joi, martie 28, 2024

Glonțul decisiv, la băsiști

Alegerile prezidențiale din 2014 vor fi decise de o parte, nu prea mare, a electoratului instruit, virulent anti-PSD și anti-Ponta, susținător al acțiunilor DNA și al statului de drept, electorat pe care îl numim „băsist“.

Ultimul sondaj de opinie INSCOP, fără a aduce in­formații neașteptate, sugerează că Victor Ponta nu este deja președintele României. Diferența dintre el și Klaus Iohannis, de 10 procente, fără a fi ne­gli­jabilă, nu-i poate garanta actualului prim-mi­nis­tru victoria în al doilea tur de scrutin. Totul ține de mobilizarea electoratului dintre cele două tu­ruri și mai ales a electoratului anti-Ponta, care a vo­tat cu un alt candidat decât Iohannis – în spe­cial cu Elena Udrea, Monica Macovei, chiar Teodor Me­leșcanu. Teoretic, din partea acestor candidați ar putea veni circa 14%, la care se vor adăuga aproa­pe sigur și vreo 4-5% ale maghiarilor, în timp ce Ponta nu poate să se bazeze decât pe cea mai ma­re parte a voturilor dinspre Tăriceanu și o par­te mult mai mică a celor dinspre Meleșcanu – în total, probabil, nu mai mult de 8-9%. Rezultatul – o luptă foarte strânsă, decisă „la mustață“.

Dar pentru o victorie a lui Iohannis există o con­di­ție esențială: ca aproape toți cei care au votat mai ales cu Udrea și Macovei – adică electoratul „bă­sist“, pentru a spune astfel – să nu se închidă în ca­să pe 16 noiembrie. Or, același sondaj sugerează ceva îngrijorător: doar 65,8% dintre cei care au votat la primul tur cu un alt candidat decât Ponta și Iohannis intenționează să mai voteze în al doilea tur. Sondajul nu ne spune cu cine a votat restul la primul tur, dar nu e greu de bănuit că majoritatea dintre ei constituie tocmai amintitul electorat „bă­sist“ demobilizat. Să remarcăm aici că sondajul in­firmă unele teorii care vor să justifice fărâmițarea dreptei: mai întâi, teoria că cineva, precum Mo­nica Macovei, poate aduna un electorat antisistem care, altminteri, ar fi pasiv și care, apoi, la al doi­lea tur, ar vota cu oricine rămas în cursă pentru a-l împiedica pe Ponta să devină președinte. De ase­menea, teza că la primul tur votăm cu inima (sau „sincer“, cum scrie d-l Alexandru Gabor, în­tr-o replică la articolul meu Coaliția anti-Io­han­nis) și la al doilea cu mintea se dovedește și ea falsă pentru aproape o treime dintre acești votanți „cu inima“: s-ar părea că „momentul minții“ nu va mai veni pentru ei pe 16 noiembrie.

Nu știm deocamdată care va fi efectul dezvăluirii din partea lui Traian Băsescu că Ponta ar fi fost ofi­țer acoperit și că ar fi încercat, cu ajutorul lui Teo­dor Meleșcanu, să ascundă acest fapt, ilegal la mo­mentul respectiv, deoarece era procuror. (Son­da­jul INSCOP a fost realizat înainte de dezvăluire.) Dar efectul lui pozitiv pentru o mobilizare anti-Pon­ta în turul doi ar putea fi contracarat de teza, ve­nită tot de la Traian Băsescu și reluată obsesiv de Elena Udrea, că între cei doi candidați prin­ci­pali nu există nicio o deosebire fundamentală, mai rău, că ambii sunt „corupți“. Președintele a mers atât de departe, încât a sugerat chiar că va boicota tu­rul doi, dacă Elena Udrea nu se ca­li­fică. Orice analiză serioasă, bazată pe datele dis­ponibile, arată că există, dim­­­potrivă, o mare diferență morală între primarul de succes al Sibiului, al cărui singur mare „cusur“ este că are „șase case“, și prim-ministrul plagiator, fost ofițer acoperit și care – foarte pro­babil – as­cunde acest detaliu biografic cu aju­torul SIE.

Concluzia ar fi că alegerile pre­zi­den­țiale din 2014 vor fi decise de o parte, nu prea mare, a electoratului instruit, virulent anti-PSD și anti-Ponta, sus­ținător al acțiunilor DNA și al statului de drept, electorat pe care îl numim „băsist“, și el acum divizat în trei seg­mente și supus unor tensiuni con­tra­dictorii. Pe 16 noiembrie acestuia i se va cere un lucru esențial și dificil deo­potrivă: să se opună indicațiilor de boi­cot ale lui Traian Băsescu și ale Ele­nei Udrea, reacțiilor posibil ambigue ale Monicăi Macovei și propriilor apre­hensiuni și amintiri, să judece lim­pe­de și rațional, să abandoneze lașitățile păguboase și teoriile demobilizatoare și, fie și fără entuziasm, să voteze cu Io­hannis. Acest electorat trebuie să mai știe ceva: soarta României pentru următorii 5-10 ani (inclusiv con­ti­nua­rea luptei anticorupție) va sta nu în cei care sunt cumpărați cu găleți și sti­cle de ulei, nu în cei care trăiesc din ajutoare sociale și așa mai departe; în cazul lor o predicție asupra votului e aproape sigură. Dimpotrivă, stă în cum­pănă cum vor vota mulți dintre oa­menii cu carte, mai degrabă tineri sau de vârstă mijlocie, dinamici, cu idei liberale, bine informați, dar orbiți de pasiunile politice și de credința co­modă că întotdeauna „alții“ decid soar­ta lor și că ei nu sunt decât vic­ti­mele „vulgului“ prostit de politicieni. Și totuși, glonțul decisiv va fi al lor – adică al nostru.

P.S. D-l Virgil Iordache, pe Con­tri­bu­tors.ro, îi invită pe intelectuali să-și vadă de treaba lor și să nu se aș­tepte că statul „va rezolva sau ge­nera vreo problemă, ci noi înșine, fă­cându-ne cât mai bine sau nu treaba, acolo un­de suntem“. Apoi ada­ugă, consolator: „creația se poate manifesta în orice fel de cadru. S-au scris lucruri va­loroase și pe pereții pușcăriilor co­mu­niste“. Nu: poate că statul nu re­zolvă multe probleme, dar sigur ge­ne­rează grozăvii, dacă este lă­sat numai pe seama unor politicieni ve­nali și in­competenți. Poate că există creație și în pușcării, dar fără școli și uni­ver­si­tăți de calitate, cultura unei țări nu-i cu pu­tință, mai ales când mo­delul de par­venire socială îl dă un pla­giator.

Articol aparut in Revista 22

Distribuie acest articol

50 COMENTARII

  1. Propaganda pro-iohannis care se crede subtila. Sasalaul ginere de cojocar si achizitor de case din banii pe care nu mai stie cum i-a primit pe meditatii are in spate o banda de borfashi la fel de ticaloasa ca si banda lui ponta. Nu era ciripoi-srs sfetnicul nr. 1 al lui pana acum o saptamana? E vreo diferenta intre hasoti (frate-sau avocat legat de multe fire cu banda mazare), atanasiu-bijboaca, petrache ilfoveanul, oltean de la Bistrita sau flutur si hrebe, sova, sarbu et co? Nici una, sunt la fel de periculosi pentru o tzara civilizata. Asa ca pana iohannis nu se rupe de gashca din spatele sau, cei care voteaza de exemplu Monica Macovei vor sta acasa in turul II. E mai folositor pentru Romania o prabusire totala sub ponta decat una lenta sub iohannis.

    • Sasalai, bozgori, tiganoi, olteni… aia lucizi is musai romani neaosi, verzi si curati ca lacrima. Iohannis tocmai a rupt peneleul in doua, daca nu ai observat, Tariceanu, Antonescu, Ghise, Stroie, Silaghi, ce vrei dezicere mai buna??? Fapte, stimabile, fapte!

    • Foarte lucid…domnule Lucid! Asemenea dv. si eu cred ca o prabusire rapida sub ponta e preferabila decit o licezeala lenta, la fel de sulfuroasa, da’ un pic mai cosmetizata, care nu rezolva de fapt mai nimic…in plus domnul Iohanis se prezinta extrem de slab si incet incet incepe si dumnealui sa se incurce in minciunele (si asta e doar inceputul, greul abia urmeaza).
      Si prabusirea va fi extrem de rapida cu ponta presedinte, si cu atit mai bine ca reset-ul sa apara cit de devreme. Doar un soc baban cred ca mai trezeste din amortire patura relativ instruita dar comoda a societatii civile din Romania

      Si-apoi electoratul „basist” de care aminteste domnul Profesor Cornea, nu e divizat in trei in nici un caz…e doar electoratul Monicai Macovei, acel electorat instruit de care aminteste si domnul Profesor, si care a fost „basist” doar pentru ca propriile principii s-au suprapus peste politica promovata de dl. Basescu …ma refer la politica de esenta nu la can-can-uri ori chestii perifirice…restul electoratului (celelalte doua parti), n-a fost niciodata „basist” (nu cum declara madam udrea). E doar electorat captiv al partidelor politice, cu nimic diferent de elctoratul usl.

      PS. Imi aduc aminte de portretul extrem de resusit al d-lui Basescu, schitat de dl. Profesor Cornea in revista22 acum o vreme. Dl. Iohanis aproape ca n-are nici o calitate dintre alea folosite de domnul Profesor, la definitivarea respectivului portret. Mai mult, contextul relativ (peisajul/backgroundul) la care domnul Profesor a schitat respectiva schita de portret e acelasi (10 ani in timp istoric e nimic…metamorfoza societatii e insiginificanta, mentalitatile neschimbate aproape, structura simpatiilor politice cam aceiasi etc). Intrebare e, cum un asa om diferit ca si om politic de dl Basescu, reuseste sa se califice ca fiind cel mai „frumos” candidat relativ la portretul initial, cind repet contextul a ramas relativ neschimbat?Singurul candidat care acumuleaza maximul de calitati (folosite la tusele respectivului portret) e Monica Macovei. De aia nici in turul unu nici in turul doi, nu se voteaza cu nici o inima, ci cu mintea. Iese ponta, foarte bine. Majoritate il vor. Aia care nu voteaza, indirect, il vor si ei. Il vor avea (desi ma indoiesc ca apuca sa candideze), si ce mare chestie. Vor suporta consecintele, ori in caz, ca va curge lapte si miere, vor trai ca in paradis. E ok.

      PSS. Cu mihnire observ ca in revista22 au inceput sa puna „burtiere” ca la antena3. „Traian Basescu amintit in discutiile dintre Hrebenciuc si Iliescu”, cind de fapt in stenograme e vorba de numele „Basescu”, si cind mai mult decit probabil (relativ la contextul discutiei respective), e vorba de Mircea Basescu si nu de Traian Basescu…

      • referitor la revista 22 ai, din pacate, multa dreptate; este dezamagitoare.
        Uneori devine mai acida la adresa presedintelui decit Latrina3.

      • Eu zic despre mine nu ca sunt „basist” in felul in care cineva este „stelist” ci ca mi-am gasit si imi gasesc similitudine foarte mare cu felul de a anticipa mutarile pe tronsonul „inainte” (ca in circulatia rutiera) atat cu prezentul presedinte (Basescu) cat si cu candidatul „basist” la presedentie, Elena Udrea. Ca si la pronosport, si in fata urnelor este valabil atat „1” (pro), cat si „x” (abtinere) cat si „2” (contra), si indiferent cum ne comportam fata de vot, tot aducem influentare votului. Eu m-am regasit pe acelasi drum cu PD (devenit apoi PD-L) de la infiintare. Pe Monica Macovei nu am simtit-o nici o clipa ca avand compatibilitate (ci cel mult afininitati) cu PD si L. Nu vorbesc in numele altora, ci doar in al meu, si doar vroiam sa spun ca deductiile tale (cel putin in ceea ce ma priveste) nu au legatura cu realitatea pe care eu o traiesc. Basistii nu sunt basisti pentru ca s-ar tine dupa Basescu, ca un grup de alpinisti dupa un ghid sherpa, ci pentru aceea ca harta pe care as desena-o eu, in ce priveste „calea de urmat” s-ar regasi identica cu cea pe care ar desena-o Basescu sau Udrea.

    • Diferenta e asta: http://ihincu.wordpress.com/2014/10/16/pericolul-ponta-mai-mare-decat-se-ntelege-semnificatia-acestor-alegeri/

      Daca se-ntelege, bine. Daca nu, la revedere, ne prabusim linisitit, incurcati in detalii de propaganda electorala, cautand candidati impecabili, cand noi suntem departe de-a fi macar atat de inteligenti si de responsabili ca sa-ntelegem ca situatia-i mult mai serioasa decat pare. Sarmanul Raymond Aron, geaba a scris el in Spectatorul angajat ca in politica n-ai de ales intre bine si rau ci intre preferabil si detestabil.
      Dar cine mai citeste carti de referinta in ziua de azi, cand avem internet si tv, cand gandirea/cunoasterea sunt de link scurt, iar realitatea imediata ne scapa si bunul simt a devenit desuet?

      Dar uite, daca tot batem campii si n-avem rabdare sa luam un pic distanta, sa facem o retrospectiva a realitatii ultimilor 25 de ani, si sa gandim in perspectiva mai larga de 5 minute, hai sa vedem, la link scurt, cum sta treaba cu alesul raului cel mai mic, in fata unuia enorm. Asa, brutal, de bun simt, din Romania profunda, nu din aia subtire si confortabila de contributors:
      http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/mizeria-mai-mica-are-avantajul-clar-ca-e-mai-mica/

      De unde retinume, de introducere si final totodata:

      „Drumul de la mizerie la civilizaţie rămîne lung şi anevoios. Electoratul e divers, inegalităţile sînt mari, condiţiile materiale sînt vitrege. Nu putem cere miracole. Există factori obiectivi care explică înapoierea şi împiedică saltul spectaculos către o lume mai bună. Corect. Numai că factorul decisiv este subiectiv. E vorba de opţiunea personală. Pentru mizeria mai mică.

      E o mare imbecilitate să crezi că toate mizeriile sînt la fel şi n-ai ce alege. Bunăoară, în rural, statul pe scaun la birt fără ghinde fecale între fese, la o ţuică, denotă opţiunea personală pentru o mizerie mai mică. În mod ideal, prezenţa robinetului cu apă caldă facilitează procesul, dar absenţa lui poate fi depăşită alegînd apa încălzită la foc. Mizeria nu dispare, dar e mai mică. Pînă vine şi ţeava cu apă caldă, scade riscul răspîndirii infecţiilor, cît şi riscul abcesului în fund. La fel e şi-n politică. Absenţa variantei ideale nu înseamnă absenţa oricărei variante. Nu toate mizeriile sînt la fel. Nu toate au ghinde între fese. Nu toate sînt pestilenţiale.” Brutal, dar real. Asta e.

    • De acord! Mai bine sa ne omoare repede Ponta!
      Oricum in turul 2 daca nu imi apare candidatul preferat ma duc sa imi anulez votul si atat.
      Las mana libera in turyl 2 celor care vor sa aleaga altceva decat candidatul meu preferat, dar fara sa imi foloseasca numele si votul!

    • Stimate domn , nu sunt interesant deloc de gargarismele dambovitene pe care le emit o multime
      de oameni din momentul anuntarii candidaturii lui klaus Iohannis. Sunt fara pic de valoare . Valoarea adevarata a unui om sunt faptele . Va invit la Sibiu si acolo v-ati putea poate imagina ,daca sunteti sincer , cum ar putea arata si functiona o tara intreaga . Restul este gargara si rea vointa pur si simplu.
      Iar chestiunea discutarii meditatiilor si asa ziselor case ( in fapt mici apartamente ! ) ale lui Iohannis este manipulare pe fata , numai daca privim coloana imensa de penali adevarati ( vorbim de milioane de euro si alte fapte grave ! ) care se ascund in spatele lat al lui Ponta . Doara nu suntem orbi ! Dar vine scadenta pentru toti cat de curand.

  2. Iată, în sfârşit, o analiză pertinentă şi binevenită. Chiar dacă ultimul sondaj (discutabil, desigur, ca orice sondaj) înclină balanţa electorală în Bucureşti de partea pupilului poporului pesedist; am un filing că asta s-a datorat tocmai unuia dintre cele trei segmente ale electoratului „băsist” şi anume segmentului slab de îngerul raţiunii şi dispus din principiu la compromis, genul de oameni care habar n-au cât de negri sunt norii de pe cerul patriei, ca să zic aşa, oameni care cred că dacă un compromis e fezabil într-o anumită situaţie, atunci compromisul e fezabil în orice situaţie, oricând, aşa de-a surda. Trebuie să înţeleagă, măcar cei care mai înţeleg câte ceva, că dacă şi-au asumat civismul şi ideea de responsabilitate, atunci Ponta, ca exponent al lungii şi sulfuroasei istorii pesediste, trebuie împiedicat să ajungă preşedinte. Un votant „băsist” care stă acasă în turul 2 nu este altceva decât un personaj trist care se-nghesuie cu veselie la „pupat piaţa endependenţi” cu bagajiştii din Belarus (era un banc odată, cu un rus care coboară din tren în Gara de Nord şi-ncepe să strige în stânga şi-n dreapta „Bagajist, bagajist!!” şi după ce apar câţiva bagajişti lângă el, tipul, cu un zâmbet larg şi luminos, le zice „Fraţilor, ia toje bagajist!”); iar de bagajiştii din Indochina nici nu mai vorbesc…

    • Mai nea chirovici: de cate ori vrei sa ti se spuna ca in conditiile date nu puteti conta decat pe votul automat al celor care au votat si in 2008 si in 2012. Atat! Vreti mai mult? Duceti-va frate la partid si puneti osul la munca! Faceti un program inteligent, nu maculatura aia cu care l-ati trimis pe Iohannis in campanie, faceti curat in puhoiul ala de idioti, ca sunt tot aia care o frecauacum un an, cu Antonescu in frunte, cu Ponta si cu japita de Tariceanu&co…. Aratati ca vreti sa schimbati CEVA in tara asta, macar modul de infiintare al partidelor,… ca de promovare al celor meritosi nu am sperante de la PNL, atata timp cat purtatosrea de cuvant este ACEASI POLITIANA care ne injura de zor acum un an…. E de munca mult! Eu zic ca vreo 4 (patru) ani!….

      • Măi nea ăsta – cum te-o fi chemând – habar n-am ce ţi se năzare că „mi se spune” şi de câte ori şi de către cine şi unde şi când ş.a.m.d., dar ceea ce ştiu sigur e că mă confunzi, tată; mă confunzi non-stop, ca să zic aşa, dacă tu crezi că mă doare undeva „cât de jos a ajuns PNL-ul”, cât de jos(nic) l-a făcut ilustra sa faună (cu Tăriceanu ai nimerit-o, i-ai zis bine, dar puteai să fii mai larg la suflet şi să-i menţionezi şi pe alţii, că e plin la PNL de de-astea şi de de-ăştia, unii prin puşcărie, alţii prin parlament…). Chiar dacă dl. Andrei Pleşu (un spirit pe care îl ador pur şi simplu) declară sus şi tare că îl votează pe Iohannis, eu nu uit că japiţele infiltrate în PNL l-au cauţionat pe Iliescu „punând botul” ilustrului partid istoric la nemernica guvernare fesenistă, nu uit că onorabila puncte-puncte Radu Câmpeanu a scos PNL-ul din Convenţia Democratică şi că l-a propus pe Regele Mihai candidat la… preşedinţie (!!), nu uit de copitele pe care le trăgea aliaţilor din NATO ministrul penelist al apărării (cu premierul penelist rânjind în fundal) când agita ideea retragerii militarilor români din Afganistan, nu uit copitele ridicole trase Statelor Unite şi Germaniei de către fanfaronul Antonescu de la pupitrul de la Cotroceni – dar mai ales nu uit rolul jucat de PNL în partitura loviturii de stat din vara lui 2012, partitură secretată, de fapt excretată, de creierul bolnav de ură şi nu numai al puşcăriaşului Voiculescu (10 ani, bătuţi pe muchie!), în „laboratoarele” Grivco sau mai ştiu eu prin ce laboratoare (!). Cum să-l votezi pe Iohannis, moştenitorul destul de amorf al unui asemenea hal de partid, care, în plus, a pus de-o veselă cumetrie politică cu Vasile Blaga şi ciracii săi care se-nghesuie să vămuiască la sânge rolul jucat de preşedintele Traian Băsescu în reformarea şi modernizarea României şi orientarea sa fermă către Occident şi valorile euroatlantice, cum să-l votezi pe profesoraşul „meditator” Iohannis?!! Apoi, deşi eu unul mă număr printre „băsişti” (ba chiar aş putea spune că-s unul de-ăla feroce!), nu mă număr printre cei care salută necondiţionat preferinţa sa insistentă pentru Elena Udrea (despre care nu vreau să comentez şi nici să leşin de încântare că nu minte; ştie ea destule altele, că aşa e în politică – în orice caz nu mă refer la tâmpenii legate de sex, asemenea scenarită şi procese de intenţie sunt murdare şi caracteristice doar intelectului debil); de asemenea, nu m-au încântat deloc, dar chiar deloc, atacurile la Monica Macovei ale preşedintelui Băsescu, precedate de şarja penibilă a Elenei Băsescu de acum câteva luni. Aşa că, deşi „băsist” aşa cum am spus, evident că nu o votez pe Elena Udrea. Şi dacă tot am făcut confidenţe electorale, atunci pot spune pe cine votez: MONICA MACOVEI. În turul întâi şi, ca să moară de ciudă analiştii şi „sondorii”, chiar şi în turul doi :) ! Iar dacă Monica Macovei nu intră în turul doi, atunci mi-e limpede ca lumina zilei: NU STAU ACASĂ, MĂ DUC LA VOT ŞI VOTEZ CU ORICINE ÎMPOTRIVA LUI PONTA, ORICINE!!

        PS: Şi ai grijă la ortografie, nea ăsta, corect se scrie „modul de înfiinţare A partidelor” (nu „al”), „ACEEAŞI” (nu „ACEAŞI”) ş.a.m.d.

        • Am scris, în grabă (sorry), „preferinţa sa insistentă pentru Elena Udrea”. Este vorba, evident, de preferinţa lui Traian Băsescu.

    • Mi se pare o suprema ironie sa vorbesti de personaje triste atata timp cat in actualul PNL cel mai onorabil politician a ajuns sa fie Iohannis, venit de cateva luni in partid, si hahalera de Ludovic Orban, omul de care radeam acum cativa ani cand declara ca el poate conduce ministerul transporturilor si prin telefonul mobil! Ei bine, Ludovic a ajuns cel mai onorabil om din partidul ala, atat de jos a ajuns PNL-ul! Asta e cu adevarat trist!

  3. Dacă privim prognoza meteo observăm că pe 2 nov. avem o zi foarte frumoasă, dar pe 16 nov. una foarte mohorâtă. În toată țara. La a cui dorință concură și …universul? În prim zi ar putea veni atât de mulți votanți încât unul să ia peste 50% din cei înscriși? Ori în a doua atât de puțini încât votanții din primul tur să fie peste 2/3 din prezenți? Condiții …meteo sunt.

  4. Am hotarat sa ignor orice sondaj electoral, dar, la nivel instinctiv, consider si eu ca mobilizarea (la vot) va face diferenta. Sunt prea multi alegatori scarbiti de intreaga clasa politica, in ambele tabere.
    N-as putea spune ca sunt basist, dar, in mod cert, nu-i neg presedintelui anumite merite si rezultate. In mod sigur, nu am de gand sa votez asa cum spune Traian Basescu si nici nu am de gand sa boicotez turul al doilea, chiar daca el spune ca nu va fi prezent la vot. Pana la urma, e un om politic si afirmatia ca nu-l va vota pe Iohannis este o declaratie politica ce ii face bine (si) lui Iohannis.
    E drept, voi vota „pentru” – in primul tur si „impotriva” – in turul al doilea, dar intentionez sa ies la vot, in ambele tururi.
    Votantii „de dreapta” trebuie sa inteleaga ca prezenta (la vot) face diferenta, trebuie sa inteleaga ca vor lupta cu „autobuzele electorale” si cu „urna hiper-mobila” (desi cred ca cele doua anomalii electorale vor fi la un nivel mai scazut decat la referendum).
    Votantii „de dreapta” trebuie sa inteleaga ca, pentru a da sens votului lor din primul tur, va fi de datoria lor sa voteze si in al doilea tur.
    Oricum, eu cred ca, pentru perioada dintre cele doua tururi, fiecare tabara are pregatita o „bomba mediatica”. Ramane de vazut care bomba va fi mai devastatoare si cati adepti ai boicotului vor iesi, totusi, la vot, in turul al doilea.
    Pentru cei ce gandesc in termenii „refuz sa votez raul cel mai mic”, am un singur sfat: Nu mai ganditi „Ponta sau Iohannis”, „stanga sau dreapta”, „binele sau raul cel mai mic”! Ganditi „EST sau VEST”! E mai simplu si mai putin dilematic. :)
    Fiindca m-am hotarat cum votez, voi plagia conduita afirmata de domnul Ponta si voi asista detasat la „spectacolul electoral”, langa o punga de floricele de porumb. Si o sa tin bine punga, sa nu mi-o zboare din maini suflul vreunei „bombe mediatice”.

  5. Domnule Cornea, in parte aveti dreptate: cand descrieti electoratul „irational” basist si cand spuneti ca soarta acestor alegeri va fi decisa de o minoritate.

    Unde nu cred, insa, ca aveti dreptate, este atunci cand va puneti speranta in acest electorat fals „basist” (basista sunt si eu, dar in alt sens, critic, rational, si deloc emotional, adica intr-adevar pe realitati si valori). Nu, sub nicio forma nu de acolo poate veni inclinarea balantei catre contracandidatul lui Ponta din turul 2 (fie vorba-ntre noi, nici nu-i usor in conditiile in care Iohannis ezita sa se dezica femr de asocierea la lovitura de stat 2012 si de borfasii din PNL, dand apa la moara tocmai discursului populist gen Udrea, ba chiar si Basescu).

    Daca e sa vina vreo schimbare de undeva, este doar de la acei (basisti, anti-basisti, penelisti, neutri, scarbiti, dezamagiti de clasa politica) care au memoria limpede a ultimilor 25 de ani si pricep (sau intuiesc macar) pericolul real. Care-i asta:

    http://ihincu.wordpress.com/2014/10/16/pericolul-ponta-mai-mare-decat-se-ntelege-semnificatia-acestor-alegeri/

    si asta:http://ihincu.wordpress.com/2014/10/13/libertate-tiranie-democratie-prostie-de-ce-ponta-nu-trebuie-sa-fie-presedinte/

    Pt asta nu trebuie sa fie basist sau anti-PSDist „virulent”, ci hotarat, lucid si consecvent. Ca sa-i dai lui Iohannis un vot negativ (negativ, da, asta e). Vor fi destui aceia? Nu stiu. Dar ma indoiesc sincer, mai ales in conditiile in care Iohannis s-a trezit sa duca o campanie „civilizata”, „moderata”, in care nu-si critica si ataca ferm, argumentat (da, argumentele curg zilnic, de multi ani) anti-Ponta, in schimb adversarii lui, inclusiv Basescu-Udrea-Macovei, il fac zilnic praf. Serios, din doua una:
    1.Ori are ca strategi de imagine/campanie niste diletanti (sa nu zic imbecili), in plin divort de realitate (acum s-au gasit astia sa fie moderati, civilizati, plini de ambiguitate?) si de resorturile care pot misca neamul la vot

    2.Ori nu vrea sa castige alegerile (varianta la care nu vreau sa ma gandesc deocamdata, pt ca inseamna cam pe termen lung, suntem pierduti, striviti de un aparat parlamentar si executiv eminamente corupt si care lucreaza transpartinic impotriva intereselor publicului)

    Cam atat.

    • Cu alte cuvinte, singurul candidat care refuză să participe la „bătălia sângeroasă” pentru Cotroceni, singurul care își îndeamnă zilnic susținătorii să nu răspundă la provocări, singurul care „s-a trezit sa ducă o campanie civilizata, moderata”, în care nu-și critică și atacă adversarii, acela (credeți dumneavoastră…) e sortit să piardă!
      După părerea mea, seriozitatea, moderația și bunul simț care-l definesc, le-a dobândit domnul Iohannis prin naștere, educație și autoeducație. Dacă este candidatul „altfel”, care dorește să facă o politică „altfel”… trebuie să-l credem pe cuvânt, este chiar el-însuși atunci când vorbește, și nu putem decât să salutăm această… „rara avis” în politica românească. Și mai cred că electoratul despre care vorbiți (despre care vorbește și domnul Cornea) are destulă minte să aprecieze cum se cuvine calitățile… „atipice” ale candidatului Iohannis.

  6. 1. Electoratul „basist” care nu va vota in turul 2, foarte probabil nu ar fi votat nici in turul 1 daca l-ar fi avut doar pe KI, situatie in care Ponta era mai aproape de 50%, iar tabara anti-Ponta ar fi avut un scor mult mai slab, aritmetic vorbind. De aceea „faramitarea” dreptei a fost buna pt ca creste tabara anti-Ponta, sondajul neinfirmand nimic la acest capitol.

    2. O tabara anti-Ponta mai mare in turul 1 este in mai mare masura sa atraga votanti in turul 2, decat o diferenta mai mica KI vs VP in turul 1: e mai buna o diferenta de 10%, dar alte 11% la „aliati”, decat o diferenta de 5% (ceilalti nu ar fi venit la vot), dar fara surse de compensare.

    3. Teoria cu „inima” in primul tur si „mintea” in al doilea e falsa din start: trebuie votat cu „mintea” in ambele tururi, ceea ce pt mine inseamna MM in primul tur :). Pt ca o consider mai ok, pt ca reprezinta un sprijin pt viitorul ei si, la subiect, pt ca nu dauneaza sansei lui KI.

  7. „Glonțul decisiv la băsiști”.
    Poate ca e glontul pe care l-a dat dna Macovei unei moderatoare tv ;) (in pastrare?).

  8. Domnule Cornea, ma dezamagiti. Afirmatia asta e ‘a la antena 3’:
    „Președintele a mers atât de departe, încât a sugerat chiar că va boicota tu­rul doi, dacă Elena Udrea nu se ca­li­fică.”
    Presedintele a spus ca nu merge la vot daca in turul 2 se alege intre cei doi hoti mincinosi n-a zis nimic de udrea. Chiar nu e frumos ce faceti.

    • am mai gasit rostogolita minciuna cu cererea lui Basescu sa fie boicotat turul doi (daca nu ajunge Udrea) si la alti intelectuali care preiau, cum preia in ultimul timp si revista 22, toate mizeriile la adresa „dictatorului”.
      Basescu a spus exact cum ziceti: nu poate alege intre doi tilhari: Ponta si Iohannis.
      Cine vrea sa-i ierte lui Iohannis pacatele, e liber s-o faca. Dupa cum s-a comportat pina la despartirea de USL, nu e nicio difernta intre Iohannis, si Ponta.

    • Daca a spus exact ce ai scris tu, domnul Cornea are dreptate: Basescu nu voteaza in in turul doi daca nu ajunge Udrea :).
      Omul (TB) greseste, nu te ancora in greseala lui. Iohanis si Ponta nu au cum sa fie egali in rautate. Chiar prin prisma faptului ca Iohanis este din alt partid si tot este de preferat.
      Putin ar trebui sa ne pese de problemele personale ale lui TB sau Ponta. Trebuie sa votam cum este mai bine pentru noi. Sau cum este mai rau pentru ei, iata, avem de ales :)

  9. KJ trebuie sa adune toate voturile dreptei ca sa aibe o mica sansa de a invinge masinaria infernala rosie.Cei mai importanti sunt din nucleul dur al presedintelui care daca nu i se va cere de catre TB sa vina la vot-dar asa ca Gerula dacilor liberi sa lupte alaturi de romani contra migratorilor-nu vor iesi iar lunga noapte va cadea peste tara.Pentru asta nemtul ar trebui sa fie un mare Gh. Dinica si sa ceara iertare la fel ca Bastus :in nemernicia mea,caun caine turbat am muscat mana care m-a decorat…cea ce nu ma astept ca ar putea sa emotioneze tot boborul turmentat sa-l scoata la vot..pt.adm Contributors rog sa inteleaga acest comentariu si ca un spirit de gluma cum cred ca si KJ l-ar aprecia ca atare..

  10. Pe d. Ponta il va face presedinte, d. Basescu care va sugera votantilor d. Udrea sa stea acasa in turul 2. Deja a spus asta in interviul in care il demasca pe d. Ponta ca agent SIE.

      • De ce?

        Pai daca d. Iohannis castiga, rolul d. Basescu a lider de dreapta scade.

        Poate nu am dreptate.

        Dar daca am, veti merge la vot ignorand indicatiile d. Basescu?

      • Uite si dovada:

        „Băsescu: Nu merg la vot în turul II dacă rămân Ponta şi Iohannis, amândoi sunt oportunişti, corupţi”

        Deci?

        • Paul, nu iti este mai simplu sa intelegi „mersul prin Viata” ca pe „mersul prin circulatia rutiera” dar nu ca prin cea „clasica” ci intrun vehicul fara frane ce coboara pe o un drum a carei panta nu i se vede sfarsitul, dar in al carui „decor” poti iesi la cea mai mica greseala? Cine sa iti transmita (prin telefon, sa zicem) cand, ce si cum sa procedam, pentru ca cel ce se poate face tandari in fiecare urmatoare clipa, esti chiar tu, ca „subiect in cauza”? Basescu (ca oricine) poate recomanda un itinerariu sau altul, dar cel ce decide daca va urma sau nu povata este, . . . fiecare pentru el.

          • I-am raspuns numai lui victor L.

            Cat despre mine stiu ce am de facut.

            Singura mea ingrijorare este ca „indicatiile” d. Basescu il vor ajuta pe d. Ponta.

            Mai mult cred ca prefera sa il vada pe d. Ponta presedinte decat pe d. Iohannis.

            Asa cum bine spune d. Cornea, aritmetica din turul 2 este la limita. Fara cei 3%-4% ai doamnei Udrea, Johannis nu prea are sanse sa ajunga presedinte.

            Macar daca ar avea bunul simt sa spuna votati cu cine vreti!

  11. Cu cit ies mai putini la vot (alergici la Ponta) cu atit cresc posibilitatile de fraudare. Oricum in mediul rural se voteaza preponderent PSD, dar exista totdeauna si voturi anti PSD (sa le numesc asa). Este simplu sa faci sa dispara si sa le inlocuiesti cu voturi PSD. Oriciti observatori si membri ai altor partide vor fi.

    Am aflat de la un constantean mecanismul prin care iese mereu Mazare. A cumparat destui membri ai celorlalte partide care sint prin sectiile de votare. Astia ma primesc un fursec (vreo afacere cu primaria), vreo sinecura! Si apoi „pupat piata independentei” (prieteni la catarama).

    Ar trebui o mobilizare exceptionala pentru ca fraudele sa nu ajunga sa schimbe voturile!

    Cu Ponta presedinte, PSD va fi la putere min. 10 ani! Va intoarce tara din drum, va desfiinta institutiile care isi mai fac datoria. Despre ce prabusire rapida se vorbeste pe aici?

    Nu vedeti ca nu se iese in strada decit pentru Rosia Montana si gazele de sist? Nimeni nu protesteaza, daca striga sloganuri anti PSD esti batut, amendat etc.

  12. Da, de trei ori da pentru acest articol extrem de exact in analiza lui. Spre deosebire de alte articole ale d-lui Cornea, acesta este singurul care surprinde in opinia mea gandirea care-i caracterizeaza pe foarte multi dintre asa zisii ” Basisti”Nici nu ma intereseaza de altfel acest termen ; el nu circumscrie cu adevarat ceva consistent. „Consistent” ramane in viitorul politic al Romaniei perspectiva imprimata prin ceea ce a deslusit Basescu in hatisul , mlastinile si nisipurile miscatoare ale societatii romanesti post 1989. Coordonatele necesare ale unei noi politici pentru tara in care traim sunt astfel trasate fie ca-l contestam pe Basescu, fie ca-l respingem s-au il evaluam cu jumatati de adevar. In istorie- da, in istorie, inclusiv romaneasca, nu am intalnit personalitati perfecte,ci doar personalitati cu rol pozitiv decisiv. unele dintre ele cu multe carente… la activ. in fine, sunt convins ca vom avea ocazia de aici incolo sa discutam ” pro si contra” despre multe alte „aspecte”.Chiar domnul Cornea sunt sigur ca ne va oferi exemple de reflectie.”Teze si antiteze la Paris’ tot de niste romani de marca au fost intiate.DE-ACUM , se pare ca vom avea parte de ele si la Bucuresti.

  13. Am o observatie. Eu sunt din 1990 anti FSN, adica anti PSD, dar si anti PD (urmasul legal al FSN-ului). In categoria antipatiilor intra si Basescu, pe care l-am votat doar in 2004 cu speranta. Dezamagirea ce a urmat a facut ca in 2009 sa lipsesc pentru prima oara de la vot (pe Geoana nu puteam sa-l votez din motivele enuntate mai sus). Basescu este pentru mine cel mai mare escroc din Romania (Ponta ii calca pe urme dar mai are pana la nivelul „maestrului”). Am fost la referendum ca sa imi spun punctul de vedre, in mod democratic, prin vot. Dar ca de obicei votul nu a contat. Politicianul roman are scaunul lipit de fund. 7,4 milioane de oameni i-au spus „pleaca”. Dar marele democrat si aparator al legii, Traian Basescu a facut ceva pe votul nostru. Cred ca era mai bine daca faceam si noi ca la Kiev. 100.000 in strada, sticle incendiare si ii spuneau altii lui Basescu sa plece. Asta a fost concluzia mea, ca „molotovul” poate bate votul. Halal democratie!
    Deci nu toti antipsedistii sunt automat si „basisti”.
    Voi vota Johannis, desi alianta asta cu PD-ul imi repugna. Dar voi vota omul, nu partidul sau partidele.
    La toti cei care il compara pe Johannis cu Ponta, pentru ca asa a spus Basescu, le urez succes in sustinerea Elenei Udrea, „curata si prea nevinovata”.
    Sa auzim numai de bine.

    • Pai spune domle ca iubesti pnl-ul si basta. Omul pe care-l votezi tu, KJ este un hot mincinos,integrat perfect cu clica de hoti de la PNL.
      Si avand in vedere ca si pt tine constitutia romaniei si legile sunt doar niste hartii care nu inseamna mare lucru, esti votantul tipic de ponta. Doar ca votezi cu iohannis.
      7.4 milioane nu au cum sa iasa din cadrul legii/constitutiei. Daca la momentul respectiv intrebarea cu suspendarea includea si „sa-l bagam in puscarie pe dictator”, asta votau oamenii.
      Legea spunea clar ceva. Nu ati fost destui? Sanatate si un praz verde.
      P.S. niciun „basist” nu o sustine pe elena udrea, asta e doar in mintea voastra…

  14. Exista si cei ca mine … Ai zice ca fac parte din clasa celor instruiti… probabil ca nu fac parte din aceasta clasa pentru ca nu inteleg ce-i stanga si ce-i drepta in politica romaneasca, cu atat mai putin in politica economica romaneasca…. vad ce nu aud si aud ce nu vad. Dupa zece ani de presedinte de … dreapta… dupa multi ani de guvernare „de dreapta” … mai uit in jur si ? Credeti ca totul sta in : il votam pe Ponta sau Iohanis ? Eu cred ca e acelasi lucru. In consecinta sunt doua zile de duminica in care ma pot plimba …fara grija votului. Cu atat mai mult cu cat nu sunt „basist” desi sunt „antipsd-ist”. Cum nu la mine e glontul… inseamna ca nu-i razboiul meu.
    Eu am crezut multi, prea multi ani , ca e razboiul meu. Presedintele tarii asteia mi-a spus ca daca nu-mi convine sunt liber sa plec. Practic medicina in tara asta de 27 de ani, sunt neurolog … am avut mii de pacienti. As fi vrut ca economistii, inginerii, politicientii sa vindece la randul lor ce e de vindecat…. as fi vrut politici economice care sa insanatoseasca tara asta si sa fie bani pentru copiii, handicapati, persoane in suferinta. Nu, ei sunt tratati cu dispretul zisei : „asistati” . Multe, prea multe ar fi de spus. Razboiul nu-i domnule, Andrei Cornea, daca-i Ponta sau Iohanis presedinte ci ce se intimpla cu economia acestei tari. Si din pacate se va intimpla acelasi lucru, indiferent cine o sa fie presedinte. Politica economica e facuta nu de presedinte si nici de guvern… e facuta de o mafie care transcede partidele si vointa noastra exprimata prin vot. Interesele nerostite electoral fac „politica economica”, nu programele electorale. Patima electorala si calculele electorale ? Spunea cineva mai sus ca iesirea a 100000 de oameni pe un maidan poate fi considerata democratie si vorul a peste 8 milioane poate fi considerat lovitura de stat si avea dreptate. Dupa cum interesul mafiei economice o cere. Din aceasta cauza cred ca nu mai e demult razboiul in care pot fi parte combatanta… maxim carne de tun.

    • Nici daca ganditi in termenii „EST sau VEST?” nu va vine sa iesiti la vot?

      Eu cred ca dam un examen, ca natiune, iar prezenta la vot e proba eliminatorie. Absentand, ii veti lasa pe altii sa decida, in locul dumneavoastra. E drept, indiferent cine va fi presedinte, atunci cand va face prostii, veti putea spune, prietenilor, „Eu nu l-am votat.”

      Daca nu va razganditi, nu pot decat sa va spun „plimbare placuta!”. Dar sa stiti ca s-ar putea sa ploua. Vreo 5-10 ani.

      • Nu o sa spun: „eu nu l-am votat”. Domnul meu, de „plouat” ploua cu galeata de 45 de ani + 25 de ani incoace. Se pare ca ne-am obisnuit cu ploaia. Mai grav e ca, desi am crezut ca dumneavoastra si am fost extrem de activ votant nu s-au oprit precipitatiile. Sunt prea batrin si prea obosit sa nu realizez, ca pot fi in acest razboi decat carne de tun, fie ca votez fie ca nu. Mi-am facut impecabil datoria de cetatean, ani de-a randul. Si profesional si civic si social… Va doresc numai bine ! Sunt convins ca asta vreti. Poate sunteti mai norocos decat mine.

        • Turul intai al prezidentialelor va fi singurul sondaj de opinie valabil si real, va fi o radiografie a natiunii. Indiferent cine va iesi, pana la urma, presedinte, rezultatele turului intai vor fi luate in seama, atat de romani cat si de partenerii nostri externi. Se vor limpezi apele, in perspectiva parlamentarelor din 2016. Vom sti cum stam.
          Suntem in secolul 21, iar mediul online incepe sa se impuna, ca sursa de informatie, ca mediu in care se fac publice idei si ca forum de dezbatere. Pe langa implicatiile politice si sociale ale prezidentialelor ce vin, exista o sansa ca mediul online sa prevaleze asupra televiziunii. Exista o sansa ca televiziunea sa insemne mai putin, in lupta politica. Exista o sansa ca televiziunile de scandal sa nu mai fie considerate un instrument eficient.
          Dupa parerea mea, fiecare om care citeste si gandeste trebuie sa-si exprime optiunea, prin vot. Chiar daca nu avem un candidat de nota zece, chiar daca lehamitea ne copleseste, chiar daca nu ghicim un soare, in spatele norilor.
          Ganduri bune si poate va razganditi, totusi!

  15. Nu inteleg convingerea unora, ca automat cine este impotriva lui Ponta este sustinatorul lui Basescu. Sunt multi impotriva lui Ponta si a ce reprezinta el, dar nici Basescu cu camarila sa nu-i departe. Sa luptam pentru institutii.

    • Toni , ai perfecta dreptate. Totul se judeca in alb si negru. Daca esti impotriva lui Ponta trebuie sa fi cu Basescu sau invers. Ceea ce e total fals. Cat timp institutiile nu sunt functionale , independente de politic si cat timp economic nu se misca lucrurile in directia cresterii economice bazate pe crearea de locuri de munca si eficienta nu se rezolva nimic. Inlocuim o camarila politica cu alta.Una mai abjecta decat alta. Banul public nu o sa aiba destinatia care ii e teoretic atribuita. Furtul o sa fie regula si cinstea exceptia. Din cand in cand o sa mai fie plimbat unul sau altul pe la DNA … si cam atat. Noi avem circ, ei au paine si inca ce paine !
      Titlul articolului imi aduce aminte de replica cu ciuruitul… noi nu trebuie sa ne ciuruim intre noi. Noi trebuie sa intelegem ca daca o facem nu castigam nimic.

  16. ” Cum nu la mine e glontul… inseamna ca nu-i razboiul meu.” …aceasta abordare va asigura ca, plimbandu-va fara gloante in zona de razboi, nu deveniti o victima colaterala?
    Niciodata, dupa cunostiintele mele, resemnarea nu a fost nici sursa, nici simptoma de sanatate! Evident insa, fiecare alege calea pe care o doreste…

    • Dar sunt deja victima colaterala. Zilnic ma lovesc de sistem ! Sunt parte a unui sistem nefunctional. Sunt parte a unui sistem in care cetateanul e pe cont propriu… in care dramuiesc putinul sa ajunga la mai multi. Credeti ca resemnarea mea vine din nepasare ? Dar convingerea mea, dupa ani, e ca nu pot schimba cu votul meu nimic. Si sa ma credeti am incercat. Daca refuz sa mai iau parte la acest scenariu… cetatenii se duc la vot si avem in consecinta o spoiala de democratie… refuz pentru am constatat ca nu fac decat sa validez o camarila sau alta cu votul meu. Nu indemn pe nimeni la absenteism. Spun numai ca eu o sa ma abtin de la vot. Au trecut toate partidele pe la putere. S-a schimbat ceva ? Sistemul a devenit functional ? Furtul s-a diminuat ? Banul public s-a intors la dumneavoastra ca asistenta medicala, sosea civilizata, scoala mai buna sau decenta pentru copilul dumneavoastra? Daca da, atunci eu gresesc. E posibil. Eu nu am simtit asta. Eu am simtit ca lucrurile s-au degradat.
      Domnul meu, eram tanar cand stateam in Piata Universitatii… credeam ca si eu contez si am crezut ani de zile. E timpul sa faceti dumneavoastra asta. Toate bune !

      • Un scurt exercitiu: sa zicem ca in 2004 gandeam toti ca dvs si iesea domnul Nastase.
        Chiar credeti ca nu era mai rau?
        Cei care au votat atunci (si in alte ocazii) au schimbat ceva. Lasati Miorita si mergeti la vot. Binele vine mai greu la noi, dar vine. Ca sa nu fie rau :).

      • Desi va pot intelege dezamagirea,nu va pot impartasi defetismul.
        Romania a inaintata exterm de greu pe drumul pe care a pornit acum 25 de ani.extrem de greu si cu mult noroc.Si cu participarea celor care au sperat ,care inca au sperat.Fara ei situatia era mult grea.Si daca multi vor imparatasi atitudinea ,atunci tara asta o va lua si mai tare la vale.

        Ce nu inteleg multi ca d-voastra : indiferent de ce veti face in acele duminici,cineva va ajunge acolo sus,la putere, si va va dicta prin actiunile sale restul vietii d-voastra si acopiilor si nepotilor d-voastra.Asta e tot.simplu de tot.
        Plimbare placuta si va tin pumnii pentru o batranete lipsita de griji.

  17. Absolut corect ce ai precizat. Raspunsul tau ma face sa cred ca suntem foarte multi ce nu suntem aserviti niciunei camarile. In ziua de azi reprezentata de cei ai lui Basesu sau de cei ai lui Ponta &Co.

  18. Am urmarit si eu articolele autorului si… cu tot respectul: ati citit in acel sondaj confirmarea teoriilor inchipuite de dvs pana acum.
    Daca domnul Iohanis ajunge in turul 2, tine exclusiv de PNL sa-si apropie agenda Monicai Macovei. O sa fie greu, pana acum PNL a reusit sa-si apropie agenda lui Becali, dar ei trebuie sa incerce. Cine o voteaza pe Macovei nu ar fi mers la vot pentru un Iohanis uituc (vezi 2012), un Iohanis ca nu s-a luptat niciodata cu Ponta, etc.
    Mingea este la el, daca nu este in stare s-o joace va fi mancat chiar daca castiga alegerile. Si daca le pierde, le pierde pe mana lui, nu din cauza faramitarii dreptei.

    • Foarte bine argumentat.Ma inscriu pe aceeasi linie.
      Nu o fi MM candidatul ideal ,dar e cel mai bun care il avem.Daca MM nu se inscria ,ar fi fost prima oara cand nu sunt sigur ca nu as fi mers doar in turul doi,ca sa aleg raul cel mic,cum am mai facut-o o data in 2000.
      Asta nu inteleg sustinatorii lui KI: intre acest si Tonta diferentele nu sint asa de mari.Poate doar ca KI e un bun adminisrator,pe cand Tonta e un bun plagiator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Andrei Cornea
Andrei Cornea
Eseist, istoric al artei, clasicist, publicist, filosof. Profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, departamentul de relaţii internaţionale şi studii europene. Colaborator permanent al revistei 22.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro