vineri, martie 29, 2024

Ioan Stanomir: Stângiștii de astăzi refuză să vadă la Lenin amoralitatea sa, disprețul profund față de viața umană

Noua carte a profesorului Ioan Stanomir, Rusia 1917, Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și totalitarism, aparută la Editura Humanitas, este un volum de istorie a ideilor – o excelentă recapitulare a condițiilor și determinărilor revoluției bolșevice din perspectiva unor concepte cheie: utopie, teroare, ideocrație, amoralism.

Interviu
Pentru multa lume e inacceptabil faptul că teroarea este inerentă proiectului bolșevic, comunist. Spuneți dvs, pentru bolșevici paradisul nu poate fi atins decât pe acest drum al terorii. Deci, nu e vorba de o greșeală de parcurs, ci este în natura acestei mișcări să producă teroare, tiranie, totalitarism. Cam asta ar fi una dintre tezele principale ale acestui volum…

Ioan Stanomir: Eu am încercat în această carte să propun o istorie a ideilor, în termeni modești, bineînțeles, și să identific exact liniile pe care dvs. le-ați evocat. Să răspund cu forțele mele modeste la întrebarea: de ce acest tip de societate se conturează în acest mod și de acest tip de societate este legată în mod indestructibil de teroare. Ideea comunistă este fundamental inseparabilă de teroare, pentru că este o formă specifică de utopie, o utopie care se alimentează din voluntarism, iar voluntarismul se alimentează și se fondează pe violență. Proiectul marxist-leninist pe care Uniunea Sovietică îl va pune în aplicare este un proiect fondat pe violență politică. Dacă privim la motorul ideologic al acestei viziuni despre lume și viață, lupta de clasă este o codificare a violenței, pentru că ne privim pe noi, clasa muncitoare, ca fiind depozitarii speranței si pe cei care ni se opun ca pe o realitate care trebuie eliminată.

Chiar și astăzi foarte multă lume e fascinată de comunism și nu acceptă ideea că cele două fețe – ideologia și teroarea – sunt ale aceluiași corp. De ce a rămas senzația asta până astăzi, în mintea unora, că teroarea a fost doar o greșeală de parcurs?

Ioan Stanomir: Comunismul are un imens avantaj care îi permite să se reinventeze periodic – relația cu marile idei ale modernității occidentale, de la egalitatea socială la demnitatea umană și la progres. Comunismul nu a fost un proiect printre altele, ci este o formă malformată, deformată și patologică a viziunii iluministe. Este o filosofie a luminilor aplicată în mod demonic, tiranic si criminal. Viziunea este simplă: omul este bun, ca să citez din clasici, dar este menținut în lanțuri de către societate. Schimbăm societatea prin mijloace violente și redăm omului lumina sa originară, îl redăm libertății. Aceasta ar fi o dimensiune. A doua dimensiune este dimensiunea socială. Comunismul s-a legitimat ca o ideologie justițiară și egalitaristă. Ceea ce se ascunde dincolo de această etichetă elegantă, este un produs toxic pentru că adevărata substanță a acestui produs este ura. Sunt doi piloni: ura și resentimentul. Iar dacă aduci la un loc, pe de-o parte blazonul de eleganță și, pe de altă parte, pulsiunile naturale ale omului către ură și resentiment, ai explicația de ansamblu a acestei supraviețuiri a comunismului. Pentru că întrebarea dvs. este legitimă, dacă separi comunismul de teroare, și stângiștii de astăzi o fac, înseamnă că există un viitor pentru comunism. Ceea ce stângiștii de astăzi nu pot accepta este faptul că există o singură formă de manifestare istorică a comunismului, iar acesta a fost comunismul de tip sovietic, comunismul de maoist, de tip castrist sau comunismul de tip cambodgian în epoca lui Pol Pot. Dacă are cineva curiozitatea să vadă rezultatele la care s-a ajuns în cazul khmerilor roșii, ar vedea capătul de drum al ideologiei comuniste. Pentru că Pol Pot este un Lenin, un Stalin multiplicat prin puterea absolută pe care a avut-o asupra acestei societăți. El se aseamănă doar cu Mao în ceea ce privește voința absolută de reconstrucție a societății. Si ceea ce este interesant la aceste forme de comunism asiatic este că ele au fost capabile să mențină pe o durată foarte lungă teroarea. Imaginați-vă marea teroare a lui Stalin nu pe doi ani, ci pe decenii. Sau, in doi ani, cu o intensitate nemaivăzută în istoria umanității, cum a fost în cazul khmerilor roșii.

Folosiți de multe ori cuvântul acesta ”demonism”. Ce este acest demonism: e un ferment pentru mișcările bolșevice?

Ioan Stanomir: Demonismul este în primul rând legat de o carte care ne propune interpretarea fenomenului comunist înainte ca acest fenomen comunist să existe: Demonii lui Dostoievski. Cine a citit Demonii lui Dostoievski stie că există un personaj memorabil acolo, despre care a scris și Vladimir Tismăneanu, este vorba de Șigaliov. Șigaliov are o viziune simplă despre lume si viață. Trebuie să existe libertate, dar această libertate se naște din egalitatea impusă prin violență. Trebuie să-i exterminăm, sugerează Șigaliov, pe toti cei care nu se încadrează in paradigma numitorului comun. Voi crea,  sugerează Șigaliov, libertate absolută din teroare absolută. Aceștia sunt de fapt demonii care au ieșit la suprafață odată cu Revoluția bolșevică din Octombrie. Este vorba de această voința prometeică, un prometeism infernal,  de a aduce lumea la  standardele pe care ei le socotesc ideale, o lume pe care o curăță așa cum o curăță un grădinar. Este o viziune seculară care duce mai departe milenarismul religios. Toate formele de fanatism au avut la bază această încredere absolută în inafilibilitatea mea și a proiectului meu și acest dispreț absolut față de ceea ce nu se inscrie în parametrii și-n paradigma pe care le socotesc ei fundamentale. E un pariu antropologic, ori ești ca mine, și atunci  te apăr, daca vrei să rămâi așa cum ești, voi încerca să te reduc sau voi încerca să te distrug.

Discutati mult in carte istoria și evenimentele care  au precedat anul 1917 si arătați că lucrurile au avut un făgaș al lor. Au existat concentrări de revoltă, de resentimente. Se putea găsi o rezolvare mai pașnică a acestor frustrări, a acestei revolte care mocnea?

Ioan Stanomir: Nefiind un istoric de profesie, eu m-am ferit să fac acest gen de exerciții contrafactuale pănă la capăt. Dar este limpede că dacă ai curiozitatea să citești istorii ale ideilor in Rusia, scrise de personalități ilustre de la Orlando Figes, Martin Malia și până la Richard Pipes, toti se confruntă cu această întrebare pe care ați evocat-o: s-ar fi putut să se intâmple altfel? Și aici, exista, în modesta mea opinie, două niveluri ale discutiei: un nivel istoric si un nivel concret al Primului Război Mondial.  Daca ne referim la traseul Rusiei până la Primul Război Mondial este clar că dacă s-ar fi mers pe o cale mai solidă a reformelor din epoca lui Alexandru II-lea, undeva între 1860-1870, Rusia ar fi putut evolua, nu spre o formă de guvernare liberală, dar spre o forma de guvernare mai blândă și mai puțin barbară. Din pacate, acest lucru nu s-a intamplat tocmai pentru ca Imperiul tarist s-a dovedit incapabil să întretina un dialog autentic cu societatea sa, pe de-o parte, si pe de alta parte pentru că în societatea rusă existau forme de opoziție intratabilă față de autoritate. Era – ca să folosesc o expresie brutală si profund neacademică – un tip de întrecere ‘care pe care’, o escaladare a violenței, a violenței autorității și o violență a opoziției. Să nu uităm că personalitatea imperială care a făcut cel mai mult pentru modernizarea Rusiei a murit asasinată, este vorba de Alexandru al II-lea. Apoi, este Primul Război Mondial și mie mi se pare că aici este una dintre cheile problemei. Războiul Mondial este o cutie a Pandorei din care ies foarte multe personalități care, în absența acestei traume fondatoare ar fi rămas personalități obscure. Să-i privim pe Lenin si pe Hitler. Lenin este, la izbucnirea Primului Război Mondial, un exilat, în vreme ce Hitler este un personaj frustrat, marginal, un pictor, ca să folosesc toate clișeele interpretative, un zugrav oarecare. Ce face din acești doi oameni personalități excepționale? Capacitatea lor de a înțelege in mod monstruos, dar și, complementar, noutatea completă a lumii care apare după Primul Război Mondial. Și, ca sa mă opresc la Lenin, ce înțelege Lenin, cu geniul demonic care-l caracterizează? Înțelege că există o fereastră de oportunitate pe care o oferă distrugerea lumii. Primul Război Mondial distruge o lume. Nu este doar lumea marilor imperii, ci este lumea de care vorbea Stefan Zweig în Lumea de ieri, lumea tihnei. Lumea în care apărea o problemă dacă un om era asasinat. Or, Lenin și bolșevismul observa că, în momentul în care se produce hecatomba Primului Război Mondial, se produce ruptura originară,  o nouă politică are sens. Și această politică este o politică a violenței dezlănțuite. Din această politică și din acest mare război se ivește ordinea leninistă. Ca să răspund la intrebarea dvs, marea ruptură contrafactuală în istoria umanității de sec, XX, este Primul Război Mondial. Dacă n-ar fi izbucnit Primul Război Mondial, nefiind istoric, nu pot să vă răspund la această întrebare. E clar că existau niște acumulări de plăci tectonice, niște acumulări seismice care erau aproape de nestăvilit. Dar ceea ce s-a întâmplat în Primul Război Mondial a depășit prin ferocitate și prin consecințe antropologice tot ceea ce omenirea, în sec XIX, de exemplu, cunoscuse.

Rep: Îl citați de multe ori, de exemplu, pe Michael Oakeshott. Ce a adus el viziunii dvs despre Rusia?

Ioan Stanomir: Eu, așa cum poate știu cititorii Hotnews și Contributors sunt un liberal conservator. Există câteva personalități sub semnul cărora am așezat această carte:  Martin Malia, Richard Pipes, Michael  Oakeshott… Ce au în comun acești gânditori remarcabili este rezerva față de utopie. Credința că există mai multe soluții decât propune gândirea unică. Michael Oakeshott avansează acest concept de raționalism politic și cultul cărții. or, ceea ce este surprinzător la totalitarisme, și-n particular la cel comunist, este acest cult al cărții, credința că o soluție, și niciodată alta, poate conduce la eliberarea umanității. De exemplu, distrugerea proprietății private. Dacă distrugem proprietatea privată omul își recapătă condiția adamică originară, el va fi din nou fericit. Dacă distrugem justiția independentă și o transformăm în justiție de clasă, și dacă instituim poliția politică și începem exterminarea metodică a inamicilor noștri, se va institui imperiul libertății – asta în registru comunist. În registrul național-socialist, dacă îi vom extermina pe toți evreii din lume, vom fi cu adevărat liberi. Pentru că nu putem fi liberi atâta timp cât există o rasă care amenință domnia ariană. Este de fapt fundamental o viziune ideocratică. Iar critica conservatoare față de viziunea ideocratică este foarte simplă: omul este deja mult prea complex și asta ne spune deja secolul XVIII pentru ca problemele pe care le generează conduita umană să fie rezumabile într-o carte. Cine a citit o singură carte și crede neabătut în ea, este un fanatic patentat. Fanaticii patentati sunt cei care produc cele mai mari suferințe oamenilor, pentru că sunt lipsiți de empatie. Ceea ce stângiștii de astăzi refuză să vadă la Lenin este amoralitatea sa, disprețul profund față de viața umană, capacitatea lui de a dispune de viața umană așa cum dispui de un sac de cartofi. Aceasta este revoluția leninistă. E o revoluție amorală, e o revoluție șigaliovistă, e revoluția care iti permite să semnezi decret după decret prin care nu omori un om, ci omori oameni care se încadrează în categorii. Aceasta este diferența esențială între țarism și bolșevism. Țarismul era un regim barbar, dar un regim barbar care opera între anumite limite de vechi regim. Regimul leninist este un regim pentru care aceste limite ale moralității tradiționale nu mai există. Cineva mă întreba într-un interviu de ce insist pe conceptul de amoralitate. Tocmai pentru că amoralitatea îți explică suspendarea moralei comune. Morala iudeo-creștină, care e matricea noastră fundamentală în occident, pornește de la principii călăuzitoare, unul dintre ele fiind sanctitatea vieții umane. Și chiar dacă omorâm, ca oameni politici simțim că e o problemă etică. Morala bolșevică suspendă aceste judecăți. ea te face să fii perfect rotund etic și perfect inocent și să nu simți sentimentul de vinovăție. Pentru că oamenii pe care tu îi extermini sunt victime ale istoriei. Aceasta este de fapt amoralitatea bolsevică.

Credeți că ei chiar aveau o reprezentare a omului nou pe care îl propuneau?

Ioan Stanomir: La această întrebare, deși nu sunt istoric și deși nu am inclinația de a da raspunsuri ferme, vă voi da un răspuns ferm: da. Deja de la Cernîșevski și romanul său Ce-i de făcut?, roman care îl modelează pe Lenin, revoluționarii radicali din Rusia și din lume, știau ce-i de făcut. Ascetismul lor bolnăvicios este cheia înțelegerii. Și, ca să mă exprim într-un limbaj pe care telespectatorii noștri îl pot înțelege, să luam ca exemplu argumentația științifică a lui Nicolae Ceaușescu, care a produs atâtea tragedii în deceniul opt. Sau politica lui de natalitate feroce prin interzicerea avortului și urmărirea femeilor ca pe niște infractoare. Acesta era omul nou, ca să înțeleagă toți cei care ne ascultă: un om cuminte, un ascet castrat. Pentru că omul jugănit, iertați-mi expresia arhaică, e un om care se cumințește. Cesta era omul nou al comunismului. Un om care e creat prin acțiunea acestor fanatici ai ideii și un om care e condiționat pavlovian. Mulți au citit romanul lui Orwell 1984 ca pe o fantezie și au existat voci care au spus: 1984 este mult prea perfect, în caracterul său distopic, pentru a exista. Să privim Coreea de Nord astăzi. Și să privim experiența maoistă. Să privim experiența lui Pol Pot, să privim experiența Marii Terori. Să privim cazul lui Mandelștam care este asasinat pentru un poem. Să privim toate aceste cazuri. Să privim cazul lui Meyerhold, marele regizor avangardist rus, care dispare. Să privim cazul lui Isak Babel, care dispare. Să privim cazul soției lui Mandelștam, Nadejda Mandelștam, care este efectiv privită ca o ciumată pentru că este soția unui vinovat în ochii oficialității. Acesta este omul nou. Condiționarea pavloviană prin atragerea de partea ta și prin terorizarea fără rezerve a celor care ți se opun. Pentru că omul nou, constructor devotat al societății socialiste multilateral dezvoltate, ca să citez din Nicolae Ceaușeșcu, era un om perfect castrat, care primea de la stat firimituri și avea impresia că aceste firimituri îi sunt paradis. În realitate, în momentul în care presiunea terorii dispărea, ce făcea acest om  nou  devotat constructor al societății socialiste? Fugea în Vest. De aceea, Germania de Est ridică Zidul Berlinului. Pentru că toți acești constructori devotați ai socialismului RDG-ist, dacă ar fi avut ocazia, ar fi fugit în RFG. Este ceea ce admiratorii comunismului de astăzi nu vor să admită. Comunismul nu a fost doar monstrous antropologic, a fost și falimentar economic. Pentru că planificarea, atât a fericirii, cât și a economiei, nu poate genera această planificare decât o inhibare a instinctului sănătos de competiție și a individualismului.

Ioan Stanomir, Rusia 1917, Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și totalitarism – puteti cumpara cartea cu autograf de pe Giftbooks.ro

„Pentru Ioan Stanomir, istoria rusă a ultimului veac este inseparabilă de amprenta spiritului lui Lenin. Lenin a exacerbat trăsăturile voluntariste şi utopice ale marxismului prin unificarea acestei doctrine cu tradiţia sectară a milenarismului rus. Ioan Stanomir ne oferă în această carte un ghid indispensabil pentru a înţelege ceea ce a fost catastrofa sovieticã. Perspectiva propusă este expresia unui indefectibil angajament în favoarea libertăţii.“ (VLADIMIR TISMĂNEANU)

„Comunismul a fost cu mult mai mult decât o poveste rusă. URSS este epicentrul, dar undele seismice au călătorit până departe. Graţie URSS, comunismul şi-a probat posibilitatea de existenţă. Comunismul a devenit, odată cu anul 1917, un regim vital şi capabil de prozelitism, modelat de experienţa şi de practicile autocraţiei care îl precedă. Maturizarea sa prin stalinism înseamnă maturizarea unui model ce mizează pe control, pe teroare şi pe modernizarea patologică. La un secol de la Octombrie 1917, libertatea are nevoie de acelaşi devotament intelectual în apărarea ei. Tentaţia totalitară se hrăneşte din teamă şi din resentiment, iar luptele veacului XX sunt şi luptele noastre.“ (IOAN STANOMIR)

Fotografia de pe copertă: Zilele Revoluției – Petrograd,1917

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. La naiba sau poate SAPRTISTI! : Cand o sa apara acea minte care sa priceapa ca indiferent de persoane care pun o amprenta dar nu modifica fundamntal o ideologie cat timp teoria pe care se bazeaza acasta nu se modifica si ea fundamental sau nu este data la cos
    Acea minte care sa depaseasca actualul nivel inca pueril stiintific in care se aduna la nesfarsit(este bine dar tine de istorie si nu de stiintele socio-economice) dovezi ale ticalose in fapt, in practica a comunismului si sa-l atace frontal in fundamentele sale teoretice aratand ca teorie socio-economica, calea marxist leninista este o fundatura incorecta.
    O sa repet la infinit ca nici acesta cale daca se dovedsete fundametul eronata nu mai poate fi primita cum nici Academia franceza de mult(teoria fizica o obliga) nu mai primeste proiecte si propuneri de perpetuum mobile.
    Doar doi savanti se apropie cumva de cerinta mea;Leszk Kolakowski care critica pertinent marxismul si Ludwig von Mises care deasemene critica consiatent si bin argumntat teoria economica comunista, dar inca nu s-a reusit a se inmormanta teoretic aceasta ideologie perversa plina de sofisme atragatoare si care speculeaza dorinta de dreptate umana care din pacate nici in capitalism nu este suficient de bine saturata.
    De acea capitalismul nu poat rezista fara modificari consistente scotand din discutie comunismul-marxismleninismul care trebuie literalmente dat la gunoi fiind eronat fundamental in teoria economica si consecintele socio-politice ale acesteia stau dovada pana la desfiintarea sa teoretica si deci doar odata cu Calea a treia se va anula acea nostalgie pentru acel egaltarism idiot comunist satisfacand si dreptul la libertate imprescriptibil fiintei umane dar si la proprietate si repartitie corecta in procesele economice.

  2. I.S. 2017 : „Pentru că omul nou, constructor devotat al societății socialiste multilateral dezvoltate, (…), era un om perfect castrat, care primea de la stat firimituri și avea impresia că aceste firimituri îi sunt paradis. ”

    Eu ,2015 : ” sincer am dificultati in a descrie societatea , prima treime de la baza e amorfa , nevertebrata , amorala ,aproape complet lipsita de abilitatea de a duce la capat un proiect cat de mic ( exceptand insiratul margelelor de ata si similar dar numai daca sunt cumparate kit complet cu instructiuni clare) fericita cu banii primiti de la stat ,reducerile de sezon si activitatile periodice organizate cu bani de la primarie. As zice ca sunt castrati dar as gresi ,ii vad des aranjandu-si-le , gest de multe ori acompaniat de o flegma elaborata .A doua treime e tot pe acolo dar mai lucreaza ( sort of…) …”

    Nu vorbeam de Rusia , nici macar de Romania.

  3. Este greu de discutat, astazi, in termeni de sentinte sau bicromatici, alb-negru, fara riscul de a gresi, despre suita de razboaie civile cu care marele capital a urmarit sa ingenuncheze marea Rusie, pentru a-i lua in stapanire imensele-i resurse. Rusia, indiferent ca s-a numit tarista sau sovietica, a fost o mare tinta. La fel se intampla si cu Rusia democratica, din zilele noastre, si la fel se va intampla cu orice Rusie, orice sistem politic ar avea, iar in aceasta directie trag din rasputeri cel putin doua motoare transfrontaliere, intre multe altele, desemnate generic prin conceptele de “societate deschisa” si “globalizare”. Pentru comparatie si intelegere, a se vedea trendurile opuse, de societate inchisa si anti-globalizare, pe care le adopta America de azi, a lui Donald Trump.

    Situatia exploziva (revolutionara) din Rusia tarului Nicolae al II-lea fusese demult initializata, era ca o bomba cu ceas care nu mai putea fi dezamorsata. Pe aceasta situatie, doi oameni extrem de inteligenti, dar care erau adeversari de moarte, Trotki-Braunstein si Lenin-Ulianov, au jucat soarta Rusiei, pe doua mize geostrategice antagoniste. Unul a avut in spate inepuizabilul capital american, celalalt, capitalul german, mult mai modest. Pe acele sustineri asimetrice ale momentului, Rusia era ca si capturata. Dar, cum zice zicala, sa nu spui hop pana nu sari parleazul. Pentru a ajunge in varful puterii, toti politicienii se folosesc de curentele majoritare din societate, ceea ce au facut si Trotki si Lenin, dar in sensuri diferite.

    Spre deosebire de Trotki, care servea Ideea Occidentala, Lenin a servit Ideea Rusa. Ideea de schimbare era gigantica, incat oricine s-a opus sau s-ar fi opus a fost sau ar fi fost maturat de pe scena politica rusa. Pentru o bucata de timp, Trotki, creatorul si conducatorul armatei bolsevice – o armata ideologica, care servea inconstienta interesul internationalist si nicidecum pe cel rus -, a fost stapanul absolut al Rusiei imediat post-tariste. Insa terorismul pe scara aproape “industriala” pe care Trotki-Braunstein l-a dezlantutit impotriva poporului rus a facut ca acest slujitor occidental-internationalist si dezmembrator al Rusiei sa-si piarda in cele din urma influenta si puterea, inca de la inceputul anilor ’20.

    De unde tragem concluzia ca Lenin a slujit Ideea Rusa? In principal, din desemnarea ca succesor al sau a lui Stalin-Djugasvili, pro-rus, anti-trostkist si anti-occidental si, in secundar, din introducerea noii politici economice (NEP), de incurajare a micului capital privat rus. Asa-zisul testament al lui Lenin, in care l-ar fi criticat pe Stalin si l-ar fi laudat pe Trotki, a fost un fals al tandemului Krupskaia-Trotki. In urma atacurilor cerebrale, Lenin plecase din lumea rationala a cuvantatoarelor, martorii spunand ca acesta nu facea decat sa scoata cel mult niste “mugete”. In rafuiala sangeroasa cu trotkistii, care la dimensiunile imperiului pe care vremelnic l-au controlat nu erau in niciun caz putini numeric, au fost fara indoiala si victime nevinovate. Trotkistii au fost infranti cu armele si metodele lor. Este o utopie ca uneia dintre partile razboiului civil de atunci sa i se fi pretins sa se bata cu flori. Tabara victorioasa a fost partida nationala, pro-rusa, care a fost majoritara, ceea ce explica de ce minoritarii trotkisti au fost invinsi. Insa un fapt este cert, daca Lenin l-ar fi propus ca succesor pe Trotki, Ideea Rusa ar fi fost pierduta, iar Rusia, cata ar mai fi ramas din ea, ar fi fost, azi, o colonie.

    O intrebare tulburatoare subzista inca in unele minti: de ce a durat atat comunismul in Rusia? Un raspuns foarte probabil este ca dezintoxicarea de ideologia comunista este la fel de grea ca dezintoxicarea de cel mai de temut drog. Dovada ca puciul din 1991, din URSS, impotriva presedintelui Gorbaciov, care initiase perestroika si glasnost-iul, in fapt o decomunizare soft, de catifea, a avut drept autori varfuri ale leadershipului sovietic, asimilabil cu sevrajul care apare ca reactie la privarea toxicomanilor de drogurile lor obisnuite. Daca unii lideri sovietici erau atat de drogati cu ideologia comunista, incat nu mai aveau niciun licar de rationalitate politica care sa faca posibila schimbarea, ne putem imagina in mod rezonabil ca la nivel popular drogul ideologic era si mai puternic. De aceea cred ca suntem inca departe de momentul cand vom avea adevarul integral despre Lenin si Comunism, dar ca fiecare marturie sau opinie ne apropie de acel moment, cu conditia liberei exprimari.

    • Ilustrati perfect spusele dlui Stanomir:
      „Stângiștii de astăzi refuză să vadă la Lenin amoralitatea sa, disprețul profund față de viața umană”.

    • Rusia democratica din zilele noastre?!?! Rusia pasnica pe care altii (marele capital) vor s-o ingenuncheze. Rusia, eterna victima, mereu sub asediul marilor puteri si chiar al vecinilor hrapareti. Foarte interesanta teza. De unde ne scrieti?

    • Historian: oarecum adevărat. Numai că mai exista un interes, de natură ideologic- filozofică, şi anume capitalurile( şi cele americane, şi cele germane dar mai ales cele evreieşti) doreau cu ardoare să pună în practică doctrina-filozofia comunistă a lui Marx. În particular poate urmăreau şi spargerea Rusiei, dar să nu uităm, toate încercările de a experimenta comunismul au fost evitate de marile forţe economice de atunci(UK nu avea chef să renunţe la regalitate în favoarea republicii, Franţa a zdrobit Comuna din Paris, iar Germania a eliminat şi ea începutul unei revoluţii comuniste a lui Karl Liebnecht şi Rosa Luxembourg). Poate Troţki era mai legat de capitalurile evreieşti şi americane, dar Lenin vroia o revoluţie mondială de tip comunist, idee continuată şi de Stalin. Nu, Lenin nu a „rusificat” comunismul, Stalin a făcut-o. Stalin a transformat Rusia într-un fel de ţarism comunist. Dar aveţi dreptate că numai într-o generaţie nu se poate elibera sufletul rus de comunism. Putin a înţeles asta şi acum, pentru a salva imperiul, face acelaşi lucru ca Stalin la vremea lui: anti-liberalism, naţionalism şi agresivitate. Sper că în curând „bula rusească” se va sparge în interiorul Rusiei.

  4. Mda, comunismul a atentat la Libertatea Omului, aceasta a fost esenţa filozofiei marxist- leninistă- stalinistă- maoistă- etc. Paradoxal, o parte a intelighenţiei europene a acceptat asta. Am spus paradoxal fiindcă esenţa Democraţiei este apărarea libertăţii. Şi totuşi, Europa a tolerat, a promovat şi chiar a experimentat teoria marxistă. Şi astăzi, sub alte forme indirecte, teoria marxistă este coafată sub forma liberalismului-progresist-globalist. Este ca şi când intelighenţia europeană s-a săturat de Libertate, ba chiar vrea să scape de ea. Asta probabil din cauză că nu a cunoscut formele de teroare ale totalitarismului; poate ar trebui să-i dăm să guste vreo 50-100 de ani să vadă cum e.
    Nu, atacul contra Libertăţii nu a încetat în sec. al XXI-lea. Din contră, continuă în forme mai insidioase şi cu atât mai periculoase. Probabil, Doamne fereşte, romanului „1984” al lui Orwell trebuie să i se schimbe titlul: „2084”. Dar conţinutul trebuie să rămână identic…

    • PEntru mine, pentru claritate, gandesc plasarea ideologicalpe o axa ce are la un capat libertatea individuala absoluta (libertarianism) si la celalalt capat primatul colectivului, adica libertatea individului minima (communism si fascism).

      Intr-o abordare.

      Daca ne referim la progresism. el ar trebui plasat spre capatul primatului colectivului. Adica alaturi de communism si fascism.

      ===
      Din ce vad, este regretabil ca in Romania dezbaterea ideological este minima.

      Din comoditate (sau trufie…) multi considera ca se poate forma un partid fara ideologie si ca de fapt ideologia nu ar fi necesara.

      Comunismul este un exemplu de pervertire a gandirii omului, dar asta nu inseamna ca orice ideologie este dauntatoare si inutila :-).

      Comunsimul a avut (si are) multe forme. In Romania el predomina si in present, chiar daca avem o Constitutie proprie unei democratii capitaliste.

      Din ce vad, romanii reconstruiesc cu success comunismul, evident intr-o forma redesenata. Multi cred ca oranduirea prezenta este una foarte buna, pentru ca „da de mancare la toata lumea”.

      Comunsimul spune oemanilor ce vor sa auda: ca este posibil sa construiesti Raiul pe Pamant.

  5. Comunismul este un substitut al religiei. Promite paradisul, ca si religia, cu deosebire ca acest paradis este unul pamantesc. Este, insa un paradis la fel de iluzoriu, fiindca este in permanenta impins strategic intr-un viitor incert. Si pentru ca sunt sute de milioane de oameni care viseaza la paradisul acesta fictiv al viitorului, comunismul ramane mereu o atractie pentru mase. Ce poate fi mai bun decat sa traiesti intr-o societate in care sa ti se aplice principiul comunist: „De la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi”? In Franta medievala acest paradis era numit „Pays de Cocagne”. In antichitate grecii il plasau intr-o Arcadie de poveste. De sute de ani, milioane de oameni sunt crescute in mentalitatea ca trebuie sa aiba totul, fara munca si fara merite. Uniii devin mari banditi. Altii se inroleaza la comunisti. Cei care ii tin in spinare pe banditi si pe comunisti, oamenii capabili si muncitori, sunt mereu o minoritate.

    • Absolut de acord cu dvs.

      Indraznesc sa spun ca unii ca noi riscam sa fim aspru criticati de cei care n-au trait in comunism (cel din Romania) ca simpli „plebei’ si acum traiesc in capitalismul romanesc de azi si sunt de „dreapta” (nedefinta exact de acestia).

      Ca o remarca: cei mai de dreapta sunt de fapt, cei care dintotdeauna (toata viata lor) au fost salariati ai statului roman. Daca ar incerca sa-si gaseasca o slujba intr-o tara capitalista (oricare din Grupul G7, de exmplu) ar esua lamentabil, si ma refer la cei mai infocati „dreptaci” si nu la profesionisti.

  6. Of! Mă împac greu cu blamarea progresului doar pentru că unii și-au zis în urmă cu vreo sută de ani „progresiști”. Mi se pare absurd să combatem democrația liberală doar pentru că unii partizani ai ideologiei liberale au idei mai la stânga decât alții. Haideți să-i numim pe „stângiștii” în discuție pur și simplu marxiști, pentru a nu-i mai suspecta cineva că urmăresc progresul, ori vreo formă de democrație reală.

    • Oricum, „progresismul” denumeste o doctrina de stanga.

      Eu evit folosirea termenului „progres” in dezbaterile ideologice, tocmai pentru ca poate da nastere la confuzii. Stanga si dreapta sunt sufficient de bine definite, ca repere. Faptul ca nu exista stanga pura si dreapta pura nu inseamna ca nu exista stanga si dreapta :-).

      In SUA de-a lungul timpului s-a format si o anumita terminologie, care nu e in mod necesar identica cu cea din Europa. Dar sa nu dramatizam . :-)

      Nu toti stangistii sunt marxisti, desi probabil ca tentatia e mare. Cel putin pentru unii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro