joi, martie 28, 2024

Lustratie si adevar: Vecinii lui Franz Kafka

Nu e nimic surprinzator in faptul ca Ion Iliescu, fost secretar al CC al PCR, fost prim-secretar al CC al UTC, fost prim secretar de Comitet Judetean al PCR, fost membru supleant al Comitetului Politic Executiv, deci vreme de decenii nomenklaturist platit, considera Legea Lustratiei „aberanta si inutila”. Sunt insa si oameni de buna credinta care cred ca o asemenea lege vine prea tarziu ori ca sufera din punctul de vedere al respectului pentru drepturile cetateanului, fie el si fost activist ori securist bine remunerat. Tema este valabila si continua sa starneasca dezbateri nu doar in Romania. Dar lucrurile trebuie discutate concret, pe baza experientelor istorice, recunoscand diferentele dintre situatiile dintr-o tara sau alta.

Inteleg asemenea rationamente, dar nu le impartasesc. Noi n-am avut o Masa Rotunda, problematica, desigur, dar reala, nu am avut ceea ce se cheama o tranzitie pactada, precum in Polonia (chiar Ungaria). Nu am avut un Havel la Castel. Am avut peste o mie de oameni ucisi in decembrie 1989 la Timisoara, Bucuresti, Cluj si in alte orase. L-am avut pe Ion Iliescu si pe neo-nomenklaturisti. Am avut neo-comunismul imbratisat cu sovinismul peremist. Am avut disidenti ponegriti si intelectuali critici amenintati cu moartea, calomniati, insultati. Am avut “muncitoare” de la Apaca si “mineri” cu lanturi si rangi. Noi am avut “IMGB vine sa faca ordine”. Noi am avut ceea ce, impreuna cu Dorin Tudoran, numeam, intr-un articol aparut in “Journal of Democracy” la inceputul anilor 90, sindromul Bucuresti. Noi suntem, spre a relua titlul unei carti scrise impreuna cu Mircea Mihaies, tot in anii 90, vecinii lui Franz Kafka. Convingerile mele au ramas aceleasi.

Noi n-am avut un partid comunist care sa accepte o zdrobitoare infrangere electorala, un sef de partid comunist precum Mieczyslaw Rakowski, un sef de stat precum Wojciech Jaruzelski (cel de dupa 1985). Liberalizarile la noi au fost inselatoare si efemere. Totalitarismul, in schimb, a fost solid precum granitul. Noi i-am avut pe pe Dej si pe Ana, pe Nicolae si pe Elena, pe boierul de partid Maurer, pe birocratul bornat Manea Manescu, pe oligofrenul Bobu, pe natangul Postelnicu, pe satrapul Dascalescu, pe supremul acrobat Rautu, pe servilul Chisinevschi, pe sforarul securist Iulian Vlad, pe Lina Ciobanu, pe Suzanica Gadea, pe Constantin Olteanu, pe Ion Dinca, pe Paul Niculescu-Mizil, pe Dumitru Popescu. I-am avut pe sicofantii de partid si de stat, pe Adrian Paunescu si pe Vadim.

Noi am avut stalinism pentru vesnicie. Da, am avut greve si sindicate anticomuniste, am avut disidenti eroici, dar n-am avut o societate civila de dimensiuni nationale, ceva comparabil cu Solidarnosc ca impact social. Tema insa nu poate fi examinata in adancime aici si acum. Avand divergente pe acest subiect cu prieteni apropiati din Romania si din alte tari est europene, solidar fiind cu alti prieteni apropiati, spun: Hier stehe ich, ich kann nicht anders.

PS Este amuzant (si chiar dezolant) sa citesti unele reactii la Legea Lustratiei: ni se spune ca nu are nici un sens, ca este penibila, ca este futila, precum Raportul Comisiei Prezidentiale, ca e un fel de „frectie la piciorul de lemn”, care el insusi este „luxat” etc Oamenii acestia par sa ignore cele peste 90 de zile de greva foamei ale lui Doru Maries, revendicarile Asociatiei „21 Decembrie” si ale Societatii „Timisoara”. Unii sunt admiratori ai judecatorului Garzon, privesc cu simpatie eforturile acestuia de a dezgropa trecutul. Ceea ce este minunat in Spania devine „penibil” in Romania. Din ratiuni pe care le stiu si ei, le stim si noi, prefera judecatile apodictice si imprecatiile absolutizante. Pentru ei, nimic nu este de ajuns, nimic nu este salutar, totul este banal, derizoriu si zadarnic. Intepeniti in propriile obsesii, sclavi ai unor fixatii ideologice adeseori inavuabile, mimand obiectivitatea, pretinzand ca se afla deasupra valtorii, se cred vocea adevarului insusi cand, de fapt, sunt doar umbrele unor fagaduinte uitate.

Distribuie acest articol

33 COMENTARII

  1. …”dar n-am avut o societate civila de dimensiuni nationale, ceva comparabil cu Solidarnosc ca impact social”.
    Da, dar nu am avut nici o biserica catolica si nici – mai ales – un papa la Vatican.

    • o biserica catolica am avut, insa era interzisa prin lege & oficial (si la lumina zilei) nu exista. papa am avut si noi, ca polonezii, insa despre papa nu puteam vorbi decît în spatiul privat, în grupuri restrînse – în aceleasi grupuri si în aceleasi spatii in care ne si intruneam cu preotii nostrii hirotoniti „in clandestinitate” (actualul cardinal Lucian Muresan este unul dintre ei). despre toate astea si despre multe altele nu se auzea nimic in spatiul public pentru ca la noi domina o frica imensa, cu mult mai mare decît frica din Polonia. nu caut scuze, dar observ: frica aceasta de la noi era întemeiata – toti cei 7 episcopi greco-catolici ai nostri au fost intemnitati, iar 5 dintre ei au murit in închisoare.

      din nefericire, despre toate acestea nu s-a vorbit mai nimic in anii ’90 si nici acum nu se stie prea mult. la noi, biserica catolica este privita cel putin cu suspiciune, daca nu cu ura.

  2. Observ ca articolul dezvolta si completeaza un raspuns pe care mi l-ati dat pe forum cu ceva timp urma. Revin la randu-mi cu anumite clarificari.

    In primul rand repet, caracterul nociv al regimurilor si doctrinei comuniste nu poate fi pus in discutie. Nu despre asta este vorba. Ideea este in ce masura poate fi acceptata astazi 2012 intr-o Romanie membra UE si NATO o „bill of attainder”. Parerea mea ea ca ea nu poate fi acceptata. Ar fi putut fi acceptata ca si masura tranzitorie a unei democratii in pericol in anii 90. Inutilitatea flagranta de astazi face aceasta lege in plus, nelegitima. Nelegitima pentru incalca principiul puterilor in stat, privand o serie de cetateni de dreptul de a fi alesi fara a-i trece prin fata unui complet de judecata. Sigur e usor sa aperi drepturile civile ale celor cumsecade, exercitiul de libertate si democratie devine interesant cand trebuie sa aperi drepturile lichelelor.

    Sigur, Romania nu a avut in 89 parte de mese rotunde si nu a avut sansa unui Havel. Pentru simplul fapt ca Romania nu avut sansa de a avea un popor ceh. Fie ca acest fapt ne place, fie ca el nu ne place, vorba lui Madison singura fantana a puterii este poporul. Deci acest popor roman care i-a propulsat in turul2 al prezidentialelor din 2000 pe Iliescu si Vadim este sursa puterii in Romania, nu o aristocratie intelectuala sau/si parlamentara. As fi putut accepta interventia unei astfel de aristocratii daca ea ar fi urmat, ca la Polybius, imediat tiraniei. Lustratia ar fi putut fi acceptabila in contextul tranzitoriu al punerii bazelor democratice. Imposibilitatea acestui scenariu in Romania anilor 90 nu inseamna ca lustratia este acceptabila astazi.

    Intr-adevar, particularitatea tranzitiei romanesti nu inseamna ca democratia actuala este mai fragila la noi decat la slovaci sau la unguri si ca o mana de gerontocrati justifica o incalcarea separarii puterilor in stat. Precedentul astfel creat ma inspaimanta mai mult decat intoarcerea ceausistilor la conducere.

    Nu vreau sa fiu inteles gresit. Sunt pentru judecarea crimelor revolutiei si mineriadelor. Sunt pentru ca procese penale si civile sa stabileasca vina individuala si sa fixeze retributii (unele astfel de procese au avut loc). Dar lustratie nu. Nu o pot accepta, ar insemna sa arunc la gunoi tot ce am citit in materie de constitutionalism si de teorie a dreptului.

    Pe scurt punctul meu de vedere ramane: legea este tardiva si inutila, deci este nelegitima.

    • Ader la raționamentul dumneavoastră. Îmi închipui lustrația ca pe un protocol profilactic sau ca pe o manevră de aseptizare a unui spațiu deja pângărit. Trebuia făcută imediat după evenimentele din decembrie 89. Astăzi, la noi, Legea Lustrației nu e decât o piruetă ipocrită, un exercițiu de « snobism etic », o solemnă păcăleală. Ca o inexorabilă prohibiție, dublată de un gras codicil de dispense…

      Ar fi cazul, după două decenii de democrație, să evacuăm civic – prin vot – toxinele și fantomele impenitente din viața politică românească. Dacă nu suntem nici acum copți pentru un atare refuz, putem suspina lung, citându-l pe Shaw:

      « Democracy is a device that ensures we shall be governed no better than we deserve. »

  3. Faptul ca legea vine prea tarziu nu e un motiv sa fie contestata. Mai bine mai tarziu decat deloc. Cat priveste incalcarea drepturilor omului, oare nu lustrabilii au slujit unui regim care incalca drepturile omului si au participat activ la incalcarea acestor drepturi? Nu este vorba despre corectarea unui abuz din trecut printr-un abuz in prezent; altminteri, orice autor al unei fapte penale ar fi indreptatit sa urle ca e victima unui abuz atunci cand e pedepsit de lege. In plus, a te abtine cinci ani de la o candidatura pentru o functie publica nu mi se pare ca distruge viata nimanui (spre deosebire de cazurile cand activistii si securistii chiar au distrus vieti in fostul regim), asa ca victimizarile si vaicarelile sunt nelalocul lor.
    Discriminatoriu insa, daca e ceva discriminatoriu, este ca membrii in conducerea UTC au fost exceptati pe ultima suta de metri dintr-un text care initial ii includea. Care e justificarea logica si morala pentru exceptarea unor arivisti care au ales constient si nesiliti de nimeni sa-si inceapa o cariera politica in aparatul de stat comunist?

    • Autorul unei fapte penale este condamnat de un complet de judecata si este pedepsit proportional cu vina sa individuala, in urma unui proces in timpul caruia beneficiaza de o aparare. Sesizati diferenta?

      • Singura fantana a puterii este poporul, spuneti. Oare nu poporul din prezent i-a ales pe actualii parlamentari, care au facut aceasta lege a lustratiei? Ce exprima o lege a lustratiei in 2012 daca nu frustrarea ca justitia n-a facut nimic pana acum ca sa pedepseasca individual mii de oameni care au facut rau semenilor in fostul regim? Cum se face ca aproape de fiecare data cand cineva e dovedit ca a facut politie politica, ulterior e recuperat de amicii politici si readus in viata publica sau pur si simplu nu i se intampla nimic si candideaza mai departe cu succes, beneficiind de efectul votului negativ sau util? Toata lumea se plange ca partidele si institutiile statului sunt intesate de fosti activisti, securisti si turnatori, ca tot ei conduc tara si dupa 22 de ani si ca de aici vine dezinteresul electoratului fata de politica, dar cand e vorba de practica, nimeni nu poate misca un deget, pe motiv ca justitia n-a pornit nicio actiune impotriva lor. Iar justitia e cum bate vantul politic, nu numai la noi: fostul presedinte bulgar, el insusi fost turnator, si Curtea Constitutionala s-au opus anul trecut unei legi care lustra 35 de ambasadori dovediti ca au facut politie politica, iar dupa ce a venit noul presedinte, justitia a acceptat lustrarea lor.

        • Poporul este singura fantana a puterii dar nu detine si nu transmite o putere absoluta. Parlamentarii nu au fost alesi sa emita sentinte. Pentru asta exista tribunale. Precedentul pe care il creaza aceasta naste mai multe probleme decat creaza.

          Lustrarea Monicai Macovei este doar un detaliu despre ce inseamna sa te joci cu separarea puterilor in stat. Maine s-ar putea ca, paradoxal, stangii sa convina lustrarea sefilor de misiuni comerciale, militarilor, paznicilor de far in functie de ce adversar vor dori sa elimine. Poimaine ne putem trezi cu o lege care lustreaza membrii actualului executiv pentru neglijenta calificata si incompetenta in exercitiul functiunii.

          Nu vreti comunisti la putere? Nu-i votati. Totul se reduce la asta. Iar pentru criminali exista lege penala si civila. Bine, nu sunt naiv, stiu ce inseamna justitie in romania. Dar cand ai un picior olog, nu e o solotie sa ti-l amputezi si sa alegi o carja.

          • Deci de frica unor ipotetice abuzuri viitoare si in speranta unor ipotetice acte de justitie, ne abtinem sa folosim singurele instrumente reale din prezent de triere prealabila a celor care vor sa conduca tara? Din cate vad, legea e suficient de restransa incat sa nu incalce dreptul nimanui de a candida in alegerile pentru presedintie, parlament, consilii locale sau primarii. Ea doar ii opreste pe fostii activisti si securisti sa fie numiti in functii publice. Numiti adica de niste reprezentanti ai statului. Care drept fundamental al omului este deci incalcat aici si ce precedent groaznic se creeaza? (apropo, este CREEAZA, nu „creaza”). Exista cumva un drept fundamental al fostilor activisti si securisti, pe care justitia nu i-a pedepsit si nu-i va pedepsi in veci, de a fi unsi ministri, functionari si diplomati?

          • 1) Nu gasesc textul legii, sursele online sunt contradictorii. Nu inteleg daca legea priveste doar functiile numite sau limiteaza si dreptul de a candida. Diferenta este intr-adevar importanta.

            2)Nu e vorba doar despre viitoarele abuzuri. Este vorba despre un principiu al statului de drept: separarea puterilor. Sunt de acord cu justificarea morala. Dar resping din principiu orice „bill of attainder”.

            3)Justita nu e neaparat ipotetica. Exista un revolutionar di Timisoara care a castigat procese civile si a obtinut daune de la sefi locali ai securitati. Exista condamnari penale pentru dosare de la revolutie sau de la mineriade si pot sa mai existe si altele, imprescredibilitatea unor fapte este legitima.

    • Tie ti se par la fel de nocivi un „fost secretar al CC al PCR, fost prim-secretar al CC al UTC, fost prim secretar de Comitet Judetean al PCR, fost membru supleant al Comitetului Politic Executiv” si un capitan de vas?

      Daca nu gasesti nicio nota de-a lui Iliescu, el tot a pastorit Securitatea prin natura functiei pe care o ocupa.
      Daca nu gasesti nicio nota de-a lui Basescu, nu ai nimic.

      • Pe actualul Presedinte al Romaniei l-a prins revolutia pe post de Director General al Inspectoratului Marinei- din cadrul Ministerului Economiei al RSR. Postul de Prim-ministru a fost recent ocupat de fostul delegat al Uniunii Tineretului Comunist Roman pe judetul Iasi (din 1985 si pina la revolutie) iar acum ajungem sa marturisim desemnarea unui fost secretar de stat al RSR in functie de director al SIE al Romaniei moderne, de azi (desemnarea lui Melescanu este un gest ironic, grotesc, e o palma data in obrazul tuturor care au fost oprimati de aparatul fostei nomenclaturi).

        • Florine, doar de dragul adevarului, iti spun ca Melescanu a fost numit secretar de stat la MAE dupa 1990. Inainte de revolutie a fost simplu diplomat, deci simplu functionar.

          • Citisem ca Melescanu a revenit in tara in anul 1985 – in Centrala Ministerului Afacerilor Externe, indeplinind functia de „secretar I” la Departamentul de Securitate Internationala si Dezarmare (pina in anul 1990). Astfel de posturi erau repartizate pe linie de partid (la fel si postul de ambasador). Va rog sa ma corectati daca gresesc.

            Acum, cu sau fara legea lustratiei, sfirsitul erei Basescu va marca definitiv esecul incercarii de a construi o democratie reprezentativa pornind de la retelele adeptilor /profitorilor fostei nomenclaturi (a “ghiarei” comuniste) .

      • basescu era sef de misiune economica in benelux…nu un simplu capitan de vas.
        iar un membru in cc al utc nu era putin. ungureanu ar fi fost acum in cc al pcr daca romania nu ar fi avut o revolutie…

  4. ,,Hier stehe ich, ich kann nicht anders.”

    Wie ich es Ihnen bereits gesagt habe, zum Glück für Sie stehen Sie ,,hier” in den Vereinigten Staaten, ,,nicht anders”, wie wir in Rumänien. Dort haben Sie ewige Zeit und viel Geld für Ihre unendliche Kritik des Kommunismus, während wir unsere täglichen Sorgen ertragen müssen.

    Wir freuen uns aber auf Ihre gottgegebene Weisheit und auf unseren anti-kommunistischen Präsidenten.

    Da bin ich gespannt ob Sie meinen Kommentar veröffentlichen werden :D

    Mit herzlichen Grüßen,
    Gigi

    • Haha, so hätte ich auch geschrieben!

      Am urit comunismul cel putin tot atit de mult pe cit il uraste dl. Tismaneanu insa spre deosebire de dinsul nu cred ca lupta de azi e intre comunism si capitalism/democratie (mi-e greu sa determin opusul comunismului si oarecum conventional pun democratia in talgerul opus al balantei).

      Cred mai curind ca dihotomia e intre oamenii onesti si cei neonesti, intre cei corecti si cinstiti si cei lacomi si imorali. Sa fim seriosi, nimeni nu mai e comunist in Romania. Ceva atitudini de stinga mai gasesti dar politicieni care viseaza la restaurarea comunismului eu nu stiu.

      N-am nimic impotriva lustratiei dar e atit de tardiva ca nu-si mai are rostul si ar fi un cal de bataie neprofitabil in alegeri. Romania e plina de politicieni care n-au fost activisti de partid dar care nu sint cu nimic mai buni dpdv moral decit activistii de pe vremuri. Nu e nevoie sa dau nume; oricine citeste rindurile astea se va gindi la destule nume in toate partidele.

  5. Sunt 2 situatii:

    1. sa zicem ca dec 1989 a fost un „moment zero’ in istoria Romaniei, moment in care o noua societate libera si democratica se naste, o societate in care functioneaza separatia puterilor in stat si in care votul liber este suveran. In aceasta societate libera si democratica orice cetaean are dreptul sa aleaga si sa fie ales. In acesat caz legea lustratiei este o incalcare a acestui drept elementar – de a alege si afi ales. Este Romania atunci o socieate democratica sau o republica bananiera?;

    2. acum, sa sicem ca dec 1989 nu a fost altceva decat o cosmeticizare a fostului regim. In acest caz, este evident ca legea lustratiei este un non sens.

    Legea lustratiei dupa 22 de ani nu este altceva decat….un subiect pentru talk show-rile TV. Asta pana cand incep inundatiile, cand televiziunile vor avea (si vor impune) o alta agenda.

    Expresii de genul „noi nu am avut Solidaritatea”, „noi nu am avut un papa” sau „la noi nu a fost un Havel” mi se par jignitoare pentru un popor care nu este chiar ultima gaina din gostat.

    • 1. Este Republica Ceha una bananiera? Argumentul ca fostilor activisti si securisti li se incalca drepturile civice mi se pare unul, va rog sa ma iertati, sofist.
      In rest, pot intelege ca suntem intraziati la capitolul lustratie, dar nu vad de ce aceasta intarziere ar trebui sa fie un motiv de peramenta paralizie etica.
      2. S-au mai schimbat unele lucruri in Romania in ultimii ani. Legea Lustratiei este ceruta de Asociatia „21 Decembrie”, de Societatea „Timisoara”, nu este un proiect de partid. Va asigur ca mentionarea unor adevaruri factuale nu are scop minimalizator, cu atat mai putin unul jignitor, ci doar o valoare explicativa.

  6. Stimate Dle. Profesor, nu este vorba de un sofism, este vorba de regula de baza a democratiei: VOTUL. Nu puteti scoate in afara legii niste cetateni care la un moment dat au facut parte din structuri de partid (activistii) sau de stat (securistii), ale unui stat legitim. Negand si contestand aceste structuri, se poate nega, de exemplu, si sistemul de educatie in care s-au format cetatenii acelui stat si tot asa veti ajunge sa puneti intre paranteze o intreaga perioada din istoria statului in cauza. De ce nu lasati cetatenii sa vorbeasca prin intermediul votului? De ce societatea civila , Parlamentul, elita intelectuala isi asuma atributiile sistemului juridic? Daca vreun securist sau activist de partid a incalcat vreo lege, sa plateasca! nu cu interzicerea unor drepturi, ci cu inchisoarea. Dar a interzice unui individ care a fost la un moment dat membru de partid, ma rog, mai aproape de varful acelui partid sau care a fost angajat al unei institutii (Securitatea) a unui stat legitim este incalcare flagranta a drepturilor omului. OK, sa fie asa, dar atunci ar fi bine sa nu mai folosim in aceeasi propozitie „Romania” si „democratie”.

    • Statul comunist a fost unul ilegitim, opusul statului de drept (Unrechtsstaat, spre a relua aici un termen incetatenit in literatura problemei). A corecta erorile trecutului este un lucru normal in noile democratii, in America Latina, Africa ori Europa de Est. Lustratia este doar una dintre aceste strategii reparatorii. Din cate stiu, actiuni similare au fost intreprinse in Franta post-Vichy si in Italia post-Mussolini. Oricum, cred ca este salutara discutarea sobra, dezinhibata si onesta a acestor chestiuni. Va multumesc pentru interventiile pe forum.

    • Drobul de sare si exagerarile constiente nu sunt argumente. Una e sa interzici drepturile civile tuturor membrilor PCR, cum sugerati aici cu „scoaterea in afara legii”, si alta e sa opresti temporar (5 ani) un nomenclaturist sau turnator sa fie numit intr-o functie publica. Numit, nu ales! Cetatenii pot vorbi mai departe linistiti prin intermediul votului. Daca vreti sa alegeti presedinte un fost activist sau securist, nu va opreste cu nimic legea asta a lustratiei. Iar cu „Daca vreun securist sau activist de partid a incalcat vreo lege, sa plateasca!” a se slabi. Cat de mare e lista celor care au platit pana acum?

  7. Tocmai ati pus intre paranteze 50 de ani din istoria unei tari. Interesant este ca v-ati inclus in aceasta paranteza! Suntem si sunteti si dvs ilegitimi.

  8. E amuzant si tragic in acelasi timp sa vezi legea lustratiei adoptata cu peste doua decenii intirziere. In 1990 ar fi putut avea un efect dar astazi? Cei cu functii politice in aparatul de partid au cam iesit la pensie si unii chiar si-au dat si obstescul sfirsit. Pe citi ii mai atinge lustratia astazi? Apoi directorii de editura pe lista lustratilor? Cu ce sint oare mai vinovati decit cei trimisi la post in strainatate (da, e un apropo nevoalat la adresa dlui presedinte cu care de altfel n-am nimic)? Ma gindesc doar ca de fiecare data cind faceam cerere de plecare pina si-ntr-o amarita de tara comunista primeam invariabil raspunsul: „Nu prezentati garantii moral-politice.” Pai ce garantii de fidelitate ofereau cei carora li se acordau vize pt occident sau, si mai mult, erau trimisi la post in occident?

    Procurorii comunisti? Suna bine, doar ca daca te gindesti ca asa o excludem pe Monica Macovei, una din putinele personalitati credibile din PDL … sau daca-mi aduc aminte de Emil Georgescu, cel de la Europa Libera? Citi au atacat regimul comunist mai dur decit EG?

    In 1990 as fi sustinut eliminarea din viata politica a tuturor celor care au detinut carnetul de partid. Poate ca era ca un permis de conducere dar era si o optiune duplicitara. Ce rau ar fi facut sa traiasca bine mersi din salarii, sa poata conduce firme, sa se poata imbogati ca oricare altii? N-ar fi fost nici un fel de restrictie alta decit aceea de a conduce tara asa cum au facut-o inainte de 90. N-am mai fi avut atunci un Emil Constantinescu presedinte? So what? S-ar fi gasit destui imorali care nefiind membri de partid ar fi pradat fondul de stat, conturile bancilor si tot ce le-ar mai fi cazut in mina. Tare mi-e ca Romania nu ar fi fost mult altfel. Sforarii gen Iliescu, Roman et co., dl. prof. turnator Voiculescu tot ar fi condus tara din umbra, prin prepusi.

    Sint prea putini oameni onesti in Romania … asta e problema … si orice segment ai elimina (sau favoriza) tot cam peste aceiasi oameni dai … Ungureanu care voia sa-si dubleze singur salariul, Baconschi care a numit-o directoare la Institutul Diplomatic pe donsoara Benea de 25 ani? Sa fim seriosi!

  9. Sunt pentru legea lustratiei, chiar daca vine atat de tarziu. Ma simt chiar dezamagit ca forma in care legea a fost lansata este blanda (elita comunista poate sa fie aleasa in continuare, dar nu numita in functie). In fine, raul a fost facut, timp de 22 de ani tara a continuat sa fie traumatizata, condusa de fosti securisti si demnitari comunisti care si-au gasit fie inclinatii politice democratice, fie calitati antreprenoriale de invidiat. Desprinderea de naravurile si mentalitatile din Ancien Regime sunt modeste, chiar daca exercitiul democratic a progresat, taras-grapis si Romania si-a facut loc miraculos in UE si NATO. Romania are enorm de recuperat, inclusiv la capitolul calitate umana.

    Pentru cei care sustin drept argument ca in alte tari foste comuniste nu s-a adoptat legea lustratiei…Situatia in acele tari in anii ’80 comparativ cu cea din Romania era semnificativ mai buna. Spre exemplu in Polonia, pe care am vizitat-o la acea vreme (celebrele excursii ONT in tarile socialiste, vecine si ‘prietine’), nu exista cultul personalitatii si spectacole grandioase pe stadioane. Sedintele partidului comunist cu sindicatele erau transmise la televiziune in direct, frictiunile erau evidente, cei care luau cuvantul ridicau vocea la oficialii partidului, etc. In strada, situatia era tensionata. Imi aduc aminte cum publicul depunea coroane de flori in fata bisericilor pentru eroii Solidaritatii, toate cu panglica ros-alba. Un mare rol l-a avut si Biserica Catolica, prin Papa Ioan Paul al II-lea, care a sustinut miscarea de liberalizare a societatii poloneze fara echivoc. Seara, in Varsovia, dupa lasarea intunericului, trupele speciale, cu scuturi si casti barau marile bulevarde si legitimau trecatorii. Erau masuri de intimidare ale publicului in speranta de a preveni demonstratii de masa.
    In magazine existau alimente de baza, de o varietate uimitoare comparand cu penuria generala din comertul romanesc.
    Pentru noi, turisti romani, scapati numai pentru cateva zile din temnita numita Romania lui Ceausescu, toate aceste lucruri ni se pareau extraordinare. Eram insotit de cel putin unul din parinti in astfel de excursii si de fata cu mine sau in public evitau orice comentariu la situatia din tara care o vizitam comparativ cu Romania. Probabil faceau asta din teama. Mentionez ca in grupul de turisti romani se afla cel putin un personaj in solda Securitatii, cu functia de „turnator”. Asta se intampla constant, devenise o traditie a turismului romanesc la acea vreme.

    Ca sa revin la Polonia, tranzitia la democratie s-a desfasurat pasnic, la masa tratativelor, partidul comunist acceptand in 1989, sub presiunea Solidaritatii, primele alegeri libere de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro