joi, martie 28, 2024

Miron Constantinescu sau neputința de a deveni eretic

Imi cântăresc atent cuvintele și o spun cu toata responsabilitatea: cartea istoricului Ștefan Bosomitu este o contribuție esențială la ințelegerea a ceea ce numesc tragicomedia comunismului românesc, acea aventură istorică de pe urma căreia au ramas in urma atâtea destine siluite, speranțe nimicite și iluzii sfărâmate. Miron Constantinescu (1917-1974), militant de seamă al PCdr, apoi al PCR, PMR si din nou PCR, a fost un intelectual. Nu unul improvizat, pe puncte, cum se spunea odinioară, ci un autentic sociolog. Nu a scris cărțile pe care și-ar fi visat, poate, să le scrie, dar a lăsat in urmă cateva studii și chiar câteva volume care merită citite atent. S-a format in școala monografică a lui Dimitrie Gusti, a citit literatura sociologică a epocii interbelice in chip profund, a cunoscut marxismul cum niciun alt comunist român, cu excepția unor Lucrețiu Patrascanu si Tudor Bugnariu, nu il vor fi cunoscut. L-a citit pe tânărul Lukacs, era la curent cu dilemele marxismului occidental. Si totusi, cum demonstrează Ștefan Bosomitu, si-a interzis indoielile, a pus in paranteză autonomia spiritului, a devenit un soldat al Cauzei, un true believer, spre relua termenul lui Eric Hoffer.

De ce-ul pariului lui Miron Constantinescu este subiectul acestei captivante biografii, una care nu recurge la pamflet pentru a trata ideile, ci, dimpotrivă, le plasează in contexte si cadre comprehensive, le conectează in chip dinamic, le surprinde neliniștea, motivațiile, dar mai cu seama consecințele. Ideile in care a crezut Miron Constantinescu nu au fost unele inocente, ci, in consens cu o faimoasa teză a tânarului Marx, ele erau menite să transforme lumea. Pentru cel care face subiectul acestei biografii, angajamentul revoluționar era unul total, ținea de insăși condiția sa existențială. La stânga radicală, Miron Constantinescu a fost ceea ce au fost intelectualii mistic-revolutionari, fascizanții, la cealaltă extremă a spectrului politic si doctrinar. De aici, probabil, adversitatea sa neimpăcată fata de un Mircea Eliade sau un Traian Herseni. S-a inselat amarnic adoptand acest crez totalitar. Spre a relua sintagma lui Sorin Lavric despre Constantin Noica, s-a indrăcit. Aici e marea problemă a intelectualilor revoluționari in veacul al XX-lea: disponibilitatea pentru invitațiile Diavolului in Istorie.

Miron Constantinescu a fost amic cu tatăl meu. Prieten a fost insă cu Cristina Luca-Boico, sora mamei mele. L-au vegheat impreună pe muribundul, iluminatul ascetic Alexandru Sahia. S-au revăzut dupa razboi, au discutat multe lucruri, chiar si cand Cristina fusese mazilită ca parte a „grupului de femei” din jurul Anei Pauker. Dar cele mai importante conversații le-au purtat după 1965, cand amândoi scăpaseră de frica prigoanei lui Gheorghiu-Dej. Miron a invitat-o pe Cristina intr-o seară la el acasă. Locuia intr-una din vilele de lânga Arcul de Triumf. Au vorbit până dimineața despre tinerețea lor, despre Lucien Goldmann, prima dragoste a Cristinei, prietenul apropiat al lui Miron din anii facultății, sociologul marxist revizionist care a reușit o sinteză unică intre Pascal, tânărul Marx si tânărul Lukacs. Au vorbit, atunci si cu alte prilejuri, despre soarta lui Patrascanu de care fuseseră amandoi apropiați. Miron a purtat toata viața o rană in suflet, a regretat amarnic faptul că votase, asemeni tuturor membrilor Biroului Politic al lui Dej, in aprilie 1954, pentru executarea celui care fusese primul ministru comunist al justitiei, ca trădător si spion.

In 1956, cum persuasiv demonstreaza Ștefan Bosomitu, Miron Constantinescu a incercat să formuleze liniile de forță ale unui hrusciovism à la roumaine. Pentru el, Congresul al XX-lea al PCUS si „Raportul Secret” au fost un veritabil șoc. Nu a acceptat raționalizările lui Gheorghiu-Dej, a criticat Securitatea si pe liderul partidului. A plătit pentru aceste gesturi iconoclaste in iunie 1957, cand a fost acuzat de fracționism, si, mai ales, in noiembrie-decembrie 1961, cand o Plenară lărgită a CC al PMR, regizată de Dej, Ceaușescu si Răutu, a facut din el si din alti ilegalisti țapii ispășitori pentru crimele perioadei inițiale a stalinismului din Romania. A revenit in Olimpul puterii dupa moartea lui Dej, l-a sustinut pe Ceaușescu văzând in acesta pe campionul unei intârziate destalinizări. A devenit secretar al CC al PCR, dar n-a mai ajuns membru plin al conducerii supreme. Până la moarte, a fost doar membru supleant al Comitetului Executiv. Pentru acest personaj cu un orgoliu exacerbat, era vorba de incă o mare jignire in lunga serie de umiliri trăite in elita comunistă din România. La care s-au adăugat tragedii teribile in viața personală, lucruri despre care Ștefan Bosomitu scrie cu justificată discretie. Să spun doar ca am fost amic cu fiul sau Horia, născut ca și mine in 1951, mort intr-un accident in Bucegi pe vremea cand era student la fizică, la inceputul anilor 70.

L-am avut profesor, cum profesor l-au avut și atația din cei care au studiat sociologia in anii 70, de la Dumitru Sandu, Maria Voinea, Răsvan Lalu, Sebastian Reichmann, Nicolae Gheorghe, Corneliu Vadim Tudor și Vasile Secăreș la Dorel Abraham, Liviu Turcu, Radu Ioanid, George Voicu, Andrei Mușetescu, Mihai Milca, Ilie Bădescu și Ion Ungureanu. Era masiv, monumental si solemn. Cursul de sociologie generală era banal ca idei, impresionant ca spectacol. Miron Constantinescu apărea acompaniat de o curte de asistenți. Cel mai inteligent era Aculin Cazacu. Se inconjurase de admiratori, unii sinceri, altii doar oportunisti. Intre cei sinceri, cred, se număra Nicolae S. Dumitru, profesor de materialism istoric la Institutul de Construcții, dupa căderea regimului unul din cei mai apropiati colaboratori ai lui Ion Iliescu in conducerea FSN. Alti colaboratori apropiati au fost Pavel Apostol (filosof si, stim acum, delator), Ștefan Costea (birocrat al stiintelor sociale, alt delator), Mihail Cernea (veritabil sociolog, rămas in Occident in vara anului 1974). Pavel Apostol a turnat cu zel in acei ani, reiese limpede din dosarele de securitate ale lui Tudor Bugnariu. Ar fi interesant de aflat daca dădea rapoarte similare și despre Miron Constantinescu.

Reintors in centrul puterii grație lui Nicolae Ceaușescu, a actionat pentru restabilirea demnității profesionale a sociologiei. L-a susținut cât a putut pe marele sociolog H. H. Stahl, pe care il admira ca marxist, ca intelectual, ca om. Miron Constantinescu nu a știut, nu a putut și poate că nici nu a vrut să devină un Milovan Djilas al României. Nu era făcut din acea plămadă din care se nasc ereticii. A fost un activist devotat care, in circumstanțele date de loc si de timp, a incercat, in era hrusciovistă, o liberalizare internă. A eșuat, s-a repliat, a cedat. Avem in cartea lui Ștefan Bosomitu un tezaur de informații, atent, circumspect si pertinent analizate, pe baza cărora putem ințelege cum un intelectual sofisticat a putut participa la orgiile propagandistice ale eternului stalinism românesc.

Textul de mai sus este versiunea actualizata a prefeței mele la biografia lui Miron Constantinescu de Ștefan Bosomitu, cercetător in cadrul IICCMER, apărută in colecția „Istorie Contemporană”, coodonată de Cristian Vasile si de mine, la editura Humanitas.

http://www.humanitas.ro/humanitas/miron-constantinescu-o-biografie-0

Articol transmis la postul de radio „Europa Liberă”:

http://www.europalibera.org/content/blog/26842567.html

Textul poate fi ascultat, in lectura autorului, aici:

http://www.europalibera.org/audio/26842570.html

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Nu cred, Dle professor , in veridicitatea inspiratului Dvs, titlu : ” Miron Constantinescu sau neputinta de a deveni eretic ”
    Ca si toti cei care in Biroul Politic al PMR au aprobat / ordonat in aprilie 1954, la un an dela moartea lui Stalin , asasinarea lui Patrascanu, Miron Contantinescu a fost un criminal.
    Nu are nici macar circumstantele atenuante de a fi fost un troglodit precum Luca, Teohari, Chisinevschi, Moghioros sau Draghici, i un adversary politic ca Ana Pauker sau un incult arivist ca Ceausescu. Ne aflam in 1954, incepuse dezghetul ( O, filmul lui Ciuhrai ! )si chiar dizgratia, nu iti mai punea in pericol viata, ca lider communist, daca te-ai fi opus deciziei lui Gheorghiu Dej.
    Intoarcerea lui sub Ceausescu in structurile de putere, este dovada arivismului, nu e expresia unei convingeri in schimbarea lumii. In anii de dizgratie, putea citi si cugeta , avea exemplele destulor ” comunsiti renegati „, daca ar fi avut puritatea morala necesara.
    Miron Constantinescu NU A VRUT sa devina eretic 1
    Soarta, Justitia Dinia, l-au pedepsit cu putere in viata lui familiara, dupa cite am auzit, nu numai cu moartea fiului dar si cu moartea sotiei de mina fiicei lui.

    A propos, ce stiti dspre urmatoarea informatie pe care am gasit-o intr-un articol despre acest Miron Constantinescu. Este reala ?
    Citez:

    In legatura cu acuzatia de nationalism adusa lui Lucretiu Patrascanu s-a facut o ancheta de mari proportii: la Cluj au fost interogati aproape 500 de martori. O parte dintre ei au fost chemati la Moscova sa dea declaratii in fata lui Beria. Toti au spus adevarul. Atunci Beria a hotarat sa mizeze pe „clasa muncitoare“ si i-a dat crezare lui Dej, pedepsindu-l pe Lucretiu Patrascanu cu domiciliu fortat la Snagov. Dar Gheorghiu-Dej nu s-a lasat pana nu l-a bagat in inchisoare, la Jilava. Pe 5 martie 1953 moare Stalin. Se declanseaza lupta dintre Malenkov si Beria. La sfarsitul anului, ultimul este executat. Gheorghiu-Dej face o noua reclamatie la Kremlin: nu intamplator Beria fusese indulgent cu Patrascanu – el era un dusman al comunismului, iar Patrascanu – omul lui. Il trimite la Moscova pe Miron Constantinescu ca sa obtina aprobarea pentru judecarea si condamnarea la moarte a lui Patrascanu. Hrusciov raspundea, in cadrul Biroului Politic, de tarile-satelit, iar cererea trimisului Romaniei l-a inflamat pur si simplu: „Iar crime? Nu sunt de-ajuns crimele lui Stalin?“. Era in primavara lui 1954, iar crimele lui Stalin nu fusesera inca demascate. Hrusciov nu i-a dat lumina verde pentru proces. Atunci Miron Costantinescu i-a telefonat lui Gheorghiu-Dej, care l-a trimis la Malenkov. A fost suficient sa i se spuna acestuia ca Lucretiu Patrascanu a fost agentul lui Beria la Bucuresti si ca pregatea o revolutie in interiorul Partidului Comunist pentru a obtine imediat aprobarea

    • Regimul a fost ilegitim si criminal. Cei care l-au inventat, l-au pus in functiune si l-au condus au fost criminali. Dar, odata spuse lucruri, care mi se par de bun simt, sa admitem ca este nevoie de biografiile liderilor comunisti, ca si de acelea ale liderilor fascisti. Cred ca putem discuta mai la obiect dupa ce veti citi cartea. Mie mi s-a parut intr-adevar remarcabila. Motivele le gasiti in text. Nu am date sa comentez avizat informatia pe care o amintiti in mesaj. Ca sef al planificarii (presedintele CSP), Miron C. a contribuit la distrugerea planificata a economiei nationale, inclusiv prin sovromuri. Ca membru al Biroului Politic, a sustinut masurile radicale de expropriere si dizlocare (deportare) a sute de mii de cetateni nevinovati. Dar sa nu uitam ca si Djilas participase la cumplite represiuni si, totusi, a vazut lumina. Teza cartii (si a prefetei mele) este ca Miron C. nu a articulat o pozitie critica analoga cu aceea a lui Djilas. Despre arivismul lui MC vorbeste istoricul Apostol Stan in memoriile sale, o carte pe care o recomand calduros. Ganduri bune!

      • Va multumesc pentru raspuns dle professor. Am sa caut cartea si poate, daca timpul Dvs va va permite, vom reveni la o discutie
        Eu va urmaresc interventiile si va scriu din Arlington MA

  2. Cred ca Miron Constantinescu a fost bursier Vasiliu Bolnavu si lider al grupului de stanga al studentilor bursieri din Fundatia Universitara Vasiliu Bolnavu. Din relatarile familiei fondatorului, au existat conflicte atat ideologice cat si „fizice” intre grupul studentilor de stanga si grupul studentilor de dreapta (spre consternarea fondatorului, pentru care recomandarea profesorului universitar fusese unicul criteriu de admitere la camin/burse) – ar fi interesant de studiat in amanunt viata acelei institutii de cultura foarte putin cunoscuta azi.

  3. La anvergura intelectuala si la orgoliul pe care le-a avut, este greu de crezut ca Miron Constantinescu nu ar fi putut sa devina un “eretic’, cum spuneti, cred ca mai degraba nu a vrut, ipoteza pe care nu o respingeti, de altfel. Ar fi putut fi vorba nu de ‘indracire”, ci de o rezistenta la indracire, in conditiile in care ispitele nu lipseau. Este vorba de cealalta fata a monedei, de indracirea care vine din abjurare, din tradare, din erezie (fara ghilimele, asa cum ati scris). Este, astazi, un fapt recunoscut ca multe din dizidentele din interiorul partidelor comuniste s-au datorat esecului competitiei pentru pozitia de varf. Cel mai elocvent esec este al lui Trotsky, care l-a pus in conflict ireconciliabil cu Stalin, exemplu care a fost reprodus in cele mai multe dintre deviatiile, fractionarile sau dizidentele care au urmat in celelalte partide comuniste. “Iluminarile” ideologice au fost, cu alte cuvinte, unica alternativa strategica, in urma pierderii unei mize sau lupte politice extrem de pamantene. Miron Constantinescu a pierdut conflictul cu Gheorghiu Dej, asa cum l-a pierdut si Milovan Djilas cu Iosip Broz Tito. Cu toate acestea, Miron Constantinescu nu avea cum sa fie Milovan Djilas. Djilas se deosebea de Tito prin etnie, primul era muntenegrean, al doilea croat-sloven, provenea dintr-o familie mixta, iar la comunistii federalisti iugoslavi numai cu dispensa se putea vorbi de o linie politica nationala. Nu intamplator dizidenta lui Djilas a atacat comunismul-federalist, intruchipat de RSFI si URSS. Destalinizarea de tip hrusciovist si ceausist, pe care a sustinut-o cu entuziasm Miron Constantinescu, arata limpede ca urmasul Scolii de la Bucuresti era devotat unei linii nationale a PCR, cu toate limitele ideologiei si de cult al personalitatii, ale acelui amestec de gri sau de lumini si umbre pe care de obicei il intalnim in viata reala.Cred ca filonul nationalismului de buna calitate, nesovinist, nexenofob si neantisemit, al unui roman care s-a nascut in Basarabia, care s-a casatorit cu o evreica si care a scris despre statul national roman ar putea explica mai bine de ce a respins categoric indracitoarea erezie. Peste timp, cand nu va mai conta daca a fost sau nu comunist, nationalismul convivial al lui Miron Constantinesc ar putea fi obolul sau pentru mantuire (sau pentru care va fi adaugat la poporul sau, cum frumos si intelept se spune in Vechiul Testament).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro