Home » Dosar Stalin »Politica & Doctrine » Citesti:

Liturghii bolsevice: Stalin, “Cursul Scurt” si gramatica totalitarismului

Vladimir Tismaneanu septembrie 7, 2011 Dosar Stalin, Politica & Doctrine
13 comentarii 4,650 Vizualizari

Totalitarismul a fost patologia absoluta a veacului trecut. In pofida predictiilor euforice, infrangerea nazismului si colapsul comunismului nu au dus la extinctia atractiei spre formulele de tip totalitar. Islamismul revolutionar este o astfel de doctrina, creata si diseminata de intelectuali convinsi ca au misiunea sacra de a lupta impotriva modernitatii liberale socotita corupta, bolnava, decadenta, perversa, mercantila si filistina. Marele filosof politic Leo Strauss a vorbit, in februarie 1941, acum saptezeci de ani, despre nihilismul german, patul germinativ al nazismului, dar, in acelasi sens, putem vorbi despre nihilismul bolsevic si cel islamist. Cum demonstreaza Paul Berman intr-un superb eseu aparut in “The New Republic” (numarul din 18 septembrie 2011), un text la care voi reveni in zilele urmatoare, infrastructura mitologica a islamismului (ceea ce un sociolog numea candva matricea sa paleo-simbolica) este una totalitara, inrudita cu aceea a comunismului si fascismului. Scria Camus si avea deplina dreptate: “Niciunul dintre relele pe care totalitarismul pretinde a le remedia nu este mai rau decat totalitarismul insusi”. Iar Orwell propunea aceasta terifianta imagine pentru experienta vietii intr-un regim totalitar: “Imaginati-va un om cu o cizma peste gura, pentru vecie”. Teroarea si ideologia, o stim de la Hannah Arendt, se ingemaneaza in acest nou tip de politica care urmareste distrugerea cetateanului, a omului ca persoana morala si juridica.

http://www.blogary.ro/2011/09/reflectii-despre-11-septembrie-nihilism-si-antiamericanism/#comments

Expresie paradigmatica a mentalitatii si practicilor totalitare, stalinismul s-a nascut din leninism, un marxism rusificat, a fost copilul sau legitim. Gramatica mitologiei staliniste a fost codificata in “Cursul Scurt de istorie al Partidului Comunist (bolsevic) al URSS”. Intr-un regim logocratic, textul oficial capata valoare de evanghelie, de revelatie divina. In memoriile sale, Dmitri Sepilov, redactor-sef al “Pravdei” in ultimii ani de viata ai lui Stalin, apoi ministru de externe, epurat in iunie 1957, povesteste cum dictatorul petrecea ore in sir examinand maniacal, cuvant cu cuvant, textul machetei unui nou manual de economie politica. Scrierea unui asemenea manual, spunea Stalin, este “o sarcina istorica” (Dmitrii Shepilov, “The Kremlin Scholar: A Memoir of Soviet Politics under Stalin and Khrushchev”, Yale University Press, 2007, p.25).

Am discutat semnificatia “Cursului Scurt”, acest document esential al dogmatismului stalinist cu Cristian Robu-Corcan in cadrul rubricii lunare “Pornind de la Kolakowski” din revista “Obiectiv Cultural”. Nu voi obosi sa o spun: aparitia in romaneste, la editura Curtea Veche, a trilogiei lui Leszek Kolakowski “Principalele curente ale marxismului” este unul dintre cele mai importante evenimente intelectuale din Romania ultimelor doua decenii. Salut asadar consecventa cu care prietenii de idei de la “Obiectiv Cultural” mentin discutia deschisa pe un subiect care ramane, vai, de o stringenta actualitate: natura, dinamica si consecintele radicalismului utopic. Nu cronici de moment, semnalari grabite ale unei aparitii editoriale de exceptie, ci reflectii adanci despre problema Raului, despre nihilismul revolutionar modern, despre persistenta seductiei totalitare dincolo de reculul (temporar?) al miscarilor de masa intemeiate pe organizarea resentimentului social, religios sau etnic, deci pe ceea ce istoricul Peter Gay a definit drept cultivarea urii.

http://cultural.obiectivbr.ro/opinii/52087-pornind-de-la-kolakowski.html

Cristian Robu-Corcan: După ce, prin scrisoarea lui Stalin (1931) adresată revistei “Revoluţia proletară”, Lenin era criticat pentru că nu-şi dăduse seama de pericolul “centrismului” şi al “liberalismului putred” ieşit din relaţiile de dinainte de 1914 dintre bolşevici şi social-democraţia germană, după ce Rosa Luxemburg şi Parvus se situaseră în mai multe rânduri de partea menşevicilor în disputele din partid, după ce toate grupările nebolşevice din mişcarea muncitorească au fost catalogate, invariabil, ca pepiniere ale trădării, în 1938 s-a realizat Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (bolşevic), un Curs scurt redactat de o comisie anonimă. Cursul scurt a făcut carieră – tipărit în milioane de exemplare, a devenit hrana intelectuală a cetăţenilor sovietici. Cursul scurt, apreciază Kolakowski, nu fixa numai o întreagă schemă a mitologiei bolşevice, legată de Lenin şi de Stalin, ci prescria şi un ritual şi o liturghie detaliate, având un conţinut distrugător asupra gândirii critice, fixând formule canonice prin falsificarea istoriei şi exercitarea unui control absolut de către partid asupra minţilor. Vorbiţi-ne puţin despre acest Curs scurt, despre preluările şi adaptările după modelul religios, cu atât mai mult cu cât tocmai v-a apărut la Humanitas volumul “Despre comunism. Destinul unei religii politice”.-

Vladimir Tismaneanu: Cursul scurt de istorie al Pc (b) al URSS (Kratkii Kurs) a fost scris de o comisie a CC condusă de Stalin şi din care făceau parte ideologi de vârf, precum Andrei Jdanov, succesorul lui Serghei Kirov în fruntea organizaţiei Leningrad a partidului, precum şi “tinerele speranţe” ale istoriografiei şi filosofiei de partid, între care Piotr Pospelov. În chip ironic, acelaşi apologet al stalinismului care a fost Pospelov avea să fie unul dintre principalii autori, din câte se ştie, ai “Raportului Secret” în care, la Congresul al XX-lea al PCUS, în februarie 1956, era denunţat ceea ce s-a numit cultul personalităţii lui I. V. Stalin (în rusă, “kult licinosti”). În cursul pe care îl ţin anual la Universitatea Maryland despre ascensiunea şi căderea comunismului în veacul al XX-lea, veacul lagărelor de concentrare, al camerelor de gazare şi al religiilor politice cu pretenţii redemptive, discut pe larg semnificaţia ritualică a “Cursului Scurt”. Statutul său a fost în mişcarea comunistă echivalentul celui al lui “Mein Kampf” în universul ideologic naţional-socialist. Scris în 1938, deci în anul procesului lui Nikolai Buharin, publicat oficial în 1939, acest curs consacra “manualizarea” versiunii staliniste a istoriei bolşevismului şi era de fapt antipodul scrierilor din exil ale nemesis-ului lui Djugasvili, Lev Davidovici Troţki. Stalin citea cu creionul în mână publicaţia troţkistă de exil “Biuleten opozitsii”, ţinea în biblioteca sa personală exemplare cu nenumărate însemnări marginale şi sublinieri din “Istoria revoluţiei ruse”, “Revoluţia trădată” şi “Şcoala stalinistă a falsificării”. Fără să ştie aceste detalii, Orwell scrie în 1984 despre obsesia lui Big Brother legată de scrierile adversarului său exilat, Emanuel Goldstein.

Finalitatea “Cursului Scurt” era, aşadar, negarea cosmologiei politice a bolşevismului originar, întronarea, fără drept de apel, a unei istorii ultimative şi apodictice, în care faptele erau desfigurate până la extincţia completă a sensului lor genuin. Stilul personal de scriitură al “parintelui popoarelor” era uşor de recunoscut. Retorica stalinistă era impregnată de modelul catehistic, ceea ce o făcea de fapt cât se poate de accesibilă, mai ales în comparaţie cu speculaţiile abstracte ale lui Marx şi infinitele divagaţii, aproape imposibil de urmărit, ale lui Lenin, mereu în lupta cu o fracţiune sau alta. Stalin a redactat (istoricul Jonathan Brent crede că a şi scris) capitolul din “Cursul Scurt” dedicat materialismului dialectic şi istoric. Ceea ce era frapant ţinea de codificarea quasi-mistică a tezelor lui Engels din “Anti-Duhring”, insistenţa pe modelul triadic de sorginte hegeliană (teză-antiteză-sinteză), afirmarea universalităţii contradicţiilor (abordare dezvoltată apoi de Mao Zedong) şi tăcerea în jurul celei mai subversive legi a dialecticii hegeliene, menţionată de Marx în “Das Kapital”, negarea negaţiei ca direcţie a schimbării. Un alt punct esenţial pentru Stalin era formularea tranşantă, cu exemple deliberat falsificate din istoria recentă a URSS, a legii “intensificării luptei de clasă pe măsura înaintării în socialism”, raţionalizare şi legitimare a Marii Terori. Întreaga istorie a bolşevismului era astfel prezentată drept o schemă maniheistă, teologică, soteriologică şi teleologică, culminând în chip “legic şi obiectiv” în dictatura stalinistă prezentată drept “forma maximă şi desăvârşită a democraţiei”. Se insinua, în filigran, teza “sfârşitului istoriei”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. Dsa spune:

    Din pacate m-ati pierdut la comparatiile cu obiceiurile bisericesti, cu care nu prea sunt familiarizat…..

    • Dvs nu sunteti familiarizat, dar Djugasvili-Stalin cunoastea foarte bine ritualurile religioase (recomand aici cartea lui Simon Sebag Montefiore despre tanarul Stalin). Imbalsamarea lui Lenin in 1924 tinea de aceeasi mistica totalitara, de recuperarea seculara a simbolurilor religioase. Era o sacralitate apocrifa, un salvationism din care disparea divinitatea transcendenta.

  2. Emil spune:

    Nu oi fi eu de acord chiar cu toate nuanţele punctelor dvs. de vedere, domnule Tismăneanu (cred pe undeva că ţine şi de esenţa noastră, atât de bine sintetizată în expresia aia cu “..nea Ion, că şi el e om”) dar trebuie să recunosc că de 20 de ani vă citesc cu aceeaşi fascinaţie.

  3. Augustin spune:

    Va impartasesc in totalitate analiza despre “liturghiile” bolsevice ale lui Stalin, insa daca as accepta extensia criticii anticomuniste asupra aparatului conceptual introdus in cercetarea sociala de catre Hegel doar pentru ca acesta a fost confiscat si utilizat in propaganda leninist-stalinista, m-as simti rusinat si necinstit fata de marele filosof german.

    Pe de alta parte, cred ca si sistemele de referinta au un caracter istoric, ceea ce ar trebui sa indemne la rezerve si nonfetisizare fata de unele opinii personale (cu siguranta lumea ar fi fost scutita de multa suferinta daca ar fi vazut ca pretinsele “luminari” venite din partea unor indivizi nu erau altceva decat indoctrinari fanatice). Dezindividualizarea opiniilor in favoarea celor sociale, inclinarea balantei dinspre zicerile nu stiu carui guru politic spre ceea ce simt, gandesc si spun mase mari de oameni mi se pare a fi o tendinta in ascensiune si perfect democratica. Pana la urma, democratia se joaca dupa regulile reprezentativitatii si majoritatii. Cu alte cuvinte, nu m-as grabi sa ridic pe soclurile statuilor rasturnate altele noi..

    Cat priveste “totalitarismul islamismului revolutionar”, analizele noastre continua sa pacatuiasca prin centrarea pe efecte si ignorarea cauzelor, ba, mai mult, daca ar fi sa judecam dupa lectiile istoriei, unele acuze globale risca sa derapeze in rasism. Este interesant de remarcat, in acelasi timp, cum, dupa sucombarea nazismului si comunismului, ceea ce in terminologia orwelliana s-ar putea numi ministerele “Pacii” si “Iubirii” continua sa nu fi cunoscut nicio criza !

    • Adevarul este ca Stalin nu l-a citit pe Hegel, iar Lenin l-a citit tarziu, in anii razboiului, in timpul exilului elvetian (“Caietele filosofice”). Nici vorba sa extind aceasta critica liberal-anticomunista asupra lui Hegel, dar nu putem ignoracritica la adresa istoricismului teleologic hegelian venita dinspre Karl Popper (chiar si Kolakowski are lucruri dure de spus). Pe de alta parte, Carl Schmitt era si el un critic, din directia opusa, al dialecticii hegeliene pe care o asocia cu modernitatea liberala. Scria Schmitt: “In ziua cand Hitler a venit la putere, se poate spune ca Hegel a murit” (cuvinte citate de Herbert Marcuse, in finalul cartii sale “Ratiune si revolutie. Hegel si geneza teoriei sociale”, tocmai pentru a-l exonera pe Hegel de cei care il prezentau drept un ganditor proto-totalitar si statolatru). Multumesc pentru comentariile care imbogatesc discutia. Ganduri bune.

  4. unu spune:

    Fara nicio indoiala comunismul, nazismul, fascismul, islamismul etc sunt efecte pe de o parte ale unei patologii care poate fi observata si in ziua de azi, pe de o parte a unei ignorante profunde.Intrebare: dupa parerea dvs cum am putea diminua aceste manifestari:

    -o educatie istorica si conceptuala corecta?
    - punerea in afara legii a acestor doctrine?
    Sa presupunem ca permanentizam educatia istorica corecta totusi daca e sa consideram ce se intampla in SUA care a ajuns in situatia de a avea unu presedinte dincolo de orice indoiala legat de partidul comunist american, riscul ramane urias. Scoatem in afara legii aceste forme radicale, dar ele pot sa eurpa oricand cata vreme nu avem o explicatie completa a psihologie umane si ca atare nici macar nu le putem prevedea tocami pentru ca aceste ideologii sunt inainte de toate perceptii asupra realitatii.
    Ce solutii credeti ca exista tinand cont de complexitatea psihologica a acestei probleme? O regandire completa a aceea ce inseamna politicul si notiunea de putere? Considerati cazul Iliescu et al. Lumea nu intelege de ce Iliescu sau Zapatero, etc sunt comunisti pentru ca nu vede legatura pas cu pas intre ideologie si efecte socio-economice de lunga durata. Tocmai de aici perversitatea acestor doctrine care se ascund foarte bine indaratul variilor promisiuni..
    Multe multumiri,

    • Magnetismul ideilor utopic-revolutionare, al radicalismelor de extrema stanga sau dreapta, nu poate fi contracarat doar prin masuri legale, desi acestea sunt necesare cand este vorba de actiuni anti-constitutionale. In Germania, Constitutia democratica este protejata legal. In lumea ideilor, eu unul prefer dialogul, daca acesta este acceptat si de partea cealalata. Dar poti dialoga cu cei care predica necesitatea distrugerii institutiilor democratice? Poti dialoga cu leninistii fanatici? Poti dialoga cu negationistii Holocaustului? Poti dialoga cu cei care cred in autenticitatea “Protocoalelor Inteleptilor Sionului”? Nu cred. Miscarile anti-sistemice (cu doza lor de anti-pluralism, anti-democratism, anti-parlamentarism) isi gasesc radacinile in resentiment politic si social, in frustrari colective, in asteptari milenariste si in pasiuni salvationist-redemptive. Negarea crimelor totalitare mi se pare o forma de obscenitate careia trebuie sa i se raspunda prin mobilizare civica si prin ceea ce numiti o educatie istorica si conceptuala corecta. Nu cad in capcana unui iluminism naiv, dar cred ca spatiul public este o arena de confruntari ideatice in care este nevoie de polifonie. Ceea ce nu inseamna abdicare de la fermitate cand ne intalnim cu cei care romantizeaza nazismul ori comunismul. Ganduri bune.

      • unu spune:

        Va multumesc pentru raspuns. Sunt de acord cu dvs. O reactie legala nu e suficienta, desi necesara, tocmai asta aveam in minte cand ma rreferisem in termeni generali la “psihologie”. Ceea ce ma ingrozeste este dimensiunea patologica a acestor ideologii care nu pot fi nici legal, nici prin dialog combatute…in buna parte inlaturarea comunismului de la putere s-a facut prin violenta, iar transformarea llumii arabe in altceva decat ceea ce este oficial este se face tot prin violenta, desi acolo va fi greu, daca nu imposibil sa avem schimbari de mentalitate in timp real…Probabil va trebui sa acceptam sa traim cu un pericol permanent ce poate fi diminuat, niciodata eliminat, devreme ce patologiile vor continua sa erupa.
        Insa o lege care condamna comunismul cu toate consecintele sale, inclusiv faptul ca cei din Europe de Vest vor trebui sa citeasca istoria in mod corect si sa-si asume responsabilitatile de rigoare ar fi un prim pas semnifcativ, un succes uluitor impotriva aberatiei comuniste. Sa speram!

  5. T.B. spune:

    1. Mai intai, o intrebare, despre lucrarea lui Stalin, “Marxismul si problemele lingvisticii”:
    - La vremea respectiva, prin anii 1956-57, cand am studiat-o ca bibliografie obligatorie la facultate, dar si acum (retin principalele probleme tratate), mi s-a parut logica, credibila.
    Se stie acum daca autorul a fost chiar Stalin? Eu cred ca cel putin prima pagina in care se sintetiza pe intelesul tuturor teoria lui Marx despre Baza si Suprastructura in societate a fost redactata chiar de Stalin.
    2. Despre studiul obligatoriu in scoli al “Cursului scurt de istorie a PCUS”:
    - Eram in liceu, eram deja UTM-ist, eram “propagandist” si conduceam seminariile la care participa intreaga clasa si in care se studia saptamanal acel curs. Bineinteles, nimeni nu se ocupa cu seriozitate de asta, nici chiar eu, care conduceam seminarul. Dar imi amintesc ca la “Gazeta de Perete” (care nu lipsea in nici-o institutie sau intreprindere), a aparut o caricatura in care toata clasa se catara pe banci iar mie, de la catedra, imi ieseau din gura vorbele: “Decat sa tin seminar, mai bine il aman iar”.

    • Stalin a fost interesat, spre sfarsitul vietii, de biologie (cu consecinte catastrofale pentru genetica din URSS, anexata complet de nefastul sarlatan Trofim Lisenko care ajunsese sa fie comparat cu Darwin si cu Timiriazev), de economie politica (aici nu s-au intamplat aceleasi orori) si de lingvistica, un domeniu in care interventia sa a servit emanciparii de sub regimul ultra-dogmatic (“arakceevist”, spre a cita exact) impus de scoala lui Nikolai Marr. In trilogia sa, Kolakowski examineaza aceste stranii pasiuni tarzii ale celui numit “corifeul stiintei”. Lucrarea “Marxismul si probeleme lingvisticii” a fost conceputa in urma discutiilor lui Stalin cu cativa proeminenti lingvisti intre care academicianul Viktor Vinogradov. De altfel, in 1950, Vinogradov a fost numit directorul Institutului de Lingvistica al Academiei URSS. Erau afirmate acolo cateva teze de bun simt, intre care faptul ca limba nu este o suprastuctura care se schimba odata cu modurile de productie. Evident, textele lui Stalin, reluari in fond banale ale unor teze clasice ale marxismului despre economie si lingvistica, au fost declarate geniale si celebrate drept revolutii in respectivele domenii. In Romania, Iorgu Iordan, Alexandru Graur si alti cunoscuti lingvisti au salutat encomiastic “revolutionara contributie” stalinista. “Cursul Scurt” a fost scos din bibliografiile obligatorii dupa moartea lui Stalin si a disparut chiar si din bibliotecile publice din statele Blocului Sovietic (minus Albania) dupa 1956. Cartea avea la inceput o fotografie din 1922 in care apar Lenin si Stalin asezati pe o banca (am in fata editia publicata de Red Starr Press, la Londra, in 1978) cu urmatorul motto din Mao Zedong: “Atunci cand studiem marxismul trebuie sa studiem ‘Cursul Scurt’ ca pe materialul principal. Este cea mai buna sinteza, cel mai bun rezumat al experientei miscarii comuniste mondiale din ultima suta de ani, un model de integrare a teoriei cu practica si, pana azi, singurul mdel comprehensiv pe plan global. Cand vedem cat de profund au integrat Lenin si Stalin adevarul universal al marxismului cu practica concreta a revolutiei sovietice si in acest fel au dezvoltat marxismul, vom sti cum sa lucram in China” (1941) Educatia marxista a unor Gheorghiu-Dej, Chisinevschi, Rautu, Ceausescu etc a fost impregnata de tezele “Cursului Scurt”. Pentru ei, acest volum era biblia marxismului. Acelasi lucru poate fi spus despre militantii din alte partide comuniste, de la Rakosi la Bierut, de la Ulbricht la Enver Hoxha, de la Gottwald la Cervenkov, de la Thorez la Zahariadis.

      • dorin valeriu spune:

        Chestia cu liceul n-o stiam ( nu am fost utemist) dar cert este ca in anii ’50 Cursul Scurt era materie obligatorie la Universitate, in cadrul catedrei de Marxism-Leninism (devenita mai apoi Socialism Stiintific) , am dat si examen din materia asta. Altfel lectura era interesanta. Chiar daca eram noi cam “cruzi’, daca o citeai cu atentie te saturai pe vecie de comunism. Dobandirea calitatii de membru de partid si obligatiile ce reveneau comunistilor, caracterul de “avantgarda” rezervat PC (diluat pe vremea lui Ceausescu, asa s-a ajuns la cei 4 milioane de “membri”), interzicerea “fractiunilor” si lupta necrutatoare (la propriu) impotriva lor, o istorie care ar putea fi consultata cu folos de tinerii de azi.

  6. Stefan spune:

    Domnule Tismaneanu mi-ati putea recomanda, va rog, ca profesor, 4-5 titluri de baza in intelegerea comunismului (sovietic, romanesc)?

    Multumesc.

  7. BuLiGaS spune:

    Referitor la articolul in sine, dar şi la un răspuns la unul din comentarii, aş avea două observaţii:
    1. a privi infrastructura mitologica a islamismului şi tendinţele anti-occidentale din spaţiul islamic prin termenii experienţei marxiste şi a totalitarismelor ce le-a generat mi se pare riscant de simplificator. Datele culturale şi politice ale problemei sunt cu totul altele, iar insistenţa noastră de a le explica prin experienţa totalitarismelor comuniste sau fasciste dă mai degrabă seama de obsesiile noastre decât de realitate ce vrem s-o-nţelegem, chiar dacă admit că, din punctul nostru de vedere, consecinţa este aceeaşi: statul totalitar, religios sau laic-doar-în-aparenţă.
    2. Şi privitor la observaţia dvs. despre mişcările antisistem aş avea aceeaşi rezervă: prea tratăm unitar un fenomen foarte eterogen. Nu toate mişcările anti-sistem sunt anti-pluraliste, anti-democratice şi anti-parlamentare, deşi unele din ele sunt astfel. Mai degrabă sunt anticapitaliste – şi cel puţin ei pretind că e un anume tip de capitalism în joc.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)