joi, martie 28, 2024

Fenomenul piața Universității 2015: iluzia puterii și puterea iluziei

Deși au trecut șase zile de proteste și e vizibilă diminuarea mobilizării, este foarte posibil ca fenomenul Piața Universității 2015 să fie abia la început. Iar atunci când vorbim despre “fenomen” includem, cum era cazul și în 1990, manifestațiile similare din alte orașe. Motivele imediate ale acestei mobilizări  sunt întărite de fiecare veste dramatică venită dinspre victimele de la “Colectiv”, iar motivele de fond rămân intacte: opacitatea sistemului politic, corupția, sentimentul că nu-ți poți construi un viitor în România și multe altele. Toate acestea sunt întărite de faptul că mijloace de mobilizare cum sunt rețelele de socializare nu numai că sunt imposibil de oprit, cum poți să o faci cu o televiziune sau cu un ziar, dar au și devenit o prelungire, o parte a acestui fenomen.

Puterea societății civile ține mai ales de sfera simbolicului. Tragedia de la Colectiv a repus pe masă o problemă politică de natură simbolică, aceea a legitimității instituțiilor statului român. Această legitimitate este de cel puțin două naturi: una democratică și una care ține de buna guvernare. Ultimele iluzii asupra dimensiunii democratice și a performanței instituționale au ars în incendiul de la Colectiv. Din acest punct de vedere cei care ies în stradă  sunt mai reprezentativi ca niciodată pentru interesele societății luate în ansamblu. Ei sunt simptomul unui moment acut al rupturii între societate și stat, al rupturii contractului social.

Rolul asumat de majoritatea celor care merg în Piața Universității este acela de a pune presiune atât pe clasa politică, cât și pe restul societății. Piața politică trebuie să se deschidă, dar o deschidere ar fi inutilă în lipsa intrării într-un ciclu de regăsire a ideii de bine public, de voluntariat civic autentic și nu în ultimul rând a celei de implicare politică.

În 1990 activismul civic s-a născut ca reacție la deturnarea schimbării în favoarea fostului aparat de partid și de stat. În 2015 avem o reacție similară față de lipsa de rezultate concrete a ceea ce mulți au văzut ca fiind revoluția electorală de la prezidențialele de anul trecut.

Marele avantaj al manifestanților de acum față de cei din 1990 este legat de incapacitatea puterii politice de a mai organiza, cum a făcut-o împotriva “golanilor”, ura socială, care a dus în trecut până la mobilizarea muncitorilor, în special a minerilor, împotriva celor care cereau schimbarea. Pentru Piața din 1990 acesta a fost, pe termen scurt, un obstacol de netrecut. Piața de azi poate reuși pentru că este ecoul unei părți mult mai mari a societății, chiar dacă nu neapărat al majorității. Acest avantaj este datorat evoluției sociale din ultimii 26 de ani, negarea acestei evoluții, condamnarea post-comunismului în bloc, fiind numai o ispită a momentului.

Marele dezavantaj este acela că actualul regim politic are toate instituțiile specifice democrației și statului de drept, fiind legitimat și de prezența în Uniunea Europeană. Chiar dacă e dominat de forme fără fond, negarea completă a unui astfel de regim e iluzorie și periculoasă. Iluzorie pentru că cerând să fie schimbat totul, nu se va schimba nimic. Periculoasă pentru că multe din vocile “antisistem” nu vizează democratizarea, ci alte forme de “democrație originală”. Coruptocrația românească are mulți adversari, însă nu toți sunt prieteni ai democrației și ai României occidentalizate. Din păcate deocamdată riscul deturnării în acest sens occidentalo-sceptic al mișcării din Piață nu este destul de luat în serios de cei care participă sau o susțin.

O altă lecție a manifestațiilor din 1990 este că demonstrațiile nu trebuie să fie dependente de cronologia vieții politice și trebuie să se concentreze pe scopuri concrete. Atunci când vorbim despre scopuri, ne referim evident la ceea ce este specific unei mișcări sociale axate pe valori și urmărind binele comun, în contrast cu cele care urmăresc obiective socio-economice. În 1990 victoria FSN de la 20 mai a demobilizat asociațiile care asumaseră organizarea manifestațiilor. Acestea au plecat din piață legitimând implicit niște alegeri nedemocratice, plecând exact atunci când se anunța un interlocutor care nu mai era provizoriu și care nu putea să ignore protestatarii civici. Faptul că nu putea să-i ignore a fost demonstrat de încercarea de curățare a ultimilor manifestanți pe 13 iunie, chiar înainte de instaurarea noului guvern. Din păcate nici azi nu putem exclude ca amânarea constituirii unui nou guvern să răspundă inclusiv intereselor partidelor de vedea diminuată presiunea străzii prin oboseală, frig și lipsă de organizare.

Din punctul de vedere al reacției politice este clar că niciun partid parlamentar nu vrea să aibă de a face cu Piața, atitudinea lor fiind definită de expresia “fug ca dracul de tămâie“. Din acest punct de vedere și prin contrast trebuie apreciate gesturile lui Iohannis, de la invitarea unor participanți, la participarea de duminică seară. Trebuie însă spus că aceste gesturi, remarcabile în context, erau totuși obligatorii. Președintele este recunoscut în Piață drept ultimul actor politic cu adevărat legitim. Iohannis nu putea să se rupă de o Piața a Universității care acum exact un an îl aclama în seara victoriei de la prezidențiale. Raporturile sale cu Piața de azi pot salva impresia proastă a non-relației cu societatea din ultimul an.

Trecerea de la izolare la comunicare a fost însă, nu e de mirare, plină de stângăcii. Ideea de consultări cu “societatea civilă și strada” a fost nefericită, era ca și cum cei din stradă nu sunt societatea civilă. Dincolo de definițiile savante, termenul de “societate civilă” în România s-a născut în 1990 și desemna tocmai strada care contesta puterea, tocmai manifestații de tipul celei din Piața Universității. Acestei distincții false în contextul de care vorbim i-a corespuns o confuzie între reprezentanții ONG-urilor, care puteau fi consultate de multe ori până acum, și manifestanți. Sigur că diverși participanți pot revendica ambele calități, dar confuzia genurilor nu face decât să inducă tensiuni atât între cei “aleși” și restul Pieței cât și între Piață și societatea civilă “instituționalizată”. Deși manifestanții au reacționat cu multă decență față de confuziile prezidențiale, este clar că suntem departe de momentul de anul trecut, atunci când cam aceeași oameni în același loc erau gata să acorde cecuri în alb președintelui ales.

Acest episod lasă deschisă întrebarea dacă Iohannis se simte (re)încărcat de existența acestei presiuni pro-schimbare, sau încearcă să tempereze lucrurile, să o îmbrățișeze, dar fără să livreze ceva semnificativ.

Piața poate dărâma guverne, dar nu poate pune guverne. În particular manifestanții din aceste zile sunt caracterizați prin interese diverse, o paletă foarte largă de revendicări, absența dorinței de organizare și de lider. Nu știm dacă lucrurile vor evolua, dar în acest moment majoritatea celor prezenți pot spune mai degrabă NU, decât să propună o agendă comună. Dar și asta este foarte mult dacă se reușește credibilizarea ideii că oamenii politici mai trebuie să fie chemați la ordine și între alegeri, că există o limită și mai ales că oamenii ies în stradă pentru un bine comun.

Chiar dacă lucrurile ar rămâne la acest stadiu este clar că după săptămâna trecută lucrurile nu vor mai fi la fel, clasa politică va reînvăța să-i pese, societatea va reînvăța să iasă în stradă. Deși fenomenul Puiața Universității 2015 nu este inedit nici prin participare, nici prin utilizarea mobilizării pe calea noilor tehnologii, putem spune că acesta este semnalul începutului construirii unui nou tip de relație între societate și stat, o adevărată reinventare a societății civile ca actor relevant și contra-pondere la clasă politică.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Uneori, asa cum bine stiu pompierii, focul mocneste, fara flacara si, daca nu e complet stins, poate re-izbucni, de sub cenusa, in valvatai.
    Probabil, onor-politicienii nostri spera ca a fost doar un foc de paie, pe care l-au stins, aruncand cateva „capete” in multime.
    Eu sper ca „stingerea” manifestatiilor din Piata Universitatii sa nu fie doar finalul unui foc de paie, ci doar o retragere a valvatailor. Sper ca focul mocneste, dedesubt si sper ca va iesi din nou la lumina, atunci cand va avea motive s-o faca.
    Om trai si om vedea… ce va fi de-acum incolo si ce au invatat politicienii nostri (in caz ca au invatat ceva)…

    • sa invete ceva ? da’ la ce ? oricum aud/vad doar ce vor ei.. Chiar daca mesajul a fost clar, ciinii latra, caravana trece si face ce stie mai bine in nesimtirea sa fara limite. Isi vede adica de drum…Are prea multe de pierdut, in situatia unor schimbari. No way.

  2. Lipsesc ingredintele de baza ale dialogului. Polticienii au demonstrat ca au o inertie institutionala si ca nu stiu cum sa dialogheze cu cetatenii pe care ii reprezinta. Nu stiu si nu inteleg care e rolul institutiilor pe care le legifereaza si opereaza si nu au o viziune holistica a acestor institutii si a rolului lor in cadrul societatii. Este cum s-ar spune liniste …

    Raspunsul sau rezolvarea chestiunilor care treneaza in societatea romaneasca: educatie, sanatate, administrativ pur si simplu nu a venit. Ce avem nu este o clasa politica, cu mici exceptii notabile, as nota interventia recenta a lui Traian Basescu privind interventia ambasadorului SUA, ci niste functionari care au mostenit o organizare administrativa si … o tara.

    Vedem ca, o data cu tragedia de la Colectiv, functionarii nu inteleg rolul pe care il au institutiile in functionarea societatii. Asta explica lipsa unui raspuns concludent si face imposibila construirea unui dialog.

    Exista pe fond niste nemultumiri si niste asteptari generalizate. Incosecventa, inertia, lipsa de transparenta fac imposibila urmarirea chestiunilor care ar trebui rezolvate si asumarea responsabilitatii se risipeste difuz in aparatul birocratic.

    Lipsesc raspunsurile la intrebarile fundamentale: cine, ce, cum ?

    Proiectul de tara e in intarziere pe banii contribuabililor fara a exista o trasabilitate a progresului efectiv in chestiunile care privesc pe toata lumea ori asta face imposibila construirea unui dialog civilizat si productiv. Ce ramane este doar incontinenta verbala …

    • Atentie la acest mit al Proiectului de tara. Intai trebuie sa ai oamenii, cultura politica pentru a ajunge la un astfel de proiect. Daca nu le ai, asa cum e cazul Romaniei de azi, retorica proiectului de tara poate deveni o arma impotriva oricarui semn de pluralism. Din pacate pe fond ramanem la acelasi proiect din anii 90, pentru ca nu l-am indeplinit decat formal: democratizare, stat de drept, economie liberă. Deocamdata proiectul de tara este numai un concept lansat pentru a atrage atentia, pentru a legitima, o noua forma fara fond produsa la fabrica de publicitate pentru a face publicitate si atat.

      • Societatea e o forma de organizare umana. Oamenii pot exista si dezorganizat … Organizarea cu orice pret in conditiile in care nu exista fundamentul care sa asigure convietuirea intre oameni poate degenera in tiranie. La fel cum dezorganizare poate degenera in barbarism sau nu: vezi satul romanesc.

        Cand pui problema organizarii in contextul unei forme de organizare existente care ajunge, vedem sa fie un impediment in functionarea armonioasa a societatii prin aceea ca nu isi indeplineste cu consecventa atributiile, pe de o parte, si prin lipsa de profesionalism si simt politic pe de alta parte, trebuie sa iei in considerare conditiile existente. Adica cei care sunt nu pot, nu stiu … dar atunci ii creditam in continuare ? Daca ii creditam si o fac de oaie se poate ajunge la forme de tiranie … Adica nu e chiar de joaca, asa cum spuneti …

        In lipsa unei concurente reale, liberalizarea accesului la esichierul politic a devenit o realitate abia anul acesta, nu exista dorinta, vedem cred ca foarte clar lipsa de reactie a politicienilor si inapetenta persoanelor publice de a mai aduce in discutie problemele reale care framanta si erodeaza societatea: administrative, sanatate, educatie chiar si in mod halucinant context geo-politic, sigur cu exceptia interventiei remarcabile a lui Basescu privind declaratia ambasadorului SUA. Au fost niste propuneri apatice dar e clar, lipseste coerenta si oamenii. De aici NEVOIA acuta de schimbare si nemultumirile si problemele cu care ne confruntam si care au iesit la iveala.

  3. Chiar daca acum nu mai este cel care sa spuna „las-i sa fiarba in suc propriu”, tergivesarea desemnarii unui nume de prim ministru, tot asa ceva inseamna „lasa, se domolesc ei!”

  4. „Chiar dacă lucrurile ar rămâne la acest stadiu este clar că după săptămâna trecută lucrurile nu vor mai fi la fel, clasa politică va reînvăța să-i pese, societatea va reînvăța să iasă în stradă”

    la chestia asta vorbiti din cauza vreunui ‘feeling’ special, sau din ce cauza anume? lumea
    stie sa iasa in strada, clasa politica n-am observat sa o bage prea tare in seama – magarii mari s-au intamplat si dupa votarea surpriza a lui johannis ca presedinte, in urma unei solidaritati vizible din stratosfera.. n-am observat nimic la clasa politica, asa ca nu stiu de unde asertiunea cu pricina.

    clasa politica va invata sa-i pese cand nivelul cetateanului de rand ii va conferi acestuia viziuni si mentalitati similare celor din tarile de jos, pana atunci va domina tarania (lipsa de educatie). educatia si insusirea unei etici elementare sunt esentiale in formarea unui caracter si a unei clase politice cat de cat viabile.

    • Eu cred ca piata, diversele grupuri, poate separat, pot sa propuna niste principii, gen declaratia de la Timisoara la care II se zbarleste numai cand citeste :) care sa fie eventual incorporate in modificari ale constitutiei sau alte legi. Da, sa ia strada guvernarea e greu, insa pana la urma principiile conteaza.

    • tarania/lipsa de educatie promovata de televiziuni e baza educatiei de azi … fetita mea de 5 ani, ‘scapata’ cateva ore la tv, pe un post de muzica (nu acasa la noi) imi canta „sunt beata, mama” … apoi ma intreaba: ‘mami, ce e aia „beata” ?!

  5. Exista cateva obisnuinte de care, n-ar fi rau, sa ne debarasam…mai ales atunci cand, atat propria noastra experienta, cat si intelepciunea milenara a omenirii, ne impun o alta abordare!
    Datorita timpului limitat, ma voi referi numai la iluzia schimbarii caracterului.
    Nu e obligatoriu sa-l fi citit pe Horatiu (poet latin sec. 1 î.e.n.), si nici macar pe La Fontaine, care i-a preluat ideea in „chassez le naturel, il revient au galop”, ca sa intelegem ca omul nu-si poate controla total natura sa profunda, caracterul ramanand acelasi, pe parcursul unei vieti! Ajunge proverbul romanesc „lupul isi schimba parul, dar naravul, ba!”!
    Nimeni nu se schimba cu adevarat, adica radical si durabil! Asta nu inseamna sa-i bagam pe toti in puscarii, din precautie :) , ci doar sa nu-i (mai!) credem pe politicienii nostri, corupti si incompetenti cu patalama, care promit ca s-au schimbat, miraculos, in noaptea 20-21.10.15!
    Chiar daca au invatat ceva din aceasta tragedie, chiar daca vor sa-si schimbe naravurile criminale, nu pot!
    Acestea fiind clare, si pentru ca nu suntem idioti, LOR nu le vom mai acorda increderea PUNCT.

    • @Ela

      Intelegerea trebuie sa fie mai de anvergura pentru a avea o schimbare in democratie.

      Cu alte cuvinte 20% din oameni nu e un prag suficient.

      Exact asta e si miza democratiei si de asta nu se schimba niciodata nimic. Adica faptul ca avem un Partid al Piratilor format din trei oameni sau ca un fost candidat la primarie si-a facut campanie pe Facebook nu schimba realitatile romanesti, adica faptul ca avem multa populatie rurala relativ saraca si care nu intelege ca e prostita de la alegeri la alegeri mentine lucrurile in starea curenta.

      Sistemul de educatie nu se schimba nici el pentru ca oamenii sa nu inteleaga si sa plece din tara.

      Asta e reteta romaneasca. Mana de lucru pentru interior si exterior. Asta e scopul sistemului de educatie.

      Cine vrea cu adevarat schimbare trebuie sa reuseasca sa-i faca si pe alti oameni sa inteleaga cum stau lucrurile ce inseamna sa alegi A apoi B si apoi A din nou si apoi A+B sau A-x si B+x si asa mai departe.

    • @Ela

      Ela, intelegerea trebuie sa fie mai de anvergura pentru a avea o schimbare in democratie.

      Cu alte cuvinte 20% din oameni nu e un prag suficient.

      Exact asta e si miza democratiei si de asta nu se schimba niciodata nimic. Adica faptul ca avem un Partid al Piratilor format din trei oameni sau ca un fost candidat la primarie si-a facut campanie pe Facebook nu schimba realitatile romanesti, adica faptul ca avem multa populatie rurala relativ saraca si care nu intelege ca e prostita de la alegeri la alegeri mentine lucrurile in starea curenta.

      Sistemul de educatie nu se schimba nici el pentru ca oamenii sa nu inteleaga si sa plece din tara.

      Asta e reteta romaneasca. Mana de lucru pentru interior si exterior. Asta e scopul sistemului de educatie.

      Cine vrea cu adevarat schimbare trebuie sa reuseasca sa-i faca si pe alti oameni sa inteleaga cum stau lucrurile ce inseamna sa alegi A apoi B si apoi A din noua si apoi A+B sau A-x si B+x si asa mai departe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Gussi
Alexandru Gussi
Alexandru Gussi are un masterat și un doctorat în științe politice la Institut d'Etudes Politiques din Paris, a publicat La Roumanie face au passé communiste. Mémoires et cultures politiques, Paris, l'Harmattan, 2011, predă la Facultatea de Științe Politice a Universității București

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro