joi, martie 28, 2024

Scandalosul travesti: Ion Iliescu si discipolii sai

Mi-au revenit in memorie, in ultimele zile, secvente din 2006, anul condamnarii dictaturii comuniste. Cand aud ca o condamnare reala nu se face prin discursuri cu valoare simbolica, ma intreb daca aceia care vin cu asemenea formulari hazardate au habar de ceea ce a insemnat condamnarea regimului de la Vichy, de catre presedintele Jacques Chirac, in numele statului francez, abia in 1995. A fost un moment al onoarei regasite, o clipa de refondare democratica. Nici de Gaulle, Pompidou, nici Giscard, nici Mitterrand nu o facusera. Mi-am amintit de reactia isterica a lui Ion Iliescu, atunci ca si acum presedinte de onoare al PSD. De Congresul PSD din decembrie 2006 care a respins aprioric un document care inca nu fusese publicat („Raportul Final”).

Ma cuprinde o amara melancolie sa-i vad azi defiland sub steagul iliescian, participand la un jenant travesti, pe cei care jurau atunci pe anticomunismul civic-liberal. Este inca o proba a irezistibilei prabusiri morale a PNL. Cat despre PSD-ul lui Ponta, este limpede ca nu are nimic de-a face cu social-democratia autentica. Iar anticomunismul sursei „Horia” (adica Andrei Marga) este pe cat de fals, pe atat de ridicol. Ne aflam nu in „Travesti”-ul lui Aurel Baranga, ci in cel scris si regizat de Ponta, Antonescu, Voiculescu si Iliescu.

Reiau aici articolul pe care l-am publicat in primul numar pe 2007 al revistei „22”.

„Marturisesc ca socul meu suprem in aceste zile nu vine din experienta absolut dezgustatoare a intalnirii cu fasciile peremiste in parlament. De la Vadim Tudor, cel care a cantat-o pe „savanta” care era de fapt o Mesalina ce se credea Newton („femeie, om politic si stralucit savant”) nu ne puteam astepta la altceva. Un personaj care a maculat sistematic tot ce inseamna valoare in aceasta cultura, un sicofant al dictaturii in faza ei de sinistra degringolada, antisemit notoriu (cititi referintele maniacale la circumcizie din textele lui Alcibiade) si fals patriot, Vadim Tudor nu merita, vorba lui N. Manolescu in Dreptul la normalitate, nici macar o secunda de dispret.

Lucrurile stau altfel cu PSD, condus, macar in teorie, de Mircea Geoana si presupus reformat. Raspunzand obedient poruncii lui Ion Iliescu, liderul de facto al partidului succesor al PCR, cel care a fost instrumentul politicii PMR/PCR de aservire a tineretului romanesc unei ideologii inumane, conducerea PSD i-a batjocorit pe militantii istorici care, la ceasul infruntarii cu bolsevismul, au avut demnitatea si curajul de a spune nu. Este socant pentru oricine a citit cartea lui Vladimir Krasnosselski (cel care a fost secretarul lui Constantin Titel Petrescu) despre istoria social-democratiei romane, sa asiste la complicitatea pesedistilor in parlament (dar si in afara lui) cu urmasii celor care au distrus acea formatiune politica legata de numele si opera unor Jumanca si Flueras, ucisi in temnitele comuniste. Prea putin le pasa social-democratilor de ultim ceas de cei morti in inchisori. Habar nu au ca, la doar doi ani dupa sfarsitul celui de-al treilea Reich, Walter Ulbricht si ceilalti agenti moscoviti i-au trimis, din nou, la Buchenwald pe social-democrati. Nu stiu social-democratii romani de azi, orbiti de agitatia echipei de zgomote condusa de Ion Iliescu si Hrebenciuc, ca Hitler insusi a afirmat: „Dintr-un comunist poti face un bun nazist. Nu vei obtine asta niciodata cu un social-democrat”.

In loc sa aplaude si sa sustina Raportul Final al Comisiei Prezidentiale, in care sunt omagiati martirii socialisti (anticomunisti), alaturi de cei ai altor partide democratice distruse de comunisti, social-democratii de ultim ceas (al comunismului) au zambit trivial cand presedintele Basescu si-a rostit, intre huiduielile isterice ale urmasilor lui Dej si Ceausescu, istoricul discurs de condamnare a comunismului. Au marturisit astfel limpede ca nu au nimic in comun cu stanga antitotalitara, ca profesiunile lor de credinta pluraliste sunt un simplu joc retoric, o manevra intristatoare de a-si ascunde adevarata ereditate. Ei sunt de fapt partidul nomenklaturii niciodata disparute, al coruptiei generalizate, al cinismului si al duplicitatii. Una fumeaza ei la Washington, Paris, Roma si Berlin, alta practica ei in tara. Magicianul Ion Iliescu, al carui dosar de cadre este (inca) de negasit, s-a aflat de fapt in spatele acestei noi mineriade. L-a compromis pe Mircea Geoana, incapabil sa se delimiteze de acest exponent desuet al celui mai dezolant bolsevism mental si comportamental. Ion Iliescu si actualii sai discipoli detesta visceral liberalismul civic. Pentru ei, autenticii socialisti democratici raman „lepre social-democrate”. Surad socialist (din motive internationale) si actioneaza comunist (din atasamente de-o viata). Vacaroiu si Vadim sunt de fapt frati gemeni. Iar Iliescu este de fapt marele tragator de sfori. Declar public ca regret ca m-am angajat intr-un dialog cu el. Eu am crezut ca unii oameni, oricat de culpabili, invata ceva din trecut. In cazul lui Ion Iliescu, m-am inselat.

http://www.revista22.ro/ion-iliescu-si-discipolii-sai-3333.html

Recomand excelenta analiza a Madalinei Schiopu privind jenanta, scandaloasa sindrofie de la ICR, aparuta in editia online a revistei „22”. Articolul surprinde cu acuratete logodna dintre doua institute decapitate si intens contestate. As adauga doar ca Pactul prevede si promite analiza in comun a urmarilor regimului comunist. Sa intelegem ca va urma o analiza a itinerariului politic al lui Andrei Marga, el insusi o mostenire cat se poate de palpabila a dictaturii comuniste? Ori a lui Ion Iliescu? Ori a genezei trustului „Intact” si a imperiului „Grivco”?

http://www.revista22.ro/icr-si-iiccmer-condamna-comunismul-cu-suspendare-21773.html

Pe blogul Rodicai Culcer, citesc cu intarziere un articol pentru care ii sunt recunoscator. La cate infamii au fost si sunt proferate despre mine si despre prietenii mei de idei si valori, la valurile de dejectii care nu contenesc, fie sub forma unor pamflete imunde, nu o singura data semnate de ex-amici, fie sub aceea a insultelor grobiene, un asemenea text este un real balsam:

http://www.rodicaculcer.ro/2012/12/vina-lui-vladimir-tismaneanu/

O remarcabila analiza a semnificatiei logodnei ICR-IICCMER (Marga-Muraru-Zamfirescu-Oprea) propune Anca Cernea, presedinta Fundatiei „Ioan Barbus”, intr-un comentariu aparut pe blogul „In linie dreapta”:

ICR, condus de Marga, admiratorul lui Putin, prietenul lui Filipov, individ care a turnat la securitate, dar nu a colaborat cu aceasta, este omul cel mai potrivit să vorbească de victimele comunismului, de martirii și eroii care s-au opus sistemului criminal – pe care el, Putin și Filipov, l-au slujit, fiecare după starea lui, și după puteri. Cât despre IICCMER și felul cum se luptă el, în configurația Zamfirescu-Muraru-Oprea, cu crimele comunismului, ce să spun, impresionant palmares. Până una-alta, au cheltuit toată energia de care dispun, au investigat, au cercetat, au săpat, au documentat, au denunțat, fără o clipă de răgaz, pe cine? Pe Vladimir Tismăneanu, pe Ioan Stanomir, și echipa demisă de Ponta astă-vară de la conducerea IICCMER – în mod semnificativ, printre primele măsuri ale guvernului USL, înainte chiar de lovitura de stat propriu-zisă.

Anticomunism, alături de Iliescu și de Voiculescu. Investigarea mineriadelor, făcută de oamenii numiți de Ponta, al cărui tătic e Iliescu – celălalt tătic, sau mămică, cum vreți, fiind Năstase, cel căruia îi repugnă „linsul dosarelor”; de Ponta, care se închină la Che, și admiră regimul comunist chinezesc. Kafka însuși ar rămâne surprins.

Marea noutate a evenimentului din poză nu este însă figura lui Marga și celelalte figuri de la IICCMER, ci faptul că și-au dat mâna. Ce bine că s-au împăcat instituțiile, și de acum vor colabora. Că înainte, pe vremea lui Patapievici și a lui Tismăneanu, nu putea fi vorba de colaborare, cel mult, de complicitate. E maximum de eveniment ce poate fi așteptat de la IICCMER-ICR în noua orânduire. IICCMER a mai făcut o conferință de presă doar ca să-l demaște pe Tismăneanu. Ca să-l demaște pe Iliescu, nu. Nici să demaște pe vreun coleg din sistemul USL, cum ar fi Voiculescu, sau însuși Marga, care au turnat la securitate, dar nu au colaborat. Nici nu am auzit de evenimente științifice sau culturale ca pe vremea lui Tismăneanu, resp. Pataievici. S-a terminat cu chestii d-astea sclifosite. De data asta a fost altfel. Lăutari, manele, doar astea mai lipseau, ca să dea consistență noului tip de eveniment cultural-științific.

IICCMER a oficializat logodna cu ICR, ca să-l înfiereze împreună tot pe Tismăneanu, alături de Patapievici, și, mai ales, de Băsescu. Așa suna și lista scurtă de ținte-piept a Vocii Rusiei, trebuie pronegriți Tismăneanu, Patapievici, Macovei, și, mai ales, Băsescu – listă, și voce, care, evident, nu au nimic cu ICR sau IICCMER, doar că așa s-a potrivit. Kafka ar fi și mai surprins. Doar se știe, activitatea de cercetare a crimelor comunismului, cf. USL, poate fi rezumată la condamnarea condamnării comunismului, alături de comuniși, dintr-un și mai mare anticomunism decât anticomunismul lui Băsescu și Tismăneanu. Nu prea e clar? Kafka ar rămâne siderat și s-ar lăsa de scris, admițând că lumea i-a luat-o înainte.

Dar să fim încrezători, o să vedem și altele. Să privim spre viitor – doar dl. Zamfirescu nu mai dă doi bani pe trecutul său de deținut politic, sau pe trecutul lui Felix de turnător. Așadar, contează viiitorul, nu trecutul: Mai e un pas până se înfrățește IICCMER-ul cu Muzeul de Istorie Contemporană al Rusiei. Cum a făcut recent IPN din Polonia, după ce Janusz Kurtyka a murit la Smolensk, iar Institutul a fost preluat de stânga liberală (omologii PNL). Pasul poate fi mijlocit de Marga, care se cunoaște personal cu lume sus-pusă pe la Moscova.

http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/vladimir-tismaneanu-un-film-de-kusturica-iiccmer-icr-la-ceasul-travestiului-anticomunist/

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Pe vaxpublica, Rogozanu ar vrea ca IICCMER sa se desfiinteze cu totul, ” în sine e o aberaţie”, “Regimului ilegitim şi criminal”, zice el folosind ghilimelele, „i-a trecut de hăt timpul judecăţii”. Pot sa ghicesc motivele pentru care un Rogozanu sustine ca „ar fi trecut de hat timpul judecatii comunismului”. La un sfert de secol, „hăt!”, de la caderea comunismului, Costi scrie pe un site populat proponderent cu comunisti asumati (Critic Atac). Scrie pe criticatac recenzii admirative pentru un batrin leninist, Ion Ianosi. In cartea laudata de Costi scria ceva de genu, citez: „Comunismul pune totul în slujba omului, el este forma supremă a umanismului. În nobila noastră luptă recunoaştem aliaţi în toţi umaniştii veritabili (…) chiar dacă umanismul lor e limitat, contradictoriu. (…) În valorificarea marxist-leninistă a literaturii occidentale, vom ţine cont permanent de acest criteriu etic-estetic esenţial: valoarea, menirea, soarta, Omul!””

    Costi nu pare sa fie deloc de acord cu atributul de „ilegitim si criminal” aplicat comunismului, si nicaieri in scrierile lui din ultimii ani nu lasa de inteles ca ari fi de acord cu asta. Probabil datorita starii dubitative, acest mic iliescu considera potrivit sa citeze la inceputul articolului scris pe voxpublica dintr-un alt comunist asumat, Slavoj Zizek, numit de The Telegraph „fascist de stinga”. Si sa intelgem, Costi citeaza aprobator pe acest „fascist de stinga”. Probabil asta e si motivul pentru care Costi chema acum un an minerii la Bucuresti ca sa il dea jos pe Basescu, in stilul eroului sau, acelasi Ion iliescu „as vrea sa ii vad in Bucuresti lipindu-se de manifestatiile din Piata Universitatii”. Asta dupa ce a dat vina pe Basescu pentru minerii morti in accidente, ca sa ii motiveze.

    Probabil tot nostalgiile lui comuniste l-au indemnat sa scrie si ca „Lustraţia trebuia eliminată complet din agenda publică. Poate avea un sens în 1990. Acum e doar o stupizenie fără seamăn. E o încăpăţînare ipocrită în anticomunism”. Pai daca lustratia s-ar aplica full force, ar mai avea el cui sa scrie recenzii entuziaste?

    De ce nu sufla un Rogozanu nici un cuvintel despre Institutul Revolutiei Romane al lui iliescu, care maninca milioane anual? Pentru ca, intr-un fel, el insusi e un produs al lui iliescu, probabil de aia! :) Nu, Rogozanu e interesat de „stupizenia fara seama” a IICCMER, institutul comunistului iliescu nu este perceput ca o amenintare. Nici nu stiu de ce se mai agita, oamenii lui, comunistii, au ajuns la conducerea IICCMER, institutul e ca si desfiintat, si mai mult, nu e o aberatie, pentru ca acum se poate repare tot ce au stricat stupizii de anticomunistil care l-au parazitat inainte. Tu chiar crezi ca Marga e anticomunist? :)) Chiar si de rit nou?

    Te anunt ca e la fel de anticomunist ca si tine, ca Ion Ianosi, cum sint colegii tai de pe criticatac.. Karnoouh, Victoria Stoiciu, leninistul de Poenaru, Ciprian Siulea, cel pentru care „în ultimii 22 de ani anticomuniştii puri şi duri au fost mai agresivi, deplasaţi şi nocivi decît foştii demnitari comunişti” , Vasile Ernoouh, si cam toti ceilalti. E aproape scary ce se intimpla acolo!

    La fel ca voi, si „anticomunistii rit nou” sint toti niste iliesti in miniatura :)

    • Este momentul anti-anticomunismului, care iese la (critic)atac fara reticente ori scrupule. Politologul Daniel Barbu este Ministrul Culturii, de el va depinde construirea Muzeul National al Comunismului, prevazut, ni se spune, in proiectul de buget pana in anul 2016. Omul care taie ori vrea sa taie din bugetul Festivalului „Enescu” nu va fi cred incantat sa dea bani din bugetul si asa redus al Ministerului Culturii pentru un muzeu la care, in fond, obiecteaza din principiu. Dl Barbu s-a pronuntat public, in repetate randuri, impotriva „Raportului Final” si a criticat demersul decomunizarii. Este unul dintre autorii volumului „Iluzia anticomunismului”, manifestul anti-anticomunismului romanesc. Sa ne miram ca textul la care faceti referinta al d-lui Rogozanu este salutat de un forumist care si-a ales ca nick numele sinistrului magnat stalinist, maresalul URSS, membru al Biroului Politic, presedintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, denuntat chiar de Hrusciov drept unul dintre responsabilii Marii Terori, Kliment Efremovici Vorosilov, „protectorul” Ungariei sovietizate in timpul stalinismului dezlantuit? Problema nu este IICCMER, o institutie indispensabila in cadruyl unei reale confruntari cu trecutul totalitar (la fel de important ca Institutul „Wiesel”), ci strategiile de cercetare, competenta profesionala, integritatea academica, claritatea morala si deschiderea intelectuala a acestui institut. La aceste capitole, o spun cu regret, noua conducere nu a performat prea convingator :)

      Pentru acesti domni si aceste doamne, condamnarea comunismului echivaleaza cu ceea ce spunea amicul lor, dl Sorin Antohi, la lansarea „Iluziei anticomunismului” la MNAC acum cativa ani: „Un ritual totemic in jurul unui cadavru absent”. Nimeni nu a formulat mai succint si mai precis ideologia anti-anticomunismului decat dl Antohi in acele cateva cuvinte. Evident, reactiile ultragiate ale neo-stangistilor romani de inspiratie zizekiana la tot ce tine de condamnarea comunismului sunt de fapt ecouri epigonice si stridente ale unor curente vestice. Pana in prezent, gandirea stangii radicale din Romania este pe cat de paupera, pe atat de provinciala. Vreau sa fiu bine inteles: exista si ganditori de stanga onorabili, de orientare social-democrata autentica, nu la ei ma refer. Citesc intotdeauna cu interes scrierile unor Bogdan Murgescu, Victor Rizescu, Cornel Ban, tocmai pentru ca sunt riguroase si bine documentate. Opusul a ceea ce-am numit cinismul ludic:

      http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1757

  2. Domnule profesor, prevad scandaluri penale la ICR si la IICCMER, pina la sfirsitul acestui an. Pradatorii se musca pentru prada si toate nestiutele care se intimpla acum vor iesi in presa si in justitie.

    Dar cele doua institutii sint hulite de mult de catre majoritatea electorala. Totodata, aceste institutii pe cale de desfiintare, sint legate strins de numele unor intelectuali de frunte, printre care va numarati. Scandalurile care urmeaza vor fi legate de numele dumneavoastra si peste un an, si peste 5 si peste 10. Asta e foarte usor, intrucit memoria publicului mare e foarte scurta.

    Publicul romanesc merita un eveniment important, cit se poate de vizibil si rasunator, care sa „desfaca” pentru totdeauna numele unor intelectuali romani de aceste institutii. ICR-ul si IICCMER-ul ar trebui dezvaluite, asa cum sint sau devin ele acum.

  3. In Romania nu s-a schimbat nimic. Absolut nimic. Tara e condusa de vechii securisti. Sunt omniprezenti. Obraznici si impertinenti, cloaca otravita, convinsi ca nu-i poate clinti de la conducere o masa inerta de romani, vor distruge aceasta tara cu zambet senin. Si pentru ce? Pentru niste pumni de dolari. Monstri, nemernici, siluitori ai natiunii romane. Poporul (sau populatia, cum va place voua sa ne numiti) nu a inteles cine sunteti si de unde veniti. Sau, mai rau, stie si se complace in nemernicia pe care ati provocat-o.

  4. „ Mi-au revenit in memorie, in ultimele zile, secvente din 2006, anul condamnarii dictaturii comuniste. Cand aud ca o condamnare reala nu se face prin discursuri cu valoare simbolica, ma intreb daca aceia care vin cu asemenea formulari hazardate au habar de ceea ce a insemnat condamnarea regimului de la Vichy…”

    In mod categoric condamnarea comunismului se face si prin discursuri cu valoare simbolica , dar poate a venit momentul sa depasim abordarile emotionale si sa facem o distinctie intre condamnarea simbolica , condamnarea formala si condamnarea reala. Sa presupunem ca sunteti europarlamentar european , in 2006 ati aflat despre condamnarea reala a comunismului in Romania si v-a parvenit textul Raportul Final al Comisiei Prezidentiale din 2006 (http://www.presidency.ro/static/ordine/RAPORT_FINAL_CPADCR.pdf ) .
    In acest text , si in calitatea prezumata anterior, puteti citi negru pe alb urmatoarele adevaruri crude :

    ” Securitatea a reprezentat „braţul înarmat al partidului”, menirea ei fiind aceea de a impune, prin teroare şi diversiune, dictatura comunistă. Puterea Securităţii era practic fără limite, chiar şi activiştii de partid şi de stat de rang temându-se de această organizaţie diabolică. Având în vedere scopurile sale, este o aberaţie să se aprecieze că au existat „securişti buni” alături de cei răi. Diferenţe existau, incontestabil, între ei: cei mai de la vârful organizaţiei trasau strategiile de urmat, cei din eşaloanele medii organizau practic acţiunile ajutaţi de „tehnicieni” („specialişti” în ascultarea convorbirilor, controlul corespondenţei, cenzura de toate felurile, recrutarea informatorilor etc). Executanţii de rang inferior arestau, spionau, torturau, ucideau(s.n.)”. p.168
    „Principala sa atribuţie a constat în inocularea şi administrarea sentimentului de frică, o componentă fundamentală în administrarea actului de poliţie politică.(s.n.) ” p.174
    „ Securitatea a organizat reeducarea prin tortura ( a detinutilor politici-n.n.) ” p.162
    „Tortura nu constituia un simplu exces de zel, ci o atribuţie de serviciu ( adica prin fisa postului -n.n.) pe care ofiţerii şi subofiţerii Securităţii şi-o asumau odată cu îmbrăcarea uniformei (s.n.)” . p.179
    „Elementul de constrângere sau şantaj era invocat deschis de către ofiţer chiar în timpul procesului de recrutare, şi din acest motiv alegerea şi evaluarea sa prealabilă erau decisive .Faptul că acceptul asupra colaborării cu Securitatea a fost dat prin constrângere sau prin folosirea de material compromiţător era consemnat explicit în raportul privind modul cum a decurs recrutarea, fapt care atestă lipsa oricărei restricţii procedurale şi, implicit, a oricărui scrupul legal în metodele de lucru ale Securităţii.(s.n.)” p.387
    „În cazul Securităţii, a fost vorba de o instituţie criminală şi teroristă, de la început şi până la
    sfârşit”.p.638
    „ regimul comunist din România (1945-1989) a fost nelegitim şi
    criminal” p.628,etc.

    Ca europarlamentar european si cetatean occidental , in 2006 ati fost realmente impresionat de aceasta descriere rece a profilului unei institutii criminale , de torturile fizice si psihice suportate de catre cetatenii romani nevinovati si de genocidul comunist din Romania (p.158 ) . De aceea , este foarte probabil sa fi avut chiar si o luare de cuvant in plenul Parlamentului European in care ati omagiat initiativa romaneasca, poate chiar ati devenit interesat de Romania si din acel moment ati inceput sa cautati mai multe date despre aceasta interesanta tara.
    In 2012 , va parvine o stire dintr-un ziar romanesc din care aflati ca un post de europarlamentar roman lasat vacant va fi ocupat de catre un fost ofiter de Securitate a carui declaratie este in totala contradictie cu ceea ce ati citit in Raportul Final al Comisiei Prezidentiale din 2006 :

    „Una este să fii colaborator, sa faci poliţie politică, alta e să fii ofiţer de Securitate. Eu nu recunosc această instituţie bugetofagă numită CNSAS. Eu mi-am făcut datoria de ofiţer şi o sa mi-o fac până la moarte. Dacă e nevoie o să mor cu arma în mână pentru ţară. Sunt mândru că am fost ofiţer al Securităţii, al contraspionajului românesc ( s.n.) ”
    Dan Zamfirescu
    ( http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/exclusiv-rl-un-fost-ofiter-al-securitatii-il-va-inlocui-pe-becali-in-parlamentul-european-zamfirescu-sunt-mandru-ca-am-facut-contraspionaj-289348.html )

    In mod evident , intre standardele declarate si standardele practicate exista o anumita discrepanta . Una condamnam in Raportul Final al Comisiei Prezidentiale, alta promovam in Parlamentul European (http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/01/dublul-discurs-al-romaniei.html) .

    Ce credeti ca ar spune un europarlamentar european , sau ce credeti dvs in calitate de presedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România despre aceasta situatie ?

    • As fi socat si dezamagit. Cum si sunt, nu o singura data. Dar m-as intreba si ma intreb, unde sunt vocile societatii civile din Romania care ar trebui sa protesteze? Unde este, de pilda, Alianta Civica? Ori poate ca a protestat si nu stiu eu.

    • vocile societatii civile nu exista.
      se spune ca doar in situatii limita poti cunoaste caracterul cuiva.
      ei bine, in situatii limita societatea civila e tacuta daca are un os de ros si burta plina.
      intelectualii vin la muppet show ri sa deplinga starea natiunii. ei sint superiori, nu se coboara in mocirla sau la omul simplu (care i la fel pretutindeni). doar ca intr o buna zi si cei acum cu burta plina vor fi inlaturati ca o masea stricata (cum de altfel s a mai intimplat in istorie)

  5. Ramin la ideea ca repspectiva condamnare simbolica a fost necesara dar nu suficienta, nu numai ca lucru in sine ci si pentru perceptia publica.Pentru ca fara efecte juridice concrete are ceva de agronom fara ploaie.Asa ca dl Tismaneanu ar trebui sa se strofoace pentru a gasi cai sa continue ce a inceput.Altfel va fi in continuare socotit de multi ca un activist PCR autoreevaluat.. O zi buna !

    • De ce ar trebui „sa ma strofoc” eu, nu Parlamentul, IICCMER, Institutul Revolutiei (condus, pana una-alta, de Ion Iliescu), Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (din cadrul Academiei Romane)? Poate luati in consideratie ca Romania este uns tat de drept, ca e vorba de un cadru legal pentru decomunizare care nu poate fi impus in chip autoritar de catre presedinte, premier etc Mie mi s-a porpus sa conduc o Comisiei care sa elaboreze un Raport. Este ceea ce-am facut. Raportul contine un numar de concluzii si recomandari. Presedintele si-a asumat o parte din acele recomandari, intre care democratizarea accesului la Arhivele Nationale, inclusiv la arhivele fostului CC al PCR. Lucrul s-a intamplat. Alte recomandari nu au devenit (inca) realitate din ratiuni pe care nu am timpul acum sa le discut. Dar, sper, vor deveni. Nu am fost niciodata ceea ce numit „activist PCR”.

      • Interesant este ca domnul Sile sub anonimat ( deci nu vom sti niciodata nici cine este, nici daca exista cu adevarat , dar in context nu are nici o importanta ) va pune exact intrebari la care de fapt nu puteti raspunde :)) ca si cum ati fi in realitate ati fi …”Parlamentul, IICCMER, Institutul Revolutiei (condus, pana una-alta, de Ion Iliescu), Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (din cadrul Academiei Romane)” ,etc.
        Trecand de aceste intrebari incuietoare ajungem la sediul materiei respectiv la intrebarile deschise . Daca Romania este un stat de drept , atunci in mod logic un cadru legal pentru decomunizare NU poate fi impus in mod autoritar de catre presedinte, premier, etc. , dar Romania poate fi reprezentata in mod LEGAL …exact de ceea ce a a condamnat in mod formal, nu ? :))

  6. Foarte interesant cum si tovarasu’ Dorin Tudoran „va poarta sambetele” ;pe blogul „‘mniei ” sale, impreuna cu o sama de toa’rasi si pretini, de la toa’sul Radu Calin Cristea (fost sinecurist teverist) la toa’sul Liviu Antonesei si altii… Ce-i mana pe acesti toa’si : imprudenta dumneavoastra de a fi alaturi de „Dictatorul” Traian Basescu…
    „Si da-i si lupta si da-i”, ce mai, o nostimada superba, domnule Profesor Tismaneanu, ca in vremurile „bune” ale uselismului „maretului” tovaras Antonescu Crin, de unde ipochimenii mai sus numiti „isi trag seva”…
    Vina dumneavoastra ? Cica ati girat actiunile lui Ion Iliescu si nu v-ati turnat cenusa in cap pentru toate neleguirile post-decembriste, dar -mai ales- cum de v-ati permis sa nu le cereti „expertiza” in domeniul pisajului moral, unde tovarasiile „mniilor” lor au drept de preemptiune”…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro