joi, martie 28, 2024

PNL, Tăriceanu și guvernul minoritar

Coincidență sau nu, în perioada în care PNL pregătește terenul negocierilor politice pentru votul la moțiunea de cenzură, Alina Gorghiu face o declarație cel puțin surprinzătoare despre fostul premier și președinte al partidului, Călin Popescu Tăriceanu, și anume că acesta a fost ”cel mai potrivit președinte al PNL”. O declarație care poate să fie citită doar în nota unei simple invitații la negociere sau care poate ascunde un plan mult mai elaborat al liberalilor care au în vedere, așa cum au declarat deja, formarea unui guvern minoritar, în cazul în care fotoliul de premier de la Palatul Victoria s-ar elibera. În acest caz, am avea de-a face cu următorul scenariu de lucru pentru liberali, în care Tăriceanu  ar putea să fie candidatul propus de PNL pentru a conduce guvernul minoritar pe care aceștia și-l doresc.

Parcursul politic al fostului premier a ridicat foarte multe semne de întrebare și a generat numeroase speculații în rândul analiștilor și al consumatorilor de politică, mai ales în ultimul an și jumătate. Călin Popescu Tăriceanu a părăsit PNL-ul în primăvara anului trecut, în urma deciziei lui Crin Antonescu de a scoate partidul de la guvernare, decizie care a dus și la ruperea USL, proiectul politic în urma căruia liberalii au obținut cele mai bune rezultate electorale din istoria partidului. Fostul premier a considerat, la acel moment, că ieșirea de la guvernare și ruperea proiectul USL este o decizie greșită astfel că, alături de alți câțiva parlamentari a decis plecarea din PNL, fiind susținut apoi de PSD să ocupe funcția de președinte al Senatului, deținută anterior de Crin Antonescu.

”Trădarea” lui Tăriceanu a avut următoarele consecințe în plan politic: a asigurat continuarea proiectului USL, proiect care în campania electorală a primit numele de ”USL2”; a lăsat în coada clasamentului alți candidați care visau să ocupe cel puțin onorabilul loc trei la alegerile prezidențiale; i-a permis candidatului Victor Ponta să vină în turul doi cu o ofertă de premier din afara PSD, astfel încât electoratul să nu se sperie de imaginea partidului care urmărește să ocupe puterea totală. „N-a venit domnul Tăriceanu la mine și mi-a zis „Pune-mă prim-ministru”, eu am mers la el să discut”, declara Victor Ponta în turul doi al alegerilor prezidențialelor.

Deși la finalul mandatului său de președinte al PNL partidul nu a excelat din punct de vedere electoral, obținând doar 18% în alegerile parlamentare, și a ratat intrarea la guvernare alături de PDL, tocmai din cauza pretențiilor sale exagerate de a fi nominalizat din nou pentru funcția de premier, Călin Popescu Tăriceanu are însă o serie de atuuri care în momentul de față îl fac pe acesta nu doar eligibil pentru funcția de premier, ci și acceptabil pentru o reevaluare din partea liderilor PNL.

Astfel:

A rezistat patru ani atacurilor lui Traian Băsescu. Prima și poate cea mai importantă calitate a acestuia.  De la scandalul declanșării alegerilor anticipate, la bilețelul roz și intervenția în favoarea amicului Patriciu, la eliminarea miniștrilor PD din guvern și scandalul amânării alegerilor pentru Parlamentul European, sau scandalul retragerii trupelor românești din Irak, ”europeanul cu papion”, așa cum l-a etichetat fostul președinte, Tăriceanu s-a baricadat în Palatul Victoria reușind să-și ducă la bun sfârșit cei patru ani de mandat de premier. Mai mult, în mai 2007 a participat direct la încercarea de demitere a lui Traian Băsescu, ducându-i pe liberali în coaliția celor 322 de parlamentari care au votat pentru suspendarea acestuia în Parlament.

Imaginea bună pe care o are în rândul electoratului. Perioada în care Tăriceanu a fost premier a rămas în mentalul colectiv ca o perioadă în care România a avut creștere economică, o perioadă a abundenței, în care creditele cu buletinul erau accesibile oricui, o perioadă de prosperitate după care o bună parte a românilor încă mai suspină. Beneficiind de consultanți profesioniști și de o bună comunicare, Tăriceanu a generat în rândul opiniei publice percepția unei ”economii care duduie” și imaginea unei Românii care era pe cale să devină  ”a șaptea putere a Europei”.

A condus timp de doi ani un guvern minoritar. După eliminarea miniștrilor PD din guvern, în aprilie 2007, Tăriceanu a condus aproape doi ani un guvern minoritar PNL-UDMR, cu susținerea parlamentară a PSD chiar dacă acesta a fost nevoit să facă numeroase compromisuri pentru a păstra susținerea social-democraților. Cu ajutorul finului Bogdan Olteanu, instalat la butoanele Camerei Deputaților și a sforarului Viorel Hrebenciuc, guvernul minoritar condus de Tăriceanu a reușit să reziste la trei moțiuni de cenzură.

Tăriceanu cumulează astfel toate caracteristicile necesare pentru a deveni un candidat cu șanse foarte mari pentru a ocupa fotoliul de premier, în cazul în care acesta s-ar elibera mult mai devreme de noiembrie 2016: este un exponent de seamă al luptei împotriva băsismului (o imagine care este și pe placul președintelui Johannis); se bucură de o cotă de încredere foarte mare în rândul electoratului (de notat că niciunul din actualii lideri ai PNL nu excelează la acest capitol); are deja experiența necesară pentru a conduce un guvern minoritar; a fost deja candidatul la funcția de premier propus și asumat de PSD în turul doi al alegerilor prezidențiale (social democraților le va fi foarte greu să argumenteze de ce nu ar susține un guvern condus de un fost partener de guvernare).

Alături de toate aceste ”caracteristici” pozitive din punct de vedere politic și al imaginii, Tăriceanu însumează și o serie de ”caracteristici” negative din punct de vedere electoral, din prisma poziției de luptător împotriva justiției și împotriva ”dictaturii procurorilor”, pe care și-a asumat-o cu precădere în ultima perioadă.

Astfel:

Pozițiile în cazul arestărilor. Fostul premier a devenit unul dintre cei mai aprigi contestatari al cererilor de arestare venite dinspre DNA, în cazul arestării lui Dan Șova declarând că ”Senatul nu este „fabrica de trimis la esafod” si ca cererea DNA de arestare preventiva a lui Dan Sova va trebui judecata „foarte serios” de comisia juridica a camerei superioare a Parlamentului”. Mai mult, Tăriceanu a fost acuzat chiar de către foștii săi colegi libelai că a încălcat Constituția în cazul acestui  vot.

Scrisoarea către Klaus Johannis prin care cere demiterea șefelor din justiție. În luna mai, în plin scandal Rarinca, Tăriceanu s-a erijat într-un adevărat avocat al acesteia, trimițându-i președintelui Iohannis o scrisoare deschisă prin care îi cerea public demiterea celor două șefe din Justiție, Laura Codruța Kovesi și Livia Stanciu.

Inițiatorul Comisiei pentru apărarea democrației. În luna iunie, din poziția de președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu devine inițiatorul unei ”Comisii pentru apărarea democrației”, cu scopul de a chema la ordine o serie de magistrați, încălcând astfel principiul separației puterilor în stat.

Scrisoarea către vicepreședintele Comisiei Europene. Tot în luna iunie, fostul premier are un schimb dur de replici prin intermediul unor scrisori cu Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene, care îl criticase pentru atacurile la adresa șefei Inaltei Curți de Justiție.„I-am spus foarte clar președintelui Senatului: cred că într-un stat de drept nu ai voie să-l ataci pe președintele celei mai înalte curți de justiție a țării. Așa ceva nu se face. Dar el a făcut asta. Și i-am spus în față că nu faci așa ceva”, declara prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans, membrilor Comisiei LIBE a Parlamentului European.

Implicațiile revenirii lui Tăriceanu în PNL

Pentru fostul PNL. În mai 2014, la doar trei luni de la demisia sa din PNL, Tăriceanu forța revenirea în partid, însă președintele de atunci al liberalilor a respins categoric această ideea. „PNL, când va decide să facă congres, nu are nevoie de un fugar decăzut, de o slugă a PSD, intrată pe ușa din spate, ca să ne facă congres” – declara Crin Antonescu. Acum, atât Antonescu cât și alți adversari ai fostului premier sunt trași pe linie moartă în partid. Mai mult, foarte probabil, foștii liberali ar ”preda” cu mult mai multă ușurință funcția de premier ”unuia de-al lor” decât unui fost pedelist.

Pentru fostul PDL. Garda veche din PDL, în special foștii miniștri din cabinetul Tăriceanu, și-a păstrat relații bune cu fostul lor șef din guvern, unii dintre ei fiind chiar nostalgici după perioada respectivă, dezaprobând nu de puține ori faptul că Traian Băsescu i-a forțat să părăsească guvernul și să rupă Alianța DA. Nu este însă exclus nici un troc între cele două tabere din noul PNL: Boc contra Tăriceanu. Vechii liberali acceptă candidatura fostului premier PDL pentru primăria Cluj, la schimb cu renunțarea la susținerea pe care foștii pedeliști o acordă actualului premier desemnat.

Pentru Cătălin Predoiu. Actualul premier desemnat al PNL a avut în ultimele luni, mai ales după publicarea programului de guvernare al PNL, mai multe schimburi de replici dure cu fostul său șef din guvern. Pentru Cătălin Predoiu, reîntoarcerea lui Tăriceanu în PNL, sau susținerea acestuia pentru funcția de premier de către PNL, este echivalentă cu o invitație la părăsirea partidului de către actuala conducere. În orice caz, un mare compromis pe care acesta va trebui să-l accepte.

Pentru electoratul liberal. Din anumite puncte de vedere, Tăriceanu se conturează drept o opțiune mult mai bună pentru PNL decât Gabriel Oprea, ale cărui probleme de imagine generate de scandalul plagiatului nu ar prinde foarte bine la o anumită parte a electoratului liberal. Însă istoricul lui Tăriceanu și pozițiile sale controversate privind justiția și statul de drept generează la rândul lor pierderi electorale în rândul unui anumit segment electoral, mai ales în rândul electoratului care provine de la Klaus Iohannis via Monica Macovei. Astfel, se ridică serioase semne de întrebare dacă electoratul liberal ar înghiți mai ușor un ”broscoi” de tip Tăriceanu, sau un ”broscoi” de tip Oprea, care nu prezintă astfel de antecedente, mai mult chiar s-a erijat într-un apărător al justiției și al statului de drept.

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. cel mai potrivit inlocuitor pentru dl.Ponta este chiar dl.Ponta, a carui prima calitate este ca rezista eroic atacului justitiei

  2. Intre generalul Ismana si Tariceanu l-as alege pe Oprea.
    argumentele mele:

    – Si Tariceanu si Oprea sunt rai. Dar Tariceanu pare mai spre rusi.
    – Tariceanu e foarte posibil sa fie pe drumul spre puscarie. Multi dintre amicii sai sunt pe acelasi drum. Va prefera sa distruga tot sistemul de justitie. A aratat o lipsa de scrupule cinica pana acum, va fi si mai rau cand va fi prim-ministru.
    – Tarceanu va deschide si mai larg robinetele de bani ale statului. Mai larg decat ar face-o Oprea, care e condus totusi de oameni ce vor sa mai traiasca in Romania si peste 10 ani.
    – Partidul lui Tariceanu va creste concurenta, si asa insuportabila, pentru ciolan. ALDE a adunat toate lepadaturile. La Oprea sunt lepadaturi mai supuse, mai controlabile. La Tariceanu sunt lepadaturi care n-au ce sa mai piarda, pro-active.
    – Tariceanu ar compromite iremediabil PNL. Oprea n-ar partid care sa poata fi compromis. UNPR n-are brand, e o adunatura. PNL totusi reprezinta ceva.

    Mai sunt si altele dar n-am timp sa le mai scriu. Mai bine Oprea. Pe langa Tariceanu, Oprea este baiat bun.

    Semnat
    Rogoz, un liberal

    • Domnule Liberal Rogoz, mai nou PNL reprezinta, cel mult, ceva intrat in istorie si puteti sa le multumiti pentru asta celor din PDL. PNL incepe sa se afle in aceeasi situatie ca PNTCD-ul, „mare partid” istoric care practic nu mai exista.

      In rest ar trebui sa fi realizat pana acum ce specie de homosapiens se ocupa de politica, specie care are o singura politica: bunastarea proprie, nicidecum a celor care (se spune) i-au votat.

      Si daca tot ne dam cu parerea, va rog sa precizati un partid care si-a definit o ideologie (in afara de aceea cu „noua sa ne fie bine de restul sa se ocupe Dumnezeu”) si o respecta ca atare.

      Daca deschideti ochii veti observa ca suntem specatatori si figuranti (in acelasi timp) al unei telenovele numita „Democratie”…. doar nu credeti ca va alegeti presedintele tarii?

    • Argumentele enumerate sunt corecte. Despre PNL nu am avut niciodata o parere buna. Sunt impanati cu lichele de toate culorile. Din pacate nu prea ai din ce sa alegi. Cat despre doctrine politice … cucu!

    • Multi se dau drept liberali, dar adevarul este ca adevarati sun foarte putini; Tariceanu si multi dintre cei ce au mers dupa el sunt printre ADEVARATI. Un profesor de ASE nu poate sa duca tara la situatii grele. Veti zice poate ca de aceea a intrat in politica fiindca a clacat ca profesor; NU AVETI DREPTATE,ERA UN FOARTE BUN PROFESOR;mai mult, el si acum cred ca isi conduce afacerea privata pe care o are si din care cred ca arefrumoase venituri.

  3. A „rezistat” atacurilor lui Basescu tocmai prin rezistenta fantastica la reforma. De la inceput a fost calul troian al PSD in interiorul PNL. Tot timpul si-a pus aripa ocrotitoare deasupra unor personaje mai mult decat indoielnice, care au avut sau au mari probleme cu legea. Dupa parerea mea, Tariceanu, alaturi de PSD, a fost o mare frana in calea dezvoltarii societatii romanesti. Ar fi o mare greseala sa mai ajunga vreodata prim-ministru sau sa mai aiba influenta in conducerea statului roman.

    • „Rezistenta fantastica la reforma” LOL

      Care reforma? A cui piedica in calea dezvoltarii societatii romanesti?
      Piedica Basescu – PDL?
      Reforma Basescu – PDL care a pus la pamant tot ceea ce mai exista?

      Doua din una: ori esti copil ori ai mint ede copil. Deschide ochii!

  4. Intr-adevar iesit-a porumbelul din gura proaspetei presedinte fecioara preacurata Alinuta, pre interes motional-cenzuristic. Dar sa readuci boala in casa pe usa principala cu buna stiinta, totusi nu se face… e al dracului de toxica varianta, sinucidere curata.

  5. chiar nu exista optiuni decit sa reluam aceleasi personaje multiplicitare!!!
    ca de personalitati nu poate fi vorba…

  6. Tariceanu nu mai poate fi prim-ministru … A declarat de mai multe ori public, ca nici actualul Presedinte al Romaniei nu e capabil sa exercite, cu buna credinta, atributiunile de sef de stat si ,din acest motiv, ar fi nevoie ,chipurile, de monarhie. Cum este stiut ca Tariceanu nu-si schimba parerile pe care le expune public si le sustine cu incapatanare chiar daca sunt aberante, nu cred ca Presedintele il va numi premier.

  7. Ma bucura f.mult faptul ca incep sa apara articole (editoriale) scrise de oameni care au pregatirea necesara in domeniul politic. M-am saturat sa tot vad ( citesc) „parerile” unor analisti politici aparuti din neant si care sunt plini de certitudini.
    In sfarsit cineva rememoreaza corect cele petrecute in mandatul Tariceanu, cu bune si rele, in opozitie cu „guvernarea Boc”, poate cea mai catastrofala conducere din ’90 si pana acum.
    Felicitari pentru articol si la mai multe!

    • De formatie sunt de stanga democrata nu exacerbata, dar il prefer daca ar fi o schimbare pe Tariceanu care stie ce inseamna managementul unei afaceri de success si principiile unei economii la nivel macro ,experienta celor 4 ani de PM il recomanda fata de Oprea care a facut economie la Intendenta armatei si conduce un partid de buzunar

  8. E foarte trist sa vedem ca nu prea avem ce alege.Tariceanu e la fel de jalnic ca si Ponta.
    Partidele toate sunt …o apa si-un pamant,iar noi,electoratul,suntem la fel.Din pacate ,dupa 25 de ani,in loc sa ne ridicam,noi doar coboram din ce in ce mai jos.

  9. Te uiti la „generalul” Oprea si te sperii.

    Dar…

    Oprea a preset guvernul Ponta cand se pregatea sa adopte niste legi cam horror in materie de justitie si imunitate. Pe Oprea nu il vad aruncand cu banii din balcon, mai ales daca FMI-ul sau BNR-ul il dau peste maini in public.

    Pare un personaj grotesc, dar previzibil pana la un punct.

    Tariceanu este un iresponsabil. Sa priveasca cineva cum a supravietuit acel guvern minoritar din 2007 pana in 2008. Acel guvern a acceptat absolut toate aberatiile bugetare propuse de PSD din „opozitie”, doar ca sa supravietuiasca (majorari iresponsabile de cheltuieli sociale, cresteri uriase de punct de pensie, infintari fara numar de agentii guvernamentale). Criza ne-a prins in pielea goala, pentru ca in 2008 am avut crestere economica de 8% si deficit bugetar de 5,5% din PIB!

    Ultimele declaratii si pozitii ale lui Tariceanu privind politica interna, justitiea si orientarea externa a Romaniei arata ca omul e imprevizibil, iresponsabil si nu are nimic in cap, nimic nu s-a schimbat.

    Na, cam am ajuns sa il elogiez pe generalul Izmana, mama ei de viata! Dar daca astea sunt optiunile…

    • Tariceanu este un iresponsabil. Sa priveasca cineva cum a supravietuit acel guvern minoritar din 2007 pana in 2008. Acel guvern a acceptat absolut toate aberatiile bugetare propuse de PSD din “opozitie”, doar ca sa supravietuiasca (majorari iresponsabile de cheltuieli sociale, cresteri uriase de punct de pensie, infintari fara numar de agentii guvernamentale).

      Pai CPT nu prea avea de ales: presedintele de atunci, nu mai retin numele, se voia si premier simultan. Adica de unul singur un fel de PSD mai concentrat. Asa ca CPT avea doar alternative intre un PSD la Victoria si Cotroceni si unul numai in Parlament, caruia ii era frica de anticipate. In prima varianta Tariceanu n-ar mai fi fost premier, intr-a doua da. Mata ce-ai fi ales?

      Plus ca „iresponsabilitatea” sa ar fi fost cu totul alta daca cel care l-a numit premier, nu mai retin numele, nu ar fi incercat sa-l discrediteze in orice moment, cerandu-i demisia pentru a provoca abuziv si neconstitutional alegeri anticipate. Sunt convins ca niciuna, dar absolut niciuna, din masurile incriminate de mata nu ar fi fost initiata de PNL.

  10. @ Lupascu,
    desi articolul („articole (editoriale) „, cum ii zici) are titlul „PNL, Tăriceanu și guvernul minoritar” si chiar asta trateaza, la fel ca @ RaDracones, ai impresia ca e vorba despre „jos Basescu si Boc”. La fel ca in banc: orice vi se flutura prin fata ochilor, chiar un tramvai, voi vedeti doar „guvernarea Boc”.
    Mai rasfirati, baieti

  11. Hazardul face ca, uneori, sa va treziti propulsat intr-o functie, sau intr-o pozitie sociala, care va depaseste nu numai asteptarile, dar si capacitatile concrete de care dispuneti…
    Serendipity sau misfortune? Depinde de subiect…
    Sa luam la intamplare ;) 2 persoane care, dupa parerea mea, sunt in aceasta situatie : Alina Gorghiu si CPT, fiecare avand o sumedenie de calitati, desigur, dar nu neaparat si acelea care sa le legitimeze functiile…
    Ce remarcam? Ca grija pentru sine bate „interesul national” :)
    AG face declaratii care satisfac ego-ul supradimensionat al lui CPT, acesta se va forta sa se arate insensibil cateva zile, dupa care, la randul sau va face elogii sefei PNL, salutandu-i discernamantul ca semn al revenirii la „acel” pragmatism liberal, a carui dipsparitie momentana l-a facut sa paraseasca PNL…Asa cum bine spunea Eugen Ionescu „mangaiati un cerc, si el se va transforma intr-unul vicios”!
    Este un pragmatism conjunctural salutar doar impostorilor, asa cum a fost si constituirea USL, un moment de luciditate dirijata catre atingerea unui unic, si f. precis scop : obtinerea puterii!
    Nu ideologiile sunt de schimbat – adaptarea lor la complexitatea prezentului fiind suficienta echilibrului democratic – ci oamenii care le pervertesc!

  12. @Raluca Boboc

    Asa este cum spuneti adica este posibil si un Tariceanu, mai ales ca soarta acestei tari este sa fie condusa de cei mai incompetenti , amorali si mincinosi… indivizi pe care-i pune pe piata politica .
    PS. Nu folosesc alti termeni pentru a nu-mi fi oprita interventia dar in locul punctelor puteti pune orice sintagma peiorativa. Eu nu o voi respinge. :)

  13. In ochii mei, domnul Tariceanu este un personaj compromis, un „zombie” politic. Recent, s-a regasit, vesel, in postura de remorca a PSD si beneficiaza de un post bun, la stat.
    Orice partid care va gasi de cuviinta sa se alieze cu partidul de buzunar al domnului Tariceanu, se compromite, in ochii mei. Orice partid care s-ar gandi sa-l propuna prim-ministru pe domnul Tariceanu, e „mort”, pentru mine. Orice om politic, lider de opinie sau publicist care se incapataneaza sa-i caute numai calitati domnului Tariceanu, nu poate avea respectul meu. Nutresc speranta ca si alti romani gandesc ca mine.

    Inainte de orice, fiece om care aspira la o functie publica de mare raspundere ar trebui, dupa parerea mea, sa fie un om de caracter. Caracterul ar trebui sa fie „proba” eliminatorie. Departajarea in functie de aptitudinile profesionale ar trebui facuta abia dupa ce sunt eliminati din cursa cei ce „pica” la caracter si integritate. Un partid care gandeste asa, are toate sansele sa primeasca sustinerea mea si votul meu apasat. Mi-e clar ca un asemenea partid nu se poate alege dintre cele vechi si mari…
    Justitia poate avea un rol determinant in trierea pe baza de caracter. Daca lucreaza „la foc continuu”, timp de 10-15 ani, poate elimina gena minciunii si hotiei din randul politicienilor romani.

  14. Informatiile factuale prezentate sunt pertinente;insa intreaga lor asamblare cred ca forteaza limitele. Exista o posibilitate ca acest scenariu prezentat de tine sa „se intample”, dar aceasta e extrem de mica. Partea cu Emil Boc la primaria Clujului. acesta beneficiaza chiar si de sustinerea liberalilor(vechi) locali, care din ce se pare nu-l inghit deloc pe Seplecan, principalul oponent al lui Boc pentru o eventuala candidatura. La un moment dat, probabil ca Boc a reprezentat o moneda de schimb, poate chiar o „piata de desfacere” a pozitiilor politice, insa acum cred ca el nu intra in joc.

  15. […] Ce nevoie l-a determinat pe președinte să-și pună în joc statutul, și bruma de autoritate cu care mai ținea proștii în bănci? Să declanșeze o criză în care rezultatul e lose-lose pentru toate părțile implicate? Pentru actanți ca și pentru victime? Oamenii au nevoie rapidă de răspunsuri.  În memoria colectivă refrenul „STAȚI LA LOCURILE VOASTRE” e declanșator de tsunami. Indiferent de forma în care e livrat.  Regresul politic, moral, cultural, degradarea vieții din ultimii șapte ani desfășurați sub lozinca prezidențială „altfel de politică”, toate astea au fost permanent acoperite, de  către scutierii înaltului personaj cu scuze hilare: – are consilieri slabi (de parcă i-ar fi impus cineva!)– are un plan B, veți vedea (l-a văzut cineva?)– e un om corect, respectă legea (fărădelegea!)– vinovată de fraudă e nevastă-sa, el, săracu, n-a știut ce semnează. – și ce atâta vorbă, se compară căsuțele lui cu palatele lui Dragnea? – e prost (scuza asta duioasă a funcționat cel mai bine)––––––––––––  Felul brutal în care coaliția a fost făcută praf  și țara împinsă în criză nu-i ceva nou. Precedentul s-a petrecut în 2007 când premierul Tăriceanu s-a „răzgândeanu” și a exclus miniștrii PD spărgând coaliția pentru a scăpa de Monica Macovei, considerată persona non grata de mafioții politici. Rămas minoritar, executivul Tăriceanu a guvernat țara până-n 2009 cu sprijin la două capete, PNL și PSD (cum recunoscuse cu cinism, mentorul lui, Patriciu). În 2007, ca să vezi întâmplare, au intrat bani grămadă în primăria Sibiului, devenită, în tandem cu Luxemburgul, capitala culturală europeană. Premierul Tăriceanu a fost răsplătit cu titlul de cetățean de onoare al urbei. Cu trei luni înainte de încheierea mandatului, invincibilul Tăriceanu și-a mituit clienții din teritoriu cu niște milioane din vistieria guvernului.  Și, ironie a destinului, azi, 7octombrie când scriu textul ăsta, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu poate fi judecat în dosarul în care este acuzat c-ar fi primit 800.000 de dolari mită.Criza din 2007 însă n-a fost girată de președintele în exercițiu. Asta e marea diferență față de ce se petrece acum. Că după al doilea mandat Băsescu s-a răzgândit și el intrând în plutonul anti-justiție (anti Macovei, anti Kovesi) nu era previzibil la data aceea și nici în următorii 5 ani.  După mazilire, Monica Macovei a apărat  statul de drept din poziția de euro parlamentar, între anii 2009- 2013.Iar L.C. Kovesi a reușit de una singură să parcurgă un drum extrem de dificil la capătul căruia, spre stupefacția faunei politice din țară, în 2019 a fost confirmată drept prima procuroare șefă europeană.10 ani după scoaterea din cărți a Monicăi Macovei de Tăriceanu, 3 ani după demiterea d-nei Kovesi, președintele Iohannis l-a executat la fel de brutal și pe Stelian Ion, ministrul USR al justiției, adăugând încă un act de supunere mafiotă față de comandamentele corupției sistemice. Elementul comun al acestor crize sistemice, limpede ca lumina zilei, e respingerea prin orice mijloace a reformei&reformatorilor Justiției.   Ca și pe vremea lui Ceaușescu, cu sau fără dosare, biata nomenklatură penelistă aplaudă în genunchi.   Până la urmă, vor ieși la lumină și motivele, pe persoană fizică, ale fricii de justiție, sursa răului provocat acestei țări.  ––––––––––––––-https://www.reporteris.ro/iasi/justitie/item/109527-%C3%AEccj-c%C4%83lin-popescu-t%C4%83riceanu-poate-fi-judecat-%C3%AEn-dosarul-%C3%AEn-care-este-acuzat-c%C4%83-ar-fi-primit-800-000-de-dolari-mit%C4%83.html?fbclid=IwAR3aKUTBjljQ_ZPNlxAhzf7VbTjaECSX-M41bSgWQSvLwhkKiUJAjrfWs8I https://www.contributors.ro/pnl-tariceanu-%C8%99i-guvernul-minoritar/https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2019/10/14/eu-public-prosecutor-s-office-eppo-laura-codruta-kovesi-to-become-the-first-european-chief-prosecutor/  * https://noradamian.wordpress.com/2014/12/19/o-analiza-a-acestor-cauze-nu-este-suficienta/     […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Raluca Boboc
Raluca Boboc
Licențiată în Științe Politice, Master în Politică Europeană și Românească, obținut la Facultatea de Stiințe Politice (Universitatea București), Institutul de Cercetări Politice. Din 2007 - consilier la Departamentul de Analiză și Planificare Politică (Administratia Prezidențială). Din 2009 - consilier politic la Cancelaria Președintelui Camerei Deputaților. Din 2012 - consilier de stat la Departamentul de Analiză Politică (Administratia Prezidențială). A participat în calitate de consultant la campaniile electorale din 2008-2009.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro