Home » Politica & Doctrine » Citesti:

Monarhie vs. Meritocraţie?

Iovan Drehe aprilie 3, 2014 Politica & Doctrine
18 comentarii 1,075 Vizualizari

În data de 5 aprilie va avea loc, din nou, un „Marş pentru monarhie” organizat de Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM) . Dorința monarhiștilor poate fi înțeleasă, iar manifestările de acest gen sunt cât se poate de firești într-o democrație. Cred însă că, înainte de luarea unei decizii/poziții pro sau contra monarhie, anumite aspecte ar trebui clarificate.

Nu voi face recurs la tradiţia, cu rădăcini încă în timpurile lui Platon, care argumentează pentru idealul monarhic, dar voi aminti că Platon însuși considera că în fruntea statului ideal trebuia să se afle cel mai bun dintre cetățeni. Monarhia era pentru el în același timp meritocrație, adică un sistem în care persoanele sunt alese în funcţii publice pe temeiul abilităţii dovedite și relevante, pe principiul „celui mai bun”. Dar astăzi monarhia pare a însemna ceva diferit, cel puțin în ceea ce privește criteriul principal pentru ocuparea funcției: forma de guvernământ în care cea mai înaltă funcţie în stat este ocupată de o singură persoană, monarhul, pe viaţă. De asemenea funcția se poate transmite ereditar, pe principiul „primului născut”.

De aici rezultă, la o primă vedere poate superficială, că monarhia, așa cum o înțelegem astăzi, ar fi incompatibilă cu meritocrația. Dar să nu ne grăbim. Până la a le declara incompatibile ar trebui să gândim eventuale căi pentru dizolvarea sau rezolvarea acestei incompatibilități. Următoarele ar fi variantele care ne vin imediat în minte:

(1). Monarhia și meritocrația sunt de fapt cât se poate de compatibile; incompatibilitatea este iluzorie, caracterul iluzoriu rezultând din neînțelegeri sau alte cauze.

(2). Monarhia și meritocrația sunt incompatibile; incompatibilitatea nu este rezolvabilă fără renunțarea la una din ele.

(3). Monarhia și meritocrația sunt incompatibile, dar incompatibilitatea se poate rezolva prin limitarea sensului sau ariei de influență/aplicativitate a cel puțin uneia din ele.

Voi lăsa confirmarea sau infirmarea punctelor (1) și (2) monarhiștilor și antimonarhiștilor mai mult sau mai puțin convinși de poziția lor. Aici mă voi mulțumi să schițez liniile unei discuții relative la punctul (3). O asemenea abordare este posibilă de obicei dacă între cele două concepte apare o ierarhie din punctul de vedere al importanței.

(3.1). Dacă monarhia ar fi văzută ca fiind mai importantă decât meritocrația, atunci aria de aplicare a principiului meritocratic se limitează. Această limitare apare întrucât va exista cel puțin o funcție în stat (una din cele mai importante, dacă nu cea mai importantă), cea de monarh, care nu va fi ocupată după criterii meritocratice, ci după alte criterii, cum ar fi cel ereditar, primul născut, primul în linia de succesiune etc. Câteva consecințe ar fi: există două categorii de oameni, supuși și monarhi. Fiecare categorie trăiește după standarde proprii. Pentru supuși poate fi valabil principiul meritocratic, iar transmiterea unei funcții de la tată la fiu (sau alte forme de favoritism/nepotism) este descurajată, dacă nu interzisă. Pentru monarh și familia regală nu se mai aplică aceleași standarde. Aici ereditatea este mai importantă decât meritul.

(3.2). Dacă, în schimb, meritocrația ar fi considerată mai importantă decât monarhia, atunci și funcția de monarh ar fi acordată după principiul meritocratic, adică factorul ereditar în acordarea de titluri și funcții ar fi eliminat. Cu alte cuvinte, oricine ar putea fi ales monarh (nu doar cei din „Casa regală”) pe baza unei majorități în funcție de existența abilităților și meritelor relevante pentru funcție. Majoritatea poate să constea direct din „supuși” (care ar avea acest statut doar „simbolic”, ei fiind de fapt cetățeni) sau din reprezentanți ai „supușilor”. De asemenea, monarhul în funcție ar putea fi înlocuit dacă unul dintre „supuși” face dovadă de abilități mai bune decât el pentru funcția de monarh. Bineînțeles, fiindcă procesul de evaluare a abilităților și procesul de alegere propriu-zis presupun anumite costuri, acestea nu pot avea loc oricând, ci la intervale stabilite de timp. Aşadar, ce fel de „monarhie” rezultă în urma adaptării ei la cerinţele unei „meritocraţii”? Monarhul trebuie acceptat de o majoritate a supuşilor (direct sau prin reprezentanți), mandatul său trebuie să fie limitat de reconfirmarea supuşilor atâta vreme cât se dovedeşte capabil și nu poate transmite funcţia ereditar. Dar aici parcă vorbim despre altceva, dar îi vom spune simbolic „monarh”.

Poate această manieră de abordare, mai ipotetică, este greșită, suferind de anumite limitări în ceea ce privește cazurile discutate, posibilitățile avute în vedere ș.a. Desigur, poate fi gândită ca posibilă și situația în care ambele, monarhia și meritocrația, ar fi văzute ca având importanță egală. Ne putem imagina că ar exista o cale de mijloc, prin care să fie asigurată liniștea sufletească a celor care le vor pe amândouă.  Dar în ce ar consta respectivul compromis e greu de spus. Ar fi interesant dacă cineva ar putea arăta cum se pot ele împăca, fără ca natura vreuneia să aibă de suferit… prea mult. Până se întâmplă aceasta putem să ne întrebăm împreună: ce fel de monarhie vrem?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. TT spune:

    Problema este mai simplă decât pare.
    În principiu, monarhia nu este incompatibilă cu meritocrația, însă în România susținătorii monarhiei își dovedesc cu prisosință meritul de a-și etala propria incompetență crasă, deoarece demersul lor este incompatibil cu sfânta Lege Fundamentală și statul de drept. Nimic altceva nu poate să semnifice această pledoarie pentru o soluție imposibilă, fără finalitate, inaplicabilă, inadmisibilă, odată ce schimbarea formei republicane de guvernământ este expres interzisă de Constituție, inclusiv pe calea revizuirii (art. 152 alin. 1).
    Demonstrația ipocriților și ignoranților – cu monarhia în brațe – susține de fapt merituoasa anarhie împotriva domniei legii.

    • Emil spune:

      @TT – nu este deloc aşa, sunteţi într-o eroare logică fundamentală. Adică, dacă bolşevicii lui Ilici vroiau ei să scrie în constituţie că pe teritoriul sfintei noastre patrii nu e valabilă legea atracţiei universale, asta făcea ca legea atracţiei universale să nu se aplice?

      • TT spune:

        Ba este chiar așa și, dacă vrei să te convingi, calcă pe urmele comentariului meu de mai jos pentru o inițiativă de revizuire a Constituției și așteptați țeapa direct de la CCR, fiindcă se va pronunța o decizie de neconstituționalitate a proiectului propus și nu se mai ajunge la referendum de aprobare a legii de revizuire.
        Probabil te-ai gândit la posibilitatea schimbării din temelii a Constituției prin intermediul unei Adunări Constituante ca-n 1991, dar asta nu schimbă datele problemei. Îți dau un indiciu de reflexie: CCR a decis obligativitatea respectării rezultatului referendumului din 2009 ( una camară și 300 de parlamentari), dar tot CCR a realizat recent că n-are pârghiile de constrângere a parlamentarilor și s-a lecuit, limitându-se la niște recomandări leșinate (includerea pentru viitor – în Constituția următoare – a unor pași de urmat, astfel încât să devină posibilă respectarea unui referendum consultativ; abia după stabilirea pașilor respectivi, un eventual referendum ar fi de băgat în seamă; dacă nu, rămâne cum am stabilit în tren). Nu ai cum să treci de halta CCR, dar nici trenul nu va pleca din Parlament.

        • TT spune:

          Am vrut să zic reflecție. (totuși merge și-așa :) )
          Pe scurt, discutăm subiectul doar ca să ne aflăm în treabă pe linie moartă.

  2. r2 spune:

    ” Până se întâmplă aceasta putem să ne întrebăm împreună: ce fel de monarhie vrem?”

    A sustine monarhia ca solutie pentru problemele Romaniei este un mod de a fugi de o realitate neplacuta, de a visa cu ochii deschisi la o lume mai buna, de a ne pune sperantele in ceva, nu conteaza ce. In cazul asta ne punem sperantele in proprietatile miraculoase ale tichiei de margaritar, care fix aia ne lipseste. Este echivalentul politic al tratamentelor naturiste. Este motorul cu apa care va revolutiona stiinta pe care il tot inventeaza periodic cate un inventator necunoscut de prin vreo comuna, dar pentru care “nu gaseste finantare”.

    Cu sau fara familie regala, palate si ceremonii de incoronare, puterea reala va fi in mainile acelorasi gen de oameni, care vor face intre ei acelasi gen de aranjamente. Vom avea aceleasi probleme ca si acum, doar cu o tichie de margaritar in plus. Poate ca exista si ceva efect placebo pe acolo, dar nu justifica costurile, mai ales costul neacceptarii realitatii.

    • elena spune:

      @ r2

      “echivalentul politic al tratamentelor naturiste” :) :) :)

      cel mai fain comentariu citit despre monarhie de când citesc articole pe temă
      şi cel mai lămuritor vizavi de psihologia monarhiştilor

  3. Emil spune:

    De aşa zisa “meritocraţie” promovată de jegurile bolşevice şi de urmaşii lor (inclusiv ăia “dă dreapta”) eu unul am m-am cam săturat, ceeace vă doresc şi dumneavoastră. Aşa că tot monarhia salvează România.

  4. TT spune:

    Pentru ignoranții și ipocriții menționați, câte o recomandare:
    - credința îndoielnică le poate fi satisfăcută, pe cale constituțională pașnică, printr-o inițiativă de revizuire a Constituției; 500.000 de ignoranți (din peste jumătate din județele țării) au posibilitatea să strângă semnăturile necesare și astfel să fie primită merituoasa țeapă colectivă de la CCR; numai după ce vor fi încredințați de efectul contrar al acestei recomandări, cu OK-ul de la CCR în mână, ar apărea justificarea unei demonstrații de presiune psihică pe cap de parlamentar, pentru adoptarea legii de revizuire în vederea schimbării formei de guvernământ;
    - ipocriților le recomand un sobor de medici psihiatri pentru o tentativă de vindecare și o gașcă de preoți pentru sfințirea tării de-a’ntregul ei, din suflet, nu contra sumelor exorcizate din diverse lăcașuri de finanțare preferențială sfântă, udate cu aghiazmă concentrație 100% cu ochii pe pachetul pregătit cu zeci de mii de euro.
    Altfel- Doamne ferește! – vom demonstra o eternitate pentru meritocrația blasfemiei.

  5. Paul-Constantin Chitic spune:

    E foarte important să înţelegem motivele pentru care unii oameni sprijină ideea de monarhie în ţara noastră. Aceştia pot fi împărţiţi în trei mari categorii.

    Prima categorie este a celor care susţin monahia din convingere. Respectă simbolistica ideii, se simt apropiaţi de casa regală sau cred pur şi simplu că (nu e o glumă!) ar fi „cool” ca România să aibă un rege.

    A doua categorie este cea a românilor care cred că monarhia ar îmbunătăţi calitatea vieţii, ar elimina corupţia, nedreptatea şamd.

    În a treia categorie intră cei care susţin monarhia din demagogie, se folosesc de această idee pentru a câştiga capital politic pe seama oamenilor din primele două categorii.

    Nu-i nimic rău în a respecta monarhia ca simbol, sau mai bine zis, nu-i nimic rău în a respecta simbolistica monarhiei. E foarte important să înţelegem însă că, în zilele noastre, monarhia, în construcţia unei societăţi civilizate şi prospere, nu poate fi decât un simbol.

    Acest regim politic nu ar avea cum să rezolve problemele pe care le are acum România. În contextul economic actual, reabilitarea unei ţări depinde de o mulţime de instituţii care, pentru a avea succes, trebuie să fie independente (în sensul cel mai desăvârşit al cuvântului), trebuie să fie eficiente (să aibă performanţe) şi trebuie, peste toate astea, să funcţioneze în virtutea unor reguli comune (să respecte litera – şi dacă se poate spiritul– legii).

    Nu cred că e nevoie să detaliem situaţia celor care folosesc ideea de regalitate ca instrument demagogic. E foarte important să vedem însă că niciunul dintre ei, atunci când are la îndemână instrumentele necesare, nu ia decizii concrete în sprijinul monarhiei.

    Există multe valenţe ale monarhiei. Nu consider că enumerarea lor are vreo relevanţă aici. Trebuie doar să observăm că această formă de organizare, în spaţiile care au atins un nivel onorabil de civilizaţie, a fost din ce în ce mai puţin autoritară.

    În sensul ei ultim, monarhia este un regim totalitar. Trebuie neapărat să înţelegem şi să acceptăm acest fapt. Coreea de Nord, de pildă, e reprezentarea contemporană a monarhiei în sensul ei originar.

    În contextul celor spuse mai sus, monarhia (e foarte important: în sensul ei profund) este incompatibilă cu meritocraţia. Cred că cele două concepte sunt de-a dreptul antagonice. Dacă reducem intensitatea ideii de monarhie, e-adevărat, apar o mulţime de nuanţe care fac posibilă alăturarea celor două planuri, însă atunci ceea ce numim „monarhie” înseamnă cu totul altceva.

    Dacă ne dorim monarhia pentru simbolistica ei, foarte bine. Să nu aşteptăm însă schimbări radicale odată cu instalarea ei. Să nu pierdem foarte mult timp discutând acest subiect şi mai ales să nu devenim victime ale politicienilor care folosesc ideea de monarhie ca instrument demagogic.

  6. ion spune:

    Un referendum ar ingropa definitiv subiectul.

  7. adi spune:

    Acets paragraf m-a frapat cel mai tare, pentru ca , in Romania si nu numai, mi se pare o utopie:
    “Dacă, în schimb, meritocrația ar fi considerată mai importantă decât monarhia, atunci și funcția de monarh ar fi acordată după principiul meritocratic, adică factorul ereditar în acordarea de titluri și funcții ar fi eliminat. Cu alte cuvinte, oricine ar putea fi ales monarh (nu doar cei din „Casa regală”) pe baza unei majorități în funcție de existența abilităților și meritelor relevante pentru funcție. ”

    De ce utopie? Simplu: cine il alege pe monarh? Cine decide ca el “merita” “functia’?? Aceiasi noi, care am facut ce am facut si am ales asa incat sa avem un plagiator in fruntea guvernului, un om a carui dedicatie pentru bunastarea Romaniei o pun serios sub semnul intrebarii, din pacate. Si spun noi, pentru ca de acest dezastru suntem culpabili si cei care nu erau sustinatori ai USL-ului…

    In trecut, invatai sa fii monarh. Invatai de mic cum sa conduci. Invatai sa iti iubesti tara. Nu cred ca ai fi putut gasi vreo persoana mai competenta in a conduce, in a pune interesele Romaniei mai presus decat pe cele meschine, de partid, decat din familia regala. In Anglia, in peroada interbelica, cel care a preferat viata personala a fost lasat/facut sa plece iar fratele lui a fost facut rege – George al Vi-lea, tatal Elisabetei. In Romania nu, de unde si dezastrul..Citit memoriile principesei Ileana – parerea mea este ca, daca ar fi avut posibilitatea, ar fi fost o a doua Marie…dar de, prejudecatile vremii…
    Cititi-le si ca sa intelegeti de ce suntem acum unde suntem . Cu foarte mult regret o spun, dar Ana Pauker si ai ei au reusit ceea ce au inceput, ceea ce Pauker i-a spus Ilenei: distrugerea Romaniei de atunci, de la radacini, si inlocuirea cu ….societatea de azi, practic

    • Adrian spune:

      Cred ca va contraziceti. Regina Maria nu l-a lasat pe Carol II “sa plece” cum ziceti. Carol II a fost un bun rege pe timp de pace. Off-topic: Tratatul de la Craiova s-a semnat dupa plecarea definitiva a lui Carol

  8. iosiP spune:

    Avantajul monarhiei este tocmai caracterul stabil si ereditar: spre deosebire de presedinte, monarhul nu ar fi nevoit sa faca concesii pentru a-si asigura al doilea mandat, sau o revenire pe arena politica.
    Mai mult, monarhul n-ar avea interesul sa sprijine un anumit partid (ar exista oricum oricum o alternanta la guvernare, determinata de erodarea capitalului electoral) stiind ca domnia sa transcende ciclurile electorale.

  9. Vasile spune:

    Chiar asta era si intrebarea mea pentru mine, in primul rand:
    Monarhia este un principiu care functioneaza admirabil in cateva state. Nici nu putem sa gandim despre UK fara monarhie; de fapt britanicii sunt atat de devotati principiului incat, nu cred ca-si pot imagina altfel tara lor. Dar noi, cum sa abordam principiul acesta? Am avut o dinastie aleasa destul de improvizat: un comitet de initiativa caruia nu i-a placut directia spre care se indrepta proaspat instituita monarhie, aleas prin vot – mai degraba o republica – a consultat resursele la indemana atunci, cand nu exista google sau e-jobs si a selectat o lista scurta de persoane disponibile din care a ales una (si nu neaparat prima optiune). Nu mai putem discuta daca erau variante mai bune sau nu, pentru ca asta este istorie. S-a instaurat o monarhie comparabila cu cea din Anglia? Eu nu cred asta; nu vreau sa ofensez in vreun fel Casa Regala a Romaniei, dar nu se compara sentimentul p care il au britanicii pentru monarhie cu ceea ce simt romanii pentru monarhie – chiar daca ne-am raporta si la anul 1940 nu la mentalitatea actuala, dupa mai mult de jumatate de secol de republica comunista sau pseudo.
    Deci, pe cine numim rege si cum? Ce merite ar trebui sa aiba familia domnitoare? Monarhiile stabile si legendare azi,la care fac toti referire cand vorbesc despre valoarea monarhiei ca institutie, nu s-au instaurat printr-o decizie de genul celei care a fost adus in tara principele Carol. Pana la urma, aici a fost o algere si nu o transcendenta din familii domnitoare cu vechime istorica in acest pamant.
    Pana la urma ajungem la concluzia ca manifestam pentru monarhie pentru ca este cool sau pentru ca suntem dezamagiti de persoanele care au reprezentat institutia presedintelui, (poate este doar o diversiune ca multe altele) dar de fapt nu avem nici familie domnitoare asa cum sunt monarhiile pe care le admiram, nici popor cre sa fie credincios monarhiei ca institutie indiferent de persoana care se afla momentan pe tron.

  10. Lili Crăciun spune:

    Analizați două concepte, unul pe care îl putem desface aproape de la începuturile istoriei încoace – monarhia – și un altul – meritocrația, care este un concept nou. Dacă despre monarhie știm mai toți câte ceva, ar fi necesar să știm mai întâi și ce este meritocrația (în varianta epocii contemporane, în practica românească și nu în teorie) pentru a putea analiza și compara cele două concepte. Putem critica sau lăuda monarhia pentru că ne putem raporta la ea ca la un sistem care a funcționat iar în unele state încă funcționează și acum. Dar un sistem meritocratic n-a existat încă așa încât mi se pare forțată analiza. Iar în contextul în care învățământul la nivel mondial este din ce în ce mai slab calitativ, cum putem vorbi despre meritocrație și meritocrați? Cine sunt cei care stabilesc limitele între care se încadrează conceptul?

  11. Bulineli spune:

    Citind jurnalul Regelui Carol I ,putem observa ca rolul unui Monarh este si acela de a tempera unele miscari ale politicienilor,cunoaste in amanunt scena politica interna si internationala,crescut de mic copil in respect fata de lege si onoare,lucru care se observa in mod evident la Regele Romanilor Mihai I.Sint convins ca monarhia ar schimba in profunzime Romania,si in mod categoric nu ar fi o tichie de margaritar.

    • Lupul Monarhist spune:

      Nu numai jurnalul Regelui, ci Constituția… Regele este un arbitru in jocul politic, poate declanșa procedura de dizolvare a Parlamentului in situații de blocaj, are rolul de a numi prim-ministrul și este conducătorul Armatei. Nu scandaluri publice la televiziune, nu declarații bizare la telefon într-o emisiune live, nu conferințe de presă zilnice, nu bășcălie și hăhăială.

  12. Lupul Monarhist spune:

    Nicio contradicție de termeni. Toate comentariile pro-republicane de pe acest forum trădează frustrări mai mici sau mai mari. În primul rând, a fi republican în România este o sarcină foarte dificilă pentru că Romania nu are niciun fel de tradiție in domeniu. Există episodul republican de la Ploiești din 1870, având în frunte facțiunea radicală a liberalilor vremii, in esență pe Alexandru Candiano-Popescu (un activist politic al acelor vremuri în ciuda formației militare). Dar și acel episod s-a terminat în mai puțin de 24 de ore, s-a soldat cu beții crunte pe străzile Ploieștiului în uralele vulgului care habar nu avea ce se întâmplă. Caragiale a surprins evenimentul cu mare eleganță. Mai mult decât atât, partida liberal republicană a fost achitată în urma procesului de la Târgoviște. Ironic sau nu, după declarația de independență, proaspătul Rege Carol I l-a numit pe Candiano-Popescu adjutant. :-)
    Republica actuală este ilegitimă, își are originile în cea impusă de ocupantul sovietic. Publicul nu a fost consultat în privința formei de guvernămănt nici la 1947, nici după redobândirea libertății în decembrie 1989. Cei aproximativ 70 de ani de republicanism nu au adus prosperitate, nu au format o clasă politică responsabilă care să ducă la bun sfârșit proiecte de interes național și reforme. Un eșec general administrativ și o bătaie de joc față de cetățenii țării.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Iovan Drehe


Iovan Drehe

Licentiat in Filosofie al Universitatii de Vest din Timisoara; Doctor in Filosofie al Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)