Home » Politica & Doctrine »Sinteze » Citesti:

Secolul monstrilor: Patima distrugerii si nihilismul demonic

Vladimir Tismaneanu ianuarie 23, 2011 Politica & Doctrine, Sinteze
36 comentarii 5,765 Vizualizari

Mai sunt unii care incearca sa ne convinga ca a existat un frumos, nobil generos, ideal comunist, ca atrocitatile nu au decurs din ideologia marxist-leninista, ci din deturnarea si desfigurarea acesteia de catre diversi dictatori psihopati. Ar fi vorba de anomalii, de “regretabile devieri”, de paranoia individuala, nu de consecintele logice ale unor postulate himerice.  Este vorba de vechea, extenuata poveste a oualor sparte pentru a gati omleta perfecta, ori a aschiilor care sar inevitabil atunci cand sunt taiati copacii.  De care omleta, a spus-o cred primul Panait Istrati, nu s-a bucurat nimeni (ideea reapare la Isaiah Berlin in cartea The Crooked Timber of Humanity, cand scria ca stim ca s-au spart milioane de oua, dar nimeni nu a gustat vreodata omleta). 

O noua carte despre “Marele Salt” maoist (1958-1962) si “comunele populare”, recenzata in recentul numar al revistei New York Review of Books, da cifra mortilor provocati de acea obsesie ideologica a lui Mao si a camarazilor sai: minimum 30 de milioane, dar cel mai probabil peste 40 de milioane de morti (v. Roderick Macfarquhar, “China–The Worst Man-made Catastrophe Ever”, NYRB, February 10, 2011, pp. 26-28, recenzie-eseu despre cartea lui Frank Dikotter, Mao’s Great Famine: The History of China’s Most Devastating Catastrophe, 1958-1962, Walker, 2010).  Notez aceste cifre si imi tremura degetele.  Nu este vorba nicicum de o vreo exagerare propagandistica.  Autorul, un distins cercetator asociat cu prestigioasa London School of Oriental and African Studies, actualemente profesor la Universitatea din Hong Kong,  a studiat documente, arhive multa vreme inaccesibile din China comunista (inclusiv la Canton, Wuhan si Nanjing), marturii, scrisori, jurnale, a coroborat aceste informatii de o maniera cat se poate de riguroasa.  Concluziile sale sunt zdrobitoare.  Imi amintesc, scriind aceste randuri, de un un articol al regretatului Matei Calinescu, stralucit istoric si critic literar, dar si un admirabil analist al ideilor politice si artistice, aparut ca recenzie la volumul lui Paul Johnson Modern Times, in revista American Spectator. Titlul era cat se poate de sugestiv: “Our Century of Monsters”. Crimele comunismului trebuie condamnate fara echivoc, asemeni celor comise de regimurile totalitare fasciste. A curs enorm de mult sange din cauza utopiilor purificarii absolute (naziste, mussoliniene, leniniste, staliniste, dejiste, enveriste, maoiste, ceausiste, polpotiste) , a ideologiilor bazate pe resentimentul de rasa si pe acela de clasa.  Apocalipsul si resentimentul s-au ingemanat in national-socialism, a demonstrat-o istoricul Philippe Burrin intr-o carte tradusa in romaneste la Editura Hasefer. 

Urmas al iacobinismului, nascut din logodna dintre eshatologia marxista si radicalismul revolutionar rus, mesianismul bolsevic purta in sine samanta fanatismului orb, trebuia sa culmineze intr-o soteriologie cataclismica (lucrul acesta a fost examinat de o intreaga traditie care incepe, poate, cu Nikolai Berdiaev si ajunge, astazi, la Igal Halfin). Spre a relua analiza lui Eric Voegelin din Religiile politice, imanentizarea eshatonului duce la dezastre, la catastrofe sociale  fara precedent.

Ura s-a substituit compasiunii, Binele a fost eliminat (ori, mai exact spus, in spiritul lui Vladimir Soloviov si Orwell, cititi de Alain Besancon, a fost falsificat), a triumfat in aceste macabre experimente un nihilism demonic, o barbara patima a distrugerii cum omenirea nu mai cunoscuse si, sa speram, nu va mai cunoaste…. 

Public aici (cu acordul sau) un extraordinar desen datorat maestrului Devis Grebu care este, neindoios, un mare artist, dar si un comentator politic si intelectual de exceptie. Semnificatia acestui desen este deopotriva istorica si politica.  Remarcati ca in dreapta, simetric cu Hitler, apare portretul lui Lenin, nu al lui Stalin. Pentru ca, asa cum au demonstrat-o Richard Pipes (The Unknown Lenin), Aleksandr Iakovlev (A Century of Violence in Soviet Russia), Nicolas Werth (capitolul despre URSS din Cartea neagra a comunismului) si, mai recent, Robert Gellately in cartea sa despre Lenin, Stalin si Hitler (The Age of Social Catastrophe), Stalin nu a facut decat sa exacerbeze (i)logica terorista inaugurata de Lenin. Idealizarea lui Lenin este una din tehnicile favorite ale unei stangi radicale care incearca sa se spele pe maini de ororile stalinismului, refuzand sa le conecteze cu experienta criminala a leninismului. Cand Stalin se proclama cel mai fidel discipol al fondatorului bolsevismului, el nu gresea.  Stalin nu a fost epigonul, impostorul ori uzurpatorul denuntat de arhi-rivalul sau Lev Trotki, ci un bolsevic autentic, devotat cu trup si suflet preceptelor leniniste.  Cat priveste alternativa Trotki sau cea Buharin, sa nu uitam ca ambii corifei au sustinut masacrarea marinarilor revoltati de la Kronstadt, in martie 1921, a caror unica “vina” era ca revendicau soviete (consilii) fara comunisti.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "36 comments" on this Article:

  1. Perfect adevarat. Dar ce ne facem cu forma actuala a capitalismului care a provocat si provoaca daune cu mult mai mari omenirii decat a provocat comunismul vreodata. Singurii castigatori sunt acei 1% din populatia lumii care detin 40% din planeta. Restul? Nu conteaza. V-ati intrebat vreodata de ce marile cataclisme provocate in ultima perioada (cutremure, tsunami, s.a.) s-au abatut numai asupra tarilor din lumea a 3-
    a? De ce nu au fost afectate in ultima perioada natiuni precum SUA, Japonia sau din Europa? De ce? Pentru ca au existat doar doua moduri de a ingenunchia o natiune: prin sabie sau prin indatorare. Azi, lucrurile au mai evoluat, diversele experimente pe natiuni din lumea a treia luand locul sabiei nu au facut decat sa aduca beneficii uriase acelor 1% din populatie de care spuneam. Conteaza ca mor sute de mii de oameni? Nu. Pentru Ei, nu. Pentru Ei sunt decat o simpla modalitate de a-si dubla averile. 40% este prea putin. Tind spre 100%.
    Indatorare a existat si ieri, exista si astazi, dar in forme mult mai evoluate. Au atins aproape perfectiunea. S-au nascut peste noapte adevarati asasini economici. Unii dintre acestia sunt cei pe care-i cunoastem foarte bine: FMI si Banca Mondiala. Cu cat indatoreaza mai mult o natiune, cu atat mai bine pentru acei 1%. Putem sa ne impotrivim, noi, romanii, ca natiune? Niciodata. De ce? Pentru ca acei 1% mai au la indemana cealalta varianta mult mai catastrofala pa termen scurt.

    • cu sau fara cataclisme spune:

      avem un vis frumos care devine cosmar – democratia…

      sau zgreptanam un pic suprafata si gasim si aici ideologia ucigasa: razboaiele “pentru democratie” nu reprezinta democratia, ci neoconservatoare/ neoliberala sau ce nume isi va mai fi luand in viitorul apropiat.

      cand voiau sa macelareasca, bolsevicii spuneau ca o fac “in numele poporului”. astazi, cand vor sa faca acelasi lucru, statele se declara democratice si lupta, bombardeaza, ingradesc in numele democratiei.

      ne e clar cat de criminal a fost comunismul combinat cu imperialismul rusesc sau cu cel chinezesc, cu ideologiile criminale din Cambodia etc.
      tot clar este si ca ideologia in sine a avut punctul de plecare in teoriile lui Marx – teorii ce ele insele criticau o stare de fapt criminala. in extrema cealalta, comunismul Americii latine a fost “combatut” prin atrocitatile marca CIA.

      iar intre timp noi invatam sa uram comunismul dar aseptizat: doar originile sale. propriul nostru comunism inca ne insoteste prin mancatoriile, intrigile, complicitatile pe baza carora s-a instalat atat de bine la romani. uram comunismul, si tot asa si pe cei care au luptat impotriva lui. suntem in continuare tara in care adevaratii oponenti sunt exilati sau uitati, si in schimb am inventat un termen gaunos – rezistenta prin cultura (a cui, oare? masele de romani abrutizati, ocupati, inregimentati cu siguranta nu au beneficiat de cultura aceea) – in numele careia avem o minunata elita de “rezistenti”.

      e timpul sa ne amintim istoria noastra, si sa ne construim istoria de astazi. atata timp cat vom pastra intacta ipocrizia comunismului, nu vom fi in stare sa recunoastem nici ipocrizia care distruge astazi popoare in numele democratiei. ii vom sustine pe “aia” din ura fata de “astia”, uitand chiar exemplul lui Marx: comunismul s-a nascut din critica abuzurilor criminale ale capitalismului incipient. ura nu naste decat ura. si cei ce au arme de folosit si teritorii de castigat nu pot decat sa profite.

    • Marius spune:

      întreb aşa, de curiozitate, Mihail: ai auzit de Katrina şi de New Orleans? sau poate nu e suficient de recent pentru tine….

    • eu****** spune:

      Sunteti in mare eroare in ceea ce oriveste FMI si Banca Mondiala. Sa le luam pe rand.

      FMI vine in ajutorul unei tari prin sprijinirea asanarii datoriilor create de acele natiuni care nu au avut prevederea si/sau intelepciunea de a isi gestiona eficent propriile bugete.

      Cum puteti spune ca FMI-ul este un asasin economic, cand cel putin in Romania a militat pentru o ajustare moderata,dar ferma a datoriilor.Daca Romania a ajuns asa de tarziu la FMI este tot datorita conducatorilor care nu au realizat problemele cu care se confrunta si nu au dorit sa cheme :doctorul”. Boala este de durata si vine de mult timp, numai eu stiu ca din 1996 Isarescu tot pomenea de deficit structural, care uite, de abia acum usor se indreapta. Adica ne-a luat peste 15 ani. Groaznic, si nu suntem decat la inceput de drum!

      Banca Mondiala este o institutie care este axata mai mult pe programe sociale, care va sa zica aici sunteti in si mai mare eroare, decat cu FMI-ul.

      Toti putem gresi in afirmatiile noastre, dar daca ne tratam cu buna credinta si ne documentam putem sa ne salvam! Asa ca este timpul pentu a citi mai mult si a ne documenta, mai ales acum cand internetul ne ajuta.

      In final, aveti cumva patima distrugerii? Sau cea a nihilismului?

    • lupu' singuratic spune:

      http://www.ziare.com/silviu-prigoana/pdl/vasilescu-bnr-prigoana-a-citit-prea-multe-carti-care-merg-spre-senzatie-1067638

      Daca tot ne referim la economic macar sa avem datele complete.

      “Usile catre asasinii economici au fost deschise in timpul Guvernului Ciorbea.” – S. Prigoana

      Gresit! Gresit! Daca e sa merg pe rationamentul asta pagubos, primul acord de imprumut al Romaniei pe filiera FMI dateaza din anii ’74 – ’75. Cand deschizi gura trebuie sa te asiguri: 1. Ca ai datele corecte si 2. Ca si intelegi ceva, ca altfel devenim paranoici si de rasul curcilor. Ne discreditam singuri, aratandu-ne atat prostia cat si incompetenta.

      • lupu' singuratic spune:

        “Peter Joseph contesta nu numai sistemul monetar, ci tot ce inseamna societatea de azi: organizare sociala, economie, religie … pentru a pune in loc ceea ce el numeste “economia bazata pe resurse“. Tocmai aici mi se pare interesanta situatia, deoarece, cum o spune chiar in documentar, Joseph vine cu propriile cunostinte si experienta despre sistemul economic, pe care l-a studiat asiduu, deoarece a fost investitor la bursa (!).” – interviu

  2. val spune:

    Cu cat se incearca mai mult demonizarea socialismului de stat si a comunismului, cu atat cititorii gandesc mai mult, inteleg mai amplu si evalueaza mai corect ce s-a intamplat cu adevarat.

    • buldozerism spune:

      Comunismul este asemeni unui buldozer care niveleaza cultura si societetate.

      Progresul este dat de varfuri si de cei exceptionali.
      Daca acestia refuza coabitarea in cabina, dispar sub lama, asa a fost si asa va ramane.

      Constinta individului si spiritul civic te trimit jos din cabina in fata lamei.
      Spiritul gregar(de turma) te urca in cabina.

      Cu cat sunt mai multi in fata buldozerului cu atat cresc sansele sa opresti aceasta calamitate. Asa cum se vede cu ochiul liber cei din cabina au o alta scala a fenomenului:
      30mil, 20mil…
      Concluzia mea e simpla: NU LE PASA si asta nu o sa schimbe niciodata.

      Orice sistem care nu poate fi controlat prin lege si derapeaza in TOTALITARISM trebuie condamnat fie ca e de extrema STANGA sau extrema DREAPTA !

      Cine are ochi sa vada!

  3. Marius spune:

    dacă tot e să vorbim de istorici care subliniază continuitatea dintre Lenin şi Stalin, cred că ar fi bine să începem cu Dmitri Volkogonov.

    biografia lui Lenin scrisă de el mi se pare că ar conţine cea mai bună argumentare a ideii de continuitate pe care o subliniaţi.

    • Vladimir Tismaneanu spune:

      De acord cu Dvs, Dmitri Volkogonov a scris carti extrem de importante, a dat publicitatii documente mult timp ferecate sub sapte (ori mai multe) peceti, a insistat, cu probe istorice temeinice, asupra continuitatii dintre proiectul leninist si practicile teroriste ale despotismului ideocratic stalinist..Cazul lui Volkogonov este revelator: general politic, mult timp convins de “adevarul” marxism-leninismului, el s-a confruntat, in anii perestroikai, cu documentele de arhiva si a ajuns la concluzii devastatoare pentru sistem, pentru ideologie, pentru arhitectii utopiei. A contribuit in chip decisiv la demistificarea imaginii lui Lenin.

      As aminti si concisa lucrare a lui Richard Pipes despre comunism. Intre altele, Pipes aminteste demisia comisarului justitiei din primul guvern bolsevic, eserul (socialist-revolutionarul de stanga) Isak Sternberg, Acesta s-a opus ordinelor lui Lenin si Sverdlov de executi sumare in masa, fara procese, doar pe baza deciziilor comisarilor fanatizati. Argumentul sau: “Eu credeam ca sunt pus in fruntea Comisariatului Poporului pentru Justitie, nu pentru Exterminarea Sociala”. Sternberg a plecat la timp din Rusia sovietica, a ajuns in SUA, fiul sau a devenit unul dinttre marii istorici ai artei Renasterii.

      Bune ganduri,

      Vladimir Tismaneanu

    • Vali spune:

      Aş îndrăzni să spun că Stalin a radicalizat, într-un fel, dogma leninistă şi a încarnat-o. Dacă Lenin era un soi de Şigaliov cu recurente puseuri ascetice (lecturi sârguincioase din Hegel, oarecari achiziţii clasiciste şi indeniabile scintilaţii dialectice), Stalin a fost un despot reptilin, un belzebut politic adecvat pentru instituţionalizarea terorii. În fapt, stalinismul a topit semantica leninistă a luptei de clasă, revoluţionând în permanenţă portretul Duşmanului, în funcţie de meteorologia umorală a Liderului. Doar un mâinile lui Stalin, comunismul şi-a atins potenţialul, fără rest: Armaghedonul majusculelor (Istoria, Omul Nou, Progresul) împotriva persoanelor.

      • Vladimir Tismaneanu spune:

        Excelenta caracterizare a demonismului incarnat de tip stalinist. Cand spun demonism nu inteleg o aberatie psihologica, ci un plan sistematic, cum sugerati, cu geometrie variabila in ce priveste imaginea Dusmanului absolut care trebuie anihilat. Ar mai trebui amintita distinctia dintre “inamicul subiectiv” si cel “obiectiv” ( o reminiscenta pervertita a distinctiei hegeliano-marxiste dintre “in sine” si “pentru sine”), deci posibilitatea de a atribui intentii criminale unor oameni care erau perfect inocenti, dar care “ar fi putut fi vinovati” pe baza “conditiilor lor sociale obiective”. Lucrurile acestea sunt extrem de clar examinate in volumul al III-lea din trilogia lui Leszek Kolakowski “Principalele curente ale marxismului”, Ed. Curtea Veche, 2010).As aminti aici si o carte recent tradusa in engleza de istoricul rus care traieste acum in SUA, Yuri Felshtinsky, “Lenin and His Comrades” (Enigma Books, 2010) in special pe tema Iakov Sverdlov, mana dreapta a lui Lenin in anii 1917-1918, in multe privinte precursorul lui Stalin

        Ganduri bune,

        Vladimir Tismaneanu.

      • R.A.Muresan spune:

        Iertare, dar nu va inteleg. Belzebut in limba romana inseamna dracu, sau ma rog, capetenia dracilor. Si, cu tot “planul sistematic”, demonul ramine demon, adica tot fiinta supranaturala. Domnilor, toti acesti indivizi au fost oameni, persoane: oameni de nimic, dar oameni. Stiu, e greu de acceptat asta, dupa cum e greu de acceptat ca printre noi pot exista inca altii asemenea lor. Dar nu ajuta la nimic sa-i “supranaturalizam”. Puterea pe care au avut-o oamenii astia a fost una foarte paminteasca si e intim legata de ideologia care i-a pierdut pe ei si pe cei din preajma lor. Si nu cu ideologie se trateaza o alta ideologie, ci cu ratiune. Sigur ca ideologia nu-i absolva de vina: vina lor ramine, dupa cum ideologia are si ea, din pacate, locul ei in mintea multora.
        Admit ca literaturizind istoria, aceasta devine mai spectaculoasa si ca tinerii care nu mai par interesati de ea ar putea convinsi sa revina. Dar cum anume ne poate ajuta demersul asta sa intelegem mai bine? Caci asta vrem, nu-i asa? Cum anume a fost posibil ca Lenin sa prosteasca mai bine de jumatate din lumea asta in asa hal? Cum anume a fost posibil ca Stalin sa continue grozavia, sa dea mina senin cu alti sefi de state si sa moara in patul lui? Cum anume a fost posibil ca un om cu citeva clase sa conduca timp de mai bine de 25 de ani o tara cu intelectuali sofisticati ca Romania? Va e greu sa gasiti explicatii si ajungeti sa puneti totul pe seama supranaturalului? Ei bine, pentru mine cel putin, asta nu este satisfacator.

  4. John spune:

    …D-le Tismaneanu,
    …nu contest valoarea documentara a expunerii – din contra bine apreciata…dar nu pot sa nu evidentiez ‘bombastica fasoleasca’ (expresie folosita in cazuri simlare de unul din dascalii mei) ce este atat de generos folosita….
    …v-as propune o deschidere mai temperata a subiectului – mai aproape de realitatile traite din pacate de atat de multi romani…
    …in realitate comunismul este un sistem social inventat de oameni si care este infectat de aceiaisi ‘virusi’ comuni pentru toate sistemele sociale inventate pana in prezent…
    …particularitatea comunismului este ca sistemul nu poseda niciun ‘anti-virus’ si deaceea este vulnerabil pana la colapsul total…
    …as mentiona cativa din virusii (cei mai evidenti): egalitarismul, birocratia, colectivismul…
    …desvoltarea catastrofica a acestor virusi au afectat ireversibil si iremediabil societatea:
    - desfiintarea proprietatii private inclusiv a obiectelor personale…
    - insusirea pentru consum colectiv fara discriminare…
    - eliminarea totala a responsabilitatii personale…
    - eliminarea totala a autoritatii dobandite – adoptarea totala a autoritatii impuse…
    …apetitul pentru suprimarea a tot ce se opune acestor virusi a devenit paranoica si a continuat in neo-comunism cu o furie imposibil de controlat…
    - asa se explica dorinta nesatiabila de avantaje personale…
    - se bat pe legi de pensionare – nici nu le trece prin cap ca se pot legifera sisteme de pensii fara nicio componenta colecivista – pe conturi de contributie obligatorii dar strict individuale…
    - ca se poate legifera un sistem de asistenta sociala pentru desavantajati bazat strict pe nevoi…
    …DIFERENTA fata de sistemele rezultate din combinatia democratiei multipartid si a economiei de piata este ca aceste sisteme contin si antibioticele – in principal profitul, eficienta si productivitatea…
    …POATE ca o atfel de viziune asupra subiectului ar fi mai pragmatica si utila…

  5. R.A.Muresan spune:

    Mi se pare ca lucrurile ramin in continuare complicate pentru oamenii simpli. Desi pentru istorici si elita estului lucrurile sint clare — comunismul e predestinat sa fie criminal –, nu avem nici in acest moment o cale de abordare a argumentului care ar trebui sa-i convinga pe tineri sa nu apuce pe calea revolutiei: mai ales ca, asa cum e inteleasa azi, revolutia poate fi si buna.
    Tinerii — ma refer mai ales la cei care nu au acces la o educatie de calitate dar si la cei care provin din familii cu probleme — agreeaza adesea radicalismul si exprimarea frusta, fara ocolisuri sau fineturi. Tinarul Lenin (ma rog, pe-atunci nu se numea asa) a fost radicalizat de condamnarile care s-au abatut asupra familiei sale iar tarul si familia sa au fost vazute de atunci incolo ca dusmanii sai personali. Starea dezastruoasa a taranimii din vremea lui probabil ca a fost pentru Lenin argumentul suprem. Noi putem azi specula ca lui Lenin putin i-a pasat de taranime, dar asta nu face decit sa ne departeze de calea rationamentului.
    Ma gindesc ca daca nu demontam o data pentru totdeauna, punct cu punct mecanismele ideologiei goale, nu avem nici o sansa sa ferim organismele sociale moderne de cancerul revolutiei. Daca privim atent, germenii revolutiei se regasesc peste tot: nu trebuie decit sa ne aruncam ochii pe forumuri pentru a intui potentialul exploziv existent dincolo de iluzia stabilitatii de moment.
    De pilda, mi se pare a fi o mare greseala demonizarea lui Lenin: fiindca in felul asta il transformam in zeu, unul rau, dar zeu, cu puteri carora nu le poti rezista. Si ce mai poate face un amarit de licean in fata un demon? Vi se pare ca unui zeu rau ar trebui sa-i opunem intotdeauna unul bun si sa speram ca cel bun va cistiga intotdeauna? Ajunge oare sa mai credem in faptul ca unei ideologii rele ii putem opune intotdeauna eficient o ideolgie buna? Dar taranimea din vremea lui Lenin era una ortodoxa. A ferit-o asta de tentatia asasinatului? Nicidecum. De ce?
    Nu cumva lasind mereu omul la mina ideologiei, fie aceea si una buna, si lipsindu-l de forta rationamentului, sub motiv ca, in definitiv, omul rational nu poate fi bun se constituie in greseala originara?
    Oamenii se bazeaza prea adesea pe asertiunea ca proprietatea sau capitalul molesesc in mod invariabil spiritele revolutionare. Insa Lenin provenea din clasa mijlocie si a ramas totusi pina la moarte imun la tentatiile capitalului: nu putea fi considerat insa un idealist pur de vreme ce asasinatul, desfiintarea adversarului de idei era demersul sau favorit. Si fireste ca el nu putea fi asimilat unui general in plin razboi pentru o cauza nobila din moment ce multe dintre tintele asasinatelor erau oameni civili, nevinovati. Insa mintea aplecata spre ideologic gaseste intotdeauna explicatii: ba ca situatia de atunci era complicata si toti combatantii dormeau cu armele sub perna, ba ca, pentru eliberarea poporul nu era alta cale. Iar poporul mai auzise astfel de indemnuri revolutionare inclusiv in biserica (“Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamint; n-am venit sa aduc pace, ci sabie”). Mai mult, daca este sa consideram idealul nobil al emanciparii taranimii, acestuia nu i se putea raspunde cu nimic echivalent. Degeaba vor veni azi multi sa spuna ca se poate sa emancipezi poporul si fara revolutie, asa cum s-a putut in unele tari vestice neatinse de comunism: acesta e doar un fapt, nu o asertiune care sa tina loc de argument. Iar daca ar putea fi admisa ca argument, ar ramine totusi una contrafactuala.
    In definitiv, cred totusi ca avem de-a face cu un defect cultural profund: cita vreme actul criminal in serie va fi demonizat iar faptuitorul va fi supus retalierii, omul simplu va ramine expus ideolgiei si, lipsit de forta ratiunii care sa-l edifice, va fi mereu tentat de revolutie. Mai ales ca ratiunea superioara nu se dobindeste prin moralizare nesfirsita si prin demonizarea celui care face rau.
    Ratiunea se dobindeste in timp, prin educarea in spiritul adevarului si al dialogului, adica al respectului pentru interlocutor, fie acela si un criminal in serie, sau chiar un Lenin. Caci nu-l pot combate eficient pe Lenin daca nu-i acord prezumtia de buna-credinta: nu are a face ca, la rindul sau, el n-a acordat prezumtia de buna-credinta celor la a caror asasinare a condus prin deciziile sale. Daca vreau sa invat sa rezist tentatiei de a folosi orice mijloace odata ce m-am procopsit cu un ideal inalt, atunci trebuie sa inteleg ce a fost in mintea lui Lenin, dar pentru asta trebuie sa-i acord prezumtia de buna-credinta, oricit de insuportabil mi-ar fi acest gind. Multi ginditori moderni se relaxeaza cu gindul ca traim in alte vremuri, la gindul ca Lenin a murit demult: dar tocmai ideologia este aceea care face ca un Lenin mort sa fie mai persuasiv si mai periculos decit unul viu.
    Se spune ca criminalii in serie sint lipsiti de afectivitate. Gresit. Ei devin criminali mai intii fiindca e tentant — multi dintre ei sint destul de inteligenti pentru a vedea avantaje acolo unde nu prea sint –, dar mai ales fiindca, desi dotati cu ratiune, aceasta e una complet gresita. Pentru a-i face sa inteleaga ca gresesc, nu moralizarea si retalierea sint solutia, ci educatia in spiritul adevarului. Iar aceasta incepe cu logica si matematica. In inchisorile cu detinuti foarte periculosi, eu unul as automatiza aproape totul, si as impune un demers educational rigid, centrat pe invatarea matematicii, de la nivelele cele mai slabe, la cele mai avansate. Eliberarea detinutului nu se va mai putea face decit dupa trecerea unui examen riguros de matematici, in functie de condamnari. Condamnarile cele mai grave vor corespunde, fireste, unor nivele mai avansate de asimilare a matematicii.
    Se vor gasi desigur unii cinici care sa afirme ca printr-un asemenea demers nu am face decit decit sa-i transformam pe detinuti in infractori si mai periculosi, si asta inca cu cheltuiala si mai mare: ei bine, asta este exact tipul de rationament care ne impiedica sa aflam ce anume i-a lipsit lui Lenin cind a recurs la crima — lasind la o parte refuzul acordarii prezumtiei de buna-credinta. Nu rationamentul duce la crima, ci ideologia. Si cu fiecare criminal condamnat la moarte de catre societate, se naste cel putin inca un potential criminal in serie. Altii vor crede poate ca unabomber (alias Ted Kaczynski) ar fi un bun contraexemplu: eu sustin doar ca, desi mult mai rar, inclusiv matematicienii foarte buni fac rationamente gresite, dar ca acestea se corecteaza tot cu matematica si mai mult exercitiu.
    Adevarul este ca nimeni nu se poate lupta cu o ideologie de la egal la egal — nici chiar cel mai bun matematician –, fara o ratiune nu doar foarte bine antrenata, dar corecta: Newton credea de pilda ca Dumnezeu este cel care impune forta gravitatiei iar lumea inca se mai amageste ca, de vreme ce era vorba de o idelogie buna, totul e in regula. Nu este: ce le vom spune fundamentalistilor islamici care au de gind sa se arunce in aer in avioane si prin locurile aglomerate din marile orase in numele lui Allah?
    Cum altfel, daca nu prin rationament, il poti face pe un om sa inteleaga ca un ideal inalt nu va justifica niciodata mijloacele incercarilor de a-l atinge?

    • Osterhase spune:

      O mica precizare, importanta de altfel: ceea ce psihiatria desemneaza inoficial ca si “psihopat” se pare ca NU poate fi reeducat, problema de baza fiind una neurologica congenitala. Acceptia stiintifica curenta este ca “o data psihopat, pentru totdeauna psihopat”. Nu-s niste vesti prea bune pentru speranta in terapia educationala a psihopatilor…

      • R.A.Muresan spune:

        A admite acest lucru e totuna cu a admite falimentul educatiei. Cred ca oricine poate fi educat, atit cei cu coeficient de inteligenta sub medie cit si idiotii. Am admis ca exista nivele de invatare. Daca un psihopat poate disimula, daca se poate ascunde ani de zile odata ce e dat in urmarire, inseamna ca e inteligent. Daca e inteligent, trebuie si poate sa invete.
        Definitia spune ca un psihopat are un deficit privind relationarea, autocontrolul si afectivitatea. Aproape orice fel de deficit poate fi cumva suplinit. In cazul nostru, ideea era ca trebuie pornit de la ce are psihopatul mai dezvoltat, anume de la inteligenta sa. Mie mi se pare foarte interesant faptul ca psihopatii au adesea macar o inclinatie daca nu chiar un talent al disimularii. Dupa parerea mea, in unele din cazurile grave, rolul idealului mai inalt este tocmai cel de disimulare (vezi unabomber dar si Lenin).
        Din nou, exersarea rationamentului are rolul de a-i lamuri ca in cele mai multe situatii de viata disimularea este inutila, dar si ca adevarul e tot ceea ce conteaza. Dar ei nu pot ajunge la invatatura asta fara educatie. De asemenea, exercitiul rationamentelor mai lungi ii va ajuta sa vada consecintele faptelor lor, inclusiv sa aticipeze ca, facind rau, in cele din urma vor fi prinsi — este recunoscut faptul ca psihopatii, desi inteligenti, nu realizeaza cu adevarat ca in cele din urma vor fi prinsi.

        • R.A.Muresan spune:

          Eata: ‘anticipeze’ in loc de ‘aticipeze’

        • kinn spune:

          Nu, ma alatur comentatoriului precedent. Din cate stiu (cultura generala + Discovery, nu mai mult), psihopatii nu sunt creati de educatie,religie, sau asemenea, ci au o disfunctie neurologica in a simti emotiile. Practic, sunt oameni fara emotii, si ca atare toate procesele lor cognitive sunt, pe plan social, total diferite de ale oamenilor normali. Asa se explica un caz vazut la Discovery al unui individ cu punctaj maxim pe scara “psihopatiei”, care admitea senin ca in copilarie si-a ucis fratele (impingandu-l de pe acoperis, parca) dintr-o curiozitate rece, aproape pur stiintifica.

          • R.A.Muresan spune:

            Daca psihopatii au o disfunctie neurologica atunci este aberant ca sint facuti responsabili pentru faptele lor, fiindca asta inseamna ca sint grav bolnavi sau direct handicapati (asemanatori idiotilor). Adica oamenii astia ar trebui sa stea in spitale si nu in puscarii. Si daca vorbim de boala sau handicap, e de presupus totusi ca intr-o zi un astfel de om ar putea fi tratat.
            Cit despre curiozitatea stiintifica, aceasta nu apare ca lipsita de emotie decit amatorilor — oamenii de stiinta investesc mult suflet si creativitate in ceea ce fac: pentru a impinge pe cineva de pe marginea acoperisului nu-ti trebuie creativitate. Pe de alta parte, nici psihopatul nu e lipsit de emotie: probabil ca nu se teme ca va fi prins — cum spuneam, practic nu realizeaza asta –, dar se ascunde si disimuleaza pentru a-si prelungi experienta fiindca ii place ceea ce face. Iar daca ceva ii place, este evident absurd sa vorbim de lipsa emotiilor. A, ca sint complet denaturate, dar sint tot emotii. Mai mult: se stie ca psihopatii retraiesc intens experientele lor neverosimile, iar pentru a se autostimula colectioneaza suveniruri de la victime.

          • kinn spune:

            Primele paragrafe de pe wikipedia sunt revelatoare. Am gresit, nu e vorba de lipsa totala a emotiilor, ci de lipsa “empatiei” fata de altii. De aceea pot exista emotii personale (placeri), dar nu exista absolut nici un interes pentru emotiile celorlalti. Tot acolo se mai pomeneste de disfunctie neurologica congenitala, si despre incurabilitate (cel putin in viziunea unora).

  6. Emil spune:

    Apropo de nihilism, iacobinism si radicalism, citeam zilele astea un material care identifica niste tipare, niste trasaturi comune nihilismului si extremismului islamist militant din zilele noastre. Suna foarte convingator, trebuie sa recunosc.

    • Whig spune:

      Eu as zice religiozitatea arzatoare e tocmai opusul nihilismului. Despre ce material e vorba?

      • Vali spune:

        @Whig

        Se prea poate ca exerciţiul comparativ să fi surprins dimensiunea monstruoasă a justificărilor de agendă specifică ambelor extremisme. E vorba de deducţia “Totul e permis!” care, în mod paradoxal, decurge atât din axioma inexistenţei divine, cât şi din postulatul existenţei lui Dumnezeu. Pentru nihilist, absenţa sacrului legitimează orice tip de acţiune individuală sau de management comunitar. Moartea lui Dumnezeu desfiinţează morala şi cutumele convivialităţii. Pentru bigotul coleric şi vizionar, tocmai transcendenţa lui Dumnezeu îndreptăţeşte, autorizează violenţa şi atrocitatea. Extremismul islamic e un foarte bun exemplu în acest sens. Dacă Allah e dincolo de sfera eticului şi poate suspenda oricând ordinea morală a Creaţiei, atunci cel care se proclamă instrumentul voinţei divine în istorie poate ordona sau comite atacuri teroriste, asasinate politice ş.a.m.d. Cred că în acest sens putem vorbi de un fond comun ateismului nihilist, respectiv fundamentalismului religios, anume, în proclamarea lui “Totul e permis!” ca principiu suprem al pragmaticii acestor ideologii.

      • Emil spune:

        Pe Small Wall Journal. Autoarea era specialista in spatiul rus/ex-sovietic. Daca doriti, o sa caut si o sa plasez titlul exact. Nu as zice ca cele doua dimensiuni, nihilismul si religiozitatea arzatoare (islamismul radical cred ca este ceva mai mult de atat), ar fi chiar atat de antagonice. Fara sa fiu specialist in nihilism, ba chiar din contra (ma descurcam destul de bine in limba lor la un moment dat, dar literatura rusa mi s-a parut nu stiu cum, greoaie, abisala), deci emit o opinie de amator cu lecturi vaste dar arbitrare, cred ca este vorba de dimensiunile acelea comune atat de bine surprinse in “True Believer” al lui Hoffer, carte pe care domnul Tismaneanu a promis ca va aparea intr-o editie romaneasca.

  7. kinn spune:

    Nu mi-s poliolog, dar din cultura generala stiu ca ideologia marxista pura se refera in principal la domeniul economic, esenta fiind superioritatea unei economii in care clasa muncitoare detine mijloacele de productie fata de sistemul capitalist, in care unii detin capitalul si munca muncitorilor e doar o alta marfa. “Contributia” leninista ar fi fost legat de rolul mesianic al partidului unic in a institui acest sistem, in locul unei tranzitii naturale. Ca atare, leninismul este evil, solutia gasita pentru implementarea marxismului fiind criminala, dar asta nu inseamna neaparat ca marxismul original ar fi si el la fel.

    Adica, cum bine spune si dl Tismaneanu, atrocitatile au decurs din ideologia marxist-leninista — si nu din cea marxista pura. Termenul de “marxism-leninism” este la fel de jignitor pentru Marx cum ar fi si termenul de “nietzschism-hitlerism” pentru Nietzsche. Primii au gandit o idee inteligenta, urmatorii au manjit-o pentru totdeauna.

    Ideea ar fi ca am putea totusi considera un ideal frumos si generos in ideologia marxista pura, atrocitatile decurgand din deturnarea ei leninista. Marx a murit mult inainte sa vada ce a facut Lenin in numele sau, si probabil s-ar fi ingrozit de cum s-a gandit acesta sa-i implementeze ideile.

    • R.A.Muresan spune:

      Idealul “generos si frumos” al comunismului ramine o utopie dintre cele mai grosiere si nefericite incercate vreodata. Cu atit mai nefericita cu cit se cerea incercata pentru ca oamenii sa se lamureasca de monstruozitatea ei. Daca n-ar fi fost incercata, as fi inteles tentatia unora de a mai rascoli prin tomberoanele istoriei, dar asa.
      Aproape ca nu exista loc in lume in care comunismul sa se fi impus altfel decit prin recurs la crima. Nu-i vorba aici doar de Lenin, ci de toti “practicienii” de aiurea aidoma lui. Si de ce oare s-au gasit atit de usor si pretutindeni oamenii astia? Pai fiindca muncitorul de peste tot este indolent si dispus la revolutie pentru a-i fi mai bine.
      Daca este sa ne referim insa doar la ideile economice ale marxismului, atunci acestea sint dezastruoase: pe linga faptul ca au un defect fatal in ceea ce numim centralism si interventionism, administrarea muncitorilor s-a dovedit dezastruoasa. Muncitorii nu vor gestiona niciodata eficient mijloacele de productie: si asta nu fiindca, spre deosebire de capitalisti, ei sint pesemne mai milosi, ci pur si simplu fiindca in materie de management sint incompetenti, nescoliti: selectarea liderilor lor se face pe criterii politice si nu de competenta.
      Unii spun ca in Romania noi avem capitalism. E gresit, avem tot comunism. In capitalism muncitorul recunoaste si respecta rolul celui scolit.

      • R.A.Muresan spune:

        Mai mult, in capitalism, cel competent si inovativ, si care aduce rezultate e recompensat pe masura.

      • kinn spune:

        Eu unul nu as confunda ideea cu implementarea. Lenin si toti practicienii de aiurea au fost criminali prin ideea instaurarii marxismului prin revolutie, sub conducerea partidului – si orice revolutie inseamna in general haos si lupte. Dar au existat si exemple de succes – vezi kibbutzurile din Israel; de fapt doar la evrei ideile comuniste au avut succes, probabil datorita coeziunii deosebite a evreilor; nu degeaba comunismul a fost numit “imperialismul evreilor” :)

        Centralismul e fatal, interventionismul e rau cand e prea mult, dar si”autostabilizarea” pietelor in absenta oricaror reglementari e un mit. Daca ne gandim bine, probabil ca in viziunea lui Marx un stat european de azi e mai degraba socialist decat capitalist, daca ne gandim ce insemna capitalismul la 1850 (mult mult mai dur ca azi). Va sa zica nu e dracu’ chiar atat de negru, tocmai am vazut ceva masuri interventioniste in lumea capitalista.

        Pana si principiul “de la fiecare dupa putinta, la fiecare dupa nevoi” este implementat in Europa sub forma venitului minim garantat. Practic nevoia fiecaruia pana la un standard de viata suportabil (teoretic cel asigurat de venitul minim) este acoperita din contributiile celorlalti.

        Si ceva nu mi-e clar: in comunism, cel inventiv nu e recompensat pe masura? Adica nu stiu daca comunismul “teoretic” exclude din start posibilitatea ca cel mai productiv sa fie recompensat ceva mai bine decat cel mai putin capabil, sau daca asta a fost doar o consecinta a aplicarii stupide in Ro si aiurea.

        • R.A.Muresan spune:

          Nimeni nu confunda ideea cu “implementarea”. Insa in fizica, experimentul poate invalida teorii oricit de frumoase sau revolutionare. Iar in acest caz nu avem de-a face cu o singura incercare de “implementare”, ci cu o sumedenie de incercari, ce-i drept, circumscrise celui mai mare experiment social din istorie. Se poate admite fara rezerve ca toate incercarile sint nereusite, — de la kibuturile israeliene si pina la China moderna cu economia sa vioaie –, invalidindu-se astfel “mareata” idee a lui Marx: fiindca buna parte din kibuturi s-au privatizat intre timp — oare de ce? –, iar nivelul de dezvoltare al Chinei e foarte departe de a se reflecta in nivelul de trai al chinezului obisnuit — vor trece decenii pina atunci iar asta se va intimpla doar daca se pastreaza rata actuala de dezvoltare.
          As reveni insa la ceva care e trecut cu vederea prea usor: de ce oare comunismul nu poate fi asimilat natural si trebuie impus prin forta si recurs la crima? Nu spune asta ceva fundamental despre structura noastra ca fiinte sociale? Caci in afara de imprejurarea speciala a aparitiei kibuturilor — i.e. in urma unor pogromuri care au avut ca rezultat un exod de proportii –, eu nu stiu alte comunitati care sa fi trecut de buna voie si lin la comunism, iar in lume sint zeci de state care au esuat in comunism. Ce ar trebui sa mai incercam acum? Ce fel de “implementare”?

          Cit despre mecanismul de functionare a pietei libere, acesta nu e un mit, ci e o realitate de zi cu zi a burselor din intreaga lume. Motorul asta chiar functioneaza, si inca foarte bine. Iar daca se intimpla sa mai dea rateuri, asta nu inseamna ca trebuie sa renuntam la motoare, ci doar ca acestea trebuie imbunatatite. Propaganda si partidul unic insa nu se pot constitui in motoare sociale de dezvoltare durabila nici macar cu forta, iar de imbunatatire nici nu poate fi vorba. Spre deosebire de trecut, azi avem fise amanuntite cu date concrete: ar fi o prostie sa nu le luam in considerare.

          • kinn spune:

            Sa ne intelegem, comunism nu inseamna propaganda si partid unic, asta e leninism. Si nici renuntarea obligatorie la piata libera. Din cate am citit din Marx (pe ici pe colo, vreau sa ma apuc de Capitalul cap-coada), problema capitalismului pe care o identifica el este impartirea stricta intre “capitalisti” putini si bogati si “proletari” multi si saraci, impartire care determina p reactie in avalansa care ii imbogateste pe capitalisti si saraceste si mai mult pe proletari, in acelasi timp crescand numarul lor. Asta e critica capitalismului. Solutia lui Marx la anul 1850 este “unirea” proletarilor cu capitalul, adica mijloacele de productie in mana muncitorilor. Asta inseamna comunism la Marx (sau socialism, in fine, una a doar o perioada tranzitorie spre cealalta, nu mai stiu ordinea). Restul sunt aberatii politice, indiferent ca le-a scris Marx sau altii.

            Acum, in secolul XXI, suntem destul de aproape de viziunea lui Marx, in sensul ca impartirea stricta intre capitalisti si proletari nu mai exista, datorita clasei de mijloc care munceste si este in acelasi timp si proprietara. De ex. o mare parte din toti banii de investitii care “invart lumea” sunt ai fondurilor private de pensii, deci banii clasei muncitoare. 60 de milioane de familii americane detin actiuni pe bursa, deci sunt “capitalisti”. Lumea occidentala a trecut de bunavoie la “comunismul” lui Marx, sub presiunea polului opus din est. Si, in plus, reactia descoperita de Marx exista in continuare: mai deunazi am vazut pe youtube un clip al unui senator american din vermont care critica imbogatirea celor bogati si saracirea clasei mijlocii.

        • R.A.Muresan spune:

          Desi exista ideologii bune si ideologii rele, absolut toate ideologiile ar trebui depasite. Mai mult, ar trebui, nu doar sa punem la dispozitia oamenilor obisnuiti mijloacele rationale de a demonta orice fel de ideologie, dar sa-i stimulam in acest demers.

          Ceea ce mi se pare tulburator este ca, desi unii dintre intelectualii remarcabili de la noi sint perfect constienti de faptul ca ideologia de orice fel ar putea deveni o problema serioasa daca ar ajunge la fundatia unei democratii, multi dintre ei sustin fara rezerve tot felul de ideologii, de la cele religioase pina la cele politice. Patapievici insusi, un om cu ideologie totusi, afirma cu timiditate, intr-un interviu din 2009:
          “Eu sunt impotriva ideii ca democratia ar trebui sa fie o ideologie care sa ne fixeze scopurile si valorile.”
          Altii sustin sus si tare ca inca nu avem destula ideologie — un exemplu ar putea fi deputatul Sever Voinescu:
          “Cind aud chemari la dezideologizare in Romania de astazi, abia ma abtin sa nu rid. Adevarul este că ideologiile nu reprezinta aproape nimic la noi.” sau
          “Romania este o tara incapabila sa traiasca ideologic, iar poporul meu este cu totul nepotrivit pentru rigorile si ardoarea unei ideologii. Asta nu ar fi nimic, pentru ca aceasta incapacitate de a investi energii nationale intr-o anume credinta politica ne scuteste de un mare pericol – acela de a face rau umanitatii.”

          Mai sa fie. Eu cred ca democratia prin ea insasi incearca/verifica si adesea chiar demoleaza orice fel de ideologie, oricit de luminoasa sau plauzibila. Daca stam bine si ne gindim, admitem in fine ca prima calitate dezirabila a electoratului ramine totusi neincrederea. Sigur ca politicienii de orice orientare de la noi vor fi fost deranjati de neincrederea funciara a romanului: eu ii indemn insa la cel putin 100 de ani de politica in slujba binelui comun si abia dupa aceea ii astept sa-mi mai vorbeasca despre incredere, “dialog constructiv” si noi orientari ideologice.
          Pina atunci insa, ar fi bine ca ideologia sa o faca intre ei si pentru ei: cred ca societatea civila nu (mai) are nevoie de ideologii.

          S-ar zice ca in demersul lor de gindire intelectualii dar mai ales politicienii au nevoie de ideologii. Tot ce se poate, insa daca ei nu au tendinta naturala de a le verifica si depasi mereu, atunci sint intr-o situatie chiar mai rea decit aceea in care nu ar avea ideologii. Mai ales ca, trebuie sa admitem deschis, cei mai multi dintre noi ajung sa incremeneasca in ideologii — Liiceanu a numit asta mai frumos prin “incremenirea in proiect” –, foarte putini ajungind sa le depaseasca.

          Nota. Despre cum pot fi depasite ideologiile si ce anume inseamna asta ar trebui discutat pe larg cu alta ocazie. Pe scurt insa, verificarea unei ideologii inseamna exact asta: ori toate ideile sale ramin in picioare, adica sint verificate sistematic in/de practica, iar atunci nu mai vorbim de o ideologie ci de un fapt sau de o lege, ori totul cade iar sistemul respectiv de idei va ramine etichetat pentru totdeauna ca ideologie sterila invalidata. Exemplu: comunismul e invalidat fara echivoc.

          • R.A.Muresan spune:

            In definitiv, pe mine ma intereseaza democratia. Pe de alta parte, exista mult mai multi termeni care au sufixul -ism si care nu se refera la ideologii. E de aceea nepotrivit sa opunem comunismului capitalismul, caci numai comunismul este ideologie. Termenul de ‘capitalism’ a aparut practic tot in contextul dezvoltarii ideologiei marxiste, caci termenii de ‘capital’ sau ‘capitalist’ nu au avut pina la marxisti vreo conotatie ideologica: in mod natural, peste tot in lume, societatea era una in care, fara a uza de vreo ideologie, capitalistii isi vedeau de afaceri asa cum se pricepeau ei mai bine.

            Astazi insa rezultatele sint clare: ideologia comunista e falimentara, in vreme ce lumea a revenit la indeletnicirea naturala a acumularii de capital, in mod straniu pentru unii, din nou fara a se baza pe vreo ideologie, deci in deplin acord cu democratia in sensul cel mai general.

            E de remarcat ca, chiar si cind e nedreapta in solutiile sale, democratia este cel mai putin nedreapta daca o comparam cu toate celelalte sisteme de guvernare (v. Churchill): caci nu-i ameteste si nici nu-i hraneste ideologic pe oameni, ci ii trezeste mereu la realitate. Se prea poate insa ca popoarele din est sa fi prins gustul dulce si inselator al ideologiilor: parafrazindu-l pe Marx, as zice ca stinga politica va ramine de-a pururi opiumul maselor.

          • kinn spune:

            Inteleg si eu pericolul inerent oricarei ideologii, “oarba” prin definitie. Ideea mea ar fi ca unele dintre ideile lui Marx au fost bune, macar la timpul lor, si esecul comunismului nu inseamna ca trebuie sa ne aruncam in bratele capitalismului feroce neo-conservator.

            In ceea ce priveste insa democratia, as face observatia ca exista o diferenta colosala intre democratia de la anul 1850, cea de la 1930 si cea de la 2000, de exemplu. “Democratie” e doar un cuvant, ale carui intelesuri pot diferi semnificativ. Intre “democratia” anului 1850, cu vot cenzitar, large mase de oameni needucate si in pragul saraciei, si “democratia” anului 2010 exista o diferenta colosala. “Democratia” anului 2010 este poate mai aproape decat ne imaginam, am incercat eu sa argumentez, de ceea ce Marx numea “comunism”. Macar in unele aspecte economice.

          • R.A.Muresan spune:

            Democratia nu e un simplu cuvint ci un sistem de guvernare al carui fundament are mai bine de 2300 de ani. Altfel, sint de acord ca democratia de acum o suta de ani cu greu ar mai putea fi azi numita democratie. Insa tocmai asta este ideea: democratia ramine calea naturala de dezvoltare — i.e. fara revolutii — a societatii omenesti, calea non-ideologica sau minim-ideologica.

            Acum, ca orice ideologie sau teorie, marxismul sta sau cade impreuna cu ultima sa consecinta/idee: daca admitem ca marxismul a fost invalidat de experienta, atunci orice discutie suplimentara pe idei legate de acesta e inutila. Daca am admis ca Pamintul nu se afla in centrul sistemului solar, atunci nu mai are rost sa ma intorc la teoria epiciclurilor din vremea lui Ptolemeu, fiindca daca voi face asta, atunci voi obtine mai departe rezultate eronate legate de traiectoriile si perioadele ciclurilor planetare.
            Pe de alta parte, daca un stat dezvoltat cu economie libera ia la un moment dat masuri de protectie sociala sau intervine direct in procesele economice, nu inseamna ca intre timp a devenit comunist, dupa cum, din faptul ca si Hitler se spala pe miini cu sapun nu rezulta automat ca lumea a devenit intre timp nazista.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)