marți, martie 19, 2024

Eroi morali în vremuri întunecate

In memoria lui Václav Havel (1936–2011), pentru Adam Michnik care implineşte 73 de ani pe 17 octombrie 2019. Nu există două persoane mai calificate moral şi politic să exploreze împreună, în dialoguri şi scrisori, dilemele demoralizante ale lumii postcomuniste precum cei doi minunați protagonişti ai cărții îngrijite de profesoara de studii liberale şi sociologie de la New School, Elzbieta Matynia, editoarea, traducătoarea şi prefațatoarea captivantului volum „An Uncanny Era. Conversations between Václav Havel& Adam Michnik”, apărut în 2014 la Yale University Press. Atât Václav Havel, cât şi Adam Michnik, au fost activi în contra-cultura disidentă a Europei Centrale şi ambii au împărtăşit perspectiva filosofică a liberalismului civic. Imediat după prăbuşirea vechiului sistem, ambii au observat ascensiunea amenințătoare a noilor fundamentalisme, radicalisme şi demagogii iliberale. Principalele teme ale acestei serii de conversații sunt legate de moştenirile comunismului, apariția diferitelor mişcări iliberale şi provocările administrării trecutului. Încercările prin care trece lumea post-comunistă, arată autorii, nu sunt doar politice şi juridice, ci mai ales morale.

Nu mai puțin important, istoricul şi jurnalistul polonez, pe de-o parte, şi dramaturgul, filosoful şi politicianul ceh, de cealaltă, examinează natura politicii după dispariția leninismului, înfățişările multiple pe care le ia naționalismul şi metamorfoza vechilor elite comuniste în noii deținători ai puterii economice.
Pentru Michnik, decomunizarea se justifica moral doar atât timp cât nu sfârşea prin a fi lucrul de care se teama cel mai tare (şi încă se teme), adică tentația de angajare în vânători de vrăjitoare. Vreme de mulți ani, ca editor al celui mai influent cotidian polonez, „Gazeta Wyborcza”, Adam Michnik s-a opus decomunizării radicale. Acest punct de vedere, fundamentat moralmente, a antagonizat pe mulți din foştii săi prieteni din cadrul federației sindicale independente şi autoguvernate Solidarność. Şi cu cât se afla mai mult sub rafala atacurilor critice, cu atât protesta Michnik mai tare la adresa logicii vendetelor. Dialogurile cu Havel incluse în acest extrem de actual volum i-au permis lui Michnik să clarifice temerile sale legate de capcanele unei fixații obsesive pe îndreptarea greşelilor trecutului. În opinia mea, problema poziției sale este aceea că tinde să extrapoleze această perspectivă conciliatorie dincolo de granițele Poloniei, să o prezinte ca metodă validă pentru toate statele postcomuniste. Dar chiar şi în Polonia, sau printre comunitățile de intelectuali polonezi aflați în afara hotarelor acestei țări, există rezerve privind ceea ce mulți receptează a fi atitudinea mult prea indulgentă a lui Adam Michnik față de foştii „tovarăşi”. Sunt un prieten apropiat al lui Michnik şi împărtăşesc multe din viziunile sale, dar poziționarea lui pe acest subiect nu se aplică în niciun fel situației din România.

Ca apărător pasionat al memoriei, Michnik a rostit adesea îndoielile sale cu privire la lustrație. Havel a fost mai puțin inflexibil pe aceste chestiuni. În vreme ce împărtăşea în bună măsură multe din îngrijorările lui Michnik, Havel a rămas convins că originile Răului totalitar se aflau în ideologia comunistă însăşi. Alături de Joachim Gauck, Vytautas Landsbergis şi alți proeminenți foşti disidenți, el a fost unul din inițiatorii Declarației de la Praga din 2009 prin care se făcea apel la contopirea memoriei europene, bazat pe recunoaşterea criminalității comune a comunismului şi fascismului. A fost o poziție pe care Michnik nu a putut să o aprobe şi, de fapt, el nici nu a semnat Declarația.

Pe de altă parte, în calitatea lui de preşedinte, Havel a criticat public Legea lustrației pentru unele din prevederile ei cel mai excesive, inclusiv introducerea în textul legii a unor entități irelevante precum milițiile populare ca făcând parte din principalele organizații comuniste şi ale căror membri ar fi trebuit investigați şi lustrați. Toate temele respective sunt prezente substanțial şi vizibil în acest volum. Editorul, Elzbieta Matynia, precum şi Yale University Press, merită toate aplauzele pentru compilarea acestui volum edificator.

Introducerea detaliată semnată de profesoara Matynia accentuează un aspect foarte important: istoria colaborării dintre grupările disidente din cele două țări. De altfel, cel mai influent eseu politic al lui Václav Havel, „Puterea celor fără de putere” (The Power of the Powerless), a fost solicitat de Michnik în urma uneia din întâlnirile dintre membri ai Cartei 77 şi ai KOR (Comitetul Muncitoresc Polonez de Autoapărare), în Munții Tatra. Înainte de a fi publicat de samizdatul cehoslovac, eseul a apărut în cel polonez. Împreună cu eseul lui Michnik intitulat „Noul evoluționism” (The New Evolutionism), textul lui Havel avea să devină unul din cele mai influente moral şi strategic documente generate vreodată de disidența est şi central-europeană.

În mod cu totul de înțeles, memoria reprezintă principala temă a acestei cărți. Michnik şi Havel invocă deopotrivă memoria pentru a argumenta împotriva oricărei forme de extremism, de absolutism moral. În cuvintele lui Michnik: „Nu putem finaliza revoluția pentru că atunci am înceta să mai fim oameni ai libertății şi am deveni iacobini şi bolşevici. În acel caz, am elimina libertatea şi am spune: ‚Această putere este bună’. Însă nu spunem: ‚Trebuie să alegi. Dacă alegi greşit, vei avea un guvernământ rău, dar alegerea este a ta’”. Şi apoi continuă, întrebându-l pe Havel: „Nu crezi că apelul la finalizarea revoluției este în esență antidemocratic?” (pp. 82-83) Răspunsul lui Havel se sprijină pe viziunea sa asupra relației dintre politică şi moralitate. El refuză să vadă o prăpastie între cei aleşi şi cei care i-au ales, între guvernământ şi guvernați. Cei doi foşti disidenți sunt de acord asupra principiilor fundamentale şi totuşi văd realitățile politice în mod diferit: unul, ca intelectual public, jurnalist şi istoric, celălalt, ca intelectual public, dramaturg şi gânditor politic devenit om de stat.

Michnik şi Havel au fost prieteni apropiați, iar această carte este una şi despre prietenie. Într-un fel, este şi un tribut adus idealului socratic al lui Havel de a trăi întru adevăr ca singura cale de protejare a demnității umane. Volumul se încheie cu un superb eseu al lui Michnik, scris la a şaptezeci şi cincea aniversare a lui Havel şi intitulat „Când Socrate devine Pericle” (When Socrates Becomes Pericles). Fragmentul culminează cu aceste extrem de tulburătoare cuvinte despre viața lui Havel în politică: „Cine a fost el, la urma urmelor, în politică? El a fost – voi repeta chiar metafora lui Havel însuşi – precum albatrosul lui Baudelaire, planând mereu puțin deasupra pământului din pricina unor fenomenale aripi ce nu-l lăsau să meargă pur şi simplu. Acest albatros al politicii cehe s-a luptat obstinat cu o întrebare cât se poate de nepolitică – întrebarea care vizează sensul vieții. Pentru el, a fost interogația similară celei religioase asupra ‚orizontului absolut’”. (p. 212)

Ca tiranie fundamentată ideologic, comunismul a pretins un atac continuu şi sistematic la adresa individului, o permanentă tentativă de a distruge subiectivitatea şi înregimenta indivizii, de a-i transforma în obediente „rotițe ale mecanismului”. Pentru Havel, răspunsul la această intolerabilă umilință a fost căutarea demnității în viața cotidiană, redescoperirea libertății prin micile gesturi ale nesupunerii civice, afirmarea, prin astfel de demersuri, a puterii celor fără de putere. Acesta a fost şi încă este înțelesul antipoliticii: refuzul schemelor utopice de ameliorare pe cale revoluționară a societății, respingerea oricărei inginerii sociale.

(Textul de mai sus a apărut in engleză in „Journal of Cold War Studies” şi a fost tradus, pentru aceasta versiune actualizată, de Marius Stan).

Photo: Adam Michnik and Václav Havel, May 2003, by Vladislav Galgonek

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Am iesit din comunismul Est -European ca sa ajungem in marxismul Occidental contemporan.
    Distrugerea societatii si culturii celei mai bune si tolerante din istorie – occidentala si inlocuirea cu dictatura minoritatilor anti-democratice, lupta de clasa/sector intre „opresori” si „victime”, polarizarea unei societati in esenta corecte, egalitare, inlocuirea discursului bazat pe adevar, ratiune si toleranta cu irationalul utopic, neadevarul si ura de clasa/sector marxista.
    Cum spune superb Douglas Murray, confundarea REZULTATELOR societatii deschise ( drepturile omului, toleranta, egalitate in fata legii) cu CAUZELE societatii deschisa ( civilizatia si cultura occidentala). Cand cineva critica occidental, intrebati-l , „in comparative cu ce, cu cine, cu unde? Raspunsul este ori o utopie ori exemplul unei tari nedemocratice.
    https://www.youtube.com/watch?v=5BhhKxXBP84
    https://www.youtube.com/watch?v=eQXHc-tJMXM

    • Delia f. – comentariu judicios, aș spune: perfect. Ar trebui să faceți un dvs. articol ca să dezvoltați ideea. Așa este: opoziția asta liberal / iliberal e prea simplistă și ea ascunde printre altele faptul că neomarxismul și ingineria lui culturală este noul comunism travestit in „liberalism social” si cei carese opun noii utopii culturale (de data aceasta) sunt la grămadă vitriolați ca iliberali. Vai ce iliberal ești să nu lași un queer in grădiniță să iti sexualizeze copiii! ditamai fascistul. Lasă că facem noi democrație liberală cu legi autoritariste politic corecte de nu vă vedeți!

      • Pe mine nu ma intereseaza culoarea, religia, sexul, contul din banca sau orientarea sexuala a omului din fata mea. Ma intereseaza ce calitati are sau nu are. Asa stateau lucrurile in Occident pana, „ieri”. „Astazi”, aceasta cultura, singura din lume care a acordat libertate si drepturile omului este atacata de cruciada minoritatilor care cer fiecare recunoastere speciala, stimulate de politica marxista de „diversitate, inclusivitate si echitate”. Totul este transformat intr-o lupta de clasa impotriva „opresorului” occidental. Sunt si rafuieli istorice, desi imperiul nu mai exista de mult, studentii cer sa fie daramate statui ale unor personalitati istorice semnificative din istoria Angliei, ca statuia lui Rhodes de la Oxford, de pilda.
        In Romania sunt multe prejudecati – inteleg reticentele- fiecare are dreptate- oamenii nu trebuie obligati sa accepte lucruri pe care nu vor sa le accepte in casa lor dar pe de alta parte homosexualii sunt oameni ca toti oamenii, unii buni, unii rai, unii au calitati exceptionale – scriitori, artisti-nu trebuie discriminati sau batjocoriti. Linkurile pe care le-am postat mai sus, sunt dezbateri cu scriitorul/ziaristul Douglas Murray, un tip grozav de simpatic, care este gay si care incearca cu inteligenta, sensibiltate, umor, exasperare si temere sa inteleaga ce se intampla, de unde vine nebunia zilelor noastre.
        .

  2. Superb articol Dle profesor, scris dela inaltimea pozitiei Dvs. si, dece sa n-o spun, si a virstei la care ati ajuns si care va permite o vizune cit mai complexa asupra oamenilor .a ideilor si faptelor lor.
    Am totusi o mica nedumerire. dece folositi termenul de ” CONTRA-CULTURA DISIDENTA A EUROPEI CENTRALE ” ? . In mod uzual, se fooseste acest termen de <> , atunci cind este vorba despre cu total altfel de lucruri, de exemplu despre ” cultura manelelor ” in Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro