Home » Analize »Politica & Doctrine »Reactie rapida »Societate/Life » Citesti:

Micile mari complicități

Cristina Cioaba noiembrie 1, 2014 Analize, Politica & Doctrine, Reactie rapida, Societate/Life
18 comentarii 1,899 Vizualizari

Un popor care votează corupți, impostori,

hoți și trădători nu este o victimă! Este complice!

George Orwell

Am deschis ochii într-o lume în care a fura, a minți, a te ascunde, a spune altceva decât ceea ce crezi, a-ți ține gura erau reflexe ale supraviețuirii. Iar cei care reușeau să reducă lista neagră a acestor precepte erau destul de rari.

În primii ani de școală am învățat cea dintâi lecție a acestui fel de a supraviețui. Lunar organizam ședințe pionierești care aveau un caracter paramilitar. Fiecare clasă se constituia ca un detașament, subîmpărțit în grupe. Eu eram ceea ce se numea atunci comandant de grupă. Îmi plăcea funcția, mai ales pentru că, pe lângă cravata roșie, avem și un șnur împletit care avea aspectul unei podoabe și îmi dădea senzația că sunt altfel decât ceilalți. În general, ședințele se derulau mai mult formal, nimeni nu părea să le ia prea în serios. Stăteam țepeni și dădeam raportul: suntem toți prezenți și gata pentru derularea activității! Până într-o zi când m-a frapat dintr-o dată caraghiosul situației. Stăteam în poziție de drepți, ne salutam militărește și, culmea!, ne spuneam, noi copiii, „tovarășe”. Era prea din cale afară de nefiresc. Semănam cu niște păpuși mecanice. Iar colega mea, o blonduță cu nasul cârn, era cum nu se poate mai hazlie: degetul mic de la mâna dreaptă, cu care saluta, ținând mâna în dreptul frunții, nu voia parcă să se lipească de celelalte. Se depărtase rebel și tremura ușor. Mi se părea că degetul acela buclucaș devenea tot mai mare și îmi făcea tot felul de semne, care mai de care mai șugubețe. N-am rezistat. Am izbucnit într-un râs care nu se putea opri după primele hohote. Și cum râsul e molipsitor, i-am corupt și pe ceilalți. Am hohotit cu toții isteric o oră, iar ședința nu s-a mai putut ține. Singura care nu râdea, ci devenea tot mai lividă pe măsură ce hohotele noastre creșteau, era diriginta. Au urmat, bineînțeles, pedepsele, discuțiile cu părinții, sugestii voalate că ceea ce am făcut se numea „sabotaj”. Deveniserăm, așadar, micii sabotori ai ordinii de stat. Or, așa ceva nu putea fi tolerat.

Și astfel am învățat prima lecție: dacă îți vine să râzi în astfel de situații serioase, trebuie să-ți muști tare limba. Până îți dau lacrimile, până simți gustul sărat al sângelui. Orice durere e mai bună decât râsul.

Treptat am învățat și alte lecții. Furtul. Făceam câte o lunăpractică”, la începutul anului școlar. Mergeam la cules de fructe și legume. Furam struguri, cartofi, roșii, mere, orice. Acasă eram lăudați că am procurat și noi câte ceva de mâncare. Deveneam, iată, utili, învățam să ne descurcăm în viață… Ni se interzicea însă să furam de la colegi guma, creionul, pixul, gustarea. Asta era ceva urât. De ce? Păi acolo nu e „avutul obștesc”, ci sunt lucrurile cuiva. Îi aparțin. În schimb, avutul oștesc este al tuturor, deci nu e așa rău să iei un măr, un strugure, sau câțiva cartofi. Ba dimpotrivă.

Lecțiile de viață s-au multiplicat cu vârsta: nu e bine să spui ce crezi, sau ce cred apropiații tăi; dacă un coleg e nedreptățit, ține-ți gura, nu ești chemat tu să faci dreptate. Nici minciuna nu se numește totdeauna minciună. Uneori e mai adevărată decât adevărul….

De la un moment dat încolo, nu era nevoie să-ți mai predea nimeni aceste lecții. Le învățai singur, din zbor. De fapt, frica te învăța ce și cum să faci. Ea pătrundea fiecare cotlon al ființei noastre, odată cu aerul pe care-l respiram. Și astfel, ghidul de supraviețuire în comunism devenea o a doua natură. Îți pierea cheful să râzi. Dormeai liniștit după ce, în vreo ședință cu scântei, ridicai și tu mâna să votezi sancționarea vreunui coleg „pentru abateri de la morala socialistă”. Nu era vina ta. Doar nu te puteai expune inutil. Și-o făcuse cu mâna lui.

Și așa, cu fiecare zi, cu fiecare an, conștiința morală ni se atrofia. Gesturile complicității cu răul, la care ne dedam zilnic, aveau tot mai mult aspectul unor reflexe condiționate. Hrăneam de bunăvoie răul, lăsându-l să se cuibărească în sângele și în carnea noastră.

Mă întreb de multe ori cum aș fi arătat acum dacă în 1989 aș fi avut 50 de ani, și nu 17. Recunosc că mi-a trebuit destul de mult timp ca să învăț cât de cât să trăiesc liber. Să rup din mintea și din viscerele mele filele ghidului de supraviețuire. Mă născusem sub zodia complicității. Nimeni nu mă învățase nici măcar alfabetul libertății. Era ca și cum aș fi reînvățat să merg, sau să vorbesc. M-au ajutat, de fapt m-au salvat, câțiva oameni și câteva cărți. Citeam Închisoarea noastră cea de toate zilele a lui Ion Ioanid și mă gândeam cu groază că eu nu aș fi rezistat terorii; m-aș fi dedat poate la turnătorie, m-aș fi târât în genunchi pentru o bucată din turtoiul acela tare și amar… Gândul ăsta m-a durut, fiindcă a trezit în mine amintirea micilor complicități: că n-am mai îndrăznit să râd, că am putut să ascund prin buzunare mere, struguri și cartofi, că am acceptat nedreptatea ce se făcea celuilalt, că n-am spus ceea ce credeam… Abia după ce mi-am inventariat căderile, atâtea câte fuseseră, am simțit că încep să respir în voie. Și am fost recunoscătoare că, în decembrie 1989, abia împlinisem 17 ani.

Însă nu toți au avut norocul meu. Pentru unii, anul 1989 a venit prea târziu. Iar alții, de vârsta mea, n-au întâlnit oamenii și cărțile de care aveau nevoie pentru a deprinde acest alfabet, dureros uneori, al libertății. De aceea complicitățile s-au păstrat. Și au devenit monstruoase. Ei votează de mai bine de douăzeci de ani o clasă politică moșită în anii ’90 de Ion Iliescu.  Ștabii de mâna a doua ai Partidului Unic, frustrați că fuseseră ținuți în umbră făcând bișniță cu cafele și pachete de Kent, s-au trezit peste noapte că au totul pe mână. Și și-au făcut de cap, în aplauzele tuturor celor care n-au avut curajul să se privească în oglinda libertății. Pentru că acolo și-ar fi văzut propriile micimi. Pe care voiau să le uite. Cu orice preț.

Ce rost mai are să răscolim trecutul? Să-l îngropăm bine ca să nu mai duhnească. Să turnăm peste el uitarea cea de toate zilele pe care ne-o picură în minte și în inimă televizorul. Ei, lasă, că toți au furat și toți fură, toți sunt la fel, dar noi votăm cu ăștia că ne mai dau și nouă câte ceva. Cu ei e liniște, ei ne împacă unii cu alții, ei ne spun că n-am greșit nici atunci și cu atât mai puțin acum. Ei ne fac să ne simțim mândri că suntem români. Ceilalți vor să fim slugi la Europa…

Cunosc o mulțime de oameni, altminteri onești, care gândesc așa. Și știu că nu doar propaganda, a cărei agresivitate a atins în ultima vreme proporții alarmante, e de vină. Ceva mult mai adânc îi face să vrea să fie mințiți, furați, batjocoriți. Micile complicități prevăzute în ghidul de supraviețuire de altădată au devenit acum, alimentate de frustrări, adevărate carcinoame. Care dor. Și cum durerea nu poate fi ușor suportată, e nevoie de morfină. Iar cioclii puterii, lipsiți de orice scrupul, le dau acestor morfinomani doza zilnică de uitare de sine.

Singura noastră salvare acum este să folosim, ca pe un bisturiu al conștiinței, votul. Doar el poate extirpa, tăind în carne vie, acestă hidoasă complicitate cu ei. Cu plagiatorii, cu mincinoșii, cu hoții, cu corupții.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. eugen chirovici spune:

    Aţi ales excepţional un motto… excepţional ! – din păcate prea târziu (ceea ce i-am spus şi prietenului I. T. Morar, care-mi semnalase ieri pe Google+ cuvintele lui Orwell), ar fi trebuit să fie peste tot plin de bannere cu aceste cuvinte! Acum e târziu, dar dacă Monica Macovei intră în turul 2, atunci mai e timp – două săptămâni – pentru asta ! Măcar să sperăm, împotriva tuturor “raţiunilor”, măcar atât să facem, nu? :)

    • Lucky spune:

      Intr-adevar, motto-ul este exceptional de potrivit Romaniei.
      Si, “din păcate prea târziu”? Nu cred. Chiar daca cineva l-ar fi editat acum o suta de ani era exact acelas lucru, asa cum este si azi.

      Caci, nu de mott-uri ducem lipsa, ducem mare lipsa de minte, de intelegere a fenomenelor, de intelegere in general.

      • ion adrian spune:

        E vorba de complicitatea difuza in rau care distruge omul si-l duce pe culmile ticalosiei.Ce putem face? Sa ne numaram, adica sa votam. .Vad ca ticalosii se numara fara retinere, asadar si ceilalti ar trebui sa faca la fel. Si cum votul alb nu exista, nu ne ramane decat votul negativ sau macar speranta de a fi si pozitiv. MM este insa o speranta destul de consistenta. Nu spun certitudine caci nu depinde numai de ea.
        Asadar repet ce spun de mai bine de o luna: Nu stiu daca putem s-o ducem in turul 2 dar cu siguranta ca ne putem numara si nici asta nu-i de colo, caci la o adica trebuie sa stim cat de mare poate fi armia romana.

        • Lucky spune:

          Tot ce putem face noi este sa ne facem datoria fata de constiinta proprie, si asta fac. Votez, incerc sa deschid mintea cui pot…

    • DanT spune:

      Motto-ul e bun, dar nu acopera complet realitatea. Sigur, cei care voteaza cu hotii sunt complici. Dar nici Orwell nu s-a gandit ca 50% din electorat va ramane acasa, refuzand sa voteze, renuntand la lupta, la speranta, asistand impasibil la triumful hotilor. “Pentru ca raul sa triumfe, e suficient ca cei buni sa nu faca nimic” – dictonul lui Edmund Burke il completeaza pe cel al lui Orwell.

  2. Adrian spune:

    Aceste rânduri sunt despre trădători. De aceea, dacă admitem c-a fost Revoluție, necesită efort să deosebești eroi de trădători.

  3. CopiLotz spune:

    Importanta e si perspectiva. Dandu-ne cu doi pasi inapoi si inchizand un ochi la fel ca sarmanul Dionis obtinem o cu totul alta viziune asupra situatiei, cum si intorcandu-ne in noi insine aripile ne vor da o noua PERSPECTIVA.
    Intr-adevar, de vor iesi Presedinte unii dintre candid atzi nu va fi deloc bine pentru unii, cum si in cazul PARLAMENTULUI…, insa drumul acelora in fruntea statului a fost deschis de marele Basescu.
    Sa nu uitam asta.

  4. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Pînǎ la urmǎ tot Soljeniţîn le zice cel mai bine (Arhipelagul GULAG vol.II pag.144):

    În general – ne spun acum cei ce n-au trăit toate astea pe pielea lor, cei ce îi executau pe alţii ori se spălau pe mîini, ori se făceau că plouă – de ce să ne amintim de toate astea ? De ce să zgîndărim vechile răni ? (Rănile LOR !!)

    La această întrebare i-a răspuns încă Lev Tolstoi lui Biriukov (Convorbiri cu Tolstoi): ”Cum adică, de ce să vorbim ? Dacă am avut o boală grea, de care m-am tratat, vindecîndu-mă definitiv, voi vorbi întotdeauna cu bucurie despre acest lucru. Într-un singur caz n-am să pomenesc de ea: dacă sunt la fel de bolnav, ba chiar mai rău, şi vreau să mă înşel pe mine însumi. Cînd ne amintim trecutul şi-l privim în faţă, violenţa săvîrşită astăzi se dezvăluie şi ea”.

  5. Ionut spune:

    Da, trebuie sa votam, dar si sa ne implicam.

    Atat timp cat exista o mare majoritate de disperati care si-ar vinde votul oricand, oricui, din instinct de conservare, si atat timp cat majoritatea clasei politice este mereu pregatita sa ii pradeze pe acestia in interes propriu, votul nu este suficient.

    Pana cand nu facem, cu respect, ceea ce faceti dumneavoastra – sa ne trudim sa educam, si sa-i ajutam practic pe cei disperati, cum fac foarte, foarte putini dezinteresat, nu se va schimba decat prea putin, prea tarziu.

    Maine votam. Peste o saptamana votam iar! E obligatoriu.

    Dar tot obligatoriu este sa ne trudim sa ii ridicam si pe milioanele de disperati si depravati de langa noi care ii voteaza pe cei din grupul infractional organizat care pradeaza tara.

  6. DanT spune:

    Da, majoritatea romanilor sufera de sindromul Stockholm.

  7. rexmagic spune:

    Cum se poate ca in niste alegeri prezidentiale sa nu vorbeasca nimeni despre dreptul de proprietate dat strainilor pentru terenurile agricole? In ritmul asta taranul roman dispare in 10 ani transformat in zilieri pe tot continentul.
    Cum se poate ca nici un candidat sa nu zica o vorba despre dezvaluirile preotului italian cu origiile si violurile la care au fost supuse femeile din Moldova pe plantatiile din sudul Italiei? Nimeni nici un cuvant.

  8. ion adrian spune:

    Si sa mai retinem ceva:

    Datorita celor intamplate in ultimii ani cat si datorita profilului candidatilor, votul din turul unu va fi o radiografie cu precizia maxim posibila astazi, a profilului moral si mental al votantilor romani, adica al natiunii noastre

  9. Scluptor spune:

    ăştia te lasă să mori, spune-mi mie ce ai făcut, că văd cum te pot ajuta.” L-am simţit că nu este sincer, şi am spus că nu am făcut nimic. Şi mi-a zis: „ treaba ta, ai să vezi.” Însă, întâmplarea fericită pentru mine a fost că mai era un medic mai tânăr în spital [...], a venit în spital noaptea, ştia că sunt în starea care sunt, şi m-a ajutat. Cu mâinile, pur şi simplu. Cu mâinile m-a ajutat. Fără nici un [instrument]. Da, m-a ajutat. Pentru că era singura şansă să… am trecut, am strâns din dinţi, mai erau şi alte femei, paciente [în salon]. Toate au tăcut. Nimeni nu a scos un sunet. Ce să spun? [Doctorul care mă ajutase] m-a umplut cu meşe, şi a spus: „până dimineaţă, până când vin medicii şi se poate discuta, n-o să se întâmple nimic. Vin, şi mă uit permanent. Atât, când te vor întreba, spune că ai fost la toaletă şi ai simţit că a ieşit ceva, dar nu ştii ce. Ai tras apa şi nu ştii.” Aşa, aşa am scăpat. Dimineaţa, bineînţeles că am fost întrebată, am spus nu ştiu, nu au avut nici o probă, s-a produs chiuretajul ca să pot să fiu [curaţată]. Sigur, toată lumea ştia că nu este asta [ceea ce se întâmplase], dar nu aveau cum să dovedească. Nimeni nu a spus nimic. Acest medic [cel care mă ajutase] mi-a spus: „dacă spui, ştii ce se întâmplă. Amândoi [vom avea de suferit]. Tu şi eu.” [sublinieri proprii, interviu cu D.Ş realizat de Corina Doboş, august 2012].

  10. camione spune:

    un text exceptional, insa voteaza din pacate si cei care cred ca minciuna e normala, face parte din regulile jocului, ca aplauzele de la Cantarea Romaniei, ca impuscatul celor care vroiau sa vada cu ochii lor ce rau e in capitalism, in loc sa fie multumiti cu slujba si casa asigurata, pt care multumeau din inima partidului, care stia la randul lui ca e mintit.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristina Cioaba


Cristina Cioaba

A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București unde a obținut și titlul de doctor (2007). A editat volumul, Monica Lovinescu Jurnal esențial (Humanitas 2010).... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)