joi, aprilie 18, 2024

Ghizela de Fier: Un schimb de mesaje cu nepoata Ghizelei Vass

Mi-a scris aici, pe platforma “Contributors”, Tania Podoleanu, fiica Olgai si a lui Jack Podoleanu, nepoata Ghizelei Vass si matusa lui Bogdan Olteanu. N-as aminti aceste ramificatii de familie, daca nu le-ar pomeni chiar ea. Am mai avut prilejul sa ma ocup de relatia parinti-copii in familiile implicate in angrenajele totalitarismelor, comunist si fascist. Stim cum s-a raportat Svetlana Alliluieva la crimele din perioada cand tatal sau era satrapul absolut din URSS. Se cunosc destule cazuri de copii ai liderilor nazisti care au scris pagini rascolitoare despre cum vad ei azi ororile comise de parintii lor (de pilda baiatul lui Hans Frank, „guvernatorul general” al Poloniei ocupate). Istoricul Karol Modzelewski, fiul celui dintai ministru de externe al Poloniei sovietizate, membru al Biroului Politic in anii 50, in perioada Bierut, a devenit unul dintre consilierii “Solidaritatii”, o miscare deschis anti-comunista. Nu a fost nimic, dar absolut nimic generos si nobil in a servi acele sisteme ilegitime si criminale.

Incultura Ghizelei Vass a contat intrucat, intre atributiile sale in anii 50, era sa-i judece politic pe fostii voluntari din Spania si pe fostii luptatori din Rezistenta franceza. Nu avea habar de conditiile din Occident, de istoria Razboiului Civil spaniol, facea conexiuni aberante, vedea comploturi acolo unde nu era vorba decat de o iesire la un bistro, de o conversatie la o cafenea, de o lectura heterodoxa ori de o plimbare printr-un muzeu. Comparata cu ea, Charlotta Gruia, anchetatoare la Comisia Controlului de Partid, fosta luptatoare in Rezistenta Franceza, vaduva lui Francisc Wolf-Boczor, erou al grupului condus de Missak Manuchian din care a facut parte si Olga Bancic, executat de nazisti, merita sa intre in Academie. La fel Constanta Craciun, ca sa mai dau un exemplu. Ma grabesc sa adaug ca rolul Ghizelei Vas nu s-a rezumat la prigonirea ilegalistilor, ci a implicat participarea la actiunile anti-democratice organizate de PCR in tara, dar si in exterior. Nu modesta ei formatie intelectuala ma intereseaza, in fond nu era mai prejos ca inteligenta nativa decat Elena Ceausescu, Aneta Spornic, Elena Nae, Maria Ghitulica, Cornelia Filipas ori Lina Ciobanu, ci felul cum PCR a folosit tocmai acest deficit cultural pentru a o utiliza pe vechea militanta stalinista in scopuri amorale. Cat priveste insinuarea finala a doamnei Podoleanu ca textul meu ar avea vreun accent antisemit, mi se pare o enormitate la care nu merita raspuns. Public mai jos schimbul de mesaje cu Tania Podoleanu precizand ca nu-i pun la indoiala decenta, ci doar unele din cunostintele istorice. Public in final o interventie a unui cititor care semneaza „Intelectual sovaielnic” si raspunsul meu. Despre felul in care a stiut conducerea PCR sa-i trateze pe ilegalistii nedoritori sa urmeze calea Ghizelei Vass, calea oportunismului si a fanatismului (cele doua nu se exclud), sugerez urmatorul link:

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/05/29/infrangerea-unui-idealist-matei-gall-si-secta-comunista/

Tania Podoleanu:

Domnule Volo Tismaneanu,

Ma numesc Tania Podoleanu, fiica lui Jack si Olga Podoleanu, nepoata Gizelei Vass, matusha lui Bogdan Olteanu…….cate calitati intr-un singur om ! Am copilarit pe-aproape de dvs., acelasi cartier, parinti prieteni, cam cu toate alinturile si beneficiile pe care le descrieti/criticati – dar vorbind de alti “moshtenitori” ai generatiei de ilegalisti; dar aveti dreptate, sa vorbim de continutul articolului, NU de cel care l-a scris…..
Fata cea mare a Gizelei Vass NU a studiat medicina, baiatul dansei – Gheorghe – NU a studiat la politehnica, Olga Podoleanu NU a fost prietena cu Elena C., dar cu alte ilegaliste, ulterior in functii de conducere da; bunul simt ma impiedica sa continui lista de “greseli”, inocente sau tendentioase si tot bunul simt ma obliga sa recunosc si partile adevarate ale articolului dvs. Are insa vreo importanta ce e adevarat si ce nu ? Se spunea pe vremea tineretii noastre “multi aude, putin pricepe”. De fapt ce ma deranjeaza cel mai mult in articolul dvs. este lipsa unei elementare decente in exprimare, doar spre deosebire de personajele mai sus “povestite”, santeti un om cult, scolit si vorbitor de limbi straine.

Vladimir Tismaneanu:

Va multumesc pentru detaliile oferite. Cel mai adecvat ar fi sa spuneti concret ce au studiat Kati Vass-Olteanu si Gheorghe Vass. Va asigur ca voi corecta aceste informatii. Sunt chiar dispus sa public corespondenta noastra ca un text separat. Cat priveste legatura Olgai Podoleanu cu Elena Ceausescu, am vazut eu insumi parti din dosarul Elenei Ceausescu in care mama Dvs aparea ca referinta din ilegalitate. N-am afirmat ca Olga Podoleanu a ramas prietena cu Elena Ceausescu, ci doar ca se cunosteau foarte bine din anii clandestinitatii. Nu am afirmat nimic negativ despre mama Dvs. Pentru Elena Ceausescu aceste contacte (referinte) insemnau mult in conditiile in care avea nevoie sa-si confectioneze o biografie revolutionara credibila. Nu-mi amintesc ca parintii nostri sa fi fost prieteni. Nu cred ca am intrat vreodata la Dvs in casa, nu cred ca Dvs ati fost la noi. In mod cert, nu dupa 1958, cand eu aveam sapte ani, iar tatal meu a intrat in colimatorul anchetelor de partid ce aveau sa duca la excluderea sa in 1960. Nu am scris acest articol (doar) de pe pozitiile unui “martor din interior” (desi exista si acest element, cum a existat si in cartea regretatei istorice Annie Kriegel intitulata “Voyage a l’interieur du Parti Communiste Francais”, un model pentru mine, dar si pentru Stephane Courtois, Marc Lazar si Annettte Wieworka), ci ale istoricului comunismului romanesc si international in secolul lagarelor de concentrare,al deportarilor in masa si al persecutiilor genocidare impotriva “dusmanilor de rasa” si de “clasa”.

Este un mare nenoroc ca parintii si rudele unora dintre noi au fost implicati in acest experiment catastrofic, chiar diabolic, numit comunism. La fel de mare ar fi nenorocul, creat chiar de noi, de a nu recunoaste aceste lucruri, de a ne obstina sa credem ca, pentru ca iubeau muzica lui Ceaikovski si Baletul Bolsoi, pentru ca citeau seara acasa romane de Cezar Petrescu, de Cronin, de Romain Rolland si de Maxim Gorki, pentru ca iubeau poemele lui Esenin ori pe cele ale lui Maiakovski, nu sustineau un regim criminal si ilegitim. Acum cativa ani, Oana Niculescu-Mizil, deputata PSD, s-a simtit ofensata de ce ceea ce scrisesem despre bunicul sau, ideologul comunist Paul Niculescu-Mizil, fost secretar al CC al PCR, fost sef al Sectiei de Propaganda in anii cei mai duri ai stalinismului din Romania, un om care a votat in decembrie 1989, deschiderea focului impotriva revolutionarilor anticomunisti. La fel, Ioana Pintilie, fata Anei Toma si a lui Pantiusa, seful Securitatii in anii 50, are si ea rezerve in raport cu ceea ce scriu. Pentru ea, Pantiusa a fost un parinte minunat. Constat acum ca Dvs socotiti ca nu ma exprim decent cand scriu despre una dintre supremele cadriste, o inchizitoare suta la suta, o fanatica stalinista de o vasta incultura si o sustinatoare infocata a lui Nicolae Ceausescu precum Ghizela Vass. V-ati gandit vreodata ce simteau cei anchetati de Ghizela cea de Fier? V-ati gandit la Peter Donath si Veronica Rosenberg, fiica lui Adalbert Rosinger, copiii unor oameni condamnati fara a avea vreo vina, ilegalisti si ei, specialisti de inalta clasa, in monstruoasa inscenare numita “Procesul Comertului Exterior”? Pavel Donath si Adalbert Rosinger fusesera si ei deportati la Vapniarka. A scos Ghizela, care locuia doar la cateva case distanta pe strada Muzeul Zambaccian, de familia Donath, a carei fiica, Ecaterina (Kati), era colega de scoala cu Peter, baiatul lui Pavel si Lili Donath, vreun cuvant spre a-l apara atunci cand procurorul a cerut condamnarea sa la moarte? Ilegalistul Donath a fost condamnat la 25 de ani de munca silnica sub acuzatii prefabricate, inclusiv unele legate de perioada din lagar. Avea Ghizela framantari, avea ea insomnii cand stia ca fostii ei tovarasi de lagar, Donath si Rosinger, erau bestial torturati de securistul Iosif Bistran? A trimis vreun memoriu Biroului Politic, lui Gheorghiu-Dej, pentru a protesta in vreun fel? Imi amintesc de o discutie cu Pavel Campeanu care a cunoscut-o bine pe matusa Dvs. Cand i-am spus ca am auzit ca Ghizela Vass isi scrie memoriile, fostul ei adjunct la Sectia Externa, devenit sociolog critic si un rasat intelectual, s-a uitat ironic catre mine si mi-a spus: “Ghizela scrie?” Nu i-am raspuns atunci, dar as fi putut spune: “Da, scrie denunturi”.

Ce este indecent in cuvintele mele? Nu descriu ele cu precizie ceea ce a facut Ghizela Vass la Comisia Controlului de Partid, o institutie criminala? Cunoasteti cuvintele rostie de Ghizela Vass, de Rautu, Chisinevschi etc la adresa sionismului? Ghizela Vass nu a torturat fizic, pecum Misu Dulgheru, Pantiusa, Nicolschi, Soltutiu, Bistran, Briceag ori Sepeanu, specialitatea ei, ca si in cazul unor Ranghet, Coliu, Vincze, era tortura psihologica. Biografia ei figureaza in “Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania” printe cele ale principalilor responsabili pentru samavolniciile regimului. Nu este doar pozitia mea, ci a unei intregi comisii. Trecutul este inca ocultat, tortionarii (inclusiv Bistran) isi incaseaza inca obscenele pensii, exista prea multe rani deschise pe care doar adevarul le poate vindeca. In ce valori credeti, doamna Tania Podoleanu? Care sunt “partile adevarate” ale articolului meu? Le puteti numi in chip franc, fara a recurge la etichetari? Sunteti de acord ca aceste tenebroase episoade din istoria comunismului romanesc, o istorie cu multe, cumplit de multe cadavre, trebuie cunoscute? Ca, tot asa cum nu exista culpe genetice, nu trebuie sa existe nici solidaritati ereditare, ca nici Dvs, nici eu, nici alti copii de ilegalisti si/sau de demnitari comunisti, nu avem vreo “sacra datorie” sa tacem despre lucrurile acelea mizerabile in care, ne place sau nu, iar mie unuia nu-mi place catusi de putin, parintii nostri au fost amestecati? Ca orbirea, conformismul si obedienta lor nu trebuie sa fie si ale noastre? Ca exista o diferenta intre familia noastra biologica si aceea politica si morala?

Tania Podoleanu:

Nu am mai deloc amintiri din 1958, dar un pic mai tarziu da : parintii se vizitau, iar tatal meu a devenit persona non grata tot in 1960 (poate ’61?). Nu cred ca profesiile copiilor Ghizelei Vass ar explica mai bine si mai clar adevarul istoric. Am recunoscut ca adevarate parte din relatarile dvs., alte evenimente imi sunt necunoscute, deci nu am dreptul sa comentez. Vorbind de lipsa de decenta in exprimare ma refer la doua episoade din relatarea dvs : comentariul lui Gaston Marin isi poate avea locul in vulgara emisiune a lui Marutza probabil, cu titlul de “Barfe si silicoane din lumea tovarasilor”, nu intr-un articol istoric; povestea discului Georges Brassens o stiu altfel, din familie, dar INSISTENTA asupra inculturii personajului mi se pare grosolana; ca noi toti, am cunoscut oameni inculti, simpli, datorita unui start point nenorocos, dar cu bun simt si suflet mare si in aceiasi masura altii extra-scoliti , dar gunoaie umane. Cata vreme n-a incercat sa obtina titlul de doctor honoris causa sau sa obtina un post de pedagog – nu vad relevanta, dar este adevarat ca nu vorbea franceza (?); mai ramanea sa descrieti nasul cel mare si semit al tovarasei. Decenta este parte din valorile pe care mi le-ati pus la indoiala. DA domnule Tismaneanu, istoria trebuie cunoscuta.

„Intelectual sovaielnic”:

Biografiile pe care ni le ofera domnul Tismaneanu sint extraordinar de utile pentru intelegerea epocii. Cum se spune pe frantuzeste : “c’est la petite histoire qui fait la grande histoire” ! Comunismul n-a fost facut de martieni ci de oameni in carne si oase care, cum scrie cel care semneaza Antoniade, au crezut intr-un “ideal inaltator”! Am vazut si cit a fost de “ideal” si cit de inaltator” !
M-as fi asteptat ca doamna Podoleasnu sa fie capabila de o mai mare distanta in comentariul domniei sale. Desigur, domnia sa nu are nici o vina ca este nepoata Ghizelei Vass, Cum scrie just domnul Tismaneanu, nu exista “culpe ereditare”. Binenteles, nu e placut sa citesti lucruri urite despre bunica ! Doamna Podoleanu, ca si doamna Oana Niculescu-Mizil ar trebui sa inteleaga ca domnul Tismaneanu nu scrie despre bunici, el scrie despre personajele publice care au jucat un rol important in epoca. Sper pentru doamna Podoleanu ca Ghizela Vass sa fi fost o bunica buna. Rudolf Höss a fost si el un tata bun, chiar foarte bun, dupa marturiile contemporanilor, dar ne amintim de el ca de comandantul lagarului Auschwitz !

Vladimir Tismaneanu:

Excelent comentariu, total de acord cu Dvs. Viata personala a acestor familii din ceea ce istorica franceza Dominique Desanti numea in cartea sa “Les Staliniens” “la haute aristocratie communiste” nu este decat fundalul analizei actiunilor lor politice. Gheorghiu-Dej, ne-o spunea nepoata sa Mandra, fiica cea mica a Licai cu Marcel Popescu, era un bunic minunat. A intrat in istorie drept calaul poporului roman, un Quisling al lui Stalin care a dirijat instaurarea sistemului concentrationar in Romania. Din cate stiu, Iosif Chisinevschi era un parinte generos, adorat de fiii sai. La fel si Leonte Rautu. Ghizela a fost bunica lui Bogdan Olteanu si matusa Taniei Podoleanu, probabil ca in familie aparea chiar inimoasa. Poate ca avea si umor. Dar isi pastra rezerva de caldura umana pentru rudele apropiate. In raport cu ceilalti, atunci cand participa la anchete, era glaciala, inflexibila si inabordabila. Era Ghizela de Fier, femeia comisar, devotata cu trup si suflet celui care conducea Partidul, mai intai Dej, apoi Ceausescu.

Distribuie acest articol

47 COMENTARII

    • si / sau incultura (lipsa de pregatire). sa nu uitam ca nimic nu-l recomanda pe Bogdan Olteanu pentru functia pe care o ocupa acum la BNR

      insinuarea unor personaje nepregatite (ca sa nu ma exprim altfel) in posturi de conducere tine si ea de un anumit tip de comportament. sa fie o coincidenta sau o mostenire?

  1. Domnule Tismaneanu, repet intrebarea dintr-un comentariu cenzurat la un alt articol.
    Ceva din articolele Dumneavoastra ma face sa cred ca va considerati un dizident. Bun, sa zicem ca asa a fost, avand in vedere ca ati fugit in Vest si de acolo ati vorbit la”Europa Libera”, cu toate riscurile de rigoare (desi unii va acuza de ”infiltrare”).
    Dar, daca Dumneavoastra ati fost dizident, ce ”titlu” merita eroii nepatati ai luptei anticomuniste: Ion Gavrila Ogoranu, Vasile Paraschiv, Doina Cornea sau Calin Nemes?

    • Nu stiu cine si de ce v-a cenzurat. Oricum, nu eu :) Am spus-o de o mie de ori, o mai repet inca o data: nu, nu m-am considerat, nu ma consider disident. Nu cred ca veti gasi vreun rand de-al meu in care sa sustin acest lucru. Numele celor care s-au opus, in tara, regimului comunist sunt mentionate cu pretuire in „Raportul Final” al Comisiei Prezidentiale pe care am coordonat-o. Sunt profesor universitar, autor a numeroase carti si studii, in Statele Unite, Romania si in alte tari, politolog, istoric al comunismului, filosof al politicului specializat in analiza miscarilor si doctrinelor totalitare. Ca intelectual public, n-am ce face, sunt adeseori tinta unor campanii denigratoare care depasesc cu mult granitele polemicilor civilizate. Este regretabil insa, constat, inevitabil. Cat priveste acuzatiile inepte, nu consider ca trebuie sa-mi pierd vremea cu ele. CNSAS a verificat dosarul meu, detin sute de pagini privitoare la masurile luate de Securitate impotriva mea, inclusiv pe linia dezinformarii. In unanimitate, in iunie 2006, Colegiul CNSAS a decis ca n-am colaborat niciodata cu Securitatea. As mai adauga, iarasi nu stiu a cata oara, ca a r fi de dorit sa discutam tema articolului, nu despre autor.

      • Apreciez raspunsul Dumneavoastra si faptul ca macar acest comentariu a aparut. Sunt si nu sunt ”off-topic” cand ridic un semn de intrebare asupra Dumneavoastra – un mesaj are credibilitate atata vreme autorul sau este credibil.

        Recunosc ca nici eu cred lozinca ”infiltrarii” – stim cu totii arta diversiunii practicata de Securitate. Insa ceea ce va reprosez eu (si am facut-o si-n celelalte comentarii care nu au aparut) este ca:
        – scrieti pe un ton atat de vehement despre copilaria celor din Primaverii, de parca dumneavoastra ati fi fost deportat in Baragan in acea vreme;
        – desi ati fost atat de critic impotriva comunismului (credeti-ma ca va urmaresc inca din studentie, cand imi dadeam si ultimii bani pe cartile Dumneavostra), asta nu v-a impiedicat sa colaborati la acea carte de dialoguri a lui Ion Iliescu (un personaj cel putin la fel de odios ca Nicolae Ceausescu);
        – odata venit la conducerea IICCMER, au fost abandonate actiunile de deshumare ale celor ucisi de comunisti, incepute de Marius Oprea. E foarte bun raportul comsiei pe care ati condus-o, dar e un simplu manifest, fara finalitate practica: Enoiu si Plesita au murit linistiti, rontaindu-si pensiile nesimtite, in timp ce victimele lor…. Calaii nu de declaratii se tem, ci de urmarirea penala (iar pentru asta trebuie probe concrete);
        – acelasi IICCMER (e adevarat, condus executiv de dl. Stanomir, dar si Domnia voastra sunteti presedinte al Consiliului Stiintific) a propus respingerea proiectului de lege privind cinsitrea celor ucisi la Fantana Alba de sovietici.

        Din aceste rationamente eu consider ca lupta Dumneavoastra anticomunista are anumite incoerente si inconsistente si de aceea privesc cu scepticism articolele Dumneavoastra.
        Numai bine!

        Nota Editorului Contributors.ro: imi cer scuze, exista o problema tehnica pe site, de fapt pe serverul nostru. Am cautat, nici un comentariu al dvs nu a fost respins. Daca comentariul dvs nu v-a aparut in asteptare, inseamna ca nu a fost preluat de baza de date. Sorry.

        • Inainte de face afirmatii peremptorii, ar fi bine sa ne documentam. Daca citeati cartea de dlialoguri cu Ion Iliescu, ati fi vazut ce spun acolo despre comunism. La fel, ma surprinde ca nu va referiti, de pilda, la alte carti ale mele, inclusiv „Arheologia terorii”, „Irepetabilul trecut”, „Stalinism pentru eternitate” si „Despre comunism”. Scepticismul este o calitate intelectuala cata vreme respecta faptele.

          http://www.crimelecomunismului.ro/ro/presa/comunicate/comunicate_de_presa_2011/iiccmer_reia_proiectele_de_arheologie_contemporana/

          IICCMER reia proiectele de arheologie contemporană

          Innstitutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) reia anul acesta programul de arheologie contemporană pentru identificarea locaţiilor în care au fost îngropate victime ale regimului comunist. Fidel misiunii sale de a contribui la administrarea memoriei şi reconstituirea istoriei regimului comunist, IICCMER înţelege să utilizeze toate mijloacele ştiinţifice de care dispune pentru a scoate la iveală crimele terorii comuniste. Institutul va folosi experienţa acumulată de cercetătorii săi în proiectele de arheologie contemporană din ultimii ani, urmând a lucra în colaborare cu instituţii şi echipe specializate în cercetarea arheologică forensică.

          Rugăm petenţii interesaţi, în cazul în care au informaţii concrete privind persoane care au fost executate ilegal de reprezentanţi ai instituţiilor represive comuniste şi îngropate în afara cimitirelor, să se adreseze IICCMER cu cereri care să conţină cât mai multe detalii despre împrejurările morţii şi locaţia unde s-ar putea găsi rămăşiţele pământeşti ale victimelor. Orice documente şi fotografii care ilustrează cazul sunt binevenite.

          Cererile pot fi trimise pe adresa Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Strada Alecu Russo, nr. 13-19, et. 5, ap. 11, Bucureşti, sector 2, cod 020522 sau, în format electronic, pe adresa de email [email protected], cu menţiunea „Pentru programul de arheologie contemporană”.

          http://www.crimelecomunismului.ro/ro/presa/comunicate/comunicate_de_presa_2011/comunicat_comitet_director_iiccmer_18_04_2011/

          Comunicat de presă din partea Comitetului Director al IICCMER 18.04.2011

          Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc îşi reafirmă sprijinul pentru actele normative care privesc omagierea victimelor regimurilor totalitare din secolul XX. În baza mandatului său, care îi acordă misiunea de a cerceta ştiinţific şi riguros acest fenomen totalitar, IICCMER a susţinut proiectul de lege pentru instituirea Zilei naţionale în memoria românilor-victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie (Plx. 796/2010). Reprezentaţii institutului au făcut demersuri la nivelul camerei decizionale pentru aprobarea acestui proiect. În limita mandatului său legal, IICCMER va continua să apere cu fermitate memoria celor sacrificaţi în secolul extremelor.

          • Domnule Tismaneanu, daca Dumneavoastra nu aveti nicio secunda sentimentul ca prin colaborarea la cartea ”Marele Soc”, prin prezenta la lansare la dreapta lui Iliescu, prin afirmatia ca dialogul cu ”tov. Ilici” a fost ”o placere intelectuala”, l-ati ”inalbit'” putin pe batranul bolsevic, creand un sentiment de frustrare unei parti dintre cei care v-au vazut ca pe un luptator neobosit si ”incoruptibil” impotriva comunismului, orice as mai spune (pe oricare dintre subiectele dezbatute in subsolul articolului) este de prisos.

            De aceea, din respect pentru timpul amandurora, va propun sa ne oprim aici, intrucat viziunile noastre asupra problemei sunt radical diferite.
            Cum ar spune un amic de-al Dumneavoastra: ”we agree to disagree”. Numai bine!

        • @ Editor Contributors: 5 sau 6 comentarii nu au aparut un ultima saptamana – pe 3 dintre ele le-am si salvat, cu statusul ”in asteptare”, unul dintre ele aparand chiar pe platforma, pentru a disparea in circa 10 minute (desi nu era injurios /calomnios/ etc.).
          In cazul in care sunteti interesat sa verificati, vi le trimit cu placere, daca-mi indicati o adresa de e-mail.

          Nota editorului: probabil le-ati scris de pe Ip-uri diferite, daca nu le-am gasit. [email protected]

    • Sincer pe mine ma deranjaza sa vad numele lui Ogoranu alaturi de cel al Doinei Cornea. Imi pare rau dar lupta impotriva unui sistem criminal nu scuza apologia unui alt sistem si a unei alte ideologii cel putin la fel de criminale.

      • Domnule Margicu, spunea Razvan Exarhu candva ca nu incalzirea globala ne va ucide ci ”alinierea globala” (la spiritul politicall corectness).
        Cititi macar un volum din cartile lui Ogoranu si pe urma dati-va cu parerea… As paria ca n-ati facut-o.

        • Despre ce aliniere vorbiti? Adica trebuie sa vina cineva din afara sa iti explice ca Miscarea Legionara a fost un furuncul purulent infect pe istoria Romaniei? Sigur ca trebuie sa intelegem de ce in frageda tinere cutare individ a intrat in fratiile de cruce. Sigur ca trebuie sa intelegem de ce la varsta senectutii dupa o viata de privatiuni cutare individ participa la ceremoniile de comemorare ale sceleratului Codreanu. Dar nu va asteptati sa lipesc eticheta de erou pe fruntea (sau pe crucea) unui tip care s-a afisat o viata intreaga drept legionar. Ca scrierile lasate de Ogoranu, care au inspirat si un film recent, sunt interesante pentru a intelege mecanica guerillei, asta e altceva. Nu e insa suficient sa fi partizan ca sa accezi la panteon. Si Castro a fost partizan si a luptat impotriva unui regim tiranic. Si talibanii au fost partizani.

          • Am ramas o secunda mut in fata acestei abordari autosuficiente si arogante, prin care un ”cutare individ” face comparatii de doi bani intre Ogoranu si niste teroristi fanatici.
            Dar e bun la ceva si comentariul Dumneavoastra: daca la 21 de ani de la Revolutie, inca mai avem clisee de genul ”Garda de Fier – Organizatie terorista de tip fascist” , atunci este inca o dovada ca experimentul comunist a reusit. Omul nou nu are semne de intrebare, ci doar certitudini: viata este doar in alb si negru (sau in rosu si verde, ma rog). Nu mai am nimic de adaugat (oricum suntem de mult in afara subiectului articolului).

          • Nu cred ca suntem in afara subiectului general al articolelor domnului Tismaneanu. Si legionarii si comunistii trebuie examinati in contextul intelegerii raului. Exista mii de nuante desigur si paradoxuri aparente dar in incercarea de nuantare nu trebuie pierdut din vedere esentialul. Legiunea Arhanghelului Mihai a fost o organizatie de zeloti fanatici, foarte asemanatori cu talibanii tocmai prin caracterul mistic si obsesia izbavirii prin jertfa. Ca si in cazul talibanilor crima, inclusiv crima de masa, este justificata teologic si politic. Rezistenta, inclusiv armata, impotriva comunismului nu vine din apararea omului ca individ si a libertatilor sale (pe care nici legionarii nici talibanii nu dadeau doi bani). Ea este de natura teologica si etno-nationalista, orientata impotriva unei erezii („straine de sufletul romanului” spune Ogoranu) atee si internationaliste. O boala adusa de straini si care corupe un neam dreptmaritor.

            Nimeni nu trebuie si nici macar nu are dreptul moral sa le puna la indoiala curajul acestor rezistenti. Sa nu credeti ca cei care au rezistat sovieticilor in muntii afgani au suferit mai putin decat Ogoranu. Sa nu credeti ca Guevara nu a fost curajos in lupta sa impotriva dictaturii lui Batista (de altfel pentru cei care l-au citit si pe unul si pe celalt mecanica guerillei apare foarte similara). Dar oare este curajul per se o valoare morala?

            Nu caut sa diabolizez pe nimeni si nici nu cred ca este treaba istoriografiei. Dar dincolo de ierarhii si nuante, Raul exista. Asa ca nu imi cereti sa consider erou un legionar declarat.

          • Stati linistit, domnule Margicu, ca nu va cer nimic. Unui om care-l compara pe Ogoranu cu Che Guevara sau talibanii, nu am ce sa-i cer.

  2. Fanatismul semi-intelectualitatii comuniste, care aproape nu avea sentimente umane, s-a continuat printr-un fanatism de parada sub care se ascundeau doar interese materiale. Si asta chiar de la inceputurile epocii staliniste. La noi, unde numarul „credinciosilor” idealisti oricum a fost foarte mic, ahtierea grobiana pentru bunuri si confort a fost masiva de la bun inceput si este perfect vizibila astazi la urmasii mai mult sau mai putin directi ai bolsevicilor de atunci care ocupa scena politica in numar coplesitor. Muntii de cartuse Kent si de cafea gasite la revolutie pe la diversi activisti rimeaza foarte bine cu numarul infinit de case, ceasuri Rolex si alte posesiuni mirlanesti ale clovnilor lasati noua mostenire de bestialul sistem.

    Nu stiu prin ce canale obscure a circulat trecutul de inchizitor al lui Paul Niculescu Mizil dar in Timisoara pe vremea cind eram student si respectivul era ministru al invatamintului circula porecla „frumosul Paul” cu aluzie la seful Gestapo-ului din Hamburg descris in romanul lui Sven Hassel. Precizez ca astazi nu acord nici o credibilitate celor povestite de pseudo-autorul Hassel.

    Prin prisma nepoteilor foarte indragostiti de bunicii lor asasini ma intreb daca Sting cind cinta „the Russians love their children too” era timpit, platit sau ambele. Nu de alta dar Arhipelagul GULAG aparuse deja de vreo citiva anisori. Ce mai vreti de la urmasii de activisti care pe linga dragoste filiala au interese materiale directe in trecutele cariere ale mosilor lor (vezi si recentul scandalas cu blanurile Zoiei Ceausescu)..

    • Cred ca atingeti exact miza multora dintre aceste reactii agresiv-ultragiate. Nu e vorba (doar) de pietate (reala ori simulata), ci de interese materiale cat se poate de concrete. Multi dintre urmasii nomenklaturii continua sa locuiasca in casele obtinute fraudulos de parintii lor. In locul unei confruntari cu trecutul traumatic, in locul compasiunii pentru victime, observ ca unii continua sa se dedea unor penibile exercitii mistificatoare.

  3. Pana la urma viata unuia sau a altuia este bine sa fie cunoscuta cum este ea.
    Cred ca invatam si din bune si din cele mai putin bune, ale noastre sau ale altora.

    Este dureros pentru membrii familiei, este dureros pentru personajul luat in discutie – daca mai traieste – sa fie supus criticii, dar sunt puncte de vedere care, pana la urma, pot sa fie aprobate sau dezaprobate, banuiesc ca prin argumente.

    Este o lupta a argumentelor si de multe ori familia nu poate lupta cu ele, ceea ce este de inteles, ca urmare a legaturii emotionale care sunt stabilite in familie.De inteles pana la un punct.

    Merita dusa aceasta lupta?
    Da, daca ea ilustreaza un trecut oarecum lipsit de merite si o forma de manifestare care a adus prejudicii altor oameni, si aici, indiferent de cat de grea este povara pentru familie, lupta trebuie sa fie dusa.

    Sunt multe cazuri in care oameni aflati in pozitii de control au adus prejudicii nemeritate altor oameni, lucruri pentru care nu au raspuns in fata legilor – colectivitatea, prin memoria ei insa ii poate repune intr-o oarecare normalitate.

    Recunosc ca pretuiesc capacitatea de a analiza sfredelitor trecutul, uneori cobarand pana la analizarea propriului trecut, dovedita de domnul Tismaneanu.

    Cunoscandu-ne mai bine trecutul ne cunoastem mai bine pe noi, si pe cei de langa noi.

    Dar nimic nu ne impiedica sa ne pretuim parintii pentru ca ne-au dat nastere si ne-au crescut. Lucrurile, desi sunt extrem de fine, trebuiesc separate: viata privata de cea publica. Cum spuneam este extrem de dificil, dar nu imposibil.

    Pana la urma dna Gizela Vass nu pentru ca nu stia franceza, sau pentru ca avea o precara cultura a ajuns in atentia publicului, ci pentru faptele si actiunile sale, odinioara erau aprobate, incurajate si mult slavite in total dispret fata de valori, norme si criterii etice.

    Acestea ar trebui sa ne insoteasca toata viata, indiferent de locul si de pozitia noastra pe care in efemer le ocupam.

    Este un fel de „challenge” pe care domnul Tismaneanu il lanseaza pentru noi toti: putem sa deveni un altfel cum, mai apropiati de adevaratele valori si de semenii nostri?

  4. Nu se discută aici despre calitățile pe care acei scelerați bolșevici enumerați mai sus le aveau ca părinți,bunici,etc……Discutăm despre atrocitățile comise de bestiile bolșevice! Faptul că erau niște buni părinți de exemplu,nu scuză câtuși de puțin crimele regimului comunist…..Istoria trebuie cunoscută așa cum a fost ea în realitate fără a încerca să atragem atenția asupra unor așa-zise calități pe care le-ar fi avut călăii boșevici…….

  5. Cred ca postarea care nu a aparut nu a placut sau s-a ratacit. Cum nu cred ca in democratie ar mai fi cenzura sau s-ar dori doar yesmenism, am sa reiau spunand, in esenta, ca relatiile dintre copii si parinti sau dintre nepoti si bunici genereaza de cele mai multe ori si o filiatie a ideilor. Se pare ca in cazul temei de fata acest lucru nu se intampla si, personal, nu am niciun motiv de a-l contesta, dar ce facem cu majoritatea oamenilor simpli care-i trateaza otova pe copiii sau nepotii fostilor demnitari comunisti?!… Consecinta acestor perceptii, relativ la acest „schimb de mesaje”, este ca cei mai multi resping distributia unor roluri de „Inchizitori” si „Imaculati”, indiferent daca ei s-ar numi Leon ori Ghizela, Vladimir sau Tania, punand fata in fata saracia si lipsurile unora cu traiul bun si privilegiile altora din regimul trecut. Cred ca, in termeni de influenta sociala, ar trebui gasita o alta cale in locul publicitatii negative, care se rasfrange, inevitabil, asupra tuturor fostilor nomenklaturisti, inclusiv asupra urmasilor acestora. E o chestie de psihologie sociala…

  6. Pentru ante-comentatorul care dintr-o nevoie misterioasa de a amesteca cultura pop (scuze pentru cacofonie) cu o analiza istorica a comunismului a citat inexact dintr-o piesa a lui Sting:
    Versul nu este „the Russians love their children too” ci „I hope the Russians love their children too” si contextul se referea la asa-numita doctrina a „mutually-assured destruction”. Inutil sa spunem ca este vorba de ceva mai complex decat intrerpretarea dvs. instinctiva iar invocarea paranoica (si hazardata) a posibilului colaborationism al unuia dintre cei mai talentati si morali artisti rock ai ultimelor decenii va anuleaza un comentariu altfel cat-de-cat decent.

  7. Precizez de la inceput ca prima parte a vietii (pana la 23 ani) mi-am petrecut-o inainte de evenimentele din decembrie ’89. In plus nu am fost nici eu, nici tatal meu membrii de partid. Mama da. Am si vorbit 5 minute intr-un orasel de provincie de la un balcon (da, au existat si alte balcoane decat cel al lui Roman, Caramitru si ceilalti) in zilele acelea tulburi, fara ca asta sa-mi aduca (poate pentru ca nu l-am cerut?) vreun certificat de luptator in Revolutie. Asta ca nu fiu acuzat de nostalgii. Din contra, covingerile mele de dreapta nu pot fi schimbate usor.
    Sunt de acord, in esenta, cu faptul ca relatarea si deci cunoasterea acelor aspecte „de serviciu” si nu private, de familie, despre actiunile capeteniilor comuniste si uneltele lor este esentiala in aflarea adevarului istoric fara de care greselile se pot repeta.
    Nu va citesc frecvent, dar de cate ori am ocazia, ma bucur de lectura articolelor dvs. Va inteleg convingerile, desi nu va aprob vehementa. Dar probabil ca trebuie sa va pastrati statutul capatat (am vrut sa adaug si un atribut, dar nu l-am gasit pe cel protrivit, deci va las pe dvs sa precizati cum anume va place sa fiti perceput; desi o vorba spune ca „nu esti cel care crezi tu ca esti, ci cel pe care-l vad ceilalti”).
    Ma bucur cand vad ca autorii articolelor raspund comentariilor. Dar ma intristez cand vad ca sunt acuzati de tot felul de (cum ati zis?) „exercitii mistificatoare” daca au alta parere decat dvs. Argumentatia e una, etichetarea lor tine mai mult de „cine nu e cu noi, e impotriva noastra” (nu stiu si nici nu cred ca expresia asta a fost inventata de comunisti)

    Revenind la tema, acestui articol nu-i inteleg insa scopul. Considerati ca acesta corespondenta (purtata initial in alta parte) necesita si alti cititori (sau comentatori)? Nu v-au multumit reactiile celor de acolo? Ati vrut sa ne arati ca aveti si alti (multi) cititori care sunt de acord (sau nu) cu parerile dvs? Va asigur ca indiferent de tema articolului, oricum ati fi avut si detractori si simpatizanti. Conteaza insa numarul lor?

    • Statutul meu este acela de profesor la o mare universitate din Statele Unite, de autor de carti publicate de edituri prestigioase (Princeton, California, Simon and Schuster, Routledge, Polirom, Humanitas, Curtea Veche), de filosof politic si specialist in ceea ce se cheama „comparative politics”. Nu mi-l atribui eu, este o realitate verificabila. Cand cineva se intreaba daca am fost „inflitrat” la Europa Libera, este o acuzatie mistificatoare, nu o discutie de idei. Corespondenta nu s-a purtat in alta parte, ci chiar pe „Contributors”, insa pe forum. Am scris o introducere noua, de fapt un nou articol, am reprodus corespondenta si unele reactii, am sugerat lectura unui interviu cu Matei Gall. In ce ma priveste, filosofia actului publicistic nu tine de dorinta de a obtine publicitate. La ce mi-ar servi? Tema parinti si copii in lumea post-totalitara, a modului cum interiorizam dilemele legate de rolul unor oameni pe care i-am iubit si despre care, in plan personal, putem spune lucruri minunate, dar care social au participat la materializarea unui proiect barbar, ma intereseaza intelectual si moral. Sper ca si pe Dvs. Ganduri bune.

      • Domnule Vladimir Tismaneanu, nimeni nu va ataca si nu va pune la indoiala statutul, dar cred ca toti, dar absolut toti anatomistii regimurilor totalitare (si nu numai) ar trebui sa respingem atacurile la persoana si sa ne concentram pe idei, fenomene si procese social-politice. Locul unui Hitler, de exemplu, va putea fi luat cu usurinta de multi altii, daca nu vom incerca sa intelegem cine, ce si cum determina astfel de ascensiuni. Va inteleg perfect frustrarile cand uneori sunteti atacat pentru credinta si pozitia tatalui dumneavoastra in regimul trecut, atacuri pe care le dezavuez cu toata hotararea. Uneori, asemenea presiuni determina adevarate sindroame ale persecutiei si depresii cu urmari dintre cele mai nefaste si pentru urmasi (sa ne reamintim crima abominabila a lui Goebels de a-si fi ucis copiii pentru a nu-i expune oprobriului social!). Cred ca focalizarea pe fenomene si cauze ar trebui sa fie calea metodologica de cercetare pentru orice cercetator onest, fara atacuri la persoana, care nu fac decat sa alimenteze perceptiile sociale de care aminteam mai sus. Asa ne putem apara copii si nepotii de greselile parintilor si bunicilor, dar si sa mergem la radacina fenomenelor.

        • Discutarea calma si cat mai bine informata a biografiilor demnitarilor din regimurile totalitare tine de probitatea unui demers stiintific normal. Joachim Fest a scris o carte intitulata „Stapanii celui de-al Treilea Reich”, Ian Kershaw a scris biografia lui Hitler (doua volume monumentale), exista biografiile unor Jdanov, Suslov, Hrusciov etc carte de Roy Medvedev se intituleaza „All Stalin’s Men”. Despre Lenin, Stalin si Trotki nu mai vorbesc care lucrari s-au scris. Sa amintesc aici cartile profesorului Robert Service, pe cele ale unor Robert Conquest, Robert C. Tucker, Adam Ulam, Isaac Deutscher si cati altii. Nu cred ca se poate desparti analiza personalitatilor de aceea a institutiilor si ideologiilor. Metoda analizei psihobiografice este perfect legitima. A fost vorba de regimuri ideocratice, de mesianisme revolutionare in care Liderul juca un rol central, iar aparatele ideologice, politice si politienesti il serveau fara ezitare. Destinul unei personalitati politice poate lumina analiza institutionala. In cazul de fata, doua institutii sunt examinate prin prisma carierei Ghizelei Vass : Comisia Controlului de Partid si Sectia Externa a CC al PMR/PCR. Ganduri bune.

        • Domnule „critic realist”,

          Din pacate, nici comunismul, nici nazismul n-au ramas la nivelul ideilor, au fost traduse in fapte. Legionarismul din Romania n-a fost doar textul publicat in „Carticica sefului de cuib”, ci o serie de numeroace crime odioase. „Ideile, fenomenele si procesele social-politice” de care vorbiti n-au existat in abstracto, au fot cultivate si practicate de persoane posibile de identificat, care au jucat un rol mai mare sau mai mic. Repetindu-ma, comunismul nu a fost instaurat de martieni. Ca si nazismul, el a fost practicat de oameni in carne si oase. Sa le cunosti biografiile, sa incerci sa intelegi care le erau motivatiile, sa studiezi modul lor de functionare, e o parte esentiala, obligatorie as zice, pentru a intelege fenomenul. Nu este deloc vorba de atac la persoana, ci de studiu istoric.

          • Sorry, prietene intelectual, dar vanatoarea de oameni (pe care intelectualiceste putem sa o numim si altfel, dar esenta ei ramane aceeasi) este o paradigma care nu ne scoate din cercul vicios. Disparitia fizica, naturala sau nu, a promotorilor nazismului sau comunismului (care sunt, la randul lor, vanatori de oameni) nu a insemnat si disparitia ideilor, fenomenelor si proceselor pe care le-au reprezentat, acesta fiind si motivul pentru care am vorbit de acea „via reggia” din cercetarea sociala, singura metodologie care, eliberandu-se de patimi si resentimente, iese din orizontul stramt al efectelor si merge la radacina lucrurilor. Omul poate manipula istoria, dar nu poate face acelasi lucru cu legea cosmica a actiunii si reactiunii: deversandu-si la nesfarsit aceleasi emotii negative asupra mediului uman, acestea se vor intoarce, intr-o buna zi, asupra lui insusi… La buna gandire!

  8. Domnule Tismaneanu, realizati cumva ca traim in anul 2011 ? Ca feuda dumneavoastra cu fostii nomenclaturisti intereseaza pe din ce in ce mai putina lume ( y compris pe cei din generatia mea , nascuti in comunism si ajunsi la maturitate in democratia post-revolutie). Asta ca sa numai spun de cei care sunt nascuti dupa Revolutie si care banuiesc ca inteleg din ce in ce mai putin atunci cand li se vorbeste de Anna Pauker, Dej si ”burgheji”. Pentru ei Ceausescu este un personaj din poveste , iar peste nu foarte multa vreme vor pune intrebari despre de ce si cum s-a facut ca a fost impuscat in urma unui proces atat de sumar.
    Comunismul este o istorie moarta si ingropata de demult, a cazut odata cu Zidul Berlinului, e trist, dar e adevarat. Nimeni nu sta vreodata sa contesteze crimele care s-au facut in acesti 50 de ani, decat ca , asa cum spuneam, povestea asta trista, pe vremea lui Facebook si a smart-phone-urilor, intereseaza pe din ce in ce mai putina lume.

    • http://yalepress.yale.edu/SeriesPage.asp?series=8

      Intr-adevar, un subiect lipsit de semnificatie actuala, anacronic, vetust, extenuat, fumat, redundant, plicticos, „strapaziert”, o teribila irosire de timp, total absent din publicatiile importante ale lumii de azi, cand, n’est-ce pas, facebook si twitter, si catre altele dau tonul. Cand suntem anuntati ca trebuie sa „reinventam comunismul”. Nimeni nu mai citeste texte pe aceste teme, nu mai are rost sa ne ocupam de ele. „Capri, c’est fini”. Edituri marginale, mici nuclee veleitare, formate din incorigibili obsedati, care incearca sa supravietuiasca prin anticomunism primar.

      http://www.contributors.ro/cultura/menestrelul-comunismului-dinastic-sau-cine-a-fost-adrian-paunescu/

      Intr-adevar, cum vedem, o socanta lipsa de interes:) Nimanui nu-i mai pasa de acele timpuri, totul este-o apa si-un pamant, adica, vorba Monicai Lovinescu, noroi. „Sfarsiti odata cu trecutul negru”. Ei bine, nu.

      http://www.globalmuseumoncommunism.org/

    • Domnule French Canadian,

      Nu cred ca daca acest subiect intereseaza din ce in ce mai putina lume, asa cum sustineti, nu inseamna ca nu trebuie sa discutam. Din contra, daca nu discutam despre aceste lucruri in mod public, cu voce foarte tare, riscam ca istoria sa se repete fara sa fi invatat nimic din ea. De ce credeti ca la nemti este obligatorie vizita la un lagar de concentrare a tuturor copiilor de scoala? Oricum e ceva ce s-a intamplat acum multa vreme, nu?
      Cred ca doar o discutie publica poate sa redea coloana vertebrala poporului roman. Si ca or sa existe din ce in ce mai multe voci care sa condamne lucrurile abjecte pe care persoane imorale ca cei din conducerea partidului comunist le-au facut.
      Cel ptin doua generatii au suferit in Romania din cauza unora ca Ghisela Vass, nu cred ca ar trebui sa uitam. Dupa aceea discutia despre comunism nu ar mai fi completa.

    • Comunismul a disparut? French Canadiene, pari un soi de imigrant ce confunda ambalaju de ciocolata cu democratia. Apropo de Quebec, ia uite ce ai acolo:

      http://www.pcq.qc.ca/Dossiers/Modeles/index.html?id=Autres/Archives/index&lang=fr.

      Daca doresti cauta Partidul Comunist American, Francez, Italian, Chinez, etc. toate din ziua de azi.
      Intrebare este: ce intelegi dumneata prin democratie: faptul ca ai un salariu mai bun in „democratie” sau faptul ca poti intra pe usa partidului comunist din Quebec spunandu-le „sa va ia dracu” si sa iesi pe aceeasi usa fara vanatai??

      • @ V T”

        Poate ca aveti dreptate. Poate ca eu unul sunt prea ignorant sau prea tanar ca sa inteleg ceva. Respect dreptul dumneavoastra la inversunare, asa cum si dumneavoastra imi respectati dreptul la ignoranta.

        @ Unu
        Ha ! Imigranti suntem cu totii in aceasta America de Nord, si noi si ei, decat ca ei au venit mai devreme. ASTA li se baga in cap copiilor nostri la scoala de mici si asta tine de toleranta ( de aia pot sa ma duc si sa ii scuip pe comunisti in fata fara sa patesc nimic). Cu privire la relatia dintre PCQ, RRQ, SSJB si alte bazaconii de genul asta, cu toata stima, nu va bagati nasul unde nu va cunoasteti, ca va prindeti urechile. Ar trebui sa traiti aici si sa respirati aici ca sa intelegeti despre ce este vorba. Evident, nu este cazul dvs care banuiti ca intelegeti totul cu un simplu search pe Google. Merci, bonsoir!

        • Nu stiu daca despre inversunare este vorba. Mai degraba, as spune ca avem nevoie de o memorie nefalsificata, necosmetizata, netrucata, ca, asemeni Holocaustului, experimentul comunist a fost unul monstruos si criminal. Daca spunem acest lucru despre Auschwitz si Bergen-Belsen, nimeni nu are probleme (ma refer la zonele frecventabile). Cand o spunem despre crimele in masa comise de stanga comunista, cand pomenim Canalul Mortii, Solovki, Kolyma, Karaganda, subit se reactioneaza ofensat impotriva „incrancenarii anticomuniste”. Nu ma refer la Dvs, vorbesc despre un sindrom.

  9. Domnule Profesor Tismaneanu,

    Prin primii ani de facultate (undergraduate) ne-a fost prezentat la un curs un documentar produs de oamenii lui Goebbels in timpul razboiului cu scop propagandistic, evident. In acel documentar erau prezentate cateva familii de ofiteri germani in uniforma ce petreceau sfarsitul de saptamana pe malul unui lac. Puteai vedea cum tatii se jucau si radeau cu copiii lor, cum toata lumea radea si se distra. Nu era absolut nici o diferenta in comportamentul aceior oameni cu familiile lor si al oricarei familii fericite de pe glob. La un moment dat, intr-un prim plan, am putut observa insemnele de arma de pe uniformele acelor ofiteri. Insemnele erau capul de mort ce indica faprtul ca acei ofiteri „lucrau” pentru un lagar de exterminare. M-am ingrozit instantaneu si nu de insemnele militare ci de naturaletea, voia buna si felul in care acei barbati se jucau si-si priveau copiii stiind ca in timpul saptamanii aceeasi indivizi ucideau cu sange rece parinti si copii laolalta de multe ori in timp ce acestia ii implorau sa crute viata copiilor. Ce i-a facut pe acesti oameni sa fie bestii in timpul saptamanii si sa savarseasca crime fara precedent in istoria lumii (crimele comise de comunisti nu sunt absolut cu nimic mai prejos in bestialitatea lor) iar in weekend sa se comporte ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat? Este evident ca nu orice german ar fi fost capabil de asemenea fapte. Este necesar deci nu numai sa studiem si sa intelegem ideologia si propaganda ce a transformat acesti oameni dar si indivizii in particular. Este evident ca nu toti romanii au devenit sau ar fi facut acelasi lucru ce a facut Vass, Teoharie Georgescu, Enoiu sau alti tortionari si criminali. De aceea trebuie sa cunoastem in detaliu ce fel de indivizi au fost acestia, biografia lor, viciile si calitatile lor. Numai asa vom intelege de ce Ghizela Vass a fost o bunica si mama buna acasa in familie (nu am nici un motiv sa nu cred ce spune doamna Podoleanu in acest sens) si bestie in timpul serviciului. Ceea ce-i reprosez doamnei Podoleanu este atitudinea ostila si chiar aroganta fata de adevarul evident. Aici nu mai este vorba de sentimentul de dragoste fata de familie ce face pe doamna Podoleanu sa reactioneze in felul acesta ci de o lipsa totala de respect pentru cei pe care bunica dansei impreuna cu toti conducatorii, activistii, propagandistii si executantii acestui regim criminal i-au inchis, schingiuit, ucis si le-au distrus familiile. Doamna Podoleanu are sansa unica in acest moment sa-si salveze numele familiei patat de bunica dansei prin recunoasterea adevarului si prin implicarea directa a dansei la completarea biografiei Ghizelei Vass.

    • Ceea ce-i reprosez doamnei Podoleanu este atitudinea ostila si chiar aroganta fata de adevarul evident.

      Care este acel adevar evident fata de care are doamna Podoleanu atitudine ostila si chiar aroganta? Dumneaei spune clar „bunul simt ma obliga sa recunosc si partile adevarate ale articolului dvs.” si „DA domnule Tismaneanu, istoria trebuie cunoscuta.”
      Singurele corectii pe care le face dumneaei sunt cele care privesc studiile copiilor Ghizelei Vass si calitatea de prietena a Olgai Podoleanu cu Elena Ceausescu.
      Un alt repros se refera la decenta in exprimare a autorului, lucru care tine insa de interpretare iar nu de vreun adevar irefutabil. Personal nu sunt de acord cu dumneaei in privinta asta, dar nu vad nici eu relevanta studiilor copiilor si nici calitatea de mai tarziu de bunica a Ghizelei Vass asupra adevarului istoric.

        • Pentru ca nu sunteti capabil sa raspundeti la o intrebare simpla, v-am facut hatarul de a reciti cele scrise de dansa. De dragul dialogului am trecut si peste insinuarea cum ca n-as fi citit cu atentie, desi in precedentul meu comentariu retinusem chiar replicile ce mi s-au parut semnificative, lucru ce v-ar fi sugerat deja contrariul.
          Asa ca revin cu intrebarea mea: „Care este acel adevar evident fata de care are doamna Podoleanu atitudine ostila si chiar aroganta?”

          • Adevarul evident, adica probat cu documente, este ca bunica doamnei Podoleanu a facut parte din aparatul represiv si a contribuit activ la crimele comise de acest regim. Este simplu numai ca nu stiu din ce motiv va faceti ca nu stiti despre ce vorbesc.

  10. (…) ci ale istoricului comunismului romanesc si international in secolul lagarelor de concentrare,al deportarilor in masa si al persecutiilor genocidare impotriva “dusmanilor de rasa” si de “clasa”.

    Domnule Profesor Tismaneanu,
    eu chiar n-avusem habar ca „epurarea ideologica” fusese insotita si de una rasiala. Puteti furniza, va rog, ceva mai multe amanunte sau vreo bibliografie care sa dezbata mai pe larg acest lucru.

    Subscriu afirmatiilor „Intelectualului sovailenic”, la care inteleg ca achiesati si dumnevoastra, mai ales in sensul ideii impunerii cu de-a sila a binelui, sau a ceea ce puternicii zilei isi inchipuie ca e binele. Poate ca au dreptate, dar este atunci corect sa sustii in campania electorala programe evidente de stanga, pentru a castiga alegerile, pentru ca ulterior sa nu le mai aplici sub motivatia ca nu sunt bune?!

    • Exista numeroase lucrari, intre care cartea regretatului istoric Viktor Zaslavsky, fost disident in URSS, ajuns in Italia, despre masacrul de la Katyn, intitulata „Class Cleansing”. Pe tema antisemitismului stalinist si direct legat de intrebarea Dvs, sugerez exceptionala carte a profesorului Timothy Snyder de la Yale University, „Bloodlands” (traducerea romaneasca va apare anul viitor la Humanitas), precum si cartea datorata istoricilor Jonathan Brent si Oleg Naumov, „Stalin’s Last Crimes”. Despre Snyder am scris aici, pe „Contributors”. Tot despre antisemitismul de stat din URSS sub Stalin, mai ales dupa 1948, a scris istoricul rus Arkadi Vaksberg. Programuil NSDAP combina motive ideologice ale extremei drepte cu unele ale extremei stangi. Nu se numea „socialist” din intamplare. Din ratiuni usor de inteles, rasismul antisemit nu a fost proclamat oficial parte a doctrinei hegemonice sovietice, dar Stalin si acolitii sai l-au practicat cu perseverenta. Ganduri bune.

  11. „Clasele si rasele care sunt prea slabe sa se adapteze noului sistem social (comunismul), trebuie sa dispara. Ei trebuie sa moara in holocaustul revolutionar”
    scris de Karl Marx in „Ziarul poporului” 16 aprile, 1853 si republicat in Journal of History of ideas vol 42, nr. 1, 1981.

    Domnule Profesor este corecta aceasta informatie? Am preluat-o din documentarul „The soviet story” . De fapt nici nu stiu daca informatia e disponibila in alte limbi decat germana si in afara Germaniei.

    Inca o intrebare: se vorbeste mult despre Keynes; atat Partidul Democrat american cat si principiile monedei euro sunt bazate pe teoriile lui John Maynard Keynes, care dupa cum unii stiu a fost inspirat de Marx. Ceea ce face, ca sa raspundem, celor care nu cred in necesitatea discutarii comunismului dupa atata vreme (cata exact devreme ce Romania are un Iliescu, Nastase etc in viata si activi politic?) ca traim si azi foarte bine sub spectrul lui Marx cel putin in Europa si Canada (ca sa nu vorbim de tari islamice, China etc)!?
    Multe multumiri

    • Nu cred ca Marx a folosit termenul de „Holocaust revolutionar”, oricum nu in sensul pe care il dam noi azi Holocaustului. In rest, nu am nicio indoiala ca a fost un profet al violentei sociale, ca a propus rasturnarea apocalitica unei ordini burgheze pe care o detesta si o dispretuia, ca nu dadea doi bani pe statul de drept (pentru el, o suprastructura a statului burghez), ca a fost copilul vremurilor sale atunci cand vorbea despre natiuni istorice, demne sa dainuiasca, si natiuni non-istorice, a caror extinctie merita grabita, ca in „Contributii la problema evreiasca” a folosit un limbaj si o pseudo-logica de tip antisemit, prin echivalarea mitologica a evreului arhetipal cu Banul (Richard Wagner vorbea despre identitatea Evreu-plutocratie, despre lupta dintre Suflet si Aur). Nu am caderea sa ma pronunt asupra teoriei economice a lui Keynes. Din cate stiu, era foarte sceptic in raport cu tezele lui Marx despre plusvaloare, dar era si un sustinator al interventiilor statale in economie ca solutie quasi-magica pentru crizele economice capitaliste. Cred ca mult mai competent v-ar putea raspunde dl Dragos Paul Aligica. Ganduri bune.

      • Multe multumiri. Citatul din Marx e roughly tradus din engleza asa cum apare in documentarul ce-l mentionam si pare a fi tradus la randu-i din textul in germana la care eu nu am acces. Daca ne gandim la originea greaca a cuvantului ajunge la idea de „tot” – o intreaga clasa, sau mai multe clase, rase. Oricum fara acces la textul original e greu de verificat.
        Va intrebasem despre Keynes pt ca-mi pare ca a preluat asumtia lui Marx (expusa in Das Kapital volumul 1 capitollul despre festisim si burghezie) conform careia cei care au bani multi tind sa nu mai puna pret pe valoarea „reala” a obiectele pe care le cumpara si ca atare pe munca celor care le produc. In baza acestei asumtii strict marxiste Keynes isi construieste (sau pare sa) solutiile economice interventioniste unde statul se transforma intr-un soi de arbitru intre clasa muncitoare si clasa „bogatilor”. Desi Keynes nu poate fi acuzat de Marxism primar cata vreme pleaca de la asumtia ca cei „bogati sunt rai, sau pot deveni rai (lacomi) pare totusi sa fie inspirat de asumtia marxista. Practic in felul acesta Keynes ne-a bagat statul in casa si a motivat de ce trebuie platiti functionarii publici care la randu-l lor au confectionat o serie de argumente pentru a fi platit mai mult, a se extinde etc. Nevoia de un stat care supravegheze ce se petrece ici colo, nu e in sine rea insa problema e cum limitezi rolul acestui stat care in fond se hraneste exclusiv de pe urma taxelor si care nu pare sa actioneze pe principii tehnocratice si nici critice. (nu mai tine cont de ce realitate) Ori se pare ca problemele ce le avem in UE sunt datorate acestei superbii a statului, mai precis a impresiei pe care functionarii publici o au cu privire la rolul lor, mai ales ca nimic nu pare sa le ameninte functia. O chestiune de morala. Ori riscul revenirii comuismului este flagrant, dar de data aceasta pe usa keynesiana.

    • Am retinut si eu ideea respectiva la vizionarea documentarului. Pentru ca aduceti in discutie subiectul, doresc doar sa-mi impartasesc si eu prima impresie avuta la auzul acelei fraze.

      Daca dreapta sustinea naturaletea si obiectivismul legilor economice, prin care inadaptatul economic trebuie sa sucombe, tocmai pentru a permite concurentului abil sa-si proiecteze in viitor afacerea, stanga pare, cel putin incipient, adepta unui darwinism social. Si asta desi este acuzata de promovarea unor politici asistentiale.

      • Daca-mi dai voie sa raspund: Darwinsimul social (Darwin bietul nu are nimic de a face cu aberatiile care i s-au pus in carca) e prima faza, de „selectie” a claselor care rezista la „geniala reforma comunista”. Odata ce comunismul a fost implementat, darwinismul e abandonat si se trece la „altrruism”. Explicatia e simpla: devreme ce dusmanul poporului nu mai exista, toti cei ramasi in viata sunt „prieteni si muncitori”deci pot fi „asistati social”. Esti asistat social cu conditia sa fii parte integranta a sistemului comunist, altfel esti eliminat.

        Acum, idea de asistenta sociala nu este de stanga la origine, ci crestina preluata de socialismul temperat si de dreapta in acelasi timp. Caritatea sociala este in primul rand construita de crestini, si exista in ziua de azi atat in sanul Bisericii Catolice care este pe buna dreptate anti-comunista, dar si la numitii crestini-socialisti, teologia liberarii (vezi Guitterez) Pe de alta parte este complet fals sa spui ca dreapta nu sustine ideea de caritate sau asistanta sociala. Asta e o lipsa de informare tipica celor de stanga. Gandeste-te la donatiile facute de foarte multi de „dreapta”.Caritatea nu este in primul rand un reflex politic ci uman. Cearta dintre stanga si dreapta (la acest nivel) se iveste din cata asistenta trebuie oferita si cat timp. Insa crede-ma nu vei gasi niciun om de „dreapta” care sa opuna idea de asistenta sociala in sine, ci managementul propus de stanga. Dealtfel, asistenta sociala intr-o alta versiune a existat cu mult inainte ca stanga sa intre pe scena politica. Ar fi mai usor sa intelegem anumite lucruri daca am cerceta istoria acestor idei politice keeping in mind, ca a fi generos nu e o obligatie sociala ci o optiune morala.

  12. fata lui podoleanu o apara pe ghizella vass…
    tot neamul podoleanu au pupat fundul bine de tot pina au reusit sa plece…mincau si petreceau impreuna … toata familia asta podoleanu ..sluga mai mica si mai nerecunoscuta –tot jegul asta de securisti… parveniti nenoriciti…
    intereseaza-te domnule tismaneanu mai bine de acesti ‘intelectuali noi podoleanu si anexe si- sa vezi atunci de unde se trage dragostea de matusi si verisoare …
    .nu mai au nici bunul simt sa taca acolo unde sunt …
    toape inculte fara bun simt , obraznici care au adus comunismul asta nenorocit in romania si cind nu le-a mai mers bine au fugit ca popindaii…
    toti !!!
    lasa polemicile –ai bunul simt si taci domnisoara podoleanu ,

  13. in primul rand, Tania Podoleanu nu mai e de mult domnisoara, in al doilea, atacand-o pe ea ma ataci si pe mine – sora dansei. E adevarat ca ai scris mizeriile astea in 2011 si eu le vad doar acum – atat de mult ma intereseaza barfele unora ca tine. Dac-ai fi avut putin bun simt, te-ai fi prezentat cu numele intreg si ai fi explicat de unde-mi cunosti familia , de unde stii ca suntem „toape inculte fara bun simt, etc” N-am fugit ca popandeii, am mers incet si am facut-o intr-o perioada in care ne-a mers cel mai bine ! Eu aveam o gradinita particulara de lb engleza si castigam mai mult ca un ministru in acea vreme. Ce ne-a hotarat sa plecam a fost observatia fiicei mele mai mari, „Ceausescu e tatal meu si al tuturor copiilor”. Spalarea de creier nu facea parte din planurile pt. copii nostri; ca sa fiu sincera, plecarea din Romania atunci dovedea mai mult curaj decat a te complace in continuare in ceea ce insemna ramanerea acolo. Parintii mei au facut mai mult bine in viata lor decat toata familia ta la un loc ” tot neamul podoleanu au pupat fundul bine de tot pina au reusit sa plece…mincau si petreceau impreuna … toata familia asta podoleanu ..sluga mai mica si mai nerecunoscuta –tot jegul asta de securisti… parveniti nenoriciti…” Aceasta afirmatie imi dovedeste ca erai cumva apropiata de noi, poate chiar stateai cu noi la masa in timp ce te manca piz..ma. N-am pupat fundul nimanui, spre deosebire de tine, dimpotriva – ne-au chinuit mult pana ne-au dat drumul. Nu cred in dumnezeu, dar cred in faptul ca roata se-nvarteste si viata plateste fiecaruia pe masura. Iti doresc tot ce e mai rau, tie si familiei tale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro