joi, aprilie 18, 2024

Istoria onoarei la români: In Memoriam Vasile Paraschiv (Updated)

Propunere:  Tinand cont de rolul decisiv jucat de Vasile Paraschiv ca oponent al politicii anti-democratice, anti-populare si anti-muncitoresti a regimului comunist din Romania, de meritele sale recunoscute in Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania ca figura emblematica a disidentei romanesti, de curajul sau invincibil si de exemplara sa intransigenta in lupta pentru drepturile omului, impotriva samavolniciei si  abuzurilor proprii regimului ilegitim si criminal, cred ca ar fi normal, chiar urgent, ca o strada din Ploiesti si una din Bucuresti sa-i poarte cat mai curand numele.  Ma bucur sa anunt ca aceasta propunere este sustinuta de Asociatia „21 Decembrie 1989”, de Fundatia „Ioan Barbus” si de numeroase alte organizatii civice. (6 februarie 2011).

A plecat dintre noi un adevarat erou. Vasile Paraschiv si-a ridicat vocea impotriva dictaturii comuniste inca din anii 70, cand altii preferau complicitatile silentioase, nemaivorbind despre sicofantii de serviciu (unii apar azi pe varii irealitati ca analisti politici).  A parasit PCR in 1968, convins ca are de-a face cu un partid al carieristilor, al impostorilor, al lichelelor si al uzurpatorilor.  A vaslit cu temeritate impotriva curentului (sa te retragi din PCR exact in 1968, cand Ceausescu organiza mascarada unanimitatii nationale, proba o intuitie politica colosala).  A fost o forta dinamica in cadrul Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din Romania (SLOMR), o initiativa civica independenta de un imens curaj despre care trebui sa se invete in scoli (miscarea a pornit cu trei ani inaintea Solidaritatii din Polonia si a fost sufocata de Securitate inainte de a se putea dezvolta ca actiune sociala colectiva la nivel de masa).  Intr-un regim care se pretindea al celor multi, fiind de fapt al celor putini, Vasile Paraschiv a vorbit intr-adevar in numele oropsitilor vietii.  Se intreaba unii care a fost situatia clasei muncitoare romanesti sub comunism, sugerand cumva ca lucrurile nu erau chiar atat de tragice. Ii indemn sa citeasca marturiile acestui combatant pentru libertate.

Vasile Paraschiv a riscat enorm, a devenit un fel de nemesis al liderului unui partid ce-si zicea al clasei muncitoare si era de fapt al unei birocratii parazitare, impertinente si profitocratice. Contestata de Vasile Paraschiv, Paul Goma, Ionel Cana, Gh. Brasoveanu si ceilalti luptatori-disidenti, ideologia oficiala se naruia ca un castel din carti de joc.  Ucenicul de cizmar, omul cu profesie incerta numit N. Ceausescu, in fapt un lumpen semi-analfabet nimerit accidental in miscarea comunista ilegala si lansat pe orbita politica gratie protectiei asigurate de Dej si grupul acestuia, se vedea sfidat de un adevarat proletar. Cum l-au sfidat, pe el si regimul comunist, minerii din Valea Jiului din 1977, condusi de Constantin Dobre si muncitorii de la Brasov din noiembrie 1987.  Cum l-au si i-au sfidat revolutionarii anticomunisti din decembrie 1989.  Pentru bonzii pseudo-sindicalismului comunist, Vasile Paraschiv simboliza o traditie pe care ei faceau tot ce le statea in puteri spre a o anihila.  Pentru Vasile Paraschiv, esenta comunismului era turpitudinea, samavolnicia, dedublarea, minciuna, persiflarea si negarea drepturilor omului.  De aici si insistenta sa, inainte si dupa 1989, pentru refuzul de a tolera abuzurile si faradelegile.  Iata cum ii privea el pe fostii sai tortionari si pe patronii lor: “Ei nu au constiinta si nici sentimente umane care sa-i opreasca sa ucida. Represiunea, terorismul, asasinatele si moartea constituie meseria lor”.  Unii dintre acestia (si nu putini) au prosperat dupa 1989 si au continuat sa-si ponegreasca si sa-si ameninte victimele, inclusiv pe Vasile Paraschiv. 

Am scris de-a lungul anilor despre Vasile Paraschiv si lupta sa, l-am admirat si m-am bucurat de prietenia sa. Ne-am intalnit de mai multe ori, gratie bunavointei lui Sorin Iliesiu.  Pe 18 apilie 2006, cand demara activitatea Comisiei Prezidentiale, mi-a daruit volumul sau Lupta mea pentru sindicate libere in Romania. Terorismul politic organizat in statul comunist (Editura Polirom, 2005, editie ingrijita, studiu, note si selectia documentelor de Oana Ionel si Dragos Marcu, postfata de Marius Oprea).  A scris atunci o dedicatie care m-a miscat, m-a onorat si ma va onora intotdeauna: „Domnului prof. univ. Vladimir Tismaneanu de la Vasile Paraschiv, va daruiesc cu toata dragostea si admiratia mea pt. lupta ce o duceti impotriva comunismului, pt. dreptate si adevar alaturi de noi, victimele dictaturii comuniste din Romania, si cu fruntea sus” (am transcris exact dedicatia). 

A fost un om drept si curat, exemplar ca vointa de a sta cu fruntea sus. Istoria onoarei la romani il va include la loc de cinste.  Asemeni unor Lech Walesa, Zbigniew Bujak, Jacek Kuron si Karol Modzelewski in Polonia lui Gomulka si Jaruzelski, asemeni lui Milovan Djilas in Iugoslavia lui Tito, Vasile Paraschiv a demonstrat, cu pretul propriei libertati si sanatati, ca asa-zisa “dictatura a clasei muncitoare” era de fapt una asupra acestei clase, o comunitate umana cantata in ode si dispretuita in realitate de parvenitii lipsiti de suflet si de demnitate.

„Trec randuri, randuri muncitorii…” Ar trebui sa treaca, sa aseze drapelul in berna, pentru a-i aduce un ultim si binemeritat omagiu acestui veritabil erou al clasei muncitoare din Romania, autenticul lor purtator de cuvant in vremuri de cumplita opresiune, supliciat, agresat, calomniat, prea putin si prea tarziu recunoscut.

Iata linkul la un articol aparut, cu o superba ilustratie de Devis Grebu, in urma cu cativa ani in ziarul “Cotidianul”:

http://old.cotidianul.ro/vasile_paraschiv_si_teroarea_comunista_din_romania-11829.html

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. o nelamurire: ce facea Vasile Paraschiv in anii 50 si 60, cand teroarea comunista era la apogeu? nu cumva sustinea regimul? e ciudat cum l-a apucat anticomunismul taman cand teroarea s-a terminat, iar Ceasca relaxa lantul (in 1968); mai-mai ca-ti vine sa zici ca lui Paraschiv i-a placut doar perioada dejista, iar cand a aparut ceausescu, brusc, a descoperit neregulile sistemului! sincer, am mari dubii.

    • Ce poti raspunde „clujeanului” la o asemenea „naivitate”? In anii 65-70, si Ceausescu, dupa modelul patentat inca de Stalin care a inventat NEP-ul prin 25-27, mimand democratia ca sa poata acapara putera dupa moartea lui Lenin (avea adversari puternici intre care cel putin Trotki nu era chiar un nimeni), s-a costumat si el in comunist „cu fata umana”. Nici el nu era inca sigur ca nu-l vor arunca la cos alde Chivu Stoica sau Maurer, sau Bodnaras, sau… din vechea garda dejista. Daca ai fi trait acele timpuri (Ori poate le-ai trait dar memoria iti face surprize? Ori poate ti-au placut?), ai fi stiut ca nici vorba de libertate in anii 65-70 .Ai aflat de represiunea din 68 cand au fost arestati studentii care au indraznit sa cante Uora Unirii in Piata Romana din Bucuresti? Era intr-adevar o mare vina in ochii regimului aceluia bland si tolerant!! Sau de sedintele de infierare a studentilor de la Facultatea de Litere care carteau prin camine contra regimului (de unde oare aflau tovarasii ce se vorbea prin caminele studentesti? ia ghici?). Asa ca nu-i reprosa lui Vasile Paraschiv ca n-a facut nimic in anii 50 (cand era probabil elev!!) si a prins curaj (vezi doamne) in anii „democratului” Ceausescu.
      Cel mai bine ar fi sa te informezi (nici nu-i prea greu in ziua de azi, mai ales ca ai internet, dupa cum vad!), iar apoi … sa discuti in cunostinta de cauza.

    • Clujean , iti spun un singur lucru : Pigmeii sunt ” mari ” doar langa mormintele uriasilor . Mai ridica-te un pic pe varfurile piciorelor .

  2. Domnule Clujean, Nicolae Ceausescu nu a relaxat lantul in 1968 decat in mintea celor care nu cunosc perioada. Din 1971, s-a inceput oficial linia national-comunista.

    • repet: comunismul a inceput sa-i puta lui Paraschiv doar in 1968, cand teroarea se incheiase? pana atunci a fost OK pt. el? sa nu deviem de la subiect, daca se poate!

  3. Dacă expresia „erou al clasei muncitoare” ar mai putea fi vreodată curăţată de stratul gros de jeg ideologic,cinism şi minciună cu care l-a acoperit regimul comunist, atunci aceasta ar putea-o face doar memoria lui Vasile Paraschiv.

    Biografia, lupta şi martiriul lui Paraschiv sunt cunoscute, dar departe de a fi larg răspândite, aşa cum ar impune o abordare demnă şi civilizată a trecutului.
    Cel puţin biserica are la îndemână instrumentul canonizării pentru fixarea memoriei celor care au luptat şi suferit pentru credinţă. Nouă laicilor nu ne rămâne decât evocarea tenace a acelor câţiva dintre noi care nu doar au luptat şi au fost prigoniţi, dar au fost singuri în lupta şi martiriul lor, împotriva curentului, în mijlocul indiferenţei.

    Tocmai acest aspect al unicităţii lui Vasile Paraschiv, al singurătăţii gestului său de împotrivire la rău a şocat sistemul de represiune comunist. Concluzia delirant paranoică a zbirilor a fost că „numai un nebun ni se poate opune”. Când răul devine regulă, denunţarea lui e o „nebunie”. Sub comunism, basmul a fost, practic, rescris: copilul care observă că împăratul e gol puşcă e luat pe sus de doi tovarăşi şi dus la clinică, la tratament, să se vindece de a vedea ce nu trebuie.

    În toată această biografie exemplară încheiată ieri, partea cea mai amară s-a consumat în ultimii 21 de ani, când Paraschiv, în loc de a fi onorat iar exemplul său popularizat, a fost ostracizat, aruncat în uitare, izolat, şicanat. Regimul ultimilor 21 de ani, controlat fără scăpări de securişti, nu-şi uită adevăraţii duşmani. Paraschiv a fost unul dintre ei.

  4. Subscriu. Sunt si oameni din categoria -daca voi gasi acolo 10 drepti, nu voi distruge cetatea pentru cei 10 drepti. Acest domn Paraschiv, face parte dintre ei. Dar sa nu asteptam ca societatea sa le fie recunoscatoare.Dupa umila mea parere altcineva ii va rasplati. Noi sa le fim doar recunoscatori ca datorita lor nu a pierit toata cetatea . O zi buna !

  5. Trebuie facute multe precizari, absolut necesare intelegerii adevaratei disidente a lui Vasile Paraschiv, dar si pentru ca nestiutorii si rauvoitorii sa taca si sa nu mai atace in fel si chip memoria acestui om exceptional.
    Voi face acest lucru in cunostinta de cauza, fiind unul dintre editorii volumului lui Vasile Paraschiv, Lupta mea pentru sindicate libere in Romania. Terorismul politic organizat de statul comunist, Iasi, Editura Polirom, 2005, 388p.
    – recunoaste fara sa ezite ca a devenit membru al Partidului Muncitoresc Roman in 1946, din convingere, fiind sedus de idealurile propagandei sale; contextul: plecase din satul natal de la varsta de 12 ani, se angajase ca baiat de pravalie in Bucuresti, iar patronul sau a fost convins sa-i respecte drepturile numai la interventia unui reprezentant al Sindicatului Functionarilor din Magazine si Birouri Anexe, care-i propune tanarului Paraschiv sa devina unul dintre membrii organizatiei de tineret a P.M.R.; a participat, apoi, la campania electorala pentru alegerile din 1946;
    – in anul 1949 pleaca in armata si datorita originii sale „sanatoase” este selectionat pentru scoala de ofiteri de transmisiuni de la Sibiu, apoi pentru a urma Academia Militara „Frunze” de la Moscova; este exclus de pe lista la putin timp, pentru ca la un control in camera i se descopera in bagaj un volum scris de Lucretiu Patrascanu (care cazuse in disgratia partidului); prin urmare, in 1951 absolva scoala de ofiteri din Sibiu, fiind repartizat la o unitate militara din Ploiesti; este exclus din armata pentru ca a dorit sa se casatoreasca, dar parintii viitoarei sotii erau considerati „fosti exploatatori”
    – urmeaza Scoala tehnica de telecomunicatii din Bucuresti, devenind apoi tehnician la Telefoane in Ploiesti; pentru ca la sedintele de partid critica neregulile pe care le sesiza, este mutat cu serviciul la Intreprinderea de Telecomunicatii Campina, iar apoi la Combinatul Petrochimic de la Brazi
    – este momentul in care se declanseaza calvarul lui Vasile Paraschiv: pe motiv ca locuinta sa era repartizata de fostul loc de munca, iar conform unor acte false primise un alt apartament de la noul loc de munca, in decembrie 1963 este dat afara din casa (impreuna cu sotia, doi copii mici si soacra sa), iar in locul lor se muta un subofiter de militie; neavand unse sa stea, timp de mai multe luni intreaga familie Paraschiv se adaposteaste prin gari, la serviciu sau la cunostinte; Vasile Paraschiv il da in judecata pe subofiterul de militie, pentru a-si recapata locuinta; i se face dreptate abia dupa ce se adreseaza Comisiei de Control a Comitetului Central al partidului, care declanseaza o ancheta, dovedindu-se ca documentele in baza carora fusese dat afara din apartament erau false
    – in sedintele de partid la care lua parte, continua sa denunte neregulile de la locul de munca, fapt pentru care este nedreptatit de catre sefii sai; dezvaluirea de catre Nicolae Ceusescu la Plenara din aprilie 1968 a abuzurilor si crimelor P.M.R. din trecut, il determina pe Vasile Paraschiv sa ia decizia cruciala, care-i va marca existenta: iesirea din P.C.R.; motivatia: nu are nimic impotriva politicii generale a partidului sau a legilor tarii, dar nu este de acord cu modul in care acestea sunt aplicate; este un gest nemaintalnit, pentru ca din partid nu aveai dreptul sa-ti dai demisia, ci partidul era cel care decidea sa te excluda;
    – in iulie 1969 a fost arestat fara motiv, iar la sediul Militiei din Ploiesti este supus unui interogatoriu sumar, civilul care asista la el, fara sa-i puna nici o intrebare, il declara bolnav psihic si hotaraste internarea sa in spitalul psihiatric din Urlati; medicul se numea Calin Botez; este externat numai dupa ce face greva foamei, cerand sa i se comunice motivele internarii
    – in 1971, transmite CC al PCR si Consiliului Central al Sindicatelor 11 propuneri pentru elaborarea noii legi sindicale in Romania; printre propuneri: autonomia sindicala si dreptul la greva; acestea sunt primele propuneri ale unui muncitor roman de liberalizare a vietii sindicale, dar nu a reusit sa organizeze un nucleu in jurul lor
    – in 1976, in urma unei perchezitii domiciliare, sunt descoperite mai multe texte pe care le trimisese postului de radio „Europa Libera” sau care urmau sa fie transmise; este arestat, cercetat si internat din nou la psihiatrie, la Spitalul Voila; diagnosticul pus aici: psihoza delirant revendicativa sistematizata, iar la istoricul bolii este trecut faptul ca afirma ca a fost evacuat de la domiciliu (adica realitatea pe care o traise)
    – in 1977 se solidarizeaza cu actiunea lui Paul Goma, semnand scrisoarea trimisa de scriitor lui Pavel Kohout din Cehoslovacia; incercand sa-l reintalneasca pe Goma, este arestat, dus la Militie in Bucuresti, apoi la Securitatea din Ploiesti; aici, seful Securitatii ii promite ca se va renunta la diagnosticul pus daca se va desolidariza de Paul Goma; Paraschiv refuza
    – o noua incercare de a lua legatura cu Paul Goma sfarseste printr-o noua internare la psihiatrie, de data aceasta la Spitalul Sapoca, intre 6 aprilie si 20 mai 1977, fiindu-i administrat, pentru prima data, tratament medicamentos obligatoriu
    – in noiembrie 1977 primeste pasaport pentru Franta; autoritatile comuniste sperau sa plece si sa ramana acolo, Vasile Paraschiv dorea doar sa vorbeasca lumii libere despre nerespectarea drepturilor omului in Romania si despre abuzurile psihiatrice la care a fost supus; la Paris tine mai multe conferinte de presa, iar o comisie de medici psihiatri infirma diagnosticul pus in tara; doreste sa revina in Romania, dar este intors de la vama Curtici spre Viena; este pentru prima data cand un roman incepe o campanie publica de recunoastere a dreptului sau de a reveni in R.S.R., in contextul in care multi romani luptau pentru obtinerea vizelor de plecare din tara; cat timp s-a aflat in strainatate, de el se ocupau direct ministrul de Externe (Stefan Andrei), ministrul de Interne (Teodor Coman) si seful Securitatii (Tudor Postelnicu); abia in iulie 1978 reuseste sa primeasca acceptul de a reveni in tara
    – in 1979 adera la Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Romania, iar Vasile Paraschiv nu afirma niciodata ca ar fi fost unul dintre initiatorii acestuia; prin urmare, pentru ca devenise cunoscut in Occident, Paraschiv nu va mai fi internat in spitale de psihiatrie, dar regimul comunist adopta alte metode pentru a-l anihila: i se schimba locul de munca (este detasat intr-o întreprindere unde nu-l cunostea nimeni), nu i se mai permite sa paraseasca orasul Ploiesti, iar convorbirile telefonice ii sunt intrerupte; mai mult, se lanseaza zvonul ca a fost omorat, iar urna cu cenusa sa predata sotiei
    – datorita izolarii totale, la inceputul anului 1982 un ziarist francez, Bernard Poulet, de la cotidianul „Le Matin”, vine in Ploiesti, dar nu reuseste sa ia legatura cu el, in apropierea blocului in care locuia Vasile Paraschiv fiind batut crunt si furandu-i-se documentele, magnetofonul, carnetele de notite si banii; oficial, atacatorii au fost o banda de tigani; locul in care a fost maltratat se afla la mai putin de 100 de metri de sediul Militiei din Ploiesti; autoritatile comuniste ii interzic ziaristului sa mai ramana in RSR
    – in mai 1987, Vasile Paraschiv este rapit si dus intr-o cabana, unde a fost tinut timp de 4 zile si silit sa semneze mai multe documente, prin care promitea sa nu mai faca probleme regimului; pentru ca nu s-a tinut de cuvant, este rapit din nou, in martie 1989, dus intr-un loc necunoscut si torturat timp de 7 zile

    Pentru cei neincrezatori, toate aceste date sunt publice si pot fi cercetate in Arhiva Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Volumul la care am facut referire poate fi procurat de la Editura Polirom, costa doar 5 lei.

    • Va multumesc pentru postarea acestor date precise, probe irefutabile ale eroismului catusi de putin ostentativ, dar de-o impresionanta puritate, al celui care a fost Vasile Paraschiv. Motivatia actiunilor lui Vasile Paraschiv a fost una etica. Nu stiu daca denigratorii isi vor lua o scurta pauza din ale lor infame indeletniciri. Dar sper ca oamenii onesti vor realiza ce a insemnat sacrificul acestui om, cum a stiut el sa lupte in conditiile cand parea ca nu se poate face mai nimic. La un ceas cand Romania parea un loc unde nu se poate intampla nimic, oameni ca Vasile Paraschiv, Paul Goma, Ionel Cana, Gh. Brasoveanu, Carl Gibson la Timisoara, au demonstrat contrariul.

      Cred ca ar fi normal ca primaria municipiului Ploiesti sa decida cat mai curand ca o strada din acel oras sa poarte numele acestui luptator pentru drepturile omului, prigonit, torturat, chinuit, insultat de uneltele unui regim ilegitim si criminal.

      Cu bune ganduri,

      Vladimir Tismaneanu

  6. Cinstirea simbolurilor etice, precum Vasile Paraschiv, este inainte de toate un act de demnitate civica. Memoria cere normalitate pentru a putea supravietui, iar un act de normalitate deplina ar fi ca autoritatile din Ploiesti sa aprobe, fara a sta pe ganduri, ca o strada din oras sa poarte numele lui Vasile Paraschiv!

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

    Liviu G. Stan

  7. Un text miscator. IICCMER va sustine oficial propunerea de redenumire a unei strazi din Ploiesti si, respectiv, Bucuresti.

  8. Imi imaginez securistii care l-au torturat pe Vasile Paraschiv plimbindu-se relaxati pe strada si ducindu-si mai departe sordidul lor negot cu lumea.

    Dintr-un interviu cu Vasile Paraschiv (februarie 2008):

    V-ati mai intilnit cu vreunul dintre securistii de la Ploiesti?
    M-am intilnit. I-am zarit din mers pe doi dintre ei. Pe strada cind ma vad, se fac ca nu ma cunosc, intorc capul, se uita aiurea.

    Nu puteti sa-i dati in judecata pentru ce v-au facut?
    Ba da. Am actiunea inaintata la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, infiintat de prim-ministru si condus de Marius Oprea. Am depus acolo documentele, dosarul, dovezile. Luna aceasta sper ca dosarul sa fie gata pentru o actiune juridica. Trebuie identificati ofiterii de Securitate.

    Ce dosare ati prezentat la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului?
    Am prezentat plingerile mele, insotite de acte oficiale, dovezi de la CNSAS legate de anchetele mele, de asuprirea mea. Am un document de baza, intocmit de ministrul Tudor Postelnicu si de Iulian Vlad. Am o lista cu zece generali care au contrasemnat documentul.

    Poate ca oficialii institutului care a preluat cercetarile facute de IICCR ar putea sa ofere un raspuns. Ce s-a intimplat cu acele documente ? Au fost identificati ofiterii ?

    Interviul poate fi gasit aici:
    http://www.observatorcultural.ro/A-murit-Vasile-Paraschiv*articleID_24900-articles_details.html

    • Buna ziua:

      Sa inteleg ca sunteti ori ca nu sunteti de acord cu propunerea? Acum cativa ani, la Odessa s-a dat numele unui cunoscut anticomunist strazii pe care se afla sediul KGB (ma rog, cu noua sa denumire institutionala). Oficialii serviciului respectiv au decis sa mute adresa postala la o alta intrare a cladirii, pe o alata strada. S-a dat si acelei strazi un nume greu digerabil de catre fostii tortionari (e bine sa ai doctoranzi din acele tari, afli tot felul de lucruri utile).

      Nu avem cum sa „inoculam” remuscari in acesti oameni. Dar putem, prin initiative civice, prin educatie publica, prin memorializare (lieux de memoire, cum ar fi de pilda chiar o asemenea strada) sa le readucem aminte, direct sau indirect, ca au servit cu morbid zel sau cu perfid cinism un regim ilegitim si criminal.

      Va asigur ca IICCMER face tot ce-i intra in puteri si in atributiuni pentru a-i aduce in fata justiei pe tortionarii lui Vasile Paraschiv, ai lui Gh. Ursu, pe prigonitorii opozitiei /disidentei democratice din Romania. Domnul Mihail Neamtu a reprezentat azi IICCMER la inmormantarea lui Vasile Paraschiv.

      Ganduri bune,

      Vladimir Tismaneanu

      • Buna ziua:

        Sint de acord. Din toata inima.

        Va asigur ca „tehnica” exorcista propusa de Dvs. are o limita. Nu putem schimba numele actual al tuturor strazilor cu nume de dizidenti – astfel incit tortionarii sa nu mai aiba unde sa se mute -, pentru ca nu avem atit de multi dizidenti. Sper ca eforturile IICCMER nu se indreapta in aceasta directie.

        Atunci cind memoria onoreaza ceea ce justitia dispretuieste, este o memorie schioapa.

        Unul dintre ucigasii lui Gheorghe Ursu isi va face siesta pe noua strada. Sa ii dorim o batrinete usoara:
        http://www.gandul.info/eveniment/militianul-tudor-stanica-lasat-libertate-motiv-boala-270147

        • Cand, impreuna cu Horia Patapievici, propuneam ca B-dul Primaverii sa se numeasca Monica Lovinescu, iar strada Herastrau sa poarte numele lui Virgiul Ierunca, nu ne gandeam ca acei „pasnici si vajnici” pensionari cu pensie personala (de importanta unionala, cum se spunea in URSS) sa se mute (desi, in unele cazuri, ar cam fi cazul). Ne imaginam ce-ar insemna sa primeasca pensia si felicitarile de Craciun/Anul nou pe aceste adrese, Sa fie frecvent confruntati cu numele celor pe care i-au ponegrit.

          In rest, de acord, justitia are trebui sa rectifice cea ce memoria, intemeiata pe documentare stiintifica avand valoare de probatoriu, a constatat a fi fost actiuni represive. Cu toate consecintele, inclusiv despagubiri pentru victime. O democratie fara memorie este una teribil de subreda.

          Bune ganduri,

          VT

          • Nici Monica Lovinescu, nici Virgil Ierunca, nici Vasile Paraschiv nu apreciau deloc ceremoniile. Eticheta. Snurul. Dimpotriva.

            Este o falie subtire pe care unii comemoratori o depasesc. Vorbesc mai degraba despre ei, decit despre cei pe care ii comemoreaza. Admiratia are rigorile ei pe care discretia trebuie sa le vegheze. „Am fost prieten cu …”. Si cu … Dar si cu … De asemenea, cu …

            Sint foarte multe de spus.

            Nu stiu daca Monica Lovinescu ar fi dorit sa devina nume de institutie. Mai degraba, nu. Sint sigur ca ar fi preferat o justitie functionala. Restul sint detalii.

            Cit despre probele necesare pentru a fi condamnati tortionarii ? … Ele exista ! Intrebati-l pe Marius Oprea. Sint sigur ca va poate lamuri incertitudinile.

            Sa nu abuzam de spatiul pus la dispozitie de contributors.ro.

          • exista totusi, Soc Sociolovici, un argument foarte puternic in favoarea acestei propuneri: iertati-mi sarcasmul, dar domnul Vasile Paraschiv nu mai poate returna sau refuza vreo medalie sau vreun snur.

  9. Fundatia Ioan Barbus sustine propunerea Profesorului Vladimir Tismaneanu si a IICCMER ca numele lui Vasile Paraschiv sa fie dat unor strazi din Bucuresti si Ploiesti. Este o datorie a cetatenilor si a autoritatilor sa cinsteasca astfel amintirea acestui erou si sa o transmita generatiilor viitoare. Multumim initiatorilor propunerii si tuturor celor care o sprijina.

  10. Sunt impresionat de faptul ca dl Soc Sociolovici se preocupa de spatiul virtual al acestei platforme de opinii si discutii si ca ne informeaza despre ceea ce pretuiau (ori nu) unele figuri de seama ale anticomunismului democratic romanesc. Banuiesc ca i-a cunoscut indeaproape. Sper sa si scrie despre ei, sa se opuna celor care i-au ponegrit ori ii mai ponegresc inca…

    Monica Lovinescu si Virgil Ierunca au mers la Ambasada Romaniei (cred ca a fost prima oara ca au intrat pe acel teritoriu in cateva decenii) spre a primi, din partea presedintelul Emil Constantinescu, ordinul „Steaua Romaniei”. This is on and for the record.

    IICCMER, condus fie de dl Oprea, fie de alte persoane, nu este tribunal, el poate sesiza procuratura cu probe cat se poate de solide. Restul depinde de justitie.Institutul nu se numeste inca (din pacate) Monica Lovinescu. Va asigur ca nu voi osteni sa sustin insa acest lucru tocmai pentru ca Monica Lovinescu si Virgil Ierunca au simbolizat exilul democratic anticomunist in tot ceea ce a fost mai sincer si mai onest in acesta. Ambii au fost membri ai Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste.

    Amintesc ca IICCMER s-a nascut in noiembrie 2009 prin comasarea a doua institute subordonate primului ministru: IICCR (condus pe atunci de domnii Marius Oprea si Stejarel Olaru) si INMER (condus de dl Dinu Zamfirescu). Abia in februarie 2010 a fost emis decretul de reorganizare functionala a IICCMER, cu o noua structura de conducere si cu noi atributiuni, inclusiv investigarea consecintelor dictaturii comuniste si a destinului minoritatilor nationale sub comunism.

    Sigur, exista boicotari, sabotari, tracasari, tergiversari, o stim din atatea experiente, inclusiv actualul meu proces cu Gh. Funar, i.e., PRM, dar, repet, IICCMER nu este tribunal. Ceea ce putem face este sa sezizam, cat ne sta in puteri de documentat si insistent, institutiile statului de drept.

    VT

    • Stimate domnule profesor Tismaneanu,

      fara sa-l cunosc personal, am fost alatur de Vasile Paraschiv in anul 1977 in cadrul
      „Miscarii umanitare a lui Paul Goma”
      si mai tirziu in anul 1979 in cadrul
      SLOMR,
      miscare opozitionala munitoreaca, pe care eu am organizat-o la Timisoara in martie/ aprilie 1979.
      Documentele le-am publicat pe internet sub:

      http://www.carl-gibson.blogspot.com

      Vasile Paraschiv a fost unul dintre cei putini opozanti in Romania comunista, care s-au opus ipocriziei zilnice, concret prin opozitie politica pe cind altii, in general intelectualii s- au ascuns intr-o „emigratie interna” numita mai tirziu „opozitie culturala”.

      V. Paraschiv a intrat in Partidul comunist ca idealist, dar a iesit din acel partid unic totalitar desamagit deja in anul 1968, pe cind altii, care acum joaca rolul „criticilor comunismuslui” ca Richard Wagner ( sotul Hertei Müller) au intrat in anaul 1972 in PCR si s-au simtit bine acolo pina in 1985, cind Romania deja era ruinat complet de Ceausescu, economic si politic.

      Vasile Paraschiv a luptat decenii contra comunismului – este un martir vrednic al disidentei, al onoarei omenesti – und simbol al demnitatii.

      In cartea mea:
      „Symphonie der Freiheit. Widerstand gegen die Ceausescu-Diktatur”
      ( Simfonia Libertatii . Rezistenta contra dictatura lui Ceausescu,
      418. pagini – O istore al SLOMR, special din Timisoara)
      am descris intr-um capitol dedicat disidentei meritele lui Vasile Paraschiv, personalitate, care a fost primit in audienta si de Presedintele Traian Basescu –
      dupa ce
      „Raportul final pentru analiza dictaturii comunste in Romania” si cartea
      „Lupta mea pentru sindicatele libere” au facut cunoscute meritele incontestate al luptatorului pentru adevar si deminitate Vasile Paraschiv.

      Eu personal i-asi dedica un Bulevard in Bucuresti, s-au o piata in centru.

      Vasile Paraschiv nu este o figura ambivalenta ca de exemplu:
      Nikolaus Berwanger,
      dupa care a fost numita o strada in orasul meu natal Timisoara.

      Berwanger a fost representantul minoritatii Germane din Banat,
      un om al sistemului comunist, membru prominent al PCR, protector al poetiilor din anturajul „Aktionsgruppe Banat” ( grupa fara actiune politica concreta) inclusiv Herta Müller –

      Berwanger a fugit in RFG in anul 1984 – Herta Müller si sotul din PCR Richard Wagner ( care acum se insceneaza ca anticomunist de vita veche!) au urmat mentorul abia in 1987.

      Se fac timisoarenii – dedica strazi comunistilor … si uite de SLOMR?

      Istoria SLOMR nu a fost scrisa inca in Romania.

      Doamnei Oana multumesc mult pentru detaliile din viata domnului Paraschiv, ( Ar fi bine, daca s-ar cunoaste si detalii din viata poetilor de ieri ca Wagner si Müller, care au profitat de sistemul PCR al lui Ceausescu.)

      Stimate domnule Tismaneanu – va multumesc pentru elogiile Dvs. dedicate disidentiilor din lumea comunista ( Bohley, Dienstbier, Walentynowicz) etc. , in special si pentru :

      In Memoriam Ion Solacolu –

      Cu Ion Solacolu,
      ( mebru sustinator al SLOMR in occident linga Radu Campeanu, Cicerone Ionitoiu, Michel Korne, Ion Ganea si persona mea, cind a fost depusa plingerea CMT la ONU in Geneva contra regimul Ceauseascu in 1981)
      am conlucrat pina-n anul 1989 la „Dialog” si in sfera exilului democratic romanesc.

      Cu Ion Solacolu si Vasile Paraschiv am pierdut doi democrati constienti, luptatori pentru drepturile omului in Romania si in occident.

      Carl Gibson, istoric si filozof

      http://www.gibsonpr.de

      http://www.carlgibsongermany.wordpress.com

  11. Comunicat

    C ă t r e

    Primul Ministru – Emil Boc

    Primarul general al capitalei – Sorin Oprescu

    Primarul municipiului Ploieşti – Andrei Liviu Voloşevici (PD-L)

    Trei zile de doliu naţional în memoria

    unuia dintre cei mai importanţi

    luptători anticomunişti din Europa:

    VASILE PARASCHIV

    – apel semnat de 32 de organizaţii civice şi sindicale –

    Vineri, 4 februarie, la orele 14, a decedat Vasile Paraschiv, unul dintre cei mai importanţi luptători anticomunişti din Europa anilor ’70 şi ’80.

    Vasile Paraschiv a fost înmormântat astăzi după-amiază la cimitirul Viişoara din Ploieşti.

    Domnule Emil Boc – Prim-ministru,

    În numele statului de drept, al societăţii civile şi al sindicatelor din România, vă solicităm ca zilele de 7, 8 şi 9 februarie să fie declarate zile de doliu naţional în memoria suferinţelor îndurate de Vasile Paraschiv în timpul regimului comunist şi criptocomunist. Propunem ca în următoarele trei zile să fie arborate în bernă drapelul României şi drapelul Uniunii Europene.

    Domnule Sorin Oprescu – Primar general al capitalei,

    În numele statului de drept, al societăţii civile şi al sindicatelor din România, vă solicităm ca Bulevardul Primăverii să-şi schimbe denumirea în Bulevardul Vasile Paraschiv. Pe acest bulevard a locuit dictatorul Ceauşescu, cel care a ordonat reprimarea bestială a lui Vasile Paraschiv. Menţionăm că niciun cetăţean român nu l-a înfruntat pe Ceauşescu precum Vasile Paraschiv. Cităm din scrisoarea pe care acesta i-a trimis-o:

    „Aşa nu se mai poate, tovarăşe Nicolae Ceauşescu! Aceasta v-o spun eu, v-o spun muncitorii, clasa noastră muncitoare, intelectualitatea, întregul popor român!

    (…) Arătând toate aceste josnicii care nu fac deloc cinste şi onoare în străinătate unei societăţi socialiste cum este societatea noastră şi nici Partidului Comunist Român sub patronajul căruia s-au petrecut toate aceste nelegiuiri, eu nu vreau decât să arăt adevărul, să demasc şi să condamn astfel de fapte şi practici ale PCR, ca ele să fie cunoscute şi apreciate de toată lumea şi să nu se mai întâmple în viitor, iar cei vinovaţi de ceea ce s-a întâmplat până acum să dea socoteală în faţa justiţiei. Şi dacă pentru acest lucru voi fi pedepsit din nou, calomniat, defăimat şi calificat din nou drept „un nebun“, aruncat iar într-un spital de psihiatrie unde voi fi înnebunit cu adevărat, prin tratament medical special făcut în acest scop, drept măsură de represiune pentru că am spus adevărul sau poate voi fi chiar asasinat, după cum m-a avertizat chiar dl dr. Moruzzi, atunci sunt gata să suport orice, inclusiv moartea, dar vreau să se ştie acest lucru şi să se cunoască practicile şi metodele de represiune ale guvernului şi Partidului Comunist Român.
    Şi dacă voi fi asasinat, după cum mi-au promis ofiţerii de Securitate terorişti care m-au anchetat, torturat şi maltratat în mod bestial şi apoi m-au iradiat, indiferent unde şi cum voi fi asasinat, pe stradă, în pădure sau într-un spital de psihiatrie, atunci aceasta va fi considerată de familia mea, de rudele şi de prietenii mei, de întreaga opinie publică din ţara noastră şi din străinătate, încă O CRIMĂ A PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN, executată de Securitate din ordinul Ministerului de Interne şi al şefului statului şi al partidului, Nicolae Ceauşescu.”

    Domnule Primar general al capitalei, vă solicităm de asemenea ca pe soclul fostei statui a lui Lenin (din Piaţa Presei Libere) – cel care a batjocorit drepturile muncitorilor, să fie înălţat bustul lui Vasile Paraschiv – cel care a luptat cu adevărat pentru drepturile acestora.

    Domnule Andrei Liviu Voloşevici (PD-L) – Primar al municipiului Ploieşti ,

    În numele statului de drept, al societăţii civile şi al sindicatelor din România, vă solicităm ca Strada Basarabilor din Ploieşti să se numească de azi înainte Strada Vasile Paraschiv. Menţionăm că pe această stradă, într-un apartament modest de la etajul 4 al unui bloc fără ascensor a locuit în ultimii 45 de ani numeroasa familie a eroului Vasile Paraschiv.

    Vă solicităm de asemenea ca în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Ploieşti, să fie înălţat bustul lui Vasile Paraschiv.

    Totodată, această Casă să-şi schimbe denumirea în Casa de Cultură „Vasile Paraschiv” a Sindicatelor.

    Domnule Prim-ministru, Domnule Primar general al capitalei, Domnule Primar al municipiului Ploieşti,

    Vă propunem să citiţi elogiul scris de preşedintele Consiliului ştiinţific al IICCMER, dl Vladimir Tismăneanu, a cărui propunere o susţinem în prezentul apel:

    <<>>

    Domnule Prim-ministru, Domnule Primar general al capitalei, Domnule Primar al municipiului Ploieşti,

    În cazul în care nu veţi da curs solicitărilor noastre de principiu, considerăm că se va impune demisia dvs de onoare.

    6 februarie 2011

    Sorin Ilieşiu – autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului http://www.gds.ong.ro/apel.htm http://www.revista22.ro/apel-pentru-condamnarea-internationala-a-criminalitatii-si-nelegitimit-3326.html

    Asociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte
    Societatea Timişoara, Florian Mihalcea – Preşedinte

    Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Octav Bjoza – Preşedinte
    Seniorii Ligii Studenţilor – av. Antonie Popescu
    Grupul văduvelor de eroi martiri în decembrie 1989
    Consiliul Mondial Român, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte

    Federaţia naţională Omenia a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte
    Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara, dr.Traian Orban – Preşedinte
    Fundaţia Culturală Memoria – filiala Argeş, prof.univ.Ilie Popa – Preşedinte
    Fundaţia ICAR, dr. Camelia Doru – Preşedinte
    Asociaţia 22 Decembrie 1989 Baia-Mare – Adiel Florian, Preşedinte
    Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei – ofiţerii C.A.D.A.-1990
    Fundatia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Daniela Soros – Vicepreşedinte
    Asociaţia Românilor din Australia, Mihai Maghiaru – Preşedinte
    Organizaţia luptătorilor pentru apărarea drepturilor omului, I.Leşu – Preşedinte
    Sindicatul Naţional al Ţăranilor şi al Proprietarilor Români, Dan Drăghici – Preşedinte
    Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte
    Asociaţia Scriitorilor Români şi Germani din Bavaria, Radu Bărbulescu – Preşedinte
    Association Culturelle et Amicale Roumaine, Gabriel Penciu – Preşedinte
    L’Alliance Belgo-Roumaine, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte
    Consiliul Român American, Neculai Popa – Preşedinte
    Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Cătălin Giurcanu – Preşedinte
    Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte
    Asociaţia Apolitică ‘Societatea Târgovişte’, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte
    Fundaţia Redarea Istoriei, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte
    Fundaţia Ioan Bărbuş, Anca Maria Cernea – Preşedinte
    Federaţia sindicală ‘Solidaritatea – Virgil Săhleanu’ a siderurgiştilor din România
    Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte
    Sindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu – Preşedinte
    Sindicatul Solidaritatea Hunedoara
    Sindicatul Solidaritatea ALRO, Ioan Ion – Preşedinte

  12. Buna ziua

    Dar de ce nu vorbiti si de cei ce s-au impotrivit de la bun inceput regimului comunist si au fost deportati ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro