marți, martie 19, 2024

Interviu cu politologul Alexandru Gussi despre criza radicală în care se află PSD și de ce e nevoie de un nou pact social

Idei principale:

  • Guvernul Dancilă nu mai poate rezista.

  • Dragnea chiar și-a închipuit că a descoperit o formulă câștigătoare după victoria din 2016 crezând în mod greșit că poate apăsa hotărât pe pedala populismului eurosceptic de inspirație peremistă

  • Statutul de partid dominant al PSD cred că îi este în mod serios pus la îndoială, un semn în acest sens va veni în cazul ratării calificării unui pesedist în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

  • Românii nu sunt numai proeuropeni, ei vor să li se recunoască faptul că sunt europeni.

  • PNL-ul râde cu un ochi, dar plânge cu celălalt. E un câștigător de conjunctură. Rezultatul îi deschide perspective interesante, dar resimte puternic concurența USR-PLUS, care îi limitează potențialul de creștere mai ales la nivel urban.

  • Avem doar o democrație electorală. Lipsește o democratizare a instituțiilor. În România de azi până și democrația electorală e în criză, scena politică e ilizibilă

  • Taberele din jurul partidelor sunt ultra-minoritare, cetățeanul nu mai are vizibilitate, nu mai înțelege cine e cine, deci e rațional să fie pasiv. Taberele constituite continuă să se luptă între ele, ocupă spațiul public, dar e ca un meci de fotbal fără spectatori. Toată lumea joacă: dincolo de politicieni avem generali, șefi de servicii, magistrați, judecători CCR, funcționari, patroni, jurnaliști, sefi de ONG-uri. Toți sunt pe teren, arbitrul e pe la Bruxelles, vine din când în când, iar spectatorii și-au luat lumea în cap. Au înțeles că sunt folosiți pe post de decor.

  • Alianta 2020 USR-PLUS este, așa cum a fost și USR în 2016, revelația alegerilor. Dar în 2016 era vorba de un partid nou, azi e vorba de ideea de alianță care în mentalul colectiv din zona anti-PSD e mult mai puternică decât ideea de partid.

  • Trebuie să înțelegem că un stat nu poate la nesfârșit să joace la mai multe capete, să fie dominat de o cultură instituțională nedemocratică și să țină discursuri prodemocratice, să vorbească despre respectarea legii și stat de drept, iar nerespectarea ei să fie în continuare tolerată pentru anumite instituții și oameni inițiați în ale sistemului. E o schizofrenie instituționalizată care se vede cel mai bine când urmărim lideri politici care în câțiva ani țin discursuri diametral opuse. Asta e valabil și la nivelul unor lideri de opinie. Ne înecăm în minciună. Asta duce la un fals pluralism, la elite statale care disprețuiesc societatea, nu au încredere în mecanismele democratice și sădesc neîncredere în acestea. Pentru a ieși dintr-o astfel de situație un nou pact social nu mai trebuie să fie unul ierarhic, ca cel de tip comunist și postcomunist, intre elitele care controlează resursele și cetățenii care vor să beneficieze de diverse forme de redistribuire, ci orizontal, între cetățeni.

Poate supraviețui guvernul Dăncilă?

Cred că a fost o formă de revoluție electorală care pune presiune nu numai pe guvern, ci și pe președintele Iohannis și pe opoziție. Mobilizarea electoratului, care a fost o surpriză mai mare decât cea de la al doilea tur al prezidențialelor din 2014, a avut un mesaj limpede: românii vor o nouă guvernare. Mitingurile din 2017 și 2018 spuneau ceva similar, dar nu puteau să aibă decât un efect limitat față de cel produs de mesajul poporului suvernan. Europarlamentarele și referendumul se întăresc reciproc și obligă președintele să acționeze poate mai hotărât decât interesele politice imediate iar dicta-o. Cu lecția eșecului electoral de după soluția tehnocrată Cioloș învațată, președintele și opoziția nu pot evita asumarea unei responsabilități politice în noua formulă a Executivului. Păstrarea guvernării Dăncilă ar fi o altă sfidare la adresa românilor, iar aceștia nu vor mai aștepta stoici un an și jumătate până la parlamentare. Nu cred că PSD-ul e sinucigaș, deci cred că actualul guvern va pierde sprijinul partidului. Zonei anti-PSD nu-i va fi însă ușor să gestioneze o victorie peste așteptări, care-i pune în brațe o situație pentru care nu e deloc pregătită.

Ce s-a întâmplat cu PSD? Care sunt cauzele ”triste”, dupa expresia Ecaterinei Andronescu, pentru această prăbușire?

Sunt cauze generale si cauze contextuale. Cele contextuale sunt cunoscute: incompetența instituționalizată dublată de aroganță, guvernarea prin televiziune, îmbătarea cu propria propagandă și otrăvirea propriului electorat cu pseudo-analize și sondaje contrafăcută. Printre cele mai generale e de sublimiat faptul că ciclul deschis de USL in 2012, apoi continuat cu succes de alianța PSD cu Tăriceanu din 2014, pare să se fi epuizat. În 2012 USL a câștigat 60%, cei 45% din 2016 sunt rezultatul moștenirii de către PSD a majorității electoratului USL. Prin orientarea sa eurosceptică, populismul economic ce-i caracterizează guvernarea și alimentarea ideii că lupta anti-corupție e ilegitimă Dragnea a dat o nunață aprinsă roșului pesedist. Ori partidul lui Iliescu și Năstase, dar și Geaona și Ponta, juca pe mai multe nuanțe de roșu. Dragnea chiar și-a închipuit că a descoperit o formulă câștigătoare după victoria din 2016 crezând în mod greșit că poate apăsa hotărât pe pedala populismului eurosceptic de inspirație peremistă care fusese bună pentru retorica de opoziție la cuplul Iohannis-Cioloș. Electroșocul electoral din 26 mai a arătat că acest neo-peremism a produs o mobilizare prin panicare a unei populații care a venit să voteze orice, numai anti-PSD să fie.

Iși mai poate reveni PSD dupa aceasta infrangere? Sau se va evapora, într-un fel sau altul?  Majoritatea alegatorilor săi au peste 60 de ani.

PSD-Dragnea reprezenta bine ce gândește o majoritate a acestui partid baronizat, clientelar, care se plictisise de nuanțe și ipocrizii și dorea cu un provicialism aproape induioșător să arate Europei ce putem noi, românii verzi. După acest eșec prevestitor de alte eșecuri, PSD-ul intră în criză, dar are destule resurse administrative și economice pentru a supraviețui ca un partid important. Totuși statutul de partid dominant cred că îi este în mod serios pus la îndoială, un semn în acest sens va veni în cazul ratării calificării unui pesedist în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Dar marele eșec al PSD e legat de faptul că nu mai are aliați, pierderea pe drum a partidului lui Tăriceanu e sinonimă cu o marginalizare durabilă la nivel central.

Va fi in stare Victor Ponta sa creeze un partid pentru o nouă generatie de pesediști?

Pro-România e un partid artificial, de neo-nomenclaturiști, care nu răspunde unei cereri naturale a electoratului, ci unei strategii de încercuirea a PSD. Un nou partid de stânga nu poate fi produs de pesedisti, ci de o altă generație de politicieni, una fără istorii penale.

PNL a câștigat alegerile, dar va avea o problema. Fără un PSD puternic, de care să îi fie lumii teamă, va fi expus mult mai direct criticilor celor care azi l-au votat atunci când greșește… Să ne așteptăm să priceapă acest fapt?

PNL-ul râde cu un ochi, dar plânge cu celălalt. E un câștigător de conjunctură. Rezultatul îi deschide perspective interesante, dar resimte puternic concurența USR-PLUS, care îi limitează potențialul de creștere mai ales la nivel urban. Scorul USR-PLUS nu cred că e datorat în primul rând nici USR, nici lui Cioloș, ci unei producții de marketing politic care este ideea de Alianță, care dă o nouă dimensiune ideii de oameni noi în politică deja marketată de USR. Alianta 2020 USR-PLUS este, așa cum a fost și USR în 2016, revelația alegerilor. Dar în 2016 era vorba de un partid nou, azi e vorba de ideea de alianță care în mentalul colectiv din zona anti-PSD e mult mai puternică decât ideea de partid. În acest context, PNL-ul nu se poate limita la o strategie individuală pentru că o victorie a candiatului său la prezidențiale nu-i va asigura un 2020 liniștit.

Oare cum ar trebui vazute aceste alegeri, alimentate mai mult de un principiu al speranței – credinta că lucrurile pot fi schimbate in Romania, nu discutam cum – sau mai mult de un refuz, de o furie anti-PSD?

PSD-ul în acești ani și-a creat o opoziție după chipul și asemănarea sa, dar cu semn invers. Instrumentalizarea pro-europenismului și populismul anticorupție nu sunt noi, dar acum s-au cristalizat într-o cultură politică fără nuanțe, lipsită de empatie, manihestă, cu derive publice isterice. E o disperare, o teamă existențală la nivel colectiv care a fost provocata de excesele în serie ale atitudinii PSD față de adversarii săi politici și civici. Ieșirea lui Dragnea din scenă și o schimbare de paradigmă a PSD, care măcar ar trebui să se de-peremizeze, sper să provoace și dispariția acestei culturi politice care a încercat în mod nefericit să echilibreze excesele adversarului. Dar riscul unei derive populist-radicale, chiar dacă având accente diferite, rămâne valabil atât la nivelul PSD, cât și la cel al adversarilor săi. Lipsa unor valori clar definite, lipsa asumării unor identități politice poate crea monștri.

Declarațiile oficiale eurosceptice au contribuit la accentuarea atitudinii pro-UE a românilor. Cat adevar e in acesta propozitie?

Românii au fost din 1990-2000 printre cei mai proeuropeni estici tocmai pentru că au avut cea mai mică încredere în clasa lor politică și chiar și în instituțiile statului lor. Dar mai ales cred că românii nu sunt numai proeuropeni, ei vor să li se recunoască faptul că sunt europeni. Asta rămâne o miza atât a românilor din țară, cât și a celor plecați. Acesta e o problemă identitară pe care majoritatea celorlalte națiuni nu o au. Discursurile euro-sceptice, suveraniste, au atins orizontul de așteptare al unei părți din electorat, dar sunt departe de a reprezenta o masă critică. În plus nu trebuie gândit binar: forme de patriotism pot conviețui cu o atitudine proeuropeană afirmată. La europarlamentare PNL sau PMP au reușit această sinteză.

__________________

Această a doua parte a interviului a fost făcută cu două zile înainte de alegerile europarlamentare. În textul de mai jos sunt tratate teme din volumul Democrația sub asediu. România în context regional de Armand Goșu și Alexandru Gussi

– Avem azi o democrație schioapă, redusă la democratie electorala, spuneți dvs. Cum functioneaza acest mecanism democratic, made in Romania? Ce înseamnă acestă demorație electorală?

Democrația electorală e sindromul încremenirii în tranziție, e un regim în care legitimitatea politică e rezultatul exclusiv al momentului electoral. Legitimitatea electorală e destul de puternică să susțină iluzia reprezentativității liderilor, de fapt perpetuarea unei clase politice, nu însă și să susțină o guvernare capabilă să-și aplice programul pentru care a fost aleasă. Ea permite un ciclu al alternanțelor, dar și acesta se erodează în timp. În plus o alternanță completă (președinte și majoritate guvernamentală) nu a mai avut loc din 2004. În România de azi până și democrația electorală e în criză, scena politică e ilizibilă, responsabilitatea politică este aruncată între instituții, identitățile partizane sunt neconturate și mass-media în loc să fie un factor de clarificare, adaugă confuzie și partizanat.

Care este procesul prin care s-a născut această democrație electorală?

Nașterea are păcatul originar al … democrației originale promovată de fesenismul inițial, dar democrația electorală e o primă etapă naturală a democratizării. Drama României e că democratizarea practic s-a oprit, iar clasa politică a reușit să se legitimeze prin alte mecanisme, în primul rând prin procesul aderării euro-atlantice, apoi datorită beneficiilor economice ale aderării, care în parte au fost apoi deturnate. Această deturnare, corupția instituționalizată nu ar fi fost posibile dacă nu exista o uniformizare la nivelul clasei politice. Am avut un început de democratizare fără decomunizare, apoi un proces de integrare fără democratizare. Restanța decomunizării a fost esențială pentru că resursele au fost capturate în mâinile unei clase economice provenite din vechiul sistem de dinainte de 1989. După dispariția CDR în 2000 clasa politică a devenit reprezentativă numai pentru noua clasă oligarhică și s-a desprins de electorat. Greșeala asta a fost corectată în mod pervers de baronizare, care a consemnat apariția unei oligarhii locale care se baza pe controlul electoratului. În loc ca alegătorii să controleze aleșii, prin perpetuarea unui pact social bazat pe cultura socială formată sub comunism, aleșii controlează alegătorii.

E puțin ciudat ce s-a întâmplat în ultimii ani, o scadere dramatică a nivelului politic al politicienilor, ca să spun așa. Avem cei mai proști politicieni de dupa 90. Cum de s-a înâmplat asta? Adică pe măsură ce neîncrederea societății în clasa politică a scăzut, clasa politică a deveniti mai proastă… E acesta un fel de paradox?

E un cerc vicios posibil numai atunci când avem o democrație de fațadă, în anii 1990 se vorbea deja despre democrația de vitrină. Dar scăderea calității clasei politice e o temă vastă, aici o să dau numai două cauze. Prima este legată de măsura în care la începutul tranziției cariera politică era o carieră interesantă pentru oamenii care aveau competențe recunoscute. Postcomunismul a trezit multe vocații politice la nivelu elitei tehnocratice, a elitei umaniste, a elitelor în general, la nivel local sau central. În plus, în rândurile inferioare ale nomenclaturii și ale unor instituții ale statului existau destui specialiști care fuseseră blocați de contra-selecția ceaușistă. Ei au dat un impus parțial reformator la începutul tranziției, apoi fie s-au retras preferând alte cariere, fie au fost marginalizați chiar în interiorul partidului dominant, PSD, care s-a baronizat vizibil după 2004, deși fenomenul era mai vechi. A doua cauză majoră vine de la logica statului captiv. Nu oricine acceptă să facă jocul unor partide care-ți cer o serie de compromisuri majore pentru a te promova. De unde o degradare atât morală cât și la nivelul competenței celor recrutați. A fost un proces etapizat, dar cred că el a fost accelerat în momentul în care România a părut că se află pe pilot automat, cu o o marjă de manevră redusă a celor care guvernează. Azi criza personalului politic reflectă și o criză mai largă a politicului. Dar există și o criză a aparatului de stat, care amplifică procesul de degradare de la nivelul calității guvernării. Aparatul de stat ar fi putut compensa degradarea de la nivelul personalului politic. Ne-am trezit însă că și aici impostura este în floare, o masă critică de plagiatori populează instituțiile civile și militare, universitățile de stat și private etc. Povestea plagiatorilor e numai vârful unui aisberg al imposturii și contra-selecției din ultimele decenii. Acesta ne dă măsura eșecului instituțional al statului postcomunist: în loc ca elitele să fie recrutate pe baza competențelor acumulate mai ales în Occident de multe generații de studenți, masteranzi și doctoranzi, statul pare azi controlat de produse ale celor mai slabe filiere universitare autohtone. Chiar atunci când sunt bine intenționați, acești oameni sunt incapabili să reformeze, să europenizeze România.

De ce opoziția nu a funcționat niciodată cum trebuie după 90? De fapt, de ce partidele nu au funcționat ca partide după 90? Adică, conform criteriilor dvs, ele nu (prea) au reușit să reprezinte electoratul, nu au mediat între stat si societate, nu au produs lideri credibili si nici politici publice.

A existat de la început o asimetrie majoră la nivelul resurselor între partidul-stat și o opoziție pro-democratică majoritar naivă. Electoratul a preferat ex-comuniștii, legitimați prin momentul 1989, în alegerile semi-libere din 1990, apoi în cele din 1992. Șapte ani continuitatea statului a fost integrală: continuitatea la nivelul personalului civil și militar, tehnocrați, procurori și judecători, polițiști. Hrăniți prin corupție, prin creditele neperformante de la băncile de stat, prin apartenența la rețele care le acordau protecție și privilegii, acești agenți ai statului au fost garanții absenței decomunizării, dar și a limitării mijloacelor economice de care dispunea opoziția de atunci, ca să nu mai vorbim de sabotarea acesteia prin șantaj și infiltrare. CDR și Emil Constantinescu au ajuns la putere nepregătiți, ei au avut totuși un rol istoric la nivelul integrării. Dispariția lor după 2000 a produs un șoc din care sistemul de partide nu și-a revenit niciodată: vechiul FSN a rămas, sub diverse forme, să guverneze singur.

Ceea ce ne-a despărțit ca societate a fost PSD. Iar pe seama acestei despărțiri au trăit ușor si confortabil toți politicienii. Practic nu au trebuit sa facă nimic, pentru ca erau aleși prin rotație…

Aveți dreptate, e vorba despre o piață politică nefuncțională, lipsită de o concurență reală, fiecare parte are un electorat captiv care e dominat de o paradigmă maniheistă, numai demobilizarea unora sau altora provoacă victoria taberei adverse. E vorba de un duopol leneș și tare mi-e teamă că următoarea alternanță la guvernare va găsi opoziția anti-PSD și mai nepregătită decât a fost în 1996 sau în 2004. În plus ciclurile economice ne spun că aceasta va fi probabil confruntată cu o perioadă economică de recesiune globală. Aici trebuie să adaug că o responsabilitate majoră revine și liderilor de opiniei și existenței unei forme de complezență la nivelul opiniei publice anti-PSD. Un exemplu printre multe altele este presa bună de care s-a bucurat guvernul Cioloș. Acesta practic a fost încurajat să multiplice gesturile de micro-management, de fapt de imagine, în detrimentul unor gesturi curajoase care ar fi deranjat PSD. Dacă zona anti-PSD înțelegea să pune presiune pe Cioloș și pe cuplul Iohannis-Ciolos, dacă-i scotea din comoditate, nu cred că PSD-ul ajungea să domine țara așa cum a făcut-o după alegerile locale și parlamentare din 2016. Aceeași greșeală a făcut în anii 1990 presa democratică în raporturile sale cu opoziția de atunci. Rezultatul este o selecție a personalului politic exclusiv în termeni de imagine, competența însăși devenind un accesoriu de imagine și nu un argument de fond.

In analiza dvs insistati pe o absență. Absența dorintei, a intențiilor de democratizare din toate discursurile publice. Totul se petrece in urgenta rezolvarii unor probleme și a unor crize si nu se mai vede o incercare de reformare si democratizare a institutiilor democratice. Aceasta absență nu deligitimeaza clasa politica constituita prin alegeri?

Publicul a obosit de mult să audă discursul despre democratizare, el nu mai aduce voturi sau identitate, motiv pentru care a fost abandonat sau utilizată pur formal. Rănită prin utilizarea în contextul unei noi limbi de lemn, democratizarea a fost omorâtă de clivajul populiști versus antipopuliști care a creat, printre altele, o frică de democrația directă și chiar de demos. Adevărul este că demos-ul e mult mai puțin irațional decât îl cred elitele. În fond românii s-au prins de mult de această democrație de fațadă, de aceea nu vin la vot, de aceea pleacă să-și construiască un viitor în țări mai democratice. Trebuie să nu uităm că alegerile au devenit o oglindă deformantă a realității sociale câtă vreme numai minoritățile sunt mobilizate. O mare parte dintre cei care se deplasează la vot fac parte din cei aproape 9 români din 10 care nu au încredere în partide. În capitolul meu încerc să arăt că o criză sistemică a devenit probabilă. Singura variantă de evitare a acestei crize care poate duce la prăbușirea ordinii constituționale este recunoșterea, foarte dificilă pentru o clasă politică dintr-o țară europeană, că mecanismele reprezentative nu funcționează. Pentru asta e nevoie de multă imaginație, multe compromisuri și o gândire pe termen mediu și lung. Problemele noastre sistemice nu se pot rezolva de pe azi pe mâine. Nu va exista niciun om sau partid care să salveze democrația românească. E nevoie de ceva echivalent unui moment constituțional. Nu vreau să înaintez pe acest plan pentru că e datoria celor care fac politică să vină cu soluții. Deocamdată mi-e teamă că pseudo-liderii noștri politici sunt la stadiul politicii struțului: nici măcar nu vor să recunoască care sunt riscurile majore. Soluțiile vin abia apoi. Și ele vor fi cu siguranță incompatibile cu febra maniheistă din această lungă perioadă electorală care va mai dura încă 18 luni.

Pactul social pe baza caruia functioneaza astazi societatea romanesca este unul mostenit din comunism, care tolereaza coruptia. Cum se mentine acest pact in conditiile unei neîncrederi din ce in ce  mai accentuate a societatii in clasa politica?

Emigrația masivă și diversele forme de protest ne arată că acest pact scârțâie din toate încheieturile. Există noi generații care nu sunt socializate înainte de 1989 sau pe când democrația electorală părea acceptabilă. Problema vine din faptul că noua socializare în raport cu puterea politică e una anti-politică, care are și nuanțe populiste. Pactul social pervers se poate rupe fără ca ceva mai bun să fie pus în loc. Criza sistemică vine și din incapacitatea de a învăța din eșecurile trecutului. Efortul nostru a fost să vorbim despre câteva lecții care vin din trecutul recent și foarte recent al României și al țărilor din regiune. E un prim pas. Visez să citesc cât mai repede o carte care să-mi explice de ce a eșuat lupta anticorupție în România, cine a greșit, de ce oligarhii condamnați au reușit să-și păstreze puterea economică și influența politică, care a fost rolul serviciilor secrete sau al luptei între acestea în mărirea și decăderea DNA. Știu că aceste răspunsuri nu vor veni din partea celor care fac activ politică, câteodată se declară democrați, dar întorc rapid privirea atunci când se ating astfel de subiecte care pot fi sensibile pentru cariera lor.

Care ar putea fi bazele acestui nou pact?

Primul pas ar trebui să fie ieșirea din ipocrizia generalizată. Asta sună utopic, dar trebuie să înțelegem că un stat nu poate la nesfârșit să joace la mai multe capete, să fie dominat de o cultură instituțională nedemocratică și să țină discursuri prodemocratice, să vorbească despre respectarea legii și stat de drept, iar nerespectarea ei să fie în continuare tolerată pentru anumite instituții și oameni inițiați în ale sistemului. E o schizofrenie instituționalizată care se vede cel mai bine când urmărim lideri politici care în câțiva ani țin discursuri diametral opuse. Asta e valabil și la nivelul unor lideri de opinie. Ne înecăm în minciună. Asta duce la un fals pluralism, la elite statale care disprețuiesc societatea, nu au încredere în mecanismele democratice și sădesc neîncredere în acestea. Pentru a ieși dintr-o astfel de situație un nou pact social nu mai trebuie să fie unul ierarhic, ca cel de tip comunist și postcomunist, intre elitele care controlează resursele și cetățenii care vor să beneficieze de diverse forme de redistribuire, ci orizontal, între cetățeni. Actualele instituții constituționale pot fi reformate câtă vreme o voință democratică larg majoritară s-ar afirma în acest sens. Și nici asta nu e utopic dacă înțelegem că spectacolul politic actual mai mult ascunde realitatea pluralismului din societatea românească. Așa cum am spus mai sus, taberele din jurul partidelor sunt ultra-minoritare, cetățeanul nu mai are vizibilitate, nu mai înțelege cine e cine, deci e rațional să fie pasiv. Taberele constituite continuă să se luptă între ele, ocupă spațiul public, dar e ca un meci de fotbal fără spectatori. Toată lumea joacă: dincolo de politicieni avem generali, șefi de servicii, magistrați, judecători CCR, funcționari, patroni, jurnaliști, sefi de ONG-uri. Toți sunt pe teren, arbitrul e pe la Bruxelles, vine din când în când, iar spectatorii și-au luat lumea în cap. Au înțeles că sunt folosiți pe post de decor.

PSD are, spuneti dvs, drept „proiect de țară” provocarea unui clivaj politic pe tema apărării suveranității naționale în fața intervenționismului instituțiilor UE. Cum ascunde un astfel de clivaj  dezideratul democratizarii României?

În 2016 PSD a câștigat prin neprezentarea adversarului, dar și ca o consecință ușor explicabilă electoral a aventurii USL din 2011-2014 prin care PNL-ul își pusese toate ouăle în coșul PSD-ul și atunci când a încercat să le scoată a rămas în mod logic cu mai puține. Dar cum poate un partid care domină o Românie totuși europeană și relativ prosperă să-și justifice ieri lupta și azi o victorie poate nedefinitivă dar deocamdată bine conturată asupra instituțiilor care combăteau corupția? Cum putea justifica războiul interinstituțional? Răspunsul este prin construirea unui adversar vizibil mai puternic. Acesta nu e Europa  ca idee vagă, nici măcar UE, ci este parte instituțională a UE și ideea de europenizare a României ca proces continuu. Este o atitudine care discursiv prelungește tactica conservatorismului post-comunist a FSN-PDSR, iar în practică avem aceeași căpușare a statului. Diferența e că acum există și resursele care vin de la UE. Noua clasă se îmbogățește datorită integrării și își păstrează controlul asupra politicului în România luptându-se retoric cu reprezentanții UE. Național-populismul PSD nu e o resursă suficientă pentru a câștiga majorități absolute.

Doctor în ştiinţe politice al Institut d’Etudes Politiques de Paris, Master, Analiza Comparată a Ariilor Politice (IEP Paris), lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, consilier de Stat şi prezidenţial (2006-2011), a publicat « La Roumanie face à son passe communiste. Mémoires et cultures politiques », Editions de l’Harmattan, 2011.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. PSD ar trebui să aibă frisoane!
    Cred că trendul de la Europarlamentare va continua!
    Lucrul acesta se va vedea inclusiv la alegerile locale!

  2. La aceste alegeri 3 milioane de romani au votat PSD, Pro Romania sau ALDE. Mai mult decat la ultima runda de europarlamentare, din 2014. Criza PSD? Nu este nici o criza. Singura schimbare a fost mobilizarea unui nou segment de electorat de catre USR-PLUS.

  3. Articolul ofera o analiza mai lucida a care reuseste sa treaca dincolo de limbajul ermetic al unor sociologi (http://www.contributors.ro/fara-categorie/domnul-dragnea-nu-e-un-nimic/ ), de trimfalismele unor formatori de opinie (http://www.contributors.ro/editorial/incheierea-unui-blestemat-ciclu-istoric/ ) si de setimentalismul crestin opus in mod ridicol unei condamnari penale ( http://www.contributors.ro/fara-categorie/domnul-dragnea-nu-e-un-nimic/ ).
    Punctele slabe ar fi creditul acordat in alb , pornind de la reactia emotionala si absolut justificata a unei populatii exasperate de un deciziile unui grup infractional organizat ajuns la putere , unui partid care a facut in trecut foarte multe compromisuri ( PNL) si unei aliante aparute ad-hoc pe valul aceleiasi emotii populare , alianta care are si ea multe vulnerabilitati . In sfarsit, in aceasta analiza variabila lipsa este societatea civila. Autorul pare sa indice drept cauza a situatiei limita in care a ajuns Romania doar clasa politica uitand ca dupa 2000 clasa politica s-a consolidat in mod constant in timp ce societatea civila a devenit doar un element pur decorativ si timp de aproape 19 ani , clasa politica a jucat tenis la perete pentru ca de fapt nu a mai avut adversar.

  4. Excelent.
    Prima data cind in 30 de ani de la emigrare citesc o analiza brici a situatiei romanesti. Cunoscand obiectiv problemele si cauzele lor , se pot gasii solutii. ( care ar fi continuitatea normala a acestei analize interviu )Solutii functionante maine dar si peste alti 30 de ani. Dar presupun ca ar fi prea dureroase pentru multimea de parveniti , analfabeti functionali cocotati in toate structurile statului original romanesc.

    • Au pus sub acuzatie falsa si aproape arestat pe procurorul anti-coruptie.
      Au indepartat procurori , au facut presiuni asupra judecatorilor, au infiltrat sistemul judiciar cu proprii soldati, au schimbat codul penal, au facut o unitate de represiune asupra procurorilor magistratilor, etc, etc.

  5. Woaw! Surprinzător acest articol !
    Este atât de dens, încât necesită o analiză serioasă.

    Referitor la cuprinsul acestui interviu și articol, doresc să vă supun atenției o analiză personală, după cei aproape 30 de ani de tranziție.

    În istoria noastră din ultimii 200 de ani,(sunt de părere că după 1820 a fost început procesul de emancipare a poporului nostru!) s-au petrecut numeroase evenimente care au influențat major evoluția noastră. Aici pot enumera Regulamentele organice redactate de Kiseleff, revoluția la nivel european de la 1848, Unirea Principatelor române, cu largul concurs al comunității internaționale, Independența de la 1877, instaurarea monarhiei, înființarea Academiei Române, înființarea BNR, construcția de căi ferate, exploatarea petrolului, emanciparea transilvăneană, Unirea cea Mare (la al cărui centenar ne aflăm) tot cu largul concurs al comunității internaționale, perioada de mare deschidere și succes economic, cultural, politic, petrecută în perioada 1918- 1938 (perioada interbelică), Revoluția din 1989. Acestea sunt, în opinia mea, evenimentele cu impact pozitiv și pe termen lung în viața poporului român.

    Din nefericire, am trăit și evenimente cu impact negativ, cum ar fi : revolta țăranilor de la 1907, Primul război mondial cu pierderea tezaurului, dictatura carlistă, dictatura fascistă, dictatura comunistă. Cea mai dureroasă perioadă mi-aș permite să o remarc pe cea dintre 1946 și 1964, când în România a fost decapitată și EXTERMINATĂ elita intelectualității acestui popor (profesori, filozofi, scriitori, oameni politici, medici, preoți, oameni de afaceri etc) care au fost sistematic uciși sau torturați în închisorile comuniste, iar unii dintre cei care au supraviețuit au primit permisiunea, după eliberarea din pușcărie să părăsească România. După 1977 până în 1989 s-a înregistrat un alt val de migrare (cu voie de la ceaușescu și Securitate- contra cost), urmare acestor fapte, noi ca națiune pierzând foarte multe minți capabile să gândească corect și sănătos. Putem adăuga la evenimentele nefaste, și moartea celor peste 1 000 de tineri, la Revoluția din 1989, crime pentru care nu au fost găsiți sau pedepsiți, cei responsabili.

    Ambele tipuri de evenimente au înscris, după umila mea părere, anumite trăsături definitorii în comportamentul celor care trăim azi în această țară.

    Evenimentele cu impact pozitiv, la care m-am referit ne-au redat sau accentuat sentimentele de mândrie națională, ambiția de a ne depăși condiția, dorința de-a performa cultural, profesional, stiințific, dorința de progres.
    Aceste evenimente ne-au influențat și întărit sentimentul de apartenență la un neam, la un spațiu cultural comun, la valori europene, etc.
    Pe aceste trăsături au încercat cei de la psd să își construiască retorica antieuropeană.

    Evenimentele cu impact negativ ne-au influențat negativ cu privire la incapacitatea de asumare a responsabilității individuale sau colective, ca indivizi avem o frică atavică de consecințele acțiunilor noastre sau ale altora asupra vieții noastre personale, suntem tarați de sentimentul permanent de nesiguranță, fizică și morală, ne lipsesc reperele care să ne permită să înțelegem când și de ce, cineva ne minte sau manipulează cu rea intenție. Suntem de asemenea extrem de invidioși pe succesul altora, nu mai avem înțelegerea unor noțiuni sau concepte cum ar fi CINSTE, CORECTITUDINE, SINCERITATE, ADEVĂR. PERFORMANȚĂ REALĂ., RESPECTAREA CUVÂNTULUI DAT, etc.

    Ceea ce nu se înțelege (sau poate nu se vrea a se înțelege), este că în anul 2019, marea majoritate a celor care au votat, nu au nimic în comun cu bazaconiile și elucubrațiile susținute de politicienii de la putere și de acoliții lor(manipulare ocultă, stat paralel, influență sorosistă sau a serviciilor secrete). Marea majoritate a celor care au votat la 26.05.2019, în setul lor de valori, ei sunt CONVINȘI că este nevoie de MERITOCRAȚIE, pentru ca o persoană să ajungă întro poziție de top management (fie el și politic).

    Aceeași convingere o împărtășesc și cei din diasporă, mulți reprezentanți din generația mea, precum și a celor trecuți de 55 de ani care cred cu convingere că pentru a fi ales sau desemnat întro poziție de conducere, trebuie să dai dovadă de COMPETENȚĂ PROFESIONALĂ, dar și de ETICĂ MORALĂ. Oamenii acesția, nu au votat pentru salarii mai mari, pentru pensii mai mari, sau pentru condiții mai bune de trai ! Toate acestea, le au deja ! Ei își doresc să trăiscă în țara lor cu DEMNITATE, prin impunerea MERITOCRAȚIEI ca principal mijloc de ocupare a unei funcții sau poziții de execuție (chiar dacă acei funcționari sau slujbași ai statului sunt numiți politic, măcar să fie oameni bine pregătiți profesional). Oamenii s-au săturat să fie mințiți atât de GROSOLAN și GROBIAN ! Acum toată lumea are acces la internet și se informează, iar oamenii cu un anumit standard de viață călătoresc în străinătate,alții muncesc în străinătate, și ei văd cu ochii lor că NICĂIERI în Europa, nu se mai întâmplă ceea ce se întâmplă de aproape 30 de ani în România ! (În aceeași perioadă de timp China a parcurs un drum fabulos!) .

    Legat de lipsa democratizării instituțiilor :

    – în România aproape în orice instituție sau loc de muncă, unde Statul este angajator, s-au format găști, grupuri de interese și caste privilegiate, ale căror specfic, este acela de a își asigura traiul, dar mai ales BUNĂSTAREA, din tranzacționarea relațiilor și influenței, urmare ocupării respectivei poziții profesionale în cadrul unor instituții sau ministere, de așa manieră încăt membrii acestor găști, să-și ASIGURE PROSPERITATEA.
    Încet, încet, s-au cristalizat adevărate FEUDE, care s-au preocupat constant și tenace,(indiferent cine se afla la guvernare vremelnic) să-și consolideze și maximizeze capacitatea de rezistență (mai ales la schimbările la vârf din politică), iar ulterior s-au preocupat fiecare dintre aceste FEUDE, să-și asigure (prin lobby la factorul politic din zona de interes) legi, norme, reglementări care să le permită să-și permanentizeze posibilitățile de căștig financiar. Prin aceste reglementări legale, au primit EXCLUSIVITATEA emiterii, unor documente, avize sau autorizații, astfel încât populația sau alte instituții, să plătească ori taxe suplimentare oficiale (din care, se autofinanțau respectivele instituții!) ori direct mită, pentru a primi anumite servicii (în condițiile în care funcția de la bun început a acelei instituții era să deservească contribuabilii !). Urmare autofinanțării, nu mai erau puși în situația să de-a socoteală despre cum se cheltuie acele sume, care nu erau asigurate de la bugetul statului.
    Următoarea etapă, a fost aceea că, în cadrul acestor FEUDE a început în mod oneros, formarea unor MENTALITĂȚI similare acelora din sectele religioase, care, deși nu aveau nimic în comun cu realitatea contribuabililor sau a votanților, ele au fost popularizate (inoculate) în rândul aserviților respectivei FEUDE, ca fiind ABORDAREA CORECTĂ în derularea relațiilor cu prostimea. În acest mod, oamenii au fost nevoiti, pentru a primi ceea ce solicitau, să stea la cozi, să mituiască, au fost supuși diferitelor umilințe pentru a recepționa un serviciu social, garantat de legile de facto, dar refuzate, sub diverse pretexte, de acești FAVORIZAȚI ai sistemelor. Aici putem să enumerăm toate sistemele guvernate de stat:
    – serviciile sociale sau de asistență socială (pensii, somaj, venituri minim garantate)
    – serviciile de sănătate( prestațiile din spitale, jaful de la casa de asigurări, celebra țeapă cu cardul de sănătate, etc)
    – serviciile de încasare impozite și taxe ( ANAF sau DITL sau diverse servicii asigurate de primării)
    – serviciile de asigurare a pazei și siguranței cetățeanului( poliție, jandarmerie, procuratură) unde suntem cu toții de acord că s-au întâmplat evenimente inexplicabile în ultimii 28 de ani (corupție, abuz, lipsa acțiunilor punitive contra celor care au furat, săvârșit tâlhării, fărădelegi, dar și fraternizarea polițiștilor cu interlopii- cazul de la Neamț de acum câțiva ani).
    – serviciile pentru prestații diverse (autorizări construcții, înmatriculări auto, firme, avize diverse, licențe transport, de comercializare către stat sau populație produse diverse, etc)
    – serviciile de reprezentare politică, ( legi electorale, sistemele de vot, de înregistrare și evidență a votanților, etc)
    – serviciile de reprezentare consulară ( serviciile oferite cetățenilor români din străinătate, personalul din ambasade sau consulate, etc)

    Nu avem în România, autostrăzi, educație performantă, spitale și servicii în sănătate corecte, nu sunt respectate termene legale la emiterea unor documente, avize, autorizații, etc, fiindcă toți acești angajați ai statului, în loc să fie preocupați de îndeplinirea sarcinilor de serviciu specifice, prevăzute în fișele posturilor pe care le ocupă, sunt exclusiv și masiv preocupați de propria PROSPERITATE.

    Pentru a concluziona, la acest moment noi românii, nu reușim să vedem cu ”aceeași ochi’, ceea ce se întâmplă în țara noastră, fiindcă avem pe de o parte o pătură de angajați la stat, (inclusiv politicienii) împreună cu familiile lor, (estimez această pătură la aproximativ 1 500 000 de persoane) extrem de interesată de păstrarea privilegiilor oferite de statul român (fapt care a permis să existe funcționari ai statului MILIONARI ÎN EURO). Aceste persoane care sunt în același timp, foarte conectate la butoanele DECIZIEI PUTERII EXECUTIVE ai acestui stat.

    Pe de altă parte avem o populație urbană educată, informată, atât în interiorul țării, dar mai ales în exteriorul țării, care nu mai este de acord cu această stratificare pe bază de privilegii garantate de stat ( pensii speciale pentru politicieni de diferite ranguri- primari, parlamentari, cumularea pensiilor cu salariu în cazul polițiștilor, condiții extrem de bune pentru anumite categorii de salariați ai statului, etc) ci, își dorește impunerea, așa cum aminteam mai sus, a MERITOCRAȚIEI ca principala cale de accedere în pozițiile de execuție din sistemele statului. Această populație numără (în viziunea mea) aproximativ 6- 8 milioane de persoane (cumulat diaspora cu cei din țară). Mulți dintre aceștea au votat în 26 mai 2019, fapt care a dus la rezultatele surprinzătoare ale acestor alegeri, mai ales pentru politicieni.

    Este adevărat că prezența la vot la ultimele alegeri parlamentare din 2016, a acestei categorii din populația României, a fost una extrem de scăzută. Estimez (empiric), că din rândul acestei populații, maxim 2 500 000 s-au prezentat la vot, în decembrie 2016, fapt ce a generat această realitate politică și socială pe care o trăim de aproape 3 ani, precum și un IMENS VAL DE FRUSTRARE în rândul oamenilor informați și educați din România.
    De exemplu, Iohannis a fost votat cu 6 250 000 de voturi, (cei mai mulți votanți din rândul acestei populații) iar actuala majoritate parlamentară a cumulat doar 3 250 000 de voturi. Prezența în plus, la vot a cel puțin 1 000 000 dintre aceste persoane educate, la ultimele alegeri ar fi oferit o altă imagine scenei politice din România.
    Acest fapt este dovedit și de cifrele celor care au votat pentru referendum pe 26.05.2019, precum și de rezultatele votului..

    Dă-i Doamne românului mintea de pe urmă!

  6. 1.D-le Gussi, fundamentul unui ,,nou pact social” poate fi doar un ,,proiect de tara”, cu obiectivul reconstructiei economice si industriale in Romania, sustinut de toate partidele, clasele si grupurile sociale – in lipsa caruia populismul, tatucul si prizonieratul electoral al Stingii nu vor putea fi eliminate niciodata.
    In lipsa lui nu va apare niciodata ,,salariatul, antreprenorul ca cetatean responsabil, capabil de a controla clasa politica spre a nu ajunge la derapaje” mici, populiste sau mari, iliberale, ca ale PSD – Dragnea.
    Numai un astfel de proiect national va putea elimina clivajul politic si social actual.Proiectul exista si este operational, dar nu prea intereseaza pe nimeni…
    2.Specialistii in politica si drept vor trebui sa-si puna si sa raspunda la întrebarea, daca nu cumva P.S.Democrat ar trebui eliminat/desfiintat ca urmare a atitudinii/activitatii nedemocratice, iliberale, la fel ca fostul Partid Comunist din Romania!Iar activistii sai necompromisi, sa infiinteze un partid social-democrat nou fie sa se integreze in partidul nou ProRomania!
    Caliman I. Eugen, tel. 0721316019
    consultant independent
    – dezvoltare economica-

  7. „…un nou pact social nu mai trebuie să fie unul ierarhic, ca cel de tip comunist și postcomunist, între elitele care controlează resursele și cetățenii care vor să beneficieze de diverse forme de redistribuire…”

    Mă tem că este posibil ca termenul „elită”, din grabă, ori din neatenție, să fi fost folosit în mod impropriu în text.

    „ELÍTĂ, elite, s. f. Grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate etc. ♦ Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ◊ Loc. adj. De elită = ales, deosebit, distins. – Din fr. élite. _sursa: DEX ’09 (2009)”

    Aș spune că mai potrivită pentru starea de fapt actuală din România este utilizarea sintagmei „grup infracțional organizat”.

    Într-un interesant articol apărut în urmă cu câțiva ani în Dilema veche, dl A Gussi oferă un amplu răspuns întrebării „Cui i-a folosit? – nașterea sistemului de putere post comunist”. Explicația evenimentelor din 28 ianuarie, 18 februarie și 13-15 iunie 1990 oferă totodată cititorilor argumentele care i-au determinat pe membrii din rândul al doilea ai Securității și PCR să lupte cu îndârjire pentru a păstra continuitatea la putere: controlul accesului la resurse.

    „Democrația originală” iliesciană și izolarea României pentru un deceniu au permis noilor guvernanți proveniți din Securitate și PCR să preia controlul statului și să-l conducă în beneficiul unui grup restrâns, care a utiliuzat puterea pentru a transfera o parte importantă din resursele societății în mod fraudulos în proprietatea privată a lor și a apropiaților lor. Existase în România o guvernare discreționară timp de peste patru decenii, iar modele aveau, spre exemplu, în Republica Democratică Congo (Zair) în subordinea lui Mobutu Sese Seko, Republica Dominicană sub Rafael Trujillo, Haiti sub Duvaliers, Nicaragua sub Somozas, Uganda sub Idi Amin, Liberia sub Charles Taylor și Filipine sub Ferdinand Marcos.

    Astfel a fost instaurată guvernarea cleptocrată în România. („Kleptocracy And Divide-And-Rule: A Model Of Personal Rule”_D Acemoglu, J Robinson)

    În articolul din 2015 al d-lui A Gussi se află răspunsul și la problemele prezentate în acest articol-interviu. Concluzia este că nu există posibilitatea unui pact social al victimelor cu cei care i-au tâlhărit, al celor cinstiți, cu hoții. Iar dl T Băsescu, bunăoară, știe foarte bine acest lucru, după ce persoane apropiate domniei-sale au plătit pentru erori morale.

    Așadar, despre o nouă construcție națională pe baze democratice se poate vorbi serios abia după înlăturarea guvernării cleptocrate care s-a perpetuat de-a lungul celor trei decenii trecute de la Revoluție.

  8. Alianta 2020 a fost constituita doar pentru alegerile europarlamentare, din cate stiu eu.
    Ma intreb cam ce procent din voturile obtinute vin de la USR si respectiv de la PLUS – partid nou infiintat, primit ‘cadou’ de Dl. Ciolos exact la momentul cand avea nevoie de unul, si partid care n-a candidat niciodata singur.
    Intrebarea mea este ce diferentiaza partidele PLUS, USR si Alianta 2020 de PNL, dincolo de oamenii care fac parte din aceste partide?
    Am gasit un exercitiu interesant in aceasta directie – de a identifica adevaratele optiuni politice, pe anumite teme, aici: https://euandi2019.eu/survey/RO/default/default.
    Nu stiu de ce, nu am argumente, ci doar un sentiment, ca in timp PLUS se va duce care Pro Romania, iar USR catre PNL.

  9. Stimata,
    Mirela,

    1.In Alianta USR s-a ,,intilnit” blazonul unui partid luptator, incisiv cu Liderul cunoscut si pretuit de electorat, de la Plus.Fara aceasta ,,combinatie”, probabil ca ambele treceau cu greu pragul de intrare in Parlamentul european.
    2.In ce priveste viitorul, daca nu vor pastra aceasta alianta si nu vor construi un proiect de tara realizator al obiectivelor anuntate, pronosticul dvs. de ,,dizolvare” in alte partide ramine foarte probabil.Vorbele goale si promisiunile electorale generale sint inghitite inertial numai de electoratul marilor partide, carora le-a promis lapte si miere dar scalda Romania in saracie si stagnare generala de 30 de ani…

  10. Am preluat modelul francez de stat unitar centralizat (une et indivisible) a spus A. Pleșu în spațiul public românesc. Modelul de stat francez și politica franceză tradițională e un model bazat pe coliziune și confruntare, fără compromisuri între tabere. Gilets jaunes e numai un simptom. Sistemul ierarhic francez arată azi fisuri. Președinția lui E. Macron e nevoită să facă compromisuri cu societatea civică (consultări, etc), modelul francez strict ierarhic centralizat e în criză. S-a preluat într-adevăr modelul de stat francez 1919/1989/2019? Numai administrația balcanică e altceva decât centralismul de 500 de ani de la Paris?

    ….”…. Lipsește o democratizare a instituțiilor. În România de azi până și democrația electorală e în criză, scena politică e ilizibilă… … Primul pas ar trebui să fie ieșirea din ipocrizia generalizată …. Noua clasă se îmbogățește datorită integrării și își păstrează controlul asupra politicului în România luptându-se retoric cu reprezentanții UE. Național-populismul PSD ….”..…

    E. Macron încearcă 2017- 2019 să reformeze statul francez după modelul scandinav. Sindicatele franceze, CGT etc sunt cu totul altceva decât cele scandinave. Franța are salar minim și șomaj mare. Suedia nu are salar minim dar consens în societatea civică. Sindicatele în Suedia, Danemarca, Finlanda, etc fac parte din “common sense”, au parte decisivă la formarea salariilor, al contractelor de muncă, etc. Sindicatele scandinave sunt un element al stabilității democrațiilor în țările lor, sunt un factor esențial care a dus la bunăstare, prosperitate și belșug în această parte a continentului de foarte mult timp. Franța are cu totul alt sistem politic și social, cu șomaj mare și stagnare de mult timp.
    România ca și ceilalți în est sunt azi într-o cu totul altă situație. In textul autorului “sindicatele” nu apar nici măcar ca cuvânt, azi nu sunt parte a sistemului politic și de stat? Rolul sindicatelor românești 1990- 2019? Sindicatele ca “cureaua de transmisiune” a partidului PCR au pierdut după eliberarea 1989 din naționalcomunismul autohton definitiv poziția și rolul în societate? Cine le va locul? Cine va participa la reconsilierea civică? Cine va participa la restabilirea încrederii cetățenilor în democrația românească, în instituțile publice? Cine va participa la restabilirea încrederii cetățenilor în statul de drept? Cum se va ajunge la restabilirea încrederii cetățenilor unul în celălalt?
    Fără încrederea cetățenilor democrația românească nu are un fundament viabil. Mentalitatea locuitorilor crează statul (de drept și democrația) și invers statul influențează societatea civică (paradoxonul Böckenförde).
    România Europeană are cele mai bune condiții din istoria sa. Ce lipsește?

    paradoxonul Böckenförde
    Von Böckenförde wurde das Problem aufgeworfen:
    „Der freiheitliche, säkularisierte Staat lebt von Voraussetzungen, die er selbst nicht garantieren kann. Das ist das große Wagnis, das er, um der Freiheit willen, eingegangen ist. Als freiheitlicher Staat kann er einerseits nur bestehen, wenn sich die Freiheit, die er seinen Bürgern gewährt, von innen her, aus der moralischen Substanz des einzelnen und der Homogenität der Gesellschaft, reguliert. Anderseits kann er diese inneren Regulierungskräfte nicht von sich aus, das heißt mit den Mitteln des Rechtszwanges und autoritativen Gebots zu garantieren suchen, ohne seine Freiheitlichkeit aufzugeben und – auf säkularisierter Ebene – in jenen Totalitätsanspruch zurückzufallen, aus dem er in den konfessionellen Bürgerkriegen herausgeführt hat.“
    – ERNST-WOLFGANG BÖCKENFÖRDE: „Die Entstehung des Staates als Vorgang der Säkularisation“ In: Staat, Gesellschaft, Freiheit. 1976, S. 60.

    Axel Montenbruck folgt zwar Böckenfördes Ansatz. Aber Montenbruck führt, wenngleich durchaus im Sinne von Böckenfördes Einforderung eines „verbindenden Ethos”, den westlich-säkularen Gedanken der Zivilreligion ein, der alt ist und auf Rousseaus Idee von der „Bürgerlichen Religion” zurückgeht: „Die „Lösung“ dieses Dilemmas kann nur auf einer noch höheren Ebene, etwa derjenigen der Präambeln stattfinden. Das Volk muss jenseits des Staates eine eigene „Ersatzreligion der verinnerlichten Werte und Prinzipien“ schaffen, denen es sich dann unterwerfen muss. Über jene verfügen die Völker, wie es die Präambeln ihrer Verfassungen etc. belegen. Nur bereitet es ihnen verständlicherweise Mühe, nun doch auch wieder von einer Religion zu sprechen, und sei es auch nur von einer Zivilreligion.”

  11. Inainte inca de a citi articolul, vreau sa afirm ca Dragnea este liderul politic cel mai badaran care poate sa existe. Sigur mai sunt cativa bizari cum ar fi Nigel Farage, dar Dragnea este BADARAN;

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro