În extraordinarul articol apărut aici, pe “Contributors”, Gabriel Liiceanu numeşte marele pericol al României de azi şi, mai ales, de mâine: terapia-şoc a minciunii, a cinismului şi a corupţiei endemice care se numeşte Victor Ponta. Dacă acest personaj ajunge preşedintele României, nu va dura mult până când ţara va fi tratată ca un stat-paria în comunitatea statelor democratice, asemeni Ungariei lui Viktor Orban. Pe plan extern, ar urma izolarea, despărţirea de Occident. Pe plan intern, mizeria, autocraţia (pontocraţia), batjocorirea drepturilor civile, distrugerea educaţiei. Pe scurt, Belarus.
Victor Ponta are un scop precis: vrea să se înscăuneze la Cotroceni pentru a-şi eterniza domnia asupra resurselor ţării, pentru a perpetua marele jaf pesedist, pentru face din miselie modul de existenţa al oricui vrea să nu fie o victima a sistemului autoritar-cleptocratic. Victor Ponta nu crede în cetăţeni, ci în supuşi. Pluralismul îl sperie şi îi repugnă. Este dictatorial, deci anti-democratic, prin convingeri, emoţii, instinct, afinităţi şi aspiraţii.
Victor Ponta nu crede în alternanţă, în feed-back, în dreptul alegătorilor de trage la răspundere pe cei aleşi. Urmaş al marelui mistificator şi profitor al băii de sânge din decembrie 1989, Ion Iliescu, şcolit în universul de intrigi bizantine al grupului condus de Adrian Năstase, Ponta nu crede în nimic în afară de propriile interese. Este narcisist, egoman, megaloman şi mitoman. Nu mă lansez in hiperbole. Descriu cât pot de exact caracteristicile profilului sau psihologic.
Victor Ponta priveşte cu admiraţie spre Est şi cu suspiciune, poate chiar spaimă, spre Vest. Este intruchiparea demagogiei populiste. Nu crede în valorile liberale şi nu dă doi bani pe drepturile omului. Este ahtiat de avere, faimă şi putere, valorile morale i se par un moft intelectualist. Iar pentru intelectuali nu are decât dispreţ. Este vorba de un dispreţ ciocoiesc, născut de fapt din insurmontabile complexe ale arendasului, între care un mistuitor complex de inferioritate.
Ce să-i răspundă mega-plagiatorul lui Gabriel Liiceanu? Ce să-i răspundă gnomul gigantului? Sunt convins că ne putem aştepta la unul din bancurile sale de mahala, la ironii scabroase şi la schimonoseli batjocoritoare. Omul este încarnarea vulgaritătii hâde. Se crede năstruşnic, dar cultivă cu succes nerozia. Aş mai adăuga un element care, poate, întregeşte portretul desenat de Gabriel Liiceanu, un exercitiu de caracterologie menit să devină clasic. Victor Ponta este laş. Este nevolnic, fuge de orice răspundere, se fofilează in spatele minciunilor pentru că adevarul il arde, il ustură, il pulverizează.
Un lucru ignoră Victor Ponta. El nu înţelege că nu poate prosti o ţară întreagă, că ulciorul netrebniciei nu merge la apă de-a pururi, că există o raţiune a democraţiei pe care acţiunile sale iraţionale nu o pot distruge, că nesimţirea nu rentează decât pe termen scurt. Lui Victor Ponta trebuie să i se demonstreze, prin votul responsabil al cetăţenilor acestei ţări, că eternitatea sa, o fictiune propagandistică, nu este câtuşi de puţin inevitabilă.
Articolul de mai sus este versiunea largită si actualizată a editorialului meu din ziarul “Evenimentul Zilei”:
http://www.evz.ro/evitabila-eternitate-a-plagiatorului-ponta.html
Din pacate victoria lui Ponta e intradevar inevitabila.
Asa zisa opozitie face non-combat ca PDL la alegerile din 2012…Nu are o viziune, nu are un proiect national, nu discuta nimic semnificativ, nu inspira nimic.Ghinion, vorba lui Iohannis.
Avem pe de o parte acea parte din populatie care voteaza pentru interese imediate si atat, si avem o (si mai mare) parte din populatie care e demobilizata, dezorientata, care traieste intr-o Romanie care parca nu mai are motiv sa existe, nu mai are un scop pentru care sa se mobilizeze, nu mai are repere.Amandoua Romanii vad foarte bine cine e Ponta, nu-i nevoie de analizele lui Liiceanu, dar pur simplu asta nu conteaza, insa din motive diferite.
Mă uit la cristalinitatea arhitecturii morale din textul lui Liiceanu, mă înclin în fața forței și ascuțimii diagnosticului moral și politologic din textul acesta și mă apucă ciuda: voi, evident fără să doriți, înobilați această nimicură de Ponta.
Asemenea unui artist care, dacă-și ia drept temă un excrement ascuns în praf și călcat de bicicletă, prin însăși atenția ce-o acordă acelei forme umile și inutile de existență, ridică prin arta sa acel nimic la rang de ceva. Asta faceți voi cu acest Ponta, un biețaș dintre blocuri, un vai de mama lui, retardat moral și psihologic la stadiul prepubertar.
În condiții normale nici într-o mie de ani nu ați fi notat existența unei asemenea nulități absolute, dar în condițiile unei Românii captive a rețelei predatoare născută din securitate și partid, acest zero împins în față ca marionetă publică a Sindicatului Crimei Economice Organizate a ajuns și pe radarul vostru moral și civic.
Ponta, dintr-un nimic retardat, subiect de îngrijorare națională a elitelor. În imbecilitatea lui jovială și tupeistă, dacă i-ai explica asta, ți-ar răspunde: „Păi și ce, nu e bine !? Înseamnă că am ajuns ceva, de se ocupă de mine atâția oameni deștepți !“
Nu cred ca ar spune nici macar atat. Acum vreo trei ani, El Crin se impauna ca-i acorda atentie Andrei Plesu, Mircea Cartarescu si subsemnatul. Dar e o distanta intelectuala, trebuie sa recunosc, intre el si plagiator…
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8441625-crin-antonescu-psd-nu-discutam-despre-doctrina-despre-igiena-elementara.htm
Da, așa e, ai o înțelegere mai realistă asupra acestui zero.
Va trebui ca în săptămânile care mai rămân, publicul să înțeleagă etrema gravitate și urgență a pericolului ce paște țara în persoana lui Ponta. Dacă Iliescu, bolșevic, kaghebist cum o fi fost, are o structură, chiar și rea, dar este o personalitate structurată, dacă Năstase, necinstit și prefăcut până-n ultima fibră, are și el o structură și nu-i lipsit de un minim de urbanitate, acest Ponta este lipsit de orice: caracter, cultură, competență, sentimente, demnitate, mândrie… O gură imensă și insațiabilă atașată unui cap minuscul…
Ce nu inteleg eu… chiar nu mai exista nici o posibilitate de a va conecta la popor, voi cei care ati mai putea face ceva cu tara asta? Inteleg (si nu prea) cum lumea doarme in timp ce Ponta isi vede linistit de treaba, dar voi, voi ce scuza aveti? Poporu-i poate prost si intelege mai greu ce i se intampla. Dar voi, voi ce faceti sa-i deschideti ochii?
Cateodata nu-mi vine sa cred ce vad… o tara in care majoritatea nu e angajata in niciun fel, si o mana de oameni in politica ce-si fac de cap fara absolut nici o limita.
Singura sansa a Romaniei sunteti voi. Dar felul in care v-ati ales sa comunicati, nu va este de folos decat voua, dandu-va impresia implinirii personale ca si cand tot ce conteaza este sa spui ce ai de spus, ignorand faptul ca mesajul vostru de cele mai multe ori nu are ecou destul de departe.
Una peste alta, indiferent cine va fi presedinte, parerea voastra nu va conta. Cu material politic precum Ponta nu te poti astepta ca un articol de ziar sau un blog sa aiba vreun efect. Ar fi trebuit ca aceasta campanie electorala sa va fie prilejul perfect in a va face auziti in tara. In schimb, tot ce se aude in tara este propaganda de partid si nimic altceva. Pacat .. viitorul vine peste voi si va prinde nepregatiti. Asta nu prea inteleg eu… nu inteleg cum voi puteti dormi odata cu poporul.
Domnule Marian, cereti domnilor Liiceanu si Tismaneanu sa faca ceva in afara de a scrie pe blog. Ce credeti dumneavoastra ca poate face domnul Tismaneanu din SUA mai mult decat face acum? Cand de aproape doua luni nu face decat sa isi dedice timpul scrierii acestor articole „inutile” in ochii dumneavoastra?
Dumneavoastra ce ati facut pentru asta, in acest timp ? Ati vorbit cu vecinii, cu prietenii, cunoscutii, rudele, colegii de serviciu despre ce se intampla in tara aceasta? Acesti domni scriu pe contributors ca ideile sa ajunga la oameni ca mine si dumneavoastra, si sa il ducem mai departe.
Un alt autor de pe contributors a scris un ghid deosebit de bun pentru oameni ca mine si ca dumneavoastra, revoltati de faptul ca nu ne mai modernizam o data, si care dorim alesi mai de soi :
http://sociollogica.blogspot.ro/2014/10/ghid-de-bun-simt-pentru-votantii-de-la.html
Ati incercat sa atrageti ceva votanti nehotarati sa voteze in favoarea unui candidat mai bun, sau, daca vreti, mai putin rau ?
Schimbarea societatii nu se face o data la patru ani numai prin vot, ci in fiecare zi, prin comportament si prin fapte si vorbe.
De mai bine de doi ani vorbesc celor pe care ii cunosc despre o societate normala, un sumar despre un comportament de cetatean poate fi gasit aici ?
http://lloopp.wordpress.com/2014/08/11/ghid-despre-ceea-ce-inseamna-un-bun-cetatean-al-unei-tari/
Asa ca va rog, din suflet, faceti ceva ! Aveti pregatire, aveti inteligenta, acces la internet si principii puternice, influentati-i si pe altii !
As putea sa spun cati „ochi” am incercat eu sa deschid in stanga si in dreapta, dar nu asta e esenta comentariului meu. Pot doar sa spun ca a fost o vreme cand gandeam si eu tot asa, ca e important ca fiecare sa faca ceva, cat de mic. Au trecut anii peste mine si imi dau seama ca pentru partea de lume unde se afla Romania, o asa gandire nu va aduce niciodata un lider adevarat in fata natiunii. Nu am ajuns inca, ca si societate, la „varsta” necesara ca sa putem impinge in fata un lider de jos in sus. Pur si simplu cred ca nu suntem in stare sa recunoastem la unison o „valoare”-doua printre noi si sa le impingem inainte. La noi, pana „ne facem mari”, trebuie sa ne duca cineva – de preferat o „valoare”, nu un Ponta – de mana pe drumul bun si pe urma sa ne spuna: uite, de aici inainte o tii drept, si o sa ajungi unde trebuie. Devine amagitor, ba chiar iritant, sa vezi cum idei bune exprimate de oameni valorosi se pierd in neant. As vrea sa vad un om de calitate care face un pas inainte si incearca macar sa traga dupa el societatea. Cum se face ca numai un ne-om ca Ponta se ofera voluntar pentru asa ceva? Si culmea, poporul pare sa-l urmeze ca intr-o transa spre o pieire garantata.
Domnule Marian, multumesc pentru raspuns. Ma bucura sa aflu ca nu suntem putini care incercam sa ridicam nivelul societatii. Acest „cineva” la care visati sunteti dumneavoastra, sunt eu, si sunt altii ca noi. Credeti-ma, exista astfel de oameni, care incet-incet, trag societatea in sus.
Unui om care este mai bun, responsabil care sa fie alternativa la Ponta ii lipseste spiritul de sacrificiu, de aceea nu se baga in politica. Ponta si altii ca el intra pentru ca sunt arivisti. Daca doriti amanunte despre elementele care fac un bun lider si om de stat, in afara de spirit de sacrificiu si responsabilitate puteti citi aici :
http://lloopp.wordpress.com/2014/09/26/criteriile-mele-de-evaluare-a-candidatilor-la-postul-de-presedinte/
Exista cel putin un astfel de lider, cunosc un tanar, care inca din liceu si-a propus sa devina primarul Bucurestiului, pentru ca s-a saturat de ceea ce se intampla in orasul sau natal si stie ca poate face ceva bun. A terminat SNSPA-ul de curand, si acum lucreaza in domeniul resurselor umane. Provine dintr-o familie de oameni carora le place sa faca lucrurile bine, daca nu perfecte, si i-au insuflat acest spirit. Acest tanar are un dezgust extraordinar pentru fenomenul spaga. El are insa nevoie sa „se coaca” in calitate de om si lider, si sa castige o oarecare independenta financiara, pentru a nu fi sensibil la tentatiile financiare. Va fi gata sa intre in politica in vreo 10 ani. Sunt sigur ca sunt alti tineri mai avansati decat el. In schimb daca am avea la aceste alegeri prezidentiale in Romania echivalentul romanesc al unui Joachim Gauck, Heinz Fischer, Francois Hollande, sau Barack Obama, acesta nu ar depasi 10% din optiunile de vot. Pentru ca asteptarile romanului de rand sunt altele : scandal, mistocareala, pomana electorala, si ala care le zice mai frumos pe tema lui „ba pe-a ma-tii”.
Asa ca oameni ca dumneavoastra si ca mine, pregatim societatea din jur pentru astfel de lideri, care exista, se formeaza, cresc. O societate nu se schimba de pe o zi pe alta, revolutiile duc la tranzitii dureroase. Schimbarea mica, incrementala, constanta este de durata si profunda. Este nevoie de 20-30 de ani ca sa se simta schimbarea in profunzime. Va inteleg poate ca simtiti ca ati ajuns la capatul puterilor. Nu sunteti singur, mai suntem si altii. Va multumesc pentru eforturile de pana acum, sper sa mai puteti depune si altele pe viitor.
Marian: Dacă „poporul” ar citi, ar vota altfel. Dar, cum avem cel mai mic număr de cititori din Europa, „poporul” votează cum vedem.
Nu lui Gabriel Liiceanu & Vladimir Tismăneanu le putem reproșa numărul scăzut de cititori. Dimpotrivă, fără editura Humanitas, fără articleria lor (și a lui Andrei Pleșu, și a lui Mircea Cărtărescu etc.), numărul de cititori ar fi fost chiar mai scăzut.
Vinovate sunt, în primul rând, guvernele & televiziunile. Ele merită să le trageți de mânecă & să le întrebați de ce „poporul” nu citește.
Vai, cauza este si mai in spate.
Oamenii astia nu inteleg sa gandeasca cu capul lor, scoala le-a permis sa avaseze si sa copieze linisiti – niciodata nu au fost penalizati pentru furturi.
Nu sunt pusi sa gandeasc cu capul lor si mai ales nu au fost recompensati pentru ca o fac…
Este trist si poate de aceea in aceste peisaj trist meritul unor persoane ca V. Tismaneanu sau G. Liiceanu este mai mare!
Putini si buni!
Poate mai tarziu sa fim mai multi si cel putin la fel de buni!
Cu speranta
Alternativa exista si are nume si prenume!
Nu este un vis ci o realitate si o persoana absolut normala si valoroasa!
„D-zeu iti da dar nu ti baga in traista”. Pozitia actuala a lui V. Ponta nu e o consecinta a valorii lui ci a lipsei de adversar. Puterea candidatului Ponta nu se apropie de accea a lui A. Nastase in 2004 sau M. Geoana in 2009 si totusi are pana una alta sanse mult mai mari sa castige.
Politica inseamna organizare, strategie, planificare, obiective, termene etc.. Nici fotbalul nu mai e ce a fost si nici politica.
Ponta este o fatada. Daca Ponta cade, sunt zece in spatele lui, batandu-se sa-i ia locul.
E adevarat ca alegerile sunt aproape, si mult atarna de votul atasat unei persoane. Insa, mai eficient decat pamflete la adresa lui Ponta ar fi critica obiectiva a sistemului care l-a impins sus pe Ponta (si, la opozitie, pe Iohannis sau pe Tariceanu).
Ar trebui mai putine pamflete ad-hominem, si mai multa discutie neutra, analiza si reportaj ‘on the issues’.
Altfel, cand Ponta si PSDul castiga, ajung sa faca tot ce-i taie capul in problemele practice pe care le vor avea in fata.
Sistemul care este in spatele Primului Mincinos nu este format numai din baroni.
Este putin mai grav – este o structura similara cu cea care il sprijina si il sustine pe Putin.
NU am dovezi clare sa pot sustine pana la capat ci doar mici crampeie care se lipesc asa de bine unele de altele ca ma ia cu rece…
Daca cineva isi inchipuie ca romanii sunt mintiti mai mult ca americanii, sau nemtii, sau francezii se insala. Minciuna, dezinformarea, manipularea fac parte din recuzita tuturor politicienilor, iar americanii le-au ridicat la nivel de arta. Cine se pricepe cat de cat la economie poate sa observe cu usurinta ca Viktor Orban a identificat corect cauzele actualei crize economice si este printre putinii care se lupta cu sistemul finaciar-bancar, vinovatul principal. E drept faptul ca el pune interesele Ungariei mai presus de cele ale UE si SUA si pe cale de consecinta s-a apropiat mai mult de Rusia si China s-ar putea sa-i dauneze…
Cred Doamne, ajută necredinței mele. Cred că Ponta nu va deveni Președinte acum. Cred că alesul va fi Johannis. Cred că pe „drumul votării” mulți se vor „ilumina” și vor vota rațional.Și mai ales că mulți vor lua…calea votării. Mai ales în turul doi. Nu știu cum se vor descurca mulți cu atitudinea din campanie în fața …minții cea de pe urmă, din turul doi, dar le va mai ușor decât cu ce vor simți în viitorii 5 ani de după …abandonul dezamăgirii, din partea două a cursei electorale. La un scor strâns în turul doi au la dispoziție 5 ani de chinuitoare remușcări…
1. Cel urât putea fi învins dacă votam
2. Celălalt putea obține o victorie mai clară și cu votul meu
Indiferența resemnării de o zi va fi calvarul de 5 ani în care vrem, nu vrem trebuie să avem un președinte…și nu putem alege decât dintre două persoane…după ce ne-am descătușat votând caractere în primul tur. În plus pentru cei mai atenți la mecanismele vieții politice, ținând cont de calitatea politicienilor români, cred că este evident că Instituțiile statului au destui magistrați care să se lupte cu corupții din țară, nu mai trebuie un procuror în cea mai înaltă funcție în stat. Am mai avut un profesor. Și multe lucruri bune de la el ni se trag. Altă profesie nu văd în turul doi…
Stimate domnule Tismaneanu,
As mai adauga ceva la cele precizate de Dvs.:
„Lui Victor Ponta trebuie să i se demonstreze, prin votul responsabil al cetăţenilor acestei ţări, că eternitatea sa, o fictiune propagandistică, nu este câtuşi de puţin inevitabilă.”
ca nici economia nu se simte prea bine sub papucul acestuia si ca ultimele aberatii emanate de guvernul Ponta fac si mai mult rau fiecaruia dintre noi si, in ansamblu, RO.
Daca Primul Mincinos incearca sa devina Presedinte este ca a inteles ca nu poate duce jobul de Prim Ministru
MegaMincinosul nu are capacitate de exercitiu si nici abilitatile intelectuale cerute de acest job. Nu o recunoaste deschis – vezi ca nici plagiatul nu l-a recunoscut decat implicit, dupa 2 ani – dar simte ca nu poate sustine actuala functia si ca un nesimtit cu tupeu maximal cere mai mult – vrea sa devina Presedinte!
Nimic nu il va scapa pe Primul Mincinos de raspundere pentru actiunile deja derulate!
Placerea mea va fi sa vad ca oamenii, constituiti intr-o masa critica rezonabila, vor intelege aceste lucuri – mai devreme sau mai tarziu. Cu cat mai devreme, cu atat mai bine pentru fiecare dintre noi si pentru RO!
Numai de bine sa auzim!
Recunosc ca sunt un „basist” din nucleul dur , ca sa spun asa.
Parerea mea este ca pentru mizeria si indobitocirea in care se afla marea masa a populatiei din Romania,sclava a televiziunilor de stiri care dezinformeaza si spala pe creier masele ce nu judeca ci doar preiau ce aud la TV, este de vina Administratia PDL!!!. Cand aveau toata puterea:Presedinte, Guvern, Parlament, de ce nu au blocat prin CNA si hotarari legislative continutul informatiei debitate pe la TV? Asta inseamna libertate a presei, sa poti minti si denigra fara nici o teama de consecinte? Ia sa fi dat CNO o amenda pentru o injurie / calomnie, atat celui ce o debita cat si postului, apoi daca se repeta o amenda dubla, etc, si sa vezi daca mai prosteau poporul cu televizorul. Ia, pentru o calomnie dovedita un proces rapid cu amenzi tot mai mari, si sa vezi daca mai aveau curaj a doua oara cei in cauza sa acuze minciuni. Cate zoaie nu au fost turnate pe nedrept in capul Presedintelui; de ce nu a dat in judecata pe cei in cauze sa ceara despagubiri enorme, banioi donandu-i la camine de batrani, spitale, etc. Daca a tacut, unii au tras concluzia ca e adevarat. Dreptul la exprimare nu inseamna dreptul de a minti in spatiul public fara sa patesti nimc! Asa ca, revin: Domnule Presedinte, Dle Boc, de ce ati acceptat sa fiti tarati in noroi cu minciuni sfruntate fara sa reactionati? Uitati acuma urmarea.
Ma mira articolul. Ponta e un nesigur pe el, atent la imaginea externa (dpdv al justitiei), gata sa sufle in iaurt cand ambasada americana deschide gura, iar de-asta si va castiga alegerile (desi tot sper sa nu), indiferent de bravarile lui cu che sau pupatura calduroasa a prietenului chinez, si cred ca ati observat asta. Stie ca fara acceptul american nu va ajunge presedinte. Parerea mea e ca mai mult tulburati apele, sporiti incapatanarea omului de rand care percepe intelectualul de dreapta un exploatator ordinar conducand bmw (probabil gasind incomprehensibila ideatica cu pricina), in loc sa ignorati subiectul si sa va concentrati pe o promovare comestibila a monicai macovei, care, dincolo de faptul ca nu are nici o sansa reala, macar pot sa inteleg ptr ce ati vota-o in primul tur. e inutil, sau cum ar spune unii, un demers futil bun a te face sa te simti bine de tine insuti si nimic mai mult. Ponta nu poate cobora in sondaje decat daca ar abuza grav la momentul actual activitatea justitiei, si precum se poate lesne observa se fereste de asa ceva ca dracul de tamaie. Am vaga senzatie totusi ca ar fi mai bun ca udrea, dar nu pot fi sigur.
Daca m-as concentra pe ceva ar fi poate pe esecul complet al dreptei alta decat pnl de a atrage populatia de partea ei, si la persistenta psd’ului. La explicatiile legate de ignoranta si de spirit de turma, sau ca fiecare neam isi merita conducatorul, as observa ca perceptia negativa are de fapt cauze mai profunde, si se bazeaza in principal pe dispret si neincredere. probabil stim de ce.