Home » Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Fortareata nomenklaturii: Despre Cartierul Primaverii

Vladimir Tismaneanu noiembrie 6, 2011 Politica & Doctrine, Societate/Life
35 comentarii 10,569 Vizualizari

Comunismul s-a intemeiat pe o viziune conspirativa despre istorie, despre politica, despre societate. “Partidul interior”, cum il numea Orwell, era opac, insondabil si impenetrabil, precum trecutul unui Ion Iliescu. Din momentul in care au preluat puterea in Rusia, bolsevicii au instituit severe masuri de paza pentru “protejarea” liderilor care, conform propagandei, erau exponentii maselor. Izolarea acestora trebuia sa fie quasi-etansa. Modelul sovietic al vigilentei maniacale a fost aplicat cu zel in Romania. Distanta dintre mase si conducatori era astronomica, misterul autoritatii absolute trebuia mentinut intact. Adresele la care locuiau “zeii” din Olimpul comunist erau considerate secrete de stat. La fel, numerele lor de telefon, netrecute in anuarul oficial (“cartea de telefon”). Aprovizionarea se facea, pentru membrii Comitetului Central, si cu atat mai mult pentru cei din Biroul Politic (ulterior Comitetul Executiv), direct de la Gospodaria de Partid, cu ale sale nenumarate ferme si acareturi. Mancarea (degustata de popor prin “reprezentantii sai”, cum se spunea in epoca) era verificata de epidemiologii Sectorului Sanitar Special. “Tovarasii” beau coniac de Segarcea, vin de Samburesti si “Galbena de Odobesti”. Ceausescu a fost fascinat, ne-o spune Dumitru Popescu, de experienta din RDG, unde nomenklatura locuia in “rezervatia” de partid si de stat Pankow (Niederschoenhausen), despartita de restul lumii prin bariere atent pazite, cu mitraliere si caini lupi. Parte din motivele construirii “Casei Poporului” tineau de acesta dorinta de a obtine despartirea totala de contactul cu orice realitate mundana. Era vorba de fapt de o auto-bantustanizare, de un apartheid intors pe dos. Era un micro-cosmos cu propriile sale amintiri, ritualuri, fobii, sentimente si resentimente. Pe Bulevardul Primaverii circulau, in anii 50, masinile Zil si Ceaika ale inaltei protipendade,Volgile negre si, mai rar Pobedele si Skodele. Dupa 1960, au inceput sa fie achizitionate Mercedesuri si Opeluri. In anii 70, Valentin Ceausescu (descris uneori drept “copilul modest” al familiei domnitoare) conducea un automobil englez marca “Triumph”. Cine oare platise pentru el?

Caderea din functie ducea, adeseori, la expulzarea din cartier (cazurile Iosif Chisinevschi si Miron Constantinescu). Cand s-a sinucis, in 1951, seful sectorul de verificare a cadrelor, Mirel Costea, familia sa (sotia si cele doua fiice) a fost imediat evacuata din carter. Lica Gheorghiu, sotul ei Gheorghe Radoi si cei trei copii ai Licai din prima casatorie cu Marcel Popescu, Sanda, Gheorghe si Mandra, adoptati de Dej, au fost obligati sa paraseasca locuinta de la lac (o vila somptuoasa) si sa se mute intr-o casa (tot vila) pe actuala strada Atena (resedinta ambasadorului Olandei). Tot pe acea sstrada s-a mutat si Florica Bodnaras dupa divortul de Emil. Nu intotdeauna lucrurile se intamplau astfel, dovada ca, desi sanctionati pe linie de partid in 1958, sotii Emil si Lucia Popa, veterani ilegalisti, au continuat sa locuiasca pe strada Armindenului. La fel, desi marginalizat politic, fostul presedinte al Comitetului Cinematografiei (cu rang de ministru al RPR), devenit profesor universitar la Facultatea de Filosofie, Niculae Bellu, a continuat sa locuiasca pe strada Crangului impreuna cu sotia sa, veterana comunista Elena Bellu. Fostul redactor-sef adjunct al “Luptei de clasa”, Mihail Frunza, a continuat sa locuiasca pe strada Pictor Negulici chiar dupa ce a fost exclus din PMR sub acuzatia de fractionism (in aceeasi casa cu arhitectul Gustav Gusti si cu vechea cadrista de la Externe, Ida Felix). Dupa 1968. Ceausescu a permis, chiar a incurajat, mutarea in cartier a unor scriitori in plina ascensiune literara si politica (Nicolae Breban, Alexandru Ivasiuc, Virgil Teodorescu).

Continuau sa locuiasca acolo relicve staliniste, gen Mihai Beniuc si V. Em.Galan, ilegalisti uitati de lume (Ivanca si Teodor Rudenco, Maria Sarbu, sora “eroinei clasei muncitoare” Elena Pavel, Vanda Nikolski, Tatiana si Iakov Bulan, Sanda Ranghet, Charlotta Gruia, Ronea Gheorghiu, Tamara Muresan, casatorita in anii 50 cu generalul de securitate Ladislay Ady, arestat intre timp), generali de securitate la pensie (Vasile Negrea) sau activi (Aristotel Stamatoiu), dar si marele expert in adaptari, Zaharia Stancu (impreuna cu intregul sau clan de familie). Nu departe de Stancu locuia George Macovescu. Tot in “cartier” locuiau ministrii Alexandru Sencovici, Mihai Suder si Constantin Scarlat. Pe strada Pictor Negulici au locuit liderii comunisti greci Apostolos Grozos si Mitsos Partsalidis. Dupa infrangerea guerilelor comuniste din Grecia, Nikos Zahariadis, secretarul general al PC din Grecia, a locuit pe strada Gradina Bordei (azi Jean Monnet), in beciul acelei case a fost anchetat si torturat Kostas Karagheorghis, acuzat de “deviationism titoist” (lichidat in Romania de comunistii greci in colaborare cu PCR si cu Securitatea)). Au continuat sa locuiasca acolo fosti agenti sovietici din anturajul lui Dej, intre care Serghei Nicolau (Nikonov), fostul sef al Serviciului de Informatii al Armatei, casatorit cu Nina, ani de zile secretara personala a primului secretar. Locuiau exact vizavi de Bodnaras.

Resedinta lui Nicolae si a Elenei Ceausescu, Bulevardul Primaverii 50

Nu departe stateau Nicolae Goldberger si Gheorghe Stoica, vechi activisti ai Cominternului. Pe strada Puskin locuia Clara Cusnir-Mihailovici, membra a PCR de la infiintare, specialista in masluirea istoriei miscarii comuniste, ani indelungati directoarea Muzeului de Istorie al acestei formatiuni. Era vecina cu idolul ei, Leonte Rautu, groparul culturii romanesti. Rautu locuise in anii 60 pe strada Turgheniev, apoi s-a mutat intr-o enorma vila pe “Kalinin” cladita pentru el inca in ultimul an al lui Dej de care, cum se stie, a fost extrem de apropiat. Lui Alexandru Draghici i s-a construit o casa imensa, n-a mai apucat sa se mute in ea din cazua Plenarei din aprilie 1968 cand a fost acuzat, pe buna dreptate, de inscenarea impotriva lui Lucretiu Patrascanu soldata cu executia acestuia in aprilie 1954. Palatul, situat in imediata vecinatate, pe Bulevardul ex-Kalinin, de resedinta lui Ceausescu, a fost transformat in casa de oaspeti, ceea ce, din cate stiu, continua sa fi si azi. Pe strada Amiral Balescu locuia Mihail Florescu, ministrul chimiei (s-a mutat ulterior pe strada Grigore Mora), foarte aproape de “blocul” unde statea familia Manea (el era seful de cabinet al lui Ceausescu). La doi pasi, pe strada Pictor Rosenthal, locuia Nestor Ignat, politruc de seama, redactor-sef adjunct la “Lupta de clasa”, azi aplaudat drept un artist grafic de mare valoare…

http://www.contributors.ro/cultura/un-zelot-al-stalinismului-dezlantuit-cine-a-fost-nestor-ignat/

Politologul Ken Jowitt a scris despre modelul de castel medieval baricadat al comunismului de tip sovietic. Mentalul stalinist, ca si acela fascist, era unul al fortaretei asediate. In Romania, Cartierul Primaverii a devenit astfel, dupa 1948, o asemenea fortareata, cu securisti in civil circuland pe strazile din zona spre a vedea cine cu cine se intalneste, cu militieni plasati in gherete in fata vilelor in care salasluiau magnatii totalitari cu familiile lor, cu doctori aflati zi si noapte la dispozitia mai-marilor puterii. Cadrul topografic al acestui cartier, cunoscut drept “perimetrul zero”, era marcat de Piata Aviatorilor, Bulevardul Aviatorilor (ambele s-au numit in anii 50 Stalin), strada Teheran (pe atunci “Fabrica de Spirt”) si Bulevardul Kalinin (azi Mircea Eliade). Intre Piata Aviatorilor si actualul Bulevard Eliade era Bulevardul numit, pana in 1962, dupa ideologul sef al stalinismului postbelic, Andrei Alexandrovici Jdanov, azi Primaverii. Dupa stiinta mea, in nicio alta tara din Europa de Est cultul lui Jdanov nu a atins proportiile din Romania: nu doar bulevardul din inima cartierului nomenklaturii purta numele sau, ci si “Scoala Superioara de Stiinte Sociale” de pe langa CC al PMR. Precizez, pentru a evita vreo neintelegere, ca n-am locuit niciodata in acest cartier, ci in apropierea sa, in cartierul numit Parcul Filipescu. N-as oferi acest detaliu daca n-as citi tot felul de bazaconii despre cum am copilarit cu copiii Mizil. De fapt, nici acestia nu locuiau in Cartierul Primaverii. Am umblat mult cu bicicleta pe acele strazi, am fost in vizita impreuna cu parintii mei la vechi amici care locuiau acolo, m-am vazut cu colegi si colege de scoala.

In urma cu cinci ani, solicitat de Ovidiu Nahoi, am facut o lunga plimbare filmata impreuna cu Cristina Topescu. Filmul rezultat a fost difuzat pe un canal de televiziune bucurestean. Am pornit dinspre Aleea Alexandru si am ajuns pana la vila lui Ceausescu ( Bulevardul Primaverii 50). In 2008, impreuna cu Horia Patapievici, am propus ca Bulevardul Primaverii sa-si schimbe numele in Bulevardul Monica Lovinescu, iar strada Herastrau, pe care au locuit candva Lica Gheorghiu, Avram Bunaciu, Florian Danalache, Vasile Patilinet, Petre Borila, Silviu Brucan, colonelul de securitate Vasile Gheorghe, Stefan Voicu, Hristache Osman (casatorit cu Victoria, sora lui Dej) si Gh. Gaston Marin (seful planificarii sub Dej), sa poarte numele lui Virgil Ierunca. Primarul general al Capitalei, dl Sorin Oprescu, nu a gasit de cuviinta sa ne dea vreun raspuns. Linistea locuitorilor cartierului, multi dintre ei fosti membri ai aparatului de partid si de Securitate, este mai importanta decat omagierea acestor personalitatil de varf ale exilului democratic anticomunist.

Acum cateva saptamani mi-a scris jurnalistul Sorin Ghica de la “Adevarul”. Mi-a trimis o serie de intrebari care mi s-au parut incitante, i-am raspuns in chip detaliat, in masura in care aveam informatii. Mi s-a parut importanta aceasta incercare de a a lumina topografia puterii comuniste, intersectia dintre viata intima, de familie, si ierarhiile politice, efectele subiective ale marilor epurari din acei ani atat de sumbri. In multe privinte, mai ales dupa ce Ceausescu a interzis circulatia masinilor si a impus restrictii dure privind dreptul de a vizita zona, Cartierul Primaverii a devenit de fapt un ghetou de lux. Asa se explica, probabil, de ce un Stefan Andrei, desi membru influent al cercului intim al puterii, a preferat sa locuiasca in cartierul Dorobanti, pe una din strazile cu nume de capitale. Povestea acestei zone incarcata de amintiri nu s-a incheiat in decembrie 1989. Multi dintre fostii nomenklaturisti continua sa locuiasca acolo. Au devenit vecini, in aceste doua decenii, cu atatia dintre noii potentati politici, economici etc Este ceea ce in analiza tranzitiilor numim “persistenta si circulatia elitelor”…

Reiau mai jos interviul meu. Textul complet al articolului, aparut pe 28 octombrie 2011, poate fi accesat pe linkul:

http://www.adevarul.ro/life/Povesti_nestiute_din_cartierul_celor_cinci_sefi_de_stat_0_580742302.html

Politologul Vladimir Tismăneanu povesteşte despre descinderea comuniştilor în Primăverii şi despre convieţuirea acestora. Vladimir Tismăneanu, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland şi preşedintele Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, susţine că nu întâmplător cartierul Primăverii a ajuns să fie zona rezidenţială a demnitarilor comunişti. Decizia de a concentra într-un singur loc locuinţele pentru nomenclaturişti i-a aparţinut lui Gheorghiu-Dej.

„Adevărul”: Gheorghiu Dej a fost cel care a transformat fostul cartier Jianu în cartierul „roşu” Primăverii. Ce i-a atras pe comunişti la acest cartier?

Vladimir Tismăneanu: Nomenclatura comunistă a trăit întotdeauna cu o psihologie de fortăreaţă asediată, era firesc ca membrii acestei secte politice să se grupeze laolaltă. Motivaţia lui Dej era de a putea ţine sub observaţie cât mai eficient birocraţia de partid, guvernamentală şi a Securităţii. Când aceşti oameni erau vecini, se putea şti rapid cine cu cine se vede, ce relaţii de amiciţie funcţionează, ce reţele de „socializare” se formează.

După ce criterii erau repartizate vilele?

În vilele masive s-au instalat Dej, Bodnăraş, Chişinevschi, Ceauşescu, Voitec, Sălăjan, Borilă, Pârvulescu, Miron Constantinescu, Răutu, Moghioroş, Chivu Stoica, Preoteasa şi alţii. În celelalte, mai puţin extravagante, locuiau şefi şi adjuncţi de şefi de secţie de la CC al PMR, miniştri şi miniştri adjuncţi. De pildă, chiar pe bulevardul Jdanov (azi Primăverii), locuiau în două vile lipite ministrul Sănătăţii, Voinea Marinescu, şi Eduard Mezincescu, ministru adjunct la Externe. Tot pe Jdanov locuia familia Brucan (Silviu Brucan, soţia sa, Alexandra Sidorovici, şi copiii lor, Dinu, Anca şi Vlad). Pe străzile laterale locuiau Gheor­ghe Gaston Marin, Avram Bunaciu, Gheorghe Vasilichi, Ştefan Voicu, Alexandru Sencovici, Simion Zeiger, Teodor Rudenco, Tatiana Bulan, Florian Dănalache, Mihai Suder şi coloneii de securitate Mladin şi Vasile Gheorghe.

În 1979, Ceauşescu a trecut casele din Primăverii în categoria „locuinţelor de serviciu”. Ce statut au avut până atunci aceste locuinţe?

Casele erau administrate de Secţia Gospodăriei de Partid. Acolo se decidea cine intră şi cine iese din casele aflate în „perimetrul zero”. Când cineva cădea din funcţie, urma şi eliminarea din cartier. Asta s-a întâmplat, de pildă, cu Miron Constantinescu şi cu Iosif Chişinevschi după Plenara din iunie 1957.

În presă s-a vehiculat că în Primăverii ar fi primit repartiţie chiar şi Corneliu Coposu, chipurile pentru „a da bine” în ochii occidentalilor. Cât de credibilă este informaţia?

Am îndoieli că ar fi putut locui în acel univers închis, cvasi-baricadat, cineva precum Corneliu Coposu, socotit „duşman al poporului”. Gheorghiu-Dej, spre deosebire de Ceauşescu, obişnuia să facă plimbări pe jos, împreună cu amicii săi din Biroul Politic. Erau însoţiţi, la câţiva metri în spate, de gărzile personale. Nu cred că Dej ar fi dorit să se intersecteze cu un fost sau actual adversar politic precum Corneliu Coposu.

Au fost însă şi derogări de la criteriile de atribuire a caselor?

Sigur, în Primăverii locuiau şi unii activişti scoşi din funcţii ori reciclaţi, precum Pavel Câmpeanu, fost adjunct al Ghizelei Vass la Secţia Internaţională, ori jurnalişti de la „Scânteia”, precum Ion Cumpănaşu şi Tudor Olaru. A rămas să locuiască pe strada Grădina Bordei poetul oficial Mihai Beniuc, chiar şi după scoaterea din funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor.

Când a fost începută evacuarea proprietarilor din Primăverii?

Evacuările au început din 1948 ori chiar mai devreme, când Gheorghiu-Dej a decis mutarea nomenclaturii din zona Mănăstirii Caşin (străzile Câmpina, Sandu Aldea, Zorileanu) spre Parcul Herăstrău.

De ce râvneau cei mai de seamă nomenclaturişti la statutul de locatar în Primăverii? Se ştie că aici locuiau cei mai mulţi dintre membrii Comitetului Politic Executiv (CPEx).

Nu toţi demnitarii doreau să stea în proximitatea lui Dej. Chiar Drăghici a preferat să locuiască pe Şoseaua Kiseleff, în casa în care se află acum reşedinţa ambasadorului american. Pantiuşa Bodnarenko şi soţia sa, Ana Toma, au preferat să locuiască pe strada Grigore Mora, care ţinea mai degrabă de cartierul Aviatorilor. Corneliu Mănescu a locuit şi el în afara zonei, dar foarte aproape. La fel şi Alexandru Bârlădeanu ori Virgil Trofin.

Casele proiectate de arhitectul Octav Doicescu nu erau suficiente pentru numărul foarte mare de nomenclaturişti. În ce zone au mai fost ridicate locuinţe?

Sub Ceauşescu s-au construit mai multe vile pe Bulevardul Aviatorilor şi pe strada Tolstoi, proprietatea Gospodăriei de Partid. În acestea au locuit unii membri de vârf ai CC, inclusiv membri supleanţi ai CPEx: Cornel Onescu, Ion Stănescu, Vasile Vâlcu etc. Sub Dej, se construiseră vilele de pe Aleea Trandafirilor, în care locuiau demnitari precum Valter Roman.

Ceauşescu a locuit şi el pe Bulevardul Primăverii. Cum era să fii „vecin” cu dictatorul?

Erau foarte puţini cei care călcau frecvent pragul casei lui Ceauşescu. Între aceştia, fratele Elenei, Gheorghe Petrescu, şi soţia sa, Adela. Interesant este că familia Petrescu nu locuia în ceea ce numim, stricto sensu, Cartierul Primăverii.

“Gheorghiu-Dej i-a mutat pe demnitari în Primăverii, pentru a putea ţine sub observaţie cât mai eficient birocraţia de partid, guvernamentală şi a Securităţii.”
Vladimir Tismăneanu politolog

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "35 comments" on this Article:

  1. demaGOGU spune:

    despre “circulatia elitelor”, o constare “empirica”: numele care apar in text – Cumpanasu, Valcu – au vreo legatura cu ideologii de scoala noua, i.e “implementarea democratiei – cumpanasu, valcu, etc

    o tema intreresanta: exista suport , din nou empiric, ptr teoria persistentei elitelor: ce fac odraslele celor care au locuit in Primaverii , sunt ei “stalpii”(sic) noi Puteri

    • dana spune:

      Desigur, poate ca este importanta genealogia, dar cand vom renunta la reflexul comunist de a judeca dupa dosar? De cate ori fiii nu s-au dezis de parinti si nu numai sub raport ideologic? Cred ca trebuie judecat de la caz la caz, pentru ca de cele mai multe ori cei mai mari dusmani ai parintilor sunt copiii.

  2. Dar despre “elitele” care locuiesc azi in cartier,NIMIC?…..

  3. Vlad spune:

    Da, hai sa redenumim strazi de dragul redenumitului. Sunt foarte bune numele actuale ale strazilor respective.

    La fel ca tampenia cu redenumirea unor statii de metrou cu niste nume de personalitati, dupa ce inainte denumirile aveau legatura cu zona statiei, ajutand la orientare.

    Daca e asa, hai sa redenumim si Auschwitz-ul, denumirea Vrba-Wetzler ar fi mult mai potrivita, pentru ai omagia pe cei doi evrei care au reusit sa arate lumii pentru prima data adevaratul scop al acestui complex de lagare.

    • dana spune:

      Redenumirea este justificata pentru ca reflecta o realitate in schimbare – mai mult, o revenire la denumiri mai vechi poate fi benefica. Nu vad de ce statia de metrou Semanantoarea mai are sens, de exemplu, din moment ce mastodontul industrial a disparut de mult, in timp ce actuala denumire corespunde nomenclaturii strazii apropiate. La fel, Salajan sau Sulea au fost nume date unor artere vechi care merita sa-si recapete vechea denumire daca nu s-ar fi optat pentru comemorarea altor personalitati. Mai sunt inca necesare unele rectificari si nu numai in Bucuresti, iar personalitatile culturale sau cei are aduc contributii reale la dezvoltarea unui oras merita cu siguranta sa dea numele lor unor strazi anodine de astazi, asa cum s-a procedat dintotdeauna si peste tot in lume. De cand dateaza denumirea “Primaverii” si ce nume a avut strada Jdanov inainte de razboi?

  4. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Ca sa vezi ! In anii ’60 un prieten apropiat al parintilor mei, fost pilot de incercare, fost comandor de aviatie (a facut razboiul din cap in coada) spunea frecvent: “Poporul bea sampanie prin reprezentantii sai. Poporul calatoreste in strainatate prin reprezentantii sai.” etc. Si acum cred ca este vorba doar de o convergenta de idei deoarece asemenea exprimari, chiar daca in Bucuresti poate circulau, intr-un orasel de provincie atit de indepartat ca al nostru nu cred ca aveau cum sa ajunga mai ales la o persoana foarte inchisa cum era fostul aviator.

  5. Nicu spune:

    D-le Tismaneanu, sanatate!

  6. dusu spune:

    sint un om din clasa de jos.prin 85,fara carnet rosu,am fost trimis in delegatie la deva.institutia la care lucram probabil avea legaturi cu conducerea pcr din deva si am fost trimis la hotelul partidului.era o cladire aflata in spatele comitetului de partid.restaurantul hotelului avea un mic punct de desfacere,unde cei cazati sau cei care lucrau in cladirea alaturata,putea sa faca cumparaturi ptr acasa.puteai cumpara cit doreai:fructe exotice,dulciuri vietnameze,conserve albaneze,carne si mezeluri a caror gust il uitasem.
    seara,la o plimbare in oras,la mai putin de 50m de aceasta adevarata pestera a lui alibaba,o coada imensa se forma ptr ca dimineata se asteapta portocale.era decembrie.
    si in orasul meu,pe strada pe care statea secretarul pcr,circulatia vehicolelor era interzisa.strada era doar ptr ei.

  7. Maldoror spune:

    Mai sunt : Popescu Doreanu ( Armindenului ) , Popescu – Putzuri ( Herastrau ) , Burca ( Herastrau ) , Gen. de Securitate Homostean ( Herastrau ) , Coller , casa de oaspeti de langa Ceausescu unde-a stat o vreme Dolores Ibaruri , ( Turgheniev ) .Si o sa-ti povestesc odata cum in plin ” Festival al tineretului” din Herastrau , 1953 ..un avion Jugoslav ce zbura foarte jos a aruncat tracturi anti- sovietice si a inebunit pe securisti care alergau dupa cei ce pusesera mana pe unul …Era recto-verso : O caricatura a unui sovietic cu 2 porci sub un brat , si gaini sub altul ( adica hotii) , verso: un text ce infiera imperialismul URSS . Mai multi pustani au resit sa duca tracturile acasa , dupa o fugareala ca-n filme , cu securistii ce erau mai numerosi decat participantii la festival …

  8. keke spune:

    Domnule Tismaneanu, este Nicolae Breban intr-un fel sau altul parte a regimului comunist? Se discuta in presa problema aceasta de multa vreme insa Breban neaga.
    Multumesc

    • Nicolae Breban a fost membru supleant al CC al PCR ales la Congresul al X-lea (august 1969) si redactor-sef al saptamanalului oficial al Uniunii Scriitorilor, “Romania Literara”. In aceste doua calitati facea parte, neindoios, din nomenklatura politica si ideologica a regimului. Astfel se explica faptul ca primit locuinta intr-o superba vila pe strada Helesteului (locuise acolo, inainte, Bucur Schiopu), devenind vecin, intre altii, cu Emil Bodnaras si Stefan Voitec. In iulie 1971, aflat la Paris, Breban a dat un interviu ziarului “Le Monde” in care si-a exprimat dezaprobarea in raport cu ofensiva neo-stalinista declansata prin “Tezele”lui N. Ceausescu publicate dupa revenirea din China si Coreea de Nord. Breban a fost eliminat din CC (nu stiu daca si-a dat demisia ori a fost pur si simplu scos), iar cartile sale au fost pentru un timp puse pe lista neagra. A beneficiat de sproijinul direct al lui Dumitru Popescu, marele pontif ideologic, dar si al lui Cornel Burtica, pentru a reveni, fara probleme, in prim-planul vietii.literare, desi statea o mare parte din timp in Germania si la Paris. Avea relatii de apropiata comunicare cu sinistrul general Nicolae Plesita. La o plenara a CC, isi aminteste Popescu-Dumnezeu, Titus Popovici (un fost romancier promitator devenit scenarist oficial) l-a atacat virulent pe Breban, dar fara vreo consecinta serioasa. Autorul “Buneivestiri” avea protectori suspusi care vegheau la cariera sa literara. Romancier veritabil, Breban si-a justificat abdicarile, atatea cate au fost, prin prioritatea creatiei. Nu a fost niciodata un aparatcik. Ganduri bune.

      • keke spune:

        Multumesc pentru raspuns. Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca Breban ar fi adoptat, in felul sau, calea lui Cioran: dezicere completa de aiureala sa politica de dinainte de 1945 si asumarea unui drum singuratic, de pustnic, foarte dur din toate punctele de vedere si cu toate riscurile necesare, pana la capat. Asta in conditiile in care opiniile politice ale lui Cioran nu au avut efect politic si pot fi puse pana la urma pe seama unei naivitatii intelectuale cata vreme Cioran scria “Schimbarea la fata’ la o varsta mica… Apartenenta lui Breban la CC nu cred sa fi fost obligatorie ci de buna voie si nesilita de nimeni iar felul in care isi justifica “sacrificiul politic” in numele “creatiei” arata clar un simbure de megalomanie cata vreme operele literare in general nu salveaza umanitatea de la pierire (daca-mi permiteti un ton “pragmatic”). In acelasi timp e curios cum autori ca Eliade, Cioran Ionesco etc sunt sistematic haituiti in functie de aberatiile lor politice studentesti in timp ce autori de stanga, cu implicatii directe in mentinerea regimului comunist, nu.

        • Iata o tema despre ma gandesc sa scriu mai pe larg. Dubla masura este socanta in aceste cazuri. Nimeni nu are probleme cu trecutul comunist al unor intelectuali celebri, dar cel fascist este subiect de infinita blamare, chiar daca, precum in cazul lui Cioran, filosoful s-a cait public si nu o singura data. Ionesco nu a avut niciodata simpatii fascizante, tout au contraire. Stiu ce a scris Alexandra Laigniel-Lavastine, dar nu pot fi de acord. Daca suntem anti-totalitari, sa fim consecventi, sa nu favorizam o directie doar pentru ca asa ne convine noua acum. Istoria intelectuala scrisa partizan este o intreprindere perdanta. Modelul meu este Francois Furet care spunea ca, atunci cand ne ocupam de orbirile marilor intelectuali, fie acestia Malraux ori Heidegger, nu trebuie sa uitam ca, in anii 30, comunismul si fascismul aveau un viitor. Daca pierdem din vedere acest lucru, nu intelegem mare lucru din ceea ce Hannah Arendt a diagnosticat drept “furtunile intelectuale ale secolului al XX-lea”. Evident, lucrurile sunt diferite in anii 50. Fascismul fusese invins, comunismul era in ascensiune, iar Sarte devenise aliatul sau in care ii celebra pe comunisti drept “aparatorii pacii”. Se proclamau fara jena cele mai asurzitoare minciuni pro-sovietice. In acele conditii s-a nascut Congresul pentru Apararea Culturii. Ganduri bune.

          • keke spune:

            Cum bine stiti, asta este o alta modalitate de refuza esecul comunismului. Observam din partea comunistilor si simpatizantilor de stanga in general aceeasi o logica oriunde si la orice nivel: refuzul de a accepta aberatia comunismului in termeni ideologici puri, economici si culturali. Schema e simpla, comunismul a cazut din vina “capitalismului”, intelectualii de stanga sunt mai buni de cat cei de dreapta sau in general decat cei care nu sunt de stanga, ateii sunt mai destepti decat religiosii, etc. Acelasi bias pretutindeni. La fel se intampla cu minoritatile. Aceeasi si aceeasi poveste repetata la infinit in varii moduri si pe varii continente in pofida oricarei evidente. Nu cred sa existe vreo alta ideologie care sa refuze orice critica de substanta ceea ce ma duce cu gandul ca cei de stanga sunt realmente psihopati, sociopati, cultorapti. Breban s-a sacrificat politic pentru nemurirea literara. E ridicol si clinic! Mai precis insa, am putea considera comunistii criminali psihopati, iar stanga ratati intelectual care nu au alta solutie decat populismul demagogia cu tot ce implica asta in termeni culturali, economici etc. In totalitatea lor ar trebui tratati in primul rand din punct de vedere clinic. Ce observ din toate cartile cititte despre comunism, experiente etc, ca ceea ce tine societatea pe loc este comunismulu-socialismul. Deci daca tragem o linie, aceasta doctrina trebuie pur si simplu sa dispara. Falimentul EU e datorat politiclor de stanga ceea ce aduce dreapta la putere peste tot, falimentul SUA este in buna parte datorat tot politicilor de stanga. E vremea sa gasim solutii legale impotriva acestor idei.

          • Margicu spune:

            A face un amalgam intre tot ce inseamna si a insemnat stanga si monstruozitatea comunista este un sofism. Rolland, om de stanga scria inca din 1922 ca nu intelege sa lupte impotriva unei ratiuni de stat numai pentru a urma o alta si identifica pericolul a ceea ce numea textual “dictatura comunista”. Léon Blum se delimita de ideologia sovietica clar si fara ambiguitati inca in 1927 (sa nu uitam ca arderea lui Blum o cerea Aragon in Frontul Rosu in 1930). Camus a ramas de asemeni in istorie nu numai ca un om de stanga dar si ca un opozant al totalitarismului.

            Ce duce la falimentul UE (daca intr-adevar este cazul) si cum distruge socialismul SUA asta e deja alta discutie, deschisa si este pervers sa intrumentalizam monstruozitatea insangerata a extremelor in dezbaterea politica legitima.

            • As fi mai prudent in ce-l priveste pe Romain Rolland. Atunci cand Panait Istrati a indraznit sa spuna lucrurilor pe nume, fostul sau protector s-a despartit de el. Si Gorki a scris initial, in 1918, lucruri foarte aspre despre dictatura bolsevica si stim unde a ajuns in final, la sustinerea propagandistica a enormului lagar de munca fortata Belomorkanal. In jurul lui Rolland roiau agentii NKVD-ului care il influentau in directia dorita de Stalin. Da, Blum a fost un socialist anti-comunist, inca de la ruptura din 1920. Un om onorabil, a purtat ceea ce Tony Judt a numit “povara respnsabilitatii”. Ganduri bune.

          • Margicu spune:

            @Vladimir Tismaneanu

            De acord, exemplul puternic este Blum si ar fi trebuit sa incep cu el sau chiar sa ma limitez la el, Rolland intra in alta categorie. Nu reiesea destul de clar din mesajul meu dar am precizat ca ruptura era clara si fara ambiguitati la Blum, nu la Rolland.

            Totusi, daca tot am deschis subiectul, in ciuda nuantelor (cert importante) afirmatiile despre dictatura comunista (referinta exacta se gaseste la Judt in “Past Imperfect)” si despre refuzarea ratiunii de stat in anii 20 si in cercurile intelectuale despre care vorbim era departe de a fi banala. Nu vad in ce il priveste caderea lui Gorki pe Rolland (altfel decat ca Rolland era constient de ea – vezi “ursul cu belciug in nas”). Tradarea lui Istrati, sfatuit sa taca, este intr-adevar impardonabila. Imi pare rau dar nu am cunostiinta despre agentii NKVD, imi puteti indica o referinta?

            Inca o data insa, pentru ca nu am divagat, esenta mesajului meu initial era ca este pervers sa folosim monstrozitatea extremelor (de dreapta si de stanga) in dezbaterea centrelor asa cum face ante-vorbitorul meu. Exista alegeri legitime (desi totdeauna discutabile) atat la stanga cat si la dreapta si exista alegeri criminale. A le amesteca este decredibilizant.

            • Va sugerez cartea Ninei Berberova “Moura: The Dangerous Life of the Baroness Budberg”, unde gasiti informatii despre printesa Maria Kudasheva cu care Rolland s-a casatorit la varsta de 68 de ani (diferenta dintre ei era de peste 30 de ani). Exista atunci la Paris un cerc de sotii/prietene de origine rusa care aveau, in unele cazuri, misiuni politice primite din URSS. Kudasheva avea sa admita peste ani ca a fost manipulata de NKVD pentru a-l convinge pe Rolland sa faca o calatorie in URSS “sponsorizata” de VOKS (organizatia specializata in asemenea “pelerinaje”). Despre rolul VOKS se ocupa istoricul Michael David-Fox de la Universitatea Georgetown. Va apare in curand la Humanitas cartea lui Angelo Mitchievici despre calatori francezi si romani in URSS.

          • Margicu spune:

            OK, stiam ca printesa Kudasheva avea un fiu ramas in URSS, posibila parghie de actiune asupra ei si asupra lui Rolland. Voi cauta titlul pe care mi l-ati indicat pentru mai multe detalii.

  9. Eneas spune:

    dar Ion Gheorghe Maurer si vila lui chiar la intrarea in cartier?dar faptul ca a fost platit de Tiriac in ultimii ani de viata sau faptul ca ,avand o relatie de rudenie ,Sergiu Nicolaescu era un vizitatoor constant in familia Maurer? Pentru fratele demaGOGU =actualii cumpanasu ,valcu olteanu etc arata ca o forma de pastrare a privilegiilor parintilor din perioada comunismului este inmultirea prin partenogeneza!

    • Total de acord, despre Maurer ar trebui scris. A locuit un timp, pana in 1962, cred pe Bulevardul Aviatorilor, in apropierea Statuii Aviatorilor. S-a mutat apoi intr-una din vilele construite la lac. In anii 70 s-a mutat in monumentala vila de langa Studioul “Sahia”, pastrandu-si toate privilegiile chiar si dupa pensionarea din 1974. A continuat sa vaneze, sa se delecteze cu coniac Courvoisier sapte stele, sa faca bancuri inofensive si sa sustina dictatura. Cei care l-au vizitat acolo in ultimii ani (in final cred ca a trebuit sa se mute, revenisera proprietarii) mi-au vorbit de un batran ratacit in gandurile sale, deplorabil ca aparitie fizica, fara urma din staiful seniorial de-odinioara, si despre o batrana suferind de Alzheimer. Despre ajutorurul financiar din partea lui Ion Tiriac nu ma pot pronunta, nu am informatii. Am citit ca Jean Maurer s-a plans tocmai de lipsa de gratitudine a celebrului tenisman, candva om de casa la Maurer. Nu stiu. Sic transit…

  10. georges spune:

    domnule profesor, l-ati cunoscut personal pe alexandru ivasiuc?

    desi nu are de a face cu postul de fata, sunt curios cum a devenit un fost detinut politic un prieten al regimului….

    cu bine,

    ing. George V.

    • L-am cunoscut bine pe Alexandru Ivasiuc, dupa 1974 ne-am vazut des, aproape saptamanal, pana la disparitia sa in cutremulrul din martie 1977. Eram in relatii de prietenie cu el si cu sotia sa, jurnalista Tita Chiper, mergeam sambata seara la ei, Ivasiuc mi-a imprumutat carti, mi-a vorbit despre America (fusese primul bursier roman in programul international de la Universitatea Iowa, acolo terminase romanul “Pasarile”), despre Ken Jowitt si Milovan Djilas, mi-a citit si unele povestiri “de sertar”. N-am discutat despre inchisoare decat arareori, pomenea insa cu imens respect despre Corneliu Coposu, N. Carandino si despre prietenul sau Florin Constantin Pavlovici. Ii detestape trambitasii gen Barbu si compania. Era foarte bun prieten cu Nicolae Breban,cu N. Manolescu si cu Nichita Stanescu. Mi-a povestit si despre perioada, scurta, cand a fost student la Filosofie, despre colegii sai (intre care Mircea Flonta si Alexandru Valentin), despre tatal meu (“profesor tipic al unei perioade tipice” spunea el, facand aluzie la faimoasa formula “personaje tipice in imprejurari tipice” care insa parea sa aiba unele indoieli, se afla deci “pe drumul pierzaniei”). Citeam atent rubrica sa din “Romania Literara” intitulata “Pro Domo”, exploram impreuna multe din temele pe care le ataca, mi-a analizat minutios, incurajator si destul de sever cartea “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”, stia foarte bine traditiile contra-culturii americane. Era indragostit de dialectica, nu sunt convins insa ca citise mult Hegel. Era un personaj fascinat de putere, poate ca asa se explica apropierea sa de regim, mai ales dupa1968, desi fusese detinut politic si fusese cumplit batut in anchetele Securitatii (intre altii, de catre bestalul Gh. Enoiu).

      In plus, ajunsese sa creada intr-un fel de marxism sui generis, o viziune a sa personala mai degraba decat un marxism real. Il amuza sa se considere singurul marxist veritabil dintre scriitorii romani ai generatiei sale. Cheia abdicarii sale se poate afla, cred, in literatura lui Ivasiuc, mai ales in ultimul sau roman, “Racul”. Se amagea ca poate influenta mersul lucrurilor, isi facea iluzii despre comisarii ideologici. A fost urmarit necontenit de Securitate. I se daduse numele de obiectiv “Iuda”. Nu stiu daca a colaborat si el, ramane oricum o enigma cum un fost detinut a ajuns sa fie angajat la putin timp dupa liberare ca functionar al Ambasadei SUA. Era de-o inteligenta scaparatoare, capabil de asociatii de idei absolut spectaculoase. In egala masura, in cazul disidentei lui Paul Goma a jucat un rol dezolant. Ganduri bune.

  11. eu****** spune:

    Cu toata stima pe care o datorez domnului Tismaneanu am totusi cateva semne de intrebare:
    De ce trebuie sa fie redenumite strazile din cartierul Primaverii cu numele unor oameni care nu au avut nimic in comun cu acei comunisti? Oare nu se repeta cumva situatia in care strazile erau redenumite cu numele unor oameni simpatici regimului de la aceea vreme?

    Numele precum Virgil Ierunca sau Monica Lovinescu sunt nume care ar putea foarte bine sa fie atribuite unor strazi mai noi, nu atat de mult murdarite de comunisti si plasate in centrul orasului, poate pe langa Parlament, pe langa bdul Unirii poate…

    Poate ar fi mai bine ca strazile “arse” in comunism sa aiba niste denumiri neutre: str. Uitarii, str. Memoriei, str. Suferintei, str. Umilintei, si asa mai departe sau poate cu alte denumiri date de oameni mai inspirati decat mine!

    Cu multumiri pentru intelegerea punctului de vedere de mai sus.

  12. Ciprian M. spune:

    O asemenea abundenta de informatii arata ca “ochiului atotvazator”, pentru a folosi o metafora, nu i-a scapat nimic sau aproape nimic despre viata domestica a acestor personaje. In orice caz, ele nu ar putea fi opera unui singur om, ci cu siguranta exista baze de date foarte bogate despre acest segment (cu N, P si celelalte), printre multe altele. Stiu ca liderii politici, indiferent de regim, fac obiectul unor asemenea detectivistici, dar o intrebare inevitabila este cum de au putut fi penetrate astfel de “fortarete”, fara ajutorul falsilor tovarasi care se pare ca le impanau din belsug?!… Oricum, fortaretele nomenklaturii comuniste nu ar avea nicio sansa, azi, in fata citadelelor digitale capitaliste, si nu ma refer la cele “speciale”, cum ar fi, de exemplu, noua ambasada americana de la Bucuresti, ci la cele in care auto-bantustanizarea nu se mai face dupa criterii politice, ci financiare. Alte timpuri, alte obiceiuri. Banii vorbesc… Daca tot vorbim de memorie, nu sunt de acord cu rebotezarea strazilor, care ar fi un fel de falsificare a istoriei. Istoria e istorie, si gata, nu avem voie sa o uitam, dar nici sa o falsificam.

    • Hannibal Lecter ,MD spune:

      1) la Arhivele Nationale exista dosarele de cadre ale activistilor (interbelic-ilegalitate,pina in 1989),pina la nivel judetean. In anii ’50,au fost asa numitele “verificari ale carnetelor de partid” ,in fapt prilej de anchete si epurari. Atunci ,toti ,dar ABSOLUT TOTI scriau autobiografiile (inclusiv asa zisele “caderi”) .Dar tot atunci aduceau la zi fisa personala,unde erau trecute nu numai adresele ,dar si datele personale ale familiei (sotie si neamurile ei,copii,care erau in strainatate si unde,pe unde lucrau,etc ,adrfesele lor,etcsamd). Banuiesc faptul ca autorul lucreaza cu aceste fise ,ceea ce nu e nimic rau.Ele sint accesibile oricui. Laudabil ca nu introduce date din dosarele de la Secu , mult mai “picante”,so to speak . Acolo sint si altfel de “date” , de genul cine cu a cui,unde si mai ales de cite ori !
      Dar ,binenteles ,foloseste si memoria personala,nu numai a arhivelor. La urma urmei,sint “culpe care NU SE UITA” ,vorba lui Burtica.

      2) Nu fiti asa de optimist in privinta citadelelor digitale capitaliste ,precum le numiti. E drept,
      NSA si nu numai, de cind lucreaza cu “Echelon” au facut progrese ,but way to go ! Uite,de exemplu ,eu locuiesc cu Clarice in Argentina de ani de zile,si fostii ei colegi habar n-au !

  13. Sandu Pana spune:

    “veterana comunista Elena Bellu” continua sa locuiasca azi bine merci pe Crangului (probabil si-a cumparat casa pe legea 112/1995 ca vecgi chiriasi – asta e un detaliu interesant de evidentiat, cate case au fost cumparate in baza acestei legi). Cum e nascuta, inainte sa devina Helena Belu, cand si-a inceput activitatea comunista ? De unde venea Bellu (sau cum il chema).? In mod curios sunt foarte putine informatii despre el si ea. Probabil i-ati cunoscut pe Ioana si Andrei, copiii Bellu, de multi ani in “slujba capitalismului” german.

    Multumesc anticipat pt eventuale precizari.

    • Recomand volumul Niculae Bellu, “De la stanga politica la stanga culturala”, editie ingrijita de profesorul Vasile Morar, aparut la ed. Paideia in 2005. Nu am detalii despre modul in care au reusit sa ramana in “cartier” atatia ilegalisti si fosti demnitari. Elena Bellu era de origine din Transilvania, a fost condamnata, in anii razboiului la 25 de ani de inchisoare pentru activitati comuniste. N. Bellu s-a numit initial Belu Schor. Facea parte, chiar daca nu central, din grupul lui Dej, a devenit, dupa 1944, redactor sef la “Romania Libera”, apoi sefu lCinematografiei de unde a pleacat “la cerere”. Elena a studiat, din cate stiu, filosofie si chimie. In anii 60, preda materiualsm dialectic la Facultatea de Chimie. Bellu a fost redactor sef al revvistei “Cercetari filosofice”, conferentiar, apoi profesor de etica la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti. Nu a scris, din cate stiu, texte encomiastice pentru Ceausescu. Cartea sa “Etica lui Kant” a fost favorabil recenzata iun epoca. In volumul amintit puteti gasi texte revelatoare despre reflectiile post-1989 ale lui N. Bellu, precum si o pledoarie pentru “valorile marxismului originar” semnata de Ion Ianosi. Ganduri bune.

  14. Gogu41 spune:

    “….In anii 70, Valentin Ceausescu (descris uneori drept “copilul modest” al familiei domnitoare) conducea un automobil englez marca “Triumph”. ”

    Iar eu am avut si am condus, fara sa fi avut nimic comun cu acest carteier, un MG Magnette 1622 cmc. model 1966 despre care pot spune fara ezitare: asta da masina!.
    Si, locuiam pe atunci, in soseaua Alexandriei undeva , intr-un bloc de P+4, la et. 4.El era – fara protectia acoperisului la caldura solara de vara sau la frigul excesiv de iarna si mai mereu fara apa calda si caldura.
    Din blocul de vizavi , aflat la nici 15 m.l ma/ne “admirau” – vecinii intre care si un “gardian”/ militian dela penitenciarul Rahova, extrem de activ si din fereastra sa de apartament.
    Dar, cine platise pentru marca Triumph” sau pentr marca masinii mele, zau ca nu stiu.
    Mai cred insa, ca si aceste marci de masini erau pe atunci si aici in Romania, la fel de proscrise ca si noi, cei care nu eram atat de inteligenti si de morali ca sa fim selectati de catre acel partid al timpului ca sa fim trimisi in Franta/Toulouse la studii, ca relativ proaspatul ( dar deloc tanarul) recent sarbatorit tatic.
    Ce a fost si, unde s-a ajuns, nu doar in acel cartier este o tema incitanta si de mare interes.Multmiri pentru articol si perseverenta.
    PS: masina capitalista, a sfarsit rau intr-un regim atat de democratic …. Nu am mai avut nici forta economica dar nu numai, ca sa o mai pot apara.Dar respect memoria lucrurilor bine facute cat si a istorisirilor document.Daca unii cred/spun ca au rezistat prin cultura, prin literatura de sertar, etc., sunt si unii care au rezistat acelor timpuri si prin astfel de … “atasamente” care au fost sincere, sigure si greu de inteles de foarte multi.

  15. Bruno Stefan spune:

    O corectura:
    Pavel Campeanu a locuit in Floreasca, pe strada Garibaldi, nu in cartierul Primaverii.

    • In ultima parte a vietii, intr-adevar, Pavel Campeanu a locuit in cartierul Floreasca. In anii 50, 60 si pana la jumatatea anilor 70, a locuit pe Bulevardul Jdanov, apoi Primaverii, intr-o cladire cu trei etaje, la ultimul etaj, impreuna cu prima sa sotie, Iulia, si cu cei doi copii (Vera si Gheorghe). Locuiau in aceeasi cladire generalul Serghei Nicolau (Nikonov), un timp seful spionajului militar, precum si cu familia Orban (Tamara Orban, fosta Popescu, a fost sefa de sector la propaganda in anii 50). Cladirea se afla la intersectia dintre strada Tolstoi si Bulevardul Primaverii, vizavi de casa in care a locuit Emil Bodnaras. L-am vizitat pe Pavel Campeanu in Floreasca, impreuna cu profesoara Gail Kligman, cu putin timp inaintea sfarsitului sau. Am purtat o lunga discutie pe doua teme: aparatul ideologic al PCR in anii 50-60 si exilul comunist grec din Romania (subiect care il interesa in chip deosebit, se ocupase la CC, cand era sef de sector la Sectia Externa, pana in 1957, de emigrantii greci si iugoslavi din Romania, citise in EEPS un articol scris de Nikos Marantzidis si un alt profesor grec). Cand eram editorul revistei “East European Politics and Societies” am publicat un remarcabil studiu al sau despre aparatul ideologic (inclus, cu modificari, in cartea sa despre Ceausescu). Ganduri bune.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)