Home » Analize »Politica & Doctrine »liberalism »social-democratie » Citesti:

Evaluare cu două săptămâni înainte de finalul campaniei pentru europarlamentare

Barbu Mateescu mai 13, 2019 Analize, Politica & Doctrine, liberalism, social-democratie
20 comentarii 4,471 Vizualizari

Eu nu știu cum îți imaginezi scena electorală în acest moment, dar pentru mine cea mai bună imagine este următoarea: câteva clădiri, în fiecare din ele existând un lift și oameni aflați la etaje diferite care apasă în același timp butonul de chemare al liftului.

Fiecare clădire este o ofertă electorală (partid, alianță sau candidat independent) la europarlamentare.

Înălțimea clădirii, adică numărul de etaje, este mărimea electoratului său maximal.

Fiecare om care apasă butonul este un factor care influențează prezența la vot a alegătorilor acelui partid/acelei alianțe.

Cu cât mai sus este liftul, cu atât a captat mai mult o ofertă electorală din electoratul său maximal.

Ziua alegerilor este momentul în care lifturile se opresc și se compară etajele la care se află fiecare.

În teorie, poți avea următoarea situație: o clădire are 12 etaje (electorat maximal mare) dar liftul se oprește la etajul 4 (mobilizare mică) altă clădire are 6 etaje (electorat maximal mai mic) dar liftul se oprește la etajul 5. În clasament, al doilea partid îl va depăși pe primul.

Un lucru important de ținut minte dar ușor de trecut cu vederea este că numărul etajului la care se află fiecare lift în ziua alegerilor, adică înălțimea față de sol, nu este scorul în procente al partidului, ci numărul votanților săi. Implicațiile sunt zdravene. Să luăm cazul (probabil) în care electoratul ALDE nu se mobilizează la fel de mult ca alte electorate. Partidul nu mai obține 10%, cum ar fi de așteptat pe baza sondajelor, ci 7%. Implicit, celelalte partide nu vor mai cumula 90%, ci 93%. Scena electorală – cu excepția ALDE – primește 3% cadou, adică scorurile PSD și PNL cresc cu aproximativ un procent, un alt procent împărțindu-se între alte formațiuni, fără ca acești recipienți să facă ceva anume ci doar eșuând mai puțin decât ALDE în a-și mobiliza propriul electorat. Atât.

Situația poate fi rotită de la scenă spre partid. Să zicem că PSD obține 1,5 milioane voturi, precum la europarlamentarele din 2009. Ce înseamnă asta? La o prezență mică – adică o mobilizare redusă a altor partide – 30,0%. La o prezență mai înaltă cu 300 de mii decât la europarlamentarele precedente – 25,6%. A făcut ceva PSD ca să merite un scor mai mare sau mai mic? Nu prea. (De aceea mă amuză mitul performanței “consultanților israelieni” de la ultimele parlamentare. Numărul de voturi al PSD – 3,2 milioane – a fost predictibil. Demobilizarea masivă a altor electorate, din considerente care nu aveau de-a face cu PSD, a fost elementul-cheie atunci).

Voi trece în revistă competitorii la europarlamentare, în ordinea mărimii electoratului maximal, cel surprins de sondajele CURS șiIMAS (cum ar fi scorurile dacă toți cei 10 milioane de oameni care au o opțiune de vot chiar ar vota?). Voi lua în calcul însă și mobilizarea, identificabilă prin sondaje care se concentrează asupra opțiunii de vot a celor foarte hotărâți să vină (INSCOP și D&D Research). Nu mă voi aventura să intuiesc gradul de mobilizare al fiecărui electorat în ziua votului, chiar în timp ce citești aceste cuvinte lucrurile putându-se schimba semnificativ într-un fel sau altul. Voi evidenția însă factorii, adică în termenii imaginii de la început: oamenii care cheamă liftul în sus sau în jos.

PSD. Electorat maximal: fluctuează înfiorător în funcție de ce firmă face sondajul. O medie între CURS și IMAS înseamnă 2,93 milioane, aproape de cotele de dinainte de criza economică, adică din perioada când Băsescu era un zeu. PSD este însă în continuare partidul cu cel mai mare electorat.

Mobilizare, factori negativi: UNPR, care poate ciupi 1-2 procențele vitale, și Liviu Dragnea. Detalii după alegeri, dacă va fi cazul.

Mobilizare, factori pozitivi: în mod obiectiv mobilizarea votanților PSD este peste media clasei politice atât conform sondajului INSCOP cât și sondajului D&D.

Pe baza istoriei: Cele 2,09 milioane de pe vremea lui Ponta, de la europarlamentarele din 2014, s-au răsfirat. PSD e acum mai aproape de paradigma din 2007-2009, când făcea jogging între 1,18 și 1,50 milioane voturi. Narațiunea dezvoltată între timp de partid a înghițit PRM (care a luat la ultimele parlamentare 200 de mii de voturi; PRM nu participă la aceste europarlamentare). Forța în rural a PSD este, de asemenea, la cote înalte, probabil fără precedent de la Revoluție încoace.

PNL.Electorat maximal: 25% din totalul celor care exprimă o opțiune de vot, zic atât CURS cât și IMAS. Adică 25% din 75% din 14,5 milioane = aproximativ 2,7 milioane persoane. Un pic mai mic decât electoratul PSD.

Mobilizare, factori negativi: în rural s-a dat un chix zdravăn în 2016, nici în primul tur din 2014 lucrurile nefiind fenomenale.

Mobilizare, factori pozitivi: Rareș Bogdan. Mobilizarea votanților PNL este peste media celorlaltor competitori conform sondajului D&D.

Pe baza istoriei: PNL și PDL au cumulat 1,5 milioane la precedentele europarlamentare. PNL, odată unificat, a obținut 1,44 milioane la ultimele parlamentare. În mod normal, după doi ani de stat în opoziție (ceea ce în România întotdeauna e benefic în planul susținerii publice..) și cu impulsionarea dată de Rareș Bogdan, acest prag de 1,4-1,5 milioane ar trebui depășit acum.

USRPLUS. Electorat maximal: Aproximativ 1,5 milioane. De două ori și un pic cât USR la parlamentare.

Mobilizare, factori negativi: E prea puțin unt pentru câtă pâine este, ca să îl citez pe Tolkien. Ca să fiu mai concret, ca și în cazul USR la parlamentarele din 2016 am impresia că pe final se pierde viteză și că pur și simplu e prea mult timp până la alegeri, timp cu care Alianța nu știe ce să facă.

Mobilizare, factori pozitivi: … dar ca și în 2016, s-ar putea să nu conteze campania de fel. Asta pentru că, alături de PSD, USRPLUS este o ofertă electorală care se adresează unei clase sociale extrem de bine definită și conștientă de interesele sale.
În pre-campanie și la debutul campaniei, electoratul USRPLUS era extrem de mobilizat.

Pe baza istoriei: mai mult decât cele 629 de mii de voturi de la parlamentare. Un milion de voturi ar avea o conotație istorică semnificativă. Per total, există o probabilitate mare să se ajungă la un loc 3 cert și oarecum singuratic, probabil la distanță semnificativă de cele două partide mari dar și de partide mai micuțe, de o singură cifră (ALDE, PMP, UDMR).

ALDE. Înainte de anul 2017, raportul voturilor PSD vs. ALDE era de 8-la-1.
Acum a devenit 4,5-la-1 (conform D&D) sau 3-la-1 (conform CURS și INSCOP) sau 2-la-1 (conform IMAS).
Tăriceanu, practic, avansează pe spațiul lăsat liber de lipsa de carismă a leadership-ului PSD.

Electorat maximal: Între 1,05 și 1,40 milioane persoane. Cel puțin 10% în cam orice sondaj.

Mobilizare, factori negativi: Conform sondajelor, electoratul ALDE are o mobilizare sub media clasei politice. Un scor între 5% și 9% e probabil.

Mobilizare, factori pozitivi: Nu prea există.

Pe baza istoriei: ALDE era cât pe ce să rateze intrarea în parlament în 2016 și mă aștept ca această ușoară comoditate a votanților să se manifeste și în acest an, chit că electoratul s-a schimbat/mărit în bună parte. 300-350 mii voturi ar fi de așteptat, o cădere sub 290 mii voturi nu este exclusă.

PMP. Electorat maximal: 500 de mii.

Mobilizare, factori negativi: Mobilizarea electoratului PMP este ușor sub media clasei politice, conform sondajelor.

Mobilizare, factori pozitivi: Traian Băsescu nu are mulți fani, dar le știe butoanele.

Pe baza istoriei: Ca și în 2016, PMP depinde de indisciplina altor electorate maximale pentru a putea depăși pragul. Se poate ajunge la situația în care 20 de mii de votanți ALDE care decid să vină (sau să nu vină) la vot să stabilească, indirect, viitorul PMP.

Pro România. Spargerea FSN din 1992 a schimbat istoria României, luând pentru întotdeauna zeci de procente de la PSD și, pe termen lung, generând marele coșmar electoral al PSD pe nume  Traian Băsescu.
APR a apărut și, după o ascensiune meteorică, s-a stins la finele anilor ’90.
Tentativele de rupere a PSD se termină, deci, ori la bal ori la spital.

Electorat maximal: Toți votanții PSD.

Glumesc.

Aproximativ 1,14 milioane.

Mobilizare, factori negativi: electoratul Pro România are o mobilizare sub cota medie a clasei politice, conform sondajelor.

Mobilizare, factori pozitivi: “Amatorii vorbesc despre tactică, profesioniștii studiază logistică” (Robert Barrow, general american). Ei bine, profesioniștii într-ale politicii, când se gândesc la Pro România, se concentrează pe aportul lui Marian Neacșu.

Pe baza istoriei: Orice distribuție în interiorul sumei PSD+Pro România e teoretic posibilă, de la 24%-și-11% până la 31%-și-2%.

UDMR. Caracteristicile specifice ale Uniunii fac dificilă o discuție de amploarea și calitatea necesară. De observat că UDMR nu a obținut niciodată la europarlamentare mai puțin de 5,5% din voturi, și că în afara secuimii se confruntă pentru a doua oară în istoria sa cu o competiție acerbă din partea unei oferte electorale “românești” (prima dată fiind vorba de USL). Ca și în cazul PMP, scorul UDMR depinde de mobilizarea altor electorate, putând ajunge sub mai sus menționatul 5,5% sau dincolo de 7%.

Rezumând:
1. Opoziția e fragmentată – și așa ar și trebui să fie – întrucât nu poate exista o forță politică sau un lider care să fie la fel de atrăgătoare/atrăgător pentru neoprotestantul de 31 de ani din Oradea care are trei copii, hipsterul IT-ist care merge la un concert sau festival în fiecare săptămână de vară și electricianul de 52 de ani din Vaslui care urăște politicienii bogați și aroganți, ca să luăm doar trei tipologii.

Iohannis are o cotă bună în sondaje, printre altele, și pentru că nu se definește decât în raport cu (puținele) teme pe care toate electoratele anti-PSD le au în comun.

2. Puterea e fragmentată dintr-un motiv cu totul diferit, și anume raportarea la Liviu Dragnea. Datorită existenței atât a ALDE cât și a Pro România, există nu una, ci două (!) oferte dacă ești anti-Iohannis și nu-ți place Dragnea. Situația este atipică și poate produce deznodăminte interesante.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "20 comments" on this Article:

  1. ion adrian spune:

    La limita de 5% fiecare vot castigat sau pierdut conteaza . Daca esti peste 6-6% nu mai cinteaza prea mult un numar mic de voturi castigate sau pierdute ca in primul caz cel la limita.
    Deci daca PMP va fi acolo la 5% voi vota pentru el caci nu vreau sa dau nici-o fractiune de vot PSD si cu atat mai mult cele 2 procente pe care le-ar castiga prin esecul PMP. Azi PMP pare ca s-a mai curatat de psdisti madcati asa ca chiar este bine sa intre in PE , iar Basescu acolo are cea mai mare competenta dintre toti romanii si nu cre ca este pro rus.

  2. max spune:

    Mare placere sa citesti ce scie un profesionist in ale sondajului…

    • MIHAI 2 spune:

      PROFESIONALISM PUR . Nimic despre zestrea mai cu seama ardeleneasca a PDL – care s-ar putea sa fie in acest moment singura valuta forte electorala de care mai dispune naluca purtatoare a denumirii strabune PNL.
      Pro Romania poate canibaliza – chiar in totalitate – PSD ul .
      In schimb USR ul, care intradevar s-ar putea sa se indrepte spre o performanță istorica ,
      oricat de non carismatic ar reusi sa fie domnul Ciolos , ei bine USR ul nu canibalizeza de loc PNL ul.
      De PNL nu se atinge nici ALDE care va fura voturi tot de la PSD.Super profesionalism !
      O alta imagine a scenei electorale e aceea a unei caracatițe cu ochi albatri si cu vreo 5 brațe.. Singur bratul numit PSD reuseste sa iaba o oarecare autonomie functionala. In rest insa este ATÂT DE GREU sa iti promovezi si copilul de suflet USR PLUS , sa ii oferi si Sefului Klaus o oarecare satisfactie plasand PNL ul la un scor decent si – culmea imposibilului – sa manevrezi in asa fel incat , din motive diverse , sa asiguri acel 5% nu numai pentru inevitabila UDMR ci si pentru inca 2 (doua !) unitati numite Pro Romania si PMP.

  3. Gaspy spune:

    “De aceea mă amuză mitul performanței “consultanților israelieni” de la ultimele parlamentare. Numărul de voturi al PSD – 3,2 milioane – a fost predictibil. Demobilizarea masivă a altor electorate, din considerente care nu aveau de-a face cu PSD, a fost elementul-cheie atunci”

    Dar demobilizarea opozitiei a fost rezultatul unei campanii – ma pis pe el de vot, PSD-PNL aceeasi mizerie, n-ai cu cine, etc.

    In plus,PSD chiar a adunat voturi in plus de la naivi. Au votat oameni care nu au fost pesedisti traditionali, dar care chiar au crezut gogosile lor.

  4. Lucifer spune:

    Să sperăm că aceste europarlamentare vor arăta o tendinţă pro-occidentală şi nu una naţionalist- ortodox- izolaţionistă.

  5. Constantin spune:

    „Eu nu știu cum îți imaginezi scena electorală în acest moment…”

    Dacă ne bizuim pe imaginație, mai degrabă decât clădiri cu ascensoare și scări de incendiu, m-aș gândi la scena „Cântă acum cu mine”. Si remarc că mai toți concurenții ba câtă fals, ba ies din ritm, ba le lipsește patosul și interpretează partiturile neconvingător. Îndrăznesc câteva observații asupra spectacolului.

    În sondajele de opinie nu pot avea încredere pentru că toate instituțiile de sondare din patria noastră sunt apropiate de PSD (sau facțiunea ProRomânia a acestuia). Cum Dumnezeu se face că în țara asta NU există nici măcar o instituție de sondare în care să se poată avea încredere?! Adică, să nu fie apropiată de „apropiații” PSD, ori de exponenții cleptocrației?! Aștept și eu „revoluția” asta în sociologia românească! Până atunci, toate rezultatele sondajelor de opinie sunt discutabile…neglijabile din punctul meu de vedere pentru că au caracter manipulatoriu. Eventual pot fi urmărite pentru a înțelege mai bine tendințele facțiunilor din PSD.

    Privind spre rezultatele sondajelor pentru alegerile europarlamentare, se observă că PSD împreună cu facțiunea sa ProRomânia adună în jur de 40% din preferințele electoratului, care însumate cu procentele ALDE și ale UDMR depășesc 50%, ceea ce conduce la concluzia că la legislativele naționale rezultatul, care ar fi probabil superior datorită mizei mai concrete, ar oferi o coaliție de guvernare exact precum cea prezentă. PSD-ALDE-UDMR ar fi confirmați la guvernare pentru încă 4 ani…

    Pe de o parte, este greu de înțeles cum de nu se erodează susținerea pe parcursul guvernării, cu toate erorile comise. Pe de alta, nu este deloc clar ce face Opoziția. Cum de nu este capabilă să-și asigure câștigarea alegerilor cu o guvernare atât de slabă?!

    Opinia mea, așa mai pe hipstereală, care merge bine la concerte și este plătită de Soros, este că asistăm la o imensă manipulare. Putem să stăm liniștiți, prietenii din Est veghează pentru noi. Și nu singuri-direct, ci împreună cu oligarhii români, prin intermediul marionetelor din partide, așa cum se întâmplă de 29 de ani. Non-combatul Opoziției este la fel de evident precum a fost la Primăria Generală a Capitalei, când foștii USL-iști din PNL au lăsat culoarul liber pentru alegerea d-nei Firea ăn funcția de Primar General.

    Institutele de sondare și sociologii care abundă pe ecranele TV sunt apropiate de cleptocrați, precum am spus. Posturile TV au toate, dar toate, emisiuni care sunt în mod fățiș în favoarea reprezentanților cleptocraților. Niciunul nu are toate emisiunile vădit pro-hoți, pentru că și-ar pierede credibilitatea și audiența, dar nu mai există nici un post TV cu totul obiectiv. De fapt este valabil pentru aproape toate mass-media, cu excepția a vreo două ziare.

    Cum ziceam altundeva, dacă dl Voiculescu dorește ca unul dintre labradorii domniei-sale să devină senator, tot ce ceea are de făcut este să întrebe firma de marketing care îl consiliază cât de mare este suma pe care trebuie să o investească.

    Spun cele de mai sus cu optimism și realism, sperând că vreodată va putea exista o ofertă politică reală care să clintească cleptocrația formată după 1989 din membrii din rândul al doilea ai Securității și PCR. Deocamdată nu se întrevede posibilitatea aceasta. După cum spunea un cunoscut realizator TV, „încep să văd întunericul de la capătul tunelului”. Revizuirea Constituției, restabilirea principiilor statului de drept și a mecanismelor „checks and balances” șamd., de cum au fost invocate de alianța 2020, s-a stârnit o campanie împotriva sa din partea tuturor, inclusiv a celorlalți membri ai Opoziției…

    Aceasta este “scena electorală în acest moment”. Sau, despre ce vorbim?!…

    • Kurt spune:

      Cei 9 miliardari care sunt proprietarii ziarelor (în UK anti-UE) și mediilor (prezentat la arte TV Paris) sunt realitatea de azi pe glob. In rest pentru tineri:
      Check, recheck, doublecheck înainte de a vota.

  6. Kurt spune:

    PSD a cumpărat cu “pensiile speciale” o mare parte a budgetarilor, a pensionarilor, nu numai pe primari.
    PSD e pâna azi bine infipt în structurile locale. După evaporarea peste noapte a PCRului unde sau dus peste 3 milioane cetățeni cu carnet PCR în 1989? Ce s-a schimbat în administrația publică 1989- 2019? Ce a rămas în favoarea PSD/FSN/PCR, partide care diferă doar prin etichetă, nicidecum la personal. PSD are o majoritate în estul rural al țării, mai puțin în civilizația urbană (la fel e în Polonia de azi: în mediul rural din est- altadată ruso-sovietic, PIS e majoritar. Altfel e în vestul Poloniei în orașe, în partea de vest bine dotată cu căi ferate și sosele înainte de 1918) din vestul României. Vorbim de același electorat în mediul rural din est și civilizația (Sibiu 700 de ani) urbană din vest?

    …”… Eu nu știu cum îți imaginezi scena electorală în acest Moment…”….

  7. O.H. spune:

    Neoprotestantul din Oradea votează după cum îi spune pastorul. Sută la sută.
    Hipsterul IT-ist poate să fie chiar în deplasare la concert (Budapesta, Roma, Praga etc.) în ziua votului.
    Electricianul de 52 de ani din Vaslui votează, cel mai probabil PSD pentru că “măcar ăștia au dat ceva la lume”.
    Mai degrabă decât imaginea liftului, eu v-aș propune imaginea unor strungi, în număr egal cu numărul competitorilor la alegeri, către care se îndreaptă o mare turmă de oi zăpăcite. Ciobanii care vor țipa mai tare în zilele de final de campanie, vor avea mai mult de muls. Se va da și cu ceva petarde prin mass-media (oile sunt animale sperioase, gregare și, conform studiilor serioase, nu au remușcări). Poate Dragnea mai plusează cu ceva mititei salariali din viitoarea datorie a României, poate “ambasadele” sau UE ies din paralizia de îngrijorare față de cursul nedemocratic al evenimentelor din România și fac dracului ceva, poate o mână nevăzută (providența, serviciile, hazardul, Marele Licurici, Marele Hocheist etc.) ne dă un incendiu, o inundație, un Colectiv etc., că de o mare personalitate nu se arată la horoscop.

    • MariS spune:

      @O.H., Absolut de acord cu aceasta viziune, cu un mic adaos: asmutirea cainilor ciobanesti impotriva oilor de la strungile adverse, chemarile cu mugete ale “magarilor” din capul turmei si discursurile “academice” cu papion ale ciobanilor mulgatori si posesori de bate!!! Totul sub privirea superioara si total “echidistanta” a marelui ganditor, pardon, a marelui skior de la Hamangia/Cotroceni!!!

  8. dorin valeriu spune:

    Un “meserias”… Cam asa stam !

  9. Ursul Bruno spune:

    In Romania nu exista campanie electorala pentru alegeri europarlamentare, campania din Romania se rezuma strict la temele politicii interne.
    Din parte PSD.lui campania este populist nationalista, antieuropeana care va mobiliza destui sustinatori ai acestui partid.
    Temeriile mele sunt ca opozitia nu va reusi sa mobilzeze electoratul intratat incat acesta sa faca efortul deplasarii la sectiile de votare.
    Opozitia pe ansamblu probabil va castiga insa cel mai puternic partid tot PSD-ul va ramane datorita unei campanii agresive antieuropene, cautand alianta cu fortele antieuropene internationale deja consacrate.
    Establishmentul poltic european nu va putea opri acest val datorita lipsei de viziuni concrete si articularea acestora pe intelesul a cat mai mult cetateni europeni.
    De lozinci lumea s-a saturat asa cum nu mai poate fi urnita in sectiile de votare numai prin discursuri marete fara continut, continutul fiind asigurat de data aceasta de fortele extremiste sustinute din umbra de cei carora proiectul UE nu este pe plac.

    • Constantin spune:

      „În Romania nu exista campanie electorala pentru alegeri europarlamentare [...] cel mai puternic partid tot PSD-ul va rămâne datorită unei campanii agresive antieuropene”

      Nu vă supărați, d-le Bruno, dar vă contraziceți în afirmații.

      Eu sunt mai degrabă de acord cu cea de-a doua afirmație a dumneavoastră, anume că se face campanie pentru alegerile europarlamentare, anume, antieuropeană din partea coaliției de guvernare PSD-ALDE-UDMR și proeuropeană de către PNL, USR-PLUS, ProRomânia și PMP.

      Aș fi de acord cu dumneavoastră dacă v-ați fi referit la absența din discursurile electorale a unor proiecte europene concrete (pozițiile candidaților cu privire la integrare, cadru legislativ, sau libertăți, spre exemplu, au caracter general, iar tema migrației lipsește cu desăvâșire). Dar cred că puteți fi optimist, atât în privința mobilizării la vot, a preferințelor proeuropene ale românilor, cât și în cea a direcției în care evoluează Uniunea Europeană.

    • Kurt spune:

      uronews TV anunță acum că tineretul României participă după summitul de la Sibiu 2019 cu un număr mult mai mare decât la ultimul scrutin UE la alegerile PE. E o veste bună.
      Votați!

  10. PAFI spune:

    In acest moment mi se pare esential ca alianta USR-PLUS sa ajunga la ceva in jur de 20%. Asta ar da un orizont de sperante pentru viitor. Daca moare speranta, ramane numai emigrarea.

  11. Gogu spune:

    Partidele din opozitie vor inregistra rezultate sub asteptari.
    Inainte de 1989 2 generatii au fost sacrificate pentru “victoria socialismului”.
    Au trecut 30 de ani, aproape 2 generatii care au auzit acelasi tip de discurs din partea partidelor de dreapta, “restructurare” si rezultat o tara dezindustrializara, o imensa forta de munca ramasa fara venituri si care a emigrat masiv inepand din 2002.
    “Lipsa de producvitate”, a se vedea.citi despre “greva de la electrolux”, munca prestata in exces si venituri mici.
    Romanii s-au saturat de “sacrificii” si “austeritate”, repet au trecut 30 de ani de la revolutie si mai ales romanii au avut sansa sa calatoreasca si sa munceasca in :vest si faca comparatie directa in ceea ce priveste “productivitatea muncii”.
    PSD-ul se straduie sa incropeasca un program economic al guvernarii.
    Bun sau rau e alta discutie.
    Partidele din opozitie nu sunt capabile sa ofere o alternativa reala pentru o viata mai buna.
    Romanii nu si-au pierdut speranta intr-o “justiitie total independenta” de factorul politic dar acest aspect a cazut pe planul doi pentru simplu motiv ca nu tine de foame si nici nu achita un minim la facturile pentru utilitati.
    In multe tari din UE se manifesta un puternic curent nationalist, criza din 2008 isi face inca simtita prezenta, politicienii fac tot posibilul pentru a nu scadea nivelul de bunastare iar unica lozinca electorala a opozitie de gen “pro Europa” a dus si duce la pierderea in favoarea PSD a unui procent important din cei cu orientare politica de centru.
    Ce repede s-a uitat anul 2016 si marile “realizari” economica a guvernului morciolos,
    http://mobile.hotnews.ro/stire/21302981
    https://www.activenews.ro/economie/Cum-isi-bate-joc-o-multinationala-de-romani.-Marturii-dureroase-ale-angajatilor-Faurecia-sclavagism-si-bataie-de-joc-in-schimbul-unui-salariu-minim-136671
    Plus ajutoare de stat pentru multinationale,
    http://www.bursa.ro/sase-companii-straine-vor-primi-621-milioane-lei-de-la-buget-ciolos-finanteaza-multinationalele-si-ignora-antreprenorii-autohtoni-88206039
    Micii intreprinzatori romani brusc o cotit la “stanga” striviti de concurenta neloiala incurajata chiar de cel “mai cinstit guvern”.
    Am scris aceste randuri fara nici un fel de patima “electorala”, repet foarte posibil ca nu toate initiativele economice ale guvernarii PSD sa fie viabile economic dar multi romani in sfarsit au putut sa constate ca “a iesit soarele si pe strada lor” si vor vota in consecinta.

  12. Andrei spune:

    “Productivitatea muncii” e o gogorita care trebuie sa cada, sa dispara cat mai urgent din discursul public daca cineva vrea sa castige mai decent in mediul privat.

    E o gogorita pe care o fredoneaza tot patronatul in tara asta, de la buticar pana la country manager de multinationala.

    S-o mai fredoneze ei mult si n-o sa mai aiba pe cine angaja in curand. Lumea va fi plecat deja in tari in care “productivitatea muncii” nu e invocata in discursul public ca motiv de salariu de mizerie.

  13. Dedalus spune:

    “Problema socialismului este ca la inceput da rezultate”

    Asa-zisul program economic al PSD se intemeiaza pe decapitalizarea societatilor comerciale romanesti si pe trimiterea in consum a unor sume imense imprumutate.

    Cativa ani oamenii se bucura de acest consum nesabuit – au senzatia ca Raiul va dura indefinit.

    Vine insa un moment cand nici societatile comerciale nu mai au de unde sa dea si nici creditorii internationali nu mai sunt dispusi sa riste (mai mut decat au facut-o deja).

    Acela este momentul groazei. Si fara nicio indoiala, el va veni si in Romania daca o tinem tot asa. In toate tarile cuprinse de beatitudinea socialsa, unde oamenii au fost suficient de fraieri sa creada in aceasta inselatorie socialista momenul platii a venit la un moment dat.

    Iar cei cativa ani de bunastare au fost platiti cu mult mai multi ani de chinuri.

    Si nu, tarile nordice nu au fost socialiste si nici nu sunt. Au o protectie sociala ezacerbata, dar nu sunt socialiste. O singura tara nordica a avut o aventura socialista de vreo 8 ani din care s-a extras inainte sa se prabuseasca de tot.

    • Constantin spune:

      “Problema socialismului este ca la inceput da rezultate”

      Dacă este un citat, nu știu de unde…dar rezultatele sunt negative, și la început și mai târziu. Economiile socialiste sunt pur și simplu ineficiente.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Barbu Mateescu


Barbu Mateescu

Sociolog, Barbu Mateescu a absolvit in 2005 University of Pennsylvania Citeste mai departe


E randul tau

Ar fi fost frumos sa fie actiuni coordonate, eventual in aliante. Ma intreb daca era posibil, nu sti...

de: Dan Musat

la "China, SUA și «războiul comercial» Game of Loans și Marele Salt tehnologic"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

mai 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)