vineri, martie 29, 2024

Schimbarea care se lasă așteptată. Banii, morala și vechile metehne ale politicienilor

În plin an electoral, politicienii vor să dovedească cu multă încăpățânare că nu au înțeles nimic din criticile aspre din 2014 și 2015. După alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 s-a vorbit mult despre schimbare. La fel și după incendiul de la Colectiv. Lumea s-a săturat de corupție și de abuzuri și cere schimbarea clasei politice. Evident, este o fantezie să credem că partidele politice se pot regenera rapid, după 20 de ani de monopoluri și aceleași personaje plimbate în diverse posturi cheie. Propunerea unor candidați ca Ludovic Orban sau Gabriela Firea la Primăria Generală demonstrează acest lucru din plin. Au arătat că nu se schimbă decât pe termen scurt, conform circumstanțelor, pentru a reveni ulterior la vechile metehne.

Una dintre primele măsuri luate după alegerile prezidențiale a fost modificarea legislației electorale. Un pic de speranță pentru public. Dar, per ansamblu, a fost o combinație cu bune și rele. Politicienii – a se citi politicienii din toate partidele – au modificat legea privind înființarea și funcționarea partidelor politice, facilitând accesul pe piață, dar impunând în același timp măsuri restrictive pentru participarea la alegeri. De asemenea, au schimbat radical legea finanțării partidelor politice și campaniilor electorale, impunând finanțare publică pentru campanii. În teorie, o schimbare care ar trebui să aducă mai multă previzibilitate și transparență într-un domeniu care este constant bănuit de fraude și afaceri necurate.

Cu toate acestea, vechile metehne se regăsesc într-un nou proiect de lege, care schimbă regulile de finanțare a campaniei cu mai puțin de 2 luni înainte de alegerile locale. Proiectul, inițiat de patru senatori PSD (Arcaş Viorel, Moga Nicolae, Nicolae Şerban, Voinea Florea), dar votat cu o majoritate covârșitoare de către toate partidele politice, stabilește două lucruri esențiale, care deschid noi portițe spre corupție: conturile partidelor politice nu mai pot fi blocate și pot folosi spațiile aflate în patrimoniu propriu pentru orice activități care nu sunt contrare moralei partidului.

Prima dintre modificări stabilește că partidele sunt mai egale între egali, creând o excepție de la regulile Codului Civil cu privire la blocarea conturilor de campanie. Cu alte cuvinte, conturile partidelor nu mai pot fi blocate. Problema devine și mai semnificativă atunci când ne uităm cu mai mare atenție peste articol, care prevede că nici conturile în care partidele strâng cotizații sau donații în afara campaniei electorale nu mai pot fi blocate. Motivul este foarte simplu: partidele strâng datorii foarte mari în urma campaniilor electorale, riscând să fie executate silit de contractori. Cu alte cuvinte, partidele cheltuie mult mai mult decât au venituri.

Rapoartele depuse la Autoritatea Electorală Permanentă arată că în alegerile prezidențiale din 2014, USL avea o datorie de aproape 14 milioane de lei, pe când alianța care l-a susținut pe actualul președinte Iohannis a terminat alegerile cu o datorie de 2.7 milioane de lei. La parlamentare, Uniunea Social Liberală a cheltuit cu 4.2 milioane de lei mai mult decât a declarat venituri, iar ARD a raportat peste 2 milioane de lei diferență. Pe lângă faptul că cheltuirea unor sume mai mari decât veniturile este un potențial indicator de corupție – sau cu siguranță este unul de proastă guvernare – politicienii încearcă să bage sub preș datorii istorice. O perspectivă negativă mai ales pentru partidele care au mesaje de combatere a corupției și de susținere a integrității candidaților.

Pe de altă parte, partidele vor să devină societăți comerciale. Dacă până acum legea le permitea să organizeze doar conferințe sau activități care au legătură cu menirea unui partid politic, conform noilor reglementări, partidele pot folosi spațiile din patrimoniul propriu și pentru activități care nu aduc atingere moralei publice, ordinii sau imaginii partidului. Aici este de discutat care sunt acțiunile care pot aduce atingere imaginii publice a unor partide cu un nivel de încredere publică extrem de scăzut.

Toate modificările au loc în condițiile în care alegerile locale se apropie vertiginos. Până pe pe 6 mai, când începe campania electorală mai este foarte puțin timp. Partidele nu reușesc decât să introducă instabilitate și reguli inegale pentru competitorii electorali, favorizând vizibil competitorii mari. Bunele practici electorale stabilesc că legea nu ar trebui schimbată cu atât de puțin timp înaintea campaniei electorale. Și chiar dacă nu vorbim de drepturi fundamentale, vorbim totuși despre un mecanism esențial de asigurare a transparenței modului de organizare a alegerilor.

Mai mult, propunerea inițială se referea doar la tipul de activități pe care le pot desfășura partidele. Adică nu și la conturi. Modificarea legată de conturi a fost introdusă ulterior, iar avizul Consiliului Legislativ și al Guvernului este obținut numai pentru primul proiect, cel depus la Senat. Practic, celelalte amendamente au fost introduse pe parcurs, fără a obține aceste avize.

Partidele nu ar trebui să uite că au o menire de a guverna. Rolul lor nu este de a face afaceri  – deși câteva dosare ale DNA ar putea contrazice cu ușurință această afirmație -, ci de a se asigura că interesele cetățenilor pe care în teorie îi reprezintă sunt puse în practică la nivel local și național.

Președintele Iohannis se află în fața unei decizii deloc complicate: retrimiterea la Parlament a unei legi care creează avantaje nemeritate partidelor mari, generează inegalități și mai mari în campania electorală și produce noi riscuri de corupție.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. buna dimineata
    politicienii din Romania, in formatul actual, incartiruiti in Parlament sunt ucenicii lui ALI BABA. mentalitatea acestora este departe de morala insa foarte apropiata de bani si alte metehne care sunt specific politicii dambovinetel de la Adrian Nastase pana in present. Luceafarul gainariilor din P$D, intituliat de exegeti ca fiind „El Insusi” (similar bolshevicului cubanez El Maxino) a reprezentat Stalpul Societatii..corupte, fundatia si fundamentarea Coruptiei politicienilor romani..nu ca meteahna, ci adevarata Pasiune, similara cu o indeletnicire gen : navomodelism, sah, traforaj si tamplarie….Politicienii romani (mai sus enumerati ) actioneaza asa pentru ca nu exista (inca) un Vlad Tzepes care sa actioneze…

  2. Vedeti Dvs. ati pus degetul pe o rana adanca:

    ” Rolul lor (al partidelor – nota mea) nu este de a face afaceri …, ci de a se asigura că interesele cetățenilor pe care în teorie îi reprezintă sunt puse în practică la nivel local și național.”

    Partidele nu mai sunt partide – sunt grupuri infractionare organizate – vezi dosarele de coruptie.

    Intreb daca este nevoie de partide intr-o democratie?
    Si intrebarea mea nu vizeaza numai RO, ci societatea in general care apeleaza la sistemul de reprezentare prin partide politice.
    Ceva este distrus de partide – este o criza politica all over the world. Ce anume este deficitar?

    Ce se poate face pentru a repune democratia in miscarea/reprezentarea sa fireasca?
    Si iarasi intrebarea mea nu vizeaza numai RO, ci un spectru mai larg de tari.

    • aveti dreptate in inegralitatea textului scris de Dumneavoastra, din punct de vedere „medical”…ramane doar o solutie…

      When the government violates the people’s rights, insurrection is, for the people and for each portion of the people, the most sacred of the rights and the most indispensible of duties.
      Marquis de Lafayette

  3. in primul rind, partide e asa, o denumire. Iar principala ratiune de a exista nu are nici macar din greseala vreo legatura cu viata cetatii/regiunii/tarii, ci de a produce bani&influenta. Daca miine intre 9 si 10 „politicienii” Romanicii ar trebui sa dea un test despre doctrine si ideologii, cu propriile cuvinte, as risca un procent de 98% care ar da foile goale.
    ‘ce-sti naiva ! auzi, doctrine. Ma lesi ?” cam asa ceva mi-a spus o deloc distinsa veche membra de partid. Cu afaceri in turism (deci, si cu ceva legaturi cu secu). Si scuze pt limbaj, doar am citat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Septimius Parvu
Septimius Parvu
​​Septimius​ Pârvu​ este expert în bună guvernare și procese electorale​ în cadrul Expert Forum​. Are o experiență de peste ​nouă ani în coordonarea proiectelor ​legate de cetățenie activă, educație, monitorizarea alegerilor​ și clientelism politic​. Este trainer experimentat și coordonează de ​șase ani Școala pentru Democrație, un ​program dedicat tinerilor​ activisti civici​ și profesorilor ​din Romania și Republica Moldova. Începând cu 2009 a participat ca expert sau a coordonat mai multe campanii de monitorizare a ​alegerilor din România și la nivel internațional. În​tre​ 2012 și 2016 a coordonat 7 campanii de observare a alegerilor, la care au participat mai mult de 4000 de observatori interni. Septimius are experiență electorală internațională în țări precum Republica Moldova sau Muntenegru​. În 2015 a observat utilizarea votului prin Internet în Estonia. Septimius ​analizează clientelismul politic, finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale și a publicat un număr important de rapoarte cu privire la aceste teme, precum și o platformă interactivă care ilustrează rezultatele. Septimius a absolvit un master în Politică Europeană și Românească la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro