joi, martie 28, 2024

Memoriile lui Ion Iliescu: Presedintele amneziei isi „aminteste”

Ion Iliescu nu conteneste sa ne ofere  monotone si aride repetitii ale versiunii sale despre istoria veacului trecut, despre comunism si post-comunism, despre modul cum pricepe el democratia, despre virtutile „emancipatoare” ale stangii, despre promisiunile socialismului si cate altele. Amintirile lui Ion Iliescu exceleaza intotdeauna in cultivarea clarobscurului istoric. Personajele reale sunt pentru el doar umbre descarnate, ideile sunt reduse simplificator la cateva formule de un dezolant, searbad dogmatism. Am dialogat in 2003 cu Ion Iliescu si am putut constata sur le vif cat de impermeabil ramane el la argumentele in favoarea pluralismului. Sigur, la vremea aceea admitea ca bilantul comunismului in veacul al douazecilea a fost unul „global negativ”, dar o facea, se vede acum limpede, impotriva inimii, fara convingere. Nu regret acel dialog, el ramane un  reper istoriografic real, regret insa ca mi-am inchipuit ca Iliescu putea deveni, fie si foarte tarziu, un Aleksandr Iakovlev ori un Imre Nagy. Apostazia nu era insa o reala tentatie pentru el.

Am crezut (nu eram singurul) ca alternanta din 1996, il invatatse pe Iliescu unele lectii indispensabile pentru un om de stat care recunoaste nocivitatea oricarei formule dictatoriale de organizare politica. S-a dovedit insa ca personajul ramane indefectibil atasat formei sale mentale originare, ca nu se poate detasa de adeziunile si pasiunile de-odinioara. Iata-l acum rostind fulminante diatribe impotriva insasi ideii unui Muzeu National al Dictaturii Comuniste din Romania. Se teme ca numele ii va figura in el ca referinta simbolica pentru vremurile prigonirii atroce a studentilor din Romania?  Ca istoric al comunismului, il asigur ca asa ar trebui sa stea lucrurile. Nu a fost el unul dintre arhitectii utopiei? Nu a sustinut el lupta pentru „faurirea Omului Nou, constructor al socialismului”?

Presedintele amneziei ma ataca vehement, convins fiind ca as fi un fel de factotum, de fiinta demonica ale carei urzeli ar duce la ruinarea marilor sale actiuni menite sa nemureasca versiunea sa si a colaboratorilor sai despre Revolutia din decembrie 1989. Nu am nici timp, nici chef sa ma angajez intr-o noua si in fond sterila polemica intr-o asemenea directie. Am spus ce aveam de spus in cateva interventii publice in timpul vizitei mele in tara (am revenit vineri la Washington). Dar mi se pare util sa semnalez aici noile imprecatii iliesciene, proba incontestabila ca fostul presedinte al tarii este cel mai activ si obstinat adversar al decomunizarii dintre toti politicienii influenti din Romania de azi. 

Iata asadar pozitia lui Ion Iliescu descrisa in „Evenimentul Zilei”. Veteranul propagandist bolsevic nu se dezminte:
„Autorul a insistat pe episodul-cheie al Revoluţiei din 1989, el criticându-i, la pachet, pe partizanii teoriei conspiraţioniste, pe cei ai tezei implicării KGB în mişcarea din decembrie, precum şi pe cei care neagă statutul revoluţionar al evenimentelor care au dus la căderea lui Ceauşescu. „Sunt nişte minţi bolnave, creiere dominate de ură şi lipsite de raţionalitate”, a susținut Iliescu.
El a pus pe seama acestora inclusiv atacurile la adresa sa, dar şi „noua ofensivă de un primitivism feroce” care ar fi început cu discursul preşedintelui Traian Băsescu de condamnare a comunismului, raportul coordonat de Vladimir Tismăneanu și intenţia creării unui Muzeu al Crimelor Comunismului.”

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. .. si cu toate astea autorul este foarte interesat despre ce si cum il observa Ion iliescu in contextul actual… frumos nenicule!

    • Ptr Ady:
      Dupa fotografie pari tanar. Dar cauta pe net si citeste despre deportarile efectuate in Baragan, cum au fost facute si in ce conditii. In sport/tenis este expresia ,,greseala fortata”, e cauta sa vezi cati oameni au murit fortat in construirea celor doua, (daca pot spune asa) canale sau a Casei Poporului. Aici este vorba de victime, si nu de altceva. Cate mii, sute de mii, poate milioane de persoane au fost private de drepturi, chiar de dreptul de a vorbi?
      Cauta pe net si vei gasi dovezi, caci istoria comunista nu spune nimic. Dl Iliescu are curajul sa-i priveasca in ochi pe studentii bucuresteni din anii 90?

      • Observ ca ai adaugat numai ultima perioada din perioada lui Ceausescu. Sa nu se uite de Dej, Ana Pauker etc. In perioada aia a fost rasa toata elita tarii. Politica, militara, intelectuala si cum li se spunea „chiaburi”. De fapt atunci au fost intoarse tate valorile , perioada care are consecinte si azi. De fapt atunci au fost promovati oameni de tip Gigi Becali si toti tiganii care ni se arata ca mari vedete azi.

  2. Iici Iliescu ramane un exemplu stralucit despre cum reuseau serviciile rusesti sa „spele creierele” „studentilor” straini din URSS transformand pe acestia in adevarati agenti si propagandisti ai regimului sovietic. Documentele KGB arata acum ca nici unul nu a scapat, iar daca nu „raspundea” la conditionare ar fi fost eliminat rapid si trimis acasa. Cred ca se ignora componenta puternic filo-sovietica (rusa) a lui Iliescu. In fond Ceausescu pacatuise prin excesul de nationalism nu prin deviere ideologica – fapt ce i-a semnat condamnarea la moarte ura lui Ilici fata de „parintii” sai spirituali si ideologici cred ca aici isi are originea. In fond si-a ucis „tatal” si „mama” in ajun de Craciun pentru ca ei nu mai respectau „poporul ales” al comunismului si nu mai credeau in „lumina venita de la rasarit. Ideologic Ilici nu se distanteaza de Ceausescu (ba chiar acesta pare in context mai „liberal”) – a nu se confunda gasca de profitori din jurul lui Ilici (Nastase este un simbol al lor), fara ideologie, fara credinta, uramrind doar imbogatirea si puterea de a controla societatea. Ilici ramane ceea ce a fost conditionat sa fie – un agent si un propagandist al regimului sovietic.

  3. Domnule Tismaneanu,

    nu stiu ce este mai periculos: un dusman deschis sau un prieten ipocrit… era si o vorba intr’o vreme: apara’ma Doamne de prieteni ca de dusmani ma pot apara singur.

    Iliescu a reprezentat intotdeauna acea nostalgie comunista datorita unei vieti care l’a dus de la o casa cu pamant in loc de podea la cele mai inalte functii. Alegerile pe care le’a facut le putem intelege chiar daca nu le putem urma. El a fost vazut de toti ceilalti activisti si directori si alti „oameni noi” ca o solutie in 1989. Si asta pot intelege. Pot intelege foarte multe desi nu sunt de acord cu ei. Primele demostratii la care am participat impotriva lui Ion Iliescu au fost in Ianuarie 1990 si apoi au continuat cu duiumul. „FSN-ul ce mai e!? PCR!” daca va mai amintiti. Eram o mana de studenti pe atunci si lumea cam arunca cu borcane in noi de la geamuri.

    Ceea ce nu pot intelege insa este ipocrizia celor care le-au luat locul oamenilor lui Iliescu. Nu le inteleg viata, nu le inteleg alegerile, nu le inteleg idealurile. Sunt ipocriti. Din vorbe ei sunt campionii luptei impotriva comunismului dar… cand e vorba de fapte lucrurile sunt mai dubioase. Cuvantul care mi se pare mie cel mai potrivit este „specula”. Oamenii astia fac specula cu idei. A fost o oportunitate pentru ei a fi anti-comunisti. Ei nu cred in sinea lor decat in beneficiile de conjunctura ale pozitiei lor. Daca alta ar fi fost istoria ar fi fost comunisti sadea. Dealtfel se poate vedea cam ce faceau ei cand erau minerii in Bucuresti. La fel se poate vedea cam care e pozitia lor fata de rege. Astea sunt hartiile de turnesol pt comunisti nu vorbele lor de conjunctura, lacrimile de crocodil, sau visele lor ridicole … auziti ! „Daca as fi fost eu Antonescu” !!! e grotesc.
    Si eu… daca eram Tepes… uaileu… ce veselie incingeam pe seama lor.

    Mai trebuie spus ca acest razboi mediatic intre comunisti si anti-comunisti este inselator pentru ca la urma urmei este tot intre oameni care voteaza trandafiri (unul sau mai multi). Nu ma intereseaza ipocrizia nici a unora nici a altora. Nu sunt decat o reluare a conflictului din Ferma animalelor, a competitiei pentru casa oamenilor.

    Ceea ce este insa deplorabil este ca acest conflict s’a radicalizat. Chiar dumneavoastra ati vorbit despre acea pilda cu omul de pe gard impuscat si de unii si de altii din taberele adverse. Eh… consider aceasta situatie regretabila, extrem de regretabila. Pe de o parte pentru ca in anii ’30 comunismul nu putea fi justificat de fascism cum nici fascismul de comunism, asa cum de alfel s’a si intamplat. Pe de alta pentru ca in situatia de azi nu poti avea incredere in tovarasii de pe aceiasi baricada. Oricat s’ar visa unii maresali nu vor ajunge niciodata asa ceva. Altii, care chiar poarte numele maresalului… dar au ambitii sa coaguleze electralul de stanga sau cel prm-ist… in ciuda ipoteticelor inclinatii liberale. Totul este fake, trebuie sa recunoasteti.

    Si in tot acest conflict dumneavoastra pierdeti enorm pentru ca dumneavoastra aveti o credibilitate si o legitimare care lipseste multora din acest conflict. Inteleg logica apararii acelui raport… dar nu si atunci cand „raportul Tismaneanu” a devenit un simplu instrument in mana unor politicieni fara efecte directe juridice. La urma urmei asta inseamna un raport asumat de un presedinte de stat. Nu este o cunoastere stiintifica ca un hobby asa… ci declararea unei pozitii oficiale a statului roman. Or, cum am spus si alta data, pozitia oficiala a statului roman, prin legile si regelementarile lui nu este una indreptata impotriva comunismului, a rezultatelor acestuia. Dimpotriva.

    Traim intr’un stat in care actuala putere a facut lucruri extrem de impopulare, si’a asumat legi care nu ar fi adunat o majoritate, a mers in dese momente impotriva opiniei publice. Si atunci, daca comunismul a fost asa de rau de ce nu a mers si in acest sens spre hotarari, legi si sprijin pentru cei care cu adevarat au avut de suferit. Pentru ca in ultima instanta asta descoperim continuu dupa 1989, tot activistii de partid au suferit din cauza regimului comunist… si asta produce stupoare si neincredere in bla-bla-ul puterii cand e vorba de cat de anticomunisti sunt ei… in visele lor in care se joaca de’a maresalii.

    • De acord cu tot ce ai scris aici, Razvan. As corecta doar un lucru: razboiul nu este intre comunisti si anti-comunisti, ci intre comunisti si securisti. Stie foarte bine asta domnul „profesor” Tismaneanu.

  4. Ca sa-mi dau si eu cu parerea in cazul Ion Iliescu mie imi aminteste de un film sovietic(sic!) de desene animate de prin anii 60: Un satean a avut proasta inspiratie sa-i comande unui vulpoi proiectarea si constructia unui cotet de gaini. Va imaginati ce a urmat, taranul a trebuit sa cheme un vinator sa impuste vulpoiul. Cu cotetul nu mai tin minte ce a facut dar in mod sigur a trebuit sa-l demoleza. N-as vrea sa se creada ca indemn la impuscarea lui Ion Iliescu cum a facut el cu Ceausescu, dar actualul cotet legislativ cu care am fost procopsiti trebuie neaparat demolat si inlocuit cu un edificiu clar si coerent cum am avut inainte de instaurarea socialismului victorios ce mergea spre comunism ca magarul lui Nastratin Hogea dupa scaiete . Pentru ca intr-un stat de drept orice decizie trebuia sa aiba temeiul legii iar legea sa fie de calitate.(elementar draga Watson!). O zi buna !

    • Superb comentariul. Si o nedumerire: Cine sa ridice acel edificiu clar si coerent ? Cei care aveau notiuni despre democratia interbelica nu mai exista fizic ? Tinerii scoliti afara, care se mai intorc, nu sunt primiti in sistemul de administratie ?

  5. Stati linistit domnule Tismaneanu, cliseele d-lui Iliescu nu mai impresioneaza pe nimeni…Tre’ sa fii naiv rau de tot, sa-i cumperi elucubratiile descrise in cartea aceea de memorii.
    Un lucru e interesant de observat, atat Moscova cat si Iliescu, fac din ce in ce mai des spume la gura, semn ca suntem pe drumul cel bun!
    Sa ne-ajute Dumnezeu!

  6. Domnule Tismaneanu,

    Imi este greu sa urmaresc citatele date de Dumneavoastra, pentru ca aveti ghilimele deschise care nu se mai inchid. Inteleg ca diacriticele „nu conteaza”, asa ca despre ele nu mai spun nimic.

    Am insa cate va intrebari:

    1. Daca va exista un muzeu (ne-virtual) al comunismului (in locul unui spital desfiintat), atunci as dori sa stiu daca teza Dumneavoastra de doctorat va fi accesibila publicului. Ar fi util acest lucru, deoarece unii spun ca ar fi o lucrare „dizidenta”, iar altii scot citate prin care ati fi infierat capitalismul.

    2. Dumneavoastra ati ales sa ramaneti in strainatate si bine ati facut. Contributia Dumneavoastra la Europa Libera a fost cu siguranta de un beneficiu enorm celor care stateam cu radioul la ureche pe intuneric. Intrebarea mea este: ati ramas in strainatate cu prima ocazie, sau dupa mai multe iesiri ?

    3. A treia intrebare: Daca nu ati fi reusit sa iesiti din tara, ce cariera ati fi ales ? care ar fi fost parcursul Dumneavoastra ? Care era ambitia Dumneavoastra ?

    Imi cer scuze daca vi se pare ca intrebarile mele nu sunt la obiect, dar subiectul acestui articol este despre conflictul dintre Domnul Iliescu si Dumneavoastra; deci cel putin pe jumatate sunt la subiect.

    • Din ratiuni de timp nu voi putea raspunde detaliat. Teza mea de doctorat s-a intitulat „Revolutie si ratiune critica. Teoria politica a Scolii de la Frankfurt si radicalismul de stanga contemporant”. Am sustinut-o in noiembrie 1980 la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti. Urma sa apara in colectia „Idei contemporane” a Editurii Politice, dar, in urma plecarii mele din tara, in septembrie 1981 si a ramanerii in Vest, nu s-a mai intamplat acest lucru. Lucrarea „Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt” a aparut in 1976 la Ed. Politica in colectia „Dezbateri ideologice”, simultan cu cartea lui Achim Mihu, profesor la Universitatea din Cluj, „C. Wright Mills si marxismul”. Era bazata pe teza mea de licenta in sociologie (am absolvit ca sef de promotie in 1974). Citatele, adeseori trunchiate si chiar falsificate, care circula pe internet nu au cum sa dea masura unui efort de a recunoaste legitimitatea istorica a Noii Stangi, diferita cea veche, adica traditional marxist-leninista. Nu am pretins vreodata ca as fi fost disident, dar nu am fost niciodata ideolog al PCR. In revista „Amfiteatru”, Andrei Marga a scris o recenzie favorabila cu titlul „O microsinteza despre Scoala de la Frankfurt”. Sa te ocupi de tanarul Marx, Adorno, Marcuse, Gramsci, Lukacs, Korsch si Benjamin era altceva decat sa scrii panegirice pentru Ceausescu si dogmele oficiale.

      Nu am calatorit niciodata in Occident inainte de 1981. Full stop. Am ramas asadar cu prima ocazie.

      Despre ce-as fi devenit daca ramaneam in tara (o intrebare evident contrafactuala) am vorbit in dialogul cu Mircea Mihaies care apare in numarul din iulie al revistei „Orizont”. Puteti citi fragmente in EvZ de miercurea trecuta si in numarul care intra pe internet marti seara.

      • Domnule Tismaneanu, nu il luati pe Andrei Marga drept garant al „puritatii” dvs ideologice, ca ne jigniti inteligenta. Cu totii cunoastem evolutia academica a reputatului rector. Va inscrieti in acelasi tipar al „razboiului dintre comunisti si securisti”. Atentie pe cine ii vreti ca aliati, ca va dezvaluiti reala identitate ideologica!

    • Sensibilitatea domnului Tismaneanu in privinta proiectelor cu care are are domnia sa tangente este deja de notorietate. Daca fostul student in URSS si actualul veteran propagandist bolsevic ar fi avut inspiratia sa caracterizeze „primitivismul feroce” al sefului de stat in exercitiu doar dpdv al opiniilor personale ale acestuia fata de ultimul rex al Ro, probabil ca afirmatia sa ar fi trecut neobservata.
      Asa insa se impunea evident o rediscreditare a fostului sef de stat, reluand teme si acuze deja formulate de altii, mai lipsiti de placeri intelectuale.
      O gluma fara varsta spune ca, atunci cand se nasc, copiii au parintii atat de batrani, incat nu le mai pot schimba obiceiurile. Romania, renascuta in cenusa lui decembrie 89, a capatat si ea niste lideri atat de comunisti incat nu le mai putea nimeni schimba viziunea. Iliescu a condamnat, fara Raport Final, regimul Ceausescu, spunand ca n-a fost socialism ceea ce a facut predecesorul sau. La trei saptamani de la Revolutie si 60 de ani cu inima pe stanga, afirmatia a cerut un efort mai mare decat cititul Raportului Final de catre actualul Presedinte in fata camerelor reunite, pentru a fi dat apoi uitarii, niciuna din propunerile acestuia nedevenind realitate.

  7. Iliescu nu ar fi reusit nimic fara sustinerea gastii nomenclaturist-securiste. Din gasca care l-a sustinut au facut parte multe personalitati ce sunt acum in frunte la bucate printre care la loc de frunte Basescu (secretar de stat in guvernele Iliescu), Stolojan (fost prim ministru al lui Iliescu), actualul sef al curtii de conturi Vacaroiu (fost prim ministru al lui Iliescu), etc. Cei care se dau disidenti dar sunt la bucate acum… Sa ne lase ! Culmea este ca se arunca la beregata celor mai tineri care nu s-au dedulcit alaturi de Iliescu. Cu cine crezi domnule Tismaneanu ca a votat Basescu in anii ’90-’92, cu Ratiu, cu Campeanu sau cu Iliescu ? Lumineaza-ne ! Eu nu am votat cu Iliescu. Cine l-a adus pe Iliescu la putere si l-a sustinut acolo sus cat timp a fost nevoie de el? Gasca mafiota !

  8. Domnule Vladimir Tismaneanu, cunoscandu-va flexibilitatea si dorinta de a va consolida brandul personal, cu prietenie va rog sa priviti in urmatoarea contra-oglinda:

    Presedintele Ion Iliescu se intalneste cu multi romani, barbati si femei, tineri si varstnici, intelectuali, muncitori, tarani etc. cu care vorbeste, cu lejeritatea pe care ti-o dau varsta, experienta si nu in ultimul rand democratia, despre trecut, dar si despre prezent, cu bune si cu rele, si intr-un caz, si in celalalt.

    Dumneavoastra vorbiti numai despre trecut, si numai despre amintiri din casa mortilor, desi a fost viata si in comunism, ca si cand i-ati dispretui pe supravietuitori (sau si mai rau, ca si cand acestia nici n-ar exista).

    Omul politic Iliescu traieste in cetate, simte si gandeste precum majoritatea romanilor, stie foarte bine care le este traiul zilnic si care le sunt asteptarile, se implica in rezolvarea problemelor, daca i se cere acest lucru, cu un sfat, cu o vorba, cu o idee.

    Dumneavoastra locuiti in SUA si faceti din cand in cand naveta Washington-Bucuresti, ceea ce va rupt de realitatile noastre, iar de implicare nici nu poate fi vorba.

    Omul de stat Ion Iliescu participa la think tank-uri regionale unde promoveaza interesele Romaniei, prezinta probleme si cauta solutii, fiind interesat de viitorul tarii si al zonei geopolitice adiacente.

    Dumneavoastra nu numai ca nu pareti interesat de ameliorarea conditiilor de viata ale generatiilor viitoare, dar incercati sa inmormantati odata cu utopia si idealul (pe care in mod confuz le identificati) si orice planuri de viitor.

    Va autointitulati „istoric al comunismului”, dar nu va controlati emotiile si folositi prea multe cuvinte afectogene pentru a avea garantia ca nu deformati faptele si nu hiperbolizati adevarul istoric.

    Vorbind despre „presedintele amneziei” (probabil ca asa vi-l doriti), afirmati cu nu aveti timp si chef sa va angajati intr-o „sterila polemica” cu acesta, ceea ce s-ar putea sa aveti dreptate, pentru ca, pe fond, se pare ca nu aveti argumente in fata unui om care a cunoscut si Binele, si Raul (si aici cred ca este cheia inversunarii pe care i-o aratati lui Ion Iliescu).

    In final, o intrebare sensibila, dar de neocolit: ce loc vor ocupa parintii dumneavoastra, cunoscuti apologeti ai regimului trecut, in proiectatul muzeu al comunismului? (sa nu-mi spuneti ca nu au crezut in „utopie” si ca au fost doar niste emisari ai acesteia!).

    PS: Si un sfat: reveniti definitiv in tara, faceti un partid cu un program constructiv si va vom ajuta sa schimbati lucrurile in bine.

    • Mda… „Iliescu traieste in cetate”… imi aduc aminte.
      Parca era cetatea aia ravasita de mineri din cand in cand.
      Sau cetatea aia in care in ciuda cerului senin televiziunea spunea ca e ceata si nu poate filma cele „cateva zeci” de protestatari care il contesta pe I.I.
      Sau cetatea aia in care a planta flori insemna a bate pe toti care au ochelari sau barba.
      Sau cetatea aia listata de CIA in rand cu tarile posibile inamice.
      Sau cetatea aia din care au plecat mai toti tineri ?
      Sau cetatea aia in care coruptia si nepotismul eu devenit constitutive.
      Sau cetatea aia in care „privat” insemna un suspect daca nu chiar un escroc.
      Sau cetatea aia in care preturile ajunsesera de ordinul milioanelor iar tinerii nu aveau nici un viitor.
      Sau cetatea aia in care …
      Ah… este cetatea aia in care partidul de la putere are un trandafir pe sigla iar partidul din opozitie are trei… da, imi aduc aminte.

      Halal discutii constructive! Asta nu este decat „centralism democratic”, notiune draga lui I.I.
      „Inmormantarea utopiei si a idealului” !? Glumesti ! Si folosesti expresia asta in acelasi text in care vorbesti despre I. I. desi nu se refera la el? Glumesti fara indoiala !

      Ion Iliescu a inmormantat toate idealurile unei generatii, a primei generatii de dupa 1989, a generatiei care a visat ca poate schimba ceva. Pentru idealurile generatiilor urmatoare au venit succesorii lui, tot inchinatori la trandafiri. Blestemati sa fie cu tot neamul lor cel adormit.

    • Multumesc pentru sfat, tocmai am revenit din Romania. Nu ma „autointitulez” istoric al comunismului, sunt autorul unor lucrari cunoscute pe acest subiect, validate in comunitatea epistemica internationala si romaneasca (de pilda premiul „Dimitrie Onciul” al Fundatiei „Magazin Istoric” conferit la propunerea acad. Dinu C. Giurescu). Sunt membru in colegiul redactional al revistei „Studii si materiale de istorie contemporana” publicata de Institutul „N. Iorga” si contributing editor al revistei „Historia” (alaturi de Zoe Petre si Adrian Cioroianu, intre altii). Coordonez, impreuna cu dr. Cristian Vasile, colectia „Istorie contemporana”la Humanitas. Ce loc vor ocupa parintii mei o vor decide cei care vor fi coordonatorii acestui Muzeu, deci nu eu. Am scris pe larg despre utopia comunista si cei care au crezut in ea. Daca aveti timp, poate va uitati pe volumul meu recent aparut in colectia „Despre” la editora Humanitas si lansat in luna iunie la Bucuresti. Respect opiniile Dvs, desi nu sunt de acord cu ele. Ar fi bine daca Ion Iliescu ar adera la un asemenea cod de comportament intelectual. Cat priveste „inversunarea”, poate recititi afirmatiile citate din recenta declaratie alui Ion Iliescu…

  9. „Am crezut (nu eram singurul) ca alternanta din 1996, il invatatse pe Iliescu unele lectii indispensabile pentru un om de stat care recunoaste nocivitatea oricarei formule dictatoriale de organizare politica. S-a dovedit insa ca personajul ramane indefectibil atasat formei sale mentale originare, ca nu se poate detasa de adeziunile si pasiunile de-odinioara.”

    In 2003, momentul dialogului dvs. cu personajul … putini dintre noi mai aveau capacitatea sa creada in „democratia originala” sau nu stiu ce invataminte care sa-l fi marcat fundamental pe fostul presedinte.
    Pareti, altfel, destul de conectat cu atmosfera din tara (sigur, nu stiu cine la cine va referiti cand spuneti ca nu erati singurul).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro