Home » Politica & Doctrine »Reactie rapida »Societate/Life » Citesti:

Experimentul Ungureanu

Vladimir Tismaneanu februarie 7, 2012 Politica & Doctrine, Reactie rapida, Societate/Life
37 comentarii 4,043 Vizualizari

Desemnarea cunoscutului istoric si diplomat Mihai Razvan Ungureanu pentru functia de premier este un gest menit sa accentueze profesionalismul actului de guvernare, sa reduca emotionalismul paralizant, sa duca la depasirea unei anumite stari de debusolare si sa sustraga actiunile politice variilor ispite factionaliste. Experienta sa in domeniul politicii externe nu mai are nevoie de recomandari. Ca ministru de externe, Mihai Razvan Ungureanu a accentuat optiunile ne-echivoc atlantiste ale Romaniei democratice. Este o personalitate politica si intelectuala autonoma in sensul autentic al cuvantului. Spirit deschis si om al dialogului, sunt convins ca este un bun manager de echipa.

Am avut sansa ca in primavara anului 2005 sa fiu comentator, la Woodrow Wilson Center, al unei remarcabile prezentari facuta de proaspat numitul ministru de externe. Tot in 2005, a vorbit la Targul de Carte, alaturi de Adrian Cioroianu si Stelian Tanase, la lansarea cartii mele “Stalinism pentru eternitate”. Amintesc aceste momente doar pentru a accentua ca vorbesc in cunostinta de cauza. In numeroasele noastre discutii am constatat intotdeauna ca dl Ungureanu este un om al substantei, nu al artificiilor retorice. Nu este doar un erudit, un spirit viu, ci poseda acel dar care se numeste inteligenta morala.

As mai pomeni un lucru: sunt unii care subit au inceput sa studieze dosare, dupa ce ani de zile s-au opus Legii Lustratiei. Dl Ungureanu nu a fost niciodata activist platit al PCR, al UTC, al sindicatelor, al MAN, nu a fost cadru (ofiter) ori informator al Securitatii. Este nevoie sa insist asupra faptului ca presedintele de onoare al PSD a fost Ministrul Tineretului si secretar al CC al PCR insarcinat cu ideologia? Ca unii dintre cei care dau lectii au lucrat la “Stefan Gheorghiu”, principala institutie a indoctrinarii comuniste, avand salarii platite, in fond, din bugetul PCR, deci din spolierea natiunii?

Caracterul discret al prezentei lui Mihai Razvan Ungureanu in fruntea SIE face parte, cum se spune, din fisa postului. Ca istoric si ca intelectual public, dl Ungureanu s-a pronuntat consecvent si cat se poate de categoric pentru valorile societatii deschise, ale autenticului liberalism, impotriva tribalismelor, a sovinismului si xenofobiei. Este aceasta linia patriotismului luminat ilustrata de o traditie care ii include pe Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, Ion Mihalache si Corneliu Coposu. Imi amintesc ca in 2006 dl Ungureanu a fost tinta unor atacuri furibunde din directia cercurilor securist-xenofobe, ceea ce a dus la publicarea unei scrisori de protest semnata de numeroase personalitati ale societatii civile.

Este greu de anticipat cum vor actiona, pana la urma, partidele care formeaza USL: se vor obstina intr-o atitudine de boicot al premierului desemnat ori vor sustine imperativul guvernabilitatii tarii in aceste conditii extrem de dificile? Le fel de importanta este atitudinea zonelor de influenta din coalitia majoritara. Va fi dl Ungureanu incurajat sa continue reformele initiate de guvernul precedent? Va gasi el sprijinul necesar pentru a continua lupta pentru eliminarea coruptiei? Dl Stefan Vlaston are dreptate, cred, atunci cand scrie: Există șanse ca experimentul Ungureanu să fie unul de succes. Omul pare decis să facă ce trebuie pentru țară. Cu condiția susținerii de către actuala coaliție. Și fără obligația de a da socoteală baronilor.

Mihai Razvan Ungureanu,“Intotdeauna loial. Note diplomatice pentru o Romanie moderna (2005-2007)”, Cuvant inainte de Andrei Plesu, Prefata de Emil Hurezeanu, Polirom, 2008
http://www.polirom.ro/catalog/autori/ungureanu-mihai-razvan/

(Versiune largita si adusa la zi a comentariului meu aparut pe site-ul “Hyde Park”)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "37 comments" on this Article:

  1. dan spune:

    Numirea lui Mihai Razvan Ungureanu ca Prim-Ministru are menirea sa schimbe politica romaneasca mult in bine. Romanii nu mai vor politicieni care traiesc din politica, ci oameni care au muncit si au realizat lucruri care sa-i recomande sa fie acolo. Iar noul guvern este format din astfel de oameni.

    Vor fi apreciati de massmedia de partid (antene, protv, irealitati)?! Sigur nu, dar important e ca romanii au ministri competenti, educati si cu o mentalitate occidentala nu romaneasca de merge si asa, sau orice lucru bun nu trebuie lasat necriticat.

  2. port spune:

    da, dar uitati ca ponta si antonescu au sustinere media

    adica antenele, ale d-lui voiculescu, un binecunoscut personaj al structurilor comunisto-securiste

    eu ce sa mai cred?

    ca usl e modern si asa o sustinere?

  3. emil spune:

    In primul rand ii doresc mult succes noului prim ministru si sper ca el sa fie manat de bune intentii, sa aiba puterea si sustinerea sa ia decizii inteligente. Vom vedea ce va urma.

    Domnule Tismaneanu: nu sunt un cunoscator al operelor si al vietii dumneavoastra. Nici nu ma intereseaza pe cine simpatizati si pe cine infierati mereu. Dar cand va citesc comentariile, insiruirile de adjective, trimiterile de tot soiul, paralele create, pe cuvant ca ma gandesc la cei care scriau inainte in calitate de laudatori de profesie. Pentru mine nu mai suna a comentariu obiectiv, a constructie de idei pe un suport de argumente. Sunt sentimentele care va mana sa srieti intr-o anumita directie. Poate si obedienta si interese. Poate dorinta de a ramane simpatic si de a fi placut. E un sentiment de al meu. Daca ma insel, va rog sa ma scuzati.

    • Cum nu e vorba de interese, sunt profesor de stiinte politice la o universitate din zona metropolitana Washington, DC, am tenure din 1992, ramane ipoteza ca doresc sa fiu agreabil. Regret ca in cazul Dvs am esuat :)

      • emil spune:

        Nu doresc sa intru intr-o polemica cu dumneavoastra, nici nu era intentia mea sa va jignesc. De altfel, va dorsc mult succes in activitatea dumneavoastra.

        Nu e vorba de vreo dezamagire. Dar am impresia ca discutiile si analizele ce se fac in societatea romaneasca contemporana urmaresc un tipar: laudele sau criticile, multe dintre ele gratuite sau nejustificate, se explica in mare parte doar prim prisma simpatiilor sau antipatiilor care il domina pe respectivul comentator. Altfel spus: ma “situez” intr-o tabara, atunci ii laud pe ai mei pana la moarte doar pentru ca in opinia mea sunt mai buni decat ceilalti. Sa fiu mai concret. Poate aveti dreptate in ceea ce spuneti. Dar daca spuneti, “desemnarea…este un gest menit sa accentueze profesionalismul actului de guvernare…”, samd, atunci as fi curios sa stiu pece se bazeaza o astfel de afirmatie (probabil adevarata sau totusi nu). Aceasta imi lipsea. Sa pot spune spune la sfarsitul articolului: aha, de aceea face aceasta afirmatie.

        O zi buna in continuare.

    • Hantzy spune:

      Nu, emile, e ceva mult mai firesc, mai uman la mijloc. Autorul poate nu realizeaza, fiind vorba de subiectivism. Nu unul rau, ci unul absolut normal, de care avem parte cu totii: fiecare se considera a fi de partea cea buna, iar domnul Tismaneanu nu are cum sa faca exceptie. Astfel ca persoanele cu care a intrat dumnealui profesional, social sau politic in contact, cu care a conlucrat pe diverse proiecte nu pot fi altfel decat extraordinari. Indiferent ca se numesc Neamtu, Mihaes, Culcer si acum Ungureanu, caracterizarile facute de domnia sa cuprind invariabil si acest amanunt, al contactului direct dintre autor si subiect.

      • emil spune:

        Multumesc pentru observatie. In directia aceasta se indrepta si observatia mea, desi aceste amanunte nu imi erau cunoscute. Parca iti mai doresti sa citesti si niste analize ale caror continut sa nu il stii inainte de lectura doar pe baza pozitionarii autorului. Expresii de genul: “macar ai nostri nu au facut asta”, “lasa ca si ceilalti nu sunt mai buni”, “cu ce drept vorbeste X”, nu sunt argumente si nu aduc un plus de viziune in contextul actual. Altfel fiecare articol sau prezenta intr-un talk-show nu e decat e declaratie: o declaratie de adeziune la propria tabara. Rezultatul: o lupta oarba, fara directie si perspective.
        Dar cred ca am spus deja prea mult in legatura cu acest subiect. O seara buna.

  4. haudi spune:

    cand fost membru supleant in CC al UTC, tot politica de dreapta facea?
    punctul 8 de la timisoara va zice ceva?
    macar sa fi fost un activist obscur, ca Boc, dar chiar din Comitetul Central e prea de tot
    din pacate revolutia a fost degeaba, sintem condusi tot de PCR si UTC

    vi se pare normal ca un sef al unui serviciu secret sa se lanseze in politica? fara cativa ani in care sa stea deoparte?

  5. Kata spune:

    Avand in vedere ocupatia d-lui Ungureanu, m-as bucura sa le mai arate “pisica” unora care au uitat cum arata… Ii doresc mult succes.

  6. george spune:

    poi Adevarul tocmai ne-a spus ca a sotia s-a a luat vreo 200 000 mii de dolari pentru consultanta medicala de la OMV Viena
    Gazprom parca e actionar, un pic, pe la OMV AG e dubios ca seful spionilor sa primeasca bani pe ocolite prin sotie de la rusi pentru… servicii medicale oricukm daca nu de la rusi de la o firma straina, un conflict de moralitate, cel putin mare patriot! cazul Apostu e nimic pe langa asta

  7. Ioan spune:

    Valoarea intelectuala a domnului Ungureanu este de apreciat. Sigur ca performantele scolare te propulsau si in functii de pioneri si UTC deci asta nu ar putea fi discutat. Problema apare abia la Facultate (in primii ani efectuati sub comunism) unde ar fi trebuit sa aiba maturitatea necesara sa se distanteze de un regim inuman si dictarial. Mai ales pentru un istoric …
    In timp ce campusurile universitare erau principalele generatoare de ironii la adresa regimului iata ca domnul Ungureanu isi face si atunci serios datoria de soldat credincios al partidului (pe atunci comunist).
    Cunoasteti foarte bine experienta rectorului Heidegger, deci valoarea academica trebuie tratata separat de credintele si oportunismul unei persoane. Nu uitati ca tot dumnealui a pus in functii de ambasadori si fosti colaboratori ai securitatii (vedeti ambasadorul de la Viena – om de valoarea academica incontestatbila dar care s-a dovedit ulterior colaborator) . Deci legaturile cu fostul partid si fosta securitate ale domnului Ungureanu pot fi mai profunde decat lasati sa se inteleaga (mai ales cand aceste opinii vin din partea unui expert ca dumneavoastra) .
    Mentionez, de asemenea, lipsa unei educatii economice puternice sau macar a uneia juridice pentru ca principalele probleme ce trebuie rezolvate imdeiat sunt de natura economica si juridica.

    Nu in ultimul rand, cu o echipa facuta de altii Primul Ministru va avea putine parghii de control si comanda a guvernului. Vad ca la educatie este inlocuit Funeriu si Catalina Baba (un medic veterinat admis ca preparator la Facultatea de Stiinte Politice care si-a facut studiile de profil pe cand era si cadru didactic la acea facultate – fara performante academice dar un soldat credincios la partidului). Deci iata ca valoarea academica se conserva in cadrul noului guvern. Ceea e a crescut la primul ministru a scazut la ministrul educatiei.

    Astept din dumneavoastra revenirea la o implicare si analiza nepartizana. Romania are nevoie mai mult de oricand de o societatea civila distantata de orice interes politic capabila sa faca analize SWOT ale oricarui subiect. Nu are nevoie de sperante exprimate ci de analize obiective

  8. Gerula spune:

    Intotdeauna loial, dar cui?
    Domnul Ungureanu nu a elucidat inca acuzatiile ca ar fi in solda unui serviciu strain.

    Poate că nu a apucat să fie un activist plătit, cum spune domnul Tismăneanu, dar îmi pare a fi fost/este un puiuț de comunist, vorba președintelui. Și dacă nu a apucat să fie activist plătit, înțeleg că a activat din convingere, gratuit, de bună voie.

    În plus, a activat numai în poziții de reprezentare, la vârf, indiferent de culoarea puterii politice din țară, întotdeauna numit, niciodată ales. Că este spion, mai mult sau mai puțin acoperit nu este o vină. Întrebarea este dacă e omul nostru sau al altora?

    • Unu' spune:

      Mai Gerula dar tu ai elucidat acuzatiile ca ar fi in solda unui serviciu strain?
      Nu de alta da’ nu el trebuie sa se apere ci tu sau altii ca tine trebuie sa dovedeasca mai intii.
      Unde-i dovada? Sau esti chiar asa rau intentionat?

      • saabo spune:

        Aceste dovezi raman mereu neclare..se lucreaza doar cu supozitii…cei care cunosc jocul stiu asata
        Nu poti da probe aici
        pur si simplu se accepta sau nu unele fapte! Punct!

  9. Unu' spune:

    Dupa parerea mea acest experiment nu are cum reusi, din pacate. Am impresia ca pt. Romania in acest moment nici Isus nu ar fi bun destul. Faliile sint prea mari si cu greu se poate gasi cineva sa aduca la masa dicutiilor serioase puterea si opozitia, ca intr-o democratie functionala.
    Nu pot intelege nicicum de ce s-a bagat dl. Ungureanul in ceva care nu are sanse de izbinda? Tocmai primise un cec in alb in functia ce o avea, a intrat intr-un joc din care nimeni nu cistiga, pt. ca nu are cum. Oricum in citeva luni ar fi schimbat, chiar sa treaca noul guvern prin parlament, iar in tot acest rastimp o sa fie atacat 24×7, incit nimic constructiv nu are cum sa iasa. Nimic nu o sa fie bun, pt. ca aia e singura preocupare a opozitiei de dimineata pina seara, atita timp cit prim ministrul nu se numeste Ponta. Jalnica situatie.
    In locul lui Basescu parca as fi pus un prim ministru de la PSD, insa nu Ponta, un om inteligent ales care sa nu fie scuipat in fata, si inca sa aiba o bruma de credibilitate. Chiar daca e greu de gasit, sint convins ca exista asa ceva, cu PDL facind un pas in spate. Nu alegeri anticipate ci doar un alt prim ministru bine ales din curtea opozitiei. Ce s-ar fi intimplat atunci? Nu stiu, insa am impresia ca mai bine decit propunerile actuale, care oricum nu au cum cistiga.

  10. Sebi spune:

    Frumos elogiul adus acestui domn si cred ca e sincer. Probabil ca il merita, si mie-mi place de el. Dar comparatiile cu Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, Ion Mihalache si Corneliu Coposu nu sunt putin fortate? Foarte repede s-a facut aceasta remaniere si poate ca e de bun augur, toti noii ministri sunt tineri, cu studii prin strainatate, unii cu realizari importante in portofoliu (vezi Bogdan Dragoi). Deci se poate. De ce nu s-a facut mai devreme, de exemplu acum 4 ani?

    • Nu l-am comparat pe MRU cu acesti inaintasi ilustri, ci patriotismul luminat pe care il sustine, venit din acea traditie. Sa apartii unei traditii nu te face egalul fondatorilor ei. Sper ca acum lucrurile sunt clare. Ganduri bune.

      Este aceasta linia patriotismului luminat ilustrata de o traditie care ii include pe Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, Ion Mihalache si Corneliu Coposu.

      I-as mentiona si pe social-democratii prigoniti de comunisti: Titel Petrescu, Ion Flueras, Iosif Jumanca, si ei patrioti luminati, opusi oricarui nationalism exclusvist si intolerant

      • Unu' spune:

        Vad mai sus comentariul lui Emil pt. care orice adjectiv pozitiv este imediat pupincurism.
        Sau inclusiv acest comentariu despre patriotism luminat mi se pare o adiere pt. linga furtunile ce se anunta. Din momentul in care a fost rostit numele dlui Ungureanu au inceput atacurile, credeti ca lumea sta sa se uita la traditii? S-a primit unda verde de atac la baioneta, huo pe el!

        Dl Tismaneanu, ce credeti sincer sa se poate face pt. a se indrepta cit de cit educatia politica din Romania? Ma tem ca nivelul actual este atit de jos si de josnic incit atentie de detalii cum ar fi traditia sau patriotism luminat au prea putina aderenta la public ci altceva conteaza, in special ce spun “analistii” politici la televizoare. Ma tem ca educatia asta sanatoasa de uitat la traditii, istoria recenta sau teorie fundamentala social-politica face pasi mult prea inceti ca sa ajunga undeva. Sint convins ca e absolut nevoie de asa ceva si va felicit pt. consecventa dumneavoastra, eu o sa continui sa va citesc cu placere, insa pt. multi alti concetateni ar trebui facut ceva mult mai mult, nu stiu ce. Sau nu stiu de cine, care sa fie in masura sa aduca la o masa de discutii civilizate diversele falii deja create.
        Mai poate cineva sa-i uneasca pe romani in proportii semnificative nu doar de 50% +1 ?

  11. AdmuS spune:

    Vehementa cu care FelixTV a pus tunurile pe MRU imediat dupa desemnarea acestuia, seamana cu tonul si atitudinea lui Antonescu. Nici nu s-a format noul guvern si deja este criticat si banuiesc ca atunci cind va fi in activitate va fi demolat mediatic precum cel precedent.
    Succesul (daca va exista) acestui nou guvern nu stiu cit se va capitaliza in favoarea PDL, dar cu siguranta il va impune pe MRU ca persoana competenta. Aceasta perspectiva ii da de ieri lui Antonescu fiori si o noua dimensiune a competitiei prezidentiale de peste doi ani. In disperarea lui poate va mai produce greseli in interiorul USL si ramine de vazut daca alianta pe care o are cu Felix ii va fi suficienta pentru a se trece peste ele.

  12. Singurii lideri autentici sunt cei votati sau acceptati de strada! Singura democratie autentica este cea validata in strada! Politica este un act irational, tot atat de irational ca si viata, si dincolo de toate consideratiile unor intelectuali,mai mult sau mai putin seducatori, singurul test de validare este cel al strazii. Ori, un rationament simplu spune ca Ungureanu este o facatura a serviciilor, propus de un om in cadere libera, Basescu, prin urmare, un om fara sanse. Poate inscena un masacru iliescian, poate propune tepe in Pta Victoriei, il poate sacrifica ritualic pe Basescu, orice care sa castige strada, altminteri sa se duca indarat in oficinele tenebroase pe unde a dospit pana acum.Pentru ca strada il va revoca violent.

  13. sohil spune:

    Cred ca a mai de pret calitate a dlui Ungureanu e aceea ca a fost la acel targ de carte unde si-a lansat autorul acestui articol cartea. Sunt satul de propaganda, din orice directie ar veni ea. Atat de luminati au fost acei patriot, incat au asteptat sa vina fratii lor americani, care ne vandusera rusilor, pana li s-au lungit urechile.
    Din ce am constatat eu, se arunca acum in lupta aripa tanara, mult mai usor manipulabila de coiotul sef de la Cotroceni. Iar Romania o va duce la fel de rau. Pentru ca va sta tot la mana FMI-ului si a Bancii Mondiale, care ne vor spune cat sa coste gazele, ce salarii sa avem, cat sa fie TVA-ul si cati sa lucreze la stat. Suntem tara aflata sub ocupatie, nu vom reusi sa ne dezvoltam nicicum in directia cea buna. Astfel incat, proaspat nominalizatii intru conducerea ministerelor nu vor face decat sa-si imbogateasca si mai mult CV-urile, pentru ca asta conteaza, nu-i asa?! CV-ul, diploma, pompa, iar in urma, analfabetism, boala, jale, mocirla, manele.

  14. John I Bilco spune:

    Continui sa comentez interventiile Dvs in problemele numirii MRU ca Prim Ministru al Romaniei.
    As incepe cu motivatia principala : Dl MRU a fost si a ramas un liberal din momentul in care s-a inscris in PLNL si a activat cu o vigoare neobisnuita, preferind demisia de onoare din functia mult rivnita de Min de Externe..Dl Tariceanu, pentru care aveam un oarecare respect, a sarit capra si l-a “dismissed” chiar fara motive..Deci nu putem spune ca este un flamind de posturi si functii ( eg vezi modelul M Geoana). S-a retras discret si a continuat sa activeze in favoarea Romaniei in orice capacitate care i s-a oferit ! De aceia comentariul Dvs care ii intregeste caracterul si tinuta, apartine acelor inaintasi , majoritatea liberali, care au fost patriotii iluminati ai Romaniei..Oare Dl Antonescu propaga aceiasi tinuta in zilele noastre ? Cum este posibil ca un urmas (direct) al marilor Bratieni sa faca casa buna cu comunistii cei mai infocati ai Romaniei ?(exemplu dvs privind dl Iliescu este edificator !).
    Desigur ca se pune intrebarea legitima, cum va colabora Dl MRU cu latura “democratica” a PDL? ca liberali curati sint putini in PDL ! Democratii din PDL, erau croiti pe masura lui P Roman, din pacate Dl Basescu nu a prea reusit sa schimbe multe in PD (PDL)…
    Ironia soartei este ca dl Roman ( un intelectual elevat, dar cu adinci convingeri socialiste, sa nu spun comuniste..) a schimbat caruta recent (??!) in “barca” pseoudoliberala ! pe cind dl MRU a ramas consecvent liberal si oarecum neangajat !? Nu vi se pare curioasa aceasta “reverse” ?
    As mai adauga Dle Tismaneanu ca este datoria Dvs a analistilor politici sa lamuriti aceste aspecte complicate ale miscarilor personale…care au in spate sint sigur interese personale, strict pecuniare, cred…Dl MRU se pare are o tinuta impecabila nu atit ideologica cit morala si patriota. De aceia Dl MRU trebuie sustinut de cit mai multi intelectuali romani, nealineati..
    As vrea sa vad un comentariu (sint convins f binevenit..) si din partea Dlui Plesu, care i-a fost daca nu ma insel discipol in externe ? Cred ca Dl Plesu este in afara oricarei banueli ca ar fi un “alineat” politic !
    Desi sint republican convins in USA ( din epoca Reagan !), sint f interesat in viitorul Romaniei..Sper ca colegii mei de alegeri din 1980 si 1984 cind l-am sustinut de Rony al nostru ( Dna Lia Roberts, Dl Joe Florea, faimosul John Negroponte si chiar “demisionarul” A.Schwarzeneger ajuns guverntor al Californiei, cariera care a inceput-o dela butturile de telefoane din Down Town Los Angeles..) vor sustine un P Ministru roman implicat in schimbari esentiale necesare Romaniei. Cu stima John I Bilco, former Project Manager LA Subway.

  15. Tim spune:

    Tismaneanu:
    “Există șanse ca experimentul Ungureanu să fie unul de succes. Omul pare decis să facă ce trebuie pentru țară.”

    … Da. Pare decis “sa faca ce trebuie pentru tara”, tot asa cum fostul premier, acum “decedat” pe altarul salvarii paridului si conducatorului iubit, declara (si, presupunem, facea) intr-una: “sa facem ce trebuie pentru romani” (cu rezultate atat de apreciate de peste 90% dintre romani care, in sondajele de opinie, isi afirma increderea de neclintit in guvernarea lui Basescu). Si tot asa cum celalalt “maret carmaci”, predecesorul celui de astazi, repeta mereu celebrul “sa facem totul pentru…”. Pana acum avem doua decese: unul politic (Boc), celalalt, si politic si… efectiv (Ceausescu). Mult stimate d-le. Tismaneanu, considerati ca putem identifica un “pattern” (“sa facem totul pentru…”) care conduce, inexorabil, catre un deces politic? Asta in conditiile in care “premierul” proaspat desemnat de papusarul de la Cotroceni va reusi sa se mai si nasca sub forma unui prim-ministru, sa isi suflece manecile si si sa se apuce de “sa facem totul…”.
    Si ar mai fi inca un semn rau: acel “experimentul Ungureanu” duce cu gandul la “experimentul Philadelphia” care a condus, printre alte fenomene, la disparitia totala a unui vapor intreg… Nu, nu va faceti griji! Atunci a disparut un singur vapor, nu o flota intreaga, asa cum s-a intamplat prin alte parti.

  16. ImInTheWrongBusiness spune:

    “Experimentul Ungureanu”… bine spus. Oare ce sanse are cineva, care n-a mai condus un guvern, impreuna cu (multi) alti proaspeti ministri sa miste lucrurile intr-o directie buna in numai cateva luni care au mai ramas pana la alegeri. Personal, eu nu cred cred ca acest experiment o sa reuseasca. Daca ne uitam la trecutul nu prea indepartat, dar poate e prea aproape si nu-l vedem, s-a mai incercat un asemenea experiment cu guvernul Isarescu care n-a fost deloc de ajutor Conventiei Democratice. Daca n-a reusit prima data oare de ce ar reusi a doua oara?

    numai bine

    PS: Sigura asteptare de la guvernul Ungureanu ar fi sa nu miste lucrurile intr-o directie gresita prin “pomeni” electorale. Daca reuseste acest lucru ar fi deja o performanta.

  17. aciduzzu spune:

    deci o lasam mai usor cu anticomunismul si punctul opt…ce sa mai zic de baietii cu ochi albastrii care mereu au fost reprezentati…

  18. it_s__not_news spune:

    Evident, trebuia un economist integru. Numirea lui Ungureanu este o greseala. Mi-e frica de experimente in momentele delicate. Cind nu esti presat, n-ai decit sa faci experimente. Se numeste management-ul riscurilor.
    Si mie imi place Ungureanu, dar cred ca o sa-l terfeleasca degeaba pina la final, daca apuca sa fie PM

  19. Eneas spune:

    sa nu ne grabim, d-le Tismaneanu !
    un prim -ministru copil in fruntea unui guvern de copilasi ,este o bataie dejoc crunta la adresa Romaniei in criza, suprapusa peste disconfortul acestei ierni!
    acest guvern in fasa nu are trecut si nu va avea viitor ,pot pune pariu !
    PDL si dl Presedinte au pierdut busola si ,culmea ,o declara nula!
    asta mai lipsea ,un guvern -gradinita, in rest am vazut totul
    Cu stima maxima,
    Eneas

    • Qui vivra verra, nu ma grabesc sa fiu chiar atat de pesimist. Alternativele nu sunt prea promitatoare :) , oricum am judeca lucrurile. Situatia economica este cum este, guvernul Boc si-a asumat masurile cunoscute, a sustinut legi care vor avea efecte de lunga durata. Cred ca bilantul va fi mai putin sever decat au scris unii comentatori. Ba chiar va fi unul care sa recunoasca meritele unui guvern in vremuri de enorme presiuni. Va multumesc pentru mesaj.

  20. cititor spune:

    Important este ce va face si daca va fi atras de politica de inalt nivel daca poate deveni un personaj de prima marime, sau poate vrea sa se comporte ca profesionist si tehnocrat si sa se intoarca la functia de baza.
    Va fi o incercare dificila si multi nu se doresc acum in aceasta functie.
    Intrebarea este de ce nu a fost folosit mai devreme.

  21. vero spune:

    Grea misie! Degeaba, nu ne convingeti. Aveti, desigur un extraordinar talent al vorbei, dar este doar goala si amagitoare, chiar sforaitoare. Cum sa compari un tisti-basti tocilar cu Bratianu, Mihalache, Coposu?! Lucru la comanda.
    Ma tem ca numirea asta doar confirma ceea ce sustine USL, adica regimul dictatorial al basescului. S-a ajuns la dictatura pe fata: serviciile secrete la conducere, pisica aratata tuturor, guvern impus de partid (parca legea spunea ca prim-ministrul isi alege cabinetul…). Ce urmeaza?

    • Nu l-am comparat pe MRU cu acesti inaintasi ilustri, ci patriotismul luminat pe care il sustine, venit din acea traditie. Sa apartii unei traditii nu te face egalul fondatorilor ei. Sper ca acum lucrurile sunt clare. Este aceasta linia patriotismului luminat simbolizata de o traditie care ii include pe Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, Ion Mihalache si Corneliu Coposu. Dar si pe Mihai Farcasanu, Ioan Barbus, N. Carandino, N. Margineanu, N. Steinhardt. I-as mentiona si pe social-democratii prigoniti de comunisti: Titel Petrescu, Ion Flueras, Iosif Jumanca, si ei patrioti luminati, opusi oricarui nationalism exclusvist si intolerant. Grea misie, intr-adevar, sa citesti un text si sa-l rastalmacesti in functie de partizanate politice :)

    • tili48 spune:

      Ori nu cititi ori nu aveti rabdare sa intelegeti cele scrise mai nainte. Pasiunea de a arunca cu vorbele si cu noroi in oricine nu e de acord cu dv o sa se intoarca odata impotriva tuturor. Pentru mai putin chiar au murit milioane de oameni…vezi spania tari arabe si cit paci si la mineriade. Oare nu e nici o diferenta intre acei suporteri nebuni si pasionatii de politica ?.

  22. Andy spune:

    Art. 26.
    Salariatii organelor de informatii si ai celor cu atributii in domeniul sigurantei nationale nu pot face parte din partide sau alte organizatii cu caracter politic ori secret si nu pot fi folositi in scopuri politice.

    Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei

  23. Florin Vlad spune:

    Marele castig al acestei schimbari e faptul ca uneste oameni pe care, altfel, simpatia sau antipatia fata de presedinte ii pozitiona in tabere diferite. E timpul poate sa incepem sa ne intrebam ce ne uneste, inainte de a vedea ce ne dezbina. Sunt un opozant declarat al actualului presedinte pentru ca, inainte de toate, a indus intr-o societate si asa dezbinata o stare conflictuala si de perpetua neincredere. Nu poti construi nimic atat timp cat nu ai incredere in nimeni. Sper ca liderii opozitiei sa aiba intelepciunea de a-l sustine pe Mihai Razvan Ungureanu, chiar si pentru faptul ca asta e poate cea mai buna solutie de a rezolva definitiv problema Traian Basescu, in caz contrar existand riscul major ca viitorul guvern sa fie trantit chiar de catre greii din P.D.L. Societatea civila are acum o buna ocazie de a se implica in sustinerea noului guvern, tocmai pentru a-i intari capacitatea de rezistenta in fata presiunii partidelor politice.
    P.S. Domnul Stefan Vlaston n-are deloc dreptate in ceea ce spune. Seamana cu prostia aia spusa de Boc, ca daca economia merge bine, mareste salariile. Adica daca e, e, daca nu e, nu e! Pai asa cum treaba primului ministru e sa faca economia sa mearga bine, asa si treaba dumnealui si a oricaror reprezentanti ai societatii civile care cred in viabilitatea proiectului,e sa se implice in sustinnerea sa si sa nu stea sa astepte ce vor face reprezentantii coalitiei in parlament. Daca nu suntem siguri de reactia lor, si eu tocmai am declarat acest lucru, e de datoria noastra sa incercam sa-i convingem pe ceilalti. Iar daca nu vom reusi, sa ne intrebam unde-am gresit, iar data viitoare sa actionam in consecinta. Asta inteleg eu ca trebuie sa faca societatea civila, nu sa stea si sa latre in spatele gardului.

  24. tili48 spune:

    Toata lume parca a inebunit. Nu se mai poate comenta nimic ca esti catalogat pro sau contra indiferent ce simti. Am vrut sa vad niste pareri de la oameni cu oarecare expertiza despre tinerii aspiranti la guvernare si voi va repeziti unii la altii ca niste caini asmutiti de un tembel. M-am saturat de atita zarva si dusmanie. Nu cultura politica faceti voi ci doar circ ieftin. Daca tot e gratis face-tio macar cu arta.

    • Si eu cred ca subiectul trebuie discutat in mod onest si sobru, fara patima, incercand sa exploram sansele acestui guvern, angajamentele sale, credibilitatea profesionala a membrilor sai. Ganduri bune.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)