marți, martie 19, 2024

Rebeliunea Macovei, Dreapta și Restaurația

Vor fi suficiente antipatia față de Victor Ponta și teama față de derapajele unui PSD care ar acapara total puterea să adune la un loc la alegerile prezidențiale din noiembrie segmentele greu miscibile ale așa numitului electorat „de dreapta”?

1. O „Dreaptă” fragmentată și agitată

Recent, Valeriu Stoica, unul dintre cei mai sofisticați strategi din politica românească, declara că dacă „dreapta” pierde alegerile prezidențiale va fi doar din vina liderilor săi. El a făcut în acest sens trimitere la episoade din trecut cînd „unitatea dreptei” a dus în final la înfrîngerea candidaților PSD. În acest punct sunt de făcut două observații importante.

1. Nu există în acest moment nici o personalitate politică de forță din opoziție care să producă o coagulare de facto a electoratului pe care îl numim „de dreapta” în pofida jocurilor de culise și a idiosincraziilor diferiților lideri de pe acest segment. În 2009 Traian Băsescu a cîștigat în fața lui Mircea Geoană în ciuda recomandării făcute de Crin Antonescu alegătorilor săi de a-l vota pe candidatul PSD în turul II. Însă nu mai suntem în situația de atunci. Nu mai avem pe „dreapta” un candidat de o asemenea forță. Iar acest lucru este cu atît mai important cu cît în realitate nu există în România un liant ideologic real care să adune la un loc diferitele categorii de alegători anti-PSD.

2. În confruntările din trecut cu PDSR/PSD, nici în 1996 și cu atît mai puțin în 2004 sau chiar în 2009, nu au existat diferențe ireconciliabile între diferitele segmente electorale anti-PSD (chiar dacă ele au existat la nivelul liderilor, așa cum s-a întîmplat în 2009). E drept, au fost falii semnificative în 2009 și la nivelul activului de partid și în spațiul public, al liderilor de opinie din mass media și din societatea civilă, însă în interiorul electoratului rupturile nu au fost unele dramatice. Ele există însă acum. Sunt masive și sunt virulent exprimate în privat sau în public. E vorba de spații extrem de greu miscibile create de lunga asociere dintre PNL și PSD, începută încă din vremea cînd Călin Popescu Tăriceanu era prim ministru (cu un scurt intermezzo de 9-10 luni în 2009 cînd am avut la guvernare o coaliție conjuncturală între PDL și PSD). Alianța în cauză s-a consolidat în perioada USL iar evenimentele din vara anului 2012, care i-au găsit pe cei doi aliați umăr la umăr în demersul de demitere a președintelui în ciuda valului de reacții negative de pe plan internațional, au provocat o ruptură fundamentală între PNL și PDL. Faptul că astăzi liderii celor două formațiuni au decis să treacă peste acest episod nu înseamnă deloc că cicatricile electorale din trecut s-au vindecat peste noapte. Mai mult, între timp a apărut o nouă fragmentare. Personaje care au stat în 2012 de aceeași parte a baricadei protestînd împotriva încercării de demitere a președintelui, de la Vasile Blaga, MRU și Traian Ungureanu pînă la Elena Udrea, Cristian Diaconescu, Adrian Papahagi sau Daniel Funeriu, se găsesc acum pe poziții antagonice.

„Dreapta” este minată în acest moment de multă nesiguranță, nefiind încă clar cine anume se va alinia la startul cursei prezidențiale, dacă nu vor apare retrageri voluntare sau forțate pe parcurs, și de fapt care va fi agenda, viziunea care va fi contrapusă candidatului PSD. Și cum se întîmplă de regulă în astfel de situații atacurile din interior le depășesc prin virulență pe cele la adresa lui Victor Ponta. E drept, știm aproape cu certitudine în acest moment cine va fi „candidatul principal al dreptei”, cel sprijinit de alianța PNL-PDL. În ciuda discuțiilor savante despre o mare si complexă cercetare sociologică despre care ni s-a tot spus în ultimele săptămîni e clar că decizia se va lua în fapt doar pe baza sprijinului de care se bucură în acest moment candidații potențiali, așa cum este el măsurat prin sondaje. Din care iese cîștigător Klaus Iohannis deși prin declarațiile mult mai tranșante, prin prestația superioară în aparițiile sale publice, Cătălin Predoiu a lăsat în ultima vreme o impresie generală mai bună decît primarul Sibiului. El ar putea să fie, în fapt, un candidat mai redutabil decît Klaus Iohannis în campania electorală dar acest lucru pare puțin probabil să mai conteze în momentul de față.

Problema este că în cazul acestuia din urmă sunt incomfortabil de multe necunoscute: dacă rezistă la presiunea de campanie, dacă se descurcă în dezbateri, dacă are schelete în dulap compromițătoare, dincolo de chestiunea cu ANI, dacă va rezistă sau nu la presiunile din interiorul grupului său de susținere odată ales președinte ? Scriam cu vreo două luni în urmă că „Iohannis pare mai atractiv atunci cînd e ascuns în debara” și nu am motive să-mi schimb astăzi părerea. În plus, nu se discută mai deloc despre compatibilitatea candidatului cu fișa postului, despre calitățile minimale obligatorii pentru un candidat prezidențial. Nu este vorba aici de profilul electoral ci de cel profesional, chiar dacă oamenii nu aleg neapărat după astfel de criterii. Din acest punct de vedere e limpede că dintre numele vehiculate de departe cele mai potrivite din acest punct de vedere ar fi MRU, Cristian Diaconescu și Cătălin Predoiu.

Aceste dificultăți majore, deja foarte greu de reconciliat, sunt complicate de un element nou: o posibilă candidatură la prezidențiale a Monicăi Macovei, evident ca independent pentru că e limpede că șansele sale de a fi luată în calcul de alianța PNL-PDL sunt zero. Solicitarea ei de a fi luată în calcul în procesul de desemnare a candidatului comun al noii Alianțe Creștin-Liberale a fost încurajată entuziast de o parte a societății civile dar, predictibil, a fost sever dezavuată în interiorul PDL (pentru liberali o astfel de propunere ar fi probabil un autentic „deal braker”!) de la Vasile Blaga la Adriana Săftoiu. E vorba de o falie suplimentară ale cărei efecte urmează a fi evaluate: ce tracțiune electorală reală are Monica Macovei, pe cine afectează și în ce măsură candidatura ei, va fi afectată sau nu dinamica transferurile de voturi din turul I în turul II ?

2. Cît de relevantă este pentru România dihotomia Stînga – Dreapta ?

Trimiterile frecvente la ideea de „dreapta” sunt extrem de înșelătoare pentru că lasă impresia că am avea de a face cu o confruntare de natură ideologică. Nimic mai fals. Dacă luăm în discuție economia sunt greu de identificat marile clivaje dintre coaliția care îl sprijină pe Victor Ponta și actuala opoziție. Nu vrea primul ministru să reducă CAS-ul ? Nu ne asigură el că nu va introduce noi taxe (ceea ce nu înseamnă că îl și credem) ? Sigur, se declară preocupat de problemele pensionarilor sau de copiii care pică BAC-ul. Dar asta spune în mare și „dreapta” pe care nu am auzit-o nici să fie foarte vocală în a respinge prevederile legate de bacalaureat introduse de ordonanța de urgență pe educație. De fapt și la putere și în opoziție filonul populist e dominant în discursul public. În plus, arată a „oameni de stînga” Dan Șova, Robert Negoiță, Sebastian Ghiță, personal Victor Ponta ? Iar dacă ne ducem în zona socială, ei bine, liderii PSD în frunte cu premierul par mai bisericoși și mai preocupați de tradiții decît adversarii lor. Nu ne-au spus ei în campania de la europarlamentare că „sunt mîndri că sunt români” ? De altfel și conducerea BOR pare să-i privească în ansamblu pe pesediști, pe ginerele lui Ilie Sârbu în particular, cu evident mai multă simpatie decît pe adversarii lor „de dreapta”.

De fapt problemele majore ale României, din care cel puțin o parte ar trebui să fie și temele majore din această campanie, nu au nici o legătură cu stînga sau dreapta. Ele sunt: independența justiției, protejarea statului de drept, decuplarea de politic a serviciilor de informații, menținerea alianțelor strategice pe plan extern, în special cu Statele Unite, plus nevoia de a moderniza instituțiile statului (administrația publică, sistemele de educație și sănătate) în condițiile în care asistăm, din contra, la un accelerat proces de restaurație. Nici una dintre aceste teme majore nu au culoare ideologică. Or, tocmai aici este problema. Alianța PNL-PDL (deși consumată în plan politic fuziunea dintre cele două formațiuni mai are cale lungă pînă la finalizarea de facto, nefiind complet exclusă nici chiar întreruperea procesului) ventilează în permanență antagonismul stînga – dreapta, cu totul nerelevant în condițiile actuale ale României, dînd astfel senzația că vrea să obtureze discuția pe palierele critice evidențiate mai sus. De unde și neîncrederea instalată într-o parte semnificativă a electoratului pe care mizează Klaus Iohannis în determinarea acestuia, odată ajuns la Cotroceni, dar și a structurii politice care îl susține de a se opune activ restaurației promovate agresiv în prezent de către PSD.

Această categorie de alegători constată că principala linie de rezistență anti-PSD a rămas în continuare tot Traian Băsescu, liderii pedeliști și liberali fiind destul de palizi ca prezență în spațiul public din acest punct de vedere. Cu puține excepții, nu au denunțat în mod serios marile afaceri din agricultură derulate de Dan Voiculescu, cu statul și cu Academia Română, nu au criticat prea apăsat nici modificarea abuzivă și retrogradă a Legii Educației printr-o ordonanță de urgență cu 97 de puncte, nu s-au pronunțat consistent nici în chesiunea diminuării CAS. Mai mult, o parte a alianței, segmentul PNL, a găsit de cuviință să se asocieze deschis cu PSD cerînd formal în Parlament demisia președintelui din cauza episodului Mircea Băsescu.

Iar recentul congres de fuziune nu a făcut decît să întărească aceste semne de întrebare. Absența lui Emil Boc, marginalizarea ostentativă a Monicăi Macovei, excluderea strofei cu trimitere la Traian din imn (probabil un accident dar care a picat foarte prost) dau impresia că la fel cum singurul țel al USL era lichidarea „regimului Băsescu” pentru noua alianță „de dreapta”, autodeclarată creștin-liberală, singurele lucruri care contează sunt să-l împiedice pe Ponta să ajungă la Cotroceni și să-l excludă pe Traian Băsescu din acest proces (de unde și trimiterile la un fel de USL bis). Primul obiectiv este corect ca mesaj de campanie, numai că trebuie să oferi și garanții că o dată atins noul președinte nu va fi un fel de Victor Ponta cosmetizat (mai responsabil și mai puțin mincinos) ci un un opozant activ al restaurației. Al doilea obiectiv ignoră o realitate evidentă: fără electoratul „băsist” Iohannis nu are nici o șansă să cîștige alegerile din noiembrie.

3. Sursele neîncrederii în Klaus Iohannis și în alianța care îl susține

Se pune întrebarea legitimă dacă astfel de temeri sunt justificatice, dacă neîncrederea în noua alianță nu este cumva exagerată sau chiar parte a unei manipulări. Unii chiar asta par să creadă. Însă discuțiile pe acest subiect sunt absolut legitime, o analiză la rece fiind necesară. Dacă discutăm despre așteptările și semnele de întrebare legate de un posibil președinte Klaus Iohannis pot fi identificate cel puțin patru chestiuni care alimentează această neîncredere. Dacă primele două dintre ele nu țin neapărat de candidatul noii alianțe în sine ci de contextul politic autohton celelalte decurg direct din analiza comportamentului public de pînă acum al lui Klaus Iohannis.

1. Este mult mai fragil în fața amenințărilor cu suspendarea, pragul la referendum fiind coborît acum la 30 procente, ceea ce șubrezește în mod serios, din punct de vedere instituțional, capacitatea președinției de a rezista presiunilor din Parlament.

2. Nu are la dispoziție o structură politică pe care să o domine (așa cum s-a întîmplat în cazul lui Traian Băsescu în relația cu PDL) ci, din contra, va fi dependent, ca sprijin politic, de liderii influenți din PNL și PDL. Iohannis nu are nici măcar în PNL un cerc loial de sprijinitori, cel din acest moment fiind unul conjuctural.

3. Nu are nici forța nici experiența politică a lui Traian Băsescu și nu lasă impresia nici că ar avea curajul acestuia de a se bate cu rețelele de influență transpartinice. Va fi el dispus să-și asume, chiar și în aceste condiții, așa cum a făcut-o Traian Băsescu în trecut, poziții care să deranjeze un spectru politic larg, transpartinic, sau nu ?

4. Și, cel mai grav, nu a dat semne că e un mare fan al statului de drept din moment ce evenimentele din vara anului 2012 i se par în regulă. Și atunci, dacă rezonează cu pozițiile USL exprimate atunci, dacă nu s-a pronunțat aproape niciodată pînă acum ferm și critic față de acțiuni și declarații cel puțin discutabile făcute de Ponta, Voiculescu sau Șova, dacă nu pare să fie deranjat nici de faptul că oameni precum Tudor Chiuariu (condamnat definitiv cu suspendare) rămîn bine mersi în partid și în Parlament, chiar în Comisia Juridică, de ce să credem că un viitor președinte Klaus Iohannis va risca să intre într-un conflict generalizat cu un conglomerat de interese (foarte probabil transpartinice) care ar decide, la un moment dat, să țină sub control sau măcar să „tempereze” semnificativ, activitatea instituțiilor cheie implicate în lupta anti-corupție ?

Electoratul de tip „băsist”, parte simpatizant PMP parte rămas loial PDL (fie datorită unor considerente pragmatice – dorința de a consolida „segmentul de dreapta”, fie datorită unora de natură emoțională precum simpatia față de Monica Macovei sau antipatia față de Elena Udrea) are rezerve serioase față liderii liberali în principal datorită evenimentelor din vara anului 2012. Or, Iohannis se putea delimita cu relativ destulă ușurință de ceea ce s-a întîmplat atunci nefiind în nici un fel implicat direct. Nu a făcut-o. A rămas prizonierul marotei propagandistice cu cei 7,4 milioane de alegători care au votat pentru demiterea președintelui fie din convingere (ceea ce ar fi îngrijorător dar nu neapărat suprinzător) fie temîndu-se să nu-i alieneze pe anti-băsiști.

A fost o greșeală. A făcut-o pentru că a ignorat cîteva evidențe, dincolo de incertitunile legate de cifra reală pro-demitere: 1. după mai bine de doi ani de guvernare Ponta o parte deloc neglijabilă dintre acei votanți s-au deradicalizat (chiar dacă nu au devenit între timp suporterii lui Traian Băsescu) iar cei care au rămas în aceeași stare de spirit se vor îndrepta foarte probabil mai degrabă către Ponta decît către un candidat „de dreapta”. 2. cei care au votat la referendum împotriva demiterii și mai ales cei care nu au venit la vot în mod explicit pentru a invalida scrutinul, formează un segment electoral important ostil nu doar PSD ci și liberalilor, care erau atunci parte a USL, segment care este probabil mai iritat de poziții de tipul celei exprimate de Iohannis decît ar fi, în acest moment, iritați anti-băsiștii care l-ar sprijini de exprimarea unei poziții contrare. Cert este că această chestiune ar putea fi costisitoare în plan electoral pentru actualul președinte al PNL mai ales cînd se va face asocierea și cu alte întîmplări controversate din trecut, precum întîlnirile de la GRIVCO din 2009 cînd el era promovat ca soluție de premier cu largul concurs al lui Dan Voiculescu.

În principiu, blocarea accesului la cea mai înaltă funcție în stat a unui personaj mediocru, iresponsabil, obsedat de comunicare în dauna substanței ca Victor Ponta (descris magistral de Andrei Pleșu într-un text disponibil și pe website-ul Revistei 22) ar trebui să ducă la o mobilizare exemplară a tuturor forțelor care se consideră „de dreapta”. Însă forța resentimentelor și frustrărilor remanente, neîncrederea structurală în buna credință a liderilor PNL, neîncrederea chiar în liderii actuali ai PDL, mai ales după respingerea solicitării Monică Macovei de a fi luată în calcul la evaluarea posibililor candidați prezidențiali, nu trebuie nicidecum subestimate. Prevalează adesea în fața analizei pragmatice, a discursului rațional.

Liderii alianței PDL – PNL par să însă ignore acest aspect mizînd pe faptul că și segmentul pro-Macovei, în ambele tururi, și cel pro-PMP/Traian Băsescu, în turul doi, se vor alinia cuminți în spatele lui Iohannis. Este un pariu extrem de riscant. Componenta emoțional – resentimentară potențată de elemente factuale de tipul celor descrise mai sus crează o bază suficient de solidă nu doar pentru a merge pe o altă variantă în turul I ci și pentru a sta acasă în turul II în cazul în care Iohannis ajunge în finală. Atitudinea persiflantă, arogantă, adoptată nu doar de majoritatea liderilor noului conglomerat PNL – PDL, inclusiv la congresul de fuziune, ci și de sprijinitorii lor din spațiul public (Florin Iaru, pe care nu l-a deranjat prea tare alianța liberalilor cu PSD, îi aloca disprețuitor Monicăi Macovei 0.3 procente iar lui Cristian Diaconescu 2,5 procente) este o gravă eroare strategică. Paradoxal, în timp ce Victor Ponta face eforturi uriașe pentru a mai cîștiga cît de cît puncte pe un teren electoral care nu este tradițional PSD (promovînd reducerea CAS, reiterînd sprijinul pentru Codruța Kovesi și DNA și chiar recunoscînd cu o jumătate de gură că ar fi ceva probleme cu doctoratul său) liderii, strategii și avocații publici ai alianței PNL-PDL își permit să ignore cu nonșalanță un segment important din propriul lor electorat care s-ar putea dovedi crucial într-o bătălie electorală strînsă. Nu am auzit niciodată în trecut atît de multe mesaje (exprimate în privat, pe rețelele sociale sau chiar în mass media) de tipul: „nu sunt în nici un caz dispus/dispusă să pun ștampila pe Klaus Iohannis în turul II; prefer să stau acasă”. Sigur, nu putem trage concluzii generalizatoare dar acest tip de rejectări manifeste exprimă o decuplare fundamentale a unei părți a alegătorilor (cît de extinsă rămîne de văzut) de cel prezentat drept singurul candidat serios al opoziției, „speranța dreptei”, de către noua Alianță Creștin-Liberală.

4. Ecuația electorală în spațiul anti-PSD

Pentru a înțelege de ce un astfel de comportament e fundamental contraproductiv trebuie să plecăm de la contextul electoral actual. Mai precis, de la structura electoratului non-PSD (după cum am mai subliniat sintagma „dreapta” e înșelătoare și are puțină legătură cu realitatea de pe teren). Din acest punct de vedere distingem cel puțin cinci segmente distincte.

  1. Un segment dur băsist care rămîne lîngă președinte și PMP chiar dacă nu e neapărat entuziasmat de Elena Udrea. În afara de PSD acest electorat este în egală măsură foarte critic și față de PNL.
  2. Un segment pedelist fundamental băsist dar mai nuanțat, care o simpatizează pe Monica Macovei și o antipatizează pe Elena Udrea. Acest segment a votat la ultimele alegeri europarlamentare cu PDL. În completarea acestuia s-a aflat electoratul mobilizat, în principal în Transilvania, de activul PDL. Această parte a alegătorilor PDL nu privește cu ochi buni fuziunea cu liberalii, în lumina întîmplărilor din trecutul apropiat, deși accepta pragmatic un aranjament de coaliție care să sprijine un candidat anti-Ponta. Însă acest sprijin nu este deloc garantat, cel puțin pentru turul I. El se poate redirecționa fie către Cristian Diaconescu fie, dacă va candida ca independent, către Monica Macovei.
  3. Un segment liberal, anti-băsist dar și anti-Ponta. Acesta votează tradițional cu PNL însă e neclar în ce măsură îi va rămîne loial lui Klaus Iohannis, care a fost practic parașutat în fruntea partidului atunci cînd va fi disponibilă și opțiunea Tăriceanu. Activul PNL se va alinia cu siguranță, în bună măsură, din oportunism, în spatele acestuia dacă sunt semne că Iohannis va putea cîștiga cursa prezidențială. Dacă însă apar îndoieli serioase în această privință …
  4. Un electorat liberal-uselist. Evident anti-băsist. Există o rețea destul de extinsă de liberali de conjunctură, fără nici un fel de convingeri ideologice (de tip Fenechiu, Stroe sau Chițoiu), care se află (s-a aflat) în diverse poziții administrative ca urmare a victoriei USL. Pentru ei revenirea alături de PSD, oferită de Tăriceanu, este tentantă, din perspectiva intereselor personale. Ce e neplăcut pentru PNL este că în acest fel s-a creat un spațiu de nesiguranță chiar privind loialitatea unor organizații, în parte sau în totalitate. Pe acest segment contează Tăriceanu ca motor electoral, oarecum în travesti, după cum recunosc off the record chiar și unii lideri liberali importanți. Să nu uităm că mai există nemulțumiri și în rîndul unor oameni cheie din echipa lui Crin Antonescu care s-au văzut peste noapte împinși în poziții periferice. Chiar dacă rămîn în continuare în partid este foarte puțin probabil ca ei să se implice serios în sprijinirea lui Klaus Iohannis. Din contra, este de așteptat ca pe măsură ce trece timpul frustrările, din contra, să crească. În acest moment Klaus Iohannis este sprijinit în principal de liderii din teritoriu care speră că el este o carte cîștigătoare, în mai mare măsură decît ar fi fost Antonescu. Dacă însă cifrele din sondaje vor începe să arate prost sprijinul se poate evapora la fel de repede iar fricțiunile și incriminările interne vor crește.
  5. Un segment eclectic în care se amestecă radicali ecologiști, de tipul UnițiSalvăm, reziduuri din fostul electorat al lui Dan Diaconescu, naționaliști plus, foarte important, o categorie consistentă de electorat care nu-l suportă pe Ponta, sunt anti-PSD, dar în același sunt dezamăgiți de întreaga clasă politică, nu mai speră să se schimbe ceva în bine prin vot. Așa cum arată lucrurile astăzi o parte dintre aceștia din urmă pot fi aduși la vot fie de către Monica Macovei fie de către un candidat perceput anti-sistem, gen Mircea Diaconu (nu e nevoie chiar să fie, trebuie doar să fie perceput ca atare).

5. Cine va juca pînă la urmă finala ?

În acest moment mai toată lumea pare să creadă că vom avea negreșit o finală Ponta – Iohannis. Ce se mai discută este în ce măsură cel din urmă va reuși să mobilizeze la urne în turul II alegătorii care nu îl plac dar îl antipatizează și mai tare pe Ponta. Or, acest gen de estimări sunt excesiv de optimiste în ceea ce îl privește pe actualul primar al Sibiului. Și asta chiar dacă nu luăm în calcul îndoielile legate de capacitatea sa reală de a face față campaniei electorale (comportamentul în dezbaterile televizate, capacitatea de a rezista unui previzibil șuvoi de atacuri dure din partea adversarilor). De pildă, Crin Antonescu este un orator mult mai redutabil, cu replică, care putea puncta net mai bine în disputele din campanie. Însă dincolo de asta, în defavoarea lui Klaus Iohannis, acționează o combinație de trei factori disruptivi cu efecte încă impredictibile (din acest punct de vedere există similitudini cu momentul 2000: fragmentarea din opoziție (Stolojan, Isărescu) și o posibilă participare semnificativ mai mică în turul 2 – atunci au fost 8 procente în minus, destul de mulți alegători din turul I decizînd să rămînă acasă.

  1. Alternativa „de dreapta” Cristian Diaconescu, de fapt alternativa Traian Băsescu pentru turul I. Și în acest punct noua Alianță Creștin Liberală pare să facă evaluări superficiale. Segmentul băsist este sensibil mai important decît cele 6 procente obținute de PMP la alegerile europarlamentare. El a fost erodat pe de o parte de antipatia față de Elena Udrea, cu atît mai mult cu cît destul de mulți lideri de opinie din mass media și societatea civilă au susținut acest punct de vedere, iar pe de alta de simpatia și încrederea în Monica Macovei, ceea ce a blocat un transfer semnificativ de voturi de la PDL la PMP. Asta însă nu a afectat însă în mod serios încrederea în Traian Băsescu pe care nu doar alegătorii PMP ci și o parte importantă din PDL, probabil și dintre alegătorii Forței Civice, îl consideră principala voce din opoziție în mult mai mare măsură decît oameni pe Vasile Blaga sau Klaus Iohannis. Dacă ,cu sprijinul președintelui, Cristian Diaconescu reușește să facă o campanie bună (pînă acum a fost una destul de ștearsă) atunci Iohannis poate fi afectat.
  2. „Rebeliunea” Monicăi Macovei din interiorul alianței PDL-PNL. Chiar și dacă Monica Macovei nu marșează în final pe varianta unei candidaturi independente (e limpede că nu are nici o șansă să fie luată în calcul în interior) falia deja s-a creat. Segmentul moderat băsist din PDL va considera blocarea ei drept o nedreptate, o trădare a principiilor, și se va orienta către o alternativă exterioară, cel mai probabil către Cristian Diaconescu. În plus, criticii activi din mass media, bloggerii, cei de pe Facebook, vor eroda constant suportul pentru candidatul oficial Klaus Iohannis.
  3. Candidatura lui Tăriceanu, care poate dizloca electoratul pe care contează teoretic Iohannis, cel din categoriile 4 și chiar 3 din clasificarea de mai sus. Iar absența ostentativă de la congresul de fuziune a unui alt fost președinte liberal, Crin Antonescu, nu face decît să creeze probleme suplimentare din perspectiva antrenării totale a activului PNL în spatele lui Klaus Iohannis.

Puse cap la cap toate aceste evoluții riscă să pună introducă dubii în privința calificării automate a lui Klaus Iohannis în turul doi. Sebastian Lăzăroiu estima că s-ar putea să se intre în finală cu un scor de sub 20 procente. Și există destule argumente în acest sens. Mai ales dacă performanța publică a lui Klaus Iohannis este dezamăgitoare. Dacă într-un timp rezonabil vom asista la o erodare în sondaje care ar apropia marja sa de sprijin de cea pentru Cristian Diaconescu și/sau Tăriceanu atunci sunt de așteptat cel puțin două efecte previzibile: 1. diluarea argumentelor legate de votul util pro-Iohannis, ceea ce va crește șansele unui transfer al unei părți a alegătorilor PDL către candidatul susținut de Traian Băsescu; 2. o pierdere a sprijnului din partea activului PNL pentru Iohannis care va migra parțial către Tăriceanu. În acest punct însă nimic nu este exclus. Tăriceanu poate intra în turul doi, mai ales daca este ajutat discret de către PSD (Ponta nu are cum să piardă prima poziție), așa cum s-a întîmplat și în cazul lui Mircea Diaconu.

Dacă Monica Macovei candidează independent aceste aclculke sunt date parțial peste cap. Doi sunt actorii afectați sever: Klaus Iohannis (care pierde o parte importantă din electoratul PDL „băsist”) și Cristian Diaconescu (care nu mai beneficiază de acest transfer). În acest caz, prin scindarea electoratului „băsist” nici unul dintre ei nu va avea șanse reale să treacă de turul I, iar Iohannis ar putea pierde în fața lui Tăriceanu. Singura formulă de joc în această situația este doar aceea în care unul dintre ei se retrage din cursă și-l sprijină masiv pe celălalt. Dar e realist să ne așteptăm la așa ceva în condițiile antipatiei manifeste dintre Monica Macovei și Elena Udrea ? În principiu Monica Macovei are mai multe șanse să atragă electoratul anti-PSD pasivizat, cel care a stat acasă la ultimele alegeri, dar, în același timp, într-un ipotetic tur II ea ar fi rejectată de zona liberală în mult mai mare măsură decît Cristian Diaconescu.

6. O întrebare de final care ar putea fi decisivă pentru rezultatul alegerilor

Ce va face acest tip de electorat în final va depinde de felul în care alegătorii care îl compun vor răspunde la o întrebare esențială: ce e mai important, să fie identificat și sprijinit un candidat care să-l poată învinge în noiembrie pe Victor Ponta, sau să se consolideze un nucleu politic cu susținere în societatea civilă care să se opună procesului de restaurația în plin avînt ? Unii ar putea fi bulversați de întrebare. De ce cele două deziderate s-ar exclude reciproc ? Nu ar trebui să ne așteptăm ca un eventual președinte al „marii coaliții de dreapta”, acum avem și un nume, Alianța Creștin-Liberală, exact asta să facă ? Ei bine, din ceea ce s-a văzut pînă acum pentru o parte din electoratul pe care teoretic contează Klaus Iohannis și sprijinitorii săi nu există prea multe garanții în ceea ce privește și dorința dar și capacitatea acestuia de a se opune activ restaurației promovate agresiv de PSD dacă ar ajunge la Cotroceni. Această lipsă de încredere față de „soluția oficială de dreapta” oferită de Alianța Creștin Democrată poate da peste cap multe calcule. Dacă o parte din electorat va considera că alternativa la Victor Ponta este neconvingătoare prin prisma priorităților esențiale pentru societatea românească ar putea decide să stea acasă. Dezamăgirile, frustrarea, resentimentele sunt tot atîtea motive care pot prevala în fața unor argumente pragmatice. E un fenomen la care asistăm întotdeauna la alegeri, însă de regulă impactul este limitat. Atunci însă cînd dimensiunea acestuia este semnificativă, efectele pot fi, așa cum s-a întîmplat și în anul 2000, absolut impredictibile.

PS: O parte dintre ideile expuse aici se regasesc si intr-un articol mai restrins publicat in ultima editie a „Revistei 22”

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. Eu sunt unul dintre votantii de dreapa care nu va mai merge la vot, tocmai pentru ca nu-I voi ierta niciodata PNL-lui vara lui 2012.

    • @elena
      Dar, daca iese Victor Ponta presedinte, cu un singur vot in plus, va veti putea ierta dumneavoastra insiva ca nu ati fost la vot? Ca un votant de dreapta ce va declarati?…

      • Si eu sunt in pozitia Elenei…cu diferenta ca poate voi merge la vot sa-i anulez pe amandoi. Din pacate ponta si PNL sunt EXACT acelasi lucru in ochii mei. Daca as vedea macar raul mai mic, poate. Dar nu il vad. Exact ca atunci cand crin se impauna in scaunul prezidential fara nici un merit, asa vad si azi pe Johannes sau PNL avand un prezident…adik total nemeritat.
        Daca va castiga Ponta cu un vot nu e vina mea…e vina lui Crin, PNL si a celor ce nu se dezic de greselile trecutului. Daca asta vor, asta au…

      • Sunt de acord cu Elena. Intre Victor Ponta si oricine va candida din partea PNL-PDL nu poate fi nicio diferenta. Daca nu intra in turul II fie Monica Macovei, fie Cristian Diaconescu, ori nu merg la vot, ori il votez pe Ponta. Pe de o parte poporul asta are nevoie de un soc puternic pentru a se trezi, iar pe de alta parte, prin pierderea prezidentialelor de catre asa zisa dreapta PNL-PDL, se redeschide calea pentru o formatiune autentic de dreapta, reformista, cu respect pentru statul de drept, fara smecheri politici.

        • Si eu sunt in asentimentul ca Macovei sau Diaconescu Cristian (a nu se confunda cu „domnu Dan”) sunt singurele optiuni pt electoratul de tip basist-pdl sau basist-pmp. Totusi nu sunt de acord in concluzii cu partea care exprima ideea ca Macovei intr-un eventual tur 2 ar avea mai putine sanse decat Diaconescu pe motiv ca ar fi rejectata de electoratul liberal. Daca Macovei ar patrunde in turul 2 multi din cei care au stat acasa la multe alegeri ar putea vota. Si apoi ramand in PDL Macovei nu poate fi acuzata prea mult de basism, plus ca e de notorietate aversitatea acesteia fata de Elena Udrea. Basescu a castigat ultimile alegeri contrar calculelor hartiei si avand doar sustinerea unui partid de maxim 35% la vremea aceea, dar a stiut excelent jocul si mai ales a stiut sa polarizeze societatea astfel incat si-a atras voturile lipsa. Macovei e cea care poate salta mult prezenta la vot. O alegere intre Diaconescu si Ponta iesiti amandoi din acelasi PSD poate lasa acasa electoratul de dreapta din lehamitea de a alege intre un socialist si un fost socialist.

        • elena, Razvan A, barthales, nu pot sa va spun decat ca, daca intr-adevar va considerati votanti „de dreapta”, ar trebui sa cugetati putin la miza prezidentialelor. Dupa parerea mea, aceasta miza nu tine (doar) de politica interna a Romaniei, ci este una geopolitica. Pot intelege ca cineva voteaza din convingere cu Victor Ponta doar daca acel cineva e convins sincer ca „modelul rusesc” (un stat autoritar si foarte puternic, controlul asupra mass-media, controlul asupra justitiei, suprematia baronilor si oligarhilor conectati cu politicul etc.) este unul benefic pentru Romania. Orice alt motiv (fronda, resentimente, „las’ ca va arat eu!”) de a vota cu PSD este de neinteles, pentru mine.

          Dar fiecare om are dreptul la o optiune, atata timp cat e constient de consecinte si si le asuma cinstit.

          Eu consider ca trebuie sa mergem la vot si trebuie ca votul nostru sa conteze. Indiferent de directia pentru care votam. V-o spune unul ai carui parinti au suferit din cauza comunistilor. V-o spune unul care are Cartea de Identitate plina cu abtibilduri „Votat” si care, la cel putin 50% dintre scrutinuri, si-a anulat buletinul de vot. Anularea votului nu inseamna nimic. Nici macar „am votat” nu inseamna.

          • Decebal,
            intai si intai ca nici un partid din Romania nu este de dreapta. Dreapta inseamna liberalism, taiat in bugetarime, reforme. Inseamna taxe scazute la minim, inseamna altceva decat abureala rotita de oricare dintre partidele „de dreapta”. La fel cum stanga romaneasca nu are nici o legatura cu stanga ideologica…toti pe acolo sunt liberali capitalisti vajnici. Asta ca sa fie clar.
            Cand o sa vad:
            – taxe coborate la 10%
            – privatizarea invatamantuluis i a sistemului medical
            – plate „per km” folosit
            – etc, etc
            …intr-o oferta electorala, atunci o sa consider partidul respectiv „de dreapta”. Pana atunci, toti se sc alda exact in aceeasi centru-dringa…
            Bine, e adevarat ca asa zisa stanga a adunat toate scuursurile bolsevice cu mentalitati securiste dar asta nu absolva asa numita dreapta „liberala” de vina. In principiu, liberalii au fost exact in barca aceea mizerabila ca si stangacii. Care e diferenta ca ar ajunge la Cotroceni Ponta sau Crin? aaaa…ca se vor mai razboi putin…corect. Si ce? Se vor razboi, se vor impaca si dulce vor guverna. Macar asa retardimea anti-basista croonica se va trezi cu un sut in dos.
            Deci, dreapta asta facuta la apelul bocancilor e total de neincredere. Adik ce ma face pe mine sa cred ca PSD-ul nu se va re-uni in USL cu acestia? un motiv,c eva?

            • Domnule Razvan A,

              Am folosit „dreapta” ca definitie larg utilizata pentru partidele ce se afla acum in opozitie. Credeam ca e usor de inteles. Daca nu va e confortabila codificarea „stanga” – „dreapta”, puteti gandi in termeni de „est” – „vest” sau „Rusia” – „S.U.A.”

              Nu pot sa va spun decat sa stati acasa si sa asteptati partidul de dreapta (perfect) despre care vorbiti. Dar ganditi-va ca, pana apare partidul asta (care sa va scoata din casa, la vot), e posibil sa iesiti la pensie si atunci o sa va doriti un partid de stanga. :) Asta in cazul in care nu vi-l doriti de-acum.

              Asta e „dreapta” ce-o avem acum. N-avem alta cu sanse sa guverneze. O fi ea Logan si nu Mercedes, dar nu oricine are acces la Mercedes. Si, decat sa ma urc intr-un buldozer defect care n-are decat marsarier, mai bine ma urc intr-un Logan care, taras-grapis, merge inainte.

              Cat despre „sutul in dos”, nu-l vor simti doar „anti-basistii”, ci noi toti. Garantat! Sau „Garantat Vanghelie!”, daca preferati.

              Ca raspuns la temerea dvs. din final, pe cale de consecinta logica liniara, daca PSD castiga si presedintia, pe langa majoritatea din parlament ce-o are, ce nevoie ar mai avea de USL (PNL)? Mai ales ca tintesc o majoritate fara aliante, in 2016… :) Poate doar marele liberal pursange si om de caracter Calin Anton Popescu Tariceanu s-ar uni, impotriva naturii, cu PSD.

          • Decebal,
            Tu nu intelegi un lucru esential si care este explicat in articol. Nu mai este vorba despre cine-si pune in frunte o eticheta de „dreapta” ci despre cata substanta are ea. Da este vorba de garantarea statului de drept si a pastrarii cursului euro-atlantic in mod credibil. Ori cine a stat la masa cu Voiculescu si a fost complice la actiunile lui nu este credibil. Johanis a facut asta de aceea diferenta dintre el si Ponta din punctul asta de vedere este irelevanta indiferent cate etichete de „dreapta” isi lipeste pe frunte. De aceea oamenii incriminati de tine si multi altii ca ei vor sta acasa in ipoteza Ponta vs Johannis in turul 2. Pentru ca se iau dupa fapte nu dupa etichete. Si prin prisma faptelor KJ pare doar un Ponta mai cu staif, fie el si sasesc.

            • Domnu’ Scippio,

              Despre stanga-dreapta am scris mai sus.

              Cat despre cine a stat la masa cu Voiculescu, inteleg ca e de preferat sa-l lasam sa castige pe cel ce inca mai sta la masa cu Voiculescu. :)

              Sau iar n-am inteles nimic? :)

              Ma rog, discutia e sterila. Fiecare are dreptul sa stea acasa sau sa iasa la vot. Dar, cu limitata-mi putere de intelegere, gandesc ca cei ce nu voteaza (sau isi anuleaza votul) n-ar mai avea dreptul (moral) sa carcoteasca la adresa viitorului presedinte, oricare ar fi el…

              A! Iar n-am inteles! Am tacut! :)

          • Absolut corect! Din pacate, dupa cum vedeti, logica nu e punctul forte al oamenilor… Cauta siguranta si perfectiunea iar in lipsa lor considera ca alternativele sunt egale. Nimic mai fals! Intotdeauna (intotdeauna!!!) exista o alternativa preferabila, fie si printr-un nivel infinitezimal mai mic de rau. Culmea e ca in politica diferentele nici macar nu sunt atat de mici incat sa spui ca nu conteaza! Dar asta e, n-ai cu cine… In timp vor simti pe propria piele consecintele (si evident, nici atunci nu-si vor da seama sau nu vor recunoaste ca au jucat un rol in ascensiunea raului…)

            • @ cristihan

              Va multumesc! Nu pentru ca aprobati punctul meu de vedere, ci doar pentru ca il intelegeti. E o confirmare ca nu sunt singurul care nu intelege cat de important este ce scrie pe eticheta („dreapta”, „stanga” etc.). :)

              Intr-o logica (mult) simplificata, un votant „de dreapta” ar putea gasi o motivare de a vota care suna cam asa: „Daca nu ies la vot, se vor bucura votantii de stanga care ies la vot.” Mai simplu de-atat nu stiu cum sa formulez. Si, daca merg putin mai departe pe logica asta, as putea extrapola si spune ca cei care ne indeamna sa nu iesim la vot pot fi votanti „de stanga”. :)

            • Da, nu voi recunoaste..pentru ca ascensiunea raului s-a facut pe mana lui Crin si Johannes si nu pe mana noastra, cei care nu putem uita magariile acestor indivizi. Sa girez „za madar and za fader” of the puci…nu am ajuns zilele astea inca.

  2. Nu cred in articolul asta. Cred ca inclusiv Monica Macovei il va sustine pe Klaus Iohannis daca acesta garanteaza consolidarea justitiei si reducerea decalajului fata de Europa de Vest. Klaus Iohannis trebuie doar sa fie mai clar in directia pro-EU si pro-SUA pe care o sustine pentru Romania.

    • Dumneavoastra nu credeti in articol, eu si familia mea nu „credem” in Iohannis, care tocmai ca NU garanteaza consolidarea Justitiei prin pozitia adoptata (ca neparticipant!) fata de incercarea de lovitura de stat din vara anului 2012. Si el si PNL au preferat sa tina capul in nisipul negarii, iar PDL a preferat sa-nghita rahatul PNL. In plus, Iohannis tace malc atunci cand e vorba de coledzii cu probleme penale (vezi Chiuariu, Vosganian etc), ca sa nu aducem in discutie si propriile-i probleme nerezolvate inca, ce vor oferi destula munitie trusturilor lui Voiculescu si Ghita.

      Asadar, alegerea ar fi intre un mincinos notoriu, de care stii ca trebuie sa te pazesti, si cineva care prefera sa aiba fundul in ape tulburi si te poate impinge peste bord cand ii intorci spatele.

      admiterea de catre PNL/Iohannis a greselii si scuze fata de natiunea romane = voturile familiei mele intr-un tur doi vs. Ponta
      NEadmiterea = 0 voturi din partea familiei mele pentru Iohannis/alt candidat din partea unei constructii politice ce include PNL.

    • eu cred ca lumea nu va uita asocierea johannis – voiculescu. plus restul scheletelor din dulapul neamtului.
      asteptam mutarea de sah a marinarului – nu simtiti ca se pregateste ceva? :)

  3. Cred ca ne-am convins, multi dintre noi, ca „sondajele de opinie” care sunt publicate nu-s decat apa de ploaie. Asa cum alegerile europarlamentare au fost singurul „sondaj” valabil, la fel si primul tur la prezidentiale va fi un „sondaj” valabil.
    Cu (multi) ani in urma, ma miram ca avem cate 15 candidati la prezidentiale. Acum, imi doresc acest lucru. Daca pot strange semnaturile necesare, Monica Macovei, Viorel Catarama, Kelemen Hunor, MRU etc. trebuie sa candideze. Daca fiecare dintre ei poate convinge sa vina la vot 200.000 de romani anti-Ponta, e bine. „Divizarea dreptei” poate fi un lucru bun, in perspectiva asta. Si chiar de dorit. Insa doar in turul intai. Cei ce vor vota „dreapta” (orice candidat al ei), ca sa dea un sens votului lor din turul intai, ar trebui sa iasa si in turul doi si sa voteze candidatul anti-Ponta calificat in finala. In caz ca ajunge Ponta in finala… :)
    (Se zice ca Pepsi Cola a aparut ca sa le dea consumatorilor senzatia ca aleg o varianta la Coca Cola. Dar banii se duceau in acelasi loc.)
    Se tot vorbeste de lideri si de puterea lor de a influenta votul. Eu nu cred ca e asa mare aceasta putere. Neincrederea (cvasi-generala) in clasa politica poate provoca, la nivel individual, o reactie de genul „chiar daca l-am votat pe X in primul tur, iar acum X imi zice sa votez cu Y in turul doi, eu am sa votez cu Z”. Votul va fi (tot) emotional si va depinde, in mare masura, de cat de inspirati, inteligenti si spontani sunt candidatii. Si de ce „ashi” va scoate din maneca, pe ultima suta de metri, fiecare tabara. Amintiti-va de vizita lui Geoana la Vantu sau de „Domnule Iliescu, dumneavoastra credeti in Dumnezeu?”…
    Cine detine informatia corecta si in timp real, are puterea. Fie ca ne place sa recunoastem sau nu, serviciile secrete conduc, direct sau indirect, lumea. Cred ca la noi se bat (cel putin) doua servicii puternice. Ramane de vazut care e mai puternic. La prezidentialele din toamna, de exemplu.

  4. 1.Analiza este sub raport OBIECTIV colaterala realitatii (nationale), deoarece pleaca de la premiza falsa, ca prioritatile Romaniei sint altele decit saracia cronica,lipsa locurilor de munca, disparitia economiei si industriei nationale, esecul economic datorat lipsei proiectelor de reconstructie economica si industriala, dezintegrarea ,,umana” a tarii, ca urmare a emigrarii, incit la un moment dat, reconstructia economica n-ar avea cu cine sa mai fie realizata.
    De 25 de ani, eroarea analizelor politice consta in asezarea ,,carului inaintea boilor”, adica efectele esuarii economice sint enumerate ca prioritati nationale de rezolvat in locul eliminarii cauzelor si demersurilor care au condus la acestea, respectiv dezintegrarea economica si industriala a tarii, saracia si lipsa proiectelor de reconstructie economica a tarii.
    Componenta economica (a vietii politice) nu face parte din elementele de analiza si instrumentele de cistigare a alegerilor, ceeace face ca dreapta politica sa fie inexistenta FIZIC, ea fiind o abstractie politica in lipsa unei clase salariate masive, a uneia mijlocii si bogate consistente.Romania este o ,,mare” de saracie de ,,stinga”, formata din pensionari (masa de manevra) aflati sub limita de SUBZISTENTA, emigranti economici, lumpen-salariati cu salariul minim pe economie, tineretul si absolventii angajati ca someri la AJOFM, gospodarii de subzistenta la tara, manipulate politic de primari, etc., in timp ce DREAPTA se trezeste din somnul cel de moarte (ideologica si programatica economica), numai cu ocazia alegerilor.
    ,,Dreapta politica” este reprezentata de virfurile de partid care traiesc din politica, autointitulate de dreapta, de intelectualii bugetari sau din strainatate, care lupta contra stingii, intr-un razboi pur teoretic, aflat inafara vietii economice si sociale reale, de dreapta.
    2.Dreapta va cistiga – si va ,,merita” cu adevarat sa cistige alegerile, numai cind va intelege ca reconstructia economica a tarii este conditia fundamentala a independentei justitiei, a protejarii statului de drept, a modernizarii/functionalizarii institutionale, a pastrarii aliantei cu SUA, etc. si cel mai important lucru, va ,,transforma baronii de orice culoare politica in comercianti si industriasi”(ca in Japonia epocii Meiji) din sifonatori bugetari, corupti si hoti de drumul mare, rosii sau portocalii.Altfel, cistigarea sau pierderea alegerilor, va fi mereu o ,,intimplare” de televiziune, ca si cea ,,jucata” de jucatorul (lipsit de calificare in economie dar), perfect in spatii inguste – presedintele, in intrecerea cu ,,fostul” personaj politic de mare inteligenta, perspectiva si viziune politica Geoana, dar anemic in teripuri (de colt si imagine) – in 2009.
    3.Sub raport SUBIECTIV, nu-i nimic de reprosat analistului asupra modului in care (cu multa pricepere) combina, apoi ,,face si desface”, potentiale tertipuri electorale, de imagine si pacalit electoratul…

    • Si eu. Dar nu voi persista in gresala.
      Daca in turul intai voi merge sigur la vot, in turul doi, in cazul unei finale VVP vs KI sigur voi sta acasa, preferand ticalosul pe fata ticalosului fariseu. Continui insa sa fiu optimist si sa sper intr-o alta finala decat cea mai probabila astazi si in nici un caz intr-una in care sa fie minciuneanu si razgandeanu.

    • pe Constantinescu macar l-a invins sistemul, pe Basescu l-a invins Udrea (marele merit al lui Base, pt care am si iesit la demonstratii, e ca i-a lasat totusi pe Macovei si Daniel Morar sa-si faca treaba, atat, iar pt el s-a votat de fapt impotriva lui Nastase, si a fost mare noroc sa iasa)

  5. IMPORTANT
    Este evident ca PSD va repeta diversiunea cu Vadim din 2000 permisa de existenta a doi candidati pe dreapta. Atunci in turul 1 Vadim a primt efectiv voturi de la niste PSDisti participanti la diversiune mai ales prin furt la urne si apoi in tutul doi prin falsa gogorita Vadim9falsa caci si fara CDR Iliescu castiga in fata lui Vadim dar fara a avea legitimitatea pe care i-a dat-o electoratul CDR indrumat de o Doina Cornea respectabila dar nedata afara din casa de prea multa inteligenta(poate ca si varsta…) care murea de frica lui Vadim. Un rezistent la diversiune fara s-o inteleaga a fost dizidentul Mihai Creanga de la Romania Libera care a spus ca mai bine isi taie mana decat sa voteze cu Iliescu si a stat acasa. Acum diversiunea va fi doar intr-un pas caci Tariceanu odata in turul doi nu va spera pe nimeni si electoratul de dreapta va ramane acasa iar Ponta va castiga comod. Asta daca in ultimul moment unul din candidatii dreptei(cel cu sanse mai mici), daca va constata existenta reala a unui astfel de risc, nu va renunta el in fvaoarea celuilalt. Ca si cum in 2000 Stolo sau Isarescu ar fi facut acest gest. Oare ce se intampla?

    • @ ion adrian:

      Nu inteleg! (iarasi, se pare)

      1. Dumneavoastra sustineti ca Tariceanu ar fi considerat de catre electoratul „de dreapta” ca fiind un candidat al „dreptei”?

      2. Dumneavoastra chiar credeti ca Tariceanu ajunge in turul doi, cu Ponta?

      Daca raspunsul dumneavoastra la cele doua intrebari de mai sus este „da”, ma declar invins si nu am ce sa va spun. :)

      • Am spus doar ca luind in calcul diferitele evolutii electorale nu e imposibil sa avem o astfel de situatie. Sigur, ca cel mai probabil vom avea o finala intre Ponta si candidatul ACL. Insa peisajul electoral e foarte fluid asa ca nu putem exclude alte variante. Nici in 2000 nimeni nu credea inainte de alegeri ca Vadim Tudor va ajunge in turul II (nici sondajele nu preziceau asa ceva). Am si evidentiat contextul in care am putea asista la o astfel de finala.

      • Te rog nu-mi contabiliza neintelegerile ca nu este cazul intrucat nu intelegi nimic din ce mai spun eu pe aici.
        Asadar regret ca nu pricepi ce spun si nu ma ostenesc sa explic.. Si de aia nici nu m-am mirat cand a triumfat diversiunea lui Iliescu din 2000, diversiune in doi timpi: timpul 1 eliminarea lui Isarescu-Stolo prin majorarea lui Vadim , timpul doi :legitimitate ptr Iliescu(adica sa ne-o mai traga odata dar bine de tot) cu gogorita ;sa nu cumva sa castige Vadim. Azi este vorba de ceva mai simplu si doar intrun singur pas.
        Spun doar atat : nu conteza cine il voteaza pe T, ci cate voturi aduna.

  6. Domnule Alexandru Lazescu,

    Scrieti (si subliniati chiiar) inca de la inceputul articolului (1.1) ca, citez: „… in realitate nu exista in Romania un liant ideologic real care sa adune la un loc diferitele categorii de alegatori anti-PSD”.

    Ce ziceti de un stat in care legea sa fie respectata de TOTI: si de cetateni si de institutii?
    Un stat in care sa se aplice articolul 16 din Constitutia Romaniei:
    (1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminare.
    (2) Nimeni nu este mai presus de lege.

    Viitorul Presedinte al Romaniei trebuie sa garanteze prin faptele sale, prin caracterul sau ca va sustine realizarea unui astfel de stat, statul de drept (prevazut si in articolul 1 al Constitutiei Romaniei).

    • In mare e corect ceea ce spuneti. Dar cel putin o parte a electoratului liberal vede lucrurile altfel (de ex considera ca e in regula ceea ce s-a intimplat acum 2 ani). Graba cu care s-a anuntat fuziunea PNL – PDL dar si teama ca o discutie pe aceasta tema ar mina demersul a lasat nelamurita aceasta chestiune. Probleme e ca daca liderii au bagat-o sub pres alegatorii nu sunt neaparat dispusi sa procedeze la fel.

  7. „Nu este vorba aici de profilul electoral ci de cel profesional, chiar dacă oamenii nu aleg neapărat după astfel de criterii. Din acest punct de vedere e limpede că dintre numele vehiculate de departe cele mai potrivite din acest punct de vedere ar fi MRU, Cristian Diaconescu și Cătălin Predoiu.” Mie, unul, îmi este neclar care ar fi profilul profesional al unui președinte pentru că, teoretic, președinte poate fi oricine (evident, cu limitările prevăzute de constituție). Apoi, oricare ar fi el, mi se pare total aiuritor ca domnul Diaconescu să fie considerat a fi potrivit, pentru că presupun că cei trei sunt considerați a fi exemple profesionale de urmat, să fie pus în aceeași categorie cu ceilalți. Din păcate, singura reușită a lui Cristian Diaconescu e să pară competent, în timp ce este total incompetent, cel puțin în domeniile în care se presupune că s-ar pricepe cel mai bine – juridic și relații externe. Ca exercițiu, vă propun să urmăriți discursuri de-ale dumnealui legate de cele două teme. Sau să analizați cât de bine vorbește. Despre orice. Apoi, e posibil ca domnul Iohannis să fie chiar un bun profesionist în domeniul lui, profesor de fizică. Nu știu dacă este sau nu, dar presupun că nici dumneavoastră nu știți. Iar ca primar, unii spun că ar fi chiar priceput.
    Iar dacă am accepta ideea că e nevoie de un anumit profil profesional, ce anume legat de experiența profesională i-ar fi recomandat pe Ion Iliescu, Emil Constantinescu sau Traian Băsescu pentru funcția de președinte?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Lazescu
Alexandru Lazescu
Fondator al retelei nationale de publicatii locale Monitorul (1991) actionar al Grupului de Presa Medianet, ce editeaza Ziarul de Iasi membru al Grupului pentru Dialog Social a fost expert media pentru proiecte europene. A coordonat proiecte europene dedicate mass-media, a fost membru fondator si membru in conducerea unor organisme profesionale precum BRAT sau ARCA A fost membru in CA al SRTv in perioada 2002-2005. In prealabil, a ocupat un post de director executiv in cadrul Televiziunii publice si a fost membru in CA al SRTv (1999-2000). A fost presedinte-director general al SRTv

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro