joi, martie 28, 2024

Exercitiu de memorie: La Bucuresti, de Paste, acum sapte ani

In memoria lui Constantin Ticu Dumitrescu (1928-2008), luptator exemplar pentru adevar, democratie si libertate.

Amintirile pot fi adeseori incomode. Lumineaza prea multe schelete din dulap, sunt prea multi cei care nu au niciun interes „sa rascolim trecutul”. In anii din urma m-am cam obisnuit cu aceste false argumente. Le consider inconsistente, tocmai pentru ca inteleg care sunt le resorturile, cine se fereste de trecut si de ce. Incerc aici un exercitiu de memorie. In aprilie 2006, cand a demarat Comisia Prezidentiala, eram inca destul de naiv, dar experienta din acel an m-a lecuit. Renasterea democratica a Romaniei nu poate avea loc fara adevar si memorie.

Tin minte ca eram la Bucuresti de Inviere, sarbatoarea crestina a patimirilor, mantuirii si re-nasterii. Venisem pentru anuntarea publica a formarii Comisiei Prezidentiale si, la fel de important, pentru discutii cu cei care urmau sa lucreze nemijlocit la Raport. Am mers in vizita in acea saptamana la o buna prietena, vaduva unui cunoscut jurnalist. Era prezent la acea cina Constantin Ticu Dumitrescu, presedintele AFDPR, membru al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste. Ne uitam fara vreun interes special la televizor si deodata aud numele meu rostit cu o patima greu de inteles. Nu i-am recunsocut pe cei doi comentatori cu fetele schimonosite de ura. Gazda mi-a spus numele lor. Pe unul il cunosteam bine, era Cornel Nistorescu. Pe celalalt nu-l cunosteam personal, auzisem insa destule despre el. Era Petru Romosan. Dupa o zi, in seara dinaintea Invierii, ma aflam la Devis Grebu la cina, impreuna cu Cristian Teodorescu. Eram convinsi ca avea sa urmeze o batalie pentru resurectia memoriei.

La Timisoara, in luna mai 2006, in prezenta premierului Tariceanu, Mircea Dinescu (acelasi Dinescu care il pusese la punct memorabil pe Vladimir Alexe, autorul unui aiuritor text aparut in „Ziua”, intr-un articol cu titlul “Volodea si magarul antisemit”) gasea de cuviinta sa faca un dubios haz de Comisie. Daca nu ma inseala memoria, Marius Oprea, membru al Comisiei, se distra de minune pe scena. Incepea cruciada anti-Basescu, nimeni mai era crutat…

Ura pentru Basescu s-a combinat cu oroarea de condamnarea totalitarismului rosu. Au urmat insultele si pseudo-criticile unor Mihai Pelin, Adrian Paunescu, Dinu Sararu, Vadim Tudor, Ion Coja, Sorin Rosca Stanescu, Vladimir Alexe, Gh. Buzatu, Dan Ceachir, Victor Roncea si cati altii. A urmat un articol al Mirunei Munteanu in “Ziua” cu titlul “Tismaneanu, comunismul si evreii”. A urmat campania toxica a “Jurnalului National”. Protocronistii impenitenti se regupau si atacau fara scrupule insasi ideea unei asemenea condamnari. Profesorul Ioan Scurtu, ani de zile custodele inaccesibilelor Arhive Nationale, apropiatul colaborator al lui Ion Iliescu, promotor infocat al paradigmei national-staliniste de interpretare a istoriei comunismului din Romania, a comparat activitatea Comisiei cu actiunile nefaste ale lui Mihail Roller si ale oamenilor acestuia in anii 50. Apropiatul sau colabrator, Corneliu Lungu. directorul Arhivelor Nationale (aflate in subordinea Ministerului de Interne), facea tot ce putea pentru a ne pune bete-n roate. A fost nevoie de interventia ministrului Vasile Blaga pentru a debloca lucrul in arhive. Ulterior, dl Lungu a fost inlocuit cu istoricul Dorin Dobrincu. Acesta a facut lucruri extraordinare in directia democratizarii accesului la arhive. A fost inlaturat de guvernul Ponta.

Profesorul Daniel Barbu, cu care eram prieten, a facut numeroase declaratii mordante, menite sa prezinte actiunea noastra drept una strict politica, inutila si chiar absurda. Evolutia sa de dupa 2007 a confirmat temerile mele din 2006. Atacurile veneau la inceput dinspre stanga/dreapta national-stalinista. In 2007, a iesit la atac stanga neo-marxista. Ulterior si-a spus “CriticAtac”. I s-au raliat fosti disidenti si politologi care se declarau sustinatori ai valorilor liberale. In memoriile sale intitulate „Internationala mea” (Polirom, 2012), carte incununata cu numeroase premii, esteticianul (paleo)marxist Ion Ianosi, fost activist al CC al PMR, fost sef de catedra la Universitatea din Bucuresti in „epoca de aur”, contesta chiar faptul ca regimul din Romania ar fi fost „comunist”. Distinctia dogmatica dintre „prima” si „a doua faza” a „noii oranduiri” ar salva onoarea termenului de „comunism”.

Daca in aprilie 2006 am mai fost invitat la o emisiune a “Antenelor” realizata de Ion Cristoiu, din toamna am devenit indezirabil. Eram injurat si ponegrit fara oprire. Ion Cristoiu a publicat un articol care surprindea situatia. Titlul era “Vladimir Tismaneanu in ciorba de pe Dambovita”. Nu mai conta cine eram eu, important pentru detractori era ca fusesem numit de Traian Basescu. Pentru Badea, Ciutacu etc (Gadea inca nu aparuse, cred), eram “Clizmaneanu”, “Izmaneanu” etc Mihai Pelin s-a intrecut pe sine intreband daca Monica Lovinescu a semnat Raportul stand pe un scaun cu rotile. Profesorul Dinu C. Giurescu, cu care fusesem prieten, un carturar pe care il invitasem sa faca parte din Comisie si refuzase, a intrebat daca prin condamnarea regimului comunist urmaream sa anulam si actele de casatorie, divort ori chiar deces! Istoricul Florin Constantiniu (alt carturar pe care il invitasem sa faca parte din Comisie) si jurnalistul Cristian Tudor Popescu m-au acuzat ca sunt un Pavlik Morozov, un fel de pionier delator care isi trimite propriul parinte in lagar. Petre Roman, cel care, conform propriilor amintiri, citise in tinerete „scrierile lui Socrate”, a spus ca habar n-am de istoria comunismului, iar Ion Iliescu ne-a numit pe cei care am scris Raportul “scribalai oportunisti”. Fostul ofiter de Securitate Liviu Turcu, ramas in Vest in 1989, a iesit la atac de cate ori a fost nevoie.

Extrem de critic s-au pronuntat Paul Goma, Ionel Cana si Victor Frunza, fiecare cu motivatiile sale. Cum era de asteptat, includerea sau neincluderea cuiva in Comisie a provocat nu putine asemenea reactii. Merita Paul Goma sa fie in Comisie? Evident. Din pacate, ceea ce s-a intamplat in martie-aprilie 2006 a dus la ruptura relatiilor, odinioara apropiate si cordiale, dintre mine si celebrul disident. Am scris pe larg, a scris si domnia sa, nu voi adanci subiectul. Fostul disident, poetul si jurnalistul Dorin Tudoran (care refuzase cu politete, din varii ratiuni pe care, daca si cand va dori, le va da publicitatii, invitatia de a face parte din Comisie) a pastrat o atitudine de scepticism constant, uneori chiar acut, care a fost utilizata (probabil fara voia sa) de catre cei care doreau sa minimalizeze demersul. Nu a putut veni la sedinta Parlamentului din 18 decembrie unde fusese invitat, a trimis un mesaj presedintelui Basescu in care si-a exprimat sprijinul pentru condamnarea dictaturii comuniste. La acel ceas al denigrarilor isterice, in decembrie 2006, Dorin Tudoran nu a facut parte dintre detractori.

S-a spus ca din Comisie n-au facut parte istorici, ceea ce era o minciuna sfruntata (unul dintre membri a fost acad. Alexandru Zub, fost detinut politic). S-a spus ca n-am inclus disidenti (alta minciuna, a facut parte Radu Filipescu). Gh. Funar a spus ca am comercializat documente, o calomnie ordinara pentru care l-am dat in judecata si am castigat definitiv procesul. Oameni pe care ii socoteam prieteni au scris despre “comisii de futilitate publica” si au zeflemisit intregul demers in pamflete pe care, poate, le regreta. Dar au existat si vocile celor care au sustinut Comisia si Raportul: Fundatia “Ioan Barbus”, Fundatia “Corneliu Coposu”, Ana Blandiana, Mircea Cartarescu, Andrei Plesu, Viorel Padina, Dan Tapalaga, Dennis Deletant, Tom Gallagher, Doru Maries, Valeriu Stoica, Dan Pavel, Ion Vianu, Devis Grebu, Mircea Mihaies,Tudorel Urian, Rodica Culcer, Sever Voinescu, Andi Lazescu, Ioana Lupea, Doru Baconsky, Cristian Preda, Grigore Cartianu, Mircea Marian, Razvan Ionescu, Ioan T. Morar, Mihail Neamtu, Steliu Lambru, Cristian Teodorescu, Cristian Ghinea, Dragos Aligica, Gh. Grigurcu, Angela Furtuna, Dan Turturica, Ovidiu Nahoi, Marta Petreu, Caius Dobrescu, Mircea Sevaciuc, Eugen Istodor, Radu Calin Cristea, Gelu Ionescu, N. C. Munteanu, Florin Toma, Cristian Patrasconiu, Brindusa Armanca, Horia Ghibutiu, Magdalena Boiangiu, Octavian Hoandra, Rodica Palade, Andrei Cornea, Andreea Pora, Petre M. Iancu, George Arun, Andrei Oisteanu, Dan C. Mihailescu, Marius Vasileanu, Doina Jela, Stefan Niculescu-Maier, Stejarel Olaru, Petru Clej, Liviu Antonesei, Al. Calinescu, Daniel Vighi, Leonard Oprea, Marcel Tolcea si lista este mult mai lunga. Evident, nu mentionez aici luarile de pozitie publice ale membrilor si expertilor Comisiei.

Din PSD, atat cat imi pot aminti, doar trei voci s-au auzit in favoarea condamnarii comunismului: Cristian Diaconescu, Alin Teodorescu si Vasile Puscas. Adrian Severin, cel care propusese candva Parlamentului European un document in acest sens, a navigat gratios printre stanci fara a lua o pozitie ferma. Intre patru ochi, mi-a marturisit ca ne sustine, la televizor a recitat linia oficiala. Mircea Geoana s-a dezis de ceea ce declarase cu cateva saptamani mai devreme. Nicio mirare asadar ca la Congresul PSD Raportul Final a fost condamnat in unanimitate, desi nu fusese dat publicitatii. Era cu doua saptamani inainte sedinta Parlamentului, membrii si expertii Comisiei Prezidentiale mai lucrau inca la convluzii si propuneri. Dar Ion Iliescu si oamenii sai nu mai puteau astepta. Pe 18 decembrie, la Bucuresti, avea loc o conferinta a Institutului Aspen (bransa romaneasca este condusa de Mircea Geoana). Am fost invitat sa particip, am explicat ca nu pot intrucat exact in acea zi avea loc sesiunea camerelor reunite ale Parlamentului. Mircea Geoana mi-a raspuns (era cred in jur de 1 decembrie) si mi-a spus ca va fi prezent impreuna cu oaspetii. Decizia impusa de Ion Iliescu l-a facut sa renunte la planul initial. Este vorba de acelasi Mircea Geoana care, intr-un interviu aparut in „22” in 2005 sustinea ideea unei comisii de analiza a dictaturii comuniste si sugera chiar numele meu pentru a o conduce…

Daca la un moment dat, in luna octombrie 2006, o singura data, Gabriel Liiceanu (de care ma leaga o minunata prietenie de idei care a inceput la mijlocul anilor 70) a exprimat oral, intr-o emisiune de televiziune, unele rezerve fata de numirea mea, incepand din 18 decembrie 2006 a fost unul dintre cei mai consecventi sustinatori ai demersului nostru. La fel si Sorin Lavric. Se citeaza adeseori un articol al d-lui Lavric din “Adevarul Literar si Artistic” (publicat inainte de decembrie 2006), dar se ignora deliberat cel putin trei articole ulterioare din “Romania Literara” in care filosoful si-a exprima sustinerea totala pentru condamnarea comunismului (nu mai vorbesc despre ceea ce a scris atat de empatic pe marginea cartilor mele). In pofida unor divergente din anii recenti, trebuie sa recunosc sprijinul public acordat Raportului de catre doamnele Zoe Petre si Lucia Hossu-Longin.

Istoria receptarii Raportului este mult mai lunga. N-am facut decat sa schitez aici liniile de forta care au despartit atunci apele, spre a relua titlul articolului publicat de doamna Doina Jela imediat dupa 18 decembrie 2006 in “Observator Cultural”, o publicatie care in anii ce aveau sa urmeze a suferit transformari pe care nu le voi comenta hic et nunc.
.

Distribuie acest articol

92 COMENTARII

  1. Buna dimineata. Domnule profesor , acest text face parte din lucrarea in pregatire despre geneza „Raportului Comisiei…” sau e un text de sine statator ? Multumesc.

    • Buna ziua. Este dezvoltarea raspunsului dat unui cititor pe forumul articolului precedent. Evident, aceste idei si informatii sunt parte din acel proiect. Dar textul de fata este de sine statator. Mi-am amintit de cina de la dl Devis Grebu, de discutia purtata atunci cu gazda, cu familia sa, cu vechiul meu amic Cristian Teodorescu. All best.

  2. Actiunile sunt cele care releva adevaratul caracter al omului.
    Poate ca amintirile sunt adeseori incomode, dar ele sunt cele ii aduna sau ii separa pe oameni. Dincolo de orizontul vorbelor, al impresiilor care evident confirma sau infirma imagini, raman actiunile si rezultatele acestora.Cred ca asa se construieste o societate, prin actiune, pentru ca vorbele si impresiile sunt umbre, schite si nu urme in istorie – fie si una recenta.

    Am citit si citesc constant articolele domnului Tismaneanu si pentru ca am avut constant prilejul de a invata lucruri pe care nu le stiam si care fac diferenta intre lumea de ieri si cea de astazi, si uite asa am ajuns sa imi formez un mod de a gandi si de actiona. Si asa ma simt mult mai bine!

  3. Ceea ce dumneavoastra numiti „cruciada anti-Basescu” n-a fost, la acea vreme, o actiune concertata, subversiva sau malefica. Dar insatietatea penstru putere a inca noului lider jucator incepea deja sa devina obositoare pentru o societate in cautare de stabilitate, de crestere economica. In raportul bunastare-democratie, intotdeauna bunastarea a fost factorul determinant iar nu invers. Pretextand o lupta pro-democratica, Basescu n-a facut decat sa perverteasca asteptarile milioanelor intr-un razboi anti-politicieni si anti-parlamentari, extrapoland defectele unora si confiscand idealurile majoritatii, atribuindu-si in fapt rol de unic lider al tuturor trendurilor societatii, inclusiv a luptei anticomuniste. Ideea Comisiei Prezidentiale de Analiza Dictaturii a fost una stralucitoare, fara doar si poate, insa pentru jucator ea n-a insemnat decat o unealta prin care-si apropia unul dintre aceste trenduri de care vorbeam. Satisfacuti de deschiderea pentru public a Arhivelor Nationale sau ale Securitatii, cercetatorii implicati in proiect n-au remarcat acest lucru. Insa, indiferent de atitudinea lor, proiectul a fost unul corect, binefacator si util societatii. Daca Nistorescu sau Romosan s-au declarat impotriva lui, au gresit cu siguranta. Insa devoalarile juranlistilor fata de tot mai desele apucaturi prezidentiale erau la fel de necesare ca si existenta Comisiei.

    • Nu am sa inteleg niciodata, Hantzy, de unde stiti dvs. si asemenea dvs.,multi, ca ce a fost in mintea Presedintelui si cu ce intentii ascunse a asumat el acest Raport? Și la fel, pe cine a vrut sa castige cu el, din moment ce in realitate, in afara unei majoritati indiferente la realizarea lui, si la trecutul comunist, ca atare, intentiile de care vorbiti n-au facut decat sa-i aduca ostilitatatea unui procent si considerabil si foarte vocal de ”lideri de opinie”, aliniati acum in principal in spatele comandourilor de la Antene, dar nu numai?
      Nu e mai sigur sa judecati oamenii dupa faptele lor decat dupa intentiile care li se pot atribui fara a avea, totusi, nicio modalitate de a le cunoaste sau de a le deduce pertinent?

      • Trebuie sa va marturisesc, doamna doina jela, ca o nedumerire asemanatoare am si eu: cum de stiu multi alti comentatori ce intentii au cei din USL, cand vor vinde tara la rusi, cand si cum vor sugruma justitia independenta, s.a.m.d. Eu ma multumesc sa constat post factum intentiile de altadata a oamenilor politici. Nu pentru ca as neglija rezultatele, ci pentru ca, in orice circumstante, politicienii sunt evaluati mai ales prin calitatea lor morala, prin sinceritatea demersurilor si declaratiilor lor, nu doar prin pragmatismul celor intreprinse. Iar Traian Basescu a avut mereu grija „sa dea bine” la public. Atunci cand, in 2004, ridica pe scena electorala bratul lui CPT numindu-l „un prieten” sau cand pe aeroport aparea alaturi de jurnalistii rapiti in Irak, asta era intentia sa, nu?! Ce altceva il indemna s-o faca daca nu sa apara in postura de salvator unic. Tot astfel, dupa initiativa guvernamentala prin care era domnul Oprea numit seful unei comisii de investigare a crimelor comunistilor, Basescu a initiat si el o comisie complementara de analiza. Ulterior, le-a reunit asa cum dorise sa faca cu PNL si PD, sub un singur sceptru. Acesta este omul Basescu!
        Nu sunt mediu pentru a-i cunoaste dinainte intentiile, dar tocmai faptele sale ulterioare i le tradeaza. Era cumva in Raportul Final sau in declaratia sa din Decembrie 2006 in parlamentul reunit regele Mihai numit „sluga la rusi”? Si totusi asta crede presedintele despre fostul suveran. Cand a fost atunci domnul Basescu sincer? Atunci cand citea despre Paunescu, numindu-l menestrel, poet al puterii, sau cand declara ca s-a regasit in versurile sale? Desi nu aveau aceleasi principii politice. Da cand nu mai aveau aceleasi principii politice? De dinainte de 89 sau dupa? In vremea cand dumnealui sustinea ca PD este singura formatiune de stanga din Romania sau dupa aderarea la PPE?
        Exista un alt raspuns pertinent la aceste fapte decat cel oferit de mine mai devreme? Daca da, lamuriti-ma si-mi voi reconsidera pozitia! Nici nu stiti cat mi-o doresc.

        • Nu voi interveni decat pentru a va intreba unde si cand l-a numit presedintele Traian Basescu pe Adrian Paunescu „menestrel” si „poet al puterii”? Am scris aici, pe „Contributors”, despre Paunescu ca menestrel al comunismului dinastic. Dar eu sunt eu, Traian Basescu este Traian Basescu. Condamnarea dictaturii comuniste a fost facuta, in numele statului roman, de seful statului roman. Restul este zgomot de fond. Aglutinati informatii si le prezentati drept irefutabile. Dl Oprea conducea un insitut, nu o comisie prezidentiala. A facut parte, la invitatia mea, din CPADCR. Cronologia evenimentelor este diferita de cea pe care o mentionati.

          • Eroarea imi apartine: domnul Oprea nu era seful unei comisii de investigare a crimelor, ci a unui institut. Imi cer sincer scuze. Insa cronologia este cea indicata de mine: Institutul a aparut in urma unui HG in decembrie 2005, iar CPADCR cateva luni mai tarziu.

            Cat despre Paunescu, nu am dorit nici un moment sa va compar cu presedintele, domnule Profesor. Imi cer scuze pentru confuzie! Insa numele poetului e mentionat in Raportul Final al Comisiei Prezidentiale, raport ce a stat la baza discursului din Parlament in 18 decembrie 2006. Se presupune deci ca presedintele si-a asumat cele continute in acel raport. Inteleg insa ca a condamnat comunismul in numele statului roman, doar pentru ca era si este seful acestui stat. Foarte parctic: poate dormi linistit, pastrandu-si opiniile. Adica ceea ce spuneam in prima mea interventie.

    • Daca presedintele ar fi avut astfel de „apucaturi” asa cum le numiti dvs., ar fi condamnat comunismul fara niciun studiu prealabil, asa cum ii cereau mai multi intelectuali in scrisoarea care a dus la infiintarea Comisiei Tismaneanu. Insa a preferat sa o faca legal si stiintific, asa ca nu puteti spune ca a inselat milioane – dimpotriva, a constituit o comisie ce a adus argumente convingatoare pentru sustinerea demersului sau. Singurii care au fost dezamagiti au fost acele „milioane” reprezentate de v.c. tudor si ion iliescu. Momentul in care presedintele a citit documentul in parlament a fost momentul dezvrajirii pentru mine – daca dupa alegerile din 2004 am crezut ca Romania poate deveni cu adevarat o tara democratica, circul din parlament m-a convins definitiv ca acest lucru nu se va intampla usor. Iar idei precum cele invocate de dvs. fac parte din aceeasi „paleta coloristica” ca si cele ale lui nistorescu, rosca stanescu&. co de trompete din peisajul presei romanesti.

    • „Hantzy”, va rog sa ne spuneti si cum si de ce votul a 80% din alegatori exprimat in 2009 pt parlament unicameral este inca ignorat de politicieni si parlamentari si cum considerati ca un om politic ar putea sa implementeze acest vot fara sa supere pe politicieni si parlamentari.

  4. Domnule Tismaneanu,

    Chiar credeti ca acest articol isi avea locul si rostul in aceasta zi sfanta de sarbatoare crestina a romanilor? Nu va dezminteti sub nici o forma! Pacat!

    • Propun sa nu intram intr-o polemica despre relatia dintre comunism (teoretic si institutionalizat) si crestinism. Este suficient sa amintesc prigoana organizata de dictaturile comuniste impotriva religiilor, martiriul clericilor care au refuzat sa devina instrumentele acelor regimuri anti-umaniste. Nu doriti sa cititi articolul meu, foarte bine, nimeni nu va constrange. Paste Fericit!

    • Aceasta sfanta zi de sarbatoare crestina e una tocmai buna sa ne amintim ce s-a intamplat cu crestini ca Mircea Vulcănescu. Acesta a spus NU ne răzbunați!, dar nu a spus: Uitati-ne! E ca si cum l-ati uita chiar pe Cel pe care-l sarbatoriti azi. Blandetea lui nu era nici ea un apel la uitare, asa ca unii crestini s-ar putea să fie multumiti si recunoscători dlui. Tismăneanu, ca nu se dezminte.

      • Sunt prieten cu nepotul episcopului Szilard Bogdanffy, mort la Aiud, beatificat si el, ca si monseniorul Ghika. A ne aminti de acesti oameni, a ne aminti de Iuliu Maniu, Ticu Dumitrescu, Ioan Barbus, Corneliu Coposu, Victor Anca, Dinu Bratianu, Iosif Jumanca, Ion Mihalache, N. Carandino, Ecaterina Balacioiu, Lena Constante, Aurelian Bentoiu, I. D. Sirbu, Sandu Tudor, Patre Pandrea, Nicolae Margineanu, Anton Golopentia, Aurel Rozei-Rozenberg, Iuliu Hossu, Aron Marton, N. Steinhardt, Dumitru Nichita, Nicolae Vasilescu-Colorado, Vasile Voiculescu, Mihai Radulescu, Dinu Pillat, nu inseamna a pacatui. Cred ca pacatul consta in a nu ne aminti…

        • Cu referire la postarea d-lui Tismaneanu din 06/05/2013 la 1:12

          In lista celor carora regimul totalitar de tip comunist le-a „furat” vietile, ati inclus si numele celor trei OAMENI executati la Canal in cadrul primului lot de „sabotori si diversionisti”: inginerul AUREL ROZEI-ROSENBERG, inginerul NICOLAE VASILESCU-COLORADO, mecanicul de locomotiva DUMITRU NICHITA.
          Reabilitati sub Ceasescu, in 1968, in scopul delimitarii sale de „abuzurile perioadei dejiste” si in special pentru „descotorosirea” de Alexandru Draghici.
          Am incercat sa ii omagiez pe toti trei prin lucrarea intitulata „Asimetrii dejisto-ceausiste. NICOLAE VASILESCU-COLORADO, „americanul” executat la Canal”, la Conferinta INST „1965. De la Gheorghiu-Dej la Ceausescu. 50 de ani de la schimbarea conducerii comuniste” (Bucuresti, 25-26.06.2015).
          Lucrarea mea il vizeaza direct pe cel caruia i se spunea, la Canal, „Americanul”.
          E vorba de musceleanul NICOLAE VASILESCU-COLORADO, care merita sa reintre in memoria colectiva a campulungenilor atat prin atribuirea titlului simbolic de „CETATEAN DE ONOARE POST-MORTEM”, cat si prin acordarea numelui sau unei strazi importante in 2015. Aceleasi onoruri le merita, la ei acasa, AUREL ROZEI-ROSENBERG si DUMITRU NICHITA.
          In calitatea Dvs de coordonator al „Raportului Tismaneanu”, va rog sa sprijiniti demersul meu, solicitand si Dvs. acelasi lucru, oficial, autoritatilor din Campulung-Muscel si din celelalte localitati (AUREL ROZEI-ROSENBERG s-a nascut la Galati, iar DUMITRU NICHITA intr-o comuna argeseana).
          Va multumesc pentru bunavointa si promptitudine, dorindu-va numai bine, in primul rand putere de munca.

          Radu Petrescu-Muscel
          Bucuresti, 30/6/2015

    • Dragă Good Point,

      E un moment foarte potrivit.
      Am crescut cu informația, fără alte explicații, că bunicul „făcuse pușcărie”, era ceva de care nu se vorbea. Apoi, într-o zi, am fost în vizită la nașii de cununie ai bunicilor. El, un om în vârstă, care fusese la Canal cu bunicul. Eu aveam 12 ani.
      Bătrânul mi-a spus:
      ”Dragul meu, nu mai am baterie la aparatul auditiv. Așa că, nu o să avem un dialog, o să vorbesc numai eu. Despre ce să-ți vorbesc? Hai să-ți spun despre Sabin (bunicul). Eram la Canal și aveam regim de exterminare. Aveam o felie de pâine pe zi. Eram străvezii. De Paști, Sabin ne spune:”Măi, veniți că am ceva pentru voi”. Pusese deoparte, în fiecare zi, câte o bucățică de pâine. Acum avea pentru fiecare din dormitor, o bucățică cât o anafură”.
      Anul trecut, mama a vrut să afle, după atât timp, de ce l-au ”luat” pe bunicul. Am (a) făcut cerere la CNSAS și după câteva luni ne-au chemat.
      Ce am citit în dosare ( opt bibliorafturi) mi-a întors stomacul pe jos.
      În esență, l-au luat pentru că făcea glume la căminul cultural după filmele propagandistice, pentru că la MAT spunea că americanii o să-i snopească pe ruși în Coreea și, în principiu, pentru atitudine dușmănoasă față de regimul popular. Doi ani fără judecată, doar cu un proces-verbal de trimitere al securității. Și o viață distrusă.
      Îmi pare rău dacă asta îți umbrește Paștele, Good Point.
      Un gând plin de căldură pentru dl. Ticu Dumitrescu, care a făcut posibil CNSAS-ul, domnului Tismăneanu (sănătate și putere de muncă vă doresc!) și tuturor celor care curăță mâzga slinoasă de pe istoria recentă.

      PS
      Pentru a ne bucura de Paști trebuie să tinem post (purificare) și să mărturisim păcatele. Cam în direcția asta a lucrat și Comisia, Good Point.

  5. Saptamana trecuta am terminat de citit Raportul Comisiei Prezidentiale pe care l-am imprumutat de la o biblioteca municipala. A fost o lectura mai pasionanta decat a celui mai bun roman politist, in acelasi timp cutremuratoare datorita veridicitatii faptelor descrise. Am trait cele descrise fara a avea, pana acum, o imagine de ansamblu a Romaniei comuniste. Elaborarea Raportului a necesitat un volum enorm de munca; pentru aceasta le multumesc tuturor membrilor Comisiei Prezidentiale. Numarul mare al detractorilor si prostiile debitate de ei nu fac decat sa confirme valoarea Raportului si un lucru esential: ATI PUS DEGETUL PE O RANA NEVINDECATA INCA.

    • Cum ati constatat veridicitatea? Sunteti istoric al comunismului si ati facut cercetari proprii, confirmate de datele din Raportul Comisiei Tismaneanu?

      • Veti concede ca Raportul nu este adresat exclusiv specialistilor, ci tuturor celor care doresc sa inteleaga originile, natura, metodele, dinamica si consecintele dictaturii comuniste din Romania. Cine citeste lista membrilor si expertilor Comisiei Prezidentiale isi poate face usor o imagine despre credibilitatea morala si stiintifica a autorilor, de la Alexandru Zub, Andrei Pippidi, Gail Kligman, Constantin Ticu Dumitrescu, Constantin Iordachi, Mihnea Berindei, Gh. Boldur-Latescu, Dorin Dobrincu, H.-R. Patapievici si Monica Lovinescu la Romulus Rusan, Germina Nagat, Radu Filipescu, Shlomo Leibovici Lais, Maria Muresan, Eugen Negrici, Sorin Iliesiu, Levente Salat, Robert Furtos, Ioana Boca, Ioan Stanomir, Marius Oprea, Cristian Vasile si Dragos Petrescu. De altfel, acest argument ar putea fi adus in raport cu orice alt Raport al unei Truth Commission, inclusiv Comisia Wiesel despre Holocaustul din Romania. Nu trebuie sa fii neaparat istoric al Holocaustului si sa faci cercetari proprii pentru a constata veridicitatea Raportului Final al acelei Comisii. In plus, tinand cont de variile acuzatii, cred ca este salutar ca oamenii sa mearga la sursa si sa o citeasca. De pilda, s-a scris ca nu ne-am ocupat de represiunea din Basarabia si Bucovina de Nord. Fals, exista un intreg capitol. S-au facut afirmatii pripite despre capitolul consacrat rezistentei anticomuniste. Ii rog pe cititori sa mearga la text si sa decida ei insisi daca era vorba de apologia vreunui partid sau a unei miscari. Raportul a introdus istoria represiunilor impotriva minoritatilor nationale in naratiunea stiintifica despre dictatura comunista. Cercurile nationalist-ceausiste au fost deranjate de capitolul despre literatura si arte in care se examineaza functiile propagandistice ale protocronismului. Alt punct exploziv a fost faptul ca Raportul demitizeaza viziunea, promovata de fostii securisti si activisti, care imparte comunismul, in chip normativ, intre perioada „malefica” (internationalista) si cea „benefica” (pretins patriotica). Ganduri bune.

        • Cititorul „obisnuit” (nespecialist, din afara domeniului) nu poate stabili veridicitatea nici unui demers stiintific, ci, in cel mai bun caz, doar buna credinta si competenta celor care l-au intreprins. Comisia pe care ati condus-o a fost, fara indoiala, formata din oameni cu aceste calitati.

          • Wittgenstein: „Adevarul este consensul expertilor”. Altminteri, totul este relativizat, pulverizat si evanescent. Comisia Prezidentiala a reunit, cum spuneti, oameni care se bucura de legitimitate prin competenta si buna credinta. In toate tarile unde au functionat asemenea comisii, selectia membrilor si expertilor s-a dovedit un moment complicat. Un alt element-cheie este mandatul unei asemenea Comisii. Cand se aduc critici, este corect sa fie citit mandatul si sa se analizeze rezultatele in functie de scopuri. Evident ca au existat unele dezacorduri, dar am ajuns in final la un consens. Toti membrii si expertii si-au asumat Raportul. As preciza, daca mai este nevoie, ca vorbim de un demers colectiv. Raportul este final doar in sensul ca reprezinta produsul final al unui colectiv de cercetare. In rest, este evident pasibil de critici oneste si de actualizare, in functie de documente relevante.

            Cartea lui Timothy Snyder, „Bloodlands”, recent aparuta in traducere romaneasca, cu titlul „Taramul mortii”, la Humanitas, aduce in discutie ceea ce istoricul american numeste Holocaustul prin gloante, deci un capitol tragic mai putin explorat din ratiuni ce tin de dificultatile accesului la documente in perioada sovietica. Am salutat criticile menite sa fortifice stiintific Raportul, de pilda cele formulate de prof. Bogdan Murgescu in legatura cu analiza politicilor economice ale PMR/PCR. Chiar capitolul despre PCR, la care am contribuit eu insumi substantial, poate fi dezvoltat pe baza noilor documente devenite accesibile. Ar fi necesar, de pilda, un subcapitol despre Comisia Controlului de Partid, vreme indelungara condusa de tandemul Dumitru Coliu-Janos Vincze. Intr-o noua editie, dictionarul final de biografii ar trebui largit si actualizat. Ar trebui inclus un capitol despre Armata. Dar este vorba de chestiuni rezolvabile, in niciun caz de coerenta si de filosofia Raportului.

            De asemenea, tocmai pentru a intari credibilitatea si pentru a incuraja consultarea surselor primare, am considerat (toti membrii si expertii Comisiei) ca este importanta publicarea documentelor esentiale consultate pentru scrierea Raportului (au aparut doua volume masive, primul la Humanitas, al doilea la Polirom, coordonate de istoricii Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu si Armand Gosu).

          • Buna seara, domnule Manu. Ceea ce sustineti dvs. tine de elitism , de „magister dixit” , etc. Am doua vorbe a zice despre asta :

            1) „Raportul …” de care vorbim nu se refera la niscaiva experiente de laborator , facute exclusiv de un grup limitat, cu materiale si instrumente proprii. El se refera la o perioada pe care AU TRAIT-O multi din cei (din RO sau dinafara) pina relativ recent . SI fiecare poate constata „veridicitatea” de care vorbiti, conform propriilor experiente personale TRAITE , dar si prin accesul la informatie, de-a lungul deceniilor. Iar noile generatii pot , daca doresc sincer , consulta documentele originale de care scria prof. Tismaneanu in comentariul -raspuns . Pentru asta nu trebuie sa fie „istoric al comunismului” , ci doar sa porneasca la drum unbiased.

            2) dvs.ati tinut recent o prelegere la IICCMER pe subiectul :” Continuitatea antisemitismului in RO postbelica” . Desi your formal training is in in the medical field , s-a spus ca v-ati ” specializat în studiul antisemitismului academic din România ” .As putea si eu sa va intreb, in spiritul in care va adresati lui Carmen : unde ati facut specializarea ? Cine v-au fost indrumatori , mentori , in care academic journals (peer review ) ati publicat pe subiect si care au fost reactiile ? Dar nu o fac, pt. ca sint convins ca intelegeti mesajul meu.

            Voi spune , totusi , ca am ramas surprins, to say the least , ca linia directoare a prezentarii dvs. a fost faptul ca discursul actual , post ’89 , include antisemitism politic, economic, cultural și religios. :roll: Nu intram in detalii si polemici aici (ca se supara pe noi dl. prof. Tismaneanu) , dar ideea e aceeasi ca mai sus : va referiti la perioada actuala, traita si observata de toti cei prezenti la prelegere si care, veti concede , pot constata sau nu „veridicitatea ” afirmatiilor dvs. Eu unul , dle Manu , chiar daca folosesc microscopul electronic , nu vad macar o molecula de antisemitism economic , cultural sau religios in RO de azi. Cu atat mai putin in cadrul discursului istoriografiei contemporane . Vedeti, chiar eu, un amator fara „specializare in studiul antisemitismului academic in Romania” pot sa fiu in total dezacord cu abordarea dvs , adica sa spun , fara ezitare, ca nu e „veridica”.. –si cred ca nu sint singurul.

            Si pt. ca sinteti un fin cunoscator al lucrarilor lui Paulescu pe subiect, va voi aminti , in contextul de care vorbim , ca singura replica adevarata, documentata , as spune stiintifica, a venit tocmai de la un autodidact , un om cu doar 4 clase formal training , dar in fapt un erudit de clasa , un intelectual de rasa. Ceilalti, cu doctorate , tomuri masive , catedre si restul tacamului, au tacut milc –si nu de frica , ci pt. ca erau incompetenti (cu toate titlurile lor) si nu aveau bagajul informational pt. a da o replica asa cum merita Paulescu . (care , intre noi fie vorba , nu a fost deloc original in „Spitalul , Coranul , Talmudul….” , ci doar a plagiat , cu toptanul , idei si pasaje ale unui neamt , care si ala furase la greu din textele unui austriac)

            Sper ca ati inteles , printre rinduri, comentariul meu. Multumesc.

            • De acord cu Dvs: nu discutam aici experimente de laborator, ci experimente de inginerie sociala aplicate, fara acordul lor, pe milioane de subiecti ai regimurilor totalitare. Intentiile organizatorilor, justificate in chip ideologic, sunt circumstante agravante. Fanaticii comunisti, ca si cei nazisti, puteau fi idealisti (oportunistii sunt o alta specie, nu mai putin detestabila). Erau in egala masura practicantii unui sistem si ai unor metode criminale. Poate merita amintit ca Raportul a fost recenzat in peer review journals, inclusiv in Problems of Post-Communism (de catre dr Cosmina Tanasoiu) si in Slavic Review (de catre profesorul Charles King de la Universitatea Georgetown din Washington, DC, cu un comentariu-raspuns al subsemnatului). In revista Contrafort care apare la Chisinau (nu este peer review) a scris pe larg profesorul Alexandru Platon de la Facultatea de Istorie a Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi. Profesorul Platon a discutat Raportul ca probatoriu al crimelor comunismului in Romania. Am prezentat Raportul la Londra, cu un comentariu de prof. Dennis Deletant; la Paris, cu un comentariu de prof. Jacques Rupnik; la Budapesta, cu un comentariu de dr Janos Rainer, directorul Institutului 1956. Exista adevaruri factuale care nu se preteaza, decat prin siluirea adevarului, la interpretari revizioniste: Canalul Dunare-Marea Neagra, de pilda, a fost un imens lagar de concentrare cu functii exterministe. Magadan si Auschwitz au fost lagare ale mortii. Varlam Shalamov si Primo Levi au fost cronicarii acestor orori absolute. Hannah Arendt numea aceste evidente de necontestat „little verities of fact”.

              http://www.slavicreview.illinois.edu/indexes/vol66/abstracts4.html#kingtismaneanu

            • Temele discursului antisemit din Romania dupa 1989 au fost atent analizate de George Voicu, Alexandru Florian, Radu Ioanid, Liviu Rotman si Michael Shafir. Dupa ce luati un antiemetic, puteti consulta blogul lui Ion Coja sau colectia ziarului Tricolorul si va veti convinge ca economia, cultura si religia sunt la fel de proeminente in acest discurs ca in timpul lui Eminescu, Alecsandri, Conta si A.C. Cuza. Conferinta mea de la IICCMER (organizata cu sprijinul profesorului Tismeaneanu, caruia ii multumesc pe aceasta cale) a reliefat faptul ca propagatorii antisemitismuli biologic (Paulescu, Herseni) se bucura de atentie si respect in Romania de astazi.

            • Multumesc pt. raspuns.

              1) pt. ca exprimarea din finalul comentariului meu initial lasa de dorit, precizez ca m-am referit la Sama Salzberger si al sau ” Raspuns la calomnii …” 1914-1923-1938 . Prestatia acelui autodidact , un adevarat mini-Spinoza , e doar un exemplu in subiectul de care ne ocupam, adica expert vs. amator.

              2) blogul lui Ion Coja si colectia „Tricolorul ” nu sint reprezentative pt. nivelul si abordarea din RO secolului 21. La fel cum niscaiva comentarii anonime pe „ex-cotidianul” cu referire la prof. Tismaneanu nu sint reprezentative pt. opinia publica din RO de azi. Daca sinteti in zona si doriti a vedea cu proprii ochi ce inseamna antisemitism de masa , incurajat tacit de stat , mergeti la Budapesta, miine (azi) sau marti.

              3) cu tot respectul pt. cei mentionati de dvs. , va reamintesc ca dumnealor ocupa pozitii (functii) in organisme ce se ocupa de astfel de probleme –-si ca toate iinstitutiile ce trebuie sa-si justifice si perpetueze existenta , uneori se creeaza cazuri out of blue , sau se face din tintzar armasar, se exegereaza, hiperbolizeaza, etc. Recentele „luari de pozitie” de o parte si de alta vs. cazul Ogoranu sint un bun exemplu.

              4) este adevarat ca atat Paulescu cit si Herseni „se bucura de atentie si respect in RO de azi” , precum scrieti , dar nu pentru abordarile lor re. rasism (si nu antisemitism) biologic , ci pentru alte aspecte ale carierei lor profesionale , si cred ca stiti bine acest lucru. Nu cred ca in RO ati vazut , azi, promovarea ideilor lui Paulescu (copiate de fapt, de la Rohling, si Eisenmenger ) . Daca se discuta in mod critic nu inseamna ca sint sustinute si promovate.
              E preferabil asa , de discutat critic anumite abordari ale lor, decit metoda „franceza” de a bloca o placa memoriala pt. descoperirea insulinei pe motivul unor texte extraprofesionale.
              La fel cum e de preferat de a discuta critic „Saptamana Rosie” a lui Goma decit a-l eticheta drept antisemit, negationist, etc. si a-l bloca de la publicare in RO.

              Domnule doctor, e un subiect interesant , va recunosc calibrul , dar eram la topicul specialist vs. amator. Cind dl. prof. Tismaneanu va scrie ceva mai apropiat de subiect poate vom avea ocazia sa elaboram. Sarbatori fericite pt. Dvs. !

            • @prof. Vladimir Tismaneanu

              Cind am scris : „… Pentru asta nu trebuie sa fie “istoric al comunismului” , ci doar sa porneasca la drum unbiased. ” nu m-am referit la dvs.ci la „fiecare ce doreste a afla” . Poate nu a fost the best choice of words–sorry !

            • Lipsa de pre-judecati este conditia oricarei intreprinderi care vrea sa se apropie de adevar. In egala masura, este nevoie de respect pentru informatiile precise, pentru documente, pentru bibliografiile care solidifica, dar nu ingheata, nivelul actual de informatii si analize, pentru examinarea obiectiva a faptelor istorice. Nu este nevoie sa fii politolog, sociolog ori istoric pentru a respecta aceste conditii. Sunt suficiente bunul simt, rigoarea si pasiunea pentru cunoastere. Cand discutam totalitarismele veacului XX, este nevoie de empatie pentru victime. Istoricul nu discuta aceste lucruri precum chimistul mercurul, potasiul ori acidul sulfuric…

              Stiintele naturii si cele umane sunt diferite ca logica interna si ca metode. In stiintele umane cautam sa descoperim cadrele de inteligibilitate ale faptelor sociale, cauzalitatile vizibile si invizibile, interactiunile dintre structuri si actiuni (structures and agencies), efectele prevazute si, mai ales, cele neprevazute ale interventiilor umane, deci ale subiectivitatii, in ceea ce numim istorie (ori Istorie).

            • @Hannibal Lecter
              Sa fim seriosi ! Nu va mai obositi sa-i explicati d-lui Manu ca tot nu pricepe. Adica se face ca nu pricepe, ca de inteles, intelege destul de bine. Insa are nevoie de antisemitism ca de aer… Iar daca nu exista antisemitism la vedere, scormoneste pana il gaseste pe undeva. Vedeti bine cat de tare-l supara faptul ca profesorul Tismaneanu pastreaza obiectivitatea critica fata de toate totalitarismele secolului XX. Nu reuseste sa-l inregimenteze unei singure cauze si e tare suparat din cauza asta. Diferenta dintre cei doi este enorma, asa cum spuneti: unul e specialistul cu deschidere intelectuala, capabil sa vada cu claritate drumul pe care trebuie sa mearga pentru a se autoperfectiona si a-i ajuta si pe ceilalalti sa inteleaga, iar celalalt nu-i decat un fel de Zangra (din cantecul lui Jacques Brel interpretat pe vremuri la noi de Socaciu) – unde e vorba despre povestea trista a unui om de arme – locotenent, capitan, colonel, general – care viseaza si el sa fie atacat pentru a deveni erou. Asta asteapta d-l Manu, sa scoata cineva un cuvintel antisemit ca sa aiba si el ceva de spus.

      • @Peter Manu
        Stiti prea bine ca „veridic” inseamna care este sau pare ca este adevarat. Daca nu, consultati Dex online. Nu cred ca trebuie sa fii istoric ca sa apreciezi preocuparea unui autor si a textului pe care il scrie pentru a exprima adevarul … Daca aveti cu adevarat intrebari, de ce nu le adresati in mod direct cui trebuie?

      • Domnule Peter Manu,
        ne cunoastem, v-am scos o carte de care am fost mandra, acum citesc aceste doua randuri ale dvs. si mi se pare ca halucinez. Chiar le-ati scris? Chiar credeti ca trebuie sa faci cercetari proprii ca sa ti se para veridice crimele comise in Romania in timpul comunismului? Stiti vreuna dintre crimele consemnate in Raportul Tismaneanu despre care sa existe dubii ca a fost comisa? N-a fost impuscat dupa torturi atroce Nichita Dumitru? Nu a murit Ecaterina Balacioiu Lovinescu in inchisoare? Nu au fost impuscati luptatorii pentru libertate din munti? Chiar ati gandit intrebarea aceasta despre veracitate? Atunci de unde emotia la articolul comemorativ despre Monica Lovinescu? Cum merg ele impreuna, cele doua atitudini? Daca merg, regret cartea scoasa impreuna.

        • D-na Jela,
          Nu va mai chinuiti sa intelegeti ca-i simplu de tot. D-l Manu e suparat pe d-l Tismaneanu pentru motivele pe care le arata foarte bine Hannibal Lecter mai sus.

        • E limpede că domnului Manu nu îi convine un anumit tip de reacție, de ecou, de receptivitate la Raportul final. Mai exact, e deranjat de frisonul cititorului „naivˮ, de românul care citește fără „suspiciune hermeneuticăˮ (adica neinteresat a descoperi subtexte impure, culise dirijate politic, tropisme ideologice) și care se declară lămurit și îngrozit de lumea totalitarismului comunist. Cînd identifică o lectură de acest tip, domnul Manu devine, brusc, neîncrezător și didactic. E gata să te certe pentru pasivitate mentală și să-ți explice cum e cu termenii de aparat și cu emoțiile legitime. Îi arăți cifre, te amendează prompt : cifrele pot minți! Îi pomenești de închisorile politice, de căsăpirea elitelor, de distrugerea satelor, de abuzurile juridice, de catastrofa economică, dar domnul Manu pedalează diferit : Raportul e o monadă, un op ezoteric căruia doar cărturarii îi pot fixa croiala academică și valoarea științifică. Din exterior, adică din odaia de lectură a omului de rînd, nu se poate crăpa coaja epistemologică a documentului. E defect să exclami, după ce ai parcurs Raportul, că ai înțeles! Poți doar bifa creditul acordat autorilor, nu și un autentic episod de cunoaștere…

          Înțeleg că domnul Manu e un om al scrupulelor, al veghii și al nevoii de geometrie (în arta cititului, în chestiunile morale, în teritoriul propriei meserii). Însă acelați domn pasionat de corectitudine, judecăți cristaline și exactitate nu găsea nimic strîmb în a presta la evenimente științifice patronate de Victor Ponta, premierul ce-a furat un titlu academic. Acolo, dubiul, gestul etic, problematizarea unei situații echivoce i se păreau domnului Manu mofturi, triste (sau ridicole) bagatele provinciale. Acolo ne interesau doar contribuțiile participanților și bucuria aseptică a dialogului de idei. Protocolul și chestiunea plagiatulului erau ornamentică pură, butaforie politică. Așa proceda domnul Manu atunci, cu scrupulele bune pe scrupulele rele călcînd… Cu lectura Raportului însă, e altceva! Duhul civic și verva de laborator își dau mîna pentru a ciufuli publicul somnolent și pentru a cadastra eficient tema studierii comunismului românesc. Aici e de reflectat, de combătut, de scos mefiența pedantă la rampă! Nu ne rămîne decît să-i mulțumim domnului Manu pentru aceste piruete edificatoare. Altfel, am fi rămas stricați, pendulînd între indignare în marginea unui fleac (plagiatul lui Ponta) și respect juvenil pentru un document ermetic (Raportul Comisiei Prezidenţiale).

        • Un forum de calibrul „contributors.ro” e si un mijloc de a invata sa fim precisi in afirmatiile noastre, asa cum sunteti dumneavoastra, Solomon Marcus, Vladimir Tismaneanu, Dragos Aligica si atatia altii. In acest dialog dintre text si cititori, formularile inexacte pot (si trebuie) sa fie corectate.

          Obiectia mea avea caracter general; din afara domeniului in care ne putem proba expertiza, stim doar ce ne spun altii. Dumneavoastra convingeti prin studii de caz, in care permiteti acces cititorilor la documentele primare. Situatia se schimba in cazul prezentarilor generale, in care trebuie sa fim convinsi de buna credinta si competenta celor care incearca sa ne convinga. N-am fost la Odesa in Octombrie 1941 si nu stiu daca numarul celor arsi de vii, impuscati sau spanzurati de trupele de ocupatie romane a fost de 22.000 sau 4.000, dar am incredere in Radu Ioanid, nu in Gheorghe Buzatu. La fel, scrisa de Ion Ianosi, istoria epocii comuniste din Romania arata cu totul altfel decat relatarile lui Paul Goma.

          Pana la urma, preluam (aproape) intotdeauna adevarurile altora si de multe ori ii credem pe cei care gandesc ca noi. Asta ne apropie de cei care au scris si ne creste increderea in ei. Nu-i rau; dar cunoasterea se adanceste mai mult prin dezbatere decat prin aplauze.

          • Acum incercati sa dregeti busuiocul si dati cu periuta ? Cine sa va mai inteleaga ? Si mai rau, cine sa va mai creada ? Dvs. aveti incredere in d-l Tismaneanu, dar Carmen e suspecta daca are incredere. Chiar ca te-apuca rasul-plansul.

          • Ion Ianosi nu pomeneste, din cate am retinut, crimele impotriva umanitatii comise de dictatura cu care a fost direct asociat, intre 1955 si 1965, pe vremea cand el era instructor al CC al PMR, iar Paul Goma era arestat, condamnat, intemnitat. Sigur, Ion Ianosi nu are nicio responsabilitate personala, dar ramane faptul ca in timp ce el „instruia”, Milita Patrascu, Mihai Nasta, Mihail Andricu, Jacques Costin erau umiliti si stigmatizati.

            Sefii d-lui Ianosi se numeau Pavel Tugui si Leonte Rautu. Pe Goma, Ivasiuc, Florin Pavlovici, Petrisor, Derdena, ii schingiuia ofiterul de securitate Gh. Enoiu. In filmul lui Alexandru Solomon „Marele jaf”, Enoiu declara fara urma de echiivoc: „Deciziile privind directia si scopul anchetelor speciale erau luate la Comitetul Central”. Crede cineva ca Draghici avea habar de opera lui Cioran? Crede cineva ca brutele Securitatii stiau semnificatiile „Scrisorii catre un prieten din departare” a lui Noica? Sa recitim „Lexiconul negru” al Doinei Jela pentru a vedea cine erau calaii, ce profil biografic aveau. Selectia victimelor intelectuale era facuta, nu ma indoiesc, in colaborare intima cu sectiile specializate ale CC al PMR.

            Tot in acea perioada, Constantin Noica, Alexandru Paleologu, N. Steinhardt, I. D. Sirbu, Dinu Pillat, Vasile Voiculescu, Geza Paskandi si atatia alti intelectuali erau condamnati la ani grei de inchisoare. Ion Ianosi, care a facut prezentarea cartii „Panta Rhei” de Vasili Grossman (tradusa in 1990, la Humanitas, de Janina Ianosi), stie ce a insemnat si cum a functionat totalitarismul, dar nu a ajuns la concluziile devastatoare ale marelui scriitor. Mi-e teama ca dl Ianosi stie, dar nu intelege…

          • Domnule Manu, pledați pentru necesitatea unui inventar extraterestru al hecatombelor? Eu, unul, nu mai pricep unde vă situați cu adevărat. Credeți sau nu credeți că regimul comunist ce a încălecat jumătate de veac România a fost ilegitim și criminal în fundamentele și practica lui? Văd că o tot dați cotită : ba că suntem cu toții victimele propriului amplasament afectiv, ba că suntem permeabili la contrafaceri politice, ba că Adevărul e apanajul savanților-roboți, imuni la morbul idiosincraziilor cojuncturale… Vă convin interpretările și concluziile Raportului sau nu? La ce bun să tot umblați la statistici negre, întrebîndu-vă cu privire la coeficientul de osînză al Crimei? Și ce rol critic, lămuritor are aici psihologia nostalgică a lui Ianoși adusă în contra tribulațiilor lui Goma? Ce vreți, de fapt, să denunțați? Relativitatea de fond a demersului? Subteranele lui partizane? Dificultatea formulării uni judecăți de valoare „obiectiveˮ asupra naturii totalitarismului comunist? Nu vi se pare cinică și superfetatorie o dezbatere în halate albe cu privire la adevărul sau falsitatea afirmației că regimul comunist a fost nedrept și asasin în esența lui?

            • @ Vali

              Imi reprosati, cred, lipsa de empatie pentru „românul care citește fără suspiciune hermeneutică (adica neinteresat a descoperi subtexte impure, culise dirijate politic, tropisme ideologice) și care se declară lămurit și îngrozit de lumea totalitarismului comunist”. Dar lamuriti si ingroziti de pericolul iudeo-bolsevic au fost multi dintre cei care au participat la Holocaust (Hitler’s „willing executioners”). Lamuriti si ingroziti sunt si multi dintre cei care s-au aliniat cartei Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei. Lamuriti si ingroziti erau si studentii iranieni in 1979.

              E mai bine, cred, sa ne intoarcem la ce am spus de fapt. Anume ca veridicitatea unui demers intelectual poate fi asumata, nu constatata, de cei care nu au participat la formularea lui, in conditiile in care probitatea intelectuala, buna credinta, lipsa de prejudecati si discernamantul autorilor este deasupra oricarei indoieli. Nimic din ce am spus nu se constituie ca o critica a Raportului Comisiei Tismaneanu. Si, intr-adevar, cred ca regimul comunist (ca si dictatura antonesciana care l-a precedat) a fost ilegitim si criminal.

            • Tot nu înțeleg care vă e poziția finală. Unde vă formulați dubiile? Aveți o reacție contra ori de cîte ori cineva se declară persuadat de argumentația Raportului ? De ce comparați lectura practicată de cutare român contemporan cu patosul ideologic al entuziaștilor protocoalelor și retoricii naziste ? Aveți paranoia unui trend neo-legionar în rîndurile cititorilor acestui site ?

              PS : Vă mulțumesc pentru tonul civilizat și calm al replicii.

            • @Vali

              Aveti un discurs extrem de bine conturat, un vocabular mult peste medie desi pretios pe alocuri, cu o logica foarte solida ce aduce a stiinte exacte. Chiar daca am considerat pe alocuri ca dl profesor Manu a pacatuit prin simpatie cu regimul ponta, nu cred ca dumnealui este principalul vinovat pentru actuala orientare catastrofala a electoratului romanesc.

              Haideti mai bine sa ne concentram atentia pe ponta si acolitii lui, unii chiar prezenti pe acest sit: socol x 2 , constantin, costoiu, pricopie, andronescu. Pana una alta dl Manu e un academic de cea mai inalta calitate, un om demn de cel mai sincer respect.

            • @ Horia Cornean

              Vă mulțumesc – fără trucaj oratoric – pentru cuvintele frumoase legate de intervenția mea. Revin fiindcă tema nu acoperea neapărat o îndîrjire politică, ci un discurs despre Adevăr și chipurile lui în spațiul public. N-am afirmat nicăieri că domul Manu e un balaur, un adversar hidos al Adevărului. Nedumerirea mea era legată de agitația propusă de domnul Manu în siajul unui document ce afirmă că România comunistă a fost o reală bolgie istorică.

              Nu mai știam cum să-l citesc pe dl. Manu : e dînsul un domn ce acceptă litera și cumsecădenia Raportului final sau e un cărturar suspicios, gata să profeseze nedumerirea știițifică în marginea gropilor comune ale comunismului?

            • @Vali

              Rolul meu de avocat al d-lui Manu e putin ridicol, dar sunt de acord cu ideea principala pe care o sustine: demersul stiintific e unul rece, lipsit de sentimente si de regula putin accesibil vulgului neinitiat in taina gindirii analitice. De multe ori e mai important cine scrie decat ce scrie.

              Exemplul actual cel mai infiorator care arata incapacitatea pentru memorie, reflectie si introspectie a masei inculte si anonime a fost recentul congres psd. Intr-un astfel de context, discutia despre perceptia ororilor comunismului devine relativ caduca.

            • As distinge intre paradigmele epistemologice la care ne referim: stiintele exacte si cele umane au alte registre conceptuale si alte metodologii. In stiintele umane, o stim de la Max Weber, conteaza, pe langa explicatie, si ceea ce se numeste comprehensiunea. In plus, fara a fi judecator, istoricul nu este un aparat de masurare tehnica. Cand scrie despre Holocaust si despre Gulag, are dreptul sa fie ultragiat moral. Neutralitatea axiologica nu implica suspendarea facultatii etice. Cred ca acest lucru este scris cat se poate de elocvent de Timothy Snyder in finalul „Taramului mortii” cand insista asupra faptului ca istoricul (politologul, sociologul, antropologul) nu este doar scholar, ci si umanist. Nu poti scrie „la rece”, deplin detasat, despre telegramele lui Lenin din timpul Terorii Rosii prin care ordona si justifica omorul in masa al categoriilor considerate din ratiuni ideologice drept „inamice” ori despre Conferinta de la Wansee. A renunta la empatia pentru victime inseamna a renunta la parte din propria noastra umanitate. Ganduri bune.

            • @ Horia Cornean

              Nu, contextul nu poate dicta arhitectura și pulsația bunului-simț. În chestiunea condamnării în efigie a Comunismului, respectiv Fascismului (românesc sau de aiurea), apelul la investigație infinitezimală și suspiciune metodologică îmi pare o dovadă de șotron hermeneutic gratuit. Încă de la origini (adică Marx și Lenin, Hitler și Rosenberg), doctrina comunistă, respectiv național-socialistă îmi par utopice și axiomatic homicide.

              Domnia voastră vreți cu orice preț să delimitați ferm între cititorul bleg (sau neinstruit) și savantul îndreptățit să judece substanța Raportului final. Or, documentul nu a fost gîndit pentru un destinatar de lojă, pentru Patapievici, pentru un public cu bibliotecă și veleități cu miros de văzduh. Evident, Raportul nu e o antologie de grozăvii istorice pentru grăjdari turmentați și (neo-)legionari de blog. Cred că textul se adresează unei asistențe ceva mai chibzuite, fără clocot superstițios.

              Vă dau dreptate cînd spuneți că electoratul valah e flămînd, buimac și pervers. Însă tipul ăsta de constatare nu face dreptate, musai, drojdiei încostumate a domnului Manu. Trebuie să păstrăm, în comentariu și în ținuta adversă, un portret comestibibil și o intransigență de front. Nu cred în „echidistațaˮ științifică a domnului Manu. Și nu cred în pledoaria lui aparent albă. Domnul în cauză nu mă poate convinge că Republica Socialistă România e un teritoriu semantic și existențial nebulos, ce trebuie discutat amplu în manifestări academice de resort.

              „Taina gîndirii analitice?” Ați citit Le Livre noir du communisme. Crimes, terreur, répression ? Pesemne e o carte „de Dreapta”. Fie. Dar poate Dreapta inventa atîta sînge?

            • Nicolas Werth, autorul cutremuratorului capitol despre URSS din „Livre Noir” este un intelectual declarat de stanga. Boris Souvarine a fost un istoric de stanga, anticomunist si antifascist. Nu cred ca este o carte de dreapta. Cum, dioncolo de atacurile propagandei comuniste, „Darkness at Noon” nu era o carte „de dreapta”. Adevarul nu este nici de dreapta nici de stanga. Adevarul nu este inregimentat politic. Ceea ce nu scuza tacerile si complictiatile stangii oficiale, de la stalinisti la socialistii gen sotii Webb si Pietro Nenni si, mai recent, Andreas Papandreou ori chiar Lionel Jospin. Un om de stanga a fost istoricul marxist Eric Hobsbawm, vreme de decenii membru al PC din Marea Britanie, si stim cum a minimalizat chestiuni fundamentale din istoria secolului trecut, inclusiv insurectia de la Varsovia din 1944. Cand Lenin a pornit actiunile de „purificare a Rusiei” prin intermediul Cekai, a avut trei tinte principale: socialistii-revolutionari, mensevicii si anarhistii, deci stanga antibolsevica; Biserica; intelectualii umanisti. Ganduri bune.

            • @ Vladimir Tismaneanu

              Cine mai poate fi „receˮ, „obiectivˮ și neimplicat sentimental în fața acestor cuvinte :

              “Mögen die herrschenden Klassen vor der kommunistischen Revolution zittern.” ( Manifest der Kommunistischen Partei , Kapitel 4) ?

            • Multumesc domnule Tismaneanu, mi-ati dat cheia:”A renunta la empatia pentru victime inseamna a renunta la parte din propria noastra umanitate”,

              In opinia mea doua lucruri disting oamenii de animalele din jur, si in care ne putem reintoarce rapid, oricand: rationalitatea si propria noastra umanitate, sau umanitatea si rationalitatea. Daca pierdem ratiunea dar ramanem umani/empatici mai avem o sansa sa traim decent, daca insa ne pierdem umanitatea atunci ratiunea ne este cel mai mare dusman nu putem decat sa devenim calai, tortionari, tirani, whatever!

            • De acord cu Dvs. Citeam aseara un frumos eseu despre Goethe de Leo Lowenthal. Asa vedea marele umanist lumea: Ratiunea este reazimul umanitatii din noi, cele doua dimensiuni sunt practic indisociabile.

          • Dle Manu poate ca ma insel, dar permiteti-mi sa cred ca – la fel cum Noul Testament se adreseaza oamenilor obisnuiti – si Raportul poate fi citit de catre oricine vrea sa se informeze si nu doar de catre specialisti. In ceea ce priveste autenticitatea documentelor mentionate, insasi Comisiei i-a fost ingreunat accesul in arhive, asa ca mie mi-ar fi de-a dreptul imposibil sa ajung acolo…

            • Nici Noul Testament ne e intotdeauna ce pare a fi la prima vedere. Luati binecunoscutul vers „Fericiti cei saraci cu duhul, caci a lor este Imparatia Cerurilor”. Pare clar; cei dintre noi mai putin inteligenti vor fi cei alesi pentru lumea vesnica. Unii exegeti ai Scripturii ne spun insa ca din fraza lipseste, dintr-o greseala de transcriere, cuvantul „dar” ca in „Fericiti cei saraci, dar cu Duhul, caci a lor este Imparatia Cerurilor”. Dintr-o data, semnificatia versetului se transforma si se adanceste, se actualizeaza: fericirea vine din a ne lasa patrunsi de spiritul sacru (prezenta lui Dumnezeu), nu din acumlari materiale. .

            • @ Peter Manu

              Vai, dar paragraful biblic e cît e poate de limpede, dacă îl citești fără „bogăție a duhuluiˮ… Căci „a fi sărac cu duhul” nu înseamnă a fi idiot, sau amorțit, sau nepriceput, sau un autist cu nimb de ghiocel. Din contră : înseamnă a fi atins maturitatea intelectuală și a fi învățat și simțit că smerenia și împuținarea de sine e o virtute, nu o șubrezenie lăuntrică. „A fi sărac cu duhul” înseamnă, în retorica neo-testamentară, a întrupa un soi de modestie fecundă, de amor fără prolepsă („Te slujesc fiindcă…”). Așa citesc eu exigența hristică : cu obrazul celălalt întors pe orbazul lovit calc (sau : cu moartea pe moarte calc…, sau : cu noua Lege pe vechea Lege calc…). Cu duhul cel sărac pe vanitatea dintotdeauna calc…

            • @ Peter Manu

              Vedeti, domnule doctor, daca va luati dupa ce spune unul sau altul dintre „exegeti” in loc de a merge la sursa , precum scriati ieri , in mesajul originar , pentru a constata „veridicitatea ” ? Iata , eu am mers la sursa , la textul original, autentic ––si intr-adevar , lipseste ceva din transcrierea la care va referiti. Dar nu e doar „o greseala de transcriere” , cum spuneti, ci lipseste tocmai partea finala , care contine si acel „DAR ” . Textul autentic, complet, este urmatorul : „“Fericiti cei saraci cu duhul, caci a lor este Imparatia Cerurilor DAR si cea de pe Pamant ! ”

              Abia asa , dupa ce vedem textul integral , se confirma ce scrieti : ” …semnificatia versetului se transforma si se adanceste, se actualizeaza …”

              PS. Amin !

            • Dle Manu am constatat ca din mica mea comparatie biblica ati dezvoltat doar partea care va convenea. Eu speram sa-mi spuneti cum pot verifica veridicitatea celor cuprinse in Raport. Sau cum as putea verifica veridicitatea existentei dumneavoastra…

  6. Ce onoare pentru acesti pacatori sa fie mentionati in articol.
    In fond ei sunt purtatorii sistemului neototalitar de azi.
    Respectivii au avut concursul puterilor garante care au sters cu buretele crimele comuniste si au lasat la putere pacatosii criminali.
    Acelasi spirit iresponsabil l-a avut Truman care ca saptamina care a trecut la incepututl anilor 50 a scos la pentrie pe Gen. Mc.,Arthur ca mare dusman al pacii mondiale…. si l-a dat pe mina comisiei congresului.Asa este cind soarta oamenilor este trasata de prosti fara nici o legatura cu realaitatea si cei care traiesc pericolul si au contact cu realitatea sunt pusi pe linie moarta.
    Daca Mc Artur care a slujit America timp de 52 de ani ar fi fost recunoscut si victoriile inpotriva Koreenilor si sprijinitorilor chinezi ar fi fost recunoscute si el ar fi fost inzestrat si lasat sa faca ce trebuie azi nu a-ti mai tremura la DC sau in CA de pericolul uni atac nuclear si nici nu v-ar fi fost frica in Pacific sa nu mai spun ca America ar fi asumat rolul de leader al democratiei.
    Acum China este hegemonul mondial cistigat prin incalcarea drepturilor omului aplaudata in DC in Capitoliu.
    Ce sa mai spunem de institut, pai cine dintreneo-totalitari vrea adevarul si pe cineva constient sa arate pericolele, mai bine este sa cultive manele in tara si sa va puna pe linie moarta.
    Cine este Tismaneanu sa interfereze cu planurile celor puternici si sa le incurce jocurile ?
    Un intelectual!
    Pai asta este un pericol si ar fi mai bine sa se ocupe de alte treburi nu de constiinte si adevar, viitor si umanism.

  7. Din nou multe divagatii pe langa subiect. E prea putin important cine a sustinut si cine a fost impotriva comisiei, important e raportul, dar mai ales, ceea ce ar fi trebuit sa urmeze. M-as fi asteptat la o dezbatere, la o oarecare reactie a societatii civile, a istoricilor si analistilor, a mass media…Pare-se ca Romania, si nu numai ea, ori nu e inca pregatita sa abordeze acest subiect, ori pur si simplu nu o intereseaza. In acest context condamnarea comunismului pare mai degraba o actiune impusa si „de imagine”, doar pentru ca da bine. Cat despre Ticu Dumitrescu cred ca merita mai mult de doua fraze intr-un articol…

      • Dle. Tismaneanu, ati scris asa: „Raportul este final doar in sensul ca reprezinta produsul final al unui colectiv de cercetare. In rest, este evident pasibil de critici oneste si de actualizare, in functie de documente relevante.” Puteti sa ne semnalati unde, cand si de ce, cu cazuri precise, s-a schimbat Raportul? Va multumesc!

        • Cand si daca va apare o noua editie la Humanitas, vor fi facute aceste completari, daca autorii vor considera necesar. Din 2006 au aparut numeroase analize, monografii, lucrari memorialistice, documente, jurnale, marturii etc. Evident ca ele merita luate in consideratie. Exemple: beatificarile episcopului Szilard Bogdanffy si monseniorului Vladimir Ghyka. Ori volumul de amintiri al doamnei Annie Bentoiu. Ori cartea lui Florin Pavlovici „Tortura pe intelesul tuturor”. Ori volumele de amintiri ale lui Constantin Ticu Dumitrescu. Ori cartea Iuliei Vladimirov despre dosarul de Securitate al Monicai Lovinescu. Ori cartea Clarei Mares despre I. D. Sirbu. Avem acum mult mai multe informatii despre inscenarea organizata de Securitate si de Centrul Universitar de Partid din Bucuresti impotriva unui grup de studenti ai Facultatii de Filosofie in septembrie 1965. Cred ca sectiunea intitulata „Biografiile nomenklaturii” poate fi semnificativ largita. Semnalez aparitia „Enciclopediei comunismului romanesc” sub egida INST si a volumului despre Gheorghiu-Dej, coordonat de Stefan Bosomitu si Mihai Burcea, la Polirom (2012). Nicaieri in lume, o carte de peste 800 de pagini nu poate fi actualizata saptamanal, lunar ori chiar anual :) Cand am spus actualizare, nu am spus schimbare de paradigma, de model interpretativ si analitic.

  8. @ Vladimir Tismaneanu

    Empatia pentru victime trebuie contextualizata si depinde, din nou, de buna credinta si lipsa de prejudecati a autorilor.

    Luati de exemplu acest pasaj din scrierile savantului Nicolae Paulescu: „„Şi când cugeţi că sunt cu sutele şi cu miile sărmanele fecioare române, murdărite de jidani, şi că ele nu îndrăznesc să denunţe pe aceşti monştri, din cauza ruşinii care a pângărit pentru totdeauna sufletul lor dezonorat. Nenorocitele Mărgărite, violate de Fauşti tăiaţi împrejur şi respingători, ceea ce le aşteaptă este mai întâi moaşa jidoafcă care le mântuie prin avortare şi care în acelaşi timp le suflă şi ultima para, pe urmă Curtea cu juraţi şi în sfârşit ocna umedă, dacă prin sinucidere n-au pus un termen suferinţelor lor de martire” .

    Paulescu scrie ca sociolog si istoric si isi manifesta empatia pentru victime. Problema este, desigur, ca nu ofera nici o dovada care ar putea sa demonstreze existenta acestui grup considerabil de victime.

    • N. Paulescu nu era nici istoric, nici sociolog. Nu cunosc nicio voce respectabila din comunitatea academica a lumii de azi pentru care aceste halucinatii sa conteze ca argumente istorice ori sociologice. Cred ca reductia ad paulescum nu ne ajuta in discutie. Eu vorbesc de analizele marilor crime totalitare. Tocmai de aceea am trimis la cartea lui Timothy Snyder pe care o consider exemplara ca imbinare a rigorii stiintifice si a empatiei pentru victime. Puteam sa trimit la „Istoria Revolutiei Ruse” de Richard Pipes ori la „Marea Teroare” de Robert Conquest. De acord, evident, buna credinta a autorilor este esentiala. Cunosc si eu bloguri unde sunt constant denigrat si/sau persiflat pentru ca apartin, ereditar, celor care au venit cu tancurile etc etc Nu ma refer doar la blogurile unor maniaci antisemiti, ci si la unele ce se vor „onorabile” si care, totusi, subreptice, prin referinte obsesive la „Radio Moscova” si la „Razboiul Civil din Spania” practica si potenteaza mitologiile pe care altfel se jura ca le combat :)

      • Blogurile la care va referiti nu sint numai „onorabile” ci si „certocrate” –-si cu certocratia nu te pui ….:wink:

  9. @ Vali

    „Nu cred în „echidistațaˮ științifică a domnului Manu”. Cu aceasta propozitie mutati discutia de la dezbatere la insulta.

    • @ Peter Manu

      Nu mut discuția nicăieri. Și nu văd unde e afrontul. Scriam doar că nu cred în valabilitatea unui anume concept (echidistanța științifică) între hotarele temei discutate mai sus.

        • @ dusu

          Mersi frumos… N-am fost ascuns nicăieri. Din contră, uneori am senzația că intervin prea des pe forum. (Ieri, de pildă, am postat ultimele comentarii după o exaltată seară cu șampanie. Era mai înțelept să mă cenzurez, fiindcă am sfîrșit în bîzdîc și prolixitate. Nu e de mirare că domnul Manu a avut, în toiul nopții, impresia că umblu să îl insult.)

          Numai bine.

      • @ Vali

        Re-formularea pozitiei dvs. face posibila continuarea discutiei. Din cate spuneti, „echidistanta stiintifica” nu se aplica subiectului despre care vorbim. Demersul stiintific are insa reguli uniforme, care se aplica intotdeauna, fara exceptie.

        Dupa mai mult de 40 de ani in stiinta, va pot spune ca pastrarea echidistantei este dificila, dar indispensabila. De cele mai multe ori obstacolul este „ipoteza favorita”, care denatureaza, voit sau implicit, procesul de colectare a datelor, analiza lor si formularea concluziilor. Este motivul pentru care recurgem la „ipoteza nula” (Fisher, 1935) si la peer-review.

        Ca si dumneavoastra, n-am avut nevoie de raportul Comisiei Tismaneanu pentru a „stii” ca regimul comunist din Romania a fost ilegitim si criminal. Presupun ca acelasi lucru il „stiau” si membrii Comisiei. Intrebarea la care probabil putem raspunde in unison este: si-a propus Comisia sa studieze epoca comunista din Romania prin prisma „ipotezei nule”?

        • Din nou ajungeti la ce va doare… Reformuland intrebarea dvs., pe ce pozitii ideologice s-a situat comisia si implicit d-l Tismaneanu in momentul in care au studiat comunismul. Au fost sau n-au fost capabili de distantare obiectiva.
          In rationamentul dvs. ignorati ca exista diferite moduri de acces la distantarea obiectiva. Primul e cel pe care-l evocati: construim cunoasterea prin deductie, pornind la lucru cu ipoteze pe care le verificam ulterior cum ar fi, de exemplu: comunismul a fost rau – sa cautam argumente care sa infirme sau sa confirme ipoteza; comunismul a fost bun – sa cautam argumente care sa infirme sau sa confirme ipoteza. Al doilea e cel care vizeaza o constructie cognitiva prin inductie: sa vedem cum a fost comunismul in mod concret si prin generalizari succesive vom ajunge treptat la a argumenta ca a fost bun sau rau. Al treilea e cel mai complicat: construiesti cunoasterea prin abductie, ceea ce presupune treceri succesive de la ipoteze la date si invers.
          Fiecare mod de constructie isi are propria logica si implica propriile limite in modul de acces la adevar.
          Ca sa inchei, daca avem onestitatea sa relativizam, adevarul este multiform. Problema e ca cei care muncesc din greu pentru bucatica lor de adevar se lasa greu convinsi sa accepte lucrul acesta. Cred ca e tot atat de mult adevar in raportul d-lui Tismaneanu cat e si in studiile dvs. despre Paulescu. Din motive diferite si de inteles, ipoteza nula nu va e la indemana nici a unuia, nici a altuia.
          Astept cu mult interes ce va spune Vali.

          • Este sau nu este cazul sa condamnam comunismul?

            Ipoteza nula poate fi usor sarita pentru ca exista cazuri- dovezi: persoane, intamplari, acte, marturii, etc. Ele sunt documentate si probate stiintific! Nimic de contestat aici – sper!

            A fost un fenomen punctual/izolat -rezolvat de sistem?
            Sau a fost un fenomen „de masa”/lucrat/construit din interiorul sistemului?
            Ce argumente sunt invocate pentru a trage o concluzie?

            Aici este meritul cercetarilor documentate si cuprinse in lucrarea stiintifice coordonata de domnul Tismaneanu care a demonstrat amploarea fenomenelor. A fost nevoie de aceasta lucrare si de expertiza unor personalitati recunoscute de comunitatea stiintifica din care fac parte..,

            Si a mai fost nevoie de ceva – reprezentantul statului trebuia sa condamne public greselile trecutului! Si am vazut ca a facut-o! Cat circ a fost atunci!!! incredibil!!! As relua la nesfarsit circul pe care l-am vazut in Parlament, dar trist tare a mai existat o piedica, o piedica tacuta – vezi cazul Mircea Geoana!

            Si mai este nevoie de ceva!
            Sa nu UITAM ceea ce a fost odata si cum s-a ajuns acolo.
            Este nevoie de un memorial…Cand iesi de acolo sa simti bucuria luminii si a libertatii!
            Mai este un pic…

            „A renunta la empatia pentru victime inseamna a renunta la parte din propria noastra umanitate” – V. Tismaneanu

          • Nici una din metodele enumerate de dumneavostra nu este imuna fata de subiectivism. Echidistanta este un instrument pentru a evita pericolul potential creat de prejudecati atunci cand facem stiinta.

            Cum am spus, n-am avut nevoie de Raport pentru a „stii” adevarul despre regimul comunist din Romania. Cum n-as fi avut nevoie de doi ani de lucru pentru a a „stii” ca Nicolae Paulescu a fost antisemit. Pastrand, desigur, proportiile, aceste eforturi sunt similare in masura in care documenteaza/verifica/confirma pre-judecati de dinainte de elaborarea volumelor.

            As mai adaga ca nu toate cercetarile constituie stiinta si, in consecinta, nu necesita echidistanta. Atat Raportul Comisiei Tismaneanu, cat si cel al Comisiei Wiesel sunt rechizitorii, carti negre, cataloage ale ororilor alcatuite de oameni care cred cu pasiune (si pe buna dreptate) ca atat comunismul cat si Holocaustul constituie crime evidente si indefensibile.

            • In stiinte sociale nu exista imunitate la subiectivism. Exista doar „vaccinuri” care protejeaza temporar si imperfect fata de pericolul subiectivismului. In stiinte sociale, echidistanta de care vorbiti poate fi cel mult un concept analitic care se refuza unei operationalizari consensuale.

        • Plec de la convingerea că un document oficial de tipul Raportului era necesar în lumea românească post-totalitară. Nu cred că rostul lui e unul demonstrativ, anume să ofere dovezi masive în sprijinul tezei că dictatura comunistă a fost un coșmar. Mai degrabă văd în el delimitarea și documentarea unei traume istorice.

          Evident, un astfel de pariu și de efort implică modalități de lucru diverse : analiză statistică, explorări hermeneutice, interviuri, curiozitate semiotică, reconstituiri, istorie economică, raționamente juridice, sinteze, judecăți axiologice… Toate astea presupun, bineînțeles, competențe riguroase, expertiză și o forma mentis academică. Însă motivația demersului nu e, cum am spus mai sus, una de tipul : „Cercetăm comunismul românesc pentru a stabili dacă a fost sau nu o oroare.” Răul istoric provocat și gestionat de sistemul de putere comunist e asumat din capul locului, e postulat fără echivoc. Raportul final e tratarea intelectuală a acestui rău compact.

          Acum, e limpede că volumul poate fi citit mobilizînd tot soiul de scrupule și grile de lectură : scientism, entuziasm ideologic, pură curiozitate istorică etc. Or, procedînd așa, ratezi intenția de fond a Raportului și sensul acestuia. Așa ajungi să te întrebi, la fiecare pagină, dacă nu cumva cercetătorul e (neo-)legionar, sau băsescist, sau libertarian, sau pășunist, dacă s-au numărat corect victimele, martirii și anii de detenție ai pușcăriașilor politici, dacă Ceaușescu a afirmat sau nu cutare lucru ș.a.m.d. Avem ceva de cîștigat din această etalare de cearcăne sau ohtături partizane? Nu cred. Propun, mai degrabă, o reconsiderare a Raportului final în dimensiunea lui simbolică și în însemnătatea lui etică.

          Numai bine.

  10. Domnule profesor , am observat in unul din comentariile dvs. –, acolo unde enumerati expertii „Comisiei Tismaneanu” , adica cei care au elaborat raportul, mai precis acolo unde scrieti :
    „…Cine citeste lista …isi poate face usor o imagine despre credibilitatea morala si stiintifica a autorilor …” –-un nume : Shlomo Leibovici Lais . Ati putea, va rog, sa prezentati care au fost elementele ce au stabilit credibilitatea morala si stiintifica a acestuia ? Multumesc.

    • Dl Shlomo Leibovici Lais a scris subcapitolul despre minoritatea evreiasca in timpul dictaturii comuniste din Romania. Mi-a fost recomandat de dr Radu Ioanid si de alti colegi (specialisti) care cunosc bine domeniul. Dl Leibovici Lais a lucrat ca expert voluntar (nu a fost platit in niciun fel).

      • Multumesc pt. raspuns .

        1) pe vremuri, exista procurorul Leibovici Sloim –si credeti-ma, vorbim de aceeasi persoana. Nu am urmarit , la vremea respectiva , componenta si lucrarile comisiei (2006 a fost un an f. incarcat pt. mine) , insa daca as fi stiut ca respectivul e parte dintr-o asemenea comisie, veneam in Buc . si faceam greva foamei (uneori ma apuca , am momente ) pina il vedeam afara din grup. Vedeti, daca Enoiu sau Plesita ar fi fost parte din colectiv , nu ma deranjam, dar pt. asta da. Nu intru in detalii ,nu e corect cind respectivul nu e parte a dialogului de aici , dar ma mir ca Ioanid nu l-a recomandat pe Szabo :wink: Faptul ca Leibovici Lais poseda o colectie rezonabila de documente pe subiect nu e un criteriu determinant pt. includerea in comisie. Trebuia vazut si cum le-a obtinut , de-a lungul anilor –parca prin aceleasi metode prin care referentul sau (Ioanid) a „obtinut” un dosat SRI si l-a scos din tara.

        2) discutind la modul general , in contextul de la pct.1 , inteleg ca membrii comisiei (componenta) au fost stabiliti pe baza de recomandari, care implicau , cum spuneti dvs. , un nivel ridicat moral si stiintific. E drept, a fost comisia Presedintelui , dar poate ca selectia se putea face mai transparent . E drept, Basescu a fost ales de popor si reprezenta glasul poporului, sa spunem asa , dar nu stiu daca la alegerile din 2004 promisiunea unei comisii cu acest scop a fost parte explicita si concreta a platformeii sale. Daca nu, atunci poate ca o comisie a Parlamentului , formata din membrii tuturor formatiunilor politice , ar fi fost bine sa selectioneze si sa stabileasca, daca nu liniile directoare, macar componenta .Pentru ca ei reprezentau poporul, in numele caruia Basescu urma sa-si asume Raportul. Adica, cred ca un proiect de asemenea anvergura trebuia sa treaca prin Parlament INAINTE de pornire, si nu doar festiv, la terminare. Nu e atac la persoana (nici in efigie) re. VT –dvs. nu puteati lipsi de la un asemenea proiect , ca presedinte sau membru . E vorba de aspectul formal , si asta nu e de neglijat –ati vazut cat s-au discutat , ulterior , numirile in comisie. Nu cred ca dvs. v-a fost usor in procesul de selectie (oricum faci tot sint nemultumiri) dar selectia per se a lasat de dorit, cred eu . La un asemenea proiect (primul si deocamdata singurul de acest gen in Eastern Europe) poate ca trebuia alocat mai mult timp si resurse . Si stabilite, prin hotarare a Parlamentului, modalitati de implementare a concluziilor , ceea ce in cazul RO lipseste (vad ca Libia , care abia deunazi a schimbat macazul , deja are lege a lustratiei)

        • Propuneti teme de discutie extrem de importante. Maine sunt la facultate, este sustinerea planului de cercetare (prospectus) al unui doctorand originar diun Chile pe tema Comisiilor de Adevar (Truth Commissions). Va compara comisiile din Chile, Germania (Comisia Eppelmann) si Romania. Pe baza unei analize minutioase a literaturii de specialitate, a ajuns la concluzia (pe care o impartasesc intergral) ca unul din momentele-cheie este selectia membrilor si expertilor Comisiei in cauza. Este ceea ce scrie si Priscilla Hayner in cartea ei despre comisiile din peste 20 de tari („Unspeakable Truths”).

          http://www.amazon.com/Unspeakable-Truths-Confronting-Terror-Atrocity/dp/0415924782

          Va rog sa tineti cont ca in Romania exista precedentul Comisiei Wiesel, numita tot de presedintele tarii (in acel caz Ion Iliescu). O Comisie Parlamentara ar fi fost poate dezirabila, dar, din nou, nu uitati ca societatea civila ii cerea lui Traian Basescu, nu Parlamentului, sa condamne regimul comunist. Acesta era sensul Apelului conceput si lansat de dl Sorin Iliesiu (am fost, daca tin bine minte, al doilea semnatar).

          Dl Shlomo Leibovici Lais nu a fost membru al CPADCR, ci expert neremunerat. Personal, ii raman indatorat pentru munca depusa. Stiti, sunt convins, ca a scris prefata unei carti de Radu Ioanid despre rascumpararea evreilor (postfata de Ion Mihai Pacepa). Are si alte contributii. Sincer, nu cunosc nimic din biografia respectiva.

          Despre colonelul de securitate Eugen Szabo stiu ca a fost membru al Colegiului MAI intr-o epoca sinistra. A lucrat la Paris, sub acoperire, la inceputul anilor 60 (pseudonim „Pascu”). Sotia sa, Eva, a fost sefa de sectie, in anii 50, la „Scanteia”. L-am cunoscut in anii 80 la New York, isi vizita fiii, parea, fireste, un om cumsecade, nu facuse nimic, nu stia nimic. Se lasese perdeaua amneziei. Se considera si el, ca atatia alti ilegalisti, o victima. Dar nu toti ilegalistii lucrasera in Securitate. Multi fusesera urmariti de Securitate. Dej avea o fixatie impotriva ilegalistilor, iar Ceausescu era devorat de un teribil complex de inferioritate.

          Nu pretind ca selectia a fost perfecta, dar cine si-ar putut imagina ca ar putea fi? Revenind la subiect, poate va uitati pe text si imi scrieti ce credeti. Eu il consider excelent, mai ales in conditiile limitelor de spatiu si ale dificultatii de a obtine, chiar de catre Comisie, documente importante aflate in arhiva SRI. Va multumesc.

          Pentru a schimba (partial) subiectul si fiindca m-ati „criticat” odata pentru „exces de modestie”:

          http://frontpagemag.com/2013/vladimir-tismaneanu/back-to-lenin-bolshevism-as-barbarism/

        • @ Hannibal Lecter

          Dl. Shlomo Leibovici Lais s-a nascut in 1927 la Botosani si a parasit definitiv Romania in 1950. Avea 23 de ani si tocmai absolvise Institutul Pedagogic (idis) din Bucuresti. In timpul razboiului a activat in miscarea tineretului sionist in nordul Moldovei si a participat la actiunile de ajutorare a evreilor deportati in Transnistria si Transbug din Cernauti si alte localitati bucovinene.

            • Cred ca „Hannibal Lecter” l-a confundat pe Dl. Leibovici Lais cu H. Leibovici-Serban, cunoscut avocat, membru al PCR, numit in 1948 membru in conducerea Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania.

            • http://archive.jta.org/article/1949/04/19/3018740/archive_4c28c83114b66

              Alaturi de Barbu Lazareanu (personaj mai degraba onorific) si Bercu Feldman (adevaratul operator trimis de partid), Serban Leibovici a fost unul dintre conducatorii organizatiei controlate de PCR, Comitetul Democratic Evreiesc. Unii i-au spus „Ievsektsia” in varianta romaneasca. Avocatul Israel Bacal era presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania si membru in conducerea CDE. Dictatul comunist asupra CDE este discutat pe larg de dr Shlomo Leibovici Lais in subcapitolul amintit din Raportul Final (editia Humanitas, 2007, pp. 366-375). Un propagandist invesunat al CDE a fost Iosif Bercu, autorul unei brosuri anti-sioniste aparuta in 1950. Ulterior, Bercu a fost redactor-sef adjunct la „Lupta de clasa”. Si-a schimbat destul de tarziu numele in Serbanescu, a fost conferentiar de socialism stiintific la Politehnica, scria despre problema pacii si a razboiului in lumea contemporana :) Cred ca mai traieste la Bucuresti.

              Pentru cei interesati de politica de cadre a PCR in anii 50, indeosebi in domeniul relatiilor internationale:

              http://www.arhivelenationale.ro/images/custom/image/serban/de%20la%20catalan%20august%202010/Relatii%20externe%20anexe%20final.pdf

          • @ Peter Manu . Multumesc pt. clarificare. Nu, nu facusem confuzie , evolutia persoanei respective e mai complexa (atat in perioada de la ambasada Israelului cit mai ales ca „persoana de sprijin” in asimilarea imigrantilor din RO in IS ). Dar, precum spuneam, neparticipind la dialog nu se cade a intra in detalii.

            @ prof. Tismaneanu 1) tot sinteti modest : http://theatheistconservative.com/2013/05/07/the-communist-zombie-rises/

            2) Serbanescu (Bercu) zis „Seri” nu mai traieste, a murit la Buc. acu 3 ani, mai precis la 24.5. Brosura antisionista se numea : „Sionismul. Ideologia burgheziei evreeşti, armă otrăvită a imperialismului” . Parca fusese redactor-sef plin , inainte de Rotenberg , la „Lupta de clasa”. E adevarat ce scrieti re. CDE , dar nu uitati ca RO era ocupata si facea politica lui Stalin. A aplicat politica Moscovei si s-a desfiintat la cateva zile dupa moartea lui Stalin . COnducerea de atunci facea ce dicta PCR iar PCR facea ce decidea Moscova. Nu uitati , oamenii, ca si partidele sunt supt vremi si supt vremuiri ….

  11. Intrebarea care se pune, dupa parerea mea, este : cui se adreseaza Raportul Final ? Marii mase a populatiei, celor care erau prea mici sau nu se nascusera inainte de 1989, celor care au contribuit intr-o oarecare masura la existenta regimului comunist, specialistilor, intelectualilor „colaborationisti” ? Pun aceasta intrebare deoarece ecoul Raportului a fost surprinzator de mic. Cateva dispute intre politicieni si unele comentarii ale ziaristilor si unele, foarte putine, ale istoricilor.
    Presedintele a spus initial ca el nu poate condamna comunismul pentru ca a dus-o bine in acea perioada, dar daca specielistii (istorici, politologi etc) vor intocmi un document fundamentat atunci el va fi de acord cu aceasta condamnare. Nu este asa domnule Tismaneanu ?
    Ecoul scazut al Raportului se datoreaza mai multor cauze. Populatia care la aparitia raportului avea peste 40 – 45 de ani adica cca 25 – 30 de ani in 1989, a luat cunostinta cu regimul comunist din scoala si din activitatea prestata dupa terminarea scolii, desi regimul comunist a fost diferit in anii de instaurare fata de cei dinaintea caderii lui. Deci pentru cei cu varsta mai mare decat cea mentionata, Raportul nu aducea decat exemple concrete si unele nume necunoscute, fenomenul fiind trait. Pentru cei care s-au nascut mai demult si mai erau in viata la aparitia raportului comunismul a fost diferit. Unii au suferit ca urmare a instaurarii „regimului democrat popular” incepand cu pierderea bunurilor materiale, libertatii si chiar a vietii, iar altii au avut de castigat fata de nivelul lor anterior (economic, cultural, de instruire). Care este proportia lor ? Cei tineri nu sunt interesati sau au o perceptie deformata. am vazut sondaje in care cei care n-au trait inainte de 1989 afirma ca atunci era mai bine, fara a cunoaste realitatea acelor vremuri.
    Un alt aspect este cel al credibilitatii autorilor sau comentatorilor, al indreptratirii lor in a lua o anumita atitudine. In lista celor care au p[articipat la raport sau l-au apreciat ulterior sunt persoane care merita toata aprecierea dar si neica nimeni de nivelul unor parerologi din emisiunile televizate sau din presa scrisa (nu exemplific pentru a nu nedreptati pe cineva) care-si schimba opiniile in functie de cine este la putere ( cazuri bine cunoscute).
    Un politician care se considera de centru dreapata imi spunea ca Raportul are scopul ca in cazul revenirii la comunism sa nu se mai repete acele „greseli comise ” in perioada de inceput, regimul nefiind integral de condamnat.

    • Scrieti cu mare condescendenta despre lucruri pe care nu stiu cat de bine le cunoasteti. De unde stiti, de pilda, ca Raportul a avut un ecou scazut? Ati consultat statistici, sondaje de opinie? Vreti sa cititi mai mult despre subiect, poate consultati cartea mea „Democratie si memorie” aparuta la Curtea Veche. Din cate stiu, Raportul se afla in bibliografiile cursurilor de istorie contemporana la facultati ale invatamantului de stat.

  12. Acest articol e o buna explicatie a unuia dintre numeroasele paradoxuri romanesti: cu toate ca avem cel mai mare numar de „anticomunisti” pe metru patrat, nu s-a facut mai nimic concret pentru demascarea si condamnarea comunismului si a tortionarilor sai, in 23 de ani! La primul demers concret, recte acest Raport Final, toti anticomunistii de fatada s-au repliat in spatele „iubitului conducator”, Ion Iliescu. Fireste, lasitatea si ipocrizia au fost drapate in hainele urii impotriva lui Traian Basescu, reevaluat ca „marinar betiv”, „fost securist” s.a.m.d., tocmai de oamenii care il sustinusera frenetic in 2000 si in 2004. Adevarul e o povara grea, pentru cei cu suflet de carpa.

  13. Domnule Tismaneanu,
    Cu cateva luni inainte de decembrie 1989, am sarbatorit impreuna cu colegii mei 25 de ani de la terminarea unei facultati si puteti sa trageti concluzia ca stiu cate ceva despre regimul comunist din ceea ce am trait eu. Parintii mei au facut scoala (facultate) inainte de razboi si deci presupun ca as fi facut si eu si daca nu venea regimul comunist. Tatal meu nu a facut politica inainte de razboi si nici dupa. A fost membru de partid, mama mea, nu. Mi-a spus ca lui ii era mai bine, material, inainte de razboi decat dupa. Eu am fost membru de partid fara sa fac parte vreodata din vreun birou de partid, nici macar la nivel de organizatie de baza. Dupa 1989 am mai lucrat 22 de ani din care majoritatea in domeniul privat. Nu sunt un nostalgic, am trait la fel inainte si dupa 1989, din punct de vedere al veniturilor. In strainatate am fost doar dupa 1989.
    Am citit Raportul Final si pentru mine nu erau foarte multe lucruri noi, ci doar putine nume necunoscute sau actiuni ale lor.
    In mediul in care „m-am miscat” eu s-a vorbit de Raport doar in zilele ce au urmat citirii lui in Parlament, mai ales pe seama reactiei unor parlamentari si nu asupra continutului si chiar si atunci si-au adus aminte de ce spunea Traian Basescu la alegerile din 2004 si anume ca suntem nevoiti sa alegem un presedinte dintre doi fosti comunisti, dupa Ion Iliescu din 1990, 1992 si 2000.
    Eu m-am referit la interesul general privind raportul si condamnarea comunismului si nu al unor specialisti, actuali sau viitori, in domeniul istoriei sau politologiei. Cunosc sondaje pe aceasta tema efectuate in randul oamenilor obisnuiti si mai putin a celor din lumea academica.

    • Ca urmare a Raportului Final, a avut loc democratizarea accesului la Arhivele Nationale. Nu e putin lucru, va rog sa ma credeti. A fost spart monopolul istoricilor ceausisti asupra documentelor esentiale pentru intelegerea trecutului recent al tarii. Au aparut de-acum doua editii ale manualului de liceu despre regimul comunist (elaborat in IICCR in perioada Oprea, in colaborare cu experti ai Comisiei Prezdentiale). Condamnarea de catre seful statului a regimului ilegitim si criminal a dus la deblocarea a milioane (da, 1,7 milioane, daca nu ma insel) de dosare aflate in custodia SRI, ajunse acum la CNSAS. Sa ne miram de reactia furibunda a lui Dan Voiculescu si a trustului sau de presa impotriva Raportului? Au existat si cazuri de reabilitari juridice ale victimelor comunismului pe baza Raportului. Colegul meu Cristian Vasile a scris despre aceste lucruri. In momentul mortii lui Paunescu, cand s-a produs ceea ce-am numit atunci „marele bocet national”, Raportul a fost invocat in chip legitim de cei care nu intelegeau sa participe la acea enorma mistificare care il aseza pe Paunescu langa Eminescu, pe post de poet national, si care justifica abdicarile ignobile ale acestuia in anii comunismului dinastic. Daca recititi ce se scrie in Raport despre Paunescu veti intelege reactiile vehemente ale noilor si vechilor politruci, de la Mihai Ungheanu, Mihai Pelin si Gh. Al. Cazan la Dinu Sararu, Adrian Paunescu, Ion Iliescu, Ioan Scurtu, Gh. Buzatu si Dumitru Popescu (Dumnezeu).

      De acord cu Vali, functia Raportului este deopotriva cognitiva si simbolica. Reconcilierea nu se poate intemeia pe minciuna si amnezie. Este vorba de ceea ce profesorul Florin Turcanu a definit drept exorcizare prin cunoastere. Raportul serveste ceea ce literatura de specialitate numeste justitie morala. Tocmai de aceea am sopus ca a fost vorba de o Truth Commission, precum cele din Africa de Sud, Argentina, Chile, Germania (condusa de pastorul Reiner Epplmlann), Guatemala, Uruguay.

      N-as compara Raportul cu cartea unui autor. Este rezultatul efortului colectiv al unei Comisii formata din personalitatii stiintifice si intelectuale precum si din figuri marcante ale societatii civile. Multe capitole au fost scrise de expertii Comisiei. Sa dau un exemplu: dupa mine, si nu doar dupa mine, ar fi greu de gasit un cercetator comparabil cu profesorul Eugen Negrici in ceea ce priveste destinul literaturii romanesti sub comunism. Impreuna cu profesorul N. Manolescu, membru al Comisiei Prezidentiale, dl Negrici a elaborat capitiolul pe subiect. La fel, nu stiu pe nimeni mai potrivit decat Germina Nagat sa scrie despre profilul informatorului de securitate. Daca Dvs. stiati toate aceste lucruri, chapeau! Eu am aflat din Raport multe lucruri noi. Filosofia Raportului, afirmata explicit in Introducere, este una civic-liberala, deci opusa oricaror viziuni exclusiviste, de tip totalitar.

      Am mai scris: valoarea Raportului este multidimensionala: sinteza stiintifica (state of the art); probatoriu (ceea ce a accentuat istoricul Alexandru Platon); referential moral si fundament al unei ordini a libertatii intemeiata pe adevar istoric (lucru subliniat de Gabriel Liiceanu, Virgil Nemoianu, Ioan Stanomir, Andrei Cornea, Anca Cernea, Radu Preda, Angela Furtuna, Mircea Mihaies, Cristian Ghinea, Cristian Teodorescu, Dennis Deletant, Tom Gallagher, Charles King, Traian Ungureanu, Gelu Ionescu, Angelo Mitchievici, Bogdan C. Iacob, Vlad Muresan).

  14. Problema era foarte simpla si nu se crea atat de mult siconfort pentru revolutionari sau pentru salariatii SSPR. Era suficient o hotarare de guvern in care se specifica foarte clar ca in termen de doi sau trei ani se vor schimba toate certificatele, iar cei din SSPR puteau munci linistiti si nici noi nu mai eram stresati. In tot acest timp legea 42 trebuia sa functioneze normal ca pana acum. Dar trebuie toti sa inteleaga ca voturile nu-ti aduc si …neuroni in plus. Cu cati ai candidat tot cu atat ramai, iar la sfarsit de mandat chiar cu mai putini. Se apropie 2008, sa stati acasa ca intotdeauna si sa nu va implicati in politica, ca o sa fie si mai bine (sic)!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro