Home » Educatie »Politica & Doctrine »Reactie rapida » Citesti:

Magna cum fraude

Melania Cincea ianuarie 18, 2016 Educatie, Politica & Doctrine, Reactie rapida
23 comentarii 6,563 Vizualizari

Cum să lupţi cu impostura din mediul universitar numind într-o instituţie-cheie în rezolvarea problemelor de plagiat oameni care au încurajat-o, care au girat-o? Ultima decizie a ministrului Educaţiei e un fel de înlocuire a lui “Magna cum laude” cu “Magna cum fraude”.

La câteva zile după ce solicita Consiliului Naţional al Rectorilor “acţiuni ferme de apărare a integrităţii universităţilor”, în cazul deţinuţilor-scriitori-cercetători, cu recomăndari de la cadre universitare, şi după ce, cu alte câteva zile înainte, dispusese revocarea Consiliului Naţional de Etică, ale cărui decizii în cazul plagiatelor lui Victor Ponta şi Gabriel Oprea au cauţionat practic furtul academic, la sfârşitul săptămânii trecute ministrul Educaţiei lua o decizie năucitoare, revoltătoare.

Printr-un ordin de ministru, Ministerul Educației Naționale modifică și completează, cu nume controversate, componența unei instituţii-cheie în rezolvarea problemelor de plagiat: Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Organism care, în 2012, fusese desfiinţat, în vederea reorganizării, exact în ziua în care urma să se pronunţe oficial asupra lucrării de doctorat a lui Victor Ponta. Printre aceste nume controversate le regăsim pe cele ale Ecaterinei Andronescu, Corinei Dumitrescu, al lui Sorin Cîmpeanu ori al lui Paul Dobrescu. În ultimii ani, unii s-au erijat în lachei la curtea doctorului Victor Ponta şi în avocaţi ai hoţilor intelectuali, alţii au încercat să ajungă în funcţii înalte ale statului falsificându-şi CV-ul.

Ecaterina Andronescu se găseşte pe lista miniştrilor Educaţiei care au cauţionat furtul academic. Prin refuzul de a-i retrage fostului premier Victor Ponta titlul de doctor, după dovedirea plagiatului. La fel ca  Liviu Pop şi Remus Pricopie, Ecaterina Andronescu avea nu doar posibilitatea, ci obligaţia legală de a-i retrage titlul de doctor, dovedit de Universitatea Bucureşti a fi fost obţinut prin rapt intelectual. Niciunul, însă, nu şi-au asumat decizia, fiind incapabili să-şi depăşească statutul de lachei la curtea doctorului Ponta – şi, până în momentul de faţă, nu a făcut-o nici Adrian Curaj. Asta, deşi Legea educaţiei prevede clar retragerea titlului de doctor, ca sancţiune, pe baza unor rapoarte externe de evaluare. Or, astfel de rapoarte la adresa doctoratului lui Victor Ponta există din 2012.

În plus, numele d-nei Andronescu a fost legat şi de câteva posibile plagiate personale. Hotnews publica, în 2012, informaţia că Frankfurter Allgemeine Zeitung, citând platforma integru.org, semnala posibile plagiate comise de Ecaterina Andronescu, în perioada 2003 – 2007. Unul, într-un articol pe care îl publicase în 2003 (vezi aici), în revista Analytical Chemistry, articol în care era co-autor alături de doctoranda Aurelia Cristina Nechifor. Celelalte, în patru articole publicate în perioada 2006 – 2007 (vezi aici), care, se arăta pe integru.org, demonstrează încălcări grave ale eticii academice, incluzând publicare multiplă, plagiat, autoplagiat, precum şi posibile încălcări multiple ale drepturilor de autor, confirmate de patru experţi internaţionali în domeniu, în urma unei analize independente.” Ministerul Educaţiei infirma aceste acuzaţii, transmiţând că „acuzaţia de plagiat nu are niciun fel de susţinere.”

Sorin Cîmpeanu este unul dintre cei care s-au grăbit să-i sară în ajutor lui Victor Ponta, în încercarea acestuia de a se debarasa de titlul de doctor, obţinut prin plagiat, renunţând pur şi simplu la el.

Imediat după pierderea alegerilor, în decembrie 2014, Victor Ponta a luat în calcul posibilitatea ca, în condiţiile pierderii din autoritate, din influenţă, să se fi trezit şi cu probleme penale, dacă unul dintre autorii din care s-a “inspirat” în lucrarea sa de doctorat i-ar fi făcut plângere – Legea drepturilor de autor prevede că plagiatul poate fi pedepsit, chiar cu detenţie, în baza unei plângeri depuse de cei după care s-a copiat. Aşa că a încercat să-şi prindă o plasă de siguranţă.

Într-un exces de zel, ministrul Sorin Cîmpeanu i-a întins un colac de salvare. Încă o dată. Prima oară o făcuse în vara lui 2012, când CNADTCU, comisie pe care o conducea, spunea că plagiatul premierului nu se confirmă, infirmând astfel verdictul dat de comisia anterioară –„reorganizată” de alt ministru, Liviu Pop, exact în ziua în care urma să se pronunţe oficial asupra subiectului. În decembrie 2014, dl Cîmpeanu a vrut să-l ajute pe şeful său să se debaraseze de titlul de doctor obţinut prin fraudă. Cum Legea educaţiei nu permite renunţarea la titlul de doctor, ci doar retragerea, ca sancţiune, Guvernul Ponta, via Ministerul Educaţiei, anunţa modificarea acestei legi prin ordonanţă de urgenţă – 94/2014. Rapid şi fără consultarea mediului universitar. Anexându-i un articol care să le confere titularilor titlului de doctor dreptul să renunţe la el. Deci, un articol care să-l exonereze pe premierul plagiator de răspundere. Idee la care, ulterior, s-a renunţat. Doar din cauza scandalului declanşat în presă şi în mediul universitar.

Paul Dobrescu a fost preşedintele făcut parte din Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, instituţia ai cărei membri se erijaseră în avocaţi ai hoţilor intelectuali. După ce în vara lui 2012 l-a albit public pe premierul Victor Ponta, decretând rapidissim că teza sa de doctorat nu e plagiată, trei ani după aceea, CNE îl albea și pe vice-prim-ministrul Gabriel Oprea. Tot în regim de urgență: în doar două săptămâni din momentul sesizării. Verdictele au fost date în condiții ce seamănă izbitor. În cazul ambelor teze, plagiatul nu numai că era atât de evident, încât era sesizabil și de către nespecialiști, dar fusese confirmat de specialiști. În cazul lui Victor Ponta, de către CNATDCU şi, ulterior, de Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti. În cazul lui Gabriel Oprea, de către președintele acestei comisii, prof. univ. dr. Marian Popescu. Apoi, din 2012, adică imediat după ce l-a „albit” pe premierul Victor Ponta, CNE intrase in silenzio stampa. A mai emis o opinie, tot cu rol de “detergent”, abia trei ani mai târziu, în cazul vice-prim-ministrului Gabriel Oprea. În rest, tăcere.

Corina Dumitrescu a fost la un pas de a ajunge ministru al Educaţiei, în mai 2012, în primul Guvern Ponta, cu un CV în care au fost menţionate în mod fals studii ale d-nei Dumitrescu la Universitatea Stanford –  “Standford”, cum era menţionată în CV – şi la Institutul Hoover, un think tank al Universităţii Stanford, dedicat cercetării în domeniile politicii interne şi relaţiilor internaţionale.

Prin girarea acestor oameni în structura CNADTCU dl Curaj a luat o decizie revoltătoare. Ignorând un aspect essential: faptul că una dintre aşteptările pe care mediul academic – cel onest, nu cel care cauţionează furtul intelectual, nu cel care girează impostura – şi o parte a societăţii civile şi a opiniei publice le au de la ministrul Educaţiei învestit într-un Guvern ajuns la putere după ample mişcări de stradă a fost, de la început, recredibilizarea învăţământului. Un proces laborios, de lungă durată, care putea fi început prin lupta reală împotriva imposturii, care se cere lovită la vârf, ca exemplu mobilizator.

Or, cum să lupţi cu impostura din mediul universitar numind într-o instituţie-cheie în rezolvarea problemelor de plagiat oameni care au încurajat-o, care au girat-o? Cum să o faci cu oameni care au cauţionat plagiatul? E un fel de înlocuire a lui “Magna cum laude” cu “Magna cum fraude”. Cu ce scop a făcut ministrul Curaj această mişcare? Sau la a cui presiune – asta, dacă privim la cele două decizii bune, luate deja de ministrul Curaj, generatoare de speranţe?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "23 comments" on this Article:

  1. lili spune:

    Mai lipsea Ponta!

    • Popescu spune:

      Dar nu e timpul trecut, poate ca va fi adaugat si dl.Ponta acestei Comisii minunate, constituite din mari ciuleferi ai stiintei, flori de cuget, academicieni de renume mondial!

      • Mihaela spune:

        Adevarul este ca in Romania nu este, la ora actuala, un politician cu sange in vene in stare sa rupa pisica in doua (in sensul bun). A fost unul, Traian Basescu (cu bune si cu rele) dar l-au terminat si pe el “serviciile” = urmasii Securitatii.

  2. Gogu spune:

    Tehnocratii sunt, si ei, romani. Toţi suntem români!… mai mult, sau mai puţin oneşti! În sănătatea iubitului nostru ministru! Să trăiască pentru fericirea poporului nostru!

  3. victor L spune:

    Incurcate sint caile domnului,
    domnului Curaj.
    Ca grajdani am avut inainte.
    De fapt, avem un guvern de tehnocrati cu un plagiator toba de carte.
    Ce curaj sa aiba dl ministru cind pentru plagiatorul Toba chiar presedintele Iohannis a garantat “este om din sistem, care cunoaste sistemul”.
    Cita mizerie ascund unii intelectuali daca nici acum dupa ce Plagiologu nu mai e prim ministru se tem sa fie integri un pic?

  4. dorin valeriu spune:

    De ce va mirati ? Ati urmarit interviul Ministrului de saptamana trecuta la Elena Vijulie ? Dupa ce a evitat cu gratie ( de rinocer) raspunsul la intrebarile incomode a avut nesimtirea sa se pretinda a fi continuatorul liniei Spiru Haret -…Mircea Malita ! Recititi amintirile lui Andrei Plesu despre ultimul si va dumiriti !

  5. Livio spune:

    Prea blind articolul pentru nesimtirea acestor numiri! Domnul Tapalaga a scris de curind un articol numit “Cea mai mare bataie de joc dupa Colectiv”. Cred ca s-ar putea scrie un Top 100! Trist! Ce tara e cea in care oameni condamnati sau anchetati continua cu tupeu sa candideze si sa dea lectii de morala?!

  6. Alina Ion spune:

    Am avut senzatia ca si dumneavoastra senzatia ca ordinul de ministru a fost dat in 2012, cand se naruia fragila incercare de reabilitare a sistemului educational. Sunt oameni bine pregatiti, capabili sa lucreze si sa scrie bine in universitatile si in cercetarea romaneasca,asa cum sunt romani bine pregatiti in diaspora. Sistemul are potentialul de a se insanatosi, dar interventia politica nu il lasa.

    • victor L spune:

      este un guvern tehocrat.
      Care interventie politica le sta in cale?
      Nu interventia politica le sta in cale, ci mentalitatatea de grajdan.

      • ana spune:

        Grajdar, se spune,nu grajdan.Sau poate e un cuvant pe care nu l-am mai auzit.Da,si eu cred ca nu politica ii va incurca pe tehnocrati ci lipsa de cunostinte.Fara rautati ,dar nu cred ca un absolvent de agro,cu toate specializarile lui , se pare ca tot in zona aia ,e in stare sa conduca o tara.Sa fim seriosi,bajbiielile de la numirea guvrenului ,felul in care vorbeste , mie imi lasa impresia unui om cu o palarie prea mare ptr. capul lui, iar ceilalti probabil vor fi la mana consilierilor pana se vor prinde ce trebuie sa faca.Si eu puteam sa fac o treaba mai buna,pentru ca am condus o fabrica,stiu sa calculez un pret de cost,dar si citesc,ma informez.Orice se poate face, dar daca nu esti de meserie cum se spune,e greu de crezut ca te salveaza doar bunele intentii.Sant mii de oameni cu o pregatire si cu onestitate incontestabil mai bune decat cea a E. Andronescu,dar ni se baga pe gat ministri secretari de stat sau chiar presedinte de stat fara sa se tina seama de alt criteriu decat popularitatea ,politica si miza pe apatia alegatorilor.Ce dracu’ se intampla cu tara asta ,bogata cu oameni destepti,harnici,ca nu -i in stare sa-si aleaga niste conducatori de care sa nu-i fie rusine?Normal ar fi sa aiba pe langa CV-ul lor suficiente cunostinte sa sustina un test ,unul care sa arate ce stie in domeniul la care aspira ,sa fie facut public si sa fie concurs pe bune,nu numiri politice.Eu ma rezum doar sa comentez ,dar e de neanteles cum pot accepta cei care chiar au varsta la care se mai poate lupta cu sistemul asta ,care sant afectati direct nu doar de o pensie mica, ci cu perspectiva unui viitor lamentabil,cu rusinea de a fi furati si mintiti zilnic de niste prosti sus pusi.Ignoranta ,somnul ratiunii se pune ca naste monstri.Iata-i,primari, prefecti,ministri, cu catuse dar revoltati .

        • victor L spune:

          pardon, “grajdan” vine de la numele unui domn care a muncit cu spor la tesalarea plagiatului pontist :P
          In rest, un mare fîs acest guvern tehnocrat cind tara are partide si Parlament. O sinecura pentru alti grajdani.
          Deja au facut minuni de care mai auzisem: bubuie economia :P
          “Anca Dragu, Finante: Economia Romaniei arata bine. Multi ministri de Finante ne invidiaza “

  7. Marius spune:

    Referitor la Ecaterina Andronescu, plagiatele ei nu sunt “posibile” sunt chiar demonstrate, a se vedea postul lui “sile” de mai sus.
    Este evident, numai că în țara asta nația asta doar bâjbâie, cine să se ocupe ? Impostorii s-au făcut doctori între ei și cam atât.

  8. Ich bin der prodekan man siehts mir gar nicht an spune:

    Abramburica nu numai ca girat FURTUL intelectual, in fapt, l-a LEGIFERAT, dand posibilitatea oricarui kretan (si nu ma refer, aicil, la locuitorii insulei…Kreta) sa poata intra la facultate, chiar daca nu are Abitur (bacaloriat), chiar daca are doar 4 clase sau este complet analfabet.
    Rezultatul? Un TIGAN penal ca Nicolae Serban a devebit “jurist” cand el NU STIE sa scrie 5 randuri dupa dictare din operele lui Caragiale. Aceasta secatura (participant activ in martea neagra, initiator al legii amnistiei (pentru care a luat bani de la clanurile fratesti/tiganesti, etc.) a a ajuns sa faca Legea in tara noastra! Astia sunt cei care ne conduc!
    Ceausescu a murit ca un caine PENTRU MULT MAI PUTIN!

    • Paganel spune:

      @Ich bin der prodekan man siehts mir gar nicht an:
      „ Astia sunt cei care ne conduc!”
      Da, pentru că asta votează cei care au drept de vot! Pe ăștia cine-i schimbă, cine le schimbă convingerile??? Până nu vom coborî „la firul ierbii”, ca să „schimbăm poporul”, ducând „muncă de lămurire”, din „om în om”, cu reveniri, ca să-i putem convinge, cu argumente, stând doar în fața tastaturii, să nu ne mai mirăm de „fauna” care „populează” șparlavramentul!… Știu că durează, că e greu, dar este cea mai puțin proastă soluție. Alta – nu văd. Nu-mi spuneți de o nouă „loviluție”, că oricine, după ea, vă va întreba de „legitimitatea noii puteri”. Să aruncăm o bombă peste Casa Poporului? Păcat de bombă (și de vreo două-trei „victime colaterale”), mai ales că, după aceea, nu avem cu cine să-i schimbăm pe ticăloși, analfabeți, hoți și mitomani!
      Soluția propusă ar fi pe termen lung, ar presupune, în primul rând, re-crearea unei elite (care să aibă principii, moralitate, credință în Dumnezeu, competențe, coloană vertebrală, spirit de sacrifciu, dăruire, altruism), care să „schimbe poporul”, în timp și să ajungem, treptat, ca prin cei trimiși acolo, sus, în structurile de conducere, prin vot, să devenim majoritari. Abia apoi va începe schimbarea, „de sus în jos”, pe baze temeinice. Până atunci, eu cel puțin, voi vota „răul cel mai mic”, asta, dacă acesta există, că au fost situații în care ar fi trebuit să aleg între dracul și taică-său (a se vedea turul al doilea de la prezidențialele din 2000).

  9. Livio spune:

    Ultima interventie la acest articol, promit! ;) Ar trebui sa inregistrati “Magna cum fraude” la OSIM si sa initiati un premiu similar cu Razzies! Incercati o colaborare cu Kamikaze!
    https://en.wikipedia.org/wiki/Golden_Raspberry_Awards

  10. Alex T spune:

    Sa nu uitam de plagiatul grantului de jumatate de milion de euro, girat de Andronescu:

    http://integru.org/reviews/pcca-owhan
    + articol Adevarul: http://goo.gl/fPLWyd

    Plagiatul din 2003: http://integru.org/reviews/andronescu-2003
    + raspunsul expertilor la negatiile stupefiante ale ministerului: http://goo.gl/XnfLXl
    + raspunsul Integru.org: http://goo.gl/AIyAdt

    Seria de 4 plagiate din 2006-2007: http://integru.org/reviews/ioachim-andronescu-2006-2007

    Asa si-a “construit” Andronescu palmaresul.

  11. Petru spune:

    Aceasta nulitate Andronescu Ecaterina are si obraz de scoarta. Sau ii lipseste bunul simt ? Dar cadrele didactice si cercetatorii din UPB ? Unul dintre ei face tara romaneasca de ras, face invatamantul romanesc de ras, face UPB de rasul lumii. Si nimanui din UPB nu-i pasa ! Este clar ce nivel stiintific si etic este in UPB !

  12. Sergiu Simion spune:

    Plagiatul de partid si de stat sau incurajarea imposturii din mediul universitar

    In urma aparitiei unui document oficial care expune oprobiului national si international un posibil plagiat (http://integru.org/reviews/andronescu-2003 ) , reactia persoanei vizate ar fi trebuit sa fie imediata ( slaba speranta ! ) iar reactia Ministerului Educatiei ar fi trebuit sa fie una obligatorie conform legii , moralei profesionale si moralei publice, dar unde nu e nici Dumnezeu nu cere. Ultima decizie a ministrului Educaţiei e un fel de înlocuire a lui “Magna cum laude” cu “Magna cum fraude”(http://www.contributors.ro/politica-doctrine/magna-cum-fraude/).
    Aici se vede diferenta specifica si distanta cosmica dintre institutiile noastre si entitatile care le compun , si institutiile (cu oamenii lor cu tot) specifice unui adevarat stat de drept si unui stat civilizat. Rezultatul este destructurarea sistemului de valori sociale si morale adica exact mediul prielnic aparitiei imposturii sociale generalizate si crearea unui cerc vicios in care se invarteste societatea romaneasca si in care , culmea, ca in cazul de faţă respectiv cu ajutorul ministrului si al ministerului , “hoţii strigă : “Prindeţi hoţul !”. Adica cinism social pur si o guvernare cu totul speciala care poate fi definita cel mai bine ca fiind de tip
    birocratic-administrativ-securist si care isi are probabil sorgintea in celebrele Directive NKVD specifice unei lumi intoarse pe dos .
    Conform uneia din aceste directive care explica multe lucruri inexplicabile altfel, coruptii dintr-o asemenea societate nu sunt pedepsiti , ci protejati sau chiar avansati :

    „42.Se interzice judecarea sau chiar criticarea publică a acelor conducători numiţi de către partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemulţumirea angajaţilor. În cazuri drastice se recheamă din funcţie, fiind numiţi în poziţii similare sau superioare. La sfârşit, trebuie puşi în funcţii de conducere şi ţinuţi în evidenţă drept cadre de rezervă pentru perioada schimbărilor ulterioare”.

    Din nefericire, problema Ministerului Educatiei ( de fapt cel mai important minister pentru viitorul unei natiuni ! ) nu este numai una care tine de plagiatele si plagiatorii pe care nu vrea sa le vada si pe care nu vrea sa-i sanctioneze , sau de comportamentul ministrilor indiferent cati s-ar perinda in fruntea lui si oricate “reforme” au facut si vor face , ci este una mult mai profunda care tine de nedefinirea clara a scopurilor si obiectivelor educatiei ( invizibile pe site-ul oficial al acestui minister ) care de peste 25 de ani a ramas si acum doar “instructie” si acumulare de cunostinte ( http://sergiusimion.blogspot.ro/2016/01/ars-combinatoria-si-megastructurile.html ) si asa va ramane multa vreme de aici incolo pentru ca de fapt nu se doreste altceva ( cetatenii educati si informati sunt un pericol nu numai pentru politicieni…) .
    Nu se doreste nici la nivelul institutiilor de stat unde lipsa de reactie nu surprinde pe nimeni *) , nici la nivelul breslelor profesionale unde lipsa de reactie este una semnificativa si in special la nivelul societatii civile ( vorba unui celebru oengist : „…civilii nu inseamna societate civila ! ”) unde lipsa de reactie a zecilor de mii de ONG-uri care lupta de 25 de ani , si pe fonduri , pentru democratizarea societatii romanesti ( dar nu sunt deranjate de bulversarea valorilor, fabrica de plagiate, fraudarea fondurilor europene , coruptia generalizata ,etc.,etc. ) , este o mare surpriza in raport cu scopurile lor declarate in mod oficial.

    Cum era de asteptat, cele mai puternice reactii fata de aceste situatii care tin de primitivismul social, nu vin din tara, ci din afara ei :

    „Este adevărat că ministrul Curaj a pus-o pe Abramburica Andronescu în comisia aia care verifică plagiatele? Da, dom’le, e adevărat. În fond trebuia și un expert din partea plagiatorilor să fie în comisie – cum l-au pus francezii pe Jean Valjean să reformeze poliția franceză, așa punem și noi un hoț să reformeze învățământul. Presupun că tot hoție se numește și furtul intelectual, să nu-mi iasă discuții c-am calomniat-o pe biata Abramburica.
    Între anii 2009 – 2010, cel puțin așa scrie în sivica ministrului Curaj, a fost Secretar de Stat, Președinte al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică, autoritatea care semna contracte pe fonduri europene din partea Ministerului Cercetării. Era în perioada în care Abramburica Andronesc se juca de-a politehnista, funcționa ca un Organism Intermediar pentru fondurile europene (pentru că fiecare minister avea puterea de a semna pe POSCCE). Adică, mi se șoptește de pe o rămurea, Abramburica și Curaj își cam semnau reciproc pentru proiectele de cercetare. Căci din uniunea lor s-a format UEFISCDI la care a fost numit director Curaj. Așa că de ce să nu o numească Curaj pe Caty, dacă între ei e legătură de bani? Iar dacă s-au furat și bani cu ocazia acestei legături, cine să poată verifica, în fond sistemul era securizat ermetic la POSCCE.
    Dar de ce mi-am făcut eu curaj să dau pe goarnă ciripelile unei păsărici? Că, luat de valul tehnocrației, am uitat că actualul ministru Curaj este cel care a fost acuzat de cercetători de fraudarea fondurilor pe, normal, cercetare. De altfel, în 17 martie 2015, 200 de cercetători din sindicatul INFLPR “RADIAȚIA” din Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiației de pe Platforma Măgurele, s-au adunat să-și strige nemulțumirea în față la sediului Autoritatii Nationale pentru Cercetare Ştiintifică si Inovare, după care au mărșăluit, cerând printre altele și demisia lui Curaj, până în fața sediului Ministerul Educației și Cercetării Ştiintifice. Sindicatul a acționat în instanță Ministerul, UEFISCDI și pe Adrian Curaj și Tudor Prisecaru, Președinte al ANCSI (Dosarul 4267/2/2015 este pe rolul Curții de Apel București). În plus, cei doi beneficiază și de un denunț penal la DNA pentru abuz și șantaj încă din 24 martie 2015. Denunț despre care DNA nu suflă o vorbă deși sindicaliștii s-au plâns public că au cerut să li se comunice numărul de dosar și numele procurorului de caz prin două adrese din 9 aprilie 2015 și 10 octombrie 2015. Deh, nebănuite sunt căile prin care Dreptatea își găsește calea spre Justiție (sau, invers).
    Oricum, pe mine mă îngrijorează cum un pesedist mascat s-a aciuat într-un guvern zis de tehnocrați. Să tai cu 50% fondurile cercetării și să dai pe mâna unei persoane asupra căreia există dovezi (sindicaliștii din cercetare folosesc cuvântul “covârșitoare”) că a săvârșit fapte de natură penală și corupție și Cercetarea unei națiuni, asta da, reprezintă curaj! Sau tupeu, sau durere-n cot de ce-ar putea să spună românii (mai ales că, în majoritatea lor covârșitoare, aceștia nu spun nimic, numai se lasă buzunăriți și prostiți).
    Deci să ne mai mirăm că în Consiliul General al CNATDCU și în Comisiile sale au fost numite Abramburica și mincinoasa penibilă Corina Dumitrescu („înnotătoarea“ de la „Standford“). Sau, din 2012, până azi ați și uitat cine este Corina Dumitrescu, această adevărată baroneasă Standfordsen?
    Păi, să ne amintim cum, în 2012, nominalizata de doi bani la șefia ministerului Educației, Corina Dumitrescu, a studiat conform sivicăi (CV) la “Standford” (o fi fost vreo clonă chinezească a universității Stanford). Prinsă cu falsul și-a mutat “studiile” la Institutul Hoover. Numai că cei de acolo i-au transmis, prea politicos, că pe la ei o fi fost în vizită, exact ca și la Stanford. V-ați fi gândit să-i crape obrazul de rușine acestei politruce PSD… Ei, aș! Mai întâi, în complicitate cu “săndeii” lipsiți de obraz aciuați în CSM a încercat să găsească un „acar Păun” pe care să dea vina pentru falsul și greșelile de română elementare din “sivica” cu care s-a afișat prin lume să culeagă foloase necuvenite. Că la semidocții din PSD numai cu “sivică” umflată de studii și para-studii ți se recunoaște inteligența, mai ales atunci când nu o ai. La final și-a adus aminte, apoteotic, că a fost la mă-sa fată. Și, cu tupeu, după aproape o săptămână de la scandal, a declarat: “când eram la Stanford mă numeam Corina Adriana Radu”. Numai că nici pe asta n-au găsit-o, deși au căutat-o.
    Cât despre Abramburica Andronescu, faptul că este implicată în mult-prea-cercetatul-Dosar Microsoft și că a fost acuzată (inclusiv de către cercetători străini) de plagiat, chestiile acestea nu fac decât să o recomande de-a lor (de-a Grupului Infracțional Organizat), deci numai bună de pus în pită.
    Cum vă ziceam, un adevărat pesedist dacă este prins cu chiloții în vine și-i va trage rapid la loc și va nega cu înverșunare. De șters se va șterge mai târziu sau niciodată – va tărăgăna, să se prescrie fapta. Atât de obișnuiți cu minciuna sunt politrucii acestui partid încât nici o jenă nu-i mai macină să modifice realitatea, să nege evidența.”
    Ion Tufoi ·
    Humber Institute of Technology

    (Sursa : http://www.gandul.info/stiri/ministerul-educatiei-scoate-doctoratele-demnitarilor-din-comisia-care-a-albit-tezele-lui-ponta-si-oprea-ordonanta-care-schimba-regulile-privind-plagiatul-14969396 )

    La nivel general , cele mai corecte si amare aprecieri le au tot cetatenii anonimii respectiv majoritatea tacuta a acestei tari nereprezentata de fapt nici de stat, nici de breslele profesionale , nici de societatea civila :

    Eh… (Vineri, 11 decembrie 2015, 0:40)
    Lucian P.
    Cartoful e prea fierbinte. Cine se risca sa zica ceva ce este EVIDENT? Aici nu trebuie doar curaj, aici trebuie tupeu, cand nu ai nimic de pierdut si cand nu esti santajabil. Se pare ca deocamdata nu e cazul cu acest nou guvern sau cel putin cu unii ministri. Da, multi ne-am fi asteptat sa zica in sfarsit un ministru al Educatiei ca da, acei oameni au plagiat, lucru vizibil si pentru un copil de 8 ani. De ce trebuie sa ne ascundem si sa ocolim atat adevarul cu n comisii si tot felu de tertipuri?

    “De ce”?! (Sâmbătă, 12 decembrie 2015, 7:30
    John M. i-a raspuns lui Lucian P
    Iti spun eu de ce: e cel mai sigur mod de a ingropa o problema. Daca vrei o rezolutie adevarata, numesti un singur om, un expert in domeniu. Acel om isi va pune prestigiul si competenta in slujba cauzei. Cand aud de comisii de-astea mi-aduc aminte de ce a zis Itzac Rabin,”Daca Moise era o comisie, evreii inca mai bajbaiau prin Egipt si astazi”.

    Sursa : http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20658293-interviu-exclusiv-ministrul-adrian-curaj- despre-plagiatele-lui-ponta-oprea-toba-cine-cum-verifica-acum-inainte-doctoratele-copy-paste.htm

    Note

    *) In recentul scandal al profesorilor universitari care gireaza operele coruptilor si infractorilor din puscarii s-a remarcat vocea singulara a profesorului Nicolae Manolescu care a cerut demiterea din invatamant a acestor persoane compromise moral , dar aceasta reactie nu face decat sa scoata in evidenta exact lipsa de reactie a statului , a breslelor profesionale si a societatii civile inca tributare unei culturii a impunitatii sociale generalizate :

    - Lista profesorilor coordonatori pentru puscariasi si a editurilor
    - http://adevarul.ro/news/eveniment/cine-profesorii-coordonat-cartile-puscariasilor-laurentiu-streza-dan- voinea-Ips-teodosie-dan-dungaciu-dan-pavel-1_5690f4df37115986c64d090c/index.html

    (http://sergiusimion.blogspot.ro/2016/01/plagiatul-de-partid-si-de-stat-sau.html)

  13. Reqviem spune:

    Ce fel de tehnocrat este Curaj? Sa o luam pe repede inapoi: in guvernul Ponta a fost negociator cu BM, director UEFISCU, cu Boc a fost secretar de stat la cercetare, cu Tariceanu a fost consilier personal, cu Nastase a fost director la UEFISCU si director de program la BM. Deci cand ai lins usile la toate guvernele, cand ai tacut la plagiatul lui PONTA ca institutie UEFISCU la ce sa te astepti? Aviz lui Funeriu care i-a dat incredere totala. Dupa ce se lauda ca 80% din legea educatiei e scrisa de el, acum spune despre consiliul de etica ca a fost o aberatie a lui Funeriu. Sa vad pe unde scoate camasa?

    • Raul spune:

      Lumea academica onesta ar trebui sa faca presiuni pentru readucerea d-lui Funeriu pe postul de ministru al educatiei.

  14. victor L spune:

    A stiut dl Graj, pardon, Curaj dece a spus ca Universitatile au dreptul sa retraga titlul de dottore obtinut fraudulos:
    “Inalta Curte de Casatie si Justitie a creat jurisprudenta prin decizia din 2012 potrivit careia universitatile nu pot anula o diploma pe care tot ele au emis-o, pentru ca este un act care a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice. Asta inseamna ca orice politician care va da in judecata universitatea care ii retrage diploma, pe noul mecanism, potrivit acestei jurisprudente are sanse mari sa castige.”
    Un articol pe HN.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Melania Cincea


Melania Cincea

Licenţiată în Jurnalistică, a absolvit două masterate: Managementul instituţiilor mass-media şi Studii Europene Comparate. În presă lucreza din 1995, la TIMPOLIS. Colabor... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Apreciez toate comentariile, pe cel al doamnei doctor Virginia Batog indeosebi. Este si raspunsu...

de: Prof. Vasile Ghetau

la "Revenind la Sănătatea românilor. Sunt corecte datele asupra mortalității pe cauze de deces?"

Cauta articole

septembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)