Home » Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Intre amnezie si asumare: Avatarele decomunizării in România

Vladimir Tismaneanu august 26, 2014 Politica & Doctrine, Societate/Life
10 comentarii 986 Vizualizari

Asumarea trecutului traumatic ramane una din sarcinile inca neindeplinite, ori doar partial indeplinite, ale tranzitiilor democratice din lumea post-comunista. Evident, unele state au avansat mai mult decat altele pe aceasta cale. Una dintre principalele trăsături ale regimurilor totalitare este mnemofobia: atacul continuu asupra memoriei și încurajarea amneziei sponsorizate de stat. Adversare ale statului de drept, ele disprețuiesc și elimină memoria (individuală și colectivă). În mod similar, ele încearcă să controleze istoriografia pentru a cultiva mituri oficiale și pretenții ideologice auto-legitimatoare. Recuperarea și salvarea memoriei este așadar premisa esențială pentru o ruptură reală cu trecutul dictatorial, așa cum demonstrează, de exemplu, cartea lui David Satter, “It Was a Long Time Ago, and It Never Happened Anyway: Russia and the Communist Past”. Am scris eu insumi, pe larg si adeseori, despre experienta Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania pe care am condus-o in 2006. Lucrez acum la o carte pentru Cambridge University Press exact pe acest subiect: cum se constituie o asemenea comisie (in unele state, de pilda in Africa de Sud, i s-a spus Comisie pentru Adevar si Reconciliere, “Truth and Reconciliatin Commission), cum se selecteaza membrii, care este importanta mandatului, cum reactioneaza fortele politice si opinia publica la o asemenea tema.

Profesoara de stiinte politice la Universtitatea St Xavier din Canada si distins politolog, Lavinia Stan a scris pe larg despre dilemele decomunizării și despre justiția de tranziție. De această dată, într-un volum de mare importanță publicat la Cambridge University Press, ea examinează în detaliu principalele momente și metode în procesul de asumare ale trecuturilor dictatoriale în România. Folosesc pluralul pentru că această provocare presupune nu numai asumarea perioadei comuniste, ci și a Holocaustului în România – responsabilitatea statului român pentru deportarea și exterminarea evreilor si a populatiei Rroma în teritoriile controlate de România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Așa cum accentuează Lavinia Stan, există și o a treia provocare: confruntarea situației complexe și dificile din timpul revoluției române, singura care a fost violentă în 1989, provocând peste o mie de victime.

Volumul analizează comprehensiv și admirabil de riguros subiecte precum: relația dintre memorie, democrație și justiție în societățile post-comuniste; rolul proceselor, inclusiv procesul extrem de problematic al lui Nicolae si al Elenei Ceaușescu care a urmat imediat după înlăturarea lor de la putere și care a avut ca finalitate execuția cuplului în ziua de Crăciun a anului 1989; încercările eșuate de a iniția legi ale lustrației (din perioada administrației declarat anti-comuniste a președintelui Emil Constantinescu, la sfârșitul anilor nouăzeci, la cele ale actualului președinte, Traian Băsescu, al cărui mandat se va încheia în decembrie 2014); restituția proprietății; rescrierea manualelor de istorie; proiectele neoficiale, inclusiv multe dintre inițiativele societății civile care au avut ca scop recuperarea memoriei represiunii; dezbaterile privind momentele și periodizarea acestei confruntări cu experiența dictatorială din trecut; rolul Institututului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER); și Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (înființată în martie 2006 și responsabilă pentru redactarea „Raportului Final” în baza căruia președintele Băsescu a condamnat dictatura comunistă drept ilegitimă și criminală în decembrie 2006).

Unul dintre principalele rezultate ale unei astfel de comisii este desecretizarea, deci transparentizarea si democratizarea celor mai importante surse arhivistice. Se vorbeste adeseori despre revolutia arhivelor. În cazul României, Arhivele Naționale au devenit din ce în ce mai democratice și vechile obstacole și tabuuri în calea accesului la informație au fost înlăturate. Mai mult decât atât, un număr imens de dosare ale Securității au fost declasificate și trimise către Consiliul Național de Studiu al Arhivelor Securității (CNSAS).

Astfel de precizări nu înseamnă că decomunizarea este legată doar de accesul public la arhive si de temele care tin de pedagogia memoriei. Mult mai multe chestiuni sunt presupuse de un asemenea proces, iar Lavinia Stan analizează minuțios necesitatea de a depăși limitările partizane în efortul de a combina perspectiva morală și cea epistemică într-o strategie convingătoare pentru a construi o comunitate a memoriei democratice. Împărtășesc cu autoarea convingerea că în absența unei astfel de strategii, democrația română (și în general orice democrație, cum se vede in cazuri pecum Ucraina si Moldova, de Rusia nu mai vorbesc), rămâne vulnerabilă la ofensiva noilor și vechilor forme de anti-liberalism populist. În ansamblu, cartea Laviniei Stan este un tur de forta care documentează și evaluează cu pasiune si rigoare atât realizările cât și decalajele, chiar eșecurile, eforturilor României de a rectifica greșelile trecutului.

Articolul de mai sus a fost transmis la postul de radio Europa Libera si a aparut initial pe site-ul acestui post radio la rubrica “Istorie traita”:

http://www.europalibera.org/content/article/25465111.html

Textul poate fi ascultat aici:

http://www.europalibera.org/audio/26507185.html

Despre cartea lui David Satter mentionata in articol:

http://www.contributors.ro/cultura/de-7-noiembrie-stalin-putin-si-sfidarile-memoriei/

Link la editia paperback a cartii discutata in articol:

http://www.cambridge.org/us/academic/subjects/law/criminal-law/transitional-justice-post-communist-romania-politics-memory

Update: Extrem de important mi se pare articolul lui Dan Tapalaga de pe “Hotnews” despre confiscarea valorilor. As adauga ca aceasta confiscare, bazata pe o nesimtita impostura, n-ar putea avea loc daca nu ar exista ceea as numi cedarea, concesionarea valorilor. Voi reveni zilele acestea cu un text separat in care voi incerca sa dezvolt unele din ideile sale. Scrie el :”Turnatorul, securistul si infractorul dovedit Voiculescu a ajuns sa cultive “gradina valorilor”.” La fel, putem spune ca plagiatorul Ponta, discipol si succesor al bolsevicului Ion Iliescu, a uzurpat mantia anticomunismului si se pretinde mare combatant pentru trimiterea in justitie a tortionarilor. Cu alte cuvinte, dreapta a lasat sa-i fie confiscat exact subiectul care o definea drept garant al rupturii cu trecutul traumatic. Este revenirea sindromului despre care scriam inca in februarie 1990, intr-un articol aparut in “The New Republic”, “Masti noi, chipuri vechi”…

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-17973128-confiscarea-valorilor.htm

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. anaerobik spune:

    In Romania, cind folosim limba romana, obisnuim sa utitilzam pluralul substantivului avatar, AVATARURI. Fara lipsa de respect, ML

  2. dusu spune:

    in 89 ,victoria comunistilor in ceea ce dvs numiti revolutie furata,le a intarit si mai mult pozitia.
    ceea ce azi numiti ´´confiscarea valorilor´´ atunci a inceput.pina atunci existau citziva indezirabili, unii ascunsi de comunisti ,altii care se ascundeau singuri, pe cind comunistii se stiau intre ei si se mindreau cu apartenenta la pcr
    daca atunci s a admis ca a existat o revolutie,iar cei care erau retribuiti ca informatori ai securitatii au continuat sa primeasca solda, doar ca de acum in calitate de revolutionari,amestecati cu cei citiva care au avut norocul sa ramina in viata sau daca nu ei,rude;cei care intr adevar s au rasculat au fost redusi la tacere si indepartati
    tragi comedia de atunci e cunoscuta de putini,multi emigrati

    • Termenul de “confiscare a valorilor” ii apartine lui Dan Tapalaga. In rest, de acord cu Dvs, marea impostura a inceput chiar in acele zile din decembrie 1989. Atacurile impotriva opozitiei democratice si, in primul rand impotriva PNTCD (in societeatea politica), “Romania Libera” (in media) si GDS (in societatea civila) isi avea originea exact in aceasta lipsa de legitimitate a noii puteri.

    • Mitică spune:

      Domnule Dușu,
      Văd că scrieți zilnic pe-aici și de fiecare dată îngrozitor de neglijent. Cîteva exemple:

      1. “in 89 ,victoria comunistilor”, “furata,le a intarit”, “atunci a inceput.pina atunci existau citziva indezirabili”, “unii ascunsi de comunisti ,altii care”, “a existat o revolutie,iar cei care”
      Observații:
      - prima literă dintr-o propoziție e totdeauna o majusculă; folosiți cu încredere tasta Shift.
      - virgula nu e niciodată precedată de un spațiu (blank), ci e todeauna urmată de unul; aceeași regulă se aplică și în cazul punctului final.

      2. “le a intarit si mai mult pozitia.”, “daca atunci s a admis ca”, “intr adevar s au rasculat”
      Observație:
      - există o tastă care, apăsată, produce o liniuță; liniuța asta trebuia pusă între “le” și “a” și între “s” și “a”.

      3. “cei care intr adevar s au rasculat au fost redusi la tacere si indepartati
      tragi comedia de atunci e cunoscuta de putini”
      Observație:
      - finalul unei propoziții/fraze se marchaeză totdeauna cu un punct.

      Și o observație de ordin general: grija pentru o exprimare clară și precisă pare să fie, la dv, exact la același nivel ca și preocuparea pentru scrierea corectă.

      De ce vă mai obosiți să comentați dacă tot nu aveți pic de respect pentru nimeni și pentru nimic?

      • dusu spune:

        imi cer scuze daca va simtiti ofensat de forma scrisului meu;nu sint bun la gramatica limbii rumine si poate am pierdut si usurinta exprimarii,sau poate n am avut o niciodata,ha ha
        oricum e bine, daca intelegeti ce am vrut sa comunic.ptr mine asta era important.

    • DanielS spune:

      Sint curios. Ce valori credeti ca se cultivau in comunism, ca sa fie confiscate in 1090. Pot si eu sa va amintesc valorile comunismului: lasitatea generalizata, cultul personalitatii, furtul generalizat de la stat, minciuna generalizata (privind realizarea planului cincinal, viata noastra indestulata, etc.), cenzura presei, mizeria economica, coruptia, etc. etc. etc.

      Mai oameni buni, cind va aud de confiscarea valorilor comuniste in 1989, … Ce virtuti si valori se cultivasera in comunism????!!!!!

  3. Andrei A. spune:

    -În mod sigur viața părinților mei și a mea ar fi fost mai bună în afara comunismului- există însă o largă categorie, care nu au cunoscut decât comunismul și tranziția românească și care vor spune că dimpotrivă, pentru ei era mai bine înainte, ori a fost, într-o perioadă limitată de timp. Nu toți oamenii au avut percepția intelectuală a comunismului, deci ar fi imposibilă o reconciliere la acest nivel.
    - Tuturor celor care au ocazia, le recomand documentarul lui Chanoch Zeevi, Hitler’s Children. E vorba de un caz extrem al reconcilierii, nu cu orice istorie, ci bagajul cumplit al părinților sau bunicilor. Nepoata lui Goering, altfel aparent o ființă cât se poate de echilibrată și emancipată, s-a sterilizat pentru a stârpi o genă criminală (cel puțin în expresia ei). De departe, cel mai spectaculos salt l-am văzut la nepoata lui Himmler, care este căsătorită cu un evreu. M-a impresionat Monika, fata lui Amon Goeth, infamul comandant al lagărului de la Pleszow, pe care îl știți în pielea lui Ralph Fiennes din Schindler’s List. Până la 10 ani, i s-a spus că tatăl ei a murit pe front. Nu părea să fi găsit un mod de reconciliere personală cu memoria celui care a fost nu doar un criminal de război în sens birocratic, ci ocazional călău în toată regula. Mai mult m-a impresionat cazul nepotului lui Rudolf Hoess, comandantul de la Auschwitz. La 12 ani a aflat “cu ce se ocupa bunicul”. Mult mai târziu însă a îndrăznit să viziteze și lagărul, ori mai bine zis, “casa bunicilor”, pe care o știa din albumul fotografic de familie. A văzut bazinul de joacă cu nisip și poarta din fier forjat, în spatele căreia începea oroarea ororilor. A văzut bucătăria bunicii cu geamul jivrat, pentru a masca fumul de la crematorii. Și s-a întâlnit cu un supraviețuitor al detenției în lagăr, căruia cu sinceritate (nu am motive să cred contrariul) i-a spus că îi pare nespus, nespus de rău. O scuză măcar, s-ar cuveni. Poate vă mai aduceți aminte de gestul lui Willy Brandt, de a îngenunchea brusc la monumentul eroilor din ghettoul Varșoviei. S-a scris foarte mult despre Warschauer Kniefall- că a fost studiat de multă vreme, că e teatru ieftin, etc. Oricum, judecând după reacția din RFG, nu a fost un act electoral ieftin, suscitând un val de comentarii negative- și cred că nu proveneau toate de la naziști ireductibili- cum de altfel, nu cred că aceștia au fost singurii care au întâmpinat-o pe Marlene Dietrich la prima vizită în Germania după război, cu “trădătoare !”. Există anumite resorturi în ființa umană care sînt mai complicate decât nostalgia după o epocă în care au profitat.
    - Nu cred că cineva ar putea sugera că tot programul de denazificare și expunere a trecutului nu a dat nici un rezultat în Germania. După cum, evident, nici nu s-ar putea spune contrariul, că a fost desăvârșit. Am lucrat ani îndelungi pentru o corporație germană și vizitele acolo cât și contactul cu colegii șvabi veniți ei “la mine”, mi-a permis o mica experiență “de turist” în ce privește evaluarea trecutului. Cei mai în vârstă, erau mai reticenți- dacă sapi, de multe ori descoperi o tragedie personală- nu orice german în vârstă ocultează perioada hitleristă pentru a îngropa scheletele incriminante din șifonierul moștenit de generații. Când vorbim de vinovăția Germaniei, uităm uneori prin ce a trecut propria ei populație. Iar cine spune “așa le trebuie”, nu înțelege că suferința este ceva universal uman și nu “digerată după gradul de vinovăție”. M-a surprins însă atitudinea unor colegi mai tineri, care chiar arătau o deplină indiferență. Nu știu în ce măsură este tipic, dar când l-am întrebat pe unul din ei de ce, mi-a răspuns că e supra-saturație- că el s-a săturat să audă din școala primară cât de rea a fost generația părinților și bunicilor și că și-a dezvoltat un fel de clape virtuale auditive, care blochează orice discuție pe tema asta. Dar poate germanii chiar sînt întemeiați să se plângă de supra-saturație, în vreme ce noi mai avem până să ajungem acolo.
    - Mă întreb cum se compară efortul actual din România, de a aduce la lumină trecutul recent, cu țări ca Spania, Argentina sau Chile.

    • Unul dintre doctoranzii mei de la Universitty of Maryland, originar din Chile, scrie o teza comparand comisiile din Chile, Germania (Eppelmann) si Romania. Lavinia Stan, Raluca Grosescu si Raluca Ursachi au scris comparativ despre justitia de tranzitie. Cred ca merita amintit si studiul comparativ al profesoarei Ruxandra Cesereanu de la UBB despre Comisia prezidata de Elie Wiesel si CPADCR.

      O sugestie bibliogafica:

      http://www.polirom.ro/catalog/carte/justitia-penala-de-tranzitie-de-la-nurnberg-la-postcomunismul-romanes-3431/

      • Andrei A. spune:

        Vă mulțumesc pentru sugestie, domnule profesor. Poate ar fi trebuit să adăugăm și Franța, care deși a suferit doar ocupația, a “frolat” ca să zic așa, războiul civil în câteva rânduri. Nu am simpatie pentru colaboraționiști dar judecățile sumare de după război sînt o lecție în ce privește simulacrul de justiție. Și tot pe tema dumneavoastră, a înțelegerii unui trecut, celor care au admirat Au Revoir Les Enfants al lui Louis Malle, le recomand și filmul geamăn, de același regizor, Lacombe Lucien.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)