si m-am lasat antrenat de Mazilu nu pentru ca asi fi vazut in el o valoare. Tipul aparea destul de stravaziu ca substanta si chiar dubios. Avea reactii la un moment dat total nepotrivite momentului, parea exaltat dar naiv. Il sustineam contra lui Iliescu pentru ca niciodata nu am avut incredere in Iliescu. L-am banuit, in final, de blat cu Iliescu. Credeam ca Iliescu si-a pus acolo un „adversar” doar ca sa mimeze pluralitate de idei, dar individul nu dovedea nici o calitate intelectuala capabila de concurenta. Asta in ceea ce arata multimii. Poate in realitate a fost mai inteligent si asta a fost rolul sau pentru validarea lui Iliescu de catre multimi.

        • „Tipul aparea destul de stravaziu ca substanta…”

          Corect, dovadă că a acceptat termenii șantajului până azi. Oricum nu avea încotro. Dacă nici astăzi nu poate spune că a fost agent dublu, cu tât mai puțin ar fi putut recunoaște în 1989. Este, tradițional, „jobul” din care se iese cu picioarele înainte.

          „Grupul Iliescu” este încă bine-mersi și e foarte probabil că dovezile de trădare de țară de către dl. Mazilu îi sunt încă la îndemână. Deși nu poate recunoaște nimeni acest lucru. mai așteptați puțin… până în 2050. Sau, 2150, când vor fi prezentate de dl Mihai Pacepa. :-)

          Pe de altă parte, chiar dacă România ar fi avut un parcurs mai democratic și ne-comunist, fără Iliescu, așa cum au avut stele vecine, foarte probabil evoluția ulterioară ar fi fost relativ asemănătoare… a se vedea statele vecine. :-) Dar, acesta este un alt subiect, care a mai fost discutat tangențial în acest spațiu.

    • „Un disident, care lupta impotriva Securitatii si partidului? Hai sa fim seriosi!”
      Pardon! Trebuie sa avem memoria faptelor. O fi lucrat Mazilu in DIE, o fi fost (si a fost) securist pe functii inalte, insa, imi aduca aminte ca acum, acest Dumitru Mazilu A FOST PRIMUL dintre cei iesiti la balconul CC in seara de 22 Decembrie 1989 care, dupa atitia campi batuti de tot felul de neica-nimeni, a rostit raspicat la microfon (era intuneric bine): NE-AM SATURAT DE 45 DE ANI DE COMUNISM!
      Pana atunci, toti cei care vorbisera puneau in discutie numai perioada ceausista.
      Trebuie sa marturisim adevarul, asa cum a fost. Si, ca mine, au fost milioane de martori (la TV) si zeci de mii (de fatza).

  3. În calitate de expert în cadrul subcomisiei ONU pentru Prevenirea Discriminării şi pentru Protecţia Minorităţilor (din Comisia ONU pentru Drepturile Omului), Dumitru Mazilu a întocmit un raport în care au fost menţionate diferite restricţii impuse în România de Nicolae Ceauşescu. Acel document a ajuns în Elveţia şi a fost prezentat la 10 iulie 1989 în sesiunea subcomisiei menţionate, iar după o lună de zile a fost publicat (18 august 1989). Dumitru Mazilu se afla în acel moment în România sub supravegherea câtorva ofiţeri de Securitate, iar locul său în subcomisia ONU pentru Prevenirea Discriminării şi pentru Protecţia Minorităţilor a fost ocupat de expertul Ion Diaconu – care a acţionat pentru retragerea imediată de la subcomisia ONU a raportului întocmit de Dumitru Mazilu.

    Conform Deciziei nr. 1195 din 27 august 1952, semnată de generalul-locotenent Gheorghe Pintilie (adjunct al ministrului Afacerilor Interne şi şeful Direcţiunii Generale a Securităţii Statului) şi colonelul Aurel Corin, Dumitru Mazilu a fost chemat la 1 septembrie 1952 în rândul cadrelor active ale armatei, pentru Direcţiunea Generală a Securităţii Statului, primind direct gradul de sublocotenent în Securitate – împreună cu Constantin Georgescu, Ştefan Popescu, Nicolae Sporiş, Florea V. Ungureanu şi Vasile Stanciu. De asemenea, în prezent se cunoaşte faptul că în statul de organizare al Şcolii nr. 1 a Ministerului Afacerilor Interne, valabil în perioada 1 august 1962 – 1 septembrie 1964, Dumitru Mazilu avea gradul de căpitan şi deţinea funcţiile de colonel, lector de învăţământ superior de ştiinţe juridice şi şef al catedrei „Istoria şi teoria statului şi dreptului” în cadrul Şcolii de Securitate Operativă, fiind retribuit lunar cu 2550 lei.
    În opinia noastră, afirmaţiile lui Dumitru Mazilu din raportul pe care l-a întocmit în 1988-1989 despre anumite discriminări care aveau loc în România puteau să fie adevărate. Ceea ce nu s-a comunicat în acel moment în mass-media din Occident a fost informaţia privind legătura profesională pe care Dumitru Mazilu a avut-o cu Securitatea. Acel detaliu nu a fost ştiut în străinătate sau ar fi putut afecta reputaţia experţilor străini care îl susţineau pe cetăţeanul român, în cazul în care acesta era dezvăluit public. Efecte negative privind credibilitatea unor mesaje transmise prin mass-media puteau să apară şi în acţiunile propagandistice desfăşurate în anul 1989 în Occident împotriva regimului condus de Nicolae Ceauşescu.
    La rândul lor, autorităţile comuniste de la Bucureşti nu au fost interesate să dezvăluie detalii din trecutul lui Dumitru Mazilu pentru a evita în acest fel acuzaţiile care li se puteau aduce în presa occidentală privind infiltrarea unor ofiţeri de Securitate în organizaţii internaţionale foarte importante, folosind o acoperire diplomatică românească.

    • Interpretarea pe care o dați privind ascunderea ”trecutului lui Dumitru Mazilu pentru a evita în acest fel acuzațiile care li se puteau aduce în presa occidentală privind infiltrarea unor ofițeri de Securitate în organizații internaționale foarte importante, folosind o acoperire diplomatică românească” este corectă. Totuși, lui Dumitru Mazilu nu i se poate nega calitatea de dizident, fiind pus sub stare de arest la domiciliu de la sfârșitul lui 1986 până la căderea lui Ceaușescu, concediat din MAE, pensionat pe caz de boală.Membru al Subcomisiei Națiunilor Unite pentru Combaterea Discriminării și Protecția Minorităților, de la Geneva și raportor special al Națiunilor Unite pe problemele drepturilor omului și ale tineretului din lume, a reușit să trimită clandestin la Geneva raportul foarte critic asupra regimului Ceaușescu, în aprilie 1989 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Mazilu).
      Sunt un martor direct (fără să fiu securist) al faptului că Mazilu și-a arătat deschis opoziția față de Ceaușescu prin criticile publice despre încălcarea drepturilor omului în regimul comunist din România: în toamna lui 1986, după întâlnirea de la Reykjavik, între Reagan și Gorbaciov (11-12 oct.), profesorii de științe sociale din județul Bacău am fost chemați în capitala de județ la întâlnirile obligatorii o dată pe trimestru organizate de inspectorat, de obicei, la școala de partid (situată undeva lângă liceul pedagogic din localitate). De această dată, am fost convocați în amfiteatrul școlii, unde ne-a fost prezentat ”un ambasador la ONU”, Dumitru Mazilu, despre care nu știam nimic. Și a fost un șoc.Prezentându-ne implicațiile internaționale ale summitului din capitala Islandei, Mazilu a criticat deschis regimul de la București, a aprins un fitil pe care eu l-am considerat atunci extraordinar. I-am admirat curajul, îndrăzneala să-l critice pe Ceaușescu în public. Am fost atent și la reacția publicului, colegilor. Cei mai mulți n-au fost șocaţi. Părea că nu-i interesează subiectul. Sau nu intra în preocupările lor să critice regimul sau să se gândească că ceea se întâmplă este rău sau nu voiau să spună în mod direct.Teama era omniprezentă. Totuși, la unii dintre noi, cu care am schimbat priviri la un anumit moment dat, am observat satisfacție, i-am văzut într-un fel fericiți de ceea ce aud.
      Ulterior, am aflat că Mazilu se născuse la Bacău. O fi fost orașul natal locul în care și-a început calea ”oficială” a dizidenței? Nu știu dacă, înainte sau după, și-a mai manifestat în public (sau a mai fost lăsat) să critice regimul.

      • Vă mulţumesc pentru detaliile dezvăluite. Nu contest dizidenţa sa, însă atrag atenţia asupra punctului mort în care au ajuns ambele tabere cu Dumitru Mazilu.

    • ‘ locul său în subcomisia ONU pentru Prevenirea Discriminării şi pentru Protecţia Minorităţilor a fost ocupat de expertul Ion Diaconu – care a acţionat pentru retragerea imediată de la subcomisia ONU a raportului întocmit de Dumitru Mazilu.‘

      Si pentru ce de-aia, Diaconu a fost trimis de Iliescu si baietii ambasador al Romaniei la Copenhaga, post de dolce far niente.

  4. Megateoriile sablon, aplicabile oriunde si oricand, inclusiv cele privind democratia – populara, reala, originala, democrat-liberala etc. – au cazut in desuetudine. Intr-un timp nu prea indepartat vor cadea si in colb si in uitare. Chiar si democratia este un concept uzat, abuzat si speculat de toate tipurile de regimuri politice, de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga. Sper ca si dihotomia Stanga-Dreapta sa dispara, sunt deja semne de decrepitudine – doua sute si ceva de ani i-au fost de ajuns ca sa dezbine Neamurile. Natiocratia, o noua forma de organizare si de conducere politica a societatii, este pe cale de a lua locul celei vechi, denumite democratie. Detinerea puterii de catre Natiune este corespunzatoare antagonismului dintre Natiuni si Globalism, care se afla in centrul secolului XXI. Cu siguranta, nu se vor inghesui multi sa revendice Natiocratia. Globalismul, in niciun caz. Natiocratia nu mai este un gumilastic, ea va impiedica scurgerea peste granite a interesului national, ii va trasa Globalismului o linie rosie: “Nation First”. Ar fi interesanta o discutie pe aceasta tema viitorologica cu un politolog renumit.

    • @Comentator – pana la vreun „politolog renumit”, orice om de buna credinta poate constata ca Bismarck si Hitler au aplicat excelent „natiocratia”, fiecare la vremea lui. Deci nu e vreo solutie moderna, ci una profund „reactionara”, cum ar spune stanga.

      • Draga @Harald! Comiteti o mare blasfemie politica alaturand numele lui Otto von Bismarck celui al lui Adolf Hitler, sub aceeasi sigla, de nationalisti germani. Dar si o greseala inca si mai mare considerand nationalismul unificator si suveranist drept o cauza de razboi fatala. Nu stiu daca o faceti din reactivitate globalista sau din ignoranta. Bismarck a fost un lider national puternic, care a unificat statele germane intr-un singur stat german, fapt ce il face un erou al natiunii sale. Asa cum sunt toti liderii nationali, de pretutindeni, care si-au unificat natiunile, faramitate si slabite de tribalizare / provincializare. Din aceasta galerie de eroi nationali unificatori fac parte si personalitatile politico-militare unificatoare ale natiunii noastre. Mai adaug ca Bismarck a avut o politica sociala foarte inaintata (evit termenul devalizat de “progresist/a”), inspiratoare pentru viitorime, cat si faptul ca s-a folosit de arta si puterea diplomatiei, pentru care a avut exceptionale calitati, in scopul mentinerii unei Europe pasnice in anii 1870 si 1880. Adolf Hitler, descendent inca necunoscut de lume din Rothschilzi, pentru ca adevarata origine i-a fost mult timp ascunsa destul de bine de ochii marelui public, nu a fost german si cu atat mai putin un nationalist german. El a fost “un ou de cuc intr-un cuib strain”, pentru a folosi o formulare cat mai concisa si mai plastica, care a fost un slujitor fanatic al Globalismului, deci un dusman de moarte al Natiunilor, cu deosebire a celei germane, a carei statalitate a si reusit sa o distruga in al doilea razboi mondial. Nici alte natiuni nu au fost mai “fericite”, scopul politic al razboiului nu a fost sa fie castigat, ci sa le slabeasca statele pentru a le subjuga mai usor. Pe de alta parte, va recomand sa nu mai confundati natiocratia, o conditie existentiala si de libertate, care militeaza pentru libertate nationala si crestere nationala de sine statatoare (v. “Nation First!”), cu sovinismul, aria preferata a Imperiilor, cauza adevarata a razboaielor si sursa subjugarii Natiunilor. De incheiere o similaritate, ca sa intelegeti si mai bine altitudinea aspirationala a spiritului natiocratiei: In lagarul Globalismului, “Esti natiocrat ori dispari sau esti sclav” este sinonim cu “Mergi ori crapa”, din lagarele de exterminare si de munca ale lui Hitler, in care intentiona sa concentreze toata Lumea.

        • @Comentator – ”politica socială foarte înaintată” a lui Bismarck a fost precursoarea nazismului. Naționalismul duce inevitabil la războaie, iar Germania lui Bismarck era stat totalitar.

          Ideea e următoarea: grupul care deține puterea trebuie să aibă o contrapondere internă pentru ca respectiva țară să funcționeze. Statele totalitare elimină contraponderea internă, eliminând astfel alternanța la putere. ”Sfârșitul democrației” e propovăduit tocmai de adepții soluțiilor totalitare, însă în Europa nu există democrație autentică pe nicăieri, poate doar în Elveția.

          Singura democrație autentică e în Statele Unite, iar țările europene ar trebui s-o adopte pe aceea, înainte de a proclama sfârșitul democrației. Când cancelarul și președintele își împart funcțiile în stat înainte de alegeri, aceea nu e democrație, e butaforie.

        • @ Comentator
          Nu inteleg ce ai vrut sa demonstrezi cu deirul despre Hitler care ar fi urmarit pur si simplu distrugerea statalitatii Germaniei.

  5. Pe vremea cand eu ascultam în cămara ( absolut exact și sub jurământ o spun !) casei părinților mei EUROPA LIBERĂ , dl. Dumitru MAZILU era considerat și prezentat ca fiind ”CINEVA” ! Rog pe toti cei care l-au cunoscut să facă deplină lumină in jurul acestei personalități. ”Dezvăluirile” d-lui TISMĂNEANU , foarte bine venite , trebuie să continue. Indiferent de controverse.

    • „Pe vremea cand eu ascultam în cămara […] casei părinților mei EUROPA LIBERĂ…”

      Într-adevăr, dl D Mazilu era cunoscut, numele domniei-sale era adesea pomenit șamd., spre deosebire de dl I Iliescu, despre care am tot auzit că toți românii îl cunoșteau și-l așteptau să-l răstoarne pe N Ceaușescu. :-)

      Doar că nimeni nu va putea spune, niciodată cred eu, dar cel puțin în timpul vieții noastre, dacă dl D Mazilu a fost contactat și racolat de serviciile occidentale, devenind agent dublu. Este, însă, greu de presupus, într-o istorie contrafactuală, cum ar fi evoluat România dacă s-ar fi orientat mai rapid spre Vest cu dl D Mazilu. Sau, cu dl Rațiu, ori Coposu… Probabil, ar fi evoulat ceva mai rapid, inclusiv economic, și ar fi scăpat de perioada celor 10 ani de stagnare și cumplită denigrare în presa occidentală.

      Dar, de trăit astăzi precum germanii, sigur nu am fi reușit, așa cum nici cehii, ori polonezii nu trăiesc. Ar fi fost incomparabil mai util pentru dezvoltarea noastră să fi votat mai eficient în anul 2016, spre exemplu!

  6. Stafia malefică a Securității bântuie România şi parte din Diaspora românească (cea de dinainte de 1989). Securitatea domină România şi o va domina prin copiii şi nepoții ofițerilor de ieri şi de azi. Apreciez enorm articolele şi comentariile dumneavoastră.
    Cu cele mai alese gânduri,
    Un pribeag român.

  7. Acest articol nu lămurește nimic, da doar impresia falsa ca in 1990 au fost securisti buni care voiau democrație. Explicația este mult mai simlla: Mazilu voia să fie el no. 1. Cand băieții care-l susțineau pe Iliescu i-au arătat pisica s-a ascuns sub pat.
    Ceea ce este surprinzător pentru participanții la evenimentele din 89-90 este ca mai nici unul nu si-au publicat memoriile. Asta sugerează că există si azi un mecanism de șantaj care-i împiedică să profite material din publicarea memoriilor.

    • Parca Stanculescu-Ghips ameninta pe shmekeri cu dezvaluirile memoriilor lui, spunand ca are in seifurile bancilor elvetiene casete care sa adevereasca primejdioasele-i dezvaluiri. A dat obshteskul koltz si nimic nu s-a mai auzit. Presupun ca moshtenitorii au beneficiat (sau inca mai beneficiaza prin shantaj) de casetele acelea preapretzioase….

    • „…in 1990 au fost securisti buni care voiau democrație”

      Nici vorbă! Au fost membri ai Securității și PCR care, fiind mai bine informați, au înșeles că a fost adoptată „doctrina Sinatra” și regimurile rigide staliniste urmează să fie înlocuite cu unele „de catifea”, în spiritul glasnosti și perestroika. În acest context, au contribuit la debarcarea lui N Ceaușescu și camarillei sale și le-au luat locul.

      Pentru că în scurt timp reformele inerente adoptate au dus la căderea regimurilor de tranziție reformator-socialiste instalate în 1989 și instaurarea guvernărilor democratice, grupul securisto-comunist care a capturat statul în România a format guvernarea cleptocratică ce conduce de 30 de ani. Asemănător în bună măsură cu ceea ce s-a petrecut în Rusia, dar la altă scară și fără insurecție. După cum se poate lesne observa, aceștia nu vor nici acum, după 30 de ani, democrație.

      • Interesant e că Ceaușescu în 1968, cerea ceva asemănător docrinei Sinatra, dar s-a aplicat doctrina Brejnev, iar în 1989, la întâlnirea cu Gorbaciov, cerea aplicarea doctrinei Brejnev…

  8. In epoca l-am cunoscut destul de bine si personal pe profesor si l-am sprijinit. Era usor exaltat dar cine nu era pe atunci si desigur ca preferabil lui Ion Iliescu care de altfel i-a preluat proclamatia fara nici-o jena.A fost singurul dizident(prin proclamatia scrisa s-a dovedit a fi mai mult decat un Ion Iliescu care era doar un dizgratiat) si un om care a facut ceva efectiv inainte de caderea regimului ca relevanta politic – juridica, fiind functionar ONU, celelalte actiuni raportate in general de Europa Libera fiind gesturi remarcabile din partea societatii civile indiferent cine-i sprijinea din spate pe cei care le-au facut, dar cu un bivel de relevanta mai redusa, inclusiv scrisoarea celor 6.
    PS. Oricum dle Tismaneanu este bine ca reamintiti aceste lucruri.

    • Din moment ce afirmi că l-ai cunoscut personal și l-ai sprijinit pe prof Mazilu, probabil că poti da si detalii mai multe despre SILVIU BRUCAN care , anterior căderii lui Ceaușescu a purtat convorbiri la Washington – Londra -Moscova , un periplu f.atent ascultat și cu mult interes în epocă. Tot așa și cu ”scrisoarea celor 6” pusă la dispoziția Europei Libere , după câte mai îmi amintesc ,de Aristide Buhoiu ,transfug stabilit în SUA.,fost redactor TVR. În fine, cred că s-ar cere să aflăm mai multe și despre Ion Pacepa, care si-a reintregit familia( fiica si ginerele ) in ultimele zile ale revoluției, undeva la Dunăre .Dar si despre predarea rapidă a celor 100 grame de plutoniu produse de RO la Institutul de Fizică Nucleară de la Măgurele ( datorită uzinei de apă grea de la Turnu Severin, construită de Ceaușescu,) către Agenția atomică de la VIENA. Era singura uzină de acest fel, dacă nu mă înșel, dintre țările Tratatului de la Varșovia.

      PS – Prin ceea ce am spus despre auditiile mele din cămara părintească a EL ,nu am vrut să confer o notă comică relatării ,absolut de fel ! Ascultând zilnic la un radio transistor portabil, l-am pus întâmplător pe un frigider, căutând să înfulec ceva după ce venisem de la serviciu. Mare mi-a fost mirarea , și nu mi-o pot explica nici în ziua de azi, cum de bruiajul care însoțea obligatoriu transmisia era mult mai diminuat, ceea ce îmi permitea o audiție cat de cat acceptabilă. .

  9. Intr-o fosta tara comunista (nu spui care!), cineva a avut nefericita initiativa de a forma o Comisie de analizare a orinduirii comuniste. Din toata munca Comisiei a ramas grotescul din timpul citirii Raportului Final in Parlament.
    NB,
    au trecut 30 (treizeci) de ani si inca nu s-au dat solutii in dosarele Revolutiei si Mineriadelor.
    Cineva le-a inchis acum mai bine de 10 ani, ca mai apoi sa fie „redeschise” ca o fluturare de hirtii.
    Da, lasati Justitia sa lucreze!

  10. In perioada 1988 – 1989 sotia lui Mazilu a fost concediata din functia de bibliotecara – cred ca la Biblioteca Municipiului Bucuresti.
    Apoi femeia a facut contestatie , dar in ziua in care avea termen de judecata la Judecatoria Sectotului 1 doi baieti au impiedicat-o initial sa intre in sediul instantei. O aiureala inutila de vreme ce era cert ca oricum urma sa i se respinga contestatia. Dar tovarasa / doamna Mazilu a avut o buna ocazie sa faca o mica demonstratie de protest / drepturile onului / chiote , etc.
    Cred ca baietii aceia aveau misiunea sa cladeasca o parte din soclul dizidentzei familiei, concomitent cu actiunea ”Raportul despre minoritati”,
    Ca si figura cu arestarea lui Mazilu si conducerea lui in scopul de a fi executat intr-o directie incerta de unde s-a intors insa la timp.
    La 12 ianuarie 1990 Mazilu a fost atat de stangaci si antipatic incat a reusit sa-l relanseze
    pe iliescu aflat intr-un oarecare declin … Adica incepusem sa ne prindem si noi, cei mai putin geniali care rasuflasem relaxati cand Nea Nelu cel zambaret inlocuise cele doua ”dăncile” care alcatuiau cuplu Ceausescu, incepusem sa ne prindem zic ca ceva ceva nu e chiar HARAȘO … sau mai precis ca e cam HARAȘO , iar nicidecum OKay.
    Dupa 12 ianuarie 1990 fenomenul Jos Jliescu a suferit o inghetare temporara – fiind inlocuit de sloganurile CINE ESTI DUMNEATA , DOMNULE MAZILU ! si CE-AI FACUT IN ULTIMII 5 ANI …plus dezvaluirile de care aminteste postarea domnului @Petre Opris.
    Deruta a fost amplificata de faptul ca varful de lance al campaniei Anti – Mazilu a fost Romania Libera a lui Bacanu care pana atunci jucasera clar contra lui Iliescu .
    Inclin sa cred ca respectivii jurnalisti au fost ei insisi victimele unei manipulari , iar nu vectori ai ei. Dar poti sa le reprosezi ca au publicat in ianuarie 1990 dovezi ca unul din noua conducere a tarii avea o cariera de securist de vaza ?
    ****
    Greu de dizlocat impresia ca in spontaneitatea momentului 22 decembrie s-au adunat si omul francezilor (ajuns Premier) si oamenii rusilor (Iliescu si Militaru) si alti oameni si ca americanii nu au obiectat sa fie reprezentati intr-o tara hipersensibila la tot ce insemna Securitate fix de catre Mazilu. Avand in vedere lipsa de demnitate in care ne-am complacut
    un intreg popor acceptand batjocura ceausista este de inteles disperarea cu care prietenii de azi s-au agatat de primul securist care a acceptat sa faca o leaca de dizidență intr-un act public, nu doar in soapta, pe la vreo coada la ulei.

  11. Ceea ce s-a petrecut in seara zilei de 12 ianuarie 1990, din care o parte a fost transmisa in direct la TVRL(adica TVR, cica, libera!), a reprezentat o mica scena de rafuiala intre emanati. Cu ce era mai vinovat Mazilu, urcat in ierarhia securitatii fix pe seama criteriilor aleatoare aplicabile atunci, decat Iliescu, scolit si recrutat de oamenii KGB-ului, urcat pe scara ierarhica a pcr-ului pe baza „trombonului” executat cu maiestrie de Ili(cit)escu?
    Probabil, Mazilu si-a dat seama ca odata ajuns in fruntea bucatelor, Iliescu n-ar mai fi putut dat la o parte decat printr-un puci si de aceea a incercat sa-l discrediteze in direct pe cel mai emanat dintre emanati. Atata doar, ca nici el nu era usa de biserica, in sensul ca n-ar fi avut nimic de ascuns de ochii si urechile multimii adunate la manifestatie. Mi-aduc aminte ca imediat dupa Mazilu, s-a urcat altcineva la „tribuna” improvizata si l-a intrebat pe Mazilu unde a lucrat anterior si daca recunoaste ca a detinut functii la scoala de la Baneasa. In acel moment, Mazilu a pierdut definitiv batalia cu Iliescu, atat prin retragerea din scena cat si ulterior…..
    Aparatul de propaganda pcr a intrat in rol si a inceput sa-l victimizeze pe Iliescu, considerandu-l drept disident, incepand inca din vara lui 1971, dupa intoarcerea din mega turneul asiatic. Dar, in buna traditie pcr, disidentii ajungeau in alte locuri, nicidecum in consiliile judetene pcr de la Timis, iasi(ca prim secretar !!!) ori ca ministru al apelor(1980-1984), iar mai apoi, taman director la o editura centrala(cea responsabila cu tiparirea lucrarilor cu profil tehnic).
    Si fiindca la tvr n-au avut acces decat sustinatorii regimului iliescu, s-a considerat ca varianta cu victimizarea lui ion Ilici Iliescu poate fi continuata si pe durata campaniei electorale.
    Ratiu si Campeanu, cei doi contracandidati ai Iliescului erau intrebati mai mult retoric despre ce au facut ei in ultimii cinci ani, pentru a scoate, chipurile, in evidenta contrastul dintre „viata de huzur”, dusa de cei doi, comparativ cu perioada in care Iliescu era doar un biet director general al editurii Tehnice si statea la coada la gospodaria de partid pentru a se aproviziona cu de-ale gurii, unde nu se gasea nici macar salam cu soia !!!!
    Oricum, hotararile luate instant in seara de 12 ianuarie 1990, sub presiunea emotiilor de moment, aveau sa fie anulate una cate una. Mazilu s-a reintors in Occident si Iliescu n-a mai avut opozitie interna in FSN, pana in vara lui 1991, cand Gorby era sa fie eliminat de pucistii condusi de seful KGB . Atunci, P Roman in calitate de prim ministru, a dat un comunicat total diferit decat cel prea moale si cu intarziere, emis de la Cotroceni…..

    • @Jean-Paul,

      „Mi-aduc aminte ca imediat dupa Mazilu, s-a urcat altcineva la “tribuna” improvizata si l-a intrebat pe Mazilu unde a lucrat anterior si daca recunoaste ca a detinut functii la scoala de la Baneasa.”

      Nu imi mai aduc aminte acest episod, poate nu am participat la el. Dar se inscrie bine in banuiala mea ca Mazilu juca rolul de adversar al lui Iliescu. Momentul a intervenit cand rolul sau trebuia sa se termine, si chiar s-a terminat.

      Mazilu trebuia sa-si imagineze de la inceput ca, dat fiind asocierea cu Securitatea (in vremea cand toti se lepadau de „Necuratul” in gura mare, ca le-o cerea sau nu cineva) nu avea nici o sansa la conducerea Guvernului ca securist iar prestarea lui de scurta durata a fost doar o inscenare.

  12. Si de ce toate acestea???

    Atunci, in 1989 nu prea stiam multe, nu intelegem toate modalitatile prin care eram controloati si manipulati. Dar astazi inca sa orbecaim mi se pare de neadmis.

    SI mai grav astazi inca orbecaim sa ne gasim liderii care pot sa conduca eficient si eficace.
    Este oare lipsita de discernamant, dorinta de a cunoaste si de a ajunge la adevar natia???

  13. Da, 12 ianuarie 1990 reprezinta un punct nodal in evolutia societatii romanesti post-revolutie. Atunci s-a dat o batalie intre reprezentantul vestului, Mazilu, si cel al estului, Iliescu. A castigat cel al estului si pana la Constantinescu in 1996, directia Romaniei mergea spre est. Meritul lui Constantinescu este ca a schimbat hotarat directia, de la est catre vest. Iliescu o tot scalda mimand ca vrea si el vestul, dar se uita mai mult catre est. Mazilu cu tot pedigreeul lui securistic a fost mai destupat la minte decat Iliescu, dar nu avea atata sustinere, mai ales mediatica, cat avea Iliescu. Pacat.

    • Exact!
      Important! Proclamația scrisă de Dumitru Mazilu ( le pun pt reamintire):

      “Cele zece puncte ale programului Forumului Civic (propuse de către Dumitru Mazilu) au fost următoarele:

      1)Abandonarea rolului conducător al unui singur partid și statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernare;
      2)Organizarea de alegeri libere în cel mai scurt timp posibil;
      3)Separarea puterilor legislativă, executivă și judecătorească în stat și alegerea tuturor liderilor politici pentru unul sau cel mult două mandate, respectiv pentru cinci sau cel mult zece ani. Puterea nelimitată îmbracă forme patologice. Nimeni nu poate pretinde puterea pe viață;
      4)Restructurarea întregii economii naționale pe baza criteriilor rentabilității și eficienței. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată și promovarea liberei initiațive și a competenței în toate sectoarele economice;
      5)Restructurarea agriculturii prin trecerea pământului în mâinile celor care-l muncesc, care sunt adevărații săi stăpâni;
      6)Reorganizarea învățământului românesc potrivit cerințelor contemporane;
      7)Reașezarea structurilor culturii românești pe baze democratice și umaniste. Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român și promovarea adevăratelor valori ale umanității. Eliminarea minciunii și imposturii și statornicirea unor criterii de competență și justiție în toate domeniile de activitate. Trecerea presei, Radioului și Televiziunii din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului;
      8)Respectarea drepturilor și libertăților minorităților naționale și asigurarea deplinei lor egalități în drepturi;
      9)Reorientarea întregului comerț exterior al țării, pornind de la cerințele satisfacerii cu prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populației României. Interzicerea transferului resurselor economiei naționale pentru obținerea de valută forte cu orice preț. Adoptarea măsurilor necesare pentru efectuarea unui comerț exterior cu respectarea integrală a cerințelor eficienței economice;
      10)Întreaga politică externă a țării să servească promovării bunei vecinătăți, prieteniei și păcii în lume.“

      Iliescu oare avea vreo platformă program?
      Nu cred! Singurul punct al programului lui era să fie el în locul lui Ceaușescu, conform Apelului FSN DIN AUGUST 1989:
      https://youtu.be/M6BFM5VySy8
      și apoi să aplice perestroika colegului de bancă Gorbaciov.

      Primele 3 puncte ale lui Mazilu au un merit imens, au fost teoretic, îndreptarea țării către democrație. Că după, au deturnat-o către una originală, prin alegerile, conform manualului bolsevicului ( Iliescu), organizate și manipulate din 20 mai 1990, care au fost identice cu cele din 1947.

      • In imaginile filmate si existente si azi pe internet se vede si se aude cum Iliescu, indreptandu-se spre sala in care urma sa puna la cale situatia impreina cu Brucan, Militaru, Roman etc;, intreaba unde e lista cu punctele formulate de Mazilu. Exista si imaginile cand Mazilu impreuna cu un grup de revolutionari in cladirea CC formueaza cele 10 puncte.

    • „Atunci s-a dat o batalie intre reprezentantul vestului, Mazilu, si cel al estului, Iliescu.”

      Revoluțiile din 1989, în interiorul Pactului de la Varșovia, nu uitați vă rog, s-au realizat în spiritul Glasnosti și Perestroika. Toate! Mai târziu a devenit evident că statele fost comuniste vor evolua spre organizarea socială capitalistă, că Pactul de la Varșovia se va desființa șamd.

      După cum ați scris, da, deși nu sunt dovezi publice, dl Mazilu era agentul Vestului, iar dl Iliescu, agentul Estului. Prin urmare, nu se puteau petrece lucrurile altfel. Iar pentru România, nu s-a putut până în 1996, după cum în mod corect, cred eu, observați.

    • pare mai degraba ca batalia s-a dat incepand cu 21dec iar trofeul fusese deja adjudecat la Targoviste; dar pana la prima mineriada momentul 12ian a fost primul avertisment ca revolutia e pe cale sa esueze

    • @ MariS
      „Pacat”
      in 12ian sansele pareau deja compromise;
      iar pe Iliescu l-au votat ceilalti 9 din 10 din jurul nostru, inclusiv parintii si rudele noastre, dintre care unii inca mai sunt nostalgici si astazi;
      poate nu m-am straduit destul, dar indicii clare si suficiente privind opresiunea sau fanatismul securitatii din ultimii ani ai dictaturii mi-au fost si inca imi sunt straine (avusesem ceva tangente la nivel inferior, dar cumva si la nivel de directie judeteana; asistasem si la o minirevolta populara spontana in fata unui CJ PCR, cu putin inainte de revolutie, prin vara ’89; e drept ca eram destul de tanar si naiv, tacerea era un reflex si nu rasufla mare lucru nici de la cele cateva cunostinte oarecum apropiate din interior, dar cel putin ma convinsesem ca nu era cazul sa ne bage cineva la beci pentru mai discrete critici sau bancuri anticeausiste in prezenta lor, care imi pareau inofensivi comparativ cu turnatorii de meserie fanatici din fabrici si uzine, militienii si oricine nu era intreg la minte; cat despre cei pe care nu-i cunoasteam dar care ne-au vizitat pentru vreo declaratie cu privire la cetateni straini, au fost cat se poate de rezonabili si politicosi)
      acum constat ca si cazul Ursu s-a lasat cu o achitare, iar versiunea apararii se cam potriveste cu ceea ce-mi amintesc eu despre rolul opresiv al Militiei: http://www.ziare.com/stiri/securitate/amneziile-ofiterului-de-securitate-care-l-a-anchetat-pe-disidentul-gheorghe-ursu-1559243

  14. Ce l-a apucat acum pe Vladimir Tismaneanu sa il învie și pe Dumitru Mazilu? Motivele acestei ‘reconsiderari’, nu ne sunt vizibile dar mi se pare ca exista un fir care leaga ‘reevaluarea’ lui Mazilu de indulgentele acordate de dl. Tismaneanu fiilor generalilor Nicolae Doicaru și Emil Macri, ambii fii colonei DIE/CIE/SIE.
    Desigur, justificările pentru a face asa ceva pot fi perfect valabile mai ales ca vin din partea unuia ca dl. Tismaneanu care, ma înțelegi, el cu familia dânsului încă dela ’48…
    Ia sa fii văzut însă ce mai freamăt, ce mai zbucium dacă indulgentele veneau din oricare alta parte, ce acuzații de securism, de torționari, etc. Asa însă…
    ..

  15. Prof, D. Mazilu mai trăiește. Cred că ar fi OK să i se ia un interviu. Cred că ar lămuri destul de multe aspecte necunoscute ,nedorite sau chiar …uitate.

  16. CUM L-AM DOBORAT EU PE DUMITRU MAZILU. SI CUM L-AM IMPRESIONAT ȘI MANIPULAT PE CTP

    In ianuarie 1990, in loc sa fac bani ca baiatii destepti, ca vremuri ca alea nu mai prindem noi, stateam toata ziua ca prostu’ la serviciu citind toate ziarele si angajandu-ma in furtunoase dezbateri politice.
    Asa se face ca vad intr-o dimineata, nu mai stiu unde, cred ca chiar in Romania Libera, un interviu cu Dumitru Mazilu, in care stimabilul povestea cum a fost el tinut in regim carceral de Securitate. Stiam de colonelul Mazilu de la Europa Libera si dela inceput mi s-a parut un mortiv sa imi scarpin scafarlia incercand sa inghit povestea cu ‘diplomatul’ ceausist care s-a ridicat impotriva ceausismului. Oricum, pe masura ce trenul in care s-au urcat Brucan si Iliescu se apropia de gara, am acceptat si eu ideea ca si Europa Librra, ca Mazilu era acceptabil pentru binele cauzei.
    Doar ca in dimineata aia, Mazilu m-a enervat cu pretentia lui la un trecut ca a lui Soljenitin. Nu era suficient ca Iliescu si compania pozau in salvatori, acum mai apărea si colonelul Secu Mazilu sacrificandu-se pentru poporul roman.
    Asa ca am pus cu tupeu mana pe telefon si sun la numarul telefonic din caseta redactionala a Romaniei LIbere. Sun, sun, si raspunde Corneliu Vlad care era responsabil redacțional in dimineata respectiva. Prind curaj, pentru ca il stiam si il apreciam pe dl. Vlad din pagina externa a Romaniei Libere. Ii descriu ca un anonim pe cat de succint am fost in stare motivul supararii mele iar Corneliu Vlad simpatizeaza instantaneu cu mine. Face comentariul „cand naiba a stat si asta in beciurile Securitatii, in cele patru ore cat a fost dus la Alexandria?” si cadem repede de acord ca este o manifestare de impostura din partea lui Mazilu. Imi promite ca vor indrepta situatia si, intr-adevar, Romania Libera incepe sa publice a doua zi articolele de ‘demascare’ de care vorbeste domnul Tismaneanu. Deci istoria are uneori explicatii asa de banale…

    Trec lunile, vin minerii, si Adevarul publica un articol al unei dobitoace Jana Numaistiucum care ii felicita pe mineri ca au indeplinit un fel de rol de sanitari biologici care au starpit elementele bolnave din Piata Universitatii si microbi ca Ana Blandiana. Mi se urca sangele la cap, si cu experienta castigata cu Mazilu si Romania Libera, pun mana pe telefon si sun la Adevarul. Bingo! Imi raspunde chiar viitorul mare CT Popescu! Nu stiu cum resusesc sa ma stapanesc si ii transmit calm, cu o voce masurata care nu ma caracterizeaza (din pacate!) ‘disconfortul’ pe care mi l-a provocat un astfel de articol cu accente naziste, nedemn de linia genarala echilibrata si obiectiva (aiurea, dar era pentru captarea bunavointei). CTP-ul ma asculta cu respect, si imi promite si el ca Adevarul va corecta astfel de deviatii de la linia editoriala binecunoscuta, bla, bla…
    A doua zi, big surprise, CTP-ul publica un articol pe prima pagina in care o sfasie cu ferocitatea de acum binecunoscuta pe Jeana cea dobitoacă. Articolul incepe insa cu o descriere a experientei unice traite de CTP cu o zi inainte, in care o persoana cu timbrul vocii si cu structura discursului care il tradau pe un colonel (chiar așa!) cu functii inalte in serviciile secrete, i-a marturisit stupoarea si nemultumirea fata de publicarea unui astfel de articol ‘nazist’.
    Evident, CTP se angaja public ca Adevarul sa nu mai tolereze astfel de devieri., iar eu raman cu dezamagirea ca nu mi-am descoperit mai devreme calitatile de colonel de intelligence.

  17. Stiu bine ca dosarul privind conflictul cu URSS privind platforma continentala din Marea Neagra a fost intocmit in anii 70 la MAE sub coordonarea lui Mazilu. Dosarul a fost preluat ca atare de colectivul coordonat apoi de actualul ministru de externe si pe baza lui s-a castigat la Haga in urma cu cativa ani.

  18. Ceaușescu a fost doborât exact cum știa și el de …agenturi , atât vestice, cât și sovietică.. Nu trebuie minimalizat nici rolul unor oameni din fosta conducere care nu-l mai suportau pe Ceaușescu, inclusiv din Securitate. Dar populația a împins istoria mai departe, spre o societate liberă. Capitalismul s-a clădit tot cu mâinile unor foști securiști, mulți sub acoperire, ceea ce se vede și azi cu ochiul liber. Avem o democrație cleptocratică. așa s-ar spune. Ceea ce lipsește societății civile și societății în genere este bipartidismul, adică existența unui pol de dreapta și a unui pol de stânga, necomunist. PSD este o caricatură de partid, fără doctrină, fără program.. Chiar și în SUA sunt două orientări – mai de dreapta și mai de stânga. Iar personaje ca Iliescu și Mazilu vor rămîne din întîmplare în istorie.

  19. T.Mazilu și-a arătat deschis opoziția față de Ceaușescu prin criticile publice despre încălcarea drepturilor omului
    în regimul comunist din România: în toamna lui 1986, după întâlnirea de la Reykjavik, între Reagan și Gorbaciov (11-12 oct.),
    T.Mazilu,dizident, fiind pus sub stare de arest la domiciliu de la sfârșitul lui 1986 până la căderea lui Ceaușescu,
    concediat din MAE, pensionat pe caz de boală.Membru al Subcomisiei Națiunilor Unite pentru Combaterea Discriminării
    și Protecția Minorităților, de la Geneva și raportor special al Națiunilor Unite pe problemele drepturilor omului și
    ale tineretului din lume, a reușit să trimită clandestin la Geneva raportul foarte critic asupra regimului Ceaușescu,
    în aprilie 1989

    Dar dumneata domnule Tismaneanu Jr,ce-ai făcut în timpul lui Ceausesc ptr a-ti demosntra pe față dezacordul cu privire
    la comunism.?!Nimic!
    Vorba prietenului meu Serghei Mizil: „Taman d-ta te-ai găsit să faci procesul comunismului!Lasa=i pe alții care nu au fost comuniști,
    care nu au avut părinți filoruși,sa critice comunistii si comunismul!”

    Jenant foarte jenant ceea ce faci d-le Tismaneanu Jr.Postezi unde se poate si nu se poate,aceeiasi ciorba reincalzita!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro