joi, martie 28, 2024

Misterul dreptei româneşti (partea 1)

Problema dreptei în România a fost cum să obţină victoria… într-o ţară care nu e de dreapta. Sau cel puţin nu „de dreapta” în sensul în care intelectualitatea românească defineşte această noţiune.


România – câteva informaţii rapide

1. Populaţia rurală este în majoritate.
2. 20% dintre români au acum o diplomă de facultate. Şi asta datorită facultăţilor particulare. În 2006 procentul era de 10%.
3. Din zece gospodării, patru au WC-ul în curte.
4. În Bucureşti sunt 1000 de străzi fără canalizare.
5. Mai puţin de un român din patru este salariat în ţară. Un român din nouă munceşte în străinătate. Restul de două treimi? Pensionari, elevi (nu prea mulţi din cauza natalităţii scăzute din ultimele două decenii), casnice, locuitori din mediul rural. O peliculă de oameni de afaceri/patroni dintre care doar cei conectaţi la mediul politic au succes garantat. Studenţi dezinteresaţi de politică sau anti-sistem. Oameni care muncesc la negru, de obicei în meserii prost plătite. Profesionişti care activează în meserii liberale şi care sunt vânaţi – în scopuri fiscale – de absolut toate guvernările. Şomeri.
6. Salariul mediu net în România este de 1553 lei, adică 349 euro. Pe lună.
7. Unele dintre statisticile de mai sus arătau mai rău acum zece ani sau douăzeci de ani.
8. De la Revoluţie şi până acum, într-un singur an rata inflaţiei în România a fost sub 5%. În cinsprezece dintre cei douăzeci şi doi de ani, rata inflaţiei a fost mai mare de 10%.

În condiţiile astea, cum de a putut câştiga dreapta?

Simplu. Dreapta românească … nu a fost chiar foarte sinceră. Uneori nici cu sine. Dar a fost inteligentă. S-a adaptat. Şi-a schimbat blana – de fiecare dată cam cu aceleaşi mişcări, după cum vei vedea mai jos. A folosit la maxim toate avantajele sale, toate erorile adversarilor. A câştigat 3 alegeri prezidenţiale din şase (chiar dacă asta a însemnat să susţină o dată un om de stânga împotriva altui om de stânga), mai mult decât ar fi fost logic să ne aşteptăm, având în vedere ce şi cum este România. Toate procentele obţinute de candidaţi ai dreptei în plus faţă de candidaţii stângii în turul doi al prezidenţialelor, cumulat, nu dau cât diferenţa dintre Ion Iliescu şi un contracandidat al său de la un singur tur decisiv câştigat de acesta, indiferent despre care am vorbi – 1990, 1992 sau 2000.

Hai să ne uităm la nişte lucruri concrete din trecut, dar cu implicaţii pentru viitorul imediat.

În 1996, CDR a obţinut 30% pe un val pro-schimbare, natural după şase ani de guvernare FDSN/PDSR. Porţiuni semnificative din electoratul Convenţiei aparţineau unor grupuri sociale raliate temporar la Convenţie, pe vot negativ faţă de PDSR. Electoratul urban-educat a avut un rol extrem de important, dar nu cel decisiv. Niciodată alegerile parlamentare din România n-au fost câştigate de o forţă politică cu mai puţine procente. Şapte votanţi din zece aleseseră, de fapt, altceva. Victoria CDR a fost de fapt împlinită prin victoria prezidenţială a lui Emil Constantinescu.

Emil Constantinescu l-a depăşit pe Ion Iliescu în turul doi pentru că a coalizat trei electorate alături de cel al CDR:
1. PD-işti pentru care opoziţia faţă de Ion Iliescu era fundamentul identităţii lor politice.
2. Votul minorităţii maghiare, care s-a dus în proporţie de 90% spre Constantinescu.
3. Funar şi Vadim-Tudor, al căror electorat furios pe guvernarea PDSR s-a reorientat împotriva lui Ion Iliescu (de exemplu, Emil Constantinescu a obţinut 76% din voturile din turul doi în Cluj-Napoca).

Coalizarea n-a fost perfectă. Însumate, voturile din primul tur pentru Emil Constantinescu, Petre Roman, G. Frunda, Funar şi Vadim au fost 7,8 milioane. În turul doi, Emil Constantinescu a obţinut 7,0 milioane. Arhisuficient pentru victorie.

Cheile succesului dreptei în 1996:
1. coalizare cu votanţi asistenţiali nemulţumiţi
2. specularea fragmentării politice a stângii
3. preluarea furiei populare şi chiar coalizare temporară cu un electorat extremist în crucialul tur doi al prezidenţialelor

4. votul etnicilor maghiari în crucialul tur doi al prezidenţialelor

Fără aceste elemente, CDR replica aproximativ rezultatul din 1992: 20% la parlamentare şi înfrângere în turul doi în faţa lui Ion Iliescu.

În perioada 1997-2000, cele 30 procente ale dreptei au devenit 12. CDR şi Emil Constantinescu au ignorat faptul că aşteptările pe baza cărora ajunseseră la putere – dinspre pensionari nostalgici dezamăgiţi de FDSN, dinspre tineri pro-europeni, dinspre muncitori care doreau un trai mai bun – nu puteau fi îndeplinite simultan. Dreapta a guvernat uneori după principii, uneori după necesităţi, şi s-a scufundat din cauza economiei. La alegeri, carisma candidaţilor la preşedinţie a fost un plus nevalorificabil. Stolojan şi Isărescu au obţinut împreună 21 de procente, aproape dublu faţă de PNL şi CDR. Stolojan îl susţinuse pe Ion Iliescu cu patru ani în urmă, iar Isărescu era un tehnocrat din mediul bugetar. Chiar şi cu „transferuri”… dreapta tot n-a intrat în turul doi.

Cheile insuccesului dreptei în 2000:
1. pierderea votanţilor asistenţiali printr-un program dur de reformă
2. imposibilitatea de a specula fragmentarea politică a stângii, datorită reputaţiei proaste a dreptei ca „forţă politică erodată ce contaminează cu necredibilitate tot ce atinge”
3. imposibilitatea de a prelua furia populară, ceea ce a dus la succesul PRM

4. absenţa candidaţilor dreptei în turul doi al prezidenţialelor a eliminat factorul colaborării cu votanţi de etnie maghiară

Dreapta şi-a conştientizat acut vulnerabilităţile în perioada 2001-2004. Singurul partid de dreapta rămas pe scenă – PNL – s-a aliat cu o formaţiune de stânga, populată cu lideri dinamici şi carismatici. Aproape două treimi din votanţii Alianţei DA au fost oameni furioşi pe corupţia PSD, oameni care nu aparţineau electoratelor PD, PNL sau CDR. Chiar şi în acest context favorabil, Alianţa DA nu a ocupat locul întâi în urma alegerilor parlamentare. Însă, în turul doi al prezidenţialelor…
1. Voturile minorităţii maghiare se duc într-o proporţie uşor mai mare spre Adrian Năstase decât spre Traian Băsescu.
2. Aproape toţi ceilalţi votanţi se mută înspre Traian Băsescu. În condiţiile în care numărul votanţilor între cele două tururi scade cu 400 mii, actualul preşedinte câştigă 1,6 milioane voturi (!) de la extremişti  (Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali), ultimele rămăşite ale dreptei CDR-iste (Ciuhandu), o bucăţică de stânga recuperată (Petre Roman) şi votanţii nemulţumiţi de Adrian Năstase care nu participaseră din diferite motive la turul unu.

Cheile succesului parţial al dreptei în 2004:
1. specularea fragmentării stângii
2. preluarea furiei populare şi chiar coalizare temporară cu un electorat extremist în turul doi al prezidenţialelor
De ce, având în vedere elementele 1. şi 2. de mai sus, victoria la prezidenţiale a fost totuşi atât de strânsă?
Votul etnicilor maghiari în crucialul tur doi al prezidenţialelor nu a fost atât de anti-PSD ca în 1996.
De ce dreapta nu a reuşit să depăşească, chiar şi în alianţă cu PD, pe social-democraţi la parlamentare?
Coalizarea cu votanţi asistenţiali nu s-a putut realiza (PSD a obţinut la parlamentarele din 2004 exact acelaşi scor ca şi în 2000: 36,6%).

Începând cu 2005, dreapta intră în cea mai interesantă şi complexă perioadă din istoria sa. T. Paleologu avea dreptate în legătură cu „pleaşca”: Traian Băsescu a mărit scorul PD; mutarea PD spre dreapta a mărit scorul dreptei. Ca să fim sinceri, nici dreapta nu mai era cea din vremea lui Corneliu Coposu: PD-işti „pe stil vechi”, liberali, apropiaţi ai preşedintelui, intelectuali de formaţie CDR-istă, tehnocraţi şi mulţi, mulţi politicieni fără ideologie au fost înghesuiţi într-un vehicul care promitea să meargă departe. Şi a mers.

Electoratul era la fel de greu de definit ca şi partidul pe care-l votau. 30% se considerau de dreapta. 52% considerau că diferenţele între venituri trebuie să fie mai mici. 40,5% spuneau că comunismul a fost o idee bună. Jumătate nu terminaseră liceul. Doar 11% aveau studii superioare – exact ca şi populaţia României ca atare, ceea ce sugerează că PDL nu atrăgea intelectualii în mod special. Jumătate din votanţii partidului aveau peste 43 de ani şi un sfert peste 55 de ani – un lucru surprinzător pentru un partid de dreapta doar dacă ignorăm cine a alcătuit puseul justiţiar din 2004. La zonele tradiţionale ale dreptei (Banat, estul Transilvaniei, Bucureşti) se adăugau arii noi: nordul Moldovei şi anumite judeţe din Valahia (Mehedinţi, Dâmboviţa).

PNL şi-a păstrat remarcabil de bine silueta pentru un partid lovit de dezertări şi care fusese în vizorul unui preşedinte popular. La câteva luni după alegeri, Vasile Blaga declara despre PNL: „Oricum dispare!”

Acestea au fost condiţiile în care dreapta a scos cel mai bun scor din istoria sa post-decembristă: 51,93%. Vorbim de fapt de un scor al „dreptei”? Las pe alţii, mai calificaţi decât mine, să îşi exprime părerea în legătură cu acest lucru.

Cheile succesului major al dreptei în 2008:
1. Votanţii asistenţiali nu există ca factor major datorită: emigraţiei, carismei lui Traian Băsescu (care atrage mulţi votanţi din acest spaţiu electoral) şi nu în ultimul rând situaţiei aparent bune a economiei, care reduce semnificativ nemulţumirile sociale
2. fragmentarea politică a stângii este speculată la maxim, un partid întreg fiind mutat pe dreapta eşicherului politic
3. furia populară anti-corupţie din 2004 este menţinută de preşedinte în prim-planul discursului său
4. PNL oferă o opţiune de dreapta pentru cine este nemulţumit de Traian Băsescu, eliminând o potenţială demobilizare a votanţilor de dreapta necuprinşi de PDL

La alegerile prezidenţiale din 2009, se petrece un fenomen bizar. Deşi suma voturilor din primul tur pentru cei doi candidaţi de dreapta dă un avantaj clar lui Traian Băsescu în perspectiva turului doi, acesta pierde alegerile în ţară. Şi asta în condiţiile în care:

1. susţinerea din partea minorităţii maghiare a fost solidă
2. mobilizarea în favoarea lui Traian Băsescu din partea celor care nu au votat în primul tur a fost evidentă
3. dacă estimările lui Sebastian Lăzăroiu de dinainte de turul doi s-au concretizat, atunci Traian Băsescu a beneficiat şi de sute de mii de voturi din partea votanţilor lui Corneliu Vadim Tudor şi Sorin Oprescu
4. Traian Băsescu era un preşedinte extrem de popular
5. anii care trecuseră din 2004 fuseseră marcaţi în mare parte de o performanţă economică satisfăcătoare, salutul-promisiune „Să trăiţi bine!” fiind respectat(ă).

Rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2009 a fost dezamăgitor şi de rău augur. Pe „coama” celui mai bun rezultat la parlamentare din istoria sa post-decembristă, împotriva unui candidat slab care a gafat impardonabil, dreapta nu a putut obţine un procent superior celui obţinut de Emil Constantinescu în 1996.

Cheile succesului dreptei în 2009, altele decât cele prezente şi în 2008:
1. coalizare temporară cu un electorat extremist în turul doi al prezidenţialelor

2. votul etnicilor maghiari în crucialul tur doi al prezidenţialelor

Factori negativi

1. Divizarea pro-/anti-Băsescu împinge votanţi PNL să opteze pentru candidatul stângii
2. Primele semne ale erodării imaginii preşedintelui. Oponentul său îşi măreşte capitalul electoral cu 2,2 milioane voturi de la un tur de scrutin la altul – o creştere mai mare decât cea înregistrată de Traian Băsescu.

Întrucât această postare a fost foarte densă, mă voi opri aici. Continuarea va fi mai scurtă, dar va avea drept subiecte prezentul şi viitorul.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Faptul ca un procent semnificativ provine din mediul rural, nu cred ca e un impediment pentru optiunea de dreapta. Cred ca sunt destui oameni de la tara care au ramas fara pamant pe vremea comunistilor si care nu i-ar mai vota sa-i pici cu ceara. Sigur, pentru fiecare om instarit, sunt minin doi asistati, dar asta nu cred ca e strict o problema a dreptei romanesti, e un pic mai generala.

    • Gresesti, autorul are dreptate ! Electoratul rural este foarte „stabil”, isi schimba greu optiunile. In acelas timp s-a aflat in ultimii 22 de ani in continuare sub influenta „activului de partid si de stat” mostenit dela comunisti : fosti presedinti de CAP si brigadieri, cu toate legaturile lor de familie, greu de inteles de catre oraseni, sprijiniti si de mare parte a „intelectualitatii satelor” : functionari ai primariei, preoti, cadre didactice, toti indatorati cumva fostilor activisti comunisti care i-au ajutat in vremuri grele si asteapta recunostinta. Cum va explicati altfel ca mai sunt inca in functie primari depe vremea lui Ceausescu ? Tare ma tem ca numai timpul, extinctia unei generatii, poate schimba lucrurile.

  2. Era un banc cu militieni ,cu morala:” atat de tanar si Gheorghe”? Sunt placut surprins de o analiza atenta,pertinenta si competenta.Succes,tinere.Se vede ca studiile dvs sunt temeinice.

  3. stimate domnule Mateescu, va deploiati intregul arsenal analitic pe ce? ce inseamna dreapta si stanga? nu definiti conceptele cheie cu care operati. Pentru ca analiza dumneavoastra sa insemne ceva ar trebui sa ne spuneti ce inseamna dreapta in Romania. Nu de alta dar daca dreapta si stanga sunt doar nominalisme ale unor elite de prada atat de clasice in state clientelare atunci miscarile unui partid sau ale altuia nu mai par atat de paradoxale iar exprimari de tipul „dreapta a…..in contextul….” nu mai are nici o valoare analitica…adica nu spune nimic. Spre exemplu : alegerea PDL sau PSD intr-o economie slaba cu o societate de asistati nu are nimic spectaculos (asa cum lasati sa se inteleaga) daca PDL sau PSD nu sunt de fapt decat gasti de clienti statali in competitie si nu „stanga” sau „dreapta”. Va lasati dus intr-o analiza a unor strategii ca si cum ar exista un clivaj social real in Romania intre stanga si dreapta.

    • Dacă nu vedeţi nicio diferenţă între priorităţile de guvernare, programele sociale şi gândirea economică ale

      PSD 2001-2004 şi PDL 2010-2012
      sau
      CDR 1997-2000 şi FSN/FDSN 1990-1996,

      vă înţeleg punctul de vedere conform căruia stânga şi dreapta, în România, nu există.

      • Intr-o tara care a trecut printr-o tranzitie economica radicala de la etatism total la o incercare de piata libera e inutil sa vorbim de comparatii intre programele FDSN si cele ale PDL la distante de 10-15 ani. Pur si simplu nu are sens pentru ca datele s-au schimbat atat de mult incat nu poti spune ca prin comparatie stricta FDSN era in 1995 de stanga prin program iar PDL de dreapta in 2011 prin program.
        Putem face o comparatie pe durate mai scurte (intre PSD intre 2000-2004) si PNL + PDL (dupa 2004) iar aici in afara de contextul economic international si european nu prea exista diferente, ba chiar as putea sa spun ca PSD si PDL au fost mult mai stricte bugetar si ne-keynesiene si deci anti-statul providenta decat a fost PNL. Sa nu uitam ca PSD a lasat cel mai echilibrat buget. Nu fac apologii politice, constat. Cota unica, singura, nu poate fi un argument pentru o diferenta ideologica a programelor.
        Cum va puteti imagina ca intr-o tara cu o economie inca dominata atat de mult de stat si diferitele canale prin care statul cheltuie putem sa ne imaginam ca exista autonomia necesara existentei unor clivaje sociale stanga/dreapta?

      • ati face mai bine stimate domn daca ati defini conceptele cu care operati inainte de a va pierde in fapte. simple existenta a unor asistati nu inseamna o populatie descriptibila ideologic ca „de stanga”. asistatii sunt doar eventual clienti, nu electori de stanga. De altfel comunismul real, totalitarismul comunist din Estul Europei este greu descriptibil in termenii clivajului politic vest-european de democratie liberala. Comunismul, in acest sens, nu este „de stanga”, este doar un regim totalitar.

  4. Este necesar sa nu mai „barfim” politica, ci sa studiem si sa vorbim in cunostinta de cauza. Opiniile, „salutare” pentru a oferi mai multe perspective de discutie temelor, trebuie sa fie fundamentate pe o cercetare sustinuta a abordarilor asa-zisei drepte si stangi. Astazi, din punct de vedere al doctrinelor, nu mai putem vorbi de „dreapta” sau „stanga”, abordarea noii societati din perspectiva echitatii este ceea ce se cauta azi; „calea de mijloc” o teoretizeaza si economistii. Societatea romaneasca este inca intr-o nesfarsita „copilarie” politica, in timpul careia nu a invatat nici sa ceara apa, nici sa spuna ca vrea atentia conducatorilor sai. Valul de comunism a dus catre o lipsa de educatie politica, de interes, de vointa de a-si modela viitorul cu si prin cei votati ca ADMINISTRATORI.
    Din pacate, ideea de „tatuc”, specifica Orientului (de la cel Extrem, la cel la portile caruia ne aflam), nu ne va parasi curand. Educatia, toriplata sistematic atatia ani, discreditata, nu va putea contribui la statura neamului, daramite la reconstructia patriotismului adevarat. Nu sunt profesor, dar in lipsa efectiva a parintilor, niste „bunici” sau activisti fara idei fondate pe studiu nu ne pot fi de ajutor.
    Sanatate si succese!

  5. Cea mai frustranta situatie pentru mine e ignoranta.
    Din astfel de articole mai aflam si noi in sfarsit cum am stat si cum stam acum.
    Nu are rost sa ne facem iluzii desarte.
    Daca suntem mai bine informati, putem sa luam masuri mai bune.

    Multumesc pentru articol si astept partea a doua.

  6. Câți români votează după ideologie? Sub 15%, părerea mea. Pentru restul votul înseamnă a-i sancționa pe cei de la putere. Pentru că, de 20 și ceva de ani încoace, nicio forță politică nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor electoratului (deși țara per ansamblu a evoluat în acești ani).

  7. „Dreapta românească … nu a fost chiar foarte sinceră.”
    Problema e ca deja romanii s-au „trezit”, adica nu mai pot fi mintiti asa usor, deja din „mincinosii” nu-i mai scot pe PDListi, desi minciuna in politica romaneasca nu are culoare politica…
    Ce va vor romanii in toamna lui 2012?!
    Sau pe cine va mai crede electoratul romanesc ?!!!

  8. Felicitări pentru analiza demitizantă privind dreapta din România și electoratul său. Trecând peste discuția mult mai amplă privind relevanța conceptelor de „dreapta” și „stânga” în România, este paradoxal cum dreapta culege multe voturi din bazine electorale pentru care nu are discurs și pe care nu le reprezintă în structurile de putere. Discursul dreptei se rezumă în mare la reformă și justiție/anti-corupție, dar nu promovează nimic din ceea ce ar putea interesa și alte grupuri sociale consistente: credință, patriotism, valori tradiționale, problemele mediului rural, euroscepticism și anti-globalism, etc. Dreapta vorbește doar pentru o parte din electoratul său, pe care îl crede exclusiv urban, tânăr, educat, agnostic, cosmopolit și interesat exclusiv de economie.

    • Este interesant ceea ce scrii, pentru ca explica exact de ce sunt eu un om de dreapta in Romania si de stanga in Europa. Pentru mine, problema principala in Romania este lupta impotriva coruptiei si am considerat intotdeauna dreapta romaneasca (PNTCD, PNL, CDR, apoi PDL si noile formatiuni de acum) mai apta si mai decisa in aceasta lupta decat stanga (definita par excellence prin FSN-PDSR-PSD-USL). Eu altfel cred in si lupt pentru statul social, drepturile minoritatilor, diversitate etc – valori tipic stangisto-liberale. Dar in Romania imi este imposibil sa coalizez cu aceasta stanga corupta. Si ma bucur ca dreapta, pe langa lupta anti-coruptie, NU s-a axat pe credinta, patriotism, traditii, euro-scepticism, no-global, pentru ca atunci chiar nu i-as fi putut vota (facand eu parte din tineretul educat, urban si agnostic). Dimpotriva, s-au plasat mai curand ca modernisti, progresisti si reformatori, decat ca si conservatori – curios pentru dreapta. Dar in conditiile in care, cum am spus, problema fundamentala la noi este coruptia, sustin pe cine mi se pare mai dispus sa o combata, si ma bucur enorm ca nu trebuie sa sacrific valorile mele stangisto-liberale facand-o.

      • Evrika! Iată nişte sacrificii pe care dreapta a trebuit să le facă pentru a păstra/capta votanţi ca Ana Conda. Dreapta se putea diviza în mai multe partide „clare şi doctrinare” – dar era ineficient din punct de vedere electoral. Dreapta se putea defini mai bine – dar pierzi votanţi pe subiectul X sau Y. Aşa că se ia un subiect, maxim două, se pedalează pe el în campanie şi – dacă eşti politician inteligent – se menţine în prim-plan.

        Peste diferenţele de nuanţă sau doctrină se dă temporar cu fierul de călcat. Aşa se fac lucrurile când eşti dreapta într-un mediu social neprietenos. Se iau voturi de unde se poate, cu aproape toate sacrificiile posibile! … aproape.

  9. pdl 2012 = cdr 2000. cam asta e concluzia analizei. diferentele sunt 2: emigratia si basescu, care nu e… constantinescu. basescu a castigat 2 mandate pt ca a stiut sa joace un rol: singur(… -ul aparator al statului…) impotriva tuturor. overall, cdr a avut misia sa scoata romania din fundatura in care a bagat-o iliescu, si pdl sa scoata romania din fundatura in care au bagat-o nastase si tariceanu. nu s-au achitat decat in parte, si unii si altii, dar au enervat la culme electoratul. din punctul meu de vedere au avut, si cdr si pdl, pozitii reactive, ceea ce este prea putin.

  10. Toate acele probleme si multe altele care le indicati, sunt mostenirea ‘stangii”. Multe dintre reformele adoptate de drepta, nu au fost aplicate de autoritatile locale de „stanga”. Un exemplu: intabularea trebuia facuta, Guvernul Boc a adoptat masurile legale, insa adminstratia locala in multe judete fiind de stanga nu le-a implementat pretextand motive care mai de care mai fanteziste. In general dreapta a adoptat doar reforme si legi benefice dar a venit la putere intr-o tara cu o mentalitate comunista, care poate fi bine speculata de comunisti. Reformuland, romanii precum europenii, vor sa traiasca bine muncind foarte putin, daca se poate deloc. Ei in momentul in care au inteles ca dreapta nu inseamna doar reforme dar si responsabilitati individuale, au schimbat placa. Ei acum au o „stanga” onesta care face ce stie ea mai bine sa faca: impune dictatura pas cu pas.

    • PS Lipseste din articolul dvs, care e un soi de „post-quantitative modelling”, analiza mentalitatilor votantilor din Romania. Daca va propuneti sa cuantificati motivele pentru care dreapta sau stanga, de fapt un soi de „societate civila cu ambitii de dreapta” versus un partid bolsevic eminamente si probabil in totalitate corupt, arata electoral in acest fel, trebuie sa tineti cont de un alt factor care nu poate fi integrat exclusiv prin strategia care ati aplicat-o. Anume, inca odata, mentalitatea votantilor, felul in care acestia se raporteaza la politicieni, felul in care inteleg ei sa obtina sau nu ceva de la politicieni. Aici, dar in baza argumentului meu, va dau dreptate cand spuneti ca: „dreapta nu a fost sincera”. As reformula si as spune ca „dreapta a fost naiva” cata vreme sunt convins ca exista oameni de dreapta in Romania absolut onesti. Naivitatea dreptei consta in faptul de a fi uitat ca majoritatea romanilor nu au o educatie civica (unii nu au niciun fel de morala) in sensul in care nu au educatia/interesul necesara pentru a intelege legatura dintre dorintele lor si felul in care aceste dorinte pot fi reprezentate de un partid sau altul. Dreapta buna romanesca e formata dintr-un numar de indivzi educati in strainatate (desi nu toti cei educati afara sunt de dreapta). Insa majoritatea romanilor pur si simplu nu reusesc sa faca legatura intre partide si intentii lor. Reiau exemplu: cineva doreste sa-si recupereze o proprietate, are dreptul, legea exista, insa autoritatile locale refuza sa aplice legea. In loc sa inteleaga cine este cel care refuza sa aplice legile, el striga” „Jos Basescu”. Fara a tine cont o secunda ca presedintele nu are responsabilitatile legale sa asiste fiecare individ din Romania in nu stiu ce probleme are, pe scurt presedintele nu este Mesia cum nici Mesia nu era un soi de asistent social universal, ca de fapt presedintele a sustinut legile care i-ar fi permis recuperarea proprietatii de drept dar ca alesul local e principalul obstcol in obtinerea acelui drept. Toate etapele acestea nu exista in mintea romanilor, ceea ce permite PSD sa speculeze frustrarea natanga a romanilor. In fond asta s-a intamplat si in SUA: retin foarte bine cand Obama facea campanie electorala denuntand datoria externa a SUA, promitand ca micile afaceri vor fi stimulate etc, pe scurt Obama vorbea precum un Tea Party conservator, ca la urma sa faca totul taman pe dos.
      Pe scurt avem o problema de comunicare care nu as pune-o doar in carca dreptei romanesti ci a unui intreg sistem (faimosul „Sistem”/PSD) care a impedicat la toate modurile posibile educarea civica corecta a romanilor, implementarea legilor.

      • Observaţiile dvs. sunt foarte interesante. Dacă înţeleg bine „sistemul” la care vă referiţi, el nu mai este la fel de puternic acum precum în 2000 sau în 1990. Au apărut alte interese, alte norme, alte ocupaţii – e adevărat, nu în toată România cu aceeaşi viteză.

        PSD este supralicitat ca motor al X sau Y. Să nu uităm că a fost la putere 5 ani din ultimii 16 (2001-2004, 2009), şi nu 11 sau 15 din ultimii 16.

        Evident, asta nu înseamnă că afirm că nu aveţi dreptate.

        • „In general dreapta a adoptat doar reforme si legi benefice dar a venit la putere intr-o tara cu o mentalitate comunista, care poate fi bine speculata de comunisti”.

          Nu cred că generalizările sunt utile. „DOAR reforme şi legi benefice” – ca să luăm un exemplu simplu, guvernul Boc a închis spitale şi şcoli. Benefic pentru buget, deloc benefic pentru oamenii din acele zone. Întrebările sunt de fapt: Benefice pentru cine? Din ce punct de vedere? Cu ce costuri? Pe termen scurt sau termen lung? Şi, cel mai important lucru pentru politicieni: „Electoratul **nostru** ce gândeşte?”

          Nici generalizarea impactului mentalităţii comuniste nu ajută foarte mult. Din 2000, de la dispariţia de pe scena politică a ultimilor „vechi ţărănişti”, nu mai avem decât lideri cu mentalitate comunistă. Acelaşi lucru e valid şi pentru absolut toţi tehnocraţii, managerii şi corporatiştii României, toţi informaticienii şi olimpicii. Educaţi, dacă ne uităm în buletin, în mentalitate comunistă sau post-comunistă. În cazul ăsta, ori mentalitatea comunistă e mult mai bună decât se crede, ori – infinit mai probabil – mentalitatea nu e chiar atât de inertă pe cât se crede.

          • Pentru a se evita orice confuzie: afirmaţia „Din 2000, de la dispariţia de pe scena politică a ultimilor “vechi ţărănişti”, nu mai avem decât lideri cu mentalitate comunistă” este o extindere la maxim a teoriilor privind relevanţa mentalităţii comuniste. Să fie singurii necomunişti românii născuţi după 1990? Dar şi ei au fost educaţi şi formaţi de … oameni cu mentalitate comunistă, deci nu se va ieşi niciodată din cercul vicios.

            În realitate, relevanţa mentalităţii comuniste este supralicitată, ignorându-se fără voie alte lucruri care influenţează situaţia. Dar despre asta altă dată.

      • justa afirmatia, dar cred ca nu mai este 100% adevarata: cred ca o parte din „electorat” s-a decuplat de la sistemul asta de gandire, cel putin temporar…

  11. Vor fi multi si din Dreapta si din Stanga care nu vor fim multumiti cu aceste observatii Cu toate acestea , radiografia electorala a ultimilor 22 de ani este extrem de obiectiva si fin intuita!! Nici presa nu va fi „satisfacuta ” de aceste remarci ale autorului. In timp ce , analiza schitata in articol este o perspectiva( din nou spun) foarte buna de urmat. Nu stiu cine este autorul, dar se vede ca da clase la sociologii nostri. (i-am citit doar elementele de biografie )
    Domnule Mateescu, parerea mea este ca ar fi necesar scoaterea urgenta pe piata informatiilor a analizelor dv. sub forma extinsa a unor carti. Sunt sigur ca aveti material adunat pe tema asta si multe idei , aici abia schitate, pot fi detaliate, aprofundate, deslusite . Fara nicio jena din partea mea , simt o adevarata foame pentru astfel de abordari ale socialului romanesc prefigurat in cei 22 de ani de post -comunism. Putine din studiile sociologice de la noi, pe care le-am citit m-au satisfacut. In opinia mea, cele mai multe (inclusiv ca abordare a cercetarii „de teren”) mi s-au parut cu masive intruziuni ideologice grosiere. Ori ,sociologia ca stiinta cu statut demult bine marcat si delimitat , nu se poate reduce la asa ceva, sau numai la asa ceva, in opinia mea.

    • Exista o carte (mai veche) a lui Pavel Campeanu despre alegerile din Romania postcomunista. Multe aspecte descrise de autor isi mentin actualitatea !

  12. Care dreapta?O coalitie de 7 amestecata cu fsn -ul in CDR , Prin ce pote fi catalogat de dreapta PD-ul o aripa din fsn, fosti activisti pcr si securisti . Iar acum se vorbeste de platforma de dreapta cu blaga fost activist pcr la Oradea si mru fost activist utc.
    Doctrina partidelor la noi a fost banul si pentru a-l obtine cat mai usor s-au bagat fiecare pe unde au avut loc , de s-a ajuns ca toate partidele sa fie impanate cu comunisti si securisti , iar la alegeri se muta de colo colo de nu mai sti ce doctrina au . Un exemplu din multele :stolojan fost contabil la securitate dupa ce a cochetat cu iliescu , a devenit subit liberal si spre rusinea celor care se considerau liberali el a reusit sa ii uneasca din toate partiduletele , iar dupa aceia s-a desprins cu o bucata de la liberali si la facut pe basescu si ai lui de dreapta peste noapte. Iar acum PDL-ul ar putea sa o coteasca spre ecologism dupa culoarea adoptata de unii la alegerile locale, doar , doar mai prosteste alegatorii. Sa nu fim filozofi si sa analizam cum au ales romanii In majoritatea cazurilor dupa cum le dicta primarul iar cei cu oarecare judecata au ales intre doua rele , unul mai mare ca celalat .

    • Din pacate nu e posibil sa obtii o dreapta pura intr-o Romanie care nu a eliminat politic si public toti comunistii imediat dupa revolutie… Nu poti obtine nici macar un centru-stanga. Asta ar fi insemnat ca cei nascuti de la 1970 incoace sa fie deja activi in politica. Ori asa ceva in Romania, mai ales imediat dupa 1989, nu era nici posibil, nici de imaginat. Majoritatea celor care ar fi putut schimba ceva au plecat din tara,. Asa incat exista doua scenarii: Romania nu are niciun politician care sa nu fie corupt, prin urmare se va prabusi intr-un haos cu consecinte greu de prevazut, Romania are o miscare de dreapta chiar si cu problemele ei care o poate tine pe linia de plutire pana cand noile generatii preiau stacheta. Asta arata cat de puternic a fost comunismul, ca in fond societatea romanesca a aderat aproape in totalitate la comunism…Viitorul este sumbru din orice perspectiva il analizam, in sensul in care peste 4 milioane de romani au parasit tara in ultimii 22 de ani. Lipsesc generatii intregi asa incat azi avem o lume politica foarte batrana si corupta care se adreseaza pensionarilor, si o lume foarte tanara de pusti inepti fara nicio cultura..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Barbu Mateescu
Barbu Mateescu
Sociolog, Barbu Mateescu a absolvit in 2005 University of Pennsylvania

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro