Home » Dosar Stalin »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Gheorghe Gheorghiu-Dej, micul Stalin de la București

Vladimir Tismaneanu aprilie 30, 2014 Dosar Stalin, Politica & Doctrine, Societate/Life
46 comentarii 3,961 Vizualizari

Fara Stalin, ar fi ramas un nimeni. Gratie lui Stalin, a devenit stapanul absolut al unei tari numita Romania. Gheorghiu-Dej a fost un stalinist convins și consecvent, un fanatic care a îmbrățișat cu ardoare ideile lui Stalin și a fost șocat, chiar revoltat, de denunțarea cultului personalității de către Nikita Hrușciov. Declarația PMR în problemele mișcării comuniste internaționale a fost adoptată, acum cinci decenii, din inițiativa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Cum am scris aici, a fost vorba de Carta stalinismului national din Romania. Merită, cred, sa ne ocupam de personalitatea liderului totalitar de la București. Revin la unele amintiri analitice și adaug alte elemente ce mi se par necesare portretizării sale adecvate.

Adoratorul lui Stalin

Pentru Dej Stalin era un idol absolut. Vreme de 11 ani, în închisori și lagăre, trăise cu gândul la Stalin. Studiase cu ardoare “Problemele leninismului”, memororase pagini intregi din acea gramatica a totlaitarismului care a fost “Cursul Scurt de istorie al PC (b) al URSS”. Litera din paranteza (mentinuta pana in octombrie 1952) se referea la identitatea bolsevica a partidului lui Lenin si Stalin. Identificarea lui Dej cu interpretarea stalinista a bolsevismului a fost totala, neconditionata si indefectibila. Ceea ce nu înseamnă că Ana Pauker nu-l adora pe Stalin, ci doar că venerația ei, de militantă a Cominternului, trecuta prin indoctrinarile anilor 30, era cumva diferită.

Dacă Tito a reușit, până la un punct, să se “de-stalinizeze” mental, Dej nu a ajuns niciodată la convingerea că sistemul avea carențe insolubile și că problema terorii staliniste nu era una ce ținea exclusiv de psihologia despotului sociopat de la Kremlin. „Declarația” nu a fost un manifest anti-stalinist, ci unul anti-hrușciovist. Nu se poate însă nega și elementul anti-hegemonic din linia politică a ultimului Dej. În plus, realismul lui Dej în relațiile cu Vestul (o moderație dezvoltată sub influența lui Ion Gheorghe Maurer), ajunsese la punctul coliziunii cu aventurismul lui Hrușciov.

Criza rachetelor a contat imens, dar si spaima lui Dej si a echipei sale ca sovieticii ar putea impune reabilitarea victimelor comuniste din anii 50 (Patrascanu, de pilda). In timpul Plenarei CC al PMR care a discutat si aprobat Declaratia, Dej il iscodea pe Barbu Zaharescu, reprezentantul PMR in colegiul de redactie al revistei “Problemele pacii si socialismului” cu sediul la Praga, despre dinamica reabilitarilor din Cehoslovacia, inclusiv despre abordarea afacerii Slansky. Asemeni lui Dej, liderul de la Praga, Antonin Novotny, participase cu zel la teroarea stalinista de la inceputul anilor 50 si era extrem de iritat de valul destalinizarii hruscioviste. O lectura simpotomatologica a interventiilor (extrem de frecvente) ale lui Dej in timpul lucrarilor plenarei ar putea releva care erau obsesiile sale in ultima perioada de viata. Intre acestea, teama ca presiunile lui Hrusciov ar putea cataliza atitudini anti-staliniste si in Romania. Dej era constient de natura subreda a socuului pe care se inalta, metaforic vorbind, statuia sa…

Unde de șoc: Declaratia si Cartierul Primaverii

Cum am mai spus, am fost amic cu nepotul lui Dej, Gheorghe, copilul Licăi Gheorghiu, fiica dictatorului. I se spunea Ghiță, era un băiat cu ochii negri, de o mare intensitate. La fel mi-l descria tatăl meu pe tânărul Gheorghiu, pe vremea când îl întâlnise la Doftana (1935-1937). Colegul meu nu era cultivat, dar îl interesa istoria, era modest ca stil, în plus era generos. Ghiță și surorile sale au fost adoptați de bunic în 1963. Si-au schimbat numele din Popescu (după tatăl lor, Marcel Popescu, fost ministru al Comerțului Exterior, debarcat în clipa când Lica a decis să divorțeze), era în perioada legăturii intime cu doctorul Gheorghe Plăcințeanu, care avea să fie arestat și practic lichidat în temnițele regimului. Au schimbat și școala: au venit toți trei de la Liceul „Caragiale” din Piața Dorobanți la noul Liceu nr. 24 de pe strada Grădina Bordei, lângă televiziunea din epocă. Actualul Liceu „Jean Monnet”.

Acolo am fost și eu elev între 1963 și 1970, când am dat bacalureatul. Chiar și după moartea lui Dej, familia Licăi avea parte de privilegii (medici personali, medicamente, aprovizionare specială). Ghiță împărțea fără probleme țigări Rothmans. În anii facultății nu ne-am văzut, el a făcut Politehnica. Dar am reluat prietenia prin 1975 când am petrecut multe ceasuri, inclusiv la el acasă măcar o singură dată (adică la Lica), pe actuala stradă Atena, vorbind despre sistem, despre Dej, despre Ceaușescu, despre Nicu. Era amic cu acesta, dar țin minte că Lica se opunea ca „delfinul” să mai vină pe la ei.

Nu l-am întâlnit personal niciodată pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. N-am vorbit niciodată cu el. L-am zărit de câteva ori: mai de-aproape ori mai de departe. Tatăl meu fusese exclus din PMR în februarie 1960, fusese anchetat la Comisia Controlului de Partid începând din septembrie 1958 ca lider al unui „grup fracționist, antipartinic”. Aceste informații pot fi găsite în volumul de documente consultate de Comisia Prezidențială de Analiză a Dictaturii Comuniste apărut la Humanitas în 2009 (editori Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu).

Eram mai aproape de Nicu Ceaușescu și Lena Răutu: veneam toți trei de la Liceul „Petru Groza”. Un prieten apropiat era Andrei Manoliu, fusesem colegi de creșă, de cămin, mergeam la el acasă. Până în 1965, tatăl său, un excelent specialist în boli contagioase, Nicolae Manoliu, ilegalist evreu-maghiar originar din Oradea, a fost directorul Spitalului Elias. Culmea este că de Ghiță m-am apropiat la orele obligatorii de tâmplărie. Eu eram total incapabil să fac ceea ce ni se cerea. Nu am fost și nu voi fi vreodată un bricoleur. Ghiță avea un talent nativ în asemenea îndeletniciri. Așa că el făcea și ceea ce ar fi trebuit să fac eu. Trișam împreună, primeam o notă mare pentru ceea ce făcuse el.

Îmi aduc aminte că în februarie 1965 a murit G. Călinescu. În „Scînteia”au apărut articole, un necrolog impresionant, s-a publicat poemul lui Călinescu de adeziune la regim, „Eram barbatul care…”. Din câte știu, deși grav bolnav el însuși, Dej a mers împreună cu Leonte Răutu, membru supleant al Biroului Politic și șeful suprem al propagandei și culturii, să-l viziteze pe autorul „Scrinului negru” pe patul de moarte. Aflând despre moartea lui Călinescu, Ghiță ne-a întrebat, pe mine, pe Zaza Ioanid, pe Lena, cine a fost Călinescu. Eram răi pe vremea aceea și i-am răspuns bășcălios: „Un textilist fruntaș, Erou al Muncii Socialiste”. S-a uitat stingherit și ne-a spus: „M-am prins, vă bateți joc de mine”.

Mai țin minte că în aprilie 1968, după ce „Scînteia” a publicat textul cuvântării lui Ceaușescu la prelucrarea cu activul de partid al Municipiului București a Plenarei la care au fost reabilitați Pătrășcanu, Foriș, Doncea, Petrescu, Miron Constantinescu precum și militanții asasinați în URSS în timpul Marii Teori (Saşa Dobrogeanu-Gherea, Timotei Marin, Elena Filipovici, Imre Aladar, Marcel Pauker, David Fabian, Eugen Rozvany și atâția alții) Ghiță a vrut să stea de vorbă cu mine. Mi-a spus că din ce știa el de la bunicul său, Miron Constantinescu era un om de o mare cruzime. Era foarte frământat de chestiunea Pătrășcanu. Mi-a spus că nu va înțelege niciodată ce a fost între bunicul său și acel om. Nu-și apăra bunicul, era întristat, ba chiar, aș zice, profund tulburat. În cuvântarea publicată pe prima pagină a „Scînteii”, Ceaușescu proclama acuzator: „Toate aceste fapte îl acuză pe Alexandru Drăghici, care le-a înfăptuit, îl acuză și îl condamnă pe Gheorghiu-Dej, care le-a ordonat și le-a patronat”. Îmi dau seama ce-a fost în sufletul lui Ghiță când a citit acel discurs.

Nu vreau să cădem în capcana a ceea ce se cheamă determinismul retroactiv. Nu vreau să proiectez în trecut informații și concluzii ale prezentului. În plus, repet, n-am fost în proximitatea imediată a lui Dej. Știam însă că fusese direct implicat în acțiuni criminale în urma cărora suferiseră, chiar muriseră oameni.

Rumori, soapte, temeri

Părinții mei erau apropiați prieteni cu doctorul Gabriel Barbu, istoric al medicinei, lucrase cu mama la Institutul de Igienă și Sănătate Publică, fuseseră „zburați” împreună în 1962. În memoriile sale, apărute la Humanitas, doctorul Gheorghe Brătescu, soțul Taniei Pauker, fiica Anei, povestește acel episod. Ne vedeam cu doctorul Barbu (avea o voce răgușită, parcă mereu gată să dispară) și cu soția acestuia, Cora care era director adjunct, cred, la Standardizare. Mi s-a spus că era sora lui Emil Calmanovici. Am întrebat (aveam 10-11 ani) cine este Calmanovici. Mi s-a răspuns (cred că mama) că a fost un om onest care a murit în condiții tragice. Mi s-a mai spus să nu vorbesc cu nimeni pe acest subiect. I-am auzit pe parintii mei soptind numele lui Mirel Costea, cumnat si el cu Calmanovici, ilegalist faimos si influent care s-a sinucis in 1951.. Ulterior, la Plenara din aprilie 1968, Calmanovici, un mare idealist, un om care și-a donat averea și viața partidului comunist, victimă a regimului pe care l-a adorat, a fost reabilitat alături de Pătrășcanu, Koffler și ceilalți acuzați din macabra înscenare din aprilie 1954.

La noi în casa s-a vorbit întotdeauna în termeni admirativi despre Lucrețiu Pătrășcanu. Tatăl meu, care răspundea prin 1934-1935 pe linie de UTC de ceea ce se chema resortul studențesc din București, îl cunoscuse pe Pătrășcanu (nume conspirativ Andrei). Îl privea ca pe un intelectual de mare clasă. În condițiile atât de paupere ale marxismului românesc, evident că Pătrășcanu strălucea. În plus, este ușor de imaginat ce însemna pentru junele revoluționar basarabean care era Leonid Tismineţki să stea de vorbă cu cineva care îl cunoscuse pe Lenin.

În vara anului 1964 se aniversau două decenii de la lovitura de stat de la 23 august (se vorbea atunci de insurecția antifascistă). Apăreau tot felul de texte în „Scînteia” menite să celebreze rolul decisiv al lui Dej. Între alții, inchizitorul de la Comisia Controlul de Partid, generalul de securitate Ion Vinţe (János Vincze) a scris un grețos encomium în care îi denunta, a mia oară pe trădătorii Pătrășcanu, Koffler, Luca precum și pe deviatorii de toate culorile și direcțiile. Tatăl meu mi-a spus să nu cred aceste lucruri. Despre Pătrășcanu, mi-a zis, nimic din ce se scrie acolo e adevărat. Dar, din nou, m-a avertizat să nu vorbesc cu nimeni. Știa că sunt amic cu Nicu Ceaușescu, deci pericolul era cât se poate de real ca eu să nu-mi țin gura.

Era momentul gloriei maxime pentru Dej, venisera la Bucuresti personalitati din intreaga lume comunista, delegatia sovietica il avea in frunte pe Anastas Mikoian, presedintele Prezidiului Sovietului Suprem, cea chineza de vicepremierul Li Sien-nien, liderul suprem se scalda in osanale si ditirambi. G. Calinescu, in “Contemporanul”, scria ca doar un Donatello ar fi fi putut sa sculpteze cum s-ar fi cuvenit bustul acestui erou national. Pe 14 octombrie se anunta demiterea lui Hrusciov din functiile de prim-secretar al CC al PCUS si de presedinte al Consiliului de Ministri al URSS. Succesorii sai, Leonid Brejnev si Alexei Kosighin, inchideau cartea destalinizarii. Incepea un nou inghet. Dej se simtea, si chiar era, triumfator. Ajunsese la o relatie amicala cu Tito, se bucura de stima lui Mao, primea mesaje favorabile dinspre Paris si Washington.

In martie 1965, auzisem în casă că Dej se afla în agonia finală, apăreau anunțuri semnate de o comisie medicală în „Scînteia”. Între semnatari era și medicul personal al lui Dej, un om de care am fost foarte apropiat, conferențiarul de medicină internă de la IMF, șeful unei secții din Spitalul „Elias”, marele diagnostician Leon Bercu. Acesta, ca și șoția sa doctorița Lucia Berdicev, erau apropiați prieteni ai sorei tatălui meu. Dictatorul isi nimicise adversarii, nu-l mai contesta nimeni in partid. Ingenuncheasera si veteranii ceferisti (Doncea, Petrescu, Pavel Stefan), si Miron Constantinescu. Se pregatea pentru ani lungi de domnie. Finalul a fost fulgerator. Dej a mai apucat sa voteze in “alegerile” pentru Marea Adunare Nationala. Discursul sau televizat a fost lugubru, se vedea ca nu mai are mult de trait. A incetat din viata pe data de 19 martie 1965. Delegatia sovietica a fost condusa de acelasi Anastas Mikoian. Cea chineza, de premierul Zhou Enlai.

Articolul de mai sus reia si dezvolta textele aparute in ziarul “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/gheorghe-gheorghiu-dej-micul-stalin-de-la-bucuresti-i-.html

http://www.evz.ro/gheorghe-gheorghiu-dej-micul-stalin-de-la-bucuresti-ii.html

http://www.evz.ro/gheorghe-gheorghiu-dej-micul-stalin-de-la-bucuresti-iii.html

Recomandari:

http://www.polirom.ro/catalog/carte/teroarea-comunista-in-romania-gheorghiu-dej-si-statul-politienesc-1948-196-815/

http://www.lapunkt.ro/2013/03/18/19-martie-1965-poporul-nostru-cinsteste-memoria-tovarasului-dej/

http://www.humanitas.ro/humanitas/fantoma-lui-gheorghiu-dej

http://www.polirom.ro/catalog/carte/spectrele-lui-dej-incursiuni-in-biografia-si-regimul-unui-dictato-4775/

http://www.humanitas.ro/humanitas/cartea-pre%C5%9Fedin%C5%A3ilor

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/un-pact-pentru-eternitate-intelectualii-%c8%99i-partidul-in-1964/

http://www.contributors.ro/cultura/declaratia-din-aprilie-1964-si-prelucrarea-sa-in-mediile-literar-artistice-2/

http://adevarul.ro/cultura/istorie/independenta-libertate-1_534a6ef20d133766a8be3a4a/index.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "46 comments" on this Article:

  1. euripide spune:

    eiii, frumoase timpuri. daca mai traieste (?) nepotul ghita va poate acuza de plagiat. glumesc , si n ar trebui cu vremurile de ieri si de azi ! la cum a fost posibil nu i greu sa deducem. avem raspunsul in lumea noastra. prostia atrage prostie, iar osanalele nu mor niciodata. cei mai multi evolueaza istoric nu moral/spiritual :)

  2. Andrei A. spune:

    Domnule profesor- justificat ori nu, Ion Iliescu s-a bucurat mereu în sfertul de veac ceaușist de reputația unui cadru cu intenții reformatoare. Dat fiind că a fost cultivat (“groomed”) personal de Ceaușescu, ale cărui credențiale staliniste nu pot fi puse la îndoială, cum se explică acest fenomen ? Mă refer evident la reputația pre-decembristă, când e greu de crezut că ar fi existat un “spin” oficial în acest scop. Deci nu iau în calcul modul în care legenda a fost construită după 1989. Am avut un aparat de propaganda clandestin și sovietic în parallel cu cel al Securității ? :)

    • Raspunsul la intrebare: e foarte posibil. Legaturile lui Ion Iliescu cu Militaru, Ion Ionita, Magureanu, N. S. Dumitru etc pot fi interpretate in acest sens. Pe de alta parte, a fi mai putin dogmatic si fanatic decat NC nu era chiar atat de greu. Pana si Ilie Verdet ajunsese sa fie vazut ca “reformator”.

      • Andrei A. spune:

        Vă mulțumesc pentru răspuns. Aveți dreptate, sindromul “anybody but…”, deși avea deja adresă :) . Revoluția Culturală chineză nu a avut un impact imediat ci decalat cu câțiva ani. Avem exemple de înalte cadre de partid care ar fi fost la stânga de Ceaușescu, în sensul unei linii nu doar anti-moscovite, dar emulând pe tovarășii chinezi ? Cine anume din partea PMR/PCR se ocupa de legătura cu partidul comunist chinez ?

        • Emil Bodnaras. Era un stalinist din categoria cea mai dura. Simpatii certe pentru linia lui Mao. Dupa el, NC personal.

          • Andrei A. spune:

            Interesant- știu că a debutat ca agent GRU sau cum se numeau contrainformațiile sovietice la acea vreme. Cum se explică menținerea lui în cercul mai restrâns al puterii, până la un punct ? Erau și cadre cu resume pro-moscovit considerate intangibile ? Un auto da fe national-comunist nu cred că era sufficient.

            • Biografia lui Bodnaras este printre cele mai stranii si contorsionate din intreg Olimpul comunismului romanesc. Persista numeroase mistere, dar lucrurile esentiale sunt, cred, lamurite. Ofiter roman, a dezertat in URSS in clipa cand a aflat ca era urmarit pentu actiune de spionaj. A urmat cursurile scolii speciale de informatii a Armatei Rosii. A revenit in tara cu misiuni de spionaj, a fost arestat, nu ca activist comunist clandestin, ci spion si dezertor. Dupa expirarea condamnarii, a fost eliberat (in timpul dictaturii lui Ion Antonescu).

              A luat legatura cu aparatul ilegal al PCdR, a fost unul dintre arhitectii eliminarii politice a conducerii Foris-Koffler (aprilie 1944). Unul din organizatorii evadarii lui GGD de la Targu-Jiu, implicat in arestarea lui Antonescu (nom de guerre in acele luni, inginerul Ceausu). Sef al SSI (Serviciul Special de Informatii) de pe langa presedintia guvernului, personaj temut si tenebros. Ministru al armatei in 1947, general de armata, membru al Biroului Politic. Principalul responsabil pentru sovietizarea armatei romane.

              Auster, stil de viata spartan, inchis in sine, a fost casatorit cu Florica Munzer. Trei copii: Viorel (adoptat), Ioana (a murit in adolescenta de leucemie) si Gheorghe (traieste in Vest). Divortat de Florica, nu s-a recasatorit. In aprilie 1954, ca membru al BP, a votat pentru condamnarea la moarte a lui Patrascanu si a lui Koffler. In 1958, este intermediarul in efortul de a testa reactia lui Hrusciov la ideea retragerii trupelor sovietice din Romania. In 1962, criticat de Dej, Apostol etc pentru “atitudini netovarasesti”, “infumurare” si “aroganta”, isi face autocritica, este iertat. I se reproseaza si oarecare slabiciune in lupta impotriva “deviatorilor” si “fractionistilor”.

              Viziteaza China comunista in repetate randuri, inainte si dupa moartea lui Dej. Dezgustat de Hrusciov si hrusciovism, privea maoismul ca o formula teoretica menita sa salveze unitatea miscarii comuniste mondiale. Alaturi de Maurer si Chivu, intre oamenii care l-au adus pe Ceausescu la putere (spre a cita titlul unui studiu scris in Franta de sora mamei mele, Cristina Luca-Boico). In 1974, pentru a ramane in gratiile lui NC, a acceptat sa o propuna pe Elena Ceausescu pentru intrarea in Comitetul Executiv. A murit in 1976 si a fost inmormantat, conform cererii sale, in comuna natala din nordul Moldovei, Iaslovat (judetul Suceava). Deci nu alaturi de Dej si Groza, de Ana Pauker si de Patrascanu, la Mauzoleul din “Parcul Libertatii”. Cel care a facut propunerea oficiala pentru alegerea lui Ceausescu ca presedinte al RSR, el insusi vicepresedinte al Consiliului de Stat, a preferat sa-si doarma somnul de veci departe de camarazii si de victimele sale.

              Nu am acum vreme sa verific fiecare detaliu, dar, in linii mari, acesta ar fi traseul personajului.

              http://www.movingimagesource.us/articles/how-was-ceausescu-possible-20110929

              http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri-2/Suceava/amplasarea-bustului-lui-emil-bodnaras-la-iaslovat-incinge-spiritele–43230.html

  3. sorin spune:

    Imi aduc aminte de acel martie 1965. Manifestarile, pe strada si in institutii, le apreciez acum similare cu cele din Coreea de nord dar pe o scara mai mica.

  4. Domnule Profesor,

    Daca as avea putere, v-as obliga sa stati linga mine vreo 2-3 ani, doar ca sa povestiti.
    Sa ma iertati!

    Florentin Axinte

  5. Alor spune:

    Domnule profesor as dori sa va intreb in ce masura cunoasteti afirmatiile despre Gheorghiu Dej referitor la faptul ca in ultima perioada a vietii sale ( probabil in perioada bolii ) s-ar fi pocait de toate relele facute si s-ar fi intors la credinta crestina. Acest amanunt este aproape necunoscut de marea masa a romanilor si consider ca ar trebui facut cunoscut.

    • Informatia trebuie verificata, coroborata pe baza mai multor surse.

      • Alor spune:

        Richard Wurmbrand scrie in cartea sa -Cu dumnezeu in subterana- despre persecutiile comunistilor impotriva crestinilor din Romania. El aminteste si despre faptul ca Dej sa intors la credinta crestina. R.Wurmbrand este un pastor evanghelic crestin care a stat 14 ani in inchisorile comuniste din cauza credintei. Iese din inchisoare in 1964 in urma amnistiei generale a detinutilor politici si emigreaza in SUA . Este primul crestin care face cunoscut occidentului despre persecutiile politice si religioase din Romania, este audiat de comisia pe probleme de securitate a congresului american unde se dezbraca de camasa pentru a-si dovedi afirmetiile aratind cicatricele de pe corpul sau obtinute urma torturiilor la care a fost supus. R.W. eminteste in cartea sa si un episod interesant despre Lucian Patrascanu, cu care a stat in celula o perioada de timp. Fondeaza o organizatie numita ,,Iisus pentru lupta comunista” avand ca scop ajutorarea crestinilor persecutati din tarile comuniste. A beneficiat de surse de informatii din interiorul celor mai inalte cercuri comuniste. Marturia lui este demna de incredere. Cu siguranta trebuie sa mai existe si alte surse demne de incredere.

  6. Vlad G. spune:

    Despre Stalin s-a spus ca ar fi fost o victima a halatelor albe. Si despre Gheorghiu Dej au fost voci care au sustinut ceva asemanator, numai ca in acest caz unele, probabil anti-sovietice, au insinuat ca boala si moartea neasteptate s-ar fi datorat chiar lui Stalin, altele, mai anti-semite, cred, au pus evenimentul pe seama halatelor rosii, parafrazarea ii viza pe unii alogeni care ar fi urmarit sa preia controlul. Nu stiu daca aveti o explicatie (sau daca “micul Stalin” ar fi putut evolua, intr-un final, catre “anti-Stalin”?!).

    • Intreg articolul sustine ca micul Stalin nu avea datele (biografice, psihologice etc) pentru a deveni anti-Stalin. Nu era Gomulka. Nu era Tito. Era Gheorghiu-Dej.

    • L.H. spune:

      Si Stalin, si Dej, si Togliatti, si Arafat, si Andropov si Cernenko si Chavez si Walter au fost victimele halatelor .

      • I-ati omis pe Dimitrov si pe Thorez, nu mai vorbesc de Bierut :)

        • L.H. spune:

          1) daca as fi glumit, as fi pus un emoticon – dar n-am glumit. Asta nu e subiect de gluma.
          2) Walter este Roman si nu Ulbricht cum poate se intelege.
          3) lista nu e exhaustiva , deci puteti considera si pe cei mentionati de Dvs. daca aveti date medicale.
          4) sigur ca sint si alte exemple : Iorgovan in RO , apoi Reza Pahlavi .

          Nu intotdeauna sint motivatii politice .In unele cazuri este exces de zel , de frica consecintelor. (Dej) Alteori sint “necesitati istorice” , ca in cazurile Andropov , Cernenko sau Pahlavi. Uneori e vorba de incredere oarba in “occidentul atoatestiiutor” , cu rezultatul unui diagnostic gresit (Roman). Alteori e doar motivatie mercantila (Iorgovan , dar si Sarbu). Sau poate fi neglijenta crasa , ca in cazul mamei lui Vadim , in dec.1987 (Szedlacek) . In sfarsit , sint cazuri cind e doar o aparenta politica (datorita pacientului) cind in fapt e vorba de activitati criminale ale spitalului
          (Arafat — Percy ). E un subiect unde mai bine nu stii prea multe … :wink:

          • Nu este tema articolului, deci poate ca nu e cazul sa deviem prea mult de la subiect. Stalin a murit, cum a scris Simon Sebag Montefiore, intr-o baltoaca de urina. Nu pentru ca ar fi fost otravit, ci pentru ca doctorii, chemati de urgenta, se temeau sa ating trupul sacru al tiranului semi-paralizat. Erau ingroziti de posibile acuzatii de omor. A murit si din cauza propriei suspiciuni paranoice.

            http://www.nytimes.com/2011/10/27/opinion/qaddafi-and-the-lives-of-tyrants.html?pagewanted=all&_r=0

            2) cu exceptia lui Petre, nimeni nu crede ca Valter Roman a fost ucis. De altfel, chiar Petre a evitat subiectul. Este drept ca, in 1983, a trimis o scrisoare lui Ceausescu in care spunea ca tatal sau a murit cu zile…

            O intrebare: aveti date medicale despre moartea ne-naturala a lui Palmiro Togliatti?

            • L.H. spune:

              1) la Stalin aveti dreptate . Eu n-am spus ca a fost asasinat — a fost frica de consecinte la doctori , mai ales dupa campania “halatelor” . Adica s-au blocat .

              2) la Roman nu e vorba ca nimeni nu crede– ca nu e vorba de crezut . A murit cu zile, da — acolo e un diagnostic gresit pus de francezi, categoric. Se vede din dosarul medical. Fiul sau s-a mai documentat dupa aceea si a inteles. Putem spune orice despre P.R. ca politician (chiar si inginer) dar avea dreptate. Scrisoarea nu se rezuma la 2 cuvinte , sint argumente acolo — dar oricum dosarul medical vorbeste de la sine. Ce, credeti ca francezii sint tabu ? Nu e vorba de intentie , ci doar incompetenta sau neglijenta .

              3) la Togliatti e aceeasi chestie ca si la Dej. El era suferind insa l-au bubuit cu radiografii si l-au facut praf. Doza totala , atunci cind aduni toate seriile care i s-au facut e uriasa — nu letala dar f. mare.Plus ca era in varsta si suferind . Nu e mana lui Hrusciov , cum se crede, ci exces de zel. Radiografiile sint inca la Moscova (originalele) – si se poate calcula doza totala. LA fel si Dej — el oricum suferea de plamani inca de la bulau plus fumatul. DAr la primele complicatii au facut exces de zel romanii si au tras tare in plamani cu mujltiple radiografii , ca sa nu fie acuzati ca nu sint atenti. Plus Marinescu punea presiune pe ei. Asta este “galopantul” de care se vorbeste — nu “Radu” lui Pacepa, nu mana rusilor . E , sigur, raceala din Polonia dar asta nu insemna ca trebuie monitorizat prin repetate radiografii , unele repetate chiar zilnic, la doza mare pt. varsta si conditia lui. Deic nu e mostra de uraniu de care zice Sfetcu si in general nu e sursa externa.(ci radiatii ionizante in doza f. mare) la radiografii. Inteleg ca aati incercat sa accesati dosarele medicale ale poiticienilor dar ati fost refuzzat. Daca ati vedea dosarul Dej si evolutia valorilor la teste (in special februarie 1965) ati intelege. La 63 era inca in putere.

          • un_batrin spune:

            Inteleg ca daca nu ar fi existat halatele albe toti astia si multi altii ar trai si acum. Sau, invers, daca halatele albe ar fi vrut nu ar fi murit niciunul si in general toata lumea ar trai vesnic dar nu ar fi conspiratia halatelor albe. Cam asa credea si Stalin. Traiasca teoriile conspirationiste – de altfel una din bazele stalinismului.

  7. comentraiu spune:

    Exista o legenda urbana care povesteste ca in timpul vizitei lui Hrușciov i s-au prezentat si a stinr mina cu oamenii simpli si unul dintre ei semna leit cu Stalin mai tinar care era gata sa-i rupe degetele.

    Inteleg pe cei care au ramasi credinciosi legendei lui Stalin si inflexibilitatii politice.
    Peste timp observam ca Stalin si Brejnev au fost cistigatori in schimb deviationistii au pierdut.
    Asa este istoria rasplateste pe cei mai cruzi si nu iarta pe cei cu sensibilitati.

    Multi dintre romanii de jos au plins sincer moartea lui Dej si au exteriorizat instictul nesiguraneti golului de putere.Stoica a reusit sa fie inlaturat de Maurer si Ceausescu si astfel aceiasi oameni s-au inchinat noului dictator.
    Au urmat multi intelectuali care au simtit momentul fripturist din 1968.

    Daca a existat un comunist care ar fi putut sa aiba o fata umana atunci acela a fost Patrascanu care a neglijat relatia cu sovieticii pentru car enu a prezentat garantii si care l-au distrus.

    Acum situaita internationala este pe cale sa se schimbe si multi romani vor simti vintul de la rasarit asa cum au vazut lumina de la rasarit si se vor pleca dupa cum le este caracterul asa cu sau plecat fata de germani si acum fata de americani.
    Acelasi tip de roman a fost regalist apoi legionar apoi ascultator al dscursurilor lui Antonescu, Hitler, liniei Puker, apoi Des si Ceausescu, apoi Iliescu, Brucan, Roman, Constantinescu si acum Basescu cu accente asupra valorilor perene atlantice dupa ce inainte se inchinau tratatului de la Varsovia.
    Asa este romanul dupa cum bate vintul.

  8. Andrei A. spune:

    Sînt ceva mai tânăr decât dumneavoastră, deci percepția mea a anilor ‘60 este de copil și nu de adolescent. În ‘62 avem încheierea colectivizării iar în ‘64 amnistia deținuților politici. Este modul PRM de a anunța că tot ce trebuia anihilat fusese deja bifat. Avem totuși un fel de mini-dezgheț, comparat cu teroarea anilor ‘50 și apoi coreeanizarea succesivă din anii ‘70 și mai târziu. Cum explicați acest „fluke”? A fost inițiat de Dej și continuat de Ceaușescu pentru o scurtă perioadă sau se datorează tranziției și unei politici de a consolida popularitatea noului lider până la acapararea puterii absolute ?

  9. stere spune:

    domnule tismaneanu, tot respectul pentru articolele dvs despre batranii comunisti trecuti la cele vesnice.
    Ceea ce nu inteleg la dvs este preocuparea aproape exclusiva pentru trecut.
    De parca cineva v-a izolat intr-o biblioteca sau intr-o arhiva de unde nu puteti sa vedeti ce se intampla in prezent. In america, in europa si nu in spatii esteuropene nostalgice dupa comunism.
    Nu-l vedeti pe marx la catedrele universitatilor americane, nu vedeti politica administratiei actuale, nu vedeti propaganda desantata de stanga desfasurata pe majoritatea canalelor de news, nu vedeti succesul unora ca thomas piketty in mediile academice?
    De ce nu scrieti nimic despre asta? Vi se par doar niste manifestari benigne, care se vor atenua cu timpul?

  10. victor/victoria spune:

    Nu cred ca e doar o simpla coincidenta ca Victoras Plagiatorul il are model politic pe Mao precum Dej.

    • victor/victoria spune:

      Undeva, in familie si/sau anturaj, i s-a insuflat aceasta preferinta cu iz de revolta a conservatorilor stalinisti din perioada ce-o mentionati. Asta fiu de nadejde al patriei si iubitor de tara si parinti, nu fiu risipitor si tradator (nu pricep de ce nu le-a dat prin cap sa va acuze de paricid) ca dvs.

      • Mao a fost un monstru sociopat, dar si-a scris singur, se pare, “contributiiile”. Celalalt model al lui VVP, Che Guevara, a fost acuzat, nu fara motiv, de cruzime, de cultivarea violentei etc, dar nu ca ar fi plagiat pe cineva :)

        • victor/victoria spune:

          Aveti dreptate. Asta nu poate fi original in nimic, ca genuin e un cuvant mult prea pretentios in cazul lui. Ponta reprezinta plagiatul in sensul absolut al cuvantului.

  11. Yossef Abraham spune:

    Stimate Domnule Tismaneanu,
    Dupa prezentarea stralucita pe care o faceti monstrului Bodnaras, trebuie sa remarc faptul – pe care-l amintiti in trecere – ca a cerut sa fie ingropat crestineste, sub cruce. Nu in templul pagan pe care-l ridicase Georghiu Dej. Acesta din urma a fost ingropat crestineste doar dupa caderea comunismului, de unica fiica ramasa in viata.
    In privinta lui Stalin – nu putem lasa deoparte presupunerea, care nu poate fi confirmata dar nici infirmata, ca ar fi fost otravit de Beria, cu o otrava care nu lasa urme.

  12. Ela spune:

    “Fara Stalin ar fi ramas un nimeni.Gratie lui Stalin a devenit stapanul absolut al Ro” – cine poate spune ca STIE ce-ar fi fost “daca” un singur detaliu al trecutului ar fi fost diferit…?
    Raportul de cauza-la-efect pe care-l stabiliti, deja din primele randuri ale acestui text, mi se pare ca pacatuieste exact de acel “determinism retroactiv” pe care doreati sa-l evitati…!?
    Whatever, cum eu nu stiu decat ceea ce a fost, si asta trecut (pentru ca altfel nu se poate!), prin filtrul propriului meu discernamant, ma intreb daca, o alta interpretare a acelorasi evenimente istorice, n-ar putea fi considerata ca “valabila”?
    De ex, pozitia geografica a Romaniei, singura tara (!!!) inconjurata exclusiv de state facand parte din blocul comunist, permitea concret alte variante de politica? Indoctrinarea masiva cu ideologia bolsevica era contracarata, la fel de masiv, de alte curente progresiste, democratice, carora romanii le-ar fi rezistat…? Ca au existat exceptii este absolut normal, erau insa ele in masura sa modifice substantial subconstientul colectiv…? Este adevarat ca la moartea lui Stalin numerosi romani s-au considerat orfani? Este posibil ca Dej sa fi crezut in valorile comunismului si in metodele staliniene de aplicare, fara sa fi fost complet idiot? Sa le considere juste, adica in interesul Ro inainte de al sau personal, sa nu fi fost deci un abil manipulator sau un machiavelic criminal…?
    Asa cum spunea Proust, intensitatea sentimentelor cu care judecam trecutul, se naste dintr-o suprapunere : cea a senzatiilor prezente, cu amintirile personale! – ceea ce este ok in literatura, dar mai problematic in analiza istoriei…!?

  13. ion adrian spune:

    Dle Tismaneanu este corect sa va anunt ca v-am pomenit la ultima mea interventie pe firul alaturat si cred ca veti aminti de cele ce le scriu acolo in acest sens. Numai bine

    http://www.contributors.ro/cultura/o-idee-care-ne-a-sucit-min%C8%9Bile/#comment-183713

  14. ion adrian spune:

    By the way, ma gandesc ca a-l sprijini politic azi pe dl Victor Ponta este la fel cu a-i sprijini deschis pe Dej , pe Voiculescu, Iliescu etc.
    Jalnic, isn`t it?

  15. Razvan Iliescu spune:

    “Dacă Tito a reușit, până la un punct, să se “de-stalinizeze” mental, Dej nu a ajuns niciodată la convingerea că sistemul avea carențe insolubile și că problema terorii staliniste nu era una ce ținea exclusiv de psihologia despotului sociopat de la Kremlin.”

    Zau?

    Nici in 64 ? Nici micile masuri private? Nici deschiderea spre Vest in 57? Nici Maurer in 61? Nici Modoran la Finante? Nici deschiderea ASE spre cost control? Nici promovarea celor tineri cu studii in dauna ilegalistilor – cei cu masa pusa? Nici limbile straine alte decit rusa in scoli? Nici dezvoltarea economica la nivel de 6-7% crestere, industrializarea treptata pornind de la industria usoara nu de la industria grea? Nici casele proprietate construite de stat sau proiectele comune de case construite privat de asociatii?

    Vilele stabilor au fost construite de un arhitect tinar, nemembru de partid, Cezar Lazarescu – cel cu hotelurile de la Eforie. Medicii cu dosare bune de la sistemul medical special au fost inlocuiti treptat cu medici competenti. Insitutul de proiectari al gospodariei de partid avea mai putin de 5% membri de partid si cei care erau cu partidul – erau pe la aprovizionare, securisti mascati, contabilitate sau lingai din sectia de partid mutati mai jos …

    • “Nici deschiderea spre Vest in 57?” De procesul lotului Noica-Pillat ati auzit oare? De studentii arestati si condamnati (Ivasiuc, Petrisor, Goma, Florin Pavlovici si atatia altii?) De mama Monicai Lovinescu, ucisa in inchisorile lui Dej? De “Jurnalul fericirii”? Ori poate ca era si N. Steinhardt un “cominternist”? Stiati ca marea mandrie a lui Dej, Bicazul, a fost construit cu detinuti politici? De inscenarea impotriva Militei Patrascu, a lui Mihail, Andricu, a doctorului Nasta si a Dorei Massini ati auzit? De procesul celor de la Comertul Exterior? Stiti cu se ocupau oamenii lui Dej, Coli si Vincze, la Comisia Controlului de partid? Trebuie sa va reaminesc ca minbstrul de inerne si seful suprem al Securitatii era calaul Draghici? Ce facea asa de formidabil Modoran, el insusi arestat in lotul Luca, la Finante? Bine ca nu-l evocati pe Malinschi de la Banca Nationala sau pe Gaston Marin de la Planificare :)

      • Razvan Iliescu spune:

        Domnule Tismaneanu – si Dej si Tito au inteles exact problema capitalism vs. comunism, Ceausescu n-a inteles-o. Tito fata de Dej avea 3 avantaje – geografia – nu avea granita cu URSS, la Yalta iugoslavii aveau alte drepturi si in tara Stalin juca la doua capete cu gruparea alogena cominternista exact cum Hitler l-a jucat pe Antoenscu cu legionarii.

        Sa lasam la o parte consolidarea puterii dictatorului, asta nu are legatura cu sistemul capitalist sau comunist orice dictaro face la fel si Pinochet a executat oameni, dar a dezvoltat o economie. La 1965 cind a murit Dej economia si sperantele romanilor erau net mai sus decit in 1989. Dej a scos lumea din inchisori in 1964, a facut reforme minime legate de activitati private, mai mult … nici nu puteti spune cum ar fi evoluat Dej. Dvs. nici macar nu puteti spune daca sovietii l-au terminat sau nu. Nu aoun eu asta – astea sint faptele – ideea enuntata de dvs. necesita modificari.

        Restul cu povestile pe care le istorisiti din acvariul comunist, cominternist cum vreti sa-l numiti, cu loviturile de palat, dramoletele din acvariu sau suferinta “idealistilor” inselati, care-au crezut intr-o himera sint minore fata de tratamentul sutelor de mii care n-au crezut o clipa in sistemul comunist si au suferit fara sa aiba vreo singura vina – exact ca evreii la holocaust.

        E doar mai dramatic in comunism fata de alte societati dictaoriale pentru ca numai acolo au promovat atita pleava. Vizionati fimul Reds – disponibil pe Netflix – puncteaza foarte bine ideea.

  16. victor/victoria spune:

    Domnule Profesor,

    Desi e posibil sa fi citit articolul profesorului Manolescu din Adevarul, vreau sa punctez ceea ce eu cred ca e o replica la ce sustineti dvs. aici. Replica lui Manolescu nu este explicita insa este evident din text ca aceasta este intentia desi autorul nu-si exprima nici un punct de vedere ci relateaza si citeaza un istoric, Andrei Otelea. Acum, eu inteleg din text ca exista o dorinta in conducerea PMR, recte Dej, de a “reintregi” Romania prin readucerea Basarabiei la tara mama. Nu intru in detalii, dar eu vad o insinuare ca exista o forma de “patriotism” (acelasi punctat de dvs. aici) atat de placut urechilor zvonacilor nascuti de Ilie Ceausescu. Am citit articolul din Adevarul in graba si de aceea astept eventuale critici la opinia mea.
    http://adevarul.ro/cultura/istorie/cu-marx-moscovei-1_536381870d133766a84a539d/index.htm

    • Profesorul N. Manolescu aduce un omagiu unui istoric veritabil, Andrei Otetea, la 120 de ani de la nasterea acestuia. Nu cred ca este vorba de o polemica, fie si una gentila, cu pozitia mea (si nu doar a mea) privitoare la Declaratia din aprilie 1964. In conditiile unui dosar de familie extrem de problematic din punctul de vedere cadrist, academicianul Andrei Otetea a intervenit, din cate stiu, pentru ca NM sa nu fie exmatriculat. Era ruda cu mama d-lui Manolescu, profesoara de romana la Sibiu, arestata, impreuna cu sotul ei si tatal criticului, pentru trecutul lor liberal. Pe tema cartii despre care e vorba in articol, recomand:

      http://www.contributors.ro/politica-doctrine/karl-marx-si-stalinismul-national-istorie-scurta-a-%E2%80%9Einsemnarilor-despre-romani%E2%80%9D/

      Evident ca nu se punea problema unor revendicari romanesti asupra Basarabiei. Dej avea insa nevoie de prestigiul lui Marx pentru a denunta pretentiile hegemoniste ale Kremlinului. Interviul lui Mao Zedong cu jurnalistii japonezi s-a potrivit ca o manusa cu discursul anti-imperalist (in acelele date, antisovietic) al conducerii PMR. Cu riscul de a ma repeta, accentuez ca desovietizarea de tip Dej (diferita de aceea titoista) a fost direct legata de refuzul destalinizarii.

      Istoria publicarii cartii “Marx despre romani” o gasiti in cele doua volume de memorii si interviuri ale lui Paul Niculescu-Mizil. Un rol important l-a jucat veteranul stalinist, el insusi basarabean, Leonte Rautu, seful Directiei Propaganda si Cultura, principalul sfetnic al lui Dej in chestiuni ideologice

      PS Va rog sa cititi completarera adusa de doamna Maria Hulber.

      • Maria Hulber spune:

        Sper să nu greşesc. Cred că academicianul Andrei Oţetea era rudă cu tatăl lui Nicolae Manolescu. Amândoi erau din acelaşi sat din Mărginimea Sibiului în care s-a născut şi mama, Sibiel. Ea mi-a povestit încă din copilărie toate acestea, unul din verii ei primari a fost căsătorit cu o nepoată a lui Andrei Oţetea. Istoricul este înmormântat la Sibiel.

      • victor/victoria spune:

        @VT
        Cititndu-va raspunsul chiar am crezut ca am citit defectuos articolul lui NM. Partial adevarat pt. ca NM nu citeaza deloc din Otetea, asa cum am afirmat in comentariul initial. Totusi, nu m-am inselat in esenta si am sa va explic rationamentul meu cand am afirmat ca vad o replica la opinia dvs. in problema “desovietizarii”. Dar inainte de aceasta, simt nevoia sa mentionez ca nu cred ca are vreo importanta relatia de rudenie dintre NM si Otetea in acest caz. NM spune explicit ca aduce un omagiu acestui istoric, ceea ce pune legatura de sange in planul secund dpdv al ratiunii publicarii articolului.
        1. Primele lucruri ce m-au frapat in viteza cu care am scanat articolul au fost data de 24 iulie cand se vor implini 120 de ani de la nasterea istoricului Otetea impreuna cu subiectul similar celui din articolul dvs. M-am intrebat imediat de ce NM evoca acest lucru cu aproape 3 luni inainte. Combinat cu subiectul legat de atitudiniea lui Dej fata de Hrusciov, nu am putut decat sa presupun ca NM a postat articolul cu gandul la ce ati scris dvs. cu doua zile mai devreme.
        2. Cu aceasta ipoteza in minte, prima fraza din paragraful 3 din postare si intregul paragraf 5 al articolului din Der Spiegel, m-au facut sa suspectez ca NM, desi nu-si exprima nici o opinie pe tema, vrea sa puncteze un aspect diferit pe subiectul amintit.
        Cam asta ar fi, pe scurt, etapele logicii mele in fuga trenului, cum se spune.

        In alta ordine de idei, cititnd una din postarile critice la adresa dvs. ce va acuza ca subiectul de care va ocupati, perioada comunista, este perimat si de ordinul trecutului (nu mai vreau sa comentez absurditatea si tendentiozitatea acestui “argument”), am impresia ca in curand (din pacate) domeniul dvs. de expertiza va fi la zi, cum se spune, datorita evolutiei regresiv istorice a Rusiei complet kaghebizate de Putin. Spun asta pt. ca Putin nu pare deloc inventiv ci foloseste, sau mai bine zis reutilizeaza, aceleasi metode si polkitica diplomatica din perioada URSS-ului.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)