Home » Politica & Doctrine » Citesti:

Politicienii-mameluci din fruntea Romaniei

Corneliu Dan Berari septembrie 24, 2013 Politica & Doctrine
12 comentarii 2,917 Vizualizari

Recenta vizită a lui Victor Ponta în Turcia poate furniza un fundal potrivit pentru a reflecta la lungile durate ale politicului românesc și la multiseculara influență exercitată de cultura politică a turcilor, în mod particular a otomanilor, asupra tiparelor de structurare a puterii în teritoriile locuite de români.

În cele ce urmează doresc să supun atenției cititorilor o interesantă paralelă care se poate face între un tipar (“pattern”) de exercitare a puterii foarte răspândit în lumea turcilor medievali și mecanismele de recrutare și promovare politică pe care le putem observa în elita politică românească din ultimul deceniu. De la bun început vreau să subliniez faptul că paralele de genul acesta nu reprezintă o noutate în analiza politologică a regimurilor politice din Romania. Astfel, după cum bine știu cunoscătorii literaturii știițifice privind tranziția post-comunistă, într-o carte clasică (Problems of Democratic Transition and Consolidation, 1996) pe această temă doi politologi americani, Juan Linz și Alfred Stepan, au analizat regimul Ceaușescu și dinamica tranziției din Romania prin prisma conceptului de “sultanism” introdus de Max Weber în analiza sistemelor patrimoniale orientale.

Plecând de la acest precedent analitic, în textul de față voi argumenta că mecanismele de recrutare a liderilor și de exercitare a puterii în elita politică românească din zilele noastre prezintă surprinzătoare asemănări cu tiparele de exercitare a puterii în regimurile orientale bazate pe castele militare de origine servilă.

Sursa originară a acestei similitudini o reprezintă modul de rezolvare oarecum similar al unei probleme fundamentale în orice organizare socială bazată pe ierarhie. În jargonul științelor sociale problema aceasta este cunoscută ca problema raportului principal-agent”. Această problemă universală apare în toate relațiile sociale în care există o relație ierahică între un șef (principal) și un subordonat (agent) și constă din problema motivării și determinării subordonaților de a lucra din toate puterile lor în conformitate cu sarcinile trasate de șef. După cum știe oricine care în viața lui a fost subordonat (adică mai toți oamenii din lume…), dincolo de toate regulamentele, monitorizările și amenințările șefilor, subordonații au întodeauna un spațiu de manevră care rapid se poate transforma într-unul de autonomie, în măsura în care subordonații sunt demotivați iar șeful nu este tot timpul cu ochii pe ei (ceea ce rămâne o imposibilitate fizică, cel puțin deocamdată). Existența acestui spațiu de manevră/autonomie reprezintă un călcâi al lui Ahile pentru toate ierarhiile din lume din toate timpurile și din toate locurile iar diversele regimuri politice din istorie au dat soluții dintre cele mai diverse la această problemă care, dacă nu e soluționată în mod satisfăcător și legitim, poate duce la dezintegrarea ordinii politice și sociale.

Una dintre cele mai originale soluții la această problemă a fost cea a “guvernării prin sclavi”. Chiar dacă poate părea contra-intuitivă sau stranie din punct de vedere al tradițiilor politice occidentale, “guvernarea prin sclavi” a fost o soluție la problema “principal-agent” foarte practicată în Orient, având un rol crucial în supraviețuirea politică a islamului. Astfel, după rapida expansiune a islamului victorios pe plan militar în secolele VII și VIII, califii din perioada imediat următoare au fost confruntați atât cu cronicizarea facționalismului intern (exprimată cel mai pregnant în antagonismul dintre sunniți și șiiți) cât și cu provocarea de a ține sub control clanurile arabe așezate în țările cucerite dar și pe potentații locali convertiți la islam. Soluția briliantă în acel context istoric (dar cu totul străină de practicile politice ale lumii creștine) a fost aceea de a utiliza pe scară largă în conducerea statului sclavi (de regulă de origine turcică) care, după ce erau special pregătiți pentru funcțiile militare și/sau administrative pe care urmau să le îndeplinească, aveau o loialitate absolută față de calif în condițiile în care, nefiind atașați niciunuia din clanurile conducătoare din societate și rămânând într-o poziție servilă, puteau fi oricând executați după bunul plac la stăpânului.

Conducerea prin sclavi a devenit, astfel, o metodă de guvernanță utilizată pe scară largă în statele islamice pre-moderne. Forma plenară a acestui tipar politic de guvernare au constituit-o mamelucii, care, într-o formă sau alta, au fost guvernat Egiptul de pe vremea cruciadelor și până la înfrângerea lor definitivă de către Napoleon la începutul secolului al XIX-lea. Mamelucii erau sclavi (mulți dintre ei de origine turcică) care, după ce treceau printr-un program foarte intensiv de pregătire militară și administativă, deveneau elita militară și politică a Egiptului. Lor li se datorează victoria Islamului în două mari confruntări care, dacă s-ar fi sfârșit altfel, ar fi putut pune sub semnul întrebării însăși supraviețuirea Islamului ca sistem politico-religios: cruciadele și expansiunea mongolă.

O sub-specie a acestui sistem de guvernare o reprezintă și ienicerii din Imperiul Otoman. Recrutați prin “tributul sângelui” din rândul populațiilor creștine supuse de semilună, ienicerii au constituit secole de-a rândul elita militară (dar mai puțin politică) pe care s-a sprijinit dinastia otomană atât în confruntarea cu forțele externe cât și pentru a controla elitele islamice tradiționale din societate.

Ajunși aici, ne putem întreba în mod legitim care este rostul acestui excurs istoric și ce au de-a face mamelucii cu elitele politice din România post-comunistă? Teza mea este că tiparul de recrutare a elitei conducătoare în regimurile politice pe care le-am invocat foarte pe scurt și oarecum simplist mai înainte prezintă surprinzătoare asemănări cu ceea ce vedem că este o soluție la problema “principal-agent” în politica din România zilelor noastre.

Astfel, din punctul meu de vedere, prezența în fruntea statului roman a unor personaje precum Victor Ponta, Crin Antonescu, Elena Udrea, Traian Igaș, etc., nu reprezintă altceva decât rezolvarea problemei “principal-agent” de către cei ce controlează partidele din Romania prin promovarea în cele mai înalte funcții din stat a unor indivizi care au o autonomie de acțiune limitată și o loialitate deplină față de cei cărora le datorează cariera politică. La fel ca mamelucii din vechime, acești tineri lideri români nu sunt oameni politici liberi, ci sunt niște indivizi aflați în stare de depedență de cei care i-au luat de nicăieri și i-au transformat în “cineva”, impunându-i în funcții dintre cele mai înalte în statul roman. Fără să aibă calificări relevante sau un parcurs profesional care să-i recomande pentru demnități publice, acești tineri „lideri” sunt indivizi cu biografii obscure în care, precum o dovedește cazul lui Victor Viorel Ponta, actualul Prim Ministru al României, se pot ascunde amănunte care-i fac șantajabili în cel mai înalt grad. În consecință, fiindcă în sine, ca valoare profesională, morală sau ca viziune politică acești tineri nu înseamnă, de fapt, nimic, ei pot fi eliminați din joc în orice moment de cei care i-au “făcut” oameni politici.

Starea de dependență pare a fi pașaportul-minune care, precum în cazul mamelucilor, le asigură acestor tineri politicieni o carieră fulminantă în structurile de putere ale României contemporane: partide și administrație. Diferența față de mameluci este că această dependență nu are o formă juridică, ci se exprimă în vulnerabilități biografice (lipsă de competențe profesionale, șantajabiliate). Astfel, în politica dâmbovițeană a zilelor noastre a fi șantajabil pare a fi condiția necesară pentru a fi (prim-)ministeriabil, exact așa cum în statul mamelucilor și în alte monarhii orientale doar condiția de (fost) sclav deschidea perspectiva accederii la poziția de vizir sau de alte demnități politice sau militare.

Prin dependență bazată pe incompetență și șantaj problema “principal-agent” este ca și rezolvată în politica românească, chiar dacă la un cost exorbitant pentru contribuabilul român. Iar dacă vorbim de costuri, atunci neaparat trebuie avut în vedere amănuntul că, spre deosebire de mamelucii și ienicerii de odinioară, care erau recrutați din cel mai de calitate material uman de condiție servilă și apoi erau trecuți printr-un sistem de instrucție foarte exigent, “neo-mamelucii” zilelor noastre își datorează mărirea tocmai faptului că sunt indivizi cu o educație cel mult precară și care, fiindcă n-au fost în stare să facă nimic pe plan profesional, au ajuns să reprezinte “tinerele speranțe” ale “sistemului ticăloșit”.

Ar mai fi și alte amănunte de discutat în paralelismul dintre statul mamelucilor și România zilelor noastre, dar mă opresc aici. Evidența de necontestat în politica românească a ultimului deceniu este degradarea constantă a actului de guvernare și bizara promovare în prim plan a unor tineri politicieni de foarte slabă calitate profesională și morală. Confruntați, în ultima perioadă a regimului comunist în România, cu spectacolul extravagant al construirii socialismului într-o singură familie”, politologi occidentali din tradiția weberiană au crezut cel mai potrivit să utilizeze pentru descrierea comunismului ceaușist conceptul de sultanism. Personal consider că, date fiind interesantele similitudini ce pot fi decelate între mecanismele de formare a elitelor în România anului 2013 și cele specifice pentru regimurile orientale bazate pe castele militare de origine servilă, evocarea mamelucilor s-ar putea să fie o întreprindere nu doar legitimă din punct de vedere intelectual, dar și utilă în practica politică.

Napoleon, genialul comandat al armatei de cetățeni care care avea să pună capăt regimului multi-secular al guvernării prin sclavi (mameluci) în Egipt, observa că într-o confruntare un mameluc înfrânge întotdeauna un francez, cinci mameluci se bat în parte cu cinci francezi, iar zece francezi îi înving întotdeauna pe zece mameluci. De câți cetățeni autentici avem nevoie pentru a stopa ascendența neo-mamelucilor în politica românească? Rămâne de văzut dacă politica românească de după protestele prilejuite de proiectul de lege al guvernului Ponta privind exploatarea de la Roșia Montană ne va da un răspuns la această întrebare.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. Hantzy spune:

    politicianul-mameluc, o sintagma bine plasata!
    Mamelucul, desi neinsufletit de pareri proprii, era totusi un luptator de elita, ceea ce face sa mi-l inchipui altfel decat Ponta, Antonescu, Udrea, Sarbu sau Basescu.
    Dar nici macar asta e problema cea mare a politicienilor de la noi, fie ei Sova sau Ungureanu, Oprescu sau Boc, Igas sau Hunor, ci sforarii care-i manuie. Daca ar fi bine intentionati, ne-am putea amagi ca tot raul e spre bine, dar nimeni nu crede acest lucru. Pentru ca in mandatele actualului presedinte ideologia, fie ea buna sau proasta – oricat de subiectiv analizata, a fost inlocuita de teatrul de papusi, unde jocurile de culise sunt mai importante decat piesa “la vedere”. Suspiciunea si scenarita, bolile cronicizate ale vietii publice romanesti, au totusi agentii lor patogeni.

  2. ION DRAGU spune:

    Stimate domn Berari,

    Din pacate comparatia propusa e gresita din start…unde mai avem azi un Napoleon sau soldati francezi adevarati…iar cetateni adevarati apar aici doar pe …bloguri…pacat, e mai rau decat la sf. sec. XIX…alta e solutia….

    • mariicaialbastri spune:

      Neo-mamelucul de Dâmbovița e Balabanul-Grăjdan.
      Toți hrebenciucii neamului au la dispozitie cațiva balabani-grăjdani de la organizațiile de tineret.
      Hrebenciucul PDL Ioan Oltean de exemplu:
      http://www.dcnews.ro/2012/04/ioan-oltean-mandatar-pentru-o-parte-din-averea-nejustificata-a-crinutei-nicoleta-dumitrean/

      • Prostu' satului spune:

        Complet off-topic (hmmm, poate nu chiar complet…), cu vreo cateva saptamani in urma, poate o luna+, ai postat pe HN cateva comentarii la unul din multele articole despre Rosia Montana.
        Comentariile cu pricina erau, daca nu ma insel, in engleza si erau cam singurele pe care le-am citit eu care evidentiau pericolul insidios pe care-l prezinta cianura si derivatii rezultati din degradarea ei, chiar si in concentratii extrem de scazute, atunci cand vorbim de cantitati uriase.
        Treaba e ca, desi am retinut faptul in sine si pseudonimul :-) , nu-mi mai amintesc la ce articol erau comentariile; implicit, nu le pot regasi (usor).
        Ma poti ajuta?

  3. victor ponta spune:

    Domnule Berari
    Pentru ca m-ati numit mameluc fara motiv va provoc la duel. Va rog sa alegeti intre pistol, arc, arbaleta sau prastie. Va propun sa ne intalnim joi la 8 dimineata in fata Palatului Victoria. Martorul meu va fi dl Crin Antonescu. Stati asa, upssss. E prea devreme 8 pentru martorul meu, el neam de neamul lui nu s-a trezit inainte de ora 11.oo. Haideti sa fie la 12 ca sa apuce dl Antonescu sa se si spele, imbrace etc. Si daca ma veti omori va rog ca in locul meu sa devina Prime Minister tata socru, adica Sarbu. Am zis… Daca va omor eu voi scrie in locul dv pe acest site. Va convine?

    • Un prieten spune:

      Diversiune!
      Nu esti cine pretinzi,argumente: reactionezi ca un barbat, nu ai conditionat scrisul pe acest site de primirea prealabila a textelor. Te-am demascat, public!

  4. Bulineli spune:

    Asemanarile sint evidente din nefericire.Tocmai citesc cartea doamnei C.V,-Ghitulescu,”Evgheniti, Ciocoi ,Mojici….”aici se gasesc niste asemanari,… atit de potrivite,parca ar fi din timpurile de acum,”ce e de facut?”.Atita cumetrie in politica Romaneasca ! ca pe vremuri.,De unde un “Domn strain”? (strain de cumetrii).

    • Dogaru spune:

      Iata o alta interpretare, preluata de la http://www.ecotopia.com/webpress/stupidity/ unde se gasesc cele cinci legi fundamentale ale prostiei umane formulate de Carlo Maria Cipolla astfel:

      “1. Este imposibil de estimat numarul prostilor in circulatie.
      2. Prostia unui individ este independenta de alte caracteristici ale persoanei, inclusiv a statutului social, bogatiei, rasei, sexului sau religiei.
      3. De obicei, prostul produce multe prejudicii grupului din care face parte, inclusiv lui, fara a avea ceva de castigat.
      4. Oamenii destepti subestimeaza mereu potentialul distrugator al prostilor, uitand experientele anterioare, asociindu-se cu ei si platind acelasi pret sau mai mare.
      5. Prostul este cel mai periculos animal al planetei.

      Corolar: Într-o tară inapoiata, fractiunea oamenilor prosti este încă egala cu cu cea din orice alta tara. Insă, în restul populatiei se observă în rândul celor de la putere o proliferare alarmanta a infractorilor prostanaci, iar printre cei care nu au putere, o crestere la fel de alarmantă a numărului de persoane incapabile. O astfel de schimbare în structura populatiei ne-proaste intareste inevitabil puterea distructiva a fractiunii celor prosti si face ca declinul sa fie o certitudine. Si tara se duce în iad.”

  5. dan cosambescu spune:

    Domnule Berari

    cred ca abordarea Dvs este fortata in raport cu urmatoarele elemente:
    - orice abstractizare devine simplificatoare si ipso facto se potriveste la foarte multe cazuri
    - influenta orientala in Tarile Romane este evidenta, dar mai degraba in raport cu o matrice generala de gandire decat prin prisma abordarii politice
    - Politica “mamelucilor” se regaseste si in tarile Europei de Vest unde influenta orientala a fost mult mai slaba…

    In aceste conditi, cred ca rolul articolului este mai degaba metaforic decat informativ…

    Va multumesc pentru rabdarea de a fi citit aceste randuri

  6. lol spune:

    mda, nu se poate conesta asemanarea dintre politicieni si mameluci dar as vrea sa adaug ca Victor Ponta e cam la fel de mameluc ca si Barak Obama (vezi, obamacare, etc). Interesant este ca daca stau sa ma gandesc la un lider actual care nu poate fi catalogat drept mameluc imi vine in minte Putin, …ca sa vezi, unde dai si unde crapa.
    Frumos articol, ….dar inutil si defectuos.

  7. dusu spune:

    un articol ce trebuia sa apara in presa straina;aci nu se potriveshte !ha ha
    si ma tem ca v ati gasit dushmani intre personalitatzili politici rumineshti.
    dvs nu verdetzi cum procedeaza cei mai multzi(si aci!) ? o dau dupa copac,nu nominalizeaza doamne fereshte ! ce mai,au caracter de rumin !



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Corneliu Dan Berari


Corneliu Dan Berari

Corneliu Dan Berari a studiat filosofie, ştiinţe politice şi drept internaţional la Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Manchester, Universitatea Central Eu... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)