marți, martie 19, 2024

Morişca partidelor nu e polaritate politică. Sau de ce este, în realitate, previzibilă reorganizarea de pe scena politică

Teza ultimului articol al dlui Fumurescu este următoarea: alianţa dintre PNL şi PC, urmată apoi de una cu PSD, reprezintă o evoluţie către o scenă politică bipolară, o „pâjolire a spectrului politic”. Ea e o consecinţă previzibilă a obsesiei dlor Băsescu şi Stoica de a simplifica scena politcă. De pe urma ei nu are de suferit doar interesul public ci şi PD-L însuşi, pe care această coalizare stânga-centru-dreapta riscă să-l împingă în derizoriul extra-parlamentar.

Teza dlui Fumurescu are însă foarte puţin suport real, aşa cum o să încerc să arăt mai jos.

1. Un pic de teorie. Un partid are două tipuri de interese, două scopuri generale. Pe primul l-am putea numi privat sau partizan: puterea, cel de a asigura membrilor partidului un număr cât mai mare de demnităţi cât mai înalte în stat, pentru cât mai mult timp. Cel de-al doilea scop l-am putea numi public sau politic: guvernarea, cel de a conduce instituţiile statului după un anumit set de principii; punerea în practică a unui mandat care la rândul lui e formulat în acord cu o doctrină politică. În teorie cele două scopuri sunt complementare, legitime şi la fel de importante pentru un partid.

2. În practică, în România, unde atâta lume se plânge într-o formă sau alta de exces de politică, realitatea este că avem mult prea puţină. De fapt, chiar şi formularea asta ar putea fi o exagerare. Pentru partidele noastre scopul privat este cel principal, urmărit de cele mai multe ori până la anularea celui politic şi public. Nu are sens să vorbim despre doctrinele partidelor româneşti cât timp acestora le lipseşte adesea o minimă coerenţă cotidiană în declaraţii şi acţiuni politice. Nu putem vorbi de stânga şi de dreapta, de doctrine şi principii, cât timp e un fapt obişnuit ca un partid să respingă azi decizia politică pe care o susţinea ieri, sau invers.

3. Prin urmare, mi se pare un abuz de termeni să scrii despre partidele de dreapta sau de stânga din România fără să pui ghilimele. Fără să indici în acest fel că termenii nu sunt folosiţi cu sensul lor comun. Partidele noastre sunt de „stânga” sau de „dreapta”, în esenţă, pentru că se pretind astfel – atât şi nimic mai mult. Sunt gata să justifice asta printr-un un nume, o tradiţie istorică, reală sau nu, o afiliere internaţională sau un alt tip de raţionament din care ar rezulta că sunt „stânga” sau „dreapta”. Însă nu pot arăta un set consistent şi coerent de decizii ghidate de un principiu sau de o doctrină politică subsumată acestor familii. Prin urmare, bipolarizarea care se petrece acum nu ar avea cum să şteargă „diferentele esentiale dintre nuantele de la dreapta si de la stanga”: diferentele n-au fost acolo de la bun început, aşa cum n-a fost acolo nici dreapta şi nici stânga.

4. De fapt, eroarea autorului este ceva mai profundă. Haide să facem un mic exerciţiu de raţionament şi să vedem cum ar putea arăta în teorie dinamica unui sistem de partide ghidate de scopul privat şi partizan şi lipsite de cel public şi politic. În esenţă, ea ar fi dictată de două mişcări divergente: dezagregare în sânul Puterii, coagulare în cel al Opoziţiei. Iată raţionamentul care ajunge la concluzia asta. Pentru partidele de opoziţie atingerea scopului partizan este echivalentă cu înfângerea partidelor de la putere, ceea ce face absolut naturală tendinţa de coagulare. Existenţa unui scop politic ar tempera până la anulare această mişcare, căci cu cât e mai heterogenă coaliţia care caută să guverneze cu atât partidele ei au şanse mai mici să îşi vadă puse în practică politicile proprii. Însă, dacă scopul politic nu contează atunci dispare acest obstacol pentru coagulare. Partidele (facţiunile) de la putere sunt în cu totul altă situaţie, evident; au deja puterea, nu trebuie să mai fie unite ca să înfrângă pe cineva. Din contră, scopul partizan le pune acum în competiţie, bătaia pentru putere se duce în sânul coaliţiei de guvernare, e o forţă de dezagregare a ei. Existenţa unui scop politic ar tempera până la anulare această mişcare, pentru că disputa pune în primejdie realizarea programului politic al tuturor partidelor de la guvernare. Însă, dacă acest scop nu contază atunci dispare acest obstacol pentru disoluţie.

5. Putem confrunta acum acest raţionament cu realitatea scenei noastre politice: se potriveşte perfect. Sigur, au fost şi sunt circumstanţe care l-au particularizat la un anumit moment: unele coaliţii au fost mai heterogene ca altele, unele partide mai rezistente la disoluţie ca altele etc. Dar niciodată nu a fost infirmat la modul fundamental. Scena noastră politică (partizană) funcţionează, precis, de douăzeci de ani încoace, după un acelaşi model, cel descris mai sus. Nici vorbă de multipolaritate vs. bipolaritate politică; e vorba doar de coagulare vs. disoluţie partizană. E vorba de bipolaritate şi coerenţă politică limitată (cât timp partidul sau coaliţia de la putere sunt capabile să reziste disoluţiei) vs. confuzie partizană şi haos politic.

6. Prin urmare, atunci când identifică şi critică evoluţia care se petrece zilele astea, dl Fumurescu (şi nu e nici pe departe singurul!) este, vă rog să-mi scuzaţi expresia neacademică, în situaţia celui care descoperă apa caldă. Descoperă şi trage alarma, zilele astea, asupra unui proces care se petrece periodic de douăzeci de ani încoace. Nu văd nicio diferenţă fundamentală între coagularea opoziţiei de azi, în perspectiva anului electoral 2012, cu bipolaritatea aferentă, şi coagularea opoziţiei în aşteptarea anilor electorali 1996, 2004 sau 2008/9. Nu văd cum vreo dorinţă, fie ea obsesivă, dar de data recentă a vreunui politician ar avea de a face cu un proces care se repetă ciclu electoral după ciclu electoral. Nu văd cum sistemul de vot nou introdus (care nu e uninominal, desigur, aşa cum consideră dl Fumurescu; ci e mixt-proporţional) ar avea de a face cu asta, cu atât mai puţin proiectul aproape uitat al introducerii unui sistem unicameral.

7. De asemenea, nici analiza şi nici experienţa (destul de vastă!) pe care o avem nu sprijină cealaltă teză propusă de dl Fumurescu, şi anume că evoluţia aceasta, bipolarizarea prin coagularea opoziţiei, pune în sine(!) în primejdie existenţa partidului de la putere. Există cu siguranţă un factor de mobilizare/demobilizare. O coaliţie care lasă impresia că va câştiga alegerile reuşeşte să mobilizeze suplimentar electorat în sprijinul ei. Ca paranteză, experienţa ne arată şi că acesta e semnificativ mai numeros decât electoratul demobilizat de incompatibilitatea pe care o percepe între partidele din coaliţie, asta ar trebui să îi liniştească pe cei care plâng viitorul electoral al PNL. Similar, un partid care e perceput ca incapabil să ajungă sau să păstreze puterea pierde electorat prin demobilizare. Dar asta nu are nicio legătură cu „acoperirea întregului spectru politic” de către oponenţi, din contră. Nu văd cum un alegător ar putea gândi ceva de genul „eu vreau să votez un partid de dreapta; înainte preferam pe unul dintre ele, dar m-am decis să-l votez pe celălalt pentru că apreciez alianţa lui cu unul de stânga”. Cum spuneam, votul se poate schimba pe motiv că unii sunt perdanţi şi ceilalţi câştigători, dar nu pentru că unii ar fi devenit în mod paradoxal mai „de dreapta” aliindu-se cu „stânga”, indiferent cum ar defini cineva termenii respectivi.

Un partid nu intră în derizoriu ca urmare a manevrelor adversarilor săi, coalizarea unei forţe politice nu poate duce în sine la dispariţia celorlalte decât în situaţia în care, preluând guvernarea, ar reuşi să mulţumească pe toată lumea, ceea ce e imposibil. Un partid dispare exclusiv ca urmare a gafelor proprii. Iar PD-L, că despre el era vorba, nu duce lipsă chiar deloc de aşa ceva. Dar ăsta e alt subiect.

Distribuie acest articol

37 COMENTARII

  1. Referitor la punctul (7): am discutat recent cu oameni – hai sa le zicem din clasa de mijloc – nu prea interesati de politica dar cu preferinte in sensul politicilor (si partidelor) „de dreapta”, si cu o certa preferinta anti-PSD.

    Am remarcat urmatoarele lucruri: guvernarea actualului PDL este vazuta de respectivii ca avand elemente de dreapta, in sensul reformarii, eficientizarii statului si reducerii aparatului bugetar. Dar este vazuta si ca fiind confuza si deseori contradictorie. Ei doresc continuarea acestor politici.

    In mod remarcabil de uniform am auzit si ideea „as vota cu PNL la urmatoarele alegeri pentru ca mi se pare periculos ca PDL sa aibe puterea prea mult timp, iar cu comunistii este exclus sa votez”.

    Ori impresia mea e ca aici are de pierdut PNL-ul din asocierea cu PC. Aceasta din urma nu este propriu-zis un partid; este o grupare cvasi-anonima care are doua varfuri de lance extrem de vizibile: mega-bogatasul securist Dan Voiculescu, si presa de manipulare/dezinformare pe care acesta o manevreaza in mod grosolan.

    Imi vine destul de greu sa cred ca oameni bine intentionati, care ar fi votat PNL la urmatoarele alegeri, vor vota cu aceeasi usurinta o asociere a acestuia cu un securist notoriu si cozile lui de topor. Daca PDL este inteligent in strategia sa de comunicare (un mare „daca”…), cred ca PNL are mult de pierdut. Sa nu uitam ca filonul principal al prostiei electorale este in continuare la PSD/PRM. Electoratul PNL (sa nu-l confundam cu postacii isterici) cred ca are mai mult discernamant, iar acesta va actiona in mod natural impotriva acestei aliante mai mult decat jenante.

    • Sym,

      tinand cont de reactii, sunt convins ca alianta asta a dus la indepartarea unui numar semnificativ de oameni de PNL. Dar, asa cum spuneam in articol, experienta arata ca opozitia unita, indiferent cat de heterogena e compozitia ei, tinde sa fie premiata electoral – adica sa puncteze mai mult decat ar fi punctat partidele individuale. Nu spun ca e 100% sigur ca asa se va intampla, ci doar ca precedentul pledeaza pentru asta. Iar in clipa in care alianta asta va fi victorioasa in alegeri, faptul ca o parte din electoratul PNL si-a pierdut increderea in acest partid va conta prea putin. In functie de cum se comporta celelalte partide, poate sa conteze pe termen ceva mai lung – dar, cum spun intr-un comentariu mai jos, deja avem prea multe variabile pentru a putea analiza cu orice fel de precizie ce s-ar putea intampla dupa urmatoarea runda de alegeri; asa cum spui, una din variabile e conduita PD-L. Nu cred ca avem destul de multe date incat sa o putem anticipa! Nici macar nu stim *cine* anume o sa dea tonul in partid peste cativa ani…

  2. Pai si cu bietii alegatori care vor sa voteze nu pentru niste plase de ulei ci pentru niste politici (fiscale, sociale) cum ramane?
    a) nu mai mergem la vot
    b) votam raul cel mai mic (prinde orbul, scoate-i ochii :))
    c) scriem pe buletinul de vot cu pixul „alba ca zapada”
    d) ne bagam picioarele si cerem si noi niste ulei si faina, macar sa ne alegem cu ceva concret

      • Pai din analiza de mai sus rezulta ca partidele isi urmaresc aproape exclusiv scopul lor privat de a ajunge la putere si a imparti functii. Ce rost ar mai avea sa votezi cu unii sau cu altii in conditiile astea?

        • Acelasi rost pe care l-a avut intotdeauna :-) Acest scop privat al partidelor este dependent de votul nostru, prin urmare partidele sunt atente la el – daca e dat. Partidele nu se intereseaza de absenteistii de profesie, pentru ca nu absolut niciun motiv sa o faca.

  3. Va citez – Nu văd cum un alegător ar putea gândi ceva de genul “eu vreau să votez un partid de dreapta, înainte preferam pe unul dintre ele dar de vreme ce celălalt s-a aliat cu unul de stânga votul meu se duce către ei”.-
    Uitati ca se poate! eu sunt unul dintre ei…. Nu pot vota PSD si nici aliatii lor

    • Dodu,

      pai, daca nu poti vota PSD si aliatii lor confirmi exact ce spun eu acolo; presupun, din formularea ta, ca ai fi luat in considerare votul pentru unul dintre aceste partide daca nu ar (mai) fi aliate cu PSD. Sigur, nu spun ca nu pot exista intotdeauna exceptii, afirmatia de acolo e pentru cazul general.

      • poate n-am inteles eu bine.. Dar, argumentati(sau contra-argumentati din perpectiva d-lui Fumurescu) ca (bi~)”polarizarea” nu are de a face cu politicul, ci doar cu sentimentul de castigator/pierzator. Probabil, temele zilnice induse(TV in special) societatii noastre in care notiunea de „doctrina” este trecuta in plan secundar, va dau dreptate. Dar cu toate astea, tin sa va contrazic. Actiunile politice pot fii catalogate foarte usor doctrinal indiferent de declaratiile de intentie. E greu de crezut ca un partid declarat de „dreapta”(ca sa urmaresc recomandarea d-vs) incurajeaza masuri de „stanga”(si viceversa) fara a putea sa-l cataloghezi ca atare. Desigur, catalogarea e subiectiva, dar reflecta perceptia pe care alegatorii(in general) o vor avea in fata urnelor. Din aceasta perspectiva era reactia mea. Daca un partid s-a retras voit(electoral sau doar din interese pur personale a liderilor) din zona de „dreapta” sunt nevoit, conform parerilor personale sa votez cu „ce mai ramane” – fara ca acest lucru sa reprezinte o „certificare” a calitatii. Faptul ca un partid va castiga sau nu alegerile, nu e o motivatie puternica sa-mi schimbe optiunile politice.
        Cat despre „diferenta” intre aliantele pre-electorale din trecut si cea care acum se contruieste e o diferenta majora – conform declaratiilor se doreste un proces de lunga durata(2016-2020) si este motivata mai putin de ceea ce descrieti d-vs la pct.1 (absolut corect!) ci mai degraba de ura impotriva unui individ! (o posibila motivatie politica uzitata in premiera mondiala!?)
        Personal cred ca incercati o motivare intelectuala a noii aliante…. dar nu prea v-a iesit! :)

        • „Dar, argumentati(sau contra-argumentati din perpectiva d-lui Fumurescu) ca (bi~)”polarizarea” nu are de a face cu politicul, ci doar cu sentimentul de castigator/pierzator. ”

          Um, nu tocmai: polarizarea are a face cu faptul ca exista un dezechilibru intre scopul privat al partidelor (cel de a ajunge la putere) si scopul lor public (cel de a guverna in acord cu o doctrina politica) in favoarea primului. Scena noastra politica se polarizeaza pentru ca, in aceste conditii, partidelor de opozitie le este mereu foarte usor sa se coalizeze intr-un fel sau altul.

          „Dar cu toate astea, tin sa va contrazic. Actiunile politice pot fii catalogate foarte usor doctrinal indiferent de declaratiile de intentie.”

          Ai dreptate, insa eu nu am afirmat niciodata contrariul. Ce am afirmat eu e ca nu exista o coerenta in timp intre aceste actiuni. Sigur ca partidele noastre adopta la un moment dat o politica ce poate fi catalogata de dreapta sau de stanga, dar asta nu le face sa poata pretinde aceeasi catalogare cat timp nu urmaresc in mod constant si consistent astfel de politici.

          Ca sa dau un exemplu, daca ma apuc acum sa cant unele pasaje din productia mea vocala vor fi in registru de tenor, cele mai multe de bariton si poate unele chiar de bas. Asta nu ma face un cantaret in niciunul din aceste registre. Din contra.

          „E greu de crezut ca un partid declarat de “dreapta”(ca sa urmaresc recomandarea d-vs) incurajeaza masuri de “stanga”(si viceversa) fara a putea sa-l cataloghezi ca atare”

          Exact, exact. Un partid care adopta la un moment o politica de stanga are o problema in a fi de dreapta. Dar asta nu-l face automat de stanga, din acelasi motiv pentru care, daca eu mai parasesc registrul baritonal cand cant asta nu ma face automat tenor.

          „Daca un partid s-a retras voit(electoral sau doar din interese pur personale a liderilor) din zona de “dreapta” sunt nevoit, conform parerilor personale sa votez cu “ce mai ramane” – fara ca acest lucru sa reprezinte o “certificare” a calitatii. Faptul ca un partid va castiga sau nu alegerile, nu e o motivatie puternica sa-mi schimbe optiunile politice.”

          Nu pun la indoiala asta :-) Exista un numar semnificativ de alegatori pe care o alianta de genul acesta ii face sa refuze sa voteze partidele ei, sau chiar sa voteze partidul advers. Exista insa si o categorie semnificativa a electoratului care se mobilizeaza daca partidul preferat are sanse mai mari de castig, si invers. Experienta (!) arata ca aceasta categorie e mai numeroasa decat prima. Atat CDR cat si Alianta D.A., ambele constructii foarte heterogene politic, au fost votate de un numar mai mare de electori decat partidele individuale. Nu e opinia mea aici. E un fapt.

          „Personal cred ca incercati o motivare intelectuala a noii aliante…. dar nu prea v-a iesit! ”

          Nu pot decat sa ma bucur ca n-a iesit asa ceva, pentru ca nu era intentia mea. Am scris o analiza, care poate sau nu sa fie corecta, nu un articol de opinie cu care cineva sa fie sau nu de acord.

          • Am recitit articolul d-vs(reformulat ;) ) si al d-lui Fumurescu si … cred ca ultimul d-vs raspuns completeaza foarte bine articolul in sine. Dezechilibrul de care vorbiti, intre scopul privat si public al partidului ca institutie este real, singura mea observatie ar fii ca am vazut in ultimul an cateva incercari timide de a „re-echilibra” balanta(in zona PDL, au fost mai vocale „actiunile”) sincer sa stiu nu stiu in ce masura vor fii de succes. Oricum cauzele si solutiile se pot constituii intr-un alt articol …. Argumentul dezechilibrului va da dreptate in fata d-lui Fumurescu. Dar… pentru ca nu se poate fara DAR… ;) conform declaratiilor, alianta nou constituita ar trebui sa functioneze pana in 2016 sau 2020(in functie ce „lider” isi da cu parerea). E greu de crezut ca o alianta proiectata pe un asemenea interval de timp(daca se va realiza!) nu duce la polarizarea vietii politice a Romaniei pe termen lung(chiar daca „stanga”/”dreapta” nu e definita clar ideologic), deci inclin aici spre parerea d-lui Fumurescu. E si mai greu de crezut ca, dupa acest interval, cineva va mai crede in „orientarea de dreapta” a PNL cat timp el va petrece 5-9 ani ca roata a 2-a dupa PSD. Oricum pierderea mare actuala, e de imagine din partea PNL(trebuie mentionata si felicitata pozitia C.P.T., L.O. si A.S. fata de alianta!) , castigul conferit de antene este insesizabil.
            Cat despre viitorul PDL, tind sa fiu de acord cu concluziile d-vs si nu cu parerile(mult prea alarmiste si impacientate!) ale d-lui Fumurescu.

  4. Ca intotdeauna la obiect, corect. M-a sictirit si pe mine postarea initiala a lui Fumurescu pe care as fi comentat-o, doar ca am renuntat ca oricum mi se par inutile acolo comentariile.
    Insa mi se pare important aici sa spun ca sint si eu absolut de acord cu punctele de vedere de aici. In plus as spune ca in functie de situatie (unii) oamenii se pling oricum: fie ca sint prea multe optiuni si nu stiu ce sa aleaga, fie ca sint prea putine. Oricum ai da-o tot nu-i bine.

    Iar fix la mijlocul tuturor care imparte RO in doua e … Basescu. Mai sa fie … urmeaza doar ca pamintul sa se invirta in jurul lui. Indiferent ce face opozitia (care sint si ele citeva partide cu liderii lor), ori partidele de guvernamint, ori ce se spune in presa sau la TV, cum se misca economia si multe altele toate se raporteaza la Basescu, ca si cum el el invirte pe toate. Chiar asa de mult si prosteste sa simplificam lucrurile?

    • Multumesc :-)

      „In plus as spune ca in functie de situatie (unii) oamenii se pling oricum: fie ca sint prea multe optiuni si nu stiu ce sa aleaga, fie ca sint prea putine. Oricum ai da-o tot nu-i bine. ”

      Eu cred ca oamenii in general sunt cu bun-simt, prin urmare sunt exceptii cei care se plang de prea multe optiuni, in domeniul politic sau in oricare altul. Daca primul domeniu pare sa faca o exceptie e din alt motiv: oamenilor nu le convine sa fie prea multe optiuni (in ce priveste votul) daca asta presupune ca optiunea (forta politica) pe care o prefera nu are sansa sa ajunga la putere sau macar in parlament. E un subiect interesant daca, pe termen lung, modul asta de a judeca lucrurile reprezinta sau nu un cerc vicios, dar el nu este nici pe departe lipsit de temei… De asta electoratul tinde sa premieze la vot o alianta a fortelor de opozitie.

  5. „Cum spuneam, votul se poate schimba pe motiv că unii sunt perdanţi şi ceilalţi câştigători, dar nu pentru că unii ar fi devenit în mod paradoxal mai “de dreapta” aliindu-se cu “stânga”, ”

    E foarte corect rationamentul, dupa mine. Atat ca poate merita continuat: PNL intr-o alianta in care principalul partid va avea probabil un numar aproximativ dublu de mandate, cam cat/ce din politicile sale va putea impune?! (presupunand ca va dori asta, ma rog, facem discutii)
    Din punctul de vedere al potentialului votant, cat de invingator va fi PNL-ul? Il intereseaza pe votant sa-i vada exponentii in guvern, sau sa-si urmeze oarece promisiuni facute in campanie? Cat de plauzibila va fi „victoria” PNL in fata publicului? Nu cumva ambele partide, PNL si PD-L, vor fi in realitate privite si tratate de catre electorat ca fiind niste perdanti?
    Implicit, votantii PSD vor fi foarte motivati sa iasa la urne, ei au miza.

    • Bbbb,

      ce se va intampla exact dupa ce o eventuala alianta a actualei opozitii va prelua puterea, asta putem doar specula, pentru ca depinde de multi factori care sunt imposibil de evaluat acum. Modelul descris in articol, o spun cu toata siguranta, va continua sa functioneze: noua coalitie de guvernare va fi supusa acelorasi forte centrifuge. Daca si in ce masura si cat timp le va rezista, si cum va evolua dupa aceea – asta, repet, nu cred ca poate sa anticipeze nimeni. Mai ales ca odata cu 2003 jocul a fost complicat de decalarea alegerilor parlamentare si prezidentiale, decalare care a facut posibila o situatie de coabitare intre parlament (guvern) si presedinte. Or, si soarta electorala a partidelor este strans legata de evolutia asta, prin urmare e la fel de dificil de pronosticat!

      Poate ca un mic exercitiu mental ar clarifica argumentul: incearca sa anticipezi evolutiile din urmatorii sase ani la nivelul anului 2004, facand abstractie de faptul ca suntem in 2011 si, evident, stii foarte bine ce s-a intamplat. Consideri ca, la nivelul lui 2004, ai fi putut da detalii despre cum vor sta partidele in 2007, 2009 sau 2010? Eu marturisesc ca n-as fi fost capabil.

      Si totusi, experienta anterioara, modelul descris in articol, ar fi putut fi un indicator de folos pana la un punct: departe de a fi un „obsedat politic”, asa cum il vede dl Fumurescu, cred ca Valeriu Stoica a anticipat indeajuns de precis si de devreme ca aceste forte divergente inevitabile vor sfarsi prin a dezbina „dreapta”. Asta e motivul pentru care a pledat pentru transformarea Aliantei D.A. in partid politic…

    • Cele doua coalizari sunt diferite din multe puncte de vedere, mai putin faptul ca si una si cealalta a fost respectiv va fi (eventual) supusa unor forte divergente din interior.

    • Andrei,

      nu sunt foarte sigur. Pentru a stabili daca un partid va profita sau nu trebuie sa stabilim ce anume reprezinta „profit” pentru un partid. Daca profitul e dat de scopul partizan imediat (puterea) atunci PD-L nu are cum sa profite, de vreme ce aceasta alianta ii reduce dramatic sansele de a ramane la putere la alegerile urmatoare.

  6. Dupa ce am citit aceasta fraza:

    „Nu văd nicio diferenţă fundamentală între coagularea opoziţiei de azi, în perspectiva anului electoral 2012, cu bipolaritatea aferentă, şi coagularea opoziţiei în aşteptarea anilor electorali 1996, 2004 sau 2008/9. ”
    am inceput sa ma intreb daca citezi de undeva sau in urma caror lecturi esti asa sigur cand emiti celelalte judecati de valoare de natura atat de transanta ca :

    „De asemenea, nici analiza şi nici experienţa (destul de vastă!) pe care o avem nu sprijină cealaltă teză propusă de dl Fumurescu, şi anume că evoluţia aceasta, bipolarizarea prin coagularea opoziţiei, pune în sine(!) în primejdie existenţa partidului de la putere. Există cu siguranţă un factor de mobilizare/demobilizare. O coaliţie care lasă impresia că va câştiga alegerile reuşeşte să mobilizeze suplimentar electorat în sprijinul ei. Ca paranteză, experienţa ne arată şi că acesta e semnificativ mai numeros decât electoratul demobilizat de incompatibilitatea pe care o percepe între partidele din coaliţie, asta ar trebui să îi liniştească pe cei care plâng viitorul electoral al PNL. Similar, un partid care e perceput ca incapabil să ajungă sau să păstreze puterea pierde electorat prin demobilizare. ”

    In final imi permit o intrebare de curiozitate: cati ani aveati in 95 sau 96? pentru ca fraza cu :
    „Nu văd nicio diferenţă fundamentală între coagularea opoziţiei de azi, în perspectiva anului electoral 2012, cu bipolaritatea aferentă, şi coagularea opoziţiei în aşteptarea anilor electorali 1996, 2004 sau 2008/9. ”
    mi se pare …..mortala!!!!!!!!!

    • Afirmatia pe care o citezi este sustinuta de argumente si fapte cat se poate de solide. In schimb, nu vad nimic in replica ta care sa semene a asa ceva. A imi atribui judecati de valoare (!) este, in acest caz, doar un exemplu amuzant de autoironie. Sigur, scopul acestor comentarii nu este (auto)ironizarea. In lipsa unor afirmatii argumentate carora sa le pot raspunde, un astfel de mesaj intra in categoria non-dialog. La fel ca pe Inventar… voi modera asa ceva, din respect fata de timpul meu celor care citesc aceste comentarii, si care sunt preocupati de tema in discutie, si nu de parerile personale ale lui x. sau y. sau de varsta mea.

      • Bine atunci sa argumentez.
        Consider ca noi nu avem nici o experienta vasta , mai mult chiar lipseste cu desavarsire. Singurele incercari mai rationale de a exerimenta ceva mai coerent sunt cele ale lui Valeriu Stoica,care prin dorinta si realizare unificarii asa zis liberale , au dus la deteriorarea climatului liberal si deprecierea politica a termenului.
        A compara ceea ce s-a intamplat in 96 cu ceea ce se intampla acum inseamna sa excluzi morala ,fie ea si politica din argumentatia situatiei.
        Chestiunea cu conceptul de invingator si invins nu are uneori nici o relevanta intr-o tara unde se votteaza cu 70 % din electorat analfabet politic si fara nici o intuitie de baza a termenului de democratie, mai mult chiar, cu un patriotism stomacal ardent.
        Daca din expunerea domniei voastre cu piciorele in ligheanul cu apa si punga de gheata la cap am reusit sa inteleg ca puteti scrie super complicat , ma gandesc ca si intelegeti de fapt in acelasi mod.
        Eu din ce a scris dl Fumurescu am inteles ca, asa cum este acum pregatit electoratul care voteaza acum, prin identificare si interes, un ins precum Crin Antonescu, tronand peste un spectru politic diversificat doar de usoare diferente sociale , va castiga viitoarea batalie prezidentiala, pentru ca cel trei partide reunite vor avea o masinarie electorala bine organizata (PSD), un pic mai inteligenta (PNL) si bine mediatizata (PC).
        Cred ca are dreptate si toata analiza dvs sofisticata si complexa e interesanta dar scrisa cu siguranta pentru alt popor.
        Varsta am adus-o in discutie pentru ca in 96 eu am fost in focul lupttei cum s-ar spune si am avut impresia ca dvs v-ati uitat la alt film.
        In final in cer scuze ca am intrat aici in propriul dvs teren , dar am facut-o doar pentru ca eram curiosa sa vad ce spuneti despre ce a scris dl cu pricina despre care faceti vorbire.

  7. Gabriela Filip,

    „Consider ca noi nu avem nici o experienta vasta , mai mult chiar lipseste cu desavarsire. Singurele incercari mai rationale de a exerimenta ceva mai coerent sunt cele ale lui Valeriu Stoica,care prin dorinta si realizare unificarii asa zis liberale , au dus la deteriorarea climatului liberal si deprecierea politica a termenului.”

    ? Citeste, te rog, cu atentie articolul – inclusiv apropo de ce anume e acea experienta vasta la care m-am referit, in mod evident vorbesti de cu totul altceva. Dl Fumurescu spunea ca formarea unei aliante care sa acopere de fapt si de drept (sic!) intregul spectru politic risca sa duca partidul lasat pe dinafara in spatiul extraparlamentar. Ce am raspuns eu este ca astfel de coalizari si excluderi s-au petrecut deja in trei randuri (trebuie sa spun care??), si nu fenomenul pronosticat de dl Fumurescu nu s-a intamplat, nici macar nu a fost primejdie sa se intample. Ce spui tu mai sus e complet paralel cu toate astea. Repet, incearca sa urmaresti afirmatiile din articol.

    „A compara ceea ce s-a intamplat in 96 cu ceea ce se intampla acum inseamna sa excluzi morala ,fie ea si politica din argumentatia situatiei.”

    Cu alte cuvinte, sa evit judecatile de valoare. Eu am facut un set de afirmatii foarte precise, faptul ca cineva vrea sa auda altceva e treaba lui. Astfel de divagatii nu imi invalideaza afirmatiile, desigur.

    „Chestiunea cu conceptul de invingator si invins…”

    ? La ce anume din articol sau din comentarii se refera asta?

    „Daca din expunerea domniei voastre cu piciorele in ligheanul cu apa si punga de gheata la cap am reusit sa inteleg ca puteti scrie super complicat , ma gandesc ca si intelegeti de fapt in acelasi mod.”

    Imi pare rau ca aceste lucruri nu sunt indeajuns de simple, de obicei asa este realitatea, nu am ce face. Cu siguranta cliseele sunt chestiuni mult mai simple si accesibile. In masura in care mi se cer clarificari le pot oferi, am facut-o si sunt gata sa o fac; insa nu pot oferi nimic cuiva care considera ca propria incapacitate de a urmari afirmatiile e un argument care le invalideaza.

    „Eu din ce a scris dl Fumurescu am inteles ca, asa cum este acum pregatit electoratul care voteaza acum, prin identificare si interes, un ins precum Crin Antonescu, tronand peste un spectru politic diversificat doar de usoare diferente sociale , va castiga viitoarea batalie prezidentiala, pentru ca cel trei partide reunite vor avea o masinarie electorala bine organizata (PSD), un pic mai inteligenta (PNL) si bine mediatizata (PC). Cred ca are dreptate si toata analiza dvs sofisticata si complexa e interesanta dar scrisa cu siguranta pentru alt popor.”

    Of, of. As specula ca dl Fumurescu insusi va fi foarte surprins sa afle ca ar fi scris asa ceva. Poate si el scrie prea alambicat, cine stie. N-am vazut nicio referire la alegerile prezidentiale viitoare in articolul scris de el, cu atat mai putin vreun pronostic! Evident, cum nu pot polemiza nici daca as vrea cu afirmatii inexistente, nici articolul meu, sofisticat sa nu, nu contine vreun fel de referire sau asa ceva, sau vreo polemica pe subiect cu dl Fumurescu.

    Si atunci, cum as putea sa va raspund la pasajul de mai sus? Nu imi lasati prea multe alternative la moderare, in aceste conditii: va rog, din nou cu tot respectul, incercati sa cititi articolele pe care le comentati.

  8. Daca nu castiga si crin presedintia degeaba castiga alianta stanga dreapta ca basescu tot pe cine vrea el numeste.ca sa gandim cu 5 minute mai devreme tre sa vedem aceste parlamentare din 2012 ca pe o reorganizare pentru a castiga presedintia si numai atunci se va schimba puterea.Odata cineva l-a intrebat pe jupe cum suporta ca unii sa-i explice o ora ceea ce el intelegea in 5 minute? prin urmare recunosc cinstit ca mai mult decat ultimul paragraf nu am fost in stare sa citesc.sunteti mult prea tensionat in exprimare pentru o conversatie in virtual.

    • Aici e usor gresit, daca aceasta alianta se inregistreaza la tribunal inainte de alegeri si obtine peste 50% din voturi atunci Basescu va fi obligat sa numeasca un prim ministru din randurile lor.

  9. in ce priveste articolul initial marturisesc sincer ca l-am citit cu foarte mare atentie, de mai multe ori anumite paragrafe chiar, da ce sa fac daca n-am priceput? ….sa mai imi cer o data scu ze … si atat.

  10. Doc,
    „ce se va intampla exact dupa ce o eventuala alianta a actualei opozitii va prelua puterea, asta putem doar specula”
    Da, putem noi, poate si restul publicului, iar eu ma limitam la a incerca sa intuim care partid isi va vedea bazinul electoral mai bine mobilizat, mai motivat, dupa aceasta mutare.
    Ce va fi dupa alegeri, sau peste cativa ani … nu as indrazni un pronostic, cum n-as fi putut nici in 2004 sa-mi imaginez ce va urma. (vad si eu ca s-au apucat unii sa puna de coliva ba pentru un partid, ba pentru altul, dar, nah, n-avem toti talent de vizionari :) ).
    Cunosc argumentul d-lui. V. Stoica, dar cred ca tocmai acelui „interes privat” care-i mana pe ei in lupta, ii putem imputa faptul ca „dreapta” este dezbinata. Pentru votantii de dreapta, zic ca-i mai bine daca pot alege intre doua formatiuni, le pot ameninta ca-si schimba optiunea intre ele, decat daca ar avea una mare, grasa si frumoasa … de votat, ingurgitat. Ba s-ar putea sa fie nevoie si de-o a treia, daca vrei sa-ti iasa in mod semnificativ la urne, ca-i un votant destul de mofturos … dar deja cred ca ne indepartam de subiect. :)

  11. @ Miron Damian – Cu scuzele de rigoare pentru intarziere si cu inca un rand de scuze pentru ca voi raspunde „pe fuga” si, poate, prea putin structurat, din lipsa de timp. DecI:
    – in primul rand nu pot sa nu ma bucur ca articolul v-a trezit interesul. E bine.
    – in al doilea rand, nu pot sa nu remarc ca diferentele dintre tezele noastre nu mi se par chiar atat de radicale pe cat le prezentati. Eu vorbesc despre intentia unor politicieni si despre ceea s-ar vrea sa fie, i.e., bipolarizarea scenei politice, dvs. despre ceea ce este si-a fost pana acum; eu, mai degraba cu accent pe teorie, dvs. cu accent pe practica.
    – acestea fiind spuse, exista de buna seama si deosebiri – unele mai de nuanta, altele mai de substanta; le iau in ordine mai degraba aleatorie.
    (1) „teza” mea nu este descrisa prea exact prin randurile: „alianţa dintre PNL şi PC, urmată apoi de una cu PSD, reprezintă o evoluţie către o scenă politică bipolară, o “pâjolire a spectrului politic”. Ea e o consecinţă previzibilă a obsesiei dlor Băsescu şi Stoica de a simplifica scena politcă. De pe urma ei nu are de suferit doar interesul public ci şi PD-L însuşi, pe care această coalizare stânga-centru-dreapta riscă să-l împingă în derizoriul extra-parlamentar.” – Daca nu m-am facut bine inteles, imi asum partea de vina. Spuneam ca prezentarea aliantei PNL-PC ca una :de centru dreapta” si preconizata alianta „stanga-dreapta” cu PSD se inscrie in aceeasi logica sustinuta, pe de-o parte, de catre Basescu/Stoica, pe de alta parte (si cu mijloace diferite, dar asta nu schimba fondul problemei) de catre Valeriu Stoica. Spre asta se tinde, asta se incearca, asta s-a (chiar) declarat – asta nu are decat prea putina legatura cu ceea ce s-a intamplat pana acum. Una e una, alta – alta.
    (revin imediat)

  12. …am revenit (asta e ritmul sacadat al vietii de astazi – daca e vreo consolare, nu-mi face nici mie nici o placere – nadajduiesc doar sa nu fie considerat impolitete). Deci:
    (2) De teorie, dupa cum singur recunoasteti la (1) nu se poate scapa, oricat ne-am stradui. E nevoie de o teorie, oriat de indepartata de realitate, dupa care sa ne ghidam, in functie de care sa evaluam. Sa-i spunem „un orizont teoretic”. Imi reprosati la punctul (3) ca folosesc concepte precum „:dreapta” sau „stanga” fara ghilimele, inducand ideea ca ar exista asa ceva in Romania, i.e., partide de dreapta si de stanga. E un abuz, spuneti. Doua observatii: (a) dupa cum am indicat chiar in primul raspuns, nu cred asa . (b) era vorba despre o abordare teoretica a viitorului politic al acestei tari, era vorba despre viziuni politice, despre „pretentia” de a lucra cu astfel de concepte – stanga si dreapta. Asta faceti si dvs, asta face si Valeriu Stoica.
    TOCMAI pentru ca exista mai multe „drepte” (dreapta economica, liberala, conservatoare, etc) si mai multe „stangi” mi se pare pernicioasa INTENTIA de a simplifica (parjoli, daca preferati) si mai mult un spectru politic oricum saracit. NU CRED ca o comasare a „dreptei”, asa cum isi doreste, bunaoara, Valeriu Soica (sau Dinu Patriciu) ne-ar aduce vreun beneficiu. Dimpotriva: cred ca impartirea (fragmentarea, daca vreti) a dreptei, intr-un partid liberal si unul conservator este macar un inceput. Un inceput care ar putea forta fiecare partid de dreapta spre o mai buna clarificare doctrinara. Evident, acelasi rationament e valabil si la stanga. Imaginati-va doar cum ar fi nevoit sa se repozitioneze doctrinar PSD presupunand (mai degraba prin absurd) ca alde Rogozanu, Ernu & comp. (CriticAtac) ar reusi sa creeze un partid de stanga.
    (revin)

  13. …am revenit :)
    (3) Despre ceea ce s-a intamplat in ultimii 20 de ani conform tezei dvs., i.e, coagulare in opozitie, disolutie partizana la guvernare, nu mi-am propus, dupa cum spuneam sa vorbesc in articolul meu. Dar, daca tot a venit vorba, ingaduiti-mi doar doua observatii: (a) „coagulare” vs. „disolutie” este, in opinia mea, un cuplu conceptual mai vag chiar decat „stanga si dreapta”. Coagulare poate insemna alianta, fuziune, comasare, suport parlamentarl (gen PSD pentru PNL), etc. (b) exista mai multe cazuri in care „modelul”, daca-l inteleg eu bine, nu a functionat: patrulaterul rosu, daca vi-l mai amintiti s-a format DUPA alegeri; atragerea PC sau UDMR la guvernare s-a realizat de cele mai multe ori DUPA alegeri.
    In fine, asta mi se pare o discutie secundara. Ceea ce mi se pare cu adevarat relevant e atitudinea „naturalista” pe care imi pare c-o adoptati referitor la politica: e ca si cum ar exista cicluri naturale, copiate dupa modelul anotimpurilor, care se repeta, s-au repetat si se vor repeta indiferent de strategiile pe care un actors sau altul incearca (si uneori reuseste) sa le impuna. Imi pare o atitudine pernicioasa din mai multe puncte de vedere: e fatalista si conra-productiva; neaga, printre altele, eforturile Stoica/Basescu de „coagulare” a dreptei pe care, imi pare, le sustineti.
    Inca doua observatii de detali si gata, oricata placere mi-ar face sa ma mai intind la povesti:
    (4) NU am sustinut ca actulaul sistem de vot este uninominal „pur”. Am spus doar ca asta si-a dorit si, dupa propriile declaratii, isi doreste in continuare Traian Basescu, Daca nu credeti ca un astfel de sistem favorizeaza bipolarizarea, n-aveti decat a va certa cu … „manualele de stiinte politice” :)
    (5) despre punctul (7) NU am spus ca bipolarizarea „in sine” pune in pericol PDL. Doar ca, in masura in care competitia (de imagine) pentru bipolarizare va fi castigata nu de catre PDL ci de catre PSD- ACD, PDL are sanse de a iesi de pe scena.
    Partea cea mai proasta a acestei obsesii a bipolaritatii stiti care este? Ca PSD castiga in ambele variante (Stoica sau Patriciu). Singura varianta in care mai poate pierde ar fi tocmai diversificarea (nu saracirea) spectrului politic, atat la stanga, cat si la dreapta.
    Si-am incalecat pe-o sa si sper c-am lamurit macar o parte din nedumeriri asa :)
    Toatre cele bune,
    alin

  14. E panica?
    Articolul, si autorul, a carui parere o respect, confirma teorie mea ca nu avem multe de asteptat de la partidele politice si clasa politica. Ai un relativism ideologic combinat cu un oportunism de speriat (dimensiunea crestina a PDL ar fi ultimul exemplu iar alianta in formare alta). E o situatie permanenta si nu e doar romaneasca.
    Solutia:presa alternativa, ca aici;avocacy groups (ideii, presiuni, evaluari) ;o societate civila reala care sa furnizeze si o alternativa politica.

    Ce ar iesi daca am evalua la rece si Presidentia, acum dupa 6 ani cu un presedinte jucator? Asta pt ca se investesc sperante si resurse de toate felurile in solutii care nu merita si care nu sint ce par.
    Si nu ar fi fost mai bine daca Johannis ar fi fost lasat. sa fie premier? Aveai acum o alianta PNL-PDL si cu totul alte perspective pt 2012.

  15. Alin Fumurescu,

    „Spuneam ca prezentarea aliantei PNL-PC ca una :de centru dreapta” si preconizata alianta “stanga-dreapta” cu PSD se inscrie in aceeasi logica sustinuta, pe de-o parte, de catre Basescu/Stoica, pe de alta parte (si cu mijloace diferite, dar asta nu schimba fondul problemei) de catre Valeriu Stoica. Spre asta se tinde, asta se incearca, asta s-a (chiar) declarat – asta nu are decat prea putina legatura cu ceea ce s-a intamplat pana acum. Una e una, alta – alta.”

    Nu. Eu nu stiu ca oricare dintre dnii Basescu sau Stoica sa fi pledat vreodata pentru o alianta a „dreptei” cu „stanga”. De fapt, in cazul dlui Stoica, ar trebui clarificat un lucru : daca imi amintesc bine, dl Stoica a formulat „obsesia” sa foarte diferit: nu a pledat in principiu pentru bipolarizare. In loc de asta a remarcat ca in timp ce stanga politica este ocupata de un singur partid, dreapta este divizata ceea ce o face vulnerabila si pe termen lung perdanta. Cu alte cuvinte, nu a dorit bipolarizare politica de dragul bipolarizarii, ci a cerut unificarea partidelor de dreapta (in acceptiunea dniei sale) pentru ca evolutia ulterioara – speculez ca a identificat si el modelul prezentat de mine, cu bipolarizare partizana cu tot – sa nu le puna in tabere diferite aducand stanga a putere. Ceea ce s-a si intamplat, mai putin schimbarea de putere. De asemenea, nu cred ca dl Stoica a facut vreodata filosofarile dlui Basescu apropo de faptul ca liberalismul ar trebui sa fie de stanga. Detaliile, bata-le vina…

    „TOCMAI pentru ca exista mai multe “drepte” (dreapta economica, liberala, conservatoare, etc) si mai multe “stangi” mi se pare pernicioasa INTENTIA de a simplifica (parjoli, daca preferati) si mai mult un spectru politic oricum saracit”

    Din nou, nu cred ca ne intelegem. Ce arat eu in articol este ca evolutia actuala nu are legatura cu obsesiile nimanui, e un fenomen care se produce ciclic, din motive cat se poate de clare, unul fiind faptul ca acest spectru politic este relativ saracit sau, mai degraba, foarte volatil inca de la bun inceput. Cine ar reprezenta dreapta economica liberala aici?

    As vrea sa fac aici o nota: eu nu emit niciun fel de opinie in articol apropo de bipolaritatea politica. Am vazut ca o consideri in principiu ceva de nedorit, nu am polemizat cu asta. As putea s-o fac :-) , dar articolul meu nu are acest scop.

  16. (continuare)

    „Dar, daca tot a venit vorba, ingaduiti-mi doar doua observatii: (a) “coagulare” vs. “disolutie” este, in opinia mea, un cuplu conceptual mai vag chiar decat “stanga si dreapta”. Coagulare poate insemna alianta, fuziune, comasare, suport parlamentarl (gen PSD pentru PNL), etc. ”

    Problema cu „stanga si dreapta” nu e doar ca aceste concepte pot fi foarte vagi aplicate in Ro, ci si pentru ca, asa cum am spus, a fi partid de stanga sau de dreapta presupune un nivel de coerenta si consistenta al actiunii politice, nivel care e ratat de departe de partidele noastre.

    „Coagularea opozitiei” in schimb nu e un concept vag, dovada ca il explici destul de bine! E un termen descrie o evolutie similara in fond, dar manifestata in multiple forme. Sunt nevoit sa il folosesc pentru ca… asa au stat lucrurile. Am avut aliante, protocoale, coalitii, acorduri publice, intelegeri secrete etc. etc. La fel e si in cazul celuilalt termen, el descrie caracteristica de fond a unei evolutii care a luat mai multe forme, ruperi din partide, desfiintari sau sabotari de aliante si coalitii de guvernare etc. etc.

    „(b) exista mai multe cazuri in care “modelul”, daca-l inteleg eu bine, nu a functionat: patrulaterul rosu, daca vi-l mai amintiti s-a format DUPA alegeri; atragerea PC sau UDMR la guvernare s-a realizat de cele mai multe ori DUPA alegeri.”

    Modelul descris de mine se refera la tendinta opozitiei de a se coagula precum si a puterii de a se dezagrega. Evident, formarea patrulaterului rosu nu reprezinta o coagulare a opozitiei de vreme ce ea s-a facut in jurul partidului aflat (anterior) la putere! Cazul alegerilor din 1992 pare a fi o exceptie, in schimb, pentru ca opozitia de atunci nu s-a coagulat, in realitate modelul a functionat inca de pe atunci, doar ca din motive evidente, miscarea de coagulare a fost dificila, si nu s-a putut incheia intr-un interval asa scurt. Insa a debutat atunci si am vazut-o apoi finalizata in 1996.

    Si cazul PC, nu vad cum evolutia lui ar infirma modelul descris de mine, din contra: aflati la putere dupa 2000 (fosta opozitie, coagulata in jurul PDSR) partidul dlui Voiculescu incepe sa fie canibalizat de partenerul mai mare la nivel parlamentar, prin urmare iese cu scandal din coalitia de guvernare si participa singur la alegerile locale. Imediat, incep demersurile pentr asocierea lui la opozitie, nu-mi amintesc pe atunci ca sa fi fost vreo problema, fie in randul PD sau al PNL, apropo de asta, si din cate stiu initiativa a fost de ambele parti. Nu exista nicio contradictie a modelului in faptul ca demersul nu s-a realizat, opozitia a ramas coagulata pentru simplul motiv ca PUR a sarit inapoi in barca puterii, in urma unei oferte generoase a PSD. Disolutia puterii (noii puteri, i.e.) a inceput insa imediat, a fost botezat „solutia imorala” de presedinte tocmai pentru ca, dupa ce a sarit in barca puterii, a votat impotriva ei la conducerile camerelor. Un an si ceva mai tarziu procesul de disolutie a puterii se incheia odata cu dizolvarea de facto a Aliantei D.A, dupa care incepea o coagulare a opozitiei fata de presedinte… Acelasi model.

    UDMR, in schimb, asa cum ai spus si tu in articol, e o exceptie de la aceste miscari. De ce e asa merita un articol separat.

  17. (continuare)

    „Ceea ce mi se pare cu adevarat relevant e atitudinea “naturalista” pe care imi pare c-o adoptati referitor la politica: e ca si cum ar exista cicluri naturale, copiate dupa modelul anotimpurilor, care se repeta, s-au repetat si se vor repeta indiferent de strategiile pe care un actors sau altul incearca (si uneori reuseste) sa le impuna. Imi pare o atitudine pernicioasa din mai multe puncte de vedere: e fatalista si conra-productiva; neaga, printre altele, eforturile Stoica/Basescu de “coagulare” a dreptei pe care, imi pare, le sustineti.”

    Nu, nu am zis nici pe departe asa ceva. Am spus ca exista un model care se repeta, si am explicat de ce. Nu filosofez aici, ci analizez o realitate incontestabila. Evident, de vreme ce avem de-a face cu un efect al unei cauze, in clipa in care am inlatura cauza, ar disparea si efectul – ca tot vorbim de viziun naturaliste :-) Realismul nu e fatalism, din contra. In fine, repet, nimic din analiza mea nu spune daca o forma de polarizare politica ar fi sau nu un lucru bun. Nimic.

    „(4) NU am sustinut ca actulaul sistem de vot este uninominal “pur”. Am spus doar ca asta si-a dorit si, dupa propriile declaratii, isi doreste in continuare Traian Basescu, Daca nu credeti ca un astfel de sistem favorizeaza bipolarizarea, n-aveti decat a va certa cu … “manualele de stiinte politice” ”

    Nu am sustinut ca ai sustinut ce n-ai sustinut. De asemenea, nu cred ca cred ceea ce crezi ca cred in mod gresit. :-)

    Ok, sa lamurim. Ati spus despre sistemul de vot promovat in legislatura trecuta ca este uninominal, si ca ar fi existat intentia adoptarii variantei „pure si dure” (citez, „A fost promovat votul uninominal si putin a lipsit sa fie adoptata varianta “pura si dura” la ambele camere.”). Ei bine, eu n-am vazut in niciun manual de stiinte politice, de fapt nicaieri altfel decat in publicistica autohtona, expresii gen „vot uninominal pur”, „vot uninominal dur”, „vot uninominal curat”, „vot uninominal pe bune” etc. etc. Confruntati sistemul de vot actual cu orice manual: este un sistem de vot mixt-proportional.

    Sistemele uninominale-majoritare sunt cunoscute pentru faptul ca favorizeaza bipolarizarea. E adevarat, nu cred altceva.

  18. Domnule Miron Damian,

    Sistemul electoral actual nu este deloc mixt, este unul cu reprezentare proporțională INTEGRALĂ și cu vot în circumscripții uninominale. Nu trebuie amestecat modul de reprezentare (determinant) cu modul de votare.

    • Dle Clej,

      nu le amestec chiar deloc, as zice chiar din contra, am incercat constant, si se pare fara prea mare succes sa clarific aceste lucruri. Am sa o fac inca odata.

      Sistemele mixte sunt, prin definitie, acele sisteme care combina doua sau mai multe moduri de alegere ale reprezentantilor din acelasi corp legislativ. In practica, majoritatea sistemelor mixte au un caracter specific: au o componenta uninominal-majoritara (i.e. o parte din locuri se obtin in acest fel) si o alta componenta menita sa dea rezultatului final un caracter (mai) proportional. Unele sisteme mixte au caracter proportional, in sensul ca rezultatul total e proportional, alte sisteme mixte au caracter semi-proportional, de obicei pentru ca a doua componenta este proportionala doar relativ la locurile alocate ei.

      Pe baza teoriei, haide sa vedem cum se caracterizeaza sistemul romanesc. Pai, daca ne uitam, avem doua categorii de parlamentari, dupa modul in care isi castiga mandatul. Unii sunt alesi din postura de castigatori ai competitiei din colegiul lor. Ceilalti sunt selectati din celelalte colegii cu scopul de a da un caracter proportional rezultatului final. Doua moduri de alegere = sistem mixt. Proportia de parlamentari ~egala cu cea de voturi primite de partid = sistem proportional. Prin urmare, e un sistem mixt-proportional.

      Acestea fiind spuse, modul in care sistemul nostru separa aceste componente este cat se poate de original, si, in acelasi timp, de contraintuitiv si de anormal. Nu ar trebui sa existe confuzie intre modul de votare si cel de alocare al mandatelor, pentru simplul fapt ca merg impreuna. In conditiile astea ar trebui sa folosesc „uninominal” fara sa mai pun si „majoritar”, care se subintelege. Citeam zilele trecute un articol despre sisteme de vot, autorii spuneau ca toate sistemele uninominale sunt majoritare… ei bine, saracii n-au aflat de creatia dlui Stanciu, solutia sustinuta de APD si de alte intelighentii din spatiul nostru public, care e un sistem de vot uninominal (cand vine vorba de votare) dar nu si unul majoritar, cand vine vorba de modul stabilire al rezultatului. Asta pentru ca, unic in lume, si complet anormal, el permite ca intr-un colegiu uninominal candidatul perdant sa castige mandatul si cel castigator sa il piarda. Acum, din doua una: fie contrazicem toata literatura de specialitate de dragul pretentiilor lui Stanciu and co si al unui sistem electoral construit anapoda; fie luam in calcul literatura de specialitate (pentru care uninominal este si majoritar) si descriem sistemul asa cum este: mixt-proportional. Eu prefer aceasta din urma varianta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro