Crimele securiste nu au fost (doar) abominabile actiuni sadice. Calaii puneau in practica preceptele a ceea ce un ganditor politic a numit ideologia rece. O carte de Maurice Merleau-Ponty care a provocat furtunoase discutii in anii 50 se intitula “Humanisme et terreur”. Problema filosofului francez era legata de rolul violentei in aventura spiritului revolutionar modern si de raporturile extrem de complicate dintre scop si mijloace. Chestiunea nu era una pur teoretica, ci privea destinele a milioane de oameni deveniti subiecti ai “marelui experiment”. Nonconformistii, inadaptabilii, „dusmanii obiectivi”, grupurile „condamnate de istorie”, toti trebuiau amutiti, exclusi, eliminati, anihilati.
Au trecut multi ani pana cand, in august 1968, Jean-Paul Sartre avea sa admita ca scopul nu este altceva decat recapitularea mijloacelor utilizate pentru atingerea sa. Este ceea ce Merleau-Ponty, despre care a scris recent Marius Stan un excelent eseu, recunostea in alta carte importanta, “Les aventures de la dialectique”. Nu mai vorbesc de Albert Camus care rupsese cu Sartre si Simone de Beauvoir tocmai pentru ca nu intelegea sa participe la sacralizarea violentei teroriste a bolsevismului.
Imperativul dictaturii proletariatului a fost, in viziunea lui Lenin, cheia de bolta a socialismului marxist. Nu conta pentru fondatorul bolsevismului ca Marx se referise doar in treacat la acest concept, ca in cosmologia sa politica altele erau notiunile cardinale. Lenin a fetisizat si a absolutizat ceea ce se gasea la Marx intr-o forma neconceptualizata, necristalizata, o intuitie mai degraba decat o teorie legata de esecul Comunei din Paris. Pentru a salva revolutia, aveau sa scrie Lenin si Trotki, toate mijloacele sunt permise. O logica a eficientei istorice in care notiunile de Bine si de Rau erau abandonate fara urma de regret. Idealismul revolutionar era de fapt un infinit cinism. Numai astfel putem intelege contactele bolsevicului Karl Radek in Germania, la inceputul anilor 20, cu diversi proto-nazisti ori Pactul Molotov-Ribbentrop semnat la Kremlin, in prezenta lui Stalin, pe 23 august 1939.
Pentru Marx, ori macar pentru tanarul Marx, justificarea comunismului era abolirea alienarii umane, salvarea imanenta. Faimosul salt dialectic din imperiul necesitatii in imperiul libertatii insemna implinirea potentialitatilor umane, rezolvarea conflictului dintre esenta si existenta. Intr-o fraza faimoasa, Marx isi formula opozitia in raport cu ceea ce Raymond Aron a numit substitutionism, mistica partidului de avangarda care inlocuieste de fapt clasa sociala ca subiect activ al cataclismului revolutionar: “Emanciparea clasei muncitoare nu poate fi decat opera proletarilor insisi”. In lumina acestei idei putem intelege reactia critica a Rosei Luxemburg la dictatura bolsevica si simpatia Hannei Arendt petru militanta ucisa in ianuarie 1919.
La Lenin si apoi, mult mai vizibil la Stalin, Mao, Ulbricht, Novotny, Dej, Ceausescu etc, aceasta dimensiune a spontaneitatii participative dispare cu desavarsire. Sa nu ne amagim, insa. Bolsevismul a culminat in stalinism, orice ar fi gandit un Isaac Deutscher, Moshe Lewin, Tariq Ali etc Lenin nu a ezitat nu numai sa aprobe, ci, mai ales sa ordone, masacrarea unor categorii umane privite drept nocive, “parazitare”, destinate exterminarii asemeni insectelor daunatore (clerul, aristocratia, monarhistii, anarhistii si mensevicii care refuzau sa ingenuncheze etc). Cand primul comisar al justitiei, socialist-revolutionarul de stanga Isaak Steinberg, socat de amplitudinea terorii comuniste, l-a intrebat pe Lenin daca n-ar fi mai firesc ca acea institutie sa fie numita “Comisariatul Poporului pentru exterminari”, acesta a raspuns cinic: “Fireste, dar nu ne putem permite acest lucru din ratiuni propagandistice”. Episodul apare in numeroase carti, inclusiv in cele ale lui Richard Pipes. Steinberg a demisionat, a emigrat. Fiul sau, Leo Steinberg, a fost unul dintre marii istorici de arta ai lumii, specialist de varf in Michelangelo, a predat la University of Pennsylvania.
Germenele intolerantei, al rigorismului extremist, al cultului violentei purificatoare se afla in chiar proiectul neo-iacobin al comunismului modern. In acest sens, utopismul lui Lenin nu este o bastardizare a celui al lui Marx, ci o actualizare istorica a acestuia, cu excesele ce provin din radicalismul politic rus ( a se citi “Demonii” lui Dostoievski). Pentru bolsevici, dictatura proletariatului, adica a statului major frmat din revolutionarii de profesie auto-desemnati drept custozii fericirii universale, mantuitorii umanitatii, mi avea nevoie de niciun fel de justificare legala. Justitia era o suprastructura, putea fi schimbata in functie de interesele clasei aflate la putere. De aici ideea unei “justitii proletare”, imbratisata de toti comunistii, fara exceptie, inclusiv de Lucretiu Patrascanu in perioada cand a fost ministru.
Se uita adeseori ca totalitarismele (comunismul, fascismul, islamismul revolutionar) sunt ideologii moderne. Este ceea ce accentueaza pe buna dreptate filosoful brazilian Olavo de Carvalho in scrierile sale. Comunismul contine in chiar substanta sa vitala mitul progresului istoric pe care il impartaseste cu liberalismul, lucru observat de ganditorul politic John Gray. De aici si dificutatile liberalilor de a detecta originile totalitarismului comunist intr-o versiune exacerbata si in fond denaturata a ideologiei Luminilor.
Leszek Kolakowski a formulat cat se poate de clar si adecvat natura terorista a pseudo-umanismului utopic: “Absolute equality can be established only within a despotic system of rule which implies privileges, i.e. destroys equality; total freedom means anarchy and anarchy results in the domination of the physically strongest, i.e. total freedom turns into its opposite; efficiency as a supreme value calls again for despotism and despotism is economically inefficient above a certain level of technology. If I repeat these old truisms, it is because they still seem to go unnoticed in utopian thinking; and this is why nothing in the world is easier than writing utopias.” (“Is God happy? Selected essays,” London: Penguin. 2012, p.139) Voi publica aici curand o recenzie la aceasta carte de Kolakowski.
As mai spune ceva, in incheierea acestor reflectii. Criminalitatea regimurilor comuniste a fost legata tocmai de convingerea ca au Istoria (evident cu majuscula, absolutizata, divinizata) de partea lor. In momentul in care Ceausescu folosea Securitatea, o institutie criminala, pentru atacurile teroriste impotriva postului de radio “Europa Libera”, el actiona ca un veritabil leninist. In egala masura, recursul la violenta, la teroare, este proba disperarii istorice, a unei insecuritati pe cat de chibnuitoare, pe atat de greu de surmontat. Iata ce scria istoricul Vlad Georgescu, regretatul director al Departamentului Romanesc:
“Pe măsură însă ce situația internă s-a înrăutățit, pe măsură ce nemulțumirile populației au crescut, iar partidul s-a dovedit tot mai incapabil a răspunde nevoilor sale, clasa conducătoare s-a reîntors la vechile metode. Părul se schimbase dar nu și năravul. Terorizarea politică s-a îndreptat în primul rînd asupra celor, firește, dinlăuntru, aflați la îndemînă. A lui Calciu, a lui Filipescu, a sindicatului liber, a lui Palffy, a credincioșilor, a nenumăraților români, maghiari, germani care își arătau nemulțumirea, cît de mică, față de sistem.
S-a îndreptat apoi împotriva românilor din afară, socotiți a avea o influență destabilizatoare asupra celor din țară. In această categorie intră atentatele puse la cale după 1981 împotriva lui Nicolae Penescu, Paul Goma, Emil Georgescu, Șerban Orescu, Virgil Tănase. In această categorie intră și atentatele cu bombe împotriva Europei Libere, din februarie 1981, al cărui făptaș a rămas necunoscut, ca și cel plănuit recent dar descoperit la timp și în spatele căruia se află, prinsă cu mîța-n sac, Securitatea română. Din fericire, nici unul din atentatele împotriva românilor liberi nu a avut succes, nu a făcut victime, ucigașii regimului lăsînd chiar impresia de relativ amatorism. Semnificativ mi se pare, de altminteri, și faptul că atît de mulți securiști au refuzat în ultimii ani să-și ducă pînă la capăt misiunea, să devină asasini, și că s-au refugiat în Apus.
Terorismul de stat, crima politică, sînt dovezi de disperare, nu de forță. Președintele comuniștilor români ar trebui să înțeleagă că situația internă nu se poate îndrepta prin eliminarea fizică a celor care îi critică politica ci prin schimbarea acestei politici, ruinătoare pentru țară, ruinătoare chiar și pentru clasa politică care o conduce astăzi. Nu aruncînd în aer Europa Liberă va găsi dl. Ceaușescu răspuns la gravele întrebări pe care și le pun românii în legătură cu politica sa. Incercînd să ne arunce în aer, comuniștii români nu fac decît să arate și românilor și străinătății, pe lîngă adevărata lor față, și adevărata lor slăbiciune. Iar în ceea ce ne privește nu vă faceți, domnilor, nici o iluzie! Vom continua să ne facem datoria pentru că ea izvorăște din conștiința adîncă că slujește țării și neamului nostru.”
http://www.europalibera.org/content/article/2218179.html
Articol publicat pe portalul LaPunkt. Am facut aici minime adaugiri:
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Steinberg a demisionat, a emigrat. Fiul sau, Leo Steinberg, a fost unul dintre marii istorici de arta ai lumii, specialist de varf in Michelangelo, a predat la University of Pennsylvania.”
Ce legatura poate avea cine a fost si unde a predat Leo Steinberg cu textul acesta?
Pentru ca, daca ramanea in Rusia, fiul sau n-ar fi ajuns sa predea…
Biografia marelui istoric de arta include referinta la acel moment de conflict intre Lenin si tatal sau:
http://www.dictionaryofarthistorians.org/steinbergl.htm
Desi oarecum off topic, este bine de citit scrisoare lui Corneliu Coposu despre August ’44 pentru a mai imprastia ceata ideologica creatoare de opinii in Romania.
http://adevarul.ro/locale/zalau/securitate-1_52173dd6c7b855ff56068120/index.html
Acum ceva legat de topic. In mediul universitar Marx este presentat la cursurile de stiinte politice (cu exceptia celor de filozofie politica) ca un filozof; in plus si original. Aceasta in ciuda multcunoscutului si discutatului aspect ca Marx practica un Hegelianism inversat, acel determinism materialist. Ce se stie mai putin, sau mai degraba este ignorat, consta in faptul ca Marx a preluat si de la Rousseau concepte de baza in lucrarile sale. Conceptul de „burghezie” este preluat ad literam; cel de „alienare” este si el preluat insa nu cu sensul de alienare de sine datorita lui „amour propre” ci alienare de sine prin alienare de munca depusa. De asemenea Marx preia intrutotul ideea lui Rousseau ca aparitia proprietatii private reprezinta sursa de inegalitate existenta in prezent.
Multumesc pentru precizari. De acord, Marx impartaseste cu Rousseau ceea ce un filosof politic (Bernard Yack) a numit aspiratia spre comunitatea totala, deci fara clase, fara burghezie si fara proletariat, fara stapani si fara sclavi. Au in comun pasiunea egalitara. Evident, multe din aceste idei vin si pe linia Saint Simon si alti utopisti. Conceptul de alienare (instrainare) apare proeminent la Hegel, dar se confunda acolo cu acela de externalizare (Verausserung), si de obiectivare. Una dintre cele mai bune carti pe subiect este „Filosofie si mit la Karl Marx”, de Robert C. Tucker, aparuta in traducere romaneasca la Curtea Veche.
http://www.curteaveche.ro/filosofie-si-mit-la-karl-marx.html
„In momentul in care Ceausescu folosea Securitatea, o institutie criminala, pentru atacurile teroriste impotriva postului de radio “Europa Libera”, el actiona ca un veritabil leninist.”
Luati situatia Romaniei doar ca exemplu si fara a pune sistemele in comparatie, cam ce credeti ca face societatea vestica (US/UK + cateva din UE pe care le controleaza) acum?
http://www.theguardian.com/world/2013/aug/24/david-miranda-detention-greenwald-press-editors
http://www.theguardian.com/commentisfree/2013/aug/23/uk-government-independent-military-base
As fi foarte curios sa aflu parerea dumneavoastra de specialist, cu privire la libertatiile noastre din acest moment… doar asa un feeling, nefiind obiect de studiu inca (cu toate ca wikileaks prezinta un set de date impresionant pentru a forma a imagine) – credeti ca marsam spre o era a umanismului sau mai degraba catre un totalitarism cinic?
Dle. Tismaneanu,
Va citesc intotdeauna cu placere articolele si va admir eruditia. Cunoasterea/Demascarea comunismului e esentiala pentru cei care nu l-au trait si care il idealizeaza.
Pe de alta parte comunismul nu mai este o problema in societatile contemporane (cite un puseu socialist – nici macar comunist – in America Latina nu inseamna nimic la scara mondiala). Nimeni nu-si mai poate imagina comunismul revenind in vreuna din societatile care l-au trait deja iar vorba lui Marx, cea privitoare la repetarea istoriei, e si ea, ca multe din zicerile sale, falsa.
Societatea germana a reusit acea „Vergangenheitsbewältigung” (un termen greu de tradus bine in alta limba, poate „asumarea trecutului” in romaneste) care i-a asigurat o evolutie democratica bazata pe un consens national in ceea ce priveste trecutul. In Romania, din pacate, prezentul este atit de compromis de nivelul scazut al politicii, ca nostalgia trecutului, atit de opresiv de fapt, e inca vie.
Ce-i de facut?
Kirkegoaard spunea ca „Livet forstås baglæns, men må leves forlæns”, adica „viata se intelege (privind) inapoi, dar se traieste inainte”.
Cam asta ar trebui sa fie si prioritatea dv si a intelectualilor „angajati”. Nu zic ca studiul trecutului nu e important (macar ca apud Orwell „Who controls the past controls the future”), insa problema majora e de a schimba ceva in prezent si viitor.
Si aici e buba. Privind paleta de politcieni romani e greu de identificat o forta politica, si o grupare de intelectuali, care sa prezinte garantiile unei schimbari radicale. Da, unii sint ceva mai buni ca ceilalti, dar in principiu toti pun interesele proprii inaintea intereselor nationale. Scirba generala de politica in Romania (ca de altfel in multe parti ale occidentului) poate duce la destabilizare (nu vreau sa trag un clopot de alarma si sa spun „monstri”) si la o perpetua mentinere in mlastina tranzitiei, la o polarizare si mai accentuata a societatii si, in cele din urma, la conflicte sociale de amploare.
Deci, problema e: Ce facem cu viitorul?
„primul comisar al justitiei, socialist-revolutionarul de stanga Isaak Steinberg, un umanist real care voia sa desfiinteze complet inchisorile”
Mă îndoiesc profund că acest sindicalist şi anarhist, mistic evreu şi reprezentant de seamă al idişismului, ar fi putut adopta cândva, in viaţa lui, principiile umaniste sau că ar fi avut vreodată convingeri măcar tangenţiale cu secularismul sau individualismul. Pur şi simplu nu înţeleg de ce doriţi să-l spălaţi pe acest odios comisar leninist doar pentru că ar fi părăsit la un moment dat tabăra bolşevică [in care nu a fost prezent nominal], insă nu şi pe cea socialistă [pe care o slujea cu credinţă]. Să înţeleg că un criminal care schimbă barca merită să fie absolvit de vinile sale oribile?
Haideţi să recapitulăm etapa revoluţionară a vieţii sale:
1. Participă la Revoluţie [episod neclar şi nu am timp să răscolesc bibliotecile netului pentru a afla ce şi cum] şi intră in al doilea executiv leninist ca membru al Partidului Revoluţionar Socialist, iniţial aliat de nădejde al bolşevicilor.
2. Nemulţumit de Pacea încheiată de Lenin cu Germania in 1918 părăseşte guvernul. Nu crimele atroce ale bandelor de asasini „revoluţionari” l-au deranjat ci stoparea măcelului pe frontul de vest.
3. După ce demisionează in 1918 trăieşte bine-merci in Rusia bolşevică până in 1923. Asta deşi Partidul său are o tentativă de contrarevoluţie şi in acelaşi an -1918- asasinează ambasadorul german la Moscova pentru a redeclanşa ostilităţile şi antrena Rusia in război. Deşi mare parte din liderii PSR sunt arestaţi şi ulterior exilaţi sau executaţi. Deşi Fanni Kaplan -o colegă de partid a lui Isaac- încearcă să-l asasineze pe Lenin in august 1918 şi a fost cât pe-aci să reuşească. Dacă într-adevăr nonconformiştii, inadaptabilii, devianţii vremii erau anihilaţi, eliminaţi de bolşevici cum se explică atunci supravieţuirea lui Isaac şi exodul său asumat şi nestânjenit? Nu se explică decât astfel: Lenin nu l-a considerat pe Isaac un duşman al poporului, ci, din contră, o piesă importantă in mecanismele politice distructive ale socialismului. Nu a fost lăsat să plece, ci a fost exportat, chiar in Germania, unde se construia de zor la societatea multilateral-dezvoltată. Nu a fost singurul revoluţionar exportat de bolşevici in Occidentul „putred” şi refractar la calea revoluţionară a socialismului, căci armate întregi de agitatori, propagandişti şi anarhişti -aşazişii inadaptaţi- au invadat ţările capitaliste pentru a răspândi germenii revoluţiei. Ideologia a devenit cel mai important bun de export al Rusiei sovietice, iar unul din vehiculele ideologiei a fost idişismul de producţie rusească care a sabotat formarea statului Israel dorit de puterile Apusului.
Nu doresc o polemica pe acest subiect, in fond tangential. Voi elimina referinta la umanism. In rest, ma bucur ca v-ati documentat atat de asiduu despre eseri. Episodul Fanny Kaplan ramane unul dintre cele mai controversate din acea perioada tulbure. Tema este totusi alta.
Lenin avea nevoie de un pretext pentru a intaura o dictatura si a gasit in „dictatura proletatiatului”.
Democratia pare sa fie un accident de scurta durata intre doua dictaturi.
Mai devreme sau mai tirziu se recurge la dictatura mascata sau la dictatura pe fata.
Poate ca exista o exceptie partiala in SUA.
Faptul ca unii securisti in frunte cu Pacepa au trecut pe partea dusmanului extern a fost numai pentru a cistiga ceva si de a exercita dreptul de a se da dupa cum bate vintul.
Cei mai destepti securisti au ramas in tara si au pus mina pe putere.
Se poate sublinia ca un roman de rind nu poate obtine viza in multe tari si nici absolvirea de pacate si clerence dar securistii au putut obtine intrucit au adus servicii si in final au facut afaceri impreuna cu ceilalti si s-au evidentiat.
Azi nu au mai ramas in viata multi supravietuitori ai crimelor comuniste sa spuna cum actionau criminalii.
Despre crime au ramas sa vorbeasca V.Tismaneanu si putini oameni cu constiinta.
Mai nou Pacepa este invitat sa vorbeasca despre aceste crime.
In fapt oamenii, practicile si tot ce misca sunt condusi de oameni care contunua pricipiile dictaturii si au fost alesi tocmai din aceasta cauza.
Romania este locul in care comunistii au pastrat puterea.Ei au fost simpatizati si de rusi si de vestici.
probabil cel mai frumos articol scris de prof. Tismaneanu pe contributors.ro (pe care l-am citit pana acum)
… o referire la Kolakowski, ‘pseudo-umanism utopic’ poate insemna in linii mari victoria unei ideologii impinse la extrem (utopie) in defavoarea umanismului (definit drept „iubeste-ti aproapele ca pe tine insati”)….sau: ratiunea „pura” (in absenta reperelor morale) naste monstri ideologici (eugenia, genocidul justificat ideologic) asa cum s-a intamplat in a 2a jumatate a sec XIX si a fost pusa in practica mai intai de comunisti apoi de fascisti …Stalin a ucis doar in anii ’20 mai multi oameni (9 mil ucrainieni) decat Hitler…si apoi cel putin atatea milioane de rusi si alte nationalitati…nu as fi surprins sa aflu ca Stalin a ucis de fapt mai multi rusi decat nazistii
…probabil singura „ideologie” sustenabila este meritocratia cu valente umaniste
Desi scrieti mereu despre comunism,nu am obosit niciodata citindu-va. Dvs scrieti despre iadul pe pamant…dezvaluiti mereu aspecte noi ale fenomenului. O intrebare,vreau un raspuns cinstit: credeti ca s-a terminat? va multumesc,Maximus.
Scriu in general despre problema, ori mai exact, incarnarile Raului in istorie, deci nu doar despre comunism. Raul nu s-a terminat, pasiunea utopica nu s-a epuizat, exclusivismul maniheist se manifesta in chip vehement, sunt destui cei care sunt dispusi sa se arunce in bratele diversilor falsi profeti. In China disidentii sunt persecutati, condamnati, aruncati dupa gratii. In Cuba sunt asasinati. In Vietnam sunt urmariti si hartuiti. Sa mai vorbesc de infernul din Coreea de Nord? Fenomenul Putin nu poate fi inteles fara o analiza a mostenirilor comunist-kaghebiste. Ion Iliescu si Victor Ponta au destule in cmun, inclusiv admiratia pentru autoritarismul de sorginte bolsevica. Voi publica aici curand doua texte direct legate de intrebarea Dvs. in sensul ei mai general. Multumesc pentru cuvintele bune.
E frumos sa insiri o gramada de nume ca sa dai o spoiala de autoritate articolului, insa cred ca ar fi fost bine sa fiti mai selectiv. Olavo de Carvalho, cel pe care il pomeniti in textul de mai sus, crede in astrologie. Dumneavostra credeti in ghicitul in stele? Va intreb pentru ca daca nu credeti in zodiac, atunci in ochii lui Olavo, cel caruia dvs. ii dati credit, pomenindu-l, sunteti un prost pentru ca el spune asa: „Cel care nu a studiat astrologia n-a studiat nimic. Este un analfabet si un prost”. Nu o spun eu, o spune o persoana careia dvs. ii dati credit. Sau poate credeti in zodiac… sau in datul in bobi…
Karl R. Popper considera cartea lui Lenin „Materialism si empririocriticsm” o lucrare meritorie. Leo Strauss a pretuit „Distrugerea ratiunii „de Lukacs. Nu impartasesc opiniile lor despre aceste doua volume, ba chiar sunt extrem de critic cu materialismul naiv leninist si cu celebrarea lui Stalin drept culme a filosofiei de catre Lukcacs. Dar raman in continuare un admirator al lui Popper si al lui Strauss (cu normalele rezerve critice pe care le am, gandind autonom, in raport cu orice autor valoros). Acestea fiind spuse, ce aveti de spus despre tema articolului? Las de-o parte tonul si limbajul Dvs, ambele deliberat insultatoare.
Legat de articol n-am ce sa comentez. Bolsevismul a fost o plaga. Dar ma bucur ca il apreciati pe Karl Popper. Pentru ca el, de fapt, nu desfiinteaza marxismul ci prezinta, in esenta, o varianta reformista a acestuia. Iar critica lui e limitata la violenta revolutionara si la pretentiile „stiintifice” ale marxismului. Cam atat. In rest chiar si programul marxist il umareste sub forma realizarilor social democrate.
Iar despre Rusia si Putin – Rusia e o tara capitalista, chiar mai capitalista decat multe tari vestice unde exista redistributie si politici sociale. Si Rusia tarista (unde studentii erau inchis in inchisoarea Petru si Pavel pentru ca politia tarista gasea o brosura sau o carte in camera lor) seamana cumva cu cea de azi. Asa ca mostenirea comunista si kaghebista, desi cantareste si ea greu, poate nu e intru totul cauza a ceea ce se intampla acolo. In Rusia a existat mereu o prapastie intre cultura si civilizatie. Dar daca vreti sa puneti stanga la colt prin orice mijloace, sigur… puteti folosi eventual si un discurs de acum 20 de ani, de tipul celui din razboiul rece.
Si ceva off topic: Olavo de Carvalho despre cum dezbaterea democratica trebuie facuta nu pe baza argumentelor ci pe baza atacului ad hominem:
http://www.youtube.com/watch?v=gqW50pO_NWw#t=362
Sigur, putem sa ignoram asta, nu-i asa domnule Tismaneanu? Halal referinte. E ca si cum eu m-as da social democrat dar as cita din Stalin.
Poate cititi interviul din Orizont. Dupa aceea discutam. In rest, all best.
Lectii de istorie, si mai ales despre istorie politica. Va multumesc D-le Profesor. Va citesc cu mare interes, chiar daca – am mai spus-o – in unele parari ale D-stra, despre ce se-ntimpla in tara, sint uneori greu de inteles pentru mine. Una ar fii aceia ca mi-e greu sa inteleg cum de ati putut sta la masa intr-un studiou de televiziune, cu un Cristoiu? in fine..
Numai bine si sa astept sa va citesc ce scrieti.
In perioada dinastiei Qin (prima dinastie imperiala a Chinei – 221-207 a.Ch.) imparatul Qin a ordonat executarea intelectualilor si arderea scrierilor in speranta de a anihila opozitia.
Se pare ca ideea asta ca „cine nu e cu noi e impotriva noastra” nu e asa de noua si ma tem ca are capacitatea de a rezista inca mult timp.
Ramane intrebarea pe care am pus-o si in alta parte: ce educatie l-ar fi ajutat pe Osama bin Laden (fiul unui miliardar arab) sa aleaga alta cale decat cea batuta de Lenin?
Oare n-ar fi util un brainstorming pe tema asta?
Nevoia de utopii si pretul platit
Cu putin timp inainte de prabusirea ireversibila a dictaturilor de stanga din Europa, intr-un interviu acordat televiziunii germane, renumitul scriitor elvetian Max Frisch argumenta socialismul si comunismul in lume printr-o propozitie care ramane in memorie precum oricare slagar, fie el bun sa mai putin bun:
” Doar animalele nu au nevoie de utopii”…..
E adevarat, dar exista cu siguranta utopii care nu au de-a face cu regimurile criminale care „au construit comunismul”, care nu au nimic in comun cu ideologiile criminale.
De la Thomas Morus si ‘Utopia’ si ‘moderatii’ utopiei Etienne Cabet si Thilo Fourier(criticii marxismului neempatic) si pana la ‘1984’ (Orwell) se intind campiile suferintei a sute de milioane de oameni in setea noastra dupa utopii. Cati dintre noi nu-si doresc si azi o lume mai buna, mai dreapta, mai libera? A incercat si Ernest Callenbach(„Ecotopia”) din pitorescul Berkeley, California – un ‘ecologist planetar’, cu ideea unui ‘socialism de tip scandinav'(care socialism? Suedia e-ste socialista? – probabil din cunoasterea datelor doar din ziarele socialsite! Norvegia tocmai primeste un guvern de coalitie centru-dreapta cu un partid de extrema dreapta…)
Care-i pretul viitoarelor utopii? Capra vecinului sau chiar vecinul?(daca nu are capra sau daca se opune ‘binelui colectiv’…