joi, martie 28, 2024

Scoala falsificarii: Ion Iliescu si spiritul revolutiei din 1989

Ion Iliescu, salvatorul nomenklaturii comuniste, revendică spiritul lui decembrie 1989. Il vrea „reactivat si reanimat”. Citesti si te crucesti, iti revin in  minte cuvintele perseverare diabolicum . Omul nu are frâne, nu are mecanisme inhibitorii. Inca si inca odata, fara urma de cainta, fara nicio remuscare, veteranul propagandist comunist mistifica, desfigureaza, distorsioneaza si falsifica lucrurile. Cum a facut tot posibilul pentru a mortifica, a amuti si a paraliza acel spirit, ironia este de dimensiuni cosmice. La fel si tupeul.

http://www.revista22.ro/un-strigoi-comunist-dup259-20-de-ani-10587.html

Nimeni nu a fost mai nefast-activ in a anihila mesajul revolutiei din decembrie 1989 decat cel care a nascocit FSN-ul, entitatea-corporatie mulata pe trunchiul nu tocmai defunctului PCR. Nimeni nu s-a opus mai vehement dezvaluirii crimelor comunismului si pedepsirii celor vinovati decat Ion Iliescu si formatiunile pe care le-a condus (de fapt aceeasi reincarnare a PCR sub varii pseudonime). Mai suntem unii care n-am uitat cuvintele dispretuitoare ale lui Adrian Nastase, succesorul desemnat al lui Ion Iliescu in fruntea PDSR (PSD) si a Romaniei, despre cei care „ling dosare”.

Ion Iliescu este numele regimului pe care atatia il considera, pe buna  dreptate, responsabil de esecul marilor sperante din decembrie 1989 si pentru ruinarea vreme de atatia ani a sanselor tarii de a iesi din marasmul post-totalitar. Nu scriu aceste randuri impins de vreo ostilitate personala. Ele sunt rezultatul reflectiilor mele despre rolul lui Ion Iliescu in comunism si in post-comunism, privit in perspectiva comparativa. Daca ma gandesc la alti lideri ai formatiunilor succesoare ale partidelor comuniste, la un Gyula Horn, la un Algirdas Brazauskas, la un Aleksander Kwasniewski, reiese limpede ca Iliescu apartine speciei numita de profesorul Ken Jowitt a dinozaurilor leninisti. Reiau mai jos un articol publicat pe blogul meu in ianuarie 2010. Din nefericire, nu cred ca textul si-a pierdut actualitatea.

Socialismul paranormal al lui Ion Iliescu

Ma intreb cine este mai instrainat de realitate–Mircea Geoana ori Ion Iliescu? Primul, cu ale sale viziuni despre fortele paranormale, al doilea, patronul sau din umbra, recidivand pe linia “nobilelor idealuri” pe care le-ar fi tradat un Stalin ori un Ceausescu?  Ambii par sa fie ostatecii unor naluciri, dispusi sa ignore evidentele empirice in numele unor pulsiuni de-a dreptul irationale.  Infeudati fixatiilor si frustrarilor auto-devorante, cei doi lideri pesedisti si-au pierdut instinctele pragmatice. Pentru ca numai astfel ne putem explica interpretarea elucubranta a revolutiilor din 1989 de catre Ion Iliescu.

Una este sa crezi niste lucruri absurde, alta sa le proclami public, cu o teribila, jenanta auto-suficienta.  Teza lui Iliescu, similara asertiunilor unui Mark Tkaciuk, ideologul Partidului Comunistilor din Republica Moldova, este ca stalinismul ar fi o “degenerare”, o “deformare”, o “denaturare” a unui comunism originar impregnat de idealuri umaniste.  In acest sens, stalinismul  poate fi condamnat pentru ca “a intinat” comunismul.  Criminalitatea sa a fost de fapt una accidentala, nicidecum legata de natura intrinsec despotica a ideologiei radicale de stanga. Sunt de fapt tezele opozitiilor din anii 20, ideile lui Trotsky pentru care impulsul intial al revolutiei din octombrie 1917 a fost unul emancipator.  Ori, mai aproape de timpurile noastre, este vorba de iluzia hrusciovista. Ceea ce uita Ion Iliescu este ca bolsevismul contine samanta barbariei totalitare in chiar proiectul sau fondator.  Lenin, Buharin, Stalin si Trotsky au fost militanti si ideologi marxisti, ca si Mao, Castro, Che Guevara etc  Asadar, pentru presedintele de onoare al PSD:

“… stalinismul nu poate fi considerat orientare de stinga. Socialismul de tip sovietic a fost de fapt, in esenta lui, un capitalism de stat cu ambalaj socialist. Revolutia din 1989 a fost nu o revolutie antisocialista, nu de dreapta, dreapta n-a fost prezenta. Cine a fost factorul motor in Revolutie? Pai comunistii. Membrii de partid au fost majoritatea celor prezenti in acest proces. Factorul social de baza – muncitorimea.”

La doua decenii dupa ce l-a tratat pe Corneliu Coposu drept un neavenit, refuzand in perseverenta traditie leninista sa accepte pluralismul politic, Ion Iliescu continua sa intretina mitologiile extenuate ale unei stangi falimentare.  Pozand in super-democrat, omul responsabil pentru confiscarea revolutiei de catre nomenklatura si pentru mineriade il ataca pe Traian Basescu, recurgand la aceleasi poncife gaunoase precum Adrian Severin si Adrian Nastase: “Tendintele si tentatiile totalitariste ale sefului statului apar ca un pericol, ca si incercarea de a slabi celelalte verigi ale statului, in primul rand, a Parlamentului.”  Este intr-adevar culmea tupeului ca Ion Iliescu sa reproseze altcuiva “tendinte totalitariste”.  Mai lipseste sa-l auzim pe Vadim Tudor acuzandu-l pe Traian Basescu de “sovinism” si “xenofobie”.  Avem de-a face cu un truism: Iliescu nu a iubit si nu va iubi vreodata stanga democratica. Atasamentele sale adanci, pe care nu le-a abjurat sincer niciodata, sunt in directia pe care a servit-o cu entuziasm inca din frageda junete: a Pravdei, a Scanteii, a sectiei de propaganda si agitatie.

Singurul marxism aplicat in realitate a fost cel de tip bolsevic. Socialismul anti-autoritar, al unor Leon Blum, Titel Petrescu, Guy Mollet ori Francois Mitterrand, a respins categoric cultul marxist al violentei sociale, experimentul totalitar leninist, mistica revolutiei apocaliptice  si a denuntat dogmele luptei de clasa si ale dictaturii proletariatului.  Socialismul din Europa de Est nu avea nimic de-a face cu principiile social-democratiei autentice formulate mai ales dupa puciul leninist din 1917. Dar nu se poate nega ca era vorba de regimuri dictatoriale de stanga, nu de dreapta.  Revolutiile din 1989 au fost asadar anti-socialiste in sensul respingerii colectivismului etatist si a minciunii institutionalizate.

Revolutiile din 1989 au repudiat monolitismul ideologic, pretentiile hegemonice ale birocratiei de partid (din care Ion Iliescu a facut parte vreme de decenii), modelul dezastruos al economiei de comanda, himerele propagandistice intemeiate pe pretinsul “rol conducator al clasei muncitoare”. Lovitura de gratie aplicata socialismului marxist a fost data de clasa muncitoare poloneza care a preferat comandamentele religiei crestine si valorile liberale mirajului ideologic al unui comunism politienesc.  Iar a sustine ca membrii PCR, in calitate de comunisti, au condus revolutia din decembrie 1989, tine de-acum de zona paranormalului, a unei desfigurari aiuritoare a realitatii istorice.  In timp ce Ion Iliescu, asemeni unui gramofon stricat, repeta aceste vestejite, exasperante clisee, Doru Maries se afla in greva foamei, revendicand, cu eroica demnitate, dreptul sacru la adevar.

Despre tot mai straniile rabufniri ale lui Ion Iliescu, cititi:

http://patrasconiu.ro/

PS (26 ianuarie 2010) Ar mai fi de spus ca Iliescu este in fond chiar mai virulent anti-capitalist decat atatia nostalgici ai unui “marxism luminat” ori ai “comunismului cu chip uman”.  Daca neo-leninistii prezinta stalinismul drept o degenerare a comunismului, Iliescu sugereaza ca e vorba de o forma degenerata de capitalism. Deci, oricum am privi lucrurile, in ultima analiza tot capitalismul este vinovat. Recomand aceasta excelenta analiza:

http://www.dreapta.net/res_252_Ion-Iliescu-il-acuza-pe-Stalin-de-capitalism-mascat.aspx

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

  1. Exponentul de vîrf al năpîrlirii nomenclaturii, omul care a deturnat Revoluţia, a condus Contrarevoluţia, a împiedicat eliberarea României, prin mişelii greu de enumerat – a fost sprijinit continuu – şi de afară. Incepînd cu răspîndirea, prin Europa Liberă, a „şopîrlei” că trebuie să urmeze lui Ceauşescu. Continuînd cu recunoaşterea „alegerilor” din 1990. Traversînd perioada dificilă de după masacrul din iunie 1990, depăsită prin vizita lui Mitterand. Critica mondială înmuindu-se de tot, după ce Iliescu a promis că va orienta România spre SUA, sau că va face retrocedări comunităţii evreieşti. Încît vizita la Washington în 1995 a marelui protector al criminalilor comunişti a fost un triumf; proteste ca al meu neprimind vreun răspuns (http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/sclinton.asp.htm).

    Această soluţie împacă misiunea ideologilor individualismului mercantil (cărora li se concede aici realismul) cu tezele promotorilor domesticirii omului prin stat şi cu interesele responsabililor pentru genocidul din Europa de Est. Domnul Tismăneanu va orienta probabil IICC către demascarea… păcatelor doctrinei. Va incrimina ideile periculoase (politologic, istoric, antropologic, sociologic, etc.) – şi nu persoanele responsabile. Contra acestei mistificări, care ne împinge urmaşii spre domesticire, trebuie luptat, combătînd ariviştii care lucrează la Ministerul Adevărului, întru confecţionarea Sensului Nou. Pentru noi, teoretizarea a-juridică a „erorilor” este ce mai rea abordare. Pe de o parte, se oferă uzurpatorilor statului român supapa circumstanţelor ideologice, a „erorilor de parcurs”.

    Text integral: http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-9-2010-8

    • Nu stiu in ce masura urmariti ce scriu pe aceasta platforma, in presa ori pe blogul meu personal. Insitutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER) continua sa atraga atentia institutiilor sdtatului de drept asupra cazurilor documentate de responsabili pentru crime impotriva umanitatii. Colaboram intens cu CNSAS, cu Arhivele Nationale ale Romaniei, cu Fundatia „Corneliu Coposu”, cu Fundatia „Ioan Barbus”, cu Asociatia „21 Decembrie” si cu alte insitutuitii si asociatii. Nici eu, nici colegii mei nu consideram ca ideile care pregatesc drumul faradelegilor pot fi separate de faradelegile in cauza. Nu, analizele noastre nu sunt auto-limitate la chestiuni doctrinare. Deci, inainte de a ma si ne suspecta de pasivitate ori chiar mai rau, poate va uitati pe aceste linkuri:

      http://www.contributors.ro/societatelife/calaii-sunt-printre-noi/

      http://www.crimelecomunismului.ro

      • Domnule Tismaneanu, undeva in „Conditia Umana” André Malraux spunea – citat pe care il reproduc cu aproximatie din memorie – ca oamenii isi modifica ideile/conceptile in raport cu realitatea pe care o percep pentru a nu inebuni. Esenta citatului pe care incerc sa il reproduc era legata de faptul in fata unei situatii potential nefavorabile oamenii se refugiaza in „idei putine si fixe” capabile sa le confere confort psihic. Fara ai lua apararea d-lui Iliescu, din contra consider reprobabile majoritatea actiunilor/inactiunilor pe care le-a realizat, consider ca are o parte sublima: dumnealui crede cu tarie in ideile pe care le-a deprins si in „binele absolut” pe care el l-a realizat. Fara a incerca sa va contrazic argumentatia din articol, imi pun de multe ori o intrebare: Oare ce este mai de dorit: un lider politic de un pragmatism dus la extrem, dar fara crez si epicurean (gen A. Nastase, T. Basescu si alti „minunati” cotidieni) ori un personaj viu, poate pe jumatate fanatic, pe jumate burlesc, dar insufletit de un ideal, cu defectele sale inerente si cu riscurile de a parea „fals”?

        • Cred ca Ion Iliescu nu mai este de mult un true believer in sensul clasic. El are reflexe leniniste, gandeste in termeni de „care pe care”, dar altminteri este un politician pentru care principiile nu conteaza. Dupa ce Vadim Tudor a scris abominatiuni despre el si despre un personaj atat de apropiat de Iliescu precum Mihai Bujor Sion, Iliescu i-a acordat ordinul „Steaua Romaniei”. Forma sa mentala este una totalitara, nu poate digera pluralismul, desi a invatat sa tina discursuri pe acest subiect. Iliescu este un expert al trevestiurilor. Este fanatic pe o singura tema: sa nu se ajunga sa se afle adevarul privind rolul sau in masacrele din decembrie 1989 si din iunie 1990. Ion Iliescu nu vrea sa ajunga in tribunal si, inca mai acut, nu doreste sa ajunga dupa gratii…

  2. domnule Tismaneanu, iarasi manifestati prea multa indulgenta. organismele respective (nu le contest acest statut biologic) nu sunt niste intelectuali prada unor naluciri, sunt niste nauci care au fost mintit ca sunt intelectuali. si au mai ajuns si sa creada minciuna asta.

  3. cu toate ca este adevarat ce spuneti eu cred ca Iliescu a fost totusi exponentul sau expresia unei largi parti a populatiei din Romania.
    Revolta din Piata Palatului a inceput pe fondul nemultumirii generate de conditiile de trai,
    ulterior o parte a populatiei a vrut libertate democratie si restul,

    pe cind o alta parte as zice mai numeroasa a fost dezorientata chiar speriata de schimbari, o populatie fara exercitiul libertatii si al demnitatii, o populatie care nu a participat la revolutie si care s-a uitat catre Centru pentru o directie urmare a reflexelor formate in anii de comunism, dictatura regala , antonesciana etc.

    aceasta parte numeroasa impreuna cu fostii activisti si securisti, militari , functionari de stat au fost cei care au dat contur unui personaj precum Iliescu.

  4. Absurdul este reprezentat de faptul ca desi majoritatea stiu aceste lucruri (poate nu in detaliu, dar ideea de baza) exista inca o masa enorma (dat fiind cei aproape 22 de ani de la Revolutie) de votanti PSD. Nu mai vorbim de faptul ca au fost la „conducere” si s-a ales praful de nu stiu cand o mai iesi Romania la liman.

    Pe langa toate acestea, nu se face nimic, Iliescu isi vede linistit de viata, lanseaza carti etc, viata. Ca Iliescu se comporta in acest fel, nu ma mira. Comportamentul populatiei, in schimb, ma uimeste!

    In acelasi timp, nu trebuie sa uitam ca o parte din populatia Romaniei, inca pune botul la ulei si alte alimente pentru voturi. Respectivii merita exact ceea ce are de oferit PSD; din pacate sufera si restul, evident, ca asa este in … tenis.

  5. un singur lucru se uita:
    omul a fost ales si reales de n ori de catre cine?
    va ajut: de catre majoritatea vontantilor!
    cine sunt ei?
    oameni simplii, cinstiti etc etc. sau
    oameni saraci,
    complicii compromisurilor
    nescoliti
    prosti
    fara pretentii prea mari

    o asa tara
    un conducator meritat!

  6. Ma numar printre cei care considera ca Iliescu (si regimul pastorit de el) a fost un fel de ciuma bubonica pe fata Romaniei. Omul este bolnav de putere, cum au fost si sint atiti in structurile de conducere ale Ro.
    De aceea, nu puteti sa-l acuzati de lipsa de pragmatism: el va perora intotdeauna ideile mestecate de patura anti-progresista a Romaniei, aceea a defavorizatilor social, in speranta ca va avea cistiguri electorale (cine i-a transformat in defavorizati, e drept, e tot el, cu Petre Roman & co dar asta se pierde in negura timpului pentru ei).

    Trebuie sa fim fericiti ca planul nu i-a reusit in intregime. Daca planul lui Iliescu reusea, astazi am fi fost o tara cam la nivelul Belarus-ului.

  7. …ce ar mai fi de adaugat celor de mai sus…?!

    Poate daca am privi si din alta perspectiva, mai aproape de motorul actiunilor noastre : INIMA, as spune ca batalia se duce mereu intre Pasiune si Compasiune.

    Atunci cand Pasiunea-Irationalul-Nefirescul castiga in inima noastra, a tuturor, Compasiunea-Rationalul-Firescul pierde.

    Votul „liber” exprimat, este oglinda inimii noastre.

  8. Ideea unei cărţi de convorbiri cu preşedintele Iliescu s-a născut în vara anului 2001. Am purtat atunci o interesantă discuţie la Bucureşti, cu cel care fusese reales preşedinte al României. M-a frapat, cu acel prilej, disponibilitatea sa de a atinge subiecte considerate, mult timp, tabu.[] Această carte ţine să pună în discuţie, fără inhibiţii, dar în limitele discursului conceptual politic, o biografie de excepţie, care s-a intersectat, în câteva rânduri, în chip determinant, cu destinul României în ultimele decenii ale veacului douăzeci. Mai mult, opiniile preşedintelui Iliescu vor marca dinamica vieţii politice româneşti la începutul noului secol.[] ca intelectual public, am fost, în repetate rânduri, un critic al guvernării FSN de după decembrie 1989, inclusiv al unora din acţiunile asociate direct cu preşedintele Iliescu. Pe de altă parte, cred că anii trăiţi în opoziţie (1996-2000) au produs, în cazul domnului Iliescu, schimbări de mentalitate şi comportament politic ce nu pot fi ignorate. Ca politolog, eram curios să văd în ce măsură s-a produs un fenomen de învăţare politică şi, nu mai puţin semnificativ, în ce măsură există reconsiderări legate de unele opţiuni şi decizii politice. Am fost întrebat: „Nu te temi că, prin simpla angajare în acest dialog, contribui la legitimarea lui Ion Iliescu?” Am răspuns cât se poate de simplu: legitimitatea unui lider în democraţie se naşte din alegeri libere, din acceptarea regulilor şi procedurilor jocului democratic, inclusiv a alternanţei la putere[]

    CRED CA NU MAI TREBUIE COMENTAT…

    • Felicitari, Domnule Alex !

      Este adevarat ca trebuie judecat ideea si nu autorul, dar atunci cand autorul trece cu prea mare usurinta dintr-o parte in alta, ideile sale sunt analizate dintr-o alta perspectiva mai larga. Oricum, ideile de acum si ideile de atunci pot fi analizate si impreuna, iar daca se bat cap in cap, atunci nu cititorul este de vina.

      Probabil ca peste niste ani, cand China va domina economic, politic si militar intreaga Lume si se va amuza facnd manevre militare in largul Floridei sau in Marea Neagra, cei care azi aplauda orice crima de razboi a armatei SUA vor lauda „superioritatea rasei galbene”, presarandu-si textele cu expresii in mandarina.

      Tot asa, cei care au tunat impotriva oricui nu a fost admiratorul lui Basescu si a camarilei, se vor gasi in postura de adulatori a viitoarei conduceri si vor vorbi de „greaua mostenire” sau fraudele cu banii publici, pe care azi nu le observa. A critica opozitia in conditiile in care cei la putere fura fara rusine este usor absurd. A vorbi despre ascensiunea activistilor si securistilor in cele mai inalte functii, fara sa vezi ca Basescu in calitate de capitan de nava a fost in mod sigur aservit sistemului si a produs note informative scade mult din credibilitate.

      Cu siguranta Iliescu nu este un campion al democratiei, dar revenirea acestuia la putere dupa anii de groaza ai CDR spune multe despre dezamagirea de atunci. Mineriadele vor ramane pentru totdeauna un moment rusions in istoria Romaniei, dar peste multi ani, dupa ce patimile se vor fi stins, se va spune si faptul ca opozitia de atunci isi are partea ei de vina.

      In sfarsit, „linistea” privind membrii puterii si a trecutului lor comunisto-securist, precum si „dezgroparea” lui Iliescu si cuvintele murdare la adresa lui Crin Antonescu scad din mult din credibilitatea Domnului Tismanenanu. Faptul ca Domnia sa este evident angajat politic este incopatibil cu obiectivitatea pe care incearca sa si-o asume.

    • Onestitatea este esentiala intr-un dialog, fie el privat ori public. Prin urmare, ar fi normal sa puneti textul de mai sus, (reluat din „Argumentul” meu la volumul „Marele soc”) alaturi de cel de mai jos, pe care l-am citat de multe ori chiar aici, pe Contributors. Repet, desi probabil ca dl „Petronius” si altii ca el nu vor nota acest lucru, niciodata, sub nici o forma nu am sustinut PSD-ul (in oricare dintre avatarele sale), am fost si am ramas un critic al rolului FSN in deturnarea Revolutiei din decembrie 1989, in agresarea societatii civile si a partidelor istorice. In curand va apare volumul de dialoguri cu Mircea Mihaies, „O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu” (Curtea Veche, 2011). Sunt incluse acolo, fara nici o schimbare, discutiile noastre incepute in ianuarie 1996 (majoritatea publicate anterior la Polirom) si continuate pana in vara anului 2010. Daca veti dori, veti putea citi cum am definit, de-a lungul anilor, regimul legat de personalitatea politica numita Ion Iliescu. Primul meu text in care criticam dur regruparea revansarada a nomenklaturii imediat dupa prabusirea regimului Ceausescu a aparut in revista „The New Republic” pe 5 februarie 1990 cu titlul „New Mask, Old Faces. The Romanian Communist Junta’s Familiar Look”. Reluat in tara, in traducere, in ziarele PNTCD si PNL, textul a fost apreciat de Corneliu Coposu. Cine este interesat il poate citit in volumul meu „Fantoma lui Gheorghiu-Dej” (editia a II-a, Humanitas, 2008). Despre Iliescu ca aparatcik comunist si despre rolul sau in prezervarea mentalitatilor si practicolor de tip bolsevic, am scris in volumul „Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc” (trad. rom. de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, Polirom, 2005):

      „In loc sa aplaude si sa sustina Raportul Final al Comisiei Prezidentiale, in care sunt omagiati martirii socialisti (anticomunisti), alaturi de cei ai altor partide democratice distruse de comunisti, social-democratii de ultim ceas (al comunismului) au zambit trivial cand presedintele Basescu si-a rostit, intre huiduielile isterice ale urmasilor lui Dej si Ceausescu, istoricul discurs de condamnare a comunismului. Au marturisit astfel limpede ca nu au nimic in comun cu stanga antitotalitara, ca profesiunile lor de credinta pluraliste sunt un simplu joc retoric, o manevra intristatoare de a-si ascunde adevarata ereditate. Ei sunt de fapt partidul nomenklaturii niciodata disparute, al coruptiei generalizate, al cinismului si al duplicitatii. Una fumeaza ei la Washington, Paris, Roma si Berlin, alta practica ei in tara. Magicianul Ion Iliescu, al carui dosar de cadre este (inca) de negasit, s-a aflat de fapt in spatele acestei noi mineriade. L-a compromis pe Mircea Geoana, incapabil sa se delimiteze de acest exponent desuet al celui mai dezolant bolsevism mental si comportamental. Ion Iliescu si actualii sai discipoli detesta visceral liberalismul civic. Pentru ei, autenticii socialisti democratici raman „lepre social-democrate”. Surad socialist (din motive internationale) si actioneaza comunist (din atasamente de-o viata). Vacaroiu si Vadim sunt de fapt frati gemeni. Iar Iliescu este de fapt mare tragator de sfori. Declar public ca regret ca m-am angajat intr-un dialog cu el. Eu am crezut ca unii oameni, oricat de culpabili, invata ceva din trecut. In cazul lui Ion Iliescu, m-am inselat.” (Vladimir Tismaneanu, „Ion Iliescu si discipolii sai”, Revista 22, 3 ianuarie 2007).

      http://www.revista22.ro/ion-iliescu-si-discipolii-sai-3333.html

      • Adevaruri spuse pe jumatate … Oare de unde s-a intrupat actualul PD(-L) ?! nu tot din FSN si toate aromele sale ? Oare Basescu nu a fost membru FSN ?

        Oare cineva care isi neaga, isi ascunde si isi albeste trecutul (disparitia flotei nu a produs pagube), asa cum face Basescu nu merita aratata cu degetul ? Nu am nimic impotriva demascarii la nesfarsit a lui Iliescu si altii ca el, dar selectarea inamicilor din randul opozitiei imi provoaca indigestie.

        Vorbiti despre disparitia dosarului de cadre a lui Iliescu, iar gasirea acestuia va completa o lacuna pentru care nu ai nevoie de cine stie ce imaginatie. Pe mine m-ar interesa insa si modul in care dadea raport Basescu dupa excursiile din strainatate. Despre absenta acestui dosar de ce nu scrieti ?!

        Inca odata: nu ma deranjeaza daca il criticati pe Iliescu, Geoana, Ponta si Crin, dar tacerea incalificabila pe care o pastrati fata de potentatii zilei care ranjesc cu buzunarele umplute din saracia noastra va acuza, Domnule Tismaneanu. Va las pe Dumneavoastra sa ne spuneti cum se numesc adevarurile spuse pe jumatate …

        • Ma bucur sa vad propensiunile justitiare ale inginerului (ati invocat frecvent acest statut profesional pe care il respect, am doua surori inginere, cumnatul meu este inginer, la fel si tatal sotiei mele). Aveti un talent remarcabil de a deturna o discutie de la tema propusa. Cat priveste tonul „acuzator”, nu doar imperativ, marturisesc ca mi se pare deplasat. Nu va place ce scriu, it’s fine. Dar poate renuntati la insinuari si exclamatii retorice. Aici este vorba despre rolul lui Iliescu in confiscarea revolutiei si despre eforturile sale perseverente, reluate acum cateva zile, de a mistifica ce s-a intamplat in ultimii douazeci de ani, incepand din acel insangerat decembrie 1989. Daca aveti alte teme de discutat, scrieti un articol, il propuneti redactiei si, daca este acceptat, va apare. Altminteri, interrventiile Dvs la textele mele cel putin intra in categoria off topic.

          • Domnule Tismaneanu, prin inteligenta si cultura, prin volumul mare de articole si prin multele carti publicate, prin desele iesiri la televiziune si prin credibilitatea pe care ati castigat-o, va revine si o mare responsabilitate. Oamenii va asculta, sunteti credibil si dati impresia de impartialitate.

            Pentru a nu ma putea acuza ca divaghez de la articol, acum si cu alte ocazii, Dumneavoastra aduceti acuze doar celor care va sunt inamici politici, in acest articol este randul lui Iliescu. Basescu, cel care conduce de fapt tara la ora actuala, nu se regaseste in critica facuta de Dumneavoastra (probabil dupa ce nu va mai fi la putere).

            In ACEST context, am spus ca a acuza doar jmatate dintre vinovati este imoral, pentru ca prin excludere si de la inaltimea credibilitatii Dumneavoastra, dati de inteles ca Basescu si camarila ar fi mai buni decat Iliescu si coruptii lui. ASTA este ceea ce va reprosez (referitor la acest articol), iar articolul de fata se inscrie in campania Dumneavoastra de demonizare a opozitiei.

            Rolul ingrat pe care mi l-am asumat este de a spune in cat mai putin cuvinte ca abuzati de pozitia Dumneavoastra si unele dintre articolele pe care le scrieti nu sunt nici analiza politica, nici cercetare istorica, ci sunt pur si simplu propaganda partizana pentru PD-L.

            • Este dreptul Dvs sa folositi aceasta grila de interpretare. Este dreptul meu de a nu fi de acord cu Dvs. Este dreptul cititorilor acestor articole sa decida ei insisi daca ideile si scrierile mele sunt menite sa faca apologia vreunui lider ori a vreunui partid. „Demonizarea opozitiei”? Despre formula „intelectualii lui Basescu cu suflete de slugi” ati auzit? Despre imprecatiile lui Crin Antonescu la adresa „boschetarului Basescu” si a „dementului Tismaneanu” ati auzit? Va doresc rabdare in misiunea pe care inteleg ca v-ati asumat-o. Aici insa, ar fi preferabil sa interveniti pe tema discutata, fara presupuneri nefondate privind motivatiile autorului. Zilele acestea se implinesc doua decenii de la asasinarea lui Ioan Petru Culianu. Voi scrie pe acel subiect. Ma veti suspecta oare ca urmaresc din nou sa-l glorific pe Traian Basescu? Eseul despre Raymond Aron tot acest scop il urmarea?

          • (…)Dumneavoastra aduceti acuze doar celor care va sunt inamici politici, in acest articol este randul lui Iliescu. Basescu, cel care conduce de fapt tara la ora actuala, nu se regaseste in critica facuta de Dumneavoastra (probabil dupa ce nu va mai fi la putere).

            Petronius, gresesti!
            Acuzele pe care i le aduci domnului Tismaneanu nu-si au locul. Un drept exclusiv al oricaruia este a-si alege tema dezbaterii pe care o propune. Ia-o ca pe un fel de subdiviziune a muncii de bransa, o ultraspecializare. Indiferent ca e propaganda, dezbatere sau o suma de afirmatii, lucrarea domnului Tismaneanu este de sine statatoare si nu necesita alte paragrafe complementare. Nu vad de ce ar fi necesar ca un studiu similar asupra lui Basescu, de exemplu, sa fie facut tot de domnul Tismaneanu. O poate face Cornel Nistorescu, de exemplu. Respectivului n-o sa-i solicite niciodata nimeni un eseu despre Antonescu sau Vantu …

            Si nu sunt departe vremurile cand domnul Tismaneanu vorbea laudativ despre actualul presedinte, considerandu-l preocupat de decomunizare. Dupa centralizarea resurselor pentru dezvoltare regionala, a incetat sa o mai faca … cel putin pana la o proba contrarie.

          • ” dati de inteles ca Basescu si camarila ar fi mai buni decat Iliescu si coruptii lui.”
            Dumnezeule Petronius! tu chiar crezi ca poti pune semnul egal intre iliescu si Basescu? Chiar crezi ca singele de pe miinile lui iliescu si inapoierea de tara a lumii a treia in care ne-a tinut 15 ani pot fi comparate cu hahaiala lui Basescu? iliescu ar trebui sa fie inchis intr-un beci insalubru pentru restul vietii lui, nu sa topaie vesel pe la televiziuni, dar intr-o tara in care lustratia nu s-a facut si criminalii comunismului au ramas nepedepsiti (ba traiesc bine mersi din pensii odios de grase, pe care noi le platim), in aceasta tara sint oameni care pot pune semn de egalitate intre Basescu si iliescu. traiesti in eroare, si esti atit de adinc afundat in ea incit realizez ca am pierdut timpul scriind comentariul asta. un om care persista in asemenea greseli trebuie sa fie indragostit de ideile lui, iar in fata dragostei argumentele sint sterile :)

        • Petronius ce spune gandirea inginereasca despre Dominique -SK? Un alt socialist de vaza ajuns dupa gratii… Cotinui o lupta aberanta. Sper ca nu e cazul si in inginerie…

          • A vorbi astazi despre cazul DSK este inutil. Nu cunoastem decat ceea ce ni se spune, deci vom trage concluzia „care trebuie”. S-ar putea ca DSK sa fie un gunoi de om, asa cum este prezentat, sau s-ar putea sa fie vorba despre o executie publica a cuiva care a spus ca dolarul trebuie inlocuit.

            Nu pot nici macar sa atribui valori de probabilitate celor doua scenarii de mai sus; stim doar ce ni se spune …

  9. De ce Iliescu nu a explicat niciodata de unde au aparut mortii revolutiei de dupa 22 decembrie.Si de ce a fost aparat de toti care au fost si sant la putere,si in special de colegii lui de partid.De ce nu au fost ajutati adevaratii revolutionari sa afle adavarul?

  10. Pentru a reînvia spiritul revoluţiei trebuie întîi ca amicul Iliescu să admită că mineriadele nu mai sunt „chestii prăfuite”*. După ce va şterge praful de pe mineriade, şi îşi va ispăşi penitenţa, îl voi crede (poate în altă viaţă) că pune la cale o revoluţie, iar nu o lovitură de stat, ca data trecută.

    –––––-
    * S-au făcut vreo zece ani de cînd Iliescu tot fuge de jurnalişti, pretextînd că mineriadele sunt o fabulaţie jurnalistică, şi aia, prăfuită.

      • Domnule Tismaneanu, Ion Iliescu a mai avut o vina, si anume aceea de a nu avea curajul sa decida unirea Basarabiei cu Romania, atunci cand primul presedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a venit la el, la inceputul anilor 90, sa-i propuna sa faca ceva in acest sens.

        • Aveti dreptate, Ion Iliescu a fost, in cel mai fericit caz, opac si indiferent la tema Basarabiei si a posibilitatii unirii cu Romania. Structura sa aparatcik care sufla si-n iaurt, teama de reactia Moscovei, inapetenta sa organica pentru valorile nationale reale (indiferent de retorica utlizata), iata cateva ratiuni pentru ceea ce mentionati.

  11. Nu am inteles de ce dupa 20 de ani lumea tot nu a priceput ca Ion Iliescu, partidul lui, ideologia sunt aberante… Daca insa ma citesc aberatiile repetate patologic de inginerul Petronius incep sa inteleg…

    • Nu am negat raul pe care l-a facut Iliescu tarii noastre. Nu am negat raul pe care l-a ingaduit Iliescu sub „regimul” sau. Nu neg nici faptul ca Iliescu inca mai are o oarecare influenta in viata politica (daca mai are).

      Ceea ce am spus insa este ca Basescu nu este mai bun decat Iliescu. I se iarta prea usor alegerile trucate, i se trece cu vederea prea usor pradarea banului public, care la fel ca si pe vremea lui Iliescu le patroneaza din pozitia „sarac dar cinstit”. Bogatiile insa se acumuleaza in familia lui Basescu, scandalurile din jurul sau nu il ating, dar il arata cu degetul.

      A il critica pe Iliescu cand este in opozitie si a ii lasa camp liber lui Basescu si camarilei sa prade hahaind banul public este cel putin dovada de inconsecventa pentru cei care cer aruncarea in inchisoare a PSD-istilor.

      Ceea ce subliniez este ca raul, aroganta si dispretul, coruptia si imbogatirea din banul public nu au culoare politica. A facut-o PDSR-ul, a facut-o CDR-ul, apoi PSD-ul din nou, PNL-ul s-a dedulcit si el prin oamenii lui la banul public,iar acum este randul PDL-ului sa se imbuibe sfidand bunul simt.

      Pe cei care ne fura ACUM pe fata, fara rusine de ce nu ii vedeti ?! A le trece cu vederea este cel putin imoral, iar a critica opozitia, este cel putin ridicol …

  12. Buna ziua. Chiar am fost curios in dimineata asta daca mi-ati postat comentariul de ieri, inclusiv varianta ”sovietizata”la 10 negri mititei,devenita 10 membri de partid. Aveam dubiile mele ca o veti publica pt simplul motiv ca tonul discutiilor de pe forum este sobru si nivelul foarte ridicat…..dar poate era nevoie si de o clipa de destindere,de umor…..in fine,Dvs ati decis altfel.Primiti va rog Domnule Profesor asigurarea intregului meu respect. maximus.

    • Ati trimis comentariul Dvs la articolul despre Nicolschi si cred ca a fost postat. Poate verificati. Daca il doriti publicat si la acest articol, poate il mai trimiteti odata aici. Mie personal mi-a placut mult reluarea faimosului „poem” despre cei zece mebri de partid, o sinteza a timpurilor in care frica, parveniismul si conformismul faceay ravagii. Va asigur de consideratia mea.

    • Comentariul Dvs este intr-adevar postat la articolul despre Nicolschi (unde l-ati trimis). Am raspuns chiar ieri:
      „Cred in statul de drept, deci nu socot ca lapidarea publica este solutia. Sigur, inteleg ce vreti sa spuneti: este socant, frustrant, scandalos, exasperant faptul ca acest nemernic continua sa se plimbe liber prin Parcul Herastrau (l-am zarit chiar eu in 2008), ca beneficiaza de beneficii pe care fostii detinuti politici, victimele sale si ale camarazilor sai, nici macar nu le pot visa, ca statul roman nu a ajuns inca sa aduca in fata justitiei macar pe unul dintre acesti monstri absoluti. Va asigur ca pe linia IICCMER vom continua demersurile legate deschiderea unui proces impotriva calaului Enoiu si a altora ca el. Va multumesc ptr “Zece membri de partid”. Ar trebui predat in scoala: textul este de fapt o anatomie ironica a sistemului comunist.” Ganduri bune, VT
      http://www.contributors.ro/politica-doctrine/macabrul-general-nicolschi-o-viata-dedicata-crimei/

  13. dle. tismaneanu, in 1990 erati in sua, daca nu ma insel.
    in vara anului 1990, ted koppel a fost in romania sa faca un documentar despre revolutie si ce’a urmat.
    a fost dat de abc news in prime time, de cateva ori.
    s’a numit, parca, moartea unui dictator. omul ala, un jurnalist de mare tzinuta, a ajuns la concluzia ca revolutia era deturnata, chiar in acel an, cand romanii erau in euforia victoriei…
    a vizitat un centru de ascultare, militar si a fost refuzat inlauntru.
    are si o scena cu viitorul miliardar, patriiciu, fara barba, fluturand un teanc de doalri..
    imi aduc aminte si acum, finalul, un brucan cu chip sovietic, razand. un ras rasunator, foarte amestecat si sugestiv. ceva intre grotesc si macabru…ca in filmele lui hitchcoock.
    pacat ca nu a fost nciodata difuzat in romania..
    atunci, poate mai era timp de facut ceva, daca romanii erau treziti la realitate.
    acum, ilici comenteaza constitutia incercand sa ne convinga ca cea din 1991 este perfectiunea insasi.
    revenind la brucan, cred ca a fost optimist cand a vorbit de cei 20 de ani.

    • Imi amintesc perfect documentarul lui Ted Koppel si rasul sinistru, rau-prevestitor al lui Brucan. Am fost eu insumi in tara de doua ori in 1990, in februarie-martie si in iunie, cand am fost martorul mineriadei. Brucan a facut acea profetie, dar a si lucrat cu mare si funesta pasiune ca se adevereasca. El a venit cu ideea transformarii FSN in partid, o strategie care anula promisiunile initiale ale noilor lideri si proba natura uzurpatoare a noii puteri. Brucan, ca si Ion Iliescu, N. D. Dumitru, Martian Dan, Corneliu Manescu, Al. Barladeanu si Petre Roman, ca si consilierii lor din acea perioada, fosti activisti cu titluri profesorale la „Stefan Gheorghiu”, erau de fapt inamicii viscerali ai pluralismului. Pozau in spirite deschise, erau de fapt adeptii unui autoritarism cu fatada democratica (unii l-au si teoretizat). Ulterior, Brucan a luptat din rasputeri sa fie privit ca un disident al ultimei perioade a dictaturii. In fapt, a fost un fractionist de partid. „Scrisoarea celor 6”, initiata de fapt fde Gh. Apostol, nu de Brucan, vorbea despre Securitate ca despre o institutie necesara, devenita, in chip regretabil, un instrument al dictaturii bicefale. Nu se puneau sub semnul intrebarii natura si institutiile sistemului, ci doar aberatiile lui Ceausescu si ale sicofantilor acestuia. Ion Iliescu a dat expresie ambitiilor monopoliste ale noilor potentati cand a declarat: „N-am facut placinta ca sa o manance altii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro