marți, martie 19, 2024

Klaus Iohannis. Argumente, nelămuriri, așteptări

De câteva zile încoace, se discută pătimaș despre candidatura eventuală a lui Klaus Iohannis la prezidențiale. Și, constat cu o anume (nu prea mare, ce-i drept) surprindere, retorica & stilistica discuțiilor nu se mai alimentează din poetica „neamțului providențial”, așa cum se întâmplase prin 2009. Nu aderasem atunci, în 2009, la retorica, stilistica & poetica amintite; aveam argumentele mele, legate mai ales de alianța care-l susținea pe Iohannis pentru funcția de prim-ministru. Nu pricep nici azi cum s-a lăsat manageriat (ca imagine publică) de un personaj precum Dan Voiculescu. Tot așa cum astăzi am câteva argumente pentru a nu înțelege discursul contrar. Rezum ambele categorii de argumente mai jos.

1) Evident, Klaus Iohannis nu e neamțul providențial. Mai întâi, evidența (chiar a populației) ne arată că e cetățean român, ba chiar la fel de român ca fiecare dintre noi. Sas român, așadar, și nu neamț.

Apoi, sasul acesta nu e neamț fiindcă are ceva probleme cu justiția legate de anumite proprietăți imobiliare. Mai există și povestea, cusută cu ață albă, a implicării lui la începutul anilor 90 în adopțiile de copii – e vorba de un caz în care Iohannis a fost translator, iar un dușman local al lui a încercat fără succes să demonstreze că a fost vorba de o adopție suspectă. (Iar dacă s-ar fi dovedit că a fost astfel – ceea ce nu s-a întâmplat –, în ce fel l-ar fi incriminat asta pe translatorul Iohannis?!) Indiferent dacă va candida sau nu, cele de mai sus îi vor fi scoase pe nas de televiziunile pro-Ponta; așa că ar face bine dacă le-ar lămuri singur, ca să nu le dea muniție.

Însă, cu toate astea, e la fel de evident că Iohannis e totuși croit din altă stofă decât politicianul român uzual. Mai întâi, nu minte. Oricare ar fi riscul. Aduceți-vă aminte de episodul Turcescu – având o alianță locală cu PSD, și întrebat în direct de jurnalist dacă ar vota cu Năstase sau împotriva lui, Iohannis a răspuns la fel de direct că nu va vota cu PSD. Rezultatul: blocarea fondurilor necesare pentru terminarea Podului Gării din Sibiu. Or mai fi fost și alte consecințe, cert e că Iohannis le anticipa, și i-ar fi fost ușor să se eschiveze de la o întrebare atât de personală – dar n-a făcut-o. N-a mințit, ceea ce e o calitate rarisimă printre politicienii români.

Apoi, ca orice om care nu minte, își duce promisiunile la capăt. Nu e constatarea mea, ci a tuturor sibienilor, aproape indiferent de orientarea lor politică. E un tip consecvent & care ține la cuvântul lui – ceea ce, din nou, îl individualizează printre politicienii români.

2) Ajunge despre persoana Klaus Iohannis. Să trecem la întrebările despre politicianul omonim. Întrebarea cea mai frecventă este: ce-l recomandă pe K.I. drept președinte al României? Sau, altfel spus: prin ce a demonstrat el că merită să ocupe această funcție & poziție în stat? Aici am două răspunsuri scurte.

i) A demonstrat, printr-o funcție & poziție mult mai mică în stat, că e un bun administrator. Sibiul primarului Iohannis arată mai bine decât Bucureștiul primarului Băsescu; și, cum cel de-al doilea a fost ales (tot împotriva unui candidat PSD), nu văd de ce cel dintâi ar trebui să aibă vreo problemă. A, că n-a fost ministru înainte de a fi primar, precum Traian Băsescu – carența asta mi se pare aproape un merit, în politica românească.

ii) Candidatul Iohannis nu trebuie judecat în absolut, ci relativ la ceilalți candidați. Și aici o spun fără rezerve: pot exista dubii că Iohannis nu a demonstrat încă de ce trebuie să fie președinte; dar nu există nici un dubiu că Ponta a demonstrat cu vârf și îndesat de ce nu trebuie să fie președinte. Ceea ce, din punctul meu de vedere, închide discuția.

3) În ipoteza că Iohannis va fi în cele din urmă candidatul dreptei intrat în al doilea tur, sigur că l-aș vota împotriva lui Ponta, sau împotriva oricărui candidat al PSD (așa cum l-am votat de fiecare dată la primăria Sibiului – știind că nu e „neamțul providențial”, iritat de o anume aroganță oarecum cazonă, dar conștient că nu are contracandidat mai bun). Dar aș face-o mai liniștit dacă ar aduce tuturor anumite lămuriri.

i) De ce se încăpățânează să susțină că momentul iulie 2012 a fost doar o „mică problemă de comunicare”? Nu, acolo a fost vorba de încălcarea Constituției – mai precis, a articolului 115, paragraful 6, care spue așa: „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului”. Or, ciuntirea atribuțiilor Curții Constituționale prin ordonanță de urgență tocmai „afectare a regimului instituțiilor fundamentale ale statului” e. Înțeleg, să zicem, că Iohannis trebuia să susțină asta pentru a nu-l supăra pe Crin Antonescu – însă acum, emancipat de sub tutela lui, poate să admită liniștit că a fost vorba de o încălcare a Constituției. Dacă nu va face în cele din urmă asta, înseamnă că sasul care nu minte (despre care vorbeam la punctul 1) s-a dus pe copcă.

ii) Aș vrea ca alianța condusă de Iohannis-Blaga să spună net că, în programul ei, parteneriatul strategic cu SUA, atașamentul față de statul de drept, continuarea reformei justiției sunt puncte nenegociabile.  Sigur că e greu să faci asta după ce ți-ai făcut un punct de onaore din apărarea proprrilor pușcăriabili, dar, pentru un fresh start, e totuși esențial.

iii) Aș vrea ca Iohannis să nu mai fie atât de conciliant cu Rusia în declarațiile publice. Nu poate fi un bun președinte dacă nu înțelege că, în situația acutizării conflictului SUA – Rusia, nu se mai poate face tradiționalul joc la două capete. Dimpotrivă, un asemenea bizantinism politic ar face un imens rău României.

De lămurirea acestor trei subpuncte litigioase de la punctul 3) depinde câștigarea votului hardliner-ilor dreptei, adică a votanților PMP, FC etc. Ba chiar și a massei de indeciși – care e un bazin electoral uriaș. Nu sunt, prin urmare, doar niște exerciții de cazuistică dreptace, căutări de nod în papură & de sămânță de scandal – ci pot fi chiar liniamentele esențiale ale acelui program politic care să-l facă pe Iohannis președinte. Și, apoi, să conducă dreapta spre unificarea care-i va permite să domine și ciclul electoral al alegerilor locale. (Unde, conform noii legi, partidul/alianța cu cele mai multe voturi ia totul; de asta e esențial ca dreapta să fie unită – pentru a lua atunci mai mult decât cele 37 de procente ale PSD.)

Cam astea sunt, rezumate ultrarapid, argumentele, nelămuririle & așteptările mele privitoare la eventualul candidat Klaus Iohannis. Toate, însă, se grupează precum pilitura de fier în jurul următoarei convingeri magnetice: Victor Ponta nu trebuie să fie președintele României. Asta indiferent dacă sasul Iohannis e providențial sau nu, & indiferent dacă priceperea lui ca administrator e încă un demonstrandum pentru unii. Dar cele trei subpuncte ale punctului 3) nu vor fi deloc indiferente. Abia ele sunt adevăratul lui demonstrandum.

Distribuie acest articol

61 COMENTARII

  1. Ei da! Foarte bine articulata, argumentatia! (la pctul 1. e un mic abuz. Evident ca e cetatean roman; altfel nu ar putea candida. Si ESTE si „neamt providențial”: romanii voteaza mai degraba neamtul, despre care se stie ca e ordonat, serios….etc, decat pe Klaus Iohannis- despre care nu se stie mare lucru). Toata lumea se intreaba daca: 1. este capabil si are vointa sa intrețina combustia justiției. si 2. daca va rezista unei confruntari directe -inevitabile- cu un gușter regățean (ca Ponta, sau Geoană, sa zicem). Debitul verbal e altul ( gușterii sunt in avantaj) si s-ar putea ca intr-o confruntare face-a-face, sa piarda. (Ar mai fi o nuanță: cum se vede zilele astea, Sibiul este un centru al corupției. Este KI independent de retelele mafiote ? Daca este -sa zicem !- vezi pctul 1)

    • Un singur mare om de afaceri din Sibiu a fost condamnat, Ilie Carabulea – apropiat al PSD & anti-Iohannis. Așadar, KI cu siguranță e independent de rețeaua aceasta.
      Nu știu, însă, dacă această condamnare califică Sibiul drept „centru al corupției”. Sper totuși că nu. :)

      • „UN centru” ! Nu va atac patriotismul local….Mai e si scandalul sinucigasului cu spitale…si altele mici care se tot vad prin presa…si apoi sunt dubii CHIAR asupra lui Iohannis, a carui mafie poate sa fie partidul acela german- fundatie…etc, care a recuperat cateva proprietati. Ar trebui sa plecam de la ipoteza ca e corupt. Nu e „democratic” dar e sanatos…Cu asta ar trebui sa incepem- cand analizam candidatii la presedintie. S-ar putea zice ca ne trebuie un Presedinte la Ministerul Justitiei, in plus fata de ministru.

        • /// Probabil ca ar trebui sa ne si „dovedim nevinovatia in justitie” cu totii. Sa te tii atunci numar de dosare care ingroapa judecatorii. Sa-i tinem deci ocupati, la fel si pe procurori, poate nu mai au timp sa se ocupe de dosarele pentru care trebuie sa dovedeasca vinovatiile unora chiar vinovati…

    • Nu i se pare nimanui putin ciudat ca Sibiul a devenit „un centru al coruptiei” de-abia in ultima vreme? Parca ma astept, la fiecare stire despre coruptia din Sibiu, sa vad si un disclaimer: „Orice legatura cu campania electorala e absolut intamplatoare”.

  2. asta ca e sas e 50/50, pt nationalisti e de neconceput, pt caragialisti (ca mine) e perfect.
    daca mai spuneti ca nu minte, ce mai vrem de la el, sa recunoasca ca a masturbat cand era mic?
    mai mult entuziasm fratilor, yes we can, mode’xuckers
    I have a dream :)

  3. 1.Cand ma pregateam sa scriu ca astept pe Contributors dezvaluiri de pe A3, iata ca, preventiv parca, articolul a plasat de la inceput doua chestii: cu proprietati imobiliare (un mod elegant de a evita cuvantul cheie in ceea ce priveste coruptia a cel putin doi mari inaintasi politici, case) si, destul de problematic mi s-a parut, cu adoptii.
    2. Un om politic care nu minte si isi duce promisiunile pana la capat !? Atunci ce a cautat in PNL. in USL si mai nou in probabil viitorul PPDLMPPN? Neaparat, trebuie sa-i aplicam si lui prezumtia de vinovatie.
    3. Cand am citit chestia cu „convingerea magnetica” mi s-a facut pielea de gaina, cum se zice.
    4. Eu zic ca-i neamt, probabil din cel popular.

  4. Cred ca aveti o imagine usor idilica si cu siguranta foarte indulgenta asupra lui K.I. Pe mine ma ingrijoreaza greutatea cu care se exprima – uneori o exprimare mai succinta poate arata seriozitate, dar daca e dusa pana la nivelul in care pare ca vorbitorul se concentreaza cu greutate ? Se stie ca cei care vorbesc repede au si o gandire rapida, ei vorbesc repede pt. ca gura incearca sa tina pasul cu mintea. Daca asta e adevarat, ce concluzie putem trage in legatura cu dl. K.I. ? Ce figura va face el in strainatate cand poate va trebui sa faca fata unor negocieri importante, unor atacuri spontane, la care va trebui sa aiba reactii spontane si potrivite ? Multe se pot invata, dar nu si rapiditatea gandirii. Amintiti-va imaginile de cand si-a dat demisia din postul de prim-vice, recent. Sincer, m-am ingrozit: avea o privire incremenita, de robot, miscari sacadate, s-a exprimat telegrafic, parca era sub influenta calmantelor. Cred ca solutia proposa de Deutsche Welle e cea corecta: MRU presedinte si K.I. premier. In felul acesta vom putea maximiza cunostintele si talentul lui MRU in politica externa si, in acealsi timp, talentul lui K.I. ca administrator. Sper sa nu verifice legea lui Murphy care spune ca fiecare avanseaza pana la nivelul propriu de incompetenta.

    PS – Cat despre calitatea ca nu minte, mai vedem. Poate la momentul acela nu era prea „asezonat” in politica romaneasca. Ajuns acum in PNL, la un cu totul alt nivel, s-ar putea sa vedem altceva.

    • ati vazut ce repede vorbeste Merkel? chiar si Obama vorbeste clar si raspicat.
      am impresia ca intai gandesc, si apoi vorbesc.
      am prieteni olteni, nici ei nu inteleg tot ce vor sa zica, toata ziua se agita, io’s moldovean, oleaca mai domol, cateodata rezolv chiar mai repede decat ei (de multe ori se rezolva problemele fara sa fac nimic, ei trebuie sa-si rezolve multe probleme pe care si le tot fac singuri, agitati fiind).
      imortant e sa faca treaba, cu seriozitate, nu superficial, si mai ales sa nu dea toata ziua din gura la TV

  5. Intr-adevar, comentariul este OK. Intelegem unde bate. Si putem fi de acord cu majoritatea concluziilor.
    Ca Ponta nu trebuie sa castige e clar ca lumina zilei. Pentru autor, pentru mine si inca pentru cativa. Ca Iohannis nu e neamt, ci sas de al nostru, hai sa zicem. Ca nu minte si e consecvent, e extraordinar. Numai pentru asta si ar trebui ales. Ca e cam militaros si scump la vorba, care-i problema? Printre atatia palavragii, e un alt argument.
    Ca noi nu trebuie sa-l vedem ca neamtul providential, aici e buba. Nu prea stim ce-i cu neamtul providential. Carol o fi fost, Mackensen sau Hitler? La ce ne gandim? Doar la locul comun cu neamtul linistit si tehnic care lucreaza pana sare minunea? Nu stiu.
    Ceea ce banuiesceste ca miscarea lui Crin Antonescu de a-l baga in ecuatie pe sasul de la Sibiu a fost o totusi lovitura de imagine al unui PNL in pierdere de viteza, lovitura pe care se bazeaza si candidatura de acum a lui Iohannis.
    Place, nu place, daca castiga va castiga pe acest mit, legenda urbana, prejudecata, numit-o cum doriti, ca pentru tara asta e nevoie de un neamt…

    • Nu e chiar asa…nu are charisma…la prezidentiale trebuie sa-l voteze peste 5 miliane de oameni,multi si in rural…nu cred ca baba Safta sau nea Gheorghe il asimileaza…basca populismul si nationalismul ROMANILOR pe care PSD-ul le va explaota maxim,gen:e neamt,nu-i pasa lui de noi…daca ne vinde tara….”
      apoi,e prea rigid,nu are spontanietate,inchipuiti-va intr-o confruntare directa cu Ponta,la ce viteza minte ala si face pe desteptul care le stie pe toata,K,laus nici nu apuca sa raspunda,i se termina timpul…
      e prea greoi,e prea limitat,nu are viziune internationala,e limitat doar la administratie locala si nu pare genul care are viteza de reactie rapida in functie de imprejurari…asta ii trebuoe unui presedinte pe Constitutia Romaniei.
      asta e suspendat si nici nu pricepe ce i se intampla,sa stie cum sa actioneze…parerea mea…

      • Va bazati pe un fel de Oprescu? Asta sa fie modelul? Credeti ca scopul principal este sa o determine pe tusa Safta asta sa-l voteze sau mai degraba sa determine reducerea absenteismului la vot, sa vada si alegatorii scarbiti de vesnicii actori politici damboviteni un alt model, care sa le deschida apetitul de vot?

        • Georgiei: nu cred ca astea ar fi limitarile lui Iohannis. O anumita charisma chiar are, sa zicem pe invers fata de politicianul roman neaos de extractie sudista: e mai lent si calm, ceea ce inseamna ponderare si echilibru, prezenta de spirit are, gesturile sale din ultima vreme dovedind acest lucru, inclusiv replicile la Ponta, pare ferm si greu de clintit, greu influentabil, adica lucruri care sunt tocmai pe invers fata de obisnuitul pe la noi.
          Iar rolul lui pe aceasta opozitie a fost definit de la inceput in imaginatia lui Antonescu. Iohannis trebuie sa fie diferit, altceva decat politicianul cu care ne-am obisnuit pana acum.
          Desigur, adversarii se vor folosi de orice ca sa-l compromita in ochii electoratului nehotarat. El este candidatul facut pentru acest electorat. Nu pentru captivii PSD nici pentru cei al dreptei. Candidatura se joaca la acei 15% pe care i-a pierdut la europarlamentare si dreapta si stanga.
          Nu spun ca va functiona, spun ca este o incercare interesanta.

          • sigur ca e interesanta dar..putem risca o incercare?nu pare genul care sa „ridice”,entuazismeze,inspire „masele”,sa le determine sa-l urmeze…pare genul care rezolva totul in spatele usilor inchise….in 2009 defila cu el Voiculescu,cand il propunea premier…iar Klaus nu avea nimic impotriva…ma tem ca nu pricepe capcanele care i se intind …ganditi-va cate sunt inca de facut ca presedinte:sa aiba capacitatea sa intoarca legile”ciudate,sa aiba capacitatea sa vada capcanele care se intind justitiei de catre politicieni si sa lupte cu sistemul cu toate armele pe care le are,sa comunice opiniei publice….sa fie vocea noastra in fata politicienilor care ne ignora si sa se bata cu ei….
            poate noi am obosit de lupta asta,ni se para galagioasa dar ..nu s-a terminat,sistemul se va recompune,avem inca nevoie de un luptator…asa percep eu lucrurile….si cred ca ,dupa ce stabilim ce are societatea nevoie,in ansamblul ei,abia apoi sa caut omul politic care se potriveste portetului robot..asa cum a zis Monica…Macovei..

  6. Povestea cu multiplele lui case – il bate, se pare, pe nastase-sapte-case – e urat mirositoare. Ar trebui sa o lamureasca cu prioritate. Ieri a dat cu bata-n balta trimitand condoleante PUBLICE pentru sinucisul mafiot cu medicamentele, cand putea sa o faca in privat daca apreciase anumite calitati ale individului.
    Mai grav este ca Iohannis nu a facut niciodata performanta in meserie – profesor de fizica. Asta pentru un profesionist intr-un anumit domeniu il face dubios de la inceput. Emil C era totusi un bun geolog (nu grozav, dar un profesionist pana la urma), Basescu a fost comandantul celui mai mare vapor al Romaniei, Geoana a fost un relativ bun ambasador la Washington, chiar si Iliescu a fost la urma urmei un aparatchik eficient si inteligent (e drept, chiorul in ….). Johannis e doar un kkrau care a predat la un liceu nu la scoala generala. Mai are pana sa convinga.

    • @lucid:
      Da, profesor la un liceu. La un liceu de top50 national, care a ocupat locul 15 national la bacul din 2013.

      Si dupa aceea a fost promovat inspector scolar, inainte sa fie ales primar. Iar primaria a castigat-o din primul tur pe reputatia lui de profesor bun. Mi se totusi o forma de performanta, macar de nivel judetean.

      Daca vreti sa-i evaluati performanta, mai bine il comparati cu Funeriu, cu performanta internationala, nu cu Antonescu, o mediocritate absoluta.

    • Mie nu mi se pare chiar de ignorat punctul cu 6 case si litigiile din justitie (?). E imposibil sa strangi banii astia din meditatii si salarii de profesor pentru asemenea proprietati, mult prea bune si nu simple apartamente de care am si eu si pentru care ne-am spetit 15 de ani prin strainatate ca professionals si eu si partenerul meu si stim bine ca chiriasii nu renteaza doar daca sunt banci!
      SINCER, am avut avut o mare bucurie sa aflu ca „avem un neamt” sa votam si o mare sansa sa scapam de moticanul de Ponta.. dar bucuria a fost umbrita cand articole ample despre fals in acte intr-un trio soacra-sotia-prieten de familie si in consecinta chiriasi aruncati in strada…minciuni sau realitati, sambure de adevar (?) care vor fi dovedite probabil..dar este o stangacie sa nu vii cu un candidat cu dosar curat caruia nu-i poate reprosa nimic nici tanti Safta..Ceva e putred.

      • io-s de la Ghimceni, aici toţi il vor pe domnu asta cu Psd de Ponta, adcă partidul lu Ilescu, ca Ponta e ca fii-su. Nu intelege lumea ce vrea iohani asta de ce nu zice nimic sa ne dea şi nouă astia saraci, am unn computer la club scriu.
        Pă mine chiar vreau sa fie ales un om cinstit care vorbeste putine vorbe.
        Mi-e imi place Iohanii ca e serios ca un sef de stat strain,
        Io l vreau pe asta da mie frica de astia care voteaza cu Ponta ca ma bate dac oi vorbi cand ma pilesc şi spun ca la m votat pe neamt.

  7. ” Sibiul primarului Iohannis arată mai bine decât Bucureștiul primarului Băsescu”
    Daca ati ajuns sa comparati Sibiul cu Bucurestii, nu e in regula.
    „Mai întâi, nu minte.

    • a plecat comentariul neterminat.
      „Mai întâi, nu minte.”
      Nu va cred, caci minte cind spune ca in 2012 nu a fost o incercare de lovitura de Stat.
      NB,
      ` Prin anii `90 la fel se spunea despre un membru UDMR: e stilat, vorbeste civilizat si chiar mai bine ca unii politicieni romani.
      Dar s-a dovedit a fi un mare dusman al Justitiei.

  8. Eu cred ca functia de presedinte te formeaza, DACA aluatul e bun. Consilierii, serviciile, responsabilitatile te formeaza, DACA aluatul e bun. Nu cred ca exista aluat perfect, asa ca putem accepta unele slabiciuni omenesti, zic eu. Odata ajuns in functia asta, nu cred ca-ti poti permite sa te joci.
    Slabiciuni omenesti are si Traian Basescu, dar „arata” a presedinte, orice ar zice adversarii sai. „Miroase” a presedinte. Mai ales in ultimii ani.

    Marea problema este ca votul va fi emotional, in mare parte si ca o „mizerie” de ultim moment, imprastiata si exploatata cu dibacie, poate face mult rau unui candidat.

    Fiindca il consider un candidat viabil, eu regret ca Iohannis nu a „aparut” ceva mai tarziu, mai catre data alegerilor. Mi-e clar ca Victor Ponta se teme de el, cred ca propaganda PSD o sa puna artileria grea pe Iohannis. Speranta mea este ca, indiferent ce candidatii vor fi, vor iesi la vot si oamenii care gandesc si care pot vorbi cu un „adversar” fara sa faca spume la gura.

    Tuturor celor ce au intentia sa mearga la vot, indiferent de simpatiile politice, nu le-as spune decat atat: Votati-l pe cel ce considerati ca are „aluat” de presedinte! Chiar daca aveti o temere ca ajunge Basescu prim-ministru… :)

  9. Cum e convinsa toata lumea pentru 3/4 din politicieni primul gand in momentul cand are posibilitate e avantajul material,cat mai repede si mai mult ,restul sunt de coloratura si nu conteaza in niciun fel.Odata fripti cu Basescu nu vor mai pune nici picati cu ceara pe cineva pe care sa nu-l poata controla „da capo al fine„asa ca le convine la marea majoritate ,chiar in opozitie mai bine putin cu Ponta decat mai nimic cu al ei dar care nu-i lasa sa fure.Basescu a reusit ceva pentru ca era liderul absolut si mana de fier ,cum niciunul dintre cei de azi nu e .In schimb sunt terorizati de Voiculescu daca misca in front,atat timp cat mai e liber -nu mai zic daca scapa vor intra in malaxorul Haznalei3 .Deci singura sansa era daca cineva „pacalea„aceasta majoritate de 3/4 si dupa alegere ar fi avut puterea sa intoarca „foaia„si sa se sacrifice ajungand ca Presedintele azi cand ,supus de atata timp unui linsaj mediatic are doar 20 %dupa cate lucruri bune a facut deci exemplu de a nu mai face nimeni ca el si neamtul cu atat mai putin e dispus la sacrificiu intrebandu-se pe buna dreptate..pentru cine? In Occident cursa dupa bani e ca un maraton se alearga mult timp cu calm rabdare ,dar la noi e ca la cursa cu tauri[ dna] pe strazi inguste ,intunecoase in care cum bine spunea un plagiator in viata -scapa cine poate!

    • „In Occident cursa dupa bani e ca un maraton se alearga mult timp cu calm rabdare”
      pai nu asta tot vrem, un presedinte serios, occidental, care nu da la gioale, calm si rabdator?
      poate iese si ceva pozitiv din campania „Romania, always surprising!”

  10. Rezonabil articolul – cu eventuale adăugiri – lamentabile comentariile.
    Aș sugera importanța deosebită a funcției prezidențiale pentru perioada următoare…nu ne mai putem juca. Personal, prefer duoul MRU – președinte, KJ – prim ministru, însă nu știu cât sunt de compatibili (și este o condiție sine qua non pentru progresul României).
    Poveștile trecutului – le-a rezumat el însuși. Citez din memorie; ”La fiecare 4 ani mi se caută schelete în dulap. Dacă existau, s-ar fi găsit!”
    Și trebuie eliminată ideea infantilă a ”omului providențial”; neamț, sas, sau patagonez. Haideți să ne analizăm propriile deficiențe și să încercăm să le eliminăm…inclusiv populismele electorale.

  11. Cred că am prea puține date ca să pot emite o judecată pertinentă în ce-l privește pe domnul Iohannis. Văd însă că se discută diferența dintre neamț și sas :). În acest spirit etnografic, dat fiind că a rămas puțin timp până la alegeri, mă întreb în ce măsură candidatul Iohannis (presupunând că va candida) va fi ambalat pentru a satisface „necesitățile pieței”- va fi prezentat drept neamț, sau ceva mai de pe la noi, mai comestibil pentru unii care nu digeră ușor ideea unuia care nu e român fie la Cotroceni, fie la Palatul Victoria. Sau se va merge pe imaginea de „hybrid”, adică are toate aptitudinile de „neamț” (whatever that is supposed to mean) dar a crescut printre noi și ne înțelege, că admirăm pe teutoni tocmai pentru acele calități pe care nu le vom putea emula niciodată.
    Cred însă că nu trebuie să ne jenăm de nemțofilia noastră- mi-aduc aminte filmul The Right Stuff, făcut după romanul lui Tom Wolfe, în care sînt descriși primii pași ai programului spatial american. După cum se știe, atât SUA cât și URSS au folosit intens oameni de știință și tehnicieni germani (deși evident nu în aceleași condiții de lucru). E o scenă în film, către sfârșitul anilor ’50, când era evident că programul spatial sovietic căpătase un avans. Un general american, privind imaginile cu o rachetă de lansare care explodase la sol, exclamă : I don’t understand ! Are their Germans better than our Germans ?

  12. Cereti prea mult, prea devreme.

    =====
    1/
    „Înțeleg, să zicem, că Iohannis trebuia să susțină asta pentru a nu-l supăra pe Crin Antonescu – însă acum, emancipat de sub tutela lui, poate să admită liniștit […]”

    Nu, nu poate admite linistit. A spune: „Stiti, partidul care m-a promovat e facut din niste bulangii la fel de mari ca cei din PSD” ar dinamita sustinerea in partid si imaginea PNL (aia care e). E o regula generala ca nu musti mina care-ti da de mincare, nu inainte de a-ti avea propria sursa de hrana. Cu alte cuvinte, daca ar zice asa ceva, n-ar mai trece de congresul PNL si/sau ar pierde sustinerea baronetului PNL.

    Daca vreti spalaturi, greii partidului, cei aflati la cirma atunci, trebuie sa iasa la rampa si sa spuna ca au facut-o de oaie.

    =====
    2/

    „[…] să nu mai fie atât de conciliant cu Rusia în declarațiile publice”. Vedeti, aici cred ca trebuie evitate 2 chestiuni:
    1/ isteria, la moda zilele astea
    2/ discursul pur „de sorginte occidentala”. Luati seama ca trebuie votat si de cei care cred ca influenta americana e prea mare, si de cei care cred ca influenta rusa e prea mare. Intre candid(oza) PSD si cel al PNL, hardlineri-i oricum vor vota cu el. Feeling-ul meu: o atitudine echilibrata ii va aduce mai multe voturi (de confirmat cu sondaje de opinie).

    Dupa alegeri, n-are decit sa se orienteze catre occidentali (oricum are aplecare catre asa ceva, nu catre mama rusie).

    =====

    Ramin la parerea mea ca Romania are nevoie de o noua revolutie. Ce vedem aici este un joc politicianist penibil.

    • ar fi revolutie, si democratica pe desupra :) , sa alegi aici, in estul salbatic, un minoritar.
      ca si cum ai alege in franta, sa zicem, un presedinte homosexual (chiar asa liberali n-au ajuns si la tara, posibil doar primari in orasele mari).
      lovitura de imagine, Merkel cade pe spate, una din putinele tari in care nu e huiduita, antena3 si romaniTV dau faliment.
      daca romanii vor fi in stare sa voteze pe cineva care nu-i minte frumos, prind respect si americanii, altfel mai ramanem o tura bananiera, pana la campionatul urmator (poate fara piturca)

  13. Sa avem pardon cu privire la calitatile de exceptie ca edil..Nu am mai fost in Bucuresti de ani de zile…dar Sibiul il frecventez destul de des..comparatia mea este data de Brasov,orasul unde traiesc…

    Cine lauda Sibiul a fi bine intretinut,administrat si gospodarit NU STIE ce cuprinde acest ansamblu..
    Gara din Sibiu este urita,inghesuita si promiscuua..Pasajele subterane de trecere se umplu cu apa la prima ploaie..nu mai spun ca este mizerie si mirosuri greu de suportat,unele tevi din pereti sunt sparte si acopera cu mizga podeaua..toata lumea prefera sa traverseze liniile…
    In fata garii se afla o platforma plina cu gauri si noroi sau praf..pe care vegeteaza o retea mafiota de taximetristi..Vagabonzii zdrentarosi dorm pe bancil,sub care stau cainii pripasiti..
    Cind intri cu trenul pe segmentul periferic al Sibiului te ingrozesti de gunoaiele aruncate de locuitori ….
    Balarii si cladiri ruinate insotesc” mirificul” peisaj…Se va fi gindit vreodata „Neamtul” ca gara este o poarta de intrare pentru turistii straini in Sibiu??
    Si prima impresie??
    Sa nu mai spun de vitrine in care stau claie peste gramada obiectele expuse,fara nici o gindire …

    Sa vina in Brasov sa ia lectii de la un primar moldovean…si apoi sa aplaudam ….pe merit!

      • Stimabile,
        Primarul nu se poate debarasa de aceasta problema..face demersuri,da amenzi..ia masuri pe linie de partid..are suficiente pirghii..sa faca ordine…Cum a reusir Scripcaru la Brasov sa asaneze infectia din gara Brasov??Vagabonzii ce dorm pe banc ile din fata garii,platforma plina de gropi si vitrinele magazinelor,balariile si praful nu ii apartin???

  14. Domnule Vancu,

    Asta cu Iohannis ca nu minte e ceva ce cred ca v-a scapat pe negandite. Nu mai pun la socoteala ceea ce alti comentatori au sesizat deja (minciuna cu lovitura de stat din 2012 ca fiind o problema de comunicare), dar vreau sa ating teoretic problema neadevarului in politica. Nu se poate ca intr-un discurs public, indiferent ca este de interes national sau local, cel ce il rosteste sa nu produca neadevaruri; ca e vorba de neadevar prin omisiune sau nu nu are prea mare importanta. Va dau un exemplu clasic care e legat de disciplina de partid. Un membru al partidului nu-si poate exprima public parerea personala in chestiuni importante hotarate de partid. De asemenea, tot la nivel declarativ, in general purtatorii de cuvant sau liderii politici nu redau realitatea din spate le cortinei si ma refer la negocieri, intentii politice, lupta pt. putere, cinism sau lipsa totala de morala. De aceea filozofia e coroziva pt. politica, nu? Ca doar Platon stia el ce stia:)
    In al doilea rand, sunt in asentimentul dvs. fata de bizantinismul pozitiei lui Iohannis in ceea ce priveste Rusia. Iar pozitia sa similara fata de exploatarea gazelor de sist devine deja suspecta. Jumatatile de masura, curul in doua luntrii, sunt chestiuni ce ma irita cumplit la un politician.
    Totusi, eu zic sa mai asteptam sa vedem daca Basescu/PMP cade de acord cu aceasta posibila candidatura sau vin cu o alta propunere net mai buna.

    • Daca asa cum afirmi in continuare, politica fara minciuna nu se poate, atunci a nu minti e deja relativizat. Sa zicem ca KJ nu minte cât tb si asta e adevarat.
      Cât despre lovitura de stat, nerespectarea constitutiei nu e neaparat lovitura de stat. Boc a avut o sumedenie de dejectii neconstitutionale, dar nu-l acuza nimeni de lovituri de stat. Basescu. A mimat respectarea constitutiei, cam in acelasi mod in care a facut-o Ponta in 2012, pentru a-l inlatura pe Athanasiu de la armata, dar n-a fost lovitura de stat.
      PS PMP nu poate produce nimic bun! Au alta Agenda.

      • @Hantzia

        Ma intreb daca stii unde postezi..
        Pe deasupra precaritatea raspunsului inconjurat de denigrare caracterizeaza fondul..

        • Acest Hantzy agita multe ape pe la o gramada de publicatii colorandu-le de maro.La inceput am crezut ca e nevorbit si e doar un filozof care a pierdut de curand cheia fericirii.[comuniste] .Acum cred ca e platit cu ziua/comentariul de cineva care se iluzioneaza ca poate schimba vreo optiune a celor de pe aici..vad ca si de mine s-a legat ca boala de om sanatos[sic] cu adunari si scaderi!!- dar il las sa fiarba in suc propriu cum zicea un tatuc de-al lui in urma cu 24 de ani.

      • Sa fiu sincer, nu ma asteptam sa intelegeti ce am scris. Daca ati fi citit filozofia clasica poate aveati ceva substantial de comentat la ce am spus.
        Retorica tipica PSD pe care o folositi si anume diluarea catastrofei politice din vara lui 2012 invocand absurd si complet aiurea ca ce a facut Basescu sau Boc fara a aduce argumente si fapte concrete, este acelasi lucru cu ce au planuit Ponta, Antonescu si Voiculescu, nu face decat sa va puna intr-o situatie jenanta dpdv logic. Dar ca sa nu ziceti ca sunt malitios va intreb „Cand a cerut Boc (la ordinul lui Basescu, presupun) Parlamentului sa voteze intr-o chestiune evident neconstitutionala cine sa reprezinte Romania la Bruxelles?” „Cand a dat Boc (la ordinul lui Basescu, presupun) un OUG pt restrictionarea drepturilor CCR pt. a impiedica aceasta institutie sa se pronunte asupra neconstitutionalitatii deciziilor parlamentului si a OUG? Cand a demis abuziv Boc (la ordinul lui Basescu, presupun) avocatul poporului pt. a impiedica aceasta institutie de a sesiza CCR asupra neconstitutionalitatii deciziilor lor?” Intrebarile pot continua dar cred, de data asta, ca ati inteles mesajul.

        • Am si eu o intrebare: cine a iesit la tribuna pentru a avertiza judecatorii ca daca mai dau verdicte impotriva taierilor de salarii, atunci sa faca bine sa spuna si de unde sa obtina statul banii, sau sa vina ei cu bani de-acasa?
          Pai parca de la Iliescu, care avertiza judecatorii de la aceeasitribuna cum ca „mai usor cu retrocedarile” n-am mai intalnit o asemenea imixtiune in treburile justitiei…

          • VV: e tare chestia asta cu filozofia clasica. Mai ales cel cu Platon. Si cel mai tare e Platon insusi, adica Aristocles cel cu fruntea plata, vandut scalv de tiranul caruia vroia sa-i faca o societate perfecta.
            Pe urma, daca tot veni vorba de legatura dintre filozofia clasica si politica, unu clasic de tot, filozof, desigur, zicea parca despre politica ceva in sensul ca ar fi arta compromisului admisibil…
            Poate gresesc, parerea mea…

            • E nostim cand scrieti versuri, dar nimic n-aveti a spune. Am pus o intrebare clara, daca raspunsul „va doare” este problema dumneavoastra!
              Nasol cu Platon, ca v-a spus niscaiva adevaruri si se pare ca nu prea stiti cum sa le dati sub pres… dar de ce sa cer logica, e preferabil sa fim „fani inconditionali”, ba chiar e bine, ca ne scuteste sa gandim!

          • Pentru Iosip[escu?] Diferenta se vede de la gradinita..TB si-a exprimat o opinie care poate SAU NU sa fie luata in consideratie pe cand mafia neocomunista a dat si ar fi continuat sa dea LEGI care anientau statul de drept daca nu ar fi fost unele „interventii„..

            • PS Si una e sa exagerezi cravasand calul sa fuga mai repede de lupi si alta sa-i dai cu paru` sa mearga spre padurea plina de bestii ,unele chiar imbracate in blana de oaie sau „cu fata umana`.

            • n italy,
              toata lumea stie ca 2+2=4
              Dar, pentru ca ne convine mai mult, acceptam ca 2+2=5. Pentru ca ne place calculatorul si , mai ales, rezultatul. Eroarea de o unitate o putem considera neglijabila.

              Insa maine vine unul si calculeaza 200+200=500. Rezultatul e cu 100 de unitati pe alaturi. Da, dar calculul aplicat este exact acelasi. Iar eroarea relativa este identica. Iti mai convine rezultatul? Trebuie sa-ti convina, caci e de fapt rezultatul pe care l-ai acceptat ieri, ba chiar repetat de100 de ori.

        • Victor/ia,
          Daca va doare intr-adevar sa inteleg ce scrieti, atunci, in loc de reprosuri gratuite, ati putea sa-mi lamuriti substraturile ezoterice ale interventiei dv. Lecturile, exotice in opinia dv, nu au nicio relevanta atata timp cat sunt percepute doar ca un ecuson afisat cu ostentatie, dar incapabil de a furniza informatie sau macar eruditie.

          Nu se poate ca intr-un discurs public, indiferent ca este de interes national sau local, cel ce il rosteste (politicianul n.m.) sa nu produca neadevaruri; ca e vorba de neadevar prin omisiune sau nu nu are prea mare importanta.
          E singura afirmatie pe care o faceti in prima parte a comentariului dv, contuinuand doar prin cateva enumerari. Trebuia sa inteleg altceva decat ca „toti politicienii mint” sau ca „politica fara minciuna nu se poate”?!

          Si nu, nu incerc sa minimalizez ceea ce s-a intamplat in vara lui 2012. Dimpotriva! A fost o Serie intreaga de abuzuri, lucru pe care il las sa se inteleaga explicit din comentariul meu, cand afirmam ca „nerespectarea constitutiei nu e neaparat lovitura de stat”. Vara lui 2012 a fost corolarul politicii de tranta practicata de Basescu in cei opt ani de mandat, cu fortari neconstitutionale, cu interpretari abuzive, cu declaratii politice dubioase,dar care produc efecte. Sa folosesti toate resursele unui stat pentru a-ti asigura un aparat politic, represiv si fidel, privilegiat si supraalimentat, nu e stat de drept. Intr-un stat de drept nu exista scopuri bune sau rele, ci doar metode cu aceasta calitate. E ca la matematica: demonstratia completa, executata cu acribie, conduce la rezultatul corect, iar nu rezultatul bun implica o metoda corecta. Filozofati asupra nuantelor „corect” si „bun”, asa … ca exercitiu!
          La noi s-a semanat vant. Si cand semeni vant, sa nu te miri cand ai de cules furtuni!

  15. Klaus Iohannis nu va răspunde niciodată acestor întrebări domnule Radu Vancu. Am trăit destul de mult printre sași ca să îmi pot forma această convingere. Motivul principal, motiv care amprentează și celelalte cauze pentru care nu va face acest lucru este un dispreț bine mascat pe care-i are față de celelalte naționalități, mai ales față de ” valahi”. În general un om care te minte, sau care nu-și recunoaște o atitudine, sau un gest nu prea onorabil, de fapt, te disprețuiește. Și eu nu trebuie să mă duc cu gândul la Carol I care, cu toate meritele lui incontestabile, avea obiceiul să umilească politicienii vremii (știa el ce știa) întinzându-le un deget. Singur, bătrânul germanofil P.P. Carp a refuzat umilința spunându-i că el reprezintă un popor și nu admite asa ceva, iar din acel moment regele și-a schimbat radical atitudinea față de el. ( Of, îl vede cineva pe Ponta făcând la fel?)
    În schimb, în general, știu să prețuiască valoarea, indiferent cine o deține, și au respect pentru omul demn, că le convine sau nu. Știu să aștepte atunci când trebuie să aleagă ceva și să fructifice totul cu răbdare. Nu se reped cu capul înainte, ca abia după, să se pună pe meditații melancolice. Pentru aceste din urmă considerente, n-am încotro, și dacă va candida, îl voi alege.
    Bineînțeles că ceea ce am spus aici nu caracterizează comunitățile săsești în bloc. Am întâlnit și excepții, atât pozitive, cât și negative.

      • Aveau un farmec al lor. Am vorbit cu câțiva din cei plecați. Simțeau nevoia comunicării ca pe vremuri. Erau cam triști. Motivele sunt ușor de înțeles. Unii o spuneau direct, la alții se vedea, oricât încercau să ascundă aceasta. Pe mine, care mă împăcam bine cu ei, m-a întristat foarte mult plecarea lor. Atât orașele, ca să nu mai vorbim de localitățile rurale, au pierdut din culoare dar și ceva mai adânc din personalitate. Cred că e greu de cuantificat cât s-a pierdut prin plecarea lor. Despre cine le țin satele sub ocupație și ce au făcut din ele nu are rost să mai vorbim.

      • Pai este dreptul lor, daca aceste case chiar le-au apartinut! Sau credeti ca restituirile ar trebui limitate la etnicii romani?
        Eu unul sunt pentru retrocedarea acestor case, si pentru retrocedarea bisericilor greco-catolice preluate abuziv de catre BOR – pretextul ca „nu mai exista credinciosi greco-catolici in comuna” este o aberatie, intrucat nu afecteaza dreptul de proprietate asupra cladirilor.

        • Zau ! ?dar oare propietarii de azi ai caselor ce parere au ? si nu ma gindesc doar la casele din rural tzinute sub ocupatzie cum se exprima doru.
          orashele transilvane nu erau ctitorii,chiar daca azi drumul lor a luat o in aceeashi directzie,iar casele si terenurile,acestor plecatzi,ca asha le place patriotzilor rumini sa i numeasca,ha ha,erau centrale si trainice.propietarii lor de azi sint conducatori in patrie.

    • „Klaus Iohannis nu va răspunde niciodată acestor întrebări (…) Motivul principal (…) este un dispreț bine mascat (…) față de celelalte naționalități, mai ales față de ‚valahi’.”

      Soţia lui Johannis, Carmen, nu-i româncă?

  16. N-am crezut ca dl Johannis va candida. Si inca mai cred ca nu e sigura intentia dumnealui, mai ales ca, in urmatoarele saptamani, vor apare, foarte sigur, tot felul de „dezvaluiri” in ce-l priveste. Rumorile despre presupusele matrapazlacuri imobiliare de la Sibiu se vor amplifica si vor fi ingrosate de un cor de calomnii grosolane. In subsidiar, spiritul gregar al republicii a II-a va fi asediat pe tema alogenului ce doreste a ne deveni diriginte.
    Etablishment-ul nostru politic e clar ca nu-l doreste, Antonescu l-a folosit ca vehicul in campania din 2009, iar acum vrea sa-si ia revansa in fata micului Iago de la Palatul Victoria. Aminteati si Dvs de o Canossa necesara dupa momentul 2012-e o tema prezidentiala, fara doar si poate, care urmareste menajarea orgoliilor intemeietoare de la Cotroceni. Ingrosarea fontului, uzitata in cazul enuntarii acelor prezumtii de coruptie, niciodata argumentate, merge pe aceeasi directie. Numai ca actualul context politic international s-ar putea sa nu tina cont de ambitiile voievodale locale, ce au sfasiat inutil societatea romaneasca in ultimii ani. Ar fi singura sansa a domnului Johannis.

  17. Ma dernneaza faptul ca tot mai multi ne pun in fata alternativa Ponta/Johannis. Chiar sunt singurele optiuni ? sau singurele despre care putem vorbi ? Chiar asa criteriul mincinos/nemincinos e singurul relevant? Inteligenta, pregatire profesionala si cultura insusita, experienta politica in strainatate, respectul partenerilor europeni si americani, iata niste criterii la care ar trebui reflectat. Nu cum arata Sibiul, asta merge la concursul de primari si chiar ma tem ca in curand Oprescu-i va bate pe toti !
    De fapt sunt multi candidati potentiali; adesea cei care lanseaza sprintul prea devreme se sufoca la final.
    Eu am o alta optiune :

    Monica Macovei Presedinte !!!

  18. Citind acest sait trăiesc o mare dezamăgire.
    Când vine vorba de politică talibanii forumului nu înţeleg un lucru simplu şi esenţial!
    Observ că nici domnul Liiceanu în concluziile articolului său se face că nu înţelege, democraţia este decizia majorităţii, şi ea a produs peste tot miracole.
    A vedea doar dezavantajele posibile este o eroare!
    Teoria dictatorului luminat este demult la lada cu gunoi a istoriei.
    Politica este arta compromisului!

    Vorbind de referendumul din 2012, se eludează realitatea, ar fi putut apărea acuzaţia de lovitură de stat dacă Băsescu nu ar mai fi rămas preşedinte. După cum se observă ne-a mai fericit încă 2 ani jumate!

    Acum pentru toţi cei care n-au trăit printre saşi, eu sunt muntean cu mamă ardeleancă şi copilăria mea s-a petrecut printre ei. Aşa vorbesc saşii, au o frazare mai lentă şi cu dicţie, vorbesc de obicei o foarte bună limbă română.
    Johannis are o mare însuşire nu minte, este esenţial pentru unii şi de neînţeles pentru mulţi dintre concetăţenii noştri.
    Unul dintre puţinii care nu au minţit pe parcursul activităţii lui a fost preşedintele Constantinescu, atât de ironizat de unii din intelectualii subţiri şi aleşi ai naţiei.
    În concluzie, Johannis cred că este în viziunea celor mai mulţi soluţia bună!

  19. @Moniq
    Mă refeream la sași în general, așa cum i-am cunoscut eu. Bineînțeles că existau și excepții. Acum pentru că tot am revenit pot spune că în anumite privințe aveau și dreptate ținând seama de punctualitatea lor, de seriozitatea în tot ceea ce făceau și chiar de loialitatea lor față de, instituția sau intreprinderea unde lucrau. În ultimă instanță față da țara ai cărei cetățeni erau. Chiar dacă nu le convenea, și pe bună dreptate, ceea ce era aici, erau foarte conștiincioși. Toate astea raportate la comportamentul ceva mai lejer al românilor, bineînțeles că le oferea un sentiment de superioritate care se traducea și într-un ușor sau mai apăsat dispreț, după caz. Și mai aveau o calitate: dacă într-un grup de sași se afla un român, se vorbea românește, Diferența de educație era vizibilă. Și, totuși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Profesor dr. habil. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Fost președinte al PEN România (2019-2023). Redactor al revistei „Poesis internațional”. Membru al Grupului pentru Dialog Social. A publicat peste 20 de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). A editat, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Marius Chivu și Claudiu Komartin, antologii literare pe diverse teme. A îngrijit ediții din opera lui Alexandru Macedonski, Emil Brumaru și Alexandru Mușina. Ultima carte publicată este "Kaddish" (Casa de editură Max Blecher, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro