joi, martie 28, 2024

Putem da o sansa unui om care a gresit?

Astăzi cereți să vi se acorde șansa să dovediți că, în sfârșit, ați înțeles și puteți să fiți altcineva decât omul detestabil de până acum. E extrem de greu de obținut ce vă doriți. Dar, fie-vă milă de dumneavoastră și dați-vă o șansă. Primul pas este obligatoriu și nenogociabil: renunțați la titlul academic pe care l-ați obținut în mod fraudulos. Depuneți-vă titlul de ”doctor”, veniți în fața oamenilor și rostiți limpede și răspicat: ”Eu, Victor Ponta, recunosc că sunt vinovat de plagiat. Vă cer iertare.”

Dacă o veți face, vă promit că voi susține public, cu convingere, că am motive întemeiate să cred în căința lui Victor Ponta.”

Finalul articoluluiVictor Ponta, fie-vă milă de dumneavoastră” pe care l-am publicat pe site-ul Contributors, în ziua de 4.12.14. Ieri, dl. Victor Ponta i-a trimis o scrisoare rectorului Universității București prin care renunță la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 recunoscând explicit că: ”Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariției acuzațiilor publice cu privire la teza mea de doctorat.”

Nu-mi trece vreo clipă prin minte să leg decizia dlui. Ponta de condiția pe care eu i-am pus-o ca să pot crede în eforturile pe care le va face pentru a dovedi că poate să fie altul decât cel de până acum. Mărturisesc scepticismul care mă încerca scriind rândurile la acea dată, dar, spre deosebire de cei mai mulți dintre cei care au citit articolul sau cu care am stat ulterior de vorbă și care mă întrebau râzând cum îmi închipui că ar putea face așa ceva, nu am refuzat apriori în minte posibilitatea unei reale schimbări de atitudine din partea unui om care cerea semenilor lui un vot de încredere. Astăzi, în fața unei realități pe care mai nimeni nu și-o imagina, mă simt obligat să-mi țin angajamentul și să-l cauționez pe dl. Victor Ponta. O fac cu speranța că este într-adevăr capabil să pășească pe un drum al cinstei și al responsabilității.

Mulți dintre cei care veți citi aceste rânduri vă veți grăbi, probabil, să mă blamați, să mă considerați un naiv sau un prost, care confundă subterfugiul ieftin al unui șmecher care încearcă să-și salveze pielea pârjolită cu un semn de posibilă normalitate. Vă asigur că știu tot, absolut tot ce știți și voi despre dl. Victor Ponta, om cu care m-am confruntat cu o maximă duritate, ani de zile, pe scena politică. Pentru mine, însă, lupta politică nu trebuie să se ducă, la propriu, pe viață și pe moarte. Victoria nu presupune și nu se consfințește doar odată cu lichidarea ”dușmanului”. Știu seninătatea cu care este în stare să mintă; știu duplicitatea și felul în care excelează în folosirea dublului limbaj; știu complicitatea în care s-a complăcut cu oameni pe care Justiția i-a condamnat și îi va condamna fără drept de apel. Știu dificultățile aproape insurmontabile cu care dl. Victor Ponta se confruntă, după pierderea Cotrocenilor, în propriul partid. Dar, mai important decât toate, știu bine că viața nici unuia dintre noi nu curge ca o apă lină și că sunt momente în care simțim cum pământul ne fuge de sub picioare: ne ducem la fund sau ne salvăm. Ați trecut vreodată printr-o asemenea încercare? Pentru mine, experiența pe care o trăiește astăzi dl. Victor Ponta are conotațiile unui asemenea moment crucial. Conștientizează că a pierdut aproape tot și, în ceasul al 12-lea, încearcă să se salveze. E obligat s-o facă: are doar 42 de ani! Dumnezeu știe dacă va reuși sau nu. Dar faptul că un om pe care eu, ca și atât de mulți dintre voi, l-am considerat până acum un munte de aroganță vine în piața publică, se înclină și recunoaște cu voce tare un păcat de o gravitate maximă: plagiatul!, pe care până acum l-a negat cu vehemență, este un gest peste care eu nu-mi permit să trec ca și cum nu s-a întâmplat. Este un gest care poate să marcheze o altă evoluție decât cea de până acum. Este doar o ipoteză, a cărei probabilitate nu am cum să o evaluez. Dar asta nu-mi dă dreptul să mă substitui nu știu cărei înalte rațiuni și să rămân inflexibil și orb în fața ei. Dacă ”depunerea” titlului de doctor este operațională sau nu; în ce fel și în cât timp poate fi îndreptată o lege mutilată special ca să-l scoată basma curată la vremea în care cuvântul ”plagiat” nu exista în vocabularul premierului și a acoliților lui sunt detalii minore, fără relevanță pe fondul major al speței pe care o discutăm. Întrebarea la care trebuie să răspundem fiecare dintre noi este pe cât de simplă pe atât de copleșitoare: suntem capabili să dăm o șansă unui om care a greșit? Aș putea să invoc încă o mulțime de argumente pentru a mă face înțeles în opțiunea mea pentru un răspuns afirmativ la întrebarea de mai sus. Ar însemna însă să nesocotesc capacitatea voastră de a judeca liber și drept. Îmi iau, totuși, permisiunea să vă reamintesc o carte pe care cu siguranță ați citit-o în adolescență și pe care n-o veți uita niciodată: ”Mizerabili”, lui Victor Hugo. Jean Valjean – Javert. Mizerabilul condamnat pentru că a furat o bucată de pâine și polițistul care îl urmărește o viață întreagă, pentru că Legea l-a găsit ”vinovat”, ca să-l ducă înapoi în ocna din care a evadat. Până în momentul în care înțelege că până și Legea poate greși…

O întrebare, natural, nu poate fi evitată: ”Cât timp îl cauționez pe Victor Ponta?”.

Un singur răspuns: ”Atâta timp cât mă va convinge că și-a recuperat onoarea”.

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

  1. „Dacă o veți face, vă promit că voi susține public, cu convingere, că am motive întemeiate să cred în căința lui Victor Ponta.”
    Nici nu ma asteptam la altceva de la dvoastra.
    Da, aveti fire milostiva. Raiul va asteapta.

    „căința lui Victor Ponta”
    Scrieti o piesa de teatru sau jucati teatru?

    • E posibila recuperarea unui om considerat de nerecuperat, sau e o fictiune naiva pe care ar trebui s-o taxam cu cea mai dura doza de realism? Si poate chiar sa ridicam din spranceana a suspiciune fata de intentiile celui care indrazneste sa propuna o asemenea posibilitate…

      Cred ca raspunsul sta in imaginea noastra imaculata, a celor care sustinem reforma, despre noi insine. In fond CINE altcineva ar putea reprezenta etalonul cinstei (din perspectiva morala), al bunului simt si al respectului fata de lege, in afara de cei care si-au propus, cu buna intentie, sa faca ordine? Aceasta perceptie, distorsionata zic eu, despre noi insine, cuplata cu o lipsa flagranta de empatie, ne face sa actionam mecanic si retributiv, zdrobind inflexibil firavele tentative ale celor care au gresit (cu mult, e adevarat!) de a se intoarce de pe drumul pe care au apucat-o. Pentru noi ei sunt morti si nimic nu mai poate schimba asta.

      E sincer Ponta sau nu e? Nu stiu raspunsul. Dar poate ca mai important e principiul acordarii sansei la reabilitare celui care privit din afara pare ca isi doreste asta, decat a-i cunoaste precis atitudinea interioara. Oricum, aceasta atitudine se va putea cunoaste pana la urma.

      Nu sustin ca prin asta sa ne substituim cu ceva sistemului judiciar, in fata caruia va trebui oricum sa raspunda in functie de ce a facut. Ar insemna sa fim tributari unei gresite intelegeri a iertarii intiparita in mentalul romanesc, care ne face vulnerabili la manipulare (vezi cazul Becali si „autoindreptatirea” prin filantropie). Nici nu sustin sa-i acordam suportul pentru ramanerea in functii politice. Dar ca om, il putem ierta SI sprijini daca da dovada de cainta?

      Nu inseamna deloc ca suntem naivi daca facem asta, nu ne submineaza cu nimic judecata critica. Dar in extremis, considerandu-ma om deci limitat, daca as fi silit sa aleg doar intre doua variante gresite ale propriului raspuns fata de un caz similar, si anume intre naivitate si o lipsa de empatie sora cu psihoza (pe care o abordeaza multi oameni „drepti”), as alege naivitatea.

      • -„E sincer Ponta sau nu e? Nu stiu raspunsul.”
        Daca nici dupa acesti doi ani si jumatate ca prim ministru nu v-ati facut o parere, daca nici citindu-i scrisoarea de „renuntare” la furt nu ati reusit sa va formati o parere, atunci nici eu nu stiu ce sa va spun.
        Dvoastra ati auzit despre incalcarea legilor?

        • Dupa fiecare etapa a prestatiei sale ca politician mi-am facut o parere. Si e una foarte critica. Nu-l sustin ca politician, dar e posibil sa ramana acolo independent de vointa mea, a noastra. Sansa de care vorbesc se refera la reabilitarea lui ca om. E o sansa pe care o are, nu e o certitudine, depinde doar de el ce va face cu ea. Se straduieste sa arate ca e sincer. Nu stiu daca e suficient de sincer, dar prin asta s-a stabilit pentru prima data un dialog minimal intre el si cei ce-l contesta/critica. Nu a fost niciodata mai receptiv ca pana acum iar asta se datoreaza crizei in care a ajuns. Dar o criza e o ocazie pentru schimbarea de mentalitate, ocazie pe care nu i-o refuz.

          Poate noi, cei ce-l criticam, ar trebui sa-i cerem explicit lamuriri in privinta motivului renuntarii la lucrarea de doctorat. Il considera un plagiat sau nu? Raspunsul conteaza cel putin la fel de mult ca actul renuntarii in sine. As vrea sa articuleze mai clar afirmatii evazive care sunt interpretabile. Daca nu o face e pierderea lui. Acest dialog poate avea rolul de a-l indrepta intr-o directie buna.

          Cat despre incalcarea legilor, am spus clar in primul comentariu ceea ce cred.

  2. Nu merită iertare câtă vreme a nominalizat la Ministerul Educaţiei un personaj care a salutat mutilarea Legii Educaţiei şi încă prin OUG. Inclusiv căinţa sa este un act duplicitar! I-aş da o şansă după ce justiţia va stabili prejudiciul cauzat de Ponta după ce a profitat de beneficiile ulterioare obţinerii titlului de doctor, iar Legea Educaţiei va fi pusă în dezbatere publică şi refăcută după sau peste standardele impuse de Funeriu. Apoi, rămân problemele de legalitate a celei de-a treia rectificări bugetare, care a încălcat vreo şase legi şi Constituţia.

    Asta pentru început… Cine mai are de completat să o facă!

    P.S. Ponta şi-a cerut scuze de fiecare dată când s-a petrecut vreo catastrofă că s-a purtat ca un dobitoc? A se vedea cazul inundaţiilor, cu glumele proaste şi cu atitudinea de snob în bărcuţă prin baltă, apoi accidentul din Muntenegru şi chiar „căinţa” sa, pe care nu a putut să o facă cu altă ocazie, în condiţiile tragediei din Dobrogea! Omul ori e autist, ori de un narcisism teribil, ori ambele!

    • @ Geos Costan

      Aveti dreptate, Victor Ponta este narcisist. Plecand de la aceasta constatare, toate actiunile si manifestarile lui se explica simplu.
      V. Ponta se iubeste exagerat de mult pe EL si actioneaza numai in scopul de a se simti EL bine.

      Narcisismul lui Victor Ponta explica si faptul ca este capabil de orice actiune, ca este exagerat de egoist, mincinos, ca nu are rusine, ca nu se simte niciodata vinovat (vinovati sunt altii), ca nu-i pasa ce consecinte au actele sale asupra celor din jur, etc.

      Din pacate narcisismul nu are leac.

  3. Nu recunoaste nimic. Va grabiti. Domnu Ponta nu se blameaza pe sine insusi pentru ce i se intampla dar simte ca i s-au legat multe greutati de picior si ca se duce la fund. Asa face tot ce poate pentru a scapa de ele. Va enumar cateva cunoscute:
    – scapat de Geoana, Vanghelie si cine l-a mai crititcat deschis pentru esec
    – scapat de Ghita prietenul care era acuzat ca il controleaza si cu care petrecea si care prin scandalul cu Iliescu il infunda
    – scapat de Dragnea din guvern ca sa il lase sa se ocupe de partid
    – scapat de partid ca sa se ocupe de guvernare
    – scapat de diploma de doctorat care i se imputa ca furata
    – scapt de fmi cu un buget mincinos care ia de la educatie si sanatate si da la agricultura (apropo pentru ce ca subventiile vin de la ue?)
    – scapat de aroganta si autosuficienta ca cica asta nu au placut
    – scapat de udmr ce i-a infundat nationalismul pe care nici vadim nu l-a putut renaste cu ei la masa guvernului
    – scapat de postura defensiva in fata dna si trecut la sustinerea pe fata a anticoruptiei (sic)

    – pastrat banii si puterea executiva
    – pastrat prietenii de baza din servicii prin diferite servicii
    – pastrat spiritul cameleonic ce se mapeaza pe orice noua realitate
    – pastrat marea relatie cu estul si china (vezi noul summit)
    – pastrat ambitia de a reveni dupa ce valul de simpatie a noului presedinte se va clatina
    – pastrat finantarea mass media si mita electorala pentru a pregati revenirea

    Putem da o sansa unui om care a gresit? Da, dar punand conditia ca remuscarea lui sa fie reala si asumarea vinei sa nu fie pur si simplu declarativa. Ma tem ca nu suntem nici macar pe aproape inca in cazul lui Ponta.

  4. Fie-vă milă de mine și de dv, lăsați provizoriu deoparte cauțiunea, apelați la un pic de modestie și îndrăzniți să punctați ce alternativă aveți! (poate vă spune ceva și nr. 377 de alaltăieri)
    Nu de alta, să nu-mi lăsați impresia falsă c-ați avea de ales și nu m-am prins ce anume.

  5. E laudabil ce spuneti dar sunt doua aspecte de nuanta: unul se refera la recunoasterea greselii si e premergator iertarii, celalalt este legatura dintre functii, institutii ale Statului si om.

    Departajarea si intelegerea corecta a celor doua este necesara pentru integrarea armonioasa a oamenilor.

    Revenind la subiect, nimeni nu poate renunta la ceva ce nu a dobandit. Si aici vin cele doua interpretari delicate. Cine a gresit trebuie sa recunoasca greseala nu sa renunte la ea. Pe de alta parte institutional domnul Iancu fost Avocat al Poporului ne spune ca legal un om nu poate renunta la ceva ce i-a fost atribuit institutional. Ori decuplarea aceasta dintre produsul institutional si om nu e una benefica ci ingrijoratoare.

    Omul beneficiaza de produsul institutiilor. Uneori greseste si isi creeaza avantaje pe care ar trebui sa aiba posibilitatea sa le corecteze uman daca procedeaza corect. Parghiile institutionale sunt necesare doar cand acest lucru nu se intampla. Constiinta este o calitate umana si nu una institutionala. Dezvoltarea umana si convietuirea armonioasa sunt rezultatul dezvoltarii constiintei si nu cel al eficientizarii institutionale.

    Institutiile sunt benefice in masura in care sunt o expresie vie a oamenilor constienti care participa activ la imbunatatirea si adaptarea lor pentru a servi celorlalti oameni.

    • Raportul institutii/oameni…
      Nu-i asa ca este curios ca intelectualii romani nu inteleg nici acum ca problema cea mai mare nu este aceea ca Ponta a „gresit”, ci ca Universitatea Bucuresti a devenit acum faimoasa pentru ca acorda titlul (titluri?) de Doctor fara fundament stiintific? Cel putin Facultatea de Drept, unde (mai?) lucreaza si docentul AN0049, cel care ne-a procopsit cu Ponta si in fruntea statului. Cati si-or mai fi plagiat lucrarile? Catalin Voicu o fi Doctor? Parca Zgonea, si el, tot cu Dreptul…Chiar toti, domn’e, chiar toata crema dreptilor?!!!! Prea multe personaje dubioase s-au pricopsit cu Magna cum Laudae de la facultatea asta….Ponta este doar exemplul care a „cucerit” lumea pentru ca a aduce in atentie cazul unic in care un popor defileaza, constient, in frunte cu un plagiator, alegandu-i covarsitor formatiunea politica (USL, supravietuitorul) sa-i conduca destinul. Formatiune, care, odataxakeasa, nu a ezitat apoi sa darame tot ce-i statea-n cale: lege si institutii.
      Asa este, @A Martin: problema fundamentala este raportul intre oameni si institutii. Ceauselul de la SMURD este doar o ciuperca dupa ploaia Ponta.

  6. Putem ierta persoana privata Victor Viorel Ponta, dar nu ar trebui niciodata sa iertam persoana publica Victor Viorel Ponta.

    Motivul este simplu: astfel dam un semnal puternic celor care ii vor urma: „daca calci pe bec, te-ai ars”.

    Iertand cand nu este cazul, semnalul este „prosteste-ne temporar cu cainta ta, si cand ne relaxam ia-o de la capat, ai de pe-acum acceptul nostru”.

  7. E ca atunci cand iti pierzi clientii pentru ca este neserios si mincinos, nimeni nu mai vrea sa faca afaceri cu tine, e prea riscant. Brusc,de nevoie,nu din onestitate, sperand ca mai poti salva ceva, faci pe mironsita, ca o sa faci, o sa dregi, ca e drept sa ti se acorde o a doua sansa, bla, bla.
    Dar in acelasi timp dai tunuri altor clienti, in alt domeniu..ce credibilitate poti sa ai? Cainta asta nu inseala pe nimeni, sa fim seriosi.
    Ma refer explicit la aceleasi naravuri, a se citi incalcarea legii raspunderii fiscal bugetare, o chestiune poate chiar mai grava ca plagiatul, pentru ca ne afecteaza pe toti.
    Omul nu s-a luminat peste noapte, nu a devenit mai stiut si mai responsabil, nu se schimba nimic structural in modul de abordare macroeconomica, sa zicem, avem acelesi dezechilibre (ba chiar agravate) privind sustenabilitataea sistemului de pensii de stat, aceleasi estimari superoptimiste privind dinamica veniturilor la bugetul de stat, neintelegere a pericolelor uriase care sunt in faza finala a perioadei expansioniste a ciclului economic…nu vedem un suflu nou, o intelegere de substanta acolo unde chiar trebuie apasat pe butoane. Doar carpeli de imagine.
    Bun, chestiunile se pare ca lasa rece si opozitia, in fond nici la noul PNL, sau cum s-o numi acum, cam tot aceleasi nume fac politicile fiscale si economice. La ce te poti astepta de la Andeea Vass, consilier al prim-minstrului in 2009, consilier prezidential in 2005-2007..anii in care a crescut enorm datoria publica, deficitul structural si de cont curent au luat-o pe aratura urat de tot etc, care a dat masura (ne)intelegerii -prin prisma rezultatelor, nu prin prisma unei aprecieri subiective (fiind consilier prezidentialin 2007 am putea presupune ca nu l-a atentionat pe Presedinte) exact a fazei de exubertnta irationala spre care este posibil sa ne indreptam in anii care vin- pentru ca intrebarea nu este daca va urma o noua recesiune, ci cand , cum vom fi pregatirti sa o aplatizam, si nu exacerbam ca in 2009 etc.
    Recunosc cumva cei care au fosta artizanii greselilor din acele vremuri ca au gresit? Nici vorba,stau tot cu coada pe sus, o tin langa cum ca de vina fost criza, nu nepriceperea in adminstrarea ei. Si, drept recompensa, ar trebui sa mai primeasca o sansa, nu? Sa mai experimentam programe concepute de Vass si Ialomiteanu….brrrrr.
    Poate ca dati prea multe sanse , tuturor, pe spinarea nostra. Mie mi s-a cam acrit…

  8. Eu nu am vazut nicaieri in acest (nou) circ ieftin facut de VVP recunoasterea plagiatului. Aratati-mi unde isi recunoaste VVP plagiatul si de acolo putem incepe o discutie. Pana atunci, VVP ramane acelasi individ lipsit de orice bruma de moralitate pe care, din pacate, il suportam de ani de zile si va trebui sa-l mai suportam ceva timp.

  9. Inteleg, salut si aprob mesajul intrinsec al acestui text, am rezerve insa, referitor la modul in care cazul Ponta este inclus acestui exercitiu de indulgenta, de altfel, atat de necesar astazi, noua, romanilor „intransigenti”, dupa 25 de ani de practica fortata si autoflagelanta a unei simple exigente morale ?!
    „O noua sansa” se acorda (prin definitie, cred…) celui care a avut deja una, pe care a irosit-o, si care cere (?) alta, pe care promite (sau da de inteles ca se angajeaza?) sa o duca la bun sfarsit. – nu vad nicio legatura cu cazul Ponta…
    Singurul element pozitiv al „caintei” premierului este, dupa parerea mea, forta de exemplu pe care consecintele acestui gest le vor exercita asupra societatii, respectiv a acelor tineri care mai sunt tentati (inca!) sa triseze! Pentru a nu rata aceasta ocazie unica de a ne reeduca tinerii care ar mai fi tentati sa creada ca „merge, sa triseze”, este esential ce vom face concret cu „datele problemei”!
    Putem (si este indicat sa o facem!) sa acceptam scuzele cetateanului Ponta, cand o sa ni le prezinte, dar, mentinand in fruntea guvernului un Premier care s-a dovedit (!) necinstit, dovedim ca valorile in care credem, de fapt, nu sunt cele mai onorabile… :(

  10. Sigur, un om care a gresit merita o sansa. Dar cu o conditie: acel om sa porneasca pe drumul „mantuirii” dintr-o pozitie in care nu mai poate face rau altora.

    Pana la urma, domnul Ponta nu a zis „renunt la titlul de doctor fiindca l-am obtinut prin plagiat”, ci a invocat motive CARE NU-L INCRIMINEAZA.
    In plus, „Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult” nu are nicio valoare – toti politicienii spun „trebuie sa facem si sa dregem”, dar foarte putini spun „voi face” si dupa razboi multi viteji se-arata. Consider ca „renuntarea” domnului Ponta este, exclusiv, un gest de imagine si nu unul de substanta. PSD -ul este nevoit sa faca o „reforma de imagine”, fiindca ar iesi damblagit rau dintr-o reforma de substanta. Eu nu cred in „reformarea” imaginii, la fel cum nu cred in schimbarea naravului lupului.
    Domnul Ponta ar fi putut renunta la functie si la PSD si ar fi putut alege sa plece de jos, construind un partid pe baze noi. In cativa ani, muncind si „mantuindu-se”, pastrandu-se departe de coruptie si de corupti, promovand onestitate si valori autentice, luandu-si pe bune un doctorat, ar putea iesi la televizor ca un lider autentic, spalat de pacate. Dar a ales alta cale – sa ramana prim-ministru al unui guvern „remaniat” si presedinte PSD.
    Asa ca eu nu pot intelege despre ce „cautiune” ar fi vorba, in acest caz.

  11. A recunoscut Ponta ca a plagiat? A declarat public ca renunta la titlul de doctor pentru ca l-a obtinut prin frauda? NU, doar a declarat ca renunta la el… dar consecintele (financiare, de imagine etc.) ale fraudei cine le suporta? Pai nimeni, ca asa-i in Romania: avem coruptie fara corupti si victime fara ucigasi (chiar si din culpa).

  12. Pina la ora aceasta, 14.56 la mine, sunteti singurul care se umple de ridicol, declarind public, ca-l cautioneaza pe un om care a venit la putere prin usa din dos a istoriei, ca parte a unui binom toxic pt. Romania, care a cistigat alegerile in acest binom si si-a matrasit partenerii de ilegalitati, un om format de mostenitorii PCR, dintre ei, pt. ei, asemeni lor. Viata acestui individ, intors din coclaurile insalubre ale Parisului si ajuns prim-ministru al Tarii, e o lunga lista de facaturi si ilegalitati facute de oamenii partidului aflati in functii, pt. a „creste urmasul” lui Iliescu si fiul ideologic al infractorului de drept comun, Nastase. Actuala lui familie e tot o familie de partid, pe modelul vechilor familii de activisti PMR, mai tirziu PCR, de te intrebi daca individul s-a insurat sau a fost maritat cu succes?

    Nu e nimic de iertat, nimic de cautionat. Daca, asemeni partenerului sau de ilegalitati se retrage din viata publica, romanii pot incepe sa uite faptura lui malefica. Din nimic nu poti face bici, care sa mai si plesneasca. Iliescu si Nastase au avut mana proasta, negandindu-se, cind l-au racolat, ca vremurile se vor schimba si oamenii nu-si vor mai dori socialism cu fata de activist „devenit ” democrat si nici reabilitarea comunismului.

    Sau demersul Dvs. are alte conotatii, acum ca noul PNL, flamind dupa os, mai spera la o refacere a uslamului pe baze noi? Si, in cazul asta trebuie indulcit tonul, (pe care-l cunoastem), ca Mitomanul plagiator sa nu se mai simta „agresat”, acuzat „politic”, minimizat? Doar auzim sunetul lui la crearea aproape a fiecarei majoritati in parlamentul rusinii.

  13. Dupa succesul de netagaduit al junelui Ponta (obtinut prin exploatarea „sansei” oferita de PSD, Unicul, cu multi ani in urma), iata ca pe V2 il „paste” acum o a doua sansa, prin intermediul vocii PNL. Sa-i spunem, spre a o deosebi de prima, „mareata sansa”. Pai, Babaroase, moncher Bienvenu, cu vietile altora? Blatul dintre V2 si Traian Basescu, evident acum, justifica postfactum „reevaluarea” puristilor si gedeseilor. Din profil. Si din fata. Si de fatada.
    Concluzia mea: PNL il re-reevalueaza pe V2…USL1 si USL2 traiesc! Coexista si se reevalueaza. In loc sa evolueze.

  14. Cand a recunoscut Ponta plagiatul? A zis doar ca renunta la doctorat. Vad ca ii merge diversiunea, a pacalit pana si un om inteligent ca d. Alexandru.

  15. @TC

    Pe mine dedublarea asta ma sperie. Faptul ca sunt oameni care se raporteaza separat la om si la asa zisa imagine publica e si mai inspaimantator.

    Omul poate gresi dar imaginea publica e perfecta si imuabila. Daca imaginea e gresita si oamenii o percep ca fiind corecta ce te faci cu oamenii care vad ca e gresita ? Ii „ierti” si le aplici canoanele gresite ?

    Cadrul institutional trebuie sa devina expresia vie a oamenilor care il formeaza si care se adapteaza si schimba impreuna cu ei.

  16. In cuvinte putine si frumoase ati spus ceva esential, ceva menit a vindeca ranile lumii noastre. Da, aveti dreptate: trebuie sa luam asupra noastra cautionarea celui care a gresit si care intelege sa-si repare gresala. Altminteri, indarjindu-ne impotriva lui, devenim mai rai decat el transformand vinovatia (si-n primul rand pe cea launtrica) intr-un spectacol jalnic si impudic. Da, cel care a gresit trebuie sustinut in momentul maximei fragilitati, cel in care incepe le travail de la concience si nu trebuie – cu nici un pret – impins in radicalizarea la care duce spaima generata de intensificarea acuzelor celorlalti. Da, ca societate, ar trebui sa stim sa ii insotim in purgatoriul caintei pe cei care descopera (pornind de la ceea altii le fac vizibil) abnormul faptelor lor. Falia dintre bine si rau trece prin oameni si nu putem vorbi de regenerare – a noastra, a tuturor – daca nu avem curajul de-a suporta indoiala, frica, panica, putina lumina a celui care se intoarce din gresala. Din pacate despre aceasta cautiune a celui rau pe drumul binelui nu au vorbit – in lumea noastra – decat cei pe care experienta suferintei i-a transfigurat. Noi, ceilalati, preferam sacrificarea celui supus oprobiului public, aruncarea lui in afara lumii noastre care (nu-i asa?) e fara de gresala. Abia dupa ce l-am linsat – asa cum ne-a explicat Rene Girard – incepem sa-i dam (cu jumatate de voce) dreptate.
    Ne miram atunci ca nici un tortionar nu a facut pasul recunoasterii faptelor sale? Ca atatia oameni prinsi cu flagrante greseli s-au inrait sau s-au pierdut in tacere? Ca altii (in frunte cu Ceausescu), dupa ce-au fost executati, revin ca strigoi si ca victime?
    Nu o spun ca sa le diminuez culpa; vad cat de putin sunt dispusi sa se lepede de greselile lor si inteleg bine ca nu orice indoiala sau orice pas inapoi sfarseste in ispasire. Dar cred ca aveti perfecta dreptate: nici noi nu facem nimic pentru a-l incuraja pe cel care nu mai sigur de ticalosia lui sa se lepede de ea. Dimpotriva, ii aratam ca are de ales intre a persista in ticalosie si executia publica. Ceea ce e frumos in cuvintele D-voastra e faptul de-a ne spune ca problema celui care-a gresit e si problema noastra, a celor care suntem chemati sa „iertam gresitilor nostri”.
    Sa-l credem pe d-l Ponta, la acest inceput al caintei dansului. Dansul desopera – tarziu, dar poate nu prea tarziu – ca lucrul cel mai greu de indurat e constiinta imposturii. Mie unuia nu plagiatul in sine mi s-a parut problema (aceasta era doar partea vizibil – prea vizibila a lucrurilor). Ceea ce e cu adevarat dureros este faptul ca un om care face asemenea lucruri (ca sa-si termine lucrarea la timp, ca sa-si scurteze munca, etc) nu va intelege niciodata lupta muta cu sine, cu indoielile, cu timpul a celui care isi scrie de unul singur singur textul pe care il semneaza. Nu va intelege niciodata nici spaima pe care o are cel lucreaza onest in fata paginii albe, nici bucuria ce se naste cand gandul se aseaza in forma. Va privi cu dispret si cu frustrare aceste lucruri care – in cel mai inalt sens al cuvantului – ne fac sa fim oameni. Asta este, cred, drama reala a d-lui Ponta. Ceea ce va face pe mine sa il cautionez e randul acela in care spune ca, dupa ce nu va mai fi prim ministru, se va apuca de un nou doctorat. Poate atunci va intelege ca, in lumea aceasta, sunt lucruri si mai grele si mai frumoase decat acela de-a fi sef de partid sau prim ministru. Si poate atunci se va cai cu adevarat si pentru tot ce a gresit.

    Cu reinoita consideratie,

    Mihai Maci

    • Domnul VVP a dat un raspuns perfect atitudinii dumneavoastra si a domnului Iordache: l-a numit iarasi intr-o pozitie de ministru in noul cabinet pe grajdanul L. Pop, cel care a facut prapad in cele patruzecisicinci de zile cat a fost ministru peste educatie in anul de gratie 2012 pentru a acoperi plagiatul. Nici ca se putea un raspuns mai potrivit pentru dumneavoastra si domnul Iordache.

      • Plagiatul si alte furtisaguri neincriminate penal ar trebui trecute in cazier si ocuparea celei mai neinsemnate functii publice (a oricarui job platit din bani publici, inclusiv cele de portar sau de maturator de strazi), ar trebui conditionata de un cazier 100% curat.

        Hotiile se vor imputina in Romania doar atunci cind oamenii vor intelege ca furtul nu e rentabil. Si asta nu se va intimpla inainte ca legile sa il faca nerentabil.

      • EXACT!!!

        Chiar atit de inocent poate fi cineva incit sa nu inteleaga ca “strategii” aia iscusiti din spatele lui Ponta, care deja si-au aratat maiestria cu ocazia alegerilor prezidentiale, au pus la cale o strategie de P.R., damage control si rebranding in incercarea de a evita falimentul personal al lui Ponta si trecerea lui acolo unde ii e locul, pe linia moarta unde ruginesc Adrian Nastase, Mircea Geoana, Ion Iliescu si Crin Antonescu?

        Se pare ca disperarea e atit de mare incit sint gata sa treaca si la sacrificii rituale (expulzarea lui Ion Iliescu), doar-doar se vor salva cumva.

    • Domnule Maci, am din nou onoarea sa fiu subiect al comentariilor dumneavoastra. Ma bucur ca un demers pe care l-am facut constient de felul in care lumea se va precipita sa dea cu piatra, in egala masura dintr-o data in Victor Ponta si Radu F. Alexandru, este confirmat de judecata dumneavoastra. Asta, fireste, nu inseamna ca avem dreptate. Inseamna doar ca mai exista o cale de a aborda un subiect care pare atat de simplu si asupra caruia nu avem nevoie de nicio clipa de reflectie ca sa ne pronuntam. Omul este vinovat!
      Va retin atentia cu un episod pe care il consider plin de sensuri. In momentul in care am vazut la TVR procesul lui cuplului Ceausescu, am scos ca este vorba de o mare porcarie. Afirmatia a declansat un scandal urias, un foarte bun prieten era la un pas de un atac, din cauza furiei pe care i-a provocat-o vorbele mele. Prietenul meu, un om deosebit de ales, era fost ilegalist; eu nu am fost membru PCR si in ancheta de la Securitate, in 1983, am dat declaratie olografa in care recunosteam ca ”daca as avea un pistol, l-as impusca pe Ceausescu”. In decembrie ’89, eram la un pas sa pierd un vechi si drag prieten pentru ca am vazut un lucru pe care azi toata lumea il accepta ca de necontestat: procesul a fost o mascarada, o rusine, din punct de vedere procedural.
      Azi, refuzam sa luam in calcul un element pe care in urma cu 24-48 de ore il consideram de neimaginat: asumarea plagiatului de Victor Ponta, numai pentru ca ne este frica ca nu cumva sa se ”albeasca” si cu o unghie portretul in tuci care il defineste pe acesta.
      Cel mai grav, dupa mine, este faptul ca refuzam sa judecam, incantati de deliciul de a da sentinte…
      Cu constanta pretuire si afectiune,
      Radu F. Alexandru

      PS. Scuze pentru indecenta de-a fi evocat o experienta personala.

      • Stimate domn, unde anume a recunoscut Ponta ca a plagiat? Ati auzit cumva termenul „plagiat” in discursul sau? Ati auzit vreo aluzie (macar) ca are intentia de a returna drepturile necuvenite obtinute prin frauda?
        Eu unul n-am auzit nimic de acest fel, deci Ponta nu si-a recunoscut greseala (primul semn ca o regreta) ci doar a declarat ca renunta la titlu asa, de hatarul celor care nu pot (nu vor) sa uite.
        Deci inainte de a vorbi despre iertare si ce-a de-a doua sansa astept un „mea culpa” real, in care vinovatul isi recunoaste frauda – nu, nu este vorba de o greseala, a fost ceva premeditat – cu subiect si predicat!

  17. „Întrebarea la care trebuie să răspundem fiecare dintre noi este pe cât de simplă pe atât de copleșitoare: suntem capabili să dăm o șansă unui om care a greșit?”

    Sigur ca da, daca isi recunoaste greseala in mod sincer si explicit, ofera reparatii morale si materiale (o fundatie finantata de el si de familia lui care sa promoveze valorile morale, de exemplu, ar fi un lucru frumos), da inapoi banii cistigati fraudulos, plateste pagubele colaterale pe care le-a produs si face citiva pasi inapoi – un rollback pina in punctul in care era inainte de a avea doctoratul.

    Si, inainte de orice, daca iese din politica si din spatiul public urmind exemplul celorlalti politruci europeni prinsi cu plagiatul in ultimii ani. Sa nu mai auda nimeni de el macar 5 ani.

    Il comparati cu Jean Valjean? Se poate compara un mizerabil muritor de foame cu un prim-ministru? Se poate compara furtul unei piini – impins de foame, cu plagiatul, aducator de titluri academice aducatoare de posturi universitare aducatoare de statut social inalt si salarii consistente – impins de dorinta de parvenire?

    Chiar credeti ca are nevoie Ponta, un prim-ministru plin de bani la 40 de ani desi n-a produs nici macar un cui in toata viata lui, un smecher cu bona filipineza care isi petrece weekend-urile in cluburi exotice frecventate de milionari sa ii dati dvs o noua sansa? Chiar va inchipuiti ca il doare pe el undeva daca il cautionati dvs ori ba?

    De un astfel de rebut al speciei umane lipsit de educatie, onoare, caracter, obraz, mistocar de cartier de doi bani v-ati gasit sa va induiosati?

    Daca ar fi iesit complet din politica si ar fi ajuns cersetor la colt de strada sau vinzator intr-un MacDo v-as fi inteles. Dar baiatul asta e milionar, domnule! Si prim-ministru inca. Si, deci, continua sa faca foarte multi bani chiar acum, catarat in spinarea noastra si cu amindoua miinile bagate pina la coate in buzunarele noastre.

    De unde atita compasiune?

  18. Dle Alexandru,
    nu credeti ca, de fapt, Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti este cea care trebuie sa-si ceara scuze:
    1) tuturor doctorilor care au fost deja confirmati de UB, al caror titlu este supus acum indoielii
    2) tuturor doctoranzilor onesti din acest moment ai UB, care se spetesc muncind la teza lor
    3) tuturor profesorilor docenti care isi instruiesc discipolii cu daruire si abnegatie, sperand ca acestia sa le duca mai departe cercetarea, spre deosebire dexAN0049
    4) tuturor profesorilor onesti care alcatuiesc comisiile de evaluare a tezelor din UB, care chiar evalueaza cu atentie si obiectivitate o teza de doctorat
    5) tuturor posesorilor de doctorat romani, pusi acum, pe diverse meridiane ale lumii, in postura jenanta de a le fi rusine ca o institutie fanion a sistemului de educatie din Romania acorda titlul de doctor unor poluticieni impostori
    6-99)…si tot asa.
    …iar d-voastra sunteti ingrijorat ca am putea sa ratam, printr-o duritate excesiva, potentiala indreptare a celui care a abatut toata urgia asta pe sistemul decinvatamsnt din tara? Ei, iata ca o vorba demonetizata din cauza prea desei utilizari din mass media Ro isi gaseste, aici, la articolul d-voastra, locul perfect potrivit: HALUCINANT!
    Exista situatii in care mierosenia limbajului este otrava continutului. In academia, cu precadere in analiza cercetarii stiintifice, critica dura si onesta este ceea ce asigura viabilitatea sistemului. Poate ca la critica literara este altfel. Dar eu nu cred, nici macar acolo. Nici macar o egoista dorinta de originalitate nu justifica un asemenea demers orb in urbe.

  19. Recunosc, ma stupefiaza dublul standard folosit pentru evaluarea oamenilor „de rand” si a politicienilor! Nu pot sa cred ca vecinul de bloc devine un paria daca incearca sa triseze la intretinere dar un parlamentar este inca „demnitar” dupa ce a primit o sentinta definitiva. Mi se pare aberant ca cineva sa fie exclus din anumite cercuri private pentru ca are carente de exprimare dar un ministru al invatamantului (sau culturii) sa poata macelari limba romana in deplina impunitate. Chiar s-a umplut tara asta de infractori si dobitoci, incat nu ne mai putem alege conducatorii („reprezentantii”) decat dintre analfabeti si lichele?
    Cred sincer ca daca ne-am aduna vreo cativa – nu multi, cat sa ne numaram pe degetele a doua maini – am reusi sa gasim printre cunostintele noastre vrep 300 de persoane mai oneste, mai culte si mai calificate decat sleahta actuala de palavramentari. Se pare insa ca asta nu se poate, candideaza doar cei care au cu ce, si au cu ce doar cei care au furat sau au avut tupeu. Ei bine, eu unul am o propunere: la fiecare legislatura sa mutam cate o sectie de la Rahova, Jilava etc. in parlament, macar stim o chestie.

    P.S. Il rog pe distinsul autor – el insusi parlamentar – sa ofere cifre comparative privind procentul infractorilor din parlament comparat cu cel din restul societatii (desigur, nu ma refer la gainarii si la fapte care au adus prejudicii considerabile bugetului de stat). Sunt convins ca vom avea o surpriza.

  20. Domnule Radu F. Alexandru,

    Scrieţi în articol că l-aţi sfătuit pe Victor Ponta să renunţe la titlul de doctor. Adică să renunţe la un titlu furat? Ciudat.

    I. Despre ACORDAREA titlului de doctor:

    Acordarea titlului de doctor se face în baza unei teze (lucrări) de doctorat.
    Dacă teza îndeplineşte, SIMULTAN, 2 (DOUĂ) condiţii:
    1. Teza este concepută şi scrisă PERSONAL de către candidat ŞI
    2. Teza este corectă în conţinut,
    atunci SE ACORDĂ diploma şi titlul de doctor.

    NOTĂ: Dacă titlul de doctor a fost acordat lui X, este evident că a fost confirmată de către comisia de doctorat corectitudinea conţinutului tezei lui X.

    II. Despre RETRAGEREA titlului de doctor:

    Retragerea titlului de doctor (DUPĂ ce a fost acordat) se face (NUMAI) în baza tezei de doctorat susţinută pentru acordarea titlului, în următoarea situaţie:
    Dacă DUPĂ acordarea diplomei de doctor candidatului X, comisia constată că teza lui X (pentru care i-a acordat diploma) a fost PLAGIATĂ, înseamnă că la acordarea diplomei prima din cele două condiţii obligatorii enunţate mai sus nu a fost respectată, deci diploma a fost acordată fără ca acesta să aibă dreptul.
    Prin urmare diploma de doctor (nelegală) SE VA ANULA şi astfel titlul de doctor va fi RETRAS.

    Retragerea titlului de doctor are paşii:
    Pasul 1: AUTORITĂŢILE STATULUI constată că teza a fost plagiată
    Pasul 2: AUTORITĂŢILE STATULUI fac demersurile pentru anularea diplomei de doctor.

    III.
    Victor Ponta a plagiat (furat) şi a obţinut PRIN FURT un titlu de doctor. Deşi TREBUIE ca doctoratul furat să-i fie retras, Ponta anunţă că RENUNŢĂ el la titlul de doctor, adică renunţă (!) la ceea ce a furat.
    N. B. Victor Ponta nu a recunoscut nicăieri că a plagiat.

  21. Sentimental articolul, mi-a stors o lacrima si mai ca l-am iertat pe tovarasul ponta si m-am cait ca nu l-am votat presedinte. Lucram la sentiment sau cu argumente tovarasi? Cu scuzele de rigoare autorului, insa este un articol demn de tele-novela sud-americana. Nu cred in lacrimile de crocodil si/sau sinceritatea lui ponta. E prea tarziu, ar fi avut o sansa inainte de alegeri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu F. Alexandru
Radu F. Alexandru
Senator PDL. Profesor-asociat Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România; membru PEN-CLUB România; membru titular al Uniunii Cineaștilor din România

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro