vineri, martie 29, 2024

Exista alternative reale la politica mainstream?

Clasificarea partidelor – in functie de natura lor doctrinara – in partide de extrema stanga, extrema dreapta, centru-stanga si centru-dreapta nu mai acopera, cu acceeasi acuratete ca altadata, realitatea scenei politice contemporane. O abordare mai utilizata in timpurile de astazi este aceea care imparte partidele politice in partide “mainstream” (bazate pe doctrinele clasice – social-democrate, liberale, crestin-democrate/populare) si partide asa-numite “anti-sistem”, pe care le-as imparti in doua  mari sub-categorii – traditionalist-conservatoare si radical-reformatoare.

O posibila explicatie a acestei evolutii isi are originea in epoca razboiului rece: atunci exista confruntarea intre cele doua mari blocuri ideologice –democratia liberala si comunismul. Dupa infrangerea acestuia din urma, sistemul capitalist liberal a devenit dominant si nu a mai avut adversar. Era previzibil ca, in lipsa unui adversar de calibru comparabil,  latura contestatara a naturii umane – libera sa se manifeste in conditiile societatii democratice – sa dea nastere unor miscari “anti-sistem”.

Notiunile de “dreapta” si “stanga” mai sunt valabile cel mult pentru segmentul mainstream, cu mentiunea ca si in cazul acestui gen de partide exista destule intre-patrunderi si chiar confuzii doctrinare. Bineinteles, asta in cazul fericit in care principala caracteristica a partidelor respective este o ideologie anume, si nu pur si simplu coruptia.

Traditionalismul conservator – un melanj paradoxal

In ceea ce priveste insa zona extremelor politice, aproape nimic nu mai seamana azi cu ce era candva.  Practic extrema stanga si extrema dreapta nu mai exista, cele doua asimilandu-se reciproc. Cum a fost posibila aceasta “contopire” intre doua curente politice altadata ireconciliabile si adversare de moarte, protagonistele ultimei conflagratii mondiale?

In secolul 20, extrema stanga era populista si internationalista, extrema drepta era nationalist-fascista. In perioada nationalista a deceniilor 2 si 3, comunismul (tutelat de Moscova) si fascismul  (cu centrul de greutate in Europa Centrala – Germania, Italia) se defineau prin caracteristici diametral opuse.

Ce a urmat se stie. Fascismul a fost invins odata cu incheierea celui de-al doilea razboi mondial, comunismul a triumfat pentru 45 de ani, acaparand jumatate de planeta. In deceniile 8 si 9 insa, devenise deja evident ca sistemul comunist pierduse competitia economica si tehnologica cu Occidentul democratic si capitalist. Dupa prabusirea regimurilor comuniste, tarile din Europa de Est, satelite ale URSS, s-au desprins din lagarul sovietic cu o rapiditate greu de imaginat la inceputul anilor ’80 si s-au orientat aproape imediat catre Uniunea Europeana si NATO. In disperare de cauza si in incercarea de a-si gasi o sursa de legitimitate, unele regimuri si unii lideri comunisti au adoptat solutia de circumstanta a nationalismului, adesea in forma lui extrema (“ultimul refugiu al ticalosilor”- apud Samuel Johnson), reinventandu-se ca “patrioti”. Ceausescu a fost cazul clasic in anii 80 (devenit nationalist fara a renunta insa la obsesiile comuniste), iar Milosevic in anii 90 in Serbia. Dupa 1989 discipolii fostilor lideri comunisti au prelungit traditia re-orientarii catre nationalism.

Grefarea nationalismului pe muribunda ideologie comunista a determinat suprapunerea treptata – pana la identificare – a celor doua extreme politice. Ascensiunea lui Vladimir Putin, agresiunile mediatice sau agresiunile propriu-zise ale Rusiei in spatiul european sau al vecinatatii europene au grabit si clarificat acest proces paradoxal. Atat extremistii de stanga cat si cei de dreapta s-au regasit in politica agresiva si anti-occidentala a liderului rus. Astfel ca, astazi, fostele extreme pot fi incadrate in aceeasi categorie – cea a partidelor traditionalist-conservatoare (TC); alaturi de ele au ajuns treptat – din nou greu de imaginat cu cateva decenii in urma – gruparile cele mai radicale din partidele conservatoare europene, in special din partidul conservator britanic, care au ajuns sa priveasca concepte precum integrarea europeana sau multiculturalismul ca adevarate amenintari la identitatea lor nationala si religioasa.

In general, TC a preluat o parte din trasaturile extremei drepte clasice (nationalismul / ultra-nationalismul, o doza de fundamentalism religios – catolic sau ortodox, accentul apasat pe traditii si pe familia traditionala), dar a asimilat treptat si multe caracteristici specifice mai curand fostelor partide de extrema stanga – atitudinea anti-corporatista si antiglobalista, ostilitatea fata de unele institutii internationale (UE, NATO, WTO, FMI, etc), populismul, admiratia fata de modele de leadership gen Putin.

Radicalismul reformator – reactie la sistem sau extrema a sistemului?

Un alt curent politic non-mainstream este cel al reformatorilor radicali (RR), denumit impropriu si stanga radicala sau neo-marxista.

Preferinta pentru termenul “non-mainstream” reflecta o anumita rezerva a incadrarii RR in categoria “anti-sistem”. Putem considera ca TC s-a dezvoltat ca reactie fata de dominatia necontestata a democratiei liberale si capitalismului si fata de ceea ce TC considerau a fi “excese” ale acestui sistem (drepturi extinse pentru minoritatile etnice si LGBT, political correctness, multiculturalism, etc. – care au castigat teren prin actiunea grupurilor de presiune RR). In schimb, nu e foarte clar daca RR a aparut ca reactie la sistem sau din dorinta de a radicaliza sistemul, daca nu cumva RR isi au originea mai curand in interiorul sistemului (in gruparile cele mai radicale din partidele mainstream) si mai putin in afara lui.

Ridicat in ultimii ani pe valul unor miscari gen “Occupy” sau “United We save”, combinat cu activismul pacifist si ecologist, RR are atat elemente comune cat si fundamental diferite fata de TC. Ce au in comun cele doua curente care in multe privinte se combat si se stigmatizeaza reciproc? Discursul anti-globalizare, anti-corporatii, credinta in teoriile conspirationiste gen “Noua Ordine Mondiala” sau “grupul Bielderberg”, etc.

Dar ceea ce individualizeaza RR- si in acelasi timp il pozitioneaza diametral opus fata de TC – sunt principalele sale linii de actiune : promovarea “corectitudinii politice”, acordarea de drepturi extinse pentru minoritatile LGBT (casatorie,adoptie), multi-culturalismul, minimizarea pana la eliminare a rolului religiei in societate, in educatie (sunt cunoscute cazurile de “corectitudine politica” excesiva, in care unele autoritati din Occident au interzis bradul de Craciun ca sa nu lezeze sensibilitatea religioasa a musulmanilor). In plus, spre deosebire de TC, RR prefera un stat “slab” si nu unul autoritar, lideri precum Putin sau Trump fiind considerati nationalisti si homofobi.

Multe din aceste linii de actiune au fost preluate in agenda partidelor mainstream, ceea ce a radicalizat reactia TC, acestia acuzand un “exces de zel democratic”, in dispretul traditiilor si intr-un ritm mult prea rapid fata de ceea ce societatea este pregatita sa accepte.

Sloganuri si solutii

Atat confruntarile cat si colaborarile conjuncturale intre gruparile politice din cele 3 categorii cat si din interiorul fiecarei categorii in parte vor continua. In cazul in care partidele “anti-sistem” (sau “non-mainstream”) vor continua sa creasca, este posibil ca terminologia sa se inverseze, actualele partide mainstream sa devina anti-sistem…

Un lucru pare sigur: notiunile de extrema stanga si extrema dreapta si-au pierdut din relevanta. Imi este imposibil sa consider “de dreapta” un individ sau un partid care – pe langa faptul ca e nationalist si traditionalist – il admira nedisimulat pe V.V.Putin (fost ofiter KGB in timpul regimului comunist sovietic) si este ostil unor institutii fundamentale ale sistemului capitalist si pietei libere (Uniunea Europeana, corporatiile multi-nationale, FMI, Organizatia Mondiala a Comertului). Extrema stanga comunista si extrema dreapta fascista exista inca in forma lor “clasica”, dar ele tind sa aiba o influenta neglijabila, mesajul lor politic ramanand cantonat mai curand in tiparele secolului XX.

Desigur, aceasta incercare de clasificare si sistematizare a tendintelor politice actuale este relativa. Dincolo de trasaturile care caracterizeaza in linii mari TC si RR, exista numeroase nuante, determinate de o sumedenie de factori specifici: gradul de dezvoltare economica a fiecarei tari, gradul de toleranta sociala, religia predominanta, istoria recenta sau mai indepartata, etc.

In momentul actual, pe val pare sa fie Traditionalismul conservator (TC). Brexit-ul a fost victoria conservatorilor britanici anti-UE, invingatorul Trump a lasat sa se inteleaga ca este adeptul TC in SUA, lideri nationalisti, euro-sceptici sau chiar fatis anti-UE guverneaza in multe tari din Europa. Este posibil ca trendul sa continue. Ramane de vazut pentru cat timp. Caci, daca mandria patriotica, protectionismul si populismul sunt aducatoare de voturi, liberalismul si accesul neingradit la o mare piata comuna (europeana sau mondiala) a bunurilor si capitalurilor s-ar putea sa tina si de foame.

Dar partidele mainstream? Ele sunt cele mai banale si cele mai putin spectaculoase. Afectate de un anumit imobilism si de grade variabile de coruptie, inerenta unor partide care au controlat si controleaza inca sistemul, ele vor fi nevoite sa mentina echilibrul, incercand sa faca fata diverselor grupuri de presiune si totodata sa le dezamorseze. Pentru ca marea problema a TC si RR ramane capacitatea discutabila de a propune solutii economice si politice fezabile, realiste si sustenabile, pe fondul unei frazeologii altfel seducatoare.

Nota :  TC = traditionalism conservator / traditionalist-conservatori ;   RR = radicalism reformator / radical-reformatori

Partide traditionalist-conservatoare_______________________Partide radical-reformatoare

Trasaturi generale:

anti-globalizare si anti-corporatiste anti-globalizare si anti-corporatiste
adepte ale teoriilor conspirationiste (NWO, Soros, etc) adepte ale teoriilor conspirationiste (NWO, etc)
Populiste/protectioniste Populiste / protectioniste *
ostile organizatiilor internationale gen UE, NATO, WTO, IMF, etc ostile organizatiilor internationale gen UE, NATO, WTO,IMF, etc
nationaliste / ultra-nationaliste tolerante / „ultra” tolerante, multi-culturaliste
ultra-religioase – catolice/ortodoxe adepte ale minimizarii rolului religiei in societate, pana

la eliminare completa (uneori ateiste)

adepte ale stilului de guvernare autoritar si ale unui stat „puternic” adepte ale unui stat „slab” , non-autoritar
ostile acordarii de drepturi extinse minoritatilor adepte ale acordarii de drepturi extinse minoritatilor

(LGBT, etnice)

(etnice, LGBT, etc) adepte ale unor politici ecologiste radicale
ostile principiului „political corectness” promotoare ale principiului „corectitudinii politice”

*atitudinea fata de protectionism a celor doua tabere este uneori nuantata. De exemplu, in Franta, in timp ce nationalistii lui Marine Le Pen propuneau un protectionism national, “Frontul de stanga” condus de J.L.Melenchon era adeptul unui protectionism “european”.

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Există o mare frământare în interiorul societăţilor democrate,totul cauzat de fenomenele noi produse de globalizare(libera circulaţie a informaţiei,persoanelor şi a capitalurilor).Aceasta produce un fel de anarhie socială care pe fond este anti-sistem(actualul establisment democratic).Totul apare cum că democraţia clasică începe să devină inopernată,ba chiar oprimantă,şi atunci trebuie înlocuită cu altceva.Concluzionând până aici:
    -globalizarea este o situaţie obiectivă care loveşte nemilos în societăţi şi state
    -globalizare vs.naţional/naţionalisme devine problema de bază a societăţilor(deci a politicii)

    Să recunoaştem că ne aflăm în plin conflict.Se pot împăca globalismul cu naţional/naţionalismul?Iată,alegerea lui Trump a arătat că nu,Brexitul a arătat că nu,UE va arăta în curând că nu.Adică,repet,deşi globalismul este de neevitat,societăţile şi statele naţionale se închid în propria carapace,care,după părerea mea,văzând istoria trecută plină de conflicte,vor duce inevitabil tot la un viitor violent.

    Problema de principiu este :cum împăcăm globalismul(obiectiv) cu naţional/naţionalismul(subiectiv prin prisma diversităţii popoarelor şi statelor).Oare,poate exista o soluţie?

    Paradoxal,o soluţie trebuie găsită fiindcă altcumva societăţile sunt în pericol să începă iar să se agreseze între ele,probabil de data asta decisiv(…).

    • Nu stiu daca le putem impaca. Mai curand cred ca tendintele anti-sistem isi vor arata limitele si isi vor pierde din atractivitate. Dar deocamdata sunt pe val.
      Va multumesc pentru comentariu.

    • „Problema de principiu este :cum împăcăm globalismul(obiectiv) cu naţional/naţionalismul(subiectiv prin prisma diversităţii popoarelor şi statelor).Oare,poate exista o soluţie?”

      Cred că soluţia există: uniunile la nivel de continent, gen UE, dar ca uniune de naţiuni. UE nu trebuie sa devină SUE, naţiunile nu trebuie dizolvate într-o suprastructură amorfă, ci ele trebuie să coopereze între ele dpdv economic, politic, financiar, militar, dar păstrându-şi identitatea, tradiţiile şi valorile. Din păcate, noi oamenii nu prea ştim să păstrăm echilibrul, noi tindem spre extreme, excese şi când se depăşeşte o limită sărim, deobicei, direct în extrema cealaltă. Ar trebui să învăţăm să păstrăm echilibrul şi atunci lucrurile se rezolvă cu calm şi bun simţ.

      • MariS:păi aşa este în prezent şi eşecul este evident.Aşa zisa colaborare între statele-naţiune europene este aproape o utopie(vezi şi istoria frământată a Europei).Iar o uniune politică realizată prin forţă militară au mai încercat unii(Napoleon,Hitler,Stalin) şi a fost un fiasco.Germania(cu Franţa pe post Sancho Panza…) ar vrea să facă uniunea politică a Europei pe bază de constrângere economică,dar TOATE statele-naţiune europene cabrează şi mârîie.Trebuie un alt fel de soluţie,nu degeaba UK a plecat din UE.

        • Dacă nu erau excesele de tip cote obligatorii, politically correctness şi celelalte din agenda militanţilor „progresişti”, s-ar fi găsit căi de mediere şi de bun simţ la toate problemele ce ar fi apărut şi nu s-ar fi ajuns nici la Brexit. Sunt convins că nu construcţia UE este cauza derapajelor şi tensiunii de azi, ci excesele şi greşelile liderilor ei.

          • Corectitudinea politica este in sine, un exces. Ca UE nu e de vina ci conducatorii ei care ar fi aplicat gresit niste principii e ca si cand ati afirma (o afirma inca multi…) ca, vezi Doamne, comunismul ar fi fost ” bun” dar „prost aplicat”, or a fost taman pe dos ! Sau „daca bunica avea patru roti era masina”…

  2. Obama sau Merkel reprezintă astăzi exact ce reprezenta Brejnev pe vremuri. Putin e în defensivă, la fel cum erau și Ceaușescu sau Miloșevici. Putin nu visează să-și ducă tancurile la Berlin sau la Praga, unde le avea Brejnev. Putin vrea să fie lăsat în pace în vizuina lui, exact cum voiau și Ceaușescu sau Miloșevici.

    Balanța înclină alternativ între asemenea curente, iar situația de azi e perfect comparabilă cu cea din 1980: lumea occidentală se săturase de Jimmy Carter, de Helmut Schmidt sau de James Callaghan. Într-un cuvânt, se săturase de socialism. Așa au venit la putere Ronald Reagan, Helmut Kohl și Margaret Thatcher. Astăzi Donald Trump și Theresa May sunt deja la putere, mai urmează doar înlocuirea lui Merkel.

    • Oarecum de acord cu Dvs,numai că globalismul este un fenomen obiectiv,deci inevitabil.Simpla schimbare stânga/dreapta nu mai rezolvă situaţia.Mai ales că dacă ne cantonăm în schema clasică a democraţiei riscăm să dezgropăm balaurul naţionalismelor violente.

    • Dupa mine Obama este o combinatei intre Hruschiov si Gorbachev, dar mai inteligent. El a priceput ca rolul sau la Casa Alba este sa nu schimbe regula jocului si de asta a supravietuit doua mandate. Stagnarea brejneviana incepuse in USA inaintea lui Obama.
      Pe aceiasi line il vad pe Trump drept o combinatie de Eltsyn si Putin, in mod sigur mai nationalist si mai inteligent decat decat Eltsyn is la fel de incapatanat sa apere interesele americane pe cat este Putin de hotarat sa opreassca invazia US in gradina sa.
      Din pacte fiecare genratie aduce dupa sine doar epigoni, palide copii ale liderilor anteriori. Nu cred ca Theresa May este de calibrul lui The Lady is not for turning si nu vad in Germania de azi pe nimeni de talia lui Kohl. Este foarte probabil sa ma insel, istoria are alte unitati de masura, un politician submediocru si ratat in primul razboi mondial, l-am numit pe Churchill, s-a dovedit peste 22 ani un lider de mare calibru. Si invers, un erou in primul razboi mondial, maresalul Petain, a condus peste 22 ani un guvern de lasi.

  3. M-as bucura sa aveti dreptate in privinta lui Putin. Mie nu mi se pare ca e in defensiva, ci dimpotriva.
    In alta ordine de idei, as vrea sa ii vad pe „euroscepticii” care au castigat sau vor castiga alegerile in Europa daca vor fi consecventi pana la capat. Adica, daca -odata ajunsi la putere- vor scoate tarile la conducerea carora s-au trezit din piata comuna europeana, restrictionandu-le accesul liber la circuitul de bunuri, servicii si capitaluri. Ori suntem anti-UE, ori nu mai suntem :)

    • Piața comună și UE nu sunt chiar același lucru. De exemplu, eu nu vreau să vină Comisia Europeană să dea o directivă privind procentul minim de biocombustibili. Directiva aceea a fost o prostie și a fost abandonată pe muțește după câțiva ani, dar nu trebuia dată deloc. Iar astfel de directive sunt cu zecile și ele nu au nimic de-a face cu piața comună. Cine vrea să producă biocombustibili n-are decât, dar nu e treaba Comisiei Europene să impună un procent minim.

      Directiva privind datele adunate de operatorii de telefonie a fost un alt exemplu, numai Suedia s-a opus, Comisia Europeană a dechis inclusiv o procedură de infringement împotriva Suediei, ca până la urmă Curtea Europeană de Justiție să invalideze acea directivă. Asta înseamnă UE în prezent, directive abuzive care n-au nimic de-a face cu piața comună. Piață comună există foarte bine între România și Ungaria, de exemplu, fără ca cele două țări să-și dea directive una alteia. La asta au dorit statele est-uropene să adere, la o piață comună, nu la o organizație care să dea directive bazate pe idiosncrazii ale Germaniei.

        • La fel cred și eu. Brexit-ul a fost o soluție greșită la o problemă reală. Însă problema reală există. Merkel l-a impus pe Juncker în fruntea Comisiei Europene, ștergând pe jos cu Cameron in the process. Cameron era adeptul rămânerii în UE, dar asta n-a fost de-ajuns. Credeți că Merkel se va comporta altfel data viitoare? Brexit-ul oferă o șansă în plus.pentru asta, însă înlocuirea ei și a lui Juncker e o soluție mult mai sigură.

      • Felicitari ! Ma bucur sa gasesc in sfarsit, un comentariu de bun simt, care sa faca diferenta intre Piata Comuna, destinata sa promoveze circulatia oamenilor si a marfurilor (care a functionat foarte bine atunci cand era omogena si mai restransa) si UE, confundata propagadistic cu „Europa”, o adunatura de birocrati arivisti, lacomi, corupti si incapabili, aspirand la a impune pretentia Germaniei de a face ( din nou) educatie continentului.
        In alta ordine de idei, dl.Kohl a fost un personaj extrem de supraestimat. Reunificarea i-a cazut in poala iar Merkel este o „creatie” dupa chipul si asemanarea lui, dupa ce a „reusit” sa-si distruga
        propriul partid (CDU), indepartand sistematic toti concurentii promitatori. Astfel mediocra si obtuza Angie a ramas stapana pe situatie iar Germania, omul bolnav al Europei, fara un partid de centru dreapta si cea mai buna interpreta a umanitarismului de cazarma.

  4. In primul rand ca se pleaca de la premiza ca avem nevoie de politica ceea ce e fals.

    Avem nevoie de educatie, sanatate, infrastructura dar nu de politica.

    Liberalizarea completa a societatilor ar face inutile granitele si statele.

    • Liberalizarea completă a societăților ar duce urgent la apariția de lorzi războinici. Cam ca în Somalia de azi sau ca pe vremea lui Ștefan cel Mare. Un teritoriu neadministrat de un stat ajunge pe mâna celui mai puternic. Astăzi, când un primar comite abuzuri, statul are pe cine trimite să-l aresteze. Într-o societate complet liberalizată, acel primar o să-și facă o mică armată, o să domnească după bunul plac și o să se lupte cu cei asemenea lui, seniori ai locului. Cam așa mergeau lucrurile înainte de Carol cel Mare, pe vremea când se petrecea acțiunea din Cântecul Nibelungilor :)

  5. Tabelul dvs comparativ ma uimeste. Spuneti ca partidele conservatoare traditionaliste sunt „ostile organizatiilor internationale gen UE, NATO, WTO, IMF, etc”

    Aceste insititutii au fost create de aceste partide si ele sunt ostile lor doar cand, rareori, aceste insititutii PAR sa contravina celor care le-au creat. Am spus par cu majuscule pentru ca politica acestor institutii contravine numai masei de manevra a acestor partide.
    The Unholy Alliance cum este denumita troika insititutiilor economice de promovare a globalizarii (WB, IMF, WTO) este un instrument puternic de promovare a intereselor partidelor conservatoare traditionaliste. Un grass root membru al Tea Party sau BIP poate fi impotriva acestor institutii, dar liderii acestor grupuri vor vota totdeauna pentru ele sau se vor retrage (vezi Nigel Farage) cand vor trebui sa-si dea masca pe fata.
    Partidele „mainstream” nu sunt decat bastards of the same mother, cum le numeste un coleg din Asia, sugerand ca au aceiasi origine si ideologie, doar nume diferite. Cand stanga franceza legiferereaza masuri mai dure decat dreapta, cum o poti numi altfel decat mainstream establishment?

  6. In tabel m-am referit doar la acele fractiuni din partidele conservatoare care au promovat si sustinut solutii radicale, izolationiste si protectioniste (din punctul meu de vedere), gen Brexit sau Trump. Desigur, este o opinie nu o sentinta.
    Departe de mine gandul de a idealiza establishment-ul si partidele mainstream. Dar, de bine de rau, aceste partide au gestionat echilibrat politica mondiala dupa WW2. 70 de ani de pace, crestere economica fara precedent in istorie, extinderea sistemului pluralist in tari fara traditii democratice consolidate, etc. Eu personal nu as vrea sa pierdem toate acestea, decat daca -evident – ni se propune o solutie mai buna. Or, partidele non-mainstream nu cred ca ne ofera asa ceva deocamdata.
    Va multumesc pentru comentariu.

  7. Va propun o alta perspectiva….
    Imperiile au fost darimate inoculind populatiei ideea de national odata cu alfabetizarea.
    Ulterior tarile modern formate sa dorit a fi assimilate intr-un amalgam ipotetic de liber schimb in loccident respectiv intr-un imperiu rosu de catre comunisti. Ambele au fost iluzorii: piata libera nu exista asa cum un imperiu ideologic nu poate exista.
    Cistigate din asta au iesit corporatiile multinationale. Ele isi creeaza proprii preoti, spalati pe creier in lungi „team building”.. Corporatiile impugn si hotariri aberante inclusive comisiei europene – in definitive legile sint doar expresia negociata a unor interese de grup. Poporanii vad ca ceva se intimpla peste capul lor, ei fiind doar masa de manevra si cu cit lucrurile se intimpla mai pe sest, dar se intimpla, ii determina sa aiba reactii anti-system. De altfel viteza de schimbare a discursului politically correct care critica lui arata cit de flexibila este constiinta celor ce fac parte din system – mai mult sau mai putin (sic!) vizibil. Pina la urma observam ca fenomenul mincatorilor de rahat din communism nu era un atribut communist si si mai putin unul romanesc! Se maninca rahat oricit, oricind cu conditia ca cel care il scoate pe tava sa aiba dare de mina. Doritori, cercetatori, ONG-isti, politologi, sociologi, jurnalisti, formatori de oprinie, mincatori de rahat, etc cita frunza si iarba!
    Curentele politice de azi incearca sa corceasca „partile bune” ale curentelor de odinioara – nu pentru a face bine poporanilor dar pt a aduna ceva voturi si din partea cealalta. Corcitura care iese poate pacali uneori. Pe termen lung e la fel de pagubos precum comunismul sau capitalismul globalist. Trebuie pus altceva in loc si „formatorii de opinie” nu se grabesc sa o faca fiindca nu sint granturi pentru asta si stapinii platesc altceva.
    Cam atit

  8. Pai vedeti, tocmai asta e, care o fi acel „altceva” :) Critici la adresa sistemului actual se pot face multe si se fac – unele indreptatite altele nu. Dar o alternativa decenta, care sa si functioneze, nu propune nici unul din numerosii nemultumiti. De regula ni se propun „solutii” false, cu mesaj distructiv si incriminant (de limbaj nu mai vorbim).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dragos Filipescu
Dragos Filipescu
Economist in sistemul bancar, doctor in Finante, specializarea Moneda-Credit Lucrarea de doctorat: Activitatea bancarǎ şi mecanismul plǎţilor (2004) – Universitatea Al.I.Cuza Iasi, domeniul Finante.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro