Politizarea principalelor universități de stat din România și folosirea lor intensivă pentru recrutarea oamenilor din aparatul de stat mai mult sau mai puțin descoperit sau acoperit duce la încetinirea foarte puternică a evoluției acestor instituții și la emigrarea permanentă a celor mai buni tineri din România către campusurile vestice. Peste acestă situație s-a mai suprapus și politică europeană perdantă în educație, sistemul Bologna, care a bulversat ce mergea bine în unele universități și facultăți.
Ce s-a schimbat în bine în universitățile românești se datorează unor persoane atipice, rare, ca domnii Miclea sau Funeriu, ori unor rectori sau simpli profesori în izolați în marea masă a angajaților din educația universitară și din managementul ministerial al acesteia. Mașina educației universitare publice merge cu frâna de mână trasă de însăși majoritatea comunității academice. Atitudinea acestor oameni este în ton cu mentalitățile societății în ansamblul ei și nu există nici un semn că situația se poate schimba. Nu se poate schimba nici măcar prin reînnoire biologică, sistemul tinde să se reproduce prin recrutarea unor tineri de același nivel de hărnicie și pasiune pentru ștință cu mentorii lor, iar cei care ar putea schimba starea de lucruri alimentează resursa umană din țările occidentale.
Statul nu poate face, avem un blocaj instituțional rezultat dintr-o multitudine de factori politici, economici, socio-culturali, demografici. Nu are nici o importanță cine este responsabil pentru situația la care s-a ajuns. Are importanță doar cum putem ieși din ea.
Radu J. Bogdan, filosof român emigrat în America, descrie într-un inteviu din 2010 (link) situația din Turcia:
„Aici ar fi multe de spus. Bilkent University rămâne pentru mine ‒ ca şi pentru toți care vizitează campusul ‒ o remarcabilă surpriză şi un exemplu de considerat pentru viitorul învățământului în România. Am petrecut doi ani la Bilkent, predând atât filosofie cât şi psihologie […],
Într‐o țară eminamente musulmană, destul de naționalistă şi oarecum precară politic, ca Turcia, să ai primele top cinci universități ‒ două de stat (Bogazici şi METU) şi trei private (Bilkent, Koc şi Sabanci) ‒ cu predare în limba engleză şi cu un substanțial corp academic străin ‐‐ este o performanță, cum sunt şi ambiția şi standardele ridicate la care aspiră aceste universități. […]
Bilkent‐ul, cea mai prestigioasă dintre cele private, a fost creată acum 25 de ani de o remarcabilă familie, Dogramaci, pe model american, cu un campus uriaş (într‐o suburbie
a Ankarei), verde, plăcut şi bine întreținut. O treime din corpul didactic e străin, toți găzduiți în apartamente mobilate gratuite. O remarcabilă atenție la mici detalii ‐‐ microbuze la fiecare 15 minute care au traseu dintr‐o parte a campusului în alta, şi la fiecare oră spre Ankara, vreo zece cantine, un faculty club cu o vedere frumoasă a dealurilor Ankarei, o splendidă sală de concerte, ş.a.m.d. Salariile sunt aproape de nivelul european, lunch‐urile sunt subvenționate cu vreo $100 pe lună, iar călătoriile profesionale sunt decent finanțate. Mentalitatea administrației e competitivă: publici suficient şi prestigios or eşti concediat sau, în cel mai bun caz, predai mai multe clase. Din păcate, două aspecte ale sistemului american nu au fost preluate ‐‐ sistemul turc îi obligă pe studenți să fie admişi la o facultate anume, ca în România; iar mentalitatea locală e autoritară şi top down, fără multă democrație internă”
Înființarea unei universități private mari și serioase în România, chiar și de către un investitor din afara țării, dacă miliardarii noștri nu sunt interesați să facă ceva pentru țara lor, este o soluție pentru a modifica starea actuală.
Nici un părinte nu este fericit să își trimită copilul să învețe în străinătate, să nu îl mai vadă cu lunile. Și totuși, știu nenumărate cazuri de profesori și cercetători din universități care și-au încurajat copii să plece la mastere și doctorate în afara țării, conștienți de situația precară din țară, din universitatea în care chiar ei predau sau fac cercetare. Când nu obțin burse se fac sacrificii materiale importante pentru întreținerea lor, se contribuie la dezvoltarea universităților unde ei pleacă. Majoritatea acestor tineri nu se mai întorc, își întemeiază familii acolo unde găsesc de lucru, sau își iau și familia de aici dacă o aveau deja.
Dacă ar există o ofertă educațională în țară comparabilă cu cea de afară mulți tineri dornici să învețe ceva folositor ar opta să facă studiile aici. Practicarea unor prețuri modice ar permite atragerea și a studenților din țările pentru care universitățile occidentale sunt inaccesibile financiar. O universitate privată serioasă are capacitate mult mai mare de atragere a resurselor financiare pentru cercetare, fiind mult mai deschisă către întreprinderi și fundații private. Are o viteză de acțiune mult mai rapidă decât o organizație birocratizată de stat, încetinită permanent de proceduri de achiziție publică.
Înființarea unei astfel de universități după modelul celei de la Bilkent ar fi pentru marile universitățile de stat din România un competitor puternic. Ar oferi managerilor argumentele necesare ca să pună în practică politici pentru restructurarea resursei umane, pentru creșterea standardelor academice. Nu în vorbe și documente oficiale, ci în faptele administrative de zic cu zi. Ar obliga guvernul la finanțare focalizată a celor mai performante universități de stat pentru ridicarea calității campusurilor, crearea unui climat de lucru care să permită performanță. După un exod inițial al resursei umane performante de la stat către universitatea privată, am putea spera la o reînnoire a modului de gestionare al resurselor umane la stat, la renunțarea la acceptarea tacită a practicilor anti-meritocratice, și odată cu acești pași la o creștere a calității producției de servicii educaționale și de cercetare.
După reforma Funeriu și anti-reforma Mang-Andronescu nu mai cred în posibilitatea statului de a aduce universitățile românești de stat la standarde occidentale. Critica permanentă a managerilor publici ai cercetării și educației este ineficientă, guvernanții se orientează doar după majoritatea aducătoare de voturi. Organizațiile reformiste cum este Ad-Astra și diaspora românească interesată în a lucra în țară după ce a făcut carieră afară ar putea să susțină crearea unei astfel de universități private.
Abia cu o astfel de instituție privată de succes educația universitară din România ar ieși din comunism.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Salariile sunt aproape de nivelul european, lunch‐urile sunt subvenționate cu vreo $100 pe lună, iar călătoriile profesionale sunt decent finanțate.”
Am avut prilejul sa lucrez intr-universitate din Romania in 2012 ca Fulbright Specialist. Contractul prevedea asigurarea transportului, hranei si locuintei, plus 200 USD/zi (inclusiv zilele din week-end), adica o suma pe care o estimez la 100.000 USD/an. Asigurarea medicala si celelate beneficii (vacanta, contributie la planul de pensie) nu erau platite de guvernul american.
O asemenea oferta salariala nu poate fi considerata tentanta de nici un profesor din Statele Unite sau Canada.
Dar chiar la acest nivel, pentru o universitate cu 5.000 de studenti si un cadru didactic la 10 studenti, numai cheltuelile salarilale ale corpului profesoral ar ajunge la 50 de milione USD. Cum ele reprezinta, in medie, 20% din bugetul unei universitati, „investitorul” la care va referiti ar trebui sa puna jos 250 de milioane USD/an. Suma ar putea fi acoperita cu taxe de 50.000 USD/an de la fiecare student, adica mai mult decat la Harvard, Yale or Princeton.
Din câte ştiu, a existat intenţia de a înfiinţa C.E.U. la Cluj, în anii ’90, şi nu la Budapesta, dar din cauza unor probleme (tensiuni etnice, hipercentralism), a fost decisă crearea ei în Ungaria. Păcat! Probabil că a existat un curent atunci, de occidentalizare şi privatizare a învăţământului universitar, dar care s-a evaporat între timp, odată cu realizarea unor bilanţuri. Din nou din păcate, turcii au o cultură a proprietăţii private mai puţin înapoiată ca a noastră, probabil din cauza comunismului.
la Timisoara.
Refuzul autoritatilor romanesti de a coopera a dus CEU la Budapesta.
Din punct de vedere al viabilitatii nu cred ca sta in picioare un asemenea proiect (mare) in tara noastra. Si mai simplu ar fi sa recrutam una bucata ministru competent si curajos (salariu, mese calde, abonament ratb). Sau un guvern intreg. Facem cheta dupa modelul suporterilor rapidisti.
Există , domnule Iordache- din câte știu eu- și se cheamă Lumina. Și da, e făcută cu turcii….
Chiar asa? O universitate cu 4 programe de licenta si 50 de locuri per program! In cite sute de ani o sa ajunga in primele 300 de universitati din lume? Si daca dispare sustinerea miscarii religioase Gulen cit timp mai rezista? Nu mai vorbesc de profesorii care, la electronica, au 3-5 articole sau NICI UN articol ISI! Chiar de top!
Stimate domn- raționamentul dvs. e defectuos- ca să mă exprim elegant. N-am nevoie de o universitate în primele 300 din lume- am nevoie de o universitate care să predea la standarde de performanță și care să adauge plus valoarea necesară studenților. Punct.
Ce aveti nevoie dumneavoastra este irelevant. Important este ce are nevoie societatea. Clasificarea universitatilor nu este perfecta dar este cea care conteaza.
Da, noi trebuie să avem și cel mai mare elefant din lume, cel mai mare pitic din lume (eventual porno) și neapărat universități între primele 500. De ce ? La ce ajută o astfel de poziționare pe beneficiarul universității- adică pe student ? Naționalismul patriotic din păcate nu înlocuiește inteligența, stimate domn.
O conceptie demna de celebrele: „democratie originala”, ce ne intereseaza pe noi ce fac altii, noi sintem cei mai destepti, dacii sint „nasii” tuturor popoarelor, noi sintem neintelesi etc. Nu credeam sa mai vad asa ceva! Probabil ca ideea viermelui ca marul in care traieste este buricul universului este adinc inradacinata in constiina poporului roman. Ar fi cazul sa intelegem ca noi avem nevoie de restul lumii si nu invers.
Câți profesori cu CV comparabil cu al lui Radu J Bogdan predau la lumina, dacă știți cumva ? Mulțumesc.
Din cite m-am uitat nici unul. Recunosc ca nu am avut rabdare sa ii iau pe toti la rind dar cine are curiozitatea poate verifica la:
http://www.lumina.org/en/staff/academic-staff.html
Evident că pentru cel neavizat- ne putem dori să-l avem pe Einstein de România profesor.Uitând că în primul rând profesorul trebuie să aibă niște calități didactice corespunzătoare- nu să fie om de știință. Degeaba îl am pe Einstein dacă studenții nu înțeleg nimic din ce face- dacă costurile să-l aduc sunt imense iar eficiența 0. ”Filozoful” român care predă nu știu unde- nu este absolut de loc un model. Modelul trebuie să fie profesorul eficient- care oferă plus valoarea necesară studentului. Dacă face și cercetare- cinste lui. Dar ne referim la profesori- adică oamenii aceia a căror funcție principală este să instruiască alți oameni- da ????
Domnule Andrei George,
într-o universitate oamenii trebuie nu doar să transmită cunoaștere despre teorii, ci cunoaștere despre cum se produce cunoaștere în mod concret într-un anumit domeniu, adică despre cum se face cercetarea.
Putem să numim universitate tip 1 ca o convenție și cea în care nu se face cercetare, dar nu este o universitate în fapt așa cum este în occident unde s-au inventat aceste organizații, să zicem universitate tip 2, este o instituție de predare de cunoștințe mai complexe ca la liceu și atât. Diploma de la o universitate de tip 1 nu este comparabilă cu cea de la universitate de tip 2.
Prin urmare CV-urile profesorilor într-o universitate tip 2, singurele care duc la un progres cultural propriu al unei țări, care nu funcționează doar ca o curea de transmitere a unor informații, trebuie nu doar să aibă o componentă puternică de publicații rezultate din cercetările proprii, ci să fie an de an îmbogățite cu astfel de publicații.
cele bune,
Stimate domnule Iordache,
Mi-ar face o mare plăcere revenirea cu picioarele pe pământ- apropo de acest vis boculescian trist și tragic- cu numărul de publicații pe hectar. Prostia asta a fost introdusă în 2010 și este doar o prostie- dacă ne folosim un pic de judecata logică. Să mă explic și vă rog să mă contraziceți dacă greșesc.
1. Publicațiile sunt rodul unei cercetări- și nu ce-mi trece mie prin cap. Sper că sunteți de acord cu asta.
2. O cercetare durează- dacă ne referim la o perioadă rezonabilă- între 2 și 4 ani.
3. În acest timp- cu tot respectul- poți să scoți din respectiva cercetare 1-2 articole. Hai 4 profitând de iuțeala de mână și nebăgarea de seamă a recenzorilor. În sensul că dai aceleași rezultate- dar într-o altă formă- la 2 reviste diferite.
4. De la 4 articole în 4 ani- poate îmi explicați și mie cum are cineva 10-14 articole /an ?
Eu mi-aș dori de la universitate- în primul rând- să educe corespunzător studentul. Circa 75…80% din studenți nu sunt făcuți pentru cercetare- fără ca acest lucru să fie o rușine. Cu cârnatul Bologna la ora actuală-studentul învață nimic despre orice- așa că trebuie să fim fericiți dacă în 3,4 sau 5 ani obține minime competențe profesionale.
Domnule Andrei George,
Va inteleg punctul de vedere, dar nu sunt interesat de acest fel de universitate pe care il doriti dvs.
Va rog sa imi permiteti sa va spun ca sunt un profesor si cercetator SUBMEDIOCRU la standardele europene, judecand pe baza rezultatelor, nu wishful thinking. Asta e situatia, trebuie sa o accept. Hirsch-ul meu e slab, dar lupt sa il dezvolt. Inca nu am manuale publicate la edituri internationale, doar capitole monografice.
Publicatiile vin dupa cercetari, asa este. Dar un cercetator nu cerceteaza azi si maine dupa, este o cariera de cercetare.
Anul acesta am trei publicatii ISI din munca de cercetare facuta in anii 2009-2012, trimise la publicare de anul trecut:
http://www.ad-astra.ro/whoswho/view_profile.php?user_id=1134%26lang=en
Am si una acceptata cu colegii de la matematica pentru publicare intr-o revista cu factor de impact 4.5, Environmental Modelling and Software, care anul acesta o sa fie on-lina abia si apare cu pagina la anul, o gasiti pe archive org deocamdata intr-o forma mai veche aici:
http://arxiv.org/pdf/1407.2925.pdf
Mai am una acceptata cu modificari la care sunt coautor la o revista poloneza mai modesta, asteptam ce vor spune la modificari.
Acum sunt intr-o pauza de lucru pentru o publicatie pe care o vom trimite cu colegii la New Phytologist, o revista cu factor 6, incercam sa ridicam nivelul. Toate astea daca intra vor aparea la anul daca sunt acceptate.
Maine ma intalnesc cu colegi din facultate pentru proiecte viitoare. In paralel scoatem la concurs pentru a angaja tineri masteranzi intr-un proiect tocmai castigat la Parteneriate de cateva circa 1 milion de lei noi, dupa taierea bugetului la jumatate:
http://www.timmar.biogeochemistry.ro/
Am in vedere pentru angajare un student foarte bune pe care l-am coordonat la licenta, a lucrat si a comunicat la sesiunea facultatii, unde am avut trei la licenta si o persoana la master cu comunicari. Dar sa vedem ce iese de la concurs, e deschis, o sa il anuntam pe eurxess, ad-astra, etc.
Martea viitoare plecam in Germania la un simpozion unde luam si un masterand pe care l-am coodonat si care acum se va inscrie la doctorat la facultatea de geologie.
Pe didactic puteti vedea diverse la http://studenteco.blogspot.ro/ , in particular lucrari licenta model la http://studenteco.blogspot.ro/2011/11/modele-de-lucrari-de-licenta.html
Orele le incep de pe 1. La mine nu e obligatorie participare la seminar si cursuri, dar oamenii vin si am tinut si ore suplimentare la cerere pentru managementul proiectelor de cercetare si notiuni de filosofia biologiei.
Domnule Andrei George, eu cam asta consider prin activitate de profesor intr-o universitate.
ganduri bune.
Majoritatea, domnule Iordache. Sunt profesori care provin de la Academia Militară- și majoritatea au un CV absolut decent.
Eu cred ca e fezabil sa ne gindim la o universitate privată la standarde occidentale în România. Ceva gen Harvard, de exemplu, cred ca ne-ar fi foarte la indemina avind in vedere specificul national. Vezi bogatia de referinte (128!) din coada articolului la care am dat link.
Lasind gluma la o parte, standardele occidentale gen Ivy League ar fi mai bine sa le ignoram. Cine e interesat sa afle ce mai inseamna azi Ivy League, poate sa citeasca The Myth of American Meritocracy, din care copiez si aici citeva fraze:
„Just a few years ago Pulitzer Prize-winning former Wall Street Journal reporter Daniel Golden published The Price of Admission, a devastating account of the corrupt admissions practices at so many of our leading universities, in which every sort of non-academic or financial factor plays a role in privileging the privileged and thereby squeezing out those high-ability, hard-working students who lack any special hook. In one particularly egregious case, a wealthy New Jersey real estate developer, later sent to Federal prison on political corruption charges, paid Harvard $2.5 million to help ensure admission of his completely under-qualified son.”
„But given such massive social and economic value now concentrated in a Harvard or Yale degree, the tiny handful of elite admissions gatekeepers enjoy enormous, almost unprecedented power to shape the leadership of our society by allocating their supply of thick envelopes. Even billionaires, media barons, and U.S. Senators may weigh their words and actions more carefully as their children approach college age. And if such power is used to select our future elites in a corrupt manner, perhaps the inevitable result is the selection of corrupt elites, with terrible consequences for America. Thus, the huge Harvard cheating scandal, and perhaps also the endless series of financial, business, and political scandals which have rocked our country over the last decade or more, even while our national economy has stagnated.”
„Kahlenberg quotes Pat Moynihan as noting that the stagnant American earnings between 1970 and 1985 represented “the longest stretch of ‘flat’ income in the history of the European settlement of North America.” The only difference today is that this period of economic stagnation has now extended nearly three times as long, and has also been combined with numerous social, moral, and foreign policy disasters.
Over the last few decades America’s ruling elites have been produced largely as a consequence of the particular selection methods adopted by our top national universities in the late 1960s. Leaving aside the question of whether these methods have been fair or have instead been based on corruption and ethnic favoritism, the elites they have produced have clearly done a very poor job of leading our country, and we must change the methods used to select them. Conservative William F. Buckley, Jr. once famously quipped that he would rather entrust the government of the United States to the first 400 names listed in the Boston telephone directory than to the faculty of Harvard. So perhaps an important step in solving our national problems would be to apply a similar method to selecting the vast majority of Harvard’s students.”
14% din studentii admisi anul trecut la Harvard au parinti care castiga mai mult de USD 500.000/an.
15% din studenti au parinti care castiga USD 40.000-80.000/an.
Înțeleg că dvs propuneți perpetuare la infinit a practicii plagiatului de către studenții la licență cum se întâmplă și în 2014 și se va întâmpla la infiniti ca să avem studenți la master care să fie incapabili să redacteze singuri sau sub îndrumarea coordonatorului vreun articol în reviste cotate ISI la doctorat și să le dăm doctorate ca să nu facă nimic cu ele?
Atunci eu propun să redefinim termenul de profesor în dex, să îl numim asistent pentru fraudare. Cu descrierea competențelor necesare în nomenclatorul profesiilor.
Și să redefnim și sensul termenului universitate și doctorat, să spunem că sunt organizații și respectiv titluri în învățământul superior din afara granițelor României, de ex. Ungaria, Turcia, etc.
E vorba de lucruri elementare, nici un ivi league. Nu e o diferență de grad între ce e la noi și afară, e o diferență calitativă, între a exista ceva serios și a nu exista ceva serios. Nu discutăm de meritele a ce este serios, ci de simplul fapt de a exista ceva cât de cât serios. De a nu fi o bătaie de joc.
gânduri bune,
Cite din universitatile din Europa sunt in top 10 sau top 20? Cum se face ca unele societati europene cu traditie educationala si cu gdp mult mai mare decit Romania nu au reusit inca performanta educationala de invidiat in ciuda eforturilor.
Exits mai multe modele de succes universitar atit pentru scolile de stat cit si pentru cele private iar modelul americat exceleaza in domeniul educational privat din considerente culturale, sociale, economice si chiar politice dar cea ce aceste scoli de excelenta educationala au in comun e modelul de afacere educationala dar si dinto gama larga de investitii, de parteneriat in afaceri si chiar de competitor pe piata de servici si de productie.
Cind vorbim de universitatile din US trebue sa intelegem ca aceste institutii nu sunt strict educationale iar costul de operare provine nu numai din tuitia parintilor avuti sau din donatiile absolventilor ci siin dintro multime de alte surse si deaceia aceste institutii isi pernit sa creeze excelenta educationala la pret competitiv.
Se poate spuna ca realistic Rpomania nu va putea niciodata sa concureze cu aceste scoli de prestigiu dar poate cea cit de cit un sistem de invatamint decent avind in frunte citeva scoli private in a crea acea dinamica. Nu cred ca exuista vreun Roman suficient de bogat sau de altruist sa investeasca (sa arunce banii) in invatamint (sa construiasca de la caramida) si deaceia solutia plauzibila ar fi privatizarea unor universitati de stat prin vinzarea de actiuni si formarea unei adminitratii raspunzatoare actionarilor sau vreo afiliere cu o universitate mai mare din afara Romaniei.
In ce priveste ideile unora cum ca salariul mai mare dat profesorilor inseamna de la sine o crestere a calitatii educatiei eu personal nu vad corelatia deoarece pe piata libera profesorul poate negocia salariul functie de cerere si oferta si functie de cit valoreaza produsul sau educational.
Va multumesc foarte mult pentru comentariu.
Problema nu este să ajungem pe americani, așa cum nu este să trimitem oameni pe Marte. Ci doar să avem un minim standard care să permită elitelor care doresc să rămână în țară să nu se rateze.
Cu cât mă gândesc mai mult la situație ajung la concluzia că noi nu avem ceea ce se numește în sens propriu universități, ci un fel de Écoles nationales de l’État. Desigur, e doar o ipoteză de lucru care trebuie susținută cu o analiză multivariată a scopurilor declarate și reale, a criteriilor de performanță, structură, etc.
Este foarte posibil ca în România nici nu pot să existe deocamdată unviversități în sens propriu, suntem într-un proces de aculturație față de ce se întâmplă în occidenta, după ce am fost față de Rusia. Dar atunci lucrurile astea trebuie spuse răspicat pentru ca cei care pot contribui la dezvoltarea cunoașterii universale și care nu sunt interesați să lucreze musai în aparatul de stat să plece din țară și să meargă acolo unde se dezvoltă cunoașterea universală, dacă sunt capabili de asta. N-are nici un rost să ținem copii și oamenii cu potențial în genere într-un târgușor provincial al omenirii.
Încă mai sper că nu așa stau lucrurile.
Nu numai ca nu poti impune parintilor sati trimeata copii la scoala ta preferata dar nici macar aduce in discutie subiectul de educatie pentru binele societatii.
Educatia e o comoditate ca oricare alta iar parintii investesc in educatia copiilor lor for selfish reasons si nicidecum sa construiasca societatea…beneficiul social al sistemului de invatamint e colateral si nicidecu primary objective of education.
Trebue sa faceti un effort in a va schinba modul de a privi societatea si de a intelege ca regula principala in inginerie e ” sa nu modifici nimic inainte de a cunoaste 100% cum functioneaza sistemul” si ca scoala e o institutie sociala prin definitie.
Orce imbunatatire a sistemului are un cost iar acesta incepe cu tutia sau costul educatiei postliceale ce trebuieste acoperit chiar partial de catre parinti sau/si elevii ce vor sa faca ceva cu viata lor. Nu o sa puteti crea niciodata excelenta pe banii platitorilor de taxe ce nu au nici un interes in a plati educatia copilului altcuiva si chiar va fi impotriva practicii de colectivizare a invatamintului.
Bottom line: Vrei ca copilul tau sa devina un doctor capabil sau un ionginer bun; economiseste, fa sacrificii si/sau imptrumutate la banca si platesteti educatia odraslei tale sau trimiteti copii la scolile de stat care produc in general mediocritate educationala ce costs cu mult peste pretul de piata, pe banii platitorilor de taxe.
Asta o să și fac. Dacă va fi cazul voi căuta și un job în spațiul occidental, în funcție de cum evoluează politic lucrurile în România la modul general și în educație în particular.
Unde e doamna acea experta in educatie socialista cind ai nevoe de ia (cum o chiama)….to spice up the dialog. Eu unul ii simt deja lipsa si nu pentru persistenta dinsei (unii ii spun incapatinare) ci pentru contrast.
Am avut la un moment dat o discuţie cu un coleg de serviciu despre cum ar putea fi infiinţată în România o asemena universitate. Nu lucrăm în mediul academic dar cateodată discutăm despre subiecte din cele mai diverse.
Colegul meu a ridicat problema că parinţii din Romania işi trimit copiii la şcoala în afara ţării ca un prim pas în a găsi un serviciu acolo. Nu doar pentru a învăţa ci si pentru a se obisnui cu un sistem mai bine organizat decât cel de aici in aproape toate aspectele.
Nu îmi dau seama cum o universitate din Romania ar putea concura cu o universitate din Occident la acest aspect.
Este posibil sa fi fost putin neclar in postarea mea anterioara.
Cand zic un sistem mai bine organizat in afara tarii decat aici nu ma refer la campusul universitatii ci la intreaga societate.
Este foarte posibil sa aveti dreptate. Dacă este așa atunci România va fi blocată pentru decenii într-o stare înapoiată cultural, nu va contribui cu nimic la dezvoltarea omenirii.
Ceea ce produc cercetătorii – ex. George Palade, teologii – ex. Petru Movilă, inginerii – ex. Adrian Bejan, filosofii – ex. Ștefan Lupașcu, Radu. J. Bogdan, teoreticienii culturii – ex. Mircea Eliade, scriitorii – ex. Emil Cioran, artiștii – ex. Constantin Brâncuși și sportivii români – ex. Simona Halep în străinătate nu sunt producții românești, pentru că nu reflectă funcționarea culturii române, ci a țărilor care le permit și îi încurajează ca persoane să se exprime, să fie creatori de cultură sau performeri sportivi; lucrez cu un model în care cultura este emergentă pe grup structurat de persoane – sat, regiune, țară – nu o caracteristică a persoanei. Putem spune legitim cu privire la Pasărea măiastră că este brâncușiană, dar din puncte de vedere cultural aparține culturii franceze. Românesc este ce se produce în România.
În astfel de împrejurări apare clar că acceptarea ortodoxiei este o trăsătură culturală adaptativă care permite să dăm sens vieții când ea nu poate avea nici un sens major lumesc (cu excepția cazurilor când nu se ajunge la ea după ce te lămurești cu privire la limitele cunoașterii în genere, caz atipic pentru această cultură).
Dacă cineva dorește ca în România oamenii să aibă alte preocupări care dau sens vieții decât ortodoxia trebuie să ridice culturala științifică și de alte feluri ale acestei țări. A scoate religia din școli pe argumente generice poate duce la disoluția unui popor pe care crearea unei culturi fie și minore nu îl mai ține unit.
gânduri bune,
Infiintarea unei universitati particulare „mari și serioase” ar fi un lucru exceptional in sine, dar ma indoiesc ca o astfel de universitate ar putea sa dezmorteasca universitatile de stat si sa le determine sa devina mai performante.
Va dau un exemplu din domeniul sanatatii. Exista in Romania clinici si spitale particulare la standarde acceptabile. Au determinat acestea schimbarea si inbunatatirea sistemului medicat de stat? Mie mi se pare ca nu. De ce ar fi diferit in domeniul invatamantului superior? Mi-aduc aminte ca invatam la economie de principii de rationaliatte economica. Mie mi se pare ca organizatiile de stat, acolo unde e cazul, nu functioneaza pe principii de rationalitate aconomica.
Schimbarea trebuie sa vina din interior prin pastrarea oamenilor extrem de valorosi in universitati si prin aducerea de oameni extrem de valorosi din afara (inclusiv din strainatate), oameni care sa isi doreasca schimbarea si performanta. Cu salariile care sunt in Romania acum este mai greu. Daca ar exista crestere ecomonica sustinuta si salatiile din Romania s-ar apropia de cele din occident poate ca lucrurile ar sta altfel.
Cred ca multe lucruri s-ar putea ameliora sau chiar rezolva daca ar exista prosperitate in Romania!
Sunt de acord că s-ar îmbunătăți cu creșterea prosperității, dar această prosperitate este imposibil de obținut în condițiile exodului de elite intelectuale permanent. Cercul este vicios.
Cei care vrem să se schimbe ceva facem tot ce putem, dar totuși nu cred că e normal să se aștepte sacrificii de destine și cariere la nesfârșit. Îmi voi încuraja copilul să învețe în universități din afara României, nu-i pot pretinde să facă ce am făcut eu și alții ca mine în România.
cele bune,
Cresterea economica se face cu investitii, din punctul meu de vedere, in special straine. Asa s-a intamplat si pana acum. Nu romanii au investit cel mai mult in Romania, ci strainii, in special occidentalii. E si normal, au mai mult capital decat noi!
Cred ca ar trebui sa va lasati copilul sa aleaga unde vrea sa studieze. Pe de alta parte observ o contradictie: ne asteptam sa avem oameni care sa munceasca si sa studieze in aceasta tara, dar nu propriul copil. In cazul dumneavostra este si mai ciudat. Cadru universitar fiind, nu aveti nicio problema sa atrageti in sistemul universitar romanesc tineri pentru a-i educa, in acelasi timp nu doriti ca popriul copil sa „beneficieze” de asa ceva. Recunoasteti implicit ca participati la un act educational de proasta calitate, dar mergeti inainte! Atat timp cat se bucura altii de el e OK!
Politicieni care administreaza sanatatea si invatamantul, dar se trateaza la Viena si isi dau copiii la scoli private si universitati straine; profesori universitari care „lumineaza” studentii prin universitatile romanesti, dar isi incurajeaza copiii sa studieze in strainatate… suntem pe drumul cel bun!
As vrea sa va intreb, de ce Universitatea Bucuresti (dar si alte universitati) nu se gasesc in top 500 Shanghai, dar o tara mai mica si mai saraca decat Romania, Serbia are o astfel de universitate?
http://www.shanghairanking.com/ARWU-Statistics-2013.html
Ori eu nu m-am exprimat clar, ori dumneavoastră vă faceți că nu înțelegeți… Da, particip la un act mediocru în sens statistic de educație universitară precară. Există valori extreme și foarte proaste și foarte bune în acest domeniu de variație cu medie mediocră, îndrăznesc să sper că sunt în prima cuartilă ca performanță.
Legat de Shanghai, răspunsul vi-l poate da cineva care a fost sau este ministru al educației.
Ca o opinie, priviți pe harta de pe site la http://www.shanghairanking.com/ și veți vedea că Balcanii de vest, Bulgaria, România, Ucraina, Belarus, Slovacia și țările baltice nu au nici o universitate în top 500. Oare de ce? Rusia, Ungaria, Polonia, Cehia, Turcia au.
Facem parte dintr-un cordon fără performanță academică, situat între Rusia, Turcia și spațiul de cultură occidentală.
Tocmai ca la nivelul anului 2013 tari din balcanii de vest au universitati in top 500: Serbia, Croatia si Slovenia! Slovenia are o populatie de vreo 2 mil de locuitori!
Și uite cum, prin exemplul dat de dl.Iordache- ajungem exact la ceea ce spuneam. Am avut ocazia să lucrez cu universitatea tehnică din Kosice- care este o universitate extrem de performantă , a avut participări la FP7 cam cât tot Bucureștiul la un loc și se simte foarte bine fără să fie în primii 500.
Domnule Andrei George, se plagiază 50% din lucrările de licență și master la acea universitate ca în multe universități din România? Este în țara respectivă accepta plagiatul la prim-ministru? Astea sunt problemele, în rest vorbim discuții.
Sub argumente generice susține în fapt falange de impostori, și între profesori și între studenți. Noroc că minciuna are picioare scurte, că uleiul iese la suprafață. Oamenii văd, nu stau de retorici pro-impostură.
I do have a problem with …your defective way thinking. Daca dreptul tuturos parintilor de asi trimite copii la scoala la care prefera dinsii (functie si de preferinta adraslelor) si fuctie de posibilitatile finananciare ale acestora nu vad de ce profesorii universitari ar fi o exceptie. Acest fel proletar de a gindi reprezinta lanturile gindirii voastre ce va tine prizonieri cel putin inca o generatie.
Cind romanii fug de alti romani sa stii ca se refera la romanii care gindesc ca tine.
Eu nu am o problema cu nimeni si nici nu fac atacuri la persoana ca dumneavoastra. Fiecare isi trimite copilul sa studieze unde vrea, dar oamenii la care ma refer eu nu sunt oameni obisnuiti. Sunt oameni implicati in proasta functionare a acestui sistem si care in mare parte nu dau 2 bani pe el pentru ca stiu ca nu li se va aplica si lor sau copiilor lor. Reiau ce am scris: „Politicieni care administreaza sanatatea si invatamantul, dar se trateaza la Viena si isi dau copiii la scoli private si universitati straine; profesori universitari care “lumineaza” studentii prin universitatile romanesti, dar isi incurajeaza copiii sa studieze in strainatate… suntem pe drumul cel bun!”
Atata timp cat stii ca actiunile tale nu te afcteaza si pe tine, de ce sa fii responsabil? Cand lucrurile astea se vor schimba, va fi mai bine. Tocmai ca asta e foarte similar cu modul in care actionau comunistii: oamenii obisnuiti in blocuri in Militari… ei in Primaverii, Cotroceni si Dorobanti; oamenii obisnuiti la coada la mancare pe cartela, ei mancare la discretie; oamenii obisnuiti fara acces la studii in decadentul occident… odraslele lor da… etc… etc..
Asa ca te rog lasa atacurile la persoane („defective way *of thinking”) si nu te mai erija in cunoscatorul romanilor, ca nu esti.
Nu e nimic gresit cu profesorul ce isi trimete copilul la Harvard sau cu medicul ce se trateaza cu cea mai moderna medicina atita timp cit ei platesc cu banii lor si nu din taxele bugetarilor. Tu ai aceiasi libertate daca te tine cureaua daca nu iti trimiti copii la sapa, aceasta se numeste realitate. Eu nu cer ca tu sa fii lasat sa mori pe trotuar sau sa ramii needucat dar daca tu ceri excelenta medicala sau educatie veritas pe banii platitorilor de taxe eu nu pot fi deacord cu tine.
Chiar daca intentionezi sa ii acuzi de hipocrizie eu cred ca tu sari peste cal si dai cu noroi proletar in oamenii ce cred in mobilitate sociala vertical si fac sacrificii pentru familia lor. Probabil ca nu cunosc la fel de multi romani ca si tine dar te asigur ca cunosc sufficient de bine cultura, societaea si psichologia romanilor incit sa fac observatii.
Despre ce „taxele bugetarilor” vorbiti? Numai bugetarii platesc taxe? Bugetarii sunt platiti din taxe le noastre si apoi platesc si ei taxe! Si de ce sa nu te tratezi la privat si (nu exclusiv) din taxele tale?
Banii platitorilor de taxe sunt si banii mei, domnule draga, cum adica sa nu le cer excelenta (ce inseamna veritas?) Dar ce sa le cer mediocritate, dezastru? M-ati lasat cu gura cascata „dar daca tu ceri excelenta medicala sau educatie veritas pe banii platitorilor de taxe eu nu pot fi deacord cu tine”. Aveti niste idei foarte ciudate despre taxe!
Nu e vorba de nicio mobilitate sociala e vorba despre oameni care creaza si conduc sisteme la modul execrabil, din taxe si impozite, din banii mei, stiind ca nu vor trebui niciodata sa „beneficieze” de aceste sisteme. Asta e un fel de tiranie!
„Românesc este ce se produce în România.” – discutabil…dar si reprobabil!
Adica, Simona Halep este universala iar Coca Cola este romaneasca?
N-am auzit inca, francezi, italieni, americani sau nemti, sa renunte la revendicarea(!) ca apartinand IN EXCLUSIVITATE natiei lor, a unor personalitati de renume mondial care au ales sa traiasca si sa creeze valori in alta tara decat cea de origine!
Considerati ca limitarea apartenentei nationale la cine traieste 24 ore/zi intre granitele tarii, sau conditionarea brend-ului romanesc la ceea ce se produce exclusiv in interiorul frontierelor de stat, sunt logice sau macar rezonabile? Mai mult decat atat, la ce credeti ca ajuta, concret, acest mod surprinzator de gandire?
Este interesant de remarcat cum, aceleasi evenimente interpretate diferit de la o cultura la alta, pot produce diferente considerabile in viata concreta a oamenilor!
Cine doreste pentru Ro o scoala de excelenta trebuie, mai intai de toate, sa-si modifice complet mentalitatea care a produs declinul!
Doamnă Ela,
Vă mulțumesc foarte mult pentru comentariu. Prefer să lucrez cu recunoașterea faptului că Brâncuși nu putea face în România ce a făcut în Franța și să mă străduiesc ca oamenii să nu mai fie nevoiți să plece din țară.
Da, cred că românesc este ce se produce în România. Să luăm țigările Dunhill. Când fumam căutam pachetele roșii pătrate produse în Mare Britanie, cele produse în România nu avea aceeași aromă. Îmi luam un bax din aeroport înainte de a veni în țară.
Berea Leffe de la Megaimage e făcută în Croația parcă, vă rog să mă credeți că nu se poate compara cu o Leffe brună băută la o terasă în Bruxelles, am stat acolo șase luni și luasem vreo 3 kg din experimentarea berilor…
De-asta există Made in USA, etc.
Ce avem noi made in Romania? Cultura populară, literatură și ortodoxia noastră autentică mi se par cele mai valoroase. Le iubesc pe toate, dar ca om de știință preocupat de cultură doresc și altceva.
gânduri bune,
„Dorinta” dvs va onoreza, cred insa ca solutiile care sa-i permita indeplinirea nu sunt inca reunite, incepand cu prima dintre ele: mentalitatea de succes!
Or, cand citesc „cultura este emergentă pe grup structurat de persoane – sat, regiune, țară – NU o caracteristică a persoanei.” imi zic ca ceva nu functioneaza normal !?
Ce faceti cu OMUL? Unde este OMUL in preocuparile dvs?
René Lerich, un medic francez pionier al chirurgiei vasculare, spunea ca „cel mai important fenomen dintr-o boala, este omul!”
Se pare ca cei care extind aceasta idee la toate aspectele vietii, sau care mentin un model kantian in judecata omului, o duc un pic mai bine decat altii, si evident ca exercita o forta de atractie pentru oricine considera ca merita sa fie respectat, exact asa cum este!
Nu contest importanta mediului, a anturajului sau a „decorului” in general, in formarea individului, gasesc insa ingrijoratoare relatia directa de cauza – efect pe care o stabiliti, ignorand practic forta creatoare a geniului uman, activa, si mai ales imprevizibila (!), indiferent de contextul in care se exprima!
Dvs STITI cu precizie ce n-ar fi facut Brancusi in Ro!
Eu nu, dar voi trece peste, pentru ca pana la urma nu asta-mi pune cele mai mari probleme (desi gasesc ca este de-a dreptul auto-castrator pentru romani!), ci ideea + sau – subliminala care rezulta de aici: ca in Ro ar fi facut mai prost!?
Stiti de ce nu vedem aceleasi lucruri la fel? Pentru ca le gandim diferit inainte de ne uita la ele…este o diferenta de mentalitate, numai atat!
Dorinta personala a tuturor celor ce au plecat din țară să lucreze afară a fost să plece, din păcate…
Putem gândi la ce ar fi făcut, dar ei au decis să plece pentru că nu se puteau exprima aici…
Ceea ce au făcut afară nu au făcut aici… Nu are nici o importanță ce ar fi putut să facă aici de vreme ce au decis să plece. Este rezonabil să cred că au plecat pentru că nu aveau condiții să se exprime…
gânduri bune,
Domnule Virgil Iordache, faceti parte dintr-un sistem , sistemul universitar romanesc, cel putin deocamdata. Cat timp mai sunteti parte a lui suna tare rau aia cu „imi trimit copilul sa studieze in strainate, asta-i un sistem neperformant”. Parte a neperformantei sunteti si dumneavoastra.
Stimate domnule Flaviu,
Poate că retoric nu dă bine, dar pe fond pe termen mediul și lung discuția e folositoare.
Poate gândi că nu dă bine doar cineva care are că presupoziții holiste, nu acordă libertate și responsabiltate persoanelor. Pentru mine rezultatele grupale sunt emergente pe persoane individuale și relațiile dintre oamenii din grup, nu există nici un grup ca o entitate abstractă care poartă vinovății și care face pe cineva vinovat deoarece este parte din el și nimic mai mult. Nu toți suntem responsabili pentru toate rezultatele grupale, ci unii mai mult decât alții. În modul meu de gândire cu care îmi structurez faptele și viața persoanele se judeca si se evaluează individual. Responsabilitatea este personală.
În schema de mai sus eu răspund pentru centrul de cercetare pe care îl conduc și pentru activitățile mele didactice, nu pentru sistem.
Nu am nici o reponsabilitate pentru ce face sistemul și nici nu accept vreo manipulare prin inducere de vinovății cu privire la ce face sistemul atâta vreme cât:
– nu sunt managerul sistemului
– fac totul la standarde occidentale chiar și când managerii de nivel operațional și tactic îmi cer altceva (de ex. să las licențe plagiate la susținere ca să avem studenți la master, de exemplu).
– mă implic în societate civiclă cu astfel de articol și alte inițiative, pe scurt fac tot ce depinde de mine pentru reformarea sistemului, ca cetățean.
gânduri bune,
Sincer îmi pare rău că în loc să ne ocupăm de lucruri serioase- dezbatem niște aiureli, respectiv visul despre universități de top și articole ISI.
Așa cum am mai arătat de n ori- articole cotate ISI sunt un rezultat al unei cercetări. Cercetare care- și aici și la Harvard- durează minimum 2 ani. Și din care nu poți să scoți 100 de articole- din bun simț dacă nu din alte motive. Cine se împăunează cu 20, 30 de articole ISI într-o perioadă foarte scurtă- este un impostor, în cel mai bun caz un om care se folosește de rezultatele altora. Nu ai cum- din punct de vedere fizic- să faci cercetare, să manageriezi corespunzător cercetarea respectivă și să publici și 10 articole/an. Un foarte reputat om de știință- Richard Feynman- pe care eu îl am printre modele- spunea la un moment dat că numărul de publicații apărute despre o cercetare este invers proporțional cu valoarea cercetării.
A doua fată morgana este cea cu universitățile de top. Nu vreau o universitate privată de top- printre cele 500 din lume- pentru că știu că n-am de unde să am susținerea în resurse și nici nu merită un astfel de efort- din partea statului. România n-are- la ora actuală- milionari filantropi care să investească în Harvard-ul românesc (nici nu există tradiția) iar statul face mai bine să investească în 50 de universități normale. Vreau o universitate care să poată fi echivalată pe piața muncii din UE cu universități similare din Germania, Franța sau UK. Vreau o universitate tehnică precum MIST-ul din Manchester- nu mă aștept ca Universitatea București să întreacă Sorbona. Pentru că nu e posibil. .
De unde știți că nu este posibil ? Lăsați piața privată să decidă? De ce a fost blocată inițiativa lui Soros de a loca Central European University la Timișoara?
Obiectivele mediocre nasc rezultate mediocre at best. Trebuie să fim realiști, dar nu sub ceea ce putem realmente să facem.
Înțeleg că dvs vreți ca România să creeze resursă umană pentru piața occidentală sau românească, după ce oricum cei performanți au fost încurajați să emigreze deja în occident.
Asta este politica PSD și reprezinta condamnarea României la subdezvoltare culturală pentru binele familiilor câtorva politicieni care au controlul. Așa cum s-a distrus ICR-ul să fie lichidat și potențialul de creativitate din universități, pentru că deranjaază noua nomenclatură postcomunistă.
Stimate domnule Iordache- discutăm discuții inutile. Am lucrat până acum cu universități din Germania, Franța, Belgia și Spania și vă pot da în scris că nici una din aceste universități- foarte bune și la care noi putem doar să visăm- nu-și propunea să fie printre primele 500 ci să ofere studenților săi plus-valoarea necesară. În plus, dvs. propuneți și o universitate privată. Lumina- pe care v-o dădeam exemplu- a plecat în primul an cu 3000 Euro/an taxe de școlarizare. Ca dotări- spații- și tot ce vreți dvs. bate UPB- de exemplu- dar când s-a auzit despre suma respectivă a avut mult mai puțini clienți decât își planificase. O universitate de top- cum vreți dvs.- ar trebui să aibă o taxă minimă de 10…15.000 Euro/an . Plus că ar trebui sprijinită masiv prin sponsorizări, donații, etc. Cine s-o facă ? Cine să plătească astfel de taxe ? Și de ce ? Inclusiv la dvs. la Universitatea București se poate funcționa foarte bine, se poate plăti calitatea profesorilor- și se poate face un arketing educațional care să vă aducă un număr mare de studenți străini/anual (cei care nu numai că ar plăti studiile dar ar și purta mesajul UB)- fără să ai ca și unic țel să fii printre primii 500- pentru că nu e un obiectiv fezabil. Și nu sunt PSD-ist când spun asta- ci doar un realist care a prins învățământul privat universitar de la începuturi și până în prezent. Am avut plăcerea să fiu cadru didactic la universități care probabil că nu vă spun nimic dvs.- cum ar fi Pro-Humanitas (care a reprezentat o idee foarte bună- distrusă de profesorul Mihăileanu- șeful precursorului ARACIS) sau AISTEDA- și până la Spiru Haret, Româno-Americana și altele. Toate au început cu gânduri foarte nobile- și au devenit precum niște arici după atacurile unei societăți rămase la mentalitatea secolului XIX. Spiru Haret a introdus e-learning-ul în România- la nivel de universitate și nu de experiment- după care a fost atacată ”cum să dai examen cu 1000 de studenți în același timp ?” . Poți să dai examen și cu 30.000 de studenți- cum face Open University- dar pentru dinozaurii care gestionează ARACIS și compania nu se poate nimic altceva decât educația la clasă pe persoană fizică.
Rezumând- ceea ce propuneți dvs.- adică universități particulare care vor să fie de top- există. Pe lângă Lumina aș pomeni de Universitatea Româno-Americană – și mai sunt sigur și altele. Mentalitatea ”la rupere” a opiniei publice (ne amintim de ”fabricile de diplome”, da ?) și a profesorilor cu funcții de decizie rămași în secolul XIX împiedică dezvoltarea continuă- atât de necesară pentru o universitate. Se impune- evident- și o limită de prețuri pentru că nu poți trece (dacă vrei să fii rezonabil) de un prag psihologic de 1000…3000 Euro/an. N-ai cum, cu salarii medii sub 1000 Euro/lună. Efortul merită concentrat pe universități private decente- cu pretenții ceva mai mici. Care ar merita sprijinite și de stat.
In loc de. articolele ISI nu credeti ca ar fi mai bine sa se puna accentul pe citarile in reviste decente ale articolelor ce se produc de universitari? De ce legati calitatea invatamantului de politica editorială si succesul unor reviste care au scor relativ de influența mare dar nu pe citarile pe articolele produse de romani? Adica, va laudati cu ISI, foarte bine, dar oare vor fi citate de cineva vreodata?
Acesta nu era un articol despre ISI. Sigur că e vorba și de citări, doar nu vrem să producem la Metalurgica Internațional să vină sârbii cu mustață și perucă pe poză să ne ridiculizeze ca anul trecut.
Ca să dau un răspuns rapid, politica scientometrică dusă de UEFISCDI în timpul lui Funeriu era foarte bună. Contează factorul de impact relativ, citările, tipul de articol în Web of Science, diferențele naturale vs. sociale vs. umaniste, etc.
Cred ca nimeni nu va oferi ceea ce nu se cere.
In acest moment impostura e la putere in Romania, cei care nu stiu impugn standard celor care stiu.
Motivul e simplu: sectorul privat, IMM-urile in special sunt impinse in jos de un mediu de afaceri catastrofal, nu prin impozite, ci prin politica de „bun-plac” din sistemul de taxe si impozite si prin imposibilul de inteles system contabil, astea doua schhimbae mereu dupa intresul politic, si nu din ratiuni econoomice.
Acest sector orivat (IMM in special) este cel care ar trebui sa ceara calificarea absolventiolor. Nu o fac, sau o fac insufficient, pentru ca sunt victim „mulgerii”, pentru a obtine salarii uriase in administratia publica si a plati nemunca sectorului bugetar.
Astfel, cine vrea salariu mare si sigur se duce „la stat”, unde nu se poate evalua performanta.
Asa ca nu exista cerere sociala pentru studii superioare de calitate. Chiar daca am avea universitati de locul I pe plan mondial , nu ar folosi la absolut nimic.
Avem exact nivelul de calitate in invatamant de care avem nevoie. Poate e chiar prea ridicat.
Domnule Virgil Iordache este foarte importanta discutia pornita aici.
Sunt lector intr-o universitate de stat. Am inceput in 2004, dupa ce finalizasem un stagiu Erasmus. Decalajul resimtit intre mine si un cercetator cu aceasi vechime din Franta sau Germania, a crescut continuu in acesti ani. Si ajung mereu la intrebarile existentiale despre rostul eforturilor mele.
Pe langa lipsa echipamentelor necesare (apartin de partea tehnica) cred ca o problema importanta a invatamantului de stat este legata de tendinta personalului spre venituri mai mari. Se ajunge astfel la incercarea de avansare rapida sau la incarcarea cu mai multe proiecte decat poate duce omul respectiv. Iar de aici pana la scaderea calitatii cercetarii este un pas foarte mic.
Scriem foarte mult doar pentru a indeplini conditiile de promovare, transformandu-ne in niste Serebryakovi. Acest aspect este vizibil in activitatea unor cadre didactice care, odata ajunse profesor universitar, publica mai putin (sau deloc) in comparatie cu lectorii sau asistentii din acelasi departament (sigur exista si foarte multe cadre didactice universitare care nu au nimic in comun cu cercetarea, neintelegand ca si acea universitate de tip 2, de care vorbeati mai sus, este o institutie si de cercetare).
Sunt de acord ca ridicarea unei universitati de elita depinde si de dezvoltarea societatii per ansamblu. De asemnea influenta politicului se simte si se va resimti multi ani in universitati, direct si indirect (ex. discutia despre plagiatul din teza premierului. Este un sistem sanatos acela in care nu se recunoaste un plagiat atat de evident? Este un sistem sanatos acela in care un doctorand este ales rectorul celei mai mari universitati tehnice din tara si apoi este numit ministru cercetarii?)
Trebuie sa recunoastem totusi ca in cateva universitatii au aparut nucelee de cercetare performante. Importanta este sa se continue tendinta ultimilor 7 ani.
Nu cunosc activitatea intregului sistem de universitati private din Romania, dar la cele cu care am avut contact, am simtit o scadere serioasa a calitatii fata de invatamantul de stat. Pun aceasta scadere in special pe calitatea studentilor (cati elevi peste medie aleg sa urmeze o universitate privata din Romania) si pe calitatea corpului profesoral (in care au intrat multe persoane nededicate, care au dorit doar sa-si asocieze titlul de profesor universitar).
Aparitia unei universitati private performante nu este dorita nici de universitatile de stat si nici de cele private, dar ar trebui sa fie dorita de cercetatorii din acele nuclee de performanta. Aceste nuclee de performanta ar putea sa determine si aparitia finantarii unui astfel de proiect. Calculul economic facut de domnul Peter Manu, pentru cadre didactice din SUA, arata cu totul altfel pentru cadre didactice din Romania, unde media veniturilor anuale ale cadrelor didactice tinere nu cred ca depaseste 10000 euro.
Daca-mi pot permite, cred ca dl P.Manu a raspuns direct si concret uneia din problematicile ridicate de articol, si anume atragerea profesorilor de renume intr-o univ care se vrea de succes. Dvs aveti perfecta dreptate dar, cu tot respectul pe care-l am pentru calitatea multor profesori romani din Ro, pentru a initia un proiect de succes mi se pare esential un casting de renume! La competente comparabile, cred ca un premiat Nobel ar atrage mai multi investitori decat un anonim…
Evident ca exista si personalitati exceptionale care ar fi chiar voluntare pentru un asemena challenge, si acesta cred ca este subiectul care ar trebui sa primeze : cum sa-i convingem sa ni se alature?
In pura traditie romaneasca ;) tot ce pot spune este cum sa NU facem : sa nu ne mai lamentam, sa nu ne mai victimizam si mai ales sa nu ne desconsideram!
Nu asteptam mila cuiva, ci suntem capabili, adaptabili si avem un potential fabulos de care suntem constienti si pe care dorim sa-l exprimam in conditiile cele mai adecvate! – asta mi-ar place sa citesc in analizele romanilor despre ei insisi…
De acord, cu o modificare:
Unii oameni din România sunt capabili, adaptabili si au un potential fabulos de care sunt constienti si pe care doresc sa-l exprime in conditiile cele mai adecvate!
Alții nu sunt și îi boicotează pe primii. O analiză corectă evidențiază întreg spectrul de situații
gânduri bune,
„O analiză corecta evidențiază întreg spectrul de situații”? – si la ce serveste concret, admitand ca „intreg spectrul…”(…) ar fi fost reprezentat ?
Va asigur, dle V.Iordache, ca exista filantropi care s-ar aventura intr-un proiect ca cel pe care-l imaginati, nu lipsa lor este problema ci ceea ce le garantati(!) in schimb!?
Faptul ca parintii vor fi mai linistiti daca copiii lor studiaza in tara, sau ca „Abia cu o astfel de instituție privată de succes educația universitară din România ar ieși din comunism.”, regret sa va dezamagesc : dar nu ajunge!
Altfel spus, acest tip de discurs vizeaza pe oricine altcineva, dar nu pe cei care, inteleg ca, doriti sa-i convingeti…
Referitor la afaceri, mentalitatea occidentala functioneaza dupa ideea ca „nu pretul platit este determinant, ci ceea ce se obtine* cu el!”
*: inutil de specificat ca nu de „si mai multi bani”, strictu sensu, este vorba…
Mărturisesc că nu mă pricep la afaceri. Targetul acestui articol este:
1) comunitatea academică din universitățile de stat, articolul are rolul de a pune presiune pe cei care girează impostura și mediocritatea, în special la nivel departamental și de facultate.
2) cercetătorii din străinătate care ar dori să se întoarcă în țară, de ex interviu aici:
http://adevarul.ro/educatie/universitar/premiile-ad-astra-2014-mihai-ducea-arheolog-planetei-miscare-1_5410407c0d133766a8044c7a/index.html
și care au capacitatea împreună cu asociații profesionale ca Ad-astra să creeze un lobby pentru crearea unei universități private.
În ce mă privește nu am planuri să creez universități private, îmi voi continua cariera academică la UB, unde am studenții mei la care țin, am contracte de cercetare și conduc un centru de cercetare performant, cel puțin pe termen scurt și mediu.
Cu Dumnezeu înainte.
gânduri bune,
Toate Societatile sau aproape toate au remedii pentru incompetenta, chiar si in domeniul birocratilor si nu vad correlatia dintre un birocrat incompetent si dreptul oamenilor de a cumpara pe banii lor edicatie si medicina mai buna decit saracul.
Atit spiralele cit si spitalele de stat sunt prin excelenta pentru cei ce nu au alte mijloace si nu se poate compara cu cea ce tu cumperi cu banii tai.
In ce priveste taxele bugetarilor eu fac o distinctie si nu se poate compara cu taxele din mediul privat deoarece fara taxe de la privat nu pot exista bugetari chiar daca atit bugetari cit si privatii platest aceleasi taxe de proprietate si de consum.